Epistemologia personala

7/30/2019 Epistemologia personala

http://slidepdf.com/reader/full/epistemologia-personala 1/5

Tema 5: EPISTEMOLOGIA PERSONALA

“Realitatea” este singurul cuvânt care ar trebui folosit întotdeauna între ghilimele.

Adevărata “realitate” este incomensurabilă, iar adevărata cunoaștere vede în incomensurabilitate

esența existenței. Toate teoriile despre fenomenele naturale, inclusiv legile naturii, sunt

considerate în această viziune drept creații ale minții umane. Ele sunt scheme conceptuale care

reprezintă aproximări mai mult sau mai puțin adecvate și nu trebuie confundate cu descrierile

exacte ale realității sau cu realitatea însăși. “Realitatea” este construită prin acte mintale și

depinde de alegerea obiectului observației și a modului în care observăm.

Universul este o țesătură infinită de evenimente reciproc relaționate. Nicio proprietate a

vreunei părți din țesătură nu este elementară și fundamentală; toate reflectă proprietățile

celorlalte părți. Prin urmare, structura întregii rețele este determinată de consecvența globală arelațiilor reciproce și nu de vreun constituent specific. Accentul trebuie mutat de la substanță și

obiect la formă, tipar și proces. În viața cotidiană, nu avem niciodată de -a face cu obiecte, ci cu

formele lor senzoriale sau cu mesajele despre diferențe; cu alte cuvinte, avem acces la hărți, nu la

teritorii. Informațiile, diferențele, forma și modelul care constituie cunoștințele noastre despre

lume sunt entități adimensionale, care nu pot fi localizate în timp și spațiu. Informațiile circulă pe

circuite care transcend conturul fizic convențional al individului și cuprind mediul înconjurător.

În urma acestor observații, a devenit posibil să se formuleze o viziune uniformă asupra

evoluției, în care principiul unificator îl constituie nu starea statică, ci condițiile dinamice ale

sistemelor aflate în non-echilibru. Sistemele deschise la toate nivelurile și în toate domeniile sunt

purtătoarele unei evoluții globale, care asigură mișcarea continuă a vieții spre noi regimuri de

complexitate aflate într-o dinamică perpetuă. În această viziune, viața însăși se înfățișează într -o

nouă lumină, mult deasupra noțiunii înguste de viață organică. Atunci când sistemele din orice

domeniu sunt înnăbușite de producerea de entropie, are loc mutația către noi regimuri. Aceeași

energie și aceleași principii poartă astfel evoluția la toate nivelurile, fie ele materie, forțe vitale,

informații sau procese mintale. Microcosmosul și macrocosmosul sunt două aspecte ale aceleiași

evoluții unificate și unificatoare. Viața nu mai pare un fenomen în desfășurare într -un univers

neînsuflețit; Universul însuși devine din ce în ce mai viu. Din această perspectivă, se arată foarte

promițătoare abordarea holonomică a înțelegerii științifice moderne, care subliniiază primatul

interferenței tiparelor vibratorii, și nu al interacțiunilor mecanice, primatul informației și nu al



substanței. Se poate admite, așadar, că, într -un mod similar, toate informațiile despre Univers pot

fi recuperate din oricare componentă a sa.

Știința materialistă, orbită de viziunea sa asupra lumii ca simplu conglomerat de elemente

interacționând în mod mecanic, a fost incapabilă să recunoască valoarea și importanța vitală a

preocupărilor legate de cooperare, sinergie și mediu. Acum există un interes crescut pentru

evoluția conștiinței ca posibilă alternativă la distrugerea globală. El se manifestă prin creșterea

popularității meditației sau a altor practici spirituale antice și orientale, psihoterapii

experimentale și cercetări clinice și de laborator asupra conștiinței.

Fragmentarea conceptuală a lumii, caracteristică științei mecaniciste, conduce spre creearea

unei stări de dizarmonie gravă și are consecințe periculoase. Îndreaptă lucrurile nu numai spre

divizarea indivizibilului, ci spre unificarea neunificabilului, creând structuri artificiale – grupuri

naționale, economice, politice și religioase. Când individul se simte confuz cu privire la ceea ceeste și ceea ce nu este diferit pe lume, înseamnă că este confuz în toate privințele. Rezultatul

inevitabil este criza emoțională, economică, politică și ecologică. Este necesară promovarea unei

ideologii a reconectării și a abordării faptelor observate în termeni dinamici, procesuali, “fluizi”,

nu ca având o natură esențialmente statică.

Oamenii constituie sisteme adaptative complexe, aflate în permanentă interacțiune cu

mediul. Ei își dezvoltă, în urma acestei interacțiuni, de-a lungul vieții, un concept de sine și se

comportă în acord cu acesta, sedimentându-și astfel credința că aceasta este identitatea lor și că

trebuie să o protejeze. În realitate, acesta este un mare impediment în calea schimbării. În mod

similar, ei aplică celor din jur etichete care, la rândul lor, antrenează anumite predicții și așteptări

cu privire la modul în care ar trebui să se comporte aceștia. Aceste etichete sunt receptate, mai

mult sau mai puțin conștient, de cei din jur, mai ales la nivel nonverbal și paraverbal, ei având

apoi tendința de a le confirma prin conduitele lor, ajungând ulterior să incorporeze aceste

etichete în conceptul lor de sine, generându-și, la rândul lor, expectanțe cu privire la modul în

care sunt predispuși să reacționeze în anumite situații și față de anumite persoane. Astfel ia

naștere o cauzalitate circulară de “profeții” auto-împlinitoare extrem de toxică în relaționarea cu

mediul, care sedimentează tipare comportamentale automatizate. Aceasta constituie, de

asemenea, maniera în care se formează iluzia “esenței” individuale, adică ideea că avem o

structură de personalitate rigidă din care nu putem evada.

Conceptului de sine al indivizilor îi este asociat un filtru sau “tunel” al realității, constituit

din sisteme de valori, credințe, scheme cognitive, prin care acesta interpretează experiențele



personale și fenomenele din jur. Prin semnalele pe care și le transmit în permanență, indivizii nu

reacționează la cei din jur, ci tranzacționează cu aceștia, iar aceste semnale sunt profund

distorsionate de aceste tunele ale realității, având ca rezultat înțelegerea lacunară și viciată a

mesajelor primite. De asemenea, și maniera de comunicare a mesajelor este profund alterată de

expectanțele pe care le resimțim din partea celorlalți. În condițiile în care indivizii nu au un filtru

flexibil, și nu au deprinderi meta-cognitive sau cogntiv-empatice, aceștia sunt predispuși spre a

manifesta intoleranță sau aversiune față de persoanele cu “tuneluri” diferite de ale lor, temându-

se că acceptarea validității altor “tunele” ar presupune invalidarea “tunelului” personal. Și cum

aceste filtre ale realității, care hrănesc identitatea indivizilor, constituie surse ale sensului

existențial al acestora, nu e de mirare că o astfel de invalidare ar putea fi interpretată drept

piederea propriului sens existențial. Din acest mod de interpretare a diferențelor interpersonale

izvorăsc conflictele ideologice violente de ordin politic, religios, rasial, cultural etc.Adevărul e că însăși perceperea în termeni de “esențe” personale constituie o abordare

fenomenologică extrem de nocivă și eronată. Toate experiențele au un caracter circumstanțial,

intersubiectiv, fluid, dinamic, și sunt alcătuite din procese atenționale, afective, cognitive și

intenționale inter -relaționate. Este așadar imposibilă și artificială încercarea de a izola doar o

parte din elementele acesteia pentru a le atribui un determinism stabil, unidirecțional, mai ales în

condițiile în care simplul act de a observa sau reflecta la o experiență are proprietatea de a

transforma acea experiență. De aceea personalitatea ar trebui abordată, întotdeauna, drept un

concept abstract, menit să ofere doar un model rudimentar pentru înțelegerea trăirilor și

conduitelor unei persoane, și nu drept o reprezentare acurată a experiențelor sale. În fond,

conceptul de individ implică indivizibilitate.

Ceea ce numim memorie constă în abilitatea unui sistem de a conține elemente care

reprezintă stările lui anterioare. În ingineria lingvistică ar fi numită feedback, deoarece

feedbackul este sistemul în care orice sistem de energie are abilitatea de a înregistra rezultatele

propriilor acțiuni, astfel încât, pe baza acestei înregistrări poate să se adapteze și să întocmească,

cum ar veni, planuri pentru viitor. Poate, cu alte cuvinte, să își corecteze acțiunea. Așadar,

deoarece ființele umane au memorie, capacitatea structurii sistemului nervos de a-și înregistra

stările anterioare, acestea pot face predicții despre viitor și, în general, își pot controla activitatea.

Însă din această abilitate extraordinară rezultă un produs secundar derutant, anume sentimentul

că exisă o entitate constantă, precum ecranul unui televizor. Cu alte cuvinte, deoarece un anumit

element de permanență curge prin aceste tipare schimbătoare, repetarea perpetuă a acestui



comportament al structurii dă impresia unei substanțe sau entități mintale subiacent structurii, și

asupra căruia sunt înregistrate tiparele. Astfel rezultă iluzia că există o chestie constantă - cel

care trăiește experiențele - care rezistă și dăinuie, precum o substanță, din trecut, prin prezent, în

viitor. Însă, în același timp, trebuie să se protejeze împotriva erodării de către experiență, așa că,

gradual, ajungem să dezvoltăm în interiorul nostru o rezistență la ceea ce trăim, iar aceasta nu se

formează doar din frica “erodării”, ci și din cauză că apare constant problema controlului.

Devenim anxioși cu privire la șansele ca predicțiile noastre să se împlinească, și astfel tindem să

devenim excesiv de precauți, întrebându-ne dacă acțiunile noastre sunt cu exactitate corecte sau

cu exactitate greșite, sau dacă gândurile noastre despre ele sunt cu exactitate corecte sau cu

exactitate greșite. Ca urmare a acestei anxietăți și expectanțe, rezistența noastră la experiență

escaladează. Acest fapt face ca întregul sistem, întreaga curgere a tiparului, să opereze mai puțin

eficient pentru că devine “vâscos”. Dacă această “buclă” este amplificată, clatină sistemul, iar,cam în același fel, începem să dezvoltăm acea “clătinare” cronică pe care o numim anxietate,

atunci când începem să rezistăm propriului proces de a simți prea mult.

Schimbarea ar presupune, în primul rând, decondiționarea gândirii în termeni statici,

esențialiști, fragmentați și adoptarea unei gândiri în termeni fluizi, procesuali, holistici, iar apoi

dezvoltarea unor abilități interpersonale metacognitive și empatice, care să permită indivizilor să

ia în considerare perspectivele altora și să privească situațiile din cât mai multe unghiuri,

exersând astfel o decentrare față de propriul “tunel” al realității . Un alt element important al

schimbării ar trebui să vizeze educarea indivizilor cu privire la principalele distorsiuni cognitive

și a modurilor de contracarare a acestora.

Mulți indivizi sunt reticenți la ideea de a-și exterioriza procesele mentale din teama de a nu

fi recepționați pe măsura așteptărilor lor. Cu alte cuvinte pornesc de la presupoziția că ceilalți nu

îi vor accepta, de multe ori în lipsa unor dovezi realiste care să le alimenteze această

presupunere. Așadar, trebuie avută în vedere stimularea articulării și exprimării propriilor trăiri

într-o manieră constructivă.

Un factor terapeutic crucial este dezvoltarea unui mediu cât mai suportiv , care să stimuleze

individului încrederea de a se manifesta spontan. Încurajarea indivizilor să abordeze probleme

într-un mod creativ, reacționând spontan, îi poate ajuta să înceapă să descopere noi soluții la

probleme din viețile lor și să învețe noi roluri pe care le pot incorpora în cadrul acestora.



Fiecare om este unic și dispune de un potențial latent ce se cere valorificat, iar tulburarea

psihică poate fi privită drept o expresie a scăderii potențialului uman, prin blocarea posibilităților

sale de manifestare.

Psihoterapia experențială ajută clientul să se deblocheze și să-și folosească creativ propriile

resurse, într-un proces de evoluție conștient, bazat pe libertatea alegerilor și pe asumarea

responsabilităților. Principiul său de bază este trăirea emoției și a experienței “aici și acum”, ceea

ce îi permite persoanei conștientizarea propriei gândiri.

Un alt principiu psihologic potent, prevalent atât în filozofiile orientale, practicile oculte și

misticism, cât și în psihoterapie are la bază faptul că mintea inconștientă tratează un act simbolic

drept realitate. Psihodrama constituie o tehnică terapeutică care utilizează eficient acest principiu

și în repertoriul căreia intră o paletă foarte largă de rezultate, precum dezvoltarea empatiei

cognitive, a abilităților meta-cognitive, creșterea toleranței la ambiguitate, externalizarea proceselor mentale interne și a dramelor interioare, flexibilizarea propriului “tunel” al realității,

dezlegarea conflictelor interne apărute în copilărie etc.

O formă de terapie mai radicală, dar extrem de potentă, e psihoterapia asistată de substanțe

psihedelice care e incă în curs de validare, dar care e puternic consolidată atât de cercetările

experimentale din ultima jumătate de secol, cât și de studiile aprofundate din domeniul

antropologiei cu privire la practicile șamanice din comunitățile cu orientare spirituală animistă. O

tehnică predilectă constă în introducerea unor simboluri universale cu substrat arthetipal în

mediul în care are loc sesiunea terapeutică, pe care individul le poate utiliza drept punți tranziție

între vechiul concept de sine și noul concept de sine.

Punctele forte ale acestei “epistemologii” modeste includ faptul că permite indivizilor să se

simtă eliberați din cercul vicios al etichetărilor “esențialiste”, îi învață relevanța deprinderilor

empatice și a ancorării experențiale în “aici și acum”, și utilizează o abordare psihopatologică

eco-sistemică în virtutea căreia modificarea unui element al sistemului antrenează ulterior

schimbări la nivelul întregului sistem, fapt ce contribuie și la sporirea simțului de responsabilitate

al individului pentru semnalele pe care le transmite în rețeaua sa socială.

Principala limită a acestei propuneri constă în faptul că se bazează pe paradigma științifică

holonomică, care e destul de tânără și nu și-a câștigat încă reputația și sfera de acceptare de care

beneficiază, de exemplu, paradigma newtonian-carteziană.

Epistemologia personala

Documents

Transcript of Epistemologia personala