ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI
-
Upload
ramona-oana -
Category
Documents
-
view
804 -
download
5
Transcript of ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 1/97
Scurtă prezentare a Dobrogei
Dobrogea, provincie românească de pe malul drept al Dunării, este o bucată de pământ fără asemănare în lume, după bogăţia evenimentelor istorice
prin care a trecut sau după frumuseţea Deltei, a litoralului românesc la Marea
Neagră, a monumentelor sale arheologice, după fascinaţia pe care a exercitat-o
în ultimele trei milenii asupra altor popoare etc.
Prin Dobrogea au trecut legendarii argonauţi, dar şi capetele încoronate
ale lui Darius – regele perşilor, Cyrus al II-lea, Filip al II-lea şi Alexandru
Macedon, Burebista Lysimach şi Cotiso – regele geţilor şi mai târziu au trecut
împăraţii romani: Traian, Adrian, Caracala, Diocleţian şi Valens, sultani turci:
Mehmet I-ul, Baiazid, Mahomed al al II-lea şi alţii.
Privit în adâncul sufletului românesc, cel mai îndrăgit oaspete al
dobrogenilor creştini rămâne apostolul Andrei, cel ce i-a creştinat pe geto-dacii
dobrogeni. Apoi, îl vom găsi pe exilatul Publius Ovidius Naso, pe marele nostru
Mihai Eminescu, vom găsi pe Alexandru Ioan Cuza şi Carol I, pe Carol Davila
şi Ion Ionescu de la Brad, pe Tocilescu şi Vasile Pârvan, pe Anghel Saligny şi
Camille Allard şi pe atâţi alţii, pe care ”lumea nu putea să-i mai încapă ”, ce-au
venit pe aceste meleaguri, ”căutând pământ şi apă ”.
Ei veneau dinspre ”mişcătoarea mărilor singurătate”, dinspre Asiaîndepărtată pe la nord sau pe la sud, pe marea Caspică şi Marea Neagră. Alţii
coborau dinspre nordul continentului, alţii urcau să-şi ridice valurile de pământ
sau să înalţe cetăţi pe Dunăre pentru a-şi ocroti imperiile lor împotriva
barbarilor.
Unul dintre oaspeţii cei mai interesanţi, care au călcat pământul
dobrogean, a fost medicul francez Camille Allard, în anul 1855, de la care ne-a
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 2/97
rămas o descriere fără asemănare a Dobrogei şi a stării sanitare a populaţiei din
”Tatarie Dobroutcha”, lucrare apărută în 1857 la Paris. El omagiază
foiletoanele altui coleg, doctorul Caillat asupra provinciilor dunărene.
Descrierea lui Camille Allard şi Jules Michel din timpul Războiului Crimeei,
publicată şi tradusă recent de Petre Covacef – ” Souvenirs d’Orient – La
Dobroutcha” – este deosebit de fumoasă.
o Poză cu Camille Allard
Istoria Dobrogei s-a rescris după operele celor care au călătorit pe aceste
meleaguri.
Numele de Dobrogea are mai multe explicaţii. Unii cred că provine de la
Dobrotici; despotul care a stăpânit-o timp de 29 de ani (1357–1386). Alţii cred
că este un cuvânt care combină rădăcina dobro = bun, cu numele tătresc al
ţinutului Bugeac, adică Dobro-bugeac, de la care s-a ajuns la Dobrogeac şi în
final, la Dobrogea. Simbolul Dobrogei este reprezentat de doi delfini.
În secolele X–XI, Dobrogea se numea Paristrion i se întindea de laș
Silistra la gurile Dunării, dar cuprindea ora ele i inuturile de la Dunăre. Se maiș ș ț
numea iș Paradunavon. La 1253, Dobrogea se numea Valahia lui Asan. În
timpul vie ii lui Dobrotici se numeaț Dobrug-illi .
Stema Dobrogei, ca provincie româneacă
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 3/97
În limba slavonă Dobrogea înseamnă pământ uscat, arid. În limba turcă –
Dobrodja înseamnă o ţară fără păduri. Dacă se găsesc păduri într-un teritoriu, în
turceşte se numeşte Delhi-Orman, aşa cum se întâmplă în sudul Dobrogei.
Mozaicul populaţional al Dobrogei are explicaţii istorice destul de
precise. Românii din Dobrogea sunt asemeni românilor din celelalte teritorii
româneşti, proveniţi din vechii traci, romanizaţi prin cucerirea acestor teritorii şi
includerea lor în Imperiu Roman. Dobrogea a fost romanizată aşa cum am văzut
şi a fost creştinată chiar înaintea Daciei. Ei au fost numiţi în diferite feluri dar,
după ce au ajuns slavii în Balcani, i-au numit vlahi, prin care slavii înţelegeau
locuitorii de origine romanică.
Câteva date geografice dobrogene
Dobrogea este formată, la nord, dintr-o arie cunoscută, între cele maifrumoase din lume, Delta Dunării, care este cel mai tânăr pământ românesc, ce
încă se mai naşte sub ochii noştri.
Urmează o zonă extrem de veche, cu munţi mai vârstnici decât munţii
Carpaţi, cunoscuţi sub numele de Masivul Tulcei sau Munţii Dobrogei, munţii
munţii Măcinului, care reprezintă partea de răsărit a lanţului foarte vechi al
munţilor hercinici.
Mai la sud este un platou, numit platoul prebalcanic dobrogeran. De-a
lungul istoriei, înaintarea cordoanelor de pământ spre mare, prin aluviunile
cărate de Dunăre, s-au separat numeroase lagune, lacurile adevărate ce nu mai
au legătură cu mare cum ar fi: Razelm, Sinoe, iar la sud de Capul Midia,
curenţii litoralului, golfurile de altădată au devenit lacurile: Taşaul, Siut-Ghiol,
Techirghiol, Mangalia. Acestea sunt exclusiv opera mării. Masivul Tulcei atinge
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 4/97
451 de metri (muntele Ţuţuiatu) dar, în mare parte, are cel mult 200 de metri.
Aceşti munţi se observă mai uşor la nord, unde sunt în vecinătatea zonei
aluvionare danubiene, decât la sud, unde se continuă insensibil cu platoul
dobrogean. După acest teritoriu hercinic există o vale cu o lungă istorie, numită
valea Carasu, ce separă Dobrogea hercinică la nord de Dobrogea sudică sau
platoul prebalcanic.
Centrul Dobrogei este o depresiune de 10–45 de metri altitudine, care a
făcut posibilă construcţia canalului Dunăre – Marea Neagră. Numai partea
sudică a Dobrogei este, în realitate, acest platou prebalcanic, cunoscut sub
numele de Deliorman. Partea centrală a Dobrogei este, practic, o prelungire a
Bărăganului, pe malul drept al Dunării, până la Marea Neagră. Chiar şi climatul
acestei părţi a Dobrogei este de tip continental, în comparaţie cu Delta Dunării
şi Deliormanul sudic, unde umiditatea este mult mai mare. Marea Neagră face
ca iernile să fie mai blânde, iar verile mai puţin toride cu 1–3 º Celsus.
Dobrogenii s-au obişnuit cu secetele din zona centrală a acestei regiuni, dar mai
ales cu crivăţul, care bate dinspre nord, nord-est, dând climatului o configuraţie
ucrainiană. Centrul Dobrogei este o stepă tipică similară Bărăganului,
Bugeagului şi Ucrainei, favorabile culturii gramineelor, dar şi culturii viţei de
vie.
In sudul acestei regiuni aparent aride, se afla intinse zone impadurite, dupa
care se intra in zonele manoase din imprejurimile Varnei, ale Balcicului.
Pe putinele fire de apa dulce care nu ajung sa devina rauri adevarate s-aucladit satele dobrogene.
Intinderile de pamant despart aceste sate indepartate unul de altul. Ele si-audovedit bogatia, iar lacurile si Canalul Dunare-Marea Neagra au dat sperantelefolosirii apelor pentru irigatii, dupa milenii de odihna a acestor pamanturi.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 5/97
DOBROGEA
* * *
Cercetările arheologice dobrogene le datorăm unor două mari
personalităţi şi anume lui Grigore Tocilescu şi Vasile Pârvan. Amândoi au fost
profesori de istorie antică la Universitatea din Bucureşti şi directori ai Muzeului
Naţional de Antichităţi. Ei au creat o şcoală, care le-a continuat cercetările în
epoca modernă, centraţi pe ” Muzeul de Arheologie” din Constanţa. Arheologia
este, uneori, vizibilă cu ochiul liber, cum ar fi la Histria, la Tomis, la Valul lui
Traian, bisericile în cretă de la Basarabi şi multe altele.
Arheologia Dobrogei este fabuloasă şi a trecut prin momente de mare
strălucire, cum ar fi cel al descoperirii trofeului roman de la Adamclisi,
monument triumfal ridicat în memoria luptelor cu dacii şi cunoscut sub numele
de ”Tropaeum Traiani ”.
Despre aceste cercetări au scris numeroşi arheologi şi istorici, începând
cu Tocilescu şi Pârvan şi continuând cu N. Iorga, N. Bănescu, I. Brătianu, B.
Pick, K. Regling, J. Weiss (Saraievo), numeroşi istorici contemporani (Pipidi,
A. Rădulescu, Suceveanu, Andrieşescu etc.).
De o mare relevanţă rămâne ”Getica”, în care V. Pârvan a descris
protoistoria Daciei. Din păcate, Pârvan a murit tânăr, la 45 de ani a întrerupt
cercetările sale, de o valoare inestimabilă.
Temele cele mai celebre, care au fost urmărite de arheologi, în Dobrogea
au fost referitoare la neolitic, apoi la penetraţia grecească spre Marea Neagră şi
spre Valea Dunării, civilizaţia romană în Dobrogea, creştinarea poporului
român, civilizaţia Scythiei Minor şi a Moesiei etc.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 6/97
Din perioada preistorică, arheologii au găsit numeroase similitudini între
descoperirile de pe cele două maluri ale Dunării, cum ar fi: cele referitoare la
civilizaţia Gumelniţa, cele de la Atmangeana Tătărească, unde se văd pe o
înălţime de şase metri patru straturi istorice succesive, civilizaţia Boian etc.
Muzeele din Constanţa, Tulcea şi Cernavodă şi altele, au numeroase
obiecte de ceramică cu frumoase picturi în spirală sau excizii cu o substanţă
albă, dovedind un rafinament deosebit.
Populaţia anonimă, din aceste perioade, a lăsat o moştenire excepţională,
cum ar fi cea cunoscută la Hamangia, cu frumoasele ei statuiete antropomorfe,sculptate în piatră, alături de schelete umane.
În ceea ce priveşte civilizaţia geţilor, din Scythia Minor, avem informaţii
oferite scrise, începând cu expediţia lui Darius contra sciţilor în anii 514–513,
î. Hr. Primii istorici de o importanţă extraordinară, în ceea ce priveşte teritoriul
Dobrogei actuale au fost HERODOT (”Istorii IV, 93”), TUKIDIDES (”Istorii
II, 96”), STRABON (”Geographia VII, 10”) şi POLIAINOS (”Stratageme VII,
38”), JORDANES (”Getica”), DIO CASIUS, PLINIUS CEL BĂTRÂN. Aceştia
au o importanţă covârşitoare, deoarece vorbesc de această parte a lumii
civilizate pe o perioadă de 900 de ani, secolele VII î.Hr. – II d. Hr. Practic, ei
ne dau informaţii despre geţi şi despre vechea Scythie Minor.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 7/97
Bustul lui Herodot din Bodrum , oraşul său natal / 484 î.Hr. – cca.425 î.Hr.
Tukidides ( 460 î. Hr. – cca. 396 î. Hr. )
sau
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 8/97
Bustul lui Tucidide, aflat la ” Royal Ontario Museum” (poza din dreapta)
Strabon (63 sau 60 î. Hr. – 21 sau 26 d. Hr.)
sau
Lucius Claudius Cassius Dio ( 155 sau 163 / 164 – d. după 229 )
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 9/97
Lui Poliainos nu i-am gasit nici date nici poză.
Gaius Plinius Secundus, numit pe scurt Plinius cel Bătrân
(23 d.Hr. 24 august 79
)
Nici lui Jordanes nu i-am gasit date şi poză.
Herodot este, considerat de mulţi, drept ” părintele” umanităţii, opera lui
istorică fiind de importanţă universală. Scrierile lui se referă şi la ţinutul dintre
Dunăre şi Marea Neagră, locuit de geţi şi apoi de sciţi, sub numele de Scythia
Minor. Herodot a călătorit 8 ani de zile în ţările şi imperiile vremii sale,
cunoscute în lumea greacă apoi, a scris nouă cărţi, care au fost cunoscute şi la
noi, printr-un text tălmăcit în limba română. Acest text s-a descoperit la
mânăstirea Coşula din judeţul Botoşani, de către istoricul profesor Nicolae
Iorga, în 1908, care l-a şi tipărit.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 10/97
Iorga l-a considerat traducător pe Eustatie Logofătul. Acesta a trăit în vremea
lui Vasile Lupu şi a tradus opera lui Herodot la 1645, din limba greacă,
probabil, întrebuinţând un manuscris. Victor Crăciun îl consideră pe Herodot
”mărturisitorul dintîi al istoriei universale”. El era grec de obârşie şi a trăit,
probabil, între 484–425 î. Hr. El ne dă primele informaţii scrise şi despre traco-
geţi.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 11/97
Darius, regele perşilor, vine în Scythia
Darius ( 550 î.Hr. – 486 î.Hr .)
Darius, marele rege, a sosit pe drumurile care existau atunci în Scythia,
spre ţărmul Mării Negre şi a purtat lupte cu geţii ”cei mai viteji şi mai drepţi
dintre traci”.
Perşii au învins şi şi-au deschis drumul spre Dunăre, ajutaţi de o flotă
grecească vasală, în apropierea Deltei. Cultul acestor geţi era acelaşi cu cel al
dacilor, crezând în Zamolxis. Numeroşi autori, printre care şi Ovidius, confirmă
faptul că Dobrogea era locuită de geţi. De altfel, numeroase localităţi aveau
numele de dave (Capidava, Sucidava, Buteridava, Scaidava, Zismudava,
Muridava etc.). Şi numele purtate de locuitori erau similare dacilor. Se cunosc
nume ca: Seiciperis, Mamutzis, Decibalis. Ca preocupare, geţii dobrogeni erau
şi ei, agricultori şi crescători de animale, ca şi dacii. Primii invadatori ai geţilor
dobrogeni au fost cimerienii şi sciţii (secolul X î. Hr.), apoi agatârşii. Aceştia au
dispărut în masa tracilor autohtoni. Darius a găsit aceste populaţii în Dobrogea,
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 12/97
dar logica ne spune că el găsit aici, deja prezenţi sciţii şi cimerienii, absorbiţi de
traci, cu care a terminat luptele printr-un eşec. Darius a fost nevoit să pună capăt
luptelor şi să se retragă la sud de Dunăre, apoi traversând Bosforul, s-a întors în
Asia.
Iată cum descrie Herodot acest episod din istoria strămoşilor noştri:
” Înainte de a sosi la Istru, primul popor, pe care îl supuse Darius, au fost geţii,
care, cred că sunt nemuritori. Căci tracii, care stăpînesc părţile Salmydessului
şi care locuiesc mai sus de cetăţile Apollonia şi Mesembria şi care se numesc
Scyrmiazi şi Nipsei, se predaseră lui Darius, fără de luptă, iar geţii, hotărîndu-
se la o împotrivire îndărătnică, fură supuşi îndată, cu toate că sunt cei mai
viteji şi mai drepţi dintre traci...”. Iată în ce chip se socotesc tracii nemuritori:
” Ei nu cred că mor, ci că cei care au repausat, se duc la zeul Zamolxis...
Poporul tracilor este, după indieni, cel mai mare dintre toate popoarele. Dacă
ei ar fi guvernaţi de unul singur sau dacă ar fi uniţi, ar fi de neînvins şi, după
mine, cei mai puternici din lume. Această unire este greu de realizat şi nu se va
înfăptui niciodată. De aceea, ei, sunt slabi. Ei poartă diferite numiri, după
regiunea în care trăiesc...”. Cu ocazia acestei expediţii a lui Darius contra
sciţilor din anii 514–513 î. Hr., am avut primele informaţii şi despre geţi.
Războiul lui Cyrus cu regina masageţilor – Tomiris
Informaţiile despre acest război ne-au parvenit din scrierile lui Jordanes şi
anume, din opera sa ”Getica” : ” Atunci, Cyrus, regele perşilor, după un interval
mare de 630 de ani (precum atestă Posupeius Trogus), a pornit un război
nimicitor pentru sine, împotriva reginei geţilor – Tomiris. Îmbărbătat de
victoriile dobîndite în Asia, a căutat să subjuge pe geţi, cărora le era regină
Tomiris, precum am spus. Aceasta, deşi ar fi putut să oprească înaintarea lui
Cyrus la rîul Abraxis, i-a permis, totuşi, trecerea, socotind mai onorabil să-l
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 13/97
învingă cu armele, decît să profite de avantajul locului, ceea ce s-a şi întîmplat.
Cînd a venit Cyrus pentru prima dată, norocul a fost de partea parţilor, pînă
într-atît încît şi fiul Tomirei şi cea mai mare parte din armată au căzut în luptă.
Dar, continuînd războiul, geţii cu regina lor, i-au învins pe parţi şi i-au supus,
luîndu-le o bogată pradă. Acolo şi atunci a văzut neamul goţilor, pentru prima
dată, corturi de mătase. Iar regina Tomiris, mărindu-şi victoria şi făcîndu-se
stăpînă pe atît de mari prăzi de la duşmani, după ce a trecut în partea Moesiei,
ce se numeşte Scythia Minor, cu numele luat de la Scythia cea Mare, a construit
o cetate pe ţărmul moesiac al Pontului, numind-o Tomis , de la numele său”.
De numele lui Tomiris, se leagă, după unii cercetători, şi numele de
Tomis.
De altfel, regele Cyrus al II-lea, şi-a găsit sfârşitul sângeros în luptele cu
masageţii, în anul 530, în perioada când s-a construit cetatea Tomisului.
Cyrus al II-ea (600 î. Hr. sau 576 î. Hr.– 530 î. Hr.)
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 14/97
Mausoleul lui Cyrus al II-lea
Mai greu de înţeles mi se pare moartea lui Cyrus în luptele cu Tomiris,
deoarece, dacă acest lucru s-a petrecut în Asia, în apropierea râului Aracsul /
Abraxis, ar fi logic să presupunem şi peregrinările reginei geţilor, prin acele
îndepărtate locuri.
Victoria geţilor asupra lui Cyrus, nu este greu de înţeles, datorită vitejiilor
acestora în lupte şi numărului lor impresionant. Iată cum îi descrie Ovidius:
”Vrei tu să aflii poate şi cine-s tomitanii
Şi ce fel de năravuri se văd în jurul meu?
Cu geţii în amestec, sunt grecii de pe-aice,
Dar geţii cei războinici îi covîrşesc pe greci
Călari pe cai, puzderii, sarmaţii şi cu geţii
Tot mişună pe drumuri: cînd vin şi cînd se-ntorc!
Nici unul nu-i să n-aibă la dînsul arc şi tolbă.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 15/97
Şi cu venin de şarpe sunt unse-a lor săgeţi,
Au glas şi chip sălbatic, aidoma lui Marte,
Şi barba nu şi-o taie, nici părul de pe cap
Şi mîna lor îndată te-njunghie cu cuţitul,
Căci tot bărbatul are cuţit la coapsa lui.”
Eminescu, omul deplin al culturii române şi cel mai mare mărturisitor al
nostru, a cunoscut acest război şi vitejiile lui Tomiris. Este clar că Eminescu i-a
citit pe Herodot, pe Jordanes şi pe alţii, care le-au urmat, aşa cum din antichitate
l-a cunoscut pe Homer, de la care a preluat fapte mitologico-istorice. Aşa ne
explicăm şi preluarea imaginii reginei-zeitate, Tomiris, cea care l-a învins pe
Cyrus al II-lea (556–530 î. Hr.). El a construit spiritul geto-tracic, pe care dorea
să-l prefacă într-o mare epopee naţională. Din această epopee avem unele
pasaje, dar şi unele poezii închegate: ” Rugăciunea unui dac”, ”Gemenii ”,
” Sarmis”, ” Memento mori ”. Ceea ce Ovidiu a văzut cu ochii, exilat la Tomis,
Eminescu a văzut cu sufletul, exilat de la Iaşi la Bucureşti. El a identificat-o pe
Tomiris cu iubita lui, Veronica Micle, scriind nepieritoare gânduri despre ea:
”Eu strig cu glas sălbatic, flămînd: O, stai Tomiris
*
Frumoasă, ah, frumoasă, putut-ai fi Tomiris
*
Cu toat-a mea durere, eu te-am iubit Tomiris
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 16/97
*
Şi-n părul lung, de aur se cufunda Tomiris
*
Te arde ochiu-mi Tomiris? Te iubesc?”
Eminescu, în marea lui dragoste, o descrie pe Tomiris cu farmecul
talentului său.
”Te-am urmărit Tomiris pînă-n a ta cămară
*
Şi luna bate dulce... şi dulce este sara
*
Dormeai sub giulgiu albastru, descopăr cu sfială
*
Te văd... frumoasă... plină... surîzătoare... goală...
*
Pe gura-abia deschisă trece suflarea caldă
*
Şi corpul de zăpadă, în lungul păr se scaldă”
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 17/97
Dacia pontidintre că, Geţia dintre Dunăre i Marea Neagră ș
înainte de venirea romanilor
Am amintit deja, despre expediţiile lui Darius şi ale lui Cyrus al II-lea,
împotriva geţilor şi despre înfrângerile lor în încercarea de a-i cuceri.
Istoricii au stabilit, cu precizie, că atunci când începe civilizaţia umană pe
aceste meleaguri, adică acum 2500 de ani, în epoca lui Herodot (484–425 î. Hr.)
şi Thucidide (471–400 î. Hr.), Dobrogea era locuită de geţi, care erau de originetracică. Aceşti traci erau prezenţi aici, cu mult înainte. Ei sunt citaţi, de
exemplu, în sec. X î. Hr., de către Homer, care spune că aceşti traci ocupau
teritoriul dintre ţărmurile Pontului şi Istru (Dunărea). Limba tracilor şi a geţilor
era comună şi geţii erau înrudiţi cu dacii de la nord de Dunăre, cu odrişii, cu
peucii etc., aşa cum se ştie de la Strabon, Dio Casius, Plinius cel Bătrân etc.
Toate aceste ramuri ale tracilor, vorbeau o limbă comună, aveau acelaşi port şi
cam aceleaşi obiceiuri.
Cetăţile greceşti de la Pontul Euxin
Începând din secolele VII–VI î. Hr. au venit, aici, coloniştii greci, cei
dintâi fiind milesieni. Ei nu au venit numai pe malul Mării Negre, cum seconsidera, de obicei, ci au înaintat şi pe Dunăre, înfiinţând cetăţi şi pe ţărmul
Istrului, cum ar fi Istropolis (sau Istros, care astăzi nu mai există dar, este
pomenit de Herodot şi se afla în dreptul lacului Sinoe) şi Aegissus (actuala
Tulcea), Axiopolis (la sud de Cernavodă).
Localităţile de pe malul Mării Negre sunt nu numai binecunoscutele
Histria, Tomis şi Callatis, ci şi multe altele mai mici, cum ar fi Orgame, numită
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 18/97
în epoca romană Argamum, aşezată, probabil, lângă Jurilovca, la Capul
Doloşman.
O altă cetate grecească, s-ar fi aflat la sud de Tomis, poate lângă Capul
Tuzla, purtând numele de Stratonis Turris.
Mai sunt menţionate şi alte cetăţi greceşti, despre care nu se ştie nimic,
deşi au fost în Dobrogea actuală: Parthenopolis, Aphradisias, Eumeneea,
Heracleia, Nymphaion, Gerania. Nu se ştie, precis, nici cum arăta pe atunci,
Insula Şerpilor, numită Insula Albă, Leuké sau Akilleis. Aici făceau escală
milesienii şi se ştie că avea un sanctuar ridicat în cinstea lui Achile Pontarches, protector al navigaţiei şi comerţului. Se poate concluziona că a existat o salbă
întreagă, de cetăţi greceşti pe ţărmul de vest al Mării Negre, de la Apollonia
Pontică (în Bulgaria de astăzi), până la Ollia, în limanul Bugului.
Cetăţile greceşti erau, de fapt, cetăţi state (polis) şi au apărut din secolul
VIII î. Hr. Prezenţa grecilor, cum am mai menţionat, s-a întins şi pe Dunăre,
astfel încât, până la confluenţa cu Siretul, Istrosul (Dunărea) era o apă
grecească. Aici se aflau morunii, sturionii apreciaţi de greci şi ajungeau în
Grecia ca peşti, pe jumătate, săraţi. Morunul, nisetrul, cega şi păstruga făceau
faima acelor locuri.
Cetăţile greceşti vest-pontice au aderat la ” Liga de la Delos”, care a
facilitat întărirea democraţiei în Histria. Aşa se şi explică expediţia lui Pericle în
regiunea Pontului, din anul 450 î. Hr. El. Şi-a câştigat, aici, aliaţi, având în
vedere perspectiva politicii lui economice. Şi urmaşii lui Pericle au manifestat
interes pentru grâul importat de la geto-daci, care în secolul IV î. Hr., după cum
declarase Demosthene, asigura două treimi din consumul de cereale al Atticii.
Era o adevărată concurenţă pentru aceste cereale, între atenieni şi celelalte
cetăţi din lumea greacă.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 19/97
În epoca de înflorire a acestor cetăţi greceşti, în interiorul actualei
Dobroge, în a doua jumătate a secolului V î. Hr., au năvălit Odryssi, care i-au
cucerit pe geţi şi au format împreună cu ei un stat foarte puternic, întins din
Valea Maritzei (după Thucidide), până la gurile Dunării.
În afară de geţi, aici, au mai vieţuit şi alte triburi, cum ar fi: peucii (în
Delta Dunării), tribalii (pe lângă Dunăre), troglodiţii (în cotul Dunării, între
Măcin şi Tulcea), bastarnii (deasupra Deltei Dunării).
Aceste triburi apar în scrierile lui Strabon, Ovidius, Ammien Marcelin şi
au fost supuse în secolul IV î. Hr. de către macedoneni, sub regele Filip al II-lea(359–356 î. Hr.), apoi de Alexandru Macedon (336–301 î. Hr.) şi Lysimach
(301–281 î. Hr).
În secolele II–I î. Hr., se consemnează războaiele dintre Macedonia şi Republica
Romană. Strămoşii dobrogenilor au fost alături de Macedonia, luptând
împotriva romanilor. Pe malul stâng al Dunării se coagula un mare şi puternic
stat, al dacilor, care avea aceeaşi atitudine faţă de Imperiul Roman.
După ce Darius a părăsit ţinuturile traco-getice, a urmat o perioadă,
invazia odrişilor, care au creat un regat în Dobrogea, având ca rege pe Sitalkes
şi succesor pe Seuthes I. Ceilalţi regi nu se cunosc dar, regatul lor a căzut după
luptele cu macedonenii lui Philip al II-lea.
Se cunosc, însă, numele regilor sciţi, care au bătut monedă după modelulgrecesc de la Tomis sau Callatis. Amintim pe Tanusa, Canites, Charaspes,
Acrosas şi Sarias. Aceştia făceau comerţ intens cu cetăţile greceşti de pe ţărmul
Mării Negre.
Un nume folosit pentru a desemna Dobrogea, a fost şi cel de Pontul Stâng
( Pontus Sinister , Pontus Laevus). Acest nume avea un sens pur maritim şi nu
cuprindea Dobrogea interioară.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 20/97
Partea costieră a Dobrogei nu aparţinea indigenilor pentru care aici
începea lumea misterelor. Sciţii şi poate şi geţii, numeau marea cu termenul de
Akhsaena (tristă), după cum şi grecii o numeau inospitalieră. Abia ulterior, au
numit-o ospitalieră (Pontul Euxin).
Cetăţile greceşti de pe malul Mării Negre au fost construite pe locul altor
cetăţi mai vechi, despre care ne lipsesc documentele, dar este posibil să fi
existat incursiuni ale fenicienilor, anterioare lor. Relaţiile dintre aceste cetăţi şi
populaţia sciţilor din vecinătate, au fost bune pentru că erau reciproc,
avantajoase. Histria s-a întemeiat pe la anul 650 î. Hr. Şi a avut relaţii cu
vecinii, inclusiv, prin căsătoria la un moment dat, a unei histriene cu regele
sciţilor – Ariapeithes. Ei au avut un fiu Skyles, care a ajuns, la rândul său, rege.
……inteme…..
Ne sunt cunoscute preocupările regelui Macedoniei pentru consolidarea
frontierelor danubiene. Încercările improvizate, au fost continuate de fiul lui
Alexandru. El a înaintat spre Dunăre, ajungând să se lupte cu tribalii, conduşi de
regele Syrmos. Alexandru a trecut Dunărea şi, în stânga sa, a întâlnit forţe getice
considerabile. Geţii s-au retras, iar Alexandru nu i-a mai urmărit. Syrmos a fost
izolat pe o insulă, în mijlocul fluviului, probabil Peuce, fără a semna actele de
supunere. Ptolemeu descrie aceste lupte.
Această expediţie a avut loc în anul 335 î. Hr. Stăpânirea cetăţilor
dunărene, după aceste lupte a rămas la fel de iluzorie, ca şi după luptele purtate
de Filip al II-lea. Grecii numeau fluviul Dunărea, ” Istros” iar tracii de la sudul
Dunării îi spuneau ” Dunaris”. Timp de patru secole, geţii nu au permis fixarea
frontierelor meridionale pe Dunăre, apărându-se în faţa aventurilor militare ale
lui Darius, Filip al II-lea şi Alexandru Macedon.
Alexandru Macedon l-a numit pe generalul Zopyrion, guvernator alTraciei şi al Pontului Stâng, dar acesta a suferit înfrângeri dezastruoase în faţa
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 21/97
geţilor. Moartea lui Alexandru în anu 323 î. Hr., a făcut să nu mai aibă loc un
război grandios, prin care urma să lichideze Chestiunea danubiană.
Forţele macedonene au revenit contra Dobrogei, sub comanda lui
Lysimach. După mai multe victorii, acesta s-a găsit în faţa unei rezistenţe de 5
ani a locuitorilor din Callatis. În anul 302 î. Hr., acesta a supus întreg Pontul
Stâng, inclusiv, Axiopolisul (Hârşova).
Regele geţilor, Dromihete, i-a atacat mereu, pe invadatori şi i-a
determinat în anul 300 î. Hr., să trimită o armată în frunte cu fiu lui Lysimach,
Agathocle. Acesta, fără experienţă, a fost înfrânt şi luat prizonier. La eliberarealui, pământurile Dobrogei au fost elibareate şi restituite geţilor. Despre
civilizaţia tracilor s-au scris numeroase tomuri.
Cucerirea Scythiei Minor de către romani
Romanizarea şi creştinarea Dobrogei. Exilul lui Ovidiu la Tomis.
Romanii au cucerit Peninsula Balcanică, începând cu coastele Mării
Adriatice. Încă din anul 229 î. Hr., ei cuceriseră ţinuturile locuite de iliri. Apoi,
au supus Macedonia şi Grecia. În secolul I î. Hr. au înaintat în ţinuturile locuitede tracii de pe malurile Dunării. Prima ciocnire între cetăţile greceşti de pe
litoralul apusean al Pontului Euxin şi Roma a avut loc în anii 72–71 î. Hr., când
guvernatorul Macedoniei din partea Romei – M. Terentius Varro Lucullus a
atacat triburile tracice şi cetăţile greceşti de pe malul Mării Negre şi le-a supus,
ajungând suveran peste Callatis, Tomis, Histria, Apollonia şi Mesambria.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 22/97
Provincia Scythia Minor nu a devenit după aceste lupte provincie romană.
Era şi dificil, pentru că geto-dacii s-au unit sub sceptrul lui Burebista, cel dintâi
şi cel mai mare dintre regii care au domnit peste Tracia, stăpân al ţinuturilor din
dreapta şi din stânga Dunării, de la Carpaţi până în Balcani şi de la Dunăre la
Marea Neagră, dar şi de la Ollia (Bug) până la Apollonia pontică (acum Sozopol
– Bulgaria). El a ajuns cel mai mare duşman al romanilor, luând sub stăpânirea
sa şi cetăţile greceşti şi alte zone controlate de Roma.
Supunerea definitivă a acestor teritorii în anul 29 î. Hr., a relizat-o Marcus
Licinus Crassus. Abia împăratul August a creat, aici, o provincie romană, sub
numele de ” Moesia”. Ulterior, aceasta a fost împărţită în: ” Moesia Superior ” şi
” Moesia Inferior ”, din care făcea parte şi Dobrogea de astăzi.
În timpul celebrelor războaie dintre daci şi romani, între anii 101–106 d.
Hr., triburile barbare au profitat de situaţia de la nordul Dunării şi au invadat
Dobrogea. Traian i-a învins şi a ridicat un monument, lângă satul Adamclisi, iar
în Valea Urluia a înfiinţat oraşul ”Tropaeum Traiani ” (relatări – GrigoreTocilescu – 1895).
În anul 107 şi Dacia va deveni provincie romană. Dobrogea începe o
perioadă înfloritoare. Romanii au mutat Legiunea a V-a de la Oescus la
Troesmis (actual localitate Igliţa), unde exista o cetate traco-getică.
Împăratul Adrian a vizitat această parte a Imperiului Roman, Dobrogea de
astăzi, mai ales frontiera de la Dunăre. El a dispus să se romanizeze această
provincie şi să fie întărită, deoarece are o importanţă strategică deosebită.
Aşa s-a ajuns la dezvoltarea de noi centre populaţionale, la căi de
comunicaţii, s-a ajuns să se bată monede, populaţia să capete dreptul de
cetăţenie – roman, iar diviziile romane din Dobrogea au ajuns la patru. O divizie
era la Troesmis, iar alta la Isaccea (Noviodonum).
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 23/97
Stăpânirea romană asupra Dobrogei a fost cea mai înălţătoare epocă, din
întreaga ei istorie. După înlăturarea căpeteniilor locale – Roles, Dapix şi
Ziraxes, de către Crassus, a urmat o perioadă de romanizare puternică.
Mai întâi, romanii au controlat cele trei cetăţi greceşti de pe malul mării.
Grecii din cetăţile cucerite de romani, i-au acceptat, efectiv, pe aceştia, în timp
ce restul provinciei era controlat de geto-daci.
După anul 46 d. Hr., această provincie, Dobrogea de astăzi, este integrată
Imperiului Roman, mai precis Moesiei Inferior, ceea ce va duce la o dezvoltare
de excepţie, sub aspect economic, militar, artistic etc.
Reorganizarea administrativă a dus la dezvoltarea unor oraşe noi, la
înflorirea celor existente şi mai ales, a Tomisului – capitala provinciei. Multe
monumente, cum ar fi ”Tropaeum Traiani ”, Edificiul cu mozaic din Constanţa,
stau mărturie până în zilele noastre, a acestei perioade atât de prospere. Nu ştiu
cum ar fi arătat istoria , dacă după primele confruntări dintre traco-geţii lui
Burebista şi romanii lui Cezar, lucrurile s-ar fi tranşant printr-un război. Acest
război n-a mai avut loc deoarece atât Cezar, cât şi Burebista au fost asasinaţi în
anul – 44 î. Hr., primul în Senatul Roman, pe 15 martie, al doilea, în urma unor
răscoale. Această perioadă de mari împliniri şi de mare monumentalitate şi
nobleţe, a apus sub loviturile năprasnice şi repetate ale popoarelor barbare.
Mai întâi, romanii s-au retras din Dacia, sub împăratul Aurelian în anul
271 d. Hr., apoi şi din Scythia Minor. Ulterior Imperiul Roman s-a divizat,
apărând cea de-a II-a capitală la Constantinopol şi deschizând porţile unei noi
civilizaţii – cea bizantină.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 24/97
Creştinarea strămoşilor noştri în epoca apostolică
În ceea ce priveşte creştinarea strămoşilor noştri, încă din epoca
apostolică.
Există dovezi scrise că Apostolul Andrei a vestit Evanghelia sciţilor şi
tracilor. Printre alţii, Hipolit (170–236) a consemnat acest lucru, apoi Origen
(mort în 254) în ”Cartea a III-a a Comentariilor la Geneză”.
Când Sfinţii Apostoli şi Ucenici ai Mântuitorului s-au răspândit în toată
lumea. Toma... a primit Persia (Parţia), iar Andrei – Scythia.
Acelaşi lucru îl consemnează şi Eusebiu al Cezareei Palestinei
(265–339/40) în ” Istoria bisericească”. În conştiinţa şi spiritualitatea
românească din Dobrogea, mai ales din zona peşterii ” Sfântul Andrei ” se
păstrează de aproape două milenii în folclorul şi obiceiurile locale, această
preţioasă istorie despre evanghelizarea în Scythia Minor, înfăptuită de Apostolul
Andrei. Colindele culese în zona Ion Corvin (satul Guzgun), ne prezintă peSfântul Andrei, călătorind cu un toiag în mână, după cum a transmis posterităţii,
preotul Ştefan Vasilescu în 1935.
Azi este, unanim, acceptată această evanghelizare din epoca apostolică,
iar pământul Dobrogei este considerat ” pământ sfânt ”. Peştera Sfântul Andrei
este considerată de creştinii dobrogeni – ” Betleemul românesc”. În istoria
zbuciumată a Scythiei, în antichitate, creştinismul s-a extins adesea în vremuri
neprielnice, cu jertfe, care astăzi fac cinste înaintaşilor noştri: Epictet , Astion,
Zotic, Atal , Camasie şi Filip. La moaştele acestor martiri, în fiecare an se fac
pelerinaje (Mânăstirea Cocoşul, Catedrala Arhiepiscopală a Tomisului).
Dobrogea este singura provincie românească, unde sunt cunoscuţi martiri, care
confirmă pecetea apostolică a Bisericii Ortodoxe Române.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 25/97
Numărul vestigiilor creştine din Dobrogea este impresionant, chiar din
secolele III–IV.
Reşedinţa episcopală a Scythiei Minor era la Tomis.
În timpul lui Diocleţian, împărat al Romei, au sosit la Halmiris
(Murighiol – Independenţa, judeţul Tulcea), cei doi viitori martiri – Epictet şi
Astion, venind din Asia Mică, au fost botezaţi, probabil, de episcopul Tomisului
– Evangelicul.
Inscripţia unei pietre vorbeşte peste veascuri despre un ”episcop şi
martiri”, al cărui nume este Titus (scriere greu descifrabilă, ar putea fi Philus)
din timpul împăratului Licinius (320 î. Hr.).
Primul episcop al Tomisului atestat sigur, este Vetranio (Betranio), care
apare menţionat în prilejul expediţiei din anii 367–369 întreprinsă de împăratul
Romei, Valens, împotriva goţilor. Lui i-au rmat alţi 6 episcopi: Gerontius (sau
Terentius) – participant la Sinodul al II-le aEcumenic de la Constantinipol din
381, Theotim (392–407), Timotei – participant la Sinodul al III-lea Ecumenic la
Efes (431 ), Ioan, Alexandru (care a semnat actele Sinodului IV Ecumenic de
la Macedon din 451) şi Theotim II, de la care avem o spendidă scrisoare către
împăratul Leon (457 - 474). În timpul împăratului Anastasius (491–518),
scaunul episcopal de la Tomis este ridicat la rangul de mitropolie, iar în Scythia
s-au organizat 14 episcopii.
Primul mitropolit al Tomisului a fost Paternus, al cărui nume ne apare pe
un disc de argint aurit la muzeul Ermitage din Petrograd şi este datat din 498. El
semnează al şaptelea dintre cei 20 de ierarhi participanţi la Sinodul de la
Constantinopol din anul 520, sub numele
” Paternus misericordia Dei episcopus Scythiae metropolitanus”. În perioada
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 26/97
550–553, cunoaştem ultimul episcop de la Tomis – Valentinian (550–553), ce
se intitula ”episcopus metropolitanus”. Din secolele X–XI se cunosc sigilii
bizantine de plumb, pe care le-au deţinut doi ”mitropoliţi de Tomis”.
Pe unul din sigilii scrie: ” Doamne ajută robul Tău”, iar pe revers: ”Lui
Anicet mitropolitul Tomisului”.
Pe al doilea sigiliu stă scris: ” Doamne ajută lui Vasile mitropolitul
Tomisului”.
După anul 971, când revine stăpânirea bizantină, va apărea un mare
centru religios la Siliştea (Durosturom/Dorostolon), iar Dobrogea de sud va fi
afiliată acestuia. Scaunul episcopal de la Tomis a continuat şi el să existe la rang
de mitropolie, pentru partea de nord a Dobrogei. Se amintesc episcopate şi la
Axiopolis (Hinog, Cernavodă) transferate la Abydos, pe coasta de vest a Asiei
Mici, după invazia cumană de la 1095.
Probabil, mitropoliile de Tomis şi Dorostolon şi-au prelungit existenţa
până la 1186 (răscoala Asăneştilor) sau 1204 (instalarea la Constantinopol a
Imperiului Latin Catolic). Ortodocşii din Bizanţ au emigrat spre Dobrogea din
faţa latinilor catolici şi au înfiinţat temporar Mitropolia de la Vicina, care a
dăinuit până la 1359. În 1359, ultimul mitropolit de Vicina – Iachint
Kritopoulos a fost transferat ca patriarh ecumenic la Curtea de Argeş. El este
primul mitropolit al Ţării Româneşti (Ungro Vahiei).
Când a apărut Mitropolia de la Vicina a fost un seism în creştinismul
răsăritean, cauzat de stăpânirea Imperiului Latin, cu o mare deplasare a
ortodocşilor, dar şi cu mutarea de la Constantipol la Niceea, a Patriarhiei
Ecumenice.
În toate aceste secole de dezvoltare a creştinismului dobrogean, pornind
din secolul al III-lea, aşa cum am menţionat, numeroşi misionari şi episcopi au
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 27/97
avut relaţii directe cu personalităţi de mare valoare, cum ar fi: Vasile cel Mare,
Ioan Gură de Aur, Leon cel Mare şi Virgiliu (Roma).
S-au afirmat, în mod strălucit, Ioan Cassian în secolul IV şi Dionisie cel
Mic în secoul V.
Marii ierarhi tomitani au fost foarte activi la Sinoadele Ecumenice:
Marcu, Gherontie, Timotei şi Alexandru. Ioan Cassian şi-a adus contribuţii
doctrinare în controverse teologice majore, cum ar fi cea a nestorienilor, dar şi
în organizarea ecleziasctică sau canonico-juridică a Bisericii apusene.
Teotim I, episcop de origine sciţică, a scris cărţi în formă de dialoguri, a
intervenit în favoarea lui Ioan Gură de Aur, la Constantinopol, unde era acuzat
de origenism. La fel, Ioan de Tomis, a scris lucrări împotriva ereziilor
netorienilor şi monofiziţilor.
Scrieri celebre, cum ar fi: ”Conferinţe duhovniceşti ”, ” Aşezămintele
cenolitice ale lui ioan Cassian” sau tratatul ” Despre întruparea Domnului ” fac
şi astăzi cinste perioadei în care au apărut. El a înfiinţat două mânăstiri la
Marsilia şi a pus bazele monahismului apusean, introducând regulile de viaţă ale
acestora.
Dionisie cel Mic, a fost nu numai teolog, dar şi traducător, critic şi
creator, amplificând legăturile dintre creştinismul de apus şi cel de răsărit. El
strălucea în dogmatica creştină ortodoxă şi în cunoaşterea Sfintei Scripturi.
Traducerile lui, din greacă în latină, a numeroase scrieri importante
pentru biserică, i-au creat statutul de mare savant cu toată smerenia şi modestia
lui.
Dionisie cel mic este primul care a numărat anii de la naşterea lui Iisus
Hristor, renunţând la era diocleţiană.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 28/97
În afară de Ioan Cassian şi Dionisie cel Mic, trebuiesc amintite şi
contribuţiile lui Ioan Maxenţiu şi numeroase domenii în care creştinătatea din
Dobrogea, cea mai veche din Istoria României, ne aşează ca popor pe un loc de
mare cinste între celelalte neamuri europene. Este şi motivul pentru care
dobrogenii cer reactivarea Mitropoliei Tomisului.
La 18 ianuarie 1996 la salonul Sixtin al Bibliotecii Apostolice de la
Roma şi apoi, la Bucureşti, a atras atenţia o fotografie pusă în circulaţie ca o
carte poştală.
În această fotografie este Iisus, iar textul spune: Iisus către primiiapostoli, fraţii Petru şi Andrei (evanghelizatorul Dobrogei): ”Veniţi după mine
şi vă voi face pescari de oameni”.
În Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane, în care scria că apostolul
Andrei a predicat în Pont, Tracia şi Scythia, dar cu încă o informaţie, şi anume.
Sfântul Andrei ar fi hirotonisit, ca episcop de Odyssos sau Odessos (Varna), pe
un ucenic al său, cu numele Amplias (Ampliat), pe care îl prăznuiseră ortodocşii
în ziua de 13 octombrie (A. şi Şt. Lăpusan).
În secolul X se va dezvolta o viaţă monahală deosebită la Basarabi, unde
se află un complex rupestru cu 6 bisericuţe, câteva cripte, morminte, galerii de
legătură, grafite cu figuri de sfinţi, de oranţi, cruci, animale, corăbii, pomi şi
figuri geometrice. Corăbiile sunt, ca formă, identice cu cele ale vikingilor, fiind
ştiut că ei au navigat spre Bizanţ.
În perioada civilizaţiei romane din Dobrogea, un eveniment de excepţie l-
a constituit, exilarea lui Ovidiu la Tomis, în timpul împăratului Octavian
Augustus. Condamnarea s-a produs în secolul VIII d. Hr., iar Ovidiu a trăit la
Tomis ultimii 9 ani din viaţă (9–17 d. Hr.). Scrisorile sale din această perioadă,
alcătuise două capodopere: ”Tristia” şi ” Ex Ponto”, care sunt nu numaivaloroase opere poetice, dar şi mărturii despre evenimentele acelor vremuri,
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 29/97
despre modul de viaţă al celor ce trăiau în cetăţi, al geţilor, grecilor şi tracilor şi
despre multe alte întâmplări.
Statuia lui Ovidiu din piaţa cu acelaşi nume, vechea Agoră a Tomisului,
este pentru noi un simbol naţional. Deşi, mormântul lui nu a fost, încă,
descoperit, dobrogenii şi călătorii pe meleagurile pontice, fac pelerinaje şi se
opresc să-l privească, îngândurat şi trist, visător şi monumental, etern şi prezent
printre noi, poruncindu-ne, imperial, să nu uităm, niciunul, nicicând, niciunde.
Popoarele migratoare şi epoca bizantină în Dobrogea
Asupra întregului Imperiu Roman, a Daciei şi a Scythiei Minor, s-au
abătut migraţiile barbare. Aceste popoare veneau dinspre răsărit prin nordul sau
sudul Mării Negre, dinspre Marea Caspică, dar şi dinspre nordul Europei.
Primii care au atacat Dobrogea, pe atunci Scythia Minor, au fost goţii. Ei au
venit pe două căi: pe la gurile Dunării şi prin nordul Mării Negre.
Luptele cu goţii au fost îndelungate. În anul 238 au cucerit cetatea
Istropolis, iar în anul 270 au fost învinşi de Claudiu al II-lea, care i-a respins
peste Dunăre.
Diocleţian (248–305) a împărţit Imperiul Roman în două, apoi în patru părţi. Dobrogea avea capitala la Tomis, era inclusă în Diocesa Tracică a
perfecţiunii Orientului.
În timpul lui Constantin cel Mare (306–337) au năvălit în Dobrogea
sarmaţii. Ei s-au luptat cu populaţia locală, apoi romanii i-au alungat sub
Constantin cel Mare. El a aşezat un episcopat la Tomis. Tot el a refăcut cetăţile
romane distruse de barbari, în navălirile lor. În anul 375 au năvălit hunii, care i-
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 30/97
au dislocat pe goţii din Dacia, în Imperiul Roman, inclusiv în Dobrogea, unde
romanii i-au primit. În timpul împăratului Theodosiu (379–395), a avut loc
împărţirea Imperiului Roman în Imperiul Roman de Apus şi Imperiul Roman de
Răsărit.
Hunii au continuat să inainteze spre apus, conduşi de Atila şi s-au oprit în
anul 433 întrte Tusa şi Dunăre, unde au format un regat. Acest regat puternic a
devastat popoarele vecine. Constanţa a fost distrusă de ei în anu 447. Imperiul
acestor huni a fost distrus de alţi năvălitori, gepizii, după moartea lui Atila.
Fiul acestuia, Hernach, a obţinut pământuri în Dobrogea, ca şi Alanii(relatări după Jordanes, în Istoria lui Atila). În timpul lui Iustinia (527–565),
Imperiul Roman de Răsărit şi-a întărit graniţele, inclusiv în Dobrogea. El a
construit peste 80 de castele şi 600 de fortificaţii. De fapt, erau fortificaţii
militare împotriva năvălitorilor. O mare parte dintre ele au fost în Dobrogea, la
Dunăre. Aceste cetăţi nu au avut tăria trupelor romane, în faţa invadatorilor
astfel încât, peste ele au trecut slavii, avarii şi bulgarii şi în final, turcii, care audat acestui imperiu lovitura finală. Urmărind cele relatate mai sus, reiese că,
actuala Dobroge a fost mereu, un teatru de lupte, încă din antichitate.
Numele acestei provincii a variat şi el, în funcţie de momentul istoric. Cât
timp au locuit-o geţii, am putea-o numi Ţara Geţilor sau, mai corect, Geţia, dacă
ne luăm după numele vecinilor: Dacia, Tracia, Moesia.
Odată cu ocupaţia romană, datele sunt mult mai precise. Astfel, Strabon,
ne relatează că aici, exista Sciţia Mică (Scythia Minor), care mergea spre sud,
până la Zyras (râul Batova din Bulgaria – ” Atlasul antiquităţii ”, fila 23, Atlasul
la volumele de Istorie ale lui Kiepert).
Despre aceşti sciţi, aşezaţi în Dobrogea, vorbeşte fără echivoc, Ephoros,
la 50 de ani după Herodot.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 31/97
Ovidiu nu pomeneşte de sciţi, denumind aceste tărâmuri – Getarum
terrae. Unii istorici susţin că sciţii erau doar la nord de gurile Dunării (Marea
Scythie) şi că, în răstimpuri diferite, ei au emigrat spre sud, peste geţi, Odryssi,
macedoneni, mai ales după secolul IV.
Aceste confuzii, între geţi şi sciţi, le datorăm lui Herodot, care a cules
informaţiile de la comercianţii greci, de pe malul Mării Negre. Este adevărat că
atât geţii, cât şi sciţii erau asemănători la îmbrăcămintea de piele de oaie şi
aveau obiceiul de a călători cu carul cu boi.
Trebuie să dăm crezare lui Scimnus Chios, care folosind o scriere a luiDemetrius de la Kallatis, spune că sciţii posedau regiunea de la sudul gurilor
Istrului, până la râul Zyras. Este limpede că romanii au găsit aici, în Dobrogea,
un mozaic populaţional, din care făceau parte şi sciţii, care semănau cu geţii şi
au dat regiunii numele de Scytia Minor.
Strabon localizează, clar, Scytia Minor, până pe ţărmul Pontului, la Zyras.
Iacob Weiss, în opera sa – ” Dobroutscha in Altertum”, bazat pe scrierile
lui Plinius şi Scymnus, consideră că Scytia minor ajungea la Batovska-Reca,
ultimul oraş fiind Dionisopolis. Dobrogea este vechea Scythie romană.
Geograful arab, Mohamed Edrissi (1101–1154) numeşte Dobrogea,
Berdzan şi susţine limita ei de sud spre Dunăre la Zacatra, care ar fi Turtucaia.
Următorul episod al istoriei Dobrogei începe în secolul VI, odată cu
migraţia slavilor, pe la anul 600 (Tocilescu – ” Istoria românilor ”). Ei au fost
împinşi spre sud de avari, popor din neamul hunilor; aceşti avari au ajuns la
Constantinopol, unde au fost distruşi în anul 626.
Slavii au trecut prin Dobrogea şi au ocupat Peninsula Balcanică, de la
Marea Adriatică la Marea Neagră. Ei nu au supus băştinaşii, fiind oameni buni
şi sociabili.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 32/97
Originea bulgarilor este controversată, dar ei sunt, se pare, de rasă
turanică, de aceeaşi viţă cu turcii şi cu tătarii. În secolul V, ei se găseau pe
ţărmul Mării Negre. Ei au făcut incursiuni peste Dunării în anii: 495, 499, 502,
559, prădând Tracia şi chiar Iliria, conform scrierilor lui Vretos.
Pe la anul 634 locuiau ţinutul dintre Nistru şi Volga şi erau dependenţi de
clanul tătarilor. Şi-ai câştigat independenţa sub ducele Kubrat şi au intrat în
relaţii cu împăratul Bizanţului – Heracliu, care l-a numit ” Patriciu”. Cei cinci fii
ai săi au invadat între 660–668, Europa, ajungând în Italia, Galia, Bavaria etc.
Asparuch sau Isperich, unul dintre fraţi, a trecut Nistru şi i-a aşezat însudul Basarabiei. De aici, ameninţă Imperiul Bizantin, cu care la 679 au un
război, fiind învinşi de împăratul Constantin Pogonatul. La o nouă trecere a
Dunării, bulgarii au ajuns în Moesia Inferior, aşezându-se chiar în sânul
Imperiului Bizantin. Asparuch a domnit până la anul 700 şi este ctitorul
stăpânirii bulgarilor, la sudul Dunării. Ei erau destul de puţini astfel încât, s-au
slavizat (aici existau, deja, slavi). Deşi ei au fost absorbiţi de slavi, ţara se vanumi Bulgaria, acest nume fiind legendar.
Asparuch a aşezat capitala statului în oraşul preslav (pe Kamcicul mare).
Bulgaria s-a creştinat în anul 864 de către Boris, care a luat numele de Mihail.
Unul din conducătorii lor, Simeon, a luat numele de ţar.
Bulgarii au avut o evoluţie mai importantă, extinzându-se în Macedonia,
unde au format încă un stat sau o evoluţie mai slabă, cum ar fi desfiinţarea la
971 de către bizantini – Tzimisches, a statului bulgar de răsărit (Preslav). În
1018, împăratul Vasile al II-lea Bulgarotomul le-a distrus şi statul de apus, timp
de un secol şi jumătate, fiind o simplă populaţie până la 1186.
În ultima sa bătălie cu bulgarii, acest Vasile al II-lea, bulgarotomul, după
victorie a luat 15.000 de prizonieri, cărora le-a scos ochii, cu excepţia a câteunuia la 100 şi căruia i-a lăsat un ochi pentru a-i conduce pe orbi spre obârşia
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 33/97
lor. Această cruzime este greu explicabilă, mai ales, că venea din partea unui
conducător al Bizanţului creştin.
După această dată urmează epoca asanizilor. Slavo-bulgarii nu au
asimilat niciodată populaţia Dobrogei, care era creştinată, era romanică. Vlahii
rezultaţi după stăpânirea romană şi-au continuat existenţa în Dobrogea.
În secolul XII Thesalia se numea Vlahia Mare. În Etolia şi Acarmania era
Vlahia Mică, în Arabia era Vlahia Superioară. Ţinta bulgarilor era Bizanţul, nu
vlahii noştri, cu care au legat prietenie. Sunt citaţi domnitori ai bulgarilor şi
românilor (Cornesie – 760, Pagnan – 770, Simeon, apoi Asan, Petru şi Ioniţă -1185). Existenţa unui imperiu vlaho-bulgar, sub conducerea lui Ioniţă, este o
realitate (1207).
Asan era de origine română şi vorbea limba română. Lui i-a urmat la tron
fiul său Ioan, apoi fiii lui – Căliman şi Mihail (până la 1257, când imperiul
începe să decadă şi ajunge să se împartă în trei părţi).
Sub ţarul bulgarilor, Alexandru (1331–1365), din acest imperiu s-a
desprins un principat, condus de Despot Dobrotici (1357–1386, Istoria Bulgariei
de Roland – Berlin – 1911). Acest principat se întindea de la gurile Dunării
până la Varna.
Acest Dobrotici, nu provenea dintre urmaşii ţarilor bulgari. Restul
Bulgariei s-a împărţit în două, între fiii ţarului Alexandru, cele două ţinuturiavând capitalele la Vidin (condusă de Sracimir – 1365–1398) şi la Târnova
(condusă de Şişman – 1365–1393).
Desigur, Dobrogea a avut şi alte momente istorice importante, cum ar fi
invazia pecenegilor din secolul IX, care au trăit cam 200 de ani pe aceste
meleaguri, fără a fi dominanţi.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 34/97
Au urmat tătarii, care au ajuns în Dobrogea la 1293 şi după ei ruşii de pe
Volga, care au ajuns să atace Constantinopolul în secolul X. Mai sunt de amintit
şi alte popoare care au ajuns pe malul pontului, şi anume: veneţienii, pisanii,
raquzenii şi genovezii.
În secolul XIV, Basarab Voievod, fiul lui Tugumir, a întemeiat Ţara
Românească, după luptele cu regele Carol Robert de la 1330. După el a urmat la
domnie, fiul său Alexandru, apoi Vladislav (1364–1374). Acesta a fost
contemporan cu despotul Dobrotici (1357–1386), care avea hotarele până la sud
de Varna. El a intrat în lupte cu genovezii la 1373–1375. Lui i-a urmat la tron,
fiul său, Ivanco (Dobritzaoghli, adică fiul lui Dobrotici). Numele Dobrogei era
Dobritze. El a încheiat un tratat de pace cu genovezii la 1387.
De la 1387, pe tronul Ţării Româneşti, se găseşte Mircea cel Mare, care
îşi întinde stăpânirea până la mare. Se pare că tratatul cu genovezii i-a aparţinut,
de fapt, lui Mircea cel Mare, care se numea în documentele sale interne
”Stăpînitor al ambelor laturi ale Dunării, pînă la Marea Neagră şi al cetăţiiSilistra”. În 1391 pe două documente, Mircea se intitula ” Despot al ţărilor lui
Dobrotici şi domn al Silistrei”, adică ”Terrarum Dobrodici Despotus et Tristi
Dominus”.
În secolul XII, intră în Europa turcii, care la 1387 îi atacă pe bulgari, prin
Ali-Paşa, trimis de sultanul Amurat.
Bulgaria va fi supusă la 1393, iar ţarul bulgarilor, Şişman, este detronat.
Ali-Paşa a cucerit Hârşova şi Silistra, dar Mircea a rămas stăpânitor al Dobrogei
(documente din 1406–1415), ca de altfel, şi fiul său, Mihail (1418–1420).
Probabil, Mircea şi-a recucerit teritoriile ocupate, vremelnic, de turci, iar sultan
era un prieten de-al său – Musa.
Se pare că posesiunile trans-dunărene ale lui Mircea erau moştenite de laînaintaşii săi, Dan şi Radu Voievod şi mai înainte de ei, Vladislav Basarab.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 35/97
Se ştie că Dan, fratele şi domnitorul predecesorului Mircea, chiar a murit
în lupte cu ţarul Şişman, cucerind Dobrogea.
Probabil, la1420, după Mihail, Dobrogea a fost cucerită de turci.
Domnitorii români au mai rămas cu stăpânirea cetăţii Chilia şi gurile Dunării.
Este vorba despre Chilia Veche, căci Chilia Nouă era a moldovenilor.
În evoluţia umanităţii sunt puţine ” ţări”, care să fi avut, ca Dobrogea, un
atât de mare amestec de naţionalităţi, de religii, de rase umane, de mentalităţi,
de civilizaţii diverse. La gurile Dunării s-au oprit, s-au intersectat şi s-au mişcat
continuu popoare europene şi asiatice, venite dinspre toate punctele cardinale.
Rar se poate imagina o provincie atât de agitată, cu schimbări bruşte, cu
progrese şi decadenţe, cu civilizaţii avansate, cum au fost cele greco-romane, în
contact cu populaţii barbare, cu treceri fără tranziţii temporare, de la un nivel la
altul, cu instabilităţi şi nelinişti, cum s-au petrecut în Scythia Minor. Dobrogea
nu a fost nicio clipă a nimănui, nu a fost niciodată un ”no man’s land ”, deoarece
în structura sa nu au lipsit niciodată băştinaşii geţi, mai târziu geţii romanizaţi şi
în final noi, românii. Împinşi când spre malurile Dunării, când spre Deltă, când
spre sud, când spre răsărit sau spre apus, când enclarizaţi sau când răspândiţi,
locuitorii nu au lipsit niciodată din peisaj. Cu ei s-a făcut comerţul cetăţilor
greceşti de pe malu mării, pe care tot ei le-au tolerat şi le-au lăsat să se dezvolte.
Aici îşi aduceau băştinaşii cerealele, pieile de animale, mierea, sarea şi toate
bogăţiile lor şi de aici primeau bogăţiile venite dinspre Mediterană sau dinspre
Asia. Popoarele din nord şi sud s-au perindat şi au făcut teatru de lupte în
Dobrogea antichităţii şi chiar a evului mediu.
Populaţiile indo-europene din nord au avut mereu tendinţa să migreze
spre sud, iar populaţiile şi civilizaţiile mediteraneene au avut o direcţie spre
nord confuntându-se cu veche Scythia Minor, Dobrogea de mai târziu – ScythiaMinor a fost un carefur în calea cestor curente, de viaţă umană. În afara acestui
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 36/97
curent, între nord şi sud, dominat de popoare migratoare şi de imperiile
mediteaneene, a existat mereu şi un curent transversal dintre vest şi est, dintre
populaţiile geto-dacice şi Marea Neagră. Era firesc, ca popoarele migratoare, să
tindă mereu spre vest şi spre sud, prin Dobrogea, în căutarea unui climat mai
dulce, unei bogăţii înfloritoare, unor acumulări imense a imperiilor din jurul
Mediteranei. Trebuiau să traverseze Scythia şi Valahia, unde în mod firesc, ca o
reacţie, Imperiul Roman construia valuri şi cetăţi de apărare, aducea armate
stabilizatoare sau ducea războaie devastatoare, cărora le închina trofee, cum este
cel monumental de la Adamclisi.
Dobrogea supusă când dinspre nord, când dinspre sud, a continuat să
reziste secole de-a rândul, cum s-a întâmplat sub ocupaţia sciţilor, a romanilor
sau a otomanilor.
Abia în 1878 a revenit la originile ei milenare, la vechea Dacie imperială.
Platoul dobrogean, fără râuri şi fără păduri, o adevărată stepă de-a lungul
istoriei, nu i–a reţinut pe voiajorii istoriei, iar pe malurile Dunării au
supravieţuit geţii sau geto-dacii noştri, care străbăteau aceste ţinuturi până la
mare sau le ocupau vremelnic, cum au făcut sub domnia lui Mircea cel Mare
sau Mihai Viteazul.
Cimerienii, sciţii, bastarnii, sarmaţii, goţii, hunii, avarii, bulgarii,
pecenegii, cumanii, tătarii, slavii şi, în final, turcii au avut istoria lor pe aceste
meleaguri. Imperiile meridionale au avut o preocupare primordială faţă de
aceste frontiere nordice ale imperiilor lor.
Nu întâmplător, Darius, Alexandru Macedon, Filip al II-lea (339) şi
Traian, au fost prezenţi aici, spre a pacifica aceste teritorii, spre a crea o
frontieră stabilă pe Dunăre. Liniile lor de apărare faţă de lumea vastă şi
necunoscută de la nord de Dunăre, au fost întotdeauna precare.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 37/97
Perşii şi-au menţinut foarte puţin timp dominaţia în Scythia Minor,
Imperiul Tracic al Odryssi-lor s-a destrămat şi el, Filip al Macedoniei şi-a
pierdut şi el, repede, autoritatea în Dobrogea, Alexandru cel Mare n-a putut face
mai mult, iar generalul său Zopyrion (326), încercând să termine lucrarea
predecesorului, şi-a pierdut şi armata şi viaţa la nordul Dunării (326). Lysimach,
încercând să-l înfrunte pe Dromihete a ajuns prizonier şi a încheiat pace, dându-
i fiica drept soţie regelui geto-dac, atunci când a dorit să-şi impună posesiunea
Dobrogei.
Românii, cu preţuri imense au reuşit să facă nu numai o arie de apărare,
dar şi o civilizaţie a acestor teritorii din care s-a născut poporul român, limba
română, civilizaţia română, creştinismul românesc.
Prezenţa bizantină şi mai ales influenţa bizantină a continuat să fie
prezentă în Dobrogea, unde a înflorit creştinismul şi unde s-a dezvoltat cultul lui
Iisus Hristos până în zilele noastre, începând din epoca apostolică a Sfântului
Andrei – apostol al Dobrogei.
Curentul de lupte pe direcţia nord – sud a continuat în epoca modernă
între două mari imperii: cel otoman şi cel rusesc.
Celălalt curent, cel orizontal – dinspre vest spre răsărit, s-a manifestat
prin interesul unor ţări apusene pentru gurile Dunării şi pentru ţărmurile Mării
Negre.
În aceste lupte s-au implicat şi principatele române, moştenitoare istorice
de drept ale Dobrogei, pe care au readus-o la ţara mamă după Războiul de
Independenţă din 1877, sub sabia regelui Carol I.
Aici, în Dobrogea, s-au privit în ochi civilizaţia urbană greco-romană cu
cea pastorală, din partea stângă a Dunării, producţia rafinată din cetăţile pontice
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 38/97
cu îndeletnicirile cerealiere; bogăţiile carpato-danubiene cu strălucitoarele
corăbii genoveze, veneţiene şi bizantine.
Înflorirea economică după pacea de la Adrianopol, a adus în tranziţii spre
mare, prin Dobrogea, bogăţiile de la vest de Dunăre, din Europa Centrală şi de
Vest.
Curenţii economici orizontali, de la vest la est, peste Dobrogea spre mare,
au fost silenţioşi şi paşnici timp de peste două mii de ani, dominaţi de interese
economice.
Curenţii de la nord la sud, ai migraţiilor nesfârşite, au fost violenţi.
Migraţiile din nord s-au întâlnit în Dobrogea cu tendinţele ”imperialiste” din
sud. Geţii au protejat cetăţile greceşti, de la mare, de curenţii ocupaţionali, care
veneau dinspre sud, s-au luptat cu Darius, cu Alexandru cel Mare, cu Traian.
Geţii sunt autorii dezastrului lui C. Antonius de lângă Histria, ei au
intervenit în războiul civil dintre Cezar şi Pompei, în vremea lui Burebista, care
stăpânea o bună parte din litoralul Mării Negre. Ei s-au angajat alături de Marc
Antoniu împotriva lui Octavian, iar sub Dapyx şi Zyraxes şi-au disputat
Dobrogea cu Licinius Crassus.
În secolul XIV–XV apariţia turcilor şi ocuparea Dobrogei au dus la
suprimarea comerţului internaţional în Marea Neagră. Turcii nu au reşit în
Dobrogea ocupată să refacă perioada înfloritoare a acestor timpuri, deoarece nuşi-au putut depăşi în acea epocă mentalitatea lor de războinici şi de cuceritori şi
atât.
În final, geografia a învins istoria şi şi-a luat revanşa, Dobrogea fiind
reintegrată în organismul riguros carpato-danubian.
Civilizaţia maritimă, adusă dinspre est de greci, cea impulsivă eurasiatică
venită dinspre nord, cea constructivă dinspre Dacia, cea imperială meridională
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 39/97
s-au întâlnit în Dobrogea timp de câteva mii de ani. A învins tendinţa naturală şi
firească, venită din spaţiul de vest, creatoare a civilizaţiei carpato-danubiano-
pontice.
Dobrogea nu este o ţară, care să fi aparţinut tuturor şi nimănui, aşa cum s-
ar putea traduce istoria acestui ţinut. Se poate spune că s-au încercat trasări de
frontiere artificiale, implantări de populaţii, divizări şi stăpâniri străine, peste
care timpul a aşternut pături de pământ, lăsând Dobrogea străvechilor ei
locuitori, istoriei şi arheologiei proprii.
Dobrogea în timpul stăpânirii turceşti (1420–1878)
Venind dinspre răsărit, turcii au atacat Imperiul Bizantin, apropiindu-se
de Peninsula Balcanică.
La sfârşitul secolului XIV Drobrogea a fost stăpânirea firească a Ţării
Româneşti, Mircea cel Bătrân întinzându-şi posesiunile până la Marea cea
Mare, aşa cum este bine ştiut.
Acest domnitor, practic, reluase în stăpânire vechile posesiuni ale lui
Burebista, dintre Dunăre şi mare. Schimbările comerciale pe Marea Neagră erauînfloritoare datorită comerţului dezvoltat de Bizanţ şi, mai ales, de genovezii
prezenţi la Mangalia şi la Constanţa.
Din nefericire, o nouă ameninţare s-a abătut asupra dobrogenilor şi, în
egală măsură, asupra principatelor române. În a doua jumătate a secolului XIV,
armatele otomane au pătruns tot mai adânc în Peninsula Balcanică.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 40/97
Statele până la Marea Egee au început să se destrame, rând pe rând. Statul
dobrogean era, în acea vreme, de sine stătător, sub Dobrotici şi urmaşul său,
Ivanco. Ei au încercat să-şi consolideze teritoriul. Ivanco a semnat o înţelegere
cu genovezii, la Pera, în 1837. Dar, presiunea turcească a sporit, punând sub
semnul întrebării, chiar şi, ţaratul bulgar de la Târnovo.
În 1393, Bulgaria de răsărit a căzut sub jugul otoman, pentru aproape
cinci secole.
Mircea cel Bătrân (1386–1418), a preluat moştenirea lui Dobrotici şi
ajunge principe al întregului teritoriu dobrogean.
” Io, Mircea, Mare Voievod şi Domn cu mila lui Dumnezeu, stăpînind şi
domnind peste toată Ţara Ungrovlahiei şi părţile de peste munţi, încă şi spre
părţile tătărăşti şi Amlaşului şi Făgăraşului, Haţeg şi Banatului de Severin,
domn de amîndouă parţile de peste toată Dunărea şi pînă la Marea cea Mare şi
al Cetăţii Dîrstorului stăpînitor ”.
Această stîpânire a continuat-o şi fiul său, Mihail (1418–1420). De la
1420, Dobrogea a intrat sub stăpânire otomană. În realitate, cucerirea întregii
Dobroge, a durat cîteva decenii, abia la 1448–1461, turcii au ajuns să
stîpânească până la Isaccea – Enisala, teritoriul Dobrogei, Chilia şi Cetatea
Albă, ca şi gurile Dunării, care au rămas sub stăpânirea lui Ştefan cel Mare.
Dorinţa turcilor a fost de a transforma Marea Meagră în lac turcesc (Cara-
Deniz), Turcia avînd aceste ţeluri militare explicite, nu s-a preocupat de
dezvoltarea sau înflorirea economică a Dobrogei. Acest teritoriu a ajuns un
teatru de lupte nesfîrşite, între Imperiul Otoman şi Rusia, care se afla, la rîndul
ei, în plină expansiune.
Dintre numeroasele lor războaie, cel din 1828 şi Războiul Crimeei
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 41/97
(1813–1854) , au adus cea mai mare suferinţă populaţiei Dobrogei.
Numeroase localităţi au căpătat în timpul acestor peste 400 de ani, de
ocupaţie otomană, nume turceşti. Civilizaţia multor oraşe înfloritoare, aproape,
s-a stins, cum ar fi şi cea de la Kustendje – Constanţa.
După Războiul Crimeei, în aceste mari rivalităţi ruso-turce, s-au implicat
şi ţările vest-europene, în special Franţa şi Anglia, care au fost alături de Turcia
în luptele cu ruşii.
Ei au avut acces şi interes să dezvolte comerţul pe Dunăre şi pe Marea
Neagră, construind calea ferată Constanţa-Cernavodă (Anglia) şi şoseaua
Constanţa-Rasova (Franţa). Din 1856 s-a constituit o comisie europeană a
Dunării, cu sediul la Sulina, care a avut un rol pozitiv în dezvoltarea navigaţiei
pe Dunăre şi în dezvoltarea posturilor dunărene: Tulcea, Brăila, Galaţi, Sulina.
Imperiul Otoman a intrat în a doua jumătate a secolului XIX în declin, iar
în urma războiului dintre 1877–1878, Dobrogea a revenit la ţara mamă –
România, sub sceptrul regelui Carol I. totodată, România şi-a câştigat
independenţa la 1878.
În secolul XIX, Dobrogea a fost vizitată de numeroase personalităţi, care
i-au descris frumuseţea, contrastând cu nivelul de trai material, dar şi spiritual al
populaţiei din aceste ţinuturi de legendă. Vom reda, în continuare numele unor
localităţi dobrogene, cu toponimie turcească sau dublă. Urmează (prof Unc plusCV)
.................
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 42/97
Evoluţia demografică şi etnică a populaţiei în Dobrogea
Istoria Dobrogei în ceea ce priveşte demografia şi componenţa etnică a
populaţiei din acest areal reprezintă o incursiune captivantă şi, intr-un fel,
relevantă pentru cunoaşterea realităţilor acestui pământ românesc.Printre primele date pe care le putem contabiliza în urmărirea evoluţiei
demografice sunt cele furnizate la 1850 de paşoptistul Ion Ionescu de la Brad,
care, călătorind în Dobrogea, a reţinut date importante despre etniile din zonă.
Astfel, el relatează că în cazalele Tulcea, Isaccea, Macin, Hârşova, Baba
(judeţul Silistra), Kustendje, Mangalia, Balcic, Bazargic (judeţul Varna) au
putut fi repertoriate 15.764 de familii.
Prin ”darea de seamă ” a prefectului Constanţei din 1896 se aprecia că
populaţia judeţului Constanţa a crescut faţă de cei 64.902 de locuitori din 1880
la 112.227 locuitori dintre care românii erau 56.617. Datele din 1903
evidenţiază o creştere a populaţiei judeţului la 139.570 de locuitori dintre care
71.622 erau români. În 1911 cifrele se modifică arătând ca populaţia judeţului
era de 172.838 ”de suflete” iar dupa război, dintre cei 176.989 locuitori, românii
erau ăn număr de 119.304.
În judeţul Tulcea, în 1880 erau 75.070 locuitori iar în 1904, 136.213
locuitori dintre care 51.422 români faţă de cei 29633 Bulgari, etc.
Conform datelor prezentate de Primăria Constanţa pentru anul 1880, din
totalul populaţiei oraşului de 5.203 locuitori, 1.804 tătari, 1.543 greci, 410 turci,
348 bulgari, 279 români, 234 evrei, 175 armeni, 37 austrieci, 32 englezi, 29
germani, 12 unguri, 8 rusi, 3 sârbi, 248 alte naţionalităţi.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 43/97
În urma recensământului din decembrie 1894, în oraşul Constanţa totalul
populaţiei crescuse la 10.419 de suflete, între care români - 2.519, greci - 2.460,
turci şi tătari - 2.202, bulgari - 1.060, armeni - 855 de evrei, -559, germani -
332, unguri - 181, italieni - 109, francezi - 51, englezi - 45, ruşi - 33, olandezi -
5, sârbi - 4, muntenegreni - 4.
În anul 1905 numărul locuitorilor din vechiul Tomis era de 15.777, din
care 9.165 români, 2.327 greci, 1.315 musulmani, 831 bulgari, 812 evrei, 610
armeni, 309 germani, 217 italieni, 95 francezi, 105 englezi şi alte naţionalităţi.
În anul 1916, ca o consecinţă directă a dezvoltării celui mai important
port românesc la Marea Neagră, populaţia Constanţei a crescut la 33.918locuitori, din care 21.971 români, 2.815 musulmani, 2.326 greci, 1.728 bulgari,
1.092 evrei, 1.002 armeni, 642 germani, 518 italieni, 175 francezi, 649 englezi
şi alţii.
În urma recensământului din anul 1928, în municipiul Constanţa au fost
înregistraţi 72.462 de locuitori, românii fiind în număr de 49.102de, grecii
6.266, armenii 3.751, turcii si tătarii 3.666, 2.135 de evrei, alţii 7.542.
Turcii din Dobrogea
Prima consemnare documentară a prezenţei stabile a unor etnici turci pe
actualul teritoriu al României a fost făcută în anul 1264, când, în urma luptelor
interne din Imperiul Anatolian selgiucid, un grup de 10000-12.000 de ostaşi
conduşi de Saru Saltîk si Izeyddin Keykavuz s-a aşezat în Dobrogea. Aceştia
erau trimişi de împăratul bizantin Mihail Paleologul (al VlII-lea) pentru a
asigura paza graniţei de nord a Imperiului Bizantin de invaziile străine.
Aşezarea dobrogeană a fost numită de turcii pre-otomani Babadag, ceea ce
în limba turcă se traduce prin ”tatăl munţilor ”.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 44/97
La 1320 Dobrogea este menţionată ca formaţiune politică de sine
stătătoare. În 1320 geograful şi istoricul arab Abuleza scria că Isakgi (Isaccea)
este un oraş din Alualak (Ţara Vlahilor), care depinde de Constantinopol. În
1330/1331 călătorul şi geograful arab Ibn Battuta trece prin Dobrogea şi
pomeneşte oraşele Baba Saltâk (Babadag) şi Fenikah (Enisala). În 1346 Balica,
conducătorul Dobrogei, intervine în bătăliile interne din Imperiul Bizantin. La
1354 Dobrotici devine cârmuitor al Dobrogei.
Între 1370-1385 are loc războiul lui Dobrotici, despotul Dobrogei,
împotriva genovezilor, cauzat de întinderea stăpânirii lui Dobrotici până la
Dunăre.În 1386 preia conducerea Dobrogei, Ivanco, urmaşului lui Dobrotici. În
iarna 1388/1389, Mircea cel Bătrân, susţinut de dobrogeni, învinge şi alungă din
Dobrogea pe turcii conduşi de marele vizir Ali-paşa şi înfrânge apoi la Dunăre
oastea trimisă de sultan să prade ţara. Mircea cel Bătrân a reuşit să unească
Dobrogea, inclusiv Silistra, cu Ţara Românească (acum 615 ani). La 17 iulie
1393 posesiunile lui Mircea cel Bătrân din sudul Dunării intră în stăpânireaImperiului Otoman. În 1404 Mircea cel Bătrân reuşeşte să recucerească o mare
parte din Dobrogea şi Silistra. În 1417 turcii iau în stăpânire Dobrogea şi Mircea
cel Bătrân este obligat să plătească haraciul.
După ocuparea Bulgariei şi Dobrogei, spre sfârşitul secolului al XIV-lea şi
începutul secolului al XV-lea, turcii au urmărit să pună stăpânire şi pe cetăţile
de pe malul stâng al Dunării, pe care să le transforme în puncte strategice desprijin.Teritoriile româneşti ocupate temporar de către puterea otomană erau
organizate pe principii militare, fiind conduse de paşale şi bey.
Dobrogea forma un sangeac (steag, drapel, unitate administrativ-militară,
provincie condusă de un sangeac bey), cu reşedinţa la Silistra. Ea făcea parte
din paşalîcul (provincie cucerită, unde se aplica legislaţia islamică, condusă de
un paşă) Rumeliei.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 45/97
După primii turci aduşi aici cu un rol precis, militar, un al doilea val de
imigraţie a acestora a avut loc după cucerirea oraşului Varna, în anul 1484, sub
conducerea sultanului Baiazid al II-lea, ultimul val fiind reprezentat de turcii
negustori. Aceştia erau turci ogiizi, proveniţi din regiunile balcanice si din
Anatolia, coabitarea acestora cu cei de origine crimeeana si cu cei stabiliţi
anterior în Dobrogea dezvoltând o adevărată sinteză etnică, subramurile
rămânând în memoria ancestrală a fiecărui locuitor turc, fie cungar , keris , tat
sau nogay .
În cadrul acestei sinteze etnice a intrat şi o parte a tătarilor, care, deşi au
altă origine decât populaţiile turce, în documentele otomane ei erau menţionaţiîmpreună cu toata populaţia de confesiune islamică din Dobrogea sub
denumirea generică de evlîd-i fatihîn (fii ai lui Mehmed al II-ea Cuceritorul.
Turcii au reprezentat în fapt grupul islamic cel mai stabil pentru ca întruchipau
ordinea otomană, fiind şi principalii beneficiari ai acesteia. În secolul al XVII-la
majoritatea satelor, târgurilor şi oraşelor din Dobrogea aveau nume turceşti
(Kiistendje - Constanţa, Carasu - viitoarea Medgidie, Techirgiol , Alakapu – Poarta Alba, Kara Omer – Negru Voda, Ciamurlu – Ceamârlia) chiar dacă
românii reprezentau încă cea mai numeroasă populaţie din regiune.
Paşoptistul Ion Ionescu de la Brad, străbătând Dobrogea la 1850, a reţinut
ca dintr-un total de 15.764 de familii se aflau: 4.800 familii de turci, cea mai
numeroasă populaţie a ţinutului. Cea mai impresionantă figură din zona
Dobrogei a fost liderul spiritual Sari Saltuk Dede care a avut o atât de mareinfluenţă asupra etnicilor turci încât, la 1641, când Petru Bogdan Bagsik
vizitează Babadagul, menţionează că în acest oraş turcii cinstesc în mod
deosebit mormântul acestuia, care este înconjurat de candele, iar creştinii ajung
într-o vreme chiar să îl confunde cu Sfântul Nicolae. Deoarece în secolul al
XVII-lea mai toate satele, târgurile şi oraşele din Dobrogea aveau nume turceşti,
se poate spune că turcii ajunseseră să fie într-un număr foarte mare în Dobrogea.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 46/97
Pe de altă parte, educaţia şi instrucţia aveau mai mult un caracter religios,
şcolile găsindu-se pe lângă locaşurile de cult (geamii). Cele mai importante au
fost vakîful de la Mangalia, înfiinţat de principesa Esmahan Sultan în anul 1590
si cel de la Babadag, înfiinţat în anul 1610 de pasa de Silistra, Gazi Aii. Vakîful
de la Babadag a pus bazele Epitropiei turce din localitate, care în anul 1891 s-a
mutat la Medgidia sub denumirea de Seminarul Teologic Musulman, cu sarcina
pregătirii de dascăli si hogi pentru comunitate.Dacă, în anul 1900, în Dobrogea
se aflau 238 de geamii, astăzi, în toată România se mai găsesc doar 72, dintre
care 7 au nevoie de restaurare, fapt pentru care sunt închise, iar 3 sunt în
construcţie.De-a lungul timpului, pe lângă şcolile primare, apar şi şcoli speciale, care
pregătesc dascăli şi hogi la Babadag. Astfel, la 9 noiembrie 1891, se înfiinţează
la Medgidia un nou centru de pregătire a dascălilor şi hogilor.
În secolul al XlX-lea turcii au rămas categoria de musulmani cea mai
privilegiata, locuind cu precădere în oraşele centre administrative şi economice,
dar şi pe domenii proprii, în mediul rural. Satele locuite de turci eraurecunoscute în general dupa sufixul koy şi erau alcătuite din locuinţe risipite
având pereţi din chirpici sau nuiele împletite si lipite cu lut, mai rar fiind
construite din piatră. Casa turcilor cu stare se numea conac şi era împărţita în
harem , spaţiul destinat femeilor şi camerele bărbaţilor numite ” selamlik ”.
În zona Dobrogei, turcii otomani vor construi, până în 1878, 140 de
localităţi - oraşe, târguri şi sate, 196 de moschei, 12 seminarii teologice(medrese), 56 de şcoli şi 8 gimnazii. în anul 1860 se va da în folosinţă calea
ferată Kustenge – Cernavodă, iar în 8 oraşe dobrogene, la 1869, erau instalate
linii telegrafice. De asemenea, în fiecare localitate mai mare - fie oraş, fie sat -
se vor instala mai multe băi publice şi pe lângă fiecare moschee va exista, prin
tradiţie şi obiceiuri şi un izvor de apă curgătoare de folosinţă gratuită.
În privinţa situaţiei juridice şi politice a turcilor otomani, prin art. 3 din
Legea de organizare a Dobrogei se prevedea că ”toţi locuitorii din Dobrogea,
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 47/97
care în ziua de 11 aprilie 1877 erau cetăţeni otomani, devin şi sunt cetăţeni
români”. În această lege se garanta libertatea învăţământului pentru comunitatea
musulmană, cu condiţia ca respectivele şcoli să treacă la Ministerul Instrucţiunii
Publice şi cu precizarea ca predarea limbii turce să fie însoţită, în mod
obligatoriu, de cea română.
După obţinerea independenţei statului român în fata Imperiului Otoman şi
revenirea Dobrogei în cadrul graniţelor româneşti la 1878, o parte însemnată a
turcilor dobrogeni s-a retras în proviinciile balcanice aflate încă sub autoritatea
sultanului, revenind, însă, apoi până la debutul primei conflagraţii mondiale. În
perioada interbelică, se poate vorbi şi despre o dezvoltare a intelectualităţiiturceşti. Apar reviste şi ziare, la început numai în limba turcă osmană, apoi
bilingve.
La sfârşitul secolului al XlX-lea, Medgidia luat locul Babadagului ca( centru
cultural si spiritual al turcilor. Tot în aceasta perioada s-a'Temârcat activitatea
dr. Ibrahim Themo, care a înfiinţat Uniunea dobrogeana a Junilor Turci, care a
reunit imigranţi politici din Turcia si fruntaşi ai populaţiei turce locale.Dacă, până în 1923, elevii purtau uniforme caracteristice perioadei otomane,
odată cu instaurarea republicii turce şi sub influenţa reformei kemaliste,
uniformele capătă o alură europeană. Totodată, alături de limba turcă cu
caractere latine se introduce şi limba română. Ca un element specific, trebuie
menţionată aici şi existenţa vakifurilor, a fundaţiilor care au contribuit foarte
mult la dezvoltarea şi păstrarea identităţii culturale şi spirituale a minorităţiiturce din România.
Conform recensământului din 1930 turcii reprezentau 0,9 % din populaţia ţării,
marea majoritate a acestora găsindu-se în Dobrogea, unde reprezentau 18,5 %
din totalul locuitorilor
Ulterior, perioada 1945-1990 a fost o perioadă în care intelectualitatea turcă a
migrat în Turcia, iar şcoala în limba turcă a funcţionat până în 1954, după care
s-a suspendat pe perioada regimului comunist.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 48/97
Conform ultimului recensământ al populaţiei, din anul 2002, numărul
estimat al turcilor din România este de 32.596, ceea ce reprezintă circa 0,15%
din populaţia ţării. Aceştia trăiesc în judeţul Constanţa (majoritatea), dar şi în
Tulcea, Bucureşti, Călăraşi, Brăila. Interesant este faptul că, spre deosebire de
cele mai multe dintre minorităţile naţionale, cea turcă înregistrează o creştere
constantă a numărului de membri. În 1990, turcii s-au organizat formând
Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR), al cărei principal obiectiv este
să revigoreze şi să transmită valorile culturale şi tradiţionale ale etnicilor turci.
Tătarii din România
Grupul Tătar din stepa nord-pontică a început să se afirme după victoria
asupra cnezilor Ruşi în 1223, care le-a deschis drumul spre Europa, întinzând
stăpânirea lor până la gurile Dunării. Astfel, în anul 1241, Tătarii organizaţi în
hanatul ” Hoardei de Aur ” şi-au instaurat dominaţia şi în diferite teritorii din
vecinătatea Munţilor Carpaţi.
Prima mărturie documentară în legătură cu stabilirea tătarilor în Dobrogea
se referă la o împroprietărire din perioada lui Gingis Han. În cursul secolului
XIV, au venit tătari alături de turci din Anatolia, având loc şi trecerea la islamul
sunit. Apoi, în perioada hanului Timur Lenk, 100000 de tătari s-au stabilit în
Dobrogea.
În 1525, alte grupuri de tătari au ajuns la Babadag. Cronicile otomane au
înregistrat 4 grupuri de tătari pe teritoriul Rumeliei (zona Balcanilor de răsărit),
de care aparţinea Dobrogea. Instaurarea administraţiei otomane în Dobrogea a
avut un efect de asimilare a populaţiei tătare, limba tătarilor fiind treptat
înlocuită cu limba turcă.
La sfârşitul secolului XVI, călătorii străini denumeau Dobrogea ca fiind
”Ţara tătarilor”, în 1596, s-au stabilit alţi 40000 de tătari în regiunea dintre
Dunăre şi mare. După ocuparea ţaristă a Peninsulei Crimeea (1783), mulţi tătari
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 49/97
din acel loc al temutei Hoarde de Aur de odinioară şi-au găsit un refugiu în zona
Dobrogei. Procesul de emigrare a continuat până la Unirea Dobrogei cu
România în 1878. Datorită deselor războaie otomano-ţariste, tătarii îşi căutau
refugiu, părăsind de 3 ori Dobrogea dar întorcându-se mai mereu tot pe aceste
meleaguri.
După 1878, situaţia tătarilor din Dobrogea a fost similară în general cu cea
a turcilor, adică marginalizaţi dar nu supuşi unui proces de asimilare etnică. O
primă evaluare a numărului tătarilor din Dobrogea, imediat după războiul de
independenţă al României, a fost făcută în anul 1879 destul de imprecis,
deoarece tătarii erau incluşi împreună cu turcii în grupa religioasă amusulmanilor. Oricum, în acel moment existau în Dobrogea Românească circa
134000 de musulmani. Prin Unirea Dobrogei cu România a început o nouă
epocă pentru tătari, creându-se instituţii moderne de instrucţie publică, de
cultură naţională şi de cult islamic corespunzătoare nevoilor specifice.
În anii celui de-al doilea război mondial, mulţi tătari din Crimeea s-au
refugiat în România şi represaliile staliniste împotriva lor au avut impact şiasupra tătarilor dobrogeni, unii devenind victime ale regimului comunist. Pe de
altă parte, cu timpul, unii dintre tătarii dobrogeni, puţini la număr, s-au mutat în
alte zone de pe teritoriul României (Bucureşti, Braşov, etc).
Tătarii din România se consideră o parte a diasporei tătarilor Crimeei; din
secolul XX, utilizează alfabetul latin. Musulmanii din România (tătari, turci,
etc.) trăiesc grupaţi în circa 80 de comunităţi religioase teritoriale - rurale şiurbane - situate în Dobrogea şi în oraşele Bucureşti, Brăila, Călăraşi, Galaţi ori
alte localităţi; majoritatea se află în judeţele Constanţa şi Tulcea. Locaşurile de
rugăciune ale tătarilor sunt de 3 categorii: moscheea, geamia şi mesgidul. În
total sunt 80 de locaşuri de cult, dintre care 1 moschee, 76 geamii şi 3 mesgiduri
Germanii din Dobrogea
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 50/97
În cursul secolului al XlX-lea, se stabilesc grupuri de germani pe teritoriul
Dobrogei în mai multe etape (1841,1872-1878, 1890-1891). Aceştia nu au venit
precum celelalte grupuri din centrul sau vestul Europei, ci din Basarabiei, din
sudul Rusiei, zone unde fuseseră colonizaţi, în secolul anterior, din iniţiativa
Imperiului Ţarist. Motivul părăsirii primei zone de colonizare a constat în
special în pierderea vechilor privilegii.
Cum, până în anul 1878, Dobrogea făcea parte din Imperiul Otoman,
aşezările întemeiate de germani s-au bucurat de autonomie administrativă, fiind
conduse de primari aleşi din rândul comunităţii, singura obligaţie fiind cea a plătii punctuale a impozitelor. Chiar dacă, în primii ani, coloniştii au avut de
luptat cu multe greutăţi, fiind nevoiţi să locuiască în bordeie si să facă fată
incursiunilor de jaf ale unor grupuri de tătari si cerchezi, către sfârşitul secolului
al XlX-lea aşezările lor se consolidează.
Odată cu trecerea Dobrogei sub administraţie românească, în majoritatea
satelor locuite de germani sunt instalaţi primari români si sunt împroprietăriţi cuterenuri veterani ai Războiului de Independenţă din 1877-1878. Germanii
dobrogeni, neavând resurse pentru susţinerea unui învăţământ propriu, vor
frecventa şcolile româneşti, doar limba germană şi religia fiind predate de
învăţători din rândul propriei comunităţi, după încheierea cursurilor. Cu toate
acestea, la începutul secolului al XX-lea, se înregistrează un spor demografic ce
duce la întemeierea de noi aşezări, la construirea de biserici şi şcoli proprii şi laangajarea a tot mai mulţi preoţi si învăţători.
Comunitatea germană din Dobrogea a fost din nou afectată în timpul
Primului Război Mondial, când toţi germanii din Regatul României, intrat din
1916 în război împotriva Germaniei, erau consideraţi potenţiali inamici. Este
interzisă folosirea limbii germane în locuri publice, mulţi bărbaţi sunt puşi sub
arest la domiciliu, sunt rechiziţionate animale şi mijloace de transport, iar unele
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 51/97
aşezări sunt distruse în timpul luptelor purtate între trupele româneşti şi cele
bulgare ce invadaseră Dobrogea.
În perioada interbelică, aşezările germane din Dobrogea cunosc o nouă
etapă de dezvoltare, dar deja în anul 1940, în urma unui acord între guvernele
României şi Germaniei, comunităţile de germani dobrogeni au fost mutate
obligatoriu în Germania. Foarte puţini germani dobrogeni s-au putut sustrage
acestei acţiuni, reuşind să locuiască în continuare în satele lor.
Armenii din Dobrogea
Între minorităţile etnice cu o prezenţă marcantă şi apreciată în România,
armenii se disting ca popor demn şi mândru, cu trăsături care amintesc de
graniţa dintre Europa şi Asia, cu o spiritualitate creştină profundă şi abilităţi
diplomatice şi negustoreşti dovedite cu prisosinţa în istorie. În Dobrogea,Silistra este primul oraş în care au fost atestaţi armenii la 1630. Cronicarul
Grigore din Daranagh a menţionat pentru acel an existenţa unei biserici
armeneşti în aceasta localitate. În secolul al XVII-lea, Evlia Celebi, cunoscut
calator otoman, în urma periplului efectuat prin spaţiul dintre Dunăre şi Mare a
apreciat ca românii se afla ”în bune relaţii cu cei din neamul armenesc”. Deşi
înca restrânşi ca număr, înca de pe atunci în principalele aşezări dobrogene suntatestate biserici armeneşti, ca, de exemplu, la Babadag. La 1850, în situaţia
etnografică a regiunii stabilită de Ion Ionescu de la Brad, armenii nu se făceau
remarcaţi numeric (doar 75 de familii). În repertorierea generala, realizată de
contele rus Belosercovici şi redată de vicontele Alfred de Caston la 1878, în
toata Dobrogea armenii atingeau doar un modest procent de 1%.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 52/97
Evreii din Dobrogea
Un început sigur al locuirii Daciei Pontice de către urmaşi ai marelui
Profet Moise nu se poate stabili exact. Acest lucru este evident şi în ceea ce
priveşte anticul Tomis, Constanta de mai târziu. O prima atestare a elementului
evreiesc în centrul urban al coloniei elene tomitane ar putea fi considerată cea
de la sfârşitul secolului al IV-lea când, pe o piatră funerară descoperită la
Constanţa, apare menţiunea unui negustor de vinuri alexandrin, dupa toate
probabilităţile, evreu. Inscripţia, cu caractere greceşti, este dedicata lui ”Seppon,
negustor de vinuri din Alexandria”. De altfel, la Tomis erau întâlniţi numeroşinegustori din Alexandria şi după cum marea parte a populaţiei acestei metropole
elenistice era formată din evrei este foarte probabil ca printre alexandrinii
tomitani să fi fost şi mulţi evrei elenizati. În Evul Mediu, emulaţia unor interese
economice în zona de est şi sud-est a Europei a făcut ca artera comercială, care
făcea legătura Constantinopolului cu Cracovia să fie dominată de negustorii
evrei care traversau Bulgaria şi ţările dunărene. Chiar dacă vechiul Tomis -Constanţa medievală sau Kustendje - a fost redus, începând cu sfârşitul
antichităţii, la stadiul unei locaţii fara mare însemnătate, localitatea renăscând la
nivelul unui centru urban abia după reintegrarea sa în graniţele statului român
modern (începând din 1878), este de bănuit ca negustori evrei au luat contact cu
localitatea pe parcursul Evului Mediu. Se cunosc diverse note şi texte ale unor
călători străini care au trecut prin Dobrogea musulmana şi care menţioneazăexistenţa evreilor în localităţi precum Silistra, Callatis (Mangalia), Babadag,
Macin, în toate aceste aşezări ei convieţuind cu creştinii si musulmanii. Reţinem
ca principala activitate desfăşurata de evrei era comerţul la oraşe, în spaţiul
dobrogean ei făcând concurenta grecilor si armenilor.
În Constanţa era cunoscut marele magazin de suvenire, cadouri orientale,
ochelari, bijuterii, argintărie, ceasornicărie aflat pe Strada Carol (în prezent B-
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 53/97
dul Tomis), al cărui proprietar era P. Sapira ” furnisor al Curţii Regale” şi unul
dintre reprezentanţii de seama ai Comunităţii evreilor din oraş.
Unii evrei stabiliţi în oraş aveau profesii liberale, practicând ca medici
particulari sau farmacişti. Renumit a fost farmacistul Alexandru I. Heldenbusch,
cu studii la Bucureşti şi Paris, care a înfiinţat în Constanţa prima ”droguerie
medicinală ” din provincia dobrogeană.
Subliniem ca la revenirea autorităţilor române în Dobrogea, în Constanţa
fiinţau cultic patru biserici creştine (greacă, armeană, catolică şi bulgară), mai
multe geamii şi două sinagogi, una fondată în anul 1866 ” pentru ovreii
«Spanioli»”, iar alta în anul 1872, ” pentru ovreii numiţi «lesesci»”.Intrarea României în prima mare conflagraţie a secolului XX, în anul
1916, având ca principal obiectiv desăvârşirea unităţii de stat, a găsit nu puţini
evrei din Constanţa în rândurile trupelor române mobilizate pe frontul
dobrogean, unde se afla concentrată Armata a 3-a. După formarea statului
naţional unitar român la sfârşitul anului 1918, în perioada interbelică statutul
evreilor din România s-a modificat în sensul acordării drepturilor cuveniteoricărui cetăţean român, toţi etnicii de origine israelită primind cetăţenia
română. Se făcuse trecerea de la liberalismul censitar la democraţia moderna.
Dupa preluarea conducerii Germaniei de către Partidul Muncitoresc
German Naţional- Socialist în ianuarie 1933, cunoscându-se propaganda
antisemită vehiculată de aceasta formaţiune, evreii din Constanţa ”de ambele
rituri” au organizat, la 5 aprilie 1933, un protest ”împotriva exceselor antisemite din Germania. La orele 7 seara s-a oficiat câte un serviciu religios
la templul israelit din str. Rosetti şi la templul spaniol din str. Mircea. La
aceste servicii religioase a participat aproape întreaga populaţie israelită din
Constanţa. Nu s-au ţinut discursuri” ( Dacia, nr. 32, 6 aprilie 1933).
La sfârşitul perioadei interbelice, în anii 1938-1940, care circumscriu în
istoria românilor perioada dictaturii regelui Carol al II-lea - perioada unor acute
crize politice, autorităţile române asistând neputincioase la transformările
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 54/97
politice de pe continent, care au schimbat decisiv cursul evenimentelor politicii
noastre interne - evreii au cunoscut din nou rigorile unei politici care tindea tot
mai mult spre excluderea lor din societate. Evident, evreii din Constanţa au
împărtăşit soarta tuturor coreligionarilor din ţară. Subliniem că autorităţile
române au permis evreilor doritori sa se organizeze în vederea emigrării.
Menţionam aici o notă cu caracter secret ” personal-confidenţial ”, transmisa la
22 iulie 1938 de către Serviciul de Informaţiuni din cadrul Direcâţiunei Poliţiei
de Siguranţă, către Prefectura Constanţei: ” Binevoiţi a dispune măsuri pentru ca
pe firmele sau placardele ce vor fi afişate la sediile tuturor centrelor
neosioniste şi sioniste, să se menţioneze şi scopul «pregatirei emigrării», spre a se explica opiniei publice activitatea acestor centre” (D.J.A.N. Constanţa, Fond
Prefectura Constanţa, dosar nr. 28/1938, f. 17). Anii care au urmat au adus noi
şi grele încercări etnicilor mozaici. Începând din anul 1940, statul român a fost
nevoit să adopte o serie de masuri care ar fi putut contracara o posibilă
agresiune determinată de evoluţia ostilităţilor din Europa. Declanşarea
războiului cu Uniunea Sovietică la 22 iunie 1941, a transformat oraşul şi portulConstanţa în principala ţintă a aviaţiei şi marinei sovietice. Evreii erau supuşi
cunoscutei legislaţii antisemite, fiind obligaţi, între altele, la muncă în folosul
comunităţii. Primele victime evreieşti în Constanţa s-au înregistrat în timpul
guvernării antonesciano-legionare. Chiar în aceste condiţii, în perioada
războiului, România a fost ”cel mai important loc de îmbarcare pentru
emigranţii evrei ilegali. Aceştia porneau spre Palestina la bordul navelor plecate din porturile româneşti Constanţa, Sulina, Tulcea şi Brăila” După
estimările noastre, confirmate de datele existente în arhive, între 1940-1944,
emigrarea evreilor prin portul Constanţa a reprezentat o constantă, chiar dacă
fenomenul s-a desfăşurat în condiţii interne şi externe deosebit de grele.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 55/97
Aromânii din Dobrogea
În România, aromânii sunt în număr de circa 200000 de oameni,
răspândiţi în special în Dobrogea, dar şi în Bucureşti. Până la instaurarea
regimului comunist în România, o preocupare culturală constantă a autorităţilor
era aceea de a susţine din toate punctele de vedere emanciparea aromânilor din
Balcani şi din România; dar perioada anilor 1945 - 1990 a însemnat o stagnare,
o îngheţare a relaţiilor instituţionale oficiale ale statului român cu statele din
Balcani în problema minoritarilor, iar sprijinul autorităţilor române faţă de
aromâni a fost înlocuit cu o tăcere apăsătoare din acest punct de vedere, înDobrogea, aromânii grămoşteni se întâlnesc în localităţile Cobadin, Palazu
Mare, Mangalia, Cogealac, Săcele, Sinoie, Casimcea, Beidaud, Ceamurlia,
Camena, Babadag, Tulcea, Macin, aromânii fărşeroţi sunt grupaţi în localităţile
Agigea, Palazu Mare, Constanţa, Ovidiu, Nisipari, Mihai Kogălniceanu,
Cogealac, Panduru, ramura aromânilor moscopoleni poate fi întâlnită, în
special, în localităţile Nisipari şi Ovidiu, aromânii pindeni sunt răspândiţi în jurul localităţilor Techirghiol, Tariverde, iar aromânii muzăchiari (denumirea
vine de la câmpia Muzăchia din Albania) se pot întâlni cu deosebire în
Constanţa şi Ovidiu. Mai există şi un număr mai redus de aromâni megleni, de
religie mahomedană în special, în localitatea Cerna şi satele din împrejurimi.
Începând cu 1925, aromânii, cărora statul grec le-a răpit pământurile şi le-
a dat grecilor aduşi din Asia Mica, vor fi colonizaţi în Dobrogea de sud, beneficiind de loturi intre 5, 10, 15 ha. (militarii până la 75 ha). Au fost aduşi
din Macedonia greacă aproape 80.000 macedo-români.
Ucrainienii din Dobrogea
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 56/97
Aşezarea ucrainenilor în Dobrogea (Delta Dunării şi în zonele limitrofe)
este legată de unele din cele mai tragice momente din istoria Ucrainei:
distrugerea şi lichidarea, în anul 1775, de către ţarina Rusiei, Ecaterina a II-a, a
Sicei Zaporojene, leagănul secular al năzuinţelor de independentă şi libertate a
poporului ucrainean. Pentru a se salva de represalii, circa 8 000 de cazaci
zaporojeni se stabilesc, cu încuviinţarea înaltei Porţi, în zona Deltei Dunării.
Aici, la Dunăvăţul de Sus, ei organizează, în anul 1813, tabăra militară
” Zadunaiska Sici ”, care a funcţionat 15 ani, după care a fost desfiinţată de către
turci. Spre acest tărâm al salvării, populat la început de cazaci, se îndreaptă până
în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, grupuri de ţărani din regiunile de sudale Ucrainei, pentru a scăpa de iobăgie şi de recrutarea în armata ţaristă. Ei
întemeiază localităţi, construiesc biserici şi se ocupă îndeosebi cu agricultura,
pescuitul, vânătoarea şi creşterea animalelor. Pentru a-i deosebi de vecinii lor
ruşi lipoveni, localnicii îi numesc haholi.
Lipovenii din Dobrogea
Lipovenii au emigrat din cuprinsul Imperiului Ţarist în urma declanşării
unor persecuţii determinate de separarea lor faţă de Biserica Ortodoxa Rusă,
consecinţa unei reforme iniţiate de patriarhul Nikon în anul 1654, acest faptsuprapunându-se cu o altă cauză, de natură socială, care implică statutul
majorităţii acestei populaţii grav afectată de corvezile impuse de puterea
centrală. Emigrările lor datează din vremea ţarului Aleksei Mihailovici (1645-
1676), continuând în secolul următor. Astfel ei au ajuns sa populeze regiuni din
Polonia, Turcia, Moldova, Austria, Prusia. Aceasta este originea stabilirii
acestui grup etnic şi confesional în spaţiul românesc.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 57/97
O mare parte a staroverilor s-au stabilit în ţinuturile noastre datorită
bogăţiei şi varietăţii pământului românesc şi tolerantei autorităţilor. Gurile
Dunării, nordul Dobrogei, a fost preferat pentru că, la origine fiind pescari din
zona fluviilor Don şi Nipru, ei au putut relua practicarea acestei îndeletniciri.
Dobrogea aflându-se sub stăpânirea Imperiului Otoman, populaţiile care
locuiau în acest spaţiu au fost incluse în aşa numita Casă a Păcii (Dar al-Islam),
în care creştinii aveau un statut de protejaţi (zimnai-ilar).
Se ştie că la 1740 lipovenii populau satele Sarichioi şi Dunavat, fiind
vecini cu tătarii majoritari. Alte localităţi dobrogene care s-au identificat cu
stabilirea lipovenilor în regiune în secolul al XVIII-lea sunt: Slava Rusa,Carcaliu şi Jurilovca. Pentru secolul al XIX-lea sunt identificate alte localităţi
”lipoveneşti”: Slava Cercheza şi Mila 23, Sfistofca şi Periprava în Delta
Dunării. După unele interpretări, lipovenii dobrogeni ar aparţine comunităţii
cazacilor nekrasoviti, o grupare desprinsă din oastea cazacilor de pe Don.
Arabii din Dobrogea
În Dobrogea, au fost colonizaţi prin 1834 de un paşă Hasan în zona
central-sudică, la nord de Bazargic, arabi originari din Siria, care erau foarteapreciaţi pentru priceperea lor de a practica agricultura în condiţii de secetă.
Teritoriul pe care s-au stabilit aceştia este străbătut azi de frontiera
româno-bulgară. Din cele cinci aşezări, cea mai importantă era Dokuz Agaq
(” Nouă copaci”), azi Măgura. Erau singurele aşezări arăbeşti din Europa.
Recensământul otoman din 1850 raportează 145 de arabi (0,9%) în
Dobrogea, însă numărul lor a crescut simţitor după această dată. În 1861,geograful francez Guillaume Lejean menţiona faptul că în timpul călătoriei sale
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 58/97
prin Peninsula Balcanică efectuată în anul 1854, una din aceste aşezări, Arab-
Koi, era deja abandonată, restul aşezărilor bucurându-se însă, de o oarecare
prosperitate. În 1878 Dobrogea este divizată între România şi Bulgaria, iar noua
frontieră străbătea spaţiul locuit de arabi. După această dată, aşzările arabe
încep să decadă, iar o parte din populaţie emigrează către Imperiul Otoman.
Câteva decenii mai târziu, în 1913, antropologul elveţian Eugene Pittard
menţionează că aceste colonii s-au dizolvat şi reuşeşte să mai găsească în zonă
doar o rămăşiţă de 14 arabi, toţi bărbaţi. În urma analizelor antropologice,
Pittard a concluzionat că o parte a acestora aveau influenţe rasiale negroide şi
pune această situaţie în legătură cu faptul că populaţia arabă din jurul Mării
Roşii prezintă deseori influenţe rasiale negroide, ca o consecinţă a comerţului cu
sclavi africani practicat aici în trecut şi a asimilării acestora de către populaţia
arabă majoritară. Pittard concluzionează că este foarte posibil ca o parte a
arabilor dobrogeni să aibă strămoşi orginari din această zonă.
Ulterior, ultimii arabi dobrogeni au fost asimilaţi de populaţia musulmană
conlocuitoare. Aproximativ 5.000 de persoane cetăţeni de state arabe trăiesc aziîn România. Datele ultimului recensământ arată că, în 2002, în România se
aflau 1180 de sirieni, 811 irakieni, 704 libanezi şi 559 iordanieni.
Albanezii din Dobrogea
Convieţuirea ilirilor pe teritoriul actual al României începe în perioada
stăpânirii Daciei de către Imperiul Roman, când împăratul Traian aduce în
prima parte a secolului al II-lea d. Hr. lucrători de origine albaneză, pentru a
lucra la minele de aur din Munţii Apuseni. Apoi, va exista un contingent de
soldaţi albanezi în oastea lui Mircea cel Bătrân, ce a participat alături de alte
popoare creştine, la bătălia de la Kosovopolje din anul 1389, cu scopul de a
pune stavilă înaintării turcilor în Europa. După ocuparea teritoriului Albaniei de
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 59/97
armatele otomane, un alt val de albanezi se îndreaptă către Ţările Române;
astfel, un document din 1595 redactat de Giovani Marini Poli, trimisul
împăratului Rudolf al II-lea în Ţările Române, şi adresat curţii imperiale, arată
că domnitorul Minai Viteazu permite unui număr de circa 15000 de albanezi să
se aşeze în Ţara Românească, scutindu-i şi de biruri pe o perioadă de 10 ani.
În anul 1899, în Bucureşti, a avut loc un congres al albanezilor din
România, care a lansat un apel la independenţa Albaniei, sub suzeranitatea
Imperiului Otoman, cerând introducerea limbii albaneze ca limbă oficială, şcoli
în limba albaneză, înfiinţarea armatei naţionale compusă din toţi albanezii,
musulmani, ortodocşi sau catolici, document ce dovedea faptul că naţiuneaalbaneză avea, la sfârşitul sec. XIX, atributele unei naţiuni moderne. De altfel,
la următorul congres, cel din 1905, tot de la Bucureşti, cererile participanţilor
s-au radicalizat, în sensul în care s-a cerut independenţa Albaniei, şi s-au stabilit
frontierele viitorului stat.
În luna mai 1907 a fost înfiinţat ”Comitetul albanezilor pentru libertatea
Albaniei ”, iar în 1911 a fost creat un alt comitet, sub conducerea lui IsmailQemali şi Tefik bey, care a pus problema declanşării luptei armate pentru
obţinerea independenţei faţă de Turcia.
Anul 1912 a fost anul când, de asemenea, la Bucureşti, în luna noiembrie,
a fost declarată în cadrul unei mari adunări independenţa de stat a Albaniei. Iată,
pe scurt, o istorie a relaţiilor foarte bune la nivel instituţional, dar şi la cel al
interferenţelor culturale, pe care, de-a lungul timpului, albanezii din Româniale-au avut cu poporul român şi cu statul pe al cărui teritoriu vicisitudinile
vremurilor le-au purtat paşii. În 1905 s-a înfiinţat la Constanţa o şcoală albaneză
sub conducerea doctorului Ibrahim Themo, cel care va devenii figura
emblematica a medicinei romaneşti de filiaţie albaneza, doctorul Themo fiind
cunoscut în primul rând ca un medic foarte bun.
Bulgarii din Dobrogea
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 60/97
Bulgarii dobrogeni provin din amestecul slavilor cu turanii. Ei nu s-au
format în Dobrogea, ci în mănoasele câmpii de la sud, ocupate de slavi. Bulgarii
i-au găsit pe slavi în Peninsula Balcanică. Ei au emigrat spre nord după
cucerirea Constantinopolului de către turci.
O primă emigrare masivă a bulgarilor este consemnată în 1396. O
jumătate de veac mai târziu (1444) după expediţia nereuşită a regelui Vladislav
al III-lea, din Bulgaria de nord s-au refugiat în Ţara Românească şi Moldova
mai bine de 12.000 de bulgari cu familiile lor. Alte emigrări consemnate sunt
cele din timpul lui Vlad Dracul şi Radu cel Mare. Sfârşitul secolului al XVI-leaaduce o altă emigrare masivă când, încurajată de succesele militare ale lui Mihai
Viteazul, întreaga populaţie din Bulgaria de nord este cuprinsă de răscoală în
Târnovo unde este instalat ca ţar un urmaş al lui Şişman, dar Sinan Paşa, în
fruntea unei armate numeroase, trece prin foc şi sabie Nordul Bulgariei: atunci
60.000 de bulgari au luat drumul pribegiei.
Procesul de refugiere se va repeta în vremea lui Matei Basarab (1632-1654), Constantin Brâncoveanu (1688-1714); tot sfârşitul secolului al XVIII-lea
şi prima jumătate a secolului al XlX-lea cunosc asemenea emigrări. Astfel, după
răscoala din Ciproveţ (NV Bulgariei) din 1688, alte valuri de bulgari (mulţi
dintre ei şi romano-catolici) emigrează în Ţara Românească, Banat şi Apusul
Europei. Numărul lor este impresionant, mai ales că se desfăşoară pe o perioadă
de câteva zeci de ani. Deosebit de mari au fost cele de după 1792, cele dintimpul şi după războiul ruso-turc (1806-1812), când au emigrat în Ţara
Românească şi Moldova 86.000, iar în urma războiului din 1828-1830 s-au
refugiat alţi 140.000 de bulgari. Emigrările au continuat şi în timpul războiului
din Crimeea (1854-1861). Atât în Moldova cât şi în Ţara Românească, mai ales
pe lângă Dunăre şi în apropierea marilor oraşe, s-au constituit sate sau cartiere
(mahalale), ale populaţiei sud. În Dobrogea localităţile cu populaţie de origine
bulgară sunt Caucagia, Pietrele, Babadag, Dunăvăţ, Vişina, Ciamurlia de Jos,
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 61/97
Cerchezu, Enisala, Mila 23, Patagianca, Ostrov, Cerna, Nalbant, Măcin,
Hârşova, Casimcea, Frecăţei, Zebel.
Medicina dobrogeană în perioada preistorică
Preistoria dobrogeană începe cu circa 100.000 de ani î. Hr., când în aceste
ţinuturi trăia omul de Neanderthal, iar fauna cuprindea mamuţi, reni, cai
sălbatici, bizoni, urşii peşterilor etc.
Urme ale acestei epoci paleolitice s-au găsit la Cheia, la Târguşor (Adam), la Saligni, Mamaia Sat, Castelu, Peştera.
Perioada neolitică din mileniul patru până la anul 2000 î. Hr. a coincis cu
o populaţie densă în Dobrogea (actuală). În comuna Baia din judeţul Tulcea, dar
şi la Cernavodă s-au găsit urmele culturii Hamangia (vechiul nume al localităţii
Baia).
În 1956, la Cernavodă s-au găsit două statuete celebre. Bărbatul a fost
numit ”Gânditorul ” şi a ajuns preţuit de istoricii din lume. Femeia, deşi la fel de
interesantă, nu a ajuns la aceeaşi faimă.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 62/97
Gânditorul de la Hamangia şi soţia sa
Alinarea suferinţelor, în aceste vremuri străvechi, a fost desigur,
instinctuală. Omul a observat că aşezând un membru inferior fracturat într-o
anumită poziţie, durerile scad şi desigur a imobilizat fracturi.
De asemenea, omul primitiv a observat că abcesele evacuate diminuează
durerile şi a dedus spre autoapărare să evacueze şi el abcesele. Se cunosc
numeroase fracturi osoase consolidate, corect, chiar din epoca primitivă.
Există cranii trepanate, încă în epoca comunei primitive. Desigur, nu se
făceau cu rezultate terapeutice, ci pentru alungarea duhurilor rele.
În Dobrogea, s-a găsit un craniu la Histria-Bent, în 1960, de către
arheologul Vlad Zirra. Acesta datează din epoca fierului (Hallstatt) şi a apaţinutunui bărbat de 30–40 de ani. Orificiul de trepanare este situat la nivelul
parietalului drept, parasagital. Forma sa este conică, mai larg la exterior, unde
are 35 mm şi mai îngust la interior, unde are 11 mm.
În 1977, s-au publicat la Viena, rezultatele cercetării acestui craniu, de
către Olga Nurasov în ”Mittenllungen der anthropogischen Gesellschaft ”.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 63/97
a, Craniul trepanat de la Histria-Bent –(nr. 23); b, detaliu
Sursa: Ctin. Arseni. Aldea: „Momente din Istoria neurochirurgiei româneşti”
Vindecătorii vrăjitori, folosindu-se de concepţia demoniacă, au persistat până în Evul Mediu şi chiar până în zilele noastre. Se poate exemplifica acest
lucru cu cele petrecute recent la mânăstirea Tanacu, unde se pare că o măicuţă a
fost legată şi astfel, torturată, pentru alungarea acestor demoni şi a bolii sale,
până a decedat. Astfel de vindecători nu au lipsit geţilor, a geto-dacilor, având la
dispoziţie incantaţii, ritualuri, gesturi, dansuri, care să alunge spiritele rele şi să
vindece oamenii. Şamanii şi vrăjitorii nu au dispărut nici în zilele noastre.Considerăm această perioadă încheiată aproximativ acum 4000 de ani, iar la alte
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 64/97
popoare, cam în aceeaşi perioadă: Mesopotamia, Egiptul, America Centrală şi
Meridională, Israelul, Chiana etc.
Despre această perioadă, muzeele de la Constanţa, Hârşova, Tulcea, sunt pline
de vestigii, de o mare valoare arheologică, fiind Cultura Gumelniţa, Cultura
Boian, Cultura Cernavodă etc., cu care se încheie neoliticul românesc.
Omul preistoric credea că boala i-a fost trimisă de cineva din afara lui, un
spirit malefic, care trebuia scos din corpul omenesc. Cei ce se îndeletniceau cu
această activitate erau şamani, tămăduitori, ceva mai târziu preoţi, preoţi-
medici. Starea de sănătate sa- de boală era dictată de zeităţi.
Legenda argonaţilor
(preluată de la Ctin. Cioroiu – ”Călători la Pontul Euxin”)
Regele Pelias, fiu al lui Poseidon, zeul mării, stăpânitor al oraşului Iolcos
din Thesalia, după ce îl omorî pe Aison, fratele său după mamă şi tatăl lui Iason,
pentru a-i uzurpa tronul, aflase printr-o prezicere că va fi ucis de acela, ce în
mulţime va fi văzut, umblând doar cu o sanda. Cum tocmai lui Iason i se
întâmplă să-şi piardă în noroi o sanda, Pelias, regele ucigaş, de îndată ce îl văzu,
îl trimise în periculoasa expediţie pentru a-l îndepărta, fireşte. Numai că Iason
se bucura de protecţia Olimpului; însăşi zeiţa Atena îl luă sub ocrotirea sa.
Zeiţa se porni grabnic la lucru, dându-i temeinice îndrumări lui Argos,
fiul lui Arestor, cum să meşterească minunata corabie, pe care se va urca gata de
isprăvi vitejeşti, echipajul format din cincizeci şi trei de marinari. Iată cine erau
aceşti viteji, unii dintre ei părinţi ai unor eroi din războiul troian: Orfeu (poet şi
muzician, fiul regelui trac Oiagru şi al muzei Caliope, cel care i-a mişcat cu
cântecele sale până şi pe zeii Infernului); Asterion; Polifem; Ificlos (alt unchi al
lui Iason); Adet; Erytos; Echion şi Aitbalidos (fiul lui Hermes şi crainic al
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 65/97
argonauţilor, cel ce nu uita nimic şi avea sufletul nemuritor); Coronos; Mopsos;
Menoitios (tatăl lui Patroclos, celebru prieten al lui Ahile, pe care l-a însoţit în
asediul Troiei); Eurytion; Eribotes şi Oileus; Canthos; Clytios şi Iftios; Peleu
(tatăl lui Ahile şi soţul zeiţei Thesis) şi Telamon (tatăl lui Aias, cel mai viteaz
erou al aheenilor, după Ahile, în războiul troian, şi al lui Teucer); Butes şi
Faleras; Tiphys (cârmaciul corăbiei); Philas; Talaos (fiul lui Bias); Areios şi
Lèodocus; Heracles (cel mai de seamă erou din mitologia greacă, fiul lui Zeus şi
al muritoarei Acmena) şi Hylas; Nauplius; Idmon (cel cu darul prezicerii, fiul
lui Abas); Castor şi Pollux (sau Dioscurii, gemeni ai lui Zeus şi ai Ledei, simbol
al iubirii frăţeşti); Linceus şi Idas (fiul lui Afareus); Periclimenos; Amphidamas,Cepheus şi Ancaeus (fiul lui Lycurg); Augeias; Asterion şi Amyhion; Euphema;
Erginos şi Ancaeus (fiul lui Poseidon şi cârmaciul corăbiei, după moartea lui
Tiphys); Meleagru şi Laocoon; Ificlos (unchiul lui Meleagru) şi Palaimònios;
Iphitos; Zetes şi Càlais; Acastos şi Argos.
Inimoşii vâslaşi ar fi propus, spre a le fi conducător, pe netemătorul
Heracles, dar acesta, modest, nu a primit, spunând că lui Iason i s-ar cuveni
deosebita cinste, de a sta în fruntea eroicei expediţii nautice.
După nemaipomenite peripeţii, argonauţii ajunseseră pe pământul Thyniei
(nord-vestul Asiei Mici), unde Fineus Agenoridul, cele ce îndura groaznice
chinuri din pricina Harpiilor (păsări de pradă cu cap de femeie), le preziseră
întâmlpările viitoare şi îi sfătui cum să treacă printre cumplitele Stânci Cyanee
(Symplegade), care străjuiau intrarea în Marea Neagră.
Intraţi în apele Pontului, argonauţii porniseră de-a lungul coastei Asiei
Mici, până ajunseră la Colchida, unde stăpânea regele Aietes, fiu al Soarelui, un
om necruţător şi crud. Greul de abia acum începea, deoarece râvnita lână de aur
era păzită de un fioros balaur, astfel că vitejii intrară la mari şi dureroase
îndoieli, privind reuşita acţiunii lor.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 66/97
Dar, iată că zeiţa Atena, ocrotitoarea expediţiei, nu-l părăsi şi împreună
cu Hera (cea mai de seamă dintre zeiţele Olimpului, sora şi soţia lui Zeus), îi
ceru zeiţei Cypris să-l determine pe fiul ei, Eros, zeul iubirii, s-o atingă cu
săgeata lui pe Medeea, fiica lui Aietes, pentru a se îndrăgosti de Iason, ceea ce,
fireşte, se şi întâmplă. Cum Medeea cunoştea meşteşugul unor atotputernice
vrăji, după chinuitoare mustrări de conştiinţă, neputându-şi lăsa iubitul să fie
răpus de balaur, se hotărî să-l ajute pe Iason, care, înfrutând piedici neînchipuit
de gele, puse mâna pe jinduita comoară.
Îndată ce s-au văzut în posesia preţioasei prăzi, argonauţii porniră spre
patrie; la întoarcere însă, ei o luară pe partea cealaltă a Pontului, adică de-a
lungul ţărmului nord-vestic, însoţiţi de Medeea şi fugăriţi de mâniosul Aietes şi
fiul său Absyrtos. Potrivit relatărilor unor scriitori vechi, între care şi
Apollonios din Rhodos (ce îmbrăţişau părerea, conformă cu tradiţia, că Istrul –
Dunărea – ajungând în dreptul Peninsulei Balcanice, se desfăcea în două braţe,
unul dintre ele vărsându-se în Pontul Euxin, iar celălalt în Marea Adriatică),
argonauţii şi urmăritorii lor, intrând pe Istru, au mers până în Marea Cronos
(Adriatică).
Alţi autori antici – printre ei, Ovidiu – apreciază că argonauţii, ocolind
Insula Peuce (Delta Dunării), au ieşit din nou în Pont, pe una din gurile sudice
ale fluviului (probabil prin Dunăvăţ şi Razelm), urmând apoi, ţărmul Mării
Negre, spre sud, ceea ce corespunde, evident, cu realitatea geografică.
Aici, în deptul viitoarei cetăţi Tomis, care va întemeiată mult mai târziu,
în secolul al VII-lea î. e.n. de către milesieni, va avea loc înfiorătorul episod, ce
va face din Medeea una dintre eroinele cele mai cunoscute din literatura clasică.
Iată despre ce este vorba. Colchidienii se dovediră mai iuţi decât vâslaşii lui
Iason, astfel că protejaţii Atenei intrară serios în panică. Numai că Medeea, şi
aşa sfâşiată de remuşcări şi amarnice îndoieli, hotărî, în faţa iminentului
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 67/97
dezastru, într-un moment de disperare, să facă un nou sacrificiu pe altarul
dragostei sale; în chip josnic, împreună cu Iason, îl atrase pe Absyrtos, fratele
ei, într-o cursă şi îl ucise.
Poetul Ovidiu, care a creat o piesă cu acest subiect ” Medeea”), jucată laRoma (textul, însă, s-a perdut), scrie în ”Triste”:
”Şi căuîtnd în juru-i să vadă ce să facă
Deodată dă cu ochii de frate-său Absirt.
Şi cum îl vede, îndată şi strigă: ”biruit-am!
Căci moartea lui acum va fi scăparea mea!”
Şi când el nici nu ştie şi n-are nici o teamă,
Ea pieptul i-l străpunge cu sabia, ş-apoi,
Îi sfîrtecă şi trupul şi, în mai multe locuri,
Bucăţile de carne le-mprăştie pe cîmp.
Şi, ca să ştie tatăl, atîrnă sus, pe-o stîncă,Şi galbenele-i braţe şi capul lui cel crunt.
Ea, dar, întîrziindu-l cu-această nouă jale
Pîn’ să-şi adune mortul, întîrzie şi el.
De-atunci, îi zise Tomis acestui loc fiindcă
O soră pe-al său frate aice l-a tăiat ”.
Iason, după ce a avut lâna de aur, nu i-a inut promisiunea fa ă deș ț ț
Medeea, a abandonat-o pentru Creusa, cu care a avut mai mul i copii. Caț
răzbunare, Medeea a ucis-o pe Creusa i pe to i copiii ei.ș ț
Medicina Dobrogei în perioada colonizărilor greceşti la Pontul Euxin
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 68/97
Dacă am considera încheierea preistoriei, cam cu 2000–2500 de ani
înainte de Hristos şi am considera că istoria începe cam în această perioadă,
putem afirma cu dovezi arheologice, că agricultorii de la Dunărea de Jos, din
Dobrogea de astăzi, au creat o societate cu viaţă economică intensă. Întreaga
Dobrogea oferă numeroase situri arheologice din acestă epocă istorică la
Gârliţa, Satu Nou, Ghindăreşti, Enisala, Limanu, Medgidia, Nicolae Bălcescu,
Poarta Albă.
Este civilizaţia tracilor cu numeroase dovezi de existenţă în Dobrogea, înepoca fierului (începând de la anu 1200 î. Hr.) dar, pe o arie mult mai largă
decât cea pe care o prezentăm noi.
Din secolul VII î. Hr. începem să cunoaştem pe tracii acestor ţinuturi, sub
numele de geto-daci (geţii care se cred nemuritori sunt cei mai viteji şi mai
drepţi dintre traci).
Din această perioadă, societatea geto-dacică, dintre Dunăre şi Marea
Neagră a trăit procesul colonizării greceşti. Există numeroase explicaţii
plauzibile referitoare la plecarea corăbierilor şi negustorilor greci şi la formarea,
pe ţărmurile întregii mari Mediterane, chiar şi dincolo de Gibraltar, a numeroase
oraşe comerciale. După ce au trecut de strâmtoarea Bosforului au ajuns şi pe
ţărmurile vestice ale Mării Negre.
Un asemenea grup de corăbieri, au venit din Milet şi au ajuns pe la anul
657 î. Hr., la Istru, întemeind Histria, care şi-a luat numele de la cel al fluviului,
pe care grecii îl cunoşteau, iar corăbierii dorieni, sosiţi din Heracleea Pontică,
au întemeiat Kallatisul.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 69/97
Ei au înfiinţat, circa 70 de astfel de cetăţi comerciale pe aceste locuri
inospitaliere ( Aneuxin), care au devenit apoi, foarte primitoare, căpătând numele
de Pontul Euxin (ospitalier ).
Miletanii au înfiinţat apoi, Tomisul, iar corăbierii dorieni, sosiţi din
Heracleea Pontică. Grecii aduceau, aici, îmbrăcăminte, podoabe, arme,
ceramică, vin dulce, ulei de măsline, mirodenii, extracte de mac şi măselariţă
(droguri analgezice) etc. De la geto-daci cumpărau produse agricole: grâu, mei,
ceară , animale, piei de animale, peşti, caviar şi sclavi etc.
Grecii histrieni au colonizat şi zone învecinate ale ţărmului şi chiar zonemai îndepărtate, găsindu-se dovezi, în acest sens la Vadu, Sinoe, Corbu de Jos,
Tariverde etc. Geto-dacii au fost interesaţi să păstreze relaţii bune cu grecii din
aceste cetăţi, deoarece comerţul intens era folositor tuturor, mai ales clasei
nobiliare a băştinşilor. Aceşti băştinaşi se aflau sub înrâurirea unor divinităţi
locale, cum ar fi Zamolxis şi Derzelas. Grecii au sosit, aici, cu zeităţile lor, cu
practicile lor religioase. Bunăoară, ei au adus cultul lui Apollo tămăduitorul,originar din Ionia, mai precis din Didyna. Cultul lui Asclepios a fost mai puţin
răspândit în Dobrogea, unde s-a extins, mai ales în epoca romană. La Tomis s-a
descoperit o statuie a lui Asclepios, din marmură, datând din secolele II–III d.
Hr.
o Poză cu Asclepios găsit în Dobrogea. Vezi cd dr Unc
Este logic că în cetăţile greceşti din Dobrogea au existat instituţii medico-
religioase, de genul asclepionului.
La Capidava, pe Dunăre, s-a găsit un fragment de sceptru, cu şarpele lui
Esculap, care se păstrează la muzeul din Constanţa.
o Poza cu Esculap
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 70/97
Zeul Apollo avea rolul de a îndepărta răul, de a purifica de molime, de a
salva de la îmbolnăviri colectivitatea, în ansamblul ei. El era venerat de greci,
deoarece întruchipa sănătatea deplină.
În secolul III î. Hr., în Dobrogea este semnalată prezenţa medicului
Agathenar , fiul lui Simylos sau al preotesei Aba, fiica lui Hecateu.
o Inscripţia cu Agathenar
Acest medic dădea câte doi dinari de persoană la preoţii lui Poseidon,
medicilor şi profesorilor. Acest lucru conduce la concluzia că exista un sinedru
al medicilor, un colegiu profesional, similar celui mai clar atestat de la Efes.
În această epocă, de înflorire a cetăţilor greceşti de la Pontul Euxin, exista
un gen de doctori, numiţi periodenţi, care se deplasau dintr-un loc în altul ca
nişte ambulanţi. Histria era o cetate puternică, la care se ajungea de la mare
printr-un golf de 12 km., iar în oraş exista teatru, gimnaziu, temple, băi publice
şi alte instituţii administrative. În această cetate a sosit din Cyzicul Propontidei,
ce se ridica pe un promontoriu al mării Marmara, doctorul Diocles, fiul lui
Artemidor, ca invitat al locuitorilor şi conducătorilor cetăţii.
Iată ce stă scris în piatră, din vremea aceea: ” Pe vremea preotului
Hestieu, fiul al lui Micalion, în luna Taureion (este luna lui Poseidon)”, cam în
decembrie, Consiliul şi Adunarea Poporului, sub presiunea lui Eupolemos, fiul
al lui Cleomedon şi la propunerea arhonţilor (deputaţi), au hotărât: ”deoarece Diocles, fiu al lui Artemidor şi medic din Cyzic, care fiind chemat de popor şi a
ţinut prelegeri, ... s-a făcut demn prin acesta de ... şi a îngrijit de sănătatea
obştească ... ” (unde sunt ... nu se poate desluşi scrierea).
Aceste zone, invizibile sau absente, probabil, se referă la recompensa
decisă, a i se aduce medicului Diocles; piatra şi poate chipul acestui doctor de la
Histria, este verosimil să fi fost expuse în Agora. Acest Diocles era un fel de
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 71/97
”visiting professor ”, un erudit, un oarecare practician. Histria, deşi nu era de
talia Tomisului sau a Callatisului, avea, totuşi, un ”Colegiu al medicilor ” şi un
”Colegiu al profesorilor ”, probabil pentru a-i pregăti, un colegiu în sensul
breslei medicale. Este posibil să fi fost chemat acest medic într-o situaţie gravă,
epidemică. El a ţinut prelegeri (acroaseis), poporului din cetate, ceea ce este
mult decât a le da sfaturi medicale.
Se deduce existenţa unor instituţii de învăţământ medical în Histria şi,
probabil, în Tomis şi Callatis deoarece sunt cunoscute nume de medici în aceste
cetăţi şi este posibil ca aceştia să fi învăţat medicina în cetăţile pontice. Pentru
că nu aveam date despre vreo epidemie pentru combaterea căreia să-l fi invitat
pe Diocles, am putea presupune că la Histria erau ţânţari şi nu lipsea
paludismul. Nu ştiu dacă medicul a rămas la Histria sau a plecat mai departe
dar, este destul de logic că şi-a făcut datoria, după lespedea cu inscripţia citată.
După unele informaţii, el a fost oprit ca medic public al cetăţii Histria.
Datele despre această inscripţie au fost comunicate de Em. Popescu în
articolul ”Consideraţii, asupra educaţiei tineretului la Histria” din ” Studii şi
cercetări de istorie veche” – 1956, nr. 3–4, pag 343–363.
Pe o altă piatră epigrafică descoperită la Enisala, în pădurea de lângă
Babadag, de francezul Desjardins, în 1868, se vorbeşte de medicul Cladayosdin secolul II î. Hr. Piatra se află la Institutul Naţional de Antichităţi din
Bucureşti. Îată conţinutul acestui epitaf: ” Dacă cineva ar căuta să afle soarta
mea şi viaţa mea, cine am fost şi ce am făptuit şi numele patriei mele (locul de
naştere), piatra aceasta va fi mărturie şi celor viitori spre ştire. Patria mea
este metropola euxină, oraşul preavestit al eroului tomitan cu suliţa puternică.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 72/97
Numele mi-a fost Cladayos şi am învăţat arta divinului Hipocrate, fruntaşul
(şef de şcoală) celor viitori spre ştire”.
În Tomis se folosea dialectul ionic, iar în Callatis – dialectul doric,
provenit din Heracleea.
Cât despre Cladayos, el este menţionat într-un document în versuri
hexemitrice, găsit lângă Babadag, dar era cetăţean tomitan.
Civilizaţia greacă nu s-a restrâns între zidurile cetăţilor pontice. Corăbiile
pline cu mărfuri urcau pe Istru şi pe afluenţii săi, în întreaga Dacie.
Nu ne putem imagina ca medicina greacă să nu fi fost prezentă în cetăţile
acestea şi mai ales nu ar fi posibil ca medicina hipocratică să nu fi exercitat
influenţe în aceste colonii. Hipocrate, nepotul unui medic cu acelaşi nume, ar
trebui numit Hipocrate al II-lea. Tatăl său era tot doctor şi se numea Heracleid.
Cei doi fii ai săi Thesal şi Dracon I, au fost medici, ca şi ginerele său Polib.
După ce a practicat medicina în Grecia, Hipocrate a devenit ”medic călător ”
(periodent ). El a călătorit în Egipt, Libia şi Scythia. Dar, Scythia Minor este
străvechiul nume, din antichitate al Dobrogei.
Putem trage concluzia şi noi, ca şi alţii că Hipocrate a vizitat Dobrogea.
Aceste fapte nu ţin de legende şi nu este exclus să apară documente, care să
ateste prezenţa lui la Pontul Euxin. Mormântul lui se află în Thesalia, lângă
cetatea Larisa, data decesului său, fiind 377 î.Hr. (după alţii, 380 sau chiar 355).
De altfel, învăţătorul lui Hipocrate era, de origine tracă.
Pentru a înţelege mai bine nivelul medical al grecilor, sosiţi la Histria,
Tomis şi Callatis în secolele VII–XI–V î. Hr., trebuie să reamintim că la anul
600 î. Hr., Lex Regia, admitea la Roma operaţia cezariană, postmortem, având
ţelul principal, salvarea copilului.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 73/97
Tot în anul 600 î. Hr., s-a dat decretul lui Charondas din Sicilia (Grecia
Mare) prin care se fixau atribuţiile medicilor aflaţi în slujba cetăţii. Trebuie să
credem că aceste atribuţii, funcţionau şi la Histria sau la Tomis.
Trebuie reamintit faptul istoric, că tot pe la anul 600 î. Hr., sciţii au
pătruns în zona carpato-danubiană şi au adus cu ei unele practici medicale, cum
ar fi folosirea suspensoarelor (presării) în prolapsul uterin.
De altfel, în anul 46 î. Hr., medicii greci, net superiori celor romani, şi-au
căpătat dreptul de liberă practică, la Roma.
După sciţi a urmat invazia perşilor , conduşi de Darius în secolul VI î. Hr.
(514–513), care nu a adus elemente noi în medicina traco-geto-dacică, de pe
meleagurile dobrogene actuale, iar geţii au realizat primele uniuni tribale sub
Domichaites şi primul regat sub Burebista (secolul I î. Hr.).
A urmat migraţia celţilor (280–297 d. Hr.), care au ajuns de la nord la
sud, peste Scythia Mică până în Grecia, la Delphi. Nu ne-au rămas nici de la ei
date medicale sau influenţe.
o Poza cu sabia celtică de la Mangalia
Sabia celtică poate fi văzută la muzeul din Mangalia, ca mărturie a
imperiului lor, cu capitala la Tylis. Acest imperiu al celţilor s-a destrămat după
anul 218 sau au fost asimilaţi. Localităţile Isaccea şi Măcin au purtat nume date
de celţi, Noviodunum şi Arrubium. În schimb, sarmaţii, care erau tot iranieni,
au lăsat o amprentă mult mai evidentă, găsindu-i atât pe Columna lui Traian, cât
şi pe monumentul ”Tropaeum Traiani ”, în coaliţia antiromană a lui Decebal.
Despre medicina lor nu avem niciun fel de informaţii.
Cam atât se poate, astăzi, şti despre medicina geţilor şi a grecilor din
cetăţile pontice, până la sosirea romanilor, mai intâi în Dobrogea, apoi în
întreaga Dacie. Ceva mai multe se cunosc despre tradiţiile medicale ale geto-
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 74/97
dacilor, care nu se calchează pe epocile istorice, preromane sau din epoca daco-
romană, având o dimensiune mult mai largă.
Epoca romană a medicinei dobrogene
Procesul de romanizare din Scythia Minor a cuprins deopotrivă populaţia
autohtonă, adică traco-geto-dacică şi sciţii, precum şi populaţia grecească din
cetăţile pontice.
Romanizarea însemna însuşirea limbii latine, a spiritualităţii, a jurisdicţiei
şi a regulilor de viaţă romane. Medicina romană s-a întâlnit, aici, cu cea geto-
dacică. Romanii au atacat în Scythia, mai întâi, cetăţile greceşti, pe care le-ausupus (73–71 î. Hr.) sub împăratul M. Terentius Luculus Varo. Guvernatorul
roman C. Antonius Hibrida nu a impus regulile medicale romane, populaţiei
civile, căci a avut parte de o răscoală, în spatele căreia a stat probabil, Burebista,
care l-a înfrânt lângă Histria şi a luat Scythia în stăpânire. În anul 44 a murit atât
Cezar, cât şi Burebista, care urmau să se înfrunte pentru tranşarea situaţiei.
Aceasta o va face M. Licinius Crassus în anii 29–29 î. Hr. Va înlătura căpeteniilelocale: Roles aliat cu Roma, Dapix şi Ziraxes şi supune întreaga Scythie. Cel
mai important eveniment al acestei epoci de început a romanizării Scythiei, îl
reprezintă exilarea la Tomis a poetului Publius Ovidius Naso, de către împăratul
Augustus. Tracii dobrogeni, deşi ocupaţi de romani, aveau regele lor local. Este
cunoscut războiul acestuia, ajutat de romani (regele Roemetalces III) împotriva
dacilor, care au atacat Aegyssus (Tulcea) şi Troesmis (Turcoaia) în anul 12 d.
Hr. Romanii, în anul 15, au înfiinţat provincia Moesia, au adus trupe, au
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 75/97
înfiinţat o flotă pe Dunăre şi au devenit, realmente, stăpâni pe aceste teritorii
(anul 46 î. Hr.).
Urcarea pe tronul Romei, a lui M. Ulpius Traianus, iar pe al Daciei a lui
Decebalus – fiul lui Scorilo, va aduce la orizont celebrele războaie daco-romane
(101–102, 105–106).
Împăratul Traian ( 18 septembrie 53 - 9 august 117 )
Ruinele vechi de aprox. 2000 de ani ale unui palat ridicat de legionarii romani
pentru împaratul Traian în anul 101 în localitatea Zăvoi, din judeţul
Caraş-Severin , folosit de împaratul Traian în primul război daco-roman, din
perioada anilor 101–102
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 76/97
Decebal a domnit între anii 87 -106 d. Hr.
Sculptura a fost descoperită la Cazanele Dunării
S-a nascut între anii 55 şi 60 (d.Hr.) şi a decedat în anul 106
Nu am găsit poză cu Decebal pe Columna lui Traian. În schimb, am găsit aşa
ceva.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 77/97
Columna lui Traian
Cât timp Dobrogea s-a aflat sub traci, înainte de anul 46 î. Hr., a purtat
numele de ” Ripa Thraciae”. După războaiele daco-romane, au rămas două
monumente de o valoare incontestabilă: ”Columna lui Traian” la Roma şi
”Tropaeum Traiani ” în Scythia Minor.
Cucerirea romană a Daciei şi a teritoriilor din dreapta Dunării, inclusiv, a
cetăţilor pontice, a pus în contact două nivele medicale foarte diferite. Geto-dacii admirau ştiinţa medicală. Ei aveau două nivele de înţelegere şi cunoaştere
în plan medical. Unul era cel popular, dar, aveau şi unul mai savant, practicat de
sihaştri cărturari numiţi în limba lor clişti sau polistai. În fruntea lor s-au aflat
Zamolxis, Deceneu, apoi regii şi marii preoţi. Aceşti sihaştri cărturari, trăiau
departe de lume, erau vegetarieni şi celibatari. Populaţia îi venera pentru
înţelepciunea lor. Preocuparea lor de bază era astronomia şi medicina. Ei nu
erau rupţi de lume şi putem conchide că ştiau să scrie, să citească, să se
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 78/97
informeze, să fie în contact cu civilizaţia grecilor, a romanilor, a egiptenilor.
Iată ce ne spune Platon despre o informaţie de la Socrate: ”Socrate, când era la
oaste, cunoscuse un medic trac, ucenic al lui Zamolxie. Acel medic îi povestise
(lui Socrate) cum îi învăţa Zamolxis să nu se gândească a vindeca ochii, fără a
se îngriji, mai întâi, de cap şi nici să nu trateze capul, fără a da îngrijire
trupului şi în acelaşi timp sufletului”.
Din această descriere reiese că în vremea geto-dacilor se făcea o instrucţie
medicală, se produceau un fel de ”medici”. Se mai deduce că din punct de
vedere conceptual, omul era considerat un tot unitar şi că nu se cerea vindecarea
doar a trupului, ci şi a sufletului. Acest percept este o valoare excepţională şi
este specific medicinei geto-dacilor, deci şi a geţilor din Scythia Minor,
Dobrogea noastră de astăzi. Trebuie să amintim, de asemenea, că Hipocrate a
fost iniţiat în tainele medicinei, de un medic trac: Herodicus Selimbria (citat de
V. Bologa după V. Pârvan, ”Getica”).
”Medicamentele” recomandate de aceşti medici sihaştri erau, de obicei, plantele medicinale. După Plinius, geto-dacii nu foloseau magia, având nişte
învăţaţi realişti. Credinţa în magie este proporţională cu deznădejdea oamenilor
în faţa morţii, iar dacii erau convinşi de nemurirea lor.
Aceşti sihaştri medici recurgeau, totuşi, la leacuri, la vrăjitori, la descântece.
Astfel de texte le-au scris pe nişte ”tăbliţe trace”, pe care scria ”cuvântul lui
Orfeu”. Aceste tăbliţe le ţineau în sanctuare. Despre aceste tăbliţe trace vorbeşte
Euripide (în ” Alcestas” şi în ” Hecuba”) şi Heraclid. Grecii cunoşteau aceste
tăbliţe, pe care le numeau epode sau epodai (I. I. Rusu – ”Contribuţii la
preistoria medicinii ”, 1957 în Istoria medicinei). Aceste tgăbliţe tracice, le-a
adus Platon de la traci, după relatările lui Clement din Alexandria.
Despre descântecele şi farmecele folosite de aceşti învăţaţi, se ştie că setransmiteau în cadrul unor ritualuri frenetice, aşa cum relatează Criton, medicul
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 79/97
lui Traian, care l-a însoţit în Dacia, ” prin înşelăciune şi magie, regii geţilor,
impun supuşilor, teama de zei şi buna înţelegere şi dobîndesc lucruri mari”.
Aceşti sihaştri medici au impus distrugerea, parţială, a viilor: Pe această
cale a fost învăţat poporul, să folosească legile naturii.
Strabon, spune, răspicat: ” geţii s-au lăsat înduplecaţi să taie viţa de vie şi
să trăiască fără vin”. Acest lucru nu se putea face prin forţă, prin constrângere,
ci doar prin convingere, iar înţelepţii lor şi-au dat seama de aceste lucru. De
aceea, acest gest, al tăierii viţei de vie, era considerat ca fiind o ”educaţie
sanitară ” sau chiar morală, după cum continuă să menţioneze Strabon ”daco- geţii ticăloşiţi de nesfintele războaie”, au adoptat ”abstinenţa, sobrietatea şi
ascultarea de lege”. Faptul că aceşti învăţaţi erau instruiţi, reiese şi din faptul
că, atunci când Decebal a trimis o solie de pace romanilor, aceasta era formată
numai din comati, care i-au vorbit Cezarului în limba latină, în plenul senatului
roman (Jordanes).
Am putea crede că o parte din aceşti comati erau medici, cel puţin în
contextul războaielor, îngrijindu-se de răniţi.
Pileati era învăţaţi, nobili, elevaţi, luau decizii supreme, iar comati erau
oameni de acţiune: se ocupau de răniţi, de strângerea taxelor, de comerţ etc.
” Iar el (Deceneu), văzînd dispoziţia lor de a-l asculta între toate, precum şi
firea lor inteligentă, i-a instruit de aproape în filozofie, fiindcă el era înaceasta un maestru priceput. El i-a învăţat morala, dezbărîndu-i de năravurile
lor, cele barbare. I-a instruit în ştiinţele fizicii, făcîndu-i să trăiască potrivit
legilor naturii, legi pe care, transciindu-le, ei, le păstrează până astăzi,
numindu-le belagines
, i-a învăţat logica
, făcîndu-i, cu mintea, superiori
celorlalte popoare. Arătîndu-le practica, i-a îndemnat să petreacă în fapte
bune”. Este clar că aveau de-aface cu nişte ”materiale didactice medicale, ale getodacilor ”, numite epode-uri. Regulile de viaţă sănătoase, numite belagines,
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 80/97
pe care poporul le asculta, citite de învăţaţi şi le memora. De obcei, le memora
prin cântec.
La fel se învăţau, prin cântec, şi legile. Epode-urile şi belaginele au dispărut dar,
nu au dispărut definitiv. Aceşti cărturari au fost hăituiţi de romanii cuceritori şi
ucişi. Dar, poporul nu a uitat conţinutul tăbliţelor. Conţinutul lor s-a întors de
unde plecase, la propriul popor.
După 165 de ani, romanii s-au retras din Dacia
4. Poporul romanizat, încă îşi vedea de învăţaţii lui, care pieriseră: pilleati şi
capillati (comati). Folclorul, nu l-au pierdut secole de-a râdul. Din cioburile
adunate, cu migală, se poate remodela această comoară a trecutului nostru
medical.
Desigur, nici medicina romană, nu le era necunoscută geto-dacilor, din
Dobrogea, până dincolo de Carpaţi. Medicina romană era o artă sub influenţa
medicinei greceşti. Să nu uităm că la romani, Cato, nici nu-i accepta pe medici,
considerându-i otrăvitori, ucigaşi şi aventurieri. El considera că singurul doctor
la romani, trebuie să fie ” pater familias”. Julius Cezar le-a dat medicilor,
dreptul de cetăţenie romană. Medicina romană a secolului I este redată de Aulus
Cornelius Celsus, în opera sa ” Despre Arte”. Chirurgia era cunoscută la Roma,
dar şi în Dacia, după trusa găsită în 1955, la Grădiştea Muncelului (secolul I. d.
Hr.).
În Imperiul Roman, corpul medical era format din arhiatri palatini, ce se
ocupau de sănătatea personalităţilor de la curtea imperială, din arhiatri
populari, ce se ocupau de asistenţa medicală a populaţiei sărace şi din
practicieni, care acordau asistenţă medicală particulară (privată).
Este posibil ca Tomisul sau alte cetăţi importante din Dobrogea, să fi avut
astfel de medici, căci, după armate, la romani veneau meşteşugari, funcţionari,
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 81/97
în toate ţinuturile cucerite, în perioada în care Dobrogea actuală, a fost integrată
în Imperiul Roman, ca orice altă provincie.
Nu dispunem de date concrete, privind modul în care populaţia din
Scythia a fost integrată sistemului medical roman. Să nu uităm că la anul 380 d.
Hr., la Roma s-a înfiinţat primul spital pentru populaţia săracă
(” Nosocomium”). Să amintim faptul că, tocmai după cucerirea Daciei, a trăit la
Roma doctorul Nicon, cunoscut sub numele de Galenus, care era, de fapt,
porecla sa.
El a trăit între anii 130–200 d. Hr., dar ca medic la Roma, a început sălucreze din anul 163, ca medic al împăraţilor Marcus Aurelius, Comodus,
Pertinax , Septimius, Severus şi Caracala. El a dominat viaţa medicală a
Romei, prin cele 500 de lucrări ale sale, din care au rămas 83, ce ne-au parvenit
prin traducătorii lor arabi. Galenus, împreună cu Hipocrate, au dominat
medicina şi în Dobrogea, dar şi pe cea din întreaga lume, până în secolul XVIII.
El a dus la o cunoaştere mai bună a Anatomiei, pe care el, însuşi, o
studiase la Alexandria, cu Heraclien şi cu Julianus. Dacă medicina civilă,
romană, practicată în metropolă, la Roma, nu ştim cum s-a aplicat în provincii,
în ce măsură populaţia săracă, dispunea de medici? În schimb, medicina
militară romană, ne este mai bine cunoscută.
Armata avea un serviciu sanitar aparte, medicina militară, fiind o
profesiune, în sine. Cei ce o practicau se numeau ”medici cohortis et legionis”.
Marile unităţi militare, taberele militare romane, erau dotate cu spitale de
campanie, numite ”valetudinarium”. Cei mai activi, în aceste spitale, erau
infirmierii (”capsari”). O legiune avea cam 7000 de soldaţi şi era deservită de
17 medici. Este normal ca legiunile romane din Dobrogea, să fi avut aceeaşi
structură medicală.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 82/97
În Dobrogea au fost patru spitale militare romane (valetudinarii) şi
anume la Troesmis, Carsium, Tropaeum şi Capidava. La Troesmis (Igliţa de
astăzi), unde era o legiune romană, se afla medicul militar Titus Rascanius
Fortunatus.
Oraşele Dobrogei erau, din punct de vedere sanitar, bine îngrijite. Aveau
alimentare cu apă, uneori, adusă de la 10–15 km. În total, în Dobrogea, s-au
găsit peste 40 de astfel de apeducte. În oraşe, canalizările au fost sistematice, în
vremea prezenţei romanilor, în Dobrogea.
Este cunoscut respectul romanilor pentru igiena publică, băile romane,cercetate în Dobrogea, arată că acestea aveau un vestiar (apodyterium), cameră
de apă caldă (tepidarium), baia cu aburi (laconicum), bazin cu apă caldă
(caldarium) şi bazin cu apă rece ( frigidarium). La subsol, se aflau instalaţii de
încălzire (hipocaust ). Astfel de băi publice, s-au găsit nu numai în marile oraşe,
dar şi în unele sate (Camena).
În anul 1963, s-a descoperit la Horia, în judeţul Tulcea, un bazorelief în
marmură al unui centurion, din Legiunea a V-a Macedonică (deci, înainte de
anul 167 d. Hr.). Acest centurion se numea Annaeus Pulcher şi aducea
mulţumiri pentru redobândirea sănătăţii.
În anul 1962, s-a descoperit, la Tomis, o statuie în marmură a lui Esculap.
Ea pare să fi făcut parte din frontispiciul unui templu. Se poate concluziona că
au existat astfel de temple şi, desigur, o medicină, care se practica în ele;
vindecările la temple, de tipul celui de la Tomis sau celui de la Apulum. Aceste
temple sunt cunoscute ca Asclepioane.
Metoda vindecării era incubaţia, adică dormirea în templu; se dormea pe
pământ, deoarece astfel, bolnavul era în contact cu germenii tainici ai vieţii,
practic, cu divinitatea. Nu se admiteau în templu muribunzii şi nici femeile carenăşteau. Când pătrundea în templu, bolnavul anunţa ofrandele pentru zeu: o
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 83/97
oaie, un bou, un cocoş, ulei, aluat etc., pătrunderea în templu însemna nu numai
că a adus ofrandele, dar şi că s-a purificat, adică a postit, s-a ferit de unele
alimente, nu a întreţinut relaţii sexuale. După ce îi tămâiau şi înmiresmau, îi
duceau în templu, în faţa statuii zeului, unde bolnavul rostea o rugăciune în care
elogia zeul, apoi îi cerea vindecarea: ”Tu, care alini durerea, zeule bun, zeule
iubit, Esculap, cel drag nouă tuturor, dă-ne bucuria de a fi sănătoşi etc., adu-ne
mult dorita sănătate, scumpa noastră sănătate”. Apoi, bolnavul se culca. Dacă
nu adormea, se foloseau şi narcotice, tămâie, răşini, kyphi (formată din 16
substanţe). Alţii, nu ajungeau la temple, ci invocau pe zei, la casele lor sau
procurau amulete. Unele amulete se purtau la gât, ceea ce vedem şi astăzi:cruciuliţe, invocări şi rugăciuni etc. aceste amulete se produceau în ateliere
speciale, cum a fost cel de la Romula.
La un moment dat, către anul 150 d. Hr., s-a răspândit cultul şarpelui –
Glykon, care era considerat noul Asclepios. De fapt, a fost vorba de sincretism.
Asclepios a devenit nu numai Esculap, dar şi Glykon, zeul cu chip de şarpe,
pletos, venit din Asia, regăsit la noi, la Tomis şi la Apulum.
Esculap
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 84/97
Statuetă a şarpelui Glykon din secolul al II-lea,
descoperită pe teritoriul oraşului Constanţa şi expusă la
Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa
Acest sincretism este cunoscut. Chiar la noi, Hercules s-a contopit cu
dacul Darzos, iar Diana cu traco-dacica Bendis.
În temple, prin incubaţie, bolnavului i se arăta, în vis, zeul invocat, care
realiza vindecarea sau îl învăţa cum să se vindece.
Şarpele Glykon era considerat şi venerat, ca un zeu, ca Asclepios. El era
adorat într-o provincie din Asia Mică, numită Patlagonia, unde avea ca ”mare
preot ” susţinător, pe Alexandru din Abonouteicos. Provincia, unde se adora, era
între Marea Neagră, Bitinia şi Galatia. Preotul care l-a susţinut pe Glykon, a fost
considerat şarlatan. El a pornit de la un scenariu montat într-un sanctuar, al lui
Apollon, în Chalcedonia. Alexandru, cu un complice, a îngropat nişte tăbliţe de
bonz în sanctuar, în care prevesteau iminenta stabilire a lui Asclepios, la
Abonouteicos. Descoperind, ”întâmplător”, tăbliţele, municipalitatea a ordonat
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 85/97
construirea unui templu, deoarece urma ca Asclepios să revină printre muritori,
conform acestor tăbliţe, chiar în oraşul lor.
În mocirla de la baza viitorului templu, în construcţie, au introdus un pui
de şarpe, abia venit pe lume, într-un ou de gâscă. Apoi, a adunat lumea la
şantier şi purtând cu a sa harpă, un cuţit încurbat similar cu al lui Perseu,
gesticulând, purtând plete lungi, îmbrăcat într-o tunică purpurie cu dungi albe, a
prezentat oul miraculos. După spargerea oului, a ieşit la lumină noul zeu,
şarpele. El avea şi un şarpe mare adus din Macedonia, de la Pella. Îl ţinea la
subraţ, văzându-i-se doar corpul.
Aşa s-a ajuns la cultul şarpelui, un exemplar în marmură albă, de o mare
frumuseţe, descoperindu-se în anul 1962, la Tomis. El s-a mai găsit în fostele
altare de la Apullum din Moesia şi din alte locuri, dar acelaşi şarpe, Glykon, se
afla pe reversul monedelor bătute, la Callatis – Mangalia şi în alte cetăţi
greceşti. De asemenea, Glykon a apărut bătut pe talismane. Aceste talismane
erau montate pe inele şi s-au păstrat până în Evul Mediu. Ele îl reprezintă peEsculap, Hygia, Isis sau Serafis, care se bucurau de reputaţie vindecătoare.
O frumoasă reprezentare a lui Apollon Istra s-a găsit la Constanţa şi îl
arăta pe zeul vindecător cu lira în mâna stângă, nud, cu o ramură de laur în
mâna dreaptă, sprijinit de o coloană, în jurul căreia se înfăşoară doi şerpi. Acest
amănunt este considerat foarte rar. Datează din secolul III î. Hr.
În perioada de stăpânire romană asupra teritoriilor dintre Dunăre şi Marea
Neagră (viitoarea Dobroge), în imperiu a bântuit o molimă ucigătoare. Ea este
consemnată în literatură drept ”Ciuma lui Ciprian”, deoarece a fost descrisă de
episcopul Cartaginei, Sfântul Ciprian. A durat cam 15 ani, între 251–266 î. Hr.
şi a pustiit întreaga lume cunoscută. Se pare a fi fost vorba de o epidemie de
variolă (N. Vătămanu).
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 86/97
În general, medicii romani, primeau în timpul lui Octavian Augustus 225
de denari pe an. Treptat indemnizaţia lor a crescut la 500 de denari, apoi la 700
de denari pe an. Ei erau plătiţi de stat. Dacă un medic militar trata un civil,
acesta trebuia să-l plătească. Costumul medicilor militari romani se compunea
dintr-o tunică, un pieptar de piele cu benzi metalice. Purtau pantaloni (braca) şi
sandale, iar pe cap, purtau coif. Se apărau cu o spadă scurtă (gladios).
Medicul roman avea o trusă de ajutor, cu instrumente chirurgicale, sonde,
spatule şi o trusă mai mică, în care ţineau unguente, creme, medicamente.
Aceste truse erau confecţionate din bronz sau din fildeş. Rănile le coseau cu ace
de bronz sau argint. Cel mai răspândit instrument al epocii era bisturiul
( scalpellus). La fel de utilizate erau sondele, unele auriculare şi pensetele
(vulsellae) contra infecţiilor foloseau cautere, cu care ardeau rănile. Pentru
răceli foloseau ventuzele (cucurbitulae). Existau şi truse, uneori, cu instrumente
de amputaţii la spitalele de campanie. Medicii extrăgeau săgeţi, coseau răni,
operau accidentaţii şi răniţii. Cei mai mulţi medici ai acelor vremuri, erau
chirurgi (carnifex) şi oftalmologi. Fracturile erau imobilizate cu atele şi
bandaje, iar fracturile costale se tratau cu repaus, ca şi astăzi. Rănile erau lăsate
să sângereze ca să se cureţe, apoi presate cu un burete cu oţet. Vasele secţionate
erau reunite, iar rana era cusută cu copci. La bolnavii amputaţi, medicii romani
au inventat proteza. Chirurgii romani operau amigdalele, hernii, guşă, polipi.
Diverse produse pentru tratarea rănilor, erau păstrate de medicii romani în
vase şi ustensile farmaceutice sau erau presărate pe plăcuţe prin strivire (boabe)
sau în mojaruri.
S-au descoperit linguriţe folosite, în practica farmaceutică, lucrate din
lemn sau os.
Activitatea chirurgilor romani, inclusiv a celor care au activat în Scythia
Minor, era reglementată de legea Aquilla, apoi de legea Cornelia, care
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 87/97
prevedeau sancţiuni pentru medicul care provoca avort sau care părăsea un
bolnav sau ucidea, din neglijenţă, un sclav. Este logic să se fi efectuat operaţii
de chirurgii militari în spitalele amintite pe aceste meleaguri, dacă ţinem cont de
războaiele care s-au purtat. Chiar şi pe columna lui Traian, există o scenă în care
se pansează un rănit, pe care noi am numit-o ” primul post de prim ajutor ” din
istorie.
Ovidiu a văzut astfel de plăgi tratate de chirurgii romani, scriind: ”vidi
ego, quod primo fuerat senabile vulmus/ Dilatum longas damna tulisse movas”,
adică „Văzut-am răni, care din primele clipe uşor s-ar fi putut vindeca. Dar, în
urma întîrzietoarelor şovăieli, mari stricăciuni au adus”. Noi nu avem încă, în
Dobrogea vestigii ale vreunui spital roman, dar ni-l putem imagina ca fiind
similar casei chirurgilor de la Pompei, cu încăperi ce sugerează o sală de
aşteptare, o sală de operaţii, alte încăperi pentru cazarea operaţilor. Există
numeroase informaţii din epoca şi opera lui Ovidiu, care se referă la anestezice,
narcotice, elixire, otrăvuri, bresle medicale (la Cos, la Cnidos), învăţăturile lui
Heraclid, Democrit, Empedocle, Demnitatea romană ”romana grasitas”, îi
împiedica pe romani să se facă medici, iar chirurgii (vulnerarius, carnifex) erau,
pur şi simplu, dispreţuiţi. Cetăţenii romani, care practicau medicina, erau numiţi
”ad graecos transfugae”. Prima lege romană medicală ” Aquilla”, din secolul III
î. Hr., reglementa activitatea chirurgilor şi medicilor, în mod drastic. Un medic,
care ucidea, din neştiinţă, un om liber, putea fi condamnat la moarte. Dacă un
medic ucidea un sclav, avea de plătit, doar, daune civile pentru stăpân. Iar
Plinius, remarca faptul că ”medicii sunt singurii care pot săvîrşi, nepedepsiţi,
un omor ”. Edictul ” Aquillius Gallus”, 66 î. Hr. prezintă răspunderi precise
medico-legale.
Iulius Cezar, în anul 46 î. Hr., cu doi ani înainte de a fi ucis, a legiferat
obţinerea de cetăţenie la Roma, pentru medicii străini (greci). Medicii nu mai
erau dispreţuiţi, ci erau apreciaţi, ceea ce a dus la tranferul cunoştinelor
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 88/97
medicale greceşti mult mai înaintate către Imperiul Otoman, unde medicina şi
medicii nu fuseseră preţuiţi secole de-a rândul. Romanii considerau, în general,
că ei nu se pot îmbolnăvi şi în consecinţă nu-i preţuiau pe medici. Chiar şi faţă
de soldaţii răniţi, grav, în războaie nu aveau o atitudine prin care să lupte pentru
salvarea lor. În spitalele militare, probabil, situaţia era cu mult mai bună.
Iulius Cezar ( 13 iulie , cca. 100 î. Hr. – 15 martie , 44 î. Hr. )
Medicii romani, mai ales cei de origine greacă, desigur, cunoşteau
aforismul hipocratic ”Sedare dolore divinum est ” (Hipocrate – 460–370 î. Hr.).
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 89/97
Hippocrate din Cos
Bust aflat în " Galleria degli Uffizi ", Florenţa 460 î.Chr. – 370 î.Chr.
Celsus remarca faptul că medicul nu trebuie să cedeze la ţipetele
pacientului.
Dintre mijloacele folosite pentru calmarea durerilor, în epoca romană,
amintim opiul extras din flori şi seminţe de mac. Acum, ştim că în acest extract
se găsesc nu mai puţin de 60 de alcaloizi, dintre care s-au descoperit în 1803
morfina, în 1832 codeina, în 1848 papaverina. Un alt sedativ era canabisul, pe
care îl menţionaseră cu mult înainte indienii în Ayurveda, drept băutura
preferată a zeului Shiva, apoi în secolul I, chinezii îl foloseau ca anestezic,
sumerienii numeau canabisul, planta bucuriei.
În epoca romană, el se cultiva în Cipru, iar Egiptul era centrul de triaj al
comerţului cu narcotice din Mediterana. Romanii venerau macul, pe care l-au
imprimt şi pe monede. El a fost venerat secole de-a rândul. Vom aminti doar ce
spune, la 1680, Sydenham: ” Printre remediile, pe care Atotputernicul le-a oferit
omului spre a i se alina suferinţele, nici unul nu este tât de miraculor şi eficace,
precum opiul ”.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 90/97
El era folosit în antichitate pentru durerile dentare, amestecat cu frunze de
coca, dar şi pentru colici, epilepsii, muşcături de şarpe.
Desigur, medicina grecească a fost în totalitate infiltrată la Roma, mai
ales după ce Grecia a devenit provincie romană (146 î. Hr.). Dintre medicii
romani, amintim pe: Atonius Musa, care s-a îngrijit de sănătatea lui Octavian
Augustus, cel ce l-a exilat pe Ovidiu, la Tomis. El a recomandat planta Betonica
Officinalis sub forma a 47 de reţete, valabile pentru stări febrile, otrăviri,
dizenterii, mialgii etc. Tot el, a recomandat planta Lactula Scariola, care s-
folosit la Roma pe scară foarte largă.
În secolul I î. Hr., când s-a născut Ovidius, amintim pe doctorul
Scribonius Largus, care a redactat o lucrare ”Compositiones
medicamentarem”, care s-a tipărit la Paris, după 16 secole, în 1528, cu 242 de
remedii vegetale, 27 de origine animală şi 36 de medicamente minerale.
În poemele lui Ovidius găsim consemnări despre primele anestezice şi
primele narcotice cunoscute în literatura greco-romană: în ” Arta Iubirii II ”,
Ovidius spune: ” Nec data profuerit pallentia philtra puellis
Philtra nocent animis, Vimqne furoris habent ”.
Adică: ” Nu-s bune filtrele veştejitoare date fetelor
Ele dăunează sufletelor şi au puteri înnebunitoare”.
Ovidius era la curent cu arta geţilor, de a ucide cu săgeţi otrăvite, prin
înveninare cu fiere de viperă. Cercetările arheologice din Dobrogea, au găsit în
mai multe morminte de la Tomis şi Callatis, instrumentar şi ustensile medico-
chirurgicale. Una din aceste descoperiri şi comunicată în 1976–1977 (M.
Bucovală) constă într-un set de patru instrumente metalice, care par să fi
aparţinut unui chirurg. Sunt instrumente lucrate îngrijit, argintate, încrustate, cu
simţ artistic şi cu talent. Ele se află în Muzeul de Arheologie Constanţa.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 91/97
o Poza cu cele 4 instrumente medicale
Primul, este un bisturiu de 12 cm. cu lama în două ape. Celelalte trei
instrumente au unul din capete rupte. O altă piesă găsită la Tomis, are unul dincapete lăţit, folosind la punerea de pulberi pe răni. Aceste instrumente erau din
secolul II–III d. Hr.
La Callatis, în mormântul unei femei de bună condiţie socială, din secolul
II î. Hr., s-a găsit un instrument ca o lopăţică, avănd la un capăt o măciulie
ovoidă. Cu el, probabil, se extrăgeau corpi străini din plăgi sau fragmente
osoase sau se presărau medicamente în plăgi.
Tot la Tomis şi Callatis s-au găsit linguriţe lucrate din os sau lemn,
folosite în practica farmaceutică a acelor vremuri sau în cosmetică.
o Poza din Pag. din Ist. Chir. Rom. Pag. 48, 49.
Desigur, aceste instrumente oglindesc o serie de practici chirurgicale.
Poporul, geţii obişnuiţi se tratau primitiv, leacul lor de bază, chiar în epocaromană, fiind plantele. Stă mărturie în acest sens, lucrarea lui Dioscoride
” Materia Medica”, unde 27 de plante sunt menţionate şi cu denumirea lor
dacică. La fel, le consemnează şi Pseudo-Apuleius, în tratatul său ” Herbarium”.
Între plantele foarte folosite de geto-daci, amintim vâscul, care era utilizat
în echilibrarea tensiunii, menţinerea tinereţii şi fluidizarea sângelui. Este sigur
că geţii foloseau şi remedii minerale, animale, balneoterapie. Aceste lucrări au
influenţat medicina romană şi nu este normal să se considere doar o întâlnire
între medicina Romei şi medicina barbarilor.
Categoric, dacă-l citim pe Celsus sau pe Galen, avem o imagine
favorabilă, medicinei romane. Celsus a scris o lucrare enciclopedică, din care ni
s-au păstrat doar cele 8 cărţi referitoare la medicină. Lucrarea ” Despre
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 92/97
Medicină” a lui Celsus, a fost scrisă în a doua jumătate a secolului I î. Hr.
Celsus, nu a fost medic dar, a avut un bagaj de informaţii excepţional.
Aulus Cornelius Celsus (n. 25 î.Hr. - d. 50 d. Hr.)
În prima carte vorbeşte despre Asclepiade, despre cele trei ramuri ale
medicinei: Dietetica, Farmacia şi Chirurgia.
În cartea a II-a, Celsus tratează probleme despre semnele favorabile şi
defavorabile ale bolilor, precum şi o serie de terapii speciale, ca: sângerarea,
purgaţia, ventuzele, fricţiunile, alimentele etc.
Cartea a III-a se ocupă de terapia generală a bolilor care cuprind întregul
corp, în timp ce, în cartea IV-a, se referă la bolile unei părţi a corpului.
În cărţile V şi VI se descriu numeroase remedii farmaceutice şi prescripţii
practice.
În cartea a VII-a sunt bolile chirurgicale, manevrele de extragere a
corpilor străini, bolile de ochi, de nas, de gât, oftalmologice etc. În cartea a
VIII-a se descriu osteopatiile şi tratamentul lor, cu date de anatomie (chiar dacăeste incorectă). Cartea despre ” Medicina” a lui Celsus pare o transcriere după o
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 93/97
operă greacă, preexistentă sau o compilaţie din alte documente. Chiar dacă nu a
fost medic, Celsus, împreună cu Hipocrate şi Galen, formează trigonul de aur al
medicinei antchităţii.
Am amintit de opera lui Celsus, deoarece Scythia Minor, în anul 86, sub
Domiţian, a devenit provincie romană. Tomisul, capitala acestei provincii,
devine un mare oraş roman. În anul 108–109, aici, au vut loc lupte crâncene,
conduse de Traian, care a înfiinţat un oraş nou, o cetate cu un monument
triumfal – ”Tropaeum Traiani ”, la Adamclisi.
În Dobrogea actuală, romanii au construit drumuri, i-au dat înţeles de provincie romană, ceea ce s-a petrecut, cu siguranţă, şi în plan medical. La
Tomis era un standard deosebit, oraşul avea temple mari de marmură, avea
hipodrom şi teatru, coride de lupte cu tauri (avem, chiar, documentată moartea
toreadorului Atalos). Împăratul Adrian a vizitat Tomisul, în drumul său spre
gurile Dunării (” Hadriano ordo populusque Tomitanorem”, stă scris pe o
lespede). Multe despre splendorile vechiului Tomis au fost furate în numeleştiinţei şi duse în muzeele apusene, mai ales după războiul Crimeei
(1853–1854). Trecutul Tomisului se poate studia şi la British Museum, la Luvru
sau la Metz. După de a amuţit istoria, vorbesc pietrele. Pacea romană, în Scythia
a durat cam trei veacuri, până în anul 269.
La anul 297, Domiţian a reorganizat Imperiul Roman, creând în Moesia
Inferior, Scythia Minor, cu capitala la Tomis. În fruntea ei se afla un Praeses,
diferit de comandantul militar local.
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 94/97
Medicina dobrogeană în epoca bizantină
Epoca bizantină începe în Dobrogea, cu împărăţia lui Constantin cel Mare
(306–337). El a întărit Tomisul, i-a construit un nou zid de apărare şi un nou
cartier Constantiana. Acest cartier purta numele unei surori a împăratului. Până
în secolul al X-lea, s-a vorbit de două oraşe – Tomis şi Constantiana, împărţite
în şase cartiere, după numele celor şase triburi miletiene.
În epoca bizantină, Tomisul va atinge apogeul sub domnia lui Iustinian
(527–565). Oraşul avea turnuri de pază, un turn al măcelarilor. Aceste turnuri
s-au găsit în ruine la construirea caselor doctorilor Cancef şi Zisu. Zidurile
cetăţii Tomisului aveau grosimea de 3 m., iar înălţimea de 6 m. Din 30 în 30 de
metri, erau turnuri, ca şi la Histria. În afara zidurilor era un şanţ larg, cu apă, pe
locul actualului bulevard Ferdinand. Cimitirul Tomisului era extramuros. Epoca bizantină, apărută după retragerea romanilor, a fost dominată de migraţiile a
numeroase popoare. Goţii din secolul IV ne-au lăsat cuvântul leac prin
intermediul slavilor. De la huni, nu ne-a rămas nimic medical în Dobrogea, iar
de la gepizi (creştini la anul 500), ne-au rămas două cuvinte: râncaci şi rapăn.
Influenţa slavă a fost mai consistentă. Ei au sosit în secolul VI. În vremea
lor, s-a introdus în biserică bulgara răsăriteană şi scrisul chirilic, în aceeaşi
limbă, care se va vorbi în cancelarii. Cuvântul boală a fost împrumutat de la
slavi, iar corpul omenesc, a primit tot de la ei numele de trup. Tot slav este şi
termenul a obloji, cârn, gârbov, gângav, ştirb, obraz, gât , cârcă , crac, gleznă ,
chică . Multe boli sau părţi ale corpului omenesc au păstrat forma lor dacică: a
ameţi, gălbează , a se întrema, a lepăda, a leşina, a răbda, strănut , a vătăma,
beregată , burtă , buză , grumaz, rânză .
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 95/97
În secolul X, migraţiile terminându-se, Imperiul Bizantin şi medicina
bizantină au revenit în prim plan, până în secolul XIII. Din Bizanţ au sosit în
Dobrogea, o serie de mirodenii care aveau şi un rol de medicamente: piperul ,
şofranul , muştarul , tămâia, uleiul de cedru, anasonul , nardul (valeriana).
Constantinopolul, înfloritor, a adus în peisajul medical spitalele,
xenodochiile, orfanotrofiile, azilele de bătrâni, care erau instituţii de binefacere
creştină.
Epoca de înflorire bizantină se va încheia pentru dobrogeni la marea
invazie a tătarilor de la anul 1241. Ea a fost precedată de invazia pecenegilor şicumanilor. De la cumani, care au ocupat un teritoriu foarte întins, ne-a rămas
Codex Cumanicus. Acesta s-a aflat în proprietatea lui Petrarca (1304–1374),
drept pentru care se mai numeşte Codicele lui Petrarca. Are 83 de file şi a
început a fi redactat la 11 iulie 1303.
Numele medicamentelor cuprinde cinci file (din 82). De la humani, s-au
păstrat cuvinte din diverse domenii, inclusiv medicale sau anatomice. În această
epocă, la sud de Dunăre, s-au format aromânii, megleno-romanii şi istro-
romanii. Ei au format Vlahia Mare, care a durat până în 1445, când a fost
distrusă de invazia turcilor.
Spiritul medical al creştinismului răsăritean a fost tot ce a imprimat
Bizanţul în medicina dobrogeană.
Toate pozele, cu excepţia celei cu craniul trepanat, sunt luate de pe
internet (Google - Wikipedia).
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 96/97
5/9/2018 ISTORIA MEDICINEI ROMÂNEŞTI - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/istoria-medicinei-romanesti 97/97