Globalizarea Şi Competitivitatea Economică
-
Upload
andrew-gomoja -
Category
Documents
-
view
127 -
download
2
Transcript of Globalizarea Şi Competitivitatea Economică
1
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA
Catedra Marketing şi Logistică
Cu titlu de manuscris
C.Z.U.339.138:663.2(478)(043)
AWAD SAMI
Globalizarea şi competitivitatea economică: evoluţii şi tendinţe
08.00.06 „marketing; logistică”
Teză de doctor în economie
\Conducător ştiinţific: Belostecinic Grigore, prof.univ., dr.hab., academician
Autorul:
CHIŞINĂU 2013
2
© AWAD SAMI, 2013
3
CUPRINS
ADNOTARE…………………………………………………………………….........5
LISTA ABREVIERILOR............................................................................................8
INTRODUCERE…………………………………………………………………......9
1.ABORDĂRI TEORETICE ŞI METODOLOGICE ALE
GLOBALIZĂRII.......................................................................................................19
1.1 Delimitări conceptuale, dimensiuni, factori determinanţi ai globalizării.......19
1.2 Particularităţi ale sistemului economic modern................................................22
1.3 Abordări ale competitivităţii economice în contextul globalizării şi
integrării....................................................................................................... ..............31
1.4 Rolul statului în orientarea ţărilor spre o economie deschisă în condiţiile
globalizării...................................................................................................................37
1.4.1 Particularităţi ale politicilor comerciale ale ţărilor lumii la etapa
actuală..........................................................................................................................37
1.4.2 Evaluarea eficienţei activităţilor economice...................................................39
1.5 Concluzii la capitolul 1…………………………………………………….........42
2. STRATEGII DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL
GLOBALIZĂRII........................................................................................................44
2.1 Economia cunoaşterii ca sursă de creştere economică......................................45
2.2 Cercetarea strategiilor de creare şi valorificare a avantajului competitiv
al statelor (studiu de caz)...........................................................................................52
2.3 Metodologia evaluării strategiei de dezvoltare a unui sistem economic..........62
2.3.1 Caracteristicile strategiei de dezvoltare economică ..........................................62
2.3.2 Analiza comparativă a preţurilor indicative şi optimizarea lor...................65
2.4 Concluzii la capitolul 2…………………………………………………….........72
3. ASPECTE METODOLOGICE ALE EVALUĂRII COMPETITIVITĂŢII
NAŢIONALE ÎN NOILE REALITĂŢI ECONOMICE........................................73
3.1 Modele de evaluare a competitivităţii................................................................73
3.2 Argumentarea modelului elaborat.....................................................................99
3.3 Sustenabilitatea ca condiţie de dezvoltare a competitivităţii..........................105
3.4 Concluzii la capitolul 3…………………………………………………….......109
CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI ………………………….......110
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………......112
ANEXA1. Tabel analitic 1.......................................................................................119
4
ANEXA2. Tabel analitic 2.......................................................................................121
ANEXA3. Tabel analitic 3.......................................................................................128
DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII…………………......130
CURRICULUM VITAE………………………………………………………......131
5
ADNOTARE
AWAD SAMI, Globalizarea şi competitivitatea economică: evoluţii şi tendinţe, teză
de doctor în economie, Chişinău, 2013
Teza cuprinde introducerea, 3 capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografia din 123
titluri, 3 anexe şi este perfectată pe 131 pagini, dintre care 118 pagini partea de bază, inclusiv 3
tabele. Rezultatele obţinute sunt publicate în 8 lucrări ştiinţifice.
Cuvinte cheie: globalizare, strategie de dezvoltare, economia cunoaşterii, convergenţă
economică, analiză comparativă, competitivitate, preţuri indicative.
Domeniul de studiu ţine de elaborarea studiilor comparative în economie.
Scopul tezei constă în evaluarea impactului globalizării asupra strategiilor de dezvoltare ale
statelor lumii. Atingerea acestui scop implică necesitatea realizării următoarelor obiective majore:
elaborarea reperelor strategiei de dezvoltare; identificarea căilor şi măsurilor întreprinse de către
stat pentru a face faţă cerinţelor globalizării, analiza impactului acestor căi şi măsuri; elaborarea
metodologiei evaluării strategiei de dezvoltare prin propunerea a unei noi metodologii a
competitivităţii naţionale, care constă din: concept, descriere a indicatorilor caracterizanţi şi formula
matematică de calcul; implementări ale noii metodologii.
Noutatea şi originalitatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute constău în elaborarea strategiei de
dezvoltare pentru Republica Moldova.
Semnificaţia teoretică: Este propusă o nouă metodologie de calcul a competitivităţii.
Valoarea aplicativă a lucrării: Sunt aduse numeroase calcule numerice care varsă o nouă
lumină asupra tehnicilor de evaluare a competitivităţii.
Rezultatele ştiinţifice ale lucrării sunt aplicate prin efectuarea de calcule numerice pentru
diferite entităţi în baza metodologiei elaborate de autor.
Rezultatul principal constă în alcătuirea clasamentului ţărilor lumii în dependenţă de Indicele
Global al Competitivităţii, recalculat şi refăcut după o nouă formulă de evaluare.
6
ANNOTATION
AWAD SAMI, Globalization and economic competitiveness: evolution and trends,
thesis by Ph.D. in economics, Chisinau, 2013
The thesis includes introduction, 3 chapters, general conclusions and recommendations,
bibliography of 123 titles, 3 annexes and contains 131 pages, of which 118 pages are the main part,
including 3 tables. The results are published in 8 scientific papers.
Key words: globalisation, development strategy, economy of knowledge, economic
convergence, comparative analysis, competitiveness, indicative prices.
The field of study concerning the elaboration of the comparative studies in the economy.
The purpose of the thesis consists of the evaluation of the globalisation impact on
development strategies of world countries. The achievement of this goal implies the necessity of
accomplishment of the following major objectives: highlights elaboration of the development
strategy, indentification of the ways and the undertaken measures by the government to face the
globalisation requirements, examination of the impact of these ways and measures; elaboration of
the development strategy through a new methodology implementation of the national
competitiveness, which consists of: concept, description of distinctive indicators and mathematic
formula; implementation of the new methodology.
Scientific novelty and originality of the obtained results consist of development strategy
elaboration in Republic of Moldova.
Theoretical noteworthiness: is suggested a new methodology of competitiveness calculation.
The applied value: are presented various numerical calculations which open a new way
concerning competitiveness evaluation techniques.
The scientific results of the study are applied within the execution of the numerical
calculations for different entities based on the author methodology.
The main result consists of the states ranking composition depending on Competitivess
Global Index, recalculated and rebuilt by a new evaluation formula.
7
АННОТАЦИЯ
АВАД САМИ, Глобализация и экономическая конкурентоспособность: эволлюция и
тенденции, докторская диссертация по экономике, Кишинев, 2013
Диссертация включает введение, три раздела, заключения и рекомендации,
библиографию состоящая из 123 наименований, 3 приложения и содержит 131 страницу, из
которых 118 основного текста, включая 3 таблицы. Результаты опубликованы в 8 работах.
Ключевые слова: глобализация, стратегия развития, экономика знаний, экономическая
конвергенция, сравнительный анализ, конкурентоспособность, индикативные цены.
Область исследований относится к научным исследованиям в экономике с помощью
сравнительного анализа.
Цель работы состоит в оценке влияния глобализации на стратегии развития стран мира.
Достижение этой цели требует реализации следующих главных задач: разработка основ
стратегии развития; идентификация путей и принятия мер государственного характера для
выживания в условиях глобализации; анализ влияния этих мер; разработка методологии
оценки стратегии развития путем предложения новой формулы вычисления национальной
конкурентоспособности включающая: концепцию, описание модели, математические
формулы, внедрение методологии.
Оригинальность и научная новизна диссертации состоит в разработке стратегии развития
для Республики Молдова.
Теоретическая ценность работы: Предложена новая методология вычисления
конкурентоспособности.
Прикладная ценность: Прилагаются многочисленые расчеты которые обогащают арсенал
методов оценки конкурентоспособности.
Научная результаты диссертации применяются при осуществлении расчетов для разных
стран по предложенной методике.
Главный результат состоит в составлении таблиц стран мира, расположенных в
зависимости от Global Competitivess Index (GCI) пересчитанных по новой формуле.
8
LISTA ABREVIERILOR
AIR - Analiza Impactului de Reglementare;
BM - Banca Mondială;
CCI - Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova;
CDI - Cercetare/Dezvoltare şi Inovare;
CE - Comunitatea Europeană;
FMI - Fondul Monetar Internaţional;
IMM - Întreprinderi Mici şi Mijlocii;
OMC - Organizaţia Mondială a Comerţului;
PR - Plan de Reforme;
PAB - Produsul Agricol Brut;
PIB - Produs Intern Brut;
POPT - Probleme de Optimizare a Proceselor Economice;
PPRE - Probleme de Prognozare Economică;
PSEC - Probleme de Studiu ale Echilibrului Economic;
TIC - Tehnologia Informaţiei şi de Comunicaţii;
TVA - Taxa pe Valoarea Adăugată;
UE - Uniunea Eoropeană;
UTA - Unitate Teritorial-Administrativă.
9
INTRODUCERE
Actualitatea şi importanţa problemei. Globalizarea este un fapt împlinit, un tot unitar
convergent spre împliniri dornice de înnoire. O listă, în opinia autorului, cu lucrări relevante în
domeniu ar fi [19,20,30,36,37,41,43,52,72]. În Republica Moldova acestei tematici sunt consacrate
lucrările savanţilor: Belostecinic Gr. [12-16], Cotelnic A. [21-22], Chistruga B. [29], Făuraş E. [39],
Moldovanu D. [45-47], Şişcan N. [70-71]. La nivel mondial globalizarea conţine determinanţi care o
influenţează puternic, printre aceştea: liberalizarea comerţului şi a serviciilor, liberalizarea pieţelor
de capital, liberalizarea investiţiilor străine directe, bunurile comune ale umanităţii, dezvoltarea
durabilă, securitatea ecologică, etc. Scopul globalizării constă în creşterea profitului şi menţinerea în
viaţă a unor firme pentru care spaţiul naţional este prea mic, sporirea costurilor legate de cercetare,
reducerea duratei de viaţă a unor produse, creşterea exigenţelor de calitate. Astfel globalizarea
propune avantaje care nu pot fi de neglijat. Actualmente acest proces însă este departe de a fi
încheiat. La modul ideal globalizarea va fi încheiată atunci când bunurile, serviciile, capitalurile şi
forţa de muncă vor circula liber, iar autorităţile entităţilor de orice nivel vor trata agenţii economici
fără deosebire de naţionalitate şi origine. Firesc apare întrebarea care sunt pilonii globalizării pentru
viitor, piloni care ar accelera procesul. Majoritatea savanţilor susţin că anume cunoaşterea şi
comunicarea răspund cel mai bine rigorilor impuse. Comunicarea este schimbarea care urmează să
se producă în fiecare din noi. Cunoaşterea are o dimensiune mai mult economică, societatea
cunoaşterii, economia bazată pe cunoaştere, fiind văzută ca o legătură organică cu fenomenul
globalizării. Aşa dar, cunoaşterea prin comunicare este rezultanta reuşitei procesului de globalizare.
Totodată globalizarea înseamnă interdependenţă sporită şi interconexiuni între naţiuni, creşterea
mobilităţii persoanelor, fluxul tot mai mare de produse, idei şi materii prime. Procesul de globalizare
implică, prin urmare, elementele sociale, culturale şi de mediu şi merge dincolo de problema
integrării economice. Din Declaraţia Mileniului a Organizaţiei Naţiunilor Unite este evident că
există o discrepanţă între o ţară care se concentrează pe propria dezvoltare şi capacitatea sa de a
contribui la dezvoltarea durabilă în întreaga lume. Spre exemplu, UE a fost mult timp conştientă de
oportunităţile create de globalizare, la fel şi de intensitatea tot mai mare a provocărilor apărute. În
acest context, Strategia Europa 2020 [117], adoptată de Consiliul European în iunie 2010, îşi
propune să exploateze în următorul deceniu potenţialul globalizării, pentru a stimula creşterea
economică şi ocuparea forţei de muncă în UE. Complementar la această strategie, referitor la toată
Europa şi lumea întreagă, UE se angajează să îşi îndeplinească obligaţiile internaţionale de reducere
a sărăciei şi să promoveze dezvoltarea durabilă la nivel mondial. În concordanţă cu aceasta
Strategia de dezvoltare a cercetării-inovării 2020 a Republicii Moldova, întitulată sugestiv
“Moldova cunoașterii” şi aflată în proces de aprobare, prevede implementarea în condițiile
10
republicii a componentelor ”triunghiului cunoașterii” care înseamnă educație-cercetare-inovare şi
reprezintă un imperativ pentru procesul dezvoltării statului. Educația a fost declarată în strategie
menţionată drept prioritate națională, se consolidează rolul cercetării-inovării în elaborarea unei
viziuni strategice privind producerea și utilizarea cunoștințelor. Cercetarea-dezvoltarea-inovarea
devine astfel un instrument de realizare a creșterii economice sustenabile și un mecanism pentru
asigurarea coeziunii sociale și a bunăstării populației. Printre principiile de bază în procesul de
implementare a strategiei pot fi enumerate următoarele:
- Consolidarea infrastructurii cercetării, dezvoltării şi inovării (CDI) și dezvoltarea eficientă a
organizațiilor din domeniul CDI;
- Concentrarea resurselor și investițiilor publice în domenii prioritare de cercetare;
- Stimularea investițiilor private în activitățile din CDI;
- Interconexiunea politicilor în domeniul CDI cu cele din domeniile conexe;
- Responsabilitatea reciprocă a cercetătorului și beneficiarului pentru rezultatul scontat și dialogul
continuu între actorii din CDI;
- Relația proporționată între performanța și finanțarea instituțională.
Ținând cont de practica internațională, dar și de nivelul de dezvoltare al Republicii Moldova în
strategie se stabileşte CDI în calitate de prioritate națională, astfel sistemul de CDI din Republica
Moldova căpătă o componentă importantă de internaționalizare. Totodată viziunea asupra
documentului în cauză este una strategică şi constă în elaborarea unui sistem capabil să creeze
cunoaștere științifică performantă în vederea creșterii competitivității economiei naționale și a
gradului de bunăstare a populației. Măsurile de implementare a strategiei includ: dezvoltarea bazei
tehnico-materiale pentru cercetare; dezvoltarea calitativă a resurselor umane pentru cercetare;
dezvoltarea infrastructurii inovaţionale prin susţinerea parcurilor şi incubatoarelor; asigurarea
informaţională a organizaţiilor din domeniul CDI.
Un alt document de maxima importanţă pentru Republica Moldova este proiectul derulat în
imediata apropiere, tot în UE, dar elaborat de această dată prin concursul Băncii Mondiale şi întitulat
“Modelul Economic European” urmăreşte restabilirea puterii economice printr-o “creştere de aur” în
domeniile primordiale. Se formulează drept scop principal asigurarea unui standard de viaţă demn
de invidiat, prin ridicarea la un nou nivel al comerţului cu bunuri şi servicii şi mobilitatea adecvată a
forţei de muncă. Aceast proiect trebuie să aducă la schimbări radicale, să transforme brandu-ul
„Europa” într-o marcă globală, să lichideze decalajele existente comparativ cu alte regiuni în primul
rând la productivitate şi competitivitate. De observat că ajutorul reciproc, comerţul şi investiţiile
internaţionale sunt instrumente importante în aceste documente. Pe de altă parte, discrepanţa
persistentă între diferite entităţi este o provocare şi pentru statisticile oficiale. Un număr de iniţiative
internaţionale şi europene au ajuns la concluzia că măsurile actuale metodologice şi statistice trebuie
11
să fie completată pentru a reflecta mai bine lumea în schimbare, lumea în curs de globalizare. Există
o politică puternică şi a cererii publice de statistici oficiale pentru măsurarea globalizării. Chiar dacă
nu toate dimensiunile globalizării pot fi usor cuantificate, este important ca aceste fenomene si fie
mai bine înţelese cu ajutorul unui set de indicatori adecvat statistic. La moment încă se depun
eforturi pentru elaborarea setului de indicatori de macrosinteză care ar fi concomitent fezabili, dar
care ar indica şi limitele de măsurare, comparare între naţiuni şi economii. Mai persistă încă diferite
puncte de vedere şi controverse în ceea ce priveşte factorii, criteriile şi indicatorii care să permită
formularea modelului general de comparare a nivelului de dezvoltare a diferitelor entităţi. De
menţionat că încercări de comparaţii internaţionale se înregistrează de aproape o sută de ani,
încercări pornite de la cerinţe de ordin practic dar şi cerinţe de cunoaştere ştiinţifică. Astfel s-a pus la
punct gruparea indicatorilor de macrosinteză, s-au definitivat metodele statistico - matematice, s-au
stabilit ierarhiile ţărilor pe diferite criterii. Totodată se încearcă demult elaborarea unui indicator
sintetic agregat în care PIB-ul, de exemplu, intră doar cu un coeficient de importanţă de 0.5, restul
până la 1 revenind celorlalţi coeficienţi, deseori desconsideraţi. Desigur PIB-ul este indicatorul
sintetic cel mai important, din care derivă celelalte macroagregate. Întrebările care apar imediat în
epoca globalizării sunt: este mult un PIB, bunăoară de 100 miliarde lei ? este puţin ? câr de complet
este ? cum stă comparativ cu alte ţări ? şi tot aşa mai departe. Aici contează foarte mult sursele de
date: conturile naţionale, bilanţurile, bugetul public, balanţa de plăţi, declaraţiile de venituri,
anchetarea gospodăriilor, etc. Există şi ramuri cu economie preponderent ascunsă, activităţile
casnice sunt greu de cuantificat, deci apare problema reprezentativităţii eşanţionării. Totuşi în
context internaţional acest indicator rămâne în continuare cel mai utilizat indicator sintetic care
caracterizează destul de eficient nivelul şi dinamica unei economii, individual sau comparativ. Dar
măsurând capacitatea unei economii prin PIB se lasă scăpat factorul uman, social, discontinuitatea,
haosul, etc, adică esenţa fenomenelor economice. Este nevoie deci de altceva. La Eurostat,
bunăoară, se elaborează un astfel de set al globalizării. Indicatorii selectaţi toarnă lumină nouă
asupra globalizării şi permit să fie văzută lumea nouă din toate punctele de vedere. Indicatorii care
au fost selectaţi pentru acest set sunt departe de a fi exhaustivi şi nu acoperă încă toate aspectele
legate de globalizare. Se intenţionează ca setul de indicatori la globalizare va evolua şi în viitor.
Astfel, Eurostat lucrează în prezent la un program de modernizare a întreprinderilor şi a statisticilor
comerciale şi execută un proiect de a studia modul de cuantificare a celor mai bune elemente de
natură non-economică. Iată această listă [119]. 1.Rezidenţi nonnaţionali 2. Nonnaţionali în forţa de
muncă 3. Rezidenţi în UE din afară 4. Turişti din afara UE 5. Transportul de pasageri aero 6. Export
de tehnologii 7. Importul de tehnologii 8. Cheltuieli CDI în PIB 9. Export de servicii 10. Import de
servicii 11. Export de bunuri 12. Import de bunuri 13. Comerţ cu bunuri intra-UE 14. Dependenţă
energetică 15. Transport maritim 16. Transport aero mărfuri 17. Emisie CO2 per capita în UE şi ţări
12
în curs de dezvoltare 18. Asistenţă guvernamentală către terţi 19.Investiţii directe 20. Investiţii
directe din afară 21. Integrare pieţe 22. Intensitate FDI (investişii străine directe). 23. Angajaţi din
afară.
Nici la nivel mondial procesele de elaborare a metodologiei de evaluare a gradului de
globalizare nu sunt încheiate, iar cele existente, chiar dacă unele sunt omologate de organizaţii
internaţionale de anvergură, sunt departe de a fi adecvate problemei şi nu acoperă încă toate
capitolele globalizării.
Gradul de studiere a temei. Existența unei viziuni și a unor obiective clare de dezvoltare este
iminentă. Acestea constituie esența strategiei și soluția pentru rezolvarea problemelor identificate,
contribuind semnificativ la dezvoltarea socială, economică și culturală a unei ţări. Formularea unei
strategii nu poate fi realizata fără considerarea aspectelor ce țin de principalele domenii precum şi de
tendințele globale: sănătate, schimbări demografice şi bunăstare; securitate alimentară, agricultură
durabilă, cercetare; surse de energie sigure, ecologice şi eficiente; mijloace de transport moderne;
utilizarea eficientă a resurselor şi materiilor prime; societăţi şi structuri inovatoare, etc. Indicatorii
de performanță moderni utilizați pentru monitorizarea progresului în implementarea oricărei
strategii acoperă un spectru vast de domenii și aspecte care influențează asupra rezultatelor: mediul
politic, mediul regulator, mediul de afaceri, educația generală, educația superioară, cercetarea și
dezvoltarea, tehnologiile informaționale și de comunicații, infrastructura generală, durabilitatea
ecologică, creditul, investițiile, comerțul internațional și concurența, cunoștințele angajaților,
conexiunile inovaționale și absorbția cunoștințelor. Performanța va fi evaluată prin raportarea
valorilor curente ale indicatorilor la valoarea lor inițială, precum și la țintele finale. Orice strategie se
implementează pe baza unui Plan de Acțiuni care va fi ajustat în dependență de necesitate. Aceasta
va permite corectarea unor acțiuni în funcție de schimbările care se pot produce în cadrul general de
politici și de resurse. Un Plan de Acţiuni are un Responsabil şi va servi ca unul din principalele
repere pentru raportarea asupra implementării strategiei. Suplimentar, pentru un şir de ţări,
Republica Moldova fiind printre acestea, o strategie nu poate ignora direcţia de perspectivă a
vectorului politic, în cazul dat - orientarea spre Uniunea Europeană, de unde rezultă obiectivele
strategice ale ţării în procesul de integrare în spaţiul european pentru perioada 2012-2020. Este
ştiut că în condiţiile contemporane de dezvoltare, atât pentru ţările cu economie dezvoltată, cât şi
pentru cele cu economie subdezvoltată sau în tranziţie devin actuale strategiile dezvoltării industriale
orientate spre creştere economică, competitivitate şi integrare. Competitivitatea, în primul rând,
arată elocvent interdependenţa dintre relaţiile economice interne şi externe. Foarte multe studii
[31,32,42,80,82,83,88,96,97,102] se referă la compararea performanţelor globale şi sectoriale ale ţărilor
în baza comerţului exterior. Comerţul exterior este unul din cei mai importanţi indicatori ai
13
competitivităţii, deoarece acesta reflectă domeniile în care produsele unei economii sunt competitive.
Deci, legătura directă dintre sporirea exporturilor şi creşterea economică este evidentă. Referitor la
creşterea economică propriu-zisă, se observă legături directe între PIB per capita, alţi indicatori
macroeconomici şi nivelul competitivităţii. Nu pot fi neglijate nici legăturile directe cu procesele de
integrare [53,54,55,57,58,86,90], adică legăturile ce ţin de dezvoltarea prin convergenţă. Astfel, factorii
care asigură relansarea economică în epoca modernă aproape întotdeauna se suprapun pe factorii ce
determină relaţia dezvoltare - marketing, implicit pe nivelul de competitivitate al economiei
examinate. Altfel spus, această relaţie se descifrează prin conceptul de marketing adoptat,
managementul resurselor umane, nivelul productivităţii, etc., toate împreună constituind strategia de
marketing. Prin urmare, tot mai mult se acreditează ideea că condiţia esenţială a reuşitei unui stat în
epoca globalizării se reduce la adoptarea unei strategii adecvate de marketing. Dar, strategia de
marketing a unei ţări în epoca globalizării este indisolubil legată evaluarea eficienţei acesteia, cel
mai des efectuată prin intermediul competitivităţii. Chiar dacă competitivitatea poate fi analizată la
nivel internaţional, naţional, de ramură şi întreprindere, în teză termenul de competitivitate se
foloseşte preponderent la nivel macroeconomic, adică cu referinţă la competitivitatea entităţii. De
remarcat şi studiile ce evidenţiază schimbările calitative în marketingul internaţional în condiţiile
globalizării, cum ar fi: economia cunoaşterii ca sursă de creştere economică sustenabilă şi reformele
economice profunde. O serie de cercetări [98-101] analizează strategiile de creare şi valorificare a
avantajului competitiv în marketingul global, efectuează studii de caz, arată că proiectarea
clusterelor constituie cea mai rapidă şi cea mai eficientă cale de valorificare a acestor avantaje
comparative. Deoarece în teză se pune accentul pe metodologie şi nu pe problemele pur economice
sau tehnologice, în lucrare se analizează minuţios anume astfel de concepte şi strategii [112,100].
Ultimile, din punct de vedere metodologic, adesea descriu indicatorii caracterizanţi ai strategiei,
studii în care se demonstrează că setul selectat de indicatori reflectă cel mai bine situaţia din
economia unei entităţi. O problemă aparte a studiilor în cauză este legată de evaluarea strategiilor,
descrierea şi compararea diferitor metodologii, metode şi modele. Evaluarea impactului şi
implementarea unei strategii constituie un proces continuu. Evaluarea se efectuează pe baza
indicatorilor de performanță, care pot fi suplimentaţi cu indicatori ai sistemului statistic. Valorile-
țintă finale ale indicatorilor de performanță se stabilesc ținând cont de dinamica acestora și de
necesitatea recuperării decalajelor de dezvoltare. Referitor la metode ca atare merită nominalizate:
modelele econometrice, modelele de tip panel data, modelele regresionale, metodele de tip ranguri, etc.
Modelele de tip panel data sunt considerate destul de eficiente, acestea permit includerea unui număr
mare de indicatori. Matricea analizată oferă o varietate de căi de estimare. Interesul faţă de acestă
metodă constă în oferirea soluţiilor pentru probleme abordate şi identificarea dinamicilor procesului.
Metoda rangurilor permite analiza comparativă a activităţilor economice în diverse ţări. O astfel de
14
analiză poate fi utilă pentru identificarea unor tendinţe generale care ar putea sta la baza elaborării
unor clasamente şi rating-uri. Fiecare ţară are anumite particularităţi privind dezvoltarea economică, deci
diferite ţări se deosebesc prin indicatorii economici relevanţi. Indiferent de modelul economic al unei
ţări, indiferent de etapa de dezvoltare pe care aceasta o parcurge, analiza comparativă
[79,95,107,108,110,113] permite efectuarea cercetărilor cele mai complexe. Pentru analiza
comparativă în economie sunt caracteristice: procesul iterativ; criteriul integrat al cercetării;
formularea clară a problemelor; evidenţierea indicatorilor; determinarea surselor de informare;
efectuarea calculelor numerice; admiterea unor ipoteze metodologice; etc. În continuare, în ciclu, se
revine de fiecare dată la pasul precedent pentru a construi pasul următor, concomitent cu evaluarea
dinamică a sistemului economic în timp şi spaţiu. În analiza comparativă privind creşterea
economică, creşterea poate fi extensivă, bazată pe acumulările anterioare, sau intensivă, pornită de la
utilizarea eficientă a capitalului existent precum şi a altor resurse, bunăoară, a capitalului uman.
Studiile moderne în domeniu consideră guvernarea de calitate şi investiţia în educaţie factori
determinanţi ai creşterii economice. În aceste studii creşterea economică (PIB per capita) se
analizează în dependenţă de eficienţă, capitalul per capita, rata şomajului, resursele naturale, cu o
formulă a funcţiei de producţie. Unele studii evidenţiază aparte resursele naturale, considerate un
avantaj comparativ. În procesul de luare a deciziilor, cel mai des însă compararea unei ţări cu alta se
face prin compararea cu un anumit standard, după care se apreciază omogenitatea structurii
economice şi distanţa de la un etalon anume. În analiza comparativă a diferitelor modele economice,
acest procedeu metodologic este unul dintre cele mai populare [92]. Deseori, pentru a compara
parametrii de dezvoltare ai unei entităţi (ţări, regiuni, etc.) în spaţiu şi timp, raportaţi la o dată
concretă, metodologia comparării cu un standard mai este de neînlocuit. Problema-cheie a acestei
metodologii constă în alegerea obiectivă a standardului (ţintei, etalonului). Nu mai puţin importanţi
pentru o strategie sunt şi evaluarea factorilor de impact. Indicatorii de impact care se utilizează
pentru evaluarea impactului unei strategii includ tradiţional o serie de aspecte, cum ar fi: generarea
de plusvaloare în urma implementării, impactul asupra mediului economic, diseminarea
cunoștințelor, produsele creative noi etc., iar rezultatele și impactul strategiei ca atare se evaluează
prin raportarea valorilor curente ale indicatorilor la valoarea lor inițială, precum și la țintele finale.
În majoritatea cazurilor, mai ales când este vorba de o strategie la nivel naţional sau internaţional,
analiza integrală a impactului se face prin aplicarea unor metodologii special aprobate de instanţele
respective. De exemplu, în Republica Moldova, metodologic, standardizarea, formalizarea şi analiza
impactului de reglementare (AIR) se efectuează prin prisma costurilor şi a beneficiilor, legalizate de
Hotărârea de Guvern nr.1230 din 24.10.2006, ce reprezintă setul de acţiuni consecutive, care
structurează din punct de vedere logic etapa de pregătire şi proiectare a unor politici, în primul rând
a actelor legislative sau administrative. AIR este un proces iterativ, care permite filtrarea
15
impacturilor de la etapa preliminară la cea finală şi este bazat pe abordarea sistemică, metodele de
evaluare cost-beneficiu, anume costuri minime - beneficii maxime. Metodologia prevede că la
formularea de probleme, acolo unde este posibil, se efectuează cuantificarea economică a
impactului, fără de care analiza în continuare ar fi imposibilă. Anume, se calculează costurile totale,
beneficiile totale, sumele nete ale tuturor costurilor şi beneficiilor, în fine beneficiile nete = sumele
nete ale tuturor costurilor şi beneficiilor. Opţiunile prostrategie se identifică bazându-se pe
instrumente noi cum ar fi: concept nou de dezvoltare, priorităţi naţionale, reforme economice,
abordare sistemică, optimizare, stimulente economice pentru antreprenoriatul inovativ, plafonări la
rentabilitate în caz de monopol, norme, impozite, subvenţii, etc., iar evaluărea se efectuiează pornind
de la analiza lanţului cauzal în elaborare: cadrul regulatoriu - matricea dependenţelor - fluxurile
financiare - indicatorii de performanţă - evaluările - formularea problemelor - eficienţa economică -
luarea deciziilor - monitorizarea. Se consideră că de fiecare dată beneficiile justifică costurile, dacă
acestea sunt mai mari. Se acceptă, la fel, postulatul că riscurile în elaborare sunt legate de voinţa
clasei politice. Pe parcursul elaborării strategiei se fac coordonări ale activităţilor preconizate cu
factori de decizie de nivel central sau local, ale puterilor legislative sau executive. Implementările
se fac conform măsurilor pe termen scurt şi lung aprobate. Sondajele efectuate înainte şi după
implementare permit monitorizarea permanentă a implementării strategiei. Recomandările efectuate
se includ în măsurile de aplicare, analiză costuri/beneficii, riscuri, sustensbilitate, etc. Aceste
capitole constituie şablonul prin care o strategie, fiind un act normativ - cadru regulatoriu, în
procesul de elaborare este supusă sistematizării logice şi care totodată determină oportunitatea alegerii
criteriilor opţiunii finale.
Din tematica examinată numeroase studii sunt efectuate în legătură cu conceptul de
competitivitate. Cu certitudine, complexitatea conceptului de competitivitate implică şi abordări
netradiţionale de ordin metodologic, mai ales în procesul de evaluare a competitivităţii ţărilor,
pornind de la concepte clasice, până la doctrine neoclasice. Deseori aici se aplică procedee de
alcătuire a diferitor clasamente, top-uri, rating-uri ale statelor după performanţele realizate în
dezvoltarea economică şi socială. Din punct de vedere al metodei de cercetare, competitivitatea
poate fi privită prin prisma comerţului internaţional ca atare, prin evaluarea forţei de producţie la
nivel naţional, prin prisma evoluţiei potenţialului uman [56,59,63.64,92]. În ultimul timp se acordă
o deosebită atenţie competitivităţii care permite şi implementarea mecanismelor de performanţă,
capabile să asigure prosperitatea societăţii în pe termen lung şi mediu [80].
Scopul şi obiectivele tezei. Scopul lucrării de faţă rezidă în evaluarea impactului globalizării
asupra strategiilor de dezvoltare economică. Acest scop implică necesitatea realizării următoarelor
16
obiective majore: elaborarea reperelor de strategie de dezvoltare; elaborarea metodologiei evaluării
strategiei de dezvoltare; implementări ale acestei metodologii cu referinţă la competitivitate.
Pornind de la obiectivele de mai sus, în teză, mai întâi prin intermediul preţurilor la care se
adaogă apoi avantajele competitive, precum şi programul de măsuri de optimizare a veniturilor şi a
cheltuielilor, se alcătuiesc elementele strategiei de dezvoltare ale unei ţări, după care se elaborează
metodologia de calcul, se aduc formulele generale pentru calcularea competitivităţii naţionale,
evaluând astfel calitatea strategiei de dezvoltare elaborate.
Sumarul compartimentelor tezei. Teza constă din introducere, trei capitole, concluzii şi
recomandări.
În primul capitol sunt arătate delimitările conceptuale, dimensiunile, factorii determinanţi ai
globalizării. Sunt elucidate particularităţile relevante ale politicilor comerciale, în primul rând ale
comerţului exterior, pentru dezvoltarea ţărilor lumii, pornind de la Acordul de la Marrakesh privind
constituirea organizaţiei mondiale de comerţ (OMC) şi descrierea Comunităţii Europeane (CE) ca
uniune de natură economică exemplară. Sunt arătate căile şi măsurile de reglementare de către stat
a activităţilor sale economice pentru a face faţă cerinţelor globalizării, este analizat impactul acestor
căi şi măsuri întreprinse de autorităţile competente, este comentată lista indicatorilor care
caracterizează aceste activităţi economice în condiţiile globalizării, sunt trecute în revistă
metodologiile cele mai cunoscute pentru evaluarea impactului oricăror măsuri întreprinse de
guverne sau puteri locale, a eficienţei economice a entităţii, precum şi calcularea nemijlocit a
competitivităţii naţionale.
În capitolul doi se formulează condiţia esenţială a reuşitei unui stat în epoca globalizării, prin
adoptarea unei strategii de dezvoltare; sunt evidenţiate schimbările calitative în relaţiile economice
internaţionale în condiţiile globalizării: economia cunoaşterii ca sursă de creştere economică
sustenabilă şi reformele economice profunde; se cercetează strategiile de creare şi valorificare a
avantajului competitiv în marketingul global, sunt efectuate studii de caz, se arată că proiectarea
clusterelor constituie cea mai rapidă şi cea mai eficientă cale de valorificare a avantajelor
comparative; se descriu indicatorii caracterizanţi ai unei strategii de dezvoltare economică, se
demonstrează că strategia preţurilor reflectă cel mai bine situaţia din economia unei entităţi.
În capitolul trei este descrisă pe larg metodologia de calcul a competitivităţii naţionale; sunt
demonstrate afirmaţiile referitoare la modelul propus; se aduc spre confirmare date numerice şi
scheme concrete de calcul; se examinează interconexiunea dintre marketingul global şi
competitivitatea naţională; se analizează problemele metodologice ale competitivităţii sustenabile şi
eventuale legături ale acesteia cu formula propusă.
17
În Anexele 1-3:
- Sunt prezentate calcule numerice pornind de la metodologia propusă de autor, calcule care
varsă o lumină nouă asupra conceptului de competitivitate, iar analiza comparativă efectuată paralel
scoate în evidenţă avantajele noii metodiologii.
- Este arătată o posibilă legătură a metodologiei cu conceptul de competitivitate sustenabilă
care indică direcţiile de cercetate în domenul tematicii tezei pentru viitor.
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute:
1. În lucrare sunt descrise elementele strategiei de dezvoltare a unui stat modern, iar pentru
ca strategia respectivă să devină şi competitivă: se evidenţiază şi se detalizează aspectele economiei
cunoaşterii şi a reformelor economice, se evaluează posibilităţile valorificării la maximum a
avantajelor comparative.
2. În baza analizei comparative s-a elaborat modelul după care se apreciază distanţa de la
standard pentru preţurile indicative. La efectuarea calculelor numerice s-au luat în vedere: consumul,
bugetul de consum, salariul mediu, normele biologice. Se descriu indicatorii caracterizanţi, se
demonstrează că dintre aceştea preţurile reflectă cel mai bine situaţia din economia unei entităţi. În
baza preţului maxim din UE la o serie de produse şi servicii reprezentative, s-a calculat preţul
optimal şi s-a comparat cu preţul real la aceleaşi produse şi servicii. Rezultatele implementării
denotă faptul că dacă în aceiaşi perioadă de timp ar fi fost acceptate preţurile optimale, atunci suma
abaterilor de la preţurile comunitare ar fi fost mai mică pentru entitatea respectivă, deci şi distanţa de
la standartul comunitar ar fi fost minimalizată.
3. Este elaborată şi descrisă detaliat metodologia de evaluare a competitivităţii naţionale -
metrica cea mai adecvată pentru evaluarea calităţii unei strategii de dezvoltare în condiţiile
globalizării.
4. S-a propus o nouă formulă matematică pentru evaluarea competitivităţii. Formula poate fi
utilizată nemijlocit la calcularea competitivităţii naţionale, pornind de la factori determinanţi şi
comparată cu cei ai standardului. S-a arătat că dacă, pornind de la datele deja cunoscute, este
calculată competitivitatea unor state conform metodei propuse de autor, atunci se constată că
majoritatea ţărilor îşi schimbă locul în ratingul competitivităţii, deoarece metodologia elaborată ia în
vedere nu numai indicele general al competitivităţii, dar şi convergenţa către un standard dinainte
stabilit.
Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a tezei.
Metodologia elaborată de autor pentru calcularea competitivităţii naţionale se poate înscrie în
lista celor deja cunoscute, iar implementările descrise în teză vin să confirme importanţa teoretică şi
18
valoarea aplicativă a acesteia. Nemijlocit este propusă o nouă formulă de calcul a competitivităţii,
sunt efectuate calculele numerice aferente formulei propuse. Rezultatele finalizează cu alcătuirea
clasamentului ţărilor lumii în dependenţă de Indicele Global al Competitivităţii, recalculat şi refăcut
după o nouă formulă de evaluare.
Aprobarea rezultatelor. Publicaţii. Rezultatele de bază ale tezei au fost prezentate şi
discutate la şase conferinţe şi simpozioane ştiinţifice: Simpozionului Internaţional al Tinerilor
Cercetători (28 - 29 aprilie 2010) [1], Simpozionului Ştiinţific al Tinerilor Cercetători (14 - 15
aprilie 2011) [2], Simpozionului Internaţional al Tinerilor Cercetători (28 - 29 aprilie 2012) [3],
Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”,
Chişinău, 24-25 septembrie, 2010 [5], conferinţa ştiinţifică internaţională „Republica Moldova: 20
de ani de reforme economice”, Chişinău, 23-24 septembrie, 2011 [75], Conferinţa Internaţională
„European Economy: present and future”, Suceava, 7-9 octombrie 2010.
Rezultatele cercetărilor expuse în teză sunt publicate în 8 lucrări ştiinţifice, inclusiv 3 lucrări în
reviste ştiinţifice cu recenzenţi şi 4 lucrări fără coautori.
19
1. ABORDĂRI TEORETICE ŞI METODOLOGICE ALE GLOBALIZĂRII
1.1 Delimitări conceptuale, dimensiuni, factori determinanţi ai globalizării
Începutul secolului XXI este marcat prin accentuarea pronunţată a fenomenului globalizării
[11,25,26,27,28]. La aceasta etapă istorică globalizarea atrage toate sferele vieţii, începând cu
aspectul economic, politic, social şi terminând cu cel ideologic. Când se vorbeşte despre globalizare
economică, deseori primul lucru care vine în gând este creşterea volumului tranzacţiilor cu bunuri şi
servicii. Însă multe cercetări ştiinţifice din domeniu au constatat faptul că şi investiţiile străine
reprezintă o forţă mare, care direcţionează nemijlocit ţările lumii spre o integrare economică mai
strânsă. Investiţiile dispun de o capacitate incontestabilă de modificare a întregului proces de
producţie prin transferul de cunoştinţe, tehnologii, tehnici manageriale, astfel pot iniţia multe
schimbări pozitive. Putem spune că globalizarea a fost şi este benefică pentru acele ţări în dezvoltare
care şi-au elaborat astfel de strategii de creştere prin care au atras şi valorificat comerţul şi capitalul
străin şi sateliţii acestuia, cum ar fi: tehnologiile moderne, managementul şi marketingul competitiv.
Cel mai bun exemplu de integrare reuşită a ţării în economia globală poate servi China, care, fiind în
trecut, decenii întregi, separată de restul lumii şi suportând consecinţele distrugătoare ale acestei
separări, a înţeles, în cele din urmă, că cea mai bună cale de dezvoltare a unei ţări este deschiderea
economiei sale, aplicând aşa numita politică a uşilor deschise. In concluzie, globalizarea este un
proces ireversibil şi fiecare ţară care - şi planifică temeinic viitorul se vede nevoită să interfereze cu
ea. Dar procesul a fost şi rămâne a fi unul sinuos. Iată o scurtă istorie a problemei.
Putem remarca că deceniile de dezvoltare ale Naţiunilor Unite nu şi-au atins obiectivul de
diminuare a decalajului dintre ţările bogate şi sărace. Volumul asistenţei către lumea a treia care ar fi
trebuit să atingă 1% din PIB-ul ţărilor dezvoltate, a fost de doar 1/2 %. Singurul lucru pozitiv a fost
introducerea sistemului generalizat de preferinţe în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare. Iniţiativa
privind noua ordine economică internaţională a rămas în mare măsură la stadiul declarativ. Crearea
Organizaţiei Mondiale pentru Comerţ întârzie să producă un reviriment în evoluţia schimburilor
economice internaţionale. În acest context, o problematică mult mai generală a fost anunţată prin
Conferinţa ONU privind mediul şi dezvoltarea de la Rio de Janeiro. Deceniul scurs după Rio a
condus la încheierea mai multor convenţii internaţionale şi a fost demarată internaţionalizarea
aspectelor practice de aplicare a acestora. Totodată, s-a conturat mai clar, s-a lărgit sfera conceptuală
a "dezvoltării durabile", cu extindere mai concretă spre compartimentul social. Analiza efectuată de
către participanţii la reuniunea mondială la nivel înalt de la Johannesburg a condus la sublinierea
necesităţii elaborării de strategii care să asigure realizarea obiectivelor dezvoltării durabile atât la
nivel naţional, cât şi la nivel regional şi global. Pe plan conceptual, au apărut principii noi care nu
20
numai că îmbogăţesc sistemul de norme din relaţiile internaţionale, dar vizează introducerea şi
menţinerea aspectelor de echitate, ca latură esenţială în realizarea dezvoltării durabile. În multe
privinţe, conceptele noi nu sunt clar definite şi aceasta nu datorită dificultăţilor de ordin teoretic, ci
unor conflicte de interese. De fapt, avem de a face cu două categorii de actori: cei ce posedă, deci,
furnizează resurse (de regulă, ţări în curs de dezvoltare) şi, respectiv, cei ce utilizează (ţări avansate
din punct de vedere tehnologic). Trebuie mai întâi precizat că nici convenţile încheiate şi nici liniile
directoare ulterioare n-au lămurit problema regimului internaţional de împărţire a avantajelor.
Circulă tot mai insistent ideea constituirii unei organizaţii internaţionale care să concilieze furnizori
şi utilizatori de resurse în reglementarea pieţei cu asemenea resurse. Pentru viitor se poate prevedea
că dezbaterile privind regimul internaţional al împărţirii avantajelor vor fi puternic controversate.
Cea mai mare parte a statelor lumii se află în prezent antrenate într-o formă sau alta de cooperare
economică internaţională, în special în zone de liber schimb sau uniuni vamale, cu trăsături specifice
datorate regiunii în care funcţionează şi care păstrează condiţiile generale ale cadrului de cooperare.
Este mai evident ca niciodată că o economie izolată nu mai pot funcţiona. Putem aprecia, în prezent,
că participarea la mecanismele de integrare economică constituie o expresie elocventă a nevoii de
securitate economică, de progres economic al fiecărui stat. Rolul companiilor transnaţionale în
economia mondială aflată în plin proces de globalizare este în creştere. Producţia internaţională
continuă să sporească, deoarece corporaţiile transnaţionale îşi extind rolul în economia în
globalizare. Estimările recente sugerează faptul că astăzi există aproximativ 65.000 de corporaţii
transnaţionale, cu cea 850.000 de afiliaţi - firme şi societăţi diverse. Impactul lor economic poate fi
măsurat în diverse moduri. Cert este că în ultimul deceniu vânzările lor au fost de două ori mai mari
decât exporturile lumii întregi. Cu alte cuvinte, au loc schimbări dramatice în aspectul comerţului
mondial şi un număr de ţări în curs de dezvoltare şi de economii în tranziţie se află - sau s-ar putea
afla - printre principalii beneficiari. Creşterea exporturilor din aceste ţări câştigătoare este direct
legată de expansiunea sistemelor de producţie internaţionale, mai ales în domeniul industriei
electronice şi al automobilelor. Se consideră că afiliaţii străini deţin acum aproximativ jumătate sau
mai mult din exporturile producătorilor în câteva din asemenea state. Astfel de sisteme au tendinţa
de a se concentra pe ţări, regiuni şi activităţi. Este însă posibil ca dinamismul exportului pe care îl
experimentează "câştigătorii" să se răspândească şi în alte ţări în curs de dezvoltare şi economii în
tranziţie, deoarece producţia internaţională relaţionată cu companiile transnaţionale - mai ales în cele
mai dinamice sectoare ale afacerilor lumii - este concentrată numai în câteva ţări, cu precădere în
Asia de Est şi Sud-Est şi în regiuni din America de Nord şi Uniunea Europeană. Companiile
transnaţionale au devenit însă actori semnificativi şi în multe ţări care nu sunt exportatori globali
majori. Modernizarea exporturilor implică atât îmbunătăţirea eficientei producţiei, cât şi
restructurarea "avantajului restructurării" dinspre static spre dinamic. Punctul de început îl constituie
21
specializarea pe diverse segmente ale sistemului de producţie internaţională care poate implica
beneficii şi previziuni competitive. De aceea, specializarea în segmentele bazate intensiv pe muncă,
chiar şi în cazul exporturilor de înaltă tehnologie, poate, în unele cazuri, să nu fie de dorit; ea oferă
puţine beneficii în pregătire sau în tehnologie şi insuficiente beneficii pentru economia locală, cu
atât mai mult pe termen lung. În afară de aceasta, limitele competitive ale preţurilor scăzute ale
muncii pot dispărea, pe măsură ce salariile vor creşte. Pe de altă parte, exporturile care necesită
multă muncă sunt benefice din punct de vedere economic, atâta vreme, cât valoarea adăugată este
pozitivă în raport cu preţurile mondiale - chiar dacă nu are o creştere în acelaşi ritm cu exporturile.
De fapt, acolo unde supramunca nu este utilizată în activităţi bine remunerate sau mai
economicoase, este în interesul ţărilor să o utilizeze în activităţi orientate spre export. Orice teorie a
avantajelor comparative sugerează faptul că aceste ţări ar trebui să se specializeze într-un proces de
muncă intensivă la începutul activităţilor lor de export, întrebarea care se ridică este dacă îşi pot
moderniza şi susţine exporturile în continuare. Companiile transnaţionale pot contribui la
modernizarea competitivităţii unei ţări fie prin investiţii cu valoare adăugată mai mare în industrii în
care nu au mai investit anterior, fie prin trecerea, în cadrul unei industrii, de la activităţi de
productivitate redusă, cu niveluri de tehnologie scăzută şi cu multă muncă, la activităţi de înaltă
productivitate, de tehnologie ridicată şi bazate pe inteligenţă. Se vădeşte astfel importanţa asigurării
durabilităţii afiliaţilor străini orientaţi spre export. Dacă aceşti afiliaţi străini vor fi incluşi în
economiile ţărilor gazdă, ei va trebui să evolueze la fel de progresiv pe cât de puternic vor stabili
legături cu întreprinderile naţionale. Acolo unde creează astfel de legături, exporturile care au loc nu
numai că vor fi mai durabile şi mai benefice pentru ţara gazdă, dar vor aduce şi o valoare adăugată
naţională mai mare, vor contribui la întărirea competitivităţii sectorului întreprinderilor naţionale -
principiu de bază al dezvoltării economice. De fapt, corporaţiile transnaţionale existente în lume
sunt controlate de un grup foarte mic de "jucători" importanţi. În acest sens, un grup de cercetători
de la Institutul Federal Elveţian de Tehnologie din Zurich au analizat 43.060 de corporaţii
transnaţionale şi au constatat că un grup relativ mic de companii, în principal bănci, deţine un
control "disproporţionat" asupra puterii economiei globale. Cercetătorii au identificat o reţea formată
din 600.508 de "actori economici", dintre care 737 controlează 80% din cifra de afaceri a 43.060 de
firme transnaţionale, de exemplu în România, unde investiţiile străine directe per capita sunt
sesizabile, în topul celor o sută mai mari întreprinderi toate sunt cu capital străin (integral sau mixt).
Se menţionează la fel că în cadrul acestui grup central există un nucleu de alte 147 de companii care
controlează împreună 40% din bogăţia tuturor corporaţiilor transnaţionale. Potrivit aceloraşi
cercetărilor, o companie transnaţională este cea care are cel puţin 10% din acţiunile sale în mai mult
de o ţară. Trei sferturi dintre aceste companii sunt bănci. Sistemul respectiv de centralizare oferă un
control şi, desigur, profit, dar are şi propriile riscuri.
22
Factorii economico-comerciali care au influenţat adâncirea procesului de globalizare a economiei
mondiale sunt:
• Liberalizarea comerţului cu servicii
• Liberalizarea pieţelor de capital
• Liberalizarea investiţiilor străine directe
• Bunurile comune ale umanităţii sunt spaţii cum ar fi oceanele, fondurile marine, care nu sunt
susceptibile a fi divizate şi nici nu cad sub incidenţa suveranităţii statelor
• Securitatea ecologică
• Globalizarea este concepută ca proces al diminuării taxelor vamale, al renunţării la politica vamală
şi la restricţiile de circulaţie a mărfurilor, serviciilor, tehnologiilor şi capitalurilor, pe măsura
dezvoltării schimburilor economice international.
Totodată:
• Liberalizarea mişcării internaţionale a mărfurilor, capitalurilor, serviciilor, persoanelor, forţei de
muncă şi a tehnologiilor, conduce la dispariţia graniţelor comerciale, nu însă şi a graniţelor naţionale
• Se remarcă ca proces obiectiv adoptarea de reglementări comune de către state - acorduri, tratate,
convenţii privind eliminarea dublei impuneri, regimul favorabil al investiţiilor externe, acordarea
clauzei naţiunii celei mai favorizate
• Se înfiinţează unele instituţii şi organisme internaţionale comune cu atribuţii la scară mondială,
regională sau subregională - publice şi private.
În consecinţă are loc o creştere a eficienţei întregii activităţi economice.
De remarcat din cele descrise mai sus că nu toţi, mai ales unii factori de decizie din sfera
politicului, văd globalizarea ca o tendinţă dominantă, integratoare, a relaţiilor internationale în
vremea noastră. În present majoritatea experţilor în domeniu însă consideră ca performantele
economice ale diferitelor naţiuni pot fi judecate şi apreciate dupa capacitatea acestora de a încuraja
competitivitatea propriilor companii la nivel global, nuanţe existând doar la viteza de integrare,
gradul de liberalizare, etc. Deci, per ansamblu, reprezentanţi ai diverselor orientări, analizând
actualele tendinţe din economia mondială, au ajuns sa se împartă în două curente: - pe de o parte cei
care văd tendinţa către o mare integrare economică între naţiuni ca o tendinţă inexorabilă către
globalizare în cadrul careia rolul statului se va diminua din ce in ce mai mult; - pe de altă parte cei
care prezic o acutizare a diferenţelor de performanţă ale economiilor ţărilor dezvoltate determinate
de succesul companiilor naţionale.
1.2 Particularităţi ale sistemului economic modern
1.Abordarea sistemică şi legătura cu economia cunoaşterii. Cel mai apropiat mod de a
23
cunoaşte cauzele fenomenelor înconjurătoare este abordarea (viziunea) sistemică, inclusiv
economia - organism viu, compus din oameni cu interacţiunile dintre ei pe de o parte, precum şi cu
resursele naturale pe de altă parte. Preluând metodologia abordării sistemice şi aplicând-o în
sistemul economic pot fi rezolvate simultan o serie de probleme cu care se confruntă omenirea,
indiferent de amplasarea geografică sau nivelul de dezvoltare. Pentru aceasta va fi nevoie doar de
recunoscut că maximizarea profitului, urbanizarea excesivă, tehnologiile nu pot ignora
interdependenţele de viaţa socială, de echilibrele regionale, de costurile ecologice, de sănătatea
individului. Noţiunile de bază ale abordării sistemice sunt: sistem - mulţimea de elemente şi
legăturile dintre ele; structurile - tabloul dependenţelor între elemente; proces - dinamica
schimbărilor sistemului în timp; funcţii - procese interioare în sistem cu un anumit rezultat; stare -
situaţia actuală a sistemului în comparaţie cu cele precedente. Este foarte important ca în abordarea
sistemică de fiecare dată urmează să fie evidenţiată calitatea sistemică, care nu reprezintă doar suma
elementelor constitutive, ci ceva mai mult, adesea indivizibil, rezultat care reflectă activităţile
întreprinse, fapt ce deosebeşte abordarea sistemică de multe altele. Dintre modele economice,
modelele economice de dezvoltare bazate pe cunoaştere, adică economie bazată pe
cercetare/dezvoltare şi inovare (CDI), pe ramuri scientointensive, pe sisteme TIC, precum şi pe
valorificarea la maximum a capitalului uman, deci cele mai adecvate abordării sistemice, asigură
cel mai înalt ritm de creştere economică. În prezent inovaţia este considerată motorul creşterii
economice. Inovaţia înseamnă noi produse şi servicii, noi metode de fabricare sau livrare, care
adaugă valoare economiei şi permit îmbunătăţirea standardului de viaţă. Totodată trebuie eliminată
percepţia conform căreia inovaţia este de interes numai pentru companiile din sectorul producţiei de
înaltă tehnologie. De fapt, în sectorul serviciilor sau în alte sectoare, inovaţia are un impact
semnificativ asupra creşterii economice şi a locurilor de muncă. Capacitatea intelectuală este
considerată parte integrantă, alături de baza legislativă şi politicile instituţionale pe de o parte şi
politicile macroeconomice pe de altă parte, a unei economii performante. Modelul de dezvoltare
economica bazată pe cunoaştere este o treapta nouă în evoluţie şi presupune noi elemente - cheie
de funcţionare în toate sferele vieţii, noi principii, măsuri adecvate pe termen scurt şi lung. Modelul
înseamnă dezvoltare intensivă, guvernare de calitate, putere centrală optimizată şi putere locală
autonomă, proprietate privată nu numai garantată, dar şi ocrotită de stat, domenii scientointensive şi
antreprenoriat inovativ, iar cercetarea şi tehnologia informaţională constituie parte integrantă a
economiei. Trăsăturile de bază ale economiei cunoaşterii sunt: informaţia, creativitatea, inovaţia,
flexibilitatea, descentralizarea, cooperarea internaţională, automatizarea, clusterizarea, viteza mare a
tranzacţiilor, produse orientate spre anumite pieţe, scurtarea duratei de viaţă a produsului. Un loc
aparte între acestea îl ocupă optimizarea. De obicei, în problemă economică valorile variabilelor se
determina neunivoc şi atunci, apare posibilitatea alegerii din multimea valorilor admisibile ale
24
acestora, a acelor valori, care corespund , dintr-un anumit punct de vedere, celor mai bune soluţii
economice. Astfel optimizarea reprezintă coloana vertebrală a analizei economice, iar modelele de
optimizare răspund cel mai adecvat principiilor economiei cunoaşterii. Acceptarea abordării
sistemice implică şi metodologii specifice de cercetare a sistemelor economice. Oricare ar fi
modelul, mai teoretic sau mai practic, a unei economii postindustriale sau în tranziţie, analiza
comparativă permite efectuarea cercetărilor dintre cele mai complexe. Printre particularităţile
sistemului economic modern de evidenţiat următoarele: complex, supradimensionat, dinamic,
deschis, stochastic. [76]. Actualmente economia de piaţă, orice sistem sau subsistem al ei, poate fi
privită numai ca un sistem integru şi s-ar putea defini ca economie ce reprezintă modul de
organizare si desfăşurare a activităţii economice în care raportul dintre cerere şi ofertă determină
principiile de proritate în producerea bunurilor, modul de organizare şi combinare a factorilor de
producţie, persoanele şi categoriile de persoane ce au acces la aceste bunuri prin mijlocirea
preturilor. Desigur, se pot formula si alte definiţii privind economia de piaţă, dar acest lucru
interesează mai puţin. Vom analiza economia de piaţă din punct de vedere cibernetic, deci ca un
sistem - în acest sens enunţând anumite proprietăţi sistemice ale economiei de piaţă - supunând
analizei si structura acesteia, precum si relaţiile ce se stabilesc între componentele sale (subsistem).
Economia de piaţa este un sistem mare. Dimensiunile economiei de piaţă sunt impresionante, în
cadrul acesteia regăsind ca element (subsisteme) principalii agenţi economici: firmele şi
gospodăriile, sectorul public (guvernamental), sistemul bancar şi altele, precum şi o multitudine de
pieţe: piaţa bunurilor si serviciilor, pieţele financiare (piaţa monetara, piaţa de capital, ş.a.), fiecare
subsistem îndeplinind anumite funcţii complexe, între aceste subsisteme existând relaţii de
interdependentă prin intermediul cărora ele se influenţează şi îşi coordonează funcţiile pe care le
îndeplinesc. Aceste interdependente sunt considerate interne, relaţiile fiind stabilite între elementele
sistemului, dar, există şi legături cu celelalte economii şi pieţe externe ce pot influenţa
comportamentul sistemului în cauză. O caracteristica importantă a sistemului economiei de piaţa
este reprezentata de existenta unor interdependente materiale (reale), valorice si informaţionale, de
multe ori subsistemele din cadrul acesteia fiind interconectate prin fluxuri având natură dublă sau
chiar triplă. Acest fapt este edificator în ce priveşte mărimea şi complexitatea economiei de piaţă.
Economia de piaţa este un sistem deschis. După cum am subliniat şi mai sus, sistemul economiei de
piaţă stabileşte cu alte sisteme o serie de legături: fluxuri de capital, fluxuri de forţă de muncă,
fluxuri de materii prime extrase şi prelucrate, fluxuri de bunuri şi servicii importate şi exportate, etc.,
toate aceste lucruri făcând ca sistemul economiei de piaţă să aibă un caracter de sistem deschis.
Celelalte economii naţionale cu care o economie de piaţă are conexiuni, alcătuieşte sectorul extern,
considerat ca fiind al patrulea subsitem (sector) important al sistemului economiei de piaţă alături de
celelalte trei: firmele, gospodăriile şi sectorul guvernamental. El induce în cadrul economiei anumite
25
procese specifice, legate de influenţa exercitată de celelalte economii asupra economiei naţionale. În
acest caz, limitele economiei de piaţă pot fi mult extinse în raport cu varietatea şi intensitatea
legaturilor economice şi financiare externe. Economia de piaţă este un sistem complex.
Reprezentarea complexităţii sistemului economiei de piaţă leagă această proprietate de dimensiuni,
de numărul de conexiuni dintre subsisteme, de intensitatea şi diversitatea interdependentelor şi
proceselor ce au loc in cadrul acestuia. Modelul fluxului circular vizualizează, într-o modalitate
simplificata, interdependentele valorice dintre principalele subsisteme (firme, gospodarii, guvern si
sectorul extern). Pe lănga acestea, în cadrul economiei, există o multitudine de legaturi energetice,
informational-decizionale, materiale, de forţe de muncă, ş.a. toate acestea suprapunându-se şi
condiţionându-se reciproc în cursul desfăşurării unor procese de mare complexitate cum ar fi cele de
asigurare a echilibrului de piaţă, formarea cererii şi ofertei, alocarea resurselor deficitare existente,
de determinare a venitului primit de indivizi s.a. O altă caracteristică ce determină diversitatea
economiei de piaţă este reprezentata de multitudinea de comportamente asociate diferitelor
subsisteme. Deşi la nivelul macroeconomic al întregii economii putem privi aceste comportamente
ca fiind omogene, de fapt, in cadrul unui subsitem, cum ar fi cel al firmelor, exista diferite tipuri de
comportamente, legate, mai ales, de structura de piaţă pe care firma e activă. Economia de piaţă este
un sistem dinamic. Aceasta înseamnă ca, într-un interval de timp, sistemul de piaţă îşi modifică
starea şi structura şi au comportamentul, fie ca urmare a acţiunii unor factori externi, fie ca efect al
unor cauze interne. Deci dinamica economiei de piaţă este privită ca o evoluţie a sa prin prisma
scurgerii timpului, luând în considerare şi comportamentul de ansamblu al acestui sistem de timp.
După cum se observă timpul reprezintă o variabilă importantă în oricare din procesele şi
subsistemele ce alcătuiesc economia de piaţă. Procesele de ajustare la echilibru ale pieţelor, de
creştere sau dezvoltare ale firmelor, consumul sectorului privat sunt condiţionate de timp. Deciziile
de politică economică sunt realizate tot în timp. Se poate afirma deci că timpul influenţează toate
componentele principale ale sistemului economiei de piaţă, prin urmare, avem de-a face, în mod
evident cu un sistem dinamic. În fine analiza sistemelor se bazează pe modele stochastice, adică
nedeterministe, cu parametri aleatori, în care operaţia principală constă în evaluarea feed-backului,
modele care răspund prin soluţiile obţinute la anumite şocuri ale saltului preţurilor, fluctuaţii ale
cursului de schimb, rate ale şomajului, nivel al salariilor, volum al producţiei, etc. Nedeterminarea
sistemului permite realizarea concomitent a mai multor scopuri în condiţii apriorice. Drept măsură a
gradului de nederminare se utilizează entropia. Astfel caracteristicile sistemului apar ca mărimi
aleatoare, iar entropia înseamnă mărimea care ia valori posibile (populaţie, stare socială a entităţii,
ofertă, etc). Într-un sistem economic aproape toate noţiunile sunt neunivoce, unele provin din
însuşirile interioare ale obiectului de studiu, altele fiind generate de faptul cu la moment nu se
cunosc toate informaţiile despre procesul economic dat, ceea ce echivalează cu faptul că nici
26
caracteristicile respective ale obiectului nu pot fi indicate univoc. Respectiv va exista o nederminare
şi la stabilirea strategiei optime de dezvoltare, deoarece statistica proceselor economice va fi
cunoscută incomplet. În atare condiţii modelele economico-matematice de luare a deciziilor vor
trece în domeniul teoriei jocurilor. De exemplu, despre o marfă se poate spune că volumul cererii
este cunoscut cu exactitate, ori se cunoaşte doar distribuţia statistică, sau în genere se ştiu doar
limitele de variaţie a cererii, etc. Caracteristicile descrise nu pot fi abordate altfel decât sistemic,
iată de ce această abordare (viziune) cunoaşte o amploare deosebită în ultima perioadă a evoluţiei
conceptuale a ştiinţei şi practicii de marketing. Astfel, conceptul de sistem economic în condiţiile
globalizării implică în primul rând definirea categoriilor de sistem(subsistem) şi structură.
Tradiţional prin prisma structurilor şi a metodelor structurale respective economia naţională, de
exemplu, deosebeşte structura de producţie, cea organizatorică şi cea de conducere. La acest capitol
se studiază în deosebi raportul dintre sistem şi structură, modificările structurale, interacţiunea dintre
subsisteme, complexul economic naţional, creşterera economică şi utilizarea raţională a resurselor,
etc. Pornind de la complexitatea problemei economia unei entităţi este considerată sistem cu
multistructură, iar factorii principali care determină modificările structurale sunt: nivelul forţelor de
producţie, productivitatea muncii, politica investiţiilor, ritmurile de creştere economică, nivelul
progresului tehnic, resursele umane disponibile, resursele naturale, condiţiile geografice. Având în
vedere procesul globalizării la aceştea se adaogă: operaţiunile export-import şi conjuctura
economică mondială. Clasificarea adusă nu este cea completă, ea oferă doar un punct de plecare în
analiza complexă a economiei moderne. Edificator în acest sens este caracterul dual al nivelului de
dezvoltare economică, care presupune o dezvoltare extensivă dar şi o dezvoltare intensivă a unei
ţări. La fel mai mulţi economişti cu renume s-au preocupat de problema găsirii unui indicator care ar
caracteriza diversitatea dezvoltării economice, respectiv şi concentrarea acţiunilor comune întru
rezolvarea unei probleme economice dificile. Spre exemplu, A.O. Hirschman a dat mai întâi o
formulă a indicelui de concentrare a producţiei, apoi O.C. Herfindahl [86,87] a propus o formulă
mai rafinată a acestui indicator, R.Geary a propus o modalitate de determinare a preţurilor
comparative, iar ulterior acest sistem a fost modificat esenţial. În epoca globalizării o deosebită
atenţie se acordă stabilităţii sistemului. Un sistem economic se consideră stabil dacă acesta poate
disipa în mod funcţional orice şoc fără a afecta radical caracteristicile stării sale. Această stabilitate
presupune existenţa unui interval de stabilitate asigurat de politicile structurale adecvate, programele
guvernamentale în derulare, proiecţiile macroeconomice de durată, etc., interval care are menirea să
prevină perturbări şi disfuncţionalităţi ale sistemului. Firesc, apare întrebarea despre condiţiile de
stabilitate, legitimitatea, sustenabilitatea şi eficienţa acestora. Pe lângă factorii interni, tradiţionali, în
epoca globalizării mediul economic extern, dinamica dezvoltării şi competitivitatea acerbă a
deschiderii economice pot forţa instabilităţi suplimentare ale sistemului, deaceea stabilitatea la
27
momentul actual trebuie privită exclusiv prin prisma sustenabilităţii, care, în concept modern,
presupune acceptarea creşterii economice ca motor al dezvoltării, fără renunţarea însă la echilibru,
dar într-o definiţie mai generală. Astfel pe termen lung sustenabilitatea urmează să fie concepută ca
o creştere economică echilibrată, iar echilibrul macroeconomic nu trebuie să fie unul conservator,
dimpotrivă, trebuie să favorizeze schimbările calitative ale sistemului. De menţionat la fel şi
accepţiunea mai largă a terminului de stabilitate a sistemului economic care nu înseamnă nici
rigiditare excesivă ce exclude din start orice vulnerabilităţi, dar nici negarea eventualelor riscuri
legate de implementarea reformelor. Prin stabilitate economică prioritar se subînţelege dependenţa
funcţională de stabilitatea fiscală care însă, nu trebuie tratată în sine, ci prin prisma garantării unei
dinamici de dezvoltare sustenabile şi orientate social. Problema crucială care se pune în atare situaţii
se referă la nivelul de operaţionalitate a acestei creşteri economice sustenabile. Sistemul economic
este un organism viu, deci omul dimpreună cu îndoielile sale reprezintă factorul principal de
perturbare şi în final de instabilitate. Tocmai după aceasta vin invarianţii cu rolul lor asupra
proceselor economice, costurile stabilităţii şi sustenabilităţii, sinergia şi chiar optimalitatea
(maximizarea/minimizarea) parametrilor logico-descriptivi. Actualmente abordarea sistemică a
căreiva probleme economice poate fi implementată doar în cadrul unui sistem cibernetic, adică în
cadrul unei izolări relative din punct de vedere informaţional, cu o cantitate de informaţie finită, cu
intrări şi ieşiri controlabile din sistem, sistem în care fluxurile materiale se examinează numai în
calitate de purtători de informaţie. Un sistem cibernetic are următoarele proprietăţi: multitudine de
comportamente, posibilitate de gestionare, control şi monitorizare, capacitate de interacţiune cu
mediul exterior, canale informaţionale multiple, conexiuni inverse, finalitatea comportamentului,
nedeterminare, echilibru, autoorganizare. Totodată un sistem cibernetic modern este deneconceput
fără utilizarea calculatorului - mijloc tehnic universal pentru realizarea automată a schemelor de
calcul care constau în introducerea, memorarea, prelucrarea şi extragerea informaţiei.
2. Set de indicatori. Pornind de la cele menţionate urmează că pentru modelele economice, deci
şi pentru structurile lor, optimulul structural al dezvoltării va trebui de fiecare dată racordat la
optimul economic general, rezultat din compunerea/descompunerea în mai multe subsisteme. Pe de
altă parte economia unei ţări poate fi caracterizată printr-un set de indicatori, notat prin careva
vector, acest vector fiind determinat de o anumită structură. În rezultatul implementării politicilor
economice, indicatorii economici se schimbă, astfel se va constitui un nou vector, care are deja o
altă structură. Firesc apare problema evaluării cantitative a modificărilor structurale, mai precis a
apropierii componentelor primului vector de componentele respective ale vectorului al doilea.
Pentru a aprecia gradul de asemănare/deosebire dintre vectori se poate utiliza produsul scalar dintre
28
aceşti vectori. Un alt indicator al măsurării devierilor indicatorilor este distanţa dintre vectori. La
modul cel mai general, primul vector poate converge către vectorul doi şi viceversa.
3. Strategii de dezvoltare. Pentru a supraveţui în condiţiile globalizării o entitate are nevoie de
o strategie de dezvoltare economică. O trecere în revistă a celor mai cunoscute pot fi găsite în
[2,12,14,23,24], fiecare bazată pe un model propriu de analiză şi prognoză. În condiţiile globalizării
entităţile sunt nevoite să-şi revadă portofoliile de activităţi, proiectele investiţionale, să părăsească
unele pieţe din cauza reducerii considerabile a cererii de mărfuri şi să reducă producţia şi personalul.
Totodată creşte importanţa şi necesitatea prezenţei unui plan strategic privind poziţionarea în mediul
concurenţial elaborat în baza unei analize strategice complexe. Pot fi sintetizate mai multe abordări
şi modele de analiză strategică, în funcţie de obiectivele trasate, specificul mediului intern şi extern.
Modelul de analiză Strategiile care rezultă din aplicarea modelului
Modelul matriceal al lui Igor
Ansoff
Penetrare, dezvoltare a pieţei, dezvoltare a produselor
şi diversificarea lor
Modelul matriceal BCG
Poziţii: pieţe sau industrii fragmentate, specializate, de
anvergură şi în impas
Modelul matriceal General
Electric
Strategii rezultate din raportul
potenţialul/caracteristicile pieţei
Modelul matriceal ADL
Poziţia de lider, de expansiune, asigurare a statutului
quo, repliere progresivă a concurenţei, maximizare a
profitului pe termen scurt, repoziţionare şi abandonare
a pieţei
Modelul Hussy
Poziţie stabilă pe piaţă şi de creştere
29
Modelul PIMS
Orientarea în funcţie de factorii care o influenţează
Modelul Porter
Cele mai mici costuri totale, de diferenţiere şi de
concentrare
Modelul celor cinci forţe
concurenţiale al lui Porter
Strategii specifice în funcţie de situaţie
Modelul GAP
Se compară rezultatele obţinute cu rezultatele
prevăzute pentru anumite perioade de timp
Modelul autorilor Norton şi
Caplan
Strategiile se specifică în concordanţă cu profilului
activităţii în baza studierii fiecărei componente şi
controlului axat pe obiective, măsuri, sarcini de
realizat pe pieţe, iniţiative.
Observăm că, deşi modelele sunt diferite, au şi puncte comune: orientarea strategică spre
profitabilitate, identificarea unei poziţii optime în cadrul pieţei, ţinând seamă de factorii de risc şi
satisfacerea corespunzătoare a cumpărătorilor. Modelele sugerează ideea analizei atât în ansamblu,
cât şi pe domenii de activitate strategică.
4. Evaluarea competitivităţii. O problemă aparte este evaluarea activităţilor strategice descrise
mai sus. Cel mai des aceasta se face prin prisma competitivităţii (globale, naţionale, regionale, etc.).
Competitivitatea economiei naţionale, de exemplu, se măsoară printr-un indice sintetic incluzând
principalii indicatori de dezvoltare ai ţării, unii în forma iniţială, alţii agregaţi, care au legătură
directă sau indirectă cu căile şi măsurile luate la nivel guvernamental sau local, adică cu elementele
strategiei de marketing a statului respectiv. World Economic Forum (WEF) elaborează şi publică
de mai mulţi ani topuri ale activităţilor economice ale statelor privind aranjarea lor în ierarhia
competitivităţii economice globale [88]. Desigur, la îndemâna statului respectiv rămân pârghiiile de
gestiune economică, dar pe de altă parte dezvoltarea acestuia trebuie evaluată comparativ cu
economia altora. Astfel, considerentele politice, factorul subiectiv, etc. nefiind posibil de exclus
totalmente din raţionamente la alcătuirea acestor topuri. Până la urmă politicienii sunt cei care
30
administrează treburile statului, pregătesc economiile naţionale şi internaţionale pentru noi reforme.
World Economic Forum [111,112], la rândul său, de mai mult de 30 ani monitorizează potenţialul
statelor şi naţiunilor, pornind de la lista acestor topurilor anuale. Ca rezultat, Raportul contribuie la
identificarea factorilor-cheie ai dezvoltării, ajută la înţelegerea faptului de ce unele ţări deschid
mereu oportunităţi pentru populaţie, iar altele se împotmolesc în labirintul reformelor. În 2011
Raportul [112] a inclus 139 economii, în 2013 – deja 144, tot atâtea state de pe întreg mapamondul,
care conţine un profil în detalii a fiecărei ţări, studii suplimentare acoperite de peste 100 indicatori.
Dintre aceştea GCI - General Competitivness Index, indicatorul sintetic are drept scop captarea
complexităţii fenomenelor la nivel naţional şi prin intermediul căruia se fac concluzii despre
competitivitatea naţională a fiecărui stat luat aparte şi în ansamblul economiilor. Aici putem găsi
informaţii despre calitatea guvernării, stabilitatea economică, eficienţa pieţelor, nivelul tehnologic,
etc. În plus GCI ne spune mult şi despre sănătatea naţiunii respective, calitatea mediului ambiant,
dialogul social, transparenţa presei, etc.
5. Dezvoltare prin convergenţă. Complexitatea proceselor economice în epoca globalizării face
dificilă gestiunea eficientă a acestora. Din multitudinea de abordări în suportul gestiunii dezvoltării
economice cea mai cunoscută este cea ce ţine de convergenţa economică [18]. De exemplu, pornind
de la aspiraţiile Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană şi având în vedere decalajele
considerabile privind dezvoltarea economică a republicii se impune necesitatea dezvoltării
economice de perspectivă a ţării prin convergenţă la economia UE. Atractivitatea UE este că a oferit
ţărilor-membre şi candidate curajul reformelor economice. O ţară candidată trebuie să ţină cont de
provocările comunităţii la care aspiră, iar pe măsură ce se apropie momentul aderării acesteia la
comunitate, tot mai mult în prim plan ies procesele de convergenţă. Convergenţa este un proces
desfăşurat în timp, implicând una sau mai multe ţări, care aspiră la realizarea unor obiective fixate
dinainte. Integrarea economică în comunitatea europeană (UE) înseamnă, printre altele, o corelare
prin sincronizare a economiilor naţionale cu cea din UE, precum şi tendinţe structurale, compatibile
în timp, referitoare la: stabilitate economică (tipolologie dezvoltare, creştere economică, echilibru
economic, balanţă de plăţi, sustenabilitate), taxe şi tarife (politici fiscale, bază de impozitare, tarife
vamale şi comerţ), buget şi obligaţiuni financiare (venituri, deficit bugetar), control administrativ
(corupţie, economie ascunsă, monitorizare), legislaţie la nivel micro (legislaţie companii, plan de
afaceri); uniune vamală (acorduri privind agricultura, obstacole tehnice, măsuri investiţionale,
inspecţia înainte de expediţie, reguli de origine, licenţe, subvenţii maxime, măsuri compensatorii,
salvgardarea, comerţ bunuri, comerţ servicii); uniune economică şi monetară (acord despre
transporturi, tranzit, decizii în domeniul comunicaţiilor, curs valută, monedă unică), etc.
Metodologic aceasta echivalează cu reducerea decalajelor în domeniul economiei reale proprii şi
apropierea de standardele comunitare, iar evaluarea convergenţei unui proces, sector, activităţi
31
economice sau economii în ansamblu se efectuează în baza unei analize sau a unor cercetări
economice comparative. Analiza comparativă modernă permite efectuarea cercetărilor economice
destul de aprofundat, foarte aproape de situaţia reală, de aceea a devenit un puternic suport de
analiză şi prognoză. Cel mai des compararea se face cu un etalon, după care se apreciază
omogenitatea, gradul de convergenţă/divergenţă. În asemenea cercetări principalul constă în
selectarea criteriului de convergenţă - criteriu care ar permite monitorizarea şi evaluarea permanentă
a procesului de convergenţă economică. În genere, până în prezent, nu există un indicator unic
pentru a evalua procesul de convergenţă. De aceea şi diversele ipoteze și metodologii existente, cu
indicatorii pe care îi utilizează, precum și rezultatele studiilor efectuate privind convergența în
Uniunea Europeană sunt adesea ambigui. Unele metodologii susțin existența convergenței, altele
pornesc de la premisa că un proces de convergență nu este încă demonstrat și deci, în consecinţă, nu
poate fi luat în considerare. Astfel, diferențele în materie de convergență apar la nivel de grupe de
țări, precum şi la nivel de uniune economică.
1.3 Abordări ale competitivităţii economice în contextul globalizării şi integrării
Datorită globalizării, în calea afacerilor apar noi dificultăţi, iar în schimb se nasc şi noi
oportunităţi. De această întâlnire trebuie să fii pregătit, iar procesul în ansamblu nu poate fi
interpretat altfel decât că singura cale pentru a beneficia de pe urma globalizării. În condiţiile
liberalizării mişcărilor de capital şi ale modificării rapide a avantajele comparative, una dintre
consecinţele globalizării o constituie creşterea transparenţei mediului economic şi, implicit,
reducerea costurilor informaţiei [13]. Pe această bază pot fi identificate relativ uşor deciziile de
politică economică şi pot fi anticipate efectele acestora. Din ce în ce mai mult, agentul economic
este atent la modul de elaborare a deciziei de politică economică a statului sau altor autorităţi
decizionale. Totodată, astăzi, în contextul globalizării, provocările la adresa stabilităţii
macroeconomice îşi sporesc complexitatea, ca urmare a creşterii gradului de deschidere a
economiilor, a liberalizării fluxurilor de capital, a adâncirii pieţelor şi a diversificării produselor. De
aceea impotantă este pregătirea economiei unei entităţi pentru globalizare prin impunerea regulilor
clare în politica economică permite realizarea unor strategii mai bune. Cu cât gradul de deschidere a
economiei creşte, pieţele sancţionează orice incoerenţă sau relaxare a politicilor macroeconomice
nejustificată economic sau orice altă eroare de politică economică. Aşadar, nu este permisă
promovarea unor politici imprudente. Ca alternativă la relaxarea politicii macroeconomice,
globalizarea cere îmbunătăţirea competitivităţii economice. La nivel macroeconomic trebuie, de
exemplu, evitate deficitele fiscale nesustenabile sau supraaprecierea monedei naţionale. Pe de altă
parte, fără firme puternice, competitive, pieţele vor fi invadate în continuare de bunuri importate. Un
rol aparte revine politicilor cursului de schimb în condiţiile globalizării, legate direct de
32
competitivitatea internaţională care se bazează pe: menţinerea dinamicii salariilor reale în limitele
creşterii productivităţii muncii, controlul ratei inflaţiei interne, ajustarea permanentă a cursului
nominal de schimb. Dar, spre deosebire de schema tradiţională descrisă mai sus, globalizarea ne
obligă să luăm în considerare şi alte abordări. Paul Krugman a realizat una dintre cele mai severe
critici la adresa abordării tradiţionale a competitivităţii internaţionale. Conform opiniei lui Krugman,
concurenţa internaţională pe pieţele bunurilor şi serviciilor se realizează între producători şi nu între
ţări. Producătorii concurează în sensul că pierderile unora se pot transforma în câştiguri pentru alţii.
În acest sens concurenţa îşi pierde din relevanţă la nivelul ţărilor. Krugman susţine că este lipsit de
sens să se vorbească despre rivalitatea comercială a ţărilor, deoarece toate câştigă din comerţul
internaţional. Krugman arată însă că ţările concurează în ceea ce priveşte atragerea factorilor
internaţionali de producţie - capital şi forţă calificată de muncă. Succesul ţărilor în concurenţa pentru
factorii de producţie cu mobilitate internaţională este determinat de avantajele comparative. Un nivel
raţional al impozitării, o infrastructură corespunzătoare, un cadru legislativ stabil şi eficient, o forţă
de muncă calificată şi nu foarte scumpă sunt elemente care compun aceste avantaje. Dacă o ţară
reuşeşte să ofere astfel de avantaje, atunci ea devine atractivă pentru investitori şi pentru dezvoltarea
unor firme puternice, competitive pe plan internaţional. Krugman sugerează că politicile economice
trebuie să vizeze crearea şi consolidarea avantajelor comparative ca unul dintre factorii esenţiali ai
succesului firmelor în comerţul internaţional. Krugman nu este de acord cu abordările tradiţionale
ale competitivităţii internaţionale, care se limitează la poziţia contului curent al balanţei de plăţi
externe şi la indicii cursului de schimb. El merge mai departe, susţinând că poziţia contului curent al
balanţei de plăţi externe nu este un indicator relevant al competitivităţii internaţionale. Faptul că o
economie cu o monedă naţională puternică înregistrează un deficit comercial semnificativ nu indică
neapărat o competitivitate redusă. Krugman susţine că, dimpotrivă, deficitul comercial semnificativ
şi moneda naţională puternică se pot datora gradului mare de atractivitate pe care economia
respectivă îl exercită pentru investitorii străini. Criticii abordării tradiţionale propun o viziune
multidimensională a competitivităţii internaţionale, cu o pronunţată orientare spre latura de ofertă a
economiei. În cadrul acestor abordări noi, competitivitatea este determinată de avantajele
comparative, capacitatea de dezvoltare a produselor şi a proceselor de producţie, calificarea forţei de
muncă, stocul de cunoştinţe tehnologice şi manageriale, flexibilitatea pieţelor şi potenţialul acestora
de a se ajusta la schimbările structurale. Din perspectiva politicilor economice, adepţii abordărilor
noi aduc în discuţie raţionalizarea impozitării, asigurarea ofertei de infrastructuri, minimizarea
intervenţiilor guvernamentale şi flexibilizarea pieţei muncii. Michael Porter, la rândul său, critică
orientarea de bază a abordării tradiţionale, susţinând că obiectivul politicilor macroeconomice
trebuie să fie competitivitatea internaţională obţinută în condiţiile unor salarii ridicate. În
accepţiunea acestuia, o economie care reuşeşte să-şi controleze deficitul contului curent al balanţei
33
de plăţi externe la un nivel redus al salariului real sau la un nivel ridicat al şomajului nu este cu
adevărat competitivă. Porter susţine că perseverenţa în menţinerea unor cursuri de schimb
subevaluate întârzie ajustările microeconomice. În acest context, subevaluarea monedei naţionale
acoperă deficitul de competitivitate şi reduce dinamismul la nivelul producătorilor. Porter îşi declară
explicit adeziunea pentru o monedă naţională puternică în scopul stimulării interesului
producătorilor pentru realizarea unor câştiguri de competitivitate. Opiniile lui Porter în ceea ce
priveşte cursul de schimb par să fie împărtăşite şi de George Soros, care arată că, într-o economie
deschisă, exporturile încorporează totodată un volum semnificativ şi de importuri. Conform opiniei
lui Soros, deprecierea monedei naţionale înscrie economia într-un cerc vicios. Deprecierea
scumpeşte relativ importurile utilizate drept intrări în producţia pentru export. Deoarece exporturile
sunt descurajate, problemele contului curent al balanţei de plăţi externe se amplifică, fapt care
adaugă presiuni noi asupra cursului de schimb. Dimpotrivă, dacă moneda naţională rămâne
puternică, economia intră într-un cerc virtuos. Moneda puternică ajută la controlul inflaţiei.
Deoarece conţinutul de import al exportului este ridicat, cursul de schimb rămâne mai mult sau mai
puţin stabil, iar poziţia contului curent al balanţei de plăţi externe tinde să se îmbunătăţească. Am
redat din opiniile a trei cunoscuţi economişti contemporani ai economiei globale pentru a sublinia că
politicile tradiţionale ale cursului de schimb sunt puse sub semnul întrebării. Pe de altă parte aproape
toţi economiştii consideră că preţurile bunurilor şi serviciilor trebuie să fie rigide doar pe termen
scurt. Dacă preţurile interne ale bunurilor şi serviciilor sunt rigide, atunci deprecierea nominală a
monedei naţionale induce o scumpire relativă a producţiilor externe în raport cu cele interne;
exportul este încurajat, importul este descurajat, iar soldul contului curent extern se îmbunătăţeşte.
Astfel politica monetară poate fi utilizată eficient prin Banca Centrală pentru stabilitatea preţurilor,
iar un compromis al diversităţii de opinii referitoare la cele enumerate a fost includerea în ratingurile
oficiale, alte clasamente şi topuri a calculelor paralele în valoarea aşa numitei PPC - parităţi a
puterii de cumpărare a valutei naţionale. Important este şi faptul cum statele administrează crizele
financiare în condiţiile globalizării. Autorităţile de obicei întăresc aici politicile fiscale şi monetare,
micşorând datoria externă şi mărind rezervele valutare oficiale. Suplimentar orice economie este
pasibilă de şocuri externe, criza din exterior şi chiar război în afara ţării. Între timp s-a schimbat
şi politica structurilor financiare internaţionale. Astfel FMI recurge la o nouă abordare referitoare
la „împărţirea poverii". Această schimbare de optică a FMI contribuie la ezitarea creditorilor străini
în privinţa împrumuturilor şi atunci alternativa vine de la accelerarea reformelor structurale,
echilibrarea datoriei publice interne şi externe, desemnarea direcţiilor de finanţare prioritară, etc.
Există divergenţe la nivel conceptual şi în privinţa altor repere metodologice. Acelaşi P.
Krugman se opune „chingilor” impuse dezvoltării unui stat cerute, bunăoară, de modelele lui X.
Sala-i-Martin şi M.-E. Porter. Krugman consideră că unui stat n-ar trebui să se impună prea multe
34
restricţii în opţiunea de dezvoltare economică, suficiente fiind doar elementele de convergenţă
structurală către un anumit standard de dezvoltare, pe când X. Sala-i-Martin şi M.-E. Porter, mai ales
ultimul, leagă toţi indicatorii economici de dezvoltare ai unei entităţi prin relaţii foarte dure de tip
funcţional, caz în care puterea executivă naţională la nivel de Guvern sau administraţie locală nu are
prea multe pârghii de ales în demersul economic. În UE de mai multe decenii se discută în
contradictoriu despre cele două alternative de dezvoltare şi deschidere spre exterior care implică:
macrostabilitate sau instabilitate restructurantă, echilibru economic sau creştere economică
permanentă, etc. Compromisul la care s-a ajuns nu prea demult se numeşte dezvoltare prin
sustenabilitate, care înseamnă: anumiţi invarianţi în dezvoltare, stabilitate dar doar pe termen lung,
optimalitate în loc de reduceri, sistem deschis în raport cu mediul, vulnerabilitate exclusă, etc., iar
profitul nu mai constituie criteriul general economic.
Cu o populaţie de circa 508 milioane şi un PIB de peste 8000 miliarde de euro, Uniunea
Europeană [106,109,114-123] reprezintă unul dintre actorii principali de pe scena mondială. Ea
deţine o cincime din volumul comerţului mondial. Este pe locul întâi în lume la exportul de bunuri şi
servicii şi o sursă majoră de investiţii străine directe. UE mai constituie principala piaţă de export
pentru un număr de peste 130 de ţări din întreaga lume. UE deţine cea mai mare piaţă integrată din
economia mondială şi a doua monedă de rezervă valutară din lume. Deoarece relaţiile comerciale
sunt de competenţa UE, majoritatea aspectelor comerciale se negociază, în numele statelor membre,
în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi în tratativele comerciale interregionale şi bilaterale.
Principiile călăuzitoare ale politicii comerciale a UE constituie o contribuţie însemnată a acestei
instituţii la dezvoltarea armonioasă a comerţului mondial, la eliminarea treptată a restricţiilor din
cadrul comerţului internaţional şi a barierelor vamale. Strategia UE constă în "a-şi deschide piaţa"
pentru cea mai mare parte a comerţului internaţional, excluzând, printre altele, comerţul agricol, în
condiţiile în care şi alte ţări fac acelaşi lucru. Valoarea exporturilor din ţările în curs de dezvoltare
către UE a crescut constant şi UE este cel mai mare importator de marfă din cele 49 de ţări cel mai
slab dezvoltate. UE a creat o reţea de relaţii comerciale instituţionalizate, multilaterale,
interregionale şi bilaterale, care cuprinde aproape toate ţările lumii. Un element însemnat al politicii
de dezvoltare a UE îl reprezintă acordurile de comerţ şi asistenţă şi acordurile de cooperare
economică şi parteneriat pe care UE le-a încheiat cu 71 de ţări din Africa, Caraibe şi Pacific. UE
reprezintă şi un furnizor major de asistenţă internaţională destinată dezvoltării, mergând de la
ajutoare alimentare, asistenţă tehnică şi până la donaţii financiare. Extinderea aprobată şi preconizată
a UE va duce la creşterea la 450 milioane a populaţiei UE şi la sporirea ponderii sale economice din
punct de vedere al PIB-ului şi al relaţiilor comerciale. UE poate deveni astfel cel mai mare bloc
economic, cu cea mai mare piaţă unică, depăşind Statele Unite. Acest lucru ar trebui să confere UE o
mai mare influenţă în negocierile şi tratativele economice mondiale, care cuprind de la negocierile
35
comerciale, reformele financiare şi monetare internaţionale şi procesul 'G8" până la problemele
economice regionale. Drept recompensă pentru progresele realizate pe plan politic, economic şi al
reformelor instituţionale, ţările vor obţine acces la piaţa unică a UE, iar chiar integrarea unora sau
liberalizarea viitoare a altora vor permite libera circulaţie a persoanelor, bunurilor, serviciilor şi
capitalului. Alte domenii de cooperare ar putea include: intensificarea cooperării în combaterea
ameninţărilor la adresa securităţii; implicarea în prevenirea conflictelor; reţelele de transport, energie
şi telecomunicaţii; cercetarea europeană etc. Asistenţa UE destinată acestor ţări trebuie să fie
coordonată cu asistenţa acordată de alte organizaţii internaţionale şi trebuie să faciliteze cooperarea
transfrontieră. Rezultatele pozitive ale actualei runde de extindere demonstrează că obiectivele
privind stabilitatea şi securitatea pot fi atinse eficient prin extinderea UE. Perspectiva aderării la UE
- cu condiţia îndeplinirii criteriilor de aderare - a avut un efect pregnant benefic în Europa Centrală
şi de Est, prin aceea că a impulsionat reformele politice şi economice. Dar acest proces nu poate fi
extins la nesfârşit. UE nu poate, efectiv, să integreze toate ţările vecine care doresc să intre în UE,
aplicând raţionamentul logic că extinderea aduce pace şi prosperitate. Prin urmare, problema
extinderii viitoare a UE trebuie plasată în contextul mai larg al "politicii de vecinătate" a Uniunii
extinse. Extinderea ar trebui să insiste pe pregătirea satisfăcătoare, în vederea aderării, a acelor ţări
care urmează să se alăture UE în următorii ani. În acelaşi timp, UE ar trebui - şi acest fapt este,
adeseori, declarat ca o profesiune de credinţă a UE - să-şi dezvolte parteneriatul cu toate ţările
vecine, indiferent dacă acestea se vor integra sau nu în UE. Procesul de extindere a UE va continua.
UE a declarat că acest proces este ireversibil. UE a suplimentat asistenţa financiară destinată acestor
ţări, pentru a le ajuta să se pregătească pentru aderare. Deşi situaţiile diferă de la o ţară la alta,
majoritatea acestora se străduiesc în continuare să înlăture efectele vechiului sistem. Adeseori se
afirmă că UE are nevoie de definirea unor strategii mai bune pentru dezvoltarea acestor ţări. Se
arată, totodată, că, în schimbul confirmării viitoarei lor aderări, aceste ţări trebuie să subscrie la un
program de reforme interne, monitorizat de UE, ca un prim jalon pe drumul către integrare. Nu se
pune problema de a promite o dată anume pentru integrarea lor în UE, deoarece aceasta depinde de
eforturile lor de a funcţiona ca state într-o stare de normalitate. În mod cert însă, efectele pe termen
mediu şi lung va trebui analizate cu atenţie, pentru a evita evoluţiile de natură a produce destabili-
zare macroeconomică. Ultimele declaraţii atât ale reprezentanţilor Uniunii Europene, cât şi ai
Statelor Unite au considerat economia de piaţă a ţărilor-candidate ca funcţională. Cu toate
problemele enunţate UE rămâne cea mai desăvârşită uniune economică din lume creată până în
prezent, din experienţa căreia se pot lua foarte multe lucruri folositoare celorlalte ţări ale lumii, în
primul rând spaţiul economic comun. Spatiul Economic European (SEE) uneşte statele membre UE
într-o piaţă internă guvernată de aceleaşi reguli de bază. Aceste reguli au ca scop să permită
mărfurilor, serviciilor,capitalului şi persoanelor să circule liber în cadrul SEE, într-un mediu deschis
36
şi competitiv, un concept cunoscut drept cele patru libertăţi. Obiectivul Acordului SEE este de “a
promova întărirea continuă şi echilibrată a relaţiilor comerciale şi economic dintre Părţile
Contractante…în scopul crearii unui Spatiu Economic European omogen”. Acordul SEE asigură
condiţii egale de afaceri inîntreaga piaţă internă, prin reguli privind competiţia şi ajutoarele de stat.
De asemenea, conţine prevederi orizontale referitoare la cele patru libertăţi, precum şi la cooperarea
în afara celor patru libertăţi, în aşanumitele domenii de flanc. Acestea din urmă acoperă domenii
cum ar fi cercetarea şi dezvoltarea tehnologică, serviciile de informare, educaţia, instruirea şi
tineretul, locurile de muncă, întreprinderea şi antreprenoriatul, protecţia civilă. Cooperarea se
desfăşoară prin activităţi comune de diferite tipuri. Acordul SEE se bazează pe legislaţia primară,
Tratatul de la Roma a Uniunii Europene şi pe legislaţia secundară derivată (regulamente, directive,
decizii și anumite instrumente non-obligatorii ale SEE, adoptate de instituțiile UE în mod continuu –
cunoscute şi ca acquis-ul comunitar). Ca urmare, o mare parte a Acordului SEE este identică cu
părţile corespunzătoare din Tratatul de la Roma din 1957 care guvernează cele patru libertăţi:
libertatea de mişcare a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi a capitalului.
În concluzie, se poate remarca că Uniunea Europeană oferă ţărilor lumii un exemplu de uniune
de natură economică fără precedent. În UE însăşi dezvoltarea se percepe ca una pentru integrare şi
binele comun, legislaţia companiilor, sistemul de taxe, uniunea vamală, controlul financiar,
prevederile bugetare, circulaţia capitalului, moneda, etc, toate sunt subordonate convergenţei
comunitare. Documente care definesc UE [114-123]: Tratatul de creare, Tratatul de la Maastricht,
Strategia de la Lisabona, etc; structuri - Comisia Europeană, Parlamentul European, etc. În
perspectivă se prevede chiar adoptarea unui Tratat Constituţional, care ar consfinţi juridic cea mai
complexă formă de cooperare economică din lume, răspunzând astfel exigenţelor globalizării. Pe de
altă parte, adoptarea unei conduite prudente în privinţa politicii de venituri, creşterilor de salarii,
corelarea cu îmbunătăţirea productivităţii muncii şi cu sporirea încasărilor efective din valorificarea
producţiei, luarea în seamă a considerentelor expuse mai sus generează perspective mai optimiste de
dezvoltare a unei ţări chiar şi în condiţiile destul de grele ale eventualelor aderări la careva
comunitate sau adaptării la fenomenul globalizării în general.
Pornind de la perespectivele de dezvoltare a Republicii Moldova în epoca globalizării, acestea
trebuie neapărat examinate prin prisma integrării economice în UE. UE, incepând cu cele mai simple
forme de cooperare a ajuns astăzi la formele cele mai complexe (integrare monetară, bancară,
financiară, etc.). Pentru viitoarele ţări candidate la procesul de lărgire a UE, Republica Moldova
fiind una din ele, sunt de accentuat cel puţin două aspecte, care urmează a fi luate în considerare în
procesul de integrare: 1)îndeplinirea criteriilor preaderării şi 2) evaluarea calitativă a acestor
critererii. Pentru Republica Moldova este vital de a înţelege că UE, în primul rând, oferă şansa şi
37
curajul reformelor, iar provocările UE sunt ale întregului continent, inclusiv a Republicii Moldova.
Până la urmă, o ţară candidată aderă la un club, deci cu reguli clare de joc, care se referă la:
- libertatea pieţei unice
- unitatea economică şi monetară
- pregătirea pentru viaţă în epoca globalizării.
Sunt reguli foarte stricte, însă acestea nu sunt atât pentru comunitate, ci mai mult pentru
Republica Moldova însăşi, reguli care vin să disciplineze şi să racordeze treburile interne la cerinţele
unice. Iată câteva capitole ale procesului de integrare care sunt benefice în toate situaţiile pentru un
stat, dornic de prosperitate:
- Voinţa politică - este necesară oriunde şi oricând în promovarea adevăratelor reforme
economice.
- Reforma instituţională - trebuie să fie prioritară, deoarece inseamnă ruperea de trecut care
mau persistă în structurile birocratice vechi.
- Evaluarea capacităţilor statale – aprecierea obiectivă a posibilităţilor Republicii Moldova de
a edifica un stat demn de existenţa sa.
- Administrare publică eficientă – structuri optime de gestionare a treburilor publice.
Implementarea conceptului de mai sus ar da Republicii Moldova:
- democraţie şi valori democratice autentice
- economie veritabilă de piaţă (legislaţie clară pentru companii, sistem modern de taxe şi
impozite, sistem vamal comun, control financiar comun, prevederi bugetare comune,
circulaţie liberă a capitalurilor şi a forţei de muncă, uniune monetară)
- reforme sistematice şi dinamice concomitente
- rezolvarea în comun şi simultan a problemelor continentale, regionale, naţionale
- compatibilitate şi complimentaritate în dezvoltare
- parteneriate comunitare.
1.4 Rolul statului în orientarea ţărilor spre o economie deschisă în condiţiile
globalizării
Statul poate impune politici de orientare spre o economie deschisă în noile condiţii legate de
procesul de globalizare. Statul este cel care reglementează activităţile economice, în primul rând
politicile sale comerciale, inclusiv cele externe şi evaluează eficienţa acestora.
38
1.4.1 Particularităţi ale politicilor comerciale ale ţărilor lumii la etapa actuală
Drept răspuns la provocările procesului de globalizare, în urma a numeroase discuţii de cel mai
înalt nivel la forurile ale statelor lumii s-a venit la concluzia unanimă că economia mondială trebuie
să dea curs acestor provocări, transformându-le în pârghii de creştere a comerţului mondial, a
investiţiilor şi a veniturilor în întrega lume. Dar pentru aceasta este nevoie de un cadru juridic solid,
cu mecanisme de reglementare a diferendelor dintre părţi, de reduceri globale ale taxelor de import,
de reguli clare pentru comerţul cu servicii, de protecţia drepturilor de proprietate, etc. Totodată, nu
trebuie trecute pe planul doi nici problemele dimensiunii sociale (creşterea nivelului de trai,
coeziunea economică şi socială). Mai mult decât atât, „modelul social” a devenit nucleul
numeroaselor acorduri şi negocieri la nivel internaţional, iar drepturile sociale parte componentă a
statutelor de diferite nivele, inclusiv a ONU. O preocupare permanentă în ultimul timp a devenit
utilizarea optimă a resurselor mondiale în conformitate cu obiectivele dezvoltării durabile, precum şi
protejarea şi prezervarea mediului înconjurător. O problemă delicată a statelor lumii constituie şi
redistribuirea resurselor, obţinerea părţii meritate de către ţările în curs de dezvoltare, din creşterea
veniturilor de la comerţul internaţional. Particularităţile relevante ale politicilor comerciale, în
primul rând ale comerţului exterior, pentru dezvoltarea majorităţii ţărilor lumii (circa 150) la etapa
actuală pot fi analizate iniţial pornind de la participarea în Acordul de la Marrakesh privind
constituirea organizaţiei mondiale de comerţ (OMC) [44,49,50,115-124], în care se stipulează că în
domeniul comercial şi economic statele şi politicile economice ale acestora trebuie să fie orientate
spre ridicarea nivelului de trai, realizarea folosirii integrale a forţei de muncă şi a unui nivel ridicat şi
în continuă creştere a venitului real şi al creşterii efective şi spre creşterea producţiei şi a comerţului
cu bunuri şi servicii, permiţând în acelaşi timp utilizarea optimă a resurselor mondiale în
conformitate cu obiectivul de dezvoltare durabilă, în vederea protejării şi prezervării mediului
înconjurător şi, totodată, a întăririi mijloacelor de realizare a acesteia într-o manieră care să fie
compatibilă cu necesităţile şi preocupările respective la diferite niveluri de dezvoltare economică, pe
de altă parte că este necesar să se depună eforturi pozitive pentru ca ţările în curs de dezvoltate şi, în
special, cele mai puţin avansate dintre acestea, să îşi asigure o parte dincreşterea comerţului
internaţional care să corespundă necesităţilor dezvoltării lor economice. În Acordul privind
agricultura se stabileşte o bază pentru a întreprinde un proces de reformă a comerţului cu produse
agricole în conformitate cu negocierile prealabile, obiectivul pe termen lung fiind constituirea unui
sistem de comerţ pentru produsele agricole care să fie echitabil şi axat pe piaţă. Acordul referitor la
textile şi îmbrăcăminte are ca scop formularea modalităţilor care ar permite ingerarea definitivă a a
cestui sector pe baza regulilor întărite, contribuind de asemenea prin aceasta la obiectivul de
liberalizare mai pronunţată a comerţului. Acordul privind obstacolele tehnice în calea comerţului îşi
39
aduce contribuţia importantă pe care sistemele internaţionale de standardizare şi de evaluare a
conformităţii le oferă în această privinţă prin îmbunătăţirea eficienţei producţiei şi facilitarea
conduitei comerţului internaţional. Acordul privind măsurile investiţionale legate de comerţ prevede
măsuri menite să evite efecte prejudiciabile asupra comerţului. Acordul privind inspecţia înainte de
expediţie asigură o liberalizare sporită şi expansiunea comerţului mondial, întăreşte rolul şi sporeşte
capacitatea sistemului OMC de adaptare la evoluţia mediului economic internaţional. Acordul
privind regulile de origine are drept obiectiv asigurarea unei liberalizări mai mari şi expansiunea
comerţului mondial. Acordul privind procedurile în materie de licenţe de import porneşte de la
necesităţile specifice de comerţ, de dezvoltare financiară ale ţărilor în curs de dezvoltare. Acordul
privind subvenţiile şi măsurile compensatorii definesc că o subvenţie se va considera că există: dacă
există o contribuţie financiară a puterilor publice sau a oricărui organism public din competenţa
teritorială a unui membru , sau dacă există orice formă de sprijin a veniturilor sau a preţurilor.
Acordul privind salvgardarea ia în vedere obiectivul general al membrilor de a îmbunătăţi şi întări
sistemul de comerţ internaţional, stabilind reguli pentru aplicarea măsurilor de salvgardare. Acordul
general privind comerţul cu servicii recunoaşte importanţa crescândă a comerţului cu servicii pentru
creşterea şi dezvoltarea economiei mondiale şi stabileşte un cadru multilateral de principii şi reguli
pentru comerţul cu servicii, în vederea expansiunii acestui comerţ, în condiţii de transparenţă şi
liberalizare progresiva şi ca un mijloc de promovare a creşterii economice a tuturor partenerilor
comerciali şi dezvoltarea ţărilor în curs de dezvoltare. Domenii autorizate: 1. Drept de autor şi
drepturi conexe; 2. Mărci de fabrică sau de comerţ; 3. Indicaţii geografice; 4. Desene şi modele
industriale; 5. Brevete; 6. Scheme de configuraţie (topografii) de circuite integrante; 7. Protecţia
informaţiilor nedivulgate; 8. Controlul practicilor anticoncurenţiale în licenţele contractuale mijloace
pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală.
1.4.2 Evaluarea eficienţei activităţilor economice
Economia oricărui stat va rezista noilor condiţii de dezvoltare doar dacă îşi va evalua activităţile
conform celor mai exigente principii şi seturi de indicatori, printre aceştea fiind şi indicatorii
dezvoltării durabile, principiile de evaluare a activităţilor economice în condiţiile globalizării.
Indicatori de dezvoltare durabilă ai Republicii Moldova şi unitatea de măsură a acestora: PIB
per capita, dolari SUA; Ponderea populaţiei sub pragul absolut al saraciei, %; Rata de creştere a
PIB, % fata de anul precedent; Ritmul inflaţiei (fata de perioada respectivă a anului precedent), %;
Cursul oficial mediu anual de schimb al monedei naţionale faţă de dolarul SUA, lei/dolari SUA;
Dolarizarea depozitelor, %; Datoria externă totală in raport cu PIB, %; Datoria de stat externă în
raport cu PIB, %; Deservirea datoriei de stat externe în raport cu veniturile fiscale ale bugetului de
stat, %; Deficitul(-) ,excedentul (+) bugetului public naţional in raport cu PIB, %; Balanţa
40
comercială cu bunuri (preturi FOB) şi servicii in raport cu PIB, %; Balanţa contului curent in raport
cu PIB, %; Valoarea adaugată brută, milioane lei; Populaţia ocupată în economie, mii persoane;
Exporturile de bunuri în raport cu PIB, %; Ponderea exporturilor de produse agroalimentare in
volumul total al exportului, %; Investiţii străine directe (net), milioane dolari SUA; Investiţii
străine directe pe locuitor (stoc), dolari SUA; Investiţiile in capital fix in raport cu PIB, %; Creditul
bancilor comerciale acordate economiei în raport cu PIB, %; Cursul real efectiv al monedei
nationale, %; Rata dobânzii la credite in lei, %; Lungimea drumurilor, km; Resurse energetice pe
locuitor, tone; Consumul de resurse energetice raportat la PIB, kg; Volumul energiei electrice
autohtone în raport cu consumul total, %; Numarul de linii telefonice fixe la 100 de locuitori;
Numarul de abonati la retele celulare la 100 de locuitori; Indicele competitivităţii bunurilor
nationale; Rata somajului in rândul tinerilor in virsta de 15-24 ani, %; Populaţia plecată în alte ţări
la lucru in raport cu populaţia activă, %; Salariul nominal mediu lunar al unui salariat in economie,
lei; Pensia medie lunara (la sfirsit de an), lei; Ponderea populatiei sub pragul alimentar al saraciei,
%; Profunzimea saraciei extreme, %; Severitatea saraciei extreme, %; Ponderea populatiei sub
pragul de 4,3 dolari pe zi la PPC %; Ponderea celei mai sarace chintile in consumul national %.
Indicatori ai dezvoltării durabile sectoriale (agricultura): Volumul producţiei agricole în unităţi
naturale şi băneşti, inclusiv în sectorul mic şi mijlociu de producţie; Volumul producţiei în
industria alimentară în unităţi naturale şi băneşti; Volumul exporturilor şi importurilor produselor
agroalimentare; Suprafeţele însămînţate, mii ha şi efectivul de animale, mii capete; Preţurile la
principalele produse agricole în statică şi dinamică; Dinamica ponderii cheltuielilor pentru produsele
alimentare în consumul produselor alimentare pe cap de locuitor, kg, litri, buc., etc.; totalul
cheltuielilor gospodăriilor casnice, structurate după nivelul de venit şi amplasare regională.
Dinamica investiţiilor în capitalul fix în sectorul agroalimentar, inclusiv pe forme de proprietate:
publică, privată; mixtă (privată + publică); străine; autohtone mln lei; Volumul creditelor obţinute,
inclusiv pe termen scurt; pe termen lung mln lei, structura şi calitatea acestor credite, dinamica
cerinţelor de gaj şi utilizarea istoriilor de credite; Volumul profitului obţinut (mln lei) şi nivelul
rentabilităţii (%) în sectorul agrar şi industria alimentară, în dinamică şi în comparaţie cu restul
economiei; Dinamica barierelor administrative în sectorul agroalimentar, inclusiv la crearea
întreprinderii, raportarea şi plata impozitelor, frecvenţa şi durata controalelor, numărul de
documente necesare pentru fiecare procedură etc, timpul necesar pentru accesul la subsidii.
Suprafeţele agricole irigate, mii ha; Suprafeţele agricole puse la conservare, mii ha; Suprafeţele nou
împădurite, mii ha; Investiţii publice în protecţia surselor naturale, mln lei. Dinamica calităţii
solurilor; Pierderile financiare din cauza deteriorării resurselor naturale şi calamităţilor naturale.
Drumuri locale cu îmbrăcăminte rigidă, mii km; Investiţii publice în aprovizionarea localităţilor
41
rurale cu apă, gaz natural, construcţia şi reparaţia drumurilor etc., mln lei; Numărul locuinţelor
asigurate cu apă, gaz natural, telefon etc., mii unităţi.
Evaluarea activităţilor economice ale entităţii: Principiile de bază ale evaluării activităţilor
economice: 1. analiza cost – beneficiu, cu etapele: Identificarea costurilor/beneficiilor; Evaluarea
costurilor/beneficiilor în termeni de unitate de măsură; Scontarea costurilor /beneficiilor; Evaluarea
financiară a costurilor şi beneficiilor – respectiv cheltuieli şi venituri; Unitatea de evaluare –
diferenţa dintre costuri şi beneficii. 2. relevanţa activităţilor economice. 3. valoarea adaugată a
activităţilor economice. 4. monitorizarea proceselor. 5. evaluarea riscurilor.
Scurt comentariu la aceste principii:
a). Analiza cost - beneficiu este probabil cea mai bine cunoscută analiză (tehnică) pentru
evaluarea activităţilor economice ale unei entităţi. Principiul de bază al tehnicii respective poate fi
simplu formulat astfel: dacă beneficiile depăşesc costurile, atunci măsura merită a fi analizată în
continuare, însă dacă costurile depăşesc beneficiile, atunci măsura se respinge. In cadrul analizei
există trei elemente principale. Prima include identificarea potenţialelor beneficii şi costuri. A doua
etapă include evaluarea costurilor identificate şi beneficiilor în termeni de unitate de măsură. Al
treilea element este distribuţia beneficiilor şi costurilor pe parcursul unei perioade de timp.
b). În teza de faţă se va atrage atenţia asupra evaluării activităţii economice prin preţ. In
evaluarea financiară beneficiile sunt obţinute prin încasările din vânzări, iar resursele sunt oferite de
costurile (cheltuielile) de producere. Preţurile de piaţă sunt folosite astfel drept unitate de evaluare.
Prima etapă în evaluarea financiară constă în calcularea fluxului bănesc. Acest lucru se efectuează
prin înregistrarea anuală a veniturilor şi cheltuielilor pentru întreaga perioadă de activităţi. Diferenţa
dintre încasările şi cheltuielile anuale constituie fluxul bănesc net. Însă banii încasaţi ulterior au o
valoare mai mică decât banii încasaţi imediat. Cauza este că banii încasaţi în viitor decât cei încasaţi
în prezent reprezintă un cost de oportunitate, în termeni de venit care ar fi putut câştigat prin
investirea fondurilor într-un cont de economii, care aduce dobândă, sau într-o activitate de producere
care aduce venit. Pentru a combina valoarea anuală netă a fluxului de bani într-o singură cifră
agregată, această valoare trebuie convertită în termeni echivalenţi. Acest lucru se efectuează prin
procesul de scontare, care transformă valorile viitoare într-o valoare echivalentă perioadei de timp
din prezent.
c). Economiile ţărilor dezvoltate au demonstrat că o economie performantă va folosi resursele
unui stat în mod optimal, dar totuşi practic pieţe perfect competitive nu există. De aici apare nevoia
de a efectua evaluări economice, folosind preţurile de piaţă pentru a evalua beneficiile şi costurile.
Dar preţurile de piaţă, la rândul lor, diferă de preţurile optimale, deoarece există imperfecţiunile şi
distorsiunile pieţei. Factorii principali care provoacă această diferenţă între preţuri sunt: plăţile de
42
transfer; imperfecţiunile pieţei şi intervenţia; cursul (ratele) de schimb valutar; preţurile
internaţionale de frontieră; resursele subutilizate; articole necomercializate la timp; etc.
d). De remarcat un consens asupra faptului că stabilitatea preţurilor se referă la evoluţia nivelului
preţurilor agregate, care să fie relativ constantă sau cu modificări de mici dimensiuni. Cu alte
cuvinte, se poate vorbi despre stabilitatea preţurilor atunci când banii îşi păstrează valoarea în timp
sau viteza lor de erodare este nesemnificativă. Dacă asupra conceptului de stabilitate a preţurilor nu
sunt practic divergenţe majore, unele diferenţe de nuanţă apar în ceea ce priveşte măsurarea efectivă
a nivelului inflaţiei. Astfel, există dezbateri privind modalitatea optimă de măsurare a nivelului
creşterii preţurilor, de alcătuire a indicelui de preţuri (compoziţia coşului) şi de identificare a
orizontului de timp adecvat. Inflaţia este unul din factorii principali ai instabilităţii financiare. O
combinaţie optimă între stabilitatea financiară şi stabilitatea preţurilor constituie obiectivul central
într-o economie. Atunci însă când rata inflaţiei se situează la niveluri care depăşesc ţinta stabilită
explicit sau implicit se practică o politică monetară restrictivă, materializată în rate ridicate ale
dobânzii, volum substanţial al absorbţiei de lichiditate - dacă pe piaţa monetară apare un excedent de
lichiditate - şi/sau în aprecierea cursului de schimb.
e). Există un şir de tehnici care pot fi folosite pentru estimarea preţurilor. Alegerea tehnicilor va
depinde de impactul special şi de disponibilitatea datelor. În unele împrejurări, ar putea fi posibilă
aplicarea a câtorva tehnici de evaluare a impactului. Iată o listă a tehnicilor cunoscute bazate pe:
schimbarea volumului de producţie; creşterea costurilor capitalului uman; includerea cheltuielilor
preventive; contingente noi; transport suplimentar; proprietate - privatizare; transfer tehnologic; etc.
Exemplu: În teză aceste principii de bază ale evaluării activităţilor economice capătă o formă
concretă la armonizarea accizelor băuturilor alcoolice în Republica Moldova cu practicele
comunitare [4]. Scop: modificarea politicii fiscale; referinţe: producerea internă, importul, exportul
- toate în ultimii 5 ani; consultare a populaţiei: consum total, bărbaţi, femei, analiză a cotelor de
export; raţionament: de schimbat modul de percepere; cale de implementare: acte normative şi
administrative; opţiuni: a) măsura actuală - % din preţul de vânzare, orice mărire a volumului de
producţie măreşte exponenţial volumul producţiei accizate şi b) măsură nouă - se impozitează doar
volumul fizic produs, adică cantitatea înmulţită la accizul comunitar, în rest agentul economic având
liber la stabilirea preţurilor de vânzare; riscuri: diminuarea încasărilor bugetare; impact economic:
creşterea calităţii vieţii, îmbunătăţirea situaţiei financiare a agenţilor economici de profil;
monitorizare şi evaluare: dinamica acumulării veniturilor.
43
1.5 Concluzii la capitolul 1
- Sunt arătaţi factorii economico-comerciali care au influenţat adâncirea procesului de globalizare a
economiei mondiale: liberalizarea comerţului cu servicii; liberalizarea pieţelor de
capital;liberalizarea investiţiilor străine directe; stabilirea bunurilor comune ale umanităţii;
securitatea ecologică; diminuărea taxelor vamale, renunţarea la politica vamală şi la restricţiile de
circulaţie a mărfurilor, serviciilor, tehnologiilor şi capitalurilor.
- Sunt elucidate particularităţile relevante ale politicilor comerciale, în primul rând ale comerţului
exterior, pentru dezvoltarea ţărilor lumii la etapa actuală pornind de la Acordul de la Marrakesh
privind constituirea organizaţiei mondiale de comerţ (OMC) şi descrierea Comunităţii Europeane
(CE) ca uniune de natură economică exemplară.
- Sunt arătate căile şi măsurile de reglementare de către stat a activităţilor sale economice pentru a
face faţă cerinţelor globalizării, este analizat impactul acestor căi şi măsuri întreprinse de autorităţile
competente, este comentată lista indicatorilor care caracterizează aceste activităţi economice în
condiţiile globalizării.
- Se subliniază că nu toţi factorii politici din lume văd globalizarea ca o tendinţă integratoare,
aceştea având rezerve faţă de efectul pozitiv al proceselor integraţioniste, dar majoritatea însă
înclinând spre o deschidere economică cât mai largă.
44
2. STRATEGII DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL
GLOBALIZĂRII
În epoca globalizării strategia de dezvoltare a oricărui sistemului economic include câteva
capitole obligatorii, ignorarea cărora implică mari dificultăţi de dezvoltare pe termen lung.
Aproape întotdeauna aceste capitole obligatorii reflectă stuaţia în domeniile: comerţ, finanţe,
întreprindere, inovaţie, forţa de muncă, administraţia centrală şi locală, tendinţe integraţioniste în
circuitul economic mondial. Starea comerţului cu bunuri va reflecta ponderi în exportul regional şi
mondial, iar sofisticarea comerţului cu servicii va reprezinta un alt atu al relaţiilor comerciale.
Tendinţa generală actuală constă în diversificarea comerţului pe toate căile posibile, căutarea
permanentă de noi parteneri, cucerirea segmentelor noi de piaţă, orientare spre export. Contează
mult şi sustenabilitatea/emergenţa afacerilor. Referitor la situaţia financiară a sistemului economic
se va evidenţia integrarea în sistemul financiar internaţional, fluxurile totale de capital, volumul
investiţiilor directe, rezervele valutare, cursul de schimb al valutei naţionale, balanţa de plăţi,
inflaţia. Stabilitatea financiară este o precondiţie a supraveţuirii sistemului în epoca globalizării.
Mobilitatea forţei de muncă va încuraja creşterea eficienţei economice, optimizarea aparatului
administrativ va face sistemul mai atractiv pentru investitori, inovaţia va da turaţii motorului
creşterii economice. La nivel micro definitoriu va fi nivelul productivităţii întreprinderii. O analiză
minuţioasă a stării de lucruri scoate la iveală adevărata faţă a agentului economic respectiv, de aceea
se vor utiliza mijloacele pentru evidenţierea decalajelor aferente productivităţii, factorilor legaţi de
creşterea producţiei sau a volumului de servicii prestate, structurii antreprenoriale, atractivitatea
mediului de afaceri, sofisticarea afacerilor la nivel micro, raportului între specializări tradiţionale şi
sectoare absolut noi, dimensiunii, costurilor sociale, protecţiei mediului ambiant. Un capitol
important este crearea unei veritabile mărci a sistemului economic, legat nemilocit de noţiunea de
marketing. Marketingul este sistemul de activităţi economice referitoare la preţuri, programarea,
promovarea şi distribuirea produselor şi serviciilor menite să satisfacă cerinţele clientului-
cumpărătorului-consumatorului. Dacă s-ar vorbi de trendurile actuale în ştiinţa şi practica de
marketing, atunci trebuie menţionate în primul rând cele marcate puternic de globalizarea pieţei de
bunuri şi servicii, prin evidenţierea modalităţilor de aplicare, identificarea factorilor externi şi
interni, studierea proceselor integraţioniste, evaluarea consumului global, a necesităţilor de mărfuri
şi servicii la nivel mondial, etc. O strategie de marketing este cea care analizează lucid factorii de
manifestare a activităţilor economice, corelează cu potenţialul şi dinamica de care dă dovadă
entitatea şi reprezintă lucru cel mai dificil de realizat într-o situatie concretă. Apariţia globalizării,
creşterea investiţiilor străine, au pus multe ţări sub presiunea de a gasi modalitaţi inovatoare de a-şi
comercializa produsele şi serviciile. În epoca modernă punctul central al unei strategii de marketing
45
trebuie să fie clientul-cumpărătorul-consumatorul. Strategia de preţ trebuie flexibil concepută să nu
slăbească încrederea consumatorilor şi a distribuitorilor în valoarea ofertei şi nici să
“supraîncălzească” motorul prin preţuri. O strategie eficientă de tehnici de marketing va conduce la:
creşterea vizibilitaţii afacerii; mărirea credibilitaţii şi a cotei de piaţă a afacerii; creşterea numărului
clienţilor fideli; creşterea vânzarilor; creşterea profitului; dominarea concurenţei. Aşa dar, pentru a
supraveţui în condiţiile globalizării un stat, un sistem economic are nevoie de o strategie de
dezvoltare, care practic este o condiţie esenţială a reuşitei, strategie care ar îmbina eficient toate
măsurile într-o prioritate naţională. Din miltitudinea de strategii în lucrarea de faţă se pune accent pe
descrierea celor bazate pe utilizarea pe scară largă a preţului [4], pornind de la raportul dintre
preţurile înalte şi cele joase, stimulente la formarea preţului final, politici de promovare, analiza
concurenţei, costurile de producţie, etc., precum şi a valorificării maxime în procesul de producere a
avantajelor competitive naţionale. Iar nivelul competitiv al acestui concept este asigurat de
optimizări ale veniturilor şi cheltuielilor la toate nivelurile şi etapele de dezvoltare.
2.1 Economia cunoaşterii ca sursă de creştere economică
În condiţiile globalizării, marketingul internaţional cunoaşte o serie de modificări calitative
nemaicunoscute până în prezent. Modificări se derulează în mai toate statele lumii, indifirent de
stagiu economic de dezvoltare. Totodată ţinem să menţionăm că de la caz la caz natura acestor
schimbări diferă. Astfel, Modelul Economic European, lansat de Banca Mondială, ţinteşte
restaurarea gloriei şi strălucirii de altă dată a „bătrânului continent” printr-o Creştere de Aur în
toate domeniile: comerţ, finanţe, întreprindere, inovaţii, muncă, administrare, etc. pornită de la
integrare şi dezvoltare prin convergenţă. O întregă maşinărie de convergenţă urmează să asigure
rapid un standard de viaţă demn de invidiat, comerţ cu bunuri şi servicii diversificate şi în proporţii
deosebit de mari cu toate ţările lumii, dar mai ales în spaţiul european, integrare financiar-bancară,
fonduri de emergenţă, proiecte speciale pentru sud-estul european, mobilitatea forţei de muncă.
Această strategie integraţionistă trebuie să aducă la schimbări radicale de imagine, să transforme
marca „Europa” într-o marcă globală, să lichideze orice decalaj comparativ cu alte zone de pe
mapamond la productivitate, competitivitate, antreprenoriat, politici investiţionale, sectoare
economice noi, sferă socială, stil de viaţă, etc. Drept imperative ale modelului se consideră
reconfirmarea de supraputere economică, economia verde, păstrarea tradiţiilor vechi. Aşa dar,
punctul forte al schimbărilor în Europa înseamnă eficienţa funcţionării „maşinii de convergenţă”,
implicit o creştere economică de durată. De interesele Republicii Moldova ţin un şir de schimbări
precum: trecerea la o nouă etapă de dezvoltare pentru multe din ţările lumii, bazată pe economia
cunoaşterii, care ar deveni sursa principală de creştere, precum şi program aprofundat de
reforme pentru alte ţări, în spetă cele aflate în tranziţie, care îşi leagă de aceste reforme economice
46
şansa de a reduce din handicapul faţă de statele prospere. Aceste două calităţi trebuie să devină
componente obligatorii ale strategiei de dezvoltare pentru ţările care cu adevărat îşi doresc să facă
faţă cerinţelor globalizării. A nu nega aici conceptul de sustenabilitate care urmează să fie
încorporată într-o strategie modernă, iar pentru strategiile de marketing sustenabilitatea trebuie să
constituie o caracteristică practic indispensabilă. Teoriile economice actualmente recunosc că
criteriul clasic de comportament - profitul, mai precis profitul maxim nu mai este valabil, acesta
compromiţându-se în timp prin evoluţii extrem de periculoase pentru societate şi mediu. Este nevoie
de un nou concept, iar conceptul de sustenabilitate ar putea fi cel salvator. Astfel s-au încetăţenit
deja conceptul de dezvoltare sustenabilă, creştere economică sustenabilă, competitivitate
sustenabilă, etc. Raportat la creşterea economică sustenabilitatea procesului înseamnă: recunoaşterea
ciclităţii dezvoltării, repetabilitatea evenimentelor economice şi sociale, existenţa invarianţilor
creşterii. Concomitent sustenabilitatea înseamnă un raport acceptat cu stabilitarea relativă, adică
grafic sinusoidal de evoluţie, doar consolidări financiare pe termen lung şi nu garantări continui.
Totodată conceptul de sustenabilitate recunoaşte raportul cu mediul, vulnerabilităţile sistemului, etc.
Aşa dar, în cadrul sustenabilităţii sunt recunoscute politicile economice raţionale, subordonate
intervalului de timp în care ne aflăm.
1. Economia cunoaşterii ca sursă de creştere economică sustenabilă [15]. Un scop raţional al
oricărui stat presupune o dezvoltare economică eficientă şi un proces de modernizare economică
continuă. Pe măsura dezvoltării lor, naţiunile progresează din punct de vedere al avantajului
competitiv şi al modalităţilor specifice de competenţe. Drumul spre competitivitate, spre creştere şi
prosperitate economică înseamnă a construi o economie bazată pe cunoaştere. Ştiinţa economică
arată că o creştere a competitivităţii economice nu poate fi realizată numai prin investiţii şi prin
asigurarea stabilităţii mediului macroeconomic, dacă acestea nu sunt dublate de progresul tehnic,
care amplifică valoarea capitalului şi a forţei de muncă. Activităţile economice care admit
schimbarea de la exploatarea resurselor la exploatarea cunoaşterii reprezintă elementele de bază ale
saltului de la competitivitatea bazată pe cost la competitivitatea bazată pe valoarea adăugată finală.
Astfel, în sensul cel mai general, competitivitatea poate fi definită drept capacitatea unei naţiuni de a
forma un mediu economic, social şi politic, care să susţină crearea accelerată de valoare adăugată.
Conceptul de competitivitate poate fi utilizat pentru a arăta nivelul de dezvoltare al unei ţări, al unei
economii sau al unui sector economic. În literatura de specialitate, există o mulţime de definiţii date
competitivităţii din care rezultă şi scopul creşterii competitivităţii economice. De exemplu,
competitivitatea reprezintă capacitatea unei ţări de a-şi menţine şi spori cota de piaţă pe care o are pe
pieţele internaţionale, îmbunătăţindu-şi, în acelaşi timp, nivelul de trai al populaţiei sau
competitivitatea este capacitatea firmelor, ramurilor, regiunilor, naţiunilor şi asociaţiilor
47
supranaţionale expuse concurenţei internaţionale de a asigura o rentabilitate relativ înaltă a factorilor
de producţie şi niveluri relativ înalte de ocupare pe baze durabile. În concluzie, obiectivul creşterii
competitivităţii rezidă în menţinerea sau creşterea nivelului de trai al populaţiei, concomitent cu
creşterea cotei de participare a unei ţări pe pieţele internaţionale. Dar competitivitatea economică a
unei ţări mai arată legăturile dintre modificarea soldurilor balanţei de plăţi, evoluţiile cursului real de
schimb, realocarea resurselor în diversele activităţi economice şi schimbările de competenţe.
Economistul american Michael Porter defineşte trei stadii ale competitivităţii, subliniind caracterul
ei profund dinamic şi anume: economia bazată pe factori; economia bazată pe capital; economia
bazată pe inovare. În modelul lui Porter, sunt identificate patru categorii de factori decisivi pentru
crearea şi susţinerea competitivităţii la nivel naţional şi anume: dotarea cu factori de producţie;
condiţiile cererii interne; legăturile dintre industrii; strategiile şi structurile organizaţionale ale
firmelor, climatul concurenţial intern. Menţionăm că un climat concurenţial este un element
important pentru crearea şi menţinerea avantajelor competitive ale firmelor. Performanţa
internaţională a firmelor se exprimă în exporturi şi în investiţii străine directe. La nivelul firmei,
concurenţa internă este mai vizibilă şi mai directă decât concurenţa internaţională. În funcţie de
sursa prioritară a competitivităţii, la un moment dat, Porter defineşte şi stadiile dezvoltării unei
naţiuni în termenii competitivităţii: stadiul avantajului competitiv bazat pe dotarea cu factori de
producţie; stadiul avantajului competitiv determinat de volumul şi calitatea investiţiilor; stadiul
avantajului competitiv decurgând din inovare; stadiul bunăstării născut din inovare; stadiul
informaţional numit şi stadiul post-industrial sau al terţializării. Pe de altă parte modelul european de
dezvoltare economică se bazează pe relaţia dintre obiectivul de creştere a competitivităţii economice
şi obiectivele sociale şi cele de mediu. Spre deosebire de celelalte modele de dezvoltare, modelul
european integrează aspectele de mediu în politicile de dezvoltare economică pentru a asigura un
echilibru între obiectivele economice, sociale şi de mediu. Pe termen lung, acest model are ca
obiectiv corelarea dintre competitivitatea economică, incluziunea socială şi protecţia mediului. În
plan economic, competitivitatea înseamnă deplina exploatare a potenţialului de inovare tehnologică
al industriei şi promovarea ecoeficienţei care să permită dematerializarea şi decuplarea creşterii
economice de utilizare a resurselor naturale şi de generare a deşeurilor. În ceea ce priveşte starea
mediului dincolo de impactul pe termen lung, Uniunea Europeană a adoptat standarde mai ridicate
decât majoritatea statelor lumii, ceea ce aduce cu sine un minus de competitivitate, deşi sunt vizibile
progresele teoretice şi practice datorită integrării aspectelor de mediu în obiectivele economice.
Uniunea Europeană susţine integrarea dezvoltării durabile în strategiile companiilor şi recomandă
stimularea activităţii antreprenoriale şi a inovaţiei ca factori-cheie ai competitivităţii. O dată cu
revizuirea Strategiei de la Lisabona post-2010, din perspectiva cadrului general al UE – 2020,
Uniunea Europeană şi-a desemnat trei obiective majore: creştere economică inteligentă prin
48
dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovare; creştere economică durabilă prin
promovarea unei economii competitive, cu emisii scăzute de carbon şi o utilizare eficientă a
resurselor; creştere economică inclusivă prin promovarea unei economii cu grad ridicat de ocupare a
forţei de muncă, generatoare de coeziune socială şi teritorială. Industria – sector care va continua să
reprezinte, în perioada 2012 – 2020, aproximativ 20% din valoarea adăugată brută a economiei UE,
are o importanţă deosebită şi va deţine continuarea procesului de stimulare, la nivelul companiilor, a
ecoeficienţei prin intermediul sistemului de management de mediu, concomitent cu creşterea
eficienţei şi a productivităţii. Având inovarea drept catalizator, armonizarea dintre profitabilitate şi
strategiile de ecoeficienţă stimulează competitivitatea companiilor prin dezvoltarea unui proces de
perfecţionare a activităţii cu efecte pozitive în reducerea costurilor de fabricaţie şi implicit în
competitivitatea produselor. În prezent, ecoeficienţa este un element important de dezvoltare
durabilă. Pentru alinierea la standardele de mediu şi introducerea de tehnologii curate sunt necesare
costuri substanţiale, numai că acestea reprezintă un procent scăzut din cifra de afaceri a companiilor,
costurile ridicate se regăsesc în acele sectoare puternic poluante şi mari consumatoare de resurse
naturale. Pe termen lung, atingerea unui nivel ridicat de ecoeficienţă poate contribui la creşterea
competitivităţii produselor şi serviciilor prin ameliorarea tehnologiilor de-a lungul întregului lanţ de
valoare şi de introducere de noi produse pe piaţă. Inovaţiile ecoeficiente conduc companiile la
folosirea mai productivă a unei game largi de inputuri, compensând astfel costurile de ameliorare a
impactului asupra mediului, adică această productivitate sporită a resurselor are ca efect creşterea
competitivităţii. Un nivel ridicat al ecoeficienţei reprezintă o condiţie necesară, dar nu şi suficientă
pentru dematerializarea şi reducerea impactului asupra mediului al activităţilor economice, ea
trebuie însoţită la nivelul întregii economii de o reducere absolută a utilizării resurselor naturale şi a
impactului asupra mediului.
Criza economică şi financiară, care a afectat, pe parcursul ultimilor ani, majoritatea statelor
lumii, a generat procese în stare să schimbe sistemul economic şi social la nivel global, iar
recuperarea ritmurilor de creştere economică din perioada precriză, redresarea economiei în
ansamblu, ar putea să devină, pentru unele state, un proces de durată şi cu multe incertitudini. În
situaţia creată, o importanţă deosebită capătă găsirea unor noi modele de dezvoltare, recunoscându-
se că competitivitatea şi eficienţa vor reprezenta factorii determinanţi ai sustenabilităţii creşterii
economice. În aceste condiţii, relansarea economiei mondiale se caută din nou în activitatea de
cercetare-dezvoltare-inovare.
Cu certitudine, ştiinţa, tehnica, inovarea, utilizarea cunoştinţelor, şi până acum, de-a lungul
timpurilor, au avut un rol important şi şi-au adus aportul lor la dezvoltarea social-economică, în
susţinerea progresului economic la general. Cu toate acestea, până în prezent nu a fost elaborată şi
definitivată o teorie unică a acestui proces, existând şi mai multe denumiri ale acestui fenomen,
49
precum societatea postindustrială, societatea informaţională, economia digitală, noua economie,
societatea bazată pe cunoaştere şi informaţii, economia bazată pe cunoaştere etc.
Sunt modalităţi diferite prin care se încearcă identificarea acelor schimbări care au avut şi
continuă să aibă loc în lume în contextul progresului tehnico-ştiinţific, globalizării, inovării
dezvoltării durabile etc., condiţii în care, alături de factorii tradiţionali, cunoaşterea se impune ca un
factor cu un rol determinant în progresul economic, iar capacitatea unei ţări de a beneficia de pe
urma cunoaşterii acumulate devine hotărâtoare în succesul economiei acestui stat. În acest context,
cu certitudine putem afirma, ca economia cunoaşterii este o economie care produce şi foloseşte
cunoaşterea în mod eficient pentru dezvoltarea sa economică şi socială.
Este firesc, că nu a fost o simplă întâmplare nici obiectivul strategic stabilit la Lisabona, ca
Uniunea Europeană să devină cea mai competitivă şi dinamică economie din lume, bazată pe
cunoaştere, capabilă de creştere economică sustenabilă şi o mai mare coeziune socială. Iar, conform
Raportului Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare (1987), dezvoltarea durabilă
(sustenabilă) [15] este cea care satisface nevoile generaţiilor prezente fără a compromite
posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi.
Totodată, chiar dacă drept piloni ai Strategiei de la Lisabona au fost recunoscuţi
competitivitatea economică, incluziunea socială şi protejarea mediului înconjurător, iar dezvoltarea
durabilă este recunoscută ca principiu atotcuprinzător al tuturor politicilor europene, în realitate,
problema competitivităţii economice a ajuns să domine agenda politică. În acest proces Strategia de
Dezvoltare Durabilă este uneori redusă numai la pilonul mediului, iar mai mulţi comisari europeni
au declarat cu diferite ocazii referitor la aceste probleme, că UE are nevoie, în primul rând, de
creştere economică, înainte de a putea acţiona pentru protejarea mediului, sau implementarea unor
politici de protecţie socială. Astfel, ajungem la relaţia directă: economia cunoaşterii →
competitivitate → creştere economică sustenabilă [15]. Adică, doar prin valorificarea
oportunităţilor oferite de economia cunoaşterii poate fi asigurat un nivel de competitivitate capabil
să genereze o creştere economică sustenabilă.
2. Reformele economice. Studiu de caz: Republica Moldova. Lucrarea de faţă lansează pentru
Republica Moldova[75], stat cu ecomomia în tranziţie, un program de reforme, cu specificarea că în
acest program se încearcă îmbinarea planului naţional de reforme cu modelul economiei cunoaşterii
în scopul reducerii la maximum a decalajelor existente comparativ cu alte economii, adică
includerea celor două calităţi de mai sus în una singură. Teza nu-şi propune descrirea detaliată a
programului de reforme, acesta ne fiind tema principală a lucrării, ci exprimă doar poziţia subiectivă
a autorului faţă de problema dată prin prisma schimbărilor calitative actuale din sistemele
economice mondiale, regionale şi naţionale. Aşa dar, obiectivul general al reformelor economice în
Republică Moldova este creşterea standardului de viaţă, prin trecerea economiei la model de
50
dezvoltare bazat pe cunoastere, care inseamnă economie bazată pe cercetare, pe ramuri sciento-
intensive, sistem TIC (tehnologia informaţiei şi comunicării), precum şi valorificarea la maximum a
capitalului uman. Specificul acestei dezvoltări pentru Republica Moldova e legat de susţinerea
intreprinderilor mici si mijlocii (IMM) – principalul generator de valoare adaugată, precum şi
oportunitatea implementării modelului în mediul rural, unde ramura dominanta este agricultura. De
aici unul din obiectivele modelului - Dezvoltarea rurală, cu redistribuirea fluxurilor financiare către
bugetele locale, descentralizarea serviciilor către infrastructura rurală, amenajarea teritoriilor din
mediul rural, atragerea remitenţelor la dezvoltarea rurală. Totodată la baza activitatii agentului
economic se va pune eficienţa economică – rezultate maxime cu costuri minime, iar cunoaşterea va
deveni resursa principală a acestei eficienţe. Relevanţa: Oportunitatea adoptarii modelului este
evidentă, ea raspunde perfect la nevoile şi constrângerile situaţiei din economia naţională. Analiza
beneficiilor şi costurilor, atât a celor cuantificabile şi necuantificabile, sustenabilitatea impactului
denotă stricta necesitate de elaborare a modelului. Intru realizarea acestui concept va fi adoptat un
program de reforme, capitolele de bază ale căruia sunt descrise mai jos.
Modelul de dezvoltare economică bazat pe cunoaştere este o treaptă nouă in evoluţie şi
presupune noi elemente – cheie de funcţionare în toate sferele vieţii, noi principii, măsuri adecvate
pe termen scurt şi lung. Modelul este de neconceput fără o guvernare de calitate, cu putere centrală
optimizată şi putere locală autonomă, fără proprietate privată nu numai garantată, dar şi ocrotită de
stat şi in care IMM-urile sunt sursa principală de creare a valorii adaugate, domeniile sciento-
intensive şi antreprenoriatul inovativ priorităţi permanente, iar cercetarea şi tehnologia
informaţională constituie parte integrantă a economiei. Din rândul de măsuri pe termen scurt si
lung de menţionat:
- Susţinerea antreprenoriatului inovativ prin:
a) Cercetare/dezvoltare şi inovare (CDI); b) Finanţarea suficientă a cercetării fundamentale şi
aplicative; c) Stimularea puternică a investiţiilor private în CDI prin cofinanţarea societăţilor
comerciale, participante la proiecte de cercetare; d) Promovarea şi stimularea drepturilor de
proprietate intelectuală; e) Conectarea mediului economic şi social la mediul ştiinţific; f) politica în
domeniul tehnologiei informaţiilor şi comunicaţii; g) Trecerea la servicii on-line; h) Alfabetizare
digitală; k) e-guvernare; l) TIC în învăţământul public; m) organigrama puterii executive centrale şi
locale, structuri executive cu autonomie decizională; n) politici fiscale, programare bugetară
multianuală, politici la export/import, politica preţurilor, politica investitională, asigurări; o)
comerţ electronic; p) antreprenoriat: antreprenoriat şi intreprinderi, societăţi pe acţiuni, societăţi cu
raspundere limitată, cooperative agricole, gospodării de fermier, faliment, etc.
- Schimbări structurale referitoare la:
51
a) Descentralizare; b) Restructurarea sectoarelor primar, secundar şi terţiar ale economiei; c)
Deetatizarea şi redimensionarea giganţilor economici din industrie şi din complexul agroindustrial:
stimulente economice; d) Specializarea pe produse.
- Funcţionarea întreprinderilor
a) Studiu de fezabilitate; b) Principii: eficienţa economică – rezultate maxime cu costuri minime;
cunoaşterea – resursa principală; c) Susţinerea pe toate căile a agenţilor economici cu capacităţi de
absorbţie a inovaţiilor prin stimulente economice.
- Politici economice noi
a) Concept de dezvoltare durabilă; b) Concepţie fiscală, buget local; c) Politica inovatională,
absorbţia inovaţiilor; d) Dezvoltarea pieţei funciare; e) Politici achizitii; f) Crearea infrastructurii
rurale; i) Tehnologii informationale în mediul rural; o) Cooperare regională şi transfrontalieră.
Adiţional PROGRAMUL DE REFORME mai include: descrierea noului mecanism economic,
pachet de programe naţionale, organigrama optimizată a întregii puteri executive, reorganizarea
teritotial-administrativă, schema fluxurilor financiare a bugetului public naţional, set de acţiuni la
nivel macro, mezo şi micro, desfăşurata activităţilor legate de dezvoltarea rurală (infrastructura,
amenajări teritoriale, diverse servicii). Metodologic modelul va avea drept suport pe de o parte
principii noi şi totodată riguroase la elaborarea reglementărilor, cum ar fi: eficienţă economică,
caracterizată prin trend al evoluţiei; proiecţii ale indicatorilor macroeconomici; beneficii maxime
cu costuri minime; echilibre şi dezechilibre economice; rezultate ale abordării sistemice,
implementării modelor economico-matematice de optimizare, de simulare etc.; nivel CDI, nivel
TIC; cunoaşterea - resursa principală a dezvoltării economice; proporţionalitate in raporturile
dintre stat şi antreprenor; autonomie maximală puterii locale; descentralizare; anticorupţie;
responsabilitate; transparenţă; remitenţele canalizate spre economie; autonomie financiară
deplină, iar pe de altă parte abordarea sistemică a proceselor economice cu interconexiuni şi
interdependenţe atât pe verticală, precum şi pe orizontală şi multitudine de opţiuni la luarea
deciziilor. Modelul descris va garanta o dezvoltare durabilă, creşterea substanţială a nivelului de trai
al cetăţeanului; va schimba esential structura PIB-ului, mai ales a creşterii acestuia, cu o pondere
mai mare a volumului producţiei autohtone; va diminua deficitul comercial; va micşora datoriile
interne şi externe; va spori veniturile bugetare; va insemna trecerea de la economia extensivă la
economia intensivă, bazată pe inovaţii şi tehnologii, IMM, capital uman reformat, redimensionări
structurale, dezvoltare rurala autentică, cooperare internaţională.
52
2.2 Cercetarea strategiilor de creare şi valorificare a avantajului competitiv al
statelor (studiu de caz)
O altă componentă obligatorie a unei strategii de dezvoltare pentru o ţără în epoca globalizării
este valorificarea la maximum a avantajelor sale comparative, ceea ce echivalează cu transformarea
lor de fiecare dată în avantaje competitive. Este bine cunoscut faptul că pentru conceptul de
competitivitate şi multiplele modele ale acestuia, bazat pe capital, factor de muncă, şi progresul
tehnic la nivel naţional determinante sunt şi gradul de libertate a schimburilor comerciale,
intervenţia statului în economie, dimensiunea pieţei interne, amplasarea geografică etc., elemente
care pot crea anumite avantaje pentru unele naţiuni în detrimentul altora, ceea ce înseamnă că spre
de deosebire de teoriile clasice, există diverşi factori de influenţă asupra fenomenului de creştere
economică şi competitivitate cu implicaţii directe în adoptarea strategiilor. Astfel în economia
modernă nu este suficientă doar plasarea de capital în teritorii cu forţă de muncă ieftină, ci mai mult
chiar contează, bunăoară, mediul de afaceri pentru IMM sau nivelul de implementare al principiilor
economiei bazate pe cunoaştere, care pot determina un avantaj competitiv decisiv. Pe de altă parte
repere al competitivităţii rămân avantajele comparative (cele absolute, numite şi “diferenţe” de către
M.E.Porter) , care plasează o ţară sau alta pe poziţii de start avantajoase, crează oportunităţi de
dezvoltare şi în eventualitatea valorificării depline a acestora garantează un înalt grad de
competitivitate a produselor respective, mai ales acum în perioada de criză pentru unele state sau
postcriză pentru altele şi totodată puternic marcate de accentuarea pronunţată a fenomenului
globalizării. De exemplu, competitivitatea agriculturii Republicii Moldova se manifestă prin volum
şi calitate la produsele agricole finite, în primul rând a celor orientate spre export, dar iniţial
contează foarte mult resursele climatice şi de sol care sunt factorii de bază ai oricărui sistem de
agricultură, iar din punct de vedere economic şi al dezvoltării durabile a agriculturii, anume solurile
constituie componenta de cea mai mare valoare a resurselor naturale. Iar solurile republicii fiind
foarte bogate, clima relativ favorabilă, precum şi forţa de muncă ieftină reprezintă avantaje
comparative importante ale sectorului agricol din Republica Moldova. La fel economia Iraqului,
care este dominată de industria petrolului şi care în anumite perioade de timp a ajuns şi la cota de
95% din schimburile comerciale ale ţării, constituie un avantaj comparativ foarte convingător, care
în cazul stabilităţii politice din ţară s-ar transforma în unul competitiv. Astfel un avantaj comparativ
legat de o resursă naturală, destul de rigid, arhaic la început se poate transforma în unul competitiv,
dinamic şi inovaţional, acelaşi M.E.Porter numind acest proces de transformare “dinamizat”.
Desigur până la transformarea într-un sistem de indicatori ai unui veritabil avantaj competitiv cu cei
9 piloni (instituţii, infrastructură, indicatori macroeconomici, indicatori de sănătate şi învăţământ,
indicatori ai eficienţei pieţei, indicatori ai pregătirii tehnologice, gradul de complexitate a afacerilor,
53
indicatori ai inovării) este departe, dar avantajul comparativ constituie un atu la startul competiţiei
acerbe din economia mondială. Deci, avantajul [1] comparativ este o condiţie necesară, dar totodată
insuficientă pentru a deveni unul competitiv. În exemplele de mai jos, după o mică prezentare
generală, se arată care sunt avantajele comparative a 4 ţări, aflate la diferite etape de dezvoltare
economică şi cum se transformă acestea în avantaje competitive sau pot eventual deveni competitive
în virtutea exigenţelor globalizării.
1.Suedia.
Suedia [114] este ţara care pune un accent important pe crearea condiţiilor pentru
inovaţie. Calitatea instituţiilor sale publice este de prim rang, cu un grad foarte ridicat de
eficienţă, încredere şi transparenţă. Instituţiile private primesc, de asemenea, note excelente, cu
firme care demonstrează cel mai înalt comportament etic, susţinute de un audit puternic şi standarde
de raportare la bună funcţionare. Marfa şi pieţele financiare sunt, de
asemenea, foarte eficiente, deşi piaţa forţei de muncă ar putea fi mai flexibilă. Combinat cu un
puternic accent pe educaţie de-a lungul anilor şi un nivel ridicat de adoptare tehnologică, Suedia a
dezvoltat o cultură de afaceri foarte sofisticată şi este unul dintre inovatorii lumii. Nu în ultimul
rând, ţara are un mediu macroeconomic stabil, cu un buget aproape echilibrat şi usor de gestionat la
nivelul datoriei publice. Aceste caracteristici împreună fac din Suedia, una dintre economiile cele
mai productive şi competitive din lume. Pe de asupra, Suedia este bogată în păduri de conifere, în
minereu de fier, cupru, zinc, aur, argint, plumb, wolfram, uraniu şi alte minereuri, dar nu are
zăcăminte de petrol şi cărbune, dispune însă de energie hidroelectrică. Cele mai importante rezerve
de fier se află în nordul îndepărtat şi sunt îndeosebi exportate. Întinsele păduri de conifere ale
Suediei, într-o bună combinaţie cu foioasele, servesc la aprovizionarea unei industrii extrem de
dezvoltate: celuloză, hârtie şi produse finite pe bază de lemn. Suedia este un important furnizor de
hârtie şi produse lemnoase pe pieţele internaționale. În 1997, exportul produselor industriei
forestiere s-a ridicat la 91 miliarde coroane suedeze. Energia hidroelectrică ieftină a constituit un
factor esential în dezvoltarea industrială a ţării. Aproximativ 15% din cantitatea de energie a Suediei
este furnizată de centralele hidroelectrice, aşezate pe râurile principale din nord. Petrolul importat
asigura 40% din energia care se consumă, iar cocsul si cărbunele importate asigură 7%. Cele
douasprezece reactoare nucleare ale Suediei asigură peste 15% din energia totală a ţării sau 50% din
energia electrică. Restul energiei provine din combustibili biologici. Economia este bazată pe
industrie şi servicii. Dispune de însemnate zăcăminte de minereuri de fier, şisturi bituminoase,
cupru, zinc, wolfram, uraniu, aur, argint. Industrie avansată: extractivă, metalurgică (fontă, otel,
aluminiu ş.a.), constructoare de maşini (nave, avioane, automobile, material rulant ş.a.), energetică
(peste 1000 de hidrocentrale, centrale nucleare), forestieră, de celuloză şi hârtie, chimică şi
petrochimică, textilă, alimentară. Agricultură specializată în creşterea animalelor pentru lapte şi
54
carne (bovine, ovine, porcine, păsări) şi producţia de cereale (grâu, orz, ovăz, secară). Se mai cultivă
cartofi, sfeclă de zahar, legume, plante furajere. Exportă nave, mijloace de transport, echipamente
industriale, produse miniere şi chimice, hârtie, materiale lemnoase, articole manufacturiere, produse
alimentare. Importă combustibili, maşini şi utilaje industriale, fructe, legume. Comerţ extern cu
Germania, Marea Britanie, Norvegia, SUA, Danemarca, Franţa, Ţările de Jos, Finlanda ş.a. Turism
de amploare. Pescuit maritim. Flotă comercială maritimă. Căi navigabile interne. Căi ferate: 11.285
km. Căi rutiere: 135.859 km. Bogatele sale resurse interne (minereu de fier, material lemnos si
putere hidraulică), au permis o industrializare rapidă, care a transformat Suedia într-un modern stat
al bunăstării. Suedia este o ţară industrial-agrară dezvoltată, cu o puternică industrie extractivă,
siderurgică, a metalurgiei neferoase, iar construcţiile navale au o mare dezvoltare. Cea mai
importantă ramură industrială este construcţia de maşini (autovehicule, motoare diesel, aeronave,
ambarcațiuni, echipamente electrice). Suedia ocupă locul 4 pe glob în industria mobilei, locul 5 in
producția de cherestea şi locul 7 la plăci aglomerate și fibrolemnoase. Stockholmul reprezintă un
important centru industrial şi comercial al Suediei (industrie constructoare de maşini, electrotehnică,
şantiere navale, industrie poligrafică, chimică, usoară, pielărie şi alimentară). Una dintre cele mai
favorabile dezvoltări au cunoscut sectoarele de înaltă tehnologie, precum telecomunicţiile şi
industria farmaceutică, orientate către export. Din 1995 Suedia este membră a Uniunii Europene.
Populaţie (mil) - 9.2; GDP (US$ mlrd.) - 405.4; GDP per capita (US$) - 43,986; Monedă: coroană
suedeză (SEK); Distribuţie PIB: 2% agricultură, 32% industrie, 66% servicii. Din rapoartele WEF:
Stagiu de Dezvoltare – Inovare: Capacitate de inovare – locul 3 în lume; Calitatea cercetării-
dezvoltării - 5; Cheltuieli CDI – 1; Colaborarea univesităţilor cu companiile în domeniul CDI – 5;
Procurări guvernamentale pentru CDI – 13; Acces la rezultate ştiinţifice şi tehnologii – 3; Utilizarea
patentelor – 8.
Concluzie. După cum se vede din datele statistice aduse, Suedia are un mare avantaj competitiv -
anume cheltuielile foarte mari ale cercetării/dezvoltării şi inovării în susţinerea companiilor.
2. România. Avantaje comparative – resursele naturale.
România [9,10,16,17,74,73,67,65,62] a cunoscut mari prefaceri sociale şi economice în ultimii
ani, se numără printre acele ţări din lume a căror aşezare se defineşte cu uşurinţă datorită unor
elemente geografice binecunoscute (Carpaţi, Dunăre, Marea Neagră). Carpatică prin relief, du-
năreană prin reţeaua hidrografică şi pontică prin litoral, România cuprinde pe un teritoriu relativ res-
trâns o mare varietate de relief, proporţional şi armonios constituit. In centru se ridică podişul nu
prea înalt al Transilvaniei, înconjurat de cununa carpatică. Munţii Carpaţi îmbină pitorescul alpin cu
aşezări umane milenare, astăzi în pline transformări socio-economice. Mărginind coroana
munţilor se desfăşoară zona dealurilor subcarpatice şi a dealurilor de podiş acoperite cu vii şi livezi
55
de pomi şi cu o puzderie de sate, oraşe, staţiuni balneoclimaterice. Dealurile sfârşesc cu câmpii
întinse şi mănoase - grânarele ţării. Acest farmec este sporit de pădurile de brad şi foioase, de
pajiştile alpine cu o floră bogată. Ca urmare a aşezării sale in plină zonă continentală europeană,
România are o climă temperata continentală, cu caracter de tranziţie între cea oceanică şi cea
continentală tipică cu trăsături imprimate de specificul reliefului. Frumuseţea pământului României
este întregită de uriaşul brâu de apă al Dunării care culege pe parcursul celor 1075 km de cale
românească cu numeroase râuri. Evoluţia societăţii umane, dezvoltarea socioeconomicâ a ţărilor
lumii ne arata că acestea depind esenţial de nivelul şi modul de folosire a resurselor minerale.
Resursele minerale, mai ales cele energetice, au devenit problema vitala a economiei mondiale şi a
fiecărei ţari aparte, datorită creşterii rolului acestora în dezvoltarea economică şi caracterul tot mai
limitat al altor forme de producere a energiei. Aceasta situaţie a determinat o serie de reconsiderări
ale politicilor economice ale multor tari, inclusiv a României. La aceste restricţii se mai adaugă cele
legate de poluarea mediului înconjurător, inevitabilă în dezvoltarea industrială, a transporturilor cât
şi datorită creşterii aglomerărilor urbane. La etapa actuala resursele minerale constituie pilonii
principali ai fundamentărilor strategice de dezvoltare pe termen scurt sau lung. Este de ajuns numai
să anunţăm că creşterile esenţiale la resursele energetice primare au determinat reevaluări globale ale
cererii şi ofertei, ceea ce după cum se ştie au adus la noi concepţii de conservare a energiei şi au
rentabilizat o serie de activităţi din industria extractivă. Mai mult ca atât, se constată o corelaţie
strânsă între nivelul de dezvoltare economică a ţării şi consumul de energie. Anume, cu cât nivelul
de dezvoltare economică este mai înalt cu atât consumul de resurse minerale este mai mare.
Totodată, se observă şi un salt calitativ în ultimii ani: la un procent de creştere a venitului naţional în
ţările înalt dezvoltate revine numai 0,7-0,76% de creştere a energiei consumate, iar în ţările cu un
nivel scăzut de dezvoltare pentru a spori venitul naţional cu un procent e nevoie aproximativ de o
creştere de 1,15% a consumului de resurse primare. In fine, importanţa acestor indicatori tehnico-
economici e confirmată şi de faptul ca multe anuare editate de ONU şi alte organisme internaţionale
includ de rând cu alţii şi indicatorii consumului de energie pe locuitor la analiza eficacităţii
dezvoltării economice. Cu alte cuvinte energointensivitatea produsului intern brut determină poziţia
ţării în ierarhia statisticilor mondiale. Iată de ce este necesară o cunoaştere cât mai profund posibilă
a potenţialului de resurse minerale ale României. Pe teritoriul României prin activităţi de cercetări
geologice s-au identificat şi conturat până in prezent rezerve pentru 123 de substanţe minerale cum
sunt: ţiţeiul, huila, gazele naturale, lignitul şi cărbunele brun, minereuri polimetalice şi cuprifere,
argile, sare, calcar, sulf, ape minerale şi geotermale. Din aceste rezerve de o importantă deosebită
pentru economia naţională se valorifică din plin doar câteva, potenţialul celorlalte fiind mult mai
mare. Astfel la ţiţei, gaze naturale, cărbune, minereuri, rezervele de perspectivă indică posibilităţi de
creştere a potenţialului economic cu 20-40%. La fel deosebit de promiţător este potenţialul
56
hidroenergetic al României cu bazine importante, inclusiv cel al Dunării. Schimbările relative ale
preţurilor, precum şi schimbările determinate de progresul tehnic în ramurile consumatoare de
resurse energetice denotă o creştere a ponderii petrolului în tot felul de combustibili convenţionali.
Cu atât mai mult că au fost descoperite noi rezerve de petrol la nivel mondial şi în particular în
România. Resursele existenţe se evaluează la circa 44%, adică restul de aproximativ 56% sunt
rezerve de perspectivă. În ultimii ani volumul extras s-a înscris pe panta unui declin constant.
Rezervele existenţe suni localizate aproape exclusiv în interiorul ţării. Unităţile geologice cele mai
cunoscute în România sunt: Depresiunea Carpaţilor Orientali (rezervele sumare — 48%, Platforma
Moesicâ — 23%), Depresiunea Getică — 15%, Depresiunea Panonicâ — 6,5%, Platforma
Continentală a Mării Negre — 5% şi altele cu o pondere de rezerve totale de ţiţei în jurul 1%.
Rezervele existente sunt constituite din 230 structuri petroliere, răspândite de obicei la adâncimi de
peste 3.500 m. O parte din ele se pot exploata direct prin energia naturală a zăcămintelor şi anume
ele asigură aproape 3/4 din volumul producţiei de ţiţei extras. Celelalte se pot exploata prin
suplimentarea energiei zăcământului. In mediu în România se consumă doar 3,5-3.8% din rezerve,
ceea ce corespunde unui grad de asigurare a producţiei din aceste rezerve de aproximativ 26 ani. O
parte din rezervele de perspectivă sunt plasate în zone noi (mai ales Platforma Continentală a Mării
Negre şi Depresiunea din faţa Carpaţilor Orientali), iar alta se va constitui prin extinderea aplicării
unor noi metode de îmbunătăţire a factorului final de recuperare. În spaţiul geopolitic european se
simte o penurie reală, fizică, uneori chiar absolută de petrol care subminează întreaga economie a
ţărilor din zonă. Aceste circumstanţe impun o nouă viziune asupra costurilor şi eficienţei producţiei
petroliere. În acest sens, România prin zăcămintele de ţiţei de care dispune şi mai ales prin
capacitatea de prelucrare a ţiţeiului ocupă o poziţie favorabilă faţă de alte ţări. Un studiu mai
minuţios al ramurii permit expunerea următoarelor caracteristici ale potenţialului de extragere şi
prelucrare a ţiţeiului şi producerii petrolului: în România există un excedent destul de mare al
capacităţilor; tehnologia producerii combustibilului este satisfăcătoare, pe când cea de extragere e
sub nivelul mondial; gradul de calificare a specialiştilor ramurii, atât în producţie cât şi în
cercetare (dezvoltare), este destul de ridicat, ramura este capitalointensivă şi, deci, are nevoie de
surse financiare suplimentare. Zăcămintele de gaze sunt localizate in zona extracarpatică (Transil-
vania şi Muntenia) şi în platforma continentală a Mării Negre. Ele sunt dispuse la adâncimi, cu un
grad înalt de puritate şi mai la suprafaţă, dar mai puţin bogate în metan. Rezervele existente
constituie 73% din potenţialul de gaze, iar celelalte 27% formează rezervele de perspectivă. În 2011
a fost anunţată o descoperire semnificativă la exploatările din Marea Neagră, estimările preliminare
plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivalează cu de 3-6 ori
consumul anual al României, iar în 2012 s-a concretizat că se asteaptă de la zăcământ sa dea peste
cel putin 60 de miliarde de metri cubi de gaze. Aproape 99% din cele 274 de structuri geologice se
57
află în zona uscatului, restul din rezervele existente — pe platoul continental al mării. Rezervele de
perspectivă vor spori ponderea zonei geologice de pe malul mării până la 3%. Acesta corespunde
unui ritm moderat de epuizare a resurselor şi asigură producţia pe 17 ani din rezervele existente şi
încă pe 7 ani din cele de perspectivă; structura totalului de gaze naturale pentru România este urmă-
toarea: producţia a constituit circa 80% din necesităţi, iar importul aproximativ 20%. Datorită
posibilităţilor de utilizare atât ca sursă energetică primară cât şi ca materie primă în industria
cocsochimică şi farmaceutică, cărbunele în România ocupa un loc tot mai important în ansamblul
resurselor naturale. Rezervele de huilă sunt situate aproape în întregime ăn Bazinul Valea Jiului —
Petroşani la adâncimi de peste 1500 m. Din acest total de rezerve geologice circa 44% le reprezintă
cele de bilanţ, iar rezervele potenţiale constituie aproximativ 36%. In prezent se exploatează doar
79% din rezervele de bilanţ, care constituie aproape 970 mln. tone. Pe lângă rezervele potenţiale
mai există şi alte rezerve astfel că totalul alcătuieşte 2191 mln. tone, ceea ce asigură o perioadă de
exploatare de peste 200 ani. Rezervele de antracit sunt la fel formate din cele de bilanţ (13%) şi cele
potenţiale (87%) şi pot asigura producţia pentru 79 ani. Aceşti cărbuni au caracteristici specifice şi
se utilizează mai mult in industria chimică şi farmaceutică. Rezervele de lignit şi cărbune brun sunt
situate în Bazinul Olteniei (89%) precum şi în alte perimetre miniere. Potenţialul hidroenergetic al
României se evaluează la 70.000 gica-watt-hour (G.W.h.), iar cel real se estimează la 39.000 G.W.h.
Dunărea reprezintă circa 30% din acest potenţial. Suprafaţa totală hidrografică e de 238.000 kmp şi
e grupată în 11 mari bazine ale râurilor inferioare (Tisa-Someş, Crişuri, Mureş, Timiş, Cerna-Jiu,
Olt, Argeş-Dâmboviţa, Ialomiţa, Siret, Prut, Dobrogea). Cele mai principale obiective
hidroenergetice sunt: Porţile de Fier I — 1050 MW, Lotru — 510 MW, Retezat— 335 MW, Argeş -
220 MW, Porţile de Fier II — 216 MW, Bicaz — 210 MW, iar în proiectare mai importante sunt:
Turnu-Măgurele —402 MW şi Someş— 600 MW. Conform clasificărilor internaţionale, minereurile
metalifere includ minereuri feroase şi neferoase. Cele feroase sunt alcătuite din minereuri de fier
propriu zise, minereuri de fier şi mangan şi minereuri de mangan. Actualmente în România rezervele
de minereuri de fier exploatabile industrial sunt relativ mici, ponderea considerabilă constituind-o
rezervele de perspectivă. Analogică e situaţia şi cu minereurile de fier şi mangan. Diversitatea
zăcămintelor de minereuri neferoase pentru România e destul de mare. Cele mai importante sunt:
minereurile polimetalice, cuprifere şi aluminifere. Volumul rezervelor de minereuri cuprifere este
destul de mare şi constituie un important potenţial de valorificat. Sumar rezervele la minereurile
neferoase exploatabile în România pot asigura producţia pe câteva zeci de ani. O deosebită
atenţie se acordă zăcămintelor de bauxită cu un conţinut ridicat de substanţă utilă, care sunt valorifi-
cate aproape în întregime şi mai pot asigura producţia pe 10-12 ani. România dispune de o gama
variata de substanţe nemetalifere, exploatarea cărora este relativ uşoara, majoritatea din ele având un
grad de asigurare ce se măsoară în zeci şi chiar sute de ani. Printre substanţe sunt: sarea gemă, rodie
58
de grafii şi sulf, mica, calcarul industrial şi ornamental, dolomita, argilele şi altele. În România
pădurile şi vegetaţia forestieră ocupă 6678,5 mii hectare, adică aproximativ 28% din suprafaţă
terestră. Din totalul de 6249 mii ha de pădure, 1926 mii ha sunt ocupate cu conifere, 1893 mii ha
constituie pădurile de fag, restul fiind păduri cu specii diferite. In ultimii 30-40 de ani volumul
tăierilor de pădure crescuse considerabil, de aceea s-aa impus un şir de restricţii menite să oprească
acest proces. Pe de altă parte, industria lemnului cere noi şi noi cantităţi de masă lemnoasă, mobila
fiind un element forte in exportul României. In aceste condiţii activităţile productive s-au direcţionat
spre exploatarea diferenţiată a pădurilor. Aceasta înseamnă, în primul rând, exploatări care nu ies
din limitele posibilităţilor de refacere a pădurii şi, în al doilea, reduceri la minim a cheltuielilor
auxiliare şi de producţie, care ar asigura o eficienţă maximă a utilizării lemnului. Producţia de
cherestea în România în ultimii ani a oscilat in jurul a 3.000-4.000 mii mc, din care aproape
jumătate o constituie răşinoasele, urmând apoi fagul şi stejarul. Principalii furnizori de masă
lemnoasă în România sunt Carpaţii - un element geografic binecunoscut în lumea întreagă. In 1994
în România au fost furnizate primele milioane de KWH de energie electrică datorită intrării în
funcţiune a primului grup din cadrul Centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă, prevăzută cu cinci
grupuri a câte 700 MW. Centrala este de tip CANOU-PHWR (CANADIAN DEU-TERIUM
URANIUM — PRESSURISEI) HEAVY WATER REACTOR) cu reactori cu tuburi orizontale,
alimentaţi cu uraniu natural, moderat şi răcit cu apă grea. Investiţia din România de la
Cernavodă spre deosebire de alte ţâri din estul Europei, are avantajul utilizării tehnologiilor occiden-
tale avansate, elaborate în conformitate cu standardele şi practicile internaţionale. O problemă de
baza a ramurii energiei nucleare o constituie aprovizionarea cu minereu, în România ea este uşor
soluţionată - în Munţii Apuseni, Banatul de Sus şi Carpaţii Meridionali există rezerve de minereu de
uraniu cu caracteristici ale conţinuturilor similare cu cele ce se exploatează în alte ţâri. Astfel
România are posibilităţi reale de atragere în circuitul economic a acestor zăcăminte, rezolvând
problemele de asigurare cu materii prime a Centralei de la Cernavodă şi reducerea volumului
importurilor. România deţine aproximativ 60% din rezervele de apă ale Europei, dar exploatează
doar 20% dintre acestea, potrivit unor estimări, al treilea jucător pe piaţa de profil. De precizat că
piaţa de apă îmbuteliată din România se ridică la aproximativ 11,3 mil. hectolitri, ceea ce reprezintă
0,16 litri/zi/persoană. Potenţialul de consum al pieţei în ceea ce priveşte apa îmbuteliată este aşadar
departe de a fi atins, consumul potenţial putând să ajungă undeva la peste 35 de milioane de
hectolitri pe an.
3.Iraq. Economia Irakului [33] este dominată de sectorul petrolului, care oferă în mod tradiţional
aproximativ 95% din veniturile schimburilor comerciale. Însă preţurile scăzute la petrol intervenite,
alături de rambursarea datoriilor (estimate la aproximativ 3 miliarde de dolari pe an), precum şi
59
costurile de reconstrucţie au dus la o criză financiară gravă. Totuşi, din descrierea generală a
economiei ţării, se evidentiază uşor avantajul competitiv, încă nevalorificat pe deplin al ţării.
4. Avantajele Republicii Moldova.
I. Resursele agropedoclimatice
Resursele climatice şi de sol sunt factorii de bază ai oricărui sistem de agricultură. Fiecare zonă
agropedoclimatică se caracterizează prin anumiţi parametri care favorizează sau limitează folosirea
terenurilor pentru anumite culturi agricole, precum şi aplicarea unui sau altui sistem de lucrare a
solului. Numai o cunoaştere profundă a acestor factori face posibilă utilizarea durabilă a terenurilor
concrete.
Pe teritoriul Republicii Moldova sunt evidenţiate trei zone agropedoclimatice mari (de Nord,
Centrală şi de Sud) care, la rândul lor, se divizează în subzone şi etaje verticale [8,69].
Zona Moldovei de Nord, subzona I-a. Solurile se caracterizează printr-o fertilitate înaltă şi pot
fi utilizate pentru următoarele culturi şi folosinţe agricole: livezi de măr, cartofi, legume la irigare,
sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, cereale, culturi leguminoase (soia), rapiţă, etc.
Zona propriu-zisă a Moldovei de Nord (I). Solurile zonei se caracterizează prin fertilitate înaltă
şi foarte înaltă şi se recomandă pentru următoarele folosinţe şi culturi : sfeclă de zahăr, legume la
irigare, cereale, floarea-soarelui, culturi leguminoase (soia), livezi de măr, păr, nuci; pe terasele
joase ale Nistrului şi Prutului – pentru grădini irigate, plantaţii viticole şi livezi de sâmburoase.
Factorii restrictivi principali ai capacităţii productive a solurilor pentru zona de Nord în
ansamblu sunt: eroziunea, mocirlele de coastă, procesele de sărăturare a solurilor pe dealurile
Ciuluc-Soloneţ (Sângerei), dehumificarea, conţinutul scăzut de fosfor mobil, compactarea
secundară etc.
Zona Moldovei Centrale (II) se împarte, de asemenea, în două subzone. Totodată, pe teritoriul
zonei se evidenţiază pronunţat o etajare verticală a solurilor. La altitudini de pînă la 200 m domină
cernoziomurile obişnuite; între 200 şi 300 m – cernoziomurile tipice şi levigate, peste 300 m –
solurile cenuşii şi brune.
Subzona Codrilor (IIa). Solurile se recomandă pentru utilizare, în primul rînd, la vii şi livezi,
pajişti şi păduri. Ea reprezintă o nişă ecologică extrem de favorabilă pentru cele mai preţioase soiuri
de viţă de vie, utile pentru vinuri fine de calitate superioară. Problema principală – combaterea
eroziunii în suprafaţă şi adîncime prin efectuare complexului necesar de măsuri agrotehnice,
fitoameliorative şi hidrotehnice
Zona Moldovei Centrale, propriu-zisă, sau subzona de stepă şi silvostepă (II). Solurile se
caracterizează prin fertilitate bună şi se utilizează pentru următoarele folosinţe şi culturi: plantaţii
60
viticole, livezi, cereale, legume la irigare, culturi leguminoase etc. Din cauza climei mai aride nu se
recomandă utilizarea terenurilor acestei zone sub cereale de primăvară, sfeclă de zahăr, soia etc.
Factori restrictivi ai fertilităţii solurilor: eroziunea, hidromorfismul de coastă, sărăturarea în
lunci, gleizarea, compactarea primară şi secundară, dehumificarea etc.
Zona de Sud (III). Este cea mai uscată şi cea mai secetoasă zonă, agricultura necesitând irigare.
Solurile se caracterizează printr-o fertilitate bună şi medie şi se recomandă pentru soiuri preţioase
de viţă de vie de tipul Cabernet, Moldova şi altele, cereale păioase de toamnă, livezi de sâmburoase,
pajişti etc. Irigaţia terenurilor prezintă principala măsură pentru intensificarea agriculturii în această
zonă.
Factorii restrictivi principali ai capacităţii productive a solurilor Zonei de Sud sunt: seceta,
eroziunea, soloneţizarea, salinizarea şi compactarea, dehumificarea etc.
Utilizarea terenurilor agricole în conformitate cu potenţialul resurselor de sol şi climatice ale
fiecărei zone agropedoclimatice va contribui la adaptarea agriculturii Republicii Moldova la condiţii
de secetă şi la asigurarea securităţii alimentare a ţării. Din punct de vedere economic şi al dezvoltării
durabile a agriculturii, solurile constituie componenta de cea mai mare valoare a resurselor naturale.
Ţinînd cont de tendinţele globale în ritmurile deprecierii şi pierderilor irecuperabile de suprafeţe
agricole, precum şi în dezvoltarea agriculturii, problema conservării calităţii învelişului de sol
trebuie să devină pentru statul nostru o preocupare strategică de securitate naţională.
II. Dezvoltarea rurală. Căi şi măsuri de creştere a competitivităţii produselor agricole autohtone.
Compartimente ale dezvoltării rurale
1.Sector lapte; 2.Sector legume–fructe: legume, cartofi, fructe (pomi, căpşuni, arbuşti); 3.Sector
cereale/oleaginoase: cereale-boabe (grâu, secară, orz), floarea soarelui, fasolea, soia; 4.Sector sfeclă
de zahăr; 5.Sector tutun; 6.Sector carne: carne (ovine, bovine, porcine, pasare), lână, ouă, miere;
7.Sector viticol: struguri; 8.Sector produse ecologice; 9.Sector produse traditionale: meşteşugărit,
artizanat.
Puncte forte
La Producţie primară: (a) plăţi achiziţii ; b) compensări.
La Prelucrare: a) păstrare; b) prelucrare primară; c) prelucrare industrială.
La Comercializare pe piaţă internă (a) formă proaspătă; b) produse ecologic pure.
La Export (producţia agricolă - statistică:a) export 35% din PIB; b) 65% din volumul total al
exporturilor; c) nomenclator complet al exporturilor, dominat de producţia agricolă şi industria
prelucrătoare.
Nesesităţi: Alocaţii (stimulente pentru agenţii economici).
61
Din cele de mai sus reiese o serie de avantaje ale agriculturii autohtone care nu pot fi neglijate în
procesul de identificare a avantajelor competitive ale Republicii Moldova. Astfel solurile bogate,
clima relativ favorabilă, precum şi forţa de muncă ieftină, oportunităţile de dezvoltare rurală
reprezintă avantaje competitive importante ale sectorului agricol din Republica Moldova.
5. Repere ale mecanismelor economice. Pornind de la avantajele comparative, oricare stat, ghidat
de interesul transformării calitative cât mai rapid posibil a acestor avantaje, în epoca globalizării
pentru a-şi asigura prosperitatea urmează să recurgă neapărat la reperele esenţiale - mecanismele
economice moderne. Pentru majoritatea statelor lumii, inclusiv pentru ţările enumerate, o soluţie
comună, în primul rând, ar fi proiectarea clusterelor, respectiv pe domenii, care reprezintă cel
mai rapid şi mai eficient mod de transformare a avantajelor comparative în avantaje
competitive. Clusterele sunt grupuri de companii interconectate, proxim amplasate geografic,
asigurare cu servicii moderne şi produceri colaterale, asociate cu instituţii din domeniu şi având
scopuri comune şi complementare. De regulă, companiile din componenţa clusterului sunt deja
consacrate, de aceea asocierea lor urmăreşte scopul creşterii volumului de producţie, în speţă a cotei-
parţi de produs finit, prin beneficierea de cel puţin a unuia din următoarele avantaje competitive:
repoziţionare geografică, concentrare de structuri economice, interconexiuni şi interdependenţe
proxime, operaţiuni export/import comune, furnizori specializaţi, finanţări privilegiate, acorduri
speciale la plăţi în buget cu administraţiile locale, manoperă suficientă şi de calitate, facilităţi la CDI
şi TIC, parteneriate cu sistemul public, acces la infrastructură modernă, stimulente pentru dezvoltare
regională, etc. Dezvoltarea clusterelor constituie o componentă importantă a economiei moderne şi
vor juca rolul determinant în creşterea continuă a antreprenoriatului inovativ. Clusterele, însăşi prin
natura lor, sunt structuri cu capacităţi de absorbţie a inovaţiilor şi urmează să fie susţinute la
utilizarea tehnologiilor înalte şi inteligente în procesul de producţie, în specializarea pe anumite
produse sau monoprodus, în cooperarea internaţională in domeniu, la reformarea potenţialului
uman, pentru măsurile de stimulare a creativităţii personalului. Clasificarea clusterelor după
niveluri: naţionale, regionale, etc. Prioritare pentru Republica Moldova se consideră clusterele
inovaţionale (TIC), clusterele agroindustriale (vinificaţie) şi clustere în confecţii-textile. Impactul
dezvoltării clusterelor asupra demersului economic al Republicii Moldova se va aprecia pornind de
la: relevanţa dezvoltării, analiza beneficiilor şi costurilor generate, sustenabilitate, efecte
multiplicatoare, creare de valoare adaugată, riscuri comportate, plan de implementare, căi eficiente
de monitorizare şi evaluare. Indicatori de performanţă ai clusterului: Cifra de afaceri sectorială din
zonă în comparaţie cu cifra de afaceri din sector la nivel regional /naţional; Rata forţei de muncă
ocupate din sector din zona dată; Creşterea mai mare decât media din sector (date anuale,
comparaţie sectorială); Identificarea unui număr mai mare de IMM nou înfiinţate în zonă/sector;
Concentrarea unui grup important de organisme/instituţii cu competenţă în dezvoltarea
62
infrastructurii economice şi/sau care furnizează servicii companiilor locale, ce operează în zonă.
Indicatori pentru agregare (pentru fiecare agent economic/instituţie din componenţa clusterului):
bilanţ contabil: active nemateriale, active materiale, active financiare, stocuri, creanţe, investiţii,
mijloace băneşti, capital propriu, datorii; indicatori financiari: vânzări nete, costul vânzărilor, profit
brut, cheltuieli operaţionale, cheltuieli comerciale, cheltuieli administrative, profitul, cheltuieli
privind impozite, profit net, profitabilitate; indicatori de bază: rotaţia activelor, perioada de
recuperare a activelor ,rotaţia stocurilor, rentabilitatea. La elaborarea variantelor de dezvoltare a
clusterului se porneşte de la: - concept; - priorităţi naţionale: clusterele inovaţionale, clustere
agroindustriale; - căi de identificare a potenţialului cluster; impactul creşterii/descreşterii
parametrilor economici ai clusterului asupra echilibrului din întreg sistemul de dezvoltare; -
localizarea geografică a clusterului; - densitate, concentrarea întreprinderilor în zonă; - întreprinderi
înrudite şi de sprijin pe orizontală şi verticală; - capacitatea de a furniza şi de a se aproviziona cu
resurse; - flexibilitate IMM, etc. Indicatorii economici ai clusterului în formare por fi astfel
proiectaţi, încât parametrii volumului de producţie pentru fiecare companie din componenţa
clusterului să fie la „distanţă” minimă de standardul de pe piaţă. Apoi se evaluează economia
clusterului ca un tot întreg, atunci se va optimiza funcţia de producţie, pornind de la legăturile
stabilite de legile productivităţii: raportul dintre volumul de producţie prognozat la crearea
clusterului şi până mai mare decât raportul dintre volumul de investiţii per capita după şi până mai
mare decât raportul dintre fondul anual de salariu per capita după şi până la formarea clusterului. De
mai menţionat, în al doilea rând, alte repere importante, menite să consolideze competitivitatea
naţională: accentuarea dezvoltării industriale, stimularea investiţiilor în CDI, alfabetizare digitală, e-
guvernarea, legalizarea comerţului electronic, mobilitatea forţei de muncă, etc.
2.3 Metodologia evaluării strategiei de dezvoltare a unui sistem economic
2.3.1 Caracteristicile strategiei de dezvoltare economică
După cum s-a menţionat mai sus globalizarea a pus multe state sub presiunea de a gasi
modalitaţiinovatoare de a-şi comercializa produsele şi serviciile. Asta înseamnă că în epoca modernă
punctul central al strategiei de dezvoltare al statului respectiv trebuie să fie clientul – cumpărătorul -
consumatorul. Astfel modelul cunoscut elaborat de M. Porter este construit în funcţie de avantaje şi
de scopul urmărit, generându-se trei mari tipuri de strategii: strategia prin costuri; strategia de
diferenţiere; strategia de concentrare. Un alt model - strategia preţurilor necesită suficientă
flexibilitate, iar întreaga strategie să fie eficientă la tehnicile de marketing aplicate. Aşa dar, pentru a
supraveţui în condiţiile globalizării un stat are nevoie de o strategie de dezvoltare economică, adică
de aprofundarea conceptelor şi metodelor ştiinţei economice, dar şi de îmbinarea eficientă a tuturor
63
instrumentelor aplicate într-o prioritate naţională şi încadrarea lor în planul de dezvoltare al ţării. Şi
mai complicat stau lucrurile pentru o entitate dacă se ţinteşte elaborarea uneu strategii competitive
de dezvoltare care ar propulsa la sigur economia înainte şi i-ar asigura viabilitatea în condiţia durelor
cerinţe ale globalizării. În acest context considerăm că preţurile, alături de indicatorii colaterali;
avantajele competitive, deseori necuantificabile, dar foarte importante; programul de măsuri de
optimizate a veniturilor şi a cheltuielilor sunt caracterizante pentru economia unui stat şi pot servi
drept elemente de bază ale strategiei de dezvoltare. Drept metodologia de evaluare a strategiei de
dezvoltare va servi metodologia analizei comparative. Oricare ar fi modelul unei economii,
analiza comparativă [89,103] permite efectuarea cercetărilor dintre cele mai complexe, de aceea a
devenit un puternic suport de analiză şi prognoză. Indiferent de modelul ales, în procesul de luare a
deciziilor, cel mai des compararea se face cu un standard, după care se evaluează competitivitatea.
Acest procedeu metodologic este actualmente unul dintre cele mai populare. Deseori pentru a
compara parametrii de dezvoltare ai unei ţări (studii de caz efectuate de autor pentru Suedia - la
tehnologii înalte, Iraq - la export ţiţei, România - la resurse minerale, Republica Moldova - la
agricultură şi industrie prelucrătoare) în spaţiu şi timp, raportaţi la o dată anume, metodologia
analizei comparative de mai sus este cel mai indicat. Spre exemplu, pornind de la orientarea
proeuropeană a Republicii Moldova, având în vedere necesitatea promovării exporturilor băuturilor
alcoolice spre piaţa comunitară, în lucrare se propune schimbarea politicii fiscale la accize, dorindu-
se creşterea volumului de export, asigurarea veniturilor bugetare la nivelul actual, racordarea la
cerinţele UE în domeniu. În UE la vinuri, vinuri spumoase nu se aplică accize, în deosebi în ţările-
producătoare, excepţie făcând ţările nordice, Suedia în mod special, unde există anumite interdicţii
la consum. La vinuri liniştite la fel nu se aplică accize. Nivelul maxim în UE la accize este: vinuri
liniştite - 476 EURO/hl, vinuri spumoase - 656 EURO/hl, băuturi fermentate liniştite - 328 EURO/hl
băuturi fermentate spumoase - 656 EURO/hl. Şi în Republica Moldova există şase grupuri de
produse accizate: berea, alcoolul etilic, vodca, divinul, vinuri spumoase, vinuri liniştite. Cota
accizului se stabileşte în procente faţă de valoarea în lei a produsului, ceea ce presupune, conform
prognozelor, menţinerea şi pe viitor a unei ponderi exagerate a acestui impozit, iar în UE însă există
cotă fixă, în EURO, la fiecare grup. Deci cadrul legislativ curent în Republica Moldova nu este unul
stimulatoriu pentru producători, mai ales metodologia de calcul, dar şi licenţierea activităţilor în
domeniu. La evaluarea rezultatelor metodologice s-a procedat la compararea accizelor din
Republicii Moldova cu accizele la mărfurile respective din UE. Astfel au fost calculate accizele
pentru Republica Moldova, iar în calitate de accize comunitare au fost luate cele din ţările - membre
ale UE. Tendinţele europene ale impozitării cu accize pornesc de la protecţia individului şi rezidă în
mărirea continuă a accizelor la băuturi tari pentru a le micşora consumul şi viceversa în urmărirea
reducerii la zero a accizului la vinuri, mult mai puţin dăunătoare, şi implicit creşterea consumului la
64
acest grup de băuturi. Se impune deci trecerea şi în Republica Moldova la metodologia europeană de
calcul pentru toate vinurile şi alte produse alcoolice : cotă fixă de la unitate volum produs. Pentru a
evalua numeric metodologia de calcul, având la bază cotă fixă de la unitate volum produs au fost
calculate cotele accizelor şi încasările la buget. Din punct de vedere matematic în teză analiza
comparativă s-a efectuat prin utilizarea normei [76], utilizând diferite definiţii ale normei ale
acesteia în dependenţă de problema concretă abordată.
Ne vom referi mai jos la caracteristicile strategiei de dezvoltare.
1. Preţurile indicative. Preţurile după cum s-a spus mai sus, reflectă cel mai bine situaţia din
economia entităţii şi totodată constituie unul din indicatorii caracterizanţi ai unei strategii de
marketing, mai ales raportate la salariul mediu (minim) pe economie şi comparată cu normele strict
fundamentate ale consumului.
2. Avantajele competitive. Actualmente avantajele comparative şi transformarea acestora în
avantaje competitive se efectuează prin prisma evoluţiei indicatorilor, a grupurilor de indicatori sau
a indicatorilor agregaţi, rezultaţi din categoriile: Instituţii, Infrastructură, Mediul macroeconomic,
Sănătate şi educaţia primară, Educaţia superioară şi trainingul, Eficienţa pieţei de mărfuri, Eficienţa
pieţei muncii, Sofisticarea pieţei financiare, Pregătirea tehnologică, Dimensiunea pieţei, Sofisticarea
afacerilor, Inovaţiile. La rândul lor aceşti parametri nu-şi pot atinge valorile performante fără
aplicarea modelului de dezvoltare economică bazată pe cunoaştere, care este o treapta nouă în
evoluţie şi presupune noi elemente-cheie de funcţionare în toate sferele vieţii, noi principii, măsuri
adecvate pe termen scurt şi lung - toate în ansamblu constituind baza unei dezvoltări economice
durabile.
3. Optimizarea veniturilor şi a cheltuielilor. Analiza evoluţiei economiei mondiale din ultimii
ani denotă o serie de abateri de la principiile generale, precum şi ignorarea chiar a unor legităţi
economice obiective, în primul rând a postulatului de la care porneşte orice economie în evoluţie,
mică sau foarte mare: maximum de venituri cu minimum de cheltuieli la fiecare etapă, la orice nivel,
etc. Un profit mai mare se obţine numai cu costuri mai scăzute într-un stat, sau mărind respectiv
veniturile, iar profitul maxim se atinge numai optimizând cheltuielile şi veniturile concomitent. Or,
creşterea permanentă a cheltuielilor paralel cu cea a veniturilor, deseori în devans şi în volume mai
mari, au discreditat ideea de profit şi spirit întreprinzător, fiscalitatea a devenit insuportabilă şi
nestimulatorie, generând instabilitate, stagnare şi neîncredere. O primă soluţie ar fi optimizarea
cheltuielilor la toate nivelurile şi în toate domeniile de activitate a entităţii respective. Problema
minimizării cheltuielilor (maximizării veniturilor) este baza creşterii economice, în particular
minimizarea cheltuielilor şi maximizarea veniturilor este premisa consolidării autonomiei financiare
depline şi rezidă în găsirea unui raport optim între fiscalitate şi stimulentul economic.
65
Pornind de la cele de mai sus, considerăm că preţurile, alături de indicatorii colaterali,
creşterile salariale raportate la creşterea corespunzătoare a productivităţii muncii, rata dobânzii la
depozitele în termen şi rata inflaţiei, capacitatea de cumpărare a salariului mediu, adică standardele
nivelului de trai; avantajele competitive, deseori necuantificabile, dar foarte importante; programul
de măsuri de optimizate a veniturilor şi a cheltuielilor sunt caracterizante pentru economia unei
ţări şi pot servi drept elemente de bază ale strategiei de dezvoltare.
2.3.2 Analiza comparativă a preţurilor indicative şi optimizarea lor
În cursul anului 2008 Eurostat şi institutele de statistică naţionale au realizat un proiect-pilot [77],
deocamdată unicul, pentru investigarea posibilităţilor de furnizare a datelor privind nivelurile de
preţuri pentru un anumit număr de bunuri de consum şi servicii. Preluând datele statistice din acest
proiect autorul propune [4] o metodologie bazată pe analiza comparativă a parametrilor de
dezvoltare ai unei ţări în care compararea se face cu un standard şi pornind de la orientarea
proeuropeană a Republicii Moldova şi având în vedere necesitatea promovării exporturilor
băuturilor alcoolice spre piaţa comunitară, prin prisma acestei metodologii au fost abordate politicile
fiscale la accize, urmărindu-se creşterea volumului de export, asigurarea veniturilor bugetare, etc.
Totodată, luând în considerare modificările calitative în marketingul internaţional în condiţiile
globalizării, particularităţile politicilor de comerţ exterior ale ţărilor lumii la etapa actuală, de
observat că în literatura de specialitate din ultimii 2-3 ani sunt reconsiderate cercetările bazate pe
studierea calităţii vieţii, evaluată prin coşul şi bugetul de consum raportaţi la salariul mediu (minim)
pe economie pe de o parte, iar pe de altă parte comparată cu normele strict fundamentate ale
consumului de produse alimentare, echilibrate după conţinut caloric, proporţii de albumine, grăsimi,
hidraţi de carbon, săruri, substanţe minerale şi vitamine şi suplimentată de necesarul de
medicamente, sanitărie, igienă, optică, mărfuri şi servicii. Relevant în acest sens este studiul [77]
iniţiat de Comisia Europeană şi Eurostat, care a venit cu un proiect-pilot privind investigarea
nivelului de preţuri indicative la anumite categorii de mărfuri şi servicii, proiect ce constituie o
extensie a proiectului HICP (indicele armonizat al preţurilor de consum) şi care, la sigur, va
deschide un nou capitol pentru analize şi prognoze în domeniu. În contextul menţionat mai sus în
lucrarea de faţă este trecută în revistă legislaţia respectivă în diferite ţări, se descrie metodologia
analizei comparative elaborată de autor, se arată metoda de calcul respectivă, însoţită de teste
numerice efectuate, precum şi date statistice colaterale. La analizarea şi prognozarea nivelului de
trai al populaţiei unei ţări deseori se porneşte de la raportul salariului mediu faţă de bugetul minim
de consum, articolele de bază ale căruia sunt : alimentarea (pâine şi produse de panificaţie, carne şi
produse din carne, lapte şi produse lactate, unt, cartofi, legume şi bostănoase, fructe şi pomuşoare,
66
ulei vegetal, zahăr şi articole de cofetărie, peşte şi produse din peşte, ouă, alte produse);
îmbrăcăminte, lenjerie, încălţăminte; medicamente, obiecte sanitare, igienă şi optică; mobilă,
obiecte socioculturale şi de uz casnic; locuinţă şi servicii comunale, combustibil; acţiuni de
culturalizare şi odihnă; servicii sociale, transport, comunicaţii; servicii prestate de instituţiile
preşcolare; alte cheltuieli (încasări, plăţi şi cheltuieli neprevăzute). Concomitent prin act normativ la
nivel naţional sunt aprobate normele de consum la această listă de mărfuri şi servicii.
Preliminarii. Studiul [35,40,60,61,66,77] concret include compartimentele: Food and non-
alcoholic beverages - Produse alimentare; Alcoholic beverages and tobacco – Băuturi alcoolice şi
tutun; Clothing and footwear – Îmbrăcăminte şi încălţăminte; Housing, water, electricity, gas and
other fuels – Casnice, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili; Furnishing, household equipment
and routine maintenance of the house – Furnitură, echipamente, etc.; Health - Sănătate; Transports -
Transport; Communications - Comunicaţii; Recreation and culture – Odihnă şi cultură; Education -
Educaţie; Restaurants and hotels – Restaurante şi hoteluri; Miscellaneous - Alte. Legile despre
statistică în unele ţări prevăd expres date despre preţurile curente în valută naţională, astfel în
România [67] sunt monitorizate preţurile din pieţele amplasate în teritoriu la cartofi, ceapă, fasole,
varză, roşii, mere, lapte, brânză de oaie, ouă, miere, iar în [68] se pot găsi date despre preţuri în
Republica Moldova.
Normele de consum la aceste categorii de mărfuri şi servicii, de exemplu în Republica Moldova,
includ la produsele alimentare [34] : Făină de grâu; Făină de porumb; Crupe de grâu; Crupe de
hrişcă; Crupe de mei; Crupe de ovăz; Griş; Paste făinoase; Orez; Păstăioase; Carne de vită; Carne
de porc; Carne de oaie; Carne de pasăre; Lapte integral; Unt; Brânză de vacă; Frişcă şi smântână;
Caşcaval,brânză; Peşte proaspăt; Ouă; Ulei vegetal; Zahăr şi produse de cofetărie; Miere de albine;
Cartofi; Varză; Sfeclă; Morcov; Ceapă; Vânătă; Chiperi dulci, gogoşari; Bostănel şi bostani;
Ridiche; Culturi de bostănărie; Fructe şi pomuşoare; Drupacee; Sămânţoase; Pomuşoare; Struguri;
Ceai; Drojdie; Nuci; Sare, mirodenii.
Contează mult şi parametrii sistemului fiscal, care influenţează direct nivelul de trai al
cetăţeanului. În fine se ia în considerare salariul mediu. În Republica Moldova acesta acoperea în
ultimii ani cam jumătate din bugetul minim de consum, constituind circa 2700 lei.
Descrierea metodologiei. Analiza comparativă permite efectuarea cercetărilor destul de
aprofundat, de aceea a devenit un puternic suport analitico-informatic de analiză şi prognoză. În
economie practic compararea se face cu un standard, după care se apreciază dezvoltării, gradul de
convergenţă/divergenţă structurală, devierea de la standardul dinainte stabilit - media unui indicator
economic, valoarea lui maximă sau minimă. În formula clasică a analizei comparative, restricţiile
asupra variabilelor sau careva dependenţe funcţionale lipsesc, modelul tradiţional fiind cel
econometric. Modelul clasic este unul static, nu poate genera o gamă de soluţii, deci nici nu poate
67
indica care anume din componente sunt mai aproape sau mai departe de standard şi în ce măsură
acestea ar putea fi modificate numeric. Numai schimbarea acestor componente în variabile, aşa cum
se procedează în metodologia propusă, transformă metoda în una dinamică cu o multitudine de
soluţii. Preţurile, mai ales cele indicative, reflectă deseori cel mai bine situaţia din economie şi
totodată permit efectuarea studiilor comparative. În tabelul de mai jos se aduce lista preţurilor la
câteva produse alimentare observate pe piaţa internă din diferite ţări (România – ţară-membru UE,
Turcia – ţară-candidat, ca statut şi etapă de negocieri, aproape de Republica Moldova) în anul 2009.
Rata de schimb pentru valutele naţionale, faţă de EURO : TRY (NEW TURKISH LIRA) – 1,92;
RON (NEW ROMANIAN LEU) – 3,66.
Tabelul 2.1 Preţuri observate la produse alimentare pentru unele ţări, anul 2009
cartofi ceapă fasole varză roşii mere lapte brânză de
oaie
ouă (10
bucăţi)
miere
[4],RON
România
1,5 2,7 5,5 1,9 1,5 4,5 4,9 20 3,6 16,4
[5],MDL
Republica
Moldova
4,5 1,8 15,5 2,8 2,5 6,5 7,5 55 9,5 60
<<<<<<
[2], €
Turcia
- - - - 0,49 0,97 0,89 - 0,86 -
[2], €
Preţul
maximUE
- - - - 1,33
Lux
2,85
Lux
1,31
Grecia
- 3,39
Austria
-
elaborat: autor
De remarcat calitatea datelor statistice din [77], care oferă în premieră preţuri la servicii precum:
transport urban (preţul unui bilet), taxi (preţul unui bilet), frizerie (preţul unui serviciu), cost pastă de
dinţi – 1 bucată, costul unei sticle de bere la terasă, preţul unui bilet la cinema, preţul unui televizor
la procurare, etc. Normele biologice, fundamentate de instituţii de resort includ necesarul
consumului minim de produse, în sensul asigurării echilibrului caloric, dar şi necesarul de
medicamente pentru diferite grupuri socio-demografice ale populaţiei, conforme totodată vârstei şi
sexului. În Republica Moldova aceste norme constau dintr-o listă de 255 mărfuri alimentate şi
nealimentare pentru o persoană. În România instituţiile specializate au elaborat coşul de consum
(aproximativ 400 poziţii), diferenţiat pentru familii de salariaţi şi pensionari. Astfel necesarul zilnic
de produse alimentare se calculează separat pentru bărbaţi, femei, băiat, fată, apoi se face media pe
ţară. Pentru produsele nealimentare se calculează pornind de la : numărul de obiecte din dotare,
durata de utilizare, valoarea produsului, iar serviciile includ numărul de prestări şi valoarea
acestora. Astfel, pentru cele ce urmează, de menţionat că necesarul în medie pe o persoană – salariat
68
în România, cam acelaşi peste tot şi în UE, este: produse alimentare în echivalent, anual (făină albă
– 130 kg, cartofi – 73 kg, legume – 110 kg, fructe – 60 kg, carne – 62 kg, peşte – 10,5 kg, lapte –
237 kg, ouă – 11,2 kg, grăsimi vegetale – 7,8 kg, zahăr – 23,7 kg); produse nealimentare
(îmbrăcăminte, costum bărbat – o unitate la 5 ani, îmbrăcăminte,costum femeie – o unitate la 3 ani,
încălţăminte, pantofi bărbat – o unitate la 4 ani, încălţăminte, pantofi femeie – o unitate la 2 ani,
încălţăminte, pantofi copil – o unitate la 1 an, televizor – o unitate la 13 ani, frigider o unitate la 14,
maşină de spălat – o unitate la 14 ani, bec de iluminat – 20 bucăţi pe an, baterii pentru electrocasnice
– 3 unităţi la 10 ani, pahare – 6 bucăţi, detergenţi – 26 kg, pastă de dinţi – 40 bucăţi, şampon – 20
bucăţi, cotidian - 400 bucăţi, casete – 6 bucăţi, ţigări – 100 pachete pe an, curăţat costum – 3
operaţii pe an, tuns femei – 8 operaţii pe an, transport călătorii 24 ori pe an, alimentare publică – 48
ieşiri pe an). Analize mai profunde pot fi efectuate dacă de rând cu cele menţionate mai sus se
analizează paralel şi consumul de facto la această listă de mărfuri. Pentru aceiaşi listă de mai sus,
conform datelor statistice din România, consumul anual mediu pe locuitor a fost în ultimii ani doar
de 50,2 kg carne, 6,9 kg peşte, 14,3 gr pe zi lapte, 229 ouă, 16,7 kg grăsimi, 157 kg cereale, 71,7 kg
cartofi, 135,6 kg legume, 53 kg fructe, 24, 7 kg zahăr; la fel conform datelor statistice din Republica
Moldova un locuitor consumă în mediu lunar : carne – 3,1 kg, lapte – 14,7 kg, peşte – 14 kg, cartofi
– 7,3 kg , legume – 11 kg, fructe 3,2 kg, produse de panificaţie – 11 kg, în ambele cazuri cu mult sub
media comunitară. O componentă esenţială a calculelor este salariul mediu pe economie. În anul
2008 în Republica Moldova,bunăoară, salariul mediu a constituit 2529,7 MDL. Acesta se raportează
la bugetul minim de consum. În acelaşi caz de mai sus, în Republica Moldova în ultimii ani acest
raport este de circa 50%. În România salariul mediu a ajuns la circa 1.300 -1400 RON în anul 2008.
Bugetul de consum cuprinde produsele de consum curent, care se cumpără cu o frecvenţă mare şi
produsele cu o durată de utilizare, care depăşeşte un an şi produsele alimentare enumerate anterior,
dezagregate după sortimente, preţuri şi valoare, astfel încât produsele să fie reprezentative.
Procentual, de la o ţară la alta, păstrând şi obiceiurile naţionale, în bugetul de consum cota celui
alimentar este de 45-60%, consumul nealimentar deţine 25-35%, iar serviciile – restul de 5-20%.
Respectiv şi cheltuielile medii ale familiilor se încadrează în limitele procentuale de mai sus. În
atare structură a bugetului de consum ponderea cheltuielilor curente atinge deseori 70-75%, mai ales
în perioadele scăderii nivelului de trai, când veniturile sunt direcţionate spre acoperirea bugetară a
strictului necesar, de obicei alimente cu valoare nutritivă mare şi bunuri nealimentare absolut
necesare.
Metoda de calcul. Din punct de vedere matematic compararea cu standardul s-a efectuat prin
utilizarea normei. Din multitudinea de definiţii ale normei unui vector x , norma ║x║2
– suma
pătratelor componentelor xi , s-a utilizat la efectuarea calculelor numerice, anume prin însumarea
69
pătratelor diferenţelor valorilor componentelor vectorilor x , x0, respectiv cel căutat şi cel dat, altfel
spus
f(x) =║x- x0║
2, (2.1)
ceea ce înseamnă o formă de reprezentare a normei convenabilă pentru metoda propusă de autor.
Mai jos se arată formula clasică (notaţiile aparţin originalului), utilizată în domeniul medicinii şi
sănătăţii din SUA. A se vedea de asemenea [7,48,51,78,81,84,93,94,104,113].
n
i 1( ai – âi )
2 ) / (
n
i 1( ai – ā )
2 (2.2)
aici (totul în USD):
ai = cererea actuală pentru persoana i
âi = cererea prognozată pentru persoana i
ā = standardul.
În baza formulei (2.2) se apreciază pentru fiecare pacient „distanţa” de la standard - costul
serviciilor medicale regionale sau pe ţară.
Dacă există anumite restricţii asupra variabilelor, de exemplu sub forma
hj(x)=0, j=1,…,q (2.3)
atunci se va rezolva deja problema (2.1),(2.3).
IV. Cu restricţiile liniare, adică sub forma Hx c, unde H – matrice (q×n),
qnq
n
hh
hh
.........................................................................
................................................................................
........................................................................
1
111
= H,c – vector, (2.4)
problema ce urmează a fi rezolvată va fi (2.1),(2.4).
O variantă cunoscută a problemei de mai sus prezintă cazul cu o singură ecuaţie
n
i 1 ci*xi = C , (2.5)
ci- reprezentând coeficienţi (norme) date, C – constantă. Pentru această situaţie a fost propusă o
schemă eficientă de rezolvare numerică a problemei nou formulate (2.1),(2.5). Într-adevăr, este bine
ştiut că în acest caz
xi = xi0 + ci /cn*(xn – xn
0) , i = (1 ,…, n-1) , (2.6)
xn=(C-1
1
n
i ci* xi
0+
1
1
n
i ci
2/cn *xn
0)/( cn +
1
1
n
i ci
2/cn). (2.7)
Calcule numerice. Pornind de la metodologia descrisă mai sus, cu ajutorul formulelor
(2.1),(2.5), (2.6),(2.7) au fost calculate eventuale preţuri pentru România – vectorul x, care în 2008
ar fi minimizat suma abaterilor de la maximele comunitare - vectorul x0. Analogic pot fi efectuate şi
pronosticuri ale evoluţiei preţurilor pentru viitorii ani. Calculele numerice au fost efectuate în baza
70
datelor din [77], lista mărfurilor şi serviciilor incluse în studiu (54) sunt reprezintative pentru
grupurile selectate.
Tabelul 2.2 Preţuri observate şi optimale pentru România, anul 2008, €
Product/Produs,serviciu Preţul maxim în UE Preţul observat Preţul calculat
1.Long-grain rice Orez cu bobul lung 3,26 1,49 1,62
2.Wheat flour Făină de grâu 1,31 0,65 0,78
3.Loaf of white bread Pâine albă 4,69 0,98 1,08
4.Spaghetti 2,97 2,45 2,55
5.Minced beef Carnea tocată de vită 8,99 3,42 3,54
6.Pork, cutlet ('escalope') Cotlet 12,41 5,81 5,89
7.Whole chicken Pui 5,37 2,43 2,45
8.Sausage Cârnat 9,89 3,64 3,88
9.Fresh milk, unskimmed Lapte 1,32 1,32 1,32
10.Chicken eggs Ouă 3,39 0,97 1,08
11.Butter Unt 2,14 1,74 1,78
12.Apples Mere 2,85 1,30 1,39
13.Carrots Morcov 1,40 0,73 0,85
14.Potatoes Roşii 1,33 0,47 0,55
15.White sugar Zahăr 1,23 0,87 0,90
16.Jam Gem 5,97 3,38 3,45
17.Milk chocolateCiocolată 16,29 6,73 6,87
18.Ice cream Îngheţată 6,76 4,49 4,65
19.Tomato ketchup 3,68 2,43 2,68
20.Coffee Cafea 19,78 10,40 10,98
21.Mineral water Apă minerală 1,56 0,34 0,45
22.Orange juice Suc 2,01 1,55 1,59
23.Vodka 30,18 9,46 9,56
24.Red wine Vin roşu 6,72 2,79 2,89
25.White wine Vin alb 7,03 3,54 3,59
26.Beer Bere 2,72 0,96 1,02
27.Cigarettes 7,41 1,56 1,59
28.Men's suit, wool Costum bărbaţi 353,99 132,22 135,24
71
29.Men's blue jeans Blugi bărbaţi 63,59 28,36 29,55
30.Men' s shirt Şorţi femei 62,54 18,50 19,58
31.Ladies' skirt Fustă femei 72,38 19,87 19,99
32.Tights Dresuri 9,69 2,34 2,44
33.Children's jeans trousers Şorţi copii 30,81 13,14 14,09
34.Dry cleaning Curăţare chimică 14,78 5,31 5,44
35.Men's classic lace-up Dantelă 122,10 37,34 39,35
36.Ladies' conventional court shoes Încălţăminte 89,59 46,66 48,77
37.Cobbler Cizmarie 10,54 4,88 4,99
38.Towel Prosop 9,13 5,99 6,05
39.Fridge-freezer Frigider 779,34 589,39 597,09
40.Washing machine Maşină spălat 769,31 333,70 339,89
41.Vacuum cleaner Climatizor 144,23 87,06 90,99
42.Battery Acumulator 2,47 0,48 0,50
43.Light bulb Bec 1,52 0,30 0,38
44.Detergent for washing machine, powder Detergent 4,06 2,85 2,89
45.Urban bus transport, single ticket Tichet 2,36 0,36 0,45
46.Taxi 15,53 2,16 2,44
47.DVD player 108,02 108,02 108,02
48.Blank compact disc (CD-R) 0,92 0,80 0,99
49.Daily newspaper Presă 1,30 0,27 0,33
50.Beer (lager), domestic – glass Păhar 2,29 0,60 0,68
51.Cup of coffee Cafea(păhar) 2,70 0,73 0,88
52.Shampoo Şampun 5,57 5,64 5,57
53.Toothpaste Pastă de dinţi 3,30 1,46 1,55
54.Shower gel Gel 3,26 2,90 2,99
elaborat: autor
Calculele numerice din Tabelul 2.2 s-au făcut pornind de la următoarele presupuneri : a) cele 54
de produse incluse sunt reprezentative pentru grupurile lor, deci pot fi generalizate pentru întreg
coşul (54 : 400), acelaşi raport fiind şi pentru salariu mediu 1 : 8; b) preţurile maxime înregistrate în
România evident nu mai pot creşte, sau chiar descresc, iar celelalte puţin cresc, dat până la limitele
admise de valoarea salariului.
72
Concluzii. Calculele numerice efectuate evidenţiază doar trei poziţii (9,47,52 din Tabelul 2.2),
pentru care preţurile în România sunt şi cele maxime în UE, în rest preţurile observate sunt mult sub
valoarea maximală a preţurilor indicative comunitare, deci se poate pune problema armonizării
acestora în sensul micşorării sumei abaterilor de la parametrii optimi.
Dat fiind generalitatea metodologiei elaborate, aceasta poate fi uşor adaptată pentru rezolvarea şi a
altor probleme economice (a se vedea capitolul 3).
2.4 Concluzii la capitolul 2
1) Se formulează condiţia esenţială a reuşitei unui stat în epoca globalizării, anume adoptarea
unei strategii de dezvoltare economică.
2) Sunt evidenţiate schimbările calitative în condiţiile globalizării: economia cunoaşterii ca sursă
de creştere economică sustenabilă şi reformele economice profunde.
3) Se cercetează strategiile de creare şi valorificare a avantajului competitiv al unui stat, sunt
efectuate studii de caz, se arată că proiectarea clusterelor constituie cea mai rapidă şi cea mai
eficientă cale de valorificare a avantajelor comparative.
4) Se demonstrează că dintre indicatorii caracterizanţi ai unei strategii de dezvoltare - preţurile,
reflectă cel mai bine situaţia din economia unei entităţi. În baza preţului maxim din UE la o serie de
produse şi servicii reprezentative s-a calculat preţul optimal pentru o ţară, cel care ar fi corespuns
unei strategii competitive de marketing şi s-a comparat cu preţul real, observat în 2008, la aceleaşi
produse şi servicii concret în România. Rezultatele implementării denotă faptul că dacă în aceiaşi
perioadă de timp ar fi fost acceptate preţurile optimale, atunci suma abaterilor de la preţurile
comunitare ar fi fost mai mică pentru entitatea respectivă, deci şi distanţa de la standardul comunitar
ar fi fost minimalizată.
73
3. ASPECTE METODOLOGICE ALE EVALUĂRII COMPETITIVITĂŢII
NAŢIONALE ÎN NOILE REALITĂŢI ECONOMICE
3.1 Modele de evaluare a competitivităţii
Analizând subsistemele economiei la nivel macro, inclusiv metodele de măsurare şi evaluare ale
acestora pot fi enumerate câteva, care sunt definitorii pentru dezvoltarea pe termen scurt sau lung.
De exemplu subsistemul echilibrului bugetar este o premisă de bază a stabilităţii economiei
naţionale. De aici urmează stabilirea mecanismelor de menţinere a inflaţiei în limite rezonabile,
promovarea politicilor fiscale adecvate, utilizarea pârghiilor economice prin investiţiile directe,
depozitele, etc. În epoca globalizării însă, fără a diminua rolul altor subsisteme, deosebit de
important este întreg subsistemul (unităţile instituţionale) de promovare a unei strategii competitive
de marketing, pentru a supraveţui şi a face faţă concurenţei la etapa dată. Anume acestei
problematici îi este consacrată metodologia de mai jos.
Este ştiut încă de la clasici că prosperitatea unui stat este determinată de productivitatea din
economia acestuia, productivitate măsurată prin valoarea bunurilor şi serviciilor calculate per capita,
capitalul acumulat şi resursele naturale disponibile. Productivitatea depinde de preţurile acestor
bunuri şi servicii, care domină piaţa liberă internă, precum şi de eficienţa producerii acestor bunuri,
factori care influenţează la rândul său cursul valutei naţionale, atractivitatea investiţiilor, indicatorii
macroeconomici şi finalmente - standardul de viaţă. Totodată totalitatea instituţiilor centrale şi
locale, setul politicilor economice guvernamentale, alături de factorii determinanţi ai nivelului
productivităţii descrişi mai sus definesc competitivitatea naţională. Astfel, pe de o parte,
productivitatea constituie o măsură a competitivităţii unei ţări, pe de altă parte problema-cheie
constă în faptul care este însăşi conceptul de competitivitate luat în calcul, care este metodologia
aleasă şi care sunt factorii determinanţi, cât de aproape este această metodologie de situaţia reală,
cum se pliază ea pe demersul economic, mediul concurenţial, liberalismul afacerilor, eficacitatea
instituţiilor abilitate, etc. Or, la acest capitol nu există o poziţie univocă, chiar dacă unele modele
sunt acceptate de cele mai cunoscute structuri financiare internaţionale, iar altele rămân doar
formulate pe paginile revistelor ştiinţifice de profil, de aceea discuţiile pe marginea acestor modele
de evaluare a competitivităţii poartă un caracter aprig şi intransigent. Există cel puţin două motive
care explică comportamentul în cauză: implicaţiile politice şi socioeconomice directe, precum şi
elaborarea conceptelor de dezvoltare pentru perspectivă a unor state. Din cele expuse rezultă
necesitatea elaborării metodologiei evaluării competitivităţii naţionale. De menţionat că o parte din
aceste metodologii sunt mai aproape de economie, evaluându - se valoarea unui indicator important,
bunăoară preţul, altele generează un criteriu sintetic – integral – agregat cu unitatea de măsură
74
punctajul, pentru a modela mai subtil situaţia reală din entitatea respectivă. Până la urmă se
generează rating - uri pentru structurile financiare mondiale. Din lista acestora mai jos sunt descrise
doar cea a lui Sala-i-Martin şi cea a lui Porter, deoarece sunt dintre cele mai importante şi totodată
au tangenţă directă cu abordarea conceptuală şi metodologică elaborată de către autor. De remarcat
că aproape toate acestea pornesc de la formula inedită propusă de R. Yager [113], bazată pe mediile
ponderate wi ale indicatorilor economici xi:
fOWA (x1, ...xn) = n
i 1wi * xi, wi € (0,1],
n
i 1wi =1,
în baza căreia se introduce mai întâi noţiunea de Growth Competitiveness Index, transformată apoi
în Global Competitiveness Index (GCI), New Global Competitiveness, Sustainable Competitiveness,
etc.
I. Modelul Sala-i-Martin
Pornind de la incertitudinele economiei mondiale (creşteri bazate aproape exclusiv pe infuzii
financiare, stimularea creşterii cheltielilor publice, existenţa economiiilor emergente, etc.) este
necesar de constatat că cercetarea economică modernă se confruntă în epoca globalizării cu
dificultăţi de ordin metodologic care ar veni să răspundă noilor cerinţe ale vremii. Criza recentă a
întărit şi mai mult acest pesimism, legat în primul rând de neputinţa ştiinţei economice de a explica
fenomenele înconjurătoare. Discuţiile recente în cadrul G-20, bunăoară, relevă faptul că statele lumii
îşi compromit viitorul ignorând în totalitate investiţiile în sănătate, infrastructură şi educaţie, fără de
care dezvoltarea durabilă şi competitivitatea sunt de neconceput. De adăogat aici şi diminuarea
intenţionată a rolului problemelor de mediu de către aproape toate ţările lumii, fapt ce pereclitează
însăşi existenţa vieţii pe Terra. Examinând complexitatea acestor factori şi tendinţe nesănătoase o
altă instituţie prestigioasă de talie internaţională - Forul Economic Mondial (World Economic
Forum) câţiva ani în urmă s-a angajat să elaboreze un concept, urmată de metodologia respectivă,
care ar ajuta mediul de afaceri precum şi clasa politică, ţintind mai presus de toate elucidarea
obstacolelor care împiedică creşterea competitivităţii statelor şi includerea lor în circuitul economic
mondial. Începând cu anul 2005 World Economic Forum utilizează indicele GCI la măsurarea
competitivităţii naţionale pentru numeroase state ale lumii. Autorul a Global Competitiveness Index
(GCI), ICG – Indicele Competitivităţii Globale este X. Sala-i-Martin [80], iar modelul ca atare
cuprinde factori atât la nivel micro precum şi macro ai competitivităţii. Nemijlocit, GCI include 110
factori, grupaţi în 12 piloni ai competitivităţii, cu componentele medii ponderate ale indicatorilor
respectivi, fiecare măsurând un aspect al competitivităţii, totodată aceşti factori vin atât din
microeconomie dar şi din macroeconomie. Construirea indicelui GCI se face prin agregare,
concomitent se iau în vedere componentele statice şi dinamice ale indicatorilor caracterizanţi. GCI
75
se calculează, mai întâi pentru fiecare pilon, apoi grupuri de piloni, în fine sunt agregate datele
pilonilor. Modelul defineşte competitivitatea ca un set de instituţii, politici, factori care determină
nivelul de productivitate al unei ţări, care la rându-i caracterizează nivelul de prosperitate al entităţii.
Cu alte cuvinte modelul scoate în evidenţă legitatea: o economie mai competitivă va produce mai
mult şi mai calitativ pentru cetăţeni săi. Dar este clar că ce e bun, spre exemplu, pentru Ruanda nu se
potriveşte Germaniei, de aceea autorul întroduce aşa numitele stagii de dezvoltare (5) ale ţărilor şi
indici ponderaţi pentru diferite ţări. Astfel GCI captează fenomenul naţional în toată complexitatea
sa şi permite alcătuirea de rating – uri, top-uri şi clasamente ale ţărilor lumii (144 state incluse în
anul 2013), cu consecinţe directe în procesul de luare a deciziilor politice. La modul concret,
informaţia primară a modelului se bazează pe chestionarea agenţilor economici, dar, la necesitate
pot fi chestionate şi instituţiile de resort naţionale, experţii în domeniu, etc. Astfel la sondajul
naţional efectuat în anul 2012 în Republica Moldova au participat 113 întreprinderi din toate
regiunile de dezvoltare a ţârii care reprezintă cele mai importante sectoare ale economiei naţionale,
după care se poate face o impresie preliminară despre: Incidenţa factorilor cu impact negativ în
derularea afacerilor; Percepţia de ansamblu a economiei; Guvern şi Instituţii Publice; Infrastructură;
Inovare şi Tehnologie; Mediul Financiar; Comerţ exterior şi investiţii; Concurenţa internă;
Operaţiunile şi strategia Firmei; Educaţie şi Capital Uman; Corupţie, Etică şi Responsabilitate
Socială; Călătorii şi Turism; Mediu; Sănătate.
Mai jos lista integrală a indicatorilor modelului, precum şi numărul de ordine în această listă –
pentru fiecare pilon, se aduce conform originalului cu comentariile de rigoare. Se face şi o mică
descriere a pilonului respectiv.
1.Sistemul instituţional - Institutions
Mediul (sistemul) instituţional este determinat de cadrul legal şi administrativ în care persoane
fizice, firme, guverne interacţionează pentru a genera bogăţie în economie. Importanţa mediului
instituţional iese în evidentă mai ales în timpul crizei economice, când guvernele joacă un rol direct
în multe ţări. Iar calitatea sistemului este strâns legată de competitivitate şi creştere economică,
influenţând investiţiile şi organizarea producerii.
1.01 Drepturi de proprietate 1.02 Protecţia proprietăţii intelectuale 1.03 Diversitatea fondurilor
publice 1.04 Asociaţii politice şi obşteşti 1.05 Plăţi neprevăzute 1.06 Independenţa justiţiei 1.07
Favoritismul în luarea deciziilor guvernamentale 1.08 Cheltuieli publice 1.09 Complexitarea
reglementărilor de stat 1.10 Eficienţa soluţionării litigiilor 1.11 Eficienţa reglării conflictelor 1.12
Transparenţa politicilor guvernamentale 1.13 Costurile luptei cu terorismul în afaceri 1.14 Costurile
luptei cu crimele în afaceri 1.15 Crima organizată 1.16 Siguranţa serviciilor 1.17 Etica
comportamentală a firmelor 1.1 Rigiditatea auditului şi a rapoartelor financiare 1.19 Eficienţa
conducerii corporaţiilor 1.20 Protecţia deţinătorilor de acţiuni 1.21 Siguranţa investiţiilor.
76
2.Infrastructura - Infrastructure
Infrastructura garantează funcţionarea eficientă a economiei şi constituie un factor important în
stabilirea amplasării producerilor şi a tipurilor de activităţi sau a sectoarelor economice.
2.01 Calitatea infrastructurii - general 2.02 Calitatea drumurilor 2.03 Infrastructura căilor ferate 2.04
Infrastrucrura portuară 2.05 Infrastructura transportului aerian 2.06 Sistem bilete la transport 2.07
Calitatea infrastructurii energetice 2.08 Linii telefonice fixe 2.09 Număr utilizatori telefonie mobilă.
3.Stabilitatea macroeconomică - Macroeconomic environment
Stabilitatea mediului macroeconomic este importantă pentru mediul de afaceri şi, prin urmare, este
importantă şi pentru competitivitatea naţională a unei ţări.
3.01 Balanţa bugetului de stat 3.02 Rata la depozite 3.03 Inflaţie 3.04 Dobânzi 3.05 Datorie publică
3.06 Cotă împrumuri externe.
4.Sănătatea şi educaţia primară - Health and primary education
Sănătatea este vitală pentru o ţară, pentru competitivitatea şi productivitatea ei. Lucrătorii cu
sănătate precară vor avea o productivitate scăzută. La fel educaţia poate constrânge nivelul
businessului, iar pe o durată mai lungă devine determinantă în asigurarea cu resurse umane a ţării.
4.01 Impactul malariei asupra afacerilor 4.02 Incidenţă malarie 4.03 Impact TBC asupra afacerilor
4.04 Incidenţă TBC 4.05 Impact HIV-SIDA asupra afacerilor 4.06 Incidenţă HIV 4.07 Mortalitatea
infantilă 4.08 Speranţa de viaţă 4.09 Calitatea educaţiei primare 4.10 Rata de acoperire a educaţiei
primare
5.Educaţia superioară - Higher education and training
Învăţământ superior de calitate este esenţial pentru economiile care doresc să se deplaseze în lanţul
valoric dincolo de procesele simple de producţie. În special, economia de astăzi în curs de
globalizare solicită ţărilor să cultive buna educaţie a lucrătorilor, care să fie capabilă de a se adapta
rapid la mediul schimbător şi evolutiv al nevoilor sistemului de producţie.
5.01 Rata de acoperire în învăţământul secundar 5.02 Rata de acoperire în învăţământul terţiar 5.03
Calitatea sistemului educaţional 5.04 Calitatea ştiinţelor exacte 5.05 Calitatea managemenrului
şcolar 5.06 Acces internet în şcoli 5.07 Acces servicii consultanţă 5.08 Acces cursuri de trainning.
6.Eficienţa pieţei bunurilor - Goods market efficiency
Ţările cu pieţe de bunuri de calitate sunt bine poziţionate pentru a produce combinaţia potrivită de
produse şi servicii acomodate la condiţiile cererii, precum şi asigurate că aceste bunuri vor fi cel mai
eficiente în economie dată. Condiţiile sănătoase ale pieţei, concurenţa, atât internă, cât şi cea
externă, sunt importante în economia de piaţă, eficienţa şi productivitatea garantează firmelor cele
77
mai eficiente, producătoare de bunuri succesul de piaţă. Schimbul de bunuri necesită un minim de
impedimente în calea activităţii de întreprinzător. De exemplu, competitivitatea poate fi împiedicată
de taxe sau de normele restrictive şi discriminatorii, investiţiile externe directe de limitări asupra
proprietate străine, etc. Recenta criză economică a subliniat gradul de interdependenţă a economiilor
la nivel mondial, precum şi gradul în care creşterea depinde de pieţele deschise. Măsurile
protecţioniste sunt contraproductive deoarece acestea reduc activitatea economică globală.
6.01 Concurenţa locală 6.02 Monopolismul pieţei interne 6.03 Eficienţa politicilor anti-monopol
6.04 Eficienţa impozitării 6.05 Rata generală a impozitării 6.06 Număr proceduri la iniţierea
afacerii 6.07 Timp necesar la iniţierea afacerii 6.08 Costuri ale politicilor agrare 6.09 Bariere la
comerţ 6.10 Tarife la comerţ 6.11 Cota proprietăţii străinilor 6.12 Impactul investiţiilor străine
directe 6.13 Complexitatea procedurilor vamale 6.14 Managementul vamal 6.15 Complexitatea
plăţilor
7.Piaţa muncii - Labor market efficiency
Eficienţa şi flexibilitatea pieţei forţei de muncă sunt cruciale, ele asigură stimulente pentru cele mai
bune eforturi la locurile de muncă. Pe pieţele forţei de muncă eficiente trebuie să se asigure, de
asemenea, echitatea în mediul de afaceri între femei şi bărbaţi.
7.01 Cooperarea în domeniul pieţei muncii 7.02 Flexibilitatea remunerării 7.03 Dificultăţi la
angajare 7.04 Practici la angajare 7.05 Costurile surplusurilor 7.06 Productivitate şi salarii 7.07
Încredere în profesionalism 7.08 Export de creieri 7.09 Participare femei în câmpul muncii
8. Piaţa financiară - Financial market development
Recenta criză financiară a scos în evidenţă rolul de semnal al sectorului financiar al bunei
funcţionări pentru activităţile economice. Un sistem eficient alocă din sectorul financiar resursele
păstrate de către cetăţenii unei naţiuni, precum şi celecare ce intră în economie din străinătate,
pentru cele mai productive utilizări. De investiţii în afaceri depinde esenţial productivitatea. Prin
urmare, economiile sofisticate necesită finanţarea pieţelor care dau întreg capitalul disponibil
sectorului economic.
8.01 Acces la servicii financiare 8.02 Nivel acces la servicii financiare 8.03 Finanţări locale în
echilibrarea pieţei 8.04 Access la servicii loan 8.05 Întreprinderi mixte 8.06 Restricţii asupra
fluxurilor de capital 8.07 Soliditatea băncilor 8.08 Securitatea schimbului valutar 8.09 Indicele
legalităţii tranzacţiilor.
9.Gradul de pregătire tehnologică - Technological readiness
TIC este elementul-cheie al pregătirii tehnologice. Este important să reţinem că nivelul de tehnologii
disponibile pentru întreprinderi într-o ţară înseamnă capacitatea ţării spre renovare şi extinderea
frontierelor cunoaşterii.
78
9.01 Acces la noi tehnologii 9.02 Absorbţia inovaţiilor 9.03 Transfer tehologic 9.04 Internet 9.05
Internet străini 9.06 Performanţe tehnice ale internetului.
10. Dimensiunea pieţei - Market size
Mărimea pieţei afecteaza productivitatea, deoarece dimensiunea pieţelor permite întreprinderilor să
exploateze economiile mari. În mod tradiţional, firmele sunt constrânse de graniţele naţionale. În
epoca globalizării, pieţele internaţionale au devenit un substitut pentru pieţelor interne, în special
pentru ţările mici. Există dovezi empirice care arată că vasta deschidere comercială este pozitiv
asociată cu o crestere. Astfel, exporturile pot fi considerate ca un substitut pentru cererea internă în
determinarea mărimii pieţei pentru firme.
10.01 Indicele dimensiunii pieţei interne 10.02 Indicele în piaţa internă a celor din afară
11.Condiţii pentru business - Business sophistication
Condiţiile bune în afaceri conduc la o eficienţă mai mare în producţia de bunuri şi servicii. Acest
fapt conduce, la rându-i, la creşterea productivităţii, sporind astfel competitivitatea naţiunii. Acestea
se referă la calitatea reţelei de afaceri a unei ţări, precum şi la calitatea operaţiunilor întreprinderilor
concrete. Pilonul este deosebit de important pentru ţările aflate în stadiu avansat de dezvoltare,
atunci când mai multe surse de bază de îmbunătăţiri de productivitate au fost epuizate. Calitatea
reţelei de afaceri într-o ţară şi este măsurată prin cantitatea şi calitatea de furnizori locali şi gradul de
interacţiune între ei. Atunci când companiile şi furnizorii dintr-un anumit sector sunt interconectate
în grupuri apropiate geografic - clustere, eficienţa este sporită, mai multe oportunităţi pentru inovare
sunt create, şi barierele la intrarea pe piaţă pentru întreprinderile noi sunt reduse.
11.01 Furnizori locali 11.02 Calitatea furnizorilor locali 11.03 Clustere 11.04 Avantaje comparative
11.05 Canale de distribuţie 11.06 Controlul asupra canalelor de distribuţie 11.07 Complexitatea
proceselor de producţie 11.08 Marketing în extindere 11.09 Bunăvoinţa autorităţilor.
12.Inovarea - Innovation
Pilonul final al competitivităţii este inovaţia tehnologică. Deşi câştigurile substanţiale pot fi obţinute
prin îmbunătăţirea instituţiilor, construirea infrastructurii, reducerii instabilităţii macroeconomice,
sau îmbunătăţirea capitalului uman, toţi aceşti factori în cele din urmă par să decurgă din inovare.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru eficienţa forţei de muncă, fluxuri financiare, şi pieţe de bunuri.
Pe termen lung, standardele de viaţă pot fi îmbunătăţite numai prin inovare tehnologică. Inovaţia
este deosebit de importantă pentru economiile în care acestea se apropie de frontierele cunoaşterii şi
posibilitatea de a se integra şi a se adapta. Unele ţări, deşi mai puţin avansate îşi pot îmbunătăţi în
continuare productivitatea lor prin adoptarea unor tehnologii existente, sau de a face îmbunătăţiri
79
progresive în alte zone, unde s-a ajuns la stadiul de dezvoltare, pentru care nu mai este suficientă
doar creşterea productivităţii. Întreprinderile în aceste ţări trebuie să proiecteze şi să dezvolte noi
producţii şi procese de producţii pentru a menţine un avantaj competitiv. Acest lucru necesită un
mediu care este favorabil activităţii inovatoare, sprijinit de ambele sectoarele - public şi privat. În
special, aceasta înseamnă investiţii suficiente în cercetare şi dezvoltare (CDI), în special de către
sectorul privat; prezenţa instituţiilor de înaltă calitate de cercetare ştiinţifică; o colaborare în
domeniul cercetării între universităţi şi industrie, precum şi protecţia proprietăţii intelectuale. Pe
fondul incertitudinii economice actuale, va fi important să reziste presiunilor de a reduce din nou
cheltuielile de CDI - atât la nivel public şi privat, pentru a asigura o creştere durabilă în viitor.
12.01 Capacitatea pentru inovare 12.02 Calitatea cercetărilor ştiinţifice 12.03 Companii din sfera
CDI 12.04 Colaborare cu universităţi în CDI 12.05 Procurări guvernamentale la tehnologii avansate
12.06 Dispunere savanţi şi cercetători 12.07 Utilizarea patentei.
Unitate de măsură a GCI în modelul lui Sala-i-Martin este: Punctajul (scorul).
Punctajul se face separat pe trei grupuri de factori: esenţiali, de eficienţă, inovaţionali. Fiecare
grup este limitat de sus ca pondere în stadiul dezvoltării economice a ţării, respectiv bazată
preponderent pe producţie ca atare, eficienţa producţiei sau inovare. De exemplu Republica
Moldova, fiind în grupul ţărilor sărace, are o importanţă a factorilor determinanţi ai competitivităţii
dată de coeficienţii-limită
60producţie+35eficienţă+5inovare=100total.
Atunci
GCImoldova = 0.6*Basicmoldova + 0.35*Effciencymoldova+ 0.05*Innovationmoldova ,
Basic, Efficiency, Innovation însemnând valoarea numerică pentru mediile ponderate ale grupurilor
de indicatori ai producţiei, eficienţei şi inovaţiei la nivel de economie naţională, calculaţi în baza
datelor statistice, rezultatelor din sondaje sau fiind derivaţi ai datelor din cele două surse precedente.
Pentru aceasta mai întâi se cercetează influenţa pilonilor asupra economiei (pe fiecare componentă),
pentru Republica Moldova cei principali - cu punctaj maxim - fiind instituţiile statului, stabilitatea
macroeconomică, infrastructura şi sănătatea plus educaţia primară; apoi se calculează procentul
sectoarelor economice în PIB-ul naţional. În fine, pentru evaluarea GCI-ului final se mai iau în
vedere PIB-ul, PIB per capita, populaţia, dimensiunea pieţei.
II. Modelul Porter
M.E. Porter introduce mai târziu noţiunea de New Global Competitiveness Index (New GCI)
[99], urmărind scopul creării unui singur indice integrat, care ar înlocui precedenţii, descrişi în
modelul lui Sala-i-Martin. Autorul speră ca prin aceasta să poată evalua mai adecvat parametrii
80
determinanţi ai productivităţii, un accent deosebit punându-se pe rolul clusterelor în creşterea
economică. Modelul lui Porter este mai aproape de mediul academic, utilizează pe de plin suportul
econometriei şi încorporează un concept mai robust şi mai riguros din punct de vedere statistic. În
modelul lui Porter se urmăreşte corelaţia dintre fiecare indicator luat aparte şi impactul acestuia
asupra criteriului integrat. Modelul Porter a fost propus la WEF pentru a-l înlocui pe cel a lui Sala-i-
Martin sau a efectua iniţial cel puţin calcule paralele. Conceptual Porter porneşte de la premisa că
competitivitatea este măsurată prin productivitate, dar în condiţile globalizării, în primul rând a
deschiderii economiilor statelor lumii, unele aspecte clasice ale productivităţii se modifică, deci ele
trebuie luate în considerare în model. Modelul ajută astfel ţările nu numai să identifice starea
mediului macroeconomic or microeconomic, ci să şi formuleze răspunsuri la eventuale politici
economice întreprinse.
Nemijlocit la evaluarea competitivităţii unui stat, modelul Porter include următoarele grupuri de
indicatori, care formează un ansamlu numit “diamantul”:
a) politici instituţionale: permitivitatea cadrului legislativ, cheltuieli guvernamentale, disparităţi,
transparenţă, economie informală, corupţie, descentralizare, drepturi patrimoniale;
b) politici macroeconomice: deficit bugetar, datorii externe şi interne ale statului, inflaţie, rata de
schimb;
c) infrastructură administrativă: proceduri vamale, încadrarea în afaceri;
d) infrastructura capitalului: piaţa de capital, solvabilitate bănci, drepturi acţionari, drepturi la
repatrieri, creditare, asigurări;
e) infrastructura inovaţională: cercetare/dezvoltare, patente, tehnologii, clustere;
f) infrastructură productivă: drumuri, căi ferate, porturi, transport aerian, asigurare energie electrică,
telefonie, computere, internet;
g) infrastructură socială: potenţial uman, calitate educaţie, calitate servicii medicale, tarife la servicii
medicale, speranţa de viaţă;
h) activitate firmă: absorbţie inovaţii, cheltuieli cercetare/dezvoltare, potenţial export, comercializare
internă, management, colaborare internaţională, avantaje locale.
Aceştia sunt grupaţi în felul următor: performanţe economice la nivel macro, mediu de afaceri la
nivel micro, politici instituţionale, politici fiscale şi monetare, infrastructuri. Iată lista integrală a
acestora.
Nivel absorbţie pentru tehnologii; Cheltuieli de companie pentru CDI; Avantaje comparative;
Dimensiunea canaleloe de distribuţie; Capacitatea pentru inovare; Complexitatea proceselor de
producţie; Marketing în extensiune; Management vamal; Practici organizaţionale; Cursuri de
trainning; Bunăvoinţa autorităţilor; Stimulente compensatorii; Nivelul profesional al angajaţilor;
Firme straine; Licenţe la tehnologii; Controlul distribuţiilor; Vânzări locale; Dimensiunea pieţei;
81
Calitatea drumurilor; Infrastructura căilor ferate; Infrastructurea portuară; Infrastructura
transportului aerian; Securitate energetică; Transport intern; Infrastructura telefoniei; Acces internet
în şcoli; Număr mobile per 100 persoane; Computere per 100 persoane; Utilizatori internet per 100
persoane; Linii telefonice per 100 persoane; Eficienţa procedurilor vamale; Eficienţa reglementărilor
guvernamentale; Legeritatea iniţierii afacerii; Număr de proceduri pentru iniţierea afacerii; Timpul
necesar pentru iniţierea afacerii; Plata taxelor; Număr de plăţi; Complexitatea pieţei financiare;
Soliditatea băncilor; Acces la servicii loan; Întreprinderi mixte; Finanţări locale ale pieţei interne;
Protecţia acţionarilor; Legalitatea creditării; Credite interne; Institute de cercetare; Colaborarea cu
universităţile la cercetare; Calitatea sistemului educaţional; Calitatea ştiinţelor exacte; Calitatea
managementului şcolar; Dispunerea de ingineri şi cercetători; Exod de creieri; Angajament terţi;
Utilizare patente; Procurări guvernamentale ale tehnologiilor avansate; Promovare TIC; Lege despre
TIC; Complexitate plăţi; Constrângeri legate de mediul ambiant;Existenţă clustere; Calitatea
sprijinului local; GDP per capita în dinamică; PPP ajustat; Complexitatea utilizării aparatelor şi
utilajelor; Specialişti locali; Remunerări şi productivitate; Transfer tehnologic; Nivelul de taxe şi
impozite; Subsidii; Protecţia proprietăţii intelectuale; Restricţii ale fluxurilor de capital; Rigiditatea
auditului şi a rapoartelor financiare; Bariere ale comerţului; Proprietăţi străine; Competiţia locală;
Lege antimonopol; Monopolul pieţei; Eficienţa conducerii corporaţiilor; Rolul întreprinderilor de
stat; Protecţia investitorilor; Rigiditatea angajării; Indicatori de calitate; Rata tarifelor; Calitatea
educaţiei primare; Servicii de sănătate; Cheltuieli pentru sănătate; Nivel de trai; Malaria; TBC;
Mortalitatea infantilă; Şcolarizare; Învăţământ superior; Eficienţa legislativului; Cheltuieli publice;
Favoritism în luarea deciziilor; Eradicarea sărăciei; Transparenţa deciziilor guvernamentale;
Decentralizarea economiei; Libertatea presei; Cheltuieli pentru lupta cu crima; Crima organizată;
Independenţa justiţiei; Drepturi de proprietate; Fondurile publice; Restanţe la plăţi; Corupţie;
Controlul asupra corupţiei; Deficit bugetar; Datorii interne; Inflaţie; Dobânzi.
Construirea indicelui New GCI se face la fel prin agregare, adică indicele New GCI se construieşte
în câteva etape. La prima etapă, sunt aleşi indicatorii caracterizanţi ai companiei: Firm-level
technology absorption, Company spending on research and development, Nature of competitive
advantage, Value chain breadth, Capacity for innovation, Production process sophistication, Extent
of marketing, Degree of customer orientation, Extent of staff training, Willingness to delegate
authority, Extent of incentive compensation, Reliance on professional management, Prevalence of
foreign technology licensing, Control of international distribution, Extent of regional sales, Breadth
of international markets. Lista indicatorilor fiind definită, se trece la etapa a doua, în care se adaogă
condiţiile impuse din afară: cererea, industriile colaterale, concurenţa etc. La etapa a treia acestea se
însumează cu parametrii infrastructurii şi ai politicilor macroeconomice din care rezultă etapa a
patra, de generare a New GCI. La concret, în modelul lui Porter variabila exogenă (New GCI) este
82
legată de cele endogene (indicatori independenţi) prin modelul unei regresii liniare, succint descris
mai jos.
Unitate de măsură a modelului Porter: GDP per capita.
III. Analiza modelelor Sala-i-Martin şi Porter
Mai jos analiza modelelor Sala-i-Martin şi Porter se efectuează prin prisma: domeniului de
aplicabilitate, elementelor constitutive, condiţiilor de aplicare, rezultantei, avantajelor, limitelor de
utilizare.
Domeniu de aplicabilitate: competitivitate naţională şi internaţională.
Elemente: listă indicatori; punctaj (scor), respectiv PIB per capita.
Condiţii de aplicare: cote în % la fiecare grup de factori determinanţi.
Rezultantă: locul Republicii Moldova în lista GCI, publicat în Global Competitiveness Report
este 94 din 139 ţări evaluate. Deşi în perioada ultimilor ani în Republica Moldova au fost întreprinşi
unii paşi poziţia ţării poate fi apreciată drept satisfăcătoare în foarte puţine domenii, totodată autorul
consideră că nici indicatorul punctaj general Sala-i-Martin, nici PIB per capita Porter nu este unul
potrivit, deoarece aceşti indicator reflectă doar valoarea adăugată a bunurilor şi serviciilor produse în
interiorul ţării, fără a lua în calcul remitenţele, care au o pondere substanţială, de aproape 30% - 40%,
în structura veniturilor. Lucrurile devin şi mai contradictorii comparând poziţia republicii cu cea a
unor state cu circa un dolar pe zi pe locuitor (300 EURO PIB per capita), dar situate în proximitatea
Luxemburgului cu recordul de peste 100000 EURO per capita (în Republica Moldova GDP per
capita era egal cu 1514 dolari la cursul real de schimb în anul 2011 şi respectiv circa 3000 dolari
calculat la PPC), dar ocupante a unor locuri cu mult mai sus în clasamentul GCI, cu cea a vecinilor
Ucrainei - locul 89, României - locul 67, cu economiile emergente - BRICS (Brasilia, Rusia, India,
China, RSA), sau analizând în speţă locul 27 al Chinei (general 27 = locul 41 pilon 11, locul 78
pilon 9, locul 57 pilon 8, locul 60 pilon 5, locul 50 pilon 2; buget pentru inovare egal cu cel al UE;
etc.), plasată în urma unor state care supraveţuiesc în ultimul timp din credite de la structuri
financiare internaţionale, pe când aceasta are o economie calificată drept performantă în ultimii zece
ani de către majoritatea analiştilor (locul 2 în 2011şi locul 1 în 2016 (prognoză), cu 13% în lume
după SUA cu 21% ca pondere în PIB-ul mondial). Actualmente China continuă ascensiunea în toate
clasamentele. Aceasta şi-a îmbunătăţit scorul şi rangul în fiecare an, începând din 2005. Ţara cea
mai populată din lume continuă să conducă în economiile BRICS cu o marjă semnificativă. China îşi
îmbunătăţeşte cei mai mulţi piloni ai GCI, situaţia macroeconomică este foarte favorabilă, în ciuda
unui episod prelungit de inflaţie ridicată. China este una dintre ţările cel mai puţin îndatorate, se
mândreşte cu o rată de economisire de 53 la sută din PIB, şi îşi rulează moderat deficitele
bugetare. Aceşti factori, împreună cu perspective economice bune, contribuie la o îmbunătăţire a
83
calităţii datoriei sale suverane, mult mai mare decât cea a altor state. China realizează, de asemenea,
un standard relativ ridicat în ceea ce priveşte sănătatea şi educaţia de bază, cu tendinţe pozitive a
indicatorilor de sănătate şi accesul aproape universal la educaţia primară. În ceea ce priveşte zonele
mai sofisticate ale competitivităţii, China se află pe loc ridicat în afaceri şi inovare, în special atunci
când se are în vedere nivelul său de dezvoltare. Ţara îmbunătăţeşte semnificativ creşterea
disponibilităţii şi a accesibilităţii serviciilor financiare şi a celor de acces mai bun la credite. Se fac,
de asemenea, progrese în pregătirea tehnologică, în mare parte datorită creşterii în ratele de
penetrare şi utilizare a internetului şi a telefoniei mobile. În fine, pare paradoxal, dar două ţări cu
economii comparabile, în principiu, pot ocupa locuri diametral opuse doar din cauza că una are un
regim democratic, iar alta este monarhie constituţională. Însă cel mai mare dezavantaj al modelelor
Sala-i-Martin şi Porter îl constituie decalajul esenţial, dublu sau chiar triplu pentru unele ţări, legat
de valoarea PIB per capita, calculat la cursul real de schimb şi respectiv Paritatea Puterii de
Cumpărare (PPC), decalaj explicat de autor în primul rând de ignorarea sistemului de preţuri şi tarife
pe piaţa internă a entităţii.
Avantaje: desigur economia unui stat nu este o mare firmă, dar totodată trebuie să existe totuşi o
proporţie rezonabilă în raportul indicatori micro/indicatori macro, fără a diminua prea mult rolul
afacerilor. La acest capitol Porter a supus criticilor, acceptate şi de autor, modelul lui Sala-i-Martin
în care se pune prea mare accent pe indicatorii macro în detrimentul celor ce formează aşa numitul
“competitivness micro”, fapt care avantajează foarte mult modelul Porter la efectuarea studiilor
comparative.
Limite-utilizare: “chingile” puternice impuse influenţei asupra GCI, nu numai a fiecăruia dintre
piloni, ci chiar asupra fiecărui indicator; influienţa factorilor subiectivi este prea mare, având în
vedere deciziile politice implicate; raportul micro/macro pare disproporţionat şi este în favoarea
pilonilor legaţi de situaţia de la macronivel. Construirea GCI în Sala-i-Martin şi New CGI în
Porter se face în ambele cazuri prin agregare. GCI se calculează mai întâi pentru fiecare pilon, apoi
sunt agregate datele pilonilor. Criteriul New GCI se construieşte în câteva etape. La prima etapă
sunt selectaţi şi/sau agregaţi indicatorii caracterizanţi ai companiei: Firm-level technology
absorption, Company spending on research and development, Nature of competitive advantage,
Value chain breadth, Capacity for innovation, Production process sophistication, Extent of
marketing, Degree of customer orientation, Extent of staff training, Willingness to delegate
authority, Extent of incentive compensation, Reliance on professional management, Prevalence of
foreign technology licensing, Control of international distribution, Extent of regional sales, Breadth
of international markets. La etapa a doua se adaogă condiţiile impuse din afară, cererea, industriile
colaterale, concurenţa şi se formează conceptul “competitiveness micro”, după care la etapa a treia
acesta se însumează cu parametrii infrastructurii şi ai politicilor macroeconomice - conceptul
84
“competitiveness macro”, din care rezultă etapa a patra de generare a New Global Competitiveness
Index. Altfel spus, la etapa finală a modelului Porter formula de calcul a NewGCI arată la fel ca
Sala-i-Martin, dar cu alţi trei indicatori agregaţi: MICRO – condiţii nivel firmă, SIPI – infrastructură
socială, MP - politici macroeconomice. Pentru Republica Moldova în acest caz, făcând abstracţie
de unităţile de măsură şi diferiţi parametri, funcţional modelul ia forma
logGDPpercapita
= 0,21*MICROmoldova + 0,49*SIPImoldova + 0,30*MPmoldova,
coeficienţii (0,21 + 0,49 + 0,30 = 1), fiind daţi de Porter grupului de ţări sărace.
Un dezavantaj comun, de astă dată de ordin metodologic, al modelelor Sala-i-Martin şi Porter îl
constituie lipsa cvasi-totală a legăturilor funcţionale între indicatori, fapt menţionat chiar de autori.
Astfel Sala-i-Martin remarcă că inovarea este imposibilă fără educaţie şi reformatare profesională,
dar şi fără surse financiare suficiente. Problema metodologică este cum se iau în seamă aceste
legături. Autorul modelului Sala-i-Martin recunoaşte că doar în scenariile de alternativă au fost
simulate atare situaţii, deoarece modelul respectiv admite cu dificultate astfel de restricţii din cauza
formei abstracte de măsurare a indicatorilor - punctaj (scor) - a valorilor medii ponderate, precum şi
a metodologiei utilizate. Au fost testate suplimentar şi formulele lui Yager, care renunţă la
restricţiile dure referitoare la cotele-părţi (60;35;5 în cazul studiat) ale factorilor şi-i aranjează doar
în ordine descrescătoare, prioritate având cei plasaţi primii, pentru a acorda mai mult spaţiu de
manevră valorilor numerice admisibile, adică
W1producţie+W2eficienţă+W3inovare=100total .
După cum s-a menţionat mai sus în modelul lui Porter variabila exogenă este legată de cele
endogene prin modelul regresiei liniare, stabilindu-se astfel o relaţie mai puternică între indicatori
decât în modelul lui Sala-i-Martin. Dar, până la urmă, problemele cardinale ale legităţilor
economice, exprimate în legături funcţionale între indicatori, rămân în suspensie în cele două
modele, constituind astfel dezavantaje suplimentare. De exemplu, nu este clar, dacă în economiile
studiate creşterile salariale au fost mai mici decât creşterea corespunzătoare a productivităţii muncii,
dacă rata dobânzii la depozitele în termen a depăşit rata inflaţiei, dacă PIB-ul a crescut cel puţin
exponenţial, la o eventuală creştere a ponderii cercetării/dezvoltării şi inovării în buget, dacă, în mod
deosebit, capacitatea de cumpărare a salariului mediu a fost superioară sau inferioară schimbării
indicelui preţurilor de consum, adică dacă standardele nivelului de trai sau îmbunătăţit ori s-au
înrăutăţit în perioada examinată, etc. Răspunsul la aceste întrebări este crucial pentru multe ţări,
deoarece, spre exemplu, pe de o parte PIB - ul naţional poate creşte permanent, dar fără creşterile
respective ale nivelului de trai, căci creşterile produsului intern brut se datorează operaţiunilor
export/import, pe când producţia fizică stagnează, la fel şi cota bugetară în PIB, iar pe de altă parte
PIB - ul naţional nu ia în consideraţie bunăoară remitenţele în Republica Moldova, care domină
activităţile economice interne. Astfel se impune imperios condiţia, ca printr-o legătură organică să se
85
stabilească o rată a creşterii veniturilor salariale cel puţin egală cu rata creşterii PIB - ului, pentru a
garanta cel puţin menţinerea dar şi mărirea capacităţii de cumpărare a populaţiei, deci şi a nivelului
de trai şi a calităţii vieţii în general.
IV. Model nou propus
Pornind de la considerentele aduse anterior, autorul propune un nou model pentru calcularea
competitivităţii. Modelul elaborat de autor este mult mai liberal, astfel spre deosebire de cele
descrise nu impune condiţii atât de rigide asupra unei economii, totodată utilizează din plin
metodologia analizei comparative, perfect adecvată problemei formulate, mai mult decât atât, acesta
corespunde întocmai şi exigenţelor impuse pentru noul concept de măsurare a competitivităţii.
Compararea indicatorilor se face cu un standard, după care se apreciază omogenitatea sau distanţa
de la ţintă. În analiza comparativă această metodă este unul dintre cele mai populare, iar pentru a
compara parametrii de dezvoltare ai unei ţări, regiuni, etc. în spaţiu şi timp, raportaţi la o dată
anume, metoda descrisă mai sus este practic de neînlocuit. Modelul elaborat poate fi aplicat şi în
cazul alcătuirii top-urilor, rating-urilor,clasamentelor gen Sala-i-Martin sau Porter, standardul în
acest caz fiind leader-ul grupului de ţări. Deoarece şi în cazul Sala-i-Martin şi Porter se fac studii
comparative, altfel valoarea numerică a GCI sau New GCI, nu este relevantă, în modelul elaborat se
pune accent anume pe astfel de studii. Aceasta se explică prin faptul că încă cel puţin 25-30 ani se
vor menţine disparităţile între ţările bogate şi cele sărace, dar comparaţiile eficiente îşi au rostul doar
în interiorul grupurilor de ţări aproape ca nivel de dezvoltare. Nimeni nu pune la îndoială valoarea
numerică a majorităţii indicatorilor din Sala-i-Martin, bunăoară, calitatea proastă a drumurilor în
Republica Moldova, la fel fiecare cetăţean simte nivelul relativ înalt al serviciilor de telefonie fixă şi
internet, dar pare suspect indicatorul ce caracterizează protecţia drepturilor minorităţilor naţionale
(locul 111 în lume, alături de Ucraina şi mai jos cu mult ca România), care trage în urmă GCI - ul
naţional. La fel este ignorată complet reforma funciară şi reformele complementare din agricultura
republicii, care deja încurajează semnificativ sporirea productivităţii agricole, dar pentru un viitor
apropiat, conform conceptului [105], dezvoltarea economică a unui stat va fi un rezultat direct al
creşterii eficienţei agricole şi unul indirect bazat pe folosirea pământului pentru generarea
capitalului. Chiar dacă Republica Moldova va rămâne încă mult timp preponderent agrară, acest
avantaj comparativ se transformă cu timpul în unul competitiv prin varietatea de produse noi intrate
pe piaţă, datorită schimbărilor climatice de pe glob, care avantajează agricultura autohtonă, din
cauza politicilor restricţioniste ale unor state legate de securitatea alimentară, prin orientarea spre
producţia ecologic pură, etc. Totodată, tot mai mult se acreditează ideea că pamântul reprezintă o
resursă limitată, astfel implementările făcute de autor scot la iveală mai multe avantaje comparative,
unele chiar competitive.
86
Dar modelul propus de autor nu este descris autonom ca un model pur şi simplu, ci examinat ca
parte integrantă a strategiei de dezvoltare a Republicii Moldova, de accea mai jos urmează
descrierea unor elemente ale acestei strategii, descriind astfel paralel şi modelul, şi metodologia
propusă [76,7]. Indubitabil pentru Republica Moldova este necesară efectuarea diagnosticării
situaţiei curente din economie, după cum se face cu ajutorul modelelor Sala-i-Martin şi Porter, dar
imperios se impune pronosticarea viitorului ţării, mai ales elaborarea strategiei competitive pe plan
internaţional pentru integrarea europeană în perspectiva apropiată. Fără a o contrapune conceptului
celor 12 piloni a lui Sala-i-Martin sau „diamantului” lui Porter, strategia de mai jos este axată pe
integrarea europeană a Republicii Moldova, construită pe: a) model de optimizare a preţurilor,
economia cunoaşterii, avantajele comparative şi competitive naţionale; b) formulă matematică
nouă pentru evaluarea competitivităţii.
Analiza evoluţiei economiei mondiale, în speţă a cauzelor şi consecinţelor crizei, denotă o
serie de abateri de la principiile generale, precum şi ignorarea chiar a unor legităţi obiective, inerente
dezvoltării, în primul rând a postulatului de la care porneşte orice economie în evoluţie, mică sau
foarte mare: maximum de venituri cu minimum de cheltuieli la fiecare etapă, la orice nivel, etc. Un
profit mai mare se obţine numai cu costuri mai scăzute la o entitate, sau mărind respectiv veniturile,
iar profitul maxim se atinge numai optimizând cheltuielile şi veniturile. Or, creşterea permanentă a
cheltuielilor paralel cu cea a veniturilor, deseori în devans şi în volume mai mari, au discreditat
ideea de profit şi spirit întreprinzător, fiscalitatea a devenit insuportabilă şi nestimulatorie, generând
instabilitate, stagnare şi neîncredere. O primă soluţie a ieşirii din criză, dar şi din situaţia creată în
genere în economie, ar fi optimizarea cheltuielilor la toate nivelurile şi în toate domeniile, proces
indisolubil legat, printre altele, de modelarea acestuia, bazată pe un suport analitico-informatic
adecvat. Problema minimizării cheltuielilor (maximizării veniturilor) este baza creşterii economice,
în particular minimizarea cheltuielilor şi maximizarea veniturilor este premisa consolidării
autonomiei financiare depline şi rezidă în găsirea unui raport optim între fiscalitate şi stimulentul
economic. Pe de altă parte, există interesul cetăţeanului de a menţine tendinţa de creştere a venitului
net real, deci şi justificarea colectării, prin baza de impozitare, a veniturilor necesare distribuţiilor
bugetare, de unde rezultă varietatea de politici fiscale. Pe de asupra, este imperios de avut în vedere
dinamica fenomenului, adică evoluţia parametrilor economici cercetaţi în timp. Astfel, se stabileşte
corelaţia ce descrie modelul economico-matematic al problemei formulate. În mod analogic, se
stabilesc şi celelalte legături cauzale ale presiunii fiscale cum ar fi: ponderea economiei tenebre,
corelaţia dintre PIB şi venitul subiecţilor economici, salariul mediu şi productivitatea muncii,
capacitatea de cumpărare, deficitul bugetar, inflaţie, cursul monedei, etc. La fel se procedează şi în
cazul stabilirii dependenţelor dintre indicatorii alocaţiilor pentru dezvoltare: de obicei se cunoaşte
suma alocaţiilor pentru dezvoltarea economiei naţionale în următorul interval de timp, se presupune,
87
la fel, că la repartizarea alocaţiilor pe ramuri se cunoaşte intervalul lor de variaţie şi se cere de
optimizat cheltuielile pentru costuri curente plus valori scontate.
De luat în vedere în primul rând remitenţele care joacă un rol determinant în viaţa republicii,
eveniment care va continua indiferent de etapa de dezvoltare la care se va afla economia naţională:
bazată pe factori de producere ca în prezent, investiţii sau inovare în perspectivă. Remitenţele în
Republica Moldova influenţează puternic nivelul de trai, acumulările, educaţia, afacerile, pragul
sărăciei, stabilitatea macroeconomică, etc. A se lua în vedere în al doilea rând avantajul
comparativ - pământul, actualmente contează foarte mult resursele climatice şi de sol care sunt
factorii de bază ai oricărui sistem de agricultură, iar din punct de vedere economic şi al dezvoltării
durabile a agriculturii, anume solurile constituie componenta de cea mai mare valoare a resurselor naturale.
Iar solurile republicii fiind foarte bogate, clima relativ favorabilă, precum şi forţa de muncă ieftină
reprezintă avantaje comparative importante ale sectorului agricol din Republica Moldova. Un al
treilea avantaj comparativ este economia spre final de tranziţie, care oferă prin reformele
economice radicale preconizate, în primul rând a principiilor economiei cunoaşterii, multe
oportunităţi pentru investitorii străini.
În acest context schema generală care urmează a fi executată întru realizarea strategiei de
dezvoltare pentru Republica Moldova poate fi prezentată în forma de mai jos.
Pasul I. Utilizarea metodologiei pentru calcularea soluţiilor optimale (unitate de măsură la
alegere), conform modelului (2.1),(2.5),(2.6),(2.7), pentru indicatori sau grupuri de indicatori
economici. De menţionat că optimizarea urmează a fi făcută în limitele rezonabilului, adică doar
acolo unde se impune (preţuri, salarii, coş de consum, etc.), în rest (curs valută, clustere, avantaje
comparative şi competitive, etc.) valoarea indicatorilor se ia ca atare. De menţionat, la fel, că
formula de calcul pentru competitivitatea naţională (3.2) poate fi utilizată nemijlocit, fără
parcurgerea Pasului I de optimizare, dar în acest caz valorile indicatorilor nu vor mai fi cele optime.
Tabel 3.1 Indicatorii economici ai Republicii Moldova şi UE (standardul)
Republica Moldova Standard
Optimizări:
macroeconomie,
microeconomie
1. preţuri indicative
2. salarii
3.coş minim de consum
4.curs valută
.......................................
1. preţuri indicative
2. salarii
3.coş minim de consum
..............................................
Economia cunoaşterii:
reforme economice
clustere
oportinităţi de creare
88
Avantaje naţionale: 1.avantaje comparative
2.avantaje competitive
elaborat: autor
De observat în schema generală importanţa indicatorilor macroeconomici şi rolul primordial al
preţurilor indicative optimale (indicatorul 1din schema generală), despre care s-a vorbit pe larg în
capitolul 2. Tot acolo s-au descris formulele matematice utilizate, s-au făcut la fel şi calcule
numerice doveditoare, refeitoare la preţuri indicative. În calitate de preţuri indicative standard,
conform tabelului de mai sus, au fost folosite cele din uniunea europeană (UE). Calcule similare,
conform schemei aduse aici şi utilizând formulele (2.1)-(2.7), pot fi efectuate şi pentru ceilalţi
indicatori sau grupuri de indicatori, care cad sub incidenţa schemei date (în capitolul 2 preţurile
indicative au fost corelate cu coşul minim de consum - indicatorul 3 din schema generală şi salariul
mediu pe economie - indicatorul 2 din schema generală). Nici lista indicatorilor în Tabelul 3.1 nu
este una exhaustivă, deoarece aceasta se completează de la caz la caz în dependenţă de problema
abordată.
Pasul II. Ponderarea indicatorilor.
- aducerea la valori numerice comensurabile, cel mai des din cauza cursului valutar sau a racordării
la unitate de măsură identică;
- ponderarea indicatorilor înseamnă aducerea la o măsură comună - %.
Pasul III. Estimarea indicatorilor necuantificabili şi ponderarea lor (%).
- avantajele comparative;
- avantajele competitive.
Competitivitatea naţională este calculată pas cu pas prin evidenţierea mai întâi a avantajelor
comparative ale Republicii Moldova, apoi a celor competitive pe plan comunitar, urmate de
compararea cu indicatorii economici similari din UE, sau prin corespunderea la cerinţele uniunii
unanim recunoscute, prin utilizarea în primul rând a măsurii distanţa de la standard şi a
metodologiei comparative în general, cuprinse în paşii I-III. Rezultatul final la acest capitol îl
constituie suma pătratelor abaterilor valorilor numerice optimale ale indicatorilor autohtoni de la cei
comunitari enumeraţi în Tabelul 3.1, iar drept bază a competitivităţii naţionale se ia valoarea
numerică optimală a funcţiei obţinute. Un rol semnificativ în valoare acestei funcţii îl joacă preţurile
indicative, calculate concomitent la cursul real de schimb şi PPC. Justificarea alegerii vine în primul
rând de la faptul că în economia de piaţă preţurile au reprezentat, reprezintă şi vor reprezenta în
continuare barometrul principal al situaţiei economice. În al doilea rând globalizarea fără
precedent a economiei mondiale generează fenomene migraţioniste de amploare, deci şi transferuri
colosale din afară (remitenţe), care influenţează nivelul preţurilor pe piaţa internă, distorsionându-le
la maximum, în al treilea rând anume preţurile şi tarifele sunt factorii determinanţi ai deosebirilor
89
esenţiale dintre cursul real de schimb şi PPC la calcularea a PIB per capita. Relevante în acest sens
sunt studiile recente [77] iniţiate de Comisia Europeană şi Eurostat, care a venit cu un proiect-pilot
privind investigarea nivelului de preţuri indicative la anumite categorii de mărfuri şi servicii.
Pornind de la aceste premise de către autor au fost calculate eventuale preţuri pentru Republica
Moldova şi România - vectorul x, care în anul 2008 ar fi minimizat suma abaterilor de la maximele
comunitare - vectorul x0, şi efectuate pronosticuri ale evoluţiei preţurilor pentru viitorii ani.
Pasul IV. Formula matematică pentru calcularea competitivităţii naţionale (CN), :
moldovaCNL
x
xk
L
l l
ll
1
2
0
%100*)1(*
, (3.2)
unde L este numărul indicatorilor luaţi în calcul, de exemplu cei din fragmentul de strategie descris
în lista Tabelului 3.1. Conform formulei în studiile comparative mai sus în rating va fi plasată
entitatea cu un CN mai mic. Aici ki – coeficienţi de omogenizare, cel mai des ki =1.
Pasul V. Generalizări.
Formula (3.2) poate fi utilizată nemijlocit la calcularea competitivităţii naţionale în diferite forme.
Astfel:
- CN calculată la produs intern brut pentru Republica Moldova, comparată cu cea a României şi UE
(maximumul comunitar - Luxemburg), utilizând formula (3.2) va fi
Republica Moldova România UEluxemburg
PIB per capita,mii USD 1,510 7,54 104,5
PIB la PPC, mii USD 3 12 81
CN
- CN calculată la cei trei factori determinanţi, respectiv de producere, de eficienţă şi inovaţionali
din (1) pentru Republica Moldova, comparată cu cea a României şi UE (ţara cea mai bine plasată în
calculele modelului S - Suedia), dar utilizând aceiaşi formulă
Republica Moldova România UEsuedia
Factori de producţie 4,10 4,36 5,98
Eficienţă 5,59 4,18 5,32
Inovare 2,89 3,24 5,67
CN 14,83256 10,09934
- CN calculată la media celor 12 piloni pentru Republica Moldova, comparată cu cea a României şi
UE (ţara cea mai bine plasată în calculele S - Suedia), utilizând formulă va fi
Republica Moldova România UEsuedia
90
1.Sistemul instituţional 3,43 3,74 6,12
2.Infrastructură 3,18 3,44 5,76
3.Stabilitate
macroeconomică
4,31 4,50 5,61
4.Sănătatea şi educaţia
primară
5,50 5,77 6,41
5.Educaţia superioară 3,95 4,47 5,90
6.Eficienţa pieţei
bunurilor
3,83 4,08 5,30
7.Piaţa muncii 4,41 4,32 4,89
8.Piaţa financiară 3,68 4,01 5,15
9.Gradul de pregătire
tehnologică
3,28 3,82 6,12
10.Dimensiunea pieţei 2,40 4,41 4,58
11.Condiţii pentru
business
3,28 3,55 5,88
12.Inovarea 2,49 2,94 5,45
CN 13,97796 8,738705
V. Interconexiunea dintre competitivitate şi marketing în condiţiile globalizării
Din cele expuse anterior rezultă concepţia modernă a terminilor de economie mondială, care
reprezintă un sistem alcătuit din componente fundamentale - economiile naţionale, societăţile
transnaţionale, organizaţiile economice interstatale şi din elemente derivate, iar economia naţională
este o entitate rezultată din dezvoltarea schimbului reciproc de activităţi pe ansamblul teritoriului
unui stat naţional. La fel s-a arătat că elaborarea strategiei de dezvoltare pentru o entitate este un
proces amplu şi permanent de informare, analiză şi decizie, un proces de căutare a soluţiilor optime
pentru rezolvarea unor probleme clar definite, iar ansamblul factorilor ce influenţează aceste
strategii cuprinde factorii exogeni care nu pot fi manevraţi şi factorii endogeni uşor controlaţi.
Concurenţa reprezintă motorul economiei de piaţă, iar competitivitatea între participanţi reprezintă
una dintre caracteristicile majore ale prezentului, care are următoarele caracteristici: dinamismul
mediului concurenţial; eterogenitatea mediului concurenţial; intensitatea concurenţei; ciclul de viaţă.
Se poate totodată vorbi de interconexiunea puternică dintre competitivitate şi marketing în
condiţiile globalizării deoarece activităţile referitoare la politica preţurilor, promovarea produselor
şi serviciilor sunt indisolubil legate de caracteristicile economiei moderne. O strategie actuală de
marketing este cea care analizează lucid factorii de manifestare a tuturor activităţilor economice şi
91
corelează cu potenţialul entităţii respective, ţintind punctul central: clientul - cumpărătorul -
consumatorul. În contextul fenomenelor de globalizare marketingul internaţional îşi orientează
metodele spre caracteristicile unui marketing global, cu factorii care determină apariţia şi
dezvoltarea marketingului global: globalizarea pieţelor, caracterizată prin omogenizarea nevoilor,
clienţi industriali cu activitate mondială, regionalizarea aprovizionării marilor lanţuri comerciale,
similitudini în comportamentul consumatorilor la nivel mondial. La rându-i, globalizarea
concurenţei, se caracterizeaăă prin interdependenţe între diferite pieţe, prezenţa unor concurenţi
globali, accentuarea profilării. Pentru pătrunderea cu succes pe piaţa străină a unei ţări este necesară
realizarea unui plan de marketing internaţional cu: - înţelegerea deplină a conceptelor privind
marketingul international; familiarizarea cu mediul economic, cultural, legal şi politic al ţării
respective; facilitarea înţelegerii interculturale. Totodată este necesară o privire generală asupra ţării;
evaluarea potenţialului pieţelor vizate; identificarea cerinţelor de mediu; evaluarea componentelor
mixului de marketing. Pentru Republica Moldova interconexiunea dintre competitivitate şi
marketing dintotdeauna a fost vădit exprimată, dat fiind caracterul deschis al economiei autohtone.
Însă în condiţiile globalizării aceasta devine esenţială pentru desfăşurarea şi implementarea
strategiei naţionale de dezvoltare, deoarece este de greu de închipuit o altă strategie de dezvoltare
decât cea îmbinată armonios cu o strategie de marketing adecvată, strategie de marketing conectată
concomitent la cerinţele marketingului global. Astfel, spre exemplu, prosperitatea Republicii
Moldova este indisolubil legată de piaţa combustibililor din regiune dar şi de marile companii
comerciale ale lumii, venite în republică graţie garanţiilor acordate de aderarea la OMC. În acelaşi
timp Republica Moldova este nevoită să-şi prezinte cartea de vizită în exterior pentru a crea o
imagine cât mai favorabilă a ţării, a demersului politic, dar şi evaluându - şi la rece avantajele şi
dezavantajele la toate capitolele: Instituţiile, Drepturile de proprietate, Protecţia proprietăţii
intelectuale, Fondurile publice, Asociaţiile politice şi obşteşti, Independenţa justiţiei, Cheltuielile
publice, Transparenţa politicilor guvernamentale, Infrastructura, Stabilitatea macroeconomică, Balanţa
bugetului de stat, Rata la depozite, Inflaţia, Dobânzile, Datoria publică, Cotă împrumuturilor
externe, Speranţa de viaţă, Calitatea educaţiei, Acces servicii consultanţă, Concurenţa locală,
Monopolismul pieţei interne, Rata generală a impozitării, Flexibilitatea remunerării, Productivitatea
şi salariile, Finanţări locale în echilibrarea pieţei, Accesul la noi tehnologii, Internet, Dimensiunea
pieţei, Clustere, Avantaje comparative, Marketing în extindere, Capacitatea pentru inovare, Calitatea
cercetărilor ştiinţifice, etc.
Tradiţional, s-a arătat că factorii principali ai competitivităţii naţionale sunt: resursele locale
(dotare cu resurse naturale, forţă de muncă, infrastructură existentă, resursele tehnologice şi
financiare etc.); dimensiunea şi structura cererii interne; nivelul tehnologic şi eficienţa industriei de
subansamble şi a subfurnizorilor; structura industrială şi concurenţa. Deseori analiza performanţelor
92
exporturilor se ia ca indicator al competitivităţii naţionale. Competitivitatea este un fenomen
complex, referitor la capacitatea unei ţări, comparată cu capacitatea altei ţări, de a forma şi a asigura
un mediu economic, social, politic, care să susţină crearea accelerată de plusvaloare. Noţiunea de
competitivitate are utilizări în diverse sensuri, când se face însă referire la dezvoltatrea unei ţări, la
poziţia în economia mondială, conceptul de competitivitate oferă posibilitatea comparaţiei
performanţelor obţinute, dar şi a potenţialului de creştere. Totodată există multe ţări bogate în
resurse, dar cu o economie săracă şi invers. Astăzi materiile prime, capitalul şi chiar forţa de muncă
sunt mobile, fenomen denumit globalizare, rezultă că înzestraea cu factori nu este suficientă pentru a
determina o competitivitate sporită a unei naţiuni. Principalii factori ai competitivităţii la nivel
naţional sunt:
- resursele locale (dotare cu resurse naturale, forţă de muncă, infrastructură, resursele tehnologice şi
financiare etc.);
- dimensiunea şi structura cererii interne;
- nivelul tehnologic şi eficienţa industriei;
- structura industrială şi concurenţa.
Aceşti factori economici naţionali crează un mediu economic, un context naţional în care firmele
apar, concurează şi câştigă avantaj competitiv pe care îl folosesc pe plan intern şi internaţional. În
cadrul resurselor locale se au în vedere resursele umane, resursele fizice, resursele ştiinţifice şi
tehnologice, resursele financiare şi infrastructura naţională. Avantajul competitiv apare dacă firmele
naţionale pot utiliza combinaţia necesară de factori la un cost scăzut sau dacă factorii utilizati sunt
de un nivel calitativ superior. De asemenea firmele capătă avantaj competitiv dacă cererea internă
creează suficientă presiune pentru a influenţa inovarea. Totodată exigenţa ridicată a clienţilor
naţionali poate contribui la sporirea avantajului competitiv deoarece obligă firmele să folosească
standarde ridicate în domeniul calităţii, dotărilor, serviciilor şi altele. Globalizarea pieţelor a
declanşat un fenomen care la prima vedere pare paradoxal şi anume individualizarea nevoilor
consumatorilor. Treptat politica comercială a firmei trece de la o segmentare pieţelor naţionale la o
segmentare transnaţională pentru absorbirea consumatorilor cu comportament identic în mai multe
ţări. De asemenea producţia nu mai este standardizată, ci flexibilă iar firma nu mai este considerată o
entitate izolată, ea întreţine cu furnizorii, distribuitorii un ansamblu de relaţii care îi conferă un grad
înalt de funcţionare. Alţi factori care influenţează competitivitatea sunt: investiţiile străine care
favorizează structurarea cererii interne si ajută la modernizarea economiei.
De menţionat, în mod deosebit fenomenul tranziţiei, caracteristic pentru un şir de ţări ale lumii,
inclusiv Republica Moldova cu implicaţii nemaiîntâlnite anterior, în primul rând asupra
competitivităţii. Economia republicii a fost marcată de impactul unui proces istoric fără precedent -
tranziţia de la un sistem economic supercentralizat la unul de piaţă. Dar în prezent întregul
93
mecanism al economiei este deja altul, altele sunt structurile sale de bază, deci se impune o altă
gândire economică, o altă concepţie managerială şi un alt comportament al întreprinderilor, iar unele
tendinţe positive demonstrează că economia Republicii Moldova, treptat, dar sigur, se adaptează la
condiţiile de piaţă. Problemele principale care necesită soluţionare ţin de ameliorarea calităţii
creşterii economice, reducerea migraţiei masive a forţelor de muncă, crearea unui mediu cu
adevărat atractiv pentru antreprenoriat şi atragerea investiţiilor străine. Avem nevoie de o amplă
analiză a proceselor complexe ale tranziţiei din Republica Moldova, ţinându-se cont şi de faptul că
toţi factorii de decizie au declarat ferm orientarea strategică spre aderarea la marea familie a statelor
europene. De asemenea este nevoie de o strategie de dezvoltare economică, care să conţină, într-o
formă clară şi accesibilă, priorităţile în dezvoltarea economică a ţării şi de direcţionare
preponderentă a resurselor disponibile spre modalităţile de creare a unui mediu economic favorabil
în vederea atragerii masive a investiţiilor străine. Sunt necesari paşi concreţi care urmează să fie
făcuţi în vederea orientării întreprinderilor şi a economiei naţionale în întregime spre export, în
condiţiile în care republica nu dispune decât de o piaţă internă foarte mică, după capacitatea ei de
absorbţie, ceea ce nu permite întreprinderilor, orientate cu precădere spre piaţa internă, să producă
mărfuri în cantităţi mari. Este necesară stabilirea unor direcţii şi modalităţi concrete de asigurare şi
dezvoltare a competitivităţii economice la nivel de produs, ramură sau economie naţională, în
ansamblu. Sporirea competitivităţii economiei naţionale reprezintă una din priorităţile strategice
pentru Republica Moldova. În acest sens actualmente Republica Moldova se confruntă cu serioase
decalaje de competitivitate în context mondial şi european. Noile procese şi fenomene care
acţionează atât la nivelul economiilor naţionale, cât şi globale, precum internaţionalizarea şi
globalizarea afacerilor, intensificarea la un grad fără precedent a exigenţelor şi presiunilor
concurenţiale pe pieţele naţionale şi internaţionale, dinamismul accentuat al mediului de afaceri,
schimbările rapide şi frecvente de atitudine ale consumatorilor şi alţi factori atribuie acestei
probleme un rol mult mai important. Este de menţionat şi faptul că abordarea problemei
competitivităţii devine actualmente importantă pentru majoritatea ţărilor lumii, indiferent dacă
acestea sunt mari sau mici, puternice sau slabe. Totodată, dacă, pentru ţările cu un sistem economic
dezvoltat, această abordare permite evaluarea impactului tendinţelor noi apărute asupra
competitivităţii deja atinse, atunci, pentru ţările proaspăt ieşite pe piaţa mondială şi cu economia în
tranziţie, precum Republica Moldova, problema competitivităţii trebuie abordată în contextul
formării condiţiilor necesare asigurării şi dezvoltării acesteia. Iar pentru a fi competitivi pe pieţele
externe, trebuie să devii, mai întâi, competitiv pe piaţa internă. Problema competitivităţii economice
se conţine şi în criteriile de la Copenhaga, stabilite pentru statele dornice să adere la Uniunea
Europeană, în care, printre altele, se stipulează că acestea trebuie să asigure existenţa unei economii
de piaţă funcţionale, precum şi să demonstreze capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi
94
forţelor pieţei din interiorul Uniunii Europene. În acest context, statele care doresc să adere la UE e
necesar ca să-şi apropie competitivitatea de nivelul înregistrat de ţările-membre, fapt pentru care
trebuie să acorde o atenţie mai mare raportului competitivitate naţională - competitivitate la nivelul
Uniunii Europene. Şi, după cum au procedat şi alte state, trebuie început de la o evaluare exhaustivă
a stării propriei economii naţionale în raport cu cerinţele integrării în Uniunea Europeană. Republica
are nevoie de o economie de piaţă funcţională, care să reziste noilor presiuni concurenţiale, într-un
mediu nou concurenţial, încadrat în cu totul alte dimensiuni, iar specializarea economiei trebuie să
presupună o repartizare a forţei de muncă pe sectoare şi produse cu o valoare adăugată mai mare. Şi
chiar dacă obiectivele comunitare stabilite stipulează ca economia Europei va deveni, până în 2020,
cea mai competitivă şi mai dinamică economie din lume, bazată pe cunoaştere, acestea s-au dovedit
a fi prea ambiţioase chiar şi pentru statele dezvoltate ale Uniunii Europene, de unde este clar tuturor
că promovarea cercetării - dezvoltării - inovării şi a fundamentelor unei societăţi informaţionale,
alături de educaţie, rămâne o condiţie obligatorie şi pentru Republica Moldova. Ideea creării unei
„Europe a oportunităţilor”, pentru a face ca Europa să devină un loc cât mai atractiv pentru a investi
şi a munci, prin promovarea cunoaşterii şi inovării în vederea dezvoltării, este o idee care
corespunde întru totul şi intereselor naţionale şi care poate fi preluată integral. Este necesar de a
conştientiză faptul că integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană nu trebuie să reprezinte
un scop în sine, ci o cale posibilă de dezvoltare economică şi socială a ţării, de creştere a nivelului
de trai al populaţiei. Şi, după cum declaraţia privind orientarea strategică a Republicii Moldova spre
aderare la Uniunea Europeană a consolidat, întro anumită măsură, întreaga societate, tot aşa
competitivitatea ţării, sub toate aspectele care o definesc, poate deveni o idee naţională, ce ar garanta
realizarea acestui obiectiv. Existenţa unei asemenea perspective va solicita accelerarea reformelor
economice, sociale şi politice. De menţionat că Planul de acţiuni Moldova-Uniunea Europeană
conţine un şir de acţiuni în vederea asigurării în ţara noastră a dialogului politic, continuităţii
reformelor şi asigurării dezvoltării social-economice, restructurării justiţiei şi a afacerilor interne,
implementării unui şir de politici în domeniul transporturilor, energeticii, telecomunicaţiilor şi
mediului, un şir de programe în domeniul învăţământului, culturii, cooperării societăţii civile etc.
Totodată, statele doritoare de aderare la Uniunea Europeană trebuie să-şi apropie competitivitatea de
nivelul înregistrat în ţările membre, iar formarea unei structuri economice competitive solicită
cercetări fundamentale pentru fiecare ramură şi subramură a economiei naţionale, cu scopul stabilirii
celor cu un potenţial competitiv mai înalt din punct de vedere al rentabilităţii, tehnologiilor folosite,
asigurării cu materii prime, calificării cadrelor, potenţialului de creştere, nivelului veniturilor de la
capitalul investit, structurii cheltuielilor de producere şi a altor componente care determină
competitivitatea ramurii. Specializarea economiei trebuie să presupună o repartizare a forţei de
muncă pe sectoare şi produse cu valoare adăugată mai mare. Astfel, după cum declaraţia de
95
orientare strategică a Republicii Moldova spre aderare la Uniunea Europeană a consolidat, într-un
fel, întreaga societate, competitivitatea naţională, sub toate aspectele care o definesc, poate deveni o
idee naţională, care ne-ar permite atingerea acestui obiectiv.
Noţiunea de competitivitate este una complexă, iar între competitivitate, calitate şi
productivitate există o legătură directă, atât calitatea, cât şi productivitatea fiind factori
determinanţi ai competitivităţii, mai ales la nivel microeconomic când vine vorba de întreprindere.
Totodată, competitivitatea întreprinderii autohnone, iar, în final, şi cea a ramurii sau a ţării, depinde
de competitivitatea produselor, deoarece concurenţa pe piaţă, în linii generale, se desfăşoară între
diferite produse, succesul cărora este determinat de caracteristicile atribuite de întreprindere şi
eforturile de marketing ale acesteia. În linii generale, competitivitatea întreprinderii înseamnă cât de
bine aceasta satisface cerinţele consumatorilor în comparaţie cu alte întreprinderi care oferă produse
şi servicii similare şi este determinată de un şir de factori care asigură succesul vânzării, iar ca
indicatori principali care o apreciază pot fi consideraţi: calitatea produselor şi factorii care o
influenţează; diversificarea producţiei prin înnoire sortimentală, modernizarea şi îmbunătăţirea
produselor existente în conformitate cu cererea consumatorilor; diferenţierea produselor
întreprinderii; producerea în proporţie de masă şi economia la scară; calitatea deservirii post-
vânzare; preţul; rentabilitatea producerii; nivelul productivităţii muncii; caracterul inovaţional al
activităţii; viteza desfăşurării procesului de inovare, proiectare, producere, livrare la consumator;
flexibilitatea şi adaptabilitatea - capacitatea de a se adapta la modificările condiţiilor şi cerinţelor
pieţei; profesionalismul personalului şi activitatea în grup; strategiile practicate, organizarea şi
managementul întreprinderii, care se pot deosebi prin previzibilitate, agresivitate, flexibilitate,
creativitate, parteneriat; eficienţa planificării strategice şi a gestiunii etc. Productivitatea poate fi
privită la trei niveluri:
- Productivitatea individuală - este echivalentă cu eficienţa sau randamentul, calculat fie prin
cantitatea de produse obţinută cu o anumită cheltuială de muncă, fie prin cheltuiala de muncă
efectuată pentru obţinerea unei unităţi de produs. Ea depinde nu numai de efortul depus, dar şi de
educaţie, experienţă, utilizarea anumitor utilaje şi instrumente.
- Productivitatea organizaţională - afectează profitabilitatea şi competitivitatea firmelor prin
profituri şi costuri totale. Ea poate fi apreciată prin costul total al muncii pentru o unitate de produs
prin raportarea salariului mediu al lucrătorilor la nivelul productivităţii. În acest mod, se poate
observa că o firmă ce plăteşte salarii mari poate fi competitivă numai dacă realizează un nivel înalt
al productivităţii.
- Productivitatea naţională, care are câteva implicaţii: o productivitate înaltă duce la un nivel
avansat de trai ca simbol al capacităţii unei ţări de a crea bunuri necesare comunităţii; o creştere a
salariului mediu pe economie fără o creştere a productivităţii duce la inflaţie, la majorarea costurilor
96
şi scăderea puterii de cumpărare; o rată scăzută a productivităţii, influenţată de un nivel înalt al
costului muncii pe unitate de produs şi o competitivitate scăzută, plasează defavorabil produsele
naţionale pe piaţă. Iată de ce, pentru a obţine o creştere în productivitate pe termen lung, sunt
necesare investiţii în procese tehnologice moderne, în echipamente actualizate, în programe
energetice şi în instruirea personalului. Productivitatea poate fi privită şi ca un rezultat al calităţii
produselor şi serviciilor, deoarece lipsa calităţii duce la stoparea productivităţii din cauza
problemelor care apar în comercializarea bunurilor de calitate inferioară. Noţiunea competitivitate
de calitate a început să fie utilizată ca dimensiune a competitivităţii în urma diversificării
considerabile a producţiei, iar odată cu accelerarea progresului tehnico-ştiinţific, care a generat o
creştere considerabilă a inovaţiilor şi sporirea gradului de complexitate şi tehnicitate a produselor, a
apărut noţiunea de competitivitate tehnică. Pentru produsele ce necesită o asistenţă tehnică în
exploatare şi întreţinere, apare o nouă dimensiune a capacităţii concurenţiale denumită
competitivitate de service, serviciile care însoţesc produsele fiind considerate, de fapt, o componentă
a calităţii acestora. Pentru a concura pe baza calităţii, calitatea trebuie să fie privită, în primul rând,
ca o oportunitate de a atrage consumatorii, şi nu ca o modalitate de a evita problemele sau de a
reduce costurile remedierilor. Calitatea trebuie considerată un important instrument competitiv. La
fel ca şi calitatea, costurile şi productivitatea, o nouă sursă de avantaj concurenţial în ultimul timp a
devenit viteza (rapiditatea, timpul). Aceasta cere un nou tip de organizare, caracterizată de reacţii şi
adaptări rapide, cum ar fi reducerea duratei tuturor proceselor (economie de timp), respectarea
termenelor (punctualitate), reorganizarea permanentă a proceselor (flexibilitate în timp), elaborarea
de tehnologii şi produse noi (spirit inovator) etc. Competitivitatea bazată pe flexibilitate presupune
capacitatea de a fabrica o varietate de produse, de a introduce produse noi şi de a le modifica rapid
pe cele existente, ceea ce solicită un tip special de cultură organizaţională, sprijinită de o producţie
flexibilă, studii permanente ale nevoilor consumatorilor şi tendinţelor de modificare a acestora, o
orientare generală de marketing în cadrul întreprinderii. Odată cu sporirea gradului de complexitate
şi tehnicitate a bunurilor de utilizare productivă şi a mărfurilor de larg consum, au crescut şi
preţurile la care se comercializează acestea şi, respectiv, eforturile financiare ale clienţilor în vederea
achiziţionării acestor bunuri. În aceste condiţii creşte importanţa competitivităţii financiare a
întreprinderii, definită prin totalitatea înlesnirilor de natură financiar-bancară, pe care le oferă
întreprinderea clienţilor săi, în vederea achiziţionării produselor fabricate. Neglijarea acestei
dimensiuni, chiar şi în cazul deţinerii unor avantaje concurenţiale de altă natură, poate cauza
pierderea pieţelor de desfacere. În urma impunerii respectării de către agenţii economici a unor
norme stricte în vederea protecţiei mediului înconjurător, ce presupune efectuarea unor cheltuieli
suplimentare, având uneori o cotă considerabilă în cheltuielile totale de producţie, a apărut o nouă
dimensiune a competitivităţii - competitivitatea ecologică. În prezent, un număr din ce în ce mai
97
mare de întreprinderi atât mari, cât şi mici şi mijlocii, încep să sesizeze că cea mai raţională cale de
asigurare a succesului şi de dezvoltare a competitivităţii este aplicarea principiilor dezvoltării
durabile în toate sferele activităţii antreprenoriale. Unul din mecanismele-cheie prin care se pot
realiza obiectivele firmei şi un factor important în asigurarea competitivităţii este structura
organizatorică a întreprinderii, resursele umane proprii şi modul cum acestea sunt conduse. Astfel,
pentru asigurarea unui nivel înalt al competitivităţii este nevoie de realizarea unei structuri flexibile
şi dinamice. Pentru ca aceste măsuri să-şi atingă scopul, este necesară definirea mai puţin rigidă a
posturilor, precum şi structurarea activităţii pe compartimente într-o manieră mai puţin formală.
Totodată, activitatea de conducere desfăşurată la nivelul întreprinderilor, trebuie să beneficieze de
un personal corespunzător atât din punct de vedere al pregătirii, cât şi al capacităţii intelectuale.
Privită în viziunea de marketing, importanţa resurselor umane în asigurarea avantajului competitiv al
întreprinderii poate fi redată şi ţinând cont de atitudinea angajaţilor faţă de clienţi, măsura în care
aceştia sunt priviţi ca reper principal pentru orice activitate desfăşurată în cadrul întreprinderii, de
modul în care angajaţii întreprinderii acceptă schimbările care au loc în prezent în societate şi
mediul economic în care activează, de modalitatea alocării tuturor resurselor întreprinderii în scopul
realizării unor obiective strategice, dezvoltarea în cadrul oricărei întreprinderi a unui spirit
competitiv, ce ar motiva perfecţionarea continuă a personalului, cu accent pe dezvoltarea unor
abilităţi specifice problemei analizate. Iată de ce rezolvarea problemelor legate de selectarea,
antrenarea, perfecţionarea şi motivarea personalului, de rând cu o cultură a întreprinderii care să
permită afirmarea creativităţii, aprofundarea simţului responsabilităţii şi a spiritului de întreprinzător
contribuie substanţial la creşterea productivităţii muncii, la îmbunătăţirea calităţii produselor şi la
sporirea gradului de competitivitate a firmei. Analiza poziţiei concurenţiale a întreprinderii pe piaţă
presupune şi caracterizarea factorilor care influenţează atitudinea cumpărătorilor şi consumatorilor
faţă de întreprindere şi produsele acesteia. Asemenea factori pot fi: condiţiile de vânzare: posibilităţi
de creditare, reduceri şi rabaturi, inclusiv reduceri pentru cantitate, rabaturi sezoniere, avantaje
pentru plată preventivă, reduceri speciale (preluarea unui produs vechi în schimbul unui nou) etc.;
organizarea reţelei de desfacere: amplasarea unităţilor de comerţ şi accesul lor pentru consumatori,
demonstrarea produselor în sala de vânzare, la expoziţii şi iarmaroace; deservirea post-vânzare a
produselor întreprinderii şi serviciile acordate, asigurarea cu piese de schimb etc.; activitatea de
publicitate şi relaţii cu publicul, imaginea întreprinderii în rândul consumatorilor, a produselor
acesteia, a numelui de marcă etc.
Referitor la evaluarea competitivităţii la nivel microeconomic trebuie constatat că în prezent, în
practica mondială şi, evident, în Republica Moldova, nu există o metodă unică bine definită şi
ştiinţific argumentată de evaluare a competitivităţii întreprinderii. Numărul destul de impunător
de publicaţii ştiinţifice la acest capitol se referă la anumite aspecte ale problematicii competitivităţii
98
întreprinderii (firmei), evidenţierea şi analiza determinanţilor competitivităţii şi a indicatorilor de
exprimare a acestora, modalităţile de apreciere a avantajelor competitive etc. Analiza
determinanţilor competitivităţii întreprinderilor ar fi binevenit să se realizeze în comparaţie cu
principalii concurenţi direcţi, iar pentru aprofundarea analizei poate fi prevăzută şi o analiză
comparativă cu concurenţii indirecţi. Scopul acesteia, după cum s-a mai menţionat, constă în
evidenţierea punctelor forte şi slabe ale întreprinderii comparativ cu concurenţii în aspectul dotării şi
utilizării resurselor. Un moment important este şi stabilirea importanţei determinanţilor
competitivităţii întreprinderii în condiţiile mediului concurenţial actual. Această necesitate este
determinată de dinamismul schimbărilor mediului concurenţial şi global. Prin urmare, simpla
comparare a dimensiunii diferitelor resurse şi capacităţi ale întreprinderilor nu ar reflecta obiectiv
competitivitatea, deoarece în funcţie de situaţie dimensiunea acestora poate contribui mai mult sau
mai puţin la crearea avantajelor sau îşi poate schimba sensul efectului de la pozitiv la negativ. Mai
mult ca atât, în realitatea practică este imposibil de a asigura avantaje la toate tipurile de resurse, de
aceea întreprinderile trebuie să asigure o îmbunătăţire optimală a acestora pentru a se adapta cât mai
reuşit cerinţelor mediului. Astfel, simpla comparare a resurselor întreprinderii poate crea situaţia
când unul din determinanţii întreprinderii după dimensiune şi caracteristici depăşeşte concurenţii,
dar la moment importanţa acestuia în crearea sau menţinerea avantajului competitiv este mai mică.
Pentru evitarea efectelor indicate mai sus ar fi binevenită ierarhizarea determinanţilor
competitivităţii întreprinderii, în funcţie de importanţa lor la crearea avantajelor concurenţiale la
etapa actuală în domeniul în care activează. După cum s-a mai menţionat, evaluarea competitivităţii
întreprinderii pe o piaţă sau un segment concret se bazează pe o analiză detaliată a potenţialului
întreprinderii, a posibilităţilor tehnologice, de producere, financiare, de desfacere etc. Obiectivul
principal este acela de a determina locul în care se află starea relativă a întreprinderii faţă de
concurenţi, a stabili punctele tari şi punctele slabe, adică forţele şi slăbiciunile în raport cu
concurenţa. Problema de bază a analizei este de a stabili nu ce poate face întreprinderea, ci cum face
ea în raport cu ceilalţi. Procedura comparării întreprinderilor după principalii determinanţi ai
competitivităţii presupune culegerea şi utilizarea de date asupra fiecărei întreprinderi referitoare la
cifra de afaceri, cota de piaţă, rentabilitate, circuite financiare, programe de investiţii, capacităţi de
producţie etc. Procesul se complică din motivul că se operează cu diferite unităţi de măsură şi
diferiţi indicatori după natura lor. Pentru evaluarea globală a competitivităţii e nevoie de a
transforma aceşti indicatori într-o formă de măsurare (exprimare) unică. În literatura de specialitate,
în acest sens se propune folosirea unor semne convenţionale, de exemplu “+”, “++” sau “-”, “--”,
sau atribuirea unui anumit număr de puncte, care apoi se sumează şi se face compararea scorurilor
totale, după care se determină cea mai competitivă întreprindere. Această modalitate de analiză este
simplă, dar introduce în rezultate subiectivism. Procesul de analiză presupune poziţionarea după
99
fiecare criteriu al întreprinderilor conform unei scale cu cinci trepte şi variante de apreciere a poziţiei
de la „foarte slabă” la „foarte puternică”. Procesul poate fi continuat cu însumarea tuturor punctelor
acumulate de întreprinderile analizate; pornind de la aprecierea în puncte a fiecărei poziţii, de
exemplu, foarte puternică – 5 puncte, puternică – 4 puncte, nici/nici – 3 puncte, slabă – 2 puncte,
foarte slabă – 1 punct. În scopul stabilirii poziţiei globale a întreprinderilor se realizează o ordonare
a acestora în ordinea descreşterii numărului total de puncte acumulat.
La fel în practica mondială nu există actualmente o metodă unică, unanim acceptată, bine
definită şi ştiinţific argumentată de evaluare a competitivităţii naţionale. Din punct de vedere
metodologic au existat şi există o serie de modele de evaluare a competitivităţii naţionale. Una dintre
cele mai complexe metodologii de calcul a competitivităţii naţionale a ţărilor lumii, după cum s-a
analizat în acest capitol este considerat ICG (indicele competitivităţii globale), elaborat de către
Forumul Economic Mondial în comun cu Global Competitiveness Report, dar şi aceasta este
puternic contestată. Preluând datele de la Forumul Economic Mondial - Global Competitiveness
Report pentru diferiţi ani mai jos sunt aduse implementări ale metodologiei propuse de autor,
efectuate analize comparative şi caclulată competitivitatea naţională CN a Republicii Moldova
conform unei formule noi.
3.2 Argumentarea modelului elaborat
Pentru a da plenitudine modelului propus se impun rigurozităţile aferente, care scot la iveală
avantajele şi dezavantajele acestuia.
1. Deoarece orice model economico-matematic este apreciat ca un fenomen cu un grad înalt de
complexitate analiza acestuia se poate face doar printr-o abordare sistemică, cu accente pe
caracterul relativist-comparativ, dinamism şi ierarhizare. Utilizarea calculatoarelor accelerează
esenţial procesul de efectuare a calculelor economice, mai ales în problemele cu o multitudine de
soluţii. Acest lucru devine şi mai important acum, când economia mondială, precum şi cele
naţionale se deschid tot mai mult şi mai mult, complicând la maximum analiza/prognoza şi luarea
deciziilor la evenimentele de integrare şi cooperare internaţională. Toate acestea nu sunt altceva
decât elemente ale abordării sistemice în cercetarea economică. Referitor la modelul abordat în
lucrare se evidenţiază subansamblurile:
- numărul şi natura indicatorilor caracterizanţi;
- mulţimea şi tipul relaţiilor de interacţiune dintre aceşti indicatori;
- matricea legăturilor (interconexiunilor), construită în baza unor legităţi economice cunoscute.
100
2. Analizând modelul propus, în primul rând formulele (3.2) şi (2.1)-(2.7), se observă uşor că la
efectuarea calculelor se evită agregarea datelor în procesul de evaluare a competitivităţii. Astfel
indicatorii xi, oricâţi ar fi aceştea, se raportează doar la valorile corespunzătoare ale standardului,
fără a parcurge careva etape de agregare. Ori, este ştiut că orice agregare aproximează datele iniţiale
şi niciodată, măcar teoretic, nu pot exprima exact esenţa primară a acestora, adică transformările în
trei-patru iteraţii a setului de indicatori caracterizanţi, care numără iniţial peste 100, în doar trei
indicatori rezultativi - producţie, eficienţă şi inovaţie (în modelul lui Sala-i-Martin) şi mediu
microeconomic, politici instituţionale, macroeconomie (în modelul lui Porter) sunt nefireşti, oferă
doar o descriere aproximativă a situaţiei economice comparativ cu cea iniţială, iar micşorarea
substanţială a numărului de variabile şi restricţii diminuează cu mult esenţa indicatorilor de bază.
3. Este cunoscut că indicatorii din formula de calcul a competitivităţii alcătuiesc o structură
economică bine închegată, deci constituie un invariant şi nu pot fi, în principiu, agregaţi. Pe de o
parte, categoria economică reprezintă o abstracţie ştiinţifică, care reflectă una din componentele de
bază ale relaţiilor economice. Teoria economică utilizează astfel de categorii economice cum ar fi:
marfă, valoare, capital, inflaţie, şomaj, salariu, preţ, profit, bani, etc. Pe de altă parte, există structuri
ce leagă aceste categorii economice, deseori împreună cu derivatele şi noţiunile aferente acestora,
respectiv fiind definite structurile propriu-zise. Din alt punct de vedere, există sistemul economic, cu
mulţimea sa de elemente descriptive (structura), aflate în interacţiune. Astfel, structura unui sistem
economic dat conferă trăsăturile fundamentale ale acestuia, iar fiecare element al structurii date
participă la evaluarea stării socioeconomice a sistemului, deci structura reprezintă un invariant al
sistemului economic.
4. O trăsătură specifică pentru formulule de calcul a competitivităţii este legată de caracterul
neomogen al indicatorilor caracterizanţi, ceea ce complică la maximum efectuarea calculelor
numerice, în primul rând din cauza acumulării erorii la diferiţi paşi ale modelului, modele examinate
mai sus ne constituind o excepţie. De exemplu, indicatorul PIBpercapita se măsoară în mii USD, iar cel
al transparenţei presei naţionale în %. În modelul propus de autor acest obstacol este ocolit prin
introducerea raportului dintre vectorii x/xo în loc de valorile propriu-zise ale acestora, aducând astfel
mărimile la acelaşi ordin şi omogenizând calculele numerice.
5. Convergenţa economică este un proces desfăşurat în timp, implicând una sau mai multe state,
care aspiră la realizarea unor obiective fixate dinainte. În viziunea clasică cel mai sintetic indicator
al convergenţei este considerat venitul naţional per capita. Evaluarea convergenţei unei economii în
ansamblu se efectuează în baza unei analize sau, mai larg, a unor cercetări economice comparative,
modelul elaborat căzând sub incidenţa acestor cercetări. O problemă aparte, în asemenea cercetări,
constă în selectarea criteriului de convergenţă - criteriu care permite monitorizarea şi evaluarea
101
permanentă a procesului de convergenţă economică. În modelul propus compararea şi evaluarea
dezvoltării prin convergenţă se efectuează cu ajutorul diferitor procedee de optimizare.
6. În modelul propus nu se disting clar etapele de analiză şi prognoză, aşa cum se face
tradiţional în cele devenite deja clasice. Atât procedurile de optimizare ale modelului, precum şi
formula de calcul a competitivităţii pot fi uşor trecute de la analiză la prognoză. Bunăoară, dacă în
Tabelul 3.1 în calitate de standard se iau parametrii de dezvoltare ai UE din Strategia 2020, iar
indicatorii caracterizanţi pentru Republica Moldova din Cadrul de Cheltuieli poate fi evaluat CN
pentru anul 2015, de exemplu. Acest atu al modelului este net superior celorlalte, deoarece acolo
competitivitatea se măsoară pornind de la chestionări şi sondaje, ori acestea nu por fi extrapolate
pentru careva orizont de prognozare.
7. The Sustainable Competitiveness Index – Indicele Competitivităţii Sustenabile este un
indice nou, care cuprinde un set mai larg de indicatori comparativ cu cel din modelul lui Sala-i-
Martin, incluzând şi domeniul sustenabilităţii cu aspecte sale: capitalului uman, condiţiilor de
mediu, amplasării geografice, etc. În opinia autorului indicele competitivităţii sustenabile (ICS)
poate fi calculat pornind de la conceptul elaborat mai sus cu ajustările de rigoare.
8. Suplimentar, la avantajele de mai sus, trebuie menţionat neapărat cel legat de metodologie
însăşi, adică de categoria „distanţă de la standard”[75,6]. Fie că se examinează următorul caz
ipotetic: trei ţări vecine în clasamentul WEF au GCI egal cu - 4,98;3,76;3,75 ocupând respectiv
locurile 19;20;21. În atare situaţie se va comenta precum că ţara de pe locul 20 se află înaintea cele
de pe locul 21, ori de fapt aici diferenţa este doar de o sutime, care poate interveni în urma
rotunjirilor, pe când rămânerea în urmă a acesteia faţă de ţara de pe locul 19 este enormă, măsurată
în 2000-3000 de USDpercapita. Metodologia oficial aprobată nu poate sesiza acest lucru care este fatal
pentru ţara de pe locul 21, aceasta fiind trecută într-un stagiu de dezvoltare mai jos al clasamentului
cu toate consecinţele de rigoare. Ori, în metodologia propusă acest moment este exclus deoarece
GCI al tuturor ţărilor se raportează la una singură, considerată drept standard. De mai adăogat că în
calculele numerice în calitate de standard poate fi luat vectorul cu cele 110 componente fiecare
constituind valoarea maximă în clasament. În acest caz GCI al fiecărei ţări se va raporta la cei mai
avansaţi parametri de dezvoltare din lume la momentul dat.
9. Pornind de la aceste puncte forte, nu pot fi trecute cu vederea dezavantajele modelului, cele
mai multe fiind de ordin computaţional. În primul rând, după cum s-a accentuat repetat în teză,
dimensiunea problemei abordate este una foarte mare, mai ales având în vedere faptul că modelul
propus exclude agregarea ca mijloc de simplificare a calculelor la evaluarea GCI. În al doilea rând,
există dificultăţi ale modelului legat de metodologie ca atare. Astfel pentru a avea o imagine cât mai
completă a clasamentului WEF la o etapă sau alta, pentru a efectua studii comparative cât mai
profunde nu numai pe orizontală ci şi pe verticală este necesar de a opera cu un tablou de numere -
102
matrice de dimensiunile 110 indicatori X 144 ţări cu circa 15.000 elemente, de exemplu, în anul
2013. Desigur că acest impediment crează unele dificultăţi, însă ele se plasează calculatorului,
problema economică iniţială neavând de suferit, în schimb soft-ul şi hard-ul sunt exploatate la
maximum. A se vedea mai jos descrierea integrală a matricei studiate, unde prima coloană reprezintă
GCI, următoarele 110 coloane - indicatorii ţării respective, iar numărul rândurilor în matrice este
egal cu numărul ţărilor antrenate în chestionare - 144.
110144144
110
110
110
.
11011
...........................................
.
.
.
...................................................75.3
...................................................76.3
...................................................98.4
.
.
.............................................
IIGCI
I
I
I
IIGCI
De observat din matricea prezentată cât de lesne este efectuarea rapoartelor r1 = GCI 1,19 / GCI1,20
şi r2 = GCI1,20 / GCI1,21 analizate mai sus, cu consecinţele calitative de rigoare, r1, r2 exprimând
concomitent exact distanţa de la standard precum şi distanţa dintre ele însuşi.
10. Mai jos sunt sintetizate caracteristicele principale ale modelului propus de autor şi cel al lui
Sala-i-Martin.
Modelul
Sala-i-Martin
Modelul
propus de autor
Comentarii
1. metoda de
cercetare
metoda de
cercetare
Modelul lui Sala-i-Martin este bazat
pe chestionarea agenţilor economici,
în modelul propus de autor sunt
admise oricare date statistice
caracterizante pentru economia unei
entităţi
2. măsura
competitivităţii
măsura
competitivităţii
În modelul lui Sala-i-Martin măsura
este scorul (punctajul) înregistrat de o
anumită ţară, în modelul autorului
distanţă de la standard determină
competitivitatea naţională
3. formula de
calcul a
competitivităţii
naţionale
formula de
calcul a
competitivităţii
naţionale
A. Formula de calcul a competitivităţii
naţionale în modelul Sala-i-Martin
GCImoldova = 0.6*Basicmoldova +
103
0.35*Effciencymoldova+
0.05*Innovationmoldova ,
Basic, Efficiency, Innovation
însemnând valoarea numerică pentru
mediile ponderate ale grupurilor de
indicatori ai producţiei, eficienţei şi
inovaţiei la nivel de economie
naţională, calculaţi în baza datelor
statistice, rezultatelor din sondaje sau
fiind derivaţi ai datelor din cele două
surse precedente.
B.Formula matematică pentru
calcularea competitivităţii naţionale
(CN) în modelul autorului:
moldovaCNL
x
xk
L
l l
ll
1
2
0
%100*)1(*
,
unde L este numărul indicatorilor
luaţi în calcul. Conform formulei în
studiile comparative mai sus în rating
va fi plasată entitatea cu un CN mai
mic.
4. abordarea
sistemică abordarea
sistemică
Modelul lui Sala-i-Martin doar parţial
analizează legăturile între ţări pe
„verticală”
5. agregarea
datelor
agregarea datelor
nu se efectuează
Lipsa agregării datelor se consideră
un atu al metodologiei propuse,
modelul lui Sala-i-Martin trece prin 3
etape de agregare a datelor: 110
indicatori ↔ 12 indicatori (piloni) ↔
3 indicatori sintetici
6. invarianţa
structurii iniţiale invarianţa
structurii iniţiale
În modelul lui Sala-i-Martin structura
iniţială a indicatorilor se schimbă de
la o agreagare la alta
7. caracterul
neomogen
caracterul
neomogen
Caracterul neomogen al datelor în
modelul propus se atenuează prin
introducerea raportului dintre
indicatorii similari, în modelul lui
Sala-i-Martin acesta persistă
8. convergenţa
economică
convergenţa
economică
Modelul lui Sala-i-Martin este
destinat exclusiv evaluării
competitivităţii, modelul propus de
autor conţine elemente de convergenţă
9. adaptarea pentru
prognozare adaptarea
pentru
prognozare
Modelul lui Sala-i-Martin nu poate fi
adaptat în principiu pentru prognoze,
modelul elaborat de autor permite
acest lucru (a se vedea paragraful
despre Competitivitatea sustenabilă)
104
10. legăturile între
ţări pe
orizontală
legăturile între
ţări pe orizontală
Prezente în ambele modele
11. legăturile între
ţări pe verticală legăturile între
ţări pe verticală
Numai în modelul propus de autor
12. departajarea la
nivel de
dezvoltare
departajarea la
nivel de
dezvoltare
În modelul lui Sala-i-Martin
departajarea se face prin împărţirea
ţărilor lumii în 5 categorii al nivelului
de dezvoltare, în modelul autorului
categoria distanţa de la etalon
diferenţiază ţările după nivelul de
dezvoltare economică
13. generalizări generalizări Metodologia propusă de autor poate fi
aplicată pentru orice sistem economic
11. Mai sus a fost calculată mai întâi valoarea indicelui competitivităţii naţionale CN în anii
2010-2011 la cei trei factori determinanţi pentru Republica Moldova şi România şi comparată cu cea
a UE (ţara cea mai bine plasată în calculeleRaport WEF - Suedia), respectiv: 14,83256; 10,09934.
La fel s-a calculat valoarea CN la cei 12 piloni în aceiaşi perioadă pentru Republica Moldova şi
România, comparată cu cea a UE (ţara cea mai bine plasată în calculele Raport WEF – la fel
Suedia), aceasta este respectiv: 13,97796; 8,738705.
În ANEXA 1 (Tabelul analitic 1) este calculată competitivitatea statelor-membre ale UE
conform formulei din capitolul 3 pentru anii 2010-2011, pornind de la datele din [111,112],
Ind1,Ind2, Ind3 însemnând aici cei trei factori determinanţi, respectiv indicatorul 1 de producere,
indicatorul 2 de eficienţă şi indicatorul 3 inovaţional. Informativ LOC WEF este preluat din
aceiaşi sursă. Drept standard a servit valoarea maximă a celor trei indicatori pentru spaţiul comunitar
(Suedia), statul cel mai bine plasat de World Economic Forum. Din Tabelul analitic 3.2 se observă
uşor că majoritatea ţărilor îşi schimbă locul în clasamentul competitivităţii (coloanele LOC
CALCULAT şi LOC UE), deoarece metodologia elaborată ia în vedere nu numai indicele
competitivităţii, dar şi convergenţa către standardul comunitar. Astfel Norvegia cedează locul 7
Austriei, Franţa coboară o poziţie, Estonia şi Cehia fac schimb de locuri, Polonia coboară tocmai 5
poziţii, la fel Lituania -2, Bulgaria -2, viceversa urcă Italia şi Grecia, etc.
În Tabelul analitic 2 (ANEXA 2) se fac calcule similare ( a se vedea LOC CALCULAT)
pentru ţările lumii, anii 2012-2013. Ind1, Ind2, Ind3, Ind4, Ind5, Ind6, Ind7, Ind8, Ind9, Ind10,
Ind11, Ind12 însemnând aici deja cei 12 piloni respectiv:
Primii 5 piloni în prima parte a tabelului:
Indicatorul 1. Sistemul instituţional; Indicatorul 2. Infrastructura Indicatorul 3. Stabilitatea
macroeconomică Indicatorul 4. Sănătatea şi educaţia primară Indicatorul 5. Educaţia superioară
Restul 7 piloni în continuarea tabelului:
105
Indicatorul 6. Eficienţa pieţei bunurilor Indicatorul 7. Piaţa muncii Indicatorul 8. Piaţa financiară
Indicatorul 9. Gradul de pregătire tehnologică Indicatorul 10. Dimensiunea pieţei Indicatorul
11.Condiţii pentru business Indicatorul 12. Inovarea.
Ultima coloană în tabel revine CN calculată după formula propusă de autor. Coloana LOC WEF
este preluată din aceiaşi sursă. Drept standard a servit valoarea maximă a indicatorilor pentru
Elveţia, statul cel mai bine plasat de World Economic Forum. De observat schimbările
spectaculoase de poziţii pentru unele ţări, în dependenţă de CN. În acest tabel, spre deosebire de
tabelul precedent, urcările şi căderile sunt mai vădite, deoarece entităţile respective nu sunt cuprinse
într-o uniune economică comună, deci nu au nici careva angajamente comunitate.
3.3 Sustenabilitatea ca condiţie de dezvoltare a competitivităţii
Logica prosperităţii unui sistem econimic este cum nu se mai poate de simplă: a lucra, a acumula
şi a investi azi astfel încât generaţiilor ce vor veni să li se asigure un viitor cel puţin la fel de bun[6].
Marea majoritate a savanţilor economişti consideră că în epoca globalizării la baza prosperării
trebuie să stea o strategie de dezvoltare sustenabilă, incluzând: integrarea de durată în circuitul
economic mondial, stabilitatea sustenabilă a sistemului economic, competitivitatea sustenabilă.
Stabilitatea sustenabilă presupune acceptarea creşterii economice ca motor al dezvoltării, fără a
neglija însă condiţiile de echilibru. Un sistem economic se consideră stabil dacă acesta poate disipa
în mod funcţional orice şoc fără a afecta radical caracteristicile stării sale. Această stabilitate
presupune existenţa unui interval de stabilitate asigurat de politicile structurale adecvate, programele
guvernamentale în derulare, proiecţiile macroeconomice de durată, etc., interval care are menirea să
prevină perturbări şi disfuncţionalităţi ale sistemului. Firesc, apare întrebarea despre condiţiile de
stabilitate, legitimitatea, sustenabilitatea şi eficienţa acestora. Pe lângă factorii interni, tradiţionali, în
epoca globalizării mediul economic extern, dinamica dezvoltării şi competitivitatea acerbă a
deschiderii economice pot forţa instabilităţi suplimentare ale sistemului, deaceea stabilitatea la
momentul actual trebuie privită exclusiv prin prisma sustenabilităţii, care, în concept modern,
presupune acceptarea creşterii economice ca motor al dezvoltării, fără renunţarea însă la echilibru,
dar într-o definiţie mai generală. Astfel pe termen lung sustenabilitatea urmează să fie concepută ca
o creştere economică echilibrată, iar echilibrul macroeconomic nu trebuie să fie unul conservator,
dimpotrivă, trebuie să favorizeze schimbările calitative ale sistemului. De menţionat la fel şi
accepţiunea mai largă a terminului de stabilitate a sistemului economic enunţată aici, care nu
înseamnă nici rigiditare excesivă ce exclude din start orice vulnerabilităţi, dar nici negarea
eventualelor riscuri legate de implementarea reformelor. Prin stabilitate economică prioritar se
subînţelege dependenţa funcţională de stabilitatea fiscală care însă, în lumina celor spuse mai sus, nu
trebuie tratată în sine, ci prin prisma garantării unei dinamici de dezvoltare sustenabile şi orientate
106
social. Specificul economiei a mai multor ţări, inclusiv a Republicii Moldova, constă în faptul că
alături de problemele enunţate mai sus se adaogă cele legate de integrare. Vectorul politic al
republicii este orientat spre Uniunea Europeană (UE), deci şi dezvoltarea ţării în viitor va însemna
dezvoltare prin integrare. În atare situaţie se impune măsurarea continuă, în dinamică a convergenţei
reale către spaţiul comunitar, de aceea este necesar de a cunoaşte modelul distinctiv european, mai
ales a celui de perspectivă. În diferite sisteme economice aceste principii sunt implementate prin
strategii naţionale şi proiecte proprii, în mod deosebit când vine vorba de competitivitate
sustenabilă. Cercetarea economică quasi - unanim recunoaşte că există o relaţie între
competitivitate şi sustenabilitate şi că aceasta este crucială, dar relaţia propriu-zisă nu este încă bine
stabilită în literatura de specialitate. Or, competitivitatea este setul de instituţii, politici şi factori care
determină nivelul de productivitate a unei ţări pe termen scurt, însă nu şi pe termen lung - ceea ce ar
fi caracterizant deja pentru sustenabilitate şi viziune sistemică asupra dezvoltării. În acest sens, se
impune logic problema integrării celor două concepte. Este ştiut că atunci când resursele devin mai
mici, acestea fiind totdeauna limitate, agenţii economici îşi ajustează automat consumul şi modelele
de producţie, ca răspuns are loc schimbarea politicilor sociale în entitate, precum şi
creşterea/descreşterea preţurilor. Mai mult: unele resurse nu sunt substituibile - capitalul uman,
factorii individuali; altele sunt vulnerabile - pieţele, care nu sunt niciodată durabile din cauza
preţurilor, elementele de mediu ambiant, dar toate acestea împreună măsoară competitivitatea
sustenabilă. Astfel, spre deosebire de competitivitatea în sensul tradiţional,
competitivitatea sustenabilă este definită ca set de instituţii, politici şi factori care determină
nivelul de productivitate al unei ţări, asigurând în acelaşi timp capacitatea generaţiilor viitoare de
aşi satisface propriile necesităţi. După cum s-a descris amănunţit mai sus, X. Sala-i-Martin este
autorul a Global Competitiveness Index (GCI), model căruia include factori ai competitivităţii. De
menţionat că modelul lui Sala-i-Martin se bazează exclusiv pe chestionarea managerilor şi reprezintă
o fotografiere destul de eficientă a situaţiei curente la firma dată. Dar această metodologie nu admite
în principiu efectuarea de pronosticuri pentru viitor, mai ales pe termen lung, astfel grupul de
cercetători respectivi prin analizele făcute în ultimii ani nu a putut anticipa criza economică
mondială, fapt criticat la unul din recentele foruri al World Economic Forum (WEF). Urmare a
criticilor aduse acestei metodologii a fost propus de către The Advisory Board on Sustainability and
Competitiveness, în care intră şi X. Sala-i-Martin, un nou indice: The Sustainable Competitiveness
Index – Indicele Competitivităţii Sustenabile, care cuprinde deja un set mai larg de indicatori,
încercând acoperirea şi a domeniului sustenabilităţii, incluzând aspecte ale: capitalului uman,
condiţiilor de mediu, amplasării geografice, etc. În Raportul din anul 2013 la WEF s-a încercat
intercalarea elementelor competitivităţii sustenabile în metodologia curentă [80], ceea ce pare un
lucru cel puţin straniu. Astfel, autorii raportul justifică cumva ajustarea indicatorilor de mediu
107
(ptotejarea biosferei, sursele regenerabile, degradarea solului, intensitate eliminări de CO2, etc.) în
procesul de efectuare a sondajelor, lucru practic imposibil, deoarece nici un manager nu va da un
răspuns adecvat la acest fel de chestionări. La fel cum prin chestionare nu poţi prognoza pe termen
lung valoarea indicatorilor pilonului despre sustenabilitatea socială (acces la servicii medicale,
şomajul, coeziune socială, etc.). De aici şi concluzia autorilor precum că în Republica Moldova, de
exemplu, aceşti factori nu sunt agravanţi, ei păstrând poziţia intactă a republicii în clasamentul
general, fapt ce nu corespunde nici pe departe realităţilor de aici, unde numai situaţia cu exodul
masiv al populaţiei ar trebui să schimbe radical clasamentul, nemaivorbind de erodarea solurilor şi
poluarea apei din ţară sau accesul extrem de limitat la servicii medicale gratuite. Este clar că în atare
situaţie este nevoie cu certitudine de un nou concept şi nu modificarea celui existent. Mai jos în
lucrare sunt conturate aspectele principale ale unei astfel de concept, aspecte care vor constitui
mobilul cercetărilor la tematica tezei de faţă pentru viitor.
Specificul economiei mai multor ţări, inclusiv a Republicii Moldova, constă în faptul că
alături de problemele enunţate mai sus se adaogă cele legate de integrare. Vectorul politic al
republicii este orientat spre Uniunea Europeană, deci şi dezvoltarea ţării în viitor va însemna
dezvoltare prin integrare. Astfel, pe de o parte, se impune măsurarea continuă, în dinamică a
convergenţei reale către spaţiul comunitar, iar, pe de altă parte, există necesitatea elaborării
metodologiei de evaluare a competitivităţii sustenabile a ţării. Pornind de la aceste considerente
mai jos se descrie un concept unic de măsurare. În conceptul se pune accent pe studiile
comparative, prin încadrarea Republicii Moldova într-o acţiune concretă (plan de reforme, strategie
competitivă de marketing pentru integrare în UE, etc.) şi având în vedere aspiraţiile proeuropene ale
Republicii Moldova, se efectuează compararea în primul rând cu parametrii uniunii, anume aceştia
servind drept standard pentru dezvoltarea economică şi socială a republicii, iar categoria distanţă de
la standard se utilizează în calitate de criteriu de măsură a competitivităţii sustenabile şi implicit a
convergenţei/divergenţei către structurile comunitare. O atare abordare defineşte o nouă metrică a
competitivităţii, o intercalează în procesul de evaluare a convergenţei economice şi se înscrie în
setul comun de valori al spaţiului european: calitatea înaltă a vieţii, protecţie socială ridicată,
parteneriat, coeziune, dialog, creştere sustenabilă, mediu înconjurător adecvat, etc. Despre
dezvoltarea prin convergenţă pe scurt se pot spune următoarele. Prin definiţie, economia unei ţări
poate fi caracterizată printr-un set de indicatori, notat prin vectorul x, acest vector fiind determinat
de o anumită structură economică, care nu întotdeauna este cea dorită. În rezultatul implementării
politicilor economice, indicatorii economici ai ţării respective se modifică, astfel se va constitui un
alt vector y, care are deja o altă structură economică, numită deseori standard. Logic, apare problema
evaluării cantitative a modificărilor structurale ale vectorului x, mai precis, a apropierii
componentelor acestui vector de componentele respective ale vectorului y. Evaluarea convergenţei
108
unui proces, sector, activităţi economice sau economii în ansamblu, de obicei, se efectuează în baza
unor cercetări economice comparative. Acum se poate propune conceptul ca atare care porneşte de
la următoarele considerente.
1. Problema minimizării cheltuielilor (maximizării veniturilor) este baza prosperităţii economice.
Se impune astfel imperios condiţia obligatorie a conceptului - stabilirea dependenţelor dintre
indicatorii economici ai dezvoltării, care ar lega cheltuielile şi veniturile din economie de nivelul de
trai al populaţiei, adică optimizarea parametrilor de dezvoltare la toate nivelurile şi în toate
domeniile.
2. Din punct de vedere metodologic, în concept sunt preluate unele idei ale modelului propus de
autor mai sus pentru a construi etapele unui model de măsurare a indicelui competitivităţii
sustenabile.
Etapa întâia: calcularea soluţiilor optimale.
Etapa a doua: ponderarea indicatorilor; aplicarea formulei matematice de generalizare a rezultatelor
şi calcularea indicelui competitivităţii sustenabile (ICS). Din multitudinea de formule matematice
posibile autorul propune utilizarea tot a formulei (3.2).
În Tabelul analitic 3 (ANEXA 3) este calculat ICS (coloana din dreapta), pentru ţările lumii
pornind de la datele WEF pentru anii 2012-2013, dar conform formulei (3.2). În acest caz formula
(3.2) s-a aplicat la trei indicatori: GCI propriu - zis, social, mediu. Drept standard a servit valoarea
maximă a indicatorilor respectivi pentru Elveţia, statul cel mai bine plasat de World Economic
Forum. Pentru comparaţie este adusă şi valoarea lui GCI WEF, calculat conform metodologiei lui
Sala-i-Martin, adică valoarea propriu-zisă a lui GCI corectată cu indicele social şi de mediu.
4. În concluzie, distanţa de la standard, pentru măsurarea competitivităţii sustenabile şi a
convergenţei acoperă un domeniu de aplicabilitate foarte larg la nivel regional, naţional şi
internaţional, nu depinde direct de orizontul prognozării. De subliniat aici, că în principiu, lista de
indicatori economici din formula ICS poate fi oricare, dar un pas calitativ în metoda comparativă a
intervenit atunci când mai întâi Porter, apoi Sala-i-Martin au venit cu un set de indicatori foarte bine
închegaţi, bine structuraţi şi ierarhizaţi. De aceea în modelul propus se insistă pe utilizarea anume a
acestui set de indicatori economici. În concluzie, valoarea lui ICS, va servi concomitent drept
mărime a distanţei de la standard şi indice al competitivităţii sustenabile.
3.4 Concluzii la capitolul 3
În capitolul 3:
- este descrisă metodologia de calcul pentru competitivitatea naţională elaborată de autor,
încorporată în strategia de dezvoltare pentru Republica Moldova. Se aduce schema generală de
implementare a strategiei, paşii ce urmează a fi îndepliniţi, formulele matematice de calcul; sunt
109
evidenţiate reperele pe care se sprijină strategia; paralel sunt analizate plusurile şi minusurile
metodologiei propuse în comparaţie cu cele mai renumite în domeniu.
- sunt efectuate numeroase calcule numerice pornind de la metodologia propusă de autor în
capitolul precedent, calcule care varsă o lumină nouă asupra conceptului de competitivitate, iar
analiza comparativă efectuată paralel scoate în evidenţă avantaje incontestabile ale noii
metodiologii;
- este demonstrată legătura metodologiei cu conceptul de competitivitate sustenabilă care indică
direcţiile de cercetate în domenul tematicii tezei pentru viitor.
110
CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI
În teză de faţă:
- sunt arătaţi factorii economico-comerciali care au influenţat adâncirea procesului de globalizare a
economiei mondiale: liberalizarea comerţului cu servicii; liberalizarea pieţelor de capital;
liberalizarea investiţiilor străine directe; stabilirea bunurilor comune ale umanităţii; securitatea
ecologică; diminuărea taxelor vamale, renunţarea la politica vamală şi la restricţiile de circulaţie a
mărfurilor, serviciilor, tehnologiilor şi capitalurilor;
- sunt elucidate particularităţile relevante ale politicilor comerciale, în primul rând ale comerţului
exterior, pentru dezvoltarea ţărilor lumii la etapa actuală pornind de la Acordul de la Marrakesh
privind constituirea organizaţiei mondiale de comerţ (OMC) şi descrierea Comunităţii Europeane
(CE) ca uniune de natură economică exemplară;
- sunt arătate căile şi măsurile de reglementare de către stat a activităţilor sale economice pentru a
face faţă cerinţelor globalizării, este analizat impactul acestor căi şi măsuri întreprinse de autorităţile
competente, este comentată lista indicatorilor care caracterizează aceste activităţi economice în
condiţiile globalizării;
- sunt trecute în revistă cele mai cunoscute strategii de dezvoltare economică, modelele
corespunzătoare de analiză şi prognoză;
- se formulează condiţia esenţială a reuşitei unui stat în epoca globalizării, anume adoptarea unei
strategii competitive de dezvoltare economică;
- sunt evidenţiate schimbările calitative în marketingul internaţional în condiţiile globalizării:
economia cunoaşterii ca sursă de creştere economică sustenabilă şi reformele economice profunde;
- se cercetează strategiile de creare şi valorificare a avantajele competitive ale unui stat, sunt
efectuate studii de caz, se arată că proiectarea clusterelor constituie cea mai rapidă şi cea mai
eficientă cale de valorificare a avantajelor comparative;
- se demonstrează că dintre indicatorii caracterizanţi ai unei strategii de dezvoltare - preţurile,
reflectă cel mai bine situaţia din economia unei entităţi, sunt descrise formulele de calcul şi aduse
tabele numerice.
Autorul:
- a descris metodologia proprie de calcul a competitivităţii naţionale, încorporată în strategia
competitivă de dezvoltare economică pentru Republica Moldova. A adus schema generală de
implementare a strategiei, a arătat paşii ce urmează a fi îndepliniţi, a anexat formulele matematice de
calcul; a evidenţiat reperele pe care se sprijină strategia; paralel a analizat plusurile şi minusurile
metodologiei propuse în comparaţie cu cele mai renumite în domeniu. Caracteristicile principale ale
111
modelului propus de autor sunt: competitivitatea naţională este determinată de distanţa de la
standard, lipseşte agregarea datelor ceea ce se consideră un atu, caracterul neomogen al datelor se
atenuează prin introducerea raportului dintre indicatorii similari, conţine elemente de convergenţă,
permite adaptarea pentru prognozare;
- a efectuat numeroase calcule numerice pornind de la metodologia propusă de autor, calcule care
varsă o lumină nouă asupra conceptului de competitivitate, iar analiza comparativă efectuată paralel
scoate în evidenţă avantaje incontestabile ale noii metodiologii;
- a demonstrat legătura metodologiei cu conceptul de competitivitate sustenabilă care indică
direcţiile de cercetate în domenul tematicii tezei pentru viitor.
În baza acestor rezultate se recomandă:
- pentru Republica Moldova o nouă metodologie de calcul a competitivităţii, încadrată în strategia
de dezvoltare a ţării şi destinată evaluării competitivităţii naţionale;
- alcătuirea clasamentului celorlalte ţări ale lumii pentru informare, luare de atitudine şi eventuale
decizii; clasament elaborat în dependenţă de Indicele Global al Competitivităţii (GCI), recalculat şi
refăcut după o nouă formulă de evaluare; clasamentul respectiv poate fi alcătuit separat pentru unele
zone geografice ale lumii sau pentru sisteme economice distincte - UE şi se elaborează pentru 3, 12
sau 110 indicatori în dependenţă de necesităţi;
- alcătuirea clasamentului ţărilor lumii în dependenţă de Indicele Global al Competitivităţii corectat
cu indicatori ai competitivităţii sustenabile (ICS), recalculat şi refăcut după o nouă formulă de
evaluare, incluzând parametri de mediu şi sociali.
112
BIBLIOGRAFIE
Surse în română
1. Awad Galam Sami De la avantajul comparativ la avantajul competitiv. În: Materialele
Simpozionului Internaţional al Tinerilor Cercetători, Chişinău, 28-29 aprilie 2010.
Chişinău, Ediţia a VIII, ASEM, 2010, pp.457-458
2. Awad Galam Sami Indicatorii caracterizanţi ai strategiei de marketing. În: Materialele
Simpozionului Ştiinţific al Tinerilor Cercetători, Chişinău, 14-15 aprilie 2011.
Chişinău, Ediţia a IX, ASEM, 2011, pp.31-32
3. Awad Galam Sami; Dragoş Duca Măsura competitivităţii şi a convergenţei
economice. În: Materialele Simpozionului Ştiinţific al Tinerilor Cercetători, Chişinău,
28-29 aprilie 2012. Chişinău, Ediţia a X, ASEM, 2012, pp.142-144
4. Awad Galam Sami Metodologia analizei comparative. Studii de caz. Analele ASEM.
Ediţia IX, 2011, pp.244-249
5. Awad Galam Sami Metodologia analizei comparative. În: Competitivitatea şi
inovarea în economia cunoaşterii: Volumul I, Chişinău, 25-26 septembrie 2010.
ASEM, Chişinău, 2010, pp.355-356
6. Awad Galam Sami; Gârlă E.. Metodologia competitivităţii sustenabile. Economica,
Nr.3 (85), 2013, pp.104-111
7. Andrei, T. Statistică şi econometrie. Bucureşti: Editura Economică, 2003, 167 p.
8. Anuarul Statistic al Republicii Moldova, 2000-2006. Chişinău: Departamentul
Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, 2007, 368 p.
9. Banca Mondială „Raportul Dezvoltării Internaţionale”. N-Y: WB, 1996, 23 p.
10. Badarau A., Ciontu P., Mihailescu N. Din istoria protecţiei proprietăţii industriale în
România. Bucureşti: AR, 2003, 234 p.
11. Bari I. Probleme globale contemporane. Bucureşti: Editura Economică, 2003, 950 p.
12. Belostecinic Gr. Competitivitatea prin prisma integrării economice. În: Moldova
Suverană: Chişinău: 2002, pp. 3
13. Belostecinic Gr. Investitii straine directe şi competitivitatea naţională. În: Economica,
2006, an. XII, nr.3, pp.18-20
14. Belostecinic Gr. Concurenţa, marketing şi competitivitatea. Chişinau: ASEM, 1999,
87p.
113
15. Belostecinic Gr. Economia cunoaşterii ca sursă de creştere economică sustenabilă.
Analele ASEM. Ediţia a IX, Editura ASEM, 2011, pp.6-19
16. Belostecinic Gr. Aspecte metodologice privind evaluarea competitivităţii economice.
În: România şi Moldova. Potenţialul competitiv al economiilor naţionale. Posibilităţi
de valorificare pe piaţa internă, europeană şi mondială. Bucureşti: 2004, pp.13-19
17. Bran P. Relaţiile financiare şi monetare internaţionale. Bucureşti: Editura Economică,
1995, 352 p.
18. Benea, E. Integrarea economică regională ca factor determinativ al creşterii
economice. Teza de doctor. Chişinău: ASEM, 2001, pp.78
19. Brunete, S. Comerţ Internaţional - Teorii, modele, politici. Bucureşti: Economica,
1999, 133 p.
20. Certo Samuele C. Managementul modern. Bucureşti: Teora, 2002, 456 p.
21. Cotelnic A. Posibilităţi de realizare a schimbărilor în întreprindere. Analele ASEM.
Ediţia a II, 2005, pp. 21-25
22. Cotelnic A. Rolul culturii organizaţionale în asigurarea performanţelor întreprinderii.
Analele ASEM. Ediţia a V, 2007, pp.13-18
23. Cristafovici P. Direcţii de aplicare a instrumentelor şi strategiilor de marketing în
industria vinicolă a Republicii Moldova. În: Politica industrială şi comercială în
Republica Moldova: Chişinău: 1997, Editura ASEM, pp. 34-36
24. Cristafovici P. Abordări şi metode de analiză strategică de marketing. În:
Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii: Chişinău, 25-26 septembrie,
2009. Chişinău, 2010, pp. 260-271
25. Chircă S. Mecanismele economice. Bucuresti: Economica, 1998, 235 p.
26. Chircă S. Evoluţia reformelor economice. Chişinău: ASEM, 2000, 143 p.
27. Chircă S. Premisele initiale ale tranzitiei la economia de piaţă din R.Moldova şi
impactul lor ulterior. Analele ASEM. Ediţia a V, 2007, pp.34
28. Chircă S. Valori fundamentale noi – premisă iniţială a integrării Republicii Moldova
în Uniunea Europeană. În: România şi Republica Moldova. Potenţialul competitiv al
economiilor naţionale. Bucureşti: 2004, pp.22-27
29. Chistruga, B. Integrarea postindustrială a ţărilor Europei Centrale şi de Est.
Chişinău: ASEM, 2007, 240 p.
30. Cojuhari A. Teoria societăţilor mixte. Chişinau: UTM, 2001, 180 p.
31. Cojocaru, D. Concurenţa şi mediul concurenţial. Tribuna Economică, 1996, nr.49,
pp.46-58
114
32. Competitivitatea internaţională: o ierarhie glisantă. Tribina Economică 1995, nr.8,
pp.53-54
33. Cobzaru I. Relaţii economice internaţionale. Bucureşti: Editura Economică, 2000, 188
p.
34. Cu privire la aprobarea modului provizoriu de determinare şi calculare a bugetului
minim de consum. Hotărâre de Guvern. Chişinău: MO nr.14, 1993, modificat 2000
35. Descentralizarea fiscală. Provocări pentru Republica Moldova. Chişinău, Editura
Epigraf, 2006, 204 p.
36. Dobrescu E. Postolache T. Consemnări economice. Bucureşti: Editura Academiei
Române,1990, 113 p.
37. Drucker P. Relaţiile lumii de mîine. Bucureşti: Teora, 1999, 257 p.
38. Isărescu M. România: drumul spre euro. Bucureşti: Banca Naţională a României,
2004, 345 p.
39. Făuraş E. Меdiul instituţional: formare, funcţionare, reformare. Chişinău: ASEM,
2001, 227 p.
40. Forţa de muncă în Moldova – ocupare şi şomaj. Chişinău: Biroul Naţional de
Statistică, 2005, 203 p.
41. Galaju I., Rojco V. Economia mondială. Chişinău: ARC, 1999, 438 p.
42. Manual de evaluare a competitivităţii regionale. Bucureşti: Grupul de Economie
Aplicată, 2007, pp.18
43. Mazilu A. Investiţiile străine şi competitivitatea naţională. Tribuna Economică, 1995,
nr.44, pp. 57 - 58
44. Miroiu R. Creşterea capacităţii competitive a industriei în perspectiva integrării
europene. Tribuna Economică, 1997, nr.6, pp.14-15
45. Moldovanu D. Doctrine economice. Chisinau: ARC, 2003, 259 p.
46. Moldovanu D. Economia Moldovei în capcana globalizării şi tranziţiei. Chişinău: Arc,
2004, 94 p.
47. Moldovanu D. Tranziţia: interdependenţa transformărilor sistemice şi a integrării în
economia mondială. Chişinău: ASEM, 1997, 259 р.
48. Micu M. Nelinearităţi în convergenţa reală. Oeconomia, nr.2, 2006, Societatea
Română de Economie, pp. 45-54
49. Negocieri comerciale multilaterale. Runda Uruguay. 15 aprilie 1994, Marrakesh, 488
p.
50. Negoescu Gh., Cosma S. Permisul european de conducere a organizaţiilor. Analele
ASEM. Ediţia a VI, Chişinău, 2008, pp. 60-65
115
51. Pop N., şi alţii. Repere strategice ale pregătirii Republicii Moldova pentru Aderarea
la Uniunea Europeană. Chişinău: Editura ASEM, 2010, 155 p.
52. Pop Nicolae Al. Marketing strategic. Bucureşti: Editura Economică, 2000, 346 p.
53. Program de convergenţă a Ungariei. Guvernul Ungariei, 2004
54. Program Economic de Preaderare. Guvernul României, Bucureşti, 2005
55. Program de Convergenţă a Cehiei, Poloniei, Slovaciei, Sloveniei, Ungariei, Estoniei,
Letoniei, Lituaniei. 2004-2005
56. Posibilităţi de valorificare pe piaţa internă, europeană şi mondială. Bucureşti: ASE,
2004, 142 p.
57. Raport anual al Băncii Naţionale a Moldovei. Serie, Chişinău: 1999-2008
58. Raport de Convergenţă al Băncii Centrale Europene. 2004-2006
59. Raport despre economia mondială 2000/2001. Banca Mondială, 2001
60. Republica Moldova: Breviar statistic. Serie, Chişinău: anii 1999-2001
61. Republica Moldova 2007: Raport de Stare a Ţării. Chişinău: 2007, 198 p.
62. România: Anuar statistic, Preţuri. Serie, Bucureşti: INS, 2007-2010
63. Raport despre economia mondială 2000/2002. Banca Mondială, 2002
64. Raportul Dezvoltării Umane 2006 – 2008. UNDP, www. undp.org
65. Raportul Forumului Economic Mondial 2005 - 2007. Bucureşti: MAE, 2008, 308 p.
66. Regimul de comerţ exterior a Republicii Moldova în anii 2002–2006. Chişinău: MEIE
RM, 2007, 48 p.
67. România. Anuar statistic. Preţuri. Serie, Bucureşti: INS, 2002-2007
68. Republica Moldova. Breviar statistic. Serie, Chişinău: anii 2002 - 2010
69. Republica Moldova în cifre: culegere succintă de informaţii statistice. Chişinău:
Departamentul de Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, 2006, 109 p.
70. Şişcan N. Economie politică contemporană. Chişinău: 2001, 235 p.
71. Şişcan N. Evoluţia reglementării de stat a economiei. Politicile macroeconomice şi
rolul statului în organizara activităţii economice eficiente. Chişinău: 2003, Editura
ASEM, 246 p.
72. Voiculescu D. Competitivitate. Bucureşti: Economica, 2001, 97 p.
73. Zaman Gh. Analiza avantajelor-dezavantajelor competitive ale României în contextul
internaţional. În: Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii: Chişinău, 25-
26 septembrie, 2009. Chişinău: Editura ASEM, 2009, pp. 166-167
74. Zaman Gh. Evoluţii structurale ale exporturilor în România. Bucureşti: Editura Expert,
2004, 126 p.
116
Surse în engleză
75. A. G. Sami, Gârlă E. The model for economic development based upon knowledge –
the main resourse for downsizing inequality (Case for Republic of Moldova). În:
Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii: Materialele Conferinţei
Ştiinţifice Internaţionale, Volumul I, Chişinău, 23-24 septembrie 2011. ASEM,
Chişinău, 2011, pp.517-520
76. PhD candidate A. Sami, PhD E. Gârlă The distance from the standard as a measure of
competitiveness and economic convergence. Analele ASEM. Ediţia a X, 2012, pp.332-
343
77. An experimental analysis into the measurement of indicative price levels for
consumer products. Consumer prices research. European Commission, Eurostat, 2009
78. Allen R. G. D. Mathematical Economics. London, 1959, 612 p.
79. Angresano J. Comparative Economics. Prentice – Hall, N.J., 1996, 581 p.
80. The Global Competitiveness Report 2012-2013, World Economic Forum. Serie,
Geneva, Switzerland, 2013
81. Baddeley, M., Convergence or Divergence? The Impacts of Globalisation on Growth
and Inequality in Less Developed Countries. International Review of Applied
Economics, 20, 3, 2006, pp. 391–410
82. Convergence Report. European Central Bank, serie: 2002-2009
83. Cho D.S From National Competitiveness to Bloc and Global Competitiveness.
Competitiveness Review, v. 8 (1), pp. 36-55
84. Davidson R., MacKinnon J. Econometric Theory and Methods. Oxford, 2004, 345 p.
85. Database on Foreign Direct Investment in Central, East, and Southeast Europe. 2008,
p.68
86. Dictionnaire d'économie et de science sociales. Paris: Editions Nathan, 1993, p. 20
87. Dictionnaire d'économie et de sciences sociales. Paris, Ellipses Edition Marketing SA,
2005, p. 24
88. Global Competitiveness Report 2005 – 2006 – 2007. World Economic Forum. Davos:
DVR, 2008, p.148
89. Handbook on Constructing Composite Indicators: Methodologz and user guide.
OECD, 2008, 246 p.
90. European Comission, Benefits of EU Accession for Cyprus, Nicosia. 2003
91. Keynes, J. M., The General Theory of Employment, Interest and Money. London:
Macmillan, 1936, 456 p.
117
92. Krugman P. Geography and trade. MIT press, Cambridge, Massachusetts, 1991,
342p.
93. Fraumeni B., M.E.Manser, T.L. Mesenburg Governement Statistics: E-Commerce and
the Electronic Economy. USA: Federal Economic Statistics Advisory Committee,
15.06.2000
94. Manuel de statistique de la CNUCED, 2008. Nations Unies, p.11-60
95. Marshall, A. Principles of Economics. 9th ed., London: Macmillan, 1920
96. Papandreou A. Externality and Institutions. - Oxford: Claredon Press, 1994. 321 p.
97. Perroux F. The Domination Effect and Modern Economic Theory//Power in
Economics // Ed. by K.W.Rothschild. - Harmondworth: Penguin books, 1971, pp.56-
73
98. Porter M.E. The Competitive Advantage of Nations. The Free Press, New York, 1990,
678 p.
99. Porter, M. E., M. Delgado, Ch. Ketels and S. Stern Moving to a New Global
Competitiveness Index. Chp.1.2 of Global Competitiveness Report 2008/2009, pp. 43-
63, Geneva: World Economic Forum (WEF)
100. Porter, M. E. Competitive Advantage: Creating and Sustaining Superior
Performance. New York: The Free Press 1985, 478 p.
101. Porter, M. E. Competitive Strategy: Techniques for Analyzing Industries and
Competitors. New York: The Free Press 1980, 257 p.
102. Power and Economic Institutions: Reinterpretation in Economic History. Aldershot:
Edward Elgar, 1991
103. Rosser J.B., Rosser M.V. Comparative Economics in a Transforming World
Economy. Irwin, 1996, 432 p.
104. Roşca I.Gh., Stancu S Theoretical and Applied Economics. 2007, 214 p.
105. Sen A. Development as Freedom. 1999: Oxford, Oxford University Press, 643 p.
106. Small Business Act for Europe. 25.07.2008
107. Solow R. Contribution to the Theory of Economic Growth. QJE, vol.70,1956
108. Solow, M. R. Growth Theory: An Exposition. Oxford: University Press, 2000
109. South East Europe (SEE) Programme Draft Final Version 3.1. 20 March 2008
110. Stiglitz, J., Walsh Carl E. Economics. Bucureşti: Editura Economica, 2005, 568 p.
111. The Global Competitiveness Report 2010-2011, World Economic Forum. Geneva,
Switzerland, 2010, 516 p.
112. The Global Competitiveness Report 2011-2012, World Economic Forum. Geneva,
Switzerland, 2012, 510 p.
118
113. Yager, R. R. On Ordered Weighted Averaging Aggregation Operators in
Multicriteria Decision making. IEEE Trans Syst, Man, Cybern 18 (1), pp. 183–190
Sit-uri
114. Statistics database. http:// www.eurostat.com (accesat 05.09.2012).
115. Programul JEAN MONNET. http://anpcdefp.ro/programe/llp/monnet/index.html
(accesat 05.09.2012).
116. EUROPE 2020. http://ec.europa.eu/eu2020 (accesat 04.07.2012).
117. Statistics database. http:// epp.eurostat.cec.eu.int/ (accesat 04.04.2012).
118. Programul de Vecinătate. http://www.jts.md/ro/ghidul/ (accesat 02.07.2012).
119. Program de Cooperare Transnaţională pentru SUD-ESTUL EUROPEI. (accesat
02.07.2012).
120. http://www.jts.md/ro/cooperare/ (accesat 02.07.2012).
121. Progam Operaţional Comun România-Ucraina-Moldova. (accesat 02.07.2012).
122. http://www.jts.md/ro/rouamd/ (accesat 02.07.2012).
123. http://www.anpcdefp.ro (accesat 02.05.2013).
119
ANEXA 1. Tabel analitic 1
-------------- -----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
LOC CAL- LOC UE
CULAT ŢARA Ind.1 Ind.2 Ind.3 CN LOC WEF
-------------- -----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
28 MOLDOVA 4,1 3,59 2,89 94
1 1 1 14,83256
26 ROMÂNIA 4,36 4,18 3,24 67
coeficienţi 1 1 1 10,09934
1 1 Suedia 5,98 5,32 5,67 2
coeficienţi 1 1 1 0
2 2 Germania 5,89 5,11 5,51 5
coeficienţi 1 1 1 0,086032
3 3 Finlanda 5,97 5,09 5,43 7
coeficienţi 1 1 1 0,122119
4 4 Olanda 5,82 5,24 5,16 8
coeficienţi 1 1 1 0,301083
5 5 Danemarca 5,86 5,2 5,15 9
coeficienţi 1 1 1 0,310744
6 6 Anglia 5,58 5,28 4,98 12
coeficienţi 1 1 1 0,644666
8 7 Norvegia 5,65 5,13 4,83 14
coeficienţi 1 1 1 0,875622
9 8 Franţa 5,67 5,09 4,83 15
coeficienţi 1 1 1 0,883477
7 9 Austria 5,67 4,93 4,97 18
coeficienţi 1 1 1 0,776767
10 10 Belgia 5,45 5,01 4,91 19
coeficienţi 1 1 1 0,973898
11 11 Luxemburg 5,81 4,92 4,76 20
coeficienţi 1 1 1 1,073989
120
12 12 Irlanda 5,18 4,68 4,55 29
coeficienţi 1 1 1 2,379587
14 13 Estonia 5,38 4,52 3,9 33
coeficienţi 1 1 1 4,337653
13 14 Cehia 4,91 4,66 4,19 36
coeficienţi 1 1 1 3,851325
20 15 Polonia 4,69 4,62 3,76 39
coeficienţi 1 1 1 5,910761
16 16 Spania 5,13 4,56 3,96 42
coeficienţi 1 1 1 4,385566
15 17 Slovenia 5,18 4,33 4,08 45
coeficienţi 1 1 1 4,372123
18 18 Portugalia 5,01 4,36 3,98 46
coeficienţi 1 1 1 4,923786
21 19 Lituania 4,77 4,28 3,79 47
coeficienţi 1 1 1 6,303207
17 20 Italia 4,84 4,33 4,11 48
coeficienţi 1 1 1 4,888974
19 21 Malta 5,08 4,31 3,88 50
coeficienţi 1 1 1 5,2786
22 22 Ungaria 4,65 4,38 3,71 52
coeficienţi 1 1 1 6,672643
23 23 Slovacia 4,77 4,43 3,54 60
coeficienţi 1 1 1 7,001681
25 24 Letonia 4,6 4,08 3,37 70
coeficienţi 1 1 1 9,070961
27 25 Bulgaria 4,43 4,07 3,22 71
coeficienţi 1 1 1 10,30333
24 26 Grecia 4,49 4,12 3,41 83
coeficienţi 1 1 1 9,061165
elaborat: autor
121
ANEXA 2. Tabel analitic 2
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
LOC
2012-2013
calculat ŢARA LocWEF ind1 ind2 ind3 ind4 ind5
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
96 albania 89 3,65 3,48 4,27 5,56 4,11
135 algeria 110 2,66 3,16 5,71 5,37 3,38
100 argentina 94 2,85 3,58 4,3 5,82 4,59
83 armenia 82 3,9 3,71 4,5 5,53 4,22
11 australia 20 5,27 5,7 5,57 6,46 5,64
6 austria 16 5,04 5,8 5,35 6,32 5,48
64 azerbaidjan 46 3,98 3,94 6,05 5,08 3,91
29 bahrein 35 5,13 5,19 5,5 6,07 4,93
120 bangladesh 118 3,2 2,22 4,24 5,2 2,88
45 barbados 44 5,06 5,58 3,32 6,41 5,38
27 belgia 17 5 5,68 4,66 6,75 5,81
119 benin 119 3,51 2,56 4,57 4,68 3,07
109 bolivia 104 3,31 2,95 5,02 5,32 3,83
88 bosnia 88 3,64 3,44 4,31 5,93 4,18
72 botswana 79 4,82 3,58 4,52 4,6 3,74
52 brasil 48 3,78 4 4,73 5,43 4,27
69 brunei 28 4,86 4,2 7 6,16 4,4
76 bulgaria 62 3,39 3,79 5,42 5,92 4,31
136 burkina 133 3,66 2,18 4,48 3,48 2,5
144 burundi 144 2,59 1,87 3,15 4,16 1,98
110 cambodjia 85 3,84 3,08 4,39 2,25 3,32
95 camerun 112 3,4 2,51 4,79 4,49 3,25
26 canada 14 5,52 5,84 4,9 6,58 5,57
126 capoverde 122 4,07 2,8 3,8 5,66 3,65
137 ciad 139 2,73 1,89 5,12 2,85 2,34
25 cile 33 4,97 4,62 6,15 5,64 4,72
67 china 29 4,22 4,46 6,22 6,11 4,32
61 columbia 69 3,38 3,44 5,34 5,45 4,37
66 costarica 57 4,13 3,8 4,68 5,82 4,78
124 cotivuar 131 3,16 3,1 3,48 3,4 2,11
53 croatia 81 3,52 4,65 4,75 5,81 4,47
34 cipru 58 4,59 4,8 3,86 6,5 4,98
20 cehia 39 3,67 4,81 5,19 5,87 4,87
24 denmark 12 5,4 5,74 5,4 6,19 5,59
122
97 dominicana 105 3,21 3,02 4,17 5,13 3,69
91 ecuador 86 3,16 3,51 5,3 5,73 3,84
101 egipt 107 3,56 6,61 3,12 5,35 3,32
86 salvador 101 3,02 3,93 4,18 5,38 3,45
43 estonia 34 4,94 4,72 6,01 6,21 5,17
102 etiopia 121 3,83 2,65 3,92 4,56 2,67
5 finlanda 3 6,03 5,58 5,7 6,82 6,18
47 franta 21 4,83 6,28 4,64 6,31 5,14
105 gabon 99 3,94 2,71 6,25 4,11 3,05
117 gambia 98 4,67 3,61 3,58 4,17 3,77
44 georgia 77 4 4,35 4,4 5,79 3,82
30 germania 6 5,31 6,36 5,48 6,3 5,8
99 gana 103 3,82 2,87 4,07 4,65 3,4
90 grecia 96 3,37 4,7 2,42 6,04 4,74
92 guatemala 83 3,25 3,79 4,56 5,34 3,52
139 guineea 141 3,18 1,86 2,63 3,52 2,6
142 guiana 109 3,5 2,91 4,04 5,29 3,97
87 haiti 142 2,49 1,54 4,44 3,62 1,9
116 honduras 90 3,32 3,12 4,53 5,34 3,43
17 hongcong 9 5,53 6,72 6,07 6,24 5,26
40 hungaria 60 3,7 3,39 5,15 5,89 4,67
38 islanda 30 5,09 5,39 3,73 6,58 5,6
74 india 59 3,91 3,6 4,25 5,27 3,97
68 indonesia 50 3,86 3,75 5,68 5,69 4,17
63 iran 66 3,93 4,03 4,83 5,97 4,1
16 irlanda 27 5,22 5,34 3,44 6,46 5,3
19 israel 26 4,75 4,89 4,72 6,04 5,07
58 italia 42 3,56 5,19 4,23 6,27 4,73
56 jamaica 97 3,62 3,59 3,89 5,19 4,12
28 japan 10 5,13 5,92 3,67 6,6 5,28
65 iordan 64 4,5 4,17 3,94 5,84 4,49
54 kazahstan 51 3,96 4,05 6,07 5,37 4,37
79 kenia 106 3,43 3,09 3,39 4,58 3,59
36 korea 19 3,98 5,92 6,25 6,49 5,52
85 kuweit 37 4,2 4,38 6,58 5,66 4,01
118 kirgizstan 127 2,92 2,59 3,41 5,18 3,66
49 latvia 55 4,01 4,11 5,06 5,99 4,78
108 livan 91 3,22 2,46 3,32 6,18 4,7
49 lessoto 137 3,3 2,5 3,93 3,54 2,65
108 liberia 111 4,31 2,77 4,51 5,1 3,3
138 libia 113 3,69 3,56 4,6 4,4 3,56
35 lituania 45 4,01 4,74 4,57 6,05 5,15
14 luxemburg 22 5,6 5,84 6,18 6,2 4,74
84 makedonia 80 3,8 3,65 5,04 5,59 4,04
131 madagascar 130 2,94 2,13 4,33 4,68 2,67
127 malawi 129 3,82 2,19 3,3 4,3 2,81
15 malaesia 25 4,94 5,09 5,34 6,16 4,83
125 mali 128 3,31 2,96 4,59 3,36 2,77
123
41 malta 47 4,61 4,91 4,6 6,34 4,93
134 mauritania 134 3,29 2,82 4,4 3,88 2,23
51 mauriţius 54 4,59 4,32 4,41 5,85 4,29
59 mexico 53 3,59 4,03 5,21 5,71 4,11
103 moldova 87 3,38 3,46 4,35 5,44 3,96
98 mongolia 93 3,34 2,83 4,89 5,6 3,99
73 munten 72 4,38 4,06 3,85 5,65 4,63
70 maroco 70 4,12 4,14 4,62 5,53 3,58
133 mozambic 138 3,35 2,36 3,66 3,52 2,39
129 namibia 92 4,19 4,18 4,5 4,44 3,14
128 nepal 125 3,26 1,81 4,85 4,69 2,84
2 olanda 5 5,72 6,18 5,2 6,6 5,79
8 zelanda 23 6,06 5,18 4,75 6,63 5,66
115 nicaragua 108 3,34 2,97 4,24 5,43 3,32
107 nigeria 115 3,33 2,28 5,25 3,2 3,31
9 norvegia 15 5,66 5,19 6,6 6,34 5,61
32 oman 32 5,29 5,04 6,56 5,88 4,33
112 pakistan 124 3,34 2,73 3,06 4,52 2,99
111 panama 40 3,92 4,82 4,88 5,7 4,22
75 paraguai 116 3 2,54 5,19 5,03 3,32
71 peru 61 3,44 3,51 5,95 5,38 4,05
42 filipine 65 3,57 3,19 5,33 5,31 4,3
33 polonia 41 4,11 3,89 4,6 6,03 4,92
23 portugalia 49 4,28 5,5 3,87 6,19 5,98
12 portorica 31 4,61 4,18 5,04 5,61 5,19
81 katar 11 5,77 5,12 6,66 6,29 4,94
80 romania 78 3,33 3,22 4,83 5,51 4,36
89 rusia 67 3,09 5,52 5,8 5,75 4,59
87 ruanda 63 5,2 3,22 4,56 5,27 3,21
18 arabia sauduta 18 5,35 5,23 6,55 5,82 4,79
143 seichell 76 4,25 4,71 4,55 5,95 4,98
141 senegal 117 3,6 2,51 4,37 4,23 3,23
60 serbia 95 3,16 3,78 3,91 5,73 3,97
61 sieraleone 143 3,56 2,09 2,47 2,95 2,3
37 singapore 2 6,07 6,5 6,06 6,73 5,93
50 slovacia 71 3,44 3,23 4,87 6,03 4,5
31 slovenia 56 4,05 4,91 4,94 6,29 5,2
62 africasud 52 4,42 4,13 4,67 3,93 3,98
31 spania 36 4,25 5,92 4,17 6,09 5,02
63 srilanca 68 4,24 4,13 3,66 5,99 4,06
113 surinam 114 3,59 3,74 4,32 5,52 3,57
130 swaziland 135 3,61 3,17 3,6 3,57 2,95
4 suedia 4 5,73 5,69 6,16 6,46 5,75
1 elvetia 1 5,75 6,22 6,38 6,54 5,9
7 taiwan 13 5 5,72 5,51 6,45 6,68
114 tadjikistan 100 3,96 2,66 3,82 5,43 3,86
115 tanzania 120 3,62 2,27 4,12 4,6 2,71
48 tailanda 38 3,82 4,62 5,55 5,56 4,35
124
140 timore 136 3,45 2,27 5,29 4,09 2,75
78 trinidad 84 3,59 4,3 6,09 5,85 4,2
46 turcia 43 3,98 4,38 4,86 5,78 4,15
121 uganda 123 3,49 2,27 3,83 4,35 2,86
57 ukraina 73 3,13 4,1 4,4 5,78 4,7
13 EAU 24 5,5 6,12 6,41 6,08 4,9
10 britania 8 5,41 6,22 4,01 6,39 5,57
21 SUA 7 4,59 5,81 3,97 6,11 5,72
55 uruguai 74 4,63 4,4 4,72 5,9 4,67
128 venesuela 126 2,36 2,64 3,66 5,49 4,24
77 vietnam 75 6,31 3,34 4,16 5,77 3,69
141 yemen 140 2,77 2,01 2,9 4,39 2,35
104 zambia 102 4,09 2,85 4,65 4,11 3,07
132 zimbabwe 132 3,5 2,4 3,77 4,47 3,14
Continuare Tabel analitic 2
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
ind6 ind7 ind8 ind9 ind10 ind11 ind12 CN
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
4,33 4,4 3,38 3,69 2,89 3,59 2,63 12,53125
2,99 2,79 2,39 2,59 4,34 2,54 2,09 21,36811
3,18 3,29 3,18 3,85 4,94 3,72 2,98 12,89718
4,22 4,72 3,97 3,4 2,62 3,7 2,89 10,7568
4,87 4,6 5,35 5,61 5,1 4,61 4,51 1,499224
4,91 4,69 4,65 5,7 4,62 5,52 5,07 0,898559
4,31 4,08 3,73 4,04 3,51 3,91 3,45 8,774053
5,1 4,89 4,99 4,72 2,86 4,34 3,13 4,699391
4,1 3,91 3,74 2,74 4,36 3,5 2,47 16,59426
4,29 4,75 4,66 5,14 1,97 4,39 3,56 6,802508
5,12 4,54 4,68 5,57 4,81 3,23 3,01 4,541699
3,66 4,4 3,55 2,75 2,45 3,55 3,01 16,55271
3,4 3,58 3,33 2,73 3,25 3,48 3,09 14,94685
3,92 4,08 3,41 3,84 3,07 3,66 3,13 11,15266
4,2 4,46 4,39 3,17 2,94 4,51 3,42 9,578896
3,94 4,39 4,45 4,43 5,63 3,97 3,31 7,707808
4,22 5,07 4,27 3,95 2,39 3,62 2,98 9,204909
4,17 4,54 3,97 4,3 3,82 3,01 2,87 9,614777
3,8 4,42 3,43 2,52 2,64 2,67 2,17 21,61001
3,28 3,97 2,31 2,22 1,57 3,88 3,19 27,0148
4,42 4,78 4,11 3,28 3,15 3,52 3,09 15,04652
4,15 4,48 3,64 2,73 3,18 4,84 4,64 12,42882
5,12 5,45 5,28 5,6 5,45 3,34 2,68 4,438847
3,93 3,73 3,37 3,43 1,25 3,04 2,74 18,1958
3,08 4,12 3,01 2,23 2,7 4,24 3,5 22,37252
4,74 4,68 4,73 4,48 4,44 4,25 3,85 3,970524
4,31 4,6 4,31 3,5 6,82 3,98 3,17 9,081951
125
3,98 4,17 4,1 3,62 4,65 4,46 3,61 8,451921
4,3 4,51 3,67 4,45 3,35 3,28 2,71 9,064166
3,78 4,38 3,65 3,32 3,05 3,66 3,12 17,68982
3,85 4 3,79 4,36 3,57 4,18 3,36 7,762998
4,68 4,57 4,56 4,85 2,81 4,45 3,81 5,285345
4,53 4,32 4,25 5,06 4,51 5,41 5,08 3,326762
5,03 5,22 4,69 6,19 4,22 3,8 2,69 3,783536
3,97 4 3,74 3,64 3,66 3,67 2,96 12,62523
3,7 3,49 3,58 3,59 3,9 3,77 2,84 12,12201
3,76 3,06 3,67 3,43 4,77 3,79 2,54 13,15129
4,21 3,86 3,95 3,26 3,23 4,2 3,93 10,93345
4,73 5,11 4,51 5,29 2,98 3,18 2,73 6,468972
3,79 4,18 3,24 2,48 3,64 5,49 5,75 13,41086
5,05 5 5,5 5,92 4,18 5 4,91 0,794678
4,47 4,41 4,73 5,72 5,76 2,93 2,35 6,901867
3,73 4,43 3,62 3,53 2,74 4,09 3,38 13,76033
4,1 4,72 4,07 3,13 1,42 3,4 2,6 15,87625
4,18 4,67 3,79 3,71 2,87 5,71 5,42 6,742411
4,92 4,51 4,66 5,71 6,02 3,57 2,96 4,773469
4,2 4,08 4,21 3,13 3,57 3,74 3 12,81199
3,92 3,56 3,13 4,54 4,38 4,15 2,98 11,20818
4,29 4,16 4,48 3,52 3,54 3,03 2,62 12,1235
3,71 4,49 3,07 2,45 2,37 3,97 3,11 22,44982
4,17 4,23 3,87 3,39 2,03 2,77 2,05 16,87446
3,03 4,24 2,55 2,49 2,35 3,83 2,8 25,53607
4,1 3,52 4,43 3,34 3,16 5,09 4,37 10,54801
5,44 5,65 5,89 6,16 4,82 3,74 3,61 2,697528
4,28 4,27 4,05 4,43 4,25 4,71 4,68 5,844502
4,47 5,1 3,74 5,99 2,36 4,31 3,56 5,840741
4,21 4,24 4,9 3,36 6,36 4,3 3,61 9,596636
4,29 3,87 4,07 3,56 5,27 3,68 3,25 9,113243
4 3,18 3,35 3,08 5,16 5,09 4,66 8,737898
5,24 5 3,6 5,82 4,13 5,1 5,57 2,672644
4,51 4,61 5,03 5,23 4,3 4,75 3,73 3,049255
4,29 3,72 3,57 4,71 5,63 3,82 3 8,214922
4,19 4,32 4,3 3,8 2,86 5,8 5,54 7,931153
4,98 4,89 4,63 5,7 6,13 4,16 3,32 4,6332
4,5 4,02 4,11 3,82 3,23 3,58 2,92 8,983871
4,24 4,18 3,49 4,2 4,14 3,96 3,41 7,845438
4,1 4,62 4,74 3,27 3,52 4,99 4,94 10,03096
4,75 4,35 4,06 5,7 5,6 3,88 2,84 5,691533
4,14 4,08 4 3,77 3,88 3,18 2,08 10,88511
3,78 4,36 3,42 2,63 2,58 3,89 3,25 16,51951
4,42 4,78 4,4 4,73 3,11 4,14 2,68 7,163014
4,57 4 4,1 3,39 3,59 2,68 2,44 14,83957
3,97 3,92 3,36 2,53 1,86 3,11 2,33 22,41402
4,54 4,45 4,03 2,62 1,24 3,99 3,34 15,8306
3,45 3,46 2,68 3,11 2,86 3,35 2,5 16,68924
126
4,36 4,41 3,86 5 3,53 4,16 3,51 5,606036
5,32 4,65 5,21 6,21 3,07 4,96 4,82 2,242395
4,28 4,13 3,97 3,81 2,85 3,44 2,83 10,82091
3,84 4,5 2,88 2,54 2,66 3,28 2,88 19,79168
3,86 4,58 4 2,54 2,41 3,38 2,94 18,54778
5,16 4,82 5,44 4,31 4,78 5,02 4,38 2,359205
3,87 3,89 3,53 2,9 2,57 3,22 2,99 18,17245
4,62 4,14 5,11 5,59 2,38 4,27 3,43 5,87998
3,58 3,6 3,04 2,75 2,07 3,35 2,68 21,34707
4,8 4,38 4,65 3,98 2,74 4,3 2,95 7,677124
4,2 4,01 4,15 3,8 5,58 4,26 3,33 8,333876
3,98 4,26 3,65 3,91 2,51 3,3 2,4 13,54257
4,97 4,69 3,33 3,82 2,6 3,3 2,93 12,80083
4,42 4,14 4,49 4,15 2,08 3,83 3,31 9,586839
4,27 3,84 4,12 3,71 4,11 3,8 2,95 9,269581
3,77 3,72 3,09 2,8 2,86 3,14 2,63 21,25758
4,16 4,33 4,44 3,23 2,57 3,57 2,93 12,21765
3,78 3,75 3,81 2,63 2,98 3,21 2,42 19,27974
5,29 4,99 4,96 5,98 5,11 5,63 5,31 0,42937
5,35 5,19 5,48 5,47 3,82 5,78 4,43 1,263206
3,79 3,98 3,48 2,95 2,76 3,39 2,71 15,71123
4,16 4,5 4,07 3,08 4,63 3,96 3,1 14,50009
4,79 4,98 5,42 5,78 4,31 5,05 4,96 1,30257
4,86 4,66 4,74 4,26 3,55 4,38 3,44 4,919528
4,02 3,65 4,04 2,9 4,67 3,82 3,11 15,59152
4,59 4,17 4,88 4,87 3,42 4,21 3,46 5,843464
4,17 3,92 3,89 3,15 3,11 3,51 2,43 15,58558
4,37 4,56 4,46 3,57 4,4 3,94 2,69 9,60257
4,17 4,01 4,25 3,65 4,26 4,23 2,97 9,525942
4,39 4,48 4,59 4,66 5,12 4,06 3,25 6,05485
4,31 3,8 3,71 5,27 4,34 4,17 3,86 5,136367
4,86 4,6 4,69 4,7 3,6 4,92 4,35 3,577811
5,24 5,01 5,12 5,28 4,01 5,33 4,71 1,74993
3,86 4,01 3,98 4,09 4,41 3,47 2,92 10,48238
3,62 4,23 3,19 4,13 5,76 3,31 3,01 10,11192
4,54 5,1 4,44 3,04 2,28 3,91 3,4 11,20053
5,12 4,47 4,88 4,91 4,85 4,91 4,03 2,862712
4,27 4,54 3,79 3,88 1,38 3,74 2,98 11,04742
4,2 4,27 3,89 3,37 2,83 3,89 3,39 13,87049
3,57 4,04 3,68 4,1 3,64 3,11 2,81 12,25439
3,84 3,92 3,34 2,46 1,76 3,1 2,27 26,54806
5,6 5,8 5,85 6,1 4,61 5,14 5,39 0,455465
4,37 4,2 4,45 4,46 4 4,02 2,98 8,429799
4,42 4,15 3,29 4,96 3,46 4,18 3,85 5,744269
4,68 3,94 5,72 4,01 4,85 4,38 3,55 7,512233
4,37 3,98 3,9 5,29 5,45 4,51 3,77 4,790415
4,33 3,66 4,46 3,45 3,79 4,6 3,32 8,525659
3,7 4,1 3,6 3,19 1,74 3,41 2,62 15,62005
127
3,92 3,87 3,92 2,69 2 3,26 2,33 19,70082
5,14 4,81 5,29 6,29 4,62 5,56 5,56 0,574623
5,26 5,9 5,3 6,02 4,52 5,79 5,78 0,000641
5,26 4,84 4,98 5,44 5,24 5,18 4,99 1,157917
4,04 4,55 3,35 2,97 2,57 3,71 3,22 3,51
3,89 4,55 3,87 2,77 3,5 3,51 3,12 15,67519
4,56 4,32 4,46 3,56 5,04 4,25 3,19 6,96205
2,69 4,29 2,68 2,62 1,8 3,05 2,41 23,2977
3,92 3,97 4,17 4,06 2,8 3,76 2,9 9,929167
4,55 3,79 4,46 4,29 5,28 4,25 3,33 6,852129
3,15 4,83 4,14 2,93 3,22 3,52 3,02 16,59701
3,82 4,44 4,52 4,6 4,6 3,7 3,16 8,009707
5,31 5,24 4,74 5,05 4,41 5,1 4,18 1,784321
5,09 5,42 5,16 6 5,78 5,48 5,17 1,382935
4,88 5,37 5,07 5,84 6,93 5,34 5,5 3,446364
4,38 3,49 3,81 4,44 3,21 3,73 3,18 7,924841
2,78 2,88 3,11 3,25 4,5 3,11 2,44 19,17588
4,13 4,51 3,85 3,33 4,63 3,57 3,07 9,772625
3,68 3,44 2,37 2,48 3,35 3,11 1,89 25,52006
4,53 3,97 4,42 2,96 2,71 3,84 3,3 13,64803
3,63 3,4 3,6 2,83 1,9 3,21 2,59 20,34625
elaborat: autor
128
ANEXA 3. Tabel analitic 3
-------------------------------------------------------------------------------------------- ---------------
2012-2013 GCI ICS
ŢARA LocWEF GCI social mediu WEF calculat -------------------------------------------------------------------------------------------- ---------------
Algeria 110 3,72 3,31 3,01 3,16 23,45184
Argentina 94 3,87 3,59 3,37 3,48 19,63966
Armenia 82 4,02 3,58 3,5 3,54 18,51277
Australia 20 5,12 5,83 5,08 5,46 3,344255
Austria 16 5,22 6,17 5,86 6,02 1,286417
Azerbaidjan 46 4,41 4,08 3,78 3,93 13,89565
Belgia 17 5,21 5,9 5,46 5,68 2,287127
Brasil 48 4,4 4,22 4,69 4,46 9,999222
Bulgaria 62 4,27 4,17 3,97 4,07 13,1376
Cambodjia 85 4,01 3,31 3,93 3,62 17,93735
Canada 14 5,27 5,93 5,33 5,63 2,460066
Cile 33 4,65 4,53 4,43 4,48 9,151225
China 29 4,83 4,61 4,27 4,44 9,102939
Columbia 69 4,18 3,47 4,01 3,74 16,26018
Costarica 57 4,34 4,3 4,69 4,49 9,870441
Croatia 81 4,04 3,84 4,2 4,02 14,29853
Cipru 58 4,32 4,63 4,05 4,34 11,07177
Cehia 39 4,51 4,89 4,66 4,77 7,630377
Denmark 12 5,29 6,21 5,25 5,83 2,316563
Dominicana 105 3,77 3,29 3,29 3,29 21,88024
Ecuador 86 3,94 3,58 3,67 3,63 18,00758
Egipt 107 3,73 3,56 3,2 3,38 21,18778
Estonia 34 4,64 4,82 4,85 4,83 6,957035
Finlanda 3 5,55 6,45 6,26 6,36 0,395425
Franta 21 5,11 5,59 5,4 5,5 3,003957
Germania 6 5,48 6,37 5,92 6,14 0,847284
Grecia 96 3,86 3,59 3,82 3,71 17,59576
Hungaria 60 4,3 4,29 4,32 4,3 11,2568
Islanda 30 4,74 5,45 5,43 5,44 3,803757
India 59 4,32 3,7 3,75 3,73 15,87232
Indonesia 50 4,4 3,85 4,21 4,03 13,11793
Iran 66 4,22 3,85 3,85 3,85 15,07923
Irlanda 27 4,91 5,26 5,11 5,18 4,617459
Israel 26 5,02 5,04 4,72 5,06 6,053416
129
Italia 42 4,46 4,38 4,4 4,39 10,2154
Jamaica 97 3,84 3,28 3,74 3,51 19,52521
Japan 10 5,4 6,1 5,42 5,76 1,970026
Iordan 64 4,23 4,25 3,58 3,92 14,66285
Kazahstan 51 4,38 4,53 3,5 4,02 13,63029
Kenia 106 3,75 3,01 3,76 3,38 21,21198
Korea 19 5,12 5,37 4,41 4,89 6,163927
Latvia 55 4,35 4,55 4,69 4,62 8,983168
Libia 113 3,69 3,56 4,6 4,4 15,47834
Lituania 45 4,41 4,52 4,71 4,61 8,856437
Makedonia 80 4,04 3,66 3,64 3,65 17,42432
Malaesia 25 5,06 5,3 4,98 5,14 4,63933
Mauriţius 54 4,35 4,4 3,66 4,03 13,40895
Mexico 53 4,36 4,12 3,9 4,01 13,362
Moldova 87 3,94 3,75 3,75 3,75 16,88156
Maroco 70 4,15 3,55 3,52 3,53 18,12474
Namibia 92 3,88 3,22 3,84 3,53 19,24553
Olanda 5 5,5 6,54 5,88 6,21 0,80161
Zelanda 23 5,09 5,82 5,53 5,68 2,401442
Norvegia 15 5,27 6,32 5,98 6,15 0,951592
Pakistan 124 3,52 2,84 2,96 2,9 27,10419
Panama 40 4,49 4,15 4,71 4,43 9,968706
Paraguai 116 3,67 3 3,61 3,31 22,26912
Peru 61 4,28 3,73 4,03 3,88 14,67589
Filipine 65 4,23 3,82 4,16 3,99 13,92264
Polonia 41 4,46 4,32 4,42 4,37 10,35856
Portugalia 49 4,4 4,58 4,5 4,36 9,359594
Romania 78 4,07 3,71 3,73 3,72 16,69291
Rusia 67 4,2 4,09 3,87 3,98 14,07479
Serbia 95 3,87 3,48 3,71 3,59 18,55839
Slovacia 71 4,14 4,18 4,36 4,27 12,01082
Slovenia 56 4,34 4,76 4,56 4,66 8,770681
Africasud 52 4,37 3,83 3,77 3,8 15,07494
Spania 36 4,6 4,66 4,45 4,55 8,778904
Srilanca 68 4,19 3,67 4,25 3,96 14,36824
Suedia 4 5,33 6,17 6,15 6,16 0,832346
Elvetia 1 5,72 6,83 6,87 6,85 0
Tanzania 120 3,6 2,88 3,6 3,24 23,27974
Tailanda 38 4,52 4,39 4,16 4,28 10,90811
Trinidad 84 4,01 4 3,67 3,83 15,93399
Turcia 43 4,45 4,24 3,84 4,04 12,92065
Ukraina 73 4,14 4,04 3,53 3,78 15,98427
Britania 8 5,45 6,03 5,63 5,82 1,617534
SUA 7 5,47 5,63 5 5,31 3,562362
Uruguai 74 4,13 4,21 4,09 4,15 12,93889
Venesuela 126 3,46 3,15 3,41 3,28 23,3355
Vietnam 75 6,31 3,34 4,16 5,77 14,24488
elaborat: autor
130
DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII
Subsemnatul, declar pe proprie răspundere că materialele prezentate în teza de doctorat, se
referă la propriile activităţi şi realizări, în caz contrar urmând să suport consecinţele, în conformitate
cu legislaţia în vigoare.
Awad Galam Sami, 15 februarie 2013.
131
Curriculum vitae
Awad Galam Sami
Data şi locul naşterii: 01.07.1957, Irak
Studii: ASE Bucureşti, 1982-1987
Studii postuniversitare: Libia
Activităţi: Business, Suedia
Domeniile de activitate ştiinţifică:
teoria integrării economice, doctrine economice, strategii de marketing,
administraţie centrală şi locală, legislaţie economică.
Participări la foruri ştiinţifice internaţionale:
1. Awad Galam Sami De la avantajul comparativ la avantajul competitiv. În: Materialele
Simpozionului Internaţional al Tinerilor Cercetători, Chişinău, 28-29 aprilie 2010.
Chişinău, Ediţia a VIII, ASEM, 2010, pp.457-458
2. Awad Galam Sami Indicatorii caracterizanţi ai strategiei de marketing. În: Materialele
Simpozionului Ştiinţific al Tinerilor Cercetători, Chişinău, 14-15 aprilie 2011.
Chişinău, Ediţia a IX, ASEM, 2011, pp.31-32
3. Awad Galam Sami, Dragoş Duca Măsura competitivităţii şi a convergenţei
economice. În: Materialele Simpozionului Ştiinţific al Tinerilor Cercetători, Chişinău,
28-29 aprilie 2012. Chişinău, Ediţia a X, ASEM, 2012, pp.142-144
4. Awad Galam Sami Metodologia analizei comparative. În: Competitivitatea şi
inovarea în economia cunoaşterii: Volumul I, Chişinău, 25-26 septembrie 2010.
ASEM, Chişinău, 2010, pp.355-356
Lucrări ştiinţifice publicate: 8 articole.
Date de contact:
Adresa: Chişinău, ASEM; Telefon: +373 402993; E-mail: [email protected]