Imaginatia

5/12/2018 Imaginatia - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/imaginatia-55a4d2532fbc4 1/10

IMAGINATIACum caracterizm imaginaTia.

Locul imaginatiei în taxonomia general a proceselor psihice a fost obiect de disput si de

controvers

între psihologi. În timp ce unii (ex., Th. Ribot, Th. Lipps, G. Dumas, P. Popescu-Neveanu) recunosc si

subliniaz individualitatea specific si ireductibilitatea ei la alte entitti psihice, altii (îndeosebi autorii

de orientare behaviorist si, mai recent, cei de orientare cognitivist) contest delimitarea ei ca proces

distinct.

Spre deosebire de reprezentare,care doar expune constiinTei imagini deja constituite,

imaginatia este, prin excelent, un proces degenerare, de producere mai mult sau mai putin activ, mai

mult sau mai putin intentionat a imaginilorsi de articulare a lor în variate moduri.

Astfel, în delimitarea si identificarea ei trebuie s avem în vedere, atât modul de operare (procedeul),cât si produsul. Ambele aceste verigi trebuie s aib drept trstur comun iesirea dintr-un sablon sau

dintr-o rutin.

Cum se defineste imaginatia

1. În sens cotidian

Cotidian, termenul de imaginatie se întrebuinteaz cel putin în trei întelesuri:

a) se spune despre un individ c posed imaginaTie, dac el a reusit s rezolve o problem concret

oarecare într-o manier original, diferit de a celorlalTi (imaginaTie practic);

205

b) în domeniul comunicrii verbale, termenul imaginaTie se foloseste pentru a califica originalitatea

mijloacelor la care cineva recurge pentru a determina la nivelul interlocutorului sau auditoriului efectuldorit (asteptat) (imaginaTie lingvistic sau verbal);

c) în fine, în sens tradiTional, imaginaTia este capacitatea de a combina imagini în tablouri sau

succesiuni care imit faptele naturii, dar care nu reprezint nimic real sau existent (imaginaTie

creatoare) .

Aceast din urm accepTiune vine de la Aristotel (el folosea termenul de fantezie), care vedea în

imaginaTie o aptitudine, ce const în utilizarea reprezentrilor despre realitate, dar diferite de percepTii,

ce constituie material al gândirii (gândirea în imagini).

Observm, îns, c toate aceste sensuri ale termenului de imaginaTie au în comun faptul c ele

desemneaz moduri diferite de operare ale intelectului, mai puTin racordate la realitate decât cele ale

gândirii. Din acest punct de vedere, imaginatia se interpune între gândirea realist, critic (logic) sigândirea autist, supus exclusiv legilor afectivittii.

2.În sens stiintific, riguros

Pe baza celor prezentate mai sus, putem acum s desprindem atributele-cheie pentru

identificarea si definirea imaginaTiei. Acestea sunt:

1) generarea de imagini noi, fie pornind de la faptele naturii (date în experienTa anterioar), fie ex nihilo



(crearea prin mecanisme generative proprii a unor imagini pure, fr vreo legtur aparent cu

domeniul realului sau al existentului);

2) operare cu imagini în limitele exclusive ale imageriei secundare (diferite de imageria primar a

percepTiei) si ale imaginarului (fanteziei), realizând combinri, amplificri, multiplicri, reordonri etc.;

3) o minim originalitate a modurilor de operare (procedeelor) si a produsului final (iesirea din tipare si

sabloane, depsirea schemelor rutiniere);4) caracterul convenTional, figurativ si simbolic, al funcTiei designative (semiotice) a imaginilor

generate în procesul imaginaTiei.

Din punct de vedere neurofiziologic, imaginaTia are la baz un spaTiu combinatoric liber, care

se constituie în zonele de convergenT ale sistemelor senzoriale si intuitive, permiTând desfsurarea

neîngrdit a activitTii mentale asupra realitTii imagistice. Aceste zone sunt legate prin aferenTe si

eferenTe speciale cu structurile subcorticale, în care se integreaz si se activeaz fluxurile

informaTionale de natur afectiv si motivaTional primar. Prin aceasta, se asigur calea de acces a

conTinutului inconstientului în structura si dinamica imaginaTiei.

Acest aspect a fost exploatat de psihanalisti, îndeosebi de C.J. Jung, care vedea originea

imaginaTiei

exclusiv în inconstient, toate produsele ei fiind interpretate drept simboluri ale unor dorinTe sau

trebuinTe cenzurate si metamorfozate.

Legtura imaginaTiei cu gândirea

ImaginaTia, cel puTin o anumit form a ei (subordonat unor obiective si scopuri de creare a

unor produse pentru satisfacerea anumitor stri de necesitate) se leag si de gândire, suferind influenTa

ei în structurarea succesiunii transformrilor, în vederea obTinerii unui produs final mai mult sau mai

puTin inteligibil, cu sens. Dar si imaginaTia reprezint o premis si o surs de alimentare a gândirii.

Im. Kant a avertizat asupra acestui lucru, subliniind c imaginaTia este o condiTie a cunoasterii,

printr-o sintez ce constituie principiul transcendental al posibilitTii tuturor cunostinTelor în genere

(nu numai a celor empirice, ci si a celor pure, apriori). În concepTia lui Kant, imaginaTia apare ca o

dimensiune indispensabil pentru înTelegere, deoarece este aceea care ofer viziunea unificatoare

asupra relaTiei dintre idee si lucru. În psihologia tradiTional acest model a fost reluat în forma vag a

apercepTiei.

De aceea, mai mult decât la înTelegere, imaginaTia contribuie la invenTie, prin intuirea si

prefigurarea soluTiilor care s compatibilizeze sub raport funcTional structuri heterogene.

Nu numai fenomenele imaginative se construiesc înuntrul sistemului de gândire, ci si gândirea

se construieste în interiorul sferei imaginaTiei, fapt ce conduce la accentuarea laturii

generativtransformatoare a ei.S.L. Rubinstein aprecia c, în dependenT de caracterul imaginilor cu care opereaz, se poate

distinge o imaginaTie concret si una abstract, între care se insereaz o multitudine de trepte

intermediare (imaginaTia abstract utilizeaz imagini cu un înalt grad de generalizare scheme,

simboluri, ca înmatematic).

În fine, imaginaTia se leag strâns de creativitate, ca trstur global a organizrii

personalitTii. Intricarea creativitTii în procesarea imagistic duce la individualizarea imaginaTiei



creatoare; la rândul su, implicarea imaginaTiei în structura creativitTii duce la manifestarea specific a

creaTiei imagistice(artistice, arhitecturale, tehnice).

Fiind expresia unui activism intern al psihicului uman, imaginaTia devine acea acTiune a

subiectului de organizare a unei lumi ajustate la nevoile si aspiraTiile sale, care s-i permit s înfrunte

încercrile dramatice pe care i le pregteste viaTa cotidian. De aici, tendinTa multor autori de a localiza

sursa proceselor imaginative în afectivitate si motivaTie.Fiind reorganizare si transformare în sfera existenTei psihice, imaginaTia se distinge prin

posibilitatea de a descoperi si transforma lumea prin intermediul descoperirilor si transformrilor ce

intervin în propria personalitate a subiectului. Aceasta înseamn, dup Malrieu (1967), c în fluxul

interacTiunilor dintre subiect si realitate, imaginaTia strecoar permanent un altceva, în forma

posibilului si dezirabilului, a modelelor intuitive auxiliare comprehensiunii, a viziunilor optimizatoare,

transformative.

Câmpul su de manifestare este cu atât mai întins cu cât este mai puTin ocupat si

îngrdit de scheme si sabloane mentale rigide, de exigenTele si coerciTia realului. Astfel, desi este o

component organic necesar oricrei structuri psihice concrete, evantaiul si nivelul su de

dezvoltaremanifestare difer foarte mult de la un individ la altul si chiar la acelasi individ, în diferite

perioade ale vârstei sale. Pe marginea acestui ultim aspect, între psihologi exist un serios dezacord. Unii

consider c sfera de extensiune a imaginaTiei este invers proporTional cu sfera de extensiune a

gândirii logice critice. Ca urmare, în plan istoric, imaginaTia era atotputernic la omul primitiv si devine

palid si secundar la omul contemporan, iar în plan ontogenetic, ea atinge cotele cele mai înalte la

vârsta copilriei si a adolescenTei si scade semnificativ pe msura înaintrii în vârst.

Fireste, nu trebuie ignorat nici rolul factorilor ereditari genetici al predispoziTiilor si trsturilor

tipologice înnscute ale personalitTii în condiTionarea nivelului si formei de structurare a imaginaTiei.

Acestea constituie o surs real si important de diferenTe interindividuale chiar în interiorul aceluiasi

mediu (context) socio-cultural si educaTional.

Între factorii de mediu si cei ereditari se stabilesc si raporturi de complementaritate si

compensare reciproc: factorii de mediu favorabili pot, prin acTiune sistematic îndelungat, s

compenseze eventualul deficit predispoziTional, ducând la o dezvoltare satisfctoare a imaginaTiei; la

rândul lor factorii ereditari favorabili (un potenTial dispoziTional ridicat) compenseaz vitregia mediului,

permiTând. de asemenea, o bun dezvoltare a imaginaTiei. Din acest punct de vedere, ideal este

situaTia în care avem o convergenT între cele dou categorii de factori pe semnul plus (+): Mediu optim

x Ereditate optim.

Factorul imaginativ este inclus atât în structura multifactorial a inteligenTei generale, cât si în

cea a aptitudinilor speciale artistice, tehnice, logico-simbolice.

Si indiferent de contextul în care este dat si de influenTele pe care le sufer în cadrulinteracTiunilor intrapsihice. imaginaTia îsi menTine specificul si identitatea de conTinut si operatorie.

Care sunt formele imaginaTiei

Visele

ImaginaTia se realizeaz întotdeauna pe fondul unui activism psihic, care, sub aspectul

intensitTii si amplorii, se întinde pe un mare registru valoric între minimumul oniric, activismul

spontan din timpul somnului superficial si maximumul focalizat, propriu procesului de creaTie.



Activismul care se manifest periodic pe fondul strii de somn, respectiv, în intervalele scurte depân la 5 minute ale somnului superficial (paradoxal), favorizeaz producerea viselor care pot ficonsiderate ca o prim form de realizare a imaginaTiei.Prin faptul c producerea si desfsurarea lor se afl în afara comenzii deliberatoare si a controlului

voluntar, visele reprezint imaginarul inconstient. În cadrul lor, articularea si combinarea secvenTelor, a

imaginilor au un caracter aparent ilogic, aleator, fapt ce l-a determinat de S. Freud s le atribuie ofuncTie simbolic major, considerând c ele exprim, într-o form indirect, deghizat, pulsiuni si

dorinTe neîmplinite. Atât conTinutul, cât si dinamica viselor sunt dictate de resorturile profunde ale

inconstientului si prin aceasta ele devin calea principal de acces la sferele abisale ale vieTii psihice.

Starea activismului oniric are si ea grade de intensitate diferite. Aceasta îsi pune amprenta pe

caracteristicile visului.

Astfel, în segmentului activismului slab, la graniTa cu somnul profund, se produc vise cu un conTinut

fantasmagoric si cu o stuctur amalgamat, multe din ele rmânând sub pragul ecforrii, neputând fi

relatate dup trezire; dimpotriv, în interiorul segmentului activismului mai intens, care se întinde sus

pân la pragul de trezire se produc vise cu un conTinut mai realist si cu o structur relativ coerent,

bine închegat, si care, la trezire, pot fi povestie fr nici o dificultate. PoziTia subiectului în structuracelor dou tipuri de vise este diferit: în cadrul celor din prima categorie, subiectul are o implicare

pasiv, el fiind preponderent obiect al acTiunii unor forTe strine; în cadrul celor din a doua categorie,

subiectul are o implicare activ, el fiind agent de la care eman la diferitele episoade ale

întâmplrilor.

Când asemenea vise se produc sub influenTa unei probleme sau a unui proiect de creaTie pe care

subiectul le are în sfera preocuprilor sale imediate, visul poate aprea si ca expresie a procesului latent

de gestaTie sau de imaginaTie, el oferind sugestii sau elemente de sprijin pentru activitatea rezolutiv

specific.

ApartenenTa viselor la imaginaTie se susTine prin dou argumente principale, si anume: a) conTinutul

lor vizeaz în mod frecvent fenomene si evenimente ireale, care nu se gsesc si care nici nu pot exista înrealitate; b) chiar în cazul în care conTinutul lor îsi are sursa în experienTa anterioar, modul de

combinare a secvenTelor, ca si ipostazele în care apar sunt absolut inedite, nefiind niciodat simple

evocri sau reproduceri a ceea ce s-a întâmplat.

Visul are la baz câteva moduri de operare.

Primul const în condensarea de trsturi similare în imagini sintetice. Sinteza propriu-zis a imaginilor

îsi are sursa nu numai în faptele obiective ale similitudinii, ci si în amalgame de afecte, în aleatorul

dinamicii emoTionale. Astfel, se ajunge la o construcTie inedit si bizar care, de regul, este centrat în

jurul unei teme, putând s se subdivid în episoade. Componenta de baz a visului este trit în mod

specific, cvasihalucinatoriu. Freud recunoaste existenTa unei coerenTe notabile chiar în cazul

fantasmelor. El scrie: fantasmele sunt, pe de o parte, înalt organizate, necontradictorii, ele si-au trecut

în cont toate avantajele sistemului constient si judecata noastr le va distinge cu greu de formaTiunile

acestui sistem; pe de alt parte, ele sunt inconstiente, aceast origine fiind decisiv pentru destinul lor

(S. Freud, 1928).

Al doilea mod de operare în vise este deplasarea. Termenul este de sorginte psihanalitic si este

echivalent cu cel de transfer, exprimând o idee fundamental a lui Freud cu privire la posibilitatea unei



disocieri între imagine si încrctura sa afectiv. Aceast disociere permite ca energia disponibil s fie

transferat sau investit într-o alt imagine. În vis, se constat frecvent alunecri ale valorilor afective

sau asocieri bizare, dar acum dobândesc o nou semnificaTie, metamorfozarea mergând pân la

inversie. Prin aceast modalitate operatorie, visul devine o form de ironizare a propriei persoane sau a

altora. Fr a identifica subiectul în stare de veghe cu cel care viseaz, trebuie s recunoastem c unul îl

continu pe cellalt si c ambii se completeaz reciproc în interiorul continuumului psihic.Al treilea mod de operare în activitatea oniric este dramatizarea sau figuralizarea. El const în

traducerea gândurilor în imagini si în coordonarea acestora din urm într-o succesiune asemntoare

unei piese de teatru. ConTinutul latent al visului este orientat ctre viitor prin tensiuni ce reanim

asteptrile. În acest caz, visul se constituie într-un compromis între tendinTe divergente si într-un

operator de punere în ordine a tririlor, astfel încât evenimentele anterioare acTioneaz asupra celor ce

urmeaz. Rezult ceea ce în mod obisnuit se cheam o fabulaTie, o istorie, o dram, cu un început, o

desfsurare si un deznodmânt. Elementul unificator este un sentiment originar ce impune o anumit

direcTie. DorinTele si temerile, simpatiile si antipatiile, admiraTia si dispreTul, ura si dragostea se

întâlnesc si se prelungesc dramatic în vis, independent de voinTa subiectului, dar producând asupra lui

un efect de uimire.

Dramele secrete ce se consum în vis permit subiectului s se cunoasc mai bine, s-si exploreze

zonele profunde ale propriei personalitTi.

S. Freud considera c scenele evocate Tin exclusiv de copilrie (în care adultul tinde inconstient s se

reîntoarc).

În realitate, îns, prezentul, preocuprile dominante ale subiectului sunt factorul determinant pentru

transformrile si reajustrile pe care le sufer experienTa anterioar în vis. Nu trebuie absolutizat nici

caracterul dramatic al viselor. Am vzut, deja, c ele prezint niveluri diferite de coerenT si doar o

parte posed unitatea tematic pe care o pretinde S. Freud.

În fine, un al patrulea mod de operare al visului este elaborarea. Aceasta intervine atât în cursul

manifestrii visului, cât si, mai ales, dup trezire. Când subiectul încearc s-si aminteasc si s-si

povesteasc visul, involuntar, tinde s-i dea o anumit coerenT si unitate, s-l fac inteligibil din punct

de vedere si logic si semantic. Este evident c procesul beneficiaz si de participarea constiinTei vigile.

Procesele hipnoide

O a doua form pe care o îmbrac imaginaTia sunt procesele hipnoide provocate de acTiunea drogurilor

si favorizate de suprimarea stimulilor din lumea extern. ConstiinTa este destructurat si anihilat, astfel

încât se elibereaz mecanismele subcorticale ale activismului involuntar, oniric. În acest caz, ia nastere

un ansamblu de imagini si de articulri imagistice de tip halucinator, a cror semnificaTie este

determinat direct de dinamismul motivaTional si afectiv. ConTinutul scenariilor hipnagogice si

efectul lor asupra tririi actuale a subiectului se modific în timp, pe msur amplificriimodificrilor neurofiziologice ireversibile pe care le provoac drogurile si a accenturii dependenTei

motivaTionale a subiectului de droguri. Astfel, în fazele incipiente, conTinutul imaginilor generate de

activismul hipnotic are elemente si caracteristici pozitive, inducând stri de relaxare, de transpunere, de

satisfacTie, de euforie etc.; în fazele avansate ale consumului de droguri, conTinutul si caracteristicile

tablourilor imaginative se modific semnificativ, deplasându-se spre polul negativ, inducând stri de

bulversare, de agitaTie, de insuportabilitate de sine.

Reveria



O a treia form de manifestare a imaginaTiei este reveria. Ea apare pe fondul unui activism

psihofiziologic mai înalt, care duce la instalarea strii de veghe (vigile). În plan bioelectric, ea se

asociaz cu înlocuirea ritmului lent (delta) cu ritmul mai rapid si de amplitudine mai mic alfa. Între

starea de somn si cea de veghe se interpune starea zis semivigil (toropeal sau somnolenT). Reveria

este o producTie imagistic liber, fr intervenTia controlului voluntar si fr existenTa unui scop

anume. Din acest motiv, aceast form se mai numeste visare cu ochii deschisi. Suntem de acord cuafirmaTia lui P. Popescu-Neveanu c reveria marcheaz o evoluTie spre autism, constiinTa ambianTei

devine crepuscular, iar absenTa oricrei încordri permite declansarea liber a unor imagini mentale

propulsate de tendinTe afective.

Marele filosof german Im. Kant interpreta reveria ca o recdere a sufletului în lasitudine, din cauza

imposibilitTii de a-si atinge scopurile. Prin conTinutul su tematic, reveria apare, ca si visul din timpul

somnului, ca o form de exprimare si realizare deghizat a unor dorinTe si aspiraTii, altfel greu sau

imposibil de împlinit. Ea poate deveni, îns, si duntoare, atunci când se produce cu o frecvenT prea

mare, tinzând s acapareze întreaga existenT vigil a individului. Dac se menTine între limite de timp

si de intensitate rezonabile, aceast form a imaginaTiei joac un rol pozitiv în viaTa noastr,

contribuind la detensionare afectiv-motivaTional, la autoperfecTionarea moral, la revizuirea si

optimizarea planurilor de perspectiv si a ierarhizrii scopurilor.

Dup unii autori (Durand, Desoile, Fosdick), reveria îndeplineste si o funcTie de eufemizare, de

transpunere în alte planuri, în alte ipostaze existenTiale. Astfel, în cazurile în care reveriile pozitive nu

reusesc s se închege, la unele persoane traumatizate si cuprinse de nevroz depresiv, ele trebuie

restabilite si cultivate pentru a crea posibilitatea echilibrului psihic intern. S-a presupus si o

psihoterapie prin reverie ascensional, condus în direcTia generrii de scene si episoade luminoase în

care subiectul s cunoasc elevaTia si s se doteze cu calitTi deosebite, puritate si inocenT. Printr-o

astfel de evoluTie pe vertical a iluziilor, susTine R. Desoile, constiinTa se revitalizeaz si se obTine

reechilibrarea.

Sub influenTa psihologiei existenTialiste si a experienTei clinice, H. Fosdick ajunge la concluzia c

grijile sau starea continu de fric anxioas devin o surs pentru un gen de imaginaTie asemntoare

reveriei, dar invers ei, prin conTinut negativ, terifiant. Când se consolideaz si se automatizeaz, ea

întreTine strile morbide, care pericliteaz buna adaptare a persoanelor în cauz la solicitrile lumii

externe.

ImaginaTia reproductiv

În ordinea valorii instrumental-adaptative la realitate, ca a patra form, este imaginaTia reproductiv.

Specificul ei rezid în reflectarea într-o modalitate transformat a elementelor experienTei anterioare.

Ea nu poate fi redus si confundat cu procesul memoriei în ipostaza sa de reactualizare. Imaginile, ca

simple amintiri ale unor lucruri concrete percepute anterior, sunt net diferite, prin pregnanT si calitTisubiective, de imaginile acelorasi lucruri elaborate de imaginaTie.

Dac memoria se subordoneaz, în funcTionarea sa, legii corespondenTei biunivoce si a fidelitTii,

reproducerea trebuind obligatoriu s fie izomorf cu originalul, imaginaTia, chiar cea care se

bazeaz integral pe datele experienTei anterioare, se subordoneaz legii transformrii.

În termenii teoriei reglrii, aceasta înseamn c, în vreme ce memoria este guvernat de mecanismul

feed-back-ului negativ, care asigur pstrarea si reactualizarea experienTei anterioare pe cât posibil

nealterate, imaginaTia are a baz feed-back-ul pozitiv, care acTioneaz constant în direcTia îndeprtrii



produselor imagistice de datele primare pe baza crora se elaboreaz.

Datorit acestui mecanism, imaginaTia dobândeste un dinamism propriu, intern, astfel încât putem

spune c modul su specific de a fi este dinamic, transformativ. Peste acest dinamism intern se poate

suprapune si unul extern, din partea sferei afectiv-motivaTionale (frica naste monstri si foamea

genereaz imaginarea unor mese îmbelsugate). Aceast influenT din partea motivelor si tririlor

emoTionale ar rmâne fr efect, dac nu ar exista mecanismul amplificator al feed-back-ului pozitiv. În forma ei superioar, imaginaTia reproductiv îndeplineste o funcTie de reconstrucTie, ajungând la un

real, pe care subiectul nu l-a mai cunoscut sau perceput înainte în mod direct. În acest caz, intervine nu

doar modificarea unei evocri, ci construirea unor reprezentri noi, adecvate situaTiei desemnate numai

verbal, precum si transformri compoziTionale.

Exemplul cel mai elocvent de imaginaTie reproductiv este oferit de critica unor texte stiinTifice sau

beletristice, în timpul creia se genereaz, în paralel, o suit de imagini, aidoma unui film mental.

Aceasta devine un factor psihologic, care faciliteaz înTelegerea conTinutului si îmbogTeste experienTa

afectiv. Dac în studiul unor discipline, precum fizica, geografia, biologia, istoria etc. nu apar în minte

modele imagistice ilustrative, conTinutul lor risc s nu fie înTeles si s nu se relaTioneze adecvat cu

realitatea.

ImaginaTia reproductiv se realizeaz, de regul, spontan, dar ea beneficiaz si de reglajul voluntar, în

situaTii mai complexe finalizarea procesului reclamând un efort si o concentrare deosebit. În genere, se

poate constata c, pe msur ce materialul de baz si tema-stimul se îndeprteaz de concret, trecând

în domeniul abstractului formal, imaginaTia reproductiv se confrunt cu dificultTi mai mari si reclam

tot mai mult efortul voluntar, pentru a se realiza. Imaginile ilustrative devin puncte importante de spijin

pentru concepte, având un rol important în legarea acestora de realitate, în aplicarea lor în rezolvarea

diferitelor probleme de ordin teoretic sau practic.

Caracterul transformator al imaginaTiei reproductive este demonstrat si de faptul c, în cadrul uneia si

aceleiasi teme, apar deosebiri inter-individuale semnificative, ceea ce nu se întâmpl în cazul

reproducerii memorative. Acest lucru se verific si atunci când tema imaginaTiei presupune pstrarea

unui fir logic cluzitor, cum este cazul reconstruirii epocilor sau a unor evenimente istorice. (A se

vedea, de pild, tabloul rscoalelor Trnesti din 1907, realizat de diferiTi scriitori si istorici).

Nota de subiectivitate a imaginaTiei reproductive se evidenTiaz nu numai în art, ci si în stiinTele zise

exacte. Lordul Kelvin, mrturiseste c niciodat nu a reusit s rezolve problemele care 1-au fcut

celebru, pân nu si-a construit un plan mental, un model concret al relaTiilor fizice cât mai adecvat

situaTiei, dar care rmânea numai ca instrument de lucru nemrturisit al laboratorului gândirii sale

creatoare.

Desi îi spunem reproductiv, în evaluarea calitativ a acestei forme de imaginaTie, trebuie s operm cu

criteriul noutTii si al onginalitTii (în compararea intersubiectiv). Si cu cât asemenea caracteristicisunt mai pregnante, cu atât imaginaTia reproductiv se apropie mai mult de cea creatoare, între ele

neexistând o barier desprTitoare rigid.

ImaginaTia creatoare

Aceasta reprezint forma cea mai înalt si specific pe care o poate atinge imaginaTia uman, în

general. Denumirea ei se întemeiaz pe criterii de ordin calitativ-valoric, ca, de pild: gradul de

originalitate, gradul de noutate si importanTa social a produsului final.

Transformrilor ce se aplic materialului iniTial se subordoneaz în mod deliberat acestor criterii,



urmrindu-se respectarea si satisfacerea lor la cote cât mai înalte.

Astfel, sub aspect reflectoriu, imaginaTia creatoare ne apare ca reprezentare si anticipare a noului, din

perspectiva realizabilitTii sale în plan ideal-intern si material (obiectual) extern.

Latura creativ nu se reduce la modul de transformare si combinare a secvenTelor imagistice; ea

presupune si legarea a ceea ce se produce de o semnificaTie, de o anumit funcTie utilitar pentru om,

pentru societate.Aceasta înseamn stabilirea unei relaTii specifice de corespondenT adaptativ între produsele

imaginaTiei si strile de necesitate ale omului, începând cu trebuinTele bazale biologice si materiale

si terminând cu cele spirituale de cunoastere, estetice etc.

Ca organizare si dinamic, imaginaTia creatoare este reglat esenTialmente voluntar, constient

elementele pulsionale si afective de sorginte inconstient, care intervin în diferite momente, având un

caracter secundar si subordonat. Iluminrile, viziunile, ideile spontane puncteaz cu o frecvenT mai

mare sau mai mic traiectoria procesului imaginativ sunt controlate si integrate printr-un plan

anticipativ general pe care ni-1facem în legtur cu tema sau produsul pe care dorim s-1obTinem.

Iar acest plan cluzitor, care îmbin într-o formul sui generis principiul libertTii în derularea

secvenTelor activitTii mentale, îmbrac o form diferit, în funcTie de domeniul de aplicaTie: siinT,

tehnic, art etc.

Astfel în domeniul stiinTific si cel tehnic, planul respectiv este structurat pe criteriile adecvrii

produsului la exigenTele si criteriile realitTii, ale practicabilitTii; în domeniul artistic, el este schiTat în

concordanT cu criteriile convenTionalitTii si plauzibilitTii. Produsul imaginaTiei creatoare de tip

stiinTific sau tehnic, oricât ar fi de original si inedit, nu poate contrazice legile generale ale stiinTei si

tehnicii, el îmbogTind domeniile respective din unghiuri necunoscute pân atunci. Atât stiinTa, cât si

tehnica prezint dou feTe: una real, dat de stadiul si forma real de structurare si dezvoltare la

momentul dat; alta posibil, de tendinTa dezvoltrii interioare. ImaginaTia creatoare se muleaz pe

aceast a doua faT, pe care o va popula cu elemente noi.

Cu totul altfel stau lucrurile cu produsul imaginaTiei creatoare de tip artistic. El poate întruchipa irealul

cel mai pur si chiar absurdul, fr ca prin aceasta s-si piard valoarea si funcTia sa estetic si s fie

respins. De aceea, accentuând mai mult decât trebuie distanTa dintre conTinutul reflectoriu al

imaginaTiei si realitatea dat, unii autori afirm c de imaginaTie pur se poate vorbi numai în cadrul

creaTiei artistice; în creaTia stiinTifico-tehnic, avem de a face, cu precdere, cu gândire generativ sau

combinatoric-fiexibil.

ImaginaTia creatoare se manifest în dou forme: inovaTia-descoperirea si invenTia.

InovaTia const în modificarea unor elemente cunoscute, existente si în recombinarea lor într-o nou

schem sau structur, obTinându-se astfel un produs cu aspect si proprietTi noi, inexistente la

obiectul iniTial. Doza de creativitate este parcelat si focalizat, ea vizând o transformare mai multsau mai puTin radical a ceva dat, existent deja. Descoperirea const într-o organizare nou a schemelor

mentale care permite relevarea si punerea în evidenT a unor aspecte, caracteristici si relaTii existente,

dar ascunse si inaccesibile schemelor operatorii iniTiale. Specificul imaginaTiei în descoperire rezid,

asadar, în schimbarea unghiului de abordare a unui fenomen, în punerea lui în ipostaze si relaTii variate,

pentru a-i dezvlui laturi si însusiri noi.

A inventa înseamn: a gsi si a realiza ceva nou la care nimeni n-a gândit înainte si pe care nimeni nu la

mai realizat (Gutenberg a inventat tiparul); a imagina ceva în scopuri particulare, a avea o idee aparte



(a inventa un mijloc de a evada, a gsi o iesire original dintr-o situaTie dificil); a extrage ceva din

imaginaTie si a-l compune din toate secvenTele (a inventa o istorie); a recurge la ceva fals, în special

pentru a se disculpa, pentru a gsi o iesire dintr-o situaTie critic (a inventa o pan de masin pentru a

justifica întârzierea de la o întâlnire). Termenul de invenTie desemneaz atât procesul mental intern de

elaborare si realizare a noului, cât si produsul final obTinut.

În invenTie, originalitatea, ingeniozitatea si noutatea ating un nivel sensibil mai înalt decât în inovaTie.Dup A. Koestler, fundamental în imaginaTia creatoare este biruirea si depsirea deprinderilor, a

obisnuinTelor (strategii, sabloane, conformism) si adoptarea unei noi viziuni asupra lucrurilor, fie

aceasta în ordine practic, fie în stiinT si art.

A. Maslow vorbeste de existenTa a dou feluri de creaTie: primar si secundar. Prima izvorste din

inconstient st este comun tuturor oamenilor, manifestându-se cel mai liber la copilul sntos, cu poft

de joac, capabil s viseze, s inventeze ipostaze si roluri diferite, s-si exprime neîngrdit, spontan,

impulsurile. La adult, creaTia primar se asociaz cu o oarecare feminitate si sensibilitate faT de art.

Tipul secundar de creaTie îsi are punctul de plecare în constiinT si este specific pentru oamenii practici

si bine organizaTi, ce-si stpânesc impulsurile, dar se preocup de îndeplinirea cu eficienT a sarcinilor

ce si le asum.

Persoanele înalt creative posed ambele tipuri de activism creator într-o relativ echilibrare si armonie.

Rezultatul acestei sinteze este curiozitatea activ si conservarea capacitTii adultului de a fi surprins, de

a se impresiona, de a se mira, de a se uimi. Pentru cercettor este important s simt atracTie faT de

ceea ce este nedefinit si ambiguu, s fie impulsionat din interior de a întreprinde raiduri imaginative

în domeniul obscur al necunoscutului, al noului.

Atasarea la anumite metode si modele nu este întotdeauna benefic, din punctul de vedere al legilor

creaTiei. Cercettorul creativ. ca si artistul sau tehnicianul, întruneste în sine tendinTe opuse paradoxal:

pe de o parte, capacitatea de a opera strict cu anumite metode si reguli, definindu-si o miestrie, pe de

alta dispoziTia ctre eliberarea de orice metode, reguli, dogme si operarea liber pentru detectarea

unor noi relaTii, care s permit elaborarea unor noi metode.

Unul din cei mai prestigiosi cercettori ai imaginaTiei, H. Rugg (1963), a stabilit c în structura si

desfsurarea activitTii creative exist dou genuri de elemente: generale, care se afirm în toate

sferele, fiind comune savantului, filosofului si poetului, si specifice, care individualizeaz modul de a

proceda în faTa sarcinilor concrete de creaTie.

Rolul principal în imaginaTie îl are nu atât mecanismul de operare combinare, transformare), cât mai

ales cel de generare, care ofer materialul de lucru, care el însusi este neobisnuit, inedit. Traiectoria

desfsurrii actului imaginativ nu are un caracter plat, linear, ci unul zigzagoform, spiralic, momente de

maxim concentrare, luciditate si control alternând cu momente de asociativitate spontan, de zbor

ideatic liber, de visare si trans. ImaginaTia creatoare este pilonul central al activitTii de creaTie, eafinalizând, prin elaborare sistematic, în timp, sugestiile, intuiTiile si ideile iniTiale care au rol de

declansare (trigger). De aceea, tabloul su se va întregi în cadrul analizei acestei activitTi, la care ne

vom referi într-un capitol urmtor.

Aici mai adugm doar câteva aprecieri privind aspectul diferenTial.

Fiind forma cea mai complex a activismului intelectual imagistic, este firesc ca, în plan individual, s

prezinte niveluri de elaborare si trsturi dinamice semnificativ diferite.

Dac am aplica un test multidimensional de imaginaTie creatoare, care s acopere principalele



modalitTi artistic, stiinTific, tehnic populaTia de baz testat se va divide dar în trei grupe, fiecare

atingând valoarea maxim a performanTei la una din cele trei scale.

Dintr-o alt perspectiv dac aplicm unui esantion statistic reprezentativ un test de imaginaTie

creatoare unidimensional de exemplu, pentru imaginaTia artistic poetic vom obTine o curb în

form de i", adic având vârful puternic deplasat spre stânga

Ca si în cazul inteligenTei generale, în determinismul general al nivelului de dezvoltare a imaginaTieicreatoare, ponderea principal revine factorilor interni (ereditTii). Cu toate acestea, nu poate fi

desconsiderat nici importanTa factorilor externi, îndeosebi a regimului educaTional.

Punerea frecvent a individului în situaTii noi si solicitarea lui sistematica de a-si schimba unghiul de

abordare a unei chestiuni, de a gsi alte rezolvri ale unei probleme decât cele cunoscute, de a elabora

proiecte noi, de a emite ipoteze si idei nonconformiste, cât mai distanTate de cele rutinate în circuitul

cultural cotidian, contribuie într-o msur considerabil la flexibilizarea structurilor intelectuale, la

dezvoltarea funcTiei constructive si combinatorice a imaginaTiei. Dimpotriv, încorsetarea activitTii

mentale în limitele unor modele si etaloane rigide, oricât ar prea ele de valoroase si importante,

acTioneaz ca factor frenator, încetinind sau blocând dezvoltarea imaginaTiei creatoare. în acest

context,

se discut, în primul rând, rolul scolii. Prin modul de concepere si realizare a procesului de învTare si

prin comportamentul didactic al profesorului, dezvoltarea imaginaTiei creatoare a elevilor poate fi atât

stimulat, cât si frânat. Accentuarea în cadrul procesului instructiv asupra laturii

informativreproductive

este interpretat ca având un efect frenator; dimpotriv, punerea pe prim plan a laturii

formativ-active ofer condiTii psihologice superioare pentru stimularea si dezvoltarea imaginaTiei

creatoare.

Imaginatia

Documents

Transcript of Imaginatia