CONFIDENŢIALITATE VERSUS DREPTUL LA … Doctorat/Rezumat... · La studiu participat 421 de...
Transcript of CONFIDENŢIALITATE VERSUS DREPTUL LA … Doctorat/Rezumat... · La studiu participat 421 de...
1
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE “GR. T. POPA”, IAŞI
FACULTATEA DE MEDICINĂ
CONFIDENŢIALITATE VERSUS
DREPTUL LA INFORMAŢIE
- REZUMATUL TEZEI –
CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC,
PROF. UNIV. DR. VASILE ASTĂRĂSTOAE
DOCTORAND,
MIHAELA CANANĂU
IASI
- 2012 -
2
CUVINTE CHEIE:
confidenţialitate
dreptul la informaţie
etica jurnalistică
spaţiu public-spaţiu privat
3
CUPRINS
PARTEA GENERALĂ
CAPITOLUL I – CONFIDENŢIALITATEA 4
I.1. Încercarea de a defini acest concept 5
I.2. De ce este importantă păstrarea relaţiei de
confidenţialitate între medic şi pacient 7
CAPITOLUL II – INFORMARE vs
CONFIDENŢIALITATE 9
II.1. Ce este informaţia? 9
II.2. Reglementările privind dreptul la informaţie 11
II.3. Dreptul la confidenţialitate 12
II.4. Responsabilitatea jurnalistului 13
II.4.1. Rolul jurnalistului 13
II.4.2. Conduita profesională 14
CAPITOLUL III – ETICA JURNALISTICĂ 17
III.1. Mass-media între etică, adevăr şi setea de
senzaţional 17
III.2. Efectele mass-media în cadrul societăţii 25
CAPITOLUL IV – SPAŢIU PUBLIC-SPAŢIU
PRIVAT, REFLECTAREA ÎN PRESĂ A ACESTOR
CONCEPTE 31
IV.1. Care sunt genurile jurnalistice abordate în presă
31
IV.2. Definirea spaţiului public 38
IV.3. Definirea spaţiului privat 40
IV.4. Relatarea, între realitate şi exagerare 41
IV.5. Dreptul de publicare a numelui şi imaginii 42
IV.6. Dreptul la critică vs. calomnie 44
4
PARTEA PERSONALĂ
CAPITOLUL V – ANALIZA ASUPRA PERCEPŢIEI
RELATIEI PACIENT-MEDIC-MASS-MEDIA 46
V.1. Motivaţie, obiective 46
V.2. Material şi metodă 46
V.3. Variabilele cercetării 48
V.3.1. Chestionar consimţământ informat 48
V.3.2. Variabilele independente ale cercetării 50
V.4. Descrierea lotului 51
V.5. Rezultate 56
V.6. Discuţii 109
V.7. Concluzii 121
CAPITOLUL VI – STUDIU ASUPRA REFLECTĂRII
RELAŢIEI PACIENT-MEDIC-MASS MEDIA ÎN
PRESA SCRISĂ 123
VI.1. Motivaţie, obiective 123
VI.2. Material şi metodă 124
VI.3. Rezultate 124
VI.4. Discuţii 131
VI.6. Concluzii 142
CAPITOLUL VII – CONCLUZII FINALE 144
DIRECŢII ULTERIOARE DE CERCETARE 145
BIBLIOGRAFIE 146
5
INTRODUCERE
Într-o societate în care politica şi justiţia se fac în
direct, la televizor, iar publicaţiile de tip cotidian - marea
majoritate vizibile pe internet - s-au transformat în
dezbateri publice adesea suburbane, noţiunea de
confidenţialitate se rezumă adesea doar la o definiţie într-
un dicţionar.
Bibliotecile au pierdut lupta cu internetul, cartea a
cedat locul ziarului, iar cultura a devenit o noţiune desuetă
care păleşte în faţa dezbaterilor tv., dar mai ales ale
emisiunilor şi articolelor de scandal.
În acest context, un drept fundamental al omului
modern, dreptul la informaţie, devine informaţie cu
orice preţ, încălcând adesea dreptul la viaţa privată a
individului, indiferent că este vorba de o persoană publică
sau nu.
Această cercetare şi-a propus să realizeze primul
studiu din România care se ocupă de latura etică a actului
jurnalistic prin analizarea percepţiei relaţiei pacient- medic-
mass media - cititor.
Etica este o trăsătură umană universală, deşi codul de
etică nu este acelaşi pentru toţi, acesta prezentând
particularităţi pentru fiecare societate, organizaţie sau
pentru fiecare individ în parte.
Practic, în România, nu există legi clare care să
reglementeze relaţia dintre confidenţialitate şi dreptul la
informaţie pentru persoanele aflate în dificultate: bolnavi,
victime ale accidentelor, ale unui viol sau ale unei tentative
de sinucidere.
Poate tocmai de aceea, în acest context, în care,
teoretic, există coduri etice şi pentru medici şi pentru
jurnalişti, dar adesea ignorate, cea care ar trebui să impună
respectarea acestora este rigoarea legii.
6
Evenimentele ce se petrec, filtrate de media şi oferite
pentru consumul de masă au ajuns să creioneze o realitate
nouă şi bulversantă, în care judecăţi de valoare despre
oameni şi fapte se fac în timp real, fie pe micile ecrane, fie,
cel mai adesea, pe comentariile de pe paginile de internet
ale publicaţiilor (1).
Industria media a acreditat spiritul popular prin
produse digerabile, în majoritate pentru o minte medie,
capabilă să înţeleagă în special mesajul simplu, atractiv,
populist, (2) mesaj care a devenit exponenţial ca număr şi
cuceritor ca putere de influenţă.
Pentru că nici o altă formă de transmitere a unei
informaţii nu poate rivaliza, ca eficienţă şi impact, cu
comunicarea de masă, mass-media a devenit regina
neîncoronată a tărâmului comunicaţional (3), iar mesajul
marfa cea mai bine vândută a planetei.
De aceea, presa nu mai este demult un moft al elitelor
(4), o “foiţă” citită la cafenea cu prietenii, transformându-se
în principalul mesager al informaţiilor culese pentru cei
mulţi.
Acest lucru este confirmat şi de faptul că, zilnic, cei
mai mulţi dintre noi, nu ne începem activitatea până ce nu
„ne informăm” de pe site-urile publicaţiilor locale ori
naţionale.
Informaţii pe care le triem, mai ales, în funcţie de
atractivitatea titlului. Un accident cu victimă, un viol, o
„dezvăluire senzaţională” despre o posibilă culpă medicală
vor suscita mai mult interes decât o ştire prin care suntem
informaţi despre un congres medical sau despre alocarea de
fonduri pentru igienizarea unei secţii dintr-un spital.
Cu atât mai mult cu cât aceste informaţii considerate
interesante ne sunt servite cu imagini şi filmuleţe,
prezentate de cele mai multe ori explicit, pe care le poate
accesa oricine, chiar dacă există atenţionări privind o
7
anumită limită de vârstă sau anunţuri de genul „imagini
şocante”, menite, cel mai adesea să ne suscite curiozitatea.
CAPITOLUL V
ANALIZA ASUPRA PERCEPŢIEI
RELAŢIEI PACIENT-MEDIC-MASS-MEDIA ÎN
RÂNDUL BOLNAVILOR SPITALIZAŢI
V.1. Motivaţie, obiective
Într-o societate în care manipularea populaţiei prin
foamea de senzaţional maschează multă neputinţă,
dezamăgire şi înalt dezinteres, presa poate fi un pion
important.
Un accident spectaculos cu trei, patru victime sau o
tânără care a încercat să se sinucidă pentru că a fost părăsită
de iubit va impresiona, poate, dacă este “bine” prezentat,
mai mult decât faptul că România se situează printre
ultimele locuri în Europa la cheltuieli cu sănătatea, acestea
fiind de 600 de euro per capita, faţă de o medie europeană
de 1.800 de euro.
Statistici precum cele care arată că circa 75% dintre
adulţii din România au renunţat, din motive financiare, la
vizita la medic, atunci când au avut nevoie, pălesc, ca
percepţie, pentru mare parte dintre consumatorii de mass-
media, în faţa unor articole în care sunt prezentate persoane
aflate in dificultate, precum victimele unui accident, ale
unui viol sau o tentativă de sinucidere.
Din acest motiv, studiul realizat în cadrul tezei de
doctorat abordează problematica relaţiei pacient-medic-
mass-media.
8
Obiectivele concrete şi urmărite în cadrul cercetării
doctorale au fost:
1. Evaluarea modului de percepţie a
consumatorilor de media internaţi în spital;
2. Analiza impactului informaţiei din mass-media
în relaţia medic-pacient.
V.2. Material şi metodă
La acest studiu au fost împărţite 650 de chestionare,
împărţite în mod egal. La studiu participat 421 de
respondenţi, bărbaţi, cât şi femei, cu vârste peste 18 ani,
indiferent de religie, de nivelul de pregătire sau de locul
unde domiciliază (urban/rural) ori dacă erau la prima
internare sau mai beneficiaseră de asistenţă medicală şi în
alte ocazii. Diferenţa de 229 de chestionare au fost anulate
ca urmare a faptului că au fost fie incorect, fie incomplet
completate.
Toţi pacienţii chestionaţi şi-au dat acordul de
participare la acest studiu semnând “Fişa de consimţământ
informat”.
V.3. Variabilele cercetării
V.3.1. Chestionar consimţământ informat
V.3.2. Variabilele independente ale cercetării: sexul
(M/F), domiciliul (urban/rural), religie (ortodocşi/catolici),
studii (8 clase, 12 clase, studii superioare), prima/mai
multe internări, vârsta (18-29 ani, 30-39 ani, 40-49 ani, 50-
59 ani, peste 60 de ani).
V.4. Descrierea lotului
Din cele 421 de chestionare completate corect s-a
constatat că 231 au completate de femei şi 190 de bărbaţi.
Aceştia, cu vârste peste 18 ani, provin atât din mediul
urban, cât şi din rural, se aflau la primul sau mai multe
9
contacte cu spitalul, au grade diferite de instruire şi sunt
adepţi ai religiei ortodoxe sau catolice.
V.5. Rezultate
Cei chestionaţi au răspuns la 10 întrebări care vizează,
sub diferite aspecte relaţia pacient-medic-mass-media.
În funcţie de variabilele independente ale cercetării, de
exemplu, respondenţii din mediul rural, din grupa de vârstă
50-59 ani, de regulă ortodocşi, absolvenţi de 8 clase, care
au avut, de-a lungul vieţii, mai multe internări şi-au
manifestat disponibilitatea de a pune la dispoziţia medicilor
date confidenţiale despre bolile lor, ce ar putea fi folosite,
ulterior, în studii finalizate cu articole publicate în reviste
de specialitate.
Femeile şi bărbaţii care locuiesc în oraş, în special
catolici, din grupele de vârstă 30-39 ani şi 40-49 ani, cu
minimum 12 clase, indiferent de numărul internărilor
apreciază boala de care suferă nu reprezintă un subiect de
interes public, chiar şi atunci când datele de identitate nu
sunt menţionate.
În majoritate, intelectualii, indiferent de vârstă, religie
sau domiciliu, au declarat că imaginea lor ar avea de suferit
dacă ar fi fografiaţi în situaţii delicate (pe targă, pe patul de
spital, imediat după un accident, după o agresiune în care
au fost victime, în urma unui viol, tentativă de sinucidere
sau consum exagerat de alcool.
Atunci când li s-a solicitat să precizeze ce date ar
trebui să fie aduse la cunoştinţa publicului, 40% dintre
respondenţi au precizat că este suficientă, în scop
educaţional, descrierea generală a diferitelor boli, fără a se
face trimitere la un caz anume.
Alţi 40% dintre cei chestionaţi au fost de părere că nu
nu este nimic incorect dacă s-ar putea descrie, în media,
unele cazuri în care sunt prezentate persoane aflate în
10
situaţii limită, însă fără a se preciza date de identificare
precum, vârsta, sexul, locul de muncă, localitatea de
reşedinţă sau numele.
V.6. Discuţii
Presa se adresează, după cum ştim, în acelaşi timp unei
persoane individuale nevăzute, dar şi unei fiinţe colective cu
dimensiuni mereu diferite (136). Obişnuim adesea să vorbim
despre public dând cuvântului o încărcătură semantică mai
degrabă abstractă, impersonală, şi în bună măsură
hiperbolizată.
În fapt, orice organism de presă nu se adresează, şi nici
nu ar putea-o face, unui public global (39), unor mase de
mase, egale cu numărul cetăţenilor mai mult sau mai puţin
alfabetizaţi.
Oamenii consumă zilnic informaţie: cafeaua de dimineaţă
o beau cu ochii aţintiţi pe internet sau cu atenţia îndreptată la
ştirile de la prima oră oferite de televiziuni, în drumul către
serviciu radioul completează informaţiile, care apoi sunt
comentate cu colegii de serviciu.
Scandalurile sunt suculente şi interesante cu atât mai mult
cu cât nu suntem direct implicaţi şi le discutăm de pe
„margine”.
Un accident cu victime, un viol sau un copil care „o ia pe
drumuri greşite”, reprezintă tot atâtea ştiri care ne suscită
interesul şi ne trezesc compasiunea.
Orice societate modernă are un număr mai uşor sau mai
greu discernabil de publicuri potenţiale, care se structurează
şi se restructurează permanent, în funcţie de credinţe,
obiceiuri, interese tradiţionale şi interese de perspectivă, în
funcţie de nivelul diferit de educaţie şi de statutul socio-
economic căruia aparţin indivizii.
S-a constatat că publicul specific căruia i se adresează
articolele jurnalistice poate să crească sau să scadă în funcţie
11
de informaţia oferită dar şi de structura finală a mesajului de
presă (81).
Primul lucru pe care îl studiază studenţii la jurnalism (şi
acest lucru se întâmplă încă din anul I de studiu) este că
presa trebuie să fie obiectivă, neutră. În extenso, acest lucru
înseamnă, de fapt, că jurnaliştii lucrează cu fapte (82), prin
urmare trebuie să relateze exact realitatea.
Practica jurnalistică a arătat, de-a lungul timpului, că
orice jurnalist care se respectă şi care îşi face cu
corectitudine meseria, va afirma că principalul rol al acestei
profesii este acela de a-şi informa cititorii, dar, mai mult
decât orice, de a spune adevărul.
Obligaţia presei de a tipări adevărul reprezintă piatra de
temelie pentru activitatea jurnalistică (58). De altfel, fiecare
cod al slujitorilor media începe cu datoria jurnaliştilor de a
spune adevărul cu orice preţ.
Probabil că acelaşi lucru îl vor spune şi cei care încalcă
aceste principii, indiferent de motivaţie: ignoranţa ori
dorinţa necenzurată de a fi pe prima pagină a ziarului, cu
orice preţ.
Poate şi pentru faptul că, de-a lungul timpului, s-a
dovedit faptul că lumea jurnalistică este extrem de
eterogenă din punctul de vedere al pregătirii profesionale.
Practic, media ne oferă o gama variată de informaţii şi
situaţii care acoperă nevoia noastră de noutate, chiar dacă
nu întotdeauna toate ştirile se realizează cu profesionalism
(120).
Realitatea arată, însă, că nu toţi consumăm presă în
funcţie de profesionalismul de care dă dovadă autorul
articolului ci, mai ales, în funcţie de educaţia dobândită, de
pasiunile jurnalistice cultivate de-a lungul timpului, de
grupul de prieteni sau cunoştinţe cu care le comentăm.
Capacitatea umanităţii de a înţelege lucrurile de la sine,
imediat ce se petrec, este strict limitată. Dimpotrivă,
12
posibitatea sau probabilitatea de a le înţelege eronat, în
funcţie de zvonuri şi prejudecăţi este mereu prezentă şi
activă, uneori seducătoare.
Comunicarea este eficientă şi îşi atinge obiectivele mai
ales în zonele de periferie ale concepţiilor publicului ţintă,
nu în nucleele seturilor de convingeri şi atitudini (114).
Astfel persoanele simple, neinstruite, cu un standard
social şi cultural reduse vor fi cu mult mai expuse
mesajului, mai dispuse la influenţă decât persoanele cu
standard ridicat.
În fiecare zi, lectura ziarului sau urmărirea emisiunilor
informative radio – tv constituie modalităţi prin care o
masă imensă de consumatori înţeleg să se conecteze la
realitate şi îşi formulează opinii despre aceasta, adesea fără
să mai treacă informaţia prin propriul filtru.
V.7. Concluzii
1. În urma centralizării răspunsurilor celor care
au participat la interviu am constatat că mai
bine de 50% dintre respondenţi citesc sau
urmăresc la tv. reportaje în care sunt prezentate
accidente, agresiuni, tentative de sinucidere,
violuri etc.
2. Respondenţii recunosc că urmăresc cu mult
interes astfel de ştiri, care le trezesc curiozitatea
şi simpatia pentru victime, 48% dintre cei care
au acceptat să răspundă la chestionar.
3. La peste 70% dintre cei care au completat
chestionarele li se pare firesc ca articole în care
sunt prezentaţi copii molestaţi, care au încercat
să se sinucidă au consumat alcool sau au fost
victime ale acciedentelor, să apară în presă.
13
4. Atitudinea respondenţilor se schimbă atunci
când se pune problema ca aceste date să fie
publicate despre ei sau despre familia acestora.
Peste 60% au declarat că nu sunt de acord.
5. Marea majoritate a participanţilor la acest
studiu (75%) sunt de părere că vinovaţi de lipsă
de confidenţialitate în relaţia pacient-medic-
mass-media sunt, în principal, jurnaliştii, în
goana lor după senzaţional.
CAPITOLUL VI
STUDIU ASUPRA REFLECTĂRII RELAŢIEI
PACIENT-MEDIC-MASS MEDIA ÎN PRESA SCRISĂ
VI.1. Motivaţie, obiective
Zilnic, publicaţiile de tip cotidian prezintă în format
tipărit sau format electronic articole ce cuprind informaţii
din domeniul medical. De la ştiri de larg interes ori sfaturi
medicale de la profesionişti, la articole „senzaţionale”, aşa
numitele cazuri de presă.
Mult mai bine plasate în pagină, adesea în manşeta
publicaţiei, ori la deschiderea paginii web, pentru un şi mai
mare impact, „cazurile” sunt însoţite de imagini, nu de
puţine ori şocante.
Din punct de vedere jurnalistic, explicaţia editorilor
publicaţiei este aceea că presa este un produs şi a fost ales
subiectul care vinde mai bine.
Tocmai de aceea, tema aleasă a avut drept scop
definirea foarte clară în relaţia medic-pacient-jurnalist-
cititor a unor concepte precum:
- spaţiu public;
14
- spaţiu privat;
- până unde trebuie respectată viaţa privată a unui
individ şi de unde poate fi ea făcută publică;
- când, dacă şi în ce context pot fi publicate
dezvăluiri de fapte jenante despre o anumită
persoană;
- dreptul de publicare a numelui şi imaginii;
- ce înseamnă, de fapt, interes public;
- care este limita intre dreptul la critică şi calomnie;
- cât de reparator pentru imaginea unei persoane este
dreptul la replică?;
- este confidenţialitatea un principiu peste care nu se
poate niciodată trece sau trebuie individualizat de la
caz la caz ?;
şi, mai ales,
- care sunt implicaţiile păstrării sau nu a
confidenţialităţii?
Obiectivele concrete şi urmărite în cadrul celei de a doua
părţi a cercetării doctorale au fost:
1.Evaluarea modului de prezentare în mass-media a
articolelor cu temă medicală;
2.Sursele care stau la baza documentării jurnaliştilor şi
modul în care se stabileşte relaţia de colaborare dintre
aceştia;
3. Analiza impactului a aşa ziselor cazuri interesante
din mass-media asupra relaţiei pacient-medic-mass
media-cititor.
VI.2. Material şi metodă
A doua parte a cercetării are drept scop analiza
jurnalistică a articolelor apărute în mass media, pe toată
perioada anului 2007, în toate publicaţiile din zona
Moldovei.
15
Este vorba de 32 de publicaţii, însumând peste
10.000 de articole pe diverse teme mai mult sau mai puţin
medicale, dar care au implicat persoane ce au beneficiat fie
de asistenţă medicală, fie, în cazul medicilor, au prezentat
situaţii dificile cu care se confruntă în activitatea zilnică,
ori au făcut prevenţie pentru publicul larg.
Au fost analizate:
- sursele folosite de jurnalist;
- modul în care au fost citate sursele;
- motivaţia prezentării articolului respectiv;
- maniera de redactare;
- păstrarea sau nu a confidenţialităţii personajelor din
articol;
- locul amplasării în pagină.
VI.3. Rezultate
VI.3.1. Cum se obţin aceste informaţii? De la cine se
obţin ele?
În situaţiile medicale care implică şi aspectul legal
(accidente, acte de violenţă etc.), atunci informaţiile pot
proveni atât din zona poliţiei, cât şi din zona medicală ori
educativă.
Informaţiile se obţin, de obicei, de la surse, acele
persoane cu care jurnaliştii specializaţi pe un anumit
domeniu, ţin legătura. Nu de puţine ori, în baza bunei
relaţii cu sursele, jurnaliştii publică informaţii
confidenţiale, care suscită interesul superficial al unor
cititori, însă care pot aduce prejudicii celor despre care s-a
scris.
În astfel de cazuri se încalcă dreptul la
confidenţialitate a persoanelor aflate în dificultate, vinovaţi
fiind atât jurnaliştii, cât şi sursele, adică acele persoane care
furnizează informaţiile, personal medical, poliţişti,
educatori.
16
O altă sursă o pot reprezenta chiar bolnavii sau, în
cazul minorilor, familiile acestora care fie vor să tragă un
semnal de alarmă privind excluderea lor socială, fie vor să
denunţe sursa îmbolnăvirii lor, atunci când consideră că
aceasta s-a produs într-o unitate sanitară, ca urmare a
neglijenţei cadrelor medicale.
Sau, în cazul unor situaţii medicale extrem de severe,
când pacientul, cel mai adesea minor, are nevoie de colecta
publică, pentru a putea merge în străinătate, în vederea unei
intervenţii chirugicale costisitoare şi care nu se realizează
la noi în ţară.
VI.3.2. Jurnalistul specializat pe domeniul medical
În general, în redacţiile mass-media, jurnaliştii sunt
pregătiţi pentru a lucra pe un anumit domeniu, fie că este
vorba de cel administrativ, învăţământ, sănătate, social,
speciale (poliţie, procuratură, tribunal etc.), politic,
economic, sport, divertisment etc.
Acest lucru presupune ca ziaristul respectiv să
cunoască legile în vigoare de pe domeniul pe care
activează, să-şi facă surse şi să înveţe limbajul de
specialitate.
Care este rolul jurnalistului specializat pe domeniul
medical? Ca al oricăruia altuia, şi anume acela de a
transmite informaţii de larg interes din domeniu către
publicul larg.
VI.3.3. Ştiri de interes public
Orice fapt selectat şi devenit informaţie mediatică ar
trebui, în principiu, să răspundă într-o măsură oarecare
(dincolo de medie) curiozităţii de cunoaştere a
destinatarului.
Vom numi această calitate, care diferenţiază
contextual faptele adevărate în însuşi procesul selecţiei şi
17
transpunerii lor în mesaje informative, fapte de interes
public (traducere destul de aproximativă a pragmaticului
termen englezesc newsworthy: valoare de ştire).
În cazul ştirilor medicale de interes public au fost
scrise articole cu referire la premiere medicale locale sau
naţionale, alocarea de fonduri pentru amenajarea spaţiilor
sanitare, sfaturi oferite de medici pentru prevenirea sau
tratarea unor suferinţe etc.
VI.3.4. Altfel de ştiri
Le-am numit „Altfel de ştiri”, pentru că abordează o
latură medico-socială greu de delimitat - gesturi suicidale,
tentative sau chiar violuri, molestări fizice, alcoolemie la
adolescenţi etc. -, genul de ştire care, din păcate, se citeşte
printre primele, la o cafea, însoţită de comentarii de genul:
„Ai citit despre eleva aia care a încercat să se sinucidă din
dragoste, după ce a înghiţit medicamentele bunicii?
Doamne fereşte, că şi noi avem copii, şi cu tinerii din ziua
de azi nu se ştie...”
În mod cu totul surprinzător, din cele câteva sute de
articole selectate doar 12 fac o analiză serioasă a
fenomenului medico-social care provoacă săvârşirea unor
astfel de gesturi.
Nouă dintre acestea au fost dezbătute de către
profesionişti - medici, psihologi, psihiatri, asistenţi sociali,
cadre didactice - în „Ziarul de Iaşi” şi câte unul în
„Monitorul de Suceava”, „Ziarul de Bacău” şi în
„Monitorul de Neamţ”.
În rest, ştirile sunt prezentate frust, poate doar şocant,
dar fără a transmite nici un mesaj.
Mai mult decât atât fie autorul textului, fie medicul
curant al persoanei aflate în dificultate îi dă direct numele
sau suficiente elemente astfel încât să poată fi recunoscută
de familie, colegi, prieteni, profesori.
18
VI.4. Discuţii
Stabilirea unor repere clare, legiferate, pot reda
jurnalistului demnitatea unei munci deloc uşoare, aceea de
a-şi informa publicul, în aceeaşi măsură în care poate
proteja dreptul la intimitate a unei persoane.
În ceea ce îi priveşte pe medici, cel mai adesea, un
medic „bun” este considerat cel care „stă de vorbă”,
„ascultă” şi „sfătuieşte”, aspecte care prevalează în faţa
numeroaselor titluri sau diplome de excelenţă. Practic, ceea
ce-şi doresc cu adevărat pacienţii de la întreg personalul
medical este, în primul rând, latura umană, urmată, apoi,
bineînţeles, de competenţă medicală.
Pentru că pacientul suferind apreciază în egală
măsură partea medicală, cât şi umanismul medicului care îl
tratează.
În această relaţie medic-pacient, secretul medical este
esenţa comunicării dintre cei doi, pentru că protejează
informaţiile cu caracter privat şi respectă demnitatea
pacienţilor.
Într-o lume în care până şi într-o zonă guvernată de
legi clare - vezi lumea medicală cu “Jurământul lui
Hipocrate” ori diferite coduri deontologice – se pot sesiza
abateri de la confidenţialitate.
Cu atât mai mult cu cât actualul Cod Dentologic al
Jurnaliştilor, pare extrem de firav şi ambiguu, în ce priveşte
limitele jurnalistice pe care trebuie să le respecte un ziarist,
indiferent că este vorba de presă scrisă sau vorbită.
Astfel, articolul 4 din Codul Deontologic al Ziaristului,
adoptat de Clubul Roman de Presă, prevede că jurnalistul “
este obligat să respecte viaţa privată a cetăţenilor şi nu se
va folosi de metode interzise de lege pentru a obţine
informaţii sau imagini despre acesta.
Ambiguitatea acestui articol, prin prezentarea lui voit
atât de generalizată, face ca, de cele mai multe ori, graniţa
19
dintre subiectele publicabile şi cele unde este necesar să se
păstreze confidenţialitatea, să fie insesizabilă şi deci adesea
încălcată.
Şi, pentru că, în viitor, relaţia medic-pacient-jurnalist-
cititor să fie una corectă, principială, deschisă şi folositoare
tuturor celor implicaţi în această aparent complicată
ecuaţie, trebuiesc făcute toate demersurile posibile pentru
ca cei în drept să stabilească reguli şi legi care să protejeze
din punctual de vedere al informaţiei, în egală măsură, pe
toţi actorii menţionaţi.
Acest lucru se întâmplă şi din cauza faptului că etica şi
deontologia reprezintă zone “neclare” (120) situate undeva
“între” principiile filozofice şi activitatea cotidiană.
Confidenţialitatea rămâne un principiu de baza dar care
trebuie individualizat de la caz la caz.
Acest fapt implică necesitatea ca toţi partenerii
implicaţi, respectiv medic, pacient, jurnalist să cunoască
foarte bine legile care guvernează această “relaţie” şi să
interfereze cu responsabilitate şi cu profesionalism.
Practic, acest concept trebuie învăţat de către mass-
media şi autorităţi, şi reactualizat lumii medicale care, din
diverse motive, îl ignoră.
Apariţia codurilor deontologice jurnalistice sunt
binevenite şi este de salutat o asemenea iniţiativă.
Sunt ele, însă, suficient de clare şi de nuanţate astfel
încât să protejeze în egală măsură, pacientul, sursa şi nu în
ultimul rând chiar pe jurnalist?
Pe de altă parte, în ce măsură ţin cont conducerile
diferitelor redacţii de articolele menţionate de către
codurile deontologice?
Pe de o parte, se poate pune întrebarea firească: cine
este cel mai îndreptăţit sau chiar obligat să menţină
confidenţialitatea în relaţia pacient-medic-jurnalist?
20
Pentru că, aşa cum s-a putut constata, exista medici, şi
nu puţini, care în dorinţa lor de a avea o relaţie bună cu
media, uită de jurământul lui Hipocrate şi de secretul
medical care trebuie să fie parte integrantă din tratament,
oferă date medicale şi sociale despre pacienţii pe care îi
îngrijesc.
Poate tocmai de aceea, în acest context, în care,
teoretic, există coduri etice şi pentru medici şi pentru
jurnalişti, cea care ar trebui să impună respectarea acestora
este rigoarea legii.
IV.5. Concluzii
1. Există o tendinţă tot mai evidentă a instituţiilor
media de a promova aricole medicale în care să
fie prezentate cazuri, aşa zise, senzaţionale.
2. Spre deosebire de restul articolelor, de tip
informativ, articolele în care sunt descrise, în
special, accidente cu victime, dar şi tentative de
sinucidere, violuri, consum excesiv de alcool,
agresiuni etc. sunt poziţionate fie în manşeta
publicaţiei, fie la deschidere de pagini sau în
pagina a treia, considerată, în presă, a doua ca
importanţă în alcătuirea unei publicaţii.
3. S-au constatat devieri de la etica deontologică
jurnalistică, în ciuda faptului că practica mass-
media are drept punct de reper Codul Unic
Deontologic iar activitatea jurnaliştilor este
supusă, cel puţin teoretic, judecăţii Consiliului
de Onoare al Clubului Român de Presă.
4. De asemenea, deşi activitatea medicală este strict
supervizată de Codul Deontologic, date care pot
duce la identificarea persoanelor care ajung în
spital, după ce devin victimele propriilor
21
agresiuni sau a celor din jur, sunt furnizate, nu
de puţine ori de către medicul curant sau
purtătorul de cuvânt al spitalului.
5. Sondajele publicate de instituţiile media, dar şi
de societatea civilă, au pus în evidenţă faptul că
mare parte dintre consumatorii de media
apreciază şi îşi doresc să citească sau să
urmărească la tv. articole/emisiuni în care sunt
prezentate persoane aflate în situaţii tragice.
CAPITOLUL VII
CONCLUZII FINALE
1. Confidenţialitatea reprezintă un
instrument de protecţie a pacientului dar, în egală
măsură, şi a vieţii private.
Este foarte important să fie delimitată
noţiunea de persoană publică, care nu este
identică cu cea de persoană care îşi desfăşoară
viaţa sub lumina reflectoarelor.
2. Confidenţialitatea ţine de autonomia
pacientului şi de esenţa profesiei medicale.
Practic, vorbim de două concepte fundamentale
privind moralitatea relaţiei medic-pacient.
Să nu uităm că la baza respectării
secretului medical stă dreptul fundamental al
individului la intimidate şi confidenţă.
Practic, secretul medical este o condiţie
de bază a relaţiei medic-pacient, un echilibru
între conştiinţa profesională, pe de o parte, şi
încrederea bolnavului, de cealaltă parte.
22
3. Confidenţialitatea este legată intrinsec de
consimţământul informat.
La modul teoretic, le putem analiza în
mod separat, însă, în mod real, acestea trebuiesc
tratate în comun, deoarece s-a demonstrat că cel
mai adesea, interferează.
De aceea, se poate spune, fără teama de a
greşi, că prin încălcarea confidenţialităţii se
distruge integritatea relaţiei medic-pacient.
4. În România, confidenţialitatea este
reglementată atât prin lege, cât şi prin coduri
deontologice.
Cu toate acestea, studiile derulate arată
că există problem serioase privind respectarea
drepturilor pacienţilor atât din partea medicilor,
cât, mai ales, din partea jurnaliştilor.
5. Dacă pentru lumea medicală codul
deontologic – care face parte din
autoreglementarea acestuia – are şi mijloace
coercitive, pentru jurnalişti deşi există mai multe
coduri deontologice, acestea nu sunt întotdeauna
respectate.
Sub pretextul interesului public,
jurnaliştii încalcă drepturile individuale ale
pacientului, publicând date de identificare sau
chiar fotografii ale victimelor, ceea ce reprezintă o
intruziune în viaţa acestora, care nu întotdeauna
se justifică.
23
6. Studiul nostru, desfăşurat pe un lot de
421 de persoane spitalizate, dintre care 231 femei
şi 190 bărbaţi, a arătat că, în proporţie
covârşitoare, peste 80%, cei intervievaţi nu sunt
de acord să-şi dea consimţământul de a fi
prezentate în presă date despre propriile
suferinţe.
Însă, într-un procent similar, nu găsesc
nimic în neregulă în a citi astfel de informaţii
despre alte persoane.
7. Analiza efectuată pe parcursul unui an,
pe circa 10.000 de articole de presă, apărute în 32
de publicaţii din întreaga zonă a Moldovei, a
evidenţiat faptul că presa abundă de informaţii
aşa zise “de interes”, în care sunt prezentate în
mod explicit persoane aflate în dificultate.
Cel mai adesea, acest tip de articole sunt
fie pe prima pagină, fie foarte bine plasate în
paginile ziarelor.
Nu de puţine ori, informaţiile sunt oferite,
în mod surprinzător, chiar de către medicul
curant ori de către purtătorii de cuvânt ai
spitalelor.
8. Lipsa unei legi clare, care să precizeze de
o manieră categorică, astfel încât să nu poată da
naştere la interpretări privind drepturile
persoanelor în relaţia pacient-medic-mass media,
a făcut ca, adesea, persoanele aflate în dificultate
să fie expuse prin presă publicului larg, de cele
mai multe ori fără consimţământul acestora.
24
9. Deşi rolul mass-media este acela strict de
informare, s-a dovedit că, indirect, are şi un rol
formator, mai ales sau cu predilecţie în mediile
ceva mai modeste din punctul de vedere al
statutului socio-economic.
Tocmai de aceea, mass-media reprezintă
o resursă importantă pentru creşterea nivelului
de conştientizare al societăţii cu privire la
drepturile pacienţilor.
10. În acest context, promulgarea unei legi
care să reglementeze clar relaţia pacient-medic-
mass media este mai mult decât oportună, ea este
extrem de necesară, având rolul de a proteja, în
egală măsură, persoana aflată în dificultate cât şi
pe medici şi pe jurnalişti.
O lege care să realizeze un echilibru între
nevoia individului de a avea acces nelimitat la
sursele de informaţie şi, în egală măsură, nevoia
cetăţeanului de a-şi proteja viaţa personală.
25
DIRECŢII ULTERIOARE DE CERCETARE
- Studierea impactului pe care îl are asupra
persoanelor încălcarea confidenţialităţii prin
presă, analiza realizând-se din perspectivă
cantitativă şi calitativă.
- Studierea impactului pe care îl are asupra
colectivităţii încălcarea confidenţialităţii prin
presă, analiza urmărind aceleaşi doua elemente,
respective perspective cantitativă şi calitativă.
- Modalitatea prin care pot exista instrumente
eficiente pentru protecţia vieţii private şi
raportul care trebuie să existe între
reglementare şi autoreglementare în rândul
presei. Practic se poate urmări şi analiza rolul
codurilor deontologice din presă.
26
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Coman, Mihai, Mass-media în România post-comunistă,
Polirom, Bucureşti, 2003
2. Wilcox, Dennis L, Cameron, Glen T, Ault, Phillip H.
Agee, Warren K.- (2002), Relaţii publice. Strategii şi
tactici, 2002
3. Cuilenburg, J.J., Ştiinţa comunicării, Humanitas,
Bucureşti, 1998
4. Mucchielli, Alex, Arta de a comunica, Polirom, Bucureşti,
2005
6. Astarastoae, V.; Triff, B.A., Esentialia în Bioetică,
Editura Cantes, Iaşi, 1998
7. Astarastoae, V.; Loue S.; Ioan B. G., Etica cercetării pe
subiecţi umani, Editura „Gr.T. Popa”, U.M.F. Iaşi, 2009
8. Brazier, M., Medicine Patients and the Law, Penguin
Book, 1990
9. Astarastoae V, Stoica O., Genetica versus Bioetica,
Editura Polirom, Bucureşti, 2002
10. Astarastoae V, Ioan B, Gavrilovici C., Bioetica-cazuri
celebre, Editura Junimea, Iaşi, 2005.
11. Shannon, Claude; Weaver Waren, Midele ale
comunicării, 1999
12. Briggs, Asa; Burke Peter, Mass-media. O istorie
socială – de la Gutenberg la internet, Polirom, Bucureşti,
2005
14. Scholten, O.; Cuilenbutg, J.J., Ştiinţa comunicării,
Editura Humanitas, 2003
15. Aranguren, Jose, Teoriile comunicării, Editura Trotta,
Madrid, 1999
16. Escarpit, Robert, Sisteme parţiale de comunicare,
Editura Ştiinţifică Enciclopedică, Bicireşti, 2001
18. Severin, Werner; Tankard, James, Perspective asupra
teoriilor comunicării de masă, Polirom, Bucureşti, 2004
27
19. Papa Ioan al XIII-lea, Enciclia Papală, 1963
20. Papa Ioan al XIII-lea, Enciclia Papală, 1964
21. Tran, Vasile, Stanciugelu, Irina, Teoria comunicării,
Bucureşti, Ed. Comunicare.ro, Bucureşti, 2003
22. Scripcaru Gh.; Astarastoae V.; Scripcaru C., Principii
de bioetica, deontologie şi drept medical, Ed. Omnia, Iaşi,
1994
23. Rusti, Doina, Mesajul subliminal in comunicarea
actuala, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2005
24. Southwick A.F.; Siedel G.J. III, The Law of Hospital
and Heath Care Adminsitration, Health Administration
Press, 1978
25. Silverman, David, Interpretarea datelor calitativ.
Metode de analiza a comunicarii, textului si interactiunii,
Ed. Polirom, Iaşi, 2004
26. Rich, Carole - Writing and reporting news, Editura
Wardsworth, California, 1994
27. Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media,
Polirom, Bucureşti, 2007
28. Dinu, Mihai, Comunicarea - Repere fundamentale, Ed.
Orizonturi, Bucureşti, 2007
29. Newsom, Doug et altii, Totul despre relaţiile publice,
Polirom, Iaşi, 2010
30. Dingwall R.; Fenn P.; Quam L., Medical Negligence,
Centre for Socio-Legal Studies, Oxford, 1991
31. Grosu, Cristian, Avram, Liviu, Jurnalismul de
investigaţie. Ghid practic, Ed. Polirom, Iaşi, 2004
32. Haas, Michael H.; Frigge, Uwe; Zimmer, Gert,
Radio Management, Polirom,Iaşi, 2001
33. Hough, A. George, News Writing, Michigan State
University, USA, 1975
34. Keane, John, Mass-media şi democraţia, Institutul
European, Iaşi, 2000
28
35. Lawson, Gerald; Stephens, Michell, Writing &
Reporting the News, Harcourt Brace College Publishers,
USA, 1994
36. Lazăr, Judith, Sociologie de la communication de
masse, Ed. Armand Colin, 1991, Paris
37. Petcu, Marian, Tipologia presei româneşti, Institutul
European, Iaşi, 2000
38. Pailliart, Isabelle, Spaţiul public şi comunicarea,
Ed.Polirom, Iaşi, 2002
39. Mattelart, A, Mattelart, M, Istoria teoriilor comunicării,
Ed. Polirom, Bucureşti, 2001
40. Pop, Doru, Mass media şi democraţia, Polirom,
Bucureşti, 2001
41. Zelizer, Barbie, Despre jurnalism la modul serios.
Ştirile din perpectivă academică, Ed. Polirom, Iaşi, 2007
42. Kapferer, Jean-Noël, Zvonurile, Humanitas, Bucureşti,
2006
43. Gass, H. Robert, Seiter, S. John, Manual de
persuasiune, Ed. Polirom, Iaşi, 2009
44. McNair, Brian, Introducere în comunicarea politică,
Iaşi, Polirom, 2007
45. Popescu, Cristian Florin, Dicţionar explicativ de
jurnalism, relaţii publice şi publicitate, Editura Tritonic,
Bucureşti, 2002
46. Oliver, Sandra, Strategii de relaţii publice Ed. Polirom,
Iaşi, 2009
47. Coman, Cristina, Relaţiile publice şi mass-media,
ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Polirom, Iaşi, 2004
48. McIntyre, T. Bruce, Advanced News Gathering,
Praeger Publishers, New York, USA, 1991
49. Giesen D., International Malpractice Law – Dordrecht,
Boston, London, 1998
29
5 0 . I t u l e , D . B ruc e ; A nde r s on , A . Dou g l a s ,
News Writing and Reporting for Today’s Media, ediţia a
II-a, McGraw-Hill Inc., 1991
51. Drăgan, Ion, Paradigme ale comunicării de masă, Ed,
Şansa, 1996
58. Christians, Clifford et alţii, Etica mass media,
Polirom, Iaşi, 2001
81. Păuş V.A., Comunicare şi resurse umane, Editura
Polirom, Bucureşti , 2006
82. Coman, Mihai,Manual de jurnalism, vol. I şi II,
Polirom, Bucureşti, 2001
114. Coman, Cristina, Relaţiile publice: principii şi
strategii, Polirom, Iaşi, 2003
120. Bertrand, Jean Claude, O introducere în presa scrisă şi
vorbită, Polirom, Bucureşti, 2001
136. Căprioara, Alina, Discursul jurnalistic si
manipularea, Institutul European, Iaşi, 2009