CETATENIA EUROPEANA -ORGANIZATII EUROPENE SI EUROATLANTICE

8/7/2019 CETATENIA EUROPEANA -ORGANIZATII EUROPENE SI EUROATLANTICE

1/20

UNIVERSITATEA SPIRU HARET BUCURESTI

FACULTATEA DE DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICA

CRAIOVA

MASTERAT MODULUL DE DREPT COMUNITAR

SEMESTRUL III

DISCIPLINA : ORGANIZATII EUROPENE SI EUROATLANTICE

TEMA

CETATENIA EUROPEANA

1. NOTIUNEA DE CETATENIE EUROPEANA

Notiunea de cetatenie isi gaseste originea in dreptul intern si

desemneaza calitatea juridica ce permite unei persoane sa ia parte la

viata statului, bucurandu-se de drepturi civice si politice si fiind

supusa, in schimb, anumitor obligatii cum ar fi votul obligatoriu sau

serviciul militar. Potrivit conceptiei propuse de Aristotel, cetateanul

se definea prin participarea la functiile judiciare si la cele publice ingeneral.

Ca regula, cetatenia e recunoscuta de catre stat cetatenilor sai,

care, ca membrii ai Cetatii, participa la guvernarea acesteia. Dar

exista exceptii, ca, de exemplu, ,, cetatenia britanica de peste mari

sau cea a Uniunii franceze. Dreptul international recunoaste acest

statut privilegiat, conditionat de nationalitate, care, presupune, in

principal, dreptul de sedere pe teritoriul national, participarea la

viata politica ( dreptul de a alege si de a fi ales ), accesul la functiile

publice, dreptul la protectia diplomatica.

Notiunea de cetatenie europeana ar putea sa fie bazata pe acestedrepturi si obligatii corespondente. Ea implica faptul ca cetatenii

Uniunii Europene beneficiaza, in aceasta calitate, de aceleasi

drepturi care sunt acordate in mod traditional propriilor cetateni in

ordinea juridica interna. Aceste drepturi corespund, aproape in

totalitate, cu ceea ce in anii 1975 1985 ,, erau drepturi speciale ,

rezervate cetatenilor statelor membre ale Comunitatii.

1


2/20

Este de remarcat, in mod esential, ca structura Uniunii implica

simultan exercitarea anumitor drepturi ale cetatenilor europeni la

nivelul Uniunii Europene si exercitarea altor drepturi la nivelul

statelor membre.

Dupa Consiliul European de la Fontainebleau, din anul 1984, s-a

dezvoltat notiunea de Europa a cetatenilor. O putem distinge cu

dificultate de cea precedenta, mai ales ca se dovedeste greu de

definit. Ideea de baza este ca cetateanul european trebuie plasat in

centrul constructiei europene, pentru a-si dezvolta sentimentul de

apartenenta la Uniunea Europeana. In acest sens, Comitetul ad- hoc

privind Europa cetatenilor, numit si Comitetul ADONNINO, creat la

initiativa Consiliului European de la Fontainebleau din 25 26 iunie

1984, a propus ,, masuri in vederea intaririi si promovarii identitatii

si imaginii Comunitatii fata de cetatenii sai in lume .

Printre drepturile speciale recunoscute in perspectiva uneiEurope a cetatenilor figureaza, fara indoiala, drepturile speciale

inerente cetateniei europene, care instituie o veritabila cetatenie

politica, dar si drepturi care rezulta din integrarea economica, cum

ar fi liberul acces la un loc de munca intr-o tara aleasa, precum si

drepturi noi care consacra largirea domeniului integrarii, cum ar fi

dreptul la cultura sau la protectia mediului. Aceasta se incadreaza

mai bine conceptiei celei mai largi (moderne) a cetateniei. Dar

aceasta conceptie rapeste conceptului o parte intinsa a specificitatii

sale, deoarece drepturile cetateanului nu se mai disting de drepturileoricarei alte fiinte umane.

Confuzia dintre cele doua perspective, cea de cetatenie europeana si cea

de Europa a cetatenilor, este des intalnita. Astfel, in Rezolutia din 17

mai 1995 asupra functionarii Tratatului Uniunii Europene in

perspectiva Conferintei Interguvernamentale din 1996, Parlamentul

European a cerut ca cetatenia europeana sa fie intarita mai ales prin

aderarea Uniunii Europene la Conventia europeana a drepturilor

omului, interzicerea pedepsei cu moartea, protectia minoritatilor,

egalitatea intre barbati si femei, ca si intarirea cetateniei politice. In

mod evident, aceste drepturi, desi sunt recunoscute in dreptul UniuniiEuropene, sunt drepturi ale fiintei umane in general, deci nu sunt

rezervate cetatenilor statelor membre si nici drepturi inerente calitatii

de cetatean european.

2.CETATENIA EUROPEANA SI TRATATELE COMUNITARE

2


3/20

Tratatul de la Maastricht introduce cetatenia europeana in scopul

relatiei existente intre Uniunea Europeana si cetatenii statelor membre,

dar nu defineste aceasta notiune.

Tratatul se limiteaza sa prevada ca ,, este cetatean al Uniunii orice

persoana care are cetatenia unui stat membru si ca ,, cetatenii Uniunii

se bucura de drepturi si sunt supusi obligatiilor prevazute de prezentul

tratat ( Tratatul CE, art.8, art.17 ). Si, paradoxal, nu insereaza

dispozitiile consacrate cetateniei Uniunii in Tratatul CE, si nu in

Tratatul Uniunii Europene.

Aceasta redactare, pe care unii au calificat-o drept ,, confuza si

hazardata , nu a fost ameliorata de tratatul de la Amsterdam.

De fapt, tratatele de la Maastricht si Amsterdam, desi se bazeaza

pe cele doua conceptii, consacra un ansamblu de drepturi care se

apropie mai mult de notiunea de cetatenie in sens traditional, decat decea de Europa a cetatenilor.

3.CETATENIA EUROPEANA SI CETATENIA NATIONALA

Cetatenia europeana este esentialmente distincta de cea nationala, pe

care, conform formularii Tratatului de la Amsterdam, o ,, completeaza

si n-o inlocuieste ( Tratatul CE, art.17 nou, alin.1 ).Totusi, prin conditiile sale de atribuire ea deriva, ca si cetatenia

nationala, din nationalitatea acordata de catre statele membre.

Departe de a aboli cetateniile nationale, cetatenia europeana i se

adauga. Cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene beneficiaza,

prin urmare, de o dubla cetatenie. Astfel, un cetatean francez este in

acelasi timp cetatean francez si cetatean European.

In principiu, cele doua tipuri cetatenii n-ar trebui sa se confunde.

Cetatenia europeana este reglementata de dreptul Uniunii

Europene ( dreptul comunitar European ), in care isi gaseste izvoarele ,

iar cetatenia nationala apartine exclusiv dreptului national.Cetatenia europeana nu suprima niciunul dintre drepturile

inerente cetateniei nationale. Pur si simplu, ea confera drepturi

suplimentare care se exercita fie la nivelul Uniunii ( de ex. votul si

dreptul de a fi ales in Parlamentul European ), fie la nivelul statelor

membre ( de ex. dreptul de a alege si de a fi ales in alegerile

municipale ).

3


4/20

Anumite elemente ale cetateniei europene pot fi uneori de natura

a slabi cetatenia nationala, in masura in care unui resortisant dintr-un

alt stat membru i se recunosc drepturi care au fost rezervate in trecut

doar cetatenilor.

Cetatenia europeana poate fi, deci, perceputa ca amenintand sau

concurand cetatenia nationala. Acest lucru este evident mai ales in ce

priveste dreptul de sedere sau dreptul de a alege sau de a fi ales nu

numai in Parlamentul European, dar si in organele municipale. De aici

reticentele mai multor state fata de dezvoltarea cetateniei europene.

Astfel, Danemarca a tinut sa declare ca cetatenia Uniunii nu

acorda in nici un caz dreptul de a dobandi cetatenia daneza.

Cetatenia europeana este un corolar al nationalitatii unui stat

membru. Conform art.8.1 CE ( noul art.17), ,, este cetatean al Uniunii

Europene orice persoana avand cetatenia unui stat membru .

Calitatea de cetatean European este, deci, subordonata detineriisau dobandirii cetateniei unui stat membru. Rezulta, deci, ca revine

dreptului national al fiecarui stat sa determine daca o persoana are sau

nu cetatenia sa.Aceasta solutie a fost expres confirmata prin Declaratia

privind cetatenia unui stat membru, anexata tratatului de la

Maastricht, conform careia ,, de fiecare data cand Tratatul instituind

Comunitatea Europeana face referire la cetatenii statelor membre,

problema de a sti daca o persoana are cetatenia unuia sau altuia dintre

statele membre se rezolva numai recurgandu-se la dreptul national al

statului vizat .Pentru a fi conform cu dreptul international, acest principiu

ridica dificultati in ipoteza in care o persoana are mai multe cetatenii,

dintre care una ar fi a unui stat nemembru al Uniunii. In ordinea

juridica internationala, opozabilitatea cetateniei fata de statele terte este

subordonata existentei unei ,, legaturi efective intre persoana si stat .

Dar, CJCE a recuzat exigenta efectivitatii in cazul Micheletti, din

7 iulie 1992, care privea libertatea de stabilire. Domnul Micheletti,

argentinian de origine, dar avand si cetatenie italiana ca descendent din

parinti italieni, este titularul unei diplome de odontologie, obtinuta in

Argentina, dar omologata in Spania, in aplicarea unei conventiibilaterale intre cele doua tari.Nu poate fi, deci, refuzat dreptul de a se

instala in Spania in vederea exercitarii profesiei pe motivul ca resedinta

sa obisnuita era in Argentina.Curtea interzice unui stat membru,,

dreptul de a restrange efectele atribuirii cetateniei unui alt stat membru

cerand o conditie suplimentara pentru recunoasterea acestei cetatenii in

vederea exercitarii libertatilor fundamentale prevazute de tratat .

4


5/20

Dar ceea ce este valabil cu privire la accesul liber pe teritoriul

statelor membre si exercitiul unei activitati profesionale poate fi aplicat

si in ceea ce priveste exercitul drepturilor civice, ca, de ex. admiterea

in functiile publice. Mari dificultati pot aparea daca statele Uniunii au

legislatii si practice diferite in materie de acordare si retragere a

cetateniei ( conflict intre jus soli si jus sanguinus, practice diferite in

ceea ce priveste naturalizarea lucratorilor straini ). Statele care restrang

dobandirea cetateniei risca sa accepte cu reticenta deschiderea

teritoriului lor, a pietei de munca, a drepturilor politice pentru cetatenii

provenind din alte state membre mai liberale.

Cetatenia europeana invita in mod logic la o anumita armonizare

a legislatiilor privind acordarea cetateniei, armonizare putin realizabila

in present din cauza marii sensibilitati politice a problemei.

4.STATUTUL CETATEANULUI EUROPEAN

Dispozitiile inserate in cea de-a doua parte a Tratatului CE, sub

titlul ,, Cetatenia Uniunii , servesc ca ghid studiului statutului

cetateanului European.

Textul art.8.2 ( noul art.17.2 ) proclama in mod logic ca cetatenii

Uniunii nu au numai drepturi, dar sunt supusi in aceeasi masura si

unor obligatii; el se limiteaza in ceea ce priveste obligatiile sa trimita ,,

la indatoririle prevazute de prezentul tratat , fara sa le precizezecontinutul.

Cu privire la drepturi, tratatul reafirma, pe de o parte, dreptul

deja recunoscut anterior, dreptul de libera circulatie si de sedere,iar pe

de alta parte, consacra noi drepturi, drepturi politice ( dreptul de a

alege si de a fi ales la alegerile europene si cele municipale), protectii

( protectia diplomatica si consulara, dreptul de petitionare, plangerea

adresata mediatorului, dreptul de comunicare cu institutiile).

Este de necontestat ca libertatea de circulatie si de sedere

constituie unul din fundamentele Comunitatii Europene. Legatura sa

cu cetatenia europeana are un caracter important, mai ales pe plansimbolic. In prezent, ea continua sa constituie o ramura care se

desprinde din cetatenie, din cauza rolului pe care l-a jucat in

dezvoltarea integrarii comunitare.

In ceea ce priveste celelalte drepturi, ele se inspira din doua concepte :

cel al cetateniei europene si cel al Europei cetatenilor. Dar tratatul nu

respecta in intregime niciunul dintre cele doua concepte. Cetatenia, in

5


6/20

sensul traditional, priveste un statut care este esentialmente politic:

accesul la functia publica prezinta pentru acest motiv unele afinitati cu

drepturi politice, cum ar fi participarea la alegerile pentru Parlamentul

European si alegerile municipale ( S1). Protectiile (S2) prevazute de

tratat tin de o Europa a cetatenilor care nu se limiteaza insa la cetatenii

statelor membre ale Uniunii. Aceste garantii prezinta o puternica

complementaritate cu protectia jurisdictionala si accesul la documente

pe care, de altfel, tratatele comunitare o consacra.

a) Dreptul de participare la alegerile publice

Alegerile publice permit desemnarea membrilor autoritatilor

chemate sa reprezinte cetatenii in conducerea afacerilor publice.

Participarea la aceste alegeri este rezervata in cea mai mare

masura cetatenilor proprii, conform dreptului national. Deschidereapentru cetatenii altor state membre constituie, deci, un progres

semnificativ catre realizarea uniunii politice, fie ca este vorba de

participarea la alegerile pentru Parlamentul European, fie ca este vorba

de participarea la alegerile municipale. Aceasta depaseste cu mult

masurile simbolice ca drapelul Uniunii, imnul sau pasaportul

comunitar.

b)Participarea la alegerile pentru Parlamentul European

Participarea la alegerile pentru Parlamentul European este de

natura sa amelioreze calitatea reprezentarii cetatenilor europeni de

catre institutiile Comunitatii, deci contribuie la reducerea ,, deficitului

democratic de care sufera acestea.Principiul este ca, in cadrul

alegerilor pentru Parlamentul European, orice cetatean al Uniunii

Europene dispune de dreptul de a alege si de a fi ales in statul membru

in care isi are resedinta in aceleasi conditii ca si cetatenii acelui stat.

Aportul Tratatului de la Maastricht in materia participarii la

alegerile parlamentare nu reprezinta decat incoronarea uneiindelungate evolutii.

c)Evolutia anterioara Tratatului de la Maastricht asupra Uniunii

Europene

6


7/20

Atributul major al cetateniei europene s-a realizat efectiv prin

intrarea in vigoare a deciziei Consiliului din septembrie 1976, privind

alegerea reprezentantilor Adunarii prin vot universal direct. Faptul ca,

din 1979, membrii Parlamentului European sunt, la fiecare 5 ani, alesi

direct de cetateni, a stirbit principiul traditional al societatii

internationale, conform caruia institutiile asigura doar o reprezentare

indirecta a cetatenilor, deci nu sunt responsabile politic cu privire la

politica europeana in fata acestora.

Alegerea Parlamentului European merita, deci, sa fie calificata ca

un progres din punct de vedere democratic, chiar daca slabiciunea

puterilor Adunarii si numeroaselor imperfectiuni ale sistemului

reprezentativ pe punctul de a fi surmontata fac ca integrarea

cetatenilor in procesul de investire a puterii comunitare sa fie inca

insuficienta.

Tratatul Uniunii Europene aduce tocmai o ameliorare, care va fianalizata separat, de vreme ce analiza mecanismelor de alegere a

Parlamentului European, revine, de obicei, lucrarilor consacrate

institutiilor Uniunii.

Pana la Tratatul asupra Uniunii Europene, cetatenii comunitari

care isi aveau resedinta in afara tarii lor de origine nu aveau

posibilitatea practica de a lua parte la alegerea parlamentarilor

europeni. Intr-adevar, cu exceptia Irlandei, Olandei si Belgiei ( in

anumite conditii ), a Marii Britanii, in ceea ce-I priveste pe cetatenii

irlandezi, statele nu permiteau votul cetatenilor altor state membre. Deasemenea, dreptul de a fi ales era rezervat propriilor cetateni, cu

exceptia Italiei.

In aceste conditii, ramanea doar posibilitatea incomoda a votului

prin procura sau prin corespondenta.

d)Tratatul de la Maastricht si Directiva din 6 decembrie 1993

Dreptul de a alege si de a fi ales este acordat prin Tratatul de la

Maastricht. Tratatul CE, in art.8 B ( noul art 19.2), prevede ca orice

cetatean al Uniunii resident intr-un stat membru si care nu este cetateanal acestuia are dreptul de a alege si de a fi ales la alegerile pentru

Parlamentul European in statul membru in care-si are resedinta, in

aceleasi conditii ca si cetatenii acelui stat . Directiva 93/109 din 6

decembrie 1993, adoptata de Consiliu in unanimitate, asa cum prevedea

Tratatul, a definit modul de exercitare a acestor drepturi.

7


8/20


9/20


10/20

de catre Comisia care facilitase acordul in timpul negocierii Tratatului

de la Maastricht. Pe de o parte, derogarii ,, luxemburgheze i s-a

adaugat o derogare vizand Belgia, care permitea acestui stat sa impuna

conditii particulare de durata a rezidentei in anumite comune. Pe de o

parte, sa adauge o derogare franceza permanenta in masura in care

consacra doua limite aduse eligibilitatii cetatenilor comunitari in

momentul revizuirii Constitutiei din 25 iunie 1992, necesara datorita

ratificarii TUE.

c)Statele pot sa rezerve propriilor cetateni functiile de

conducator, de adjunct, de supleant sau de membru al Consiliului

director al executivului comunal, fapt ce se justifica datorita functiilor

de autoritate publica pe care Tratatul le permite a fi rezervate

nationalilor TCE art.48 si 55, noile art.39 si 45 ). Ele pot dispune, de

asemenea, ca alesii cetateni ai unui alt stat membru ,, sa nu poata

participa la desemnarea membrilor acestei adunari . Este vorba, inprimul rand, de alegerile pentru Senat ,, marele consiliu al comunelor

franceze , conform formulei lui Gambetta. Tot astfel, legea organica

din 25 mai 1988 interzice consilierului municipal care nu are cetatenia

franceza sa fie ales primar sau adjunct sau sa exercite chiar si temporar

aceste functii, precum si sa participe la colegiul electoral al senatorilor.

6. DREPTUL DE PETITIONARE

Petitia este o cerere adresata unei institutii politice de catre una sau mai

multe persoane in scopul preintampinarii unei presupuse injustitii sau a

unei situatii nesatisfacatoare sau pentru a obtine incetarea unei astfel de

situatii.

Dreptul de a prezenta petitii Parlamentului este in general

recunoscut in statele membre, dar nu este folosit in aceeasi masura. In

schimb, dreptul de petitionare s-a afirmat ca o modalitate foarte utila de

protejare a drepturilor omului in ordinea internationala. In lipsa

oricarei dispozitii din tratate, acest drept a fost introdus de catre

Parlamentul European ( la acea vreme, Adunarea generala a CEDO )prin regulamentul sau din 1953, dar a fost consacrat de celelalte

institutii abia in anul 1989 ).

Tratatul asupra Uniunii Europene nu face decat sa acorde o baza

constitutionala acestei practici : Tratatul CE art.8 D (noul art.21 ) si 138

D ( noul art.194 ). El intareste pozitia Parlamentului European

autorizat sa ceara concursul, atat celorlalte institutii comunitare, cat si

10


11/20

statelor membre. Dar, dreptul de petitionare pastreaza caracteristicile

conferite anterior de Parlament, iar baza reglementarii este determinata

de regulamentul Adunarii.

Comisia de petitii a Parlamentului , creata la 21 ianuarie 1987,

joaca un rol major, atat in ce priveste examinarea admisibilitatii, cat si

examinarea in fond a petitiei.

a)Admisibilitatea petitiei

Conditiile de forma si de procedura nu sunt foarte riguroase.

Astfel, sunt admisibile atat petitiile care parvin unui deputat, unei

Comisii, cat si cele adresate Presedintelui Adunarii. In schimb, petitia

trebuie scrisa, redactata intr-una din limbile oficiale ale Uniunii,

semnata de petitionari si trebuie sa identifice in mod clar pe fiecare

dintre ei. Persoanele fizice trebuie sa mentioneze numele lor, calitatea,

cetatenia si domiciliul; persoanele juridice denumirea, domeniul deactivitate, sediul statutar si adresa.

Petitia poate fi individuala sau colectiva. Chiar daca in practica

petitiile individuale sunt majoritare, exista si un numar deloc neglijabil

de petitii collective. Astfel, in cursul anului parlamentar 1997 1998, 6

petitii au fost semnate de un numar de cel putin 10.000 de persoane.

Recordul ramane detinut de petitia 150/91, privitoare la relele

tratamente aplicate animalelor, cu peste 1.000.000 de semnaturi.

Parlamentul European si-a manifestat dorinta ca petiole sa-I fie

adresate prin Internet.Calitatea de a prezenta petitii este recunoscuta ,, oricarui cetatean

al Uniunii si oricarei persoane fizice sau juridice, cu resedinta sau sediul

statutar intr-un stat membru ( art.138D, noul art.194 din Tratatul

CE ).

Cercul petitionarilor nu se limiteaza la cetatenii Uniunii

Europene. Dreptul de petitionare nu este, deci, un atribut al cetateniei

europene. Aceasta solutie este preferabila totusi restrictiei care a existat

pentru o vreme, anterior Tratatului de la Maastricht.

Parlamentul European si-a rezervat insa posibilitatea de a

examina petitiile adresate de persoane straine Uniunii Europene si carenu-si au resedinta intr-un stat membru ( Regulamentul, art.156.9 ),

atunci cand considera oportun, de exemplu, atunci cand se refera la

libera circulatie a persoanelor sau la protectia drepturilor strainilor.

Din faptul ca dreptul de petitionare este deschis tuturor

cetatenilor Comunitatii , Parlamentul a dedus ca acest drept ii revine si

unui parlamentar European. De asemenea, fiind vorba de persoane

11


12/20

juridice, acelasi drept pare a fi recunoscut colectivitatilor teritoriale,

dar nu si statelor.

Conform Tratatului, subiectul petitiei trebuie sa faca parte din

domeniile de activitate ale Comunitatii ( TCE, art.138 D, noul art.194 ).

Parlamentul a largit aceasta formula, referindu-se in regulamentul sau

interior( art.156.5) la ,, domeniile de activitate ale Uniunii Europene ,

formula ce include si problemele legate de al doilea si al treilea pilon.

Iar Comisia petitiilor continua sa interpreteze intr-o maniera larga,

declarand admisibile nu numai petitiile al caror subiect priveste

tratatele si dreptul derivat, dar si pe cele care poarta asupra unor

subiecte pertinente, tinand cont de evolutia previzibila a dreptului

comunitar sau asupra unor subiecte avand legatura cu actiunea unei

institutii sau unui organ al Uniunii.

Petitiile privind protectia drepturilor omului in interiorul statelor

membre de exemplu, conditia persoanelor sunt considerateadmisibile in general, dar in astfel de cazuri petitionarul va fi informat

de pozitia Parlamentului European si va primi sfatul de a se adresa

organelor CEDO. Petitiile care poarta asupra unor probleme

referitoare la dreptul intern al statelor membre sunt declarate

inadmisibile: litigiul intre un angajat si angajator, condamnarea pentru

ascunderea de bunuri furate.

Libera circulatie a persoanelor, a marfurilor, a serviciilor si a

capitalurilor, problemele sociale, discriminarea barbati- femei, protectia

mediului si a animalelor, armonizarea fiscala sunt subiectele cele maides abordate de petitionari.

Subiectul petitiei trebuie sa priveasca direct pe petitionar. Aceasta

conditie, creatie a Tratatului de la Maastricht, da prilejul unei

interpretari largi, in linia practicii anterioare, si nu impune

petitionarului stabilirea existentei unui interes individual si personal ca

urmare a succesului demersului sau, ci, pur si simplu, faptul ca

problema supusa atentiei este obiectul unei preocupari efective.

b) Examinarea in fond si posibile solutii date petitiei

Comisia petitiilor are sarcina de a stabili faptele mentionate in petitie.

Ea poate proceda la audieri, la anchete la fata locului. Poate transmite

petitia pentru informare, aviz sau atribuire altor comisii ale

Parlamentului. Dar cea mai mare parte a petitiilor este transmisa

Comisiei Europene, care joaca un rol crucial in rezolvarea problemelor.

12


13/20

In schimb, cooperarea se dovedeste mult mai putin satisfacatoare la

nivelul Consiliului si al statelor membre.

Solutia data petitiei, daca aceasta este considerata intemeiata, depinde

de natura cererii prezentate. Daca petitia releva o violare a dreptului

comunitar de catre unul dintre state, Parlamentul poate determina

Comisia sa intenteze un recurs in constatare a neindeplinirii obligatiilor

( de exemplu, discriminarea intre proprii cetateni si cetatenii comunitari

cu privire la nivelul taxei de intrare in muzeele grecesti ). Daca lipsa este

imputabila Comisiei sau Consiliului, Parlamentul poate utiliza puterile

recunoscute de tratate fata de aceste institutii, cum ar fi interpelari, vot

de rezolutie. El poate incerca si o rezolvare politica a problemei

numirea unui mediator in problema rapirii unor copii de catre tatal lor

algerian ).

,, Plangerea catre Mediator

Introdus prin TUE art.8D TCE ( noul art.21 )si art.138 E ( noul

art.195), acest recurs nejurisdictional a implicat crearea unei noi

institutii, mediatorul ( ombudsman-ul ).

a) Institutia Mediatorului

Desi institutia este foarte raspandita in statele membre ( sub diverse

denumiri), ea nu cunoaste decat aplicatii limitate la nivel comunitar

( DE ex. mediatorul instituit de Comisie pentru a examina plangerile

functionarilor).

De altfel, Parlamentul European considera ca recursul la

mediator repeta inutil dreptul de petitionare; cu toate acestea,

Parlamentul European a adoptat, in 1979, o rezolutie favorabila

desemnarii unui Ombudsman.

Profilul acestei institutii aminteste mai mult de ombudsman decat

de mediatorul francez, deoarece mediatorul European apare intr-oanumita masura ca auxiliar al Parlamentului. Parlamentul numeste

mediatorul pentru durata legislaturii si ii poate reinnoi mandatul. El

poate cere Curtii de Justitie sa il declare demis pe mediator, dar numai

in situatia in care acesta nu mai indeplineste conditiile necesare

exercitiului functiunii sau se afla in culpa grava. El stabileste

statutul( cu aprobarea majoritatii calificate a Consiliului si cu avizul

13


14/20

Comisiei ) si conditiile generale de exercitiu al functiilor mediatorului.

Mediatorul prezinta in fiecare an un raport de activitate Parlamentului,

iar bugetul sau este anexat celui al Adunarii.

Totusi, ,, mediatorul isi exercita atributiile in deplina

independenta, in interesul general al Comunitatilor si al cetatenilorUniunii. El nu solicita si nici nu accepta instructiuni din partea vreunui

guvern sau a altui organism ( Statutul mediatorului, art 9.1).

Asa cum prevedere Tratatul( art.138E.1, noul art.195.1 ), in lupta

sa contra ,, administrarii defectuoase , mediatorul dispune de puterea

de a actiona din proprie initiativa. El a folosit aceasta putere, de

exemplu, pentru a incepe o ancheta, urmata de proiecte de

recomandare, asupra accesului public privind documentele detinute de

institutiile si organele comunitare sau asupra atitudinii Comisiei fata de

plangerile privind incalcarea dreptului comunitar. Esenta atributiilor

mediatorului ramane totusi examinarea plangerilor care ii sunt

adresate.

b) Admisibilitatea plangerilor

Persoanele care au calitatea necesara pentru a adresa o plangeremediatorului sunt aceleasi care pot adresa o plangere Parlamentului :,,

orice cetatean al Uniunii sau orice persoana fizica sau juridica avand

resedinta sau sediul statutar intr-unul din statele membre.

Identitatea celui care face plangerea trebuie clar precizata.

Regulile de forma nu sunt mai riguroase decat cele din materia

petitiilor. Plangerea poate fi adresata mediatorului fie direct, fie prin

intermediul unui membru al Parlamentului European. Ea trebuie sa

specifice obiectul.

In schimb, competenta rationae materiae a mediatorului are

reguli cu totul specifice. Conform Tratatului, mediatorul este competent

a statua ,, asupra plangerilor relative la cazuri de administrare

defectuoasa in activitatea institutiilor si organelor comunitare, cu

exceptia Curtii de justitie si a Tribunalului de prima instanta in

14


15/20

exercitiul atributiilor jurisdictionale ( TCE art.138 E, alin.1, noul

art.195, alin.1 ).

Campul de interventie este, deci, mai ingust decat cel al

Parlamentului cu privire la dreptul de petitionare, de vreme ce exclude

implicarea statelor membre, a persoanelor private sau a statelor terte.

De aceea, un mare numar de plangeri sunt declarate inadmisibile

pentru ca vizeaza proasta aplicare a dreptului comunitar de catre

statele membre.

Notiunea de ,, administrare defectuoasa , nefiind definita nici de

Tratat, nici de Statut, a revenit mediatorului aceasta sarcina. Ideea

generala este ca ,, exista administrare defectuoasa atunci cand un

organism public nu actioneaza in conformitate cu un principiu avand

pentru el forta obligatorie. Mediatorul arata ca exemplu : oneregularitate administrativa, o omisiune, un abuz de putere, o

neglijenta, o procedura ilegala, o injustitie, o disfunctionalitate , o lipsa

de competenta, o discriminare, o intarziere, o insuficienta sau un refuz

de a acorda informatii. Ilegalitati si comportamente inoportune se

imbina in aceasta lista.

Notiunea de proasta administrare se dovedeste, ca si in dreptul

intern, dificil de definit. Este exclusa, in orice caz, admisibilitatea

plangerilor contra deciziilor politice, cum ar fi pozitia luata de

Parlamentul European fata de problema testelor nucleare franceze in

Pacific.

Mediatorul nu poate sa intervina intr-o procedura jurisdictionala,

nici sa puna in discutie justetea unei decizii de justitie. El nu intervine

nici in cazul in care Comisia de petitii examineaza sau a rezolvat o

petitie avand acelasi subiect ca si plangerea. Dar se intampla si ca

aceasta Comisie de petitii sa-i trimita o petitie cu care a fost sesizata.

Cel ce face plangerea trebuie sa o introduca in termen de doi ani

de cand a luat cunostinta de faptele incriminate. In prealabil, acesta

trebuie sa fi intreprins demersuri administrative pe langa institutiile si

organele in cauza. Contrar solutiei retinute de dreptul francez, agentii

Comunitatilor Europene pot sesiza mediatorul cu plangeri privind

relatiile lor de munca doar dupa epuizarea posibilitatilor de reclamatii

administrative interne.

15


16/20


17/20

Este vorba nu numai de un simplu drept de a scrie, libertate care, de

altfel, nu are nevoie de autorizare pentru a fi exercitata, dar de un drept

la raspuns, asadar de un drept la comunicare cu institutiile comunitare.

Aceasta comunicare poate sa se refere la diverse probleme : cerere de

informatii, comunicare de informatii ca urmare a unei cereri de

exemplu semnaland o infractiune adusa dreptului comunitar,

reclamatii. Ar fi fost binevenita stabilirea unei legaturi cu dreptul de a

accesa documentele Parlamentului European, ale Consiliului si ale

Comisiei pe care il consacra noul art.255 TCE si, poate, ar fi fost

oportuna institutionalizarea practicii ,, plangerilor sau cererilor

adresate Comisiei privind nerespectarea dreptului comunitar care

joaca un rol important in domeniul concurentei, dar nu se margineste la

acest domeniu.

Este, deci, de dorit organizarea progresiva a dreptului persoanelorprivate la recursuri nejurisdictionale ( sau extrajudiciare).

d) Protectiile cetateniei europene

Dreptul de protectie al cetatenilor europeni

Tratatul asupra Uniunii Europene introduce 4 modalitati de protejare acetateniei europene. Trei erau prevazute in Tratatul de la Mastricht:

protectia acordata de catre autoritatile diplomatice si consulare ale

statelor membre, dreptul de petitionare si dreptul de a se adresa

Mediatorului. Tratatul de la Amsterdam a adaugat dreptul de

comunicare cu institutiile si anumite organe ale Comunitatii ( TCE

art.21, noul alin.3 ).

Aceste protectii sunt de natura diferita. Prima este pusa in aplicare de

catre statele membre fata de statele terte sau pe teritoriul acestora.

Celelalte trei implica o actiune a institutiilor si organelor Uniunii.

Protectia asigurata de autoritatile diplomatice si consulare ale statelor

membre

1). Art. 8C ( noul art.20 ) al Tratatului CE prevede ca ,, orice cetatean al

Uniunii beneficiaza de protectie din partea autoritatilor diplomatice si

17


18/20

consulare ale oricarui Stat membru, pe teritoriul unui stat tert in care

statul membru caruia ii apartine ca membru nu este reprezentat, in

aceleasi conditii ca si cetatenii acelui stat . Aceste dispozitii au o larga

aplicabilitate, tinand cont ca totalitatea statelor membre nu este

reprezentata decat in 5 tari ( China, Statele Unite, Japonia, Rusia si

Elvetia) si de numarul mare de cetateni comunitari care se deplaseaza

in afara Uniunii.

2). Protectia prevazuta de Tratat nu poate fi exercitata decat de

autoritatile unui stat membru. Ea nu poate, deci, confunda cu aceea

ceruta de un cetatean comunitar unei institutii comunitare. Si, daca in

cazul Odigitria, nici Tribunalul de Prima Instanta, nici Curtea nu au

exclus in mod expres eventualitatea unor demersuri facute de Comisie

pe care in speta aceasta a refuzat sa le indeplineasca, Tratatul manifesta

in mod indubitabil intentia statelor de a nu se dezinvesti de ocompetenta atat regaliana, cat si traditinala.

Este vorba de protectie diplomatica si consulara sau doar de protectie

consulara? Problema a fost evocata, dar nu si rezolvata cu prilejul

Conferintei Interguvernamentale.

3). In ceea ce priveste protectia intereselor si drepturilor cetatenilor,

dreptul international nu pare sa faca vreo distinctie intre cele doua

tipuri de protectie decat in privinta naturii autoritatii care intervine:

cele doua protectii au acelasi obiect, protectia consulara fiind pusa inpractica de catre consul, si nu de catre alti reprezentanti ai statului.

Conventiile de la Vienadin 18 aprilie 1961 privind relatiile diplomatice (

art.3, b )si din 24 aprilie 1963 privind relatiile consulare ( art.5, a ) fac

referire la functia ce consta in protejarea intereselor cetatenilor

( statului acreditar sau statului de trimitere ) in limitele admise de

dreptul international. Decizia reprezentantilor guvernelor statelor

membre reunite in Consiliul din 19 decembrie 1995 califica protectia

reprezentantei diplomatice sau consulare drept ,, protectie consulara (

art.1 ).

O protectie de acest tip este conforma principiilor dreptului

international, Conventia de la Viena prevazand ca un stat poate sa

exercite functiile consulare pentru un stat tert ( art.8 ). Dar statul fata

de care protectia este exercitata nu este legat de aceasta decizie si i se

poate opune. Tot astfel, art.8 TCE ( noul art.20 ) dispune ca statele

18


19/20

membre vor initia negocierile internationale necesare pentru asigurarea

acestei protectii.

4). Punerea in aplicare a acestor dispozitii nu este facila. Pentru moment

nicio negociere internationala de anvergura nu a fost intreprinsa.

Statele membre au decis ca orice cetatean al Uniunii va putea beneficiade protectie consulara, adica de asistenta in caz de deces, accident sau

boala grava, arestare, detentie sau violenta, sau de ajutor si repatriere

in caz de dificultate. In schimb, beneficiarul se angajeaza sa ramburseze

propriului sau stat cheltuielile pe care acesta trebuie sa le achite la

randul sau statului care a prestat asistenta ( Decizia precizata a

reprezentantilor guvernelor statelor membre reunite in interiorul

Consiliului din 19 decembrie 1995 )> In aceeasi ordine de idei se inscrie

Decizia 96/409/PESC a reprezentantilor statelor membre reunite in

Consiliul din 25 iunie 1996, ce permite cetateanului European care si-apierdut pasaportul sa obtina de la autoritatile unui alt stat membru,

daca statul sau nu este reprezentat, un titlu de calatorie provizorie,

stabilit conform unui model uniform.

Acest document este eliberat doar cu autorizarea autoritatilor statului

membru de origine si doar pentru durata minimala a voiajului pe care il

efectueaza cel interesat.

5). Raman insa unele probleme privind coordonarea actiunilor statelor

membre. Acordarea protectiei consulare este subordonata acorduluistatului de origine? Ce este de facut daca un cetatean European se

adreseaza simultan sau succesiv mai multor state membre?

In sfarsit, ne putem intreba daca nu era de preferat largirea protectiei

si pentru persoanele juridice dupa modelul admis pentru alte protectii.

In concluzie, cetatenii Uniunii Europene se bucura de urmatoarele

drepturi:

- dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre;

- dreptul de a vota si a fi alesi in Parlamentul European, precum si

in cadrul alegerilor locale in statul membru unde isi au resedinta,

in aceleasi conditii ca si resortisantii acelui stat;

- dreptul de a beneficia, pe teritoriul unei tari terte in care statul

membru ai carui resortisanti sunt nu este reprezentat, de

19


20/20

protectie din partea autoritatilor diplomatice si consulare ale

oricarui stat membru, in aceleasi conditii ca si cetatenii acelui

stat;

- dreptul de a prezenta petitii Parlamentului European, de a se

adresa Mediatorului European sau de a se adresa institutiilor siorganelor consultative ale Uniunii intr-una din limbile Uniunii si

de a primi raspuns in aceeasi limba.

Aceste drepturi se exercita in conditiile si in limitele definite de

tratate si de dispozitiile adoptate de institutiile comunitare in

aplicarea tratatelor.

COORDONATOR MASTERAND

CONF. UNIV.DR. NICU VINTILA VLAD MIHAELA

20

CETATENIA EUROPEANA -ORGANIZATII EUROPENE SI EUROATLANTICE

Documents

Transcript of CETATENIA EUROPEANA -ORGANIZATII EUROPENE SI EUROATLANTICE