Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Filosofie

Şcoala doctorală

Numele candidatului:

Venera Dimulescu

Numele conducătorului de doctorat:

Prof. univ. dr. Vasile Morar

Proiect de cercetare doctorală

Rolul nihilismului estetic în construcţia imaginarului feminin contemporan

1. Principalul obiectiv şi rezumatul proiectului

Scopul proiectului meu de cercetare este de a integra conceptul filosofic al nihilismului, în

înţelesul său postmodern, în cadrul demersului de reconstituire artistică şi culturală a imaginii

femeii în societatea contemporană. Imaginarul feminin, aflat sub influenţa noilor teorii ale

epocii postmoderne, întâmpină schimbări majore la nivel artistic şi teoretic, schimbări pe care

le consider relevante pentru investigaţia filosofică.

La nivel teoretic, viziunile feministe încurajează aceste schimbări prin elaborarea unei analize

deconstructiviste la adresa societăţii tradiţionale şi a modului de concepere a rolului feminin

în cadrul ei.

La nivel artistic, remodelarea imaginii femeii are un impact semnificativ odată cu apariţia, în

postmodernism, a unor noi curente în artă. Cel mai fertil spaţiu artistic dedicat problemei

femininului este cel al artelor vizuale şi al artelor “performance”.

În desfăşurarea proiectului, voi avea în vedere atât teoria cât şi practica artistică pentru a

argumenta influenţa filosofică a nihilismului în reconstrucţia imaginii femeii.

Pentru a realiza acest lucru, îmi propun, în primul rând, să analizez valenţele conceptuale pe

care termenul “nihilism” le primeşte în epoca postmodernă şi teoriile a căror formare depinde

de acesta.

La nivel etimologic, termenul de nihilism provine din latinescul “nihil”, care înseamnă

“nimic” şi sugerează negarea. În acest sens, putem presupune că de-a lungul timpului,

nihilismul a fost prezent în gândirea umană ca negare a opoziţiei ideologice, astfel încât

negarea însăşi apărea ca reacţie în faţa unor variante diferite ale adevărului. În viziunea lui

Will Slocombe, de pildă, orice rezistenţă ideologică faţă de o viziune dominantă a unei epoci,

la un moment dat, poate oglindi sensul etimologic al termenului “nihilism”1.

Însă conceptul de nihilism, aşa cum este utilizat în contemporaneitate, depăşeşte înţelesul

strict al definiţiei sale primare. Primul şi cel mai important filosof care a definit nihilismul, în

forma sa postmodernă, este Friedrich Nietzsche. Definiţia nihilismului apare la Nietzsche în

“Voinţa de putere” ca “devalorizare a tuturor valorilor”, adică o deconstrucţie a domeniului

axiologic tradiţional, transformat într-un spaţiu descriptiv care rămâne, astfel, necompletat

datorită neverosimilităţii răspunsurilor la întrebarea “de ce?”. Argumentul lui Nietzsche

privind naşterea nihilismului cuprinde două părţi:

1. Pretenţia creştinismului la adevărul absolut şi totodată la singularitatea variantei sale

creează, odată cu pierderea propriei autorităţi, un vid în sistemul uman de referinţe.

2. Acest vid determină apariţia scepticismului cu privire la valoarea de adevăr a

celorlalte ideologii cu aceeaşi pretenţie.

Nihilismul, ca filosofie a absenţei, aşa cum îl numeşte Simon Critchley2, ia naştere în

momentul în care fiinţa umană conştientizează eşecul modernităţii şi al iluminismului de a

cuprinde viaţa şi componentele sale într-un sistem totalizator, într-o “mitologie a raţiunii”.3

Astfel, nihilismul filosofic rezidă în pierderea obiectului contemplaţiei care a satisfăcut secole

întregi investigaţia filosofică, şi cultivarea unui scepticism în gândirea umană faţă de marile

1 Will Slocombe- Postmodern Nihilism: Theory and Literature, 2003, sursă online:http://cadair.aber.ac.uk/dspace/bitstream/handle/2160/267/Postmod?sequence=12 Simon Critchley- Very Little ... Almost Nothing. Death, Philosophy, Literature, Routledge, 2004;3 Idem, pag. 11, traducere proprie.

naraţiuni ale salvării, de natură religioasă, socio-economică, tehnologică, politică, estetică,

etc.

Giani Vattimo defineşte scepticismul în filosofie în raport cu ideile de putere şi autoritate,

două atribute relevante pentru gândirea unitară a modernităţii.4 În postmodernism, pe de altă

parte, gândirea capătă o formă “slabă”, caracterizată printr-o “pierdere de greutate” a ideilor şi

îmbrăţişarea pluralismului. Gândirea slabă este, astfel, o noţiune filosofică menită să

întâmpine şi să prevină tendinţa abuzivă a fiinţei umane de a oferi existenţei un sens

universal.

Postmodernismul eliberează istoria de aspiraţia progresului şi legitimează gândirea

pluralităţii, adică gândirea care acceptă pluralitatea formelor de viaţă într-un proces de

convieţuire. În acest sens, epoca postmodernă se raportează în permanenţă la conceptul de

“nihilism”, ca viziune filosofică ce neagă existenţa valorilor absolute.

În “Condiţia postmodernă”, Jean-François Lyotard defineşte trăsătura generală a

postmodernismului ca fiind “îndoiala faţă de meta-naraţiuni” şi pretenţia acestora la

universalitate: “Postmodernii pun la îndoială asumpţiile epocii moderne, credinţa conform

căreia gândirea raţională şi inovaţiile tehnologice pot garanta progresul şi iluminarea

umanităţii.”5

Deconstructivismul este una dintre cele mai importante teorii care împrumută atitudinea

filosofică nihilistă pentru a identifica erorile în gândire care au consolidat naraţiunile

modernităţii. Marea eroare, identificată de Derrida în lucrările sale, este caracterul binar al

gândirii moderne. Conform acestuia, barierele culturale sunt trasate, în modernitate, în funcţie

de un sistem de reprezentare de tipul superior-inferior. Astfel, conceptele sunt definite în

opoziţie cu altele, considerate inferioare celor dintâi. Subiectul reprezentărilor este determinat

de un sistem al puterii care are sarcina de a legitima anumite tipuri de reprezentare specifice

unei epoci.

Spre exemplu, în cultura occidentală, femeia este percepută ca obiect al reprezentării, fiind

interzisă conceperea acesteia ca subiect. Teoriile feministe ale postmodernismului au

contracarat acest model al gândirii binare şi, împreună cu discursul deconstructivist, au

elaborat o critică a sistemului de reprezentare tradiţional.4 Gianni Vattimo- Sfârşitul modernităţii. Nihilism şi hermeneutică în cultura postmodernă, edit. Pontica, Constanţa, 1993, pag.183;5 Jean- François Lyotard- Condiţia postmodernă. Raport asupra cunoaşterii, edit. Babel, Buc, 1993, pag. 10.

În domeniul esteticii, nihilismul se manifestă printr-o revoltă artistică care înglobează apariţia

mai multor curente în artă ce contestă statutul creaţiilor şi rolul acestora.

Viziunea tradiţională asupra esteticii îi conferă acesteia din urmă o miză majoră: găsirea unei

definiţii universale a artei şi valorii artistice. Aceasta ia amploare odată cu epoca modernă şi

teoria kantiană. Însă în postmodernism, poststructuralismul şi feminismul reprezintă teoriile

care neagă validitatea acestei viziuni.

Relaţia problematică dintre feminism şi estetică se accentuează în epoca postmodernă, când

critica feministă propune o nouă abordare. Influenţată de contextul temporal, estetica

feministă împrumută trăsăturile epocii în care se dezvoltă. Lupta pentru conturarea fermă a

identităţii feminine a primelor teorii feministe se pierde în demersul artistic de estompare a

graniţelor identitare: “(...) arta este spaţiul în care identitatea dispare, în care ficţiunile

separate, unitare sau complementare ale sinelui masculin sau feminin sunt evocate ca

ficţiuni.”6

Estetica feministă postmodernă preia metoda deconstrucţiei lui Derrida şi atrage atenţia cu

privire la problema monopolului teoriilor artei cu precădere masculine. Autori precum Julia

Kristeva elaborează o critică adresată autorităţii culturii occidentale care prezintă propriul

sistem de reprezentare drept singular şi absolut. Conform autoarei, cultura occidentală a

oglindit, de-a lungul secolelor, o viziune exclusiv masculină.7

Carolyn Korsmeyer, în cartea sa8, argumentează în aceeaşi manieră că estetica tradiţională se

fundamentează pe o gândire masculină a ierarhiilor, iar o integrare a artei feministe în acest

tip de abordare artistică nu ar construi altceva decât o manieră radicală de exprimare.

Conceptele estetice de ierarhizare reflectă modelul valorilor tradiţionale ale societăţii

patriarhale şi exclud, astfel, creaţiile artistice feminine din istoria artei.

Richard Shusterman identifică9 greşeala fundamentală a domeniului esteticii de-a lungul

timpului, ca fiind tendinţa de a-şi aroga o autoritate universală în ceea ce priveşte adevărul

artistic pe care îl susţine: “Experienţele estetice nu constituie o clasă ontologică aparte sau o

anume specie naturală care să aibă o esenţă specifică, neschimbată.”10

6 Bonnie Mann- Women’s Liberation and the Sublime: Feminism, Postmodernism. Environment, Oxford Univ. Press, 2006, citat traducere proprie, pag. 22;7 Craig Owens- The Discourse of Others: Feminists and Postmodernism, în The Anti-Aesthetic. Essays on Postmodern Culture, Bay Press, 1988;8 Carolyn Korsmeyer- Gender and Aesthetics. An Introduction, Routledge, 2004.9 Richard Shusterman- Estetica pragmatistă. Arta în stare vie, Institutul European, 2004, Iaşi;10 Idem, pag. 42;

În tradiţia lui Dewey, Shusterman contestă marea dihotomie culturală care a urmărit filosofia

şi cultura dintotdeauna. Dualismul minte-corp, conceput după acelaşi model binar de tipul

superior-inferior, este introdus în teoria estetică pentru a justifica judecăţile de valoare cu

privire la caracterul operei de artă. Diferite abordări în estetică au încurajat concepţia potrivit

căreia experienţa estetică aparţine domeniului strict al raţionalului, definit în opoziţie cu

materialul sau naturalul.

Odată asumată această dihotomie, domeniul estetic îşi argumentează alegerea prin susţinerea

inferiorităţii naturalului şi demonizarea trupului şi a simţurilor sale: “Această tendinţă către

înlăturarea oricărui aspect natural sau trupesc din estetică a devenit evidentă la Hegel, care nu

doar a privilegiat frumuseţea artei în faţa celei a naturii, ci a şi clasificat artele în funcţie de

gradul lor de libertate faţă de materie. (...) aceeaşi tendinţă stă la baza concepţiei că experienţa

estetică este înscrisă unei practici artistice definibile istoric şi este dependentă de aceasta.”11

Recuperarea trupului şi consolidarea importanţei acestuia în secolul al XX-lea joacă un rol

semnificativ în evoluţia noilor teorii în estetică. Una dintre acestea este cea pragmatistă,

iniţiată de John Dewey în prima jumătate a secolului şi continuată de Richard Shusterman în

cea de-a doua jumătate a sa.

Teoriile secolului al-XX-lea critică desconsiderarea ierarhică a trupului şi a organelor sale de

simţ şi le recuperează statutul de surse imediate de informare ale individului cu privire la

lumea înconjurătoare. Teoria artei ca experienţă, elaborată de Dewey, integrează acest aspect

în lumea esteticii şi totodată, creează o sursă de inspiraţie pentru viitoarele teorii ale

feminismului care vizează teme precum genul şi identitatea sexuală.

Aceste teme sunt introduse în estetica feminismului în cea de-a doua jumătate a secolului al

XX-lea, încurajând artiştii şi artistele să le exploreze prin intermediul artelor vizuale şi

“performance”.

Evoluţia tehnologică şi accesul acesteia în lumea artei a permis ca distincţia fixă între artele

frumoase şi meşteşug să se dizolve. Mai mult decât atât, îmbinarea tehnologiei cu arta a

determinat apariţia fuziunii formelor artistice de exprimare şi dezvoltarea artei “performance”,

a filmului, fotografiei, şi artei digitale.

În acest context cultural şi temporal, îmi propun să introduc conceptul de “nihilism” în

estetica feministă prin prisma capacităţii operelor de artă care se adresează femeii ca subiect şi

11 Idem, pag. 43.

obiect cultural, de a contesta statutul acesteia şi de a regândi rolul ei în societatea

postmodernă. În măsura în care nihilismul este introdus în teoriile filosofice ale epocii

postmoderne ca manifestare a unei crize a sensului, el îşi extinde impactul cultural asupra

tuturor domeniilor, inclusiv cel estetic. Estetica feministă semnalează, la rândul ei, o criză a

identităţii feminine prin deconstrucţia modelului tradiţional feminin şi iniţierea problemei

privind construcţia culturală a genului.

2. Fundalul cercetării

Conceptul nihilismului este rar menţionat şi utilizat, în epoca postmodernă, în domeniul

esteticii feministe. Spre deosebire de deconstructivism şi poststructuralism, care servesc drept

fundamente în evoluţia feminismului, termenul “nihilism” nu este intregrat teoretic ca un

component filosofic primordial, deşi el este premergător tuturor evoluţiilor academice ale

secolului trecut. Mai mult decât atât, nihilismul este cauza apariţiei revoluţiei culturale,

politice şi sociale şi a criticii Modernităţii, primul mare pas spre o nouă epocă.

Reformularea filosofică a conceptului nihilismului este sprijinită de marile teorii ale

postmodernităţii. În acest sens, revizitarea lui în contextul postmodern trebuie să aibă loc în

raport cu acestea.

Cu alte cuvinte, nu există o abordare directă sau clară a nihilismului în domeniile în care

subiectul feminin creator se dezvoltă: estetica şi feminismul. Însă o abordare directă a acestuia

în spaţiul teoretic şi practic al esteticii feministe ar recupera filosofic femeia şi ar plasa-o în

sfera aceleiaşi crize a sensului care preocupă şi mintea subiectului masculin.

3. Cadrul teoretic

Pentru a integra conceptul de “nihilism” în domeniul esteticii feministe contemporane, trebuie

să îi consolidez acestuia atât un context istoric cât şi unul teoretic. Astfel, voi avea în vedere

condiţiile de formare a îndoielii ca premisă filosofică a teoriilor care se dezvoltă în perioada

postmodernă.

În primul rând, pentru a încadra teoretic mişcările artistice apărute în cea de-a doua jumătate a

secolului al XX-lea şi ascensiunea feminismului, este necesară reevaluarea primelor idei

premergătoare definirii nihilismului. Primul teoretician al nihilismului, în forma sa

postmodernă, este Friedrich Nietzsche. Critica nietzscheană a Modernităţii şi a luptei fiinţei

umane pentru cunoaşterea absolută este construită cu sprijinul a două concepte cu sursă

mitologică: apolinicul şi dionisiacul. Argumentarea filosofică în favoarea celui din urmă

concept evocă premisa teoretică a celor mai importante teorii ale secolului al XX-lea.

În acest sens, dionisiacul reprezintă voinţa de putere umană care reflectă două forţe opuse:

creaţia şi distrugerea, în calitatea lor de condiţii primare pentru existenţa “supraomului”. El

este opus apolinicului care evocă tendinţa naturală a omului de a codifica şi stratifica lumea

pentru a-i oferi acesteia un sens. În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, filosoful

german atrăgea atenţia asupra pericolului la care e expusă fiinţa umană în cazul în care ea

legitimă apolinicul drept instrumentul de bază în analiza adevărului.

În secolul al XX-lea, sensul nietzchean al nihilismului ca îndoială filosofică în faţa valorilor

absolute, reprezintă o condiţie esenţială în formarea unor noi teorii şi curente culturale,

precum deconstructivismul. Jacques Derrida preia îndoiala nietzscheană şi o transformă într-o

critică a limbajului şi a pretenţiei umane la o cunoaştere absolută şi unică a lumii

înconjurătoare. Deconstructivismul iniţiat de Derrida reprezintă o influenţă teoretică majoră

atât în evoluţia feminismului cât şi în dezvoltarea noilor viziuni asupra artei.

În maniera lui Derrida, Lyotard construieşte o analiză a condiţiei postmoderne având drept

fundament critica “marilor discursuri de legitimare” şi elaborarea unei poziţii anti-umaniste

faţă de umanismul auto-proclamat al modernismului care anunţă declinul unui discurs epuizat

şi neverosimil.

Feminismul şi estetica feministă preiau metoda deconstrucţiei pentru a analiza construcţia

culturală a feminităţii şi a revizui imaginea femeii în societatea postmodernă. Autoare precum

Julia Kristeva sau Judith Butler utilizează, în lucrările lor, teorie psihanalitică şi

deconstructivistă pentru a elabora propriile viziuni asupra construcţiei genului.

Înclinarea feminismului către teoria psihanalitică atestă încercarea acestuia de a concepe o

alianţă între teoretic şi empiric. Odată cu formarea acestei alianţe, feminismul se întâlneşte cu

critica postmodernă în punctul în care ambele neagă autoritatea discursului fondator al

Modernităţii.

Pe de altă parte, estetica feministă se formează prin influenţa noilor abordări ale esteticii şi

întâlnirea acestora cu teoria feministă. Noile descoperiri neuro-ştiinţifice readresează

individului problema corporalităţii şi deschide noi orizonturi în analiza sa culturală, inclusiv

estetică. Una dintre cele mai relevante teorii estetice care pune în discuţie tema trupului uman

este estetica pragmatistă, prin reprezentaţii ei John Dewey şi, mai târziu, Richard Shusterman.

Estetica pragmatistă reformulează întrebările care au însoţit fiinţa umană de-a lungul

secolelor, referitoare la caracterul axiologic al unei opere de artă şi a condiţiilor sale de

definire în contemporaneitate, încercând să se delimiteze faţă de alte teorii estetice care încă

respectă normele esteticii tradiţionale, precum teoria instituţională.

Teoria pragmatistă a artei este relevantă pentru estetica feministă datorită reintegrării rolului

corporalităţii şi a simţurilor în experienţa estetică şi a respingerii vechiului binom care

despărţea atât de radical “arta înaltă” de meşteşug.

O concluzie relevantă la care ajung teoreticienii postmodernismului este cea conform căreia

aşezarea discursului filosofic, artistic ori cultural într-un spaţiu al definirii, în contextul

deconstrucţiei, devine dificil de realizat.

4. Metoda şi problema de etică

Metoda

În vederea realizării proiectului meu, voi folosi drept metodă încadrarea teoretică a

conceptului de nihilism în epoca postmodernă, urmărind principalele teorii care îl au ca

fundament filosofic şi influenţa sa academică asupra domeniului esteticii.

Pentru a putea defini imaginarul feminin tradiţional şi a explica deconstrucţia sa în cea de-a

doua jumătate a secolului al XX-lea, voi urmări fuziunea dintre teoria feministă şi nihilismul

în domeniul esteticii. Dintre teoriile esteticii secolului trecut voi avea în vedere doar acele

abordări care reprezintă surse de inspiraţie pentru estetica feministă, una dintre acestea fiind

perspectiva pragmatistă.

În ultima parte a proiectului voi propune o incursiune la nivel practic, adică o analiză a

principalelor artiste care au contribuit în mod decisiv la menţinerea unei conştiinţe de sine a

femeii şi au ridicat probleme esenţiale în construcţia imaginarului feminin, începând cu anii

’60, până în prezent. Aceşti artişti pot fi: Cindy Sherman, Orlan, Francesca Woodman, Janine

Rostron. Criteriul de selecţie al artiştilor este ideea sau laitmotivul care le caracterizează

opera, preluat din tradiţia culturală şi interpretat în contextul noii epoci.

Problema de etică: discriminarea de gen

Secolul al XX-lea, nu înseamnă doar revoluţii intelectuale. Schimbările socio-politice şi

războaiele mondiale au construit mediul fertil dezvoltării unor revolte culturale cu conţinut

socio-politic. În cea de-a doua jumătate a secolului, feminismul prinde contur prin prisma

activismului şi a luptei pentru egalitatea de gen. Femeile îşi cultivă o conştiinţă de sine care

respinge vechiul model al feminităţii şi ierarhia inerentă binomului masculin-feminin pe baza

căreia societatea tradiţională a funcţionat până în acel moment. Această etapă este relevantă

datorită impactului şi urmărilor sale. Dezvoltarea feminismului completează activismul cu un

conţinut teoretic care în scurt timp atrage atenţia mediului academic. Ascensiunea acestei

mişcări intelectuale a permis reconstruirea imaginii de sine a femeilor, asigurându-le

libertatea de exprimare până în prezent. Această libertate de exprimare a fost şi este pusă în

slujba artei şi mediului academic şi luptă în continuare pentru estomparea discriminării de gen

din toate palierele unei societăţi.

Cu toate acestea, încă de la apariţia artiştilor şi gânditorilor feminişti, teoriile feminismului

întâmpină greutăţi în a fi înglobate în discursul postmodern şi acceptate ca perspective

academice.

Conform lui Craig Owens, simpatia pe care criticii de gen masculin o manifestă în direcţia

feminismului nu-i împiedică pe aceştia să respingă dialogul iniţiat de teoriile feministe şi

adresat lor. În discursurile acestora, feminismul este alăturat celorlalte forme de opoziţie şi

contra-cultură, nereuşind să fie percepută ca o categorie distinctă. De pildă, Fredric Jameson

se referă la “literatura feminină” utilizând noţiunile de “artă naivă” sau “artă marginalizată”.12

12 Craig Owens- The Discourse of Others: Feminists and Postmodernism, în The Anti-Aesthetic. Essays on Postmodern Culture, Bay Press, 1988, pag. 62.

În aceste condiţii, critica feministă a societăţii este privită cu reticenţă de teoreticienii de gen

masculin care mai degrabă îi neagă calitatea academică.

Una dintre soluţiile verosimile de validare intelectuală a perspectivei feministe este integrarea

conceptelor postmoderne în interiorul discursului său, pentru a recupera statutul femeii ca

subiect creator şi a-l feri de tentativele de discriminare socială, politică şi culturală.

5. Diseminare

În ceea ce priveşte rezultatul, îmi doresc să fructific concluziile proiectului meu printr-o serie

de articole în publicaţii academice naţionale şi internaţionale. Deşi în România nu există o

varietate aşa largă de publicaţii academice specializate pe domenii de studiu, la nivel

internaţional acest lucru este indiscutabil. O serie de reviste precum Afterall Journal, Journal

of Aesthetics and Culture, FORUM (University of Edinburgh, Postgraduate Journal of Culture

and Arts) reprezintă aria mea de interes pentru eventualele colaborări.

6. Planificare strategică a cercetării

Pe durata celor trei ani de studiu, îmi propun să secţionez lucrarea în trei părţi, astfel încât

fiecare parte să corespundă câte unui an doctoral.

Prima parte constă în analiza conceptului filosofic al nihilismului şi evoluţia formei sale

postmoderne prin prisma principalilor teoreticieni asupra cărora a exercitat o influenţă

semnificativă: Nietzsche, Derrida, Lyotard, Baudrillard, Vattimo.

În acest prim an de studiu îmi propun să aplic în vederea obţinerii permisiunii de a studia o

perioadă în străinătate, pentru a mă familiariza cu mediul academic occidental şi pentru a

aprofunda tema cercetării mele într-un context diferit care să-mi ofere posibilitatea de a

realiza o documentare exhaustivă.

În cel de-al doilea an, rezervat celei de-a doua părţi a lucrării, voi trata influenţa filosofică a

conceptului în domeniul esteticii şi a noilor teorii ale artei. În continuarea cercetării, voi

urmări rolul nihilismului în cultivarea acestor teorii şi impactul lor asupra imaginii femeii.

În cel de-al treilea an voi analiza deconstrucţia imaginarului feminin tradiţional, atât la nivel

teoretic, cât şi practic, şi conexiunea lor cu nihilismul ca forma fundamentală a revoltei fiinţei

umane în secolul al XX-lea.

Pe durata celor trei ani de studiu mă angajez în participarea la toate cursurile aferente

domeniului meu de interes organizate în România şi, eventual, în străinătate.

7. Bibliografie parcursă şi orientativă

1. Boucher, Georgie. – Transitory Ghosts and Angels in the Photography of Francesca

Woodman

:http://www.thefreelibrary.com/Transitory+ghosts+and+angels+in+the+photography+

of+Francesca+Woodman.-a0171539430

2. Critchley, Simon- Very Little ... Almost Nothing. Death, Philosophy, Literature,

Routledge, 2004

3. Crowther, Paul- Critical Aesthetics and Postmodernism, Clarendon Press, Oxford,

1993

4. Dewey, John- Art as Experience, Perigee Book, 1934

5. Foster, Hal- The Anti-Aesthetic. Essays on Postmodern Culture, Bay Press, 1983

6. Freud, Sigmund – Straniul, 1919, Opere esenţiale, vol.10: Eseuri de psihanaliză

aplicată, edit. Trei, 2010;

7. Freud, Sigmund. – Fetişismul, 1927, Opere esenţiale, vol. 3: Psihologia

inconştientului, edit. Trei, 2010;

8. Hill, Leslie- The Cambridge Companion to Derrida, Cambridge Univ. Press, 2007

9. Krauss, Rosalind – Corpus Delicti, http://www.jstor.org/discover/10.2307/778393?

uid=3738920&uid=2&uid=4&sid=21102286879861

10. Korsmeyer, Carolyn- Gender and Aesthetics. An Introduction, Routledge, 2004

11. Levin, David Michael- The Opening of Vision. Nihilism and the Postmodern Situation,

Taylor & Francis e-Library, 2001

12. Lacan, Jacques - The Mirror Stage as Formative of the I, (1936, 1949):

http://www.sholetteseminars.com/wp-content/uploads/2011/08/LacanMirrorPhase..pdf

13. Lusty, Natalya. - Surrealism, Feminism, Psychoanalysis, Ashgate Publishing, Ltd,

2007

14. Liu, Jui-Ch’i – Francesca Woodman’s Self Images: Transforming Bodies in the Space

of Feminity: http://www.jstor.org/discover/10.2307/3566495?

uid=3738920&uid=2&uid=4&sid=21102381850217

15. Lyotard, Jean- François- Condiţia postmodernă. Raport asupra cunoaşterii, edit.

Babel, Buc, 1993

16. Marchand, Marianne H. Parpart, Jane L. – Feminism, Postmodernism, Development,

Taylor and Francis e-Library, 2003

17. Mann, Bonnie- Women’s Liberation and the Sublime: Feminism, Postmodernism.

Environment, Oxford Univ. Press, 2006

18. Mulvey, Laura- A Phantasmagoria of the Female Body: The Work of Cindy Sherman

19. Owens, Craig- The Discourse of Others: Feminists and Postmodernism, în The Anti-

Aesthetic. Essays on Postmodern Culture, Bay Press, 1988

20. Salaverria, Heidi- Enjoying the Doubtful On Transformative Suspensions in

Pragmatist Aesthetics, European Journal of Pragmatism and American Philosophy,

2009

21. Shusterman, Richard- Estetica pragmatistă. Arta în stare vie, Institutul European,

2004, Iaşi

22. Slocombe, Will- Postmodern Nihilism: Theory and Literature, 2003, sursă online:

http://cadair.aber.ac.uk/dspace/bitstream/handle/2160/267/Postmod?sequence=1

23. Vattimo, Gianni- Sfârşitul modernităţii. Nihilism şi hermeneutică în cultura

postmodernă, edit. Pontica, Constanţa, 1993

24. Woodward, Ashley- Nihilism in Postmodernity, The Davies Group Publishers, 2009