Cresterea Si Dezvoltarea Matcilor
-
Upload
florin-vlad -
Category
Documents
-
view
124 -
download
26
description
Transcript of Cresterea Si Dezvoltarea Matcilor
52
INTRODUCERE
Apicultura (apis = albina, cultura = cultivare) este ştiinţa care studiază viaţa, creşterea şi
îngrijirea albinelor, în scopul obţinerii şi folosirii produselor apicole şi al polenizării culturilor
agricole. Ca ramură a zootehniei, se bazează pe instinctul albinelor de a depozita rezerve de
hrană peste necesarul de consum, rezerve care sunt folosite de apicultor.
Momentul apariţiei albinelor pe planetă este considerat acela în care au apărut pe pământ
şi plantele fanerogame (plante cu flori), care prin nectarul şi polenul lor ofereau hrana necesară
acestora.
Polenul acestor plante, în urma mişcărilor tectonice, a rămas impregnat în diverse roci,
formând astfel polenul fosil, relicvă a vegetaţiilor care s-au succedat în frământata istorie a erelor
geologice. Descoperirile făcute în urma cercetărilor palinologice au pus în evidenţă incluziuni
microscopice de polen fosil în diferite roci.
Palinologia formează acea parte a ştiinţei care se ocupă cu studiul urmelor de polen fosil,
în scopul stabilirii speciilor de plante fanerogame care au existat şi datorită cărora albinele au
putut să-si procure hrana.
Se consideră, în mod logic, că albinele au apărut şi au evoluat într-o perfectă
interdependenţă cu plantele. Rămăşiţele fanerogame întâlnim pe la sfârşitul perioadei secundare
şi tot în această perioadă găsim şi resturi de insecte himenoptere fosile, păstrate în masa rocilor
sedimentare, stratificate în scoarţa pământului. Cercetările paleontologice ne confirmă faptul că
albinele au apărut pe pământ cu mult timp înaintea apariţiei omului.
Ţara noastră se înscrie în zonele cu bogate resurse melifere, fapt care explică faptul că
prima informaţie istorică despre apicultura din Dacia o avem de la istoricul grec Herodot
(484-425 î.H.), care a fost uimit de mulţimea de albine de pe malul stâng al Dunării, locuit de
geţi. Xenofon (430-355 î.H.) afirma că “hrana geţilor constă în primul rând din miere, legume,
lapte şi preparate din lapte şi puţină carne”, iar naturalistul roman Claudius Aelianus (secolul III
î. H.) menţiona exportul de miere în faguri făcut de strămoşii noştri în acele vremuri.
52
Cercetând documentele vremurilor trecute, B. P. Hajdeu în lucrarea Istorie critică
menţionează că locuitorii din Valea Mureşului aprovizionau cu miere şi ceară multe sate din
Europa.
Nicolae Iorga în lucrarea Coloniile greceşti din Dobrogea, vol. 1, scrie că schimbul de
grâne miere şi ceară cu Asia, era foarte activ.
Alexandru Xenopol, în Istoria românilor scrie: „… dacii se îndeletniceau cu agricultura,
creşterea vitelor şi cu cea a albinelor”. „… dacii, în toamnă, coborau la mare pentru exportul
belşugului holdelor, a mierii şi a cerii albinelor”.
Mierea a fost secole de-a rândul sursa principală de îndulcire a alimentelor, cunoscându-
se valoarea nutritivă şi energetică precum şi efectele sale terapeutice.
Ing.MUNTEANU (2007) , astăzi, apicultura are nu numai o importanţă economică, ci şi
una ecologică şi socială. Dacă la începuturi apicultura era practicată în mare parte pentru
avantajele de natură economică, astăzi ea a căpătat noi semnificaţii în contextul globalizării.
Cercetări recente au arătat că albinele au un rol deosebit în menţinerea unui echilibru
ecologic stabil, mai întâi datorită faptului că prin polenizare asigură perpeturarea nenumăratelor
specii de plante care se constituie ca hrană pentru celelalte vieţuitoare din lanţul trofic, iar în al
doilea rând prin aceea că albinele se constituie în senzori ai poluării, produsele rezultate în urma
activităţii lor conţinând noxele prezente în mediu pe o rază de cca. 3 km în jurul stupului.
Fig. 1 Matca. ( http://www.stuparitul.com)
52
Cap.1o. IMPORTANŢA CREŞTERII MĂTCILOR ÎN PEPINIERE
PENTRU AMELIORAREA MATERIALULUI BIOLOGIC ŞI SPORIREA
PRODUCŢIEI APICOLE.
Cunoaşterea biologiei şi comportamentului albinelor a decurs din necesitatea de a le
exploata corespunzător. Cunoaşterea relaţiei plantă-albină, de fapt o relaţie complexă din lumea
vegetală şi insecta socială a ajutat la cunoaşterea şi stabilirea bazei melifere adecvate şi
întocmirea unor scheme şi programe de polenizare optime în condiţiile unei agriculturi intens
dirijate.
Practica apiculturii moderne, cere apicultorului sa aibă în permanenţă familii de albine
puternice, capabile să valorifice cele mai variate culesuri. Pentru aceasta el are nevoie în primul
rând de mătci de o calitate superioară. Matca fiind singura femelă din familia de albine care
asigură perpetuarea specie, purtătoarea patrimoniului ereditar feminin si masculine, este singura
capabilă să transmită la descendenţi însuşirile morfo-productive acumulate. Dispariţia mătcii
dintr-o familie de albine atrage dupa sine declanşarea unei activităţi pentru formarea unei noi
mătci şi în cazul în care din anumite motive nu este posibil acest lucru se ajunge în final la
dezorganizarea familiei şi chiar pierderea acesteia. Perioada optimă de producere a mătcilor
practicandu-se un sistem intensiv, coincide cu perioada de dezvoltare maximă a familiei,
existenţa în cuib a unui număr mare de albine tinere, a unui număr suficient de trîntori şi a unor
rezerve suficiente de polen şi miere.
Producerea şi difuzarea în producţie a unui număr mare de mătci crescute din materialul
biologic cu însuşiri morfo-productive superioare, verificate anterior, vor da posibilitatea
înzestrării stupinelor din ţară, cu material biologic adecvat, ameliorat, bine adaptat la condiţiile
de zonă de la noi pentru valorificarea cu maximă eficienţă a culesurilor şi pentru formarea de noi
familii.
Creşterea mătcilor în sistem intensiv oferă un avantaj prin numărul mare de mătci
obţinute intr-o perioada relative scurtă de timp, mătci de calitate superioară cu origine cunoscută,
selectionate si care vor transmite în descendenţă calităţile lor pe care noi le-am urmărit.
52
Selecţia artificială este cea mai folosită metoda în apicultura intensivă şi presupune
depistarea, păstrarea şi înmulţirea materialului genetic valoros dar totodată selecţia presupune şi
înlăturarea familiilor de albine necorespunzătoare.
În cadrul selecţiei mătcilor se urmăresc însuşiri principale ca: producţia de miere, ceară,
polen, prolificitatea mătcilor, rezistenţa la iernare şi boli, dezvoltarea timpurie a familiei
primăvara, blândeţea, predispoziţia la roire (nedorită), totodata sunt urmărite şi anumite însuşiri
secundare, cum ar fi: vigoarea albinelor, hărnicia, modul în care îşi clădesc fagurii, depozitarea şi
căpăcirea mierii.
Ameliorarea albinelor se diferenţiaza de cea a altor specii deoarece matca şi albinele nu
sunt identice din punct de vedre genetic; împerecherea mătcilor este necontrolabilă, aceasta
neavând loc in interiorul stupului ci în exterior, în mediul natura(în aer); matca realizează
împerecherea cu un număr mare de trântori (7-14); la momentul actual însămânţarea artificială
este greu accesibilă, nefiind înca elaborată o metodologie concretă in acest sens.
Datorită prolificităţii mari a mătcii (150-200 mii ouă într-un sezon), munca de ameliorare
este cu mult uşurată. Efectivul de albine lucrătoare se poate obţine rapid datorită perioadei scurte
de dezvoltare (stadiul ou-adult durează 21 zile). În această activitate familiile folosite sunt
familiile recordiste devenind astefel familii materne. Sunt considerate familii recordiste, familiile
a căror producţie depăşeşte cu 60% media stupinei.
Variabilitatea naturală a populaţiilor de albine autohtone dă posibilitatea apicultorilor
amelioratori să aleagă pentru reproducţie, familiile de albine cu indici potriviţi tipului de cules
din zonă şi printr-o activitate continuă, fixarea însuşirilor valoroase şi verificarea transmiterii cu
fidelitate a acestor însuşiri la descendenţi, să creeze linii de albine de înaltă productivitate bine
adaptate condiţiilor caracteristice unui anumit tip de cules.
Se practică selecţia în masă şi selecţia individuală. În ultimul timp se recurge la hibridare,
adică încrucişarea între două rase diferite din zone geografice distincte, pentru obţinerea
heterozisului.
Pentru fixarea unor caractere se poate aplica consangvinizarea, dar apare depresiunea
consangvină după 3-4 ani. Metoda nu este apreciată şi de aceea după 4-5 ani apicultorii
“împrospătează sângele” prin achiziţionare de material biologic de la distanţe de 6-10 km.
52
RUTTNER, F.(1980), creşterea mătcilor tinere işi are locul ei bine stabilit in ciclul anual
al coloniei de albine. Ea nu poate avea loc permanent, ci este legată de anumite condiţii şi de
anumiţi factori de declanşare. O colonie de albine „normală”, care se află într-o „stare
armonică”, nu creşte mătci tinere. Activitatea crescătorilor de mătci se orientează tocmai asupra
creării la nivel optim a acestor premise în colonie şi a utilizării raţionale a factorilor de
declanşare. Creşterea de mătci ca atare este o problemă a coloniei de albine. În acest sens, orice
creştere de mătci în colonie este „natală”.
La momentul actual, pe plan naţional dar în special pe plan internaţional, creşterea
albinelor prezintă un regres în ceea ce priveşte formarea de noi familii care să poată realiza
polenizarea pe întreaga suprafaţă ocupată de zona vegetală. Datorită diverselor substanţe utilizate
în combaterea daunătorilor ce afecteatză culturile agricole cu potenţial melifer, dar şi datorită
tuturor tipurilor de poluare, albinele au început să dispară, creşterea lor în sistemul natural fiind
depaşită, este absolut necesară o cercetare cât mai avansată concretizată prin hibridare,
realizandu-se familii care să reziste la noile condiţii de mediu, aceste noi familii vor putea fi
create doar prin intermediul selecţiei artificiale cât mai aprofundată.
Fig. 2 Matca.( http://www.stuparitul.com)
52
Cap.2o. CARACTERIZAREA STAŢIUNII ZONALE APICOLE
APICOLE “POINENI-IAŞI”.
2.1. Localizarea geografică.
Staţiunea zonală apicolă Poieni-Iaşi se situează din punct de vedere geografic, la S-E de
municipiul Iaşi, pe DN24, la 24 km de oraşul Iaşi, între Iaşi şi Vaslui, într-o zonă colinară care
constituie începutul Podişului Moldovei. Staţiunea se situată pe raza comunei Schitu-Duca
aparţinând “Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură” S.A. Bucureşti. Staţiunea
este învecinată de o lizieră de pădure pe latura N-E şi Vest, fiind amplasată într-o zonă care
dispune de o bogată şi variată bază meliferă. În partea de nord se învecinează cu masivul păduros
”Bîrnova-Repedea”.
2.2. Climatologia.
Clima are o influenţă majoră în ceea ce priveşte împerecherea pe cale natural a mătcilor,
acestea fiind dependente de condiţiile oferite în anumite puncte cheie din întreg procesul de
formare a unei mătci. În zona efectuarii cercetărilor(staţiunea apicolă Poieni-Iaşi), clima are
caracter continental pronunţat fiind influenţată de prezenţa masei de aer anticiclonice atlantice şi
continentale , fiind caracterizată prin:
Umiditatea relativă a aerului care are valori anuale medii de 74%, fiind mai coborâte
în anotimpul călduros(iulie-august-septembrie) şi mai ridicate în lunile bogate în
precipitaţii(aprilie-mai-iunie);
Temperatura aerului are valori medii anuale în jur de 900C, amplitudini anuale ale
mediilor lunare ce ating valori de 24-25oC.
- luna în care se înregistrează cea mai scăzută temperatură este luna februarie, cu minima
absolută de –36,3oC(1 februarie 1937), urmată de lunile ianuarie şi decembrie;
- luna cu temperatura cea mai ridicată, luna iulie, cu maxima termică +40,1oC(22 iulie
2007), fiind urmată de lunile iunie şi august, încadrându-se în lunile de vară.
52
Precipitaţiile însumează, în medie, 518 mm/m2. În distribuţia calendaristică a
precipitaţiilor se observă o repartiţie neuniformă:
- lunile cele mai bogate în precipitaţii sunt lunile mai şi iunie, când se înregistrează
65-80 mm/m2 lunar ,
- lunile cu precipitaţiile cele mai scăzute sunt decembrie şi martie, când se
înregistrează doar o cantitate cuprinsă între 20-35 mm/m2 lunar.
Nebulozitatea-numărul mediu anual al zilelor cu cer senin este de 106,7 zile, cel al
zilelor cu cer noros ajungând la 114,9 zile, iar cel al zilelor cu cer acoperit cu nori la
143,9 zile:
Vântul-dinamica atmosferei este dominată de masele de aer dinspre NE, S şi N. care
au o frecvenţă de 33,5%; 13%; 9,5% şi o viteză medie de 3,8; 2,8; 2,3 m/s, din
celelalte direcţii şi intensităţi fiind mai slab reprezentate. La aceasta se adaugă şi o
perioadă de calm, ce totalizează 26,6%, precum şi un număr mediu de 48,6 zile pe an
cu vânt a cărui viteză depăşeşte 14-16 m/s.
2.3. Hidrografia.
Hidrografia este alcătuită dintr-un sistem destul de slab de ape, câteva pârâuaşe , care se
unesc într-un râuleţ ce se revarsă în Prut. Pe lângă acestea, sunt şi câteva iazuri particulare. La E
şi N sunt râurile Bahlui şi Jijia.
2.4. Vegetaţia.
Vegetaţia este abundentă, reprezentată de specii de arbori şi arbuşti ce cresc la altitudini
de 350-400 m, plus flora spontană şi cea cultivată din zonă. O parte importantă din baza meliferă
este asigurată prin practicarea culesului pastoral. Pomii fructiferi dau perioada de cules de
aproximativ 10 zile. Dintre arbori şi arbuşti menţionăm mai multe specii: arţar(Acer sp.),
alun( Corylus avellana), corn(Cornus mas), cireşul de pădure, jugastru(Acer compestre),
păducel(Crataegus monogyna), care imprimă dezvoltarea timpurie a familiilor de albine,
salcâmul(Robinia Pseudocacia) ce creşte în mod sporadic în zonă, ceea ce face ca 60% din
familiile de albine să fie deplasate în pastoral, în judeţul Galaţi, restul sunt reţinute în staţiune
pentru furnizarea larvelor pentru creşterea mătcilor. Cele plecate la cules de salcâm în jud. Galaţi
vor rămâne în zonă, mergând în pastorală în jud. Tulcea la cules de tei, iar mai târziu la cules de
izmă(Mentha piperita).
52
Familiile rămase acasă pot valorifica culesul de la tei ce reprezintă aproximativ 20% din
componenţa arboricolă a pădurii ce înconjoară cele două stupine:
- teiul cu frunză mică (teiţă),
- teiul cu frunză mare (teiul alb),
- teiul argintiu (pucios).
2.5. Situaţia teritorial-administrativă.
Întreg efectivul staţiunii este reprezentat de 130 familii de albine, împărţite în două
stupine cât şi 150x4 compartimente, nuclee, fiecare producând 7-8 mătci pe an. Prima stupină are
vatra în incinta unitaţii, este de selecţie şi constituie materialul principal pentru activitatea de
bază: producerea de mătci şi ameliorarea albinei Apis Melifera Carpatica. Tot de aici are loc şi
difuzarea de material biologic în zona Moldovei.
A doua stupină se află pe teritoriul localităţii Satu Nou, unde se verifică materialul produs
(calitatea mătcilor) pe baza criteriilor care iau în consideraţie, în selecţie, cele mai valoroase
mătci care se introduc în stupina de selecţie unde vor forma familii de prăsilă crescătoare de
trântori sau furnizoare de larve pentru obţinerea de mătci.
Principalul obiect de activitate al staţiunii este ameliorarea albinei Apis Melifera
Carpatica ecotipul de Moldova.
Criteriile de selecţie sunt cele cunoscute:
-productivitatea;
-prolificitatea;
-rezistenţa la boli şi temperaturi scăzute şi blânde.
Se urmăreşte evidenţierea unei capacităţi sporite de a forma unităţi biologice cu vigoare
şi dezvoltare puternică în paralel cu acestea cu o înaltă productivitate. Toată activitatea se
desfăşoară pe baza unor evidenţe de selecţie, continuare cu institutul de cercetare –dezvoltare
pentru apicultură S. A. Bucureşti.
52
Cap.3o MOTIVAREA ABORDĂRII LUCRĂRII. SCOPUL
LUCRĂRII.
Unul din principalii factori care intervin în dezvoltarea efectivului de familii de
albine, cat şi in obţinerea principalelor productii apicole, este reprezentat de reproducţie, aceasta
fiind influenţată atat de factorii de mediu cat şi de cei biologici. Din punct de vedere economic, o
fermă apicolă devine rentabilă atunci cand media producţiilor este egală sau superioara mediei
celorlalte ferme de pe teritoriul ţării. Pentru aceasta, este necesar ca timpul de înmulţirie a
efectivului sa fie cât mai scurt, folosindu-se înmulţirea artificial prin amenajarea unor puncte
destinate exclusive acestui scop, unde se va desfăşura activitatea de creştere şi selecţie a mătcilor
prin împerechere naturală, aceste lucrări trebuie întreprinse începând cu primul moment oportun,
astfel ca în perioada lunii mai când nevoia şi cererea mătcilor este ridicată, acestea sa fie la
dispoziţia fermierului sau a unor beneficiari.
Un alt aspect ce necesita o deosebită atenţie în ceea ce priveşte creşterea mătcilor este
reprezentat de perfecţionarea unor metode deja existente sau inovare, având ca efect obţinerea de
noi rezultate cu albina meliferă autohtonă şi formarea unor mătci cu însuşiri morfo-fiziologice şi
reproductive deosebite.
Motivul abordării acestei lucrări este de a face remarcată importanţa lucrarilor de
ameliorare şi selecţie in ceea ce priveşte tehnologia de creştere a albinelor prin care se urmăresc
sporirea producţiilor principale( producţia de miere, polen, ceară, propolis, venin, etc.). În acest
scop s-a urmărit realizarea transvazării uscate şi umede asupra rezultatelor creşterii mătcilor.
Prin tema abordată se urmăreşte evidenţierea şi aprecierea importanţei obţinerii unor
mătci de o calitate superioară din punct de vedere morfo-productiv, prin aplicarea tehnologiei
actuale de creştere şi reproducţie a mătcilor, elemente care, la fel ca şi în creşterea altor specii de
animale de fermă, stau la baza realizării unor beneficii material bazate pe performanţă, un
element fară de care nu s-ar putea satisface nevoia de hrană pentru o populaţie ce se află într-o
continuă creştere, raportată la o epuizare accelerată a resurselor naturale.
52
Cap.4o. SITUAŢIA ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE PRIVIND
TEHNOLOGIA DE CREŞTERE A MĂTCILOR.
Scopul creşterii mătcilor se bazeaza pe practică, pe experienţa de decenii şi rezultatele
cercetării asupra multiplelor probleme ale biologiei si a dezvoltării familiilor de albine.
La momentul actual, cercetările din domeniul creşterii mătcilor ne oferă indicaţii detaliate
şi concrete asupra procedeelor de creştere.
Cercetările efectuate în domeniul creşterii mătcilor s-au axat în principal pe anumiţi
factori consideraţi de o importanţă hotărâtoare în definirea calităţii mătcilor ca: vârsta
materialului biologic, pregătirea materialului biologic, puterea familiei crescătoare, numărul de
creşteri repetate, mărimea seriei de creştere, forma şi poziţia botcilor, greutatea mătcilor la
eclozionare, procentul de acceptare a mătcilor neâmperecheate în nuclee, vârsta la care mătcile
împerecheate au atins maturitatea sexuală.
3.1 Vârsta materialului biologic.
Prin materialul biologic se înţeleg stadiile de dezvoltare ale albinelor tinere female: ouă
fecundate sau larve, care servesc ca material iniţial pentru începerea procedeului de creştere a
mătcilor. Părerile diverşilor cercetători în problema vârstei, materialului biologic utilizat în
creşterea artificial a mătcilor, asupra gradului de acceptare a botcilor şi asupra calităţii mătcilor
obţinute sunt diferite şi deseori contradictorii.
ROSENTHAL (1978) constată în urma cercetărilor efectuate că din larvele de o zi
greutatea mătcilor obţinute este de 189-191mg, din larve de 2 zile de 168-180 mg şi din larve de
3 zile de 155-167mg sau după alte experienţe din larve de 0 zile se obţin mătci cu greutatea de
268 mg din larve de o zi de 246 mg de 2 zile de 206 mg, iar din larve de 3 zile de 149 mg.
În ceea ce priveşte vârsta materialului biologic, GARTEN KLEUTERZ (1996), a urmărit
în ce măsură influienţează diferitele metode de creştere a mătcilor, creşterea din ou şi larve de 1-
3 zile, volumul spermatecii şi numărul de spermatozoizi acumulaţi aici în urma actului de
împerechere sau a însămânţării artificiale. Indicii stabiliţi au fost scăzuţi la larvele cele mai
vârstnice şi anume: cu cât larvele au fost mai în vârstă cu atât volumul spermatecii a fost mai
mic.
52
În legătură cu vârsta materialului biologic, MĂRZA (1990), constată că mătcile crescute
din ouă ce depăşesc ca greutate şi ca număr de tuburi ovigene în ovare, pe cele obţinute din larve
de 1-2 zile; BARAC (1982) şi colaboratorii apreciază calitatea mătcilor obţinute din ouă, cu
condiţia ca din acestea să eclozioneze larve în prima oră după introducerea lor în familie, în caz
contrar procentul de acceptare fiind foarte mic; WEISS (1968) consideră că între mătcile
rezultate din ouă şi larve de maxim 18 ore nu sunt diferenţe importante; REMBOLD (1996)
determină diferenţieri din punct de vedere biochimic după vârsta de 2 zile a larvelor, ceea ce
justifică folosirea larvelor foarte tinere în creşterea mătcilor de pepenieră, iar pentru stabilirea
vârstei materialului biologic OROSI (1967) izolează printr-o gratie “Haneman” matca familiei de
prăsilă într-un compartiment al stupului pe o ramă clădită zilnic, rama fiind înlocuită zilnic.
3.2. Pregătirea materialului biologic.
OROSI citat de RUTTNER (1980) a demonstrat că dubla transvazare a larvelor
influenţeaza favorabil gradul de acceptare a botcilor. WEAVER (1957) citat de RUTTNER
(1980) a constatat că mătcile provenite prin dubla transvazare, au spermateca mai voluminoasă
comparativ cu cele rezultate din tranvazarea simplă. MONTAGNER (1962) citat de RUTTNER
(1980) demonstrează ca prin dubla transvazare se obţin mătci cu un număr mai mare de ovariole.
MĂRZA (1990) a efectuat unele cercetări în legătură cu influienţa diferitelor metode de
pregătire a materialului biologic, asupra calităţii mătcilor obţinute, în urma cărora acesta constată
că cea mai mică greutate corporală a mătcilor a fost obţinută în urma aplicării procedeului de
creştere a mătcilor prin decuparea larvelor, 170 mg cu liniile variabile cuprinse între 136-198
mg, la mătcile neflămânzite şi în medie 153 mg la mătcile flămânzite, cu limite cuprinse între
124-185 mg.
Greutatea mătcilor a înregistrat o creştere uşoară folosind ca material seminal biologic a
larvelor prin simpla şi dubla transvazare şi o creştere accentuată prin folosirea ca material
biologic a ouălor. Mătcile crescute din ou au avut greutatea medie de 190 mg, cu limite de
variabilitate cuprinse între 182-192 mg la mătcile neflămânzite şi o greutate medie de 179 mg la
mătcile flămânzite cu limite de variabilitate între 170-188 mg.
52
3.3. Puterea familiei crescătoare.
Un factor care influenţeaza acceptarea celulelor cât şi acceptarea mătcilor este starea de
dezvoltare a familiei.
RUTTNER (1980) precizează ca în majoritatea cazurilor, colonii mai puternice sunt doici
mai bune decât cele slabe. Este drept că nu numai masa albinelor joacă aici un rol ci, în primul
rând, compoziţia lor după categorii de vârstă. Coloniile puternice posedă de regulă un număr
corespunzător de mare de albine doici, ceea ce este determinant şi pentru creşterea larvelor de
matcă.
VOLOŞIEVICI (1996) recomandă chiar o selecţie a familiilor de albine ce vor fi folosite
ca familii crescătoare în funcţie de cantitatea de lăptişor pe care o au larvele.
TARANOV (1973) şi WEISS (1968) au confirmat prin rezultatele obţinute experimental
faptul că puterea familiei crescătoare influenţează procentul de acceptare a larvelor date spre
creştere şi asupra calităţii mătcii obţinute.
3.4. Pregătirea familiei crescătoare.
După SINIAEVA (1953) citat de Ruttner (1980) coloniile cu tendinţă de roire sau care se
află în curs de schimbare liniştită a mătcii, pe baza unui raport de al lui PAIN, dotează botcile lor
cu mai mult lăptişor decât altele. EES-CHBTZ (1966) citat de RUTTNER (1980) consideră
coloniile cu tendinţă spre roire ca fiind deosebit de indicate pentru creşterea mătcilor.
RUTTNER (1980) prima premiză pentru o creştere optimă este sănătatea colonei doici. O
colonie bolnavă pur şi simplu, de regulă, din cauza vitalităţii reduse nu este indicată pentru
creşterea de mătci. La aceasta se adaugă efectul special al bolii.
IVANOVA (1964) recomandă creşterea mătcilor în familii crescătoare neorganizate care
îşi păstrează mai bine complexul biologic, puterea, aptitudinea de cules în raport cu familiile
organizate.
MÂRZA (1990) a efectuat unele experienţe din care a rezultat că mătcile crescute în
familii organizate şi în familii cu matcă au o greutate corporală medie foarte apropiată , fapt care
ne determină să apreciem procedeul de creştere a mătcilor în familii neorganizate ca deosebit de
valoros pentru că permite obţinerea unui număr mare de mătci la un preţ de cost scăzut.
52
TARANOV (1968) a efectuat unele experienţe pentru a elucida influienţa pe care o are
pregătirea spaţiului liber în faguri, acolo unde va fi introdusă rama crescătoare, asupra
procentului de acceptare a larvelor date în creştere şi asupra calităţii mătcilor exprimate prin
greutatea acestora la ecloziune. Rezultatele experienţelor au arătat că procentul de acceptare al
larvelor introduse la creştere ca şi greutatea mătcilor obţinute a fost mai mare în familiile
crescătoare la care rama crescătoare a fost introdusă în spaţii dinainte pregătite.
3.5. Mărimea seriei de creştere.
În ceea ce priveşte mărimea seriei de creştere s-au făcut numeroase cercetări pentru a se
determina în ce măsură aceasta influienţează procentul de acceptare a seriei de creştere şi asupra
greutăţii mătcilor eclozionate.
În general, într-o pepinieră de producţie, numărul familiilor de creştere vor fi de 6-7 în
perioada de vârf, introducându-se în fiecare familie pregătită cate 120-180 de larve.
RUTTNER (1980) precizează că la creşterea celulelor în colonia doică, numărul celulelor
de regulă este limitat deja prin dispoziţia redusă de acceptare a coloniei. Unii apicultori care
folosesc această metodă se aşteaptă la cel mult 15 celule pe serie crescând serii noi de aceeaşi
mărime la distanţă de câteva zile, introducând încontinuu puiet tanăr. Crescând în colonia fără
matcă însă, apicultorul este acela care poate să limiteze acceptarea. Când există puiet necăpăcit
se recomandă să nu se depăşească numărul botcilor, pe care coloniile le pornesc de obicei la
roire. Când colonia este folosită numai 1 sau 2 zile pentru pornirea creşterii, pentru a termina
creşterea larvelor luate în ingrijire pe urmă în corpul de miere al unor colonii cu matcă, se poate
da cu uşurinţă numărul dublu al botcilor ce le-ar creşte colonia în mod obişnuit.
V.PUŞCĂ şi HOREANGĂ (1989) prin experienţe efectuate constată că pe măsura
măririi seriei de creştere scade procentul de acceptare în special când seria de creştere depăşeşte
80 de larve. Odată cu scăderea procentului de acceptare se constată diferenţe nesemnificative în
greutatea mătcilor la eclozionare, între seriile de creştere, acestea înregistrând o uşoară scădere.
Autorul a urmărit totodată şi modul în care mărimea seriei de creştere înfluienţează asupra
numărului de tuburi ovigene din ovar, obţinând următoarele rezultate: la seriile mici şi mijlocii,
10-45 larve, mătcile eclozionate au avut 157-164 tuburi ovigene în ovar valorile fiind maxime la
seria cu 30 de larve; la seriile cu 50-60 larve mătcile au avut 149-151 tuburi ovigene, iar la seriile
mari, 80-120 larve, mătcile au avut 139-143 tuburi ovigene.
WEISS (1968) susţine că în pepeniere, acceptarea botcilor artificiale cu larve este
superioară, 60-90% în cazul seriilor de 10-45 larve în familiile organizate.
52
3.6. Forma, dimensiunile şi poziţia botcilor.
Botcile artificiale sunt confecţionate din ceară de calitate superioară sau de calitatea I-a.
Pentru confecţionarea botcilor se foloseşte un şablon confecţionat din lemn, care dă posibilitatea
obţinerii unor botci cu diametrul interior de 9mm. S-a observat că mărimea botcii are o mai mare
importanţă în obţinerea unor mătci de calitate decât vârsta larvelor. Imediat cu începerea
sezonului, botcile sunt pregătite pentru a putea fi folosite la transvazare, în acest scop se iau
leaţurile pentru creştere, se introduc în orificii dopurile de plastic şi în locaşurile de pe partea
inferioara a dopurilor se toarnă ceară topită aplicându-se botca artificială.
Este de aşteptat ca albinele să nu accepte orice li se oferă în creştere ca înlocuitor pentru
botcile lor naturale. Ar fi de presupus că substanţe străine albinelor şi forme mult diferite de ceea
ce este natural să fie acceptate mai puţin decât ceea ce este mai apropiat de natural. Reacţia
albinelor nu este însă întotdeauna previzibilă.
RUTTNER (1980) citând alţi autori preczează că albinele primesc şi botci care nu sunt
confecţionate din ceară de albine, ci din diferite alte substanţe, mai ales material plastic.
BOGNOCZKY (1967) a reuşit chiar să determine matca să depună ouă în botci confecţionate din
material plastic. În botci din parafină şi cateva răşini artificiale, precum şi în celule de sticlă,
VUILLAUME (1957) a obţinut o acceptare bună, cu condiţia ca în stup să nu fie în acelaşi timp
şi botci din ceară de albine. SMITH (1959) şi WAFA HANNA (1967) care au folosit botci din
plastic pentru obţinerea lăptişorului nu au constatat nici o diferenţă de acceptare în comparaţie cu
botcile de ceară, în schimb albinele nu primeau botci din ceară de trestie de zahăr. RAZMADZE
(1976) nu a obţinut nici o acceptare cu botci din polietilenă.
Apicultorii francezi preferă ceara rezultată din căpacele; în unele cercuri apicole germane
este răspandită părerea că botcile ar trebui confecţionate din ceară virgină, adică ceară din faguri
clădiţi liber, în care nu a mai fost crescut puiet (ZANDER 1944).
SHAYA (1996) în urma observaţiilor efectuate, recomandă folosirea botcilor cu diametru
de 8 mm. Partea inferioară a botcilor trebuie să fie rotunjită iar pereţii laterali să fie verticali.
Uneori albinele iau în creştere şi botcile cu pereţi deformaţi, dar numai în proporţie de 60-70%.
52
Referitor la poziţia botcilor în rama de creştere, OROSI (1967) constată o acceptare mai
bună în partea inferioară a ramelor, JORDAN (1960) în poziţia superioară a ramelor, iar Weiss
(1968) este de părere că poziţia botcilor în rama de creştere nu are importanţă pentru acceptarea
lor.
V.PUŞCĂ şi HOREANGĂ (1989) analizând modul de acceptare al larvelor în funcţie de
poziţia leaţului în rama de creştere, constată diferenţe mici între leaţul superior şi cel mijlociu,
larvele fiind crescute în număr mic pe leaţul inferior. Din punct de vedere al greutăţii mătcilor la
eclozionare, autorul constată că mătcile crescute pe leaţul superior au o medie de 181,11 mg
depăşind cu peste 3 mg mătcile crescute pe leaţurile mijlociu şi inferior.
Fig. 3 Botci artificiale.
52
3.7. Greutatea mătcilor la eclozionare.
Numeroase cercetări s-au axat pe greutatea mătcilor la eclozionare studiind factorii care
au influienţă asupra acesteia şi corelaţia ei cu numărul de tuburi ovigene, volumul spermatecii,
momentul când a avut loc împerecherea şi depunerea primelor ouă.
RUTTNER (1980) precizează citând şi alţi autori că există menţiuni în literatură cum că
în botci mai mari, albinele ar depune mai mult lăptişor decat în cele mici VUILLAUME (1957) ;
BURMISTROVA (1960); WAFA şi HANNA (1967) şi că ar creşte în ele mătci mai mari
BURMISTROVA (1960). Din experienţele de creştere a mătcilor în botci de diferite dimensiuni
se pot trage concluzii pentru practică. Pentru transvazare ar trebui să se folosească numai cupe
mari, cel mai bine cele cu diametrul de 9 mm. Pentru fâşii de celule goale de trântori şi de
lucrătoare nu se recomandă faguri deja folosiţi din cauza scăderii evidente a greutăţii mătcilor
crescute în ei. Din acelaşi motiv nu este avantajos nici să se folosească ştanţarea celulelor de
lucrătoare cu larvele în ele. Dacă s-ar putea utiliza faguri încă nefolosiţi în creşteri de puiet, s-ar
putea obţine mătci mai mari, deşi lipsa învelişurilor de coconi, îngreunează munca în acest caz.
Metoda de creştere a mătcilor din ou cu ajutorul grupelor de celule ţine cont de nevoia de
material celular nefolosit încă în creşteri de puiet. Mai rămane întrebarea dacă mătcile mai mari
sunt superioare celor mici în privinţa prolificităţii şi a recoltei de miere. În general, răspunsul
este negativ. Mărimea mătcii nu este determinată numai de factorii de creştere ci şi de bagajul
ereditar. Animalul predispus la o creştere corporală prea mare poate să fie un eşec din punct de
vedere al productivităţii. Acesta este probabil şi motivul pentru care nu s-a putut găsi o dovadă
concludentă pentru relaţia între mărimea mătcii şi ponta ei sau nici chiar cu producţia de miere a
coloniei sale. Dacă în schimb au acelaşi bagaj ereditar, măsurile de creştere singure determină
dimensiunea mătcii, se poate presupune că greutatea corporal mare şi calitatea superioară a
mătcii sunt corelate pană la un anumit grad. Alegerea botcilor potrivite dând posibilitatea de a
spori greutatea mătcilor din suşa de creştere, nu avem nici un motiv să nu valorificam această
şansă.
ROSENTHAL (1978), referitor la influienţa hranei cu care se ung botcile în care urmează
să se facă transvazarea larvelor, observă că în unele cazuri folosind mierea s-au obţinut mătci în
greutate mai mare, 199±2,5 mg, faţă de folosirea lăptişorului de matcă 185,7±4,5 mg. Acest
lucru a fost posibil datorită transformărilor chimice produse în compoziţia lăptişorului de matcă
care a fost recoltat la întâmplare din botci de salvare. Folosind lăptişorul de matcă la larvele de
cel puţin 12 ore rezultate s-au inversat, obţinându-se mătci cu greutatea de 193,1 mg faţă de
187,3 mg în cazul folosirii mierii.
52
TARANOV (1968) constată că greutatea corpului şi a toracelui la mătci nu are limite de
variabilitate atât de mari ca greutatea abdomenului. Diferenţele mari în greutatea abdomenului,
depind în special de gradul de dezvoltare a ovarelor.
MÂRZA şi colaboratorii (1990) în urma experienţelor efectuate constată că: mătcile
obţinute în luna aprilie, luna cu condiţii climaterice mai puţin favorabile creşterii mătcilor au
avut greutatea medie de 187,4 mg, cu limitele de variabilitate cuprinse între 150-228 mg, mătcile
obţinute în luna mai au avut greutatea corporală medie de 189,46 mg cu limitele de variabilitate
între 135-240 mg, mătcile obţinute în luna iunie au avut greutatea corporală medie de 183,48 mg,
cu limitele între 120-238 mg, mătcile obţinute în luna august au avut greutatea medie cea mai
mare 195,4 mg cu limite de variabilitate cuprinse între 138-250 mg. Greutatea corporală medie a
mătcilor obţinute în luna iunie s-a considerat ca fiind ceea mai mică datorită condiţiilor
climaterice nefavorabile în această lună. Cauzele care au determinat ca greutatea corporală a
mătcilor crescute în luna august să fie mai mare nu au fost stabilite.
Referitor la greutatea mătcilor la eclozare, V.PUŞCĂ şi HOREANGĂ (1989) constată că
mătcile crescute pe leaţul superior au o medie 181,1 mg, depăşind cu peste 3 mg greutatea
mătcilor crescute pe leaţurile mijlociu şi inferior
Tabel 1
Influenţa poziţiei leaţului asupra greutăţii mătcii,
( după V.PUŞCĂ şi HOREANGĂ 1989).
Poziţia leaţului Nr. De larve X±sx % Diferenţa
Superior 237 181,11±1,05 100 Martor
Mijlociu I 250 177,39±1,116 97 -3,72
Mijlociu II 189 177,8±1,29 98,1 -3,31
Inferior 64 177,86±2,25 98,1 -3,25
52
Tabel 2
Greutatea părţilor componente la mătcile neîmperecheate după eclozionare (mg),
(după TARANOV, G.,S., 1968).
Părţile corpului Greutatea medie Amplitudinea
variaţiilor
Diferenţa
Capul 15 15-16 1
Abdomenul 108 75-135 60
Toracele 79 75-82 7
Greutatea totală 202 165-233 -
TARANOV (1968) în urma experienţelor efectuate a observat o corelaţie şi între
greutatea mătcii şi momentul începerii ouatului, mătcile cu greutatea mai mică, începănd ouatul
după 14,5 zile, iar mătcile cu greutate mai mare după 10,5 zile. Coeficientul de corelaţie după
greutatea mătcilor neîmperecheate şi numărul tuburilor ovigene oscilează între 0,36 şi 0,80.
3.8. Acceptarea mătcilor neîmperecheate în nuclee.
După pregătirea nucleelor şi popularea lor cu albine, se va proceda la orfanizarea acestora
după care se va introduce matca. În nucleu, matca se va introduce într-o cuşca de tip Mille şi se
va avea în vedere fixarea acesteia pe o zona cu celule în care este hrană. După aproximativ 24 de
ore se controlează nucleele, iar mai apoi frecvent din 2 în 2 zile se vor controla nucleele în
vederea efectuării lucrarilor corespunzătoare de înlocuire a mătcilor moarte sau pierdute,
recoltarea mătcilor împerecheate, etc.
În legătură cu procentul de acceptare a mătcilor neîmperecheate, în nuclee,
GRUDMANN (1971) este de părere că dispoziţia familiei de albine din care se fac nuclee şi
modul în care se pregătesc acestea sunt factori hotărâtori. Astfel acesta recomandă ca pentru
formarea nucleelor cu dispoziţie armonioasă matca să se introducă în cuşti. După introducerea
mătcii, albinele tinere nu mai părăsesc nucleul iar cu cât matca se introduce mai repede cu atât
este mai mic numărul de albine care zboară în nucleu.
52
În ceea ce priveşte acceptarea mătcilor se constată că cel mai ridicat procent de acceptare
la introducerea mătcilor se înregistrează în luna mai, iar cel mai scăzut procent de mătci
neacceptate la introducerea în familii este în luna septembrie. În cazul pierderilor de mătci, cea
mai frecventă situaţie se întalneşte atunci când acestea sunt introduce în nuclee imediat dupa
formarea lor, datorită stării de agitaţie a albinelor. În ceeea ce priveşte pierderile de mătci ieşite
la împerechere, procentul cel mai scăzut se înregistrează în luna mai, iar cel mai ridicat în luna
septembrie.
Orientarea urdinişurilor şi pozitia nucleului nu influenţeaza asupra pierderilor de mătci
care au ieşit la împerechere.
52
Cap.5o. CERCETĂRI PROPRII.
5.1. Materialul biologic utilizat.
Primul pas în începerea unei experienţe este acela de selecţionare a materialului biologic
dintr-un efectiv cât mai mare şi cu caracteristici bilogice cunoscute dar şi a instrumentarului
utilizat, acesta din urma jucând un rol destul de semnificativ în atingerea scopului urmărit. După
ce s-a procedat la alegerea familiilor de albine si a nucleelor de împerechere existente în cadrul
institutului de cercetare Poieni-Iaşi, alegerea fiind facută pe criterii de performanţă maximă a
familiilor de albine, cât şi o putere de dezvoltare care să satisfacă îndeplinirea cu success a
cercetarii.
Lucrările de cercetare au fost efectuate prin alegerea de familii de albine care au avut o
matcă în varsta de aproximativ un an, la momentul respective dezvoltarea familiilor cuprindea o
cantitate de albină cu o medie de 2,3 kg cu limite cuprinse intre 1,7 – 3 kg. Pentru adăpostirea
familiilor destinate cercetării s-a utilizat stupul multietajat (ME), iar nucleele de împerechere
folosite au fost cele de tip SCAS 2. Larvele utilizate la tranvazare s-au procurat de la familia cu
numărul 22, această familie având o matcă selecţionată, cu un bagaj ereditar corespunzător şi cu
însuşiri morfo-productive net superioare mediei intregului efectiv de familii de albine.
52
Fig. 4 Modelul de stup multietajat
(http://www.proapicultura.ro/detalii_multietajat.html)
52
5.2. Tehnologia de creştere a mătcilor.
În cadrul cercetării efectuate s-a procedat prin practicarea unei tehnologii de creştere a
mătcilor utilizată şi recomandată de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură S.A.
Bucureşti şi anume:
obţinerea larvelor din familiile vizate ;
pregătirea ramei de creştere ;
acceptarea şi cresterea parţiala în familii cu matcă ;
finalizarea creşterii în familii orfanizate ;
formarea nucleelor de împerechere;
introducerea botcilor şi împerecherea.
5.3. Creşterea trântorilor.
RUTTNER (1980), este neîndoielnic că în creşterea ameliorativă, calitatea genetică a
trantorilor influenţează în mare măsură calitatea descendenţilor. Dar nu este recunoscut în mod
general că şi calitatea (descendenţei) mătcii este influenţată în mare măsură de numărul şi
calitatea trantorilor cu care se împerechează. În acest context este importantă noţiunea de
„împerechere deplină” (RUTTNER, 1956), care exprimă faptul că numai acele mătci ating o
durată de viaţă normală şi o pontă normală, care în timpul scurtelor zboruri şi-au umplut
spermateca cu 5—7 milioane de spermatozoizi. Dacă nu se realizează acest lucru, indiferent dacă
din cauză că numărul de trântori este prea mic sau dacă este urmare a unui număr de zboruri
limitat (insuficient), atunci albinele schimbă mătcile înainte de termen.
Apariţia puietului de trantori în cadrul coloniei de albine este primul semn al apariţiei
instinctului de perpetuare.
În creştere ameliorativă, calitatea genetică a trântorilor influienţează în mare măsură
calitatea descendenţilor.
Tehologia creşterii de mătci va fi una de succes doar atunci când sunt prezenţi trântori
într-un număr suficient de mare şi pe deplin maturi pentru a putea realiza cu succes
împerecherea. Cu 20 de zile înainte de începerea creşterii mătcilor, s-a procedat la introducerea
ramelor crescătoare de trântori (rame pe care se găsesc exclusive celule destinate creşterii
trântorilor) în familiile paterne. Familiile destinate creşterii trântorilor, deţin mătcile vârstnice şi
cu un instinct dezvoltat pentru depunerea de ouă infecunde.
52
În staţiunea de cercetare “Poieni” se găsesc anual un număr de 10 familii destinate
creşterii de trântori. Periodic ramele însămânţate cu ouă de trântori sunt introduse în familii doici
foarte dezvoltate, cu o populaţie numeroasă de albină tânără care este capabilă să asigure o
hrană corespunzătoare. Aceste familii vor beneficia de o hrănite asemănător ca şi în cazul
familiilor care furnizează larve de matcă.
În stupina de cercetare, pentru a fi siguri că vor exista doar trântori de elită, s-a înlăturat
apariţia de trântori de la celelalte familii prin distrugerea totală a suprafeţelor de puiet de trântor.
În cazul în care se procedează la efectuarea însămânţarii mătcilor cu spermă de trântor
care are origini cunoscute, familiile în interiorul cărora se va efectua aceasta operaţie, le vor fi
ataşate la urdiniş gratii Hanneman pentru a limita ieşirea sau intrarea altor trântori din familii
care au origini necunoscute.
Cel mai recomandat este ca pentru fiecare 50-100 de mătci destinate împerecherii să
existe o familie crescătoare de trântori.
Procesul de creştere a trântorilor se continuă în funcţie de necesarul de trântori pentru
împerecherea mătcilor şi va fi încetat cu 21 de zile înainte de a se da spre creştere ultima serie de
larve pentru producerea mătcilor neîmperecheate (Lazăr Şt., Vornicu O.C, 2007).
Fig. 5 Creşterea trântorilor.
52
5.4 Pregătirea botcilor artificiale.
Botcile artificiale sunt confecţionate din ceară de o ciliate superioară sau de calitatea I-a.
Procedeul de confecţionare a botcilor artificiale constă în folosirea unui şablon confecţionat dint-
o tijă de lemn, la exterior, aceasta fiind prelucrată astfel încât să redea fidel dimensiunile
interiorului unei botci create natural, oferind posibilitatea obţinerii unor botci cu diametrul
interior de 9mm. Depăşirea acestei dimensiuni atrage după sine neacceptarea larvelor şi ca
urmare dulce la compromiterea lucrării. Pentru a se putea realiza confecţionarea botcilor,
şablonul se va ţine înt-un vas cu apă, apoi se introduce în ceara topită până la semnul marcat pe
şablon(1 cm), se scoate repede, se lasă să se solidifice ceara şi se introduce din nou în ceară,
având în vedere să se introducă mai puţin cu 1 mm faţă de prima dată, aceasta operaţiune se
repetă de 3 ori. Apoi se introduce din nou în apă pentru a putea facilita desprinderea botcii de pe
şablon prin răsucirea acesteia. Această lucrare este de preferat să se facă în afara sezonului de
creştere a mătcilor datorită faptului că necesită mult timp de lucru. Odată cu începerea sezonului,
botcile se pregătesc pentru tranvazare, în acest scop se iau leaţurile folosite pentru creştere, se
introduce în orificii dopurile de plastic şi în lăcaşurile de pe partea inferioară a dopurilor se va
turna ceară topită, aplicându-se cu atenţie botca artificială, fără a o deforma.
Fig. 6 Pregătirea botcilor artificiale din ceară.
52
5.5. Pregătirea familiei materne.
Familiile materne sunt furnizate, anual de către colectivul pentru ameliorarea albinelor
din cadrul institutului de cercetări pentru apicultură, în urma unor verificări amănunţite, prinvind
indicii morfo-productivi. Sarcina acestor familii materne este de a asigura de-a lungul perioadei
de creştere, larve tinere de 12-36 ore, apte pentru a fi folosite în creşterea mătcilor.
Pentru a avea larve destinate transvazării este recomandat să pregătim familia în
mod special în acest scop. Cu ajutorul unei gratii şi a unei diafragme, se delimitează în corpul 2,
un compartiment ce va cuprinde 4 faguri care vor fi aşezaţi astfel: un fagure cu provizii(păstură
şi miere), un fagure cu celule închise, cu celule de albine lucrătoare bune pentru ouat şi apoi un
alt figure cu puiet tânăr, în acest compartiment va fi introdusă matca familiei.
În fiecare zi prin rotaţie se pregăteşte numărul de familii necesar pentru a asigura
numărul de larve pentru o singură transvazare. După 4 zile în rama introdusă în cuibul astfel
pregătit se vor găsi larve apte pentru transvazare. Este recomandată hranirea stimulativă cu sirop.
Familiile selecţionate pentru a produce materialul biologic, larvele din care vor fi
crescute mătcile trebuie să fie din familiile de elită din stupină. Odată selecţionate, familiile se
întreţin astfel încât să se asigure condiţii optime, necesare pentru ca desfăşurarea activităţii
mătcii în direcţia depunerii ouălelor sa fie una adecvată.
Prolificitatea mătcii este mult influienţată şi de gradul de dezvoltare al familiei de albine,
necesitându-se asigurarea unui numărul corespunzător de albine tinere doici care să hrănească
matca şi larvele.
5.6. Pregătirea familiei starter.
Familiile starter sunt familii de albine, orfanizate care au sarcina de a accepta larvele date
spre creştere şi de a începe creşterea botcilor artificiale. În acest scope ele se pregătesc în felul
urmator: se aleg familii puternice cu multă albină tânără, se scoate matca cu 1-2 faguri cu puiet şi
cu albina de pe aceştia, într-un alt loc din stupină se formează un roi. În cuibul familiei starter
vor rămâne 4 rame cu hrană, miere şi păstură, acestea fiind poziţionate pornind de la peretele
stupului: o ramă cu miere, un spaţiu gol, o ramă cu păstură şi miere, un spaţiu gol, din nou o
ramă cu cu miere şi păstură, un spaţiu gol, o ramă cu miere şi un hrănitor. În cuibul astfel format
se scutură toată albino, mai puţin albinele care au fost luate cu matca atunci când s-a format
roiul.
52
Fagurii cu puiet sunt repartizaţi la diverse familii din stupină, în primul rând la familiile
mai puţin dezvoltate. Familia astfel pregătită se lasă aproximativ 6 ore liniştită pentru a se
orfaniza, după trecerea acestui timp se vor introduce în fiecare familie astfel pregătită, larvele
recoltate.
Pentru cercetarea realizată s-au folosit 4 familii starter (31, 32, 33, 34).
Familiile starter au fost formate în prima parte a zilei (dimineaţa, după ora 9:00) şi s-au
păstrat un timp de aproximativ 6 ore într-un loc mai răcoros. În tot acest timp albinele se liniştesc
şi se aglomerează în spaţiile libere dintre ramele cu hrană, iar în momentul întroducerii ramelor
de creştere acestea vor fi ocupate într-un timp foarte scurt de către albine. În familiile starter
(orfanizate) s-a procedat la stimularea acestora cu sirop de zahăr în concentraţie de 1:1,
administrat de 2 ori/zi în cantitate de 0,5 l/familie.
Materialul biologic utilizat a fost reprezentat de larve de 1 zi, 1,5, 2 şi 2,5 zile, fiind
transvazat în botcile artificiale, după care se introduc botcil, fiind puse în şipcile de creştere care
se fixează în ramele de creştere.
5.7. Transvazarea larvelor.
Operaţiunea de transvazare se realizează cu ajutorul spatulei de transvazat, în camera de
transvazare, prevăzută în interior cu:
lumină artificială,
masă de lucru cu dispozitiv de fiert apă,
sursă de încălzire,
şabloane pentru construirea botcilor artificiale,
ceară şi vase pentru topit ceară.
Lucrarea de tranvazare trebuie executată într-un timp destul de scurt de aproximativ 5
minute (100 larve), cu foarte mare atenţie pentru a nu deteriora larvele, fapt ce ar duce la moartea
acestora, sau obtţinerea de mătci cu anomalii.
În timpul realizării transvazării larvelor este obligatoriu să avem asigurată o
luminozitate bună, o temperatură constantă de 350C şi o umiditate de 86%.
Ramele de creştere utilizate sunt de dimensiunea ramelor de cuib, având pe partea internă
a spetezelor laterale nişte adâncituri de cca. 0,5 mm în care sunt fixate leaţurile de creştere pe trei
rânduri, pe un leaţ se află 13 dopuri (dopurile coliviilor Zander), o ramă având o capacitate de 39
botci.
52
La simpla transvazare, în ramele port, au fost transvazate 39 larve de vârste diferite în
câte 39 de botci, acestea din urmă fiind repartizare uniform pe toate cele 3 leaţuri de pe rama de
creştere. La dubla transvazare s-a realizat aceeaşi operaţie.
După finalizarea operaţiunii de transvazare, ramele crescătoare sunt introduse în familia
starter. Din acel moment larvele sunt luate în creştere de către albine, în fiecare botcă acestea
depozitând lăptişor de matcă.
După 24 ore de la introducere, ramele de creştere în familiile starter, acestea sunt scoase
şi se duc în laborator, acolo unde se efectuează un control prin care s-a urmărit procentul
acceptării seriilor de creştere şi totodată eliminându-se botcile care nu au fost luate în creştere.
Botcile ce au fost luate în creştere sunt trecute pe rama izolator pentru a fi introduse în
familia crescătoare, iar în locul acestora introducându-se o nouă serie de creştere.
Fig. 7 Transvazarea larvelor.
52
5.8. Pregătirea familiei crescătoare. Ecloziunea mătcilor.
Pentru această cercetare s-au folosit 8 familii crescătoare neorfanizate (de la 35 până la
43). Familia crescătoare are rol de a definitiva creşterea botcilor începute în starter, prin albinele
ei crează condiţiile de mediu în vederea creşterii mătcilor. Pregătirea familiei crescătoare constă
în crearea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea maximă a acesteia în sensul de a avea multe
albine tinere, care să hrănească şi să îngrijească larvele introduse pentru creştere.
Familia crescătoare se aranjează astfel încât dacă familia nu a ajuns la o dezvoltare
maximă pe 2 corpuri, aceasta va fi ajutată cu albine şi puiet de la alte familii, după care se va
proceda la introducerea ramei de creştere (cu botci) în mijlocul cuibului pentru ca botcile să aibă
asigurată o temperatură optimă de dezvoltare. Pe rama de creştere se ataşează pe cele 2 laturi, o
plasă cu rol de izolare a botcilor date în creştere faţă de matca familiei crescătoare.
După introducerea larvelor în familia crescătoare, la un anumit interval de timp se vor
verifica anumiţi parametri:
la 24 ore se verifică procentul luării în creştere eliminându-se cele neacceptate;
la 48 ore se verifică cantitatea de hrană depusă de albine în botci, dezvoltarea
larvelor, mărimea şi forma botcii;
la 9 zile are loc selecţia botcilor şi izolarea acestora în coliviile Zander, în caz
contrar prima matcă eclozionată distruge celelalte mătci prin înţeparea acestora.
În familiile crescătoare botcile sunt ţinute până în a 9 a zi de la transvazare, după care se
izolează în cuşti de ecloziune tip Zander, ecloziunea având loc în aceste cuşti, mai spre marginea
cuibului. La 12 zile de la transvazarea larvelor are loc ecloziunea mătcilor.
În ziua următoare s-a efectuat bonitarea mătcilor, examinându-se fiecare matcă în parte şi
eliminarea mătcilor cu defecte, îndepărtarea mătcilor care nu au aripi, cu membre insuficient
dezvoltate, care nu aparţin ecotipului, etc.
După selecţionare mătcile se cântăresc cu ajutorul balanţei analitice, se marchează şi se
întroduc în nucleu.
Creşterea mătcilor în sistem intensiv se consideră ca fiind încheiată într-un termen de 27-
30 zile.
52
Fig. 8 Cuşca Zander.
(http://www.proapicultura.ro)
5.9. Marcarea mătcilor.
Pentru a cunoaşte vârsta mătcilor şi pentru a identifica mai uşor matca în familia de
albine, se procedează la marcarea mătcilor. Marcarea se face prin aplicarea pe partea dorsală a
toracelui, a unei picături de vopsea specială de marcat, care nu este toxică pentru mătci şi nici
pentru albine. Marcarea se realizează prin imobilizarea mătcii cu 2 degete sau prin intermediul
unei plase speciale care se aplica pe matcă în poziţia ei normală, interiorul plasei având înalţimea
egală cu cea a mătcii, astfel că matca ramâne imobilizată pentru a se putea face marcarea. Este
adoptat sistemul internaţional de marcaj prin folosirea a 5 culori care se repetă periodic, fiecare
fiind reprezentativă unui anumit an:
Albastru ( anii care se termină in cifra 0 sau 5),
Alb ( anii care se termină in cifra 1 sau 6 ),
Galben ( anii care se termină in cifra 2 sau 7),
Roşu ( anii care se termină in cifra 3 sau 8),
Verde ( anii care se termină in cifra 4 sau 9).
52
Tabelul 3
Sistemul internaţional de marcare a mătcilor.
(http://mieremures.blogspot.ro)
Pentru anul în care s-a efectuat cercetarea(2013), culoarea convenţională a fost cea roşie.
Operaţia de marcare a mătcilor se face înainte de introducere a mătcilor în nucleele de
împerechere.
În fermele dezvoltate de creştere a mătcilor, marcarea se face mai în detaliu, în sensul că
se aplică pe langă vopsea şi un număr, pentru a se putea şti exact provenienţa mătcii.
Fig. 9 Matcă marcată în anul 2013.
52
Fig. 10 Marcarea mătcii manual.
Fig. 11 Marcarea mătcii cu ajutorul plasei.
52
Fig. 12 Marcarea mătcii prin acordarea unui număr. (http://www.stuparitul.com)
5.10. Nuclee de împerechere.
Nucleele de împerechere a mătcilor, sunt familii de albine de proporţii reduse, care au
rolul de a asigura condiţiile necesare pentru maturizarea sexuală, împerecherea şi începerea
activităţii de ouat a mătcilor introduse în ele.
În condiţiile pepinierei de la Poieni, sunt folosite nucleele tip SCAS 2, dimensionate
pentru o ramă de stup multietajat, secţionată pe vertical în două părţi egale. Nucleul este
compartimentat în 4, în fiecare compartiment aşezându-se două jumatăţi de ramă M.E. din care
una este ramă hrănitor. Ficare nucleu are un urdiniş situat pe una din cele 4 laturi ale nucleului,
colorate fiecare diferit pentru a oferi mătcilor o mai bună orientare.
Pentru formarea nucleelor din stupina pepinierei sunt afectate un număr de familii de
albine care vor popula nucleele. Popularea lor cu faguri se face prin secţionarea în două a
fagurelui cu puiet din familiile destinate acestui scop.
Operaţiunea propriu-zisă de formare a nucleelor începe prin introducerea ramelor cu
puiet(este necesar ca eclozionarea puietului în faguri să coincidă cu eclozionarea mătcilor) şi cu
albină care să acopere puietul, după ce s-au închis urdinişurile se mai scutură în nucleu albină,
52
aşa încât nucleul să dispună de aproximativ 200 gr. de albină. Nucleele sunt ţinute 24-36 ore
întru-un loc răcoros, după care se aşează pe teren în linii drepte sau dispersate.
După această perioadă de orfanizare a acestora, se deschid urdinişurile şi se introduce
câte o matcă, iar în hrănitor se introduce sirop sirop de zahăr în concentraţie de 1:1.
La 24 ore se face controlul mătcilor acceptate, îndepărtându-se mătcile moarte , iar apoi
controlul nucleelor are loc la 2 zile, intervenindu-se cu lucrări corespunzătoare şi se
administrează periodic sirop de zahăr în concentraţie de 1:1.
Un indiciu al intrării în normal a activităţii nucleului îl constituie luarea în creştere a
fâşiei de fagure de pe rama hrănitor.
În experienţă au fost utilizate 8 nuclee pentru împerechere din dontarea pepinierei
Poieni, de tip SCAS 2.
Fig. 13 Nucleul de împerechere tip SCAS 2.
52
Cap.6o. REZULTATE OBŢINUTE.
6.1. Condiţiile meteorologice din perioada de examinare.
Experienţa efectuata în perioada 1-23 iunie, a beneficiat de condiţii atmosferice care au
fost apropiate de cele favorabile creşterii mătcilor.
Valorile înregistrate se încadrează în mediile anilor anteriori. Determinările
climatice prezintă importanţă ca factori de influenţă asupra desfăşurării experienţei. Faptul că
valorile înregistrate sunt asemănătoare cu cele din anii anteriori, denotă faptul că influenţa lor
asupra experienţei poate fi considerată ca fiind una normal.
Condiţiile meteorologice au fost:
precipitaţiile relative scăzute, cu o medie de 81l/mp,
vântul a suflat moderat, în special din nord-est, atingând viteza medie de 7.5 m/s,
temperaturi medii zilnice ce au oscilat între 120C şi 270C,
umiditatea relative cu o medie de 45%,
presiunea atmosferică cu o medie de 715 mmHg.
6.2. Metoda de lucru utilizată.
Metoda de lucru privind efectuarea acestui experiment a fost bazată pe transvazarea
uscată şi transvazarea umedă.
Transvazarea reprezintă un process în cadrul creşterii mătcilor prin care se înţelege
mutarea unor larve tinere, din celule unor familii de albine lucrătoare în botci naturale sau
artificiale, spre a fi introduse în colonii doici, pe rama de creştere.
Pentru transvazarea uscată s-au folosit larve de o zi, 1,5, 2 şi 2,5 zile fiind preluate din
celule şi mutate în botcile artificiale cu ajutorul spatulei de transvazat.
Pentru transvazarea umedă s-au folosit larve de o zi,1,5, 2 şi 2,5 zile fiind mutate în botci
artificiale în care în prealabil s-a pus ca şi pat lăpişor de matcă, lăptişor de matcă în amestec cu
miere, miere.
52
Pentru efectuarea cântăririlor s-a folosit un cântar electronic de precizie mare, la cântărire
s-a luat în lucru rezultatuele cu două zecimale.Pentru determinarea capacitătii de ouat a mătcii
(ponta mătci), am efectuat numărătorile cu ajutorul unei lupe.
6.3. Rezultate obţinute.
Tabelul 4
Durata creşterii larvelor.
Nr.
crt.
Data
transvazării
Introducerea
ramei portbotci
în familia starter
Introducerea ramei
portbotci în familia
crescătoare
Data la
care are
loc
ecloziunea
Tota
l zile
1 3-VI simpla t. 3-VI 4-VI 16-VI 12
2 3-VI simpla t. 3-VI 4-VI 16-VI 12
3 3-VI simpla t. 3-VI 4-VI 16-VI 12
4 4-VI simpla t. 4-VI 5-VI 17-VI 12
5 5-VI dubla t. 5-VI 6-VI 18-VI 12
6 6-VI dubla t. 6-VI 7-VI 19-VI 12
7 7-VI dubla t. 7-VI 8-VI 20-VI 12
8 7-VI dubla t. 7-VI 8-VI 20-VI 12
6.3.1. Rezultatele acceptării larvelor transvazate în familiile starter.
Familiile starter îngrijesc 80% din cele 640 larve transvazate, respectiv:
128 larve de o zi,
128 de 1,5 zile,
128 larve de 2 zile,
128 larve de 2,5 zile.
52
Tabelul 5
Acceptarea larvelor introduse în familia starter
Nr.
crt.
Vârsta larvelor
(zile)
Nr. larve
introduse
Nr. larve
acceptate
Acceptate
(%)
1 1 128 120 93,75
2 1,5 128 116 90,72
3 2 128 102 79,68
4 2,5 128 96 75
Fig. 14 Acceptarea larvelor introduse în familia starter.
52
Tabelul 6
Influenţa poziţiei leaţului asupra procentului de acceptare.
Nr.c
rt.
Poziţia leaţului Număr larve Acceptate %
Introduse Acceptate
1 Superior 170 135 79,41
2 Mijlociu 170 148 87,05
3 Inferior 170 159 93,52
Analizând modul de acceptare a larvelor în funcţie de poziţia leaţului în rama de creştere
se consideră diferenţe mici între leaţul superior şi cel mijlociu, larvele fiind crescute în număr
mai mare pe leaţul inferior.
6.3.2. Rezultatele acceptării larvelor introduse în familia crescătoare.
Familiile crescătoare au rolul să creeaze condiţiile de mediu necesare desfăşurării
procesului de dezvoltare a mătcilor din larve. Familiile crescătoare sunt familiile de albine unde
sunt hrănite şi crescute larvele în vederea formării mătcii. Albinele doici din familiile crescătoare
acceptă un procent de 87,7% din larvele introduse, respectiv: 106 din larvele de o zi, 101 din
larvele de 1,5 zile, 89 din larvele de 2 zile, 84 din larvele de 2,5 zile.
52
Tabelul 7
Acceptarea larvelor în familia crescătoare după 24 ore.
Nr.cr
t.
Vârsta larvelor Număr larve Acceptat
e %
Introduse Acceptate
1 1 106 102 96,22
2 1,5 101 95 95,04
3 2 89 80 89,88
4 2,5 84 72 85,71
Fig. 15 Acceptarea larvelor de pe rama de creştere introdusă în familia crescătoare.
52
6.3.3 Greutatea mătcilor la eclozionare.
În urma eclozionării seriilor de creştere a fost determinată greutatea în funcţie de
materialul biologic folosit şi tipul de transvazare. Pentru aceasta, s-au format 8 loturi a câte 20 de
mătci.
Tabelul 8
Greutatea mătcilor la eclozionare, obţinute din larve de o zi.
Număr mătci Greutatea mătcilor (mg)
1 200,52
2 195,30
3 190,91
4 195,70
5 196,22
6 192,98
7 200,71
8 197,50
9 193,48
10 196,89
11 188,98
12 195,51
13 196,45
14 184,00
15 202,73
16 193,48
17 199,94
18 199,14
19 196,68
20 203,92
Media greutăţilor 196,05
52
Fig. 16 Momentul eclozionării mătcii.
52
Tabelul 9
Greutatea mătcilor la eclozionare, obţinute din larve de 1,5 zile.
Număr mătci Greutatea mătcilor (mg)
1 178,52
2 189,30
3 190,41
4 189,70
5 181,22
6 182,08
7 184,71
8 191,50
9 191,48
10 175,29
11 188,38
12 196,59
13 194,45
14 194,99
15 194,33
16 191,48
17 192,74
18 175,14
19 194,67
20 178,96
Media greutăţilor 187,79
52
Tabelul 10
Greutatea mătcilor la eclozionare, obţinute din larve de 2 zile.
Număr mătci Greutatea mătcilor (mg)
1 177,10
2 184,10
3 170,23
4 181,22
5 171,22
6 162,08
7 184,22
8 191,40
9 191,28
10 173,19
11 187,48
12 176,91
13 194,50
14 184,20
15 181,23
16 180,38
17 162,32
18 172,34
19 192,62
20 183,21
Media greutăţilor 180,06
52
Tabelul 11
Greutatea mătcilor la eclozionare, obţinute din larve de 2,5 zile.
Număr mătci Greutatea mătcilor (mg)
1 177,26
2 164,20
3 167,13
4 161,72
5 171,62
6 171,15
7 173,72
8 171,63
9 181,18
10 182,15
11 167,45
12 173,11
13 184,24
14 174,33
15 171,25
16 185,43
17 191,34
18 172,34
19 162,32
20 185,21
Media greutăţilor 174,43
52
Fig. 17 Greutatea mătcilor la eclozionare, obţinute prin simpla transvazare.
52
Tabelul 12
Greutatea mătcilor la eclozionare, obţinute prin dubla transvazare.
Număr Mătci Mătci din larve
de o zi
Mătci din larve
de 1,5 zile
Mătci din larve
de 2 zile
Mătci din larve
de 2,5 zile
1 199,11 197,10 196,11 177,10
2 199,12 194,10 185,14 174,10
3 193,23 180,23 193,23 170,23
4 189,24 191,22 182,22 161,22
5 198,25 191,22 186,22 171,22
6 210,06 192,08 166,08 162,08
7 184,27 184,22 185,22 184,22
8 181,45 191,40 186,30 171,40
9 191,24 191,28 186,28 191,28
10 212,16 193,19 187,19 183,19
11 197,47 177,48 187,48 167,48
12 198,96 196,91 183,91 186,91
13 194,55 194,50 193,50 194,50
14 213,26 194,20 186,22 184,20
15 191,24 189,23 183,23 181,23
16 197,33 180,38 182,38 180,38
17 197,34 199,32 185,32 162,32
18 198,39 199,34 176,34 172,34
19 199,66 198,62 183,62 192,62
20 198,21 198,21 186,41 183,21
Media
greutăţilor
198,75 191,36 184,23 174,81
52
Fig. 18 Greutatea mătcilor la eclozionare, obţinute prin dubla transvazare.
Fig. 19 Greutatea mătcilor la eclozionare, obţinute prin simpla şi dubla transvazare.
52
6.3.4. Ponta mătcii în 24 ore.
Mătcile tinere, împerecheate, trebuie să fie atent verificate înainte de fi introduse în
producţie, constatându-se că nu toate sunt de calitate şi putem risca să introducem în familii
mătci cu un potenţial scăzut de ouat, bolnave sau cu anomalii. S-a făcut verificarea numărului de
ouă depuse de mătcile împerecheate. Verificarea s-a făcut în familii ajutătoare cu ajutorul ramei
Netz.
Rama Netz este structurată în mai multe pătrăte, fiecare cu latura de 5 cm, cărora le revin
un anumit număr de celule cu puiet căpăcit.
Din datele prezentate în tabelul de mai jos se poate observa faptul că variabilitatea
caracterului de ouat, ponta mătcii, întru-un interval de 24 de ore de la împerechere, în cele 4
loturi formate de câte 20 de mătci ouătoare, acele mătci care provind din transvazarea larvelor de
o zi, au o capacitate de ouăt mai mare, comparative cu mătcile provenite din transvazarea
larvelor de 1,5, 2 şi 2,5 zile.
Fig. 20 Începerea pontei mătcii.
Tabelul 13
52
Ponta mătcii în familiile ajutătoare pe parcursul a 24 de ore.
Nr.crt. Mătci din
larve de o zi
Mătci din
larve de 1,5
zile
Mătci din larve
de 2 zile
Mătci din larve
de 2,5 zile
1 1520 1630 1351 1370
2 1630 1710 1320 1561
3 1495 1330 1621 1221
4 1630 1720 1570 1381
5 1540 1330 1710 1312
6 1460 1610 1415 1212
7 1770 1510 1655 1391
8 1560 1450 1310 1261
9 1780 1260 1360 1522
10 1370 1720 1250 1642
11 1570 1840 1370 1512
12 1560 1810 1320 1371
13 1850 1365 1320 1333
14 1830 1260 1390 1432
15 1750 1345 1400 1301
16 1470 1660 1530 1384
17 1550 1620 1440 1424
18 1660 1300 1365 1243
19 1385 1550 1380 1342
20 1720 1671 1520 1381
Media
nr. de
ouă
depuse
1671 1610 1588 1487
52
Fig. 21 Ponta mătcii în familiile ajutătoare pe parcursul a 24 de ore.
Tabelul 14
Ponta mătcii provenite din dubla transvazare pe parcursul a 24 de ore.
52
Nr.crt.
Mătci din
larve de o zi
Mătci din
larve de 1,5
zile
Mătci din larve
de 2 zile
Mătci din larve
de 2,5 zile
1 1721 1639 1452 1375
2 1732 1718 1423 1364
3 1893 1437 1424 1423
4 1634 1726 1375 1482
5 1542 1435 1716 1513
6 1763 1614 1412 1613
7 1774 1513 1653 1694
8 1765 1452 1614 1665
9 1786 1462 1565 1526
10 1472 1721 1556 1642
11 1571 1645 1470 1513
12 1562 1616 1528 1574
13 1852 1566 1629 1534
14 1833 1368 1690 1537
15 1654 1347 1607 1507
16 1676 1667 1533 1587
17 1857 1622 1444 1426
18 1662 1403 1664 1345
19 1488 1552 1683 1443
20 1727 1671 1524 1482
Media
nr. de
ouă
depuse
1712 1642 1562 1510
52
Fig. 22 Ponta mătcii provenite din dubla transvazare pe parcursul a 24 de ore.
Fig. 23 Ponta mătcii provenite din simpla şi dubla transvazare pe parcursul a 24 de ore.
52
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
Cercetările efectuate în legătură cu aprecierea privind utilizarea unor variante tehnologice
de creştere intensivă a mătcilor în condiţiile staşiunii de cercetare Poieni, Iaşi, au dus la
următoarele concluzii şi recomandări:
1. Este foarte important ca familiile de la care se recoltează materialul biologic folosit
atât în simpla cât şi în dubla transvazare să provină numai de la familii testate în condiţii de
producţie.
2. Pentru a se obţine o matcă de o calitate superioară, în ceea ce priveşte vârsta
materialului biologic utilizat, acesta este de preferat să aibă o vârsta de maxim 24 de ore,
deoarece mătcile rezultate din acesta au o valoare net superioară celor ce provind din larve de 1,5
,2 sau 2,5 zile atât din punct de vedere al greutăţii corporale cât şi a pontei realizate.
3. Un aspect foarte important în ceea ce priveşte obţinerea unor mătci de o valoare
superioară, este constituit de stimularea familiilor starter şi a celor crescătoare pe întreg parcursul
procesului de creştere cu sirop de zahăr în concentraţie 1:1.
4. O problematică foarte importantă în ceea ce priveşte împerecherea mătcilor, este aceea
că atunci când creşterea mătcilor se face în sistemul intensiv, apare suprapopularea zonei cu
familii şi nuclee, fapt ce determină dezorientarea mătcii şi pierderea acesteia. Pentru combaterea
acestei probleme, recomand ca nucleele de creştere să fie amplasate căt mai depărtate unul de
celălalt iar zona în care este amplasată stupina să fie pe cât posibil cât mai departe de alte
stupine, astfel încât în stupină şi pe toată raza de zbor să se regăsească doar albine, mătci sau
trântori din stupina proprie.
5. Din punct de vedere al marcării mătcilor, recomand ca în toate staţiunile de creştere a
mătcilor, aceasta să se facă folosind în paralel cu marcarea prin culori şi numerotarea, astfel
atunci când se doreşte a utiliza material biologic de la aceasta matcă sa se cunoască mult mai în
detaliu provenienţa acesteia.
6. O foarte mare importanţa a ceea ce reprezintă selecţia mătcilor prin lucrările de
transvazare o reprezintă ponta mătcii, după cum se poate observa în experienţa realizată, mătcile
cu o pontă mai mare sunt acelea obţinute prin dubla transvazare din larve de o zi, fapt ce mă
52
determină sa recomand această procedura pentru un progres în producţia apicolă, chiar dacă
aceasta procedură este mai costisitoare şi necesită o muncă suplimentară.
7. Pentru ca obţinerea mătcilor să fie din punct de vedere economic, cât mai rentabilă,
recomand să se acorde o mare atenţie procedurilor încă din faza incipientă a acestora, astfel
trebuie acordată o mare atenţie pregătirii botcilor artificiale, alegerea cu atenţie a familiilor
starter şi a celor doici.
8. Pentru ca selecţia mătcilor să aibă o eficacitate mai mare din punct de vedere
productiv, recomand ca mătcile să fie urmărite pe toată perioada de exploatare a acestora,
urmarindu-se şi alti indici foarte importanţi, cum ar fi:rezistenţa la îmbolnăviri, instinctul de
roire, creşterea fagurilor artificiali, valorificarea anumitor culesuri,etc.iar din aceste mătci să se
recolteze material biologic superior.
9. Aspectul creşterii mătcilor în sistemul intensiv implică necesitatea unui număr mare de
muncitori, pentru a avea un bilanţ economic favorabil, personalul trebuie să fie calificat şi să aiba
o eficacitate sporită, în acest context, recomand instruirea şi pregătirea personalului periodic.
52
BIBLIOGRAFIE
1. ADLER A, 1990 – Apicultorul amator, Ed. Ceres, Bucureşti.
2. AVESTIAN G.A., 1978 – Apicultura, Ed. Apimondia, Bucureşti.
3. BARAC I şi colab., 1982 – Manualul apicultorului, Ed. Ceres, Bucureşti.
4. BUCATĂ P., DAN , V.Gh, NICOLAIDE, N., 1981 – Tehnologia creşterii şi
exploatării albinelor, Ed. Apimondia, Bucureşti.
5. GRUDMANN R., 1971 – Creşterea mătcilor din ou.
6. HRISTEA C., 1976 – Stupăritul nou, Ed. A.C.A, Bucureşti.
7. IVANOVA A., 1964 – Principiile biologice ale unor procedee eficiente de creştere a
mătcilor.
8. JORDAN M., 1991 – Apidologie, Vol. XXII.
9. LAZĂR ŞT., 1992 – Apicultură şi sericicultură, curs Univ. Agr., Iaşi.
10. LAZĂR ŞT., 1995 – Apicultură, Curs, Univ. Agr., Iaşi.
11. MÂRZA E. , NICOLAIDE, N. 1990 – Iniţiere şi practică în apicultură, Redacţia de
Propagandă Tehnică Agricolă, Bucureşti.
12. MILOIU I., 1990 – Hrănirea albinelor, ACA, Redacţia Publicaţiilor Apicole,
Bucureşti.
13. Ing. MUNTEANU L., 2007 – Creşterea Albinelor, Caraş-Severin.
14. NICOLAIDE N., 1980 – Utilaje şi construcţii apicole, Ed. Apimondia, Bucureşti.
15. OROSI P.., 1967 – Metodda practică şi ştiinţifică de transvazare a ouălelor, S.C.S.A.
16. POP C.E., CORA ROSENTHAL, SPĂTARU, C., RUSU, C. 1978 – Apicultură şi
sericicultură Ed. Did şi Ped., Bucureşti.
17. PUŞCĂ şi HOREANGĂ V., 1973 – Influenţa numărului de larve crescute, asupra
calităţii mătcilor.
18. ROSENTHAL C., 1978 – Consideraţii privind creşterea mătcilor, Apicultura nr.5.
19. RUTTNER F., 1980 – Creşterea mătcilor , Ed. Apimondia, Bucureşti.
20. TARANOV G.S., 1968 – Anatomia I fiziologhia medonostnâh pceol, Moscva, Izd.
Kolos.
52
21.VUILLAUME M., 1957 – Elevage de reines, production de gelee royalle.
L’apiculteur.April.
22. WEISS K., 1968 – Despre Influenţa asupra acceptării şi greutăţii mătcilor, a
diferitelor metode de pregătire a larvelor pentru creşterea mătcilor.
23. XXX 1989 - Manualul apicultorului, ed. a VI-a, ACA, Bucureşti.
24. XXX 1996 – Al XXX –lea Congres de apicultură al Apimondiei, NAGOYA,
Japonia, Ed. Apimondia, Bucureşti.
25. http://www.stuparitul.com/tehnologia_obtinerii_matcilor.html
26. http://www.proapicultura.ro
27. http://mieremures.blogspot.ro