Epopeea lui Ghilgameş

GhilgameşGhilgameș (Ghilgamesh) reprezintă un erou

mitic și semizeu (mai exact: doua treimi zeu si o treime om), comun principalelor mitologii din Mesopotamia, personajul central al unei capodopere de poezie mitografică, apărute în Sumer, reluate în Akkad, în Babilon, în Asiria ș.a., sub numele conventional modern de Epopeea lui Ghilgameș (în versiunea akkadiană a magului Sinlikiunninni are titlul Despre cel care a văzut totul; mai completă însă versiunea asiriană, în 12 tăblițe sau cânturi, păstrată în Biblioteca lui Assurbanipal).

După mitul originar, Ghilgameș a fost al 5-lea rege din prima dinastie postdiluviană și a domnit în orașul Uruk, 127 ani. (Cifra fabuloasă nu e un element singular de longevitate mitică: în Biblie, patriarhii de pană la Noe trăiesc multisecular, dinastiilor arhaice chineze li se atribuie împărați cu domnii de peste un veac, iar în traditia babiloniană, Emmenduranki, al 7-lea din cei zece regi de dinainte de potop, a domnit, după o versiune, 2100 ani, după alta, 72 000 ani, istoricul Berosos, corectând la 64 000 ani).

După unii istorici (René Labat), s-ar deduce din anume inscripții (de fapt incerte) că Ghilgameș ar fi fost un personaj real, domnind în Uruk prin sec. 28 î.e.n.; dar după varianta akkadiană, Ghilgameș e o creație a zeiței Aruru.

Ceea ce este fundamental în mitul lui Ghilgameș se poate numi drama existențială a omului, lupta lui cu forțele oculte și perspectiva înfrângerii lor, raportul cu femeia și raportul de prietenie între oameni, teama de moarte și setea de nemurire; paralel, mitul rezumă alegoric istoria devenirii și destinul oamenilor ca societate: vânătoarea, păstoritul, civilizația urbană, constituirea statului arhaic, catastrofele cosmice, marile întrebări ale gândirii.

Epopeea Epopeea lui Ghilgameș este un poem epic

din Mesopotamia antică. Este cea mai veche scriere literară a umanității, datând de la începutul mileniului al III-lea î.Hr. aparținând culturii sumero-babiloniene. S-a păstrat, lacunar, pe 12 tăblițe de lut, în biblioteca regelui asirian Assurbanipal, de la Ninive și povestește faptele eroice ale legendarului rege al cetății Uruk. Poemul a fost descoperit abia în secolul al XIX-lea. Probabil de origine sumeriană, dar absorbit și adaptat de civilizațiile succesive ale Mediteranei orientale, poemul conține multe elemente mitologice care vor apărea în literaturile și tradițiile mitologico-religioase ale civilizațiilor ulterioare.

Potrivit mitului, la solicitările cetățenilor oprimați din Uruk, zeii le-au trimis acestora o creatură uriașă, un sălbatic, pe Enkidu, pentru a-l provoca la luptă corp la corp pe regele Ghilgameș, care îi tiraniza și le necinstea fiicele. Dar confruntarea nu s-a terminat cu o victorie clară de nici o parte, astfel încât Ghilgameș și Enkidu au devenit prieteni nedespărțiți. Cei doi au călătorit, au fost părtași la nenumărate aventuri, și-au dovedit eroismul și curajul înfruntând creaturi fantastice periculoase, fapte care le-au dus faima peste mări și țări.

Prietenia dintre Ghilgameș și Enkidu era atât de strânsă încât a deranjat divinitățile. Zeița Iștar, protectoarea Uruk-ului, a încearcat să-i despartă, ispitindu-l pe Ghilgameș cu declarații de iubire. Când însa acesta o respinge cu agresivitate și trufie, zeița se răzbună ucigându-i prietenul iubit. Regele se confruntă pentru întâia oară cu pierderea ireversibilă a celei mai dragi ființe și cu implacabilul destin al oamenilor, supuși inevitabil morții.

Neconsolat, puternicul Ghilgameș pleacă în căutarea nemuririi, despre care aflase că fusese acordată de zei, în mod exceptional, unui singur om, înțeleptului Uta-napiștim, supraviețuitorul Marelui Potop, cu care divinitățile pedepsiseră omenirea. Tradiția despre Uta-napiștim se va regăsi mai târziu în Biblie în relatările despre Noe. Uta-napiștim îi dă lui Ghilgameș cheia accesului la nemurire, o plantă aflată pe fundul mării. Dar, în final eroul nu va obține nemurirea, el eșuând la testul inițiatic la care fusese supus de zei. Ghilgameș se întoarce în lumea oamenilor, al cărei exponent este, resemnându-se să construiască lucruri la fel de efemere ca el însuși.

Episoadele poemului nu au legatură literară unele cu altele (ca rapsodiile din Iliada), fiecare narând câte o ispravă de alură colosală, săvârșite de erou; principalele isprăvi:

lupta contra regelui Akka din Kishexpediția, împreună cu prietenul său Enkidu, de prindere și

distrugere a monstrului Humbaba; lupta contra Taurului Ceresc trimis de zeița Iștar să-l ucidă pe

erou, care-i refuzase dragostea;călătoria în imperiul subteran după floarea nemuririi;moartea eroului (deși nu rezultă clar din nici un text dacă e vorba

și de moartea lui Ghilgameș sau numai a lui Enkidu; în varianta akkadiană, Ghilgameș călătorește în lumea cealaltă ca să afle secretul imortalității de la stamoșul său Uta-napiștim, care-i comunică și amănuntele desfășurării potopului; această versiune e de altfel cea mai unitară epic).

Ceea ce este fundamental în mitul lui Ghilgameș se poate numi drama existențială a omului, lupta lui cu forțele oculte și perspectiva înfrângerii lor, raportul cu femeia și raportul de prietenie între oameni, teama de moarte și setea de nemurire; paralel, mitul rezumă alegoric istoria devenirii și destinul oamenilor ca societate: vânătoarea, păstoritul, civilizația urbană, constituirea statului arhaic, catastrofele cosmice, marile întrebări ale gândirii.