criticismul junimist
-
Upload
andreea-raluca -
Category
Documents
-
view
41 -
download
1
description
Transcript of criticismul junimist
Junimea a fost o grupare literar-culturală înfiinţată la jumătatea secolului al XIX-lea, care a dat naştere unui curent de idei numit junimism.
Activitatea Junimii a reprezentat un moment de efervescenţă creatoare, susţinută de un spirit critic
remarcabil, impunându-i în viaţa culturală pe scriitorii care au transformat această perioadă în epoca marilor clasici. Apariţia grupării, în 1863, a
fost rodul iniţiativei a cinci tineri, întorşi de la studii din străinătate: Titu Maiorescu, Theodor Rosetti,
Vasile Pogor, Iacob Negruzzi şi Petre Carp.
3.
Nicolae Manolescu, nascut Nicolae Apolzan, este un academician,
critic literar, editorialist, profesor universitar,
eseist, istoric literar si politician roman. Este considerat a fi unul din
cei mai importanti critici literari contemporani.
Nicolae Manolescu
Nicolae Manolescu spune că vresurile baladei “Meşterului Manole” pot avea şi unalt înţeles,că, în creaţie nu există un început unic absolut,că fiecare început
presupune“un zid parasit”, adică un început anterior.El se întreabă dacă istoria
culturii noastre nu decurge dintr-un sacrificiu originar,ci mai degrabă este un
şir de sacrificii.Manolescu crede că ne lipseşte un Homer, ca simbol al întâiului descălecat cultural deoarece cărturarii nostri suferă de obsesia începutului şi
încearcă să facă ei adevăratul început.Despre Maiorescu
spune că nu este “original” la fel ca alţii deoarece a vrut să construiască pe zidul “nemantuit” de predecesori, un zid mai
trainic.
Dintr-un punct de vedere absolut, cartea este un eşec,dar un eşec de care
Manolescu a fost conştient.Fiind conştient de această contradicţie, el şi-a asumat-o şi atransformat-o într-o condiţie necesară.De
aceea, Manolescu îl vede pe Maiorescu criticul exemplar.În condiţiile în care cultura romană începe de mai multe ori în fiecare secol, dar fără să aibă niciodată conştiinţă începutului dintâi, nu se poate vorbi de o libertate a criticului de circumstanţe.Dacă sunt scriitori care au iluzia libertăţii, criticii
sunt mai lucizi şi mai sceptici şi se lasă zidiţi în timpul lor cu bună-ştiinţă, convinşi
că nu au de ales.
În 1869, Maiorescu scria în apărarea “criticii”, a polemicii, următoarele cuvinte:“Din
momentul în care se recunoaşte că suntem în tranzitiune, din acel moment se recunoaşte şi legitimitatea criticii şi se osândeşte lenevirea, care aşteaptă binele în viitor fără nicio luptă şi care, văzând răul, îl măguleşte, cu speranţa că se va îndrepta de la sine. De la sine nu se
îndreptează nimic în capetele unei generaţiuni;căci orice cultură este rezultatul unei lucrări încordate a inteligenţei libere, şi datoria de a afla adevărul şi de a combate eroarea se impune fără şovăire fiecărui om
care nu se mulţumeşte cuexistenţa sa privata, de toate zilele, care mai are o coardă în sine,
ce răsună la fericirea şi nefericirea naţiunii din care s-a nascut.”
În “Contradicţia lui Maiorescu”, Nicolae Manolescu prezintă imaginea
unui “Maiorescu-demiurg”, a unui (majusculat, fireşte) „Critic exemplar“,
avînd vocaţia „excepţională“ a începutului (ba chiar „obsesia“ lui), un Maiorescu care, delimitîndu-se de toţi predecesorii, încearcă a fixa, prin sine,
un început absolut al culturii româneşti moderne.
În opinia lui N. Manolescu, „Maiorescu a avut sentimentul cel mai puternic că e chemat să înceapă“, opera lui fiind
„simbolul unui început esenţial“
Tudor Vianu (n. 27 decembrie 1897/8 ianuarie 1898, Giurgiu- d. 21 mai 1964, București) a fost un estetician, critic și istoric literar, poet, eseist,
filosof și traducător român.
Tudor Vianu
Tudor Vianu:
Spiritul filozofic al Junimii este reprezentat de dorinta membrilor de a construi o solida baza teoretica in care
aplicatiile devin doar o urmare fireasca a rationamentului; Gustul junimistilor pentru clasic si academic este reprezentat de refuzul acestora de a accepat inovatiile
momentului indiferent daca acestea se numeau simbolism sau naturalism in literatura, impresionism in pictura sau
muzica;Spiritul oratoric al junimismului impune un model in
care totul, de la vestimentatie la distie trebuia sa dovedeasca perfecta stapanire de sine, rigoare, masura.
Iar spiritul ironic al junimistilor venea din nevoia de a sublinia caracterul lipsit de formalitati al actiunii lor
culturale, devizele glume precum “intra cine vrea ramane cine poate” sau poreclele de care nu scapa nimeni sunt un
mod de a intelege activitatea junimista.
Astăzi, atunci când televiziunea face să se nască o limbă română violentă şi guturală, este dificil de imaginat că “ Junimea “ , ca societate şi ca spirit, a putut exista cu adevărat.
Secolul şi jumătate care ne desparte de cercul ieşean a adus cu sine nu
doar o schimbare a felului în care ne vorbim propria limbă, ci şi
trecerea către un prag al vulgarităţii care pare fără precedent
în modernitatea noastră.
“Amintiri din Junimea”
De aici, aşa cum notează Ioana Pârvulescu în rândurile de deschidere la această nouă ediţie din “
Amintiri din Junimea”, necesitatea acestei terapii prin memorie şi lumină care este recitirea textelor
memorialistice ale lui Iacob Negruzzi. Prin intermediul lor este ca şi cum am
primi privilegiul de a privi, timp de câteva ore sau de câteva zile, prin gaura cheii, spre acelspaţiu în care se naşte primul nostru canon. Dacă suntem atenţi, o dată cu acest cronicar caldşi melancolic care este Negruzzi, putem auzi şi conversaţiile
străluceşte voltairianul Pogor şi ne putem minuna în faţa acelui râs fără de pereche al lui
Creangă. În fine, avem acces la acea istorie care nu se scrie niciodată cu litere mari, dar
din care se hrăneşte identitatea noastră, atâta cât a supravieţuit trecerii comuniste.
“ Junimea”, şi aici Iacob Negruzzi avea dreptate să-i marcheze unicitatea, este unul dintre
acele momente aurorale ce face existenţa unui popor să fie inzestrată cu sens. Oamenii de la “Junimea” nu sunt, cu excepţia lu Eminescu, genialoizi romantici, ci fiinţe care îşi domină cultura printr-un meşteşug rar al echilibrului. Uniţi de valori, ei nu încetează să ramână un
mănunchi de individualităţi care nu se confundă între ele.
Ritualul junimist se construieşte din contribuţia fiecăruia dintre cei care participă
la această solidaritate ludică. Actul de a ţine o conferinţă, de a citi un text în faţa colegilor de
comunitate, actul de a împărtăşi o carte care te marchează, prin lectură, sunt , toate
aceastea,semnele unui firesc care ne apare, după un secol şi jumătate, ca o formă de
miracol.
George PanuGheorghe Panu (ortografiat și George Panu) (n. 3 martie 1848 - d. 6 noiembrie 1910)a fost un avocat, om politic, ziarist, scriitor și memorialist român.Primele manifestări ale lui G. Panu în domeniul criticii și esteticii literare datează din jurul anului 1882 când, împreună cu un grup de prieteni (printre care Xenopol, C. D. Dumitrescu și alții) organizează o tentativă de reluare a conferințelor Junimii.
Scrise din poziţia de adversar politic al conservatorilor junimişti, Amintirile lui George Panuau contribuit, potrivit lui E. Lovinescu, la fixarea societăţii literare în conştiinţa publică şi l-au transformat pe autor în cel mai important memorialist al gruparii.
Tabloul spiritual al „Junimii” este reconstituit prin descrierea momentelor sale cheie – banchete aniversare, prelegeri, primul ministeriat al lui Maiorescu, politica printre junimişti, dar şi prin portrete celebre – Eminescu, Creangă, Pogor, Alecsandri sau Carp. Apărute iniţial în publicaţia Săptămîna, mărturiile lui George Panu dovedesc intuiţie de gazetar experimentat şi captivează cititorul prin farmecul relatării şi detalii mai puţin cunoscute din istoria grupării.
Portret colectiv al membrilor “Junimii”(Medalionul “Junimii”)
Proiect realizat de:
Anton Rebeca Naomi
Hanu Georgiana Ionela
Bucica Andreea Raluca
Donciu Vladut Ionel
Petrescu-Miron Paraschiva
Chiribasa Ramona Mihaela
Hanu Adelina Ramona