Delta Dunării

16
Delta Dunării Informații generale Delta Dunării este un spațiu natural de o bogăție peisagistică incredibilă. Delta Dunării se regăsește în regiunea istorică Dobrogea, dar și o mică parte în Ucranica. Este, ca mărime, a doua dealtă din Europa, dar este cea mai bine conservată dintre toate cele din spațiul european. Ca semn al importanței deosebite ce o are această zonă de pe fluviul Dunărea, începând cu anul 1991 Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO, fiind clasificată ca rezervație a biosferei la nivel național, dar și ca parc național în taxonomia internaționala a IUCN. Scurt istoric Fluviu Dunărea izvorăște din Germania, trecând prin 10 țări, prin care străbate și 10 capitale, având o lungime de 2.860 km, până la punctul de vărsare în Marea Neagră, unde se și formează Delta Dunării. Dacă e să folosim termeni specifici, Delta a început să se formeze încă din cuaternarul din glaciația vurniană. Mai pe înțelesul tuturor, începutul formării Deltei a avut loc cu aproximativ 15.000 de ani în urmă. Delta Dunării s-a creat în două faze. Faza continentală, atunci când marea s-a retras, brațele fluviului au lucrat în sol, formându-se canioane, regăsindu-se azi actuala paltformă continentală vizibilă. A urmat a doua fază, faza de golf, Dunărea adunând datorită aluviunilor un spațiu nou, cunoscut în vechime ca „locul unde se plămădește un nou uscat.” Iar istoria de formare a Deltei nu se oprește în această fază, ea continuă să se construiască chiar și în prezent, câștigând aproximativ 40 m 2 anual datorită aluviunilor aduse de Dunăre. Așezare geografică Delta Dunării se regăsește în partea de sud-vest la limita cu Podișul Dobrogei, la est Delta Dunării se unește și se varsă cu Marea Neagră, în timp ce, în partea de nord se formează granița cu Ucraina.

Transcript of Delta Dunării

Page 1: Delta Dunării

Delta Dunării Informații generaleDelta Dunării este un spațiu natural de o bogăție peisagistică incredibilă. Delta Dunării se regăsește în regiunea istorică Dobrogea, dar și o mică parte în Ucranica. Este, ca mărime, a doua dealtă din Europa, dar este cea mai bine conservată dintre toate cele din spațiul european. Ca semn al importanței deosebite ce o are această zonă de pe fluviul Dunărea, începând cu anul 1991 Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO, fiind clasificată ca rezervație a biosferei la nivel național, dar și ca parc național în taxonomia internaționala a IUCN. Scurt istoricFluviu Dunărea izvorăște din Germania, trecând prin 10 țări, prin care străbate și 10 capitale, având o lungime de 2.860 km, până la punctul de vărsare în Marea Neagră, unde se și formează Delta Dunării.  Dacă e să folosim termeni specifici, Delta a început să se formeze încă din cuaternarul din glaciația vurniană.  Mai pe înțelesul tuturor, începutul formării Deltei a avut loc cu aproximativ 15.000 de ani în urmă.Delta Dunării s-a creat în două faze. Faza continentală, atunci când marea s-a retras, brațele fluviului au lucrat în sol, formându-se canioane, regăsindu-se azi actuala paltformă continentală vizibilă. A urmat a doua fază, faza de golf, Dunărea adunând datorită aluviunilor un spațiu nou, cunoscut în vechime ca „locul unde se plămădeşte un nou uscat.” Iar istoria de formare a Deltei nu se opreşte în această fază, ea continuă să se construiască chiar şi în prezent, câştigând aproximativ 40 m2 anual datorită aluviunilor aduse de Dunăre. Așezare geograficăDelta Dunării se regăsește  în partea de sud-vest la limita cu Podișul Dobrogei, la est Delta Dunării se unește și se varsă cu Marea Neagră, în timp ce, în partea de nord se formează granița cu Ucraina.În acest moment, Delta Dunării, doar suprafața României, este de 2.540 km2, dar această suprafață crește anual cu aproximativ 40 m.p. datorită celor peste 67 milioane de tone de aluviuni aduse de către fluviu din țara de orginine, Germania și până în punctul de vărsare în mare.Un punct important al Deltei este punctul de bifurcare. Din zona localității Pătrăgeanca Delta se desparte pe Brațul Chilia în partea din nord și pe Brațul Tulcea pe partea de sud. Brațul Tulcea nu își păstrează aceeași formă până la punctul de vărsare în Marea Neagră, ci se bifurcă din nou din dreptul localității Furca Sfântu Gheorghe, realizându-se Brațul Sulina și Brațul Sfântu Gheorghe.Cazare în Delta DunăriiAvând în vedere că este o zonă cu importanţă turistică deosebită, posibilităţile de cazare sunt nenumărate. Poate cea mai interesantă este zona de campare cu cortul, chiar pe malul Dunării, în special pentru pasionaţii de pescuit şi de dormit în aer liber, sub mirosul superb al vegetaţiei şi sub cântecul păsărilor de apă.Desigur, există posibilităţi de cazare la pensiuni în în multe din localitățile din deltă: Mila 23, Crișan, Dunavățul de Jos, Mahmudia   sau Sulina, dar și în oraşul Tulcea, cel mai mare oraş de pe raza Deltei. Una dintre cele mai interesante oportunități de cazare o reprezită cazarea pe

Page 2: Delta Dunării

hotel plutitor. În general cazarea în Delta Dunării este mai scumpă decât în celelalte zone turistice ale României, efort financiar care se merită din plin. Delta Dunării- rezervaţie a biosfereiDelta Dunării – zona permanent umeda ,declarata rezervaţie a biosferei,se remarca prin originalitatea sa peisagistica,morfohidrologica si faunistica,fiind un unicat european atat sub aspect ecologic,cat si al modului de habitat in mediul deltaic,iar din punct de vedere turistic este una dintre cele mai reprezentative si valoroase zone din ţară.Structura spaţiului deltaic si atractivitatea sa turistica este data de :-reţea densa de brate,gârle,canale,lacuri si bălţi(10,6%),care constituie cai de acces si de circulatie in Delta Dunarii ,dar si locuri pentru excursii ,agrement nautic ,pescuit sportiv;-portiuni de uscat,reprezentate de grinduri de toate tipurile(16,6%),care se impletesc cu zonele mlastinoase si ape(67,2%)-litoralul marin ce ofera plaje intinse cu nisip fin ,mai ales in sectoarele Sulina,Sf. Gheorghe şi Perişor-Portiţa;-originalitatea este data de dunele de nisip de la Caraorman(cele mai inalte dune din tara de 7-8 metri) sau de la Letea sau sărăturile cu o vegetatie rara,sau chiar lipsită de vegetaţie;-intalnim aici o vegetatie specifica zonelor permanent umede:cele mai intinse si compacte stufării din lume>150.000ha,insule plutitoare de plaur,păduri galerii formate din salcii si plopi,paduri de stejari,plante de balta ,nuferi s.a.-fauna este reprezentata de fauna ornitologica(circa310 specii din care80 migratoare);fauna piscicola cu circa 160 de specii din care75 de apa dulce,toate inventariate in cadrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării(R.B.D.D.)in intervalul 1992-1994 si prin fauna de mamifere-importanta pentru vanatoare:mistreti,biyon,hermelina,vidra etc.;-fondul cinegetic , organizat in 18 fonduri pentru vânătoare (gâşte, raţe, lişiţe, sitari, iepuri, mistreţi, fazan, căprioara) cu o suprafaţă depeste130.500ha si fondul piscicol-cu un plafon maxim de 6280t/an,din care 8t de sturioni-pot fii exploatate in condiţiile stabilite de Administraţia R.B.D.D.,generand turiusmul de vânătoare si pescuitul sportiv.-suprafaţa totala a R.B.D.D. este de 4.178 km²,din care pe teritoriul României se afla3.446km². Există 50.000 ha de terenuri strict protejate ,inglobate in 18 rezervaţii reprezentate prin:

1. Roşca-Buhaiova cu cea mai mare colonie de pelicani comuni din Europa2. Letea cu padurile de tip "haşmac",paduri de stejar si vulturul codalb(haliaetus albicilla)3. Sărături-Murighiol- complex de lacuri sărate unde se protejeaza locurile de popas si de

cuibarit pentru ciocîntors,piciorong,prudăriş de sărătură,raţa cu perucă,corcodelul cu gât negru.

4. Răducu-lac izolat in delta maritimă in care se protejeaza populatiile de pesti,mamifere si pasari migratoare.

5. Erenciuc –padure de arin negru,cu rogoyuri inalte,yona de cuibarit a vulturului codalb6. Popina –insulă stâncoasă in zona Razim,loc de cuibarire a califarului alb,loc de popas al

păsărilor migratoare.

Page 3: Delta Dunării

7. Sacalin-Zătoane- cuprinde Inselele Sacalinul Mare si Sacalinul Mic. Zonă de hranire a peste 200 de specii de păsări:chira de baltă,piciorongul si ciocîntorsul; aici intalnim cea mai mare colonie de chiră de baltă.

8. Periteaşca –Bisericuţa –Portiţa – cuprinde o zona de popas,cuibarire si hranire a numeroase pasari acvatice. Bisericuta e o insula stancoasa,un fragment al reliefului predeltaic in lacul Razim.

9. Capul Doloşman - loc de cuibarire pentru lăstunul mare,pietrarul negru si buha mare,dihorul patat si vidra.

10. Grindul lupilor –intre lacurile Zmeica si Sinoe,loc de popas si hranire pentru pasarile migratoare.

11. Istria – Sinoe – păsări acvatice:călifarul alb,piciorongul,ciocântorsul,prudăraşul de sărătură,ciovlica rosietică,pasarea orgoliului.

12. Grindul –Chituc: cuprinde lacurile caracteristice cu locuri de popas si hranire pentru pasarile migratoare.

13. Rotundu –lac de luncă din zona inundabila Somova.14. Nebunu 15. Vătafu –Lunguleţ16. Caraorman 17. Potcoava 18. Belciug .

Principalele zone turistice acceptate de R.B.D.D. si A.R.B.D.D. unde se pot organiza diverse activităţi specifice spatiului deltaic sunt:

1. Zona turistică Letea –C.A.Rosetti,cu spatii de cazare la Sulina si localităţile rurale existente

2. Zona turistică Chilia – Padina ,cu cazare in circa 15 gospodării din localitatea Chilia;

3. Zona turistică Mila 36 – 23 ;4. Zona turistică Matiţa – Bogdaproste;5. Zona turistică Gorgova – Uzlina;6. Zona turistică Roşu – Puiu;7. Zona turistică Razim – Dranov ,cu complexul turistic Murighiol, hotel Jurilovca,

Camping Portiţa;8. Zona turistică Grindul Lupilor – Chituc, cu cazarea turistilor la particulari;9. Zona turistica a litoralului, cu plajele de la Sulina , Sfântu Gheorghe,Canalul

Sondei, Chituc si Portiţa.

La nivelul Deltei Dunării au fost stabilite 7 trasee turistice pentru circulaţia fluviala.Potenţialul turistic este redat de obiective istorice cum ar fi: cetăţile grecesti de la Histria(sec VII î.e.n.) si Arganum (sec VI-V î.e.n.),cetatea bizantină de la Enisala(sec X-XI),Muzeul Deltei Dunării din Tulcea;se adauga elementele etnofolclorice si asezările omenesti cu un specific

Page 4: Delta Dunării

deltaic aparte:case mici acoperite cu stuf si imprejurite cu gard din stuf,atrag fluxuri turistice importante.Comparativ cu experienta internationala ,pentru suprafata Deltei (raportat si la numarul de locuitori ) a rezultat o capacitate optima de primire de circa 2 milioane de turisti pe an.Baza tehnico-materialaIn prezent baza de cazare este reprezentata prin cele 4.827locuri de cazare(1,54% din totalul capacitatii de cazare din Romania ) din care 49,7% se afla in zona liumitrofa sudica ,in special la Tulcea – 626 de locuri – si 50,3% adica 965 de locuri de cazare in Delta propriu-zisă.Aproape jumatate din locurile de cazare :-(47,7%) se concentreaza in unitati hoteliere,

-39,8% in căsuţe

-4,8% in hoteluri plutitoare

-2,3% in hanuri

-5,4% in cabane.x

Reţeaua unitatilor de alimentatie este legata functional de baza de cazare;o importanta deosebita: cherhanalele de la Chilia Veche ,Periprava,Tatanir,Mila 23,Gorgova, Periteasca, Caraorman , Sulina etc. ce e organizeaza,in programele speciale, traditionalele mancaruri pescaresti.Declararea Deltei Dunării ca Rezervaţie a BiosfereiImpune ca activitatea de turism sa fie redefinita cu promovarea unui turism ecologic ,ceea ce ar insemna urmatoarele:-turismul trebuie sa devina treptat o activitate organizata,practicata in grup sau individual si in conditiile unei colaborari intre tour-operatori ,prestatori de servicii ,comunitatile locale si A.R.B.D.D.;se impune astfel,elaborarea unui cadru legislativ coerent pentru desfasurarea activitatii de turism in rezervatie.-restructurarea formelor si a programelor turistice;promovarea unui turism mai putin poluant(turism de cunoastere,extinderea turismului de sejur);introducerea unei forme de agrement sportiv si nautic adecvate suprafetelor acvatice din Delta si in corelatie cu cerintele de protejare si conservare a ecosistemelor(pe Dunărea Veche-Crişan –Mila23; Crişan-Sulina;bucla Uzlina);extinderea turismului expeditionar pentru tineret.-turismul se exclude din zonele strict protejate si de reconstrucţie ecologică dar se poate practica in restul Deltei si anume:in zonele tampon-turism specializate(de cunoastere,stiintific;foto-safari),in zonele de litoral,neincluse in rezervatii stiintifice ,se permit amenajari pentru turismul de sejur,agrement specific plajelor.-limitarea treptata a turismului de masa si stabilirea unor fluxuri turisticein corelatie cu capacitatea de suport ecologic a fiecarui ecosistem si zona,care sa conduca la evitarea incarcarii excesive a unor trasee sau zone turistice si a diseminarii spatiilor de cazare in delta. Aceasta restrictionare poate fii privita si ca promovarea unui turism mai scump(indeosebi pe piata externa)

Page 5: Delta Dunării

-retehnologizarea navelor de croaziera si agrement, pentru a corespunde exigentelor de protectie a ecosistemelor si elaborarea unor reglementari privind tipurile de nava si alte ambarcatiuni.-stabilirea si amenajarea unor puncte de control si informare la principalele porti de intrare in Deltă:Tulcea, Murighiol, Mahmudia, Sulina ,Chilia si Jurilovca.-dotarea echipamentelor turistice actuale din deltă cu instalatii antipoluante si realizarea unei infrastructuri corespunzatoare in localitatile din delta.Amenajarea si exploatarea Deltei Dunării

programele turistice trebuie sa corespunda motivatiilor principale ale deltei,acestea trebuie organizate pe apa,atat pe brate,pe canale ,garle si lacuri,cat si spre locurile accesibile cu barci.

Realizarea unor dotarii hoteliere este nerentabila,datorita costurilor mari a investitiilor legate de lucrarile conexe si a sezonalitatii pronuntate

Accentu trebuie pus pe:dotarea cu ambarcatiuni de toate tipurile ,amenajari usoare de cazare si alimentatie , amenajarea unor platforme suprainaltate pentru campare si agrement(ordonarea circulatiei turistice individuale si vizitarea unor locuri inaccesibile); Amenajarea unor dotari de agrement nautic si sportiv in locurile de concentrare turistica.

Completarea cu dotari de agrement a actualelor nuclee turistice de pe malul bratului Sf. Gheorghe / bucla Uzlina- ce trebuie sa sustina circulatia turistica din zonele turistice Uzlina-Gorgova, Puiu-Roșu si Razim- Dranov.Mijloacele si formele de promovare si publicitate a R.B.D.D. si nu a Deltei Dunarii pe piata turistica ,ca si informarea si educarea turistilor si a locuitorilor in spiritul protejarii mediului deltaic sunt alte componente ale reorientarii activitatii de turism in cea mai originala,si inca,netransformata delta a Europei.

Tipurile majore de impact produse de turism asupra mediului-cap VI

Revigorarea turismului romanesc presupune remodelarea produselor turistice in functie de evolutia motivatiilor turistice la nivel intern si international,in special in dezvoltarea unei game noi,superioare ,atat din punct de vedere calitativ cat si cantitativ. Aceste deziderate se sprijina pe o serie de elemente cu valoare determinanta asupra turismului:

Valoarea cantitativa si calitativa a resurselor naturale si culturale Nivelul cresterii economice generale ce duce la cresterea de noi locuri de munca Evolutia cursului de schimb valutar ce sustine puterea de cumparare a rezidentilor si

turistilor Repartitia resurselor turistice si a veniturilor ce infuenteaza evolutia fluxurilor turistice.

Problemele de impact ale turismului asupra mediului sunt numeroase:

Exploatarea resurselor naturale Schimbari in structura biodiversitatii Fenomene de eroziune Poluare

Page 6: Delta Dunării

Modificari estetico-ambientale Modificari estetice si vizuale Infrastructura Schimbari in structura si textura urbana Forme de conservare si restaurare resurse turistice Competitia/supraexploatarea Modificari asupra entitatii culturale

Aceste categorii majore de impact produse de turism asupra mediului natural si construit impun evaluarea corecta a acestora,ca instrument de stabilire a viitoarelor amenajari turstice si de orientare a activitatilor turistice,pentru a fii in concordanta cu cerintele de respectare a calitatii mediului inconjurator.Derularea activitatii turistice presupune realizarea unui studiu de impact cu urmatoarea analiza:

Descrierea activitatii propuse pentru preyentarea obiectivelor,a fazelor de realizare,gradul de exploatare a resurselor turistice;

Prezentarea situatiei starii actuale a calitatii mediului, a tendintelor de evolutie a componentelor sale,pentru a aprecia nivelul de exploatare turistica;

Analiza aspectelor de impact,cu investigarea detaliata a tipurilor de impact ce pot aparea si a formelor de manifestare pe termen scurt si mediu;

Descrierea alternativelor posibile fata de proiectul sau activitatea initiala,pentru evitareaproducerii impactelor asupra mediului;

Propuneri concrete de ameliorare a problemelor de impact ce pot aparea,mai ales cele cu efecte distructiveasupra mediului

Elaborarea unui plan de monitorizare a derularii activitatii turistice si a impactelor produse,pentru a introduce imbunatatiri menite sa atenueze efectele negative asupra mediului ambiant.

Manifestarea fenomenului de impact,mai ales al celui negativ,rezulta din neconcordanta dintre modul de exploatare a resurselor in turism si capacitatea acestora de a suporta un anumit nivel de valorificare in timp si spatiu.

6.1.Conceptul si categoriile capacitatii de suport a mediuluiIn domeniul turismului capacitatea de suport este strans legata de nivelul de concentrare a structurilor si fluxurilor turistice. Problemele capacitatii de suport ecologic sau de incarcare difera in functie de cele 3 mari tipuri de zone turistice:

Zone emitatoare de turisti Zone de tranzit Zone receptoare

Capacitatea de suport a unei destinatii turistice exprima efectivnivelul sau de toleranta fata de anumiti factori negativi. Exista tendinta de folosire a termenului de primire,dar de fapt este vorba de capacitatea de incarcare a mediuluicu noi dotari si amenajari/stabilirea acestei capacitati se

Page 7: Delta Dunării

face prin criterii masurabile,raportate la elemente cantitative(rate),in balanta cu notiunile de timp,spatiu,turism:

Timpul:determina 3 tipuri de capacitate:1)capacitate maxima2)capacitate saptamanala/zilnica3)capacitate anuala-axata pe o eventuala planificare pe termen mediu si lung Spatiul:se refera la unitatea de suprafata si de lungime care poate fi folosita in turism.

Include 3elemente:1)unitatea de masura:capacitati de cazare,alimentatie publica,transporturi,servicii2)identificarea zonelor de densitate:nr de persoane/ 1ha,sau plaje,partii etc.3)nivelul de echipare:unitatea de spatiu/de echipament raportata la nr de persoane Rata dezvoltarii turistice se refera la realizarea unui raport intre capacitatea/exploatarea

turistica si populatia locala,capacitatea de transport densitatea kilometrica,frecventa sezoniera,beneficiile economice.

Sunt definitii care considera capacitatea de primire ca fiind capacitatea zonei de destinatie de a absorbi turismul,pana la limita impactului negativ al acestuia.exista si presupunerea conform careia exista o anumita elasticitate a capacitatii de primire ,pot fi facute anumite interventii pentru a elimina impactul negativ al turismului si capacitatea de primire poate creste

Ex:poate fi prelungita"durabilitatea" vegetatiei;educarea si informarea vizitatorilor pot schimba in bine comportamentul acestora;anumite modificari fizice pot fii practicate astfel incat zona sa fie transformata din suprautiliuzata intr una subutilizata.

Categorii ale capacitatii de suport pentru turism Capacitatea ecologica:se refera la acel nivel in care dezvoltarea turismului ,sau activitatii

recreationale,peste care mediul devine degradat sau compromis. Capacitatea fizica:facilitatile oferite de teritoriu sunt "saturate",sau incep sa se manifeste

deteriorarile mediului din cauza suprautilizarii turistice sau a infrastructurii inadecvate. Capacitatea social-perceptiva:reprezinta nivelul de saturare al populatiei localesi de

respingere a vizitatorilor,considerand ca acestia distrug mediul. Capacitatea economica .puterea de a absorbi functiile turistice,fara aparitia activitatilor

nedorite.(analiza cost-beneficiu) Capacitatea psihologica:este depasita in momentul in care turistii nu se mai simt

confortabil in zona de destinatie,din cauza atitudinii negative a localnicilor.

Aceste categorii de suport exprima in mod real si direct puterea de incarcare a unui spatiu geografic si arata limitele teritoriului in a asigura functia turistica si servicii de calitate,pe termen mediu si lung.Capacitatea de schimb turistic(1985,R.Bullon):raportul dintre suprafetele folosite in diferite formede turism si normele de utilizare a spatiului pentru asigurarea diverselor servicii turistice prin metru patrat pe persoana.

Page 8: Delta Dunării

Din anul 2009,s a folosit indicele de competitivitate a calatorilor si turismului ,propus la Forumul economic mondial de la Davos din Elveția=circa 133 de tari au fost evaluate prin acest indicatorsi include 3 aspecte majore:1)cadrul general si de reglementare:sistemul politic,securitate ,sanatate ,igienapublica,starea mediului de afaceri care sustine turismul;2)dotarea cu infrastructura3)totalitatea resurselor: cu abordarea problemelor legate de educatie ,formare profesionala,nr si calitatea resurselor naturale si culturale.

Factorii de degradare a mediului inconjurator si a potentialului turisticDezvoltarea societatii supune mediul inconjurator la 2 tipuri principale de presiuni:

Explozia demografica,expansiunea oraselor, acresterii considerabile inregistrate de industrie ,agricultura si alte domenii de activitate,amplificarea circulatiei si sistemelor de transport si comunicatii, exploatari intensive si extensivea resurselor naturale

Si alta,mult mai putin agresiva si cu caracter predominant sezonier,care decurge din folosirea mediului inconjurator pentru activitati de turism si agrement.

De aceea se admite ca degradarea mediului inconjurator si a resurselor turistice sunt generate de 2 mari grupe de factori:

Factorii care sunt urmareadirecta a dezvoltarii economice generale si a infrastructurii Factorii care provin din folosirea mediului ambiant pentru turism si agrement.a)prima grupa de factori:poluarea aerului,a apei,a solului ,sonora,degradarea peisajului,degradarea padurilor,degradarea rezervatiilor naturale si a monumentelor naturii.b)si cea de a 2 a grupa de factori-turismul-ca orice activitate umana ,fiind un consumator de spatiu si de resurse,participa implicit la degradarea si poluarea mediului inconjuratorsi a potentialului turistic.Tipuri de poluare determinate de turism:

poluarea fizica:sezonalitatea in timp si spatiu a consumului turistic(sezonalitatea activitatii turistice,agresarea naturii de catre turisti

degradarea fizica a aparatelor si echipamentelor medicale amenajarea turistica necorespunzatoare poluarea chimica,estetica,morala,psiho-sociala.

Aplicarea sistemului de turism verdeO economie verde este una care duce la imbunatatirea calitatii vietiiumane,asigura echitatea sociala,contribuie in timp la reducerea semnificativa a riscurilor de mediu si a degradarilor ecologice.(UNEP 2010).Indicatorul global al economiei verzi,publicat anual de catre firma de consultanta Dual Citizen Inc.,ce prevede niveluri de evaluare si perceptie pentru stabilirea existentei unei economii verzi. Acest indicator include 4 dimensiuni principale ce definesc o economie nationala verde:

1. modul de conducere si masurile luate de stat si institutiile guvernamentale pentru aplicarea cerintelor de mediu si a celor ecologice;

2. politici interne si actiuni directe poentru promovarea cu succes si utilizarea energiei regenerabile in piata de origine;

Page 9: Delta Dunării

3. investitii in tehnologii nepoluante(cleantech investment)si asigurarea conditiilor de aplicare in fiecare tara;

4. sustinerea turismului verde si promovarea turismului durabilprin parghii initiate la nivel guvernamental.

Indiferent de forma de turism practicata,destinatia turistica aleasa,s a trecut la aplicarea a 3 initiativemenite sa puna intr o ecuatie echitabila si constructiva relatia mediu-turism:

1. aplicarea eco-managementului in toate sectoarele industriei turistice2. aplicarea etichetei ecologică in turism3. aplicarea sistemului de hotel verde.

Ecomanagementul-presupune o gestionare mult mai atenta a tuturor resurselor turistice,dar si ale altor materii prime si bunuri semifinite si finite.,in asa fel incat sa se obtina o reducere a consumurilor specifice,dar si o reducere a poluarii.Creeaza noi locuri de munca;participa direct la sustinerea pozitiva a balantei de plati;sustine crearea de noi materii primedin surse reciclate;sustine alte activitati economice,contribuie la diminuarea saraciei lșa nivel local si regional,sustine dezvoltarea durabila a turismului;asigura dezvoltarea industriei ospitalitatii prin prisma cererii internesi externe pentru turism durabil.Sistemul de green-hotel- in industria mondiala si ce a nationala hotelurile sunt unitati de cazare ce detin o pondere insemnataca nr de camere si locuri,fiind cele mai solicitate de tursti.,fiindca au capacitatea de a oferi cele mai bune servicii turistice. Activitatea green-hotelurilor implica construirea de noi unitati de cazare ce respecta normele de mediu,sau presupun reanbilitarea celor vechi dupa noile norme de calitate a mediului. O unitate de acet gen respecta cele mai exigente criterii ecologice ,pornind de la procesul de proiectare si constructie pana la produsul finit.In Bucuresti sunt 2 hoteluri care au incercat sa aplice forma ceamai simpla de green hotel:Hotel Crowne Plaza si Hotelul JW Marriott.In Romania exista cateva unitati care aplica aceste cerinte de mediu cum ar fii eco-hotel si anume:

hotelul Saturn din statiunea Saturn:reducerea de energie electrica si de apa,folosirea redusa a substantelor chimicalesi pe colectarea selectiva a deseurilor indeplinind 37 de cerinte obligatorii dintr un total de 84 de criterii obligatorii si facultative.

Hotel Vega din statiunea Mamaia,dupa o perioada de reconstructie de 2 ani functioneaza la categoria de 5*.acesta a fost dotat cu sistem de iluminat pe baza de senzori in spatiile publice,cu instalatii sanitare cu functii economice,cu echipamente de filtrare a apei provenite din magistrala urbana si cu ferestre cu senzori conectati la sistemul de ventilatie automat si ca urmare a modernizarilor facute detine statutul de eco-hotel acordat in urma unui audit desfasurat de TUV Rheinland,cel mai puternic organism de certificare din tara.

Etichetarea ecologica(verde)in turismA pornit dupa exemplul de aplicare a standardelor ISO in diverse domenii de activitate economica. Este sustinut de UNEP,datorita faptului ca aduce schimbari in comportamentulconsumatorilor si producatorilor,fiind stabilite econivele de consum.

Page 10: Delta Dunării

La noi in tara-Blue Flag pentru calitatea apei marine pentru imbaiere in statiunile de pe litoral si a plajei. Acesta se aplica in Europa din 1987,iar in 2004 erau etichetate deja 2211 plaje si 605 porturi. Alt sistem de etichetare vizeaza serviciile turistice din parcurile nationale si naturale,pentru sustinerea ecoturismului- Green Globe21-.In concluzie industria turistica a Romaniei poate participa activ la conservarea ecosistemelor naturale si antropice,urmand o directie de actiune in favoarea exploatarii durabile a intergului patrimoniu turistic.