F I L O C A L I A
Doamne,primete munca ace- stei traduceri ca pe o rugciune pentru sufletul scumpei mele copile Mioara.
FILOCALIA sau culegere din scrierile sfinilor Prini
Ediia II
Prot, stavr. Dr. DUMITRU STNILOAE Profesor la Academia teologici „Andreian"
SIBIU 1947 INSTITUTUL DE ARTE GRAFICE "DACIA TRAIANA " S.A
Tradus
Volumul I
Cuvânt înainte
Ediia prim a celui dintâi volum din Filocalia epuizându-se în câteva sptmâni i multe cereri rmânând nesatisfcute, ne-am hotrît s scoatem acest volum în a doua ediie înainte de-a pur- cede la publicarea celorlalte volume.
Reproducem i aci prezentarea Filocaliei, fcut în prefaa primei ediii.
Cuvântul „Filocalia" înseamn „iubirea de frumusee", a unei frumusei care este totodat i buntate. Sfinii Vasile cel Mare i Grigorie de Nazianz sunt cei dintâi cari l-au folosit ca titlu pentru o antologie din scrisul lui Origen.
Filocalia, care apare acum în românete, este o mare colecie de scrieri ascetice i mistice rsritene, alctuite de Sfini Prini i scriitori bisericeti între veacul IV i XIV. Colecia a fost în- tocmit i tiprit la Veneia în 1782 de cunoscutul scriitor bise-
la 1784 i i-a petrecut viaa ca monach în muntele Athos precum îl arat i numele, murind la 1809. 1)
!) Filaret Vafidi, Ε κ κ λ η σ ι α σ τ ι κ 'Ιστορα, vol. III partea II, Alexan- dria 1928, pag. 412. Regret c n-am avut la îndemân studiul lui M. Viller Nicodeme l'Hagiorite, în Revue d'Astetique et de Mystque , t. V. 1924, pag. 174—177.
Aceast ediie se atribue unanim lui Nicodim i lui Macarie din Corint. Însui îngrijitorul ediiei a II-a, Panegiot At. Tzelati, spune în prefaa sa, adre-
sându-se monachilor din Athos : „Dintre voi a fost pururea pomenitul Nicodim care i-a cheltuit vieaa cu editarea atâtor sfinte i dumnezeeti cri, contri- buind nu puin i la cea de fa, când a editat-o împreun cu Sf Macarie din Corint". Dar o legtur inc neprecizat cu publicarea primei ediii are i Ioan Mavrocordat, precum se vede din prefaa nesemnat ce urmeaz dup prefaa la a doua ediie i care se pare c e prefaa primei ediii. In ea, dup ce se arat ce mare neajuns era faptul ca aceste scrieri nu erau cunoscute
ricesc din veacul al 18.lea, Nicodim Aghioritul, care s-a nscut,
VI Dr. DUMITRU STNILOAE
Noi n'am avut la dispoziie decât ediia a II a, publicat de Panagiot At. Tzelati in Atena la 1893. Aceast ediie, aprut in 2 volume, cuprinde, pe lâng scrierile celei dintâi, i «Capetele Fericitului Patriarh Calist" (vol. II, pag. 412-455). Volumul I, cuprinde 18 autori, al doilea 14, plus câteva mici scrieri de autori anonimi sau colectivi. In primul volum numele i ordinea auto- rilor este urmtoarea: Antonie cel Mare, Isaia Pustnicul, Evagrie Monachul cu 3 scrieri, Ion Casian cu 2 scrieri, Marcu Ascetul cu 3 scrieri, Isichie Preotul, Nil Ascetul cu 2 scrieri, Diadoch al Foticeei, Ioan Carpatiul cu 2 scrieri, Teodor al Edesei cu 2 scrieri, Maxim Mrturisitorul cu 3 scrieri, Talasie, Ioan Dama. schim. Filimon, Teognost, Filotei Sinaitul, Ilie Preotul i Ecdicul cu 2 scrieri, Monachul Teofan Scrarul.
cercurilor mai largi, se adaug: «Dar iat prea bunul i de Hristos iubitorul Domn Ioan Mavrocordat, care este in toate cel dintâi, preface in bucurie jalea aceasta, Înlturând n e a j u n s u l . . . Cci iat c el aducând la un loc (εις Sv συναγαγν) scrierile ce n'au fost editate niciodat în timpurile de mai înainte. . . cele cari îndrum cu tiin la curirea inimii, la trezvia vieii, la înviorarea harului din noi i la îndumnezeire i necruând nici o cheltuial le d la marea i strlucita lumin a tiparului ( δαπνης οδλως φεισμενος, π τδ μ γ α κα πρεφιανς φς το τυπογραφου κδδωσιν) . Cci trebuia ca scrierile ce povestesc despre lumina dumnezeiasc s se învredniceasc de lumina tipa- rului. Prin aceasta isbvete pe cei ce le tiau de osteneala copierii i stâr-
nete pe cei ce nu le tiau la dorina de a le dobândi i de a le împlini cu fapta". Acest Mavrocordat trebue s fie unul din familia Domnitorilor din Principatele române, cari erau crturari de seam. Dar nu tim sigur care. Poate s fie Alexandru Mavrocordat, Domn al Moldovei intre 1782—1785, i fiu al lui Constantin Mavrocordat, de asemenea Domn în Principate, mort la 1769 si mare crturar, ca i tatl su, Voevodul Nicolae Mavrocordat; sau probabil celalalt Alexandru Mavrocordat, fiul lui Ioan Mavrocordat care fusese frate cu Nicolae Mavrocordat mai sus pomenit. Acest al doilea Alexandru a fost logoft al Patriarhiei din Constantinopol, iar la 1782 Mare Dragoman al Porii i la 1786 Domn al Moldovei. Faptul ca in prefaa Filocalilei li se spune Ioan, poate se datorete acelui Io pe care i l-au luat ca Domni ai rilor
româneti. Despre familia Mavrocordailor a se vedea: Ε λ λ η ν ι κ Ε γ κ υ κ λ ο - παιδ α , tom. 16, Atena 1931, pag. 787—881. Iar despre preocuprile crtu- rreti i despre marea bibliotec de manuscrise a acestei familii, a se vedea : Maria C Marinescu, Umanistul tefan Bergler (1680—1738), Bucureti 1943, Imprimeria Naional si N. Iorga, tiri nou despre Biblioteca Mavrocordailor. Memoriile Sec. ist Acad. rom Seria III, tom. IV, Mem. 6, Buc. 1926.
Noi am cuprins in primul volum românesc 7 din aceti autori în urmtoarea ordine: Antonie cel Mare, Evagrie Ponticul cu 4 scrieri, întru cât „Tratatul despre Rugciune", atribuit în Filocalia greac lui Nil Ascetul, socotim c e al lui Evagrie, Ion Casian, Nil Ascetul rmas cu o scriere, Marcu Ascetul cu 4 scrieri, intru cât am adaus i scrierea lui "Despre Botez", care nu se
afl în Filocalia greac, Diadoch al Foticeei i Isaia Pustnicul. Pe Isaia Pustnicul l-am lsat la urma acestei serii, întru cât cercet- rile mai nou au dovedit c n'a trit în veacul IV, cum se credea înainte, ci spre sfâritul celui de al cincilea. Pe Nil Ascetul l-am aezat înainte de Marcu Ascetul, întru cât a vieuit cu ceva înaintea aceluia. Pe Isichie îl vom aeza dup Maxim Mrturi- sitorul, întru cât în scrierea lui îl folosete mult pe acela. Pe Ioan Carpatiul i Teodor al Edesei, cari în vol. I, al Filocaliei greceti sunt înaintea lui Maxim Mrturisitorul, îl vom aeza dup acesta, întru cât au vieuit dup el. Aa c volumul II, îl vom începe cu Sfântul Maxim Mrturisitorul, cruia îl vom i dedica in întregime, adugând i alte scrieri de ale lui, cari nu se cuprind in Filocalia greac.
Despre ordinea amnunit a autorilor, cari urmeaz în vol. I i II al Filocaliei greceti, se va vorbi la locul su în introducerile la volumele româneti urmtoare.
Ε de regretat faptul c pân în prezent nu s'au publicat ediii critice ale scrierilor cuprinse în Filocalia, cu un text cât mai sigur. Dintre scrierile traduse în acest prim volum numai "Tratatul în 100 capete" al lui Diadoch i „Tratatul despre rug- ciune" al lui Evagrie s'au bucurat de astfel de ediii. Dar noi nu ni le-am putut procura nici pe acestea în vremurile de azi. Ins pentru toate am confruntat textul din Filocalia greac cu cel din Patrologie lui Migne, urmând în locurile unde erau deosebiri, fie varianta din Migne, fie pe cea din Filocalia, dup cum ni se prea mai de încredere una sau alta (inând seama de legtura cu con- textul, de inteligibilitate etc.). La Diadoch am avut traducerea latin din Migne ca ajutor. Numai la Antonie n'am avut nimic. In general textele scrierilor traduse în acest volum nu par s fie simitor deprtate de original.Poate la Evagrie i la Isaia Pustnicul din cari Filocalia d mai de grab extrase, sunt modificri mai serioase.
CUVÂNT ÎNAINTE VII
VIII D r . D U M I T R U S T N I L O A E
Cu mult mai alterate vor fi, din nefericire, textele din partea din urm a volumului I din Filocalia greac i din vol. II. Uneori ele vor fi de-a-dreptul de neîneles, încât va trebui s întregim sau s construim textul dup chibzuiala noastr. Greutatea va fi sporit de faptul c nici Patrologia lui Migne nu ne va mai oferi texte paralele la acele scrieri, ci le va reproduce pe cele din Filocalia greac.
Cu toate acestea am socotit c tlmcirea acestei comori de spiritualitate ortodox în limba româneasc nu mai poate atepta zeci sau chiar sute de ani, pân vom avea mcar o bun parte din textele ei în ediii cât mai critice. In linii mari cetitorii români vor putea cunoate i din traducerea unor texte cu anu-
In primul rând colecia acestor scrieri se adreseaz mona- chilor notri. Dar în Biserica Ortodox socotim c nu exist o linie de separaie net între vieaa monachului i vieaa cre- tineasc în general. Fiecare este dator s se înale cât mai mult spre idealul desvâririi; fiecare e dator s lupte pentru curirea sa de patimi i pentru dobândirea virtuilor, cari culmineaz în dragoste. Ε vorba numai de o deosebire gradual între cretin- tatea realizat de mireni i între cea pe care trebue s o înfp- tuiasc monachii, nu de una calitativ deosebit.
La noi în ultima jumtate de veac s'au împuinat izvoarele patristice, menite s dea o substan mai precis i mai specific ortodox predicii i tririi cretine. Vorbim despre Dumnezeu cu mult simire,cunoatem destul de bine dogmele credinii noastre i spunem multe generaliti interesante despre ortodoxia noastr. Dar toate acestea nu tim deajuns cum s le prefacem metodic în valori practice, în puteri cari s ne transforme din zi în zi. Cci în domeniul sufletesc, ca i în cel fizic, nu poi face nimic cu formule generale. Precum nu poi spa o grdin fcând un gest general, chiar dac l-ai repeta mereu, ci trebue s te apuci s sapi bucat cu bucat, folosindu-te de micri precise i pri- cepute i precum nu cresc florile în ea repezind asupra ei un val de bunvoin, ci purcezând de fiecare dat la lucrri amnunite i delicate, aa i în domeniul sufletesc: n'ajunge s-i spui omului în cuvinte duioase s vieuiasc dup voia lui Dumnezeu, ci
mite greeli de amnunt,învturile vieii practice în duh ortodox
CUVÂNT ÎNAINTE IX
trebue s-l îndrumezi pas cu pas cum s se isbveasc de "uriaii" pcatului, cari ii pun tot felul de piedeci i cum s procedeze pentru a se întri în vieaa virtuoas, care-i deschide drumul spre lumina cunotinii lui Dumnezeu. De sigur avântul general al credinii este necesar pentru sufletul cretin care vrea s se des- vâreasc. Dar tot atât de necesar este cunotina precis a legilor sufletului i a piedicilor cari îi stau de-a curmeziul i-i slbesc încet încet avântul.
Noi adeseori socotim c ajunge s-i spui omului s fac binele i s nu fac rul la artare. Dar pân s ajung aci trebue s-i câtige anumite deprinderi luntrice, s fi biruit înuntru rul in mod statornic i s se fi deprins cu cugetrile bune. Altfel nu va putea face binele la artare, sau îl va face forat, trector sau fariseic. De aceea se pune atâta pre in scrierile Filocaliei pe paza gândurilor. Patimile pot fi topite i faptele externe pot fi îmbuntite numai dup ce omul s'a deprins s-i urmreasc atent orice gând, ca dac e ru s-l alunge îndat, sau s-l curee i s-l îmbrace în pomenirea lui Dumnezeu. Când astfel toat des- furarea vieii luntrice se va face curat, luminoas, bun, ptruns de lumina pomenirii lui Dumnezeu, omul va deveni bun cu adevrat i în viata extern i slobod de patimi. De aci înainte va crete în dragostea de semeni i va cunoate tot mai mult tainele adânci ale vieii spirituale, ptrunzând în centrul de lumin i de fericire dumnezeeasc.
Dar pân atunci trebue s ne conducem vieaa sufletului dup prescripiile cele mai precise, cele mai amnunite, în chipul cel mai statornic. Sfinii Prini sunt maetri neîntrecui într'o tiin, pe care noi am lsat-o s ne fie rpit, în tiina sufletului, care e cea mai scump realitate dup Dumnezeu, i cunotina aceasta a lor ne-o pun la dispoziie în aceste scrieri. Se confund de obiceiu mistica cu poezia (când nu se rostesc asupra ei judeci din cele mai jignitoare, cari propriu zis nu vizeaz mistica cretin, luminoas,ordonat i pretin raiunii, ci diferite curente iraionale, ptimae i unilateral sentimentale1). Dar înainte de trirea mistic
l) Marele rol al raiunii in trirea practica ortodox il evideniaz mai ales Sf. Maxim Mrturisitorul, ale crui scrieri le vom da in vol. II. In con- cepia lui, omul trebue s treac întâi peste faza cunoaterii raiunilor tuturor
X Dr DUMITRU STNILOAE
e necesar orientarea scrupuloas dup cea mai precis tiin a sufletului. Sfinii Prini nu mai ostenesc s susin c sufletul trebue îndrumat „in mod tiinific"' i c cea mai înalt „tiin" este cea a cluzirii sufletului. Abia dup urcarea aceasta, dup reguli „tiinific" stabilite, a sufletului din treapt în treapt, pân la virtutea dragostei, omul se umple i in sine i în faa seme- nilor de farmecul cuceritor al unei frumusei spirituale, al prezenii neînelese a lui Dumnezeu. Se caut adeseori în timpul mai nou „trirea" religiei. Dar trirea aceasta nu e canalizat spre o int, pentru a duce sufletul dup legi precise spre tot mai mult curie i dragoste, ci e socotit ca o valoare în sine, chiar dac
concepia Sf. Prini trirea îi are o valoare numai întru cât este o înaintare cu rânduial spre inta desvâririi. Trirea nu poate fi o stare sufleteasc, pe care s o lsm s ne cucereasc atunci când se nimerete, sau s o provocm prin cuvinte fru- moase, fr a ne impune nici o obligaie în ce privete pstrarea ei statornic i desvoltarea ei progresiv, spre o int clar. i Sfinii Prini au fixat în toate amnuntele legile acestei înaintri pe baza unei temeinice cunotine a fiecrei fraze din vieaa sufletului.
lucrurilor i tuturor virtuilor, ca s ajung la Raiunea suprem, la Logosul din care eman acelea ca nite raze. (A se vedea de pild: Josef Loosen, Logos und Pneuma im begnadeten Menschen bei Maximus Confessor, Miioster i. W 1941). Mistica cretin e supra-raional, nu iraional, cci nu ocolete raiunea, ci epuizeaz întâi prin îndelungate eforturi toate posibilitile ei, r- mânând statornic îmbogit cu recolta adunat din ele.
Pe supremele ei culmi ea es te : lips de patimi i dragoste. Dar cine poate spune cuvânt de repro împotriva dragostei, chiar dac ea nu e numai raional, ci i supraraional ?
„Misticismul" in sens peiorativ e caracterizat prin patim, iar opusul lui prin dragoste. Cci patima întunec raiunea, pe când dragostea o lumi- neaz. Toate au raiune în lumea aceasta, lucruri i fapte, spune Sf. Maxim, numai patimile nu au nici una. Omul evlavios lucreaz „raional", spun toi Prinii. Numai ptimaul lucreaz „iraional" (nesocotit).
Dar atunci mistica autentic cretin e tot ce e mai opus misticismului in sens ru, fie ca acesta se mascheaz in formule religioase, fie c vorbete chiar in numele ra iunii Cci nimic nu urmrete mai metodic, mai „raional", mai „tiinific" curirea omului de orice patim i sporirea dragostei in su- fletul lui, ca mistica cretin.
nu duce niciri, chiar dac orbecete alturea cu drumul. În
C U V Â N T Î N A I N T E ΧI
Rrirea traducerilor vechi din Sfinii Prini, absena altora mai nou a contribuit mult la uitarea multora din aceste reguli de trire practic cretin în duh rsritean. Teologia apusean, care a fost tot mai mult consultat, nu a putut aduce altceva în loc, fie pentru faptul c protestantismul nu-i pune de loc pro- blema desvâririi omului prin sfinirea lui luntric, iar cato- licismul urmrete mai mult idealul unui om corect sau destoinic la exterior, fie pentru c substana tririlor practice apusene nu se potrivete cu cadrele dogmei i cu duhul rsritean.
Dintr'o mulime de motive trebue s ne întregim îndeletni- cirile spirituale cu aceast tiin a prefacerii în valori practice a tezaurului credinii, umplându-ne sufletul cu substana dens a tririi religioase precis îndrumate, cum nu este decât cea ortodox.
De încheiere câteva informaii despre împrejurrile traducerii i ale tipririi.
La traducerea primului volum grec (adic pân la Sf. Maxim Mrt. inclusiv), am avut alturi i traducerea episcopului Ghe- rasim Safirim, procurându-mi o copie dup manuscrisul dela Mnstirea Frsinei. Traducerea am fcut-o dup textul grec. Ver- siunea episcopului Gherasim Safirim ne-a fost numai un mijloc auxiliar, folosit mai ales la locurile obscure, pentru a vedea cum le-a îneles i el. La Antonie, Evagrie (afar de „Tratatul despre
traducere a P. C. Pr. Ieromonach Serafim Popescu, dela Mân- stirea Brâncoveanu. De asemenea la unele scrieri am folosit i copii de pe manuscrise româneti mai vechi dela Atos, aduse de P. C. Sa i de Printele Arsenie. În traducere am cutat s folo- sesc pe cât s'a putut un vocabular îneles de toi i nu prea deprtat de cel tradiional. Dar în unele locuri am recurs i la câte un termen mai nou, de dragul preciziunii.
Un cald cuvânt de mulumire trebue s aduc P. C. Printe Ieromonach Arsenie, dela Mnstirea Brâncoveanu, bunul meu student de odinioar, care mi-a rmas mereu aproape. P. C. Sa a binevoit s scrie dup dictatul meu cea mai mare parte din traducere la prima ei redactare. Înafar de aceasta, prin prezenta aproape necontenit i prin struina ce-a pus-o pe lâng mine de-a face aceast traducere, mi-a alimentat curajul în mod con-
rugciune"), Ion Casian i Isaia am avut i o prim schi de
XII Dr. DUMITRU STNILOAE
siderabil ca s pot duce pân la capt o munc atât de ostenitoare, pe care altfel nu cred c ai fi svârit-o. Iar dup ce din prima ediie a vândut 800 exemplare, prin abonamentele fcute pentru a doua, mi-a dat imboldul hotrâtor s o tipresc din nou. Tot P. C. Sa a executat i coperta.
Mulumesc de asemenea i acelor suflete curate ale unor smerii credincioi, cari au ajutat în mod anonim la tiprirea acestei ediii.
i acum rugm pe bunul Dumnezeu s ne dea posibilitate s tiprim i celelalte volume. Dar mai ales s-i trimit puterea Sa peste toi cei ce vor ceti aceast carte, ca s le ajute s se apropie de idealul desvâririi zugrvit de ea.
Sibiu, la Naterea Domnului, 1946.
Prot. Dr. DUMITRU STNILOAE
Sfântul Antonie cel Mare Câteva cuvinte despre vieaa i opera lui
Sfântul Antonie a fost cel dintâi monah care s'a retras în pustie,fiind urmat de mai muli ucenici. Vieaa lui, care a umplut de uimire lumea din acea vreme, a fost descris de Sfântul Ata- nasie, patriarhul Alexandriei.
Nscut într'un sat din Egiptul de mijloc,dup moartea p- rinilor si, rani cu bun stare, Antonie s'a hotrît pe la vârsta de 18—20 de ani s vând tot ce motenise, s împart sracilor i s-i închine vieaa Domnului. Aceasta s'a întâmplat pe la anul 270 dup Hristos. La început nu s'a deprtat prea mult de locu- rile în care triau oameni. Câtva vreme i-a slujit drept adpost un mormânt gol. Pe urm, crescându-i dorina dup singurtate, s'a retras în munii nisipoi de pe malul drept al Nilului. Mai târziu a prsit i acest loc i pe monahii cari se strânseser în jurul lui i s'a dus în mijlocul pustiei din preajma Mrii Roii, de unde venea numai la anumite rstimpuri pentru a da sfaturi pelerinilor cari alergau s i le cear. A murit la 356 i a fost înmormântat într'un loc necunoscut, neavând lâng el decât doi oameni de încredere, crora le-a poruncit s nu descopere locul mormântului.
Ca scrieri adevrate ale lui au fost dovedite pân acum 7 scrisori, amintite înc de Sfântul Ieronim.1 Aceste 7 epistole le
1) Dovada aceasta a fcut-o de curând F. Klejna :Antonlus und Am- monas, Eine Untersuchung…