Gramatica Limbii Române Mihaela Gheorghe
-
Upload
minerva-nicoleta-ghindea -
Category
Documents
-
view
58 -
download
3
description
Transcript of Gramatica Limbii Române Mihaela Gheorghe
Gramatica limbii române
Conf. univ. dr. MIHAELA GHEORGHE
Universitatea “Transilvania” Braşov
GRAMATICA LIMBII ROMÂNE
Editura Academiei Române,
Bucureşti, 2005
GALR, 2005
o descriere actualizată sub două aspecte:
– evoluţia limbii
– evoluţia cercetării gramaticale
GRAMATICA CUVÂNTULUIŞI
GRAMATICA ENUNŢULUI
structura gramaticală a limbii române actuale
între sistem şi discurs.
unităţile de bază ale limbii:
– CUVÂNTUL
– ENUNŢUL
Volumul I – CUVÂNTUL
Unităţile limbii Clase de cuvinte Substantivul Adjectivul Pronumele Numeralul Verbul Adverbul Prepoziţia Conjuncţia Interjecţia
clasificarea de ansamblu a cuvintelor
clasele lexico-gramaticale– părţile de vorbire
clasele semantico-funcţionale– cantitative – determinanţi– proforme – substitute– deictice– anaforice– conectori– jonctive
Părţile de vorbire
posibilităţile combinatorii ale
unităţilor lexicale au caracter
clasificator mai general
unităţi lexicale prototipice
prezenţa tuturor particularităţilor gramaticale specifice;
comportamentul morfologic se subordonează celui sintactic;
dintre particularităţile flexionare, unele au un caracter mai general şi, implicit, mai relevant ca specificitate:– substantivul: asocierea cu articolul– verbul: flexiune în raport cu timpul
Clasele semantico-funcţionale
se delimitează clase eterogene din
perspectiva clasificării în părţi de vorbire
Clasa lexico-gramaticală a numeralului
clasă „deschisă” cuvinte şi grupări de cuvinte cu particularităţi
gramaticale profund diferite: – cuvinte monomorfematice: trei, patru etc.– cuvinte analizabile la nivel morfematic: zece, mie etc.– asocieri complexe: două miliarde trei sute cincizeci şi cinci
de milioane patru sute de mii o sută patruzeci şi şase
particularitate comună:– fac parte dintr-o serie semantică strict organizată:
unu < doi trei > doi > unu
Eterogenitatea gramaticală a numeralului
flexionar invariabile (trei, patru, …, nouă)
cu flexiune de gen, dar invariabile sub aspectul numărului (unu, doi)
cu gen fix (feminin sau neutru) (mie, milion)
cu forme distincte de singular şi plural (zece, sută, mie, milion, miliard)
flexiune analitică: valoarea a două milioane, Trimite la trei dintre ei...
indiferenţă la categoria determinării
impun plural substantivului cu care se asociază (cu excepţia lui unu)
Valori morfologice
Adjective– doi pomi, două case
Pronume– Din lista de articole indicate a citit două.
Substantive– Doi ori doi fac patru.
Clasa cantitativelor
unităţi lingvistice a căror semnificaţie implică informaţii de „evaluare cantitativă”– număr
– cantitate
– dimensiune
– extindere
– intensitate
– durată
informaţia cantitativă la nivel lexical
numerale substantive
– pereche, duzină (au o componentă numerică „punctuală”)– grup, popor, cârd, mulţime (componenţă multiplă, dar
nedeterminată) pronume şi adjective nedefinite
– mult, puţin adjective şi adverbe
– dublu, triplu, enorm, aproximativ, cam, prea etc. grupări locuţionale
– de mii de ori, câtă frunză, câtă iarbă verbe
– a înzeci, a înmulţi, a diminua, a mări, a agrava, a creşte, a scurta etc.
Clasa determinanţilor
elemente ale limbii care transferă
substantivul din zona abstractă a
denominării în domeniul substanţial al
referinţei.
integratori enunţiativi
articolul (enclitic şi proclitic) adjectivele pronominale numeralele adjective de origine adverbială
– aşa / asemenea [om]
grupări locuţionale– astfel de
Categoria determinanţilor - clasă gramatical neomogenă
Copacul a crescut repede.
Acest copac a crescut repede.
Un copac a crescut repede.
Alt copac a crescut repede.
Celălalt copac a crescut repede.
Nişte copii s-au rătăcit
Alţi copii s-au rătăcit
Trei copii s-au rătăcit
Câţiva copii s-au rătăcit.
Integrarea în enunţ - funcţie specifică determinanţilor
prin precizarea domeniului său de referinţă,
substantivul se corelează cu referentul implicat
în comunicare
(1)determinanţi aparţinând clasei cantitativelor
– introduc în grupul nominal o informaţie cantitativă – nedefinită sau numerică:
ex.: mulţi copii, trei copii
– demonstrative: acest(a), acel(a)
– interogative: ce / care [carte]?
2) determinanţi care presupun referirea la cadrul situaţional al comunicării:
explicit exprimată în text printr-un termen
exterior grupului sau deductibilă din situaţia
de comunicare
– aşa, astfel / altfel de
(3)determinanţi care evocă, prin asemănare sau diferenţiere, o calitate:
(4) numerale ordinale
al doilea, a treia etc.
Articolul - morfem gramaticalexpresie a categoriei determinării
modalitatea (gramaticală) afixală de integrare enunţiativă
domeniul semantic acoperit de articol: sistem închis de opoziţii– determinat definit (enclitic) / nedeterminat (art. Ø)
băiatul / băiat– determinat definit / determinat nedefinit (proclitic)
băiatul / un băiat
– determinat nedefinit / nedeterminat un băiat / băiat
Clasa proformelor
depind referenţial de context;
îşi precizează referentul prin stabilirea unui
raport anaforic (mai rar cataforic) cu alt
component al comunicării;
substitut al altor termeni, cuvinte, grupuri de
cuvinte, propoziţii.
Proforme
pronume Copiii au alergat, unii au obosit, alţii nu, trei au renunţat
imediat.
proforme adjectivale Filmul a fost grozav. Nu am mai văzut de mult un
asemenea / aşa film.
proforme adverbiale A plecat la şcoală, de acolo la bibliotecă., În timpul verii
e cald, atunci se simte bine., Aşază-te pe scaun. Stai aşa.
profraze S-ar părea că s-au înţeles. Asta nu pot să cred.
Clasa substitutelor
completează informaţia referenţială prin raportare la un alt component al comunicării;
– trăsătură comună clasei substitutelor şi proformelor, dar şi pronumelor
nu sunt substitute:– pronumele personale de persoana întâi şi a doua
au semnificaţie direct dependentă de situaţia de comunicare, (identificarea deictică a unui protagonist al „evenimentului” relatat cu locutorul / alocutorul)
– unele pronume nepersonale cu utilizare generică: interogativele cine, ce, negativele nimeni,
nimic, nehotărâtele fiecare, oricine etc.
Categoria deicticelor
unităţile limbii care implică sau sunt implicate nemijlocit în situaţia de comunicare;
punctul central al cadrului:– locutorul (poziţie privilegiată)– destinatarul mesajului– momentul enunţării
Clasa jonctivelor
delimitată funcţional prin capacitatea componentelor de
a stabili relaţii în limitele enunţului:– între cuvinte
– la nivelul grupului de cuvinte
– între grupuri de cuvinte la nivelul propoziţiei
– între cuvinte, grupuri de cuvinte şi propoziţii la nivelul frazei
tradiţional:– prepoziţii şi conjuncţii
– adjective şi adverbe relative
Clasa conectorilor
interferează cu clasa jonctivelor
conectorii - conjuncţii şi adverbe - organizează textul
– asigură relaţiile dintre propoziţii, unităţi comunicative
sintactic independente (uneori superioare
enunţului);
– asigură coerenţa unui ansamblu comunicativ de
dimensiuni diverse;
– asigură corelarea frastică şi transfrastică a
componentelor la nivelul textului.
Conectori şi jonctive
O să ducă lucrurile până la capăt oricât de greu ar fi. Chiar dacă nu merită.
Caută omul potrivit, inteligent, informat, cu experienţă. Care e aşa de greu de găsit.
Lucrează de ani întregi la această problemă. Cu o perseverenţă de nezdruncinat.
Conjuncţii - conector transfrastic
or – exclusiv la nivel transfrastic– asociază unităţi textuale dincolo de cadrul enunţului
alţi conectori transfrastici: adverbe şi grupări diverse – dimpotrivă, oricum, totuşi, în primul rând, de asemeni, de
altfel, ca atare, tot astfel
corelări transfrastice cu corespondent la nivel sintactic:
– enumerarea, opoziţia, echivalarea şi coordonarea (copulativă şi adversativă), apoziţionarea
părţi de vorbire / clase de cuvinte
părţi de vorbire– organizare după particularităţile gramaticale ale
unităţilor lexicale ale limbii. clase de cuvinte
– mijloace lingvistice eterogene, la diverse niveluri ale sistemului (lexical sau gramatical);
– grupate după particularităţi funcţionale comune.
Volumul al II-lea - ENUNŢUL
– Organizarea structural-ierarhicăperspectiva structurală şi
funcţional-sintactică
– Organizarea discursivăperspectiva discursiv-pragmatică
Enunţul Grupuri sintactice (GV, GN, GAj, GAv, GInterj, GPrep) Construcţii sintactice Predicatul Numele predicativ Complementul predicativ al obiectului Predicativul suplimentar Subiectul Complementul direct, secundar, indirect, prepoziţional, de
agent, posesiv, comparativ Circumstanţialele Atributul Apoziţia Aspecte ale construcţiei discursului
Grupurile sintactice
nu dublează informaţia din capitolele dedicate descrierii părţilor de vorbire corespunzătoare fiecărui centru de grup
se descriu– disponibilităţile lor combinatorii;– structura de determinativi selectaţi;– compatibilităţile şi incompatibilităţile dintre aceştia.
construcţiile sintactice
se extinde descrierea la tipare sintactice incluse tradiţional în– descrierea diatezei– tipuri de circumstanţiale– modalităţi de subordonare la
nivelul frazei.
Construcţiile pasive şi impersonale
prezentare prin raportare la construcţia activă mai multe aspecte decât simpla opoziţie formală:
– tiparul pasiv şi cel impersonal se deosebesc de cel activ mai ales printr-o organizare sintactică particulară şi prin componentul diferit spre care se orientează interesul comunicativ.
– pasivul prototipic (marcat cu operatorul pasiv a fi)– pasivul-reflexiv– pasivul lexical sau cu marcă zero (participii sau supine
provenind de la verbe tranzitive).– diateza impersonală
construcţii cu centru verbal care dobândeşte contextual trăsătura impersonală, deosebit de verbele inerent impersonale.
construcţii reflexive şi reciproce
o sinteză a variatelor ipostaze în care funcţionează reflexivul în română:– utilizarea sintactică a cliticului reflexiv– utilizarea nonsintactică a cliticului reflexiv
distincţia:– verbe obligatoriu reflexive– verbe contextual reflexive
Construcţiile cauzative sau factitive
tip special de construcţii verbale trăsături definitorii:
– rolurile semantice ale celor doi actanţi pe care îi selectează:
persoana sau cauza care declanşează o acţiune ce determină un efect (entitatea cauzatoare)
persoana sau obiectul asupra căreia / căruia se răsfrânge efectul acţiunii cauzatoare (entitatea afectată).
Construcţii cu predicativ suplimentar
tipologia construcţiilor care conţin predicativ suplimentar
poziţie sintactică obţinută prin reorganizarea sintactică a unor structuri bipropoziţionale (mai rar, chiar tripropoziţionale)
istoria derivativă a construcţiilor cu predicativ suplimentar este esenţială pentru înţelegerea
– configuraţiei respective în ansamblu– relaţiilor pe care le stabileşte noua poziţie cu membrii
structurii originare– a reflexelor formale pe care le manifestă.
construcţii comparative
Inventariere a subtipurilor categoriei semantice a comparaţiei
corelare cu posibilităţile de expresie sintactică sau lexicală de care dispune limba română– structuri cu centru verbal, adjectival sau adverbial, – propoziţii subordonate– construcţii eliptice care pot ocupa diverse poziţii
sintactice: circumstanţial de mod nume predicativ complement comparativ atribut etc.
Construcţii cu propoziţii relative şi conjuncţionale
descriere din perspectiva particularităţilor
determinate de tipul de conector
interpropoziţional.
subordonate subcategorizate în funcţie de
integrarea sintactică
– relative integrate sintactic
– relative izolate (periferice)
aceeaşi perspectivă taxonomică pentru subordonatele conjuncţionale:– conjuncţionale integrate
relaţia cu regenta este foarte strânsă poziţiile sintactice pe care le ocupă sunt cele specifice
grupurilor nominale: poziţii actanţiale, reclamate de structura semantico-sintactică a centrului de grup dominant (verbal, adjectival, adverbial, interjecţional, nominal).
– conjuncţionale periferice
Construcţiile sintactice
– justificate în economia volumului prin focalizarea interesului asupra unor aspecte care transcend perspectiva funcţională tradiţională
– îşi dovedesc importanţa prin: încorporarea în descriere a unor tipare cu realizări
sintactico-semantice variate identificarea unor mecanisme de care dispune limba şi
care sunt ignorate în descrierile tradiţionale.
Complemente „noi”
Complementul predicativ al obiectului Complementul secundar Complementul prepoziţional Complementul posesiv Complementul comparativ
CPO
funcţie cerută de un centru verbal atributiv, noncopulativ:– verbe trivalente
a boteza L-au botezat Ion. a chema „a avea nume” Îl cheamă Popescu. a numi L-au numit director.
în raport cu PS, este o complinire matricială a verbului– alături de NP - atributiv de bază.
Complementul secundar
termen subordonat faţă de centrul grupului într-o structură ternară din care face parte şi un complement direct subordonat aceluiaşi centru verbal:– Ei m-au anunţat ora plecării.
Caracteristici ale Csec vs Cd
nu acceptă realizarea cu pe:– Cd +/- animat
Pe Ion îl aşteaptă. Pe păpuşă o iubeşte mult., Scrie-l pe cinci ! [-animat]
nu acceptă substituirea printr-o formă clitică a pronumelui personal, nici dublarea prin clitic:
– *El m-a anunţat-o., *Lecţia el m-a învăţat-o.
nu devine subiect în construcţia pasivă echivalentă, ci îşi păstrează poziţia sintactică:
– Profesorul îl ascultă pe elev lecţia. > Elevul este ascultat de profesor lecţia.
Complementul prepoziţional
Complementul indirect – realizare cazuală
Complementul prepoziţional – realizare prin
grup prepoziţional
Complementul posesiv
component al grupului verbal care se actualizează într-o structură ternară şi exprimă posesorul printr-un clitic de pronume reflexiv sau personal cu trăsătura semantică [+ Animat]:– Ion îşi respectă / iubeşte părinţii / vecinii.– Ţi-am / Ţi s-a auzit vocea.
realizare dublă:– Lui Ion i se bate ochiul stâng.– Cunosc un bătrân căruia nu i-a slăbit vederea.
complementul posesiv
devine component al grupului verbal prin
amalgamarea acestuia cu un grup nominal,
din care îşi păstrează rolul semantic de
Posesor, neatribuit de verb.
– [Cpos] Şi -a consacrat viaţa studiului [Cind].
– Îmi [Cpos] mărturisesc necazurile numai ţie [Cind].
– Ne [Cpos] spunem păsul tuturor [Cind].
Complementul comparativ
determină un adjectiv sau un adverb, indicând
termenul (cu rol de reper) cu care se stabileşte o
comparaţie referitoare la caracteristicile (de obicei
graduale) ale unui obiect sau ale unui proces:– (a) comparativul de inegalitate: Învaţă mai puţin uşor decât
fratele lui.;
(b) comparativul de egalitate: Casa aceea e la fel de ieftină
ca a lui.
– (c) comparativul partitiv, de specificare a domeniului de
comparaţie: Casa cea mai ieftină dintre toate.
Complementul comparativ
complementul comparativ este un adjunct al adjectivului sau al adverbului, apărând deci doar în grupul adjectival sau în grupul adverbial.
Se deosebeşte astfel de toate celelalte complemente, pentru care este specifică poziţia în grupul verbal.