Sarbu Maria Cristina, An II, Grupa Germana-Engleza

Sarbu Maria Cristina, An II, Grupa Germana-EnglezaUCDC-Facultatea de limbi si literaturi straine, An universitar 2012-2013

GLOBALIZARE SI PETROL

Probabil ca petrolul este una dintre cele mai cautate si dorite resurse de pe glob. Distributia zacamintelor de petrol si jocurile de putere dintre tarile producatoare si cele importatoare fac parte dintr-un joc de dominanta foarte bine regizat. Poate ca regizat nu este un termen metaforic in aceasta ecuatie, poate ca de regizori buni au nevoie statele dezvoltate in a-si asigura suprematia. Globalizarea ca fenomen complex este influentata in mod direct de distributia resurselor de energie. Interesant este ca nu tarile cu resurse bogate fac parte din topul tarilor lumii, de multe ori chiar acestea sunt considerate tari emergente.Globalizarea, intelegand prin acest concept liberalizarea pietei economice, libera circulatie a marfurilor si a capitalului, accesul facil la informatie, a fost mult timp asimilata americanizarii lumii. Dorinta nedisimulata a Statelor Unite pentru liberalizarea cator mai multor institutii statale ale tarilor in curs de dezvoltare a fost privita ca avand si un substrat de interese proprii ale colosului economic. O data cu avantul procesului de globalizare s-a ridicat si intrebarea daca prin aceasta liberalizare a comertului statele mai sarace ar beneficia de un impuls al economiei locale. Ca in orice fenomen complex, taberele se situeaza antagonic: unii analisti sustin ca globalizarea a reusit sa reduca procentual numarul saracilor din lume, iar tendinta actuala este una pozitiva, in sensul ca tarile sarace in marea lor majoritate au un trend ascendent de crestere economica; un alt esalon de analisti considera ca nu exista o convergenta de crestere economica, si, dimpotriva, decalajul economic se adanceste intre tarile puternic industrializate si tarile sarace, lasand totusi si un loc median in aceasta ecuatie economiilor emergente. Aceste tendinte au fost cercetate in perioada de varf a globalizarii, adica in ultimii 25 de ani. Statisticile globale, precum si cele ale Bancii Mondiale precizeaza faptul ca in ultimii 20 de ani numarul saracilor s-a redus cu 400 de milioane, dar la o analiza mai atenta, acest numar de fapt se refera la populatia chineza care a fost salvata de la o saracie lucie de catre lansarea economica exponentiala a Chinei. Este greu de apreciat la nivel mondial daca efectele globalizarii sunt pozitive sau negative, insa daca privim fenomenul dintr-o pozitie mediana, putem considera ca efectele sunt de ambele parti ale scalei de valori.Referitor la globalizare ca factor al distribuirii resurselor de petrol si gaze naturale, acest fenomen are loc mai degraba la nivelul tarilor ce au consum energetic foarte mare, in vederea obtinerii facile a resurselor, si nu atat intre tarile consumatoare si cele producatoare de titei. Intrebarea se pune: de ce exista conflict permanent intre Statele Unite si tarile arabe? Raspunsul este unul simplu si logic: de ce sa import titeiul cand pot sa il produc sub guverne post-razboi-de-eliberare-de-sub-tiranie, guverne instituite de fortele ocupationale, adica diplomatie americana. Printre primele tari in topul celor cu cele mai mari depozite de titei sunt: Iranul, Kuweitul si, ca o surpriza de proportii (sic!), Irakul. De conflictele vechi dintre SUA si ultimele doua tari a auzit toata lumea, iar acum stim sigur ca Iranul detine arme nucleare, deci trebuie inlaturata conducerea tiranica. Poate ca aceasta viziune pare usor infantila in termeni de politica externa a SUA, dar acest lucru nu inseamna ca il face mai putin adevarat. Daca vrem sa anticipam la nivel de amator viitoarea harta geopolitica, va trebui sa apelam la harta resurselor si viitorul se va schita singur. Se poate face o analogie interesanta intre perioada de ascensiune a SUA si perioada actuala de explozie economica a Chinei: Statele Unite, sub masca democratizarii a cat mai multor tari, cauta surse de energie, in speta de petrol; China nu are nevoie de masca, ci este propulsata direct de incercarea diplomatica de asigurare a unor surse de energie permanente (in limitele planetei, dar aceasta este o alta discutie) din zona Africii si a Asiei Centrale. Cei trei mari importatori de resurse energetice sunt clasicii SUA, Europa si Japonia. Nevoile lor de petrol sunt in crestere exponentiala, desi economiile lor momentan stagneaza. Cresterile economice s-au mutat in alte zone geografice, din urma venind puternic China, India si unele tari din zona Golfului Persic. Ca o statistica ce poate ilustra aceasta schimbare de zone de influenta economica: intre 2000 si 2007 cererea mondiala de petrol a crescut cu 9,4 milioane de barili, iar 80% din aceasta crestere a avut loc in pietele emergente.(1) Tendinta de crestere economica in aceste tari este evidenta, suntem constienti si de faptul ca cererea de petrol in tarile dezvoltate va creste si ea, in acest caz ce se va intampla cu accesul la resursele energetice? Aici intervine si globalizarea, sau, mai exact, asa cum spune Paul Dobrescu, viclenia globalizarii.O alta statistica ne spune ca 18% din populatia globului consuma 50% din resursele de energie a globului, iar SUA, ce reprezinta 5% din populatia globului, consuma 26% din productia mondiala de petrol. Fata de ceilalti doi mari importatori de petrol ai lumii, Europa si Japonia, Statele Unite sunt insa si producatori de petrol, probabil de aici si avantul economic legendar, fara insa a absolutiza influenta factorului productie, existand si alte influente. Insa tocmai aceste tari au un consum anual ce depaseste productia interna, avand nevoie de importuri. Putem trage concluzia din aceste date ca tarile foarte dezvoltate ale lumii, desi detin putere politico-economico-tehnologica, sunt in acelasi timp dependente de tarile cu resurse energetice. Face parte din strategia politica a fiecarei dintre aceste puteri de a stabili contacte cu tarile bogate in resurse, de a mentine gradul de cooperare economica, si de asemenea de a facilita accesul permanent la aceste resurse. Tot statisticile urmaresc si descriu si cursa fantastica in care s-a lansat China in ultimele decenii. Daca pana in anul 1993 China reusea sa isi asigure nevoia de consum doar din productie proprie, dupa aceasta perioada consumul a crescut de 5 ori, reusind ca in momentul actual China sa se situeze pe locul doi in lume ca si consumator de petrol. 40% din cresterea consumului mondial de petrol din ultimii ani se datoreaza cererii ce vine din partea Chinei. Dar nu numai China este in plina dezvoltare, ci si India, despre care specialistii preconizeaza ca in maxim 20 de ani India va deveni a patra putere economica in lume. Din urma vin si tari precum Rusia, Brazilia, Mexicul, tari ce vor avea la randul lor de un import masiv de petrol si gaze naturale. Dupa cum se observa din statistici, cererea creste de la an la an, avand ca efect viitor cresterea pretului petrolului, unii speculand chiar ca barilul de petrol va ajunge la astronomica suma de 300 de dolari.Referitor la tendinta de crestere a pretului petrolului sunt si comentatori economici care, paradoxal, sustin ca aceasta scumpire mentinuta pe un termen lung va aduce beneficii. In ce sens? In sensul ca numai astfel se vor face investitii in tehnologii mult mai eficiente de extragere a petrolului, investitii care nu s-au mai facut la nivel concurential de 20 de ani. De asemenea, sunt necesare investitii masive in tehnologiile de rafinare, unde momentan exista pierderi ce pot fi evitate. Astfel, prin pretul mare al petrolului, pe fondul crizei iminente de epuizare a resurselor subterane, guvernele tarilor vor adopta politici de evitare a risipei, incurajarea construirii de autovehicule cu consum redus si investirea in studiul intensiv al resurselor regenerabile de energie. Prin cooperarea statelor, facilitata de fenomenul globalizarii, omenirea va gasi solutii la orice criza pana nu va fi prea tarziu. O criza financiara produsa de pretul mare al petrolului ar stimula cooperarea globala.Privind din perspectivele globalizarii si ale distributiei atat a resurselor de energie cat si a distributiei marilor consumatori de energie, putem spune ca situatia existenta la nivel mondial se concentreaza pe anumite zone strategice geopolitice. Desi poate suna paradoxal, se deosebeste o globalizare la scara mai mica, formata din, asa cum le numeste Paul Dobrescu, marile cupluri energetice. Unul dintre aceste cupluri este reprezentat de Europa si Rusia. Peste 25% din nevoile energetice ale Europei sunt asigurate de Rusia, aceasta din urma livrand atat gaze naturale cat si petrol. Restul necesarului, Uniunea Europeana si-l asigura atat din resurse proprii (Norvegia), cat si din importuri din Orientul Mijlociu si Africa. Proximitatea Rusiei, insa, ii va consolida pozitia strategica de furnizor de resurse energetice fosile. In acest schimb de resurse energetice si capital este importanta si pozitia geografica, in acest fel scazand costurile transportului. Acestea sunt datele la nivelul Uniunii Europene, insa la nivel de tara situatia este diferita, in sensul ca pretul energiei nu este unitar pentru toata Europa, fiecare tara in parte isi negociaza preturile si cantitatile cu Rusia. Din aceasta cauza, desi Uniunea Europeana este in principiu o unitate economica, din punct de vedere energetic, acest lucru nu se mai intampla. Se simte nevoia unor strategii convergente si unitare ale tarilor Europei pentru a-si asigura pe termen lung resursele energetice. De mentionat si vesnica instabilitate a dorintei de cooperare a tarilor din Europa de Est: aceste tari, printre care si Romania, se situeaza intre influenta Rusiei si dorinta de cooperare cu Occidentul. Pe acest fond de interdependenta intre Europa si Rusia se prefigureaza un nou cuplu: Rusia si China. Rusia este atrasa de mirajul economiei emergente a Chinei, dar si de avantajul geopolitic. Un alt cuplu traditional este format din SUA si Arabia Saudita, desi in ultimii ani si Arabia Saudita si-a indreptat interesele economice catre China.Din aceste informatii si opinii putem observa cum functioneza globalizarea din punctul de vedere al distributiei resurselor de energie, dar si a distributiei zonelor de maxim consum. Pornind de la conceptul feeric si usor utopic de cooperare economica mondiala si de la existenta politicilor de eradicare a saraciei, nu ajungem la niste concluzii optimiste: tarile dezvoltate isi consolideaza in continuare pozitia in varf, iar cele extrem de sarace par sa se invarta intr-un cerc vicios al lipsei de resurse, prin urmare si a lipsei de interes al tarilor bogate ce ar putea sa le scoata usor-usor din criza. Insa scopul acestui mic eseu nu este de a oferi solutii, sau cel putin de a cita solutii la criza mondiala si la saracia globala, ci doar de a oferi un mic tablou al unor cercuri de interese geopolitice.

BIBLIOGRAFIE SI WEBOGRAFIE1. Viclenia Globalizarii; Asaltul asupra Puterii Americane, Paul Dobrescu, Institutul European, 2010, pg. 221-2502. Unballanced Globalization in the oil Exporting States, Michael Ross, Professor, Department of Political science, UCLA. http://www.sscnet.ucla.edu/polisci/faculty/ross/Oil%20&%20Unbalanced%20Globalization%20APSA%20final2.pdf

1