Capitolul 1:

Gabriel isi intoarse privirea de la apele involburate ale oceanului. Negura densa de toamna tarzie dadea un aer enigmatic ochiilor lui cenusii ce cercetau cu atentie faleza. Isi trase paltonul negru, lung, din matase mai strans pe langa corp, dar fara efect, vantul taios dandu-I fiori de gheata. Orele treceau, iar amintirile buzelor ei moi ce se odihneau pe obrazul lui batut de vant, mainile ei fine plimbandu-se prin parul lui castaniu ce-i ajungea pana la umeri il faceau sa tanjeasca dupa posesoarea lor. Isi imagina corpul ei umpland spatiul gol dintre bratele lui, incalzindu-i trupul inghetat. Picaturi reci de ploaie, incepura sa cada asupra barbatului, fortandu-l pe aceasta sa se intoarca in casa. O casa simpla, ce nu tinea cont de tendintele cotidiene in privinta arhitecturii si decorului, dar care adapostea atatea amintiri pline de caldura si iubire arzatoare, il adaposti de frigul necrutator din lumea exterioara. Asta era tot ce isi dorea. Un camin, un loc unde sa arda de nerabdare sa se intoarca, o cladire care sa faca cuvantul ‘acasa’ sa sune ca o bucatica de rai, dearece restul apartinea celei care-I insuflase viata prin simpla ei prezenta.

O rafala puternica de vant deschise hubloul micut, imprastiind desenele iubitei sale prin toata casa, facandu-l pe acesta sa tresara. Isi arunca tricoul ud in cosul de rufe, desi stia ca va fi certat pentru asta, dar nu-i pasa, furtuna de portrete si peisaje ce-l incojurau aducea cu ea amintirile frumoase petrecute alaturi de ea. Trecusera doi ani de cand se trezise in bratele ei, pe patul acela de spital singur, fara memorie. Soneria zgomotoasa a vechiului telefon rasuna puternic, trezindu-l la realitatea.

-Gabriel, nu am sa pot ajute acasa in seara aceasta, furtuna ma opreste! Rosti vocea suava a logodnicei sale.

-Kaileena, draga, e in regula! Ma bucur doar ca esti bine si ca nu ai patit nimic! Spuse aceasta, rasufland usurat.

-Gabriel, inca ceva! Spuse fata, facandu-l pe barbat sa se incrunte pentru o secunda. Ai incredere in instinctele tale si nu uita, te iubesc!

Cuvintele fetei avura un impact puternic asupra lui, facandu-l sa tresara pe parca o mie de ace i-ar fi strapuns inima. Auzisem de mai multe ori sentimentelei Kaileenei, dar de data aceasta vocea ei tremura, de parca chipul i-ar fi fost inundate de lacrimi si urma sa nu se mai vada vreodata. Inainte sa apuce sa-i raspunda, fata inchise telefonul, lasand un suspin sa-i scape. O liniste mortuala cuprinse incaperea pret de cateva secunde, apoi un strigat subtire, indurerat se auzi din pivnita casei.

-Kaileena! Striga Gabriel, lasand telefonul sa-i scape din mana, grabindu-se spre sursa zgomotului.

Lovi usa cu putere, coborand rapid scarile, privind palpairile de lumina ce se vedeau adanc in intuneric. In mijlocul camerei, o pentagrama de sange, ce avea in fiecare colt cate o lumanare, isi facu aparitia.

-Bun venit, Gabriel! Se auzi o voce groasa, de barbat, urmata de aparitia unor ochii stravezi precum apele oceanului.

“Cine esti?!” Vru Gabriel sa intrebe, dar nu apuca. Simti o-ntepatura in spate, urmata de o durere ingrozitoare.

-Stapanul iti accepta sangele! Continua vocea, care disparu in intuneric, lasandu-l pe Gabriel singur, sangerand.

Timpul trecea, iar aceasta se simtea din ce in ce mai slabit, vederea ii devenea incetosata iar corpul ii devenea greu, de parca ar fi fost facut din plumb. Un marait ingrozitor, ce-l facu sa se-nfioare se auzi in urechea lui, s-apoi….nimic. Simtea cum aluneca in nefiinta, cum sufletul ii paraseste corpul. Maraitul reaparu, de data aceasta din fata lui, urmat de o pereche de dintii mari, ascutiti si o pereche de ochii rosii, amenitatori.

-Kaileena! Rosti Gabriel inainte de a-si pierde cunostiinta

Primele raze ale soarelui incepura sa danseze pe pleoapele barbatului, fortandu-l pe acesta sa-si deschida ochii. Vedea incetosat, de parca o plasa deasa de paianjen ii obstrictiona vederea, toul fiind difuz. Pe masura ce secundele treceau, o camera alba incepea sa prinda contur, iar un sunet slab, provenind de la un aparat de monitorizat bataiile inimii ii atrase atentia. Era intr-o camera de spital, intins intr-un pat, cu o durere teribila in spate in locul unde fusese injunghiat cu o seara inainte.

-Kaileena! Striga aceasta de cateva ori, dar fara raspuns.

Se simtea obosit, corpul ii era amortit asa ca se intinse inapoi in pat. Asteptand, sperand ca cea pe care o iubea mai presus de viata sa fie in siguranta. Amintirile zilelor frumoase petrecute impreuna ii ingreunara memoria, agatandu-se cu disperare de fiecare idee, de fiecare suspin. Usa se deschise, iar Gabriel tresari, dar vazand chipul ridat ce-i aparuse-n fata, asa ca se intinse la loc, privind tavanul golas si simplu, incercand sa-si linisteasca bataile inimii.

-Nu se poate! Sfanta Fecioara Maria, un miracol! spuse asistenta, incepand sa-si faca cruci, proslavind numele Domnului si adresandu-le multumiri pline de piozitate tuturor sfintilor, ceea ce ii dadu lui Gabriel o durere ascutita de cap, inchizand strans ochii si muscandu-si buza inferioara. Aceasta navali pe usa, ducandu-se pe hol si ecoul vocii ei exaltate rezona in camera de spital, facandu-l pe barbat sa se afunde in cearceafuri, deranjat.

-Domnule Craft! Gabriel isi muta centrul de atentie asupra sursei vocii.

In pragul usii se afla un barbat grasut de inaltime medie, cu mainile bagate in buzunarele halatului impecabil, singurul obiect care contrasta pe acesta fiind ecusonul care ii dovedea functia de doctor. Petele maronii si ridurile adanci de pe chip, cat si chelia prontata ii tradau varsta inaintata, insa aceste lucruri paleau in fata zambetului sau strengaresc si a ochilor sai caprui care straluceau de voiosie.

-Kaileena, unde este?

-Domnule Craft, chiar imi pare rau sa va dau aceasta veste, dar nu exista nicio Kaileena!

-Logodnica mea, Kaileena Clark! exclama acesta disperat, incercand sa-si adune tot calmul posibil ca sa-I reconstituie doctorului veridic evenimentele. Am primit aseara de la ea un telefon in care-mi spunea ca nu poate ajunge acasa, apoi am auzit un zgomot ciudat din pivnita casei...vorbeste cat poate de calm, inchizandu-si ochii strans cand tamplee ii zvacnesc dureros cand incearca sa patrunda in negura amintirilor. Acolo un barbat a aparut din intuneric, spunandu-mi ca: "Stapanul iti accepta sangele!" si dupa cineva sau ceva m-a injunghiat!

-Domnule Craft, sunteti in coma de 2 ani! Imi cer scuze ca va spun, dar totul a fost doar in imaginatia dumneavostra.

Gabriel icni, nefiind in stare sa digere cu adevarat spusele doctorului, cuvintele acestuia ricosand haotic pana in cele mai indepartate unghere ale mintii sale, simtind cum isi pierde ratiunea si controlul.

-Iesi afara! Iesi afara, acum! Striga barbatul aruncand cu perfuzia dupa doctorul inspaimantat ce iesi grabit din camera.

Cateva ore mai tarziu, timp ce barbatului ii s-a parut o eternitate, acesta inca nu-si gasea locul in pat, simtindu-si inima prinsa intr-o manusa din ghimpi. Amintirile ultimilor doi ani l-au napadit, iar chinul cuvintelor spuse de doctorul batran il ucideau incet, dar sigur. Usa se deschise cu un scartait ascutit, in incapere facandu-si prezenta o persoana a carei voci pluti pana la urechile barbatului macinat de indoieli.

-Domnule Craft, domnule Cole m-a trimis! Ma numesc Selene Quinn si sunt aici pentru a va ajuta sa rezolvati ce va tulbura mintea!

Gabriel se trezi brusc din caruselul amintirilor, vocea acestuia parand harjaita cand incepu sa nege.

-Nu am nicio problema! Vreau doar sa stiu daca Kaileena, logodnica mea, este in regula!

Pret de câteva secunde ramase tacut, privind-o pe cea ce intrase in camera. Avea un par lung, de culoare safiriu închis, ce se revarsă peste umerii ei rotunzi, pana la baza spatelui. Ochii ei purpurii ce aveau sclipiri stravezii ii fixau cu atentie pe cel ce statea intins intre cearsafurile invechite ale spitalului.

-Gabriel, pot sa iti spun asa? Esti amabil sa-mi spui mai multe despre aceasta Kaileena? Intreba Selene asezandu-se pe marginea patului, mangaindu-i mana.

Gabriel rumega cateva clipe ideea, oftand.

-Poti sa-mi spui cum doresti si da, am sa iti spun, domnisoara psiholog! Surase stramb barbatul, ridicandu-se in sezut. Am intalnit-o pe Kaileena in urma cu doi ani, incepu acesta sa povesteasca, ma trezesc intr-o camera de spital, singur, fara sa-mi amintesc cine eram. Ea mi-a fost alaturi, ma ajutat sa-mi revin si nu stiu, ne-am indragostit. Ne-am mutat impreuna intr-o casuta micuta, pe malul oceanului…Gabriel se opri pret de o secunda, inghitind in sec.

Perfectiunea amintirilor lui, alaturi de ea, incepu sa se destrame la gandul chinuitor nu o va mai vedea vreodata.

-De unde ai stiut de profesia mea, din moment ce nu m-am prezentat ca fiind psiholog? Intreba Selene, trezindu-l pe barbat din reveria amintirilor.

-Nu stiu, doar felul in care te comporti, vorbesti…acesta se opri, privind-o pe fata cu atentie. Ochii tai?! Culoare purpurie si acele irizatii maronii pe iris, noduli Lisch, daca-mi amintesc corect. Ai neurofibromatoza, nu?

-Impresionant ca intotdeauna, Gabriel! Spuse Selene, razand.

-Ca intotdeauna? Deci am mai facut asta inainte?

-Nu va mai amintiti? Atunci, permite-mi sa te ajut! Ne-am intalnit in urma cu cinci ani, eram in primul an la facultate. Parinti mei muriseara intr-un accident de masina sau cel putin asa au spus politisti ce au investigat cazul. Stateam pe o banca, in fata biroului sefului politiei, cand un tanar imbracat intr-o geaca de piele, neagra, o pereche de blugi skinny si un tricou rosu aprins. Parul lui era lungut, ii acopera putin din ochiul drept, castaniu, ce stralucea in lumina palida a apusului. Era inposibil sa nu fie remarcat, zambi aceasta. A trecut pe langa mine, intra in birou, iar la iesire, nu a durat mai mult de zece minute, s-a oprit in fata mea si-mi spune ca va face orice sa gaseasca criminalul parintilor mei. Presupun ca realizezi mirarea mea cand am auzit asta si am refuzat sa cred, asta pana cand, doua saptamani mai tarziu, am citit in ziar despre uciderea familiei Quinn. La articol era atașata poza tânărului detectiv, Gabriel Craft, si celor doi politisti insarcinati cu anchetarea cazului.

-Stai putin! Vrei sa spui ca sunt politist? Asta e...absurd! Spuse bărbatul revoltat. Eu sunt un amarat de scriitor, nimic mai mult!

-Poate doriți o țigară, să vă liniștiți?

-Eu nu fumez! Asta e revoltător, cum iti permiti sa instigi oamenii la astfel de vicii!

-Domnule Craft, sunteți fumător! Nu va amintiți?

-Uite, domnișoară, dacă asta este vreun fel de glumă, am înțeles! A fost amuzant cat a fost, dar să nu întrecem măsura! Sunt un simplu scriitor, si nu unul foarte bun, ce a fost aproape ucis in propria casa si de parca asta nu era de ajuns, singura persoana ce ma accepta asa cum sunt, a dispărut! Pe masura ce cuvintele ii părăseau cavitatea bucala, lacrimile începuseră să-i umezeasca ochii, prelingandu-se pe obrajii acestuia.

- Gabriel, ai fost in coma in ultimi doi ani, e un miracol ca ti-ai revenit, dar trebuie sa intelegi. Subconstientul tau a creat un întreg univers, in care ai habitat pana ai fost pregătit sa revii in lumea reală, si nici ca ai gasit un timp mai bun! Spuse Selene, trecându-și degetele noduroase, acoperite de o piele fina, prin parul lui răvășit.

-Ce? Ce, dracu', spui acolo? Bâlbâi bărbatul confuz, încercând sa tina pasul cu cea din fata lui.

-Oraselul nostru, Merckwood, se confrunta cu un ucigas in serie, iar politia nu poate face nimic impotriva lui!

- Fascinat intr-adevăr, dar lasă asta! Cum adica subconstientul meu a creat un univers separat in care doar eu pot habita?

-Gabriel, un criminal se afla in libertate!

-Criminalul este treaba politiei, eu sunt un scriitor, nu detectiv!

-Scriitor, eh?! Atunci, te rog sa-mi spui cateva din cartile tale.

-Clasa noptii! E o poveste despre o fata ce este trimisa la o scoala misterioasa, unde se trezeste prinsa…

-Personajul principal se numeste Allie si se indragosteste de un tip numit Carter?

-Daca esti familiara cu munca mea, de ce spui ca totul a fost in capul meu?

-Nu e munca ta, cartea se numeste Scoala noptii si este scrisa de C.J. Daugherty! In caz ca te intrebi de unde stiu, e simplu! Ti-am citit din ea si din multe altele in ultimii doi ani, dar, te rog, nu te opri! Spune-mi, ce alta carte ai mai scris?

-Inainte sa fiu atacat in propria casa, scriam la Vampirul. Este un roman despre un criminal ce-si stoarce de sange victimele. Cadavrele se aduna, iar politia nu-l poate prinde!

-Gabriel, romanul tau, Vampirul, este cazul de care ti-am spus acum cateva minute! Inca de la aparitia acestui criminal feroce, ti-am povestit despre el, despre victimele lui si modul lui de operare.

-Nu, nu! Astea sunt aberatii si as dori sa incetezi!

-In regula, o sa continuam asta putin mai tarziu! Am sa vorbesc cu domnul Cole sa te externeze si o sa continuam la tine acasa!

Pasii femeii se auzeau rezonand pe podeaua din gresie a spitalului, ecoul pantofilor cu toc disparand treptat, ca o iluzie. Insa oricat si-ar fi dorit, Selene nu era un miraj, ci o femeie aparuta din neant, care reusise in cateva minute sa creeze un uragan devastator in emotiile si credintele barbatului. Isi simtea inima prinsa intr-o capcana de spini care deveneau din ce in ce mai otravitori cu fiecare secunda care trecea, fiecare respiratie fiindu-i dureroasa. Ce mai era veridic si ce era doar o fantasma?

Patul rigid il facea sa se simta stingher in camera apasatoare a spitalului, simtind acut lipsa caldurii care sa-i ofere un gram de sprijin si vointa, asa ca-si intinse mana inspre fasciculul cald de lumina care reusise sa se strecoare prin perdeaua grea si prafuita. Raza lui de lumina unde era? Oare totul fusese doar in capul lui? Isi punea tone de intrebari fara raspuns, greutatea apasatoare a acestora reusind sa-l lase fara vlaga. Pleoapele-i pareau poleite cu plumb, gandurile lui incepeand sa-si incetineasca ciocnirea haotica, centrul lor pulsand din ce in ce mai rar pana cand sirul amintirilor se rupse si cazu intr-un somn adanc.

Capitolul 2:

Cateva raze rosiatice strapungeau stratul cenusiu de nori, mangaind frunzele aramii ale copacilor inalti ce alcatuiau codrul Akai, un loc tainic, intunecat, in care nici cei mai bravi razboinici nu cutezau sa patrunda. Doua persoane, o fata si un baiat, indraznira sa se aventureze in acest lacas mistic, acaparat de forte ale intunericului, incercand sa scape de furia urmaritorilor. Glasurile lor inecat de spaima rasuna printre arborii schimonositi de trecerea timpului necrutator.

-Proasto, mai repede! Ne vor prinde! Rosti pe un ton grav, incarcat de oboseala si teama.

-Vorbeste frumos ca-ti zdrobesc capatana! Striga fata, oprindu-se in mijlocul drumului.

Baiatul o privi pret de cateva secunde, uluit cutezanta ei, apoi o apuca de brat si o trase dupa el in adancul padurii. Copacii incepura sa-si schimba infatisarea, unii chiar avand fete infricosatoare, sculpate in scoarta lor. Vantul inceput sa bata mai tare, aducand cu sine un miros intepator de putrefactie, iar pamantul devi din ce in ce mai mlastinos cu fiecare pas pe care-l faceau.

Cei doi se oprira inspaimantati de miile de ochii sclipitori ce ii cercetau cu minutiozitate. Din voalul de intuneric isi facu aparitia un membru acoperit cu fire de par micute si lucioase, urmat de doi coltii imbitati in saliva acida, ce picura pe stratul de frunze in descompunere. Pe spatele creaturii enorme ce se ivise, statea un barbat. Ochii lui turcoaz sclipeau de incantare la vederea victimelor ce tremura precum o frunza in bataia vantului. Isi trecu degetele acoperite de panza matasoasa de paianjen, prin parul ruginiu, lung pana la mijlocul spatelui.

-Ce avem noi aici? Intreba acesta, ranjind malefic.

Tinerii ramase tacuti privindu-l pe strainul ce purta o pereche de pantalonii maronii.