Raducu Ionela Viorica

Pe culmile disperarii

E.Cioran

Fuga de pe cruce

Un capitol care a „zguduit” credinta din mine.M-a facut sa vad lucruri pe care,de altfel le percepeam dar le refuzam valabilitatea.Nu spun ca Cioran ar fi aceea dorinta,a fiecaruia de a se razvratii o data,cel putin,in fata Divinitati.El pur si simplu mi-a arat acea fata a lui Iisus si a crestinatatii in general,pe care „o stiam”: dar niciodata nu mi-o adusesem in prim-plan ca sa o analizez mai bine. Desi fascinata de capitol,inceputul m-a intristat un pic:”Nu-mi plac profetii,precum nu-mi plac mari fanatici care nu s-au indoit niciodata de credintele si misiunea lor.” (pp 146) pentru ca vezi cum impartasesti aceleasi idei cu un om,iar singurul lucru pe care tu iubesti cel mai mult in viata ta el il „dispretuieste”. Linistitor a fost faptul ca nu sunt nici profet si nici fanatica si nici nu am sa fiu. Cioran afirma ca doar indoiala reprezinta adevarata valoare a profetilor si cu cat sunt mai mari profetii cu atat sunt mai chinuitoare indoielile lor.Indoiala dupa cum afirma el ar reprezenta singurul lucru care ii desparte pe profeti de maniaci. Un lucru cu care nu am fost deacord a fost cel al indoielii lui Hristos.El afirma ca nu pe munte s-ar fi indoit cu adevarat ci cand a fost pe cruce.Nu sunt deacord pentru ca nu am intalnit in nici o carte,ce trata problematica vietii lui Hristos acest lucru.Singura indoiala pe care o stiam pana sa il citesc pe Cioran a fost cea de pe munte. Cioran vorbeste despre aceasta teama de pe cruce,in opinia mea,ca fiind teama unui „simplu om”...Dar Iisus, a fost oare, doar un simplu om? Ii scuza frica prin faptul ca moartea pentru altii este mult mai grea decat pur si simplu moartea.Toata indoiala sa,continua Cioran,nu l-a facut insa pe Iisus sa uite de misiunea Lui,numai ca suferinta asta,atat de mare,a oamenilor,l-a facut sa-i fie „teama”. Filosoful credea ca Iisus a murit pentru ideile lui,insa nu pot spune ca-i incurajez opinia,pentru ca Iisus a murit in primul rand pentru oameni,dupa care putem afirma ca a murit nu pentru ideile Lui ci pentru ca ele sa triunfe. Intotdeauna ceva ajungea sa triunfe doar prin jertfe iar jertfa lui este una destul de convingatoare.Rautatea oamenilor a dus la acest sacrificiu uman. Oamenii sunt „bolnavi”dupa suferinta.Vor sa vada acest lucru si sunt absorbiti de ea.Cu cat durerea este mai mare cu atat sunt mai „fericiti”.e o satisfactie,dupa cum spunea si Cioran ,imposibil de oprit.Crestinismul a triunfat doar datorita mortii lui Iisus,aminte filosoful,pentru ca oameni se indoiesc de orice,insa moartea nu a reusit sa ii indoiasca niciodata.

1.

O fraza de-a dreptul „magnifica”,daca pot spune a fost ceea in care vorbeste despre „pact”:”Cine nu a facut pact cu diavolul n-are rost sa traiasca,deoarece el exprima simbolic esenta vietii mai bine decat Dumnezeu.”(pp148) E o fraza dura pe care Cioran o foloseste cu o lejeritate desavarsita care poate rani despul de usor pe cei ce nu cunosc indeajuns opera lui,asa cum mi sa intamplat si mie in mica masura. Diavolul iti ofera tot ce vrei,tot ce iti doaresti in viata asta muritoare,la un „pret” ce pare mic,dar prinde contur atunci cand parasesti lumea asta plina de dorinte mistuitoare si dureroase. „...el exprima simbolic esenta vietii...”....Stateam si ma intrebam oare ce a vrut Cioran de fapt,sa spuna prin asta?adica el diavolu „exprima esenta vietii”?La care dintre vieti face insa referire filosoful? Eu cred cu certitudine ca el se referea doar la viata asta limitata,in care pana la urma faci si „pact cu diavolul” doar ca sa ai tot.Alta intrebare ar fi:se merita? In acceptiunea lui Cioran tind sa cred ca da.Intradevar nu multi sunt cei ce sunt dispusi sa nu faca acest pact pentru ca nu dam esenta „lumii celeilalte” pentru ca tindem sa nu credem in ea.Si de ce am risca o viata trista si neindestulatoare in aceasta lume cand nimeni nu ne da certitudinea existentei „celeilalte”. Cioran continua prin as exprima regretul fata de neispitirea diavolului si faptul ca Dumnezeu nu l-a iubit. In urmatoarele paragrafe am observat o motivatie a lui Cioran fata de afirmatia cu pactul:”Imi inchipui un Dumnezeu plictisit pana dincolo de margini de acesti oameni care nu stiu decat sa ceara,un Dumnezeu exasperat de trivialitatea credintei sale,dezgustat de pamant si de cer.”Acesta fiind cel mai relevant pasaj prin care omul e tentat sa faca pactul cu diavolul pentru ca Dumnezeu isi manifesta raceala fata de el,motivata de altfel. Prin urmare de ce sa dai ceva pentu a primi altceva,cand poti sa nu dai „nimic” si sa primesti tot? Si eu cred ca Dumnezeu este obosit de cererile noastre,dar sa ajunga sa fie dezgustat de propria Lui creatie?nu pot crede.E ca si cum un parinte si-ar ura copilul...da poate la un moment dat sa-l dispretuiasca dar mereu il va iubi pentru ca e parte din el.Eu cred ca oricat de groasnici,de neiertatori sau de criminali ar fi oameni,Dumnezeu va continua sa-I iubeasca pentru ca El,prin propria vointa i-a creat.Nu voi afirma niciodata ca va fi usor,dar ce lucru facut in lumea asta este usor? Cioran continua prin as exprima propria parere in legatura cu regretul lui Iisus.Chiar afirma ca:”In intreg procesul rastignirii,Iisus a avut moment cand,daca nu s-a indoit ca e fiul lui Dumnezeu,a regretat ca e fiul lui”.(pp 149) Continua prin as pune ca datorita regretelor noastre,care nu sunt putine,nu mai avem dreptul sa ne credem fii lui Dumnezeu.Iisus a „regretat” natura divina doar la final pe cand noi o facem mereu.Prin urmare si noi suntem „divini” fiind creatiile lui Dumnezeu dar aceast privilegiu l-am pierdut de mult,pot spune ca o data cu alungarea primilor oameni din Rai s-a pierdut aceast privilegiu. Finalul capitolului este facut de Cioran prin intermediul lucrurilor care i-au placut si cele pe care le-a detestat la Iisus.

2.

„Detest in Iisus tot ce e predica,morala,idee si credinta.Sa ne fi dat pace si sa nu ne mai fi tulburat cu atatea idealuri si credinte.Caci idealuri si credinte au atatia.Iubesc la Iisus momentele de indoiala si de regret,clipele cu adevarat tragice din existenta lui,care nu imi par nici cele mai interesante si nici cele mai dureroase.”(pp149) Consider ca,Cioran se inseala.Daca Iisus nu „ne-ar fi tulburat” cu credinta lui,ce rost ar mai fi avut aducerea lui in lumea noastra?pentru ce ar mai fi fost necesar sacrificiul lui daca s-ar fi comportat ca un „om obisnuit”?Tind sa cred ca toate lucrurile au fost aranjate dupa voia Universului. Cioran vorbeste din perspectiva omului ce trateaza „crestinismul” ca fiind un alt obiect de studiu,cum ar fi studiul stiintelor(ex.filosofia,istoria,matematica etc) si nu-i acorda nici macar „sansa” de a se „apara” Oameni,in general,se intorc la Dumnezeu doar atunci cand nici macar „pactul cu diavolul” nu le mai da indestularea in lumea asta pentru ca devin constienti de fragilitatea vietii,dar uneori poate fi prea tarziu precum „regretul” lui Iisus in momentul rastignirii.

Bibliografie: Emil Cioran – „Pe culmile disperarii”(Editura Humanitas,Bucuresti 1990)

3.