Etica si deontologia functionarilor publici din Romania
-
Upload
andro-mirela -
Category
Documents
-
view
414 -
download
0
Transcript of Etica si deontologia functionarilor publici din Romania
UNIVERSITATEA "DANUBIUS" DIN GALAŢIMASTERAT – ANUL II - DREPT ŞI ADMINISTRAŢIEPUBLICĂ EUROPEANĂAnul universitar 2010/2011
Referat
- DEONTOLOGIA FUNCŢIONARULUI PUBLIC –
Tema: ETICA SI DEONTOLOGIA FUNCTIONARILOR
PUBLICI DIN ROMÂNIA
Profesor indrumator,
Prof. univ. dr. Bobică Neculai
Masterand,
Ganea Sandel Adrian
1
Cuprins
Introducere………………………………………………………………............................ pag.3
1. Aspecte privind funcţia publică şi funcţionarii publici……………………………..…… pag.5
2. Clasificarea funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici…………………………….…... pag.8
3. Drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici…………………………………………..…...…... pag.9
4.Cariera funcţionariior publici………………………………………….……...……….…pag.13
5. Modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu……………...…………... pag.17
Bibliografie........................................................................................................................... pag.26
2
INTRODUCERE
Analiza funcţiei publice reprezintă o temă care este interesantă dintr-o dublă perspectivă:
a) Istorică, dat fiind faptul că funcţia publică şi funcţionarul public constituie instituţii juridice
care în România au apărut încă de la jumătatea secolului al XIX-lea şi în legătură cu care s-a
manifestat o evoluţie sinuoasă determinată, în principal, de succesiunea regimurilor politice.
b) Contemporană, tema fiind de acută actualitate în doctrina juridică, soluţiile care au fost
exprimate răsfrângându-se asupra practicii administraţiei publice şi a celei judecătoreşti.
Tradiţional, raportul juridic având ca obiect activitatea funcţionarului public a fost şi este încă
apreciat ca având un statut de sine stătător care decurge din:
- specificul puterii de stat;
- competenţa autorităţilor şi instituţiilor publice.
Tendinţa s-a manifestat şi după 1989, specialiştii în dreptul administrativ ocupându-se,
quasimajoritar, exclusiv de analiza statutului funcţionarului public, fără comparaţiile necesare cu
statutul salariatului. Numai cu titlu de excepţie, şi în dreptul public (dreptul administrativ) au fost
întreprinşi relativ recent primii paşi în analiza comparată a normelor legale care îi privesc pe
funcţionarii publici cu cele care se referă la salariaţi.
Cert este faptul că, în prezent, cu privire la apartenenţa analizei statutului funcţionarului public
la o ramură de drept sau alta, în doctrină s-au conturat şi coexistă diverse opinii:
- statutul funcţionarilor publici aparţine exclusiv dreptului public, analiza acestuia reprezentând
obiect al dreptului administrativ; raportul juridic al funcţionarului public este complet autonomizat faţă
de raportul de muncă al salariatului;
- statutul funcţionarilor publici aparţine exclusiv dreptului muncii, aparţinând, în consecinţă,
dreptului privat;
- statutul funcţionarului public reprezintă o instituţie care se află la confluenţa dintre dreptul
public şi dreptul privat, raportul de serviciu al funcţionarului public constituind un raport juridic de
muncă, cu particularităţi certe determinate de incidenţa normelor de drept public; din această
perspectivă, statutul funcţionarilor publici constituie obiect de analiză şi pentru dreptul muncii însă
numai ca repere comparative faţă de raporturile de muncă ale salariaţilor.
3
Constituie obiect de analiză statutele speciale ale diferitelor categorii de funcţionari publici,
statutul demnitarilor şi al magistraţilor, şi în principal statutul cadrelor militare care, potrivit legislaţiei
actuale, intră în categoria funcţionarilor publici cu statut special.
Cadrul juridic al statutului cadrelor militare îl formează Legea 80/1995 privind statutul
cadrelor militare, Constituţia României, alte acte normative, precum şi acordurile internaţionale la
care România este parte. Conţinutul şi volumul drepturilor şi obligaţiilor cadrelor militare sunt
determinate de aflarea acestora în exerciţiul obligaţiilor serviciului militar.
Pentru a fi promovate şi protejate, drepturile cadrelor militare trebuie mai întâi cunoscute şi
explicate. Clasificarea drepturilor militarilor nu trebuie să ducă la ierarhizarea lor, la contrapunerea sau
la scăderea importanţei unora dintre ele. Toate drepturile sunt la fel de importante, au aceeaşi valoare
şi formează un tot unitar. Cadrele militare beneficiază de drepturile şi libertăţile stabilite pentru
cetăţenii României prin Constituţie, de legislaţia în vigoare şi de acordurile internaţionale la care
România este parte. Totodată, militarii sunt supuşi unor restricţii specifice, condiţionate de
particularităţile serviciului militar.
4
1. Aspecte privind funcţia publică şi funcţionarii publici
Prin funcţie publică se înţelege situaţia juridică legal determinată a persoanei fizice investite
cu prerogative în realizarea competenţei unei autorităţi sau instituţii a administraţiei publice,
având ca scop realizarea în mod continuu a unui interes public, iar prin funcţionar public se
înţelege persoana fizică a cărei carieră constă în exercitarea unei funcţii în cadrul administraţiei
publice.
Legislaţia română actuală în materie defineşte cele două concepte, în concordanţă cu
doctrina, dupa cum urmează:
- funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul
legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală,
administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome;
- funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică.
Pentru concretizarea definiţiilor citate, legiuitorul a stabilit ca activitaţile care implică exercitarea
prerogativelor de putere publică, care pot fi desfăşurate de funcţionarii publici, sunt urmatoarele1:
a) punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative;
b) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specific autorităţii sau
instituţiei publice, precum şi asigurarea avizării acestora;
c) elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor şi
statisticilor necesare realizarii şi implementării politicilor publice, precum şi a documentaţiei
necesare executării legilor, în vederea realizarii competenţei autorităţii sau instituţiei publice;
d) consilierea, controlul şi auditul public intern;
e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare;
f) colectarea creanţelor bugetare;
g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu
persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din ţara şi străinătate, în limita
împutemicirilor stabilite de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, precum şi
reprezentarea în justiţie a autoritaţii sau instituţiei publice în care işi desfaşoara activitatea;
1 I. Dragoman, Drepturile omului în forţele armate. Buna guvernare, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006, p. 102.5
h) realizarea de activitaţi în conformitate cu strategia de informatizare a administratiei
publice.
Statutul prevede expres, dar nu limitativ, în anexa sa, lista funcţiilor publice generale şi
specifice.
Sunt funcţii publice generale:
A. Funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici:
secretar general al Guvemului şi secretar general adjunct al Guvernului;
secretar general şi secretar general adjunct în ministere şi alte organe de specialitate
ale administraţiei publice centrale;
prefect şi subprefect;
inspector guvemamental.
B. Funcţii publice de conducere:
director general şi director general adjunct în cadrul autoritaţilor administrative
autonome, al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale;
secretar al judeţului şi al municipiului Bucureşti;
director şi director adjunct în cadrul autoritaţilor administrative autonome, în aparatul
ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale,
director executiv şi director executiv adjunct în cadrul serviciilor publice
deconcentrate ale ministerelor şi ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale, precum şi în cadrul autoritaţior administraţiei publice locale şi al instituţiilor
publice subordonate acestora;
secretar al municipiului, al sectorului municipiului Bucureşti, al oraşului şi al
comunei;
Şef serviciu;
Şef birou.
C. Funcţii publice de execuţie:
consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector,
referent de specialitate;
referent.
6
Sunt funcţii publice specifice:
A. Functii publice de conducere:
• arhitect-şef;
B. Functii publice de execuţie:
• inspector de concurenţă;
• inspector vamal;
• inspector de munca;
• controlor delegat;
• expert in tehnologia informaţiilor şi a comunicaţiilor;
• comisar.
C. Alte funcţii publice specifice:
• manager public.
Activitatea funcţionarilor publici se realizează în cadrul raporturilor de serviciu, termen ce
desemnează raporturile juridice dintre funcţionarii publici şi autoritaţile şi instituţiile publice din
administraţia centrală şi locală. Raporturile de serviciu se nasc pe baza actului administrativ de
numire, emis în condiţiile legii, şi se exercită pe durată nedeterminată2.
Statutul funcţionarilor publici reglementează regimul general al raporturilor de serviciu3.
Pot beneficia de statute speciale funcţionarii publici care işi desfăşoara activitatea în cadrul
urmatoarelor servicii publice:
a) structurile de specialitate ale Parlamentului României;
b) structurile de specialitate ale Administraţiei Prezidenţiale;
c) structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ;
d) serviciile diplomatice şi consulare;
e) autoritatea vamala;
f) polilia şi alte structuri ale Ministerului Administralţiei şi Intemelor;
g) alte servicii publice stabilite prin lege.
2 Ş. Beligrădeanu, I.T. Ştefănescu, Codul muncii. Prezentare de ansamblu. Analiza textelor esenţiale. Textul integral , Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003, p. 143.
3 Virginia VEDINAŞ, Statutul funcţionarului public, Ed. NEMIRA, Bucureşti- 1998, p. 105.7
Statutul funcţionarilor publici nu se aplică:
a) personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice
care desfăşoară activităţi de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi
de deservire, pază, precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere
publică;
b) personalului salariat încadrat pe baza încrederii personale la cabinetul demnitarului;
c) corpului magistraţilor;
d) cadrelor didactice;
e) persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate publică.
2. Clasificarea funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici
După criteriul specificităţii atribuţiilor, funcţiile publice se clasifică în:
a) funcţii publice generale;
b) funcţii publice specifice.
Funcţiile publice generale reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter
relativ general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice.
Funcţiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor necesare
pentru realizarea competenţelor specifice ale unor autorităţi şi instituţii publice.
După criteriul nivelului studiilor necesare, funcţiile publice se împart în trei clase:
a) clasa I, cuprinzând funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de
licentă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diploma de licenţă
sau echivalentă;
b) clasa a II-a, cuprinzând funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de
scurtă durată, absolvite cu diploma;
c) clasa a III-a, cuprinzând funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii liceale,
respectiv studii medii liceale, absolvite cu diplomă de bacalaureat.
Funcţionarii publici numiti în funcţii publice din clasele a II-a şi a III-a pot ocupa numai
funcţii publice de execuţie.
După nivelul atribuţiilor titularului, funcţiile publice se împart în trei categorii:
8
a) categoria înaltilor funcţionari publici;
b) categoria funcţionarilor publici de conducere;
c) categoria funcţionarilor publici de executie.
Funcţiile publice corespunzătoare celor trei categorii sunt prevăzute în anexa la Statut şi au fost deja
prezentate.
Încadrarea funcţiilor publice de execuţie pe clase este următoarea:
sunt funcţii din clasa I: consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector,
precum şi funcţiile publice specifice asimilate acestora;
sunt funcţii din clasa a II-a: referent de specialitate, precum şi funcţiile
publice specifice asimilate acesteia;
sunt funcţii din clasa a III-a: referent, precum şi funcţiile publice specifice asimilate
acesteia.
Funcţiile publice de execuţie sunt structurate pe grade profesionale, după cum urmeaza:
a) superior, ca nivel maxim;
b) principal;
c) asistent;
d) debutant.
3. Drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici
Funcţionarii publici au, în principiu, drepturile şi obligaţiile consacrate şi garantate de
Constituţa României pentru oricare cetăţean.
Specificul raportului de serviciu face ca anumite drepturi să fie supuse unor restricţii. Izvoarele
acestor restricţii sunt de ordin constituţional sau legal şi vizează, în principal, unele drepturi politice şi
libertăţi cetăţeneşti.
Îndatoririle specifice funcţionarilor publici sunt determinate, de asemenea, de caracteristicile
raportului de serviciu, find atât de natură constituţionala, cât mai ales legală.
Vom prezenta în continuare, într-o manieră sintetica, principalele drepturi ţi îndatoriri ale funcţionarilor din
administraţia publică.
9
Drepturile funcţionarilor publici
1. DREPTUL LA PROTECŢIE, care îmbracă două aspecte:
- garantarea stabilităţii în funcţie, în scopul asigurării independenţei faţă de schimbările
politice şi în acest fel, a imparţialităţii;
- apărarea împotriva defăimării, insultei, ameninţării şi ultrajului, precum şi asigurarea reparării
prejudiciilor suferite în exerciţiul funcţiunii.
2. DREPTUL LA SALARIZARE PENTRU SERVICIUL PRESTAT, LA ODIHNĂ ŞI
ASIGURĂRI SOCIALE.
Salariul funcţionarilor publici cuprinde : salariul de baza, sporuri şi indemnizaţii. Principala
deosebire între situaţia salariaţilor şi cea a funcţionarilor publici este aceea că salariatul işi poate
negocia retribuţia cu angajatorul, învreme ce funcţionarul public nu poate face acest lucru,
salariul sau fiind stabilit prin lege.
Durata normală a timpului de lucru este de 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână.
Pentru asigurarea continuitaţii serviciului, este reglementată prestarea orelor suplimentare, peste
programul de lucru sau în zilele de sărbători legale. În aceste situaţii se acordă fie compensarea cu
timp liber corespunzător, fie plata majorată cu un anumit spor.
Funcţionarii publici au dreptul, în condiţiile legii, la concediu de odihnă, concediu de boala,
concediu de matemitate, concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului, precum şi la alte concedii. Ei
beneficiaza, pe durata concediilor, de anumite indemnizaţii, cu excepţia concediilor fară plată acordate la
cererea lor.
De asemenea, funcţionarii publici au dreptul la pensii, precum şi la celelalte drepturi de asigurări
sociale de stat, în conditiile legii.
3. DREPTUL DE A PARTICIPA, prin intermediul organismelor consultative, la organizarea
serviciilor publice şi 1a elaborarea regulilor statutare.
4. DREPTUL FUNCŢIONARULUI DE A CUNOAŞTE ŞI ATACA DECIZIILE
INDIVIDUALE CARE ÎL PRIVESC.
5. DREPTUL DE A BENEFICIA DE PERFECŢIONARE PROFESIONALĂ
CONTINUĂ.
10
6. DREPTUL LA CARIERĂ. Acesta semnifică posibilitatea funcţionarului de a avansa în
funcţie, potrivit meritelor sale personale, fără nici o altă discriminare.
7. DREPTUL DE A SE ASOCIA ÎN SINDICATE ŞI DE A PARTICIPA LA
ACTIVITAŢILE SINDICALE. Acest drept este supus unor restriţii ce derivă din principiul
continuităţii serviciului public.
8. DREPTUL LA OPINIE.
Dreptul la opinie al funcţionarilor publici este garantat prin dispoziţiile constituţionale
referitoare la libertatea conştiinţei şi cea de exprimare. În acest sens este interzisă orice discriminare
între funcţionari pe criterii politice, sindicale, religioase, etnice, de sex, stare materiala, origine sociala sau de
orice altă natură.
Exprimarea opiniilor este însă limitată de obligaţia de neutralitate şi de cea de rezerva.
9. DREPTURILE POLITICE
Cu unele excepţii de natură constituţională sau legală, funcţionarii publici români se bucură
de cvasi-integralitatea drepturilor politice, adica pot face parte din partide politice, cu toate
consecinţele ce decurg de aici, inclusiv dreptul de a fi ales, singura restrictie fiind interdicţia de a
face parte din organele de conducere ale partidelor politice.
Excepţiile se referă la anumite categorii de funcţionari publici, cum sunt înalţii funcţionari
publici. Aceştia au dreptul de a alege, însă nu pot face parte din partide politice.
Îndatoririle funcţionarilor publici
Principalele îndatoriri ale funcţionarilor publici, care se exprimă prin obligaţiile pe care
le vom enumera mai jos, decurg din misiunea socială a administraţiei publice, şi anume
realizarea interesului general şi asigurarea serviciului public, la nivelul activitaţii executive. Acestea sunt:
1. OBLIGAŢIA ÎNDEPLINIRII SERVICIULUI CU DEVOTAMENT, PROBITATE ŞI
DEMNITATE. Potrivit acestei obligaţii, funcţionarii publici, indiferent de rangul lor ierarhic,
sunt responsabili de realizarea sarcinilor de serviciu ce le sunt încredinţate. Ei trebuie să-şi utilizeze întreaga
capacitate pentru a-şi îndeplini în cele mai bune condiţii obligaţiile de serviciu. De asemenea, în
întreaga lor activitate ei trebuie să fie de buna credinţă. Funcţionarul public nu-şi poate permite
manifestări emoţionale stridente, lipsă de politeţe, relaţii particulare cu persoane dubioase sau care
au interese ce depind de funcţia pe care o exercita.
11
2. OBLIGAŢIA DE SUPUNERE IERARHICĂ. Aceasta obligaţie cere ca toti funcţionarii să
se conformeze dispoziţiilor superiorului ierarhic, cu excepţia dispoziţiilor vădit ilegale şi a celor
care compromit grav un interes public (vădit inoportune).
3. OBLIGAŢIA DE IMPARŢIALITATE (NEUTRALITATE). În timpul exercitării
atribuţiilor de serviciu, funcţionarul este obligat să se abţină de la exprimarea sau manifestarea
convingerilor sale politice sau religioase. Opiniile funcţionarului nu trebuie să afecteze
obiectivitatea şi imparţialitatea de care trebuie să dea dovadă în raporturile de serviciu.
Potrivit acestei obligaţii, în instrumentarea dosarelor ce le sunt incredinţate, funcţionarii trebuie să se
abtină de la orice favoritism sau partizanat, să asigure egalitatea de tratament sau, cu alte
cuvinte sa nu comită nici o discriminare pozitiva sau negativa, interzisă de lege.
4. OBLIGAŢIA DE REZERVĂ se refera la comportamentul funcţionarului public în afara
serviciului.
Această obligaţie pretinde că, în exprimarea opiniilor personale, în special a celor politice, religioase şi a
celor referitoare la autoritaţile publice, funcţionarul public să păstreze prudenţa şi măsura. El nu-şi
poate permite în nici un caz manifestări extremiste şi nu poate comite nici un fel de violenţe,
la adresa autorităţilor sau institutiilor publice.
Obligaţia de rezervă şi cea de imparţialitate vizează o anumită depersonalizare a funcţiei
publice, prin disocierea ei de partea din subiectivismul persoanei titularului care dăuneaza activităţii
administraţiei.
5. OBLIGAŢIA DE DECENŢA. Aceasta presupune ca funcţionarul să nu comită, în
exercitiul funcţiunii sau în viaţa particulara, gesturi sau acte care să provoace scandal sau dispreţ
public.
6. OBLIGAŢIA INFORMĂRII PUBLICULUI. Potrivit acestei obligatii, funcţionarul trebuie să
satisfacă cererile legitime de informaţii din partea publicului, în limitele impuse de obligaţia de discreţie şi de apărare a
secretului profesional.
Aceasta obligaţie ţine de principiul transparenţei administraţiei faţă de cetăţeni, din care derivă şi
obligaţia administraţiei de a-şi motiva deciziile.
7. OBLIGATIA DE DISCREŢIE ŞI DE PĂSTRARE A SECRETULUI
PROFESIONAL . Conform acestei obligaţii, pe de o parte, funcţionarul nu trebuie să încerce sa afle
12
informaţii pentru satisfacerea propriei curiozitaţi, care nu sunt necesare îndeplinirii serviciului, iar pe de
alta, nu are voie să dezvăluie informaţiile nedestinate publicităţii, la care a avut acces ca urmare a exercitarii funcţiei.
8. OBLIGAŢIA EXCLUSIVITĂŢII FUNCŢIEI PUBLICE. Aceasta interzice
funcţionarului public de a cumula funcţia publică pe care o deţine cu orice altă funcţie sau
demnitate publică, cu excepţia calităţii de cadru didactic, a activităţii de cercetare ştiintifică şi a creaţiei literar-artistice.
De asemenea, funcţionarii publici nu pot deţine funcţii în regiile autonome, societăţile
comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ, din domeniul public sau privat, în cadrul unei asociaţii
familiale sau ca persoana fizică autorizată.
În fine, funcţionarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce priveşte efectuarea
unor acte în legatură cu funcţia pe care o îndeplinesc.
4. Cariera funcţionariior publici
Principalele etape ale carierei funcţionarilor publici privesc: recrutarea funcţionarilor publici,
promovarea funcţionarilor publici, modificarea, suspendarea şi incetarea raportului de serviciu 4.
Recrutarea funcţionarilor publici
Condiţiile de acces la funcţiile publice, care trebuie îndeplinite de orice candidat sunt:
- să aibă cetăţenia româna şi domiciliul în România;
- să cunoască limba română, scris şi vorbit;
- să aibă minimum 18 ani împliniţi;
- să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
- să aibă starea de sănătate corespunzătoare;
- să aibă stadiile prevăzute de lege pentru funcţia publica;
- să îndeplinească, dacă legea prevede, anumite condiţii specifice;
- să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanitaţii, contra statului sau
contra autoritaţii, de serviciu sau în legăturăcu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de
4 Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, consolidata 2009, prin OUG nr. 37/2009 privind unele masuri de imbunatatire a activitatii administratiei publice. Ordonanta de urgenta nr. 37/2009.
13
corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu inteniţie care l-ar face incompatibil cu exercitarea
funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- să nu fi fost destituit dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
-să nu fi desfăşurat activitate de poliţie politică, aşa cum este definită prin lege.
Ocuparea functiilor publice vacante se poate face prin promovare, transfer, redistribuire şi concurs. Dintre
aceste modalitati, un interes deosebit prezintă concursul, deoarece consacră meritul personal drept criteriu esenţial de
departajare a candidaţilor.
Organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor publice sunt reglementate
detaliat de Hotărârea Guvernului nr. 1209/2003 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor
publici, care stabileşte:
- principiile pe baza cărora se organizează şi se desfăşoară concursul;
- condiţiile de participare la concurs;
- modul de constituire a comisiilor de concurs şi a comisiilor de soluţionare a contestaţiilor;
- procedura de organizare şi desfaşurare a concursului;
- comunicarea rezultatului concursului şi contestarea acestuia.
Fără a intra în substanşa reglementărilor, menţionăm totuşi principiile în baza cărora se
organizează şi se desăşoară concursurile:
- competiţia deschisă, prin asigurarea accesului liber de participare la concurs a oricărei persoane care
îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru ocuparea funcţiei publice;
- selecţia după merit, prin stabilirea persoanelor admise pentru ocuparea funcţiei publice,
exclusiv pe baza rezultatelor obtinute;
- asigurarea transparenţei, prin punerea la dispoziţia tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la
modul de desfăşurare a concursului sau a examenului pentru ocuparea funcţiei publice;
- tratamentul egal, prin aplicarea în mod nediscriminatoriu a unor criterii de selecţie
obiective şi clar definite, astfel încât orice candidat să aibă şanse egale la ocuparea funcţiei
publice;
- confidenţialitatea, prin garantarea protejării datelor personale ale candidaţilor, în candiţiile
legii.
Funcţionarii publici debutanţi vor parcurge o perioadă de stagiu de 12 luni, pentru cei din
dasa I, de 8 luni, pentru cei din clasa a II-a, şi de 6 luni pentru cei din clasa a III-a.
14
Perioada de stagiu este etapa din cariera funcţionarutui public cuprinsă între data numirii ca
funcţionar public debutant, în urma promovării concursului de intrare în corpul funcţionarilor publici, şi data
numirii ca funcţionar public definitiv. Ea are ca obiect confirmarea aptitudinilor profesionale ale
funcţionarilor publici debutanţi în îndeplinirea atribuţiilor şi responsabilitaţilor unei funcţii
publice, formarea lor practică, însuşirea specificului activităţii autorităţii sau instituţiei
publice, în cadrul căreia işi desfaşoară activitatea, precum şi a exigenţelor administraţiei
publice.
La terminarea perioadei de stagiu, pe baza rezultatului evaluarii care se face, funcţionarul
public debutant va fi numit funcţionar public de execuţie definitiv, în clasa corespunzatoare studiilor
absolvite, în gradul profesional asistent sau va fi eliberat din funcţia publică, în cazul în care a obţinut
la evaluarea activităţii calificativul “necorespunzator"5.
Numirea în funcţie se realizează prin actul administrativ emis, ca regulă, de conducătorii autorităţilor sau
instituţiilor publice din administraţia centrală sau locala.
Actul administrativ de numire are forma scrisă şi trebuie să conţină temeiul legal al numirii,
numele funcţionarului public, denumirea funcţiei publice, data de la care urmeaza să exercite funcţia publică,
drepturile salariale, precum şi locul de desfaşurare a activitaţii. Fişa postului aferentă funcţiei
publice se anexează la actul administrativ de numire, iar o copie se înmâneaza funcţionarului public.
Forma scrisă a actului de numire constituie o condiţie ad validitatem, spre deosebire de
contractul individual de munca al salariatului pentru care încheierea în formă scrisa reprezintă o
condiţie ad probationem.
La intrarea în corpul funcţionarilor publici, funcţionarul public depune jurământul de credinţă,
în termen de trei zile de la emiterea actului de numire în funcţia publică definitivă.
Conţinutul jurământului este urmatoruL "Jur sa respect Constituţia, drepturile şi libertăţile
fundamentale ale omului, să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să îndeplinesc
conştiincios îndatoririle ce îmi revin în funcţia publică în care am fost numit, să păstrez secretul
profesional şi să respect normele de conduită profesională şi civică. Aşa să îmi ajute Dumnezeu!".
Jurământul poate fi depus şi fără formula religioasă. Refuzul depunerii jurământului atrage
revocarea deciziei de numire în funcţie.
5 Virginia VEDINAŞ, Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind statutul funcţionarilor publici – comentată, Ed. LUMINA LEX, Bucurşti – 2000, p. 121.
15
Depunerea jurământului încheie procedura de investitură în funcţie, semnificând
angajarea titularului în realizarea atribuţiilor sale de serviciu, în litera şi spiritul legii. Această
ultimă formalitate marchează momentul din care funcţionarul public exercită în mod valabil prerogativele
funcţiei sale.
Promovarea funcţionarilor publici
Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unor funcţii publice
superioare. Promovarea se face în funcţii publice de execuţie de grad profesional principal sau
superior sau în funcţii publice de conducere. Promovarea se face prin concurs sau examen.
Pentru a participa la concursul de promovare în gradul profesional imediat superior celui
deţinut, funcţionarii publici trebuie să îndeplinească urmatoarele condiţii minime:
a) să aiba o vechime minimă de 4 ani în gradul profesional al funcţiei din care
promovează;
b) sa aiba cel puţin 2 ani vechime în treapta de salarizare din care avansează;
c) să fi obţinut, la evaluarea performanţelor profesionale individuale din ultimii 2 ani, cel
puţin calificativul nbine";
d) să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată.
În cazul funcţiilor publice de conducere, au dreptul de a participa la concurs, persoanele
care îndeplinesc urmatoarele condiţii:
a) sunt absolvente de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administratiei
publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
b) au fost numite într-o funcţie publică din clasa I;
c) îndeplinesc cerinţele specifice prevăzute în fişa postului şi au o vechime în specialitatea
studiilor necesare exercitării funcţiei publice de:
minimum 2 ani pentru funcţiile publice de şef birou, şef serviciu, secretar al
comunei şi funcţii asimilate acestora;
minimum 5 ani, pentru celelalte funcţii publice de conducere.
În fine, pentru funcţiile corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, condiţiile
de participare la concurs sunt, după cum este şi firesc, cele mai exigente. Astfe1, au dreptul de a
participa la concurs, persoanele care îndeplinesc cumulativ urmatoarele condiţii:
16
a) indeplinesc condiţiile generale de acces la funcţiile publice menţionate anterior;
b) au studii universitare de licenţă absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de
lungă durată, absolvite cu diploma de licenţă sau echivelentă;
c) au absolvit programe de formare specializată pentru ocuparea unei
funcţii publice corespunzîâătoare categoriei înalţilor funcţionari publici;
d) au cel putin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării
funcţiei publice.
5. Modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu
Modificarea raportului de serviciu este o schimbare semnificativă a conţinutului acestuia,
sub cel puţin unul dintre aspectele sale esenţiale, şi anume: natura atribuţiilor de serviciu, locul de
desfaşurare a activitaţii, drepturile salariale.
Legiuitorul român reglementează urmatoarele forme de modificare a raportului de
serviciu:
1. delegarea;
2. detaşarea;
3. transferul;
4. mutarea în cadrul altui compartiment sau structuri fără personalitate juridică a autorităţii
sau instituţiei publice;
5. exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere.
Delegarea se caracterizează prin schimbarea locului de desfăşurare a activitaţii, în cadrul
aceleiaşi funcţii, şi presupune, de obicei, o deplasare în altă localitate. Ea se dispune în interesul
autoritaţii sau instituţiei publice în care este încadrat funcţionarul şi, ca regulă, nu poate depaşi 60 de zile
calendaristice într-un an. Pe cale de excepţie, delegarea se poate dispune pentru o perioada mai mare de
60 de zile calendaristice într-un an, dar numai cu acordul scris al funcţionarului public6.
Functionarul public poate refuza delegarea daca se afla într-una dintre următoarele situaţii:
graviditate;
îşi creşte singur copilul minor;
6 Antonie Iorgovan, op.cit., p. 143.17
starea sănăţii, dovedită cu certificat medical, face contraindicată delegarea.
Pe timpul delegării, funcţionarul public işi păstrează funcţia şi salariul, iar autoritatea sau
instituţia care îl deleagă este obligată să suporte costul integral al transportului, cazării şi al indemnizaţiei
de delegare.
Detaşarea se caracterizează prin trecerea temporară într-o funcţie publică vacantă, la o altă
autoritate sau instituţie. Ea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care urmează
să işi desfaşoare activitatea funcţionarul, de regulă, pentru cel mult 6 luni. Pe cale de excepţie
acest interval poate fi depăşit, dar numai cu acordul scris al funcţionarului.
Detaşarea se poate dispune numai dacă pregatirea profesională a funcţionarului respectiv
corespunde atribuţiilor şi responsabilitaţilor funcţiei publice pe care urmeaza a fi detaşat.
Funcţionarul public poate refuza detaşarea dacă se află într-una dintre următoarele
situaţii:
graviditate;
îşi creşte singur copilul minor;
starea sanătatii, dovedită cu certificat medical, face contraindicată detaşarea;
detaşarea se face într-o localitate în care nu i se asigură condiţii
corespunzatoare de cazare;
este singurul întreţinător de familie;
motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detaşării.
Pe perioada detaşării, funcţionarul îşi păstrează funcţia deţinută la autoritatea sau
instituţia care l-a detaşat. Autoritatea sau instituţia la care este detaşat trebuie să-i asigure
drepturile salariale avute. Dacă salariul corespunzător funcţiei pe care funcţionarul public este
detaşat este mai mare, el are dreptul la acest salariu.
Pe timpul detaşării în alta localitate, autoritatea sau institutia publică beneficiară este
obligată să acorde funcţionarului indemnizaţia de detaşare şi să-i suporte urmatoarele cheltuieli:
costul integral al transportului, dus şi intors, cel puţin o data pe luna;
costul integral al cazării în localitatea respectivă;
Transferul se caracterizează prin trecerea definitivă într-o funcţie publică vacantă, la o altă
autoritate sau instituţie publică.
18
Transferul se face într-o funcţie publică echivalentă sau inferioară, cu condiţia ca
funcţionarul public transferat să îndeplinească cerinţele specifice prevăzute în fişa postului.
Transferul îmbracă doua forme: în interesul serviciului sau la cererea funcţionarului
public.
Transferul în interesul serviciului se poate face numai cu acordul scris al funcţionarului
public transferat. Dacă transferul în interesul serviciului se face la o autoritate sau instituţie publică
situată în altă localitate, funcţionarul transferat are dreptul la o indemnizaţie egală cu salariul net
din luna anterioară transferului, la acoperirea cheltuielilor de transport şi la un concediu plătit de 5 zile.
Transferul la cerere are loc în urma aprobării cererii de transfer, formulată de funcţionarul
interesat, de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice la care se solicită transferul.
Mutarea în cadrul altui compartiment sau structuri fără personalitate juridică a autorităţii
sau institutiei publice este trecerea, definitivă sau temporară, într-o altă funcţie publică în cadrul
aceleiaşi autorităţi sau instituţii. Mutarea poate avea loc numai dacă funcţionarul respectiv
îndeplineşte condiţiile cerute pentru noua funcţie.
Mutarea definitivă se poate face atât în interesul funcţionarului, cât şi al instituţiei. Ea se
aprobă, respectiv se dispune de conducătorul autoritaţii sau instituţiei publice, numai cu acordul
scris al funcţionarului în cauza. Mutarea definitivă se face pe o funcţie publică de aceeaşi
categorie, clasă şi grad profesional.
Mutarea temporară se face în interesul autorităţii sau instituţiei publice, prin dispoziţia motivată
a conducătorului acesteia, pe o perioadă de cel mult 6 luni într-un an, cu respectarea pregătirii profesionale şi
păstrarea drepturilor salariale ale funcţionarului public.
Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere se caracterizează prin
promovarea temporară a unui funcţionar public care îndeplineşte condiţiile necesare pentru
ocuparea funcţiei respective. Promovarea temporară se poate face în doua situaţii: funcţia
publică de conducere este vacantă sau temporar vacantă.
În cazul funcţiei publice de conducere vacante, promovarea temporară se dispune de
conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, cu avizul, respectiv, înştiinţarea Agenţiei Naţionale a
Funcţionarilor Publici, pe o perioadă de maximum 6 luni, termen în care funcţia respectivă trebuie
ocupata prin concurs. În mod excepţional, această perioadă poate fi prelungită cu cel mult 3 luni,
dacă funcţia publică vacantă nu a putut fi ocupată prin concurs.
19
În cazul funcţiei publice de conducere temporar vacante, promovarea temporară se face
pe durata respectivă, prin dispozitie a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, fără a mai fi
necesar avizul sau înştiinţarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici7.
Funcţionarul public promovat temporar are dreptul la salariul funcţiiei publice de conducere pe care o
exercită, dacă acesta este mai mare decât salariul pe care îl are.
Promovarea temporară se poate face în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, caz
în care aceasta trebuie să-i păstreze funcţia de bază, sau în cadrul altei autorităţi sau instituţii publice, caz
în care se combinî cu detaşarea.
Înalţii funcţionari publici sunt supuşi mobilităţii, în cadrul funcţiilor din această categorie,
dacă îndeptinesc condiţiile specifice.
Suspendarea raportului de serviciu este o întrerupere temporară a acestuia. În această
perioadă se păstrează calitatea de funcţionar public, însă acesta nu îşi exercită funcţia şi nu
beneficiază de drepturile salariale aferente. Raportul de serviciu se suspendă de drept sau la iniţiativa
funcţionarului public.
Statutul funcţionarilor publici menţionează o diversitate de situaţii care conduc la suspendarea
de drept a raportului de serviciu. Dintre aceste situaţii invederăm:
perioada în care funcţionarul este numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică;
perioada în care funcţionarul este încadrat la cabinetul unui demnitar;
perioada în care este desemnat de către autoritatea sau instituţia publică să
desfaşoare activităţi în cadrul unor misiuni diplomatice ale
României ori în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale;
perioada în care funcţionarul desfăşoară o activitate sindicală pentru care legea
prevede suspendarea;
dacă s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea anumitor infracţiuni;
pe perioada cercetării administrative, în situaţia în care funcţionarul public care a
savarşit abaterea disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă;
perioada în care funcţionarul este arestat preventiv;
perioada în care funcţionarul este în concediu pentru incapacitate temporară de
muncă pentru o perioadă mai mare de o lună sau în concediu de maternitate.
7 Mihalache Vasile, Suciu Ioan, op.cit., p. 98.20
Suspendarea raportului de serviciu, din iniţiativa funcţionarului public, se produce în
urmatoarele situaţii:
a) concediu pentru creţterea copilului în varstă de pana la 2 ani sau, în cazul copilului
cu handicap, pâna la implinirea varstei de 3 ani, în condiţiile legii;
b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până
la 18 ani, în condiţiile legii;
c) desfăşurarea unor activităţi în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale, fără
a fi desemnat de autoritatea sau instituţia publică la care este încadrat;
d) pentru participarea la campania electorală;
e) pentru participarea la grevă, în condiţiile legii.
De asemenea, raportul de serviciu se poate suspenda şi la cererea motivată a
funcţionarului public, pentru un interes legitim, pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 ani.
Pe perioada suspendării raportului de serviciu, autorităţile şi instituţiile publice au
obligaţia să rezerve postul aferent funcţiei publice respective. Acesta poate fi ocupat doar pe perioada
determinată, în condiţiile legii.
Încetarea raportului de serviciu reprezintă întreruperea definitivă a acestuia şi pierderea
calităţii de funcţionar public, cu excepţia celor ce intră în corpul de rezervă.
Încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici are loc în următoarele condiţii:
de drept;
prin acordul parţilor, consemnat în scris;
prin eliberare din funcţia publică;
prin destituire din funcţia publică;
prin demisie.
Încetarea raportului de serviciu prin acordul părtilor este modalitatea cea mai elastică, în
sensul că nu este supusă unor condiţii speciale, fiind suficient acordul de voinţă exprimat în
scris.
În cazul demisiei, funcţionarul public trebuie să notifice în scris voinţa sa de a înceta raportul de
serviciu, conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. Demisia nu trebuie motivată, nu trebuie
aprobată ţi produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrarea notificării. Raportul de serviciu
încetează de drept:
21
a) la data decesului funcţionarului public;
b) la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii funcţionarului
public;
c) dacă funcţionarul public nu mai are cetăţenia română şi domiciliul în ţară;
d) dacă funcţionarul public şi-a pierdut capacitatea deplină de exerciţiu;
e) dacă funcţionarul public nu mai îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru
funcţia respectivă;
f) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a
stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei
de pensionare pentru limita de vârstă, anticipată sau de invaliditate;
g) ca urmare a constatării nulităţii absolute a actului administrativ de numire în funcţia
publică, de la data la care nulitatea a fost constatată printr-o hotarare judecătorească definitivă şi
irevocabilă;
h) când funcţionarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecatorească definitivă
pentru o faptă prevazută la art.50 lit.h din Statut8sau s-a dispus aplicarea unei sancţiuni privative de
libertate, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare;
i) ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau a funcţiei, ca masură de siguranta ori ca
masură complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus interdicţia;
j) la data expirării termenului pentru care a fost ocupată, pe perioada determinată,
funcţia publică.
Eliberarea din funcţia publică intervine pentru motive neimputabile sau imputabile
funcţionarului. Motivele neimputabile sunt urmatoarele:
a) autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o alta
localitate, iar funcţionarul public nu este de acord să o urmeze;
b) autoritatea sau instituţia publică îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării, prin
reducerea postului ocupat de funcţionarul public;
8 Aceste fapte sunt: săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau in legăură cu serviciul, care impiedică infăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care implică incompatibilitate cu exercitarea unei funcţii publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
22
c) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia publică, ocupată de funcţionarul
public, a unui funcţionar public eliberat sau destituit nelegal sau pentru motive neântemeiate, de la data
rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare;
d) funcţionarul nu mai îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea fucncţiei publice;
e) starea sănătăţii fizice sau/şi psihice a funcţionarului public, constatată prin decizia
organelor competente de expertiză medicală, nu îi mai permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile
corespunzătoare funcţiei deţinute.
Eliberarea din funcţie este considerată imputabilă funcţionarului public, în urmatoarele
cazuri:
1) pentru incompetenţa profesională, în cazul obţinerii calificativului nesatisfăcător" la
evaluarea performanţelor profesionale individuale;
2) refuzul neîntemeiat al înaltului funcţionar public de a accepta mobilitatea în funcţie.
În cazul eliberării din funcţie, autoritatea sau instituţia publică este obligată să acorde
funcţionarilor un preaviz de 30 de zile calendaristice.
În perioada de preaviz, conducătorul autoritătii sau instituţiei publice poate acorda celui în
cauza reducerea programului de lucru, până la 4 ore zilnic, fără afectarea drepturilor salariale
cuvenite.
În cazurile menţionate la lit.b, c şi d funcţionarii publici pot fi eliberaţi din funcţie numai
dacă, în perioada de preaviz, nu există posturi vacante corespunzătoare în cadrul autorităţii sau
instituţiei publice sau daca aceştia refuză să le ocupe.
În cazurile menţionate la lit.a-d, dacă nu există funcţii publice vacante corespunzătoare în
cadrul autorităţi sau instituţiei publice, autoritatea sau instituţia publică are obtigaţia de a solicita Agenţiei
Naţionale a Funcţionarilor Publici, în termenul de preaviz, lista funcţiilor publice vacante. În
cazul în care există o funcţie publică vacantă, identificată în perioada de preaviz, funcţionarul
public va putea fi transferat în interesul serviciului sau la cerere.
Funcţionarii publici care au fost eliberaţi din funcţie în situaţiile menţionate la lit.a-d ,
împreună cu înalţii funcţionari publici care au fost eliberaţi din funcţie pentru că au refuzat
mobilitatea, formează corpul de rezerva al funcţionarilor publici. Acesta este gestionat de Agenţia
Naţionala a Funcţionarilor Publici, în scopul redistribuirii funcţionarilor care îl compun. Membrii
23
corpului de rezervă părăsesc acest corp şi îşi pierd calitatea de funcţionar public în urmatoarele
situaţii:
după împlinirea termenului de 2 ani de la data trecerii în corpul de rezerva;
în cazul în care Agenţia Naţionala a Funcţionarilor Publici redistribuie
funcţionarul într-o functie publică vacantă corespunzătoare studiilor absolvite şi
pregătirii profesionale, iar acesta o refuză
angajarea funcţionarului în baza unui contract de muncă pe o perioadă mai mare de
12 luni;
la cererea funcţionarului public.
Destituirea din funcţia public intervine ca sancţiune disciplinară, deci numai pentru motive
imputabile funcţionarului, legea stabilind limitativ urmatoarele situaţii:
a) săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a
avut consecinţe grave;
b) daca s-a ivit un motiv de incompatibilitate, iar funcţionarul public nu acţioneaza
pentru încetarea acestuia, într-un termen de 10 zile calendaristice de la data la care a intervenit cazul de
incompatibilitate.
Incompatibilităţile privind funcţionarii publici sunt reglementate la art.94 - 98 din Legea nr.161/2003,
privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitaţilor publice, a
funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.9
Potrivit reglementărilor menţionate, calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă
funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică.
Funcţionarti publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfaşura alte activităţi,
remunerate sau neremunerate, după cum urmeaza:
în cadrul autoritaţilor sau instituţiilor publice;
în cadrul cabinetului demnitarului, cu exceptia cazului în care funcţionarul public este
suspendat din funcţia publică;
în cadrul regiilor autonome, societaţilor comerciale ori în alte unitaţi cu
scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale
sau ca persoana fizică autorizată;
9 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003.
24
în calitate de membru al unui grup de interes economic.
De asemenea, funcţionarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce priveşte
efectuarea unor acte în legatură cu funcţia publică pe care o execută.
Nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcţionarii publici
respectivi sunt soţi sau rude de gradul I. Interdicţia persistă şi în cazul în care şeful ierarhic direct are
calitatea de demnitar.
Funcţionarii publici pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării
ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.
Funcţionarii publici, cu excepţia înalţilor funcţionari, pot fi membri ai partidelor politice legal
constituite, însă nu pot fi membri ai organelor de conducere ale partidelor politice şi le este interzis să
exprime sau să apere în mod public poziţia unui partid politic.
În final, precizăm că încetarea de drept a raportului de serviciu se constată, iar eliberarea şi destituirea
din funcţia publică se dispun, ca regulă, prin act administrativ al conducătorului autoritaţii sau instituţiei publice,
care poate fi atacat în faţa instanţei de contencios administrativ. Instanţa poate dispune anularea
actului şi reincadrarea funcţionarului în funcţia publică deţinută.
BIBLIOGRAFIE
25
1. I. Dragoman, Drepturile omului în forţele armate. Buna guvernare, Editura C.H.Beck, Bucureşti,
2006.
2. Ş. Beligrădeanu, I.T. Ştefănescu, Codul muncii. Prezentare de ansamblu. Analiza textelor esenţiale.
Textul integral, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003.
3. Virginia VEDINAŞ, Statutul funcţionarului public, Ed. NEMIRA, Bucureşti- 1998.
4. Virginia VEDINAŞ, Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind statutul funcţionarilor publici –
comentată, Ed. LUMINA LEX, Bucurşti – 2000.
5. Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, consolidata 2009, prin OUG nr. 37/2009
privind unele masuri de imbunatatire a activitatii administratiei publice. Ordonanta de urgenta nr.
37/2009.
26