SIMA MIRCEA

CUPRINS

Islamismul - Introducere

Condiiile istorice in carea luat natere islamismul

Activitatea de propovduitora lui Mahomed

Doctrina islamismului

Etica i dreptul

Rspndirea islamismului

Schisme i secte. iismul etc.

Islamismul ortodox i colile lui

Sufismul i tarikatul

Sectele trzii. Vahhabiii

Babismul i behaismul

Mahdismul

Dreptul musulman, sariatul

Islamismul i celelalte religii

Modernizri n islamism

Anexe diverse

Islamismul - Introducere

Cea de a treia religie mondiala (ultima in ordinea apariiei) este islamismul sau religia musulmana. Ea este una dintre cele mai rspndite religii, mai cu seama in Africa de Nord, Asia de Sud-Vest, de Sud si de Sud-Est. Popoarele de limba araba sunt musulmane aproape in totalitatea lor, cele care vorbesc limbile turcice si iraniene, exista de altfel musulmani si in popoarele din nordul Iniei, iar populaia Indoneziei este aproape in ntregime mahomedana. Islamismul a luat natere in Arabia, in secolul al VII-lea e.n. Originea lui este mai clara dect cea a cretinismului si a budismului, deoarece au existat aproape de la nceputurile lui documente scrise. Sunt insa prezente si in acest caz multe elemente legendare. Potrivit tradiiei musulmane, fondatorul islamismului a fost Mahomed, un arab de la Mecca; el ar fi avut parte de o serie de revelaii trimise de Dumnezeu, consemnate ulterior in cartea sfnta Coran si trimise oamenilor. Coranul este principala carte sfnta a musulmanilor, aa cum este pentru evrei Pentateucul lui Moise sau pentru cretini Evanghelia. Pentru studierea islamului, Coranul este cea mai importanta sursa. Mahomed personal nu a scris nimic, el era dup toate probabilitile analfabet. Ne-au parvenit insa nsemnri disparate ale cugetrilor si invatamintelor atribuie texte care provin atat din perioade mai timpurii, cat si din perioade mai tarzii. Din aceste insemnari a fost alcatuita in anul 650 (pe timpul lui Osman, cel de al treilea urmas al lui Mahomed) o culegere care a capatat denumirea de Coran (citire). Cartea aceasta a fost declarata sfanta, presupunandu-se ca ar fi fost dicata profetului insusi de arjanghelui Djebrail (Gabriel). Insemnarile ce nu au intrat in ea au fost distruse. Coranul este impartit in 114 sure (capitole). Ele se succed fara o ordine anumita, pur si simplu dupa proportii: cele mai lungi la inceput si cele mai scurte la sfarsit. Sursele de la Mecca (mai timpurii) si cele de la Medina (mai tarzii) sunt amestecate. Se intalnesc repetari. Proslaviri ale maretiei si puterii lui Allah sunt urmate de prescriptii, interdictii si amenintari cu gheena in viata viitoare pentru toti aceia care nu ar da ascultare prescriptiilor. In Coran nu se constata nici o urma a acelei prelucrari redactional-literare pe care o intalnim in evangheliile crestine, aici este vorba de texte absolut brute, neprelucrate. O alta parte a literaturii religioase a musulmanilor este sunna sau sonna, alcatuite din legende sfinte (hadise) despre viata, minunile si invataturile lui Mahomed. Culegerile de hadise au fost alcatuite in secolul al IX-lea de catre teologii musulmani Buhari, Muslim si altii. Nu toti musulmanii recunosc sunna; cei care o recunosc poarta denumirea de sunniti si constituie marea majoritate a musulmanilor. Pe baza Coranului si a hadiselor, teologii musulmani au incercat sa reconstituie biografia lui Mahomed. Cea mai timpurie dintre biografiile care s-au pastrat a fost alcatuita de Ibn Ishak, originar din Medina -secolul al VIII-lea -, si a ajuns pana la noi intr-o versiune intocmita in secolul al IX-lea. Stiinta europeana a depus mari eforturi pentru a elucida sursele islamismului si biografia autentica a lui Mahomed. Se poate considera stabilit ca Mahomed a trait in jurul anilor 570-632 si a propovaduit invatatura sa ma intai la Mecca, unde nu a gasit decat putini adepti si mai apoi la Medina, unde a izbutit sa stranga in jurul sau mai multi partizani. Sprijinandu-se pe acestia, el a pus stapanire pe Mecca si in scurt timp a unificat cea mai mare parte a Arabei sub steagul noii religii. Biografia lui Mahomed nu cuprinde prea multe elemete legendare. Dar, daca este vorba despre sursele religiei musulmane, cercetatorul marxist trebuie sa le caute, fireste, nu in biografia unor personaje izolate, ci in conditiile social-economice si ideologice existente in acea epoca in Arabia.

Conditiile istorice in care a luat nastere islamismul

Arabia a fost din timpuri stravechi populata de triburi semite, strabunii arabilor de astazi. O parte din ei duce au o viata sedentara in oaze si orase, ocupandu-se cu agricultura, meseriile si negotul, o alta parte duceau o viata nomada in stepe si in deserturi, crescand camile, cai, oi si capre. Arabia era, din punct de vedere economic si cultural, legata de tarile vecine Mesopotamia, Siria, Palestina, Egipt, Etiopia. Caile comerciale dintre aceste tari treceau prin Arabia. Unul din principalele noduri de incrucisare a cailor comerciale se afla in oaza de la Mecca in apropierea litoralului Marii Rosii. Aristocraia gentilica-tribala a tribului coreisitilor, care traiau in acele locuri, realiza mari avantaje din comert. La Mecca s-a format centrul religios al tuturor arabilor; in sanctuarul Kaaba erau adunate laolalta obiecte de cult si idoli apartinand diferitelor triburi arabe. Existau in Arabia si asezari de straini, indeosebi comunitati iudaice si crestine. Oamenii de diferite limbi si religii intretineau legaturi, influentandu-si reciproc credintele. In secolul al VI-lea a inceput in Arabia declinul comertului cu caravane, deoarece drumurile comerciale se stramutasera spre rasarit, in Iranul sasanid, ceea ce a zdruncinat echilibrul economic care dainuia de secole. Pierzand veniturile aduse de caravane, nomazii au fost determinati sa treaca la o viata sedentara, la agricultura. A crescut nevoia de pamant, s-au intensificat ciocnirile dintre triburi. A inceput sa se resimta necesitatea unificarii. Acest lucru nu a intarziat sa se reflete si in ideologie: a luat nastere miscarea pentru unificarea cultelor tribale, pentru adorarea unui Dumnezeu unic suprem, Allah, si aceasta cu atat mai mult cu cat evreii si in parte crestinii ofereau arabilor exemplul monoteismului. In sanul arabilor a aparut secta hanifilor, care adorau un Dumnezeu unic.

Activitatea de propovaduitor a lui Mahomed

Aceasta era ambianta in care s-a desfasurat activitatea de propovaduitor a lui Mahomed. In predicile lui nu era aproape nimic nou in raport cu conceptiile religioase ale evreilor, crestinilor si hanifilor. Elementul fundamental al lui Mahomed era cerinta stricta de a adora numai pe Allah si de a da neconditionar ascultare vointei lui. Insusi cuvantul islam inseamna supunere. Dumnezeu dovedeste ca in afara de el nu exista altul vrednic de a i te inchina, iar ingerii si oamenii stiutori, fermi pe pozitiile adevarului, recunosc ca nu exista nici un altul vrednic de a i te inchina in afara de el, cel puternic si intelept. Cu adevarat, a fi drept-credincios fata de Dumnezeu inseamna a da dovada de supunere(Coranul, cap. 3, 16 17). Ideile propovaduite de Mahomed au fost intampinate de la inceput cu neincredere, ba chiar cu ostilitate, in special de catre reprezentantii propriului sau trib al coreistitilor.

Aristocratia negustoreasca din Mecca se temea ca renuntarea la cultul vechilor zei tribali arabi sa nu submineze insemnatatea orasului ca centru religios si economic. Mahomed si adeptii lui au fost chiar nevoiti sa fuga din Mecca. Aceasta fuga (hegira), care a avut loc in anul 622 e.n., este considerata de catre musulmani inceputul unei ere noi (era musulana). In oaza agricola din Medina (Iatreb), Mahomed a gasit un teren mai prielnic pentru propaganda lui; Mahomed a fost sprijinit de cateva triburi locale. Recrutand un mare numar de adepti, Mahomed a cucerit Mecca in anul 630. Importanta orasului Mecca drept centru religios arab a crescut si mai mult. Aristocratia coreisitilor, initial ostila iscarii musulmane, a aderat la ea si chiar s-a pus in fruntea miscarii. In islamismul timpuriu s-au unit. Probabil, miscarile diverselor paturi sociale ale populatiei arabe. F. Engels spunea ca islamismul este o religie, pe de o parte, pentru oraseni, care se indeletnicesc cu negotul si mestesugurile, pe de alta parte pentru beduinii nomazi. In miscarea musulmana timpurie s-au imbinat oarecum interesele si aspiratiile triburilor nomade, care constituiau forta militara de lupta a islamusmului, ale orasenilor, din randurile carora s-au recrutat primii adepti ai lui Mahomed si al negustorilor, care se aflau in fruntea miscarii.

Doctrina islamismului

In momentul mortii lui Mahomed , anul 632, noua religie nu era complet formulata. Principalele teze pot fi insa extrase din Coran, in pofida caracterului haotic al acestei carti. Mai tarziu, ele au fost dezvoltate de teologii musulmani. Dogmatica islamismului este foarte simpla. Musulmanii trebuie sa creada ferm ca nu exista decat un singur Dumnezeu, Allah; ca Mahomed a fost trimusul si profetul sau; ca inaintea lui Dumnezeu a trimis oamenilor si alti profeti, acestia sunt cei mentionati in Biblie: Adam, Noe, Avraam, Moise, Iisus al crestinilor, insa Mahomed este mai presus de ei; ca exista ingeri si spirite rele (dijnni); acestia din urma au fost preluati de islamism de la vechile credinte arabe; ca in cea din urma zi a lumii, mortii vor invia si toti isi vor primi rasplata dupa faptele lor: cei drepti, care s-au inchinat lui Dumnezeu, se vor desfata in rai, cei pacatosi si necredinciosi vor arde in focul gheenei; si in sfarsit, ca exista o predestinare divina: Allah a stabilit fiecarui om dinainte destinul sau. Allah este prezent in Coran ca o fiinta cu calitati morale pur omenesti, dar la un nivel superlativ. El ba se manie pe oameni, ba ii iarta; pe unii ii iubeste, pe altii ii uraste. Ca si Dumnezeul iudeilor si crestinilor, Allah, fara nici un motiv logic, predestineaza cu anticipatie pe unii oameni unei vieti virtuase si fericirii in viata de apoi, iar pe altii nelegiurilor si chinurilor dupa moarte. Cea mai importanta calitate a lui Allah este infinita lui putere si maretie. De aceea, in Coran, cea mai importanta cerinta dogmatica si morala este o supunere deplina si neconditionata a omului fata de vointa lui Allah. La fel de simple ca dogmatica islamismului sunt si poruncile sale practice si rituale. Ele se reduc la urmatoarele: rugaciune obligatorie repetata de cinci ori in fiecare zi la ore stabilite; spalarea obligatorie dinainte de rugaciune si in alte cazuri, dupa vreo impurificare; un impozit (zokiat) in folosul celor saraci, de fapt in folosul statului; un post anual (uraza) in decursul intregii luni a zecea (ramazanul); pelerinajul(hadj) la orasul sfant Mecca, pe care musulmanul credincios trebuie, pe cat posibil, sa-l efectueze cel putin o data in viata.

Pentru fiecare dintre aceste prescriptii desi nu sunt prea greu de indeplinit- se pot acorda scutiri sau usurari atunci cand se ivesc dificulati. Apa poate fi inlocuita, in cazul lispei ei, poate fi inlocuita cu nisip sau praf, respectarea postului nu este obligatorie pentru bolnavi si pentru cei ce calatoresc, ei pot sa isi amana postul pentru mai tarziu. Musulamnii au o serie de obiceiuri si de interdictii comune cu evreii, cum ar fi:cricumcizia obligatorie la baieti (la varsta de sapte-zece ani); interdictia de a consuma carne de porc; interdictia stricta de a desena , picta sau picta chipul lui Allah sau a altui om viu sau de animale, spre a nu da prilej de idolatrie. Adeptilor islamismului le este, de asemenea, interzis consumul de alcool. Una din prescriptiile religiei musulmane propaga razboiul sfand in numele credintei (djihad). Aceasta se explica daca tinem seama de faptul ca insasi miscarea musulmana s-a nascut din nevoia arabilor de unificare si de cucerire de noi pamanturi. In Coran, aceasta prescriptie este expusa clar: timp de opt luni ale anului sa se poarte razboi sfant impotriva necredinciosilor si intoleranta fata de cei de alta credinta trasatura mai pronuntata decat la celelalte religii mondiale. Ulterior, insa, atat teologii musulmani cat si savantii laici au dat interpretari diferite poruncii privitoare la djihad. Fata de adeptii cultelor politeiste, Coranul predica o atitudine net ostila, dar fata de oamenii care au Scriptura, adica fata de iudei si de crestini, recomanda un anumit respect. Exista, totodata, in Coran prescriptia de a lupta impotriva celor ce au primit scriptura daca acestia nu adopta adevarata credinta. In practica, in distinctie intre adpetii altor religii s-a sters, toti fiind considerati ca necredinciosi (ghiauri). Ei trebuiai exterminati sau supusi!

Etica si dreptul

Etica islamismului este destul de elementara. Ea prescrie sa fii drept, sa raspunzi la bine cu bine si la rau cu rau, sa fi generos sa ii ajuti pe cei saraci etc. In morala familiala si in conceptia islamismului despre relatiile dintre sexe s-au reflectat conceptiile oranduirii patriarhal-gentilice. Femeia este o fiinta inferioara, creata de Allah pentru a fi pe placul barbatului si pentru desfatarea acestuia. In Coran se recomanda cruzimea inutila a barbatului fata de femeie, sunt reglementate drepturile barbatului fata de femeie, sunt reglementate drepturile patrimoniale ale femeii la zestre, la mostenire. In principiile sociale ale islamismului timpuriu s-a reflectat aceeasi oranduire patriarhal-gentilica. Toti musulmanii sunt egali in fata lui Allah, dar deosebirile de avere, bogatia si saraciua sunt recunoscute ca un fapt natural, stabilit de Allah insusi. Proprietatea privata este protejata cu grija de Coran. Profitul comercial este proclamat pe deplin legal, camataria este insa condamnata. Lucrul acesta este rezultatul compromisului dintre interesele clasei negustorilor si masa de agricultori si nomazi, victime ale camatariei si inrobirii. Inrobirea pentru datorii este interzisa. O privire generala asupra dogmaticii, ritualului si eticii islamismului timpuriu duce la constatarea ca la baza acestei ideologii se afla conceptia iudaico-crestina despre lume, adaptata modului de viata patriarhal-gentilic in destramarea arabilor.

Rspndirea islamismului.

Tocmai aceste particularitati ale religiei musulmane, generate de insesi condiiile apariiei ei, au uurat rspndirea ei printre arabi. Prin lupta, nvingnd rezistenta aristocraiei tribal-gentilice, care tindea spre separatism rscoala triburilor arabe dup moartea lui Mahomed islamismul a repurtat destul de repede victoria deplina in rndurile arabilor. Noua religie arata beduinilor rzboinici un drum simplu si clar spre imbogatire, spre ieirea din criza: cucerirea de noi teritorii. Succesorii lui Mahomed califii Abu-Bekr, Omar si Osman au cucerit in scurt timp tarile vecine, iar apoi si altele mai ndeprtate, din bazinul Mediteranei si din Orientul Apropiat. Cuceririle s-au fcut sub stindardul1 islamismului, sub steagul verde al profetului. Ele au fost uurate de faptul ca masele populare din Imperiul bizantin si din cel sasanid, ca si din celelalte state sufereau crncen sub jugul feudalilor locali si nu erau nclinate sa se mpotriveasc arabilor. In tarile cucerite de arabi, impozitele si obligaiile taranilor erau uurate, ndeosebi pentru aceia ce adoptau islamismul; aceasta a contribuit la trecerea maselor largi ale populaiei la noua religie. Islamismul, acre s-a nscut ca o religie specifica arabilor, a inceput curand sa se transforme intr-o religie mondiala. Inca din secolele VII IX, islamismul a devenit religia dominanta si aproape unica in tarile califatului2, care cuprinsese un teritoriu imens din Spania pana in Asia Centrala si la frontiera Indiei. In secolele XI XVIII, el s-a raspandit larg in nordul Indiei, tot ca urmare a cuceririlor. In Indonezia, islamismul s-a raspandit in secolele XIV XVI, mai els prin intermediul negustorilor arabi si indieni si a invins aproape in intregime iudaismul si budismul ( in afara de insula Bali). In secolul al XIV-lea, islamismul a patruns si in statul Hoardei de Aur, la bulgari si la alte popare de pe litoralul Marii Negre, iar putin mai tarziu la popoarele din nordul Caucazului si din Siberia occidentala.

1 Stindard=Drapel de lupta.2 Califat=Form de stat feudal-teocratic ntemeiat de arabi pe teritoriile stpnite de ei, dup moartea lui Mahomed.

Schisme si secte. iismul etc. Dei islamismul ii unea pe toi intr-o anumita masura pe oameni, pe baza comunitatii de religie, aceasta nu inseamna ca in tarile islamismului ar fi disparut contradictiile entice si, cu atat mau putin, cele sociale. Dimpotriva, treptat, ele s-au identificat tot mai mult. Acest proces si-a gasit reflectarea in diferitele curente ale religiei musulmane, in schisme si secte. Cea mai mare schisma a fost provocata de aparitia siismului sia in araba inseamna partid, secta, schisma. Punctul ei de plecare a fost lupta pentru putere intre descendentii lui Mahomed. Al patrulea calif, Ali, este o ruda de sange a profetului, varul primar si ginerele lui; partizanii lui Ali sia-Ali, adica partidul lui Ali nu recunosteau legitimitatea califilor precedenti, intrucat ei nu erau din neamul profetului, ci erau alesi de comunitatea religioasa. Lupta pentru putere a luat forma unui conflict privind succesiunea la califat. Partidul lui Ali a fost infrant. Ali a fost ucis, dar in Iran si Iraq partizanii lui au continuat sa se intareasca. Acolo siismul a capatat o larga raspandire ca expresie a protestului impotriva puterii califatului arab. Principala trasatura a siismului este credinta ca succesorii legali ai profetului Mahomed imami pot fi numai descendentii lui, iar califii, cei alesi de comunitate (in realitate, cei care au acaparat puterea), sunt nelegitimi. In legatura cu acestea, siitii repudiaza sunna alcatuita in timpul primilor califi din legendele despre profet. Siismul nu a ramas nici el unit, in sanul lui au luat nastere diferite curente. A devenit dominant curentul care recunoaste unsprezece imami legitimi, urmasi ai lui Ali; cel de-al doisprezecelea imam,o legenda spune ca s-a ascuns intr-un loc tainic in secolul al IX-lea; el isi va face aparitia la sfarsitul vremurilor, ca mantuitor mahdi. Acest curent, cel mai raspandit in siism, s-a consolidat in mod deosebit in Iran, iar de la inceputul secoluluial XV-lea (in timpul dinastiei sefevizilor)a devenit acolo religie oficiala de stat. Celelalte ramificatii ale siismului numara cu mult mai putini adepti si cosntituie mai degraba secte. Asa este secta ismailitilor (dupa numele lui Ismail, intemeietorul ei, secolul al VIII-lea), raspandita in prezent in regiunile muntoase ale Afganistanului, Badahsanului etc. Ismailitii cred ca imamii lor se incarneaza consecvent. In invatatura ismailitilor s-au contopit multe idei din sistemele religioase-filozofice premusulmane si din credintele populare locale. Din credinta ismailita s-a desprins in secolul al IX-lea grupul karmatilor o secta democratica, ai carei membrii, in majoritatea lor tarani si beduini din Arabia, au adoptat randuieli bazate pe comunitatea de avere. Conducatorii sectei au incercat sa uneasca religia musulmana cu ideile neoplatonicienilor3 si gnosticilor4. Secta karamitilor a existat pana in secolul al XI-lea. Tot in ismailism s-a desprins secta hasisinilor(assassinilor), care imbina misticismul cu lupta fanatica pentru credinta impotriva nemusulmanilor.

3 Neoplatonism. Denumire dat fazei finale a tradiiei platoniciene, inaugurat de gndirea lui Plotin, durnd pn n secolul VI d. Hr. cnd ultimul bastion platonician, coala din Atena, a fost desfiinat de mpratul bizantin Iustinian.

4 Gnosticismul ,(din grecesul gnsis, cunoatere, sau n sanscrit gnana) se refer la diverse micri religioase sincretice, constnd in variate sisteme de credine, generalizat unite n nvtura c oamenii sunt suflete divine nchise ntr-o lume material, creat de un Dumnezeu imperfect, Demiurgul, care este frecvent identificat cu Dumnezeul lui Avram.

In timpul cruciadelor, asasinii erau cei mai inversunati dumani ai cruciailor (de altfel, de la denumirea acestei secte provine cuvantul asasin).

Islamismul ortodox sicolile lui

Spre deosebire de curentul siit islamismul ortodox, care a cuprins majoritatea musulmanilor din lume se numeste sunnism; adeptii lui recunosc autoritatea sunnei. Sunnismul nu a mai ramas nici el complet unitar. In secolele VIII IX, in sanul lui a luat nastere curentul mutazilit. Mutazilitii cautau sa interpreteze religia musulmana in spirit rationalist, demonstrau spiritul de dreptate al lui Allah, existenta liberului arbitru la om, recunosteau Coranul ca o carte scrisa de oameni, nu creata de Allah. Mutazalitii au fost sustinuti de unii califi (in secolul al IX-lea), care vroiau sa gaseasca in acesta secta un sprijin pentru puterea lor slabita. La sfarsitul secolului al IX-lea insa, clerul reactionar si mutazilitii au inceput sa fie prigoniti. S-a consolidat invatatura despre caracterul vesnic si divin al Coranului. Ideile mutazalitilor si-au pus insa amprenta pe dezvoltarea ulterioara a teologiei musulmane. In secolele VIII IX, in teologia ortodoxa musulmana s-au format patru scoli: a hanifitilor, a safiitilor, a malikitilor si a hanbalitilor (dupa numele fondatorilor lor). Intre adeptii acestor patru scoli teologiec nu exista ostilitate sau mari divergente.

Sufismul si tarikatul

Tot in secolele VIII X a aparut in islam un curent mistic si semimonahal sufismul. El a luat nastere in sanul siismului, dar a patruns si in randurile sunitilor. In doctrina religioasa sufista s-a manifestat influenta ideilor mazdaiste, poatea budismului si chiar a neoplatonismului. Sufitii nu acordau o mare importanta ritualului exterior, ci urmareau adevarata cunoastere a lui Dumnezeu, contopirea mistica cu divinitatea. Unii sufiti au ajuns pana la o conceptie panteista (Dumnezeu este pretutindeni, intreaga lume este creatia sau manifestarea Lui) si implicit s0au indepartat de reprezentarea primitiva antropomorfica a lui Allah, asa cum este data de Coran. Adeptii invataturii sufite au inceput sa organizeze ordine de monahi ratacitori (calugari cersetori), derivisii, in frunte cu seici sau imami. Aceste ordine au fost recunoscute ca legale atat de suniti cat si de siiti, De sufism era istoric legata miscarea tarikat5. Aceasta notiune inseamna initial drumul drept al vietii in scopul comuniunii cu Dumnezeu. Ulterior, tarikat era denumirea data invataturii fanaticilor care propovaduiau razboiul sfant impotriva crestinilor si a altor necredinciosi. Forta de lupta a tarikatului o constituiau miurizii, care se supuneau orbeste miursidului indrumatorul lor sufletesc.

Sectele tarzii. Vahhabitii5 Tarikat=Drum (araba)

In epoca moderna, conditiile tot mai complexe social-economice si politice, ascutirea luptei de clasa au provocat aparitia unor secte noi in islam. Printre beduinii din Arabia a luat nastere in secolul al XVIII-lea crentul vahhabitilor (adeptii lui Mahomed ibn Abdel Vahhaba) , in care s-a reflectat protestul spontan al nomazilor impotriva bogatiei si luxului negustorilor si bogatilor din orase. Vahhabitii cereau reintoarcerea la simplitatea vietii patriarhale a primelor veacuri ale islamismului, indeplinirea cu strictete a ritualurilor si respectarea interdictiilor prescrise, desfiintarea luxului; ei luptau impotriva influentelor culturale europene. Dupa o lupta crancena impotriva adversarilor, vahhabitii au luat puterea la inceputul secolului al XX-lea in statul Nedj, iar apoi au cucerit Hedjazul cu orasele Mecca si Medina. In Arabia Saudita, vahhabitismul a devenit religia dominanta.

Babismul si behaismul

Un vesmant religios a imbricat si micarea de masa a srcimii si taranimii din Persia care s-a desfasurat la mijlocul secolului al XIX-lea. Conductorul lor ideologic a fost Mahomed Ali, care a capatat porecla de Bab6.Miscarea a capatat numele de babism. Bab propovaduia egalitatea si fratia intre oameni, dar, fireste, numai intre musulmani. Bab s-a proclamat continuator al profetului, avand menirea de a propovadui in fata oamenilor noua lege. Invatatura lui Bab era plina de conceptii mistice si apropiata de panteism7. Miscarea babistilor s-a raspandit in masele populare, dar a fost crunt inabusita de detinatorii puterii, iar conducatorii ei executati cu cruzime (in 1850). Cu toate acestea, miscarea a avut continuatori, dar si-a pierdut spiritul combativ revolutionar. Unul dintre adpetii lui Bab Mirza Husein Ali, care a capatat porecla de Beha-Ulla modificat esential invatatura babista. Si el propovaduia egalitatea tuturor oamenilor, dreptul tuturor oamenilor la roadele pamantului, etc. el nu admitea insa violenta, lupta fatisa, ci proclama iubirea, iertarea, neimpotrivirea fata de rau; aici s-a reflectat, pare-se, influenta ideilor crestine. Noua invatatura a inceput sa fie denumita behaism. Ea nu mai corespundea starii de spirit a maselor populare, ci se raspandea mai degraba in randul intelectualilor. De aceea, behaismul, ca o forma modernizata a islamismului, rafinata, reformata, si-a gasit adepti chiar si in Europa occidentala si in America.

Mahdismul

6 Bab=Poarta, aici cu sensul de mijlocitor intre oameni si Allah.7 Panteism=Conceptie filozofica monista care identifica divinitatea cu intreaga materie

Sub semnul islamismului au avut lic si unele miscari eliberatoare de masa in tarile coloniale. cea mai cunoscuta este miscarea mahdista din Sudan din anii 1881-1898. Cnducatorul ei, Mahomed Ahmed, s-a proclamat mahdi8, menit sa conduca lupta musulmanilor din Arica impotriva colonizatorilor. Miscarea a cuprins intregul Sudan rasaritean si tiunuturi mai indepartate spre rasarit, pana la Marea Rosie. Ea a continuat aproape douazeci de ani si nu a fost decat cu greu inabusita de imperialismul anglo-francez.

Dreptul musulman, sariatul

Trasatura caracteristica a religiei musulmane consta in energica ei imixtiune9 in toate laturile vietii oamenilor. Atat viata personala si familiala a musulmanilor, cat si intreaga viata sociala, politica, relatiile si institutiile juridice, viata culturala toate trebuie s fie subordonate in intregime legilor religioase. In vremurile trecute a avut loc in tarile musulmane o totala contopire a puterii statale cu cea bisericeasca: seful statului (califului, padisahul) era considerat ca descendent al profetului, din inaltul cler se recrutau sfetnicii sai, justitia era in intregime in mainile clericilor. Atat dreptul penal, cat si cel civil se bazau in intregime pe legea religioasa sariatul. Executarea normelor sariatlui si interpretarea lor erau supravegheate de teologii musulmani. De aceea, clerul musulman indeplinea si indeplineste functii mai mult laice decat pur religioase. Mulla care functioneaza la mecet este propriu-zis invatator la scoala bisericeasca. Kadiul este judecator, cunoscator al sariatului. Muftiul grad clerical mai inalt este autoritatea suprema in problemele sariatului. In fruntea clerului musulman se afla anumite tari seic-ul-islam, care era in acelasi timp consilierul domnitorului. Biserica musulmana din tarile islamului era, de obicei, si o mare forta economica. Conform sariatului, biserica poate poseda avere, iar aceasta avere este considerata inalienabila (vacf, la plural vacuf). Pamanturile bisericesti arau foarte intinse: de pilda in tarile Asiei Centrale, pana la jumatate din totalul pamanturilor cultivabile apartineau bisericii; ele aduceau venituri uriase, intrucat, de obicei, se dadeau in arenda in conditii foarte grele, numerosul cler fiind intretinut tocmai pe seama acestor vacafuri.

Islamismul si celelalte religii

Islamismul ortodox nu face nici un fel de concesii celorlalte religii (spre deosebire , de pilda, de budism), insa in masele populare credintele musulmane se

8 Mahdi=Mantuitor, Mesia

9 Imixtiune=Amestec nemotivat si nedorit in treburile altuia

impletesc foarte des cu cele vechi, premusulmane. Aproape pretutindeni, indeosebi in tarile mai inapoiate, este raspandit cultul sfintilor locali; sfintii musulmani nu sunt altceva decat vechile divinitati locale carora li s-au dat denumiri musulmane. In multe locuri, indeosebi in Asia Centrala, cultul sfintilor este legat de cultul mazarilor morminte ale acestor sfinti, in realitate insa vechi sanctuare locale. Pretutindeni este raspandita credinta in magie, purtarea amuletelor. E interesant de relevat ca, in ciocnirile multiseculare ale islamismului cu crestinismul sau cu alte religii, islamismul a iesit aproape mereu invingator. In majoritatea tarilor ni bazinul mediteranean, in care azi domina islamismul. El a invins crestinismul, care era mai inainte acolo predominant Africa de Nord, Egiptul, Siria, Asia Mica. In caucaz, inaintea raspandirii islamismului, majoritatea popoarelor tineau de religia crestina; ulterior, multe din ele au fost islamizate. In Penisnula Balcanica au fost convertite la islam unele grupuri de bulgari, macedoneni, bosnieci si albanezi. De ce a repurtat religia mahomedana de atatea ori victoria asupra religiei lui Hristos? De buna seama din cauza ca era mai simpla, mai accesibila, mai pe intelesul maselor populare, in special in tarile orientale, unde predomina modul de viata patriarhal si feudal.

Modernizari in islamism

In ultimele decenii au avut loc in multe tari musulmane reforme burgeze care au diminuat puterea religiei. Acest lucru s-a facut deosebit de radical in Trucia, in urma rasturnarii puterii sultanului si abolirii califatului dupa primul razboi mondial (in timpul lui Kema Atatrk). Pentru a nu se pierde orice influenta asupra maselor, clerul musulman face o serie de concesii pe care epoca le impune:sunt indulcite sau abrogate vechi interdictii, inventiile tehnice sunt puse in slujba cultului. A inceput sa li se ingaduie femeilor sa intre in mecet10 alaturi de barbati. Religia islamica si continutul Coranului sunt interpretate alegoric.

Sarbatori musulmane 'Aid al-Fitr sau Aid as-Saghir (lit. "Mica srbtoare"): srbtoarea ntreruperii postului (celebrat la 1 Shawwal) consacr Ramadan, luna a noua a calendarului anual, ca luna cea mai important a anului islamic. Este luna n timpul creia a fost revelat Coranul: "n

10 Mecet=Casa de cult musulmana, moschee mai mica

luna Ramadan a fost pogort Coranul" (Cor II, 185). Este, de asemenea, luna Nopii predestinrii (laylat al-qadr), chiar noaptea revelaiei - cea de-a 27-a a lunii Ramadan - o noapte a crei valoare simbolic este de o mie de nopi.

'Aid al-Kabir sau Aid al-Adha: Srbtoarea berbecului, Kurban Bairam (Turcia, Egipt, Siria) sau "Marea srbtoare" se celebreaz n ziua a zecea din Dhul-hijjah (a 12-a lun lunar), lit. "Luna pelerinajului" - i simbolizeaz confraternitatea abrahamic. Este vorba, ntr-adevr, despre un ritual imuabil de peste 4000 de ani - acela al jertfirii unui animal de sacrificiu ca substitut al fiului Patriarhului, de unde cealalt denumire a sa, Yawm an-Nahr ("Ziua sacrificiului"): "Noi l-am rscumprat printr-o jertf mrea i am lsat amintirea sa n veac: "Pace lui Abraham!"" (Cor XXXVII, 107-109). Sacrificares berbecului consfinete, aadar, aceast legtur totodat istoric i mitic i transcende ntr-un anume fel spiritualitatea Islamului propriu-zis, pentru a reuni ntr-un singur cerc toi oamenii Scripturii. La Mecca, fie el singur sau nsoit, pelerinul trebuie s sacrifice un animal n memoria acestui eveniment. Jertfirea propriu-zis (dabh', nahr') are un ritual precis: se jertfete un animal care nu prezint nici un defect (nci chior, nici orb, nici bolnav vizibil, nici mutilat, nici btrn sau steril), este culcat pe partea sa stng, n direcia Qiblei. Se pronun formula: "Bismillahi, Allahu Akhbar" ("n numele lui Allah, Preanaltul") i se taie, n fine, cu un gest ferm artera carotid a animaului. Animalul astfel sacrificat trebuie tranat n trei pri pe ct posibil egale: prima parte este destinat consumului imediat, a doua trebuie druit celor nevoiai, iar a treia poate fi pstrat pentru consumul ulterior.

O legtur comun unete aceste dou srbtori: rugciunea (salat al-'idn sau "salat al-ayad"). Urmeaz n acest caz, pentru prima srbtoare, o danie legal (zakat) calculat n funcie de averea musulmanului i oferit fr deosebire oricrei persoane nevoiae; sacrificarea unui berbec n amintirea gestului lui Abraham (Avraam) n cel de-al doilea caz.

Al-Mawlid an-Nabawi: naterea Profetului este srbtorit de asemenea cu fast. Ea are loc la 71 de zile de la nceperea anului hegirian, fixat n ziua de 12 a Rabi al-Awwal, cea de-a treia lun a anului musulman.

'Ashura': aa cum i-o indic i numele, este srbtoarea "Zilei a zecea", instituit de Profetul nsui n ziua a 10-a a primei luni musulmane, Muharram. Seara 'ashurei se caracterizeaz prin fervoarea ceremoniilor i a libaiilor organizate. n timpul acestei srbtori are loc i pelerinajul iit la Kerbala.

Obiceiuri cu prilejul nasterii, casatoriei si a mortii.

Cand se naste un copil, musulmanii obisnuiesc sa-i sopteasca la urechi formula de marturisire a credintei musulmane: "Nu este alt Dumnezeu decat Allah...". In ziua a saptea dupa nastere se sacrifica doi berbeci sau doua capre, din a caror carne se da o parte la saraci, si se taie in chip solemn parul copilului. Sacrificiul despre care vorbim se practica la arabi si inainte de Mahomed si a fost preluat de traditia mahomedana. Tot in ziua a saptea sau in alta zi se da numele copilului, care este de obicei numele lui Mahomed, al unui membru al familiei acestuia ori al personelor importante ale traditiei musulmane. Copilul este apoi circumcis, fie in ziua a saptea, fie in a patruzecea, fie in anul al saptelea, adica la inceputul celei de a doua perioade a vietii.

Inainte de casatorie, conform unei vechi traditii, mirele trebuie sa stea un timp intr-un loc retras, fiind pazit de cavalerii sai de onoare. In ziua in care mireasa este adusa la domiciliul mirelui si in noaptea nuntii sunt implinite diferite practici cu caracter magic, menite sa fereasca pe miri de interventiile duhurilor rele si sa le aduca noroc. Dupa aceea, timp de o saptamana, sotia sta inchisa in casa, iar barbatul sta retras de societate. Dupa sapte zile, sotii implinesc un rit de purificare si numai dupa aceea incep viata obisnuita.

Cand se apropie moartea, musulmanii indeamna pe muribund sa pronunte formula marturisirii de credinta, pentru ca sa nu o uite si sa o poata spune exact cand va fi anchetat de cei doi ingeri, Nakir si Munkar. Spalarea mortului o fac doua persoane de acelasi sex cu defunctul si care cunosc bine ritul acestei operatii. Mai inainte nu se platea acestora nimic pentru munca lor, deoarece la ziua judecatii se va tine seama de fapta lor pioasa. Mortul este imbracat apoi intr-un giulgiu fara cusaturi, pentru ca la ziua invierii sa se poata aseza cu usurinta in genunchi in fata lui Allah si sa-si primeasca sentinta. Pelerinii obisnuiesc sa-si ia cu ei la Mecca viitorul giulgiu, pentru ca sa-l inmoaie in apa sfanta a izvorului Zemzem. Daca decesul s-a produs dimineata, inmormantarea se face in cursul zilei, daca nu, a doua zi de dimineata. Pe drumul spre cimitir, imamul recita versete din Coran si din cand in cand se opreste, iar credinciosii repeta in cor ultimul verset. In sfarsit, imamul se adreseaza spiritului mortului si ii cere sa-si faca marturisirea de credinta, asa cum o va face in fata lui Allah. O persoana dintre rude raspunde pentru mort: "A crezut intr-un singur Dumnezeu si in Mahomed profetul sau".

Mormintele mahomedane sunt construite in forma de firida, in asa fel incat trupul mortului sa poata sta pe partea dreapta si cu ochii in directia spre Mecca. Deasupra mormantului se ridica un musuroi de pamant sau, la cei cu bunastare, se construiesc un fel de capele boltite (qubba). In India exista morminte musulmane monumentale, construite cu mare lux de arhitectura, dar cum legea musulmana interzice mormintele somptuoase si mauzoleele, cadavrele mortilor ilustri nu se afla in monumentele insesi, ci in boltile subterane; dedesubtul sau alaturea monumentelor, satisfacandu-se astfel cerinta legii ca mormintele sa fie modeste.

Ceremoniile care urmeaza inmormantarii variaza dupa regiuni si nu se deosebesc mult de cele practicate in alte religii. Doliul nu se obisnuieste. Totusi pe alocuri se vopsesc in albastru unele vesminte sau parti ale corpului si nu se schimba vesmintele intr-un anumit interval de timp.

Anexe

As-Salat rugciunea de vineri care se spune ca iart toate pcatele uoare.

Mecca Locul nasterii profetului Muhammad, este leaganul islamului

Musulmani rugandu-se