FARMACOCINETICĂ GENERALĂ

Farmacocinetica studiază evolutia în timp a medicamentelor, cinetica absorbtiei, transportului, distributiei, biotransformării si eliminării acestora, îndeosebi sub aspectul cantitativ, aspect determinant pentru evolutia în timp a actiunilor farmacologice.Etapele farmacocineticii:

1. Absorbtia – presupune trecerea substantei medicamentose de la locul de administrare în sânge.

2. Transportul – reprezintă vehicularea medicamentului de către sânge în tot arborele circulator astfel încât sâgele reprezintă mijlocul principal de transport în organism.

3. Difuziunea si distribuirea - presupune trecerea medicamentului din sânge în tesuturi si distribuirea lui în organism. La nivelul tesutului tintă se poate actiona si selectiv asupra unor formatiuni speciale denumite receptori sau farmacoreceptori.

4. Biotransformarea - reprezintă modificarea structurii chimice initiale si transformarea substantei în metaboliti.

5. Eliminarea – reprezintă excretia medicamentului fie ca atare (nemodificat), fie ca metaboliti.Aceste etape, de la administrare până la eliminarea totală din organism, se desfăsoară simultan.Viteza de parcurgere a etapelor farmacocinetice si proportia moleculelor ce participă la fiecare etapă sunt caracteristice fiecărui medicament si reprezintă profilul farmacocinetic propriu fiecărui substante.

6. Etapele farmacocineticii unui medicament

Disponibilitatea medicamentelorSubstantele medicamentoase sunt prezentate sub formă de forme farmaceutice. Pentru un anumit efect terapeutic, după fiecare formă farmaceutica administrată este importantă cantitatea de substanta activă cedata organismului.Disponibilitatea unui medicament se realizează în 3 faze succesive :I. Faza farmaceutica – cuprinde subetapele :- dezintegrarea formei farmaceutice- eliberarea substantei active

- dizolvarea, subetapă prin care medicamentul devine disponibil pentru absorbtie.

Cantitatea de substanta activă eliberata din formele farmaceutice este definită prin disponibilitatea farmaceutica ce se evaluează prin relatia timp – concentratie la locul de absorbtie.II. Faza farmacocinetică – au loc procesele de absorbtie, distributie, biotransformare sieliminare (epurare) a medicamentului. Medicamentul devine apt pentru actiune si determină disponibilitatea biologică sau biodisponibilitatea care se evaluează relatia timp – concentratie în plasmă si tesutul tintă.III. Faza farmacodinamică – constă în interactiunea medicamentului cu materia vie ce duce la aparitia efectului farmacologic.

Biodisponibilitatea medicamentelor reprezintă cantitatea de substanta absorbită din doza de produs medicamentos administrat într-o anumită formă farmaceutica, ce devine disponibilă la locul de actiune, precum si viteza cu care substanta medicamentoasă apare în circulatia sanguină.Acest termen – de biodisponibilitate – se utilizează pentru a indica ce proportie din cantitatea de substanta medicamentoasă e absorbită de organism pentru a atinge concentratii terapeutic active.Procentul de substanta activă pusă la dispozitia organismului, se poate stabili fie prin dozarea în sânge a substantei, fie prin determinarea efectului terapeutic (se determină cantitatea de substanta activă ce ajunge la locul de actiune în contact intim cu farmacoreceptorii). Aceasta reprezintă biodisponibilitatea în biofază.Biodisponibilitatea se evaluează ca biodisponibilitate absoluta – prin compararea concentratiei sanguine în functie de timp.

Când biodisponibilitatea absolută < 25 % înseamnă că această cale trebuie eliminată.Biodisponibilitatea unui medicament mai poate fi evaluată fată de un preparat de referintă. Se determină astfel – biodisponibilitatea relativă.

Factorii care influentează biodisponibilitatea1. Factori ce depind de proprietătile fizico-chimice ale substantei active – structură chimică:- mărimea particulelor- starea cristalină/amorfă

2. Factori ce depind de proprietătile fizico-chimice ale adjuvantilor ( de ex., în cazul aspirinei când se foloseste ca adjuvant stearatul de magneziu, viteza de eliberarea a s.a.- acidul acetilsalicilic – este mai rapidă comparativ cu situatia când s-a utilizat laurilsulfatul de sodiu ca adjuvant).3. Factori ce depind de procesul de fabricatie (de ex., la formele farmaceutice de uz oral,disponibilitatea s.a. pentru absorbtie descreste în ordinea: solutii > emulsii > pulberi > capsule > comprimate > drajeuri).În practica, formularea medicamentelor privind viteza de cedare a s. a. respectă 2 principii:- eliberare imediată si totală- cedare prelungita sau sutinută în cazul preparatelor retard.Se încearcă elaborarea sistemelor medicamentoase de cedare cu viteză controlată numite sisteme terapeutice transdermice (SST) (de ex., Scopoderm- fixat retroauricular, contine scopolamină si se utilizează în rău de miscare).

PROCESELE DE BAZĂ ALE CINETICII MEDICAMENTELORCirculatia medicamentelor în organism implică:- Traversarea membranelor biologice- legarea de proteinele plamatice- biotransformarea prin metabolizareA. Traversarea membranelor biologiceDiferitele compartimente prin care circulă medicamentele sunt separate prin membrane. De aceea, traversarea membranelor este un fenomen cheie pentru întreg ciclu farmacocinetic.Mecanismele prin care medicamentele traversează membranele biologice sunt in relatie directa cu proprietătile lor fizico – chimice, dar si cu proprietătile fizico – chimice ale membranei.Proprietatile fizico-chimice ale medicamentului, esentiale pentru transport, sunt:- dimensiunile si confomatia moleculei- solubilitatea la locul de absorbtie- coeficientul de partitie

Membranele biologice sunt formate dintr-un strat bimolecular de fosfolipide, care au moleculele asezate perpendicular pe planul membranei, orientate cu capătul polar către cele două suprafete si cu lanturile hidrocarbonice spre interior. Predominanta compozitiei lipidice (mozaic lipidoproteic) este hotaratoare pentruproprietătile fizico-chimice ale membranelor vii si explică permeabilitatea lor pentru moleculele lipofile si impermeabilitatea relativă pentru moleculele hidrofile (polare).

De retinut că, desi asemănătoare ca organizare generală, membranele biologice se pot deosebi prin grosime, densitate, compozitie ceea ce explică unele particularitati de absorbtie, difuzie tisulară si eliminare.Traversarea membranelor biologice se face prin mai multe mecanisme, respectiv:- difuzie simplă- filtrare- pinocitoză- Transport specializatDifuzia simplă – se petrece în sensul gradientului de concentratie datorita liposolubilitătii în dublul strat membranar. Pătrund numai moleculele nelegate de proteinele plasmatice.Majoritatea medicamentelor sunt electroliti organici slabi, ele vor traversa membranele biologice în cea mai mare parte prin difuziune simplă. Numai formele neionizate realizează concentratii egale pe cele două fete, ajungâdu-se la echilibru.Filtrarea – are loc datorită faptului că multe din membrane sunt relativ permeabile pentru apă, ceea ce înseamnă că trebuie să fie un flux de apă determinat de diferentele de presiune hidrostatică (osmotică) de o parte si de alta a membranei.Pinocitoza – constă în invaginarea unei portiuni de membrană care înglobează picături ce contin medicamentul dizolvat. Mecanismul este implicat în special în absorbtia medicamentelor cu moleculă mare sau legate în complexe proteice.Transportul specializat. In acest proces de trecere a medicamentelor membrana are un rol activ, rezultă un transport activ-selectiv. Se formează un complex difuzibil între medicament si un sistem transportor, o moleculă proprie organismului – carrier – preia molecula de medicament de o parte a membranei si o cedează de cealaltă parte, evoluând în cadrul unui proces ciclic.Există două tipuri detransport specializat:1. Transport activ2. Difuziune facilitata1. Transportul activ – are loc când sistemul transportor functionează împotriva gradienrului de concentratie, necesitând în acest caz energie care alimenează procesele de formare a complexelor medicament/carrier. Acest tip de transport activ se caracterizează printr-o inhibare competitivă decătre compusi cu structură asemănătoare medicamentului transportat ; prin saturabilitate, capacitatea de transport este limitată de disponibilul de molecule transportoare.2. Difuziune facilitată – este un transport membranar mediat prin sistem transportor, dar care nu necesită energie, deoarece deplasarea medicamentului respectiv are loc în sensul gradientului de concentratie. Această difuziune facilitată este implicată în transportul compusilor endogeni.

AMPICILINA

Penicilina semisintetica cu actiune bactericida activa atat pe cale orala cat si in injectii; spectrul antibacterian, relativ larg, cuprinde pe langa streptococi, si alti germeni sensibili la benzilpenicilina (fata de care actiunea este ceva mai slaba), o serie de germeni gram negativi - multe tulpini de haemophilus influenzae, unele tulpini de E.coli, Salmonella, Shigella si Proteus mirabilis, Lysteria monocytogenes este foarte sensibila, cocii gram pozitivi Moraxella (Branhamella) catarrhalis, Neisseria gonorrhoeae, si neisseria meningitidis sunt de asemenea sensibile. Ampicilina are de asemenea activitate similara benzilpenicilinei impotriva altor organisme, inclusiv numerosi anaerobi si Actinomyces spp. Nu este activa fata de pseudomonas, multe tulpini de Klebsiella-enterobacter, Serratia si Proteus vulgaris, ca si fata de stafilococi secretori de penicilinaza.

Ampicilina este relativ stabila in mediul gastric acid si se resoarbe relativ bine din tractul gastrointestinal. Deoarece prezenta alimentelor in stomac poate interfera cu absorbtia ampicilinei, este de preferat ca ampicilina sa se administreze cu cel putin 30 minute inainte de mese.

Concentratiile plasmatice maxime se obtin in 1-2 ore dupa administrarea unei doze pe cale orala de 500 mg, la valori cuprinse intre 2-6 mcg/ml. Distributia ampicilinei in organism este larga, concentratii terapeutice se pot obtine in lichidul pleural, articular sau ascitic.

Ampicilina traverseaza bariera placentara si mici concentratii se obtin in laptele matern. Difuziunea in lichidul cefalorahidian este scazuta, daca meningele nu este inflamat. Aproximativ 20% se leaga de proteinele plasmatice, iar timpul de injumatatire in plasma este de 1-1,5 ore, aceste valori pot creste lanou-nascuti si varstnici. In insuficienta renala s-au obtinut valori de 7-10 ore pentru timpul de injumatatire. 

Ampicilina este metabolizata partial in acid peniciloic care este excretat prin urina. 

Clearance-ul renal este intarziat de probenecid. Concentratii crescute de ampicilina se obtin in bila, intra in circuitul enterohepatic si este excretata partial prin fecale.

Cuprins:

Definitie farmacocinetica

Etapele farmacocineticii

Disponibilitatea medicamentelor

Etapele disponibilitatii

Factori care influenteaza biodisponibilitatea

Procese de baza ale cineticii medicamentelor

Farmacocinetica ampicilinei

Student:Hirica Madalina

Specializare: A.M.

Anul II