Ce Este Statul Islamic

1
CE ESTE STATUL ISLAMIC? Așa numuitul Stat Islamic a apărut pe scena internațională undeva prin 2014, cînd a ocupat largi fîșii de teritoriu din Siria și Irak. A devenit cunoscută pentru brutalitatea sa, incluzînd asasinatele în masă, răpirile și decapitările. 1. Ce vrea ISIS? În iunie 2014, grupul și-a declarat oficial titulatura de califat – stat guvernat în concordanță cu legea Islamică, sau Sharia, de către trimisul lui Dumnezeu pe pământ, sau calif. A cerut ca fiecare musulman de pe pământ să-i jure credință liderului grupului, Ibrahim Awad Ibrahim al-Badri al-Samarrai, mult mai cunoscut drept Abu Bakr al-Baghdadi, și să migreze pe teritoriul aflat sub controlul său. SI a trensmis un mesaj tuturor celorlalte grupuri islamice din lume, în care le cerea să accepte autoritatea supremă a liderului incontestabil. Mulți au făcut-o deja, printre care și câțiva vlăstari ai al-Qaeda. IS caută să înlăture obstacolele și să reinstituie domnia divină pe pământ, să apere comunitatea musulmană sau umma împotriva infidelilor. Grupul a acceptat ideea unei confruntări directe cu coaliția condusă de Statele Unite. 2. Origini SI își are rădăcinile legate de Abu Musab al-Zarqawi, un iordanian care în 2002 a pus bazele Tawhid wa al-Jihad. La un an după invadarea Irak-ului de către SUA, Zaraqawi i-a jurat credință lui Osama Bin Laden și a format al-Qaeda în Irak (AQI), care a devenit un element important în insurgență. După moartea lui Zarqawi din 2006, AQI a creat o organizație umbrelă, Islamic State in Irak (ISI). ISI a fost în mod constatnt slăbită de valurile de trupe americane și înființarea Sahwa Council (Trezirea), triburi arabe sunnite care respingeau brutalitatea pe care grupul o folosea. Baghdadi

description

po

Transcript of Ce Este Statul Islamic

CE ESTE STATUL ISLAMIC

CE ESTE STATUL ISLAMIC?

Aa numuitul Stat Islamic a aprut pe scena internaional undeva prin 2014, cnd a ocupat largi fii de teritoriu din Siria i Irak. A devenit cunoscut pentru brutalitatea sa, incluznd asasinatele n mas, rpirile i decapitrile.

1. Ce vrea ISIS?

n iunie 2014, grupul i-a declarat oficial titulatura de califat stat guvernat n concordan cu legea Islamic, sau Sharia, de ctre trimisul lui Dumnezeu pe pmnt, sau calif. A cerut ca fiecare musulman de pe pmnt s-i jure credin liderului grupului, Ibrahim Awad Ibrahim al-Badri al-Samarrai, mult mai cunoscut drept Abu Bakr al-Baghdadi, i s migreze pe teritoriul aflat sub controlul su.SI a trensmis un mesaj tuturor celorlalte grupuri islamice din lume, n care le cerea s accepte autoritatea suprem a liderului incontestabil. Muli au fcut-o deja, printre care i civa vlstari ai al-Qaeda. IS caut s nlture obstacolele i s reinstituie domnia divin pe pmnt, s apere comunitatea musulman sau umma mpotriva infidelilor. Grupul a acceptat ideea unei confruntri directe cu coaliia condus de Statele Unite.

2. Origini

SI i are rdcinile legate de Abu Musab al-Zarqawi, un iordanian care n 2002 a pus bazele Tawhid wa al-Jihad. La un an dup invadarea Irak-ului de ctre SUA, Zaraqawi i-a jurat credin lui Osama Bin Laden i a format al-Qaeda n Irak (AQI), care a devenit un element important n insurgen. Dup moartea lui Zarqawi din 2006, AQI a creat o organizaie umbrel, Islamic State in Irak (ISI). ISI a fost n mod constatnt slbit de valurile de trupe americane i nfiinarea Sahwa Council (Trezirea), triburi arabe sunnite care respingeau brutalitatea pe care grupul o folosea.

Baghdadi