Bodi 2010 - Hoisesti La Pod
-
Upload
cucutenilit -
Category
Documents
-
view
395 -
download
14
Transcript of Bodi 2010 - Hoisesti La Pod
CUPRINS
CUVÂNT ÎNAINTE (Nicolae Ursulescu)/ 9
INTRODUCERE/ 13
I. CONTEXTUL DESCOPERIRILOR/ 29
I.1. Cadrul fizico-geografic/ 29
I.2. Prezentarea cercetărilor arheologice/ 31 I.2.a. Stratigrafia/ 31 I.2.b. Locuinţe/ 33 I.2.c. Complexe menajere/ 37
II. UNELTE ŞI ARME/ 51
II.1. Unelte şi arme de piatră/ 51 II.1.a. Determinarea tipologică a inventarului litic şlefuit/ 51
Grupul topoare/ 52 Grupul tesle/ 54 Grupul dălţi/ 55
II.1.b. Determinarea tipologică a inventarului litic cioplit/ 57 II.1.b.1. Clasa: Nuclee/ 58
Categoria: Nuclee prismatice/ 59 Categoria: Nuclee amorfe/ 59
II.1.b.2. Clasa: Produse de debitaj/ 59 Categoria: Lame/ 59 Categoria: Gratoare/ 61 Categoria: Racloare/ 64 Categoria: Burine/ 65 Categoria: Vârfuri de săgeată/ 66 Categoria: Aşchii/ 67
II.1.c. Determinările traseologice şi importanţa lor pentru reconstituirea activităţilor economice/ 83 Metoda „low power approach”/ 84 Metoda „high power approach”/ 89
Rezultate ale determinărilor traseologice/ 93 Rezultatele metodei „low power approach”/ 93
Utilajul litic şlefuit/ 93 Utilajul litic cioplit/ 96
Rezultatele metodei „high power approach”/ 98
II.2. Determinarea tipologică a inventarului din materii dure animale/ 114 Vârfuri/ 115 Netezitoare/Şlefuitoare/ 117 Dăltiţe/ 117 Spatule/ 118 Vârfuri oblice/ 118 Elemente receptoare/ 119
II.4. Unelte de cupru/ 119
III. ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC/ 127
III.1. Analiza Pastei/ 127 Caracteristicile fizice/ 128 Duritate/ 128 Aspect exterior/ 128 Densitate/ 128 Caracteristicile arderii/ 129 Incluziunile/ 130
III.2. Categoriile de pastă ale ceramicii/ 134 III.2.a. Ceramica fină/ 134
Caracteristici structurale/ 134 Proprietăţi mecanice şi fizice/ 134
III.2.b. Ceramica semifină/ 135 Caracteristici structurale/ 135 Proprietăţi mecanice şi fizice/ 136
III.2.c. Ceramica grosieră/ 136 Caracteristici structurale/ 136 Proprietăţi mecanice şi fizice/ 137
III.3. Analiza formei şi decorului/ 148 III.3.a. Analiza formei. Încadrare tipologică formală/ 148
Forma 1: Pahare (cupe)/ 149 Forma 2: Cupe cu picior/ 150 Forma 3: Vase cu corp bombat/ 150 Forma 6: Vase cu gâtul înalt şi corpul bombat/ 151 Forma 9: Vase suport/ 151 Forma 10: Fructiere/ 151 Forma 13: Capace/ 152
III.3.b. Încadrare tipologică funcţională/ 152 Vase de gătit/ 155 Vase pentru servirea şi consumarea hranei/ 156 Vasele pentru păstrarea bunurilor solide/ 158 Vase pentru păstrarea lichidelor/ 160 Vase pentru transportul lichidelor/ 161
III.3.c. Analiza decorului/ 162 III.3.c.1. Încadrare tipologică a motivelor decorative/ 164
Forma 1. Pahare/ 164 Decor adâncit/ 164 Pictura bicromă/ 164 Pictura tricromă/ 164
Forma 2. Cupe cu picior/ 165 Forma 3. Vase cu corp bombat/ 165 Forma 9. Vase suport/ 166
Pictura bicromă/ 166 Pictura tricromă/ 166
Forma 10. Fructiere/ 166 Forma 13. Capace/ 167
III.3.c.2. Studiul Raman al pigmenţilor utilizaţi în decorarea cu pictură a ceramicii (Nicolae Buzgar, Dan Aştefanei, Andrei Buzatu)/ 167
IV. PLASTICA/ 183
IV.1. Plastica antropomorfă/ 183 IV.1.a. Încadrare tipologică/ 184
Figurine/ 184 Statuete/ 185 Pandantive en violon/ 190
IV.1.b. Piese antropomorfe deosebite/ 191 Cozi de lingură cu aspect antropomorf/ 191 Reprezentări falice/ 191
Idolii conici/ 191 Reprezentări naturaliste/ 192
Vase suport de tip „horă”/ 192
IV.2. Plastica zoomorfă/ 201 IV.2.a. Încadrare tipologică a protomelor zoomorfe/ 201 IV.2.b. Consideraţii asupra semnificaţiei protomelor zoomorfe/ 212
IV.3. Obiecte de podoabă/ 215 IV.3.a. Mărgele/ 215 IV.3.b. Alte obiecte/ 216
V. ANALIZA MATERIALULUI ARHEOZOOLOGIC (Romeo Cavaleriu, Luminiţa Bejenaru)/ 219
VI. ÎNCADRARE CRONOLOGICĂ ÎN CONTEXTUL CULTURII CUCUTENI/ 225
CONCLUZII. AŞEZAREA DE LA HOISEŞTI ÎN CONTEXTUL FAZEI CUCUTENI A/ 229
HOISEŞTI – LA POD. A CUCUTENI SETTLEMENT IN THE FLOODPLAIN OF THE BAHLUI RIVER. ABSTRACT /240
LISTA ILUSTRAŢIILOR/ 260
LISTA TABELELOR/ 262
LISTA GRAFICELOR/ 262
ANEXA 1. DESCRIEREA FORMELOR CERAMICE SPECIFICE FAZEI CUCUTENI A/ 263
Forma 1: Pahare (cupe)/ 263 Forma 2: Cupe cu picior/ 264 Forma 3: Vase cu corp bombat/ 265 Forma 4: Vase tronconice cu gât şi umăr/ 266 Forma 5: Vase cu corpul bombat şi gât slab reliefat/ 267 Forma 6: Vase cu gâtul înalt şi corpul bombat/ 268
Forma 7: Vase piriforme/ 270 Forma 8: Străchini/ 270 Forma 9: Vase suport/ 271 Forma 10: Fructiere/ 272 Forma 11: Cupe cu picior înalt/ 273 Forma 12: Vase binoclu/ 273 Forma 13: Capace/ 273 Forma 14: Chiupuri/ 274 Forma 15: Tăvi/ 275
ANEXA 2. ORDONARE TIPOLOGICĂ FORMALĂ A FORMELOR DE VASE SPECIFICE FAZEI CUCUTENI A/ 277
BIBLIOGRAFIE/ 281
LISTA ABREVIERILOR/ 297
9
CUVÂNT ÎNAINTE
Cunoaşterea celei mai strălucite şi reprezentative civilizaţii a preistoriei româneşti
(şi chiar europene) – ansamblul cultural Cucuteni, cunoscut pe teritoriul Ucrainei sub
numele de Tripolie – s-a realizat de-a lungul a peste 125 de ani de cercetări, prin
eforturile mai multor generaţii de arheologi din România, Republica Moldova, Ucraina,
Polonia (pe teritoriul cărora s-au descoperit vestigiile acestei civilizaţii), ca şi a unor
reprezentanţi de frunte ai arheologiei din alte ţări (Rusia, Germania, Anglia, S.U.A. ş.a.),
atraşi de mirajul şi misterele acestei enigmatice populaţii, ce ne-a lăsat o lume de
simboluri, exprimate prin inegalabila ceramică pictată, prin zeci de mii de produse ale
plasticii antropomorfe şi zoomorfe, precum şi prin lăcaşuri de cult, de tipul altarelor şi
sanctuarelor.
La baza acestui amplu proces de descoperire treptată a universului civilizaţiei
cucuteniene s-au aflat sute de săpături arheologice, materializate în rapoarte preliminare
şi monografii, care au adus mereu elemente noi sau au confirmat descoperiri, considerate
iniţial drept unicate. Cucuteni, Frumuşica, Hăbăşeşti, Izvoare, Târpeşti, Truşeşti,
Drăguşeni, Poduri sunt doar câteva din staţiunile care s-au bucurat de ample prezentări
monografice. Pe datele şi interpretările conţinute în aceste pietre de temelie se bazează
reconstituirea edificiului cucutenian, dar mai lipsesc încă verigi importante pentru a se
obţine imaginea de ansamblu a acestei civilizaţii. De aceea, orice contribuţie monografică
de aşezare vine să contribuie, în mai mică sau mai mare măsură, la scrierea unei ample şi
necesare sinteze asupra istoriei populaţiei care ne-a lăsat vestigiile civilizaţiei Cucuteni.
Este şi motivul pentru care salutăm demersul tânărului coleg, dr. George Bodi,
cercetător la Institutul de Arheologie din Iaşi, care, aflat încă la vârsta acumulărilor şi a
începutului de drum în profesia de arheolog, ne-a dăruit o prezentare monografică a unei
staţiuni recent cercetate, fără a lăsa ca praful să se aştearnă peste descoperiri, între
momentul scoaterii lor din pământ şi valorificarea la un înalt nivel ştiinţific.
Demersul apare cu atât mai necesar, cu cât completează o faţetă puţin cunoscută a
modului de trai al populaţiei cucuteniene, despre care se afirmă îndeobşte că preferau
aşezările situate la înălţime, cu o bună apărare naturală. Or, aşezarea de la Hoiseşti – care
10
face obiectul monografiei de faţă – ne demonstrează că această populaţie ştia şi putea să
se adapteze la diverse medii naturale, uneori chiar mult diferite faţă de standardul
„cetăţuilor”, cum ar fi zonele de luncă. Se poate deduce de aici că inventivitatea
cucutenienilor nu se limita doar la produsele lor, ci se extindea la un întreg complex
socio-tehnologic, prin care reuşeau să se adapteze unor condiţii diverse de mediu.
Monografia elaborată de dl. Bodi are la bază, în cea mai mare parte, teza de
doctorat pe care a elaborat-o sub îndrumarea noastră şi a susţinut-o la Universitatea „Al.
I. Cuza” din Iaşi în 2009, valorificând astfel săpăturile întreprinse în anii 2003-2004 în
aşezarea de tip Cucuteni A de la Hoiseşti (com. Dumeşti, jud. Iaşi). Chiar dacă datele
obţinute au fost sever limitate de caracterul de salvare al săpăturii, efectuată literalmente
sub presiunea intervenţiei buldozerelor, din cauza unor aşa-zise personalităţi locale,
pentru care salvarea patrimoniului arheologic şi istoric nu înseamnă decât o literă de lege
fără valoare, totuşi acribia cu care autorul a reuşit să reconstituie, printr-o abordare
originală, elemente disparate, ne-a oferit, în final, o imagine de ansamblu asupra
particularităţilor modului de viaţă al unei comunităţi cucuteniene, care a preferat să
trăiască în lunca inundabilă a râului Bahlui. Pentru aceasta, autorul, dovedind pasiunea şi
abilităţile necesare unui cercetător autentic, nu a precupeţit apelul la investigaţiile
interdisciplinare (colaborând cu specialişti din diferite domenii de la universităţile şi
institutele de cercetare din Iaşi) şi la aplicarea celor mai noi metode de abordare a
materialului arheologic (dintre care unele pentru prima oară folosite în arheologia
românească), pentru a obţine cât mai multe informaţii de interes istoric. Iar acolo unde i-
au lipsit date concrete despre unele categorii de descoperiri, datorită caracterului limitat
al săpăturilor, autorul a încercat să realizeze o corelare cu ceea ce se ştia din alte situri
contemporane, pentru a întregi, măcar ipotetic, tabloul de ansamblu al vieţii reale din
aşezarea de la Hoiseşti. Remarcăm în mod deosebit faptul că analizele de materiale şi
prezentarea rezultatelor este realizată într-o manieră modernă, cu ajutorul unor grafice şi
tabele, inclusiv cu caracter combinatoriu, ceea ce contribuie la înţelegerea mai clară a
etapelor excursului şi a concluziilor.
Locuirea de la Hoiseşti este prezentată în contextul celor câteva cazuri de aşezări
Cucuteni A, situate de asemenea pe forme joase de relief, punându-se astfel accentul pe
adaptarea respectivelor comunităţi la condiţii de mediu mai puţin obişnuite. În acest sens,
11
autorul a reliefat slabul accent pus pe cultivarea terenurilor şi pe economia animalieră,
dar cu o preocupare sporită pentru utilizarea intensivă a unor resurse naturale, precum
vânatul sau lutul şi apa, necesare unei producţii intensive a ceramicii. Importantă este
concluzia la care ajunge autorul, anume că, în cazul acestui tip de aşezări, trebuie aplicată
o metodologie aparte de cercetare, pentru care propune termenul de „arheologie
aluvială”.
Domnul George Bodi ne oferă, deci, o lucrare valoroasă, cu un material
arheologic nou pentru cunoaşterea fazei A a culturii Cucuteni, propunând şi unele
interpretări noi din punct de vedere metodologic pentru literatura de specialitate din ţara
noastră. Prin aceasta, lucrarea va putea servi ca model şi altor prezentări ale unor staţiuni
arheologice din neoliticul şi eneoliticul României.
Prof. univ. dr. Nicolae Ursulescu
13
INTRODUCERE
În ceea ce priveşte domeniul nostru specific de interes, şi anume aşezările fazei
Cucuteni A situate pe forme joase de relief, acesta reprezintă un subiect abordat doar
tangenţial, în lucrări cu un caracter general privitoare la modalităţile de clasificare şi
ordonare a tipurilor de aşezări specifice culturii Cucuteni, cu două excepţii.
În primul caz este vorba de publicarea rezultatelor cercetărilor de salvare din
aşezarea de la Splai Bahlui (municipiul Iaşi). Acestea s-au desfăşurat în anul 1975, cu
ocazia unor lucrări de excavare şi lărgire a albiei minore a râului Bahlui, între Podul Roş
şi Podul Trancu. Rezultatele acestor cercetări au fost publicate în anul 1977 (MARTINIUC,
CHIRICA, NIŢU 1977), accentul fiind pus pe stabilirea poziţiei geomorfologice şi
cronologice a aşezării.
În cel de al doilea caz, aşezarea cucuteniană din apropierea satului Hoiseşti (com.
Dumeşti, jud. Iaşi) a fost descoperită în anul 1988, prin adunarea unor materiale
ceramice, de către locuitorul I. Istov. Au urmat cercetări de suprafaţă efectuate între
1989–1991 de către profesorii Dumitru Boghian şi Mihai Istov din Târgu Frumos.
Rezultatele acestor cercetări au fost parţial publicate de Dumitru Boghian (BOGHIAN 1997,
63-74). În anul 2003, printr-un program PHARE, Consiliul Judeţean Iaşi şi Primăria
comunei Dumeşti au obţinut finanţare pentru rectificarea cursului râului Bahlui şi
construirea unui pod de beton pe D.C. 36A, în partea nordică a satului Hoiseşti. Lucrările
de amplasare a pilonilor podului au afectat zona centrală a aşezării cucuteniene,
distrugând mai multe locuinţe cu un foarte bogat material arheologic, în cadrul căruia se
remarcă ceramica pictată de o calitate excepţională. Ca urmare a sesizărilor venite din
partea Muzeului de Istorie a Moldovei, Consiliul Judeţean a dispus întreruperea
temporară a lucrărilor şi scoaterea la licitaţie a lucrărilor arheologice de supraveghere şi
salvare. Licitaţia a revenit Universităţii „Al. I. Cuza” – Centrul Interdisciplinar de Studii
Arheoistorice şi Complexului Muzeal „Moldova” – Muzeul de Istorie a Moldovei, care
au efectuat în comun intervenţiile arheologice, sub conducerea prof. univ. dr. Nicolae
INTRODUCERE
14
Ursulescu. Lucrările au durat de la 14 iunie până la 5 octombrie 2003. Finanţarea pusă la
dispoziţie de Consiliul Judeţean s-a dovedit insuficientă faţă de volumul lucrărilor, astfel
că, începând din 15 august 2003, cercetările arheologice s-au desfăşurat şi cu sprijinul
financiar al Fundaţiei „Cucuteni pentru Mileniul III” din Bucureşti. Din cauza timpului
nefavorabil, pe data de 5 octombrie 2003 lucrările au trebuit să fie sistate, atât pe
şantierul arheologic, cât şi pe cel de construcţii. Lucrările de arheologie preventivă au
fost reluate în perioada 19 aprilie – 1 iunie 2004, până la cercetarea tuturor vestigiilor
care se aflau pe traseul viitoarei albii a râului Bahlui, propunându-se din partea
colectivului de cercetare eliberarea certificatului de descărcare arheologică a respectivei
zone. După această dată, lucrările de construcţii au continuat până la finalizarea
obiectivului în septembrie 2004.
În aceste condiţii, cercetarea a trebuit să se limiteze doar la salvarea porţiunilor
neafectate încă de lucrările şantierului. Pe baza situaţiei din teren, s-a putut aprecia că
aşezarea ocupa c. 17.250 m.p., deci cam 45,09% din întreaga suprafaţă ocolită de
meandrul Bahluiului; lucrările şantierului au afectat 2.500 m.p. Cercetările arheologice au
dezvelit o suprafaţă de c. 1.000 m.p., în rest efectuându-se doar observaţii asupra
vestigiilor distruse sau afectate.
Lucrarea noastră urmăreşte să încerce definirea caracteristicilor specifice
aşezărilor cucuteniene situate pe forme joase de relief, în lunca inundabilă a râurilor, prin
analizarea şi interpretarea rezultatelor celor două campanii de săpături de salvare
desfăşurate în anii 2003 şi 2004 în punctul Hoiseşti – La Pod.
Acest obiectiv poate fi atins mai ales prin studierea materialului rezultat în urma
investigaţiilor din aşezarea de la Hoiseşti şi prin compararea rezultatelor obţinute cu cele
din alte aşezări aparţinând aceleiaşi faze evolutive a culturii Cucuteni. Principalele surse
de documentare privitoare la elementele de comparaţie pentru materialul arheologic de la
Hoiseşti le vor constitui aşezările Cucuteni A care beneficiază fie de tratări monografice
(Frumuşica, Izvoare, Cucuteni-Cetăţuie, Hăbăşeşti, Târpeşti, Truşeşti, Preuteşti-Haltă)
fie de ample materiale publicate (Poduri, Poeneşti).
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
15
Date generale despre tipurile de aşezări ale culturii Cucuteni. Cadrul teoretic şi metodologic general Interpretarea aşezărilor preistorice din punctul de vedere al celor care le-au creat,
constituie o veche problemă pentru arheologi. Dacă rămăşiţele fizice ale aşezărilor,
incluzând aici elemente de arhitectură, artefacte sau eco-facte, constituie elementele
tangibile disponibile arheologului, totuşi, adevăratul scop al studierii şi al stabilirii
organizării aşezărilor îl constituie elementele intangibile, care presupun stabilirea
modalităţilor de interacţiune şi relaţionare existente între comunităţi, precum şi
reconstituirea activităţilor umane. Din acest punct de vedere, considerăm necesară o
inventariere a tipurilor de aşezări existente în cultura Cucuteni, cu accent asupra fazei A,
precum şi a diferitelor modalităţi de clasificare a acestora, cele din urmă constituind atât
o reflecţie clară asupra modului de abordarea a problematicii presupuse de studierea
distribuţiei spaţiale a aşezărilor comunităţilor umane respective şi ajutându-ne în
creionarea contextului general în care urmează să plasăm subiectul lucrării noastre.
Trebuie să menţionăm, încă de la început, faptul că, datorită caracterului investigaţiilor
din aşezarea de la Hoiseşti, care nu ne-a permis efectuarea de observaţii planimetrice, în
cele ce urmează nu vom face referire şi la modalităţile de definire a aşezărilor
cucuteniene pe baza organizării interne.
O primă lucrare care încearcă să stabilească o tipologie a locuirilor în aria şi
domeniul specific de interes al lucrării noastre, este dedicată analizei evoluţiei habitatului
uman din Moldova, acoperindu-se un interval temporar cuprins între Paleolitic şi secolul
XVIII (ZAHARIA, PETRESCU-DÎMBOVIŢA, ZAHARIA 1970). Conform declaraţiei autorilor,
în această lucrare s-au urmărit frecvenţa aşezărilor în diversele subunităţi geografice,
tipul de aşezare şi poziţia geografică, continuitatea sau discontinuitatea de locuire,
condiţiile social-economice şi istorice în care s-au dezvoltat, precum şi caracteristicile
aspectelor de cultură materială identificate (ZAHARIA, PETRESCU-DÎMBOVIŢA, ZAHARIA
1970, 18). Astfel, se observă faptul că, în faza Cucuteni A, se generalizează folosirea
locurilor relativ înalte, situate pe promontoriile teraselor şi pe marginile platourilor,
precum şi pe holmurile, atât din silvostepă, cât şi din câmpia cu caracter stepic din NE
INTRODUCERE
16
Moldovei, observându-se gruparea locuirilor în jurul şesurilor şi a câmpiilor cu caracter
depresionar. Numai în extrem de puţine cazuri aşezările din această fază a culturii
Cucuteni au poziţie joasă, când sunt situate pe grindurile din cuprinsul şesurilor largi.
Spre deosebire de aşezările de înălţime din faza Cucuteni A, majoritatea acelora din faza
Cucuteni AB au o poziţie joasă, coborând către terasele inferioare şi de luncă, doar câteva
dintre ele fiind situate şi pe terase mai înalte sau pe marginile hârtopite ale platourilor. În
continuare, faza Cucuteni B este ilustrată prin aşezări care, ca şi în faza Cucuteni A, sunt
răspândite atât pe locuri joase, cât şi înalte, din jurul şesurilor largi. Aceste aşezări,
localizate în regiuni cu un caracter mai mult stepic, spre deosebire de acelea din faza
Cucuteni A, sunt mai frecvente în Bazinul Bahluiului şi în Câmpia Jijiei Superioare
(ZAHARIA, PETRESCU-DÎMBOVIŢA, ZAHARIA 1970, 158-159).
Deşi, după cum se poate observa din cele spuse mai sus, autorii împart locuirile
cucuteniene în aşezări înalte şi în aşezări joase, nu avansează nici o definiţie clară pentru
nici unul din cei doi termeni. Totuşi, această aparentă pendulare a amplasării locuirilor
cucuteniene pe parcursul diferitelor faze de existenţă a acestei culturi este pusă pe seama
schimbărilor climatice care, prin influenţa pe care o au asupra principalelor ocupaţii de
subzistenţă, cultivarea plantelor şi creşterea animalelor, determină extinderea şi apoi
retragerea locuirilor cucuteniene şi pe formele joase de relief (ZAHARIA, PETRESCU-
DÎMBOVIŢA, ZAHARIA 1970, 32-34).
O a doua lucrare majoră, care abordează problema tipologiei aşezărilor
cucuteniene, consideră diferenţierea acestora în funcţie de situarea geografică fiind în
mare măsură irelevantă, deoarece, în toate fazele culturii Cucuteni, majoritatea aşezărilor
se aflau situate pe forme de relief ce înlesneau, în mod natural, apărarea (MONAH, CUCOŞ
1985, 42). Astfel, autorii propun adoptarea unei tipologii şi terminologii geografico-
etnografice, aceasta fiind capabilă să reflecte cu o mai mare acurateţe structura satelor
cucuteniene. Astfel, sunt propuse două tipuri structurale de aşezări. Un prim tip este
constituit de aşezările compacte, caracterul acestora fiind determinat de situarea pe o
formă de teren restrictivă prin dimensiunile suprafeţei sale: promontoriu, fragment de
terasă, grind, insulă, etc. Al doilea tip este dat de aşezările răsfirate, situate pe forme de
relief deschise, fără limite naturale sau artificiale clare (MONAH, CUCOŞ 1985, 43).
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
17
Sunt propuse şi alte modalităţi de împărţire a aşezărilor cucuteniene, spre
exemplu, în funcţie de durata de ocupaţie a acestora. Sunt astfel distinse aşezări
permanente, caracterizate de un strat gros de depuneri arheologice, şi aşezări sezoniere,
cu resturi de locuire sporadice (MONAH, CUCOŞ 1985, 43).
Abordând această problemă din punctul de vedere al întinderii aşezărilor, autorii
disting patru categorii, şi anume aşezări mici, cu suprafaţa sub un ha şi cu mai puţin de
20 de locuinţe, aşezări mijlocii, cu suprafaţa cuprinsă între unu şi două ha şi cu 20-50 de
locuinţe, aşezări mari, ocupând între două şi cinci ha şi numărând între 50 şi 100 de
locuinţe, şi aşezări foarte mari, cu suprafeţe de peste cinci de ha şi peste 100 de locuinţe
(MONAH, CUCOŞ 1985, 43).
Trebuie să remarcăm faptul că, deşi autorii avansează o tipologie coerentă şi bine
argumentată din punct de vedere metodologic, implementarea acesteia la nivelul unui
discurs istoric conclusiv este aproape inexistentă. Modul de distribuţie a aşezărilor
cucuteniene este astfel explicat prin necesitatea existenţei unor factori generali
indispensabili unei locuiri umane: prezenţa unei surse de apă, posibilitatea practicării
agriculturii şi a creşterii vitelor, asigurarea apărării cu un efort minim (MONAH, CUCOŞ
1985, 41). Excepţiile de la regulă sunt explicate fie prin prezenţa unor condiţii speciale,
exemplificate prin posibilitatea exploatării sării (MONAH, CUCOŞ 1985, 41), sau prin
existenţa fenomenului de „roire”, în cadrul căruia grupuri umane părăsesc comunităţile
supra-aglomerate pentru a crea noi aşezări (MONAH, CUCOŞ 1985, 182). Lipsa unei analize
mai profunde considerăm că se datorează atât caracterului general al lucrării, cât şi
stadiului cercetării de la acea dată.
Deşi fără legătură aparentă directă cu specificul temei noastre de cercetare, nu
putem trece peste lucrarea dedicată fazei B a culturii Cucuteni din zona subcarpatică a
Moldovei semnată de Ştefan Cucoş. În cadrul acestei lucrări, autorul decide să revină
asupra definirii tipurilor de aşezări cucuteniene clasându-le, în funcţie de formele de
relief, în trei tipuri. Primul tip este dat de aşezările înalte, situate pe forme de relief cu
altitudine mare, şi anume pe culmile subcarpatice sau prelungirile montane. Al doilea tip
este dat de aşezările „medii”, amplasate pe locuri cu altitudini medii, în care sunt incluse
terasele şi pintenii de terasă cu pante înclinate. Ultimul tip este dat de locuirile joase,
situate pe terasele inferioare, pe „insulele” unor râuri sau în imediata vecinătate a luncilor
INTRODUCERE
18
(CUCOŞ 1999, 26). În ceea ce priveşte explicarea factorilor determinanţi în alegerea unei
locaţii pentru întemeierea unei aşezări, trebuie să remarcăm, din nou, menţinerea
discursului la un nivel general. Astfel, alături de necesitatea apropierii de resursele de
apă, de existenţa posibilităţii practicării agriculturii şi creşterii animalelor, a resurselor de
materie primă necesare pentru construcţii şi manufacturarea uneltelor, posibilităţii de
legătură şi comunicare cu celelalte comunităţi umane din zonă, a potenţialului natural de
apărare şi a exploatării unor resurse speciale precum sarea (CUCOŞ 1999, 25), este luată în
considerare şi existenţa fenomenului de „roire” (CUCOŞ 1999, 158), fără însă a se intra în
detalii.
Publicarea repertoriului aşezărilor aparţinând fazei A a culturii Cucuteni
(POPOVICI 2000) aduce şi o reevaluare a criteriilor de clasificare a tipurilor de locuire.
Astfel, autorul consideră ca singură alternativă viabilă, împărţirea acestora în locuiri
permanente şi sezoniere. De asemenea, ţinem să remarcăm faptul că, pentru prima dată,
este exprimată nevoia lărgirii criteriilor pe baza cărora este posibilă construirea unei
clasificări, fiind menţionată necesitatea introducerii datelor privitoare la construcţii şi
paleo-economie, aceasta din urmă incluzând rezultatele analizei inventarului arheologic,
a resturilor arheozoologice şi a probelor palinologice constatându-se însă, datorită
stadiului actual al cercetării, imposibilitatea realizării unui astfel de demers (POPOVICI
2000, 33). Aceste idei sunt reluate şi în lucrarea dedicată analizei interacţiunii dintre
comunităţile umane şi mediul natural în neo-eneoliticul din Moldova (VĂLEANU 2003).
Deşi în cadrul lucrării autorul abordează problema locuirilor preistorice dintr-o
perspectivă geografică, apelând la împărţirea, de acum „clasică”, în aşezări joase, situate,
în opinia sa, în zona de luncă şi la partea inferioară a versanţilor, aşezări medii, aflate în
partea inferioară-medie, medie şi superioară-medie a versatului, şi aşezări înalte,
poziţionate la partea superioară a versatului (VĂLEANU 2003, 154), este remarcată, din nou,
insuficienţa şi ineficienţa criteriilor actuale de definire a diferitelor tipuri de locuiri
umane aparţinând culturii Cucuteni (VĂLEANU 2003, 152). În ciuda titlului ambiţios şi a
existenţei, în cadrul lucrării, a două capitole dedicate analizei ocupării şi utilizării
spaţiului geografic de către comunităţile cucuteniene (VĂLEANU 2003, 141-188) respectiv
utilizării resurselor naturale ale zonei (VĂLEANU 2003, 189-207), constatăm, din nou,
imposibilitatea creării unei tipologii clare şi rafinate a diferitelor tipuri de aşezări.
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
19
O ultimă încercare de ordonare a locuirilor cucuteniene asupra căreia trebuie să ne
oprim este cea încercată asupra aşezărilor cucuteniene din bazinul Bahluiului (BOGHIAN
2004). Aceasta reia clasificările existente şi încearcă să le nuanţeze cu elemente de
amănunt, prin corelarea diferitelor detalii ale formelor de relief pe care sunt plasate
locuirile cucuteniene cu durata de existenţă şi caracterul permanent sau sezonier al
acestora. Toate aceste date se doresc a fi corelate cu o ierarhie a aşezărilor, stabilită în
funcţie de poziţia centrală pe care unele dintre acestea o ocupă în cadrul unei microzone
şi a existenţei elementelor de fortificaţie (BOGHIAN 2004, 56). Astfel, pentru faza A a
culturii Cucuteni şi pentru spaţiul geografic avut în vedere de autor, sunt stabilite o serie
de grupări ale unor aşezări, aflate în poziţii joase, în jurul unor staţiuni de înălţime,
fortificate natural şi antropic, care ocupă un loc geografic central, dominant asupra unei
văi sau porţiuni din cursurile pâraielor şi râurilor (BOGHIAN 2004, 58-59). Cu toate acestea,
dat fiind stadiul actual al cercetării, marcarea clară a sferei de influenţă a unui astfel de
centru de putere este imposibilă, construirea unei ierarhii fiind posibilă doar în cazul
aşezărilor mici, considerându-se că acestea constituie aşezări anexe ale unor locuiri
apropiate şi contemporane de dimensiuni mai mari, rezultate în urma procesului de
„roire” (BOGHIAN 2004, 59). Existenţa aşezărilor sezoniere este explicată, parţial, prin
necesitatea practicării unei agriculturi de tip ciclic, necesară pentru evitarea degradării
critice a solului prin epuizarea nutrienţilor, acestea constituind astfel „tabere de muncă”
agricole sau pastorale ataşate unei aşezări permanente (BOGHIAN 2004, 60).
Pentru a rezuma, observăm faptul că aşezările cucuteniene pot fi întâlnite pe toate
tipurile de relief, în funcţie de amplasare fiind clasificate ca aşezări înalte, medii sau
joase. În funcţie de aceste caracteristici şi de prezenţa sau absenţa fortificaţiilor, aşezările
înalte cu elemente vizibile de fortificaţie sunt privite ca centre zonale de putere, în timp
ce aşezările joase, deschise, permanente sau sezoniere, sunt considerate aşezări
subordonate, a căror amplasare este dictată de condiţiile favorabile pentru practicarea
activităţilor de subzistenţă specifice unei economii cu un caracter agro-pastoral, cum este
cazul civilizaţiei cucuteniene. De asemenea, pentru existenţa unei locuiri umane trebuie
îndeplinite o serie de condiţii indispensabile, precum accesul uşor la resurse de apă,
posibilitatea cultivării plantelor şi creşterii animalelor şi existenţa unor resurse de
INTRODUCERE
20
materie primă necesare manufacturării uneltelor şi construcţiei locuinţelor. În general,
excepţiile de la regulă sunt explicate prin necesitatea fie a exploatării unor resurse
speciale, fie a decongestionării unei locuiri supraaglomerate, prin fenomenul de „roire”.
În concluzie, se remarcă faptul că modelul tradiţional de abordare a diverselor
probleme ridicate de caracterizarea locuirii cucuteniene este generat în interiorul unor
cadre conceptuale rigide, statice, prin raportarea doar la caracteristicile externe formale
ale aşezărilor cucuteniene, cu o tendinţă generală manifestă de a le utiliza într-o manieră
independentă unele faţă de altele. Chiar şi în cazul în care se încearcă o utilizare
concertată a acestora (a se vedea BOGHIAN 2004), maniera generală de abordare a
cercetărilor de teren, care furnizează materia primă pentru realizarea unei astfel de
analize, are drept rezultat o depersonalizare a înţelegerii dovezilor arheologice şi, în
consecinţă, a discursului istoric. Această stare de fapt considerăm că este strâns legată de
dominaţia, din punct de vedere teoretic, a unei viziuni pozitiviste, cultural-istorice, pentru
o lungă perioadă de timp, asupra gândirii şi practicii arheologice româneşti. Această
distanţare în abordarea studiului modelelor de ocupare a spaţiului geografic de către
aşezările cucuteniene, prin ignorarea deliberată a elementului uman, considerăm că duce
la construirea unei imagini cel puţin incomplete asupra modului în care comunităţile fazei
Cucuteni A percepeau peisajul fizic şi social.
În arheologia occidentală, din punct de vedere teoretic, abordarea studierii
modului în care comunităţile umane interacţionează cu mediul înconjurător a fost posibilă
prin formularea de către sociologul Pierre Bourdieu a conceptului de habitus. Întreaga
sub-structură a lucrării noastre se sprijină pe ideile care stau la baza acestui concept astfel
încât, deoarece nu vom mai avea ocazia să facem referire directă la acesta, considerăm
necesar să oferim acum unele detalii. Conceptul de habitus a fost formulat de sociologul
francez pentru prima dată în lucrarea sa din 1977 (BOURDIEU 1977) în urma activităţii de
teren desfăşurată în Kabylia (Algeria). Acest concept desemnează un sistem generativ de
dispoziţii durabile şi interschimbabile, care rezultă în urma interacţiunii cu structuri
obiective ale lumii sociale (BOURDIEU 1977, 72). Pentru a clarifica, Bourdieu consideră
habitus-ul ca fiind un sistem construit de către o societate din structuri cognitive şi
motivaţionale derivate, la rândul lor, în mod direct, din modul de structurare a realităţilor
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
21
materiale şi sociale (BOURDIEU 1977, 76). Pe scurt, conceptul de habitus constituie o
structură, sau un set de structuri interioare unui individ sau comunităţi, derivate din
structuri externe preexistente, care determină modul de interacţionare cu lumea, prin
generarea de practici, percepţii şi atitudini cu un caracter regulat (THROOP, MURPHY 2002,
186).
Din punctul de vedere al practicii teoretice arheologice, acest concept a avut drept
rezultat crearea necesităţii investigării modului în care grupurile umane interacţionau cu
peisajul fizic şi social înconjurător pentru înţelegerea modelelor de locuire specifice
comunităţilor preistorice. Astfel, pentru a depăşi stadiul în care analiza modului de
ocupare a spaţiului de către comunităţile preistorice se rezumă la plasarea unor puncte pe
hartă, o serie întreagă de factori integraţi trebuie luaţi în considerare pentru a se putea
ajunge la înţelegerea modului în care membrii unei comunităţi au locuit şi au perceput o
anumită locaţie, aceste clarificări punctuale fiind un pas necesar spre construirea unui
model general cât mai apropiat de realitate a modului de ocupare a spaţiului de către
purtătorii culturii Cucuteni.
Din punct de vedere metodologic, studiul aşezărilor umane în raport cu mediul
înconjurător primeşte forma arheologiei mediului, aceasta constituindu-se într-o ştiinţă de
graniţă, aflată la limita dintre geografie şi arheologie. Obiectivele de cercetare ale
acesteia au fost trasate de Colin Renfrew în anii 80 şi rămân încă valabile, deşi domeniile
de cercetare ale acesteia s-au diversificat şi specializat considerabil.
Astfel, acestea constau în utilizarea sistematică a controlului cronologic pentru
stabilirea intervalului de timp în studierea locală a evoluţiei geomorfologice şi a
peisajului înconjurător al unui sit.
De asemenea, un loc important este ocupat de dezvoltarea unui model de micro-
geomorfologie umană a unui loc de activitate, cu accent asupra modului în care
implicarea factorului uman acţionează ca agent formator asupra peisajului.
Un al treilea obiectiv este constituit de definirea clară a factorilor care determină
sau constrâng exploatarea umană a mediului, cu focus asupra modului în care un sistem
cultural percepe sau nu diferite aspecte ale mediului.
Se urmăresc, de asemenea, înţelegerea efectivă a cauzelor schimbărilor apărute în
cadrul peisajului şi mediului, cauze parţial, dar nu în întregime antropice, ca şi extinderea
INTRODUCERE
22
evaluării activităţii umane în spaţiu dincolo de cadrul ecologic, introducându-se şi factorii
sociali şi politici (RENFREW 1983, 321-322).
Două abordări majore pot fi distinse în cadrul arheologiei peisagistice moderne.
Ambele sunt orientate într-o direcţie ecologică şi au la bază analize interdisciplinare.
Una dintre aceste abordări se concentrează asupra problemelor privind
răspândirea aşezărilor şi factorii care determină stabilirea acestora în anumite locaţii
(soluri şi alte resurse). Astfel de investigaţii au un caracter ecologic şi se axează pe
probleme geografice. Scopul acestui tip de cercetare este obţinerea unei imagini cât mai
complete asupra modelului de stabilire a locuirilor umane, pe o scară de timp cât mai
largă. În acest caz investigaţia se duce la un nivel macrostructural şi aria de acoperire a
unui astfel de proiect este limitată doar de forţa de muncă implicată; totuşi, din motive
practice, ariile de studiu selectate se înscriu, de obicei, în cadrul unei unităţi
administrative moderne (STERNQUIST 1978, 252).
A doua metodă, în care se încadrează şi studiul nostru, se concentrează asupra
aşezărilor ca sisteme sociale. În acest caz scopul cercetării îl constituie analiza
activităţilor umane şi relaţia acestora cu mediul înconjurător în cadrul unor unităţi sociale
delimitate. O astfel de investigaţie are un caracter funcţional, dar presupune o abordare
ecologică complexă şi trebuie, astfel, dusă la un nivel microstructural. În acest caz,
unitatea supusă analizei trebuie să aibă un caracter natural, aflat în legătură cu unităţile
sociale preistorice. Astfel de unităţi naturale pot fi date de aşezări sau de unităţi
geografice, cum ar fi valea unui râu, insule, etc. (STERNQUIST 1978, 253).
Din acest punct de vedere, demersul nostru a fost influenţat de o serie de lucrări
de acest gen, aparţinând în special şcolii americane. Amintim aici, pentru exemplificare,
monografiile dedicate aşezărilor de la Tell es-Sweyhat (WILKINSON 2004) şi Chogha
Bonut (ALIZADEH 2003) precum şi lucrările dedicate analizării unei arii geografice mai
largi, precum investigarea zonelor joase din districtul Brighton (RUDLING ed. 2002) sau a
văii Amuq (YENER ed. 2005).
Din încercarea noastră de a contura o imagine generală a locuirilor cucuteniene de
fază A, situate pe forme joase de relief, a rezultat harta de mai jos (Pl. 1), unde observăm
că, din 50 de aşezări identificate, 43 sunt situate pe prima terasă, în timp ce opt aşezări
ocupă o poziţie mult mai expusă, aflată în lunca râului. Deşi, după cum am văzut deja,
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
23
conform principiilor tipologice uzitate în prezent, aceste aşezări sunt incluse într-o
singură categorie, cea a aşezărilor joase, în cele urmează, prin analiza condiţiilor de
mediu specifice, vom încerca să trasăm caracteristicile generale ale acestora, în funcţie de
situarea geografică.
O primă problemă este ridicată de definirea termenului de terasă, şi mai ales a
celui de terasă joasă. Este cunoscut faptul că dinamica albiei majore a unui râu constituie
un proces complex cu un impact major asupra morfologiei formelor geografice din
imediata apropiere. În ceea ce priveşte terasele, acestea pot fi afectate de două tipuri de
fenomene, cauzate de schimbarea comportamentului râului. Astfel, în cazul în care în
zonă se înregistrează un proces de înălţare a albiei majore a râului, acestea pot sfârşi prin
a fi încorporate albiei majore, sau chiar pot fi parţial sau total îngropate (BROWN 2001, 34)
de către aceasta. În cazul în care energia râului este mai mare decât posibilitatea sa de a
capta material sedimentar, are loc apariţia procesului de eroziune care are drept rezultat
scăderea totală sau parţială a nivelului albiei majore, în acest din urmă caz, apărând o
nouă terasă (BROWN 2001, 33). Având în vedere faptul că încadrarea tipologică pe baza
formelor de relief a aşezărilor cucuteniene este făcută, în majoritatea covârşitoare a
cazurilor, de către arheologi şi nu de către geomorfologi, vedem cum, de la început, acest
tip de ordonare şi definire a aşezărilor preistorice este marcat de un grad mare de
relativism, situarea prezentă a unei aşezări nefiind în mod neapărat identică cu situaţia din
vechime. Pentru a complica situaţia, terasele inferioare ale râurilor, în funcţie de
condiţiile specifice de mediu, se comportă în mod diferit. Un prim factor care determină
această diferenţiere, este dat de înălţimea relativă a terasei inferioare faţă de talvegul
râului. Astfel, o terasă inferioară, aflată într-o zonă marcată de un proces de înălţare, atât
a albiei minore, cât şi a celei majore, manifestă un grad înalt de risc în a suferi de pe urma
inundaţiilor. Acest risc poate fi, de asemenea, influenţat/augmentat de către
caracteristicile reţelei de scurgere a apei de pe versanţi, precum şi de către gradul de
permeabilitate al substratului geologic – prezenţa unui substrat cu o conductivitate
24
Planşa 1. Răspândirea aşezărilor Cucuteni A pe forme joase de relief: 1. Dealul Arinilor (Andrieşeni, Comuna Andrieşeni, Jud. Iaşi); 2. Cantonul C.F.R. nr.38-39 (Bălţaţi, Comuna Bălţaţi, Jud. Iaşi); 3. Confluenţa Bahluieţ-Pârâul Gugii (Bălţaţi, Comuna Bălţaţi, Jud. Iaşi); 4.Livada staţiunii pomicole Iaşi (Bălţaţi, Comuna Bălţaţi, Jud. Iaşi); 5. La sud de sat (Bâra, Comuna Bâra, Jud. Neamţ); 6. La Moară (Bârleşti, Comuna Erbiceni, Jud. Iaşi); 7. Dealul Scarchiilor (Belceşti, Comuna Belceşti, Jud. Iaşi); 8. Marginea de NV a satului (Blăgeşti, Paşcani, Jud. Iaşi); 9. Râpa de la Bulgărie (Bold, Comuna Manoleasa, Jud. Botoşani); 10. Gropile Căţânului (Borleşti, Comuna Borleşti, Jud. Neamţ); 11. Valea Părului (Brăteşti, Comuna Stolniceni-Prăjescu, Jud. Iaşi); 12. La Râpă (Brătuleni, Comuna Miroslava, Jud. Iaşi); 13. Ferma Cârjoaia (Cârjoaia, Comuna Cotnari, Jud. Iaşi); 14. Confluenţa Jijia-Bahlui (Chipereşti, Comuna Ţuţora, Jud. Iaşi); 15. Dealul Zăvoiului (Cristeşti, Comuna Holboca, Jud. Iaşi); 16. În Branişte (Cristeşti, Comuna Holboca, Jud. Iaşi); 17. Pârâul Găureanca (Dumeşti, Comuna Dumeşti, Jud. Vaslui); 18. Grindul Jijiei (Glăvăneşti, Comuna Andrieşeni, Jud. Iaşi); 19. Silişte (Gura Văii, Comuna Găiceana, Jud. Bacău); 20. La cimitir (Hălăuceşti, Comuna Hălăuceşti, Jud. Iaşi); 21. La Pod (Hoiseşti, Comuna Dumeşti, Jud. Iaşi); 22. Splai Bahlui (Municipiul Iaşi, Jud. Iaşi); 23. La gura pârâului Vlădeştilor (Ivăneşti, Comuna Gârceni, Jud. Vaslui); 24. Vatra satului – Terasa de la biserică (Leţcani, Comuna Leţcani, Jud. Iaşi); 25. Movila din şes (Movila Vătăvoaiei – Cogeasca Nouă) (Leţcani, Comuna Leţcani, Jud. Iaşi); 26. Pe Tablă (Iezătură) (Lichitişeni, Comuna Vultureni, Jud. Bacău); 27. Marginea sudică a satului (Mălăieşti, Comuna Gropniţa, Jud. Iaşi); 28. La Hatie (Mihail Kogălniceanu, Comuna Ţigănaşi, Jud. Iaşi); 29. La vie în vale (Mirceşti, Comuna Mirceşti, Jud. Iaşi); 30. Pe Grind (Grădina lui Petrescu) (Moara Jorii, Comuna Hăneşti, Jud. Botoşani); 31. La Moară (Oraşul Negreşti, Jud. Vaslui); 32. La Fântânele (Oraşul Paşcani, Jud. Iaşi); 33. La Cărămidărie (Popricani, Comuna Popricani, Jud. Iaşi); 34. Herlea (Răuceşti, Comuna Răuceşti, Jud. Neamţ); 35. Marginea nordică a satului (Răuseni, Comuna Răuseni, Jud. Botoşani); 36. Cantonul 24 (Războieni, Comuna Târgu Frumos, Jud. Iaşi); 37. La Râpă (Româneşti, Comuna Româneşti, Jud. Botoşani); 38. Promoroace (Satu Nou, Comuna Şcheia, Jud. Iaşi); 39. Tarlaua Hlez (Schitu-Duca, Comuna Schitu-Duca, Jud. Iaşi); 40. Dealul din mijloc (Talpa, Comuna Bârgăoani, Jud. Neamţ); 41. Marginea de SV a satului (Târzia, Comuna Brusturi-Drăgăneşti, Jud. Neamţ); 42. Vatra Satului (Cartierul Bogata) (Todireşti, Comuna Todireşti, Jud. Iaşi); 43. Poiana Ţigăncii (Todireşti, Comuna Todireşti, Jud. Iaşi); 44. Pârâul Izvorului (Todireşti, Comuna Todireşti, Jud. Vaslui); 45. Frasini (Topile, Comuna Valea Seacă, Jud. Iaşi); 46. La capac (Truşeşti, Comuna Truşeşti, Jud. Botoşani); 47. Movila din şesul Jijiei (Truşeşti, Comuna Truşeşti, Jud. Botoşani); 48. Vatra satului – Terasa inferioară a Jijiei (Truşeşti, Comuna Truşeşti, Jud. Botoşani); 49. La Odae (Curţile Boereşti) (Ulmi, Comuna Belceşti, Jud. Iaşi); 50. Între Adâncaţi (Văleni, Comuna Boteşti, Jud. Neamţ).
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
25
hidraulică redusă sporind şansele apariţiei fenomenului de inundaţie (BROWN 2001, 35-37;
WOLTEMADE 1994). Vedem astfel cum, în cazul aşezărilor situate pe prima terasă a unui
curs de apă, în funcţie de condiţiile specifice de mediu existente în hinterland-ul acestora,
ele pot avea comportamentul unei aşezări „medii”/uscate, sau unul mai apropiat de cel al
unei aşezări situate în lunca râului (BROWN 2001, 293 fig. 9.5). Considerăm astfel că acest
tip de aşezare nu poate fi definit şi catalogat decât în urma unei analize contextuale
amănunţite iar consideraţii generale vor putea fi emise doar în urma studierii unui număr
reprezentativ de astfel de locuiri.
În ceea ce priveşte aşezările aflate în prezent în lunca inundabilă a râurilor, deşi
rămâne problema situării lor în vechime, considerăm totuşi că pot fi făcute o serie de
consideraţii cu un caracter general.
Studiind răspândirea pe hartă a aşezărilor pe forme joase de relief din faza
Cucuteni A din spaţiul extracarpatic, observăm că 12 dintre acestea se află în bazinul
hidrografic al Bahluiului, patru dintre acestea fiind situate pe cursul mijlociu, trei pe
cursul superior, o aşezare se află poziţionată pe cursul inferior, în timp ce alte patru
aşezări se află situate pe cursul unor tributarii de rang I sau II. În bazinul hidrografic al
Jijiei sunt identificate 11 aşezări, dintre care patru sunt situate pe cursul mijlociu al
acesteia, trei pe cursul inferior, două pe cursul superior, pe tributarii de rang I sau II fiind
situate două aşezări. În bazinul hidrografic al râului Bârlad sunt poziţionate şase aşezări,
dintre acestea două fiind situate pe cursul superior al râului, restul de patru aflându-se pe
tributarii ale acestuia. În bazinul hidrografic al râului Siret sunt identificate patru aşezări
situate pe cursul său mijlociu. Pe cursul mijlociu al râului Prut, au fost identificate două
aşezări, o alta fiind situată pe un tributar de rang II. Se poate concluziona astfel că zonele
predilecte pentru poziţionarea aşezărilor pe forme joase de relief o constituie cursul
mijlociu al râurilor mici şi mijlocii, cu un total de 14 aşezări precum şi tributarele
acestora, cu 11 aşezări situate în aceste zone. Pe cursurile superioare ale principalelor
râuri au fost identificate şapte aşezări, în timp ce pe cursurile inferioare sunt cunoscute
până în prezent doar patru. Dat fiind faptul că, pentru aşezările situate pe tributare ale
cursurilor majore de ape schiţarea unor caracteristici generale nu poate fi făcută, în lipsa
unor studii contextuale specifice, în cele ce urmează vom încerca să schiţăm o imagine de
INTRODUCERE
26
ansamblu asupra trăsăturilor specifice aşezărilor situate pe cursul mijlociu al cursurilor de
apă, în cadrul cărora se încadrează şi aşezarea de la Hoiseşti.
Astfel, aşezările din albia majoră a unui râu sunt situate într-o zonă cu risc sporit
de inundaţii. Totuşi, acest risc este relativ, fiind determinat de poziţionarea geografică a
aşezării şi de mărimea şi regimul hidrografic al râului din apropiere, aprecieri exacte
asupra acestuia fiind posibile doar în urma unor studii contextuale. Din punctul de vedere
al resurselor oferite de o astfel de poziţionare, trebuie să remarcăm, în primul rând,
prezenţa unei surse de apă permanente. Din punctul de vedere al practicării cultivării
plantelor, acest lucru înseamnă, în general, o predispoziţie scăzută a solurilor spre apariţia
fenomenului de secetă şi o productivitate relativ ridicată. Din punctul de vedere al
creşterii animalelor, apropierea de apă rezultă în existenţa unor locuri permanente de
adăpare precum şi, datorită diversităţii de micro-medii în cadrul cărora se dezvoltă
diferite comunităţi de plante, în prezenţa unor zone bune de păşunat (FEDICK, FORD 1990,
21-22; BROWN 2001, 282-283).
În ceea ce priveşte ocupaţiile de subzistenţă de tipul culesului şi vânătorii, mediile
de luncă se caracterizează printr-o mare diversitate biologică. Astfel, din punctul de
vedere al acţiunilor de vânătoare şi cules, râurile pun la dispoziţia comunităţilor umane
din apropierea lor o paletă largă de resurse specifice. Dintre acestea, remarcăm în primul
rând posibilitatea de procurare a proteinelor animale prin practicarea pescuitului, această
ocupaţie putând fi complementată de culesul a numeroase alte resurse specifice, dintre
care amintim diverse tipuri de moluşte, amfibieni şi reptile (GARSON 1980, 564). De
asemenea, din punctul de vedere al culesului resurselor vegetale, luncile râurilor
concentrează un număr mare de plante ale căror rădăcini (ex: Nymphaea alba/nufărul alb,
Potentilla anserina/ coada racului, Butomus umbellatus/crinul de baltă), frunze (ex:
Cardamine pratensis/stupitul cucului, Barbarea vulgaris/bărbuşoara, Veronica
becabunga/bobornicul, Crataegus monogyna/păducelul, Chenopodium album/spanacul
sălbatic, Humulus lupus/hameiul sălbatic, Rumex acetosa/măcriş, Urtica dioica/urzica,
Nasturtuim officinale/măcrişul de baltă, Symphitum officinale/tătăneasa), tulpini (ex:
Cirsium palustre/pălămida de baltă) sau fructe şi flori (Sambuccus nigra/socul, Malus
spp./mărul pădureţ, Trapa natans/castanele de baltă) sunt comestibile, dar a căror
utilizare este imposibil de atestat pe cale arheologică (MONAH 2001, MABEY 1972). Din
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
27
punctul de vedere al vânătorii, cursurile de apă atrag vânatul, practicarea acestei ocupaţii
fiind în acest caz facilitată prin identificarea şi pregătirea de ambuscade în locurile de
adăpat.
Pentru a rezuma, observăm faptul că din punctul de vedere al situării geografice,
aşezările situate în lunca râurilor, sau în imediata apropiere a acestora, este marcată prin
expunerea la riscurile inerente fenomenelor de inundaţie, acest fapt fiind totuşi compensat
de posibilităţile variate de supravieţuire şi procurare a hranei specifice biosferelor de
luncă. Din acest punct de vedere, comunităţile situate în luncile râurilor ar trebui să
prezinte caracteristicile unei economii adaptate la un mediu care permite practicarea
intensivă a cultivării plantelor, prin prezenţa unor soluri fertile şi bine irigate, şi creşterea
animalelor într-un mediu bogat în resurse specifice. Deşi, în prezent, nu poate fi probată
decât parţial pe cale arheologică, exploatarea resurselor naturale ale mediului
înconjurător prin acţiuni de vânătoare şi cules a jucat de asemenea un rol important în
economia comunităţilor cucuteniene.
În concluzie, vedem cum, la o privire generală, aşezările cucuteniene de luncă
sunt situate, teoretic, într-un peisaj bogat şi generos, care ar fi permis desfăşurarea
activităţilor de subzistenţă cu o investiţie minimă de efort, lucru care ar fi trebuit să aibă
drept consecinţă o mai mare densitate a aşezărilor de acest tip. Realitatea relevată de
alcătuirea hărţii pare totuşi a infirma această imagine. O parte din motivele care stau la
baza acestei contradicţii credem că pot fi identificate prin analiza contextuală a
rezultatelor investigaţiilor arheologice din aşezarea de la Hoiseşti.
În ceea ce priveşte demersul nostru, dat fiind stadiul actual al cercetării, prezentat
mai sus, ca şi condiţiile generale de desfăşurare a cercetărilor de teren din aşezarea de la
Hoiseşti, precum şi limitările logistice şi temporale cu care ne-am confruntat, nu poate
răspunde, decât parţial principiilor teoretice şi metodologice enunţate mai sus.
Contribuţia esenţială a acestei lucrări considerăm că va consta în elaborarea unui set
concret de soluţii metodologice integrate şi adaptate specificului comunităţilor fazei
Cucuteni A, a cărui utilizare generalizată va avea drept rezultat crearea unei imagini
complexe şi coerente asupra reţelei de aşezări, pe deplin capabilă să răspundă exigenţelor
ştiinţifice actuale din domeniu.
29
I. CONTEXTUL DESCOPERIRILOR
I.1. Cadrul fizico-geografic
Aşezarea se află poziţionată în Câmpia Iaşilor, parte componentă a subunităţii
Câmpiei Jijiei inferioare şi a Bahluiului, din cadrul Câmpiei Moldovei, într-un meandru
de pe stânga cursului inferior al râului Bahlui, în dreptul podului care asigură legătura cu
satul Hoiseşti, dinspre D.E. 587 Iaşi – Roman (la 19 km de Iaşi se desprinde D.C. 36A
spre Hoiseşti) (Pl. 2/1).
Landşaftul geomorfologic al zonei Dumeşti, care apare sub forma unei câmpii cu
fragmentare colinară şi deluroasă a fost format prin activitatea de eroziune şi acumulare a
văii Bahluiului şi a afluenţilor săi, în condiţiile unui regim tectonic de platformă
(MARTINIUC, BĂCĂUANU 1961, 182).
Aşezarea este situată în lunca Bahluiului, la nord găsindu-se dealurile Ilenei,
Totârlacu şi Dealul lui Chiriţă, iar la sud dealurile Ruşilor (Crucii), Drencea şi dealul
Holmului (Pl. 2/2).
Tipurile genetice de relief aflate în zona imediată de influenţă a aşezării sunt:
interfluvii sculpturale, forme de relief sculpturale deluviale şi forme de relief de
acumulare fluviatilă şi deluvială.
În cadrul interfluviilor sculpturale se încadrează Dealul Drencea, situat la sud de
aşezare. Această categorie se prezintă sub formă de coline larg vălurite, sau de poduri
uşor înclinate, majoritatea fiind sculptate în marne sau argile sarmaţiene, acoperite în cea
mai mare parte de luturi eluviale. În prezent, pe interfluvii, procesele de eroziune sunt
reduse, cu excepţia marginilor mai înclinate ale acestora, de la contactul cu versanţii
afectaţi de procese deluviale active (MARTINIUC, BĂCĂUANU 1961, 183) (Pl. 3/1-2).
În cadrul reliefurilor sculpturale deluviale întâlnim, la nord de lunca Bahluiului,
versanţi deluviali cu degradări moderate, cu pante cu o înclinare cuprinsă între 10 şi 30
(Dealul Ilenei şi Dealul lui Chiriţă) sau între 30 şi 50 (Dealul Totârlacu) (Pl. 3/3). De o
CONTEXTUL DESCOPERIRILOR
30
parte şi de alta a văilor Ilenei şi Vătăvoaiei, la Nord de Bahlui, ca şi pe versaţii de Nord şi
Vest ai Dealului Drencea, la sud de Bahlui, se întâlnesc eroziuni areolare şi liniare, gradul
de înclinare a acestor versanţi oscilând între 50 şi 100. Versanţi deluviali cu degradări
accentuate, pe care predomină alunecările de teren, apar în zona coastei Bahluiului, fiind
favorizate de energia pantelor (70-90 m) şi de înclinarea acestora ce variază între 100 şi
200 (MARTINIUC, BĂCĂUANU 1961, 183-184) (Pl. 3/1).
În cadrul reliefurilor de acumulare fluviatilă şi deluvială întâlnim şesuri aluvio-
coluviale inundabile şi glacisuri proto-coluviale.
Din cadrul şesurilor aluvio-coluviale, important din punctul de vedere al
obiectului nostru de studiu este şesul Bahluiului, orientat V-E, cu lăţimi între 1200-1800
m şi o pantă generală de cca. 0,8‰ (Pl. 4/3). Din punct de vedere al alcătuirii geologice,
în bază se întâlnesc prundişuri şi nisipuri maşcate, iar în acoperiş, nisipuri fine şi o pătură
de argile aluvionare cu lentile de nisipuri. Grosimea totală a aluviunilor variază între şase
şi opt metri. Datorită predominării argilelor, la suprafaţă se găsesc şi lentile de apă
freatică suspendată şi zone mlăştinoase sau cu multe sărături. În zona localităţii Banu, se
poate observa, în malurile albiei, că acestea sunt alcătuite, la partea superioară, din
nisipuri cu lentile de argile aluvionare, pe o grosime de cca. 1,5 m, sub care apare un sol
de lăcovişte îngropat (0,60 m), iar mai jos sunt argile aluvionare (MARTINIUC,
BĂCĂUANU 1961, 187).
Aşezarea cucuteniană luată în discuţie este situată în zona de contact a şesului
Bahluiului cu Valea Sărăturii (Pl. 3/2) pe un glacis proto-coluvial, alcătuit din acumulări
de conuri de dejecţie predominant nisipoase, cu materiale grosiere şi coluviuni mai fine,
lut-nisipoase, provenite din spălările areolare de pe pante. Apa subterană în aceste
glacisuri o întâlnim în general la 2-3 m adâncime (MARTINIUC, BĂCĂUANU 1961, 188) .
S-a observat că între talvegul râului Bahlui din zona de V şi cea de E a aşezării există o
diferenţă de -0,37 m. Luându-se ca nivel altimetric relativ talvegul râului Bahlui din zona
de E (cu alt. abs. 47,23 m), măsurătorile au constatat următoarele diferenţe altimetrice:
+5,35 m în L. 1; +5,31 m în L. 2; +4,83 m în L. 3; +5,40 m în L. 6; +4,66 m în L. 8;
+4,48 m în L. 9; +4,68 m în L. 12. Între locuinţele cucuteniene a fost înregistrată o
diferenţă maximă de nivel de 0,92 m (între nivelurile locuinţelor 6 şi 9), ceea ce ne-ar
indica faptul că zona era, în timpul locuirii cucuteniene, relativ plană. Slaba ridicare a
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
31
terenului, care se observă şi în prezent, se datorează conului de dejecţie format de Valea
Sărăturii, afluent de dreapta al Bahluiului. Fragmentul conului de dejecţie, cuprins de
meandrul Bahluiului, a căpătat, prin aluvionări repetate, aspectul unui grind, ceea ce
explică alegerea acestui loc pentru aşezarea comunităţii cucuteniene (Pl. 4/2).
I.2. Prezentarea cercetărilor arheologice Organizarea şantierului pe sectoare a fost determinată de amplasarea podului de
beton, care a secţionat aşezarea pe axa N – S. Astfel, şantierul a fost împărţit în două
sectoare: sector Est (la est de pod) şi sector Vest (la vest de pod) (Pl. 7).
În campania 2003, sectorul Vest (Pl. 7, 8) a fost împărţit în casete, numerotate de
la 1 la 4, fiecare casetă fiind, la rândul ei, caroiată din metru în metru; suprafaţa totală
deschisă astfel a însumat 250 m.p. Pe această suprafaţă au fost observate şi investigate,
parţial sau total, resturile a nouă complexe: şase locuinţe (L3, L3A, L8, L8A, L11) şi trei
gropi (Gr.2, Gr.2A, Gr.4) . În campania 2004, prin deschiderea unei noi casete - nr. 5, cu
o suprafaţă de 108 mp - (la nord de zona săpată în 2003), a fost finalizată investigarea
locuinţei nr.11; de asemenea, s-a terminat cercetarea integrală a locuinţelor 3-3A şi 8-8A,
precum şi a gropilor 2 şi 2A.
În sectorul Est, sever afectat de lucrările de săpare a canalului de deviere a
cursului râului, în campania 2003 au fost posibile observaţii doar pe taluzul sudic al
canalului (cel nordic fiind ocupat de punctul de lucru al constructorului), deschizându-se,
în dreptul complexelor arheologice observate, secţiuni cu lăţimea de 1m pentru a observa
gradul de distrugere la care acestea au fost supuse. În campania 2004 (Pl. 8), a fost
deschisă o suprafaţă de 117 m.p. pentru investigarea locuinţei nr. 2, aflată sub drumul în
uz şi pe traseul viitorului canal antropic.
I.2.a. Stratigrafia Pentru moment aşezarea pare a avea trei niveluri de locuire aparţinând fazei A a
culturii Cucuteni, dar a fost remarcată şi existenţa unor fragmente ceramice aparţinând
fazei B a aceleiaşi culturi, însă în săpătură nu au fost identificate şi complexe care să
aparţină acestei din urmă faze.
Existenţa primului nivel de cultură arheologică a fost observată la adâncimea de
aproximativ 0,65 m. Complexele reprezentative pentru acest nivel sunt locuinţa nr. 2,
CONTEXTUL DESCOPERIRILOR
32
locuinţa nr. 3 şi gropile nr. 2 şi 2A. Limita inferioară a acestui nivel este dată de resturile
locuinţei nr. 11, care sunt tăiate de gropile nr. 2 şi 2A , şi de resturile locuinţei nr. 8, care
sunt suprapuse de cele ale locuinţei nr. 3 şi se situează la adâncimea de aproximativ 0,90
– 0,95 m.
Limita superioară a celui de al doilea nivel de cultură a fost stabilită în funcţie de
resturile locuinţei nr. 11 şi de suprapunerea observată între resturile locuinţei nr. 3 şi ale
locuinţei nr.8, situându-se la adâncimea aproximativă de 0,85 – 0,90 m. Complexele
reprezentative pentru acest nivel sunt locuinţa nr. 8A, locuinţa nr. 11 şi groapa nr. 4
(parţial suprapusă de resturile locuinţei nr. 3). Limita inferioară a acestui nivel de locuire
a fost trasată în funcţie de observarea suprapunerii resturilor locuinţei nr. 8 peste cele ale
locuinţei nr. 8A şi se situează la adâncimea de aproximativ 1,10 – 1,20 m.
Limita superioară a celui de al treilea nivel de cultură a fost stabilită pe baza
suprapunerii observate între locuinţele nr. 8 şi 8A şi se situează la adâncimea de
aproximativ 1,10 – 1,20 m. Complexele reprezentative pentru acest nivel sunt locuinţele
nr. 3A şi nr. 8. Am încadrat locuinţa nr. 3A în cel mai timpuriu nivel de locuire al aşezării
de la Hoiseşti pe baza suprapunerii resturilor locuinţei nr. 3 peste resturile L. 3A, şi a
existenţei, între cele două locuinţe, a unui strat de cultură, de o grosime consistentă,
relativ sărac în materiale arheologice. Limita inferioară a acestui nivel este dată de solul
steril din punct de vedere arheologic.
Complexe Nivel
Locuinţe Complexe menajere
Nivel 1 L.2, L.3 Gr. 2, Gr. 2A Nivel 2 L. 8A, L.11 Gr. 4 Nivel 3 L. 3A, L.8
Tabel 1. Situația stratigrafică a complexelor investigate.
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
33
I.2.b. Locuinţe În total au fost identificate 14 locuinţe (Pl. 6), dintre care au fost parţial
investigate doar şase.
Locuinţa nr. 2. A fost identificată în sectorul estic, la E de drumul actual,
continuându-se parţial şi sub acesta. În timpul cercetărilor desfăşurate în cursul anului
2004, a fost deschisă o suprafaţă de 117 m.p. în vederea investigării sale. Deşi locuinţa s-
a dovedit în cea mai mare parte distrusă de lucrări anterioare (fundaţia unei clădiri, acum
dispărute) a fost posibilă efectuarea unor observaţii privind anumite detalii constructive.
S-a putut observa, astfel, că pentru realizarea structurii lemnoase a pereţilor au fost
folosite nuiele cu diametre cuprinse între 2,5 şi 5 cm, ca şi bârne cu diametre cuprinse
între 7 şi 10 cm. Podeaua locuinţei avea o grosime de 20-30 cm şi pare să fi fost realizată
pe o platformă de bârne. Urmele a două amprente de bârne au fost surprinse, parţial, în
apropierea vetrei. Orientarea acestora era aproximativ pe axa E-V, având o grosime de 9
cm (Pl. 10/2.).
Vatra locuinţei a fost amenajată direct pe pământ, într-un spaţiu cruţat din podea,
şi a cunoscut patru faze de existenţă, pe parcursul cărora diametrul acesteia creşte de la
80 cm la 110 cm. De asemenea creşte şi grosimea lutuielilor aplicate pentru refacere, de
la 1,2 cm în a doua fază, la 2,5 în a treia fază, pentru ca în ultima fază să ajungă la 3,5
cm. Demnă de remarcat pentru faza a patra este încorporarea în lutuială a unor fragmente
de râşniţe, probabil pentru sporirea puterii calorice a vetrei (Pl. 10/1.).
Pentru această locuinţă s-a reuşit atestarea, ca element constructiv, a existenţei
şanţurilor de fundaţie. Şanţul care marca limita nordică a locuinţei a fost surprins în
profilele secţiunii de control nr. III/E. Pe profilul vestic al acestei secţiuni, în caroul O, s-
a putut observa că şanţul de fundaţie a locuinţei avea o lărgime de 0,95 m la gură,
adâncindu-se 0,40 m de la nivelul podelei. A fost posibilă şi observarea amprentei unui
par de susţinere a peretelui, acesta având un diametru de 20 cm, şi adâncindu-se 0,75 m
de la nivelul podelei (Pl. 10/3.). Din punctul de vedere al inventarului, în această locuinţă
au fost descoperite o lamă de silex neretuşată, o lamă de silex retuşată pe o singură latură,
patru lame de silex cu ambele laturi retuşate, un gratoar pe capăt de lamă şi două gratoare
pe aşchie. De asemenea, din această locuinţă mai provin un vârf pe fragment de os lung
CONTEXTUL DESCOPERIRILOR
34
(Pl. 35/7) şi un netezitor pe os scurt (Pl. 37/5). Tot în interiorul acestei locuinţe au mai
fost descoperite şi un pahar (Pl. 43/4) un vas cu corp bombat întregibil (Pl. 45/4; 47/1)
precum şi un capac întreg (Pl. 48/4; 49/5)
Locuinţa nr. 3 A fost identificată în sectorul vestic, între m. 4 şi 12 pe profilul
vestic. La marginea sudică a acesteia s-a observat clar urma unui şanţ de fundaţie, lat de
0,90 m, spre a cărui margine nordică se contura, printr-un sol mai închis la culoare, cu
impregnaţii de cărbune, amprenta unui stâlp, cu diametrul de 25 cm (Pl.11/3). La
marginile masei de lutuieli a locuinţei am întreprins alte cinci secţionări şi în toate
cazurile a fost observată existenţa şanţului de fundaţie, de jur-împrejurul construcţiei. De
remarcat, că este vorba de o casă de mari dimensiuni (cca. 60 m2), cu două încăperi,
separate printr-un perete. Existenţa acestuia este semnalată de o serie de lutuieli masive
înşiruite pe axa NV - SE, care marchează baza peretelui. În încăperea mai mare, sudică
(cu dimensiunile de 8 x 5,5 m), existau un cuptor şi o vatră circulară (D = 2,25 m), în
timp ce în camera mai mică (ale cărei dimensiuni nu se pot stabili, din cauza deteriorării
părţii estice) era doar o vatră răvăşită, de mici dimensiuni, amenajată direct pe platformă.
În încăperea principală, în spaţiul rămas între vatră, cuptor şi peretele sudic a fost
amenajată, prin lutuiri succesive, o laviţă (Pl. 11/1), care se înălţa cu cca. 20-25 cm
deasupra platformei, având o lungime de 2,70 m şi o lăţime de 1,60 m. Atât vatra, cât şi
laviţa au avut cel puţin câte o refacere a făţuielii, vatra având chiar trei re-lutuiri.
Cuptorul avea o formă aproximativ pătrată, cu laturile de aproximativ 1,70 m lungime,
orientarea acestuia fiind aproximativ pe axa SE - NV, cu deschiderea spre NV.
Cuptorul era împărţit în două părţi aproximativ egale de către un perete median,
lat de aproximativ 25 cm. Vatra cuptorului fiind distrusă în mare parte, nu a mai permis
observaţii detaliate. Prezenţa unor plăcuţe de vatră în apropierea cuptorului ne face să
credem aceasta a fost deranjată încă din vechime. La demontare, în colţul de SE al
marginii cuptorului, s-a observat un fragment masiv de lutuială in situ, ce păstra amprente
de nuiele, care a făcut parte probabil din bolta cuptorului. Diametrul nuielelor este de
aproximativ 2,5-3 cm, lăţimea la bază a gardinii fiind de aproximativ 20 cm. Placa
acestuia s-a păstrat doar parţial, dimensiunile înregistrate ale acesteia fiind de 20 cm,
diametrul mare, şi 18 cm, diametrul mic.
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
35
La demontarea platformei locuinţei s-a observat că lutuielile podelei au fost
aplicate pe o structură lemnoasă din butuci despicaţi pe lungime, cu diametre variind între
15 şi 25 cm. Spre marginea sudică, sub laviţă şi sub vatră, au apărut, dispuse pe un şir,
patru calupuri de pământ amestecat cu cărbune, care indicau probabil că platforma
locuinţei fusese foarte uşor înălţată deasupra solului, cu ajutorul unor mici popi de lemn,
având înălţimea de cca. 5 cm şi diametre între 20 şi 25 cm. La secţionarea acestora s-a
văzut că urmele de pari pătrundeau cca. 15 cm în pământ. Această soluţie constructivă a
fost aleasă, probabil, datorită solului aluvionar umed, evitându-se astfel contactul direct al
platformei cu acesta. De altfel, şi amprentele de bârne de la baza platformei prezentau
numeroase urme de cărbune, care se pot explica numai printr-o ardere în contact direct cu
aerul, în momentul incendierii locuinţei (URSULESCU, TENCARIU, BODI 2003, 7-8). Din
punctul de vedere al inventarului utilajului litic cioplit, în această locuinţă au fost
descoperite două nuclee amorfe, o lamă neretuşată, o lamă cu o singură latură retuşată, o
lamă cu ambele laturi retuşate, două lame cu encoche, un gratoar pe aşchie, trei gratoare
pe cap de lamă, două racloare pe aşchie, un burin pe lamă, un burin pe aşchie şi un vârf
de săgeată. Materia primă utilizată în realizarea uneltelor o constituie silexul. În ceea ce
priveşte utilajul litic şlefuit, inventarul acestei locuinţe constă din un topor de tip 2, o
teslă şi o daltă fragmentară al cărei tip nu a putut fi determinat. În ceea ce priveşte
uneltele realizate din materii dure animale, acestea sunt reprezentate prin două dăltiţe pe
segment de corn de cerb (Pl. 38/3-4) şi un vârf oblic (Pl. 39/2). Din această locuinţă mai
provin un pahar (Pl. 43/3; 44/2), o cupă cu picior (Pl. 45/1; 46/1) precum şi un idol en
violon (Pl. 55/3).
Locuinţa nr. 8A. Din acest complex s-a păstrat, îndeosebi în caseta 4, în dreptul
m. 13-14/h-i, o vatră de mari dimensiuni (Pl. 12/3), cu un diametru de cca. 1,40 m, având
trei nivele de refacere, care marchează o creştere treptată a dimensiunilor. Pe alocuri, s-au
păstrat fragmente din gardina vetrei.
După demontarea nivelului de distrugere al acestui complex, s-a putut constata că
structura lemnoasă a pereţilor era constituită din nuiele cu diametrele variind între 3 – 10
cm. Nu au fost identificate urme ale podelei, totuşi, în legătură cu aceste locuinţe s-au
putut observa fragmente de şanţuri de fundaţie şi mai multe urme de stâlpi de susţinere a
CONTEXTUL DESCOPERIRILOR
36
pereţilor, dar nu s-a putut stabili traseul lor exact. Din inventarul celor două locuinţe se
remarcă un împungător de cupru.
Spre marginea vestică a complexului locuinţelor 8-8A, în solul steril din punct de
vedere arheologic, într-o mică alveolare, denumită complexul nr. 3 (Pl. 12/4), au apărut,
grupate, 15 lame de silex (întregi sau fragmentare), precum şi o lamă fragmentară de
obsidian negru, reprezentând, probabil, un mic depozit (ritual ?) de unelte. Dintre acestea,
şase lame sunt neretuşate, şase prezintă retuşe pe o singură latură în timp ce trei sunt
retuşate pe ambele laturi. Pe capătul unei lame întregi a fost realizat un gratoar.
Locuinţa nr. 11. A fost identificată în sectorul de V, la N de locuinţa 3, fiind mai
veche decât aceasta. Resturile ei se întindeau între m. 14 şi 24, pe profilul S - N. Starea
proastă de conservare a acestei locuinţe nu a permis observaţii detaliate asupra unor
elemente constructive. Podeaua sa a fost puternic deranjată, păstrându-se doar pe alocuri
fragmente compacte de platformă. Vatra (Pl. 13/2), sesizată mai mult prin spărturile
mozaicale din partea de SV a locuinţei, a fost, de asemenea, distrusă în mare parte.
Totuşi, au mai putut fi surprinse urme ale şirurilor de stâlpi folosiţi la ridicarea pereţilor
de pe laturile de V şi N (Pl. 13/1). Spre colţul NE al locuinţei, în dreptul metrilor 21-22/a-
b, se găsea o mare cantitate de cenuşă compactă, solidificată, groasă de circa zece cm,
întinsă pe o suprafaţă de aproximativ 2 m2. Sub această aglomerare de cenuşă, la
adâncimea de 1,30 m, au apărut două linii de lut ars, lungi de aproximativ 2 m şi groase
de cca. 0,20 m, dispuse cruciform. În această zonă pământul era înroşit, denotând o
ardere îndelungată/puternică. Rostul acestui complex nu l-am putut lămuri, deoarece în
apropierea acestuia, a fost găsit puţin material arheologic. Inventarul utilajului litic
cioplit, descoperit în această locuinţă, este format din două nuclee prismatice, 10 lame
neretuşate, două lame cu o singură latură retuşată, două lame cu ambele laturi retuşate, o
lamă trunchiată, două lame cu encoche, un gratoar pe aşchie, un racloar pe aşchie şi un
vârf de săgeată. Materia primă utilizată pentru realizarea acestor unelte o constituie
silexul. Tot în această locuinţă au mai fost descoperite un vârf pe rază de corn de cerb (Pl.
36/3), un pahar (Pl. 43/5; 44/3), un vas cu gât înalt (Pl. 45/3; 47/2)
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
37
Locuinţa nr. 3A. A fost identificată în sectorul de V. A fost distrusă de excavările
făcute pentru pod şi canal. Resturi ale acestui complex au apărut sub podeaua L3,
constând într-un singur fragment masiv de lutuială arsă, provenit de la distrugerea
pereţilor, ca şi din plăcuţe de vatră risipite.
Locuinţa nr. 8. A fost identificată în sectorul de V, între m. 5,50 şi 14,50 (pe
direcţia S) şi pe o distanţă de 7,50 m, pornind din malul Bahluiului (pe direcţia V - E) şi
prezenta un inventar deosebit de bogat. Laturile de S şi de V au fost distruse parţial de
lucrările constructorului şi de rupturile din malul Bahluiului. Aparţinea unei etape de
locuire mai vechi decât cea a locuinţei nr. 3, fiind parţial suprapusă de aceasta.
Aproximativ în zona centrală se găsea vatra (Pl. 13/4), destul de bine păstrată, amenajată
pe un pat de lut. Avea o formă circulară, cu un diametru de 1,40 m. Resturile locuinţei 8
(Pl. 13/3) au fost suprapuse de vestigiile unei alte locuinţe, pe care am numit-o 8A, fără
să existe însă certitudinea că ar fi vorba de o refacere integrală pe acelaşi loc. Utilajul litic
cioplit descoperit în această locuinţă constă din şapte lame neretuşate, o lamă cu ambele
laturi retuşate şi un gratoar pe capăt de lamă, pentru realizarea tuturor uneltelor
utilizându-se silexul ca materie primă. Din inventarul locuinţei mai face parte şi un topor
de tip 2. Din punctul de vedere al utilajului realizat din materii dure animale, acesta este
reprezentat printr-o dăltiţă pe segment de os lung (Pl. 38/1) şi o spatulă (Pl. 39/1). Din
această locuinţă provin, de asemenea, trei pahare (Pl. 43/1-2, 6; 44/1,4), o cupă cu picior
(Pl. 45/2; 46/2), un vas suport (Pl. 48/3; 49/4) şi trei reprezentări antropomorfe (Pl. 50/1,
6, 7).
I.2.c. Complexe menajere
Gropile 2 şi 2A. Existenţa acestor gropi a fost surprinsă la adâncimea de 1,30 m,
în partea sudică a casetei 2. La acest nivel, limitele celor două gropi se intersectează,
groapa 2A, mai recentă, tăind groapa 2. Pe baza interpretării datelor din jurnalul de
săpătură şi pe baza observaţiilor asupra materialului ceramic descoperit în groapa 2 şi în
locuinţa 111, putem stabili că groapa a secţionat locuinţa. Formele celor două gropi sunt
1 În momentul restaurării materialului ceramic s-a observat că fragmente ale unor vase întregibile se întâlnesc atât în umplutura gropii nr. 2, cât şi în materialul aparţinând locuinţei 11.
CONTEXTUL DESCOPERIRILOR
38
aproximativ ovale, cu diametrele 2,65 x 2,25 m pentru groapa 2 şi 2,75 x 3,25 m pentru
groapa 2A.
Pentru groapa 2 (Pl. 12/1-2) s-a stabilit că adâncimea sa era de aproximativ 60
cm de la nivelul la care a fost observată (-1,30 m). În umplutura ei se remarcă prezenţa
masivă a cenuşei şi cărbunilor. La aproximativ 0,40 m de la nivelul de săpare al gropii a
fost descoperit piciorul unui vas-fructieră, depus pe un strat compact de scoici. Din
punctul de vedere al uneltelor de piatră cioplită, în acest complex au fost identificate cinci
lame neretuşate, o lamă cu o singură latură retuşată, un racloar pe aşchie şi un burin pe
lamă. Materia primă utilizată o constituie silexul. Utilajul litic şlefuit este reprezentat
printr-o teslă şi o daltă de tipul 1. Din umplutura acestei gropi mai provin un netezitor pe
fragment de os lung (Pl. 37/1), un vas suport fragmentar (Pl. 48/2; 49/3) şi un fragment
de reprezentare antropomorfă (Pl. 51/1).
Groapa 2A, care tăia Gr. 2, se adânceşte aproximativ 0,40 m de la nivelul la care a
fost observată (-1,30 m) şi este săracă în materiale arheologice. Inventarul utilajului litic
cioplit este constituit din trei lame neretuşate, o lamă cu o singură latură retuşată, o lamă
cu ambele laturi retuşate şi un gratoar pe aşchie.
Groapa 4. A fost surprinsă parţial, în profilul şanţului de control nr. 10, în dreptul
m. 14, la -1,20 m de la suprafaţă, adâncindu-se încă 0,50 m. S-a păstrat doar partea
vestică, deoarece spre est a fost tăiată de lucrările de amplasare a podului. Diametrul la
gură, pe axul N - S este de 2 m. În profil se observă două lentile de cenuşă succesive,
separate de un strat destul de compact de cochilii de scoică. Fundul gropii, de asemenea,
este acoperit de un strat compact de cochilii de scoică. În umplutură se remarcă
numeroase fragmente ceramice şi de cărbune şi un gratoar pe capăt de lamă.
39
1. 2.
Planşa 2. Hoiseşti – La Pod. 1: Localizare geografică; 2. Landşaft geomorfologic.
40
1. 2. 3.
Planşa 3. Hoiseşti – La Pod. 1-2: interfluvii sculpturale – Dealul Drencea; 3: reliefuri sculpturale deluviale N.
Dealul Drencea Valea Sărăturii
41
1. 2. Aşezarea cucuteniană 3.
Planşa 4. Hoiseşti – La Pod. 1: reliefuri sculpturale deluviale S; 2: glacisuri proto-coluviale; 3: şesuri aluvio-coluviale – Şesul Bahluiului.
100-200
100-200
50-100 50-100
42
Planşa 5. Hoiseşti – La Pod. Plan general al amplasării staţiunii cucuteniene.
43
Planşa 6. Hoiseşti – La Pod. Plan general al amplasării locuinţelor identificate.
44
Planşa 7. Hoiseşti – La Pod. Plan general al intervenţiilor arheologice de salvare în campaniile 2003 şi 2004.
45
Planşa 8. Hoiseşti - La Pod. Plan general al sectorului de vest, casetele 1-4.
46
Planşa 9. Hoiseşti - La Pod. Plan general al sectorului est, campania 2004
47
Planşa 10. Hoiseşti - La Pod. Aspecte din timpul demontării locuinţei nr.2. 1: vatra locuinţei nr. 2; 2: amprente de bârne pe podea; 3: amprenta de par.
1.
3.
2.
48
Planşa 11. Hoiseşti - La Pod. Aspecte din timpul demontării locuinţei nr.3. 1: laviţa; 2: profil estic al S.C.1; 3: urmă de par.
1.
2.
3.
49
1. 2.
3. 4.
Planşa 12. Hoiseşti - La Pod. 1-2: aspecte din timpul investigării gropii nr. 2 ; 3: demontare vetrei L8A; 4: complexul nr. 3.
50
1. 2.
3. 4.
Planşa 13. Hoiseşti - La Pod. 1: L11 – şanţul de fundaţie şi urma de par; 2: vatra L11; 3: aspect din timpul demontării L8; 4: demontarea vetrei L8.
51
II. UNELTE ŞI ARME
II.1. Unelte şi arme de piatră
Ordonarea generală a uneltelor a fost făcută după clasificarea folosită de Victor
Sorochin în lucrarea sa dedicată uneltelor folosite de populaţiile tripoliene din arealul
cuprins între Nistru şi Prut şi anume: clasă – categorie – grup – tip (SOROCHIN 1991, 9-
10).
Clasa de unelte este constituită de totalitatea categoriilor care reflectă aceeaşi
tehnică a debitajului.
Categoria de unelte este constituită de totalitatea grupelor cu particularităţi
tehnico-morfologice şi parţial funcţionale asemănătoare.
Grupul de unelte este constituit de totalitatea tipurilor care posedă o anumită
unitate de particularităţi tehnico-morfologice.
Tipul unei unelte este dat de totalitatea particularităţilor unei piese, ce se repetă în
mod stabil.
Definiţiile fiecărei clase, categorii, grupe sau tip de unelte vor fi date înaintea
prezentării acestora.
II.1.a. Determinarea tipologică a inventarului litic şlefuit
Ca punct de plecare pentru realizarea acestei clasificări tipologice am utilizat
lucrarea lui Eugen Comşa, referitoare la utilajul litic şlefuit din epoca neolitică şi din
epoca bronzului de pe teritoriul României (COMŞA 1972, 252-256). Pentru stabilirea
diferitelor tipuri morfologice de unelte din piatră şlefuită vom lua în considerare
următorii parametri ai artefactelor: forma suprafeţelor ventrală şi dorsală, forma zonei
active, forma secţiunii longitudinale şi lungimea piesei. Primele două criterii vor fi utile
în stabilirea grupurilor tipologice de încadrare a piesei, în timp ce ultimele două criterii
vor fi utile şi în determinarea primară a funcţionalităţii diferitelor tipuri de artefacte
identificate. Ţinem să precizăm faptul că parametrii menţionaţi mai sus vor fi trataţi într-o
manieră generală, încadrarea morfologică specifică a pieselor, pe grupe şi tipuri, fiind
UNELTE ŞI ARME
52
realizată în funcţie de modul de articulare în cadrul unei piese, a tuturor variabilelor luate
în considerare. Pentru definirea acestor parametri am hotărât adoptarea convenţiilor
descriptive utilizate de Ovidiu Cotoi şi Constantin Grasu în lucrarea despre uneltele de
piatră şlefuită din eneoliticul Subcarpaţilor Moldovei (COTOI, GRASU 2000, 25-26).
Toate uneltele identificate în clasa utilajului litic şlefuit, în cadrul aşezării de la
Hoiseşti, se încadrează în categoria uneltelor cu tăiş, fiind distinse trei grupe tipologice.
Materia primă folosită pentru realizarea uneltelor de piatră şlefuită din aşezarea de la
Hoiseşti o constituie, cu precădere, marnele.
Grupul topoare În acest grup am încadrat acele piese din piatră cioplită şi şlefuită, de formă
dreptunghiulară, trapezoidală, triunghiulară sau neregulată, care se caracterizează prin
simetria sau cvasi-simetria secţiunii longitudinale, cu o zonă activă liniară, constituită
dintr-un unghi diedru simplu, linia de convergenţă a suprafeţelor late ale uneltei fiind
situată pe axul median al secţiunii longitudinale (COTOI, GRASU 2000, 27) (Pl. 14, 15).
Înainte de discutarea diferitelor tipuri de unelte cuprinse în acest grup, considerăm
necesară trasarea în linii generale a posibilei funcţionalităţi a grupului. Din punct de
vedere al datelor etnografice referitoare la uneltele de acest tip, acestea sunt utilizate
pentru procurarea lemnului, doborârea trunchiurilor de copaci fiind posibilă prin cioplirea
acestora printr-o acţiune de aşchiere la un unghi mic faţă de fibra lemnului (MITCHELL
1959, 192). În ceea ce priveşte posibila utilizare a acestui grup de unelte şi pentru
îndeplinirea altor tipuri de activităţi, gradul relativ înalt de formalism care caracterizează
utilajul litic, atât cioplit, cât şi şlefuit, specific culturii Cucuteni, trădează existenţa unei
politici de producere a uneltelor cu anticiparea utilizării acestora în anumite scopuri. Una
din cauzele acestui comportament îl constituie creşterea eficienţei uneltei prin
maximizarea raportului dintre timpul şi efortul necesare fabricării unei unelte şi
îndeplinirea unei activităţi specifice cu ajutorul uneltei respective (BAMFORTH 1986, 38).
Din acest punct de vedere considerăm foarte probabilă utilizarea acestui grup de artefacte
îndeosebi în acţiuni de tăiere sau despicare a lemnului (BOGHIAN 1996, 310; DUMITRESCU
1954, 252), dar privim cu foarte mare circumspecţie utilizarea acestora ca unelte aratorii
sau pentru săpatul gropilor şi şanţurilor (BOGHIAN 1996, 310; CUCOŞ, MURARU 1985, 618),
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
53
singurul demers care ar putea clarifica aceste aspecte constituindu-l analizarea din punct
de vedere traseologic a uneltelor descoperite prin cercetări arheologice.
O altă problemă pe care o considerăm a fi insuficient clarificată este cea a
posibilei utilizări a topoarelor plate cucuteniene ca unelte de mână (PETRESCU-
DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 249). Pentru discutarea acestei posibilităţi ne
vom referi cu precădere la utilajul litic specific aborigenilor australieni, în cadrul căruia a
fost documentată etnografic utilizarea atât a topoarelor de mână, cât şi a celor prinse în
coadă. În cazul topoarelor de mână se constată că, în general, o primă trăsătură
caracteristică o constituie realizarea laturii utile prin simpla cioplire a galetului, fie
unifacial, fie bifacial, fără ca acesta să mai fie supus procesului de şlefuire (ALLCHIN
1957, 117; MITCHELL 1955, 131; MITCHELL 1959, 192). Galetul utilizat este de dimensiuni
relativ mari şi de o grosime considerabilă, greutatea uneltei constituind un factor
hotărâtor în sporirea randamentului acesteia (MITCHELL 1955, 134; MITCHELL 1959, 192); de
asemenea, capătul piesei opus tăişului este gros şi bine rotunjit în scopul obţinerii unei
bune prize (MITCHELL 1955, 132). În ceea ce priveşte topoarele şlefuite în întregime sau
parţial, asemănătoare din punct de vedere morfologic topoarelor de piatră cucuteniene, s-
a observat, ca regulă generală, utilizarea lor prinse într-o coadă de lemn (ALLCHIN 1957,
119; DAVIDSON 1938, 42; MITCHELL 1955, 137; MITCHELL 1959, 191-192). Putem astfel afirma
că, atât din punct de vedere morfologic, cât şi din punct de vedere al procesului de
producere a uneltei, discutat mai sus, utilizarea topoarelor plate cucuteniene ca unelte de
mână prezintă un grad ridicat de improbabilitate. În ceea ce priveşte modul exact de
fixare (legare) în coadă a topoarelor cucuteniene, în absenţa descoperirilor, în spaţiul
cultural de referinţă, a unor elemente intermediare de corn, putem presupune că piesele
de piatră erau fixate direct, prin practicarea în coada de lemn a unei găuri sau a unei
fante, astfel încât axul lung al acesteia să fie dispus paralel cu tăişul. Acest tip de fixare
în coadă este atestat, în literatura de specialitate, atât pe cale arheologică, cât şi
etnografică (COGHLAN 1943, 38-39; WILLOUGHBY 1907, 299 şi pl. XI).
Din ansamblul utilajului litic şlefuit provenit din aşezarea de la Hoiseşti, în cadrul
acestui grup se încadrează un număr de şapte piese.
UNELTE ŞI ARME
54
Tipul 1.
În acest tip am încadrat acele artefacte din grupul topoare, a căror lungime se
situează în jurul valorii de 5 cm. Din punctul de vedere al descoperirilor de la Hoiseşti,
acestui tip îi aparţine o singură piesă (Pl. 14/1, 15/1).
Tipul 2.
În acest tip am încadrat acele artefacte din grupul topoare, a căror lungime este
cuprinsă între 5 şi 15 cm. Din punct de vedere al funcţionalităţii, studiile de arheologie
experimentală indică faptul că acest tip de topoare se caracterizează prin versatilitate,
dovedind un randament relativ ridicat în doborârea copacilor cu trunchiuri cu diametru de
până la 20 cm (MATHIEU, MEYER 1997, 347). Din cadrul utilajului litic de la Hoiseşti, în
acest tip se include un număr de şase piese, toate aflate în stare fragmentară (Pl. 14/2-7,
15/2-7).
Tipul 3.
În acest tip am încadrat acele artefacte din grupul topoare a căror lungime este
mai mare de 15 cm. Datele obţinute cu ajutorul arheologiei experimentale dovedesc
faptul că acest tip de topor se dovedeşte eficient îndeosebi în doborârea copacilor de
esenţă tare şi/sau cu un diametru al trunchiului mai mare de 20 cm (MATHIEU, MEYER
1997, 344 grafic 7, 349). De asemenea, datele etnografice asupra populaţiilor contemporane
care încă utilizează topoare de piatră, indică faptul că acest tip de unealtă a cărei
dimensiune depăşeşte 25 cm este nefuncţional din punct de vedere practic, fiind
considerat un obiect de prestigiu (BURTON 1989, 268). Nici o piesă de acest tip nu a fost
identificată în cadrul ansamblului utilajului litic de la Hoiseşti.
Grupul tesle
În acest grup am încadrat acele piese din piatră cioplită şi şlefuită, de formă
dreptunghiulară, trapezoidală sau triunghiulară, care se caracterizează prin asimetria
secţiunii longitudinale, cu o zonă activă liniară constituită dintr-un unghi diedru simplu,
astfel încât linia de convergenţă a suprafeţelor late ale uneltei este situată în planul
suprafeţei ventrale a piesei sau în proximitatea acestuia (COTOI, GRASU 2000, 29) (Pl. 14/8-
11; 15/8-11; 16/1-4; 17/1-4).
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
55
Din punctul de vedere al utilităţii acestui grup de unelte, datele etnografice
sugerează utilizarea lor în acţiuni de prelucrare a lemnului, în special de cioplire şi
finisare (KAHN 1996, 148; MITCHELL 1955, 135; MITCHELL 1959, 195). De asemenea, analiza
traseologică a uneltelor din acest grup descoperite în spaţiul cucutenian de la est de Prut
indică posibila lor utilizare ca săpăligi (SOROKIN 1991, 90). Privitor la fixarea în coadă a
teslelor, putem presupune că piesa era ataşată unui mâner curbat, fixată cu ajutorul unor
ligaturi, cu tăişul dispus transversal faţă de axul longitudinal al cozii. Această supoziţie
pare a fi confirmată atât de datele etnografice existente (ALLCHIN 1957, 120; MITCHELL
1959, 195) cât şi de descoperiri arheologice (COGHLAN 1943, 38). Tot pe baza datelor
etnografice se poate presupune că acest tip de unealtă era folosită fie cu o mişcare scurtă
de cioplire, fie cu o mişcare de răzuire, cu suprafaţa inferioară aflată în contact cu
obiectul prelucrat (MITCHELL 1959, 195). Lipsa informaţiilor cu un grad ridicat de
specificitate asupra acestui grup de unelte ne împiedică să realizăm împărţirea acestuia în
tipuri funcţionale. În ceea ce priveşte inventarul litic provenit din aşezarea de la Hoiseşti,
în acest grup se încadrează un număr de opt piese, dintre care şapte întregi şi una în stare
fragmentară.
Grupul dălţi
În acest grup am încadrat acele piese din piatră cioplită şi şlefuită, de formă
dreptunghiulară sau trapezoidală, cu o zonă activă liniară constituită dintr-un unghi
diedru simplu. Linia de convergenţă a suprafeţelor late ale uneltei variază, aceasta putând
fi atât situată atât în planul sau în proximitatea planului suprafeţei ventrale a piesei, cât şi
în planul median al secţiunii longitudinale. O trăsătură caracteristică a acestui grup de
unelte este dată de faptul că raportul dintre lungimea şi lăţimea uneltei este mai mare sau
egal cu 3 (URSULESCU 2000, 159). Având în vedere faptul că până în momentul de faţă nu
am putut identifica informaţii specifice provenind din domeniul etnografiei sau al
arheologiei experimentale cu privire la modul de utilizare sau de prindere în coadă al
acestui grup de unelte, am procedat la împărţirea acestuia în tipuri funcţionale în funcţie
de observaţiile făcute asupra celor două grupe de unelte deja tratate. Ţinem să precizăm
că cele două tipuri funcţionale rezultate astfel au un caracter pur teoretic, validarea
acestora urmând a fi confirmată sau infirmată de cercetările ulterioare. În acest grup se
UNELTE ŞI ARME
56
încadrează un număr de şase unelte descoperite în cadrul aşezării cucuteniene de la
Hoiseşti, dintre care două au latura utilă distrusă, făcându-se astfel imposibilă atribuirea
la un grup funcţional (Pl. 16/7,10).
Tipul 1
În acest tip am încadrat acele unelte din grupa dălţi la care zona de convergenţă a
unghiului diedru al laturii utile se situează în planul median al secţiunii longitudinale.
Acestui tip îi corespund două dintre piesele descoperite la Hoiseşti dintre care o piesă a
fost descoperită în stare fragmentară (Pl. 16/5; 17/5) iar una întreagă (Pl. 16/8; 17/8).
Tipul 2
În acest tip am încadrat acele unelte din grupa dălţi la care zona de convergenţă a
unghiului diedru al laturii utile se situează în planul sau în apropierea planului suprafeţei
ventrale a piesei. Acestui tip îi corespund două piese întregi descoperite în cadrul aşezării
de la Hoiseşti (Pl. 16/6, 9; 17/6, 9).
Tabel 2. Distribuţia tipurilor de unelte litice şlefuite pe nivele şi complexe.
Topoare tip 1
Topoare tip 2 Tesle Dălţi tip 1 Dălţi tip 2
Dălţi fragmentare
Nivel I 1 2 1 1
L 3 1 1 1
Gr. 2 1 1
Nivel II 1
L 8A 1 1 1
Nivel III 1 2
L 8 1
Passim 1 1 1
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
57
II.1.b. Determinarea tipologică a inventarului litic cioplit
Pentru ordonarea tipologică a materialului de piatră cioplită descoperit în aşezarea
cucuteniană de la Hoiseşti – La Pod am ales ca bază pentru definirea pieselor criteriile
tipologice şi funcţionale propuse de Alexandru Păunescu (PĂUNESCU 1970), intervenind
(acolo unde este cazul) cu unele completări.
După dimensiuni, piesele se împart în microlitice (cu lungimea de maximum 4
cm.), unelte de mărime mijlocie (cu lungimea cuprinsă între 4 şi 7,5 cm.) şi macrolitice
(cu lungimea de peste 7,5 cm) (PĂUNESCU 1970, 229).
Tehnici de prelucrare
Având în vedere faptul că mare parte din criteriile de departajare folosite în cadrul
ordonării materialului litic ţin de tehnicile de debitare şi retuşare, cât şi de faptul că
acestea din urmă sunt identice, indiferent de tipul de suport pe care sunt aplicate,
considerăm oportună prezentarea şi definirea acestora înaintea descrierii pieselor.
Tehnicile debitajului
Constau în lovirea unui bloc de piatră sau a unui nucleu cu ajutorul unui percutor
dur (piatră) sau moale (lemn sau corn de animal), fie direct (percuţie directă), fie
interpunând o piesă intermediară numită „chasse-lame” (percuţie indirectă) (DEMARS,
LAURENT 1992, 23), fie prin presiune, cu ajutorul unei pârghii sau prin presiune pectorală
(PĂUNESCU 1970, 92). Nucleul este lovit pe marginea unei faţete special amenajată, numită
plan de lovire. Piesele astfel obţinute se numesc produse primare de debitaj, pe acestea
distingându-se:
- talonul, care este partea desprinsă din planul de lovire şi reprezintă punctul de
percuţie.
- faţa inferioară/ventrală, este partea care s-a detaşat din nucleu, are o topografie
plană, şi prezintă, în apropierea talonului, o porţiune bombată numită bulb de
percuţie, pe suprafaţă apărând, în unele cazuri, urmele undelor de şoc.
- faţa superioară/dorsală este partea care prezintă negativele desprinderilor
precedente, delimitate de nervuri.
- partea proximală este partea apropiată de talon.
UNELTE ŞI ARME
58
- partea distală este partea opusă talonului.
În funcţie de aceste elemente se realizează şi redarea convenţională, prin ilustraţie, a
pieselor din piatră cioplită. Acestea sunt redate cu talonul orientat în jos şi depuse pe faţa
inferioară/ventrală. În acest fel se definesc laturile dreaptă şi stângă ale piesei, axul piesei,
care este dat de direcţia de percuţie şi planul de aplatizare, care, în mare, este paralel cu
faţa inferioară (DEMARS, LAURENT 1992, 23).
Tehnica retuşării
Această tehnică presupune prelucrarea produsului primar de debitaj (care astfel
primeşte numele de suport) prin cioplirea fină (prin percuţie sau prin presiune) a
marginilor piesei, detaşându-se astfel mici aşchii, ale căror negative se pot observa
(PĂUNESCU 1970, 93). În funcţie de direcţia de desprindere şi de modul în care acestea
sunt combinate retuşele pot fi directe (dacă lovitura pentru realizarea retuşei pleacă
dinspre faţa inferioară a piesei), inverse (dacă lovitura pentru realizarea retuşei pleacă
dinspre faţa superioară a piesei), alternante (dacă o latură a piesei prezintă retuşe directe,
iar cealaltă latură prezintă retuşe indirecte), sau bifaciale (dacă o latură a piesei este
retuşată atât direct, cât şi indirect). După unghiul retuşelor, în raport cu planul piesei,
acestea pot fi simple, de acoperire (dacă unghiul este mic şi retuşele au tendinţa de a
acoperi una din laturile piesei) sau abrupte (dacă unghiul se apropie de 900) (DEMARS,
LAURENT 1992, 25-27).
II.1.b.1. Clasa: Nuclee În clasa nucleelor am încadrat acele piese care prezintă urme ale aplicării
intenţionate a unei forţe mecanice în vederea detaşării de aşchii sau lame, prin care piesa
capătă anumite caracteristici morfologice: prezenţa unui plan de lovire special amenajat
(în cazul epuizării nucleului acesta poate să capete dimensiuni reduse) şi prezenţa
urmelor de desprindere lamelară sau aşchiară (aceste urme constituie negativul piesei de
debitaj desprinse). În cadrul acestei clase, în funcţie de maniera de desprindere a
produselor de debitaj, se pot defini mai multe categorii de nuclee. În cazul aşezării de la
Hoiseşti au fost identificate două astfel de categorii: nucleele prismatice, caracterizate de
prezenţa unui plan de lovire orizontal, a unui front de desprindere vertical (paralel cu axul
piesei) şi o secţiune prismatică, din acest tip de nuclee detaşându-se, de regulă, lame;
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
59
nucleele amorfe pot prezenta mai multe planuri de lovire şi, în consecinţă, mai multe
fronturi de desprindere, acest fapt conferindu-le un aspect neregulat în secţiune, din ele
detaşându-se în special aşchii (SOROCHIN 2002, 69). Din această clasă de piese au fost
descoperite 11 exemplare, reprezentând 3,59% din totalul utilajului litic cioplit provenit
din aşezarea de la Hoiseşti.
Categoria: Nuclee prismatice În această categorie am încadrat două exemplare dintre care unul epuizat, cu
planul de lovire aproape complet distrus în urma desprinderilor lamelare (Pl. 18/1). Al
doilea exemplar este caracterizat de un plan de lovire bine evidenţiat, uşor oblic, cioplirea
făcându-se numai pe o parte şi prezentând desprinderi de aşchii sau de lame foarte scurte
(Pl. 18/2). În ambele cazuri materia primă o constituie silexul de Prut. Din punct de
vedere procentual această categorie reprezintă 18,18% din totalul pieselor clasei de care
acestea aparţin.
Categoria: Nuclee amorfe În această categorie au fost încadrate nouă piese, reprezentând 81,82% din totalul
pieselor clasei de care aparţin. Dintre acestea, doar trei exemplare au fost cioplite până la
epuizare, restul de şase păstrând planurile de lovire şi, în unele cazuri, cortexul. Toate
nucleele încadrate în această categorie prezintă urme de desprinderi exclusiv aşchiare, cu
unde de percuţie în diferite direcţii, fapt care indică o iregularitate a desprinderilor.
Materia primă utilizată o constituie, în exclusivitate, silexul de Prut (Pl. 18/3-11).
II.1.b.2. Clasa: Produse primare de debitaj
Categoria: Lame În această categorie am încadrat produsele de debitaj, caracterizate prin faptul că
au lăţimea mai mică sau egală cu jumătatea lungimii (DEMARS, LAURENT 1992, 23). În
cadrul utilajului litic de la Hoiseşti, în această categorie au fost încadrate 132 de piese,
reprezentând 42,15% din totalul pieselor litice cioplite. În privinţa dimensiunilor,
majoritatea pieselor se încadrează în categoria uneltelor de mărime mijlocie, existând însă
şi piese microlitice şi macrolitice.
UNELTE ŞI ARME
60
Grupa: Lame neretuşate Lamele încadrate în această grupă nu prezintă urme de intervenţie ulterioară
debitării (retuşe) şi pot să fi fost folosite ca unelte de sine stătătoare sau pot să fi fost
pregătite pentru a deveni suporturi de unelte. Acest tip de lamă este reprezentat prin 70 de
exemplare, adică 21,89% din totalul pieselor de silex din aşezarea de la Hoiseşti şi
51,93% din numărul pieselor încadrate în această categorie. Sarcinile de lucru cele mai
probabile îndeplinite de uneltele încadrate în această grupă constau în tranşarea cărnii,
curăţat sau răzuit piei (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 235), sau ca
inserţii de seceră sau cuţite-seceră, putând fi utilizate prinse într-un mâner de
lemn/os/corn, cu diferite tipuri de montură (KOROBKOVA 1993, 372). Materia primă o
constituie, în 67 de cazuri, silexul de Prut (Pl. 19/1-5, 7-9; 20/1-5, 7-9), în timp ce două
lame întregi de dimensiuni microlitice au fost realizate din obsidian de culoare neagră (Pl.
19/6; 20/6), respectiv cenuşie. Un al treilea fragment de lamă, probabil de aceleaşi
dimensiuni, a fost realizat din acelaşi obsidian cenuşiu.
Grupa: Lame retuşate În această grupă am încadrat un număr de 62 de piese care prezintă urme de
intervenţie ulterioară debitării, sub forma retuşelor. Din punct de vedere procentual
această grupă reprezintă 20,26% din totalul inventarului litic cioplit şi 48,06% din
numărul total al pieselor din această categorie. După modul de amplasare a retuşelor în
cadrul acestei grupe distingem următoarele tipuri: lame cu retuşe pe o latură, lame cu
ambele laturi retuşate, lame trunchiate şi lame cu encoche.
Lamele cu o singură latură retuşată (Pl. 21/1-3; 24/1-3) au fost identificate în
număr de 28, reprezentând 45,16% din numărul total al pieselor încadrate în această
grupă. Dintre acestea, 10 piese prezintă urme de utilizare sub forma lustrului. În ceea ce
priveşte tipurile de retuşe identificate, în 23 de cazuri acestea sunt retuşe directe simple,
în 4 cazuri se întâlnesc retuşe inverse simple şi într-un singur caz am constatat prezenţa
pe aceeaşi latură a retuşelor directe simple şi a retuşelor bifaciale. În privinţa materiei
prime folosite pentru realizarea acestui tip de lamă, constatăm predominanţa covârşitoare
a silexului de Prut, întâlnind-se doar o piesă realizată din silex de Nistru şi o altă piesă
realizată din aşa-numitul silex central moldovenesc.
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
61
Lamele cu ambele laturi retuşate au fost identificate în număr de 24, reprezentând
38,70% din numărul total al pieselor încadrate în această grupă. Constatăm, de asemenea,
prezenţa a trei exemplare cu retuşe alternante (aşa numita lamelle Dufour, de tradiţie
paleolitică; DEMARS, LAURENT 1992, 25). Materia primă utilizată pentru realizarea acestui
tip de unealtă o constituie, fără excepţie, silexul de Prut.
Lamele trunchiate, definite de prezenţa la una din extremităţi a retuşelor, sunt
atestate în număr de cinci, reprezentând 8,06% din totalul uneltelor încadrate în această
categorie. Din punct de vedere al aliniamentului trunchierii faţă de axul piesei constatăm
că trei piese sunt trunchiate oblic (Pl. 21/7), o piesă prezintă trunchiere perpendiculară
(Pl. 21/5) pe axul piesei şi o piesă prezintă trunchiere concavă (Pl. 21/6). Utilitatea cea
mai probabilă, din punct de vedere morfologic, o constituie cea de inserţie de seceră
(PĂUNESCU 1970, 100), deşi doar o piesă din cele cinci mai sus menţionate prezintă urme
de uzură sub forma lustrului. Piesa cu trunchiere concavă e posibil să fi îndeplinit o
funcţie asemănătoare lamelor cu encoche. Din punct de vedere al dimensiunilor, toate
piesele de acest tip se încadrează în categoria microlitelor. Materia primă utilizată în acest
caz o constituie, în exclusivitate, silexul de Prut.
Lamele cu encoche (Pl. 21/4; 24/4) au fost identificate în număr de cinci,
constituind 8,06% din totalul pieselor încadrate în această categorie. Din punct de vedere
al dimensiunilor, aceste unelte se încadrează în categoria macrolitelor, ca materie primă
utilizându-se silexul de Prut. Funcţionalitatea acestui tip de utilaj o constituia, probabil,
răzuirea obiectelor mărunte. Ţinând cont de suportul pe care acest tip de unealtă este
realizat, este posibil ca acest tip să fie unul cu funcţionalităţi multiple.
Categoria: Gratoare În această categorie am încadrat acele piese realizate pe aşchie sau lamă, care
prezintă la una din extremităţi (rar la ambele) sau pe o latură, o serie de retuşe directe,
simple, cu deliniament convex (rareori rectiliniu n.n.) care alcătuiesc aşa numitul „front
de grattoir” (DEMARS, LAURENT 1992, 29). În funcţie de suportul pe care acestea sunt
realizate se disting trei grupuri de gratoare: pe aşchie, pe lamă sau pe nucleu. În funcţie
de morfologia piesei, în cadrul fiecărei grupe se pot distinge o serie de tipuri: gratoare
simple, gratoare duble, piese multifuncţionale (ex: gratoar-burin). Din punct de vedere
UNELTE ŞI ARME
62
procentual această categorie constituie 9,47% (29 piese) din totalul pieselor de piatră
cioplită, descoperite în aşezarea de la Hoiseşti.
Funcţionalitatea probabilă a acestei categorii de piese o constituie prelucrarea
(prin răzuire) a pieilor, a lemnului (decojire, geluire) şi, probabil, a osului şi cornului
(PĂUNESCU 1970, 95; BOGHIAN 1996, 297). Prin analiză traseologică s-a relevat faptul că
piesele încadrate în această categorie erau prinse într-un mâner de lemn (COLLIN,
JARDÓN-GINER 1993, 116). Acest tip de unealtă, în cazul în care suportul pe care a fost
realizată permitea acest lucru, se presupune că putea fi folosit şi în acţiuni de tăiere
(PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 237; PĂUNESCU 1970, 95).
Grupa: Gratoare pe aşchie. Pentru utilajul litic de la Hoiseşti, această grupă reprezintă 2,94% (9 piese) din
totalul pieselor descoperite şi 31,03% din totalul pieselor încadrate în categoria
gratoarelor.
În cadrul acestei grupe am distins un singur tip de gratoare, şi anume gratoarele
simple. În funcţie de gradul de arcuire al părţii şi de lăţimea laturii opuse, acestea se
clasifică în gratoare în evantai (1 piesă) (Pl. 22/3), gratoare convexe (Pl. 22/2, 4-6) şi
gratoare unguiforme (1 piesă) (Pl. 22/7). Din punct de vedere al dimensiunilor piesele din
această grupă se încadrează în categoria microlitelor, lungimea acestora variind de la 2,7
la 4,1 cm. Materia primă utilizată o constituie, în exclusivitate, silexul de Prut, de diferite
culori. Din punct de vedere al formei aşchiei suport, se constată preferinţa pentru aşchii
de formă aproximativ trapezoidală (4 piese), urmând cele de formă aproximativ
triunghiulară (3 piese). Un gratoar este realizat pe o aşchie de formă neregulată, în timp
ce gratoarul unguiform este realizat pe o aşchie de formă semicirculară.
Grupa: Gratoare pe capăt de lamă Acest grup reprezintă 5,88% (18 piese) din totalul inventarului utilajului litic
cioplit descoperit în cadrul aşezării de la Hoiseşti şi 62,06% din totalul pieselor încadrate
în categoria gratoarelor.
În cadrul acestei grupe am distins trei tipuri de piese: gratoare simple (Pl. 23/3, 5-
6; 24/7-8), duble (Pl. 23/1,4; 24/5) şi piese cu funcţionalitate multiplă (Pl. 23/2; 24/6).
Gratoarele simple sunt în număr de 14, în funcţie de forma deliniamentului laturii utile
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
63
împărţindu-se în gratoare convexe (12 piese) (Pl. 23/1, 4-6; 24/5, 7-8) şi gratoare cu
deliniament rectiliniu (2 piese) (Pl. 23/3). Din punct de vedere al dimensiunilor acest tip
de gratoare îl putem încadra, cu aproximaţie, (toate piesele-suport utilizate în acest caz
sunt fragmentare) în categoria pieselor de dimensiuni mijlocii. Materia primă utilizată o
constituie, în marea majoritate, silexul de Prut, într-un caz, constatându-se prezenţa
silexului din platforma pre-balcanică (Pl. 23/5; 24/7). Având în vedere prezenţa retuşelor
pe laturile lamelor suport, putem presupune că acest tip de unealtă îndeplinea
funcţionalităţi multiple. Dată fiind starea fragmentară a pieselor, nu putem face alte
precizări.
Gratoarele duble sunt reprezentate de două exemplare, în funcţie de forma
deliniamentului ambele încadrându-se în tipul gratoarelor convexe. Din punct de vedere
al dimensiunilor o piesă poate fi încadrată în categoria uneltelor microlitice (lungimea
piesei este de 3,3 cm), cea de a doua încadrându-se în categoria uneltelor macrolitice
(lungimea piesei este de 7,8 cm). Ambele piese sunt realizate din silex de Prut. Cea de a
doua piesă are ambele laturi retuşate pe întreaga lungime cu retuşe directe de acoperire,
acest fapt indicând o piesă cu funcţionalitate multiplă. Această piesă (nr. inv.: I.50) a fost
supusă unui studiu traseologic ale cărui rezultate vor fi prezentate detaliat în cele ce
urmează.
Piesele cu funcţionalitate multiplă au fost identificate în număr de două. Prima o
constituie un gratoar convex pe capăt de lamă amenajat pe capătul distal. În colţul drept
al capătului distal, printr-o lovitură paralelă cu axul piesei, a fost realizat un burin de
unghi. Cea de a doua piesă o constituie un gratoar dublu cu deliniament rectiliniu, oblic
faţă de axul piesei, amenajat pe o lamă trunchiată care, iniţial, pare să fi servit drept
inserţie de seceră. Din punct de vedere al dimensiunilor ultima piesă menţionată se
încadrează în categoria uneltelor microlitice (lungime acesteia este de 3,3 cm), în timp ce
a doua piesă se încadrează în categoria uneltelor de mărime mijlocie (lungimea acesteia
este de 4,8 cm).
Grupa: Gratoare pe nucleu Această grupă, în cadrul căreia au fost încadrate 2 piese, reprezintă 0,65% din
totalul pieselor realizate din material litic cioplit descoperite în aşezarea de la Hoiseşti, şi
UNELTE ŞI ARME
64
6,29% din totalul pieselor încadrate în categoria gratoarelor. În ambele cazuri piesa
suport folosită o constituie nuclee amorfe epuizate. În funcţie de deliniamentul laturii
utile, o piesă se încadrează în tipul gratoarelor comvexe (Pl. 21/8), a doua piesă
încadrându-se în tipul gratoarelor cu deliniament rectiliniu. Ambele piese au lungimea de
peste 4 cm, încadrându-se astfel în categoria uneltelor de dimensiuni mijlocii. Materia
primă utilizată în ambele cazuri o constituie silexul de Prut.
Categoria: Racloare În această categorie am încadrat uneltele care au drept piesă suport preferenţială
aşchiile şi prezintă, pe una sau mai multe laturi, retuşe continue, simple, directe sau
inverse (DEMARS, LAURENT 1992, 23). Acest tip de unealtă, ce îndeplineşte funcţii
asemănătoare gratoarelor, se deosebeşte de acestea prin faptul că retuşele nu sunt situate
la o extremitate a piesei, deliniamentul acestora fiind rectiliniu, neregulat, slab convex
sau concav. Din punct de vedere procentual, această categorie reprezintă 3,58% (11
piese) din totalul inventarului pieselor utilajului litic cioplit de la Hoiseşti. Din punct de
vedere al piesei suport folosite în cadrul acestei categorii am distins trei grupe de
racloare: pe aşchie, pe lamă, pe nucleu.
Grupa: Racloare pe aşchie Racloarele pe aşchie (Pl. 25/2-4) reprezintă 81,81% (9 piese) din totalul uneltelor
încadrate în această categorie. În funcţie de forma piesei suport acestea se clasifică în
racloare pe aşchii de formă aproximativ trapezoidală (4 piese), pe aşchii de formă
aproximativ triunghiulară (3 piese) şi pe aşchii de formă neregulată (2 piese). Din punct
de vedere al dimensiunilor majoritatea pieselor păstrează tradiţia microlitică specifică
paleoliticului, şapte piese înregistrând lungimi sub 4 cm. Materia primă utilizată o
constituie, în exclusivitate, silexul de Prut.
Grupa: Racloare pe lamă Grupa racloarelor pe lamă (Pl. 25/5) este reprezentată de o singură piesă. Trei
laturi ale acesteia prezintă un deliniament rectiliniu neregulat, fiind retuşate cu retuşe
continue abrupte directe. Cea de a patra latură prezintă un deliniament concav şi pare să fi
fost trunchiată. Materia primă utilizată pentru realizarea acestei piese o constituie silexul
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
65
de Prut, din punct de vedere al dimensiunilor încadrându-se în categoria uneltelor
macrolitice.
Grupa: Racloare pe nucleu Grupa racloarelor pe nucleu (Pl. 25/1) este reprezentată de o piesă realizată pe
latura lungă a unui nucleu prismatic epuizat. Latura stângă a acestuia a fost retuşată cu
retuşe continue directe. Materia primă o constituie silexul de Prut, din punct de vedere al
dimensiunilor această piesă încadrându-se în categoria uneltelor mărime mijlocie
(lungimea este de 6,3 cm).
Categoria: Burine Pentru amenajarea acestei categorii de unelte (specifică Paleoliticului superior) se
practica o lovitură specifică (numită „lovitură de burin”) asupra unui plan al piesei
(amenajat în acest scop sau neamenajat), de regulă, pe direcţia de percuţie a acesteia. În
funcţie de piesa suport am distins două grupe de burine: pe lamă şi pe aşchie. În funcţie
de metoda folosită pentru realizarea uneltei, în cadrul fiecărei grupe se deosebesc
următoarele tipuri: burine tip diedru de unghi, burine de unghi, burine pe trunchiere,
burine cu un plan, burine tip diedru drept. Din punct de vedere procentual, această
categorie reprezintă 1,96% (6 piese) din totalul pieselor descoperite.
Funcţionalitatea probabilă a acestei categorii de unelte (dată fiind robusteţea
intrinsecă conferită de morfologia tipică) a constituit-o prelucrarea materialelor cu
duritate ridicată (lemn, os, corn) (PĂUNESCU 1970, 95).
Grupa: Burine pe lamă Această grupă este reprezentată de 5 piese. Tipul burinelor pe trunchiere este
reprezentat de două exemplare, unul fiind un burin realizat pe trunchiere oblică (Pl. 26/4),
celălalt fiind un burin transversal pe trunchiere (Pl. 26/5). Tot în această grupă se mai
înscriu un burin de unghi pe trunchiere oblică (Pl. 26/3), un burin diedru de unghi (Pl.
26/2) şi un burin cu un plan (Pl. 26/1). Din punct de vedere al dimensiunilor, uneltele din
această grupă se încadrează în categoria microlitelor, cu o singură excepţie, cu lungimea
de 4,6 cm, care se încadrează în categoria uneltelor de mărime mijlocie. În 4 cazuri,
materia primă utilizată o constituie silexul de Prut, într-un singur caz fiind folosit un silex
UNELTE ŞI ARME
66
de culoare albă, de provenienţă nistreană (Pl. 26/1). Interesant de remarcat este faptul că
piesele suport prezintă amenajări (în special retuşe) şi urme de uzură, care sugerează fie
funcţionalităţi multiple, fie transformarea în burin după dezafectarea funcţionalităţii
iniţiale.
Grupa: Burine pe aşchie În această grupă a fost încadrat un singur exemplar, de tipul burin diedru drept
(Pl. 26/6), cu planul stâng amenajat prin retuşe directe. Din punct de vedere al
dimensiunilor, unealta se încadrează în categoria microlitelor, iar aşchia suport are formă
trapezoidală. Materia primă utilizată o constituie silexul de Prut.
Categoria: Vârfuri de săgeată În această categorie am încadrat acele piese care au fost confecţionate pe lame şi
aşchii scurte, de formă triunghiulară, cu marginile subţiate cu ajutorul retuşelor bifaciale.
În funcţie de gradul de răspândire al retuşelor, am stabilit două grupe de vârfuri
de săgeţi: cu retuşe prezente doar pe margini şi cu retuşe „în pojghiţă”, pe suprafeţe. Din
punct de vedere procentual, această categorie reprezintă 2,61% din totalul utilajului litic
cioplit descoperit în aşezarea de la Hoiseşti. Aceste piese au fost utilizate ca arme pentru
vânătoare, sau arme de război, montate într-o tijă propulsoare din lemn sau trestie. Pentru
o mai bună fixare, această montură se lega cu tendoane, fibre vegetale sau de piele şi apoi
se întărea cu răşină sau bitum (PĂUNESCU 1970, 100).
Grupa: Vârfuri de săgeată numai cu laturile retuşate În această grupă (Pl. 27/1-3) am încadrat un număr de 4 piese dintre care două
prezintă secţiuni lenticulare, o piesă cu secţiune trapezoidală şi o piesă cu secţiune
triunghiulară. Baza acestor piese este dreaptă, într-un singur caz uşor convexă. Retuşele
aplicate de-a lungul laturilor sunt abrupte şi bifaciale. Din punct de vedere al
dimensiunilor, toate piesele încadrate în această grupă sunt microlitice. Materia primă
folosită este reprezentată în exclusivitate de silexul de Prut.
Grupa: Vârfuri de săgeată cu retuşe în pojghiţă În această grupă (Pl. 27/4-6) am încadrat un număr de 4 piese, dintre care 3
prezintă secţiuni lenticulare, şi o piesă prezintă secţiune triunghiulară. Baza acestor piese
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
67
este dreaptă, într-un singur caz uşor concavă. Ambele suprafeţe ale pieselor încadrate în
această grupă prezintă retuşe „în pojghiţă”, în timp ce laturile prezintă retuşe bifaciale de
acoperire. Din punct de vedere al dimensiunilor toate aceste piese se încadrează în
categoria microlitelor. Materia primă utilizată o constituie silexul de Prut.
Categoria: Aşchii În această categorie am introdus acele piese a căror lăţime este mai mare decât
jumătatea lungimii (DEMARS, LAURENT 1992, 25). Acestea sunt în număr de 111,
reprezentând 36,27 % din totalul pieselor din silex cioplit identificate în aşezarea de la
Hoiseşti. Deşi pot folosi ca suport pentru fabricarea de unelte, definirea aşchiilor ca
unelte funcţionale (în absenţa unei prelucrări ulterioare) este dificilă. Acest lucru nu
înseamnă însă că valoarea utilă a acestei categorii trebuie subestimată, laturile ascuţite, ca
rezultat direct al debitării, putând îndeplini diverse funcţii. Materia primă identificată o
constituie silexul de Prut, doar în două cazuri fiind identificat ca materie primă silicolitul.
Din punct de vedere al prelucrării secundare am identificat o singură aşchie ce
prezenta, pe o latură, retuşe alcătuind o encoche. Funcţionalitatea acestei piese este
asemănătoare cu a lamelor cu encoche (prelucrarea obiectelor de mici dimensiuni).
Analiza internă a materialului litic din această aşezare relevă, în ceea ce priveşte
tehnica debitajului, practicarea în special a celei lamelare, fapt observabil în urma unei
simple analize a claselor şi categoriilor de piese descoperite (Grafic 2). Acest fapt pare a
fi însă infirmat de compararea numerică a celor două categorii de nuclee care marchează
o preponderenţă a nucleelor amorfe (rezultate în urma unei debitări aşchiare) faţă de
nucleele prismatice (rezultate în urma unei debitări lamelare) (Grafic 7). De asemenea,
din cele trei nuclee prismatice (aici includem şi exemplarul transformat în racloar) două
sunt de dimensiuni microlitice, în timp ce marea majoritate a pieselor se încadrează în
clasa pieselor mijlocii. Din punct de vedere al tehnicii debitajului, pentru nucleele
prismatice a fost aplicată metoda cioplirii bipolare.
Compararea procentuală a tipurilor de lame retuşate (Grafic 3) ne relevă o uşoară
preferinţă a locuitorilor aşezării de la Hoiseşti pentru lamele cu o latură retuşată. Acest
fapt ar putea fi explicat, atât prin rezistenţa crescută la tensiunile mecanice presupuse de
diferitele sarcini de utilizare pe care o prezintă laturile retuşate, cât şi prin faptul că acest
UNELTE ŞI ARME
68
tip de unealtă prezintă un număr mai mare de posibile utilizări decât lamele neretuşate,
fiind potrivit atât acţiunilor longitudinale de tăiere/fierăstruire, cât şi acţiunilor
transversale. Tot din punctul de vedere al posibilităţii utilizării în acţiuni multiple, credem
că poate fi explicată şi preponderenţa gratoarelor realizate pe capăt de lamă faţă de cele
realizate pe aşchii (Grafic 4). Această situaţie se repetă şi în cazul burinelor (Grafic 6),
singurele care fac excepţie fiind racloarele (Grafic 5). În încercarea de comparare a
rezultatelor studiului nostru cu alte aşezări aparţinând fazei A a culturii Cucuteni, ne-am
lovit de o manieră nediferenţiată tipologic de prezentare a utilajului litic. Acest fapt a
făcut imposibilă o cercetare comparativă în amănunţime. De asemenea, neconcordanţele
dintre sursele studiate nu au permis realizarea unei analize procentuale între diferitele
tipuri de unelte, astfel încât a trebuit să ne mulţumim cu o simplă comparaţie numerică
între diversele situri studiate de noi (Grafic 9). Astfel, primul lucru remarcat de noi a fost
numărul relativ mare (şase exemplare) de burine identificate în aşezarea de la Hoiseşti,
faţă de totalul (patru exemplare) celorlalte trei aşezări incluse în studiul nostru. Lamele
retuşate se află, de asemenea, pe primul loc (52 exemplare), egalate fiind doar de numărul
celor descoperite la Hăbăşeşti (52 exemplare).
69
Planşa 14. Hoiseşti - La Pod. Topoare: 1-7 ( tip 1: 1; tip 2: 2-7); tesle: 8-11. 4-L.3; 6-L.8; 8-Gr.2; 1, 3, 5, 7, 9 – în strat; 10- passim.
70
Planşa 15. Hoiseşti - La Pod. Topoare: 1-7 ( tip 1: 1; tip 2: 2-7); tesle: 8-11.
71
Planşa 16. Hoiseşti - La Pod. Tesle: 1-4; dălţi: 5-10 (tip 1: 5, 8; tip 2: 6, 9; fragmentare: 7, 10). 4, 10 - L.3; 7 - L.8; 8 - Gr. 2; 1-3, 5-6 - strat; 9 - passim).
72
Planşa 17. Hoiseşti - La Pod. Tesle: 1-4; dălţi: 5-10 (tip 1: 5, 8; tip 2: 6, 9; fragmentare: 7, 10).
73
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Planşa 18. Hoiseşti-La Pod. 1-2: nuclee prismatice; 3-11: nuclee amorfe.
74
2 3 1 5 4 6 7 8 9
Planşa 19. Hoiseşti-La Pod. 1-5: lame de silex neretuşate; 6: lamă de obsidian cu lustru ; 7-9: lame de silex cu lustru.
75
2 3 1 5 6 4 7 8 9
Planşa 20. Hoiseşti-La Pod. 1-5: lame de silex neretuşate; 6: lamă de obsidian cu lustru ; 7-9: lame de silex cu lustru.
76
2 3 1 6 4 5 9 7 8
Planşa 21. Hoiseşti-La Pod. 1-7: lame (1-3: retuşate, cu lustru; 4: cu encoche ; 5: cu trunchiere perpendiculară pe axul piesei; 6: cu trunchiere concavă ; 7: cu trunchiere oblică faţă de axul piesei). 8-9 gratoare (8: pe nucleu epuizat; 9: drept pe aşchie).
77
2 1 4 3 5 6 7
Planşa 22. Hoiseşti-La Pod. Gratoare. 1: microgratoar pe aşchie de silex; 3: în evantai pe aşchie de silex; 2,4-6: convexe pe aşchii de silex ; 7: unguiform pe aşchie de silex
78
1 3 2 5 6 4
Planşa 23. Hoiseşti-La Pod. Gratoare pe cap de lamă. 1,4 : duble convexe ; 2 : gratoar-burin ; 3: drept ; 5-6: convexe (5: silex balcanic).
79
2 3 1 4 5 6 7 8
Planşa 24. Hoiseşti-La Pod. Piese de silex. 1-3: lame retuşate, cu lustru; 4: lamă cu encoche ; 6 : gratoar-burin ; 5, 7-8 : gratoare în evantai (5: gratoar dublu; 7: silex
balcanic).
80
1 2 3 4 5
Planşa 25. Hoiseşti-La Pod. Racloare. 1: pe nucleu prismatic ; 2-4: pe aşchii; 5: pe cap de lamă.
81
2 1
3 4
5 6
Planşa 26. Hoiseşti-La Pod. Burine pe cap de lamă: 1-5 (1, 3-5: de unghi ; 2: diedru); 6: burin de unghi pe aşchie.
UNELTE ŞI ARME
82
2 1
3 4
5 6
Planşa 27. Hoiseşti-La Pod. Vârfuri de săgeată : 1-3 : retușe numai pe laturi; 4-6 : retuşe în pojghiţă.
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
83
II.1.c. Determinările traseologice şi importanţa lor pentru reconstituirea activităţilor economice
Traseologia constituie, de mai mult timp, o ramură anexă a cercetării arheologice,
dedicată studiului funcţiilor îndeplinite de uneltele de piatră. Primul pas în acest sens l-a
constituit încercarea de a stabili funcţiile uneltelor preistorice prin analogii etnografice,
pornindu-se de la presupunerea că uneltele de piatră încă în uz la unele populaţii
contemporane îndeplinesc aceleaşi sarcini cu cele cu morfologie identică descoperite prin
cercetări arheologice. Principala problemă ridicată, la acea vreme, de aplicarea acestei
metode a constituit-o absenţa din colecţiile etnografice a numeroase tipuri de unelte
identificate în colecţiile arheologice (GRACE 1989).
Următorul pas l-a constituit analiza comparativă a urmelor de utilizare de pe
uneltele din colecţii etnografice cu cele din colecţiile arheologice. Rezultatele obţinute
sunt considerate în acest moment mai degrabă nule, deoarece, în interpretarea rezultatelor
analizelor efectuate nu s-a ţinut cont de caracteristicile paleo-mediului, paleo-florei şi
paleo-faunei prezente în zona siturilor analizate, constatându-se, mai târziu, că multe din
materialele identificate ca fiind prelucrate cu ajutorul uneltelor preistorice nu existau la
acea dată (GRACE 1989).
S-a constatat astfel necesitatea elaborării de loturi de piese experimentale pentru a
obţine rezultate martor în compararea cu utilajul litic preistoric. Publicarea la Londra, în
limba engleză, în anul 1964 a lucrării cercetătorului rus S.A. Semenov a pus bazele
disciplinei traseologiei în Occident. Prima metodă folosită a constituit-o metoda „low
power approach”, constând în analizarea urmelor de uzură la puteri de mărire scăzute .
Aceasta a fost dezvoltată de un grup de cercetători de la Universitatea Harvard conduşi de
Ruth Tringham (TRINGHAM et alii, 1974), accentul punându-se pe elaborarea unui program
experimental extensiv având drept scop investigarea efectului îndeplinirii unei serii de
sarcini asupra tăişului util al uneltei în formarea urmelor de uzură (în special a
microfracturilor) pe muchia utilă a uneltei. Întrunirea cercetătorilor din acest domeniu în
cadrul conferinţei de la Vancouver, desfăşurată în anul 1977, marchează predominanţa
acestei metode asupra celei numite „high power approach”. În acel an, această din urmă
metodă, care constă din analizarea urmelor de uzură cu ajutorul microscopului, se afla
UNELTE ŞI ARME
84
abia la început, cercetătorii care o utilizau concentrându-şi eforturile asupra definirii a
diferite tipuri de lustru care ar fi putut fi asociate cu prelucrarea unui anumit tip de
material. Tot la această conferinţă a avut loc introducerea unui nou concept metodologic,
„testul orb”2, şi prezentarea rezultatelor acestuia. În anul 1985, în cadrul conferinţei de la
Tübingen, au fost prezentate rezultatele a două astfel de teste, cu rezultate dezamăgitoare.
Acest fapt a dus la dezvoltarea metodei „high power approach”, introducându-se în aria
de interes a acesteia şi studierea microfracturilor. În anul 1987, în cadrul conferinţei de la
Valbonne, au fost prezentate rezultatele unui nou „test orb”, care îmbină studiul
microscopic al lustrului şi al microfracturilor cu metode specifice abordării „low power”,
rezultatele obţinute fiind mult îmbunătăţite. Astfel, în acest moment, metodologia de
cercetare specifică traseologiei caută să îmbine, cât mai strâns, cele două metode (GRACE
1993, 385-386).
∗
După ordonarea pe categorii tipologice a utilajul litic din aşezarea de la Hoiseşti
„La Pod” vom încerca să distingem, pe cale traseologică, funcţionalitatea posibilă a
uneltelor, în cadrul fiecărei de categorii.
Dat fiind numărul mare de piese, am ales, pentru analizarea întregului ansamblu
metoda „low power approach ”, care nu necesită prezenţa unei baze logistice specializate.
Rezultatele obţinute urmează să fie verificate punctual, prin analizarea unor piese
reprezentative, prin metoda „high power approach”, folosind două sisteme diferite de
cuantificare a variabilelor (aceste metode urmează să fie explicate şi detaliate mai jos).
Metoda „low power approach” Această abordare presupune examinarea utilajului litic folosind o putere de mărire
redusă, urmărind, în special, urmele de uzură prezente pe tăişul piesei, cum ar fi
microfracturile sau gradul de rotunjire al acestuia. În studiul nostru ne vom concentra
asupra microfracturilor.
2 Acest tip de test are drept scop verificarea diferitelor metode de cuantificare a variabilelor şi a relevanţei acestora şi constă în realizarea unui lot de piese experimental şi analizarea acestuia de către specialişti care nu au fost implicaţi în procesul experimental.
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
85
Pentru identificarea şi interpretarea urmelor de utilizare prezente pe uneltele care
compun ansamblul utilajului litic şlefuit din aşezarea de la Hoiseşti vom utiliza datele
furnizate de mai multe serii de experimente şi analize efectuate la o putere de mărire
redusă (ODELL, ODELL-VEREECKEN 1980; ODELL 1981). Ideile exprimate în cadrul acestor
studii şi pe care ne fundamentăm demersul nostru, se aplică uneltelor manufacturate din
roci sau minerale rigide, casante, omogene şi izotropice, adică acelor materiale care nu au
tendinţa de a-şi modifica forma de o manieră permanentă atunci când sunt supuse
stresului şi posedă posibilitatea fracturării (ODELL 1981, 198). În general, testele realizate
cu ajutorul acestei metode sugerează faptul că urmele de uzură observabile transced un
tip de rocă, fiind chiar posibilă generalizarea asupra a mai multor varietăţi diferite
(ODELL, ODELL-VEREECKEN 1980, 119).
Variabilele urmărite vor consta în tipurile de fracturi, prezenţa şi dispunerea
striaţiilor şi prezenţa lustrului. Având în vedere limitările impuse de dotările materiale
utilizate pentru realizarea observaţiilor traseologice, cu un microscop binocular Carl
Zeiss aparţinând Institutului de Arheologie Iaşi, singurele variabile ale urmelor de uzură
asupra cărora am putut efectua observaţii detaliate au fost fracturile. Pentru interpretarea
acestora am utilizat terminologia şi metodologia utilizate în cadrul lucrărilor citate mai
sus.
Pentru a facilita înţelegerea metodelor utilizate şi a rezultatelor obţinute, credem
că este necesară definirea şi explicarea unor termeni utilizaţi. De asemenea, pentru
ilustrarea grafică a diferitelor tipuri de fracturi se poate consulta Pl. 28.
În momentul în care o unealtă face contact cu un material şi o anumită presiune
este aplicată, obiectul prelucrat poate fi considerat ca acţionând ca un factor de
deformare, într-o anumită manieră, a laturii utile a uneltei. Forţa utilizată poate fi aplicată
la un număr infinit de unghiuri faţă de latura utilă a uneltei, situaţie în care, în stadiul
actual al cunoştinţelor, pot apărea două tipuri de fracturi.
În cazul în care direcţia forţei exercitate este oblică faţă de latura utilă a uneltei,
aceasta poate îndoi materialul uneltei dincolo de limitele sale de elasticitate cauzând o
fractură prin îndoire (ODELL 1981, 198).
UNELTE ŞI ARME
86
Atunci când direcţia forţei este direcţionată spre corpul principal al uneltei,
constituindu-se, aproximativ, într-o bisectoare a unghiului laturii utile, aceasta poate
opera pe principiul conului Hertzian şi poate cauza o iniţiere tip vârf de con.
Astfel, un prim tip este constituit de fracturile cu terminaţii ascuţite, care rezultă
într-o muchie cu lărgime minimă. Acest tip de fractură este caracteristic pentru facturile
de îndoire.
Al doilea tip este dat de fracturile articulate, care se caracterizează prin curbarea
suprafeţei ventrale spre cea dorsală, acestea întâlnindu-se într-un unghi aproximativ
drept. Acest tip de fractură este produs de aplicarea presiunii sau unei lovituri asupra unei
suprafeţe a laturii uneltei şi este caracteristic fracturilor prin îndoire.
Al treilea tip este definit de fracturile scalare, care se termină printr-o ruptură pe o
singură suprafaţă. Acest tip de fractură este datorat forţelor de îndoire, dar, în cele mai
multe cazuri, prezintă o iniţiere tip vârf de con, cauzată de forţe de percuţie aplicate direct
asupra laturii.
O a patra categorie este formată de fracturile de tip ruptură, caracterizate printr-o
terminaţie care afectează ambele suprafeţe. Acestea sunt cauzate de stresul apărut în urma
unei acţiuni de îndoire şi nu lasă negativ de aşchiere
În ceea ce priveşte determinarea durităţii materialului prelucrat, am optat pentru
utilizarea unei scări cu patru trepte, considerată a fi cel mai bine adaptată la condiţiile
impuse de un astfel de studiu (ODELL, ODELL-VEREECKEN 1980, 101).
Materialele de duritate mică includ produse animale precum carnea, pielea,
grăsimile şi substanţe vegetale moi precum majoritatea tuberculilor, rizomilor, lujeri şi
frunze. Fracturile sunt de obicei mici şi posedă terminaţii ascuţite cu un grad mediu de
definire (pot fi uşor observate, dar nu sunt adânc tăiate în piatră).
Materialele de duritate mică spre medie includ esenţele de lemn moale, în special
conifere, deşi pot fi incluse si materiale mai dure dar flexibile, lăstari proaspeţi. Având în
vedere faptul că materialul prelucrat poate fi uşor penetrat, acesta oferă o arie de contact
cu unealta relativ largă, opunând totuşi o rezistenţă considerabilă. Datorită penetrării
relativ adânci în materialul prelucrat, fracturile sunt de obicei de dimensiuni relativ mari,
cu terminaţii ascuţite şi slab definite, marginile interioare ale acestora fiind vizibile la
microscop. Fracturile pe laturile utile neascuţite sunt puţin invazive.
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
87
Materialele cu duritate medie spre mare includ esenţele de lemn tare (ex. stejar),
precum şi corn umezit sau os proaspăt. Fracturile au de obicei terminaţii articulate, de
mărime medie spre mare, fiind foarte posibilă şi apariţia striaţiilor şi lustrului.
Materialele de duritate mare includ de obicei osul şi cornul, ca şi lemnul uscat de
esenţă tare. Fracturile au terminaţii scalare, de mărime medie spre mare; în mod frecvent
acestea retează tăişul laturii utile. Deşi lustrul şi striaţiile se dezvoltă, acestea sunt
frecvent îndepărtate de urmele de uzură extensive.
Pentru stabilirea funcţionalităţilor posibile ale fiecărei categorii de unelte din
cadrul utilajului litic cioplit, am urmărit trei variabile relevante pentru stabilirea unor
clase funcţionale: 1) planul tăişului utilizat, 2) prezenţa/absenţa retuşelor, 3) unghiul
laturii utilizate (BANDY, 19943), observaţiile fiind efectuate cu o lupă cu distanţa focală
f = 100 mm.
Modul de clasificare al fiecărei variabile în parte a fost stabilit în mod arbitrar şi îl
vom prezenta mai jos (BANDY, 1994):
I. Planul tăişului: 1. drept 2. concav 3. convex 4. triunghiular 5. neregulat 6. denticulat
II. Retuşele: 1. absente 2. unifaciale 3. bifaciale
III. Unghiul laturii utile:
1. 15-450 2. 45-750 3. 75-1050 4. Variabil
Variabila I: Planul tăişului. Este definită de limita laturii utile a piesei privită de
sus. Se presupune, în general, că tăişurile concave au fost folosite într-o mişcare
3 Dat fiind faptul că ne aflăm la primul demers de acest fel şi că acesta necesită un grad înalt de specializare, am ales să respectăm întocmai metodologia de lucru a autorului lucrării citate
UNELTE ŞI ARME
88
transversală, pentru a prelucra obiecte de dimensiuni mici şi formă alungită (mânere, ace,
împungătoare). Cele mai probabile utilizări ale tăişurilor drepte şi convexe par să fi fost
tăierea, fierăstruirea, netezirea unei serii întregi de materiale.
Variabila II: Retuşele. Această variabilă trebuie luată în calcul, deoarece cioplirea
intenţionată a tăişului, pentru a crea o morfologie specifică a laturii utile, creează
microfracturi care pot influenţa rezultatul analizei piesei: în unele cazuri, microfracturile
rezultate în urma retuşării pot fi confundate cu cele datorate utilizării piesei, de asemenea,
până în acest moment, nu s-a pus la punct un sistem coerent de criterii obiective care să
permită deosebirea strictă între retuşele intenţionate şi cele datorate utilizării.
Variabila III: Unghiul laturii utilizate. Această variabilă se referă la unghiul
laturii utilizate şi/sau retuşate. La stabilirea valorii acestei variabile se ia în considerare
cea mai mare valoare posibilă a acelei porţiuni a laturii care prezintă cele mai intense
urme de utilizare. Relevanţa valorii acestei variabile constă în presupunerea că unghiurile
mici (15-450) au fost folosite în acţiuni de tăiere a materialelor moi4, în timp ce unghiurile
mai mari au fost utilizate pentru tăierea sau prelucrarea unor materiale mai dure.
Intersectarea acestor trei variabile formează o clasă de unelte. În cadrul fiecărei
clase de unelte a fost urmărită frecvenţa microfracturilor şi modul de distribuire a
acestora.
Aşa cum o dovedeşte o serie întreagă de studii, modul de distribuire unifacial sau
bifacial al microfracturilor este relevant pentru stabilirea mişcării presupuse de utilizarea
uneltei. Astfel, mişcările transversale creează microfracturi unifaciale pe suprafaţa piesei
opusă celei aflate în contact cu materialul lucrat. Mişcările longitudinale produc
microfracturi distribuite bifacial.
Cuantificarea distribuţiei microfracturilor în cadrul fiecărei clase de unelte
produce două seturi de valori procentuale, relevante din punct de vedere funcţional: PMB
(Procentajul Microfracturilor Bifaciale) şi PMC (Procentajul Microfracturilor într-o
Clasă).
4 Pentru definirea durităţii materialelor prelucrate cu ajutorul uneltelor de silex am ales schema propusă de R. Grace (GRACE 1989). Astfel, materiale moi sunt: carnea, plantele, coaja de copac, lemn verde de esenţă moale, piele proaspătă; materiale cu duritate medie sunt: lemn (altul decât cel menţionat mai sus), peşte, corn înmuiat, piele uscată; materiale dure sunt: corn uscat, os, cochilii.
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
89
Primul set de valori (PMB) este relevant din punctul de vedere al determinării
modului de acţiune al unei clase de unelte, acesta reprezentând câtul dintre numărul
laturilor cu microfracturi bifaciale şi suma numerelor laturilor cu microfracturi bifaciale
şi muchiilor cu microfracturi unifaciale.
Al doilea set de valori (PMC) este relevant din punctul de vedere al determinării
durităţii materialului prelucrat de o anumită clasă de unelte. Această valoare se calculează
împărţind suma numerelor muchiilor cu microfracturi bifaciale şi unifaciale la numărul
total al muchiilor utilizate în cadrul unei clase de unelte.
Metoda „high power approach” Această metodă presupune examinarea utilajului litic utilizând o putere de mărire
ridicată (în cazul nostru 200X), realizată cu ajutorul unui microscop electronic. Acest tip
de abordare presupune urmărirea unei întregi serii de factori, în funcţie de metoda de
interpretare folosită. De asemenea, piesele implicate în acest tip de studiu necesită o
curăţare specială, pentru îndepărtarea tuturor urmelor organice de pe suprafaţa examinată
şi care ar putea împiedica sau cauza erori de interpretare.
În ceea ce priveşte interpretarea rezultatelor obţinute cu ajutorul acestui tip de
abordare, am folosit două metode diferite, pentru a avea, în felul acesta, posibilitatea de a
ne verifica rezultatele.
Metoda Grace5 Această metodă presupune utilizarea unei fişe standard de observaţii.
Caracteristicile urmărite sunt atât de ordin macroscopic, cât şi microscopic.
Caracteristici macroscopice:
Granulaţia materiei prime trebuie urmărită de la bun început, deoarece, pe o piesă
realizată dintr-o materie primă cu granulaţie mare, urmele de uzură apar şi se dezvoltă
mai greu.
5 Această metodă nu este întâlnită în literatura de specialitate sub un nume specific, dar, pentru coerenţa lucrării, noi am ales să folosim acest nume deoarece acest model de interpretare a fost elaborat şi prezentat pe larg de Roger Grace (GRACE 1989).
UNELTE ŞI ARME
90
Topografia suprafeţei observate joacă, de asemenea, un rol important, deoarece
prezenţa unor neregularităţi (ex: unde de şoc datorate desprinderii de pe nucleu) pe
suprafaţa piesei poate afecta modul de distribuire a urmelor de utilizare.
Înainte de examinarea microscopică se stabileşte, de asemenea, morfologia piesei.
Caracteristicile luate în considerare sunt: unghiul laturii utilizate, lungimea laturii
utilizate, grosimea piesei, profilul şi forma laturii utilizate.
Profilul laturii utilizate este definit ca forma pe care acesta o are în plan şi poate fi
convex, concav sau drept. Pentru stabilirea unor valori obiective, acesta se calculează
aplicând latura utilizată pe un grafic milimetric şi aliniind-o pe axa Y şi împărţind
perpendiculara la orizontală. Valoarea perpendicularei este dată de valoarea maximă a
distanţei dintre latura utilizată şi axa Y (valoarea acesteia se citeşte pe axa X), în timp ce
valoarea orizontalei este dată de valoarea maximă dintre capetele laturii utilizate. Pentru
laturi convexe aceste valori sunt pozitive, pentru laturi concave sunt negative, în timp ce
0 indică un profil drept.
Forma laturii utilizate se calculează împărţind lăţimea la lungime, unde lăţimea
este valoarea maximă laterală a piesei aplicate pe graficul milimetric având ca bază latura
utilizată, în timp ce lungimea este definită ca valoarea maximă pe verticală a piesei. Cu
cât această valoare este mai ridicată, cu atât piesa este mai potrivită utilizării pe un
material dur.
Următoarele caracteristici macroscopice urmărite sunt urmele de uzură ventrale şi
dorsale. Se stabileşte astfel densitatea macro-fracturilor pe 10 mm de latură utilizată,
înregistrarea făcându-se ca >5/10 mm sau <5/10 mm. În cazul în care densitatea macro-
fracturilor este mai mică de 5/10 mm, este foarte probabil ca acestea să nu se datoreze
utilizării laturii.
În continuare se determină tipul de macro-fracturi. Acestea pot fi de tip solzi,
rupturi sau gradate.
Macro-fracturile de tip solzi sunt produse de spărtura concoidală tipică pentru
silex, fiind produse de aplicarea presiunii sau unei lovituri asupra unei suprafeţe a laturii
uneltei şi lasă o urmă de aşchiere care este negativul aşchiei desprinse.
Rupturile apar ca fracturi semicirculare, fiind cauzate de stresul apărut în urma
unei acţiuni de îndoire şi nu lasă negativ de aşchiere.
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
91
Fracturile gradate se termină abrupt într-o terminaţie articulată, prezintă negativ
de aşchiere scalar şi sunt adesea produse de percuţia aplicată direct pe latură.
Pe aceeaşi latură utilizată pot să apară şi combinaţii între cele trei tipuri de fracturi
descrise mai sus.
Se înregistrează apoi gradul de rotunjire a laturii utilizate şi prezenţa sau absenţa
lustrului.
Înregistrările datelor microscopice se referă la prezenţa şi densitatea fracturilor, la
tipul acestora, la rotunjirea şi micro-topografia laturii utilizate (valorile conform cărora se
fac aceste înregistrări sunt aceleaşi cu cele prezentate mai sus). Urmează apoi
înregistrarea caracteristicilor microscopice ale lustrului.
Prima caracteristică urmărită o constituie distribuţia lustrului, aceasta putând fi
continuă, intermitentă sau absentă. Se stabileşte apoi tipul de distribuţie a lustrului, acesta
putând fi depărtat de muchie, intermitent, doar pe muchie/regulat, doar pe
muchie/neregulat, diferenţiat sau absent. Această caracteristică (corelată cu altele) ajută la
stabilirea tipului de material lucrat ca şi la mişcarea utilizată.
Exemple:
a) În cazul unei piese cu o micro-topografie striată, prezenţa lustrului doar pe
proeminenţe poate indica o duritate ridicată a materialului prelucrat, în timp ce prezenţa
lustrului şi în depresiuni poate indica prelucrarea unui material cu proprietăţi elastice şi
cu o duritate relativ scăzută
b) În cazul în care, pe o latură retuşată, cu un unghi obtuz, se observă o matrice
intermitentă de distribuţie a lustrului, se poate presupune o mişcare de utilizare
transversală, cu un unghi de contact mare.
Următoarea caracteristică înregistrată o constituie gradul de răspândire a lustrului.
Categoriile după care acesta se cuantifică sunt: doar pe tăiş, <0,5D, >0,5D, absent. „D”
reprezintă diametrul câmpului de vedere la microscop, care este egal cu 800 μm. În cazul
în care se lucrează la o rezoluţie de 200X, <0,5D reprezintă valori cuprinse între 100 şi
400 μm, iar >0,5D reprezintă valori ce depăşesc 400 μm. Această caracteristică constituie
un indicator asupra extinderii suprafeţei de contact a piesei cu materialul prelucrat,
UNELTE ŞI ARME
92
furnizând, de asemenea, date asupra durităţii materialului lucrat, ca şi asupra unghiului de
contact al piesei.
În continuare se înregistrează tipul trăsăturilor liniare. Acestea sunt definite ca
linii de lustru, criteriul de clasificare fiind orientarea faţă de tăişul piesei, categoriile
rezultate fiind: paralele, perpendiculare, unghiulare sau absente, prezenţa concomitentă a
câte două din primele trei categorii enumerate fiind, de asemenea, posibilă.
Următoarea caracteristică urmărită a lustrului o constituie dezvoltarea acestuia,
fiind dată de perioada de utilizare a uneltei şi de materialul pe care aceasta este folosită.
Categoriile sunt: elemente individuale, elemente conectate, continuu, liniar sau absent.
Corelarea tuturor caracteristicilor enumerate mai sus permite avansarea unei
ipoteze asupra utilităţii uneltei, a materialului prelucrat şi a unghiului de contact.
Metoda Yamada şi Sawada6
Această metodă presupune utilizarea a zece indicatori macro- şi microscopici, a
căror cuantificare permite avansarea unor ipoteze privind funcţia probabilă a uneltei
analizate, cu precizarea direcţiei de utilizare şi a tipului de material prelucrat.
Primul indicator îl constituie răspândirea de la muchie a lustrului, categoriile de
clasificare fiind: doar pe muchie, <200μm, <500μm, <1,0mm, 1,00mm<, absent de pe
muchie. Acest indicator este relevant în stabilirea durităţii materialului prelucrat.
Următorii doi indicatori urmăresc stabilirea micro- şi macroprofilului piesei
studiate. Categoriile de clasificare ale acestora sunt: bombat, intermediar sau plat.
Stabilirea acestor caracteristici ajută procesul de interpretare prin minimalizarea
influenţei pe care micro- sau macro-topografia suprafeţei studiate o poate avea asupra
modului de răspândire a lustrului şi poate furniza indicii asupra durităţii materialului
prelucrat.
Al patrulea indicator urmărit îl constituie penetrarea lustrului în depresiuni.
Categoriile de clasificare sunt: masivă, intermediară sau uşoară. Acest indicator ajută la
stabilirea durităţii şi/sau a proprietăţilor elastice ale materialului prelucrat.
6 Această metodă de cuantificare a rezultatelor examinării microscopice a fost publicată şi detaliată pe larg de către cercetătorii Shoh Yamada şi Atsushi Sawada (YAMADA, SAWADA 1993)
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
93
Al cincilea indicator urmărit îl constituie matricea de distribuire a lustrului,
categoriile de clasificare fiind: extensivă, liniară sau cu pete. Şi acest indicator furnizează
informaţii asupra durităţii şi/sau a proprietăţilor elastice ale materialului prelucrat.
Al şaselea indicator urmăreşte matricea invazivă a lustrului, pentru clasificarea
acesteia existând trei categorii: distinctă, intermediară, gradată. Acest indicator furnizează
informaţii asupra durităţii şi/sau proprietăţilor elastice ale materialului prelucrat.
Al şaptelea indicator serveşte la stabilirea gradului de netezire a suprafeţei
lustruite, existând trei categorii de clasificare: netedă, intermediară, aspră. Acest indicator
ajută la stabilirea texturii suprafeţei materialului lucrat.
Al optulea indicator îl constituie numărul de adâncituri prezente pe suprafaţa
lustruită. Categoriile după care acesta este cuantificat sunt: mare, intermediar, mic. Şi
acest indicator ajută la stabilirea texturii suprafeţei materialului lucrat.
Al nouălea indicator este constituit de modul de striere a suprafeţei lustruite,
tipurile întâlnite fiind: filled-in, striată, lustru liniar, extrem de fină. Şi aceste caracteristici
sunt date de textura suprafeţei materialului lucrat.
Ultimul indicator urmăreşte stabilirea gradului de uzură a laturii utilizate,
categoriile de clasificare a acestuia fiind: mare, uşor, nedetectat.
Rezultatele observaţiilor sunt cuantificate şi interpretate pe baza tabelelor
procentuale elaborate de autorii acestei metode (YAMADA, SAWADA 1993, 449-451).
Rezultate ale determinărilor traseologice
Rezultatele metodei „low power approach”
Utilajul litic şlefuit7 Grupa topoare
Tip.1 Din punctul de vedere al descoperirilor de la Hoiseşti, acestui tip îi aparţine
o singură piesă, întreagă, cu urme de uzură sub forma fracturilor de tip rupturi, de mici
dimensiuni, situate pe latura utilă. Pe capătul proximal prezintă lustru rezultat în urma
prinderii în coadă. Datorită caracteristicilor morfologice şi caracterului de unicat în cadrul
acestui tip, nu putem preciza tipul de activitate în care a fost implicată această piesă.
7 Pentru o privire sintetică asupra asupra distribuţiei diferitelor tipuri de urme de uzură de pe latura utilă a uneltelor de piatră şlefuită se poate consulta tabelul nr. 3.
UNELTE ŞI ARME
94
Tip 2. În două din cele trei cazuri în care s-a păstrat latura utilă a uneltei, s-a
constatat prezenţa predominantă, pe ambele suprafeţe, a fracturilor articulate şi scalare de
dimensiuni mari, în unul din cele două cazuri fiind remarcată şi prezenţa unifacială a
lustrului. Aceste caracteristici ale urmelor de uzură indică utilizarea uneltelor într-o
mişcare de retezare asupra unui material de duritate relativ mare. Datorită fie distrugerii
capătului proximal al uneltei în unele cazuri, fie limitărilor de ordin logistic în alte cazuri,
nu am putut efectua observaţii asupra urmelor de uzură care ar fi putut indica prinderea
uneltelor în coadă.
Grupa tesle Teslele se caracterizează prin preponderenţa fracturilor articulate şi de tip rupturi,
acestea fiind prezente în special pe suprafaţa dorsală. Acest fapt, coroborat cu prezenţa, în
majoritatea cazurilor, a lustrului pe suprafaţa ventrală şi a striaţiilor cu orientare oblică
faţă de latura utilă, indică utilizarea acestui tip de unealtă în acţiuni diverse, variind de la
cioplire la fasonare. Singurele constante determinabile din punctul de vedere al urmelor
de uzură le constituie prelucrarea unui material cu duritate medie spre mare (categorie în
care se încadrează lemnul de esenţă tare) ca şi prinderea acestui tip de unealtă într-o
coadă.
Grupa dălţi Tip 1. Urmele de uzură, caracterizate prin prezenţa lustrului, a fracturilor de tip
rupturi de mici dimensiuni şi a striaţiilor perpendiculare pe latura utilă a uneltei, nu par a
fi specifice nici unei acţiuni din cele descrise de programele experimentale la care ne
raportăm. Totuşi, fracturile de tip rupturi, de mici dimensiuni, rezultate în urma
exercitării unor forţe de torsiune ca şi prezenţa striaţiilor perpendiculare pe latura utilă,
par a indica utilizarea acestui tip de unealtă într-o acţiune de crestare (ODELL 1981, 202).
Urmele de lustru observate pe capătul proximal al piesei întregi indică fixarea acesteia
într-un mâner.
Tip 2. Urmele de uzură identificate sunt caracterizate prin prezenţa lustrului şi
absenţa aproape totală a fracturilor. Această observaţie coroborată cu morfologia tipică a
acestui tip de unealtă ne face să credem că piesele respective au fost implicate, cel mai
probabil, în acţiuni de răzuire asupra unui material de duritate medie. Analiza capetelor
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
95
proximale ale uneltelor indică prinderea într-un mâner a unei piese, în timp ce, pentru cea
de a doua piesă, modul de distribuţie a lustrului poate indica puncte de prehensiune.
Tabel 3. Distribuţia diferitelor tipuri de urme de uzură de pe latura utilă a uneltelor de piatră şlefuită.
UNELTE ŞI ARME
96
Utilajul litic cioplit Dat fiind faptul că baza logistică pe care am avut-o la dispoziţie pentru aplicarea
acestei metode de studiu nu s-a dovedit a fi în totalitate adecvată cerinţelor pentru utilajul
litic cioplit, rezultate interpretabile am obţinut doar pentru două clase de unelte, şi anume
1.1.1. (uneltele cu planul laturii utile drept, neretuşate, cu unghiul laturii situat între 15 şi
450) şi 1.1.2. (uneltele cu planul laturii utile drept, neretuşate, cu unghiul situat între 45 şi
750).
În clasa 1.1.1. (constituită exclusiv din lame cu profilul laturii utile drept,
neretuşate şi cu unghiul laturii utile sub 450) s-a încadrat un număr de 47 de piese
însumând un total de 79 tăişuri utilizate. Calculând, pentru această clasă Procentajul
Microfracturilor Bifaciale (PMB) şi Procentajul Microfracturilor într-o Clasă (PMC)
obţinem următoarele valori: PMB=0,59 şi PMC= 0,68. Comparând valoarea PMB
obţinută de noi cu cea oferită de experimentele efectuate de Akoshima (AKOSHIMA 1987,
fig.9.4 apud BANDY 1994) constatăm că aceasta este foarte apropiată de cea dată de
utilizarea uneltei într-o mişcare longitudinală, pe un material de duritate mică (valoarea
dată de Akoshima în acest caz este de 0,60). Acest rezultat este confirmat şi de analiza
microscopică a piesei nr. 115 (din această clasă), prezentat mai jos. Comparând, însă,
valoarea PMC obţinută de noi cu valorile oferite de Richards (RICHARDS 1988, tabel 28 apud
BANDY 1994) în urma unei serii de experimente, constatăm că acest indice indică un
material cu duritate medie spre mare (la Richards PMC=0,57 pentru materiale cu duritate
medie spre mare şi PMC=1,00 pentru materiale cu duritate mare). Această anomalie8 pare
a indica existenţa unei erori, fie în interpretarea datelor, fie în însuşi procesul
metodologic de obţinere a datelor. Din această cauză am refăcut de încă două ori analiza
pieselor, obţinând, de fiecare dată aceleaşi rezultate. În final, am hotărât să refacem
analiza pieselor incluzând o a patra variabilă, şi anume dimensiunea piesei analizate.
Astfel, am împărţit piesele din această clasă în două grupe: microlitice şi piese de 8 Trebuie mereu de ţinut cont de faptul că această clasă conţine unelte cu laturile neretuşate şi al căror unghi este sub 450, deci puţin susceptibile, prin însăşi morfologia lor, de a fi folosite pe materiale cu duritate crescută. O cauză independentă de modul de utilizare al uneltelor, şi care poate influenţa valoarea PMC o constituie procesele post-depoziţionale (după abandonarea/dezafectarea uneltei). O diferenţă atât de mare ar fi putut fi explicată prin situarea nivelului de cultură în sau imediat sub nivelul arabil, fapt care nu este valabil în cazul aşezării de la Hoiseşti. De asemenea, metodologia de lucru pe şantier precum şi împachetarea şi prelucrarea individuală a pieselor au redus la minimum influenţa proceselor post-excavare asupra suprafeţelor pieselor.
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
97
dimensiuni mijlocii şi mari (macrolitice). Reanalizarea separată a uneltelor microlitice (în
număr de 17) din clasa 1.1.1. a dat următoarele rezultate: PMB=0,21, PMC=0,51.
Comparând aceste rezultate cu cele oferite de experimentele efectuate de Richards (la
Richards, pentru materiale de duritate mică spre medie PMC=0,48, iar pentru materialele
cu duritate medie spre mare PMC=0,57) constatăm că se apropie de valorile care indică o
mişcare de utilizare transversală pe un material de duritate medie. Raportându-ne la
rezultatul analizei microscopice efectuat pe o piesă din acest lot (I.16) constatăm că
rezultatul acesteia pare a confirma interpretarea noastră şi ne permite să avansăm ca
probabilitate preferenţială prelucrarea lemnului. Pentru uneltele de mărimi mijlocii şi
mari valorile rezultate au fost: PMB=0,72 şi PMC=0,55. Observăm că modificarea
valorilor în acest caz vine să întărească prima noastră constatare, creşterea valorii PMB
indicând creşterea incidenţei fracturilor bifaciale (marcator al mişcărilor longitudinale),
iar noua valoare a PMC indică utilizarea acestui tip de unelte pe un material de duritate
moale spre medie (într-o clasificare pe patru trepte de duritate, în această categorie se
încadrează şi gramineele).
În clasa 1.1.2. (constituită din lame cu profilul laturii utile drept, neretuşate şi cu
unghiul laturii utile cuprins între 45-750) s-a încadrat un număr de nouă piese, însumând
un total de 13 tăişuri utile. Pentru această clasă s-au obţinut următoarele valori: PMB=0 şi
PMC=0,69. Valoarea 0 a PMB indică prezenţa exclusivă, în cadrul acestei clase, a
retuşelor unifaciale indicând astfel ca direcţie de mişcare preferenţială cea transversală.
Valoarea PMC indică prelucrarea unui material de duritate medie (posibil medie spre
mare), categorie în care se pot încadra lemnul sau pielea uscată.
În mod special ne-am concentrat atenţia asupra a trei lame, încadrabile în clasa
1.1.1., dar care prezintă caracteristici ale uzurii cu totul speciale. Acestea se deosebesc de
restul lotului analizat printr-un lustru puternic (tipic inserţiilor de seceră), distribuit
bifacial pe întreaga lungime a laturii utilizate. Urmele de uzură sub forma
microfracturilor sunt însă atipice pentru atribuirea utilităţii de inserţie de seceră. Acestea
se caracterizează printr-o rotunjire puternică a tăişului laturii utile şi prin prezenţa masivă
a rupturilor şi fracturilor gradate. Aceşti indici, corelaţi cu caracteristicile morfologice
unitare ale celor trei piese (lungimea cuprinsă între trei şi patru centimetri şi lăţimea de
aproximativ doi centimetri), dau ca utilizare probabilă pentru aceste piese inserţia de
UNELTE ŞI ARME
98
tribulum (placă de treierat), piesele analizate de noi fiind identice cu cele atestate ca
îndeplinind această funcţie în situl de la Karanovo (SKAKUN 1993, 366-367).
Rezultatele metodei „high power approach” Pentru studierea pieselor conform acestei metode, am avut acces la două tipuri
diferite de microscop electronic metalografic cu refracţie. Pentru un prim lot de piese s-a
încercat analizarea cu un microscop IOR-MC9 dotat cu cameră video pentru capturarea
imaginilor. Datorită rezultatelor slabe obţinute ( datorate dificultăţii obţinerii focalizării la
o rezoluţie de 200X), am încercat analizarea pieselor la un microscop de acelaşi tip,
produs de Carl Zeiss, dotat cu cameră video pentru capturarea imaginilor. În cele ce
urmează, prezentăm fişele de observaţie ale fiecărei piese în parte (în ordinea efectuării
analizelor), conform celor două metode, deja prezentate, de înregistrare şi cuantificare a
datelor. Piesele prezentate sunt identificate conform numărului de inventar.
Trebuie să adăugăm că în acest studiu am inclus piesele pentru care marja de
eroare în interpretare se situează sub 30%.
Piesa nr. I.115 (Pl. 29) Fişă de observaţii (după sistemul S. Yamada şi A. Sawada)
Nr.: I.115 Tip.: Lamă 1. Răspândire de la muchie: 1.0 mm< 2. Micro profil: bombat 3. Macro profil: bombat 4. Penetrare în depresiuni: masivă 5. Matrice de distribuire: cu pete 6. Matrice invazivă: graduală 7. Netezimea suprafeţei lustruite: netedă 8. Numărul de adâncituri: intermediar 9. Tip de striere: liniar 10. Grad de uzură: mare Concluzii: funcţie probabilă: tăiat/ferăstruit plante non-lemnoase (inserţie seceră).
Fişă de observaţii (după R. Grace) Nr. I.115
Granulaţia: medie Topografia: plată
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
99
Morfologia piesei: - unghiul muchiei: 100
- lungimea: 5,4 cm - grosimea: 0,4cm - profilul: +0,15 -forma: 0,75
Urme de uzură macro dorsal/ventral: - fracturi: <5/10mm - tip de fracturi:rupturi - rotunjire: uşoară - luciu: prezent
Urme de uzură micro ventral: - fracturi: absente - rotunjire: puternică - micro-topografie: plată - distribuirea micro-lustrului: continuă - tipul de distribuţie: asimetric - grad de răspândire: >0,5D - trăsături liniare: paralele - striaţii: paralele - dezvoltarea lustrului: C Concluzii: unealtă folosită într-o mişcare de tăiere uni/bi-direcţională la un unghi de aprox. 900 faţă de planul piesei, pe un material cu duritate mică (plante non-lemnoase) funcţie probabilă: inserţie seceră. Unii cercetători, pe baza experimentelor, asociază prezenţa striaţiilor în formă de cometă cu orientare paralelă cu muchia uneltei cu acţiunea de secerare a gramineelor domestice (KOROBKOVA 1993, 373 şi fig.2:2) Piesa nr. I.28 (Pl. 30) Fişă de observaţii (după sistemul S. Yamada şi A. Sawada)
Nr.: I.28. Tip: lamă. 1. Răspândire de la muchie: 1.0 mm< 2. Micro profil: intermediar 3. Macro profil: bombat 4. Penetrare în depresiuni: intermediară 5. Matrice de distribuire: cu pete 6. Matrice invazivă: graduală 7. Netezimea suprafeţei lustruite: netedă 8. Numărul de adâncituri: intermediar 9. Tip de striere: „filled-in” 10. Grad de uzură: mare Concluzii: unealtă folosită într-o mişcare de tăiere/ferestruire a unui material lemnos.
UNELTE ŞI ARME
100
Fişă de observaţii (după R. Grace) Nr. I.28 (poziţia 7)
Granulaţia: medie Topografia: plată Morfologia piesei: - unghiul muchiei: 470
- lungimea: 4,8 cm - grosimea: 0,5cm - profilul: +0,09 - forma: 2,1
Urme de uzură macro dorsal/ventral: - fracturi: <5/10mm - tip de fracturi:rupturi+gradate - rotunjire: puternică - luciu: prezent Urme de uzură micro ventral: - fracturi: <5/5mm - rotunjire: puternică - micro-topografie: plată - distribuirea micro-lustrului: continuă - tipul de distribuţie: asimetric - grad de răspândire: >0,5D - trăsături liniare: paralele - striaţii: paralele - dezvoltarea lustrului: C Concluzii: unealtă folosită pe un material de duritate medie (în acest caz cel mai probabil este lemnul), într-o mişcare unidirecţională de tăiere (cel mai probabil negativă), la un unghi de 900 faţă de planul piesei. Piesa nr. I.16 (Pl. 31) Fişă de observaţii (după sistemul S. Yamada şi A. Sawada) Nr.: I.16. Tip: Lamă. 1. Răspândire de la muchie: <200 ηm 2. Micro profil: bombat 3. Macro profil: bombat 4. Penetrare în depresiuni: intermediară 5. Matrice de distribuire: extensivă
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
101
6. Matrice invazivă: intermediară 7. Netezimea suprafeţei lustruite: intermediară 8. Numărul de adâncituri: mare 9. Tip de striere: „filled-in” 10. Grad de uzură: mare Concluzii: unealtă utilizată într-o mişcare transversală pe un material de duritate medie.
Fişă de observaţii (după R. Grace) Nr. I.16 (poziţia 1)
Granulaţia: medie Topografia: plată Morfologia piesei: - unghiul muchiei: 220
- lungimea: 3,2 cm - grosimea: 0,2cm - profilul: 0 - forma: 1,92 Urme de uzură macro dorsal/ventral: - fracturi: <5/10mm - tip de fracturi:rupturi - rotunjire: puternică - luciu: absent
Urme de uzură micro ventral: - fracturi: <5/5mm - rotunjire: puternică - micro-topografie: plată - distribuirea micro-lustrului: continuă - tipul de distribuţie: simetric - grad de răspândire: >0,5D - trăsături liniare: absente - striaţii: unghiulare - dezvoltarea lustrului: B+ Concluzii: unealtă folosită într-o mişcare transversală pe un material de duritate medie (în acest caz cel mai probabil este lemnul), la un unghi mic al planului piesei faţă de materialul lucrat. Gradul de dezvoltare a lustrului indică o perioadă relativ scurtă de utilizare. Piesa nr. I.31 (Pl. 32)
Fişă de observaţii (după sistemul S. Yamada şi A. Sawada) Nr.: I.31. Tip: Gratoar pe lamă.
UNELTE ŞI ARME
102
1. Răspândire de la muchie: 1.0 mm< 2. Micro profil: intermediar 3. Macro profil: plat 4. Penetrare în depresiuni: masivă 5. Matrice de distribuire: cu pete 6. Matrice invazivă: intermediară 7. Netezimea suprafeţei lustruite: netedă 8. Numărul de adâncituri: intermediar 9. Tip de striere: „filled-in” 10. Grad de uzură: mare Concluzii: unealta a fost folosită pe un material de duritate medie (probabil piele), într-o mişcare transversală.
Fişă de observaţii (după R. Grace) Nr. I.31. (poziţia 3)
Granulaţia: mică Topografia: plată Morfologia piesei: - unghiul muchiei: 730
- lungimea: 4,5 cm - grosimea: 0,4cm - profilul: +0,06 - forma: 1,6
Urme de uzură macro dorsal/ventral: - fracturi: >5/10mm - tip de fracturi:rupturi+concoidale (solzi) - rotunjire: puternică - luciu: prezent
Urme de uzură micro ventral: - fracturi: >5/5mm - rotunjire: puternică - micro-topografie: plată - distribuirea micro-lustrului: continuă - tipul de distribuţie: asimetric - grad de răspândire: >0,5D - trăsături liniare: absente - striaţii: paralele+unghiulare - dezvoltarea lustrului: C Concluzii: unealta a fost folosită pe un material de duritate medie (probabil piele9), într-o mişcare transversală cu unghi mic al suprafeţei lucrate faţă de planul piesei.
9 Discuţiile ridicate de interpretarea acestei piese vor fi prezentate pe larg în subcapitolul următor.
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
103
Piesa nr. I.50 (Pl. 33) Fişă de observaţii (după sistemul S. Yamada şi A. Sawada) Nr.: I.50. Tip: Gratoar dublu pe lamă. 1. Răspândire de la muchie: < 500 μm 2. Micro profil: intermediar 3. Macro profil: plat 4. Penetrare în depresiuni: uşoară 5. Matrice de distribuire: extensivă 6. Matrice invazivă: distinctă 7. Netezimea suprafeţei lustruite: netedă 8. Numărul de adâncituri: multe 9. Tip de striere: extrem de fină 10. Grad de uzură: uşor Concluzii: unealta a fost folosită într-o mişcare transversală, pe un material de duritate mare (posibil os). Fişă de observaţii (după R. Grace) Nr. I.50. (poziţia 6)
Granulaţia: mică Topografia: plată Morfologia piesei: - unghiul muchiei: 760
- lungimea: 7,8 cm - grosimea: 0,5cm - profilul: +0,03 - forma: 5,28
Urme de uzură macro dorsal/ventral: - fracturi: <5/10mm - tip de fracturi:rupturi+concoidale (solzi) - rotunjire: uşoară - luciu: absent
Urme de uzură micro ventral: - fracturi: <5/5mm - rotunjire: puternică - micro-topografie: plată - distribuirea micro-lustrului: continuă - tipul de distribuţie: pe muchie/simetric - grad de răspândire: >0,5D - trăsături liniare: absente - striaţii: absente - dezvoltarea lustrului: B+
UNELTE ŞI ARME
104
Concluzii: unealta a fost folosită într-o mişcare transversală pe un material de duritate mare (posibil os), la un unghi mic al planului piesei faţă de materialul lucrat. Dezvoltarea lustrului indică o folosire de scurtă durată.
∗
De la început trebuie să precizăm că această încercare de studiu traseologic
constituie un demers personal, pentru a testa simpla fezabilitate a unei astfel de idei. Din
această cauză demersul nostru a fost îngrădit atât de aspecte financiare cât şi de ordin
logistic, limitări pe care le-am simţit atunci când a sosit momentul propriului nostru
bilanţ.
Reamintind, din nou, că rezultatele noastre se află sub semnul probabilităţii, vom
prezenta, în cele ce urmează, concluziile desprinse în urma studiului traseologic efectuat
asupra unor piese din silex cioplit provenite din aşezarea de la Hoiseşti – „La Pod”.
Pentru a uşura înţelgerea concluziilor, dat fiind faptul că termenii utilizaţi pentru
definirea mişcărilor de prelucrare a materialului sunt traduşi din limba engleză şi termenii
originali prezintă un grad mare de specificitate, am ales să îi ilustrăm în Pl. 34.
În ceea ce priveşte lamele neretuşate, analizele macroscopice şi microscopice
relevă implicarea acestui tip de unelte în acţiuni presupunând atât mişcări longitudinale,
cât şi mişcări transversale, materialul implicat fiind unul cu duritate mică. Mişcările
longitudinale, care implică acţiuni de tăiere sau fierăstruire par a fi specifice lamelor cu
dimensiuni ce depăşesc în lungime 4 cm şi cu un unghi al laturii utile situat sub 450.
Conform datelor oferite de analiza microscopică a piesei nr. I.115, constatăm că
printre materialele prelucrate cu ajutorul acestui tip de unealtă se numără şi gramineele
cultivate, acest fapt atestând şi pe această cale practicarea agriculturii de către locuitorii
aşezării. Mişcările transversale par, în schimb, să se asocieze cu lamele de dimensiuni
microlitice (sub 4 cm lungime) şi cu prelucrarea unui material cu duritate sporită.
Specificul dat de morfologia uneltei, şi anume unghiul mic (sub 450) al laturii utile ne
permite să avansăm ipoteza conform căreia acest tip de lamă este utilizat pe lemn verde
într-o acţiune specifică de cioplire-aşchiere. Putem deci, presupune mai departe, că acest
tip de unealtă era utilizat pentru şlefuirea, fasonarea sau chiar decojirea a diverse obiecte
de lemn, foarte probabil de dimensiuni mici. Presupunerea noastră este confirmată şi de
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
105
analiza microscopică efectuată asupra unei lame, nr.I.16, de acest tip. Dezvoltarea
lustrului pe această piesă denotă o perioadă scurtă de utilizare De asemenea, analiza
macroscopică a urmelor de utilizare prezente pe laturile utile ale lamelor neretuşate cu
secţiune triunghiulară înaltă (unghiul laturii utile este cuprins între 45-750) indică
implicarea acestora într-o acţiune transversală asupra unui material de duritate medie.
Ţinând cont de faptul că pentru această categorie indicele PMC prezintă o valoare mai
mare decât pentru lamele discutate mai sus, putem presupune fie că acest tip de unealtă a
fost utilizat pe un material cu o duritate mai mare, fie că mişcarea era mai degrabă de
tipul crestare.
Piesa nr. I.28, o lamă de dimensiune mijlocie, cu una din laturi retuşate continuu
cu retuşe directe abrupte, prezintă un lustru puternic pe latura utilizată şi a fost iniţial
considerată, tocmai pe baza lustrului, ca având funcţionalitatea unei inserţii de seceră.
Analiza microscopică a relevat însă implicarea piesei într-o acţiune longitudinală asupra
unui material de duritate medie. Putem presupune, în acest caz, că respectiva piesă a fost
folosită pentru fierăstruirea unor obiecte din lemn. Dezvoltarea puternică a lustrului
indică o folosire de lungă durată.
Fără a generaliza rezultatele de până acum, dar pornind tocmai de la diferenţierile
observate în gradul de dezvoltare a lustrului, am încercat o analiză comparativă
cantitativă între procentajul pieselor cu lustru din grupa lamelor neretuşate şi cele din
grupa lamelor retuşate. Astfel, din 70 de piese încadrate în categoria lamelor neretuşate,
cele care prezintă lustru se regăsesc într-un procent de 5,71%, în timp ce pentru categoria
lamelor cu retuşe, procentul pieselor cu lustru macroscopic este de 29,03% (Grafic 8).
Fără a fi ilustrativă din punct de vedere al destinaţiei precise a pieselor din fiecare
categorie, compararea celor două valori procentuale denotă o durată de utilizare mult mai
îndelungată pentru lamele cu laturi retuşate. Motivaţia acestei diferenţieri poate fi dată fie
de rezistenţa ridicată oferită de morfologia unei laturi retuşate, fie de faptul că timpul
sporit necesar pentru obţinerea unei astfel de unelte avea drept efect utilizarea acesteia
până în momentul în care gradul de uzură ducea la dezafectarea uneltei.
Rezultatul analizei piesei I.31 (gratoar pe capăt de lamă cu laturile retuşate
continuu şi abrupt) a relevat faptul că aceasta a fost folosită într-o mişcare transversală la
un unghi mic faţă de planul piesei. Deşi variabilele observate indică prelucrarea (cel mai
UNELTE ŞI ARME
106
probabil răzuirea) unui material cu duritate medie, probabilitatea cea mai mare
constituind-o în acest caz prelucrarea pielii, striaţiile observabile pe suprafaţa piesei sunt
atipice, indicând prezenţa unui al doilea tip de material, implicat în procesul de
prelucrare. În acest moment, nu putem să precizăm dacă este vorba de un material care
îndeplineşte rolul de abraziv, sau dacă este vorba de influenţa pe care o joacă suportul pe
care este depusă pielea în timpul lucrului. Demnă de remarcat în acest caz este absenţa
urmelor de utilizare de pe capătul gratoar al uneltei, acestea fiind situate pe ambele laturi.
Piesa I.50 este un gratoar dublu pe lamă retuşată continuu şi abrupt pe ambele
laturi. Şi în acest caz nu au fost observate urme de utilizare pe capetele gratoar ale piesei,
acestea situându-se pe latura stângă a piesei. Analiza microscopică a relevat posibila
întrebuinţare a piesei pe un material de duritate mare, într-o mişcare transversală
(probabilitatea cea mai mare o constituie răzuirea osului). Ţinând cont de natura
materialului prelucrat, cât şi de gradul de dezvoltare al lustrului, timpul de utilizare al
acestei piese a fost de scurtă durată.
107
Planşa 28. Diferite tipuri de fracturi.
108
1. Tăişul lamei nr. I.115 (dorsal; 200X).
2. Suprafaţa laturii cu lustru a lamei nr. I.115 (dorsal; 200X).
Planşa 29. Hoiseşti-La Pod. Piesa nr. I. 115.
109
1. Muchia lamei nr. I.28 (ventral; 200X).
2. Suprafaţa laturii cu lustru a lamei nr. I.28 (ventral; 200X).
Planşa 30. Hoiseşti-La Pod. Piesa nr. I. 28.
110
1. Suprafaţa cu lustru a lamei nr. I.16 (ventral; 200X).
2. Tăişul lamei nr. I.16 (ventral; 200X).
Planşa 31. Hoiseşti-La Pod. Piesa nr. I. 16.
111
1. Tăişul piesei nr. I.31 (ventral; 200X).
2. Suprafaţa cu lustru a piesei nr. I.31 (ventral; 200X).
Planşa 32. Hoiseşti-La Pod. Piesa nr. I. 31.
112
1. Tăişul piesei nr. I.50 (ventral; 200X).
2. Suprafaţa cu lustru a piesei nr. I.50 (ventral; 200X).
Planşa 33. Hoiseşti-La Pod. Piesa nr. I. 50.
113
tăiere fierăstruire crestare răzuire aşchiere cioplire fasonare
sfredelire străpungere forare
Planşa 34. Ilustrarea diferitelor acţiuni implicate în prelucrarea materiei prime cu ajutorul utilajului litic cioplit (apud GRACE 1989).
UNELTE ŞI ARME
114
II.2. Determinarea tipologică a inventarului din materii dure animale
Înainte de a ne referi la metodologia de analiză a inventarului artefactelor realizate
din materii dure animale, considerăm necesare câteva precizări de ordin terminologic
general.
În ceea ce priveşte materia primă, în cadrul inventarului descoperit în aşezarea de
la Hoiseşti au fost identificate două mari tipuri de materie primă utilizată în
manufacturarea obiectelor din materii dure animale. Astfel, osul este constituit dintr-un
tip particular de ţesut de susţinere dur, ai cărui constituenţi fundamentali sunt reprezentaţi
de osteocite, fibre conjunctive şi cement intercelular impregnat cu substanţe minerale. Un
al doilea tip de materie primă este dat de aşa-numitul corn, care constituie, în fapt tijele
osoase ale coarnelor. Atât la cervidee, cât şi la cavicorne, coarnele sun alcătuite din tije
osoase, care se conservă în timp şi sunt numite de arheologi coarne, şi din formaţiuni
tegumentare (velur la cervidee şi tegument cornificat la cavicorne) care nu se păstrează în
timp (UDRESCU, BEJENARU, HRIŞCU 1999, 36-37).
Numărul total de fragmente prelucrate este de 76, dintre care numai pentru 40 au
putut fi determinate caracteristicile morfo-tehnice care să permită încadrarea tipologică.
Tehnicile de prelucrare a materiei prime sunt destul de simple şi limitate. Pentru
manufacturarea majorităţii pieselor s-a utilizat tehnica percuţiei directe, aşchiile rezultate
fiind apoi prelucrate prin şlefuire/abraziune. În cazul uneltelor realizate pe suport de
ax/rază de corn se remarcă şi cioplirea axială parţială a părţii proximale, pentru a facilita
debitarea prin flexiune10.
În ceea ce priveşte metodologia şi terminologia utilizate în studiul artefactelor
realizate din materii dure animale, am ales să ne conformăm singurei lucrări de sinteză
existente, dedicate industriei materiilor dure animale din preistoria României (BELDIMAN
2007). În cazul utilajului de os şi corn provenit din aşezarea de la Hoiseşti, conform
10 Studiul uneltelor realizate din materii dure animale descoperite în aşezarea de la Hoiseşti este doar parţial, rezultatele de până în prezent fiind făcute publice în cadrul comunicării Antler and Tooth Artefacts found in the Calcholithic Cucuteni Site from Hoiseşti, Romania, lucrare prezentată la 6-th Meeting of the Worked Bone Research Group/ ICAZ, Nanterre, 27-31 August, 2007 (în colaborare cu Luminiţa Bejenaru, Romeo Cavaleriu, Simina Stanc);
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
115
clasificării utilizate (BELDIMAN 2007, 72-157), acesta poate fi împărţit în şase mari grupe
morfo-tehnice.
O primă grupă o constituie vârfurile, caracterizate printr-o parte activă ascuţită, cu
secţiune conică, piramidală sau prismatică.
A doua grupă este dată de netezitoare/şlefuitoare, pentru acestea fiind specifică
partea activă în suprafaţă, cu o morfologie variabilă, în funcţie de materia primă folosită,
aceste unelte fiind utilizate prin frecare.
A treia grupă este constituită de dăltiţe, care sunt definite prin partea activă liniară
sau în suprafaţă, în funcţie de tipul de acţiune în care sunt implicate, cu o morfologie
variabilă, în funcţie de materia primă utilizată.
A patra grupă este constituită de linguri-spatule, cu partea activă liniară sau în
suprafaţă, caracterizate în special prin forma de căuş sau trapezoidală plată a extremităţii
distale.
A cincea grupă este constituită de vârfurile oblice, cu partea activă liniară sau în
suprafaţă oblică, prezentând unul sau mai multe planuri de amenajare prin cioplire.
Cea de a şasea grupă este dată de obiectele receptoare, constituită de mânere cu
diferite utilităţi, cu morfologie variabilă în funcţie de materia primă utilizată şi de modul
de receptare al inserţiilor (şănţuire sau perforaţie axială).
În funcţie de materia primă, gradul şi modalitatea de fasonare/finisare a pieselor,
fiecare din aceste grupe a fost împărţită, la rândul ei în tipuri morfo-funcţionale.
Vârfuri În această grupă au fost încadrate 27 de artefacte caracterizate prin partea activă
ascuţită. În funcţie de materia primă utilizată şi de modalitatea şi gradul de fasonare a
pieselor au fost distinse şase tipuri morfo-funcţionale.
Tip 1
Un prim tip (Pl. 35/1-2) este reprezentat de un număr de 11 piese, a căror stare
precară de conservare ne permite numai să afirmăm că au fost manufacturate prin şlefuire
utilizându-se fragmente provenite de la oase lungi de mamifere.
UNELTE ŞI ARME
116
Tip 2 Al doilea tip (Pl. 35/3-7) este constituit de vârfurile realizate pe fragmente de oase
lungi fasonate numai distal, fiind identificate şapte exemplare. Datorită materiei prime
utilizate, fragmente de oase lungi, acest tip se caracterizează printr-o mare varietate
morfologică. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că aşchiile de oase utilizate pentru
manufacturarea acestor unelte nu sunt produse intenţionat în acest scop (BELDIMAN 2007,
77).
Tip 3
Pentru cel de al treilea tip (Pl. 35/8) sunt specifice vârfurile pe fragmente de oase
lungi, fasonate integral, cu partea proximală subţiată. Din punct de vedere morfologic,
acest tip de piese, reprezentat în aşezarea de la Hoiseşti printr-un singur exemplar, se
caracterizează prin partea activă ascuţită, cu secţiune conică, partea mediană cu margini
rectilinii rezultate în urma prelucrării şi cu partea proximală prelucrată prin abraziune,
astfel încât secţiunea piesei în această zonă este subţiată.
Tip 4
Cel de al patrulea tip este reprezentat de vârfurile realizate pe segmente de
metapod. În funcţie de plasarea acestora pe suportul anatomic se pot distinge două sub-
tipuri, şi anume vârf pe segment distal (36/1) şi vârf pe segment proximal (36/2). Acest
tip este caracterizat de prelucrarea prin şlefuirea părţii utile şi a în părţii mediane, pentru
partea proximală fiind păstrate caracteristicile anatomice.
Tip 5
Al cincilea tip (Pl. 36/3-4) este definit de vârfurile pe rază de corn de cerb.
Acestea se caracterizează prin conservarea, în bună parte, a morfologiei anatomice,
observându-se prelucrarea prin cioplire sau fasonare a părţii active. În acest tip sunt
încadrabile două piese de la Hoiseşti. Una dintre aceste unelte (36/4) prezintă la partea
proximală urme de cioplire rezultate în urma debitării cornului, iar la extremitatea
proximală prezintă o perforaţie axială. Cea mai probabilă utilitate a acestui tip de unealtă
o constituia cea de plantator/scormonitor (MARINESCU-BÎLCU, BELDIMAN 1997).
Tip 6
Vârfurile pe fragmente de canini de mistreţ (36/5-6) constituie cel de al şaselea
tip, reprezentat prin două astfel de piese. Acestea sunt caracterizate printr-o parte utilă
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
117
ascuţită, cu secţiune triunghiulară rezultată în urma prelucrării prin şlefuire, păstrând în
rest morfologia anatomică, modificată doar de acţiunea de debitare a fragmentului suport.
Netezitoare/Şlefuitoare În această grupă au fost încadrate şase artefacte caracterizate prin partea activă în
suprafaţă. În funcţie de materia primă utilizată şi de modalitatea şi gradul de
fasonare/finisare a pieselor au fost identificate trei tipuri de astfel de artefacte.
Tip 1
Primul tip (Pl. 37/1-2) este constituit de netezitoare/şlefuitoare realizate pe
fragmente de oase lungi, caracterizate prin amenajarea părţii utile, prin abraziune
unifacială urmată de abraziune transversală sau oblică, sub forma unui vârf oblic simplu.
Acest tip de unealtă este reprezentat în cadrul lotului studiat prin două exemplare.
Utilitatea acestui tip de artefact pare să fi fost aceea de răzuitor sau jupuitor,
asemănătoare gratoarelor din cadrul utilajului litic (BELDIMAN 2007, 90).
Tip 2
Al doilea tip (37/3) este, de asemenea, realizat pe fragmente de oase lungi, fiind
caracterizat prin dispunerea paralelă cu axul lung, pe partea mediană a osului, a părţii
utile. Amenajarea părţii utile s-a făcut, într-o primă etapă, prin percuţie directă, urmată de
abraziune transversală. În cadrul utilajului de os de la Hoiseşti a fost identificat un singur
exemplar.
Tip 3
Un tip aparte este constituit de oasele scurte utilizate ca netezitoare/şlefuitoare (Pl.
37/4-5). În cadrul aşezării de la Hoiseşti au fost descoperite trei astfel de exemplare.
Caracteristica definitorie a acestui tip de unealtă îl constituie utilizarea osului în forma sa
anatomică, fără intervenţii de amenajare, definirea acestor obiecte ca unelte fiind posibilă
doar pe baza urmelor de uzură pe care le prezintă.
Dăltiţe În această grupă au fost încadrate patru artefacte caracterizate prin partea activă
liniară sau în suprafaţă. În funcţie de materia primă utilizată şi de modalitatea şi gradul de
fasonare/finisare a pieselor au fost identificate trei tipuri de astfel de artefacte.
UNELTE ŞI ARME
118
Tip 1
Un prim tip este determinat de dăltiţele realizate pe fragment de os lung, cu partea
activă obţinută cu ajutorul şlefuirii bifaciale asimetrice, rezultând astfel o latură utilă
liniară. Acest tip este reprezentat printr-o singură piesă (Pl. 38/1).
Tip 2
Al doilea tip este definit de dăltiţele realizate pe segment de corn de cerb şi, din
punct de vedere morfologic, este definit prin realizarea părţii active cu ajutorul şlefuirii
bifaciale asimetrice. Acest tip este, de asemenea, reprezentat printr-un singur exemplar
(Pl. 38/2).
Tip 3
Al treilea tip (Pl. 38/3-4) este reprezentat de dăltiţele realizate pe segment de corn
de cerb care, din punct de vedere morfologic, se caracterizează prin realizarea părţii utile
prin şlefuire unifacială. Acest tip este reprezentat de două exemplare.
Aceste tipuri de unelte au ca utilitate probabilă acţiuni asemănătoare dăltiţelor din
utilajul litic şlefuit, fiind utilizate prin percuţie, directă sau indirectă, pe un material cu
duritate mare (BELDIMAN 2007, 98-99).
Spatule Această grupă este reprezentată printr-un singur exemplar caracterizat prin latura
utilă de formă trapezoidală, plată şi partea mediană plană. Datorită conformaţiei
anatomice naturale o osului din care acest artefact a fost manufacturat – peroneu provenit
de la Sus domest., care prezintă în mod natural o secţiune concavă la extremităţi –
considerăm că utilitatea iniţială a fost cea de lingură, în urma deteriorării căuşului,
extremitatea distală fiind reamenajată cu ajutorul cioplirii, obţinându-se, în acest fel, o
spatulă (Pl. 39/1).
Vârfuri oblice Această categorie este reprezentată printr-un singur exemplar, manufacturat pe un
segment de corn de cerb. Din punct de vedere morfo-tipologic, latura utilă a uneltei se
caracterizează printr-o parte activă în suprafaţă oblică, obţinută cu ajutorul cioplirii
unifaciale, obţinându-se astfel un vârf oblic simplu, restul piesei păstrând morfologia
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
119
anatomică (Pl. 39/2). Cea mai probabilă utilitate a acestui tip de piesă este cea de retuşor
sau armă de împungere (BELDIMAN 2007, 107).
Elemente receptoare Această grupă este reprezentată de un singur artefact, realizat dintr-un segment
median de corn de cerb (Pl. 39/3). Această piesă a fost şlefuită pe întreaga suprafaţă şi
este străbătută integral de un canal realizat prin scobirea şi îndepărtarea spongiosei.
O privire de ansamblu asupra uneltelor realizate din materii dure animale (Tabel
4), relevă faptul că, din punctul de vedere al părţilor anatomice de provenienţă a materiei
prime, erau favorizate oasele lungi şi coarnele, dintre oasele lungi fiind preferate
metapodalele (care permiteau obţinerea a două unelte dintr-un singur os). De asemenea,
alegerea taxonilor şi a părţilor anatomice utilizate (prin predominarea celor provenite de
la Cervus elaphus) pare a fi fost motivată de considerente ce ţin de duritate, formă şi
dimensiune, oasele provenite de la speciile de animale sălbatice fiind mai dure decât cele
provenite de la animale domestice (BEJENARU et alii 2008).
II.4. Unelte de cupru În cadrul aşezării de la Hoiseşti s-a mai descoperit, de asemenea, un împungător
de cupru, cu secţiune rectangulară, cu vârf ascuţit subţiat şi cu o lungime de 10 cm (Fig.
1).
Figura 1. Hoiseşti-La Pod. Împungător de cupru.
120
Tabel 4. Prezentare sintetică a uneltelor din materii dure animale.
NR.INV. DENUMIRE FRAGMENTARE TAXON
Vârfuri tip 1 3069 os lung fragment Mamifer mijlociu 3160 os lung fragm. diafizar Capreolus c. 3140 os lung fragm. diafizar Mamifer mijlociu 3139 os lung fragm. diafizar Mamifer mare 3162 os lung fragm. diafizar Cervus elaphus 3167 os lung fragm. diafizar Mamifer mijlociu 3145 os lung fragm. diafizar Mamifer mijlociu 3142 os lung fragm. diafizar Mamifer mijlociu 3135 os lung fragment Mamifer mijlociu 3143 os lung fragm. diafizar Mamifer mijlociu 3131 metapod fragment Ovis/Capra
Vârfuri tip 2 3151 metapod fragm. diafizar Capreolus c. 3164 peroneu fragm. diafizar Sus domesticus 880 tibie fragm. diafizar Ovis/Capra 2673 os lung fragment Mamifer mijlociu 3163 metapod fragm. diafizar Cervus elaphus 3141 metapod fragm. diafizar Capreolus c. 3154 metapod fragm. diafizar Cervus elaphus
Vârfuri tip 3 3161 os lung fragm. diafizar Capreolus c.
Vârfuri tip 4 3136 tibie fragm. distal Capreolus c. 3134 cubitus ~întreg Vulpes vulpes
Vârfuri tip 5 3050 corn fragm. ram Cervus elaphus 3132 corn întreg Cervus elaphus
Vârfuri tip 6 3072 dinte canin inferior Sus scrofa 3088 dinte canin superior Sus scrofa
Netezitoare tip 1 2924 os lung fragm. diafizar Mamifer mijlociu 3165 radius fragm. diafizar Ovis/Capra
Netezitoare tip 2 3148 metacarp fragm. proximal Cervus elaphus
Netezitoare tip 3 2025 astragal întreg Ovis/Capra
121
3065 astragal fragment Ovis/Capra 3153 indet fragment Mamifer mare
Dăltiţe tip 1 3155 metapod fragm. diafizar Mamifer mare
Dăltiţe tip 2 3152 corn fragment Cervus elaphus
Dăltiţe tip 3 2088 corn fragment Cervus elaphus 3157 corn fragment Cervus elaphus
Linguri-spatule
3159 peroneu fragm. diafizar Sus domesticus Vârfuri oblice 3149 corn fragment Cervus elaphus
Mâner corn 3133 corn fragment Cervus elaphus
122
1 2
3
4 5
7 8 6
Planşa 35. Hoiseşti-La Pod. Vârfuri pe fragmente de oase lungi (3-7: fasonate distal; 8: fasonat integral cu partea distală subţiată). 7- L.2; 5 - Gr.2:; 1-4, 6, 8 – în strat.
123
1 2 3
4 5 6
Planşa 36. Hoiseşti-La Pod. Vârfuri (1-2: pe segmente de metapod; 3-4: pe rază de corn de cerb; 5-6: pe fragmente de canini de mistreţ). 3- L.11; 1-2, 4-6 – în strat.
124
1 2
4
3
5
Planşa 37. Hoiseşti-La Pod. Netezitoare/Şlefuitoare (1-3: pe fragmente de oase lungi; 4-5: pe oase scurte). 5 - L.2; 1- Gr.2; 2, 4 – în strat; 3 - passim.
125
1 2
3 4
Planşa 38. Hoiseşti-La Pod. Dăltițe (1: pe segment de os lung; 2-4: pe segment de corn de cerb). 3-4 - L.3; 1- L.8; 2 - passim.
126
1
2 3
Planşa 39. Hoiseşti-La Pod. 1: spatulă (L.8); 2: vârf oblic (L.3); 3: mâner de corn de cerb (în strat).
127
III. ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC
III.1. Analiza pastei În cadrul acestui studiu s-a încercat analizarea a unui eşantion de 50 de fragmente
ceramice provenite din aşezarea de la Hoiseşti. Acestea au fost alese astfel încât să
reprezinte un număr relativ egal din cele trei categorii ceramice stabilite din punct de
vedere formal: fină, semifină şi grosieră. Datorită metodelor distructive utilizate pentru
realizarea acestui studiu (ex: studierea spărturii proaspete, testarea cu soluţie de acid
clorhidric, mojarare pentru testarea reacţiei la stimuli magnetici), au fost alese fragmente
ceramice provenind din situaţii stratigrafice incerte. Rezultate interpretabile am obţinut
pe un număr de doar 43 de fragmente, şapte probe fiind compromise de tratamentul
inadecvat din timpul prelucrării primare. Dintre aceste 43 de fragmente, 15 aparţin
categoriei ceramicii fine, 14 categoriei ceramicii semifine şi 14 categoriei ceramicii
grosiere. Pentru o privire detaliată asupra rezultatelor obţinute am realizat tabelul sintetic
nr. 6.
Deoarece în cele ce urmează vom lucra cu termeni specifici care fie nu sunt
utilizaţi în literatura arheologică românească, fie pot da naştere unor confuzii datorită
sensului aparent identic, vom prezenta în continuare un scurt glosar de termeni operativi.
Astfel, vom denumi argilă/argile materia primă utilizată în manufacturarea
produselor ceramice şi aflată în stare naturală, nealterată de intervenţia olarului. Matricea
va defini argila alterată de intervenţia olarului prin adăugare de degresant, prelucrare
mecanică, modelare şi procesare prin ardere.
Duritatea ceramicii va face referire la capacitatea matricei de a suporta un stres de
natură mecanică, fie de rupere sau de compresie, înainte de apariţia unui eveniment
(fisurare, sfărâmare, dezintegrare) care să afecteze funcţionalitatea vasului. Rezistenţa
ceramicii va face referire la capacitatea acesteia de a suporta şocuri termice ciclice înainte
de apariţia unui eveniment care să dezafecteze vasul.
Pentru a stabili dacă există o anumită legătură între grosimea unui fragment
ceramic şi tipul de care acesta aparţine, vom calcula, pentru fiecare categorie ceramică în
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
128
parte (fină, semifină şi grosieră) devierea standard. Aceasta reprezintă variaţia valorilor
mulţimii analizate faţă de medie. Primul pas în obţinerea acestei valori se face calculând
devierea faţă de medie a fiecărui element al mulţimii. Întrucât în această etapă se obţin
valori atât pozitive cât şi negative, obţinerea unui index de valori pozitive, care să
exprime variaţia faţă de medie, se face ridicând mulţimea analizată la pătrat. În
continuare se calculează media valorilor ridicate la pătrat, valoarea devierii standard fiind
dată de extragerea rădăcinii pătrate din rezultatul obţinut (DRENNAN 1996, 29-32).
Analiza pastei se caracterizează prin utilizarea unor parametri analitici
identificabili macroscopic sau cu ajutorul microscopiei binoculare. Variabilele
identificabile cu ajutorul acestei metode constau în definirea trăsăturilor fizice ale
ceramicii, caracteristicilor arderii şi incluziunilor non-plastice.
Caracteristicile fizice
Duritate În mod normal, duritatea materialelor este măsurată prin raportare la scala lui
Mohs. În lipsa dotărilor care să ne permită acest lucru, am apelat la un sistem simplificat,
cu trei trepte de gradaţie: duritate mică, medie şi mare. Astfel, fragmentele ceramice cu
duritate mică prezintă o suprafaţă care poate fi zgâriată cu unghia, cele cu duritate medie
prezintă o suprafaţă care nu poate fi zgâriată cu unghia, iar cele cu duritate mare nu pot fi
zgâriate cu muchia unui cuţit (ORTON, TYERS, VINCE 1993, 138).
Aspect exterior Un criteriu util în stabilirea tipului de pastă este dat de senzaţia tactilă pe care o
oferă textura suprafeţei. Cele trei criterii diferenţiale identificabile sunt: suprafaţa
abrazivă (oferă o senzaţie abrazivă), aspră (sunt simţite iregularităţi ale suprafeţei) şi fină
(când nu pot fi simţite iregularităţi) (ORTON, TYERS, VINCE 1993, 235).
Densitate Pentru determinarea densităţii pastei am considerat ca fiind ilustrativă descrierea
aspectului unei spărturi proaspete, care, în cazul ceramicii cucuteniene, poate fi încadrată
în patru criterii valorice. Primul criteriu este dat de o secţiune fină, cu suprafaţa plată sau
ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC
129
uşor curbată, fără iregularităţi vizibile sau cu iregularităţi de mici dimensiuni, plasate
aproape una de alta. Al doilea criteriu este determinat de fracturile neregulate, cu
iregularităţi de dimensiuni mai mari şi mai distanţate unele de altele. Al treilea criteriu
este dat de fracturile dezorganizate care prezintă iregularităţi de dimensiuni mari, şi în
general cu o formă angulară. Ultimul criteriu este definit de fracturile laminate, cu aspect
scalar (ORTON, TYERS, VINCE 1993, 235).
Caracteristicile arderii În ceea ce priveşte caracteristicile arderii, experienţa a demonstrat faptul că este
recomandabilă descrierea culorilor secţiunii unui vas în cinci zone (ORTON, TYERS, VINCE
1993, 69).
Prima zonă este miezul. Această parte a vasului, cel mai puţin expusă la atmosfera
cuptorului, este protejată într-o oarecare măsură împotriva temperaturilor extreme. Vasele
al căror miez este de culoare neagră sau gri închis conţin, cel mai probabil, carbon derivat
din arderea incompletă a materiei organice conţinute de materia primă. Pe măsură ce
carbonul este ars, acesta va consuma oxigen, acest fapt ducând la reducerea locală a
materiei prime, de aici rezultând culoarea gri sau neagră. Pe măsură ce arderea continuă,
oxigenul din atmosfera cuptorului poate oxida miezul, ducând la apariţia culorii maro sau
roşii.
Următoarele zone descrise sunt bordurile miezului, adică zona cuprinsă între miez
şi suprafaţa vasului, în cazul în care există diferenţe între acestea şi miez. Absenţa
diferenţelor de culoare între miez şi bordurile sale poate indica fie faptul că arderea a fost
suficient de puternică şi îndelungată pentru a se ajunge la un echilibru, fie (în cazul unor
paste de culoare gri sau neagră) că a fost de foarte scurtă durată. Dacă bordura exterioară
are o culoare diferită de cea interioară, acest fapt ar putea sugera acoperirea gurii vasului,
într-o manieră oarecare, în timpul arderii vasului.
În final, trebuie descrisă culoarea suprafeţelor (interioară şi exterioară) vasului, în
cazul în care acestea diferă de borduri. Existenţa unei diferenţe de culoare între suprafeţe
şi borduri poate indica o schimbare rapidă a condiţiilor de ardere, spre exemplu
deschiderea cuptorului când ceramica era încă fierbinte, surplusul de oxigen înroşind mai
puternic suprafaţa vasului.
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
130
Incluziunile Incluziunile cuprind orice trăsături de mari dimensiuni existente în pasta vasului.
Uneori este imposibil de determinat dacă incluziunile prezente în pasta unui vas sunt
rezultatul unor procese naturale, sau al adăugării intenţionate de către olar. Utilizarea
termenului degresant implică faptul că incluziunile de un anumit tip sunt adăugiri
artificiale, practicate de către olar în timpul procesului de pregătire a pastei (ORTON,
TYERS, VINCE 1993, 70).
Din punctul de vedere al producerii ceramicii, se pot distinge cel puţin două tipuri
de depozite de argilă: argilele primare, care se găsesc pe locul formării – macrogranulare,
amestecate cu reziduuri din roca primară – şi depozitele secundare, care au trecut printr-
un proces de transportare şi care a indus decantarea naturală. Acestea din urmă conţin
argile cu o granulaţie fină si structură omogenă (BOUQUILLON 2007, 30). Marea majoritate
a argilelor naturale include şi alte materiale în afara mineralelor argiloase. Aceste
incluziuni non-plastice pot fi constituite, în cazul argilelor primare, din fragmente parţial
sau chiar deloc descompuse ale rocii de bază. În cazul argilelor sedimentare, o gamă mai
largă de materiale pot intra în componenţa argilei, fiecare din acestea putând fi rezultatul
unui proces de eroziune diferit. Unul din cele mai comune materiale de acest gen îl
constituie particulele rotunjite de quartz (nisip).
A doua sursă de intruziuni non-plastice în argilă este dată de intervenţia
intenţionată a olarului. În unele cazuri aceste incluziuni constau dintr-un supliment al
celor găsite în mod natural în argilă. În general, degresantul adăugat este diferit de
incluziunile non-plastice naturale, diferenţierea acestora fiind astfel posibilă.
Atenţia specială pe care o acordăm incluziunilor din pastă se justifică prin faptul
că, pe de o parte, în multe cazuri acestea constituie metoda cea mai de încredere pentru
distingerea diferitelor tipuri de pastă. În acelaşi timp, frecvenţa, mărimea şi gradul de
sortare al acestora constituie indicatori ai gradului de specializare a procesului de
manufacturare a ceramicii şi asupra posibilei utilizări a vasului.
Tipul de incluziuni poate fi determinat utilizând o cheie simplă, cum este cea
publicată de Peacock în 1977 (Tabel 5). Acolo unde există îndoieli asupra identificării
acestora este de preferat a se oferi doar descrierea culorii şi aparenţei particulei.
ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC
131
Pentru analizarea şi interpretarea incluziunilor vom folosi patru parametri
texturali. Astfel, în estimarea frecvenţei incluziunilor ar fi de preferat utilizarea unui
sistem procentual, bazat pe raportarea vizuală la un set de grafice (Pl. 40). Datorită
inaccesibilităţii şi răspândirii reduse a acestora, se utilizează alternativ un sistem empiric
bazat pe numărarea granulelor vizibile în câmpul de observaţie a microscopului, la o
putere de mărire considerată adecvată.
Media, sau mai exact modala mărimilor incluziunilor, care exprimă mărimea
generală a acestora, poate fi determinată relativ uşor, fie cu ochiul liber, fie prin utilizarea
unei scări pe obiectivul microscopului, în special dacă se urmăreşte un anumit interval
(ex. 0,25-0,5 mm). Această variabilă ajută la stabilirea prezenţei sau absenţei procesului
de levigare a argilei ca parte a prelucrării argilei în vederea obţinerii de vase ceramice sau
poate constitui un indiciu referitor la sursa de materie primă utilizată de către olar.
Sortarea se referă la diferitele categorii de mărime ale incluziunilor, acest
parametru constituind un indice al omogenităţii pastei (Pl. 41).
Forma incluziunilor reflectă istoria lor erozională. În general, cu cât mai lungă
este această istorie, cu atât mai rotunde vor fi incluziunile, acest aspect constituind un
factor important în stabilirea sursei şi tipului de argilă utilizată precum şi a
caracteristicilor materiale ale ceramicii rezultate (Pl. 42).
132
Tabel 5. Cheia pentru identificarea incluziunilor în pasta ceramică (apud PEACOCK 1977)
A. Fără incluziuni vizibile - goluri 1. Goluri aproximativ discoidale – uneori curbate şi cu striaţii Scoică 2. Goluri care formează ovale sau sfere perfecte de cca. 1 mm diametru
Oolit sau calcar
3. Goluri care formează romburi Calcit 4. Goluri cu formă neregulată Calcar 5. Goluri alungite cu striaţii pe lungime Iarbă sau paieB. Incluziuni care reacţionează cu acid clorhidric diluat 1. Discoidale, curbate, laminate sau cu structuri rectangulare pe suprafaţă
Scoică
2. Incluziuni cu formă de ovale sau sfere perfecte cu structură concentrică
Oolit
3. Incluziuni cu formă de ovale sau sfere perfecte fără structură concentrică
Calcar bine rotunjit
4. Romburi de culoare albă sau translucide Calcit 5. Incluziuni cu formă neregulată, angulară sau rotunjită Calcar C. Incluziuni cu un caracter omogen şi care nu reacţionează cu soluţia de acid clorhidric C.I. Incluziuni de culoare deschisă
1. Incluziuni sub formă de fulgi strălucitori Mică de culoare albă
2. Granule transparente, cu aspect sticlos, mai dure decât metalul Quartz
3. Granule mai dure decât metalul Quartzit4. Clusteri de culoare albă, cu aspect sticlos, fără a fi bine cimentaţi
Nisip de quartz
5. Granule mate, albe sau deschise la culoare
6. Formă rombică Dolomit
7. Cu structură curbată şi uşor de zgâriat cu metal Os calcinat
8. Cristale rectangulare sau subrectangulare – clivează uşor Feldspat
9. Fără formă vizibilă de cristal, cu fractură concoidală Silex
C.II. Incluziuni de culoare închisă
1. Cu aspect de fulgi strălucitori Mică de culoare închisă
2. Granule friabile, roşiatice, bine rotunjite, uşor magnetice Minereu de fier roşu
3. Granule friabile, maro mat, bine rotunjite Fragmente de lut
4. Granule friabile, maro mat, bine rotunjite, cu structură laminată Metasediment
133
5. Granule friabile, roşiatice, angulare, uşor magnetice Minereu de fier roşu
6. Granule friabile, maro mat, angulare Şamotă
7. Granule, aparenţă metalică, fără formă de cristale, uneori bine rotunjite
Minereu de fier negru
8. Incluziuni de culoare neagră strălucitoare, sub formă de baston alungit, adesea cu striaţii pe lungime, aspect sticlos
Probabil minereu fero-magnesian
9. Incluziuni de culoare neagră mată, moi, friabile, angulare Şamotă
10. Incluziuni de culoare neagră mată, sub formă de granule aplatizate, uneori cu structură laminată
Metasediment
11. Incluziuni de culoare neagră mată, nu pot fi zgâriate cu acul, fără structură cristalină, fractură concoidală, formă angulară
Silex
12. Incluziuni de culoare neagră mată, pot fi zgâriate cu acul, fractură dezorganizată, structură cristalină
Rocă vulcanică
13. Granule de culoare roşie, transparente sau translucide, cu duritate mare
Quartz sau quartzit
14. Granule de culoare roşie, opace, formate din cristale rectangulare sau subrectangulare, clivează bine
Feldspat
15. Granule de culoare roşie, cu duritate mare, opace, cu fractură concoidală
Silex
16. Granule de culoare roşie, pot fi zgâriate cu acul, fractură dezorganizată, structură cristalină
Rocă vulcanică
D. Incluziuni cu un caracter heterogen, nu reacţionează cu soluţia de acid clorhidric
Fragmente de rocă
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
134
III.2. Categoriile de pastă ale ceramicii
III.2.a. Ceramica fină
Caracteristici structurale În cazul aşezării de la Hoiseşti, ceramica fină se caracterizează prin duritate mică
sau medie, textură fină şi densitate mare exprimată de spărtura proaspătă fină sau
neregulată. Grosimea fragmentelor ceramice aparţinând acestei categorii variază între 4,5
şi 9,6 mm, cu o medie de 6,89 mm şi o deviere standard de 1,58 mm. Din punctul de
vedere al frecvenţei incluziunilor, acestea se situează sub 5%, au o mărime maximă de
0,1 mm, prezintă o sortare foarte bună, formă rotundă sau cvasi-rotundă şi sfericitate
crescută. Cele mai frecvente incluziuni sunt constituite de particule de quartz de foarte
mici dimensiuni, sub 0,02 mm, fiind întâlnite, de asemenea, şi alte fragmente de rocă de
diferite culori. În ceea ce priveşte arderea, toate fragmentele ceramice analizate au suferit
o ardere completă, culoarea acestora fiind fie în întregime cărămizie, fie înregistrându-se
variaţii minime de nuanţă între interior şi suprafeţele exterioare.
Proprietăţi mecanice şi fizice Aşa cum a rezultat din analiza caracteristicilor structurale ale ceramicii fine, în
cazul aşezării de la Hoiseşti, aceasta este realizată dintr-o argilă omogenă de foarte bună
calitate, cu granulaţie fină şi incluziuni sporadice de dimensiuni mici. În timpul
procesului de ardere, dat fiind că aceasta este una completă, la temperaturi relativ
ridicate, structura argilei specifică acestui tip de pastă manifestă o expansiune termică
izotropică, astfel încât aceasta se densifică şi mărimea particulelor creşte (KANG 2005, 1).
Matricea rezultată se va caracteriza printr-o granulaţie fină şi o structură omogenă, relativ
lipsită de defecte. Dat fiind faptul că, pentru materialele ceramice, defectele pot apărea fie
în interiorul particulelor, fie la limitele acestora, pentru a determina proprietăţile
mecanice şi fizice ale acestui tip de matrice trebuiesc luaţi în considerare doi factori. În
primul rând, defectele apar cel mai adesea la legăturile dintre particule şi au o propagare
maximă echivalentă cu diametrul unei particule, procesele de dislocare fiind blocate de
legăturile între particule. De asemenea, există un raport direct intrinsec între mărimea
particulelor materiei prime şi mărimea defectelor posibile în interiorul particulelor, astfel
încât, cu cât particula este mai mică, cu atât descreşte posibilitatea apariţiei sau propagării
ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC
135
unui defect în interiorul acesteia. Astfel, materialul ceramic caracterizat de o astfel de
matrice va prezenta o rezistenţă sporită la fracturare (BARSOUM 2003, 378; McCOLM 1990, 6;
RICE 2000, 50-51). În acelaşi timp, supunerea unui obiect ceramic unei schimbări rapide de
temperatură va conduce la o schimbare dimensională diferenţială în diferitele părţi ale
acestuia, rezultând astfel o acumulare de stres în masă şi, în consecinţă, energia tensiunii
sistemului va creşte. Dacă această tensiune nu este foarte mare, fisurile existente nu se
vor extinde iar solidul nu va fi afectat de şocul termic. Deoarece energia de tensiune este
finită, fisurile se vor extinde doar până în momentul în care energia de tensiune este
convertită în energie de suprafaţă, moment în care se vor opri. Dimensiunile până la care
se pot extinde fisurile depind de mărimea şi densitatea lor iniţială. În cazul de faţă, unde
în matricea originală sunt prezente puţine fisuri, de dimensiuni mici, dimensiunile finale
ale acestora vor fi mari, având drept rezultat o degradare puternică a durităţii matricei
(BARSOUM 2003, 450-451). Se poate aşadar concluziona că pasta ceramicii fine se
caracterizează prin duritate sporită şi rezistenţă scăzută la şocuri termice.
III.2.b. Ceramica semifină
Caracteristici structurale Categoria ceramicii semifine provenită din situl de la Hoiseşti se caracterizează
prin duritate mică sau medie, textură fină sau aspră şi densitate mai scăzută faţă de
ceramica fină, spărtura proaspătă având un caracter exclusiv neregulat. Grosimea
fragmentelor ceramice din cadrul acestei categorii variază între 5,3 şi 16,1 mm, cu o
medie de 9,84 mm şi o deviere standard de 3,07mm. Frecvenţa incluziunilor este mai
mare decât în cazul ceramicii fine, valoarea procentuală a acesteia situându-se, de obicei,
între 5-10%. Sortarea incluziunilor este, în general, foarte bună şi bună, acestea
prezentând dimensiuni sub 0,1 mm şi o formă rotundă sau cvasi-rotundă, cu grad sporit
de sfericitate. În unele cazuri a putut fi observată o sortare slabă a incluziunilor, acestea
prezentând dimensiuni de până la 0,2 mm cu forme variabile. Cele mai frecvente tipuri de
incluziuni sunt date de fragmente de quartz sau quartzit, minereuri de Fe sau fero-
magneziene de culoare neagră, fragmente provenind de la diferite tipuri de roci, de
diverse culori, întâlnindu-se şi, în câte un caz, şamotă şi calcar sau calcar oolitic. În ceea
ce priveşte arderea, toate fragmentele ceramice analizate au suferit o ardere completă,
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
136
culoarea acestora fiind fie în întregime cărămizie, fie înregistrându-se variaţii de nuanţă
între interior şi suprafeţele exterioare.
Proprietăţi mecanice şi fizice Pasta specifică acestei categorii ceramice este caracterizată de utilizarea unei
argile omogene, cu un procentaj relativ ridicat de incluziuni. Din punctul de vedere al
proprietăţilor matricei, acestea sunt asemănătoare ceramicii realizate din pastă fină,
prezentând, totuşi, o calitate mai scăzută.
III.2.c. Ceramica grosieră
Caracteristici structurale Categoria ceramicii grosiere se caracterizează prin duritate mică spre medie,
textură aspră şi densitate mai scăzută decât în cazul ceramicii fine sau semifine, dată de o
spărtură dezorganizată. Grosimea fragmentelor ceramice din cadrul acestei categorii
variază între 7,61 şi 14,92 mm, cu o medie de 10,52 mm şi o deviere standard de 2,12
mm. Frecvenţa incluziunilor este mai mare decât în cazul primelor două categorii
ceramice menţionate mai sus, având valori cuprinse între 5-10% şi 10-20%. Sortarea
incluziunilor variază de la satisfăcătoare la foarte slabă, de formă variată, predominante
fiind însă incluziunile angulare cu sfericitate redusă; dimensiunile sunt cuprinse, de
obicei, între 0,15 şi 0,2 mm, existând însă şi cazuri în care acestea sunt cuprinse între 0,3
şi 0,4 mm. Cele mai frecvente tipuri de incluziuni constau în fragmente de quartz sau
quarzit, fragmente de alte roci de diverse culori şi minereuri de Fe sau fero-magneziene
de culoare neagră. Un singur caz (proba 43) prezintă adăugare intenţionată de degresant,
constând în fragmente de roci vulcanice de culoare neagră, cu structură vitroasă
veziculară, cu diametre cuprinse între 0,2 şi 4 mm. Majoritatea fragmentelor ceramice
prezintă o ardere incompletă. De asemenea, modul de fracturare a fragmentelor ceramice
– fractura proaspătă prezentând solzi de argilă – indică faptul că argila utilizată pentru
manufacturarea vaselor încadrabile în această categorie de pastă, fie a fost intenţionat
selectată datorită caracterului său eterogen, fie nu a suferit un tratament mecanic de
mărunţire şi omogenizare, la fel de meticulos ca cel aplicat pentru ceramica fină şi
semifină.
ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC
137
Proprietăţi mecanice şi fizice După cum am notat mai sus, pasta din care este realizată ceramica grosieră se
caracterizează printr-o argilă neomogenă, cu un procentaj ridicat de incluziuni în
compoziţie. Pentru a putea stabili proprietăţile fizice şi mecanice ale matricei rezultate în
urma arderii acestui tip de pastă, trebuie întâi analizate comportamentele argilei şi
incluziunilor în timpul arderii şi răcirii produsului ceramic şi a modului în care acestea
afectează structura matricei.
Prelucrarea mecanică parţială a argilei are drept rezultat crearea, în timpul arderii,
a unei densificări rapide a acelor părţi din matrice care conţin particule fine. Aceste
grupări de particule (aglomeraţi), cât şi incluziunile, au proprietăţi mecanice şi termice
diferite de cele ale matricei originale şi cunosc în timpul arderii şi al răcirii obiectului
ceramic un comportament anizotropic, manifestând o expansiune termică diferită de cea a
matricei. În consecinţă, ca rezultat al diferenţelor dintre coeficientul de expansiune
termică al matricei (αm) şi al incluziunilor (αi), se poate dezvolta o cantitate sporită de
stres rezidual în momentul răcirii obiectului ceramic. Astfel, în momentul răcirii, pot
apărea următoarele două situaţii: dacă αi<αm, stresul de întindere care se dezvoltă poate
avea drept rezultat formarea de fisuri radiale în matrice. De asemenea, dacă αi>αm,
incluziunea va tinde să se detaşeze de matrice şi să formeze un defect asemănător porilor
(BARSOUM 2003, 375-377). Astfel, matricea rezultată va prezenta numeroase defecte sub
formă de fisuri şi/sau pori. Dat fiind faptul că duritatea ceramicii este condiţionată de
numărul iniţial de defecte prezente în matrice (ROESLER, HARDERS, BAEKER 2007, 227;
BARSOUM 2003, 374 şi 394), obiectele produse din ceramică grosieră vor avea o duritate
redusă faţă de cele aparţinând categoriei fine. Analizând rezistenţa la şoc termic a unei
astfel de matrice, constatăm că, în cazul în care în matricea iniţială sunt prezente
numeroase fisuri de dimensiuni mici, în momentul aplicării stresului termic, fiecare dintre
acestea va cunoaşte extinderi de mică amplitudine, astfel încât, în mod corespunzător,
degradarea durităţii matricei nu va atinge valori ridicate. De asemenea, urmărind modul
de propagare a fisurilor în matrice, observăm că acestea, fie pot fi deviate de-a lungul
legăturilor intergranulare slabe, fie se pot bifurca în jurul granulelor, în ambele cazuri
rezultatul constând în scăderea stresului existent în vârful fisurii, încetinindu-se astfel
avansul acesteia (BARSOUM 2003, 380-381), din acest comportament fiind astfel posibilă
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
138
identificarea rolului jucat de procentajul sporit de incluziuni. În concluzie, deşi prezintă o
duritate redusă, matricea specifică rezultată, caracterizată printr-un număr sporit de
defecte, poate fi considerată ca fiind tolerantă la şoc termic (BARSOUM 2003, 451; RICE
2000, 627). Considerăm util să menţionăm că, în producerea ceramicii cu aplicaţii
industriale, cărămizile realizate pentru construcţia de cuptoare sunt fabricate astfel încât
să conţină numeroase defecte şi pori datorită cărora pot suporta cicluri termice severe,
fără a înregistra degradări structurale esenţiale (BARSOUM 2003, 451).
Din punctul de vedere al arderii, ceramica grosieră se caracterizează printr-o
ardere incompletă, prezentând, în majoritatea cazurilor, diferenţe de culoare între miez,
borduri, sau suprafeţe. Acest fapt creează diferenţe de volum în interiorul matricei, care,
la rândul lor, induc stări de tensiune, care se manifestă între acele părţi ale matricei care
prezintă grade de ardere diferite. Liniile de tensiune astfel create pot limita expansiunea
radială a defectelor, orientându-le paralel cu pereţii vasului şi scăzând astfel riscul
apariţiei unui defect care poate duce la dezafectarea vasului.
139
Planşa 40. Grafice procentuale utilizate pentru estimarea frecvenţei incluziunilor (apud MATHEW, WOODS, OLIVER 1991)
Dimensiuniincluziuni
Procentaj
0,5 – 1,0 mm
0,5 -2,0 mm
0,5 – 3,0 mm
5%
10%
20%
30%
140
Planşa 41. Grafice utilizate pentru estimarea gradului de sortare a incluziunilor (apud BARRACLOUGH 1992)
FOARTE SLABĂ
SLABĂ
SATISFĂCĂTOARE/MEDIE
BUNĂ
FOARTE BUNĂ
141
Planşa 42. Grafice utilizate pentru estimarea gradului de rotunjire a incluziunilor (apud BARRACLOUGH 1992)
Gradrotunjire
Grad sfericitate
Foarte angular Angular Sub-Angular Sub-Rotunjit Rotunjit Bine Rotunjit
Sfericitate Mare
Sfericitate Redusă
142
Tabel 6. Prezentare sintetică a rezultatelor analizei probelor ceramice. Legendă: F = ceramică fină; S = ceramică semifină; G = ceramică grosieră
Nr. Tip Duritate Textură Densitate Grosime Incluziuni Culoare
Frecvenţă Mărime Sortare Formă Tip 3 2 1 2a 3a
1 F mică fină fină 7,47mm < 5% ≤ 0,1mm Foarte bună Rotunde (sfericitate >)
Fragmente de quartz/quartzit (<0,02mm) ; fragmente de rocă de diferite culori, în special negre sau brun-roşcate
cărămiziu
2 F mică fină neregulată 9,61mm < 5% 0,02-0,1mm
Foarte bună Rotunde (sfericitate >)
Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre.
cărămiziu Cărămiziu gălbui cărămiziu
3 F mică fină neregulată 5,20mm < 5% < 0,1mm Foarte bună Rotunde (sfericitate >)
Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre.
cărămiziu Cărămiziu gălbui cărămiziu
4 F medie fină neregulată 7,53mm < 5% < 0,1mm Foarte bună Rotunde (sfericitate >)
Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre.
cărămiziu Brun cărămiziu cărămiziu
5 F medie fină fină 5,97mm < 5% < 0,1mm Foarte bună Rotunde (sfericitate >)
Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre.
cărămiziu
6 F mică fină fină 8,44mm < 5% < 0,1mm Foarte bună Rotunde (sfericitate >)
Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre.
cărămiziu
143
7 S mică aspră neregulată 6,57mm < 5% < 0,1mm Foarte bună Rotunde
(sfericitate >) Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre.
Cărămiziu gălbui
8 S mică aspră neregulată 5,35mm < 5-10% < 0,1mm Foarte bună rotunde Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre ; probe de minereu de fier sau minerale fero-magneziene.
Cărămiziu gălbui
9 F mică aspră fină 6,55mm ≤ 5% < 0,1mm Foarte bună Rotunde (sfericitate >)
Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre.
cărămiziu
10 S mică-medie
aspră neregulată 11,40mm ≤ 5% ≤ 0,2mm bună Rotunde (sfericitate >)
Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre ; minereuri de Fe sau fero-magneziene (maxim 0,2mm) de culoare neagră, care reacţionează la stimulare magnetică.
cărămiziu Brun cărămiziu cărămiziu
11 S mică aspră neregulată 9,52mm 5-10% ≤ 0,1mm bună Rotunde (sfericitate >)
Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre ; minereuri de Fe sau fero-magneziene (maxim 0,2mm) de culoare neagră, care reacţionează la stimulare magnetică.
Brun cărămiziu
144
12 S mică aspră neregulată 9,20mm ≤ 10% ≤ 0,1mm bună Rotunjite şi
sub-rotunjite (sfericitate >)
Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre
cărămiziu Brun cărămiziu cărămiziu
13 G mică aspră dezorganizată 9,75mm 5-10% ≤ 0,2mm satisfăcătoare satisfăcătoare Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre ; incluziuni relativ numeroase şi de dimensiuni mari de minereuri Fe şi FeMg
cărămiziu
14 F medie fină fină 8,38mm < 5% < 0,1mm Foarte bună Rotunde (sfericitate >)
Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre ; foarte puţine incluziuni de minereu Fe sau FeMg
Brun roşcat brun
15 S mică Aspră/fină neregulată 7,62mm < 5% < 0,1mm bună Rotunde (sfericitate >)
Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre.
cărămiziu
16 S mică Aspră/fină neregulată 6,05mm ≤ 10% < 0,1mm bună Rotunde (sfericitate >)
Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre.
cărămiziu
17 F mică fină fină 4,47mm 5-10% < 0,1mm bună Rotunde (sfericitate >)
Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre.
cărămiziu
18 F mică fină fină 6,66mm ≤ 5% < 0,1mm bună Rotunde (sfericitate >)
Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de
cărămiziu Brun cărămiziu
cărămiziu
145
diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre.
19 F medie fină neregulată 4,77mm ≤ 5% < 0,1mm bună Rotunde (sfericitate >)
Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre.
cărămiziu
20 F mică fină fină 4,80mm < 5% < 0,1mm bună Rotunde (sfericitate >)
Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre.
cărămiziu
21 F mică fină fină 7,11mm < 5% < 0,1mm bună Rotunde (sfericitate >)
Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre.
cărămiziu
22 S medie aspră neregulată 13,72mm < 5% < 0,1mm bună Rotunde (sfericitate >)
Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre.
cărămiziu
23 G mică aspră dezorganizată 11,99mm 5-10% ≤ 0,4mm slabă Rotunde-Angulare (sfericitate <)
Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre ; incluziuni de minereu Fe sau FeMg
cărămiziu negru
23 bis
S mică aspră neregulată 9,28mm ≤ 5% < 0,1mm bună Rotunde (sfericitate >)
Fragmente foarte mici (< 0,02mm) de quartz/quartzit ; diferite tipuri de rocă de diverse culori, în special albe translucide, brun roşcate, negre.
cărămiziu
24 G mică aspră dezorganizată 9,17mm 5-10% < 0,2mm satisfăcătoare Rotunde-Angulare (sfericitate <)
Minereuri Fe şi Fe Mg ; fragmente de la diverse roci şi dolomit
Gri gălbui
146
25 G mică aspră dezorganizată 9,38mm < 5% < 0,1mm satisfăcătoare Angulare-
rotunde Minereuri Fe şi Fe Mg ; fragmente de la diverse roci
Brun cărămiziu
Brun-gri/negru negru
26 G mică aspră dezorganizată 8,90mm 5-10% < 0,1mm bună Rotunde (sfericitate >)
Minereuri Fe şi Fe Mg ; fragmente de la diverse roci ; minereuri de Fe roşu
Brun-gri gri
27 G mică aspră dezorganizată 10,58mm ≤ 10% < 0,3mm slabă Sfericitate redusă, angulare şi sub-angulare
Minereuri Fe şi Fe Mg ; fragmente de la diverse roci ; granule de lut de până la 3 mm
Brun-gălbui
brun Brun-gri
29 G Mică-medie
aspră dezorganizată 8,13mm 10-20% ≤0, 2mm Foarte slabă Angulare (sfericitate<)
Fragmente de rocă, minereu de Fe roşu.
cărămiziu negru Negru cu inserţii
cărămizii 30 G Mică-
medie fină dezorganizată 13,78mm 10-20% ≤ 0,2mm Foarte slabă Angulare
(sfericitate<) Fragmente de rocă, minereu de Fe roşu.
Cărămiziu gălbui gri negru
31 G Mică-medie
aspră dezorganizată 7,61mm 10-20% ≤0, 2mm Foarte slabă Angulare (sfericitate<)
Fragmente de rocă, minereu de Fe roşu
negru
32 S mică fină neregulată 10,96mm 5-10% ≤ 0,15mm slabă Angulare (sfericitate<)
Fragmente de rocă (sporadice) – numeroase fragmente de minereuri de Fe sau fero-magneziene de culoare neagră
cărămiziu Cărămiziu-gălbui
33 G Mică-medie
fină dezorganizată 8,86mm 5-10% ≤ 0,2mm bună Sub-rotunjite Fragmente de rocă şi fragmente sporadice de minereu de Fe negru
cărămiziu-brun cărămiziu
34 S Mică-medie
aspră neregulată 11,74mm 5-10% ≤ 0,2mm slabă variabilă minereuri de Fe sau fero-magneziene de culoare neagră, granule de quartz sau quartzit, fragmente de rocă, şamotă
Cărămiziu-gălbui
35 S mică fină neregulată 16,11mm 10-20% ≤ 0,2mm slabă variabilă Numeroase fragmente de quartz sau quartzit cu un diametru de 0,1mm, grupate uneori în clusteri, fragmente de rocă, goluri rotunde sau ovale cu un diametru maxim de 0,2mm provenind de la incluziuni de calcar sau calcar oolitic)
Cărămiziu intens cărămiziu
36 S Mică-medie
aspră neregulată 10,44mm ≤ 5% < 0,1mm Foarte bună Rotunde (sfericitate >)
Fragmente de rocă şi quartz sau quartzit
cărămiziu Brun-roşcat cărămiziu
37 G Mică-medie
aspră dezorganizată 11,59mm 5-10% ≤ 0,2mm medie Rotunde (sfericitate >)
Fragmente de rocă, minereu Fe şi quartz sau quartzit
Brun-gri gri negru
38 G Mică-medie
aspră dezorganizată 11,87mm 5-10% ≤ 0,2mm bună variabilă Fragmente de rocă, minereu de Fe roşu şi
cărămiziu Negru şi gri gri negru
147
negru (sporadic) 39 G Mică-
medie aspră neregulată 10,73mm 5-10% ≤ 0,15mm Slabă-foarte
slabă - fragmente de rocă rotunde (sfericitate >) - fulgi de argilă angulari
Quartz sau quartzit, mică, fragmente de rocă, sporadic minereu Fe negru (≤ 0,02mm), fulgi de argilă
Brun-cărămiziu brun Brun-cărămiziu
41 F mică fină fină 7,93mm ≤ 5% < 0,1mm Foarte bună Rotunde (sfericitate >)
Fragmente de roci şi quartz sau quartzit
cărămiziu Gălbui-roşcat
42 F mică fină fină 8,47mm < 5% < 0,1mm Foarte bună Rotunde (sfericitate >)
Fragmente de roci şi quartz sau quartzit
Gălbui-roşcat
cărămiziu Gălbui-roşcat
43 G Mică-medie
aspră neregulată 14,92mm 5-10% ≤ 0,4mm slabă Angulare Fragmente de roci vulcanice cu structură vitrică vesiculară, cu diametru între 0,2-4mm ; Fragmente de roci şi quartz sau quartzit
cărămiziu Brun-roşcat Brun-gri
ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC
148
III.3. Analiza formei şi decorului
III.3.a. Analiza formei. Încadrare tipologică formală
În cadrul acestui demers am remarcat varietatea termenilor şi criteriilor de
definire a formelor vaselor, fapt pentru care, pentru a face posibilă încadrarea
inventarului ceramic din aşezarea de la Hoiseşti în contextul fazei Cucuteni A, am
considerat necesară stabilirea unei tipologii unitare a ceramicii acestei faze, prezentată pe
larg în cadrul anexelor 1 şi 2. În acest scop am apelat la lucrări monografice care prezintă
rezultatele cercetării arheologice a aşezărilor de la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954),
Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999), Târpeşti (MARINESCU-
BÎLCU 1981), Drăguşeni (MARINESCU-BÎLCU, BOLOMEY 2000), Preuteşti (URSULESCU,
IGNĂTESCU 2003) şi Frumuşica (MATASĂ 1946). Pentru completarea datelor am folosit, de
asemenea, lucrarea monografică prezentând rezultatele investigaţiilor de la Cucuteni-
Cetăţuia, elaborată de arheologul german Hubert Schmidt (SCHMIDT 1932), care ne oferă
o prezentare amănunţită a formelor ceramice aparţinând perioadei în discuţie, ca şi
monografia lui Radu Vulpe, referitoare la rezultatelor investigaţiilor de la Izvoare (VULPE
1957).
Tipologia noastră s-a construit pe baza materialelor întregi sau întregibile, care au
permis reconstituirea întregului profil al vasului, făcând astfel posibilă observarea
caracteristicilor morfologice, definind formele generale, variantele şi subvariantele.
Tipologia utilizată nu prezintă omogenitate din punctul de vedere al terminologiei
utilizate, fiind întâlnite atât denumiri funcţionale (ex.: pahare, străchini, capace) cât şi
denumiri stabilite pe baza morfologiei vasului (ex.: vase cu corp bombat, vase piriforme),
dar utilizarea termenilor specifici fiecărei categorii de vase a fost aleasă datorită prezenţei
acestora, în relaţie cu aceleaşi forme de vase, în cadrul a două mari monografii dedicate
fazei A a culturii Cucuteni, şi anume cele dedicate aşezărilor de la Hăbăşeşti şi Truşeşti.
Deşi neomogenă din punctul de vedere al terminologiei, tipologia formală existentă a
vaselor ceramice cucuteniene beneficiază de decenii de cercetare marcată de pozitivism,
fapt care a condus la crearea unor criterii de definire şi încadrare tipologică rafinate,
potrivite scopului nostru.
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
149
∗
Forma 1: Pahare (cupe) Din punct de vedere morfologic, această formă de vas se caracterizează prin
dimensiunile sale de obicei reduse şi profilul bombat, tronconic sau bitronconic. În cadrul
aşezării de la Hoiseşti au fost identificate următoarele variante ale acestei forme:
1.a. Pahare cu buza dreaptă sau foarte uşor evazată şi cu trecerea lină la corpul
bombat sau uşor bitronconic al vasului. Această variantă este prezentă, la Truşeşti
(PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 267, fig. 163-165), la Hăbăşeşti, unde
linia pereţilor prezintă un profil dublu arcuit: la mijloc şi în zona inferioară pereţii sunt
bombaţi, dând un profil arcuit în afară, iar în zona superioară peretele este uşor concav
(DUMITRESCU et alii 1954, 280, fig.30/1), Preuteşti (URSULESCU, IGNĂTESCU 2003, 131 nr. 44-
45), Drăguşeni (MARINESCU-BÎLCU, BOLOMEY 2000, fig. 76-77), Frumuşica (Matasă 1946, Pl.
XIII/81, 86, 90) şi la Târpeşti (MARINESCU-BÎLCU 1981 fig. 161/1, 178/2) (Pl. 43/1-3; Pl. 44/1-
2).
1.a1. Variantă a formei 1a, diferă de aceasta prin adăugarea unei cozi cvasi-
triunghiulare, trase din diametrul maxim al vasului. Această formă este specifică aşezării
de la Hoiseşti (Pl. 43/4).
1.c. Pahare cu buza aproape dreaptă sau foarte uşor răsfrântă în afară, cu gât scurt
cilindric de la care se trece lin la corpul cu pereţii foarte puţin arcuiţi. Această formă a
fost identificată şi la Truşeşti, Hăbăşeşti, Drăguşeni şi Târpeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA,
FLORESCU, FLORESCU 1999, 277, fig.168/2; DUMITRESCU et alii 1954, 280, fig30/1c;
MARINESCU-BÎLCU, BOLOMEY 2000, fig. 83/6, 9-10 ; MARINESCU-BÎLCU 1981 fig. 179/8, 181/2 )
(Pl. 43/5-6; Pl. 44/3-4).
1.d2. Această formă este caracterizată de buza dreaptă sau uşor răsfrântă în afară,
gât cilindric bine definit şi trecere lină la corpul uşor bombat. Deşi această variantă este
specifică aşezării de la Hoiseşti, variante diferite ale acestei forme au fost identificate la
Truşeşti, Hăbăşeşti şi Târpeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU. 1999, 277,
fig168/1,3-4; 169/1-9; DUMITRESCU et alii 1954, 280, fig. 30/1d; MARINESCU-BÎLCU, BOLOMEY
1981 fig. 179/7) (Pl. 43/7; Pl. 44/5).
Din punctul de vedere al pastei, şase exemplare se încadrează în categoria
ceramicii fine şi un exemplar se încadrează în categoria ceramicii semifine.
ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC
150
Forma 2: Cupe cu picior Această formă de vas se caracterizează printr-un recipient cu profil bombat, în
unele cazuri cu gât mai mult sau mai puţin înalt, gura de aceeaşi dimensiune, sau puţin
mai strâmtă decât fundul recipientului şi picior scund.
2.a. Această variantă se caracterizează prin gâtul mai mult sau mai puţin distinct,
prin pântecul bombat, rotunjit sau bitronconic, cu o proeminenţă perforată pe maximul de
rotunjime al vasului. Exemplarul descoperit în aşezarea de la Hoiseşti are piciorul rupt,
dar astfel de vase cu forme ale recipientului similare, descoperite la Truşeşti, prezintă
picior scurt, tronconic (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 328, fig.215/1-3)
(Pl. 45/2; Pl. 46/2a-d).
2.b1. Această variantă se caracterizează prin buza răsfrântă spre exterior, corpul
zvelt, gâtul înalt şi bine despărţit de corp. Singurul exemplar descoperit la Hoiseşti are
piciorul rupt, dar cele mai apropiate forme asemănătoare care provin din aşezările de la
Hăbăşeşti, Frumuşica şi Târpeşti, prezintă un picior foarte scurt, de multe ori abia concav,
care capătă, uneori, forma unui adevărat picior tronconic (DUMITRESCU et alii 1954, 351, Pl.
LXXIV/2a-2d; MATASĂ 1946, Pl. XXI/139-140, 150; MARINESCU-BÎLCU 1981 fig. 178/1) (Pl. 45/1;
Pl. 46/1a-b).
Din punctul de vedere al pastei, ambele exemplare se încadrează în categoria
ceramicii fine.
Forma 3: Vase cu corp bombat Această formă se caracterizează prin gura larg deschisă, marginea mai mult sau
mai puţin înaltă, înclinată spre interior, şi cu trecerea lină, sau uneori accentuată la corpul
puternic bombat, cu fundul drept, mai îngust decât gura.
3.b1. Acestei variante îi sunt specifice vasele cu corp bombat, cu tendinţă spre
bitronconie şi gât bine definit, cu buza uşor răsfrântă în afară. În aşezarea de la Hoiseşti a
fost descoperit un singur vas de acest tip, în stare fragmentară. Analogii pentru această
variantă au fost identificate la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU
1999, 432) (Pl. 45/4; Pl. 47/1a-b). Din punctul de vedere al pastei, acest exemplar se
încadrează în categoria ceramicii fine.
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
151
Forma 6: Vase cu gâtul înalt şi corpul bombat Aceste vase se caracterizează prin gâtul mai mult sau mai puţin înalt,
reprezentând totuşi cel puţin jumătate din înălţimea totală a vasului, care se continuă cu
corpul bombat.
6.a3. Această variantă se caracterizează prin buza uşor răsfrântă spre exterior,
gâtul relativ scurt, uşor tronconic, aproape cilindric şi trecere lină spre corpul bombat al
vasului. Această formă această formă este specifică aşezării de la Hoiseşti. Din punctul
de vedere al pastei, acest exemplar se încadrează în categoria ceramicii semifine (Pl.
45/3; Pl. 47/2).
Forma 9: Vase suport Vasele din această categorie se caracterizează prin forma mai mult sau mai puţin
apropiată de cea a unui cilindru gol în interior.
9.d. Vas suport înalt, zvelt, caracterizat prin arcuirea profilului la jumătatea
superioară şi îngustat uşor sub buza puternic răsfrântă în afară. Această formă a fost
identificată şi la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 346,
fig.242/3), Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/11a1) şi Cucuteni (SCHMIDT 1932,
tabel A/8a) (Pl. 48/3; Pl. 49/4-4a).
9.f. Această variantă se caracterizează prin partea inferioară tronconică, şi profilul
uşor bombat. Această formă a fost documentată, de asemenea, la Truşeşti (PETRESCU-
DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 346, 243/6), Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954,
Pl. LXXIV/11a3) şi Cucuteni (SCHMIDT 1932, tabel A/8b) (Pl. 48/2; Pl. 49/3).
Din punctul de vedere al pastei, ambele exemplare se încadrează în categoria
ceramicii fine.
Forma 10: Fructiere În această categorie am inclus vasele ce par a fi obţinute în urma contopirii unui
vas suport cu un recipient în formă de strachină sau farfurie.
Primul exemplar mai păstrează doar piciorul, relativ scund, cu profil bombat şi
extremitatea inferioară puternic evazată, relativ tronconică. Datorită lipsei recipientului,
nu îl putem încadra cu precizie într-un anumit tip, totuşi, pe baza morfologiei piciorului,
putem spune că cel mai probabil se încadrează în categoria 10a, cu analogii în aşezarea de
la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/11b1-2) (Pl. 48/1; Pl. 49/1).
ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC
152
Din cel de al doilea exemplar se păstrează, de asemenea, numai piciorul. Acesta
prezintă o formă specifică aşezării de la Hoiseşti, caracterizată prin forma aproape
cilindrică şi o uşoară evazare a bazei de sprijin (Pl. 49/2). Datorită lipsei de analogii în
cadrul categoriei fructierelor această formă ar putea constitui un tip aparte.
Din punct de vedere al pastei, ambele exemplare aparţin categoriei ceramicii fine.
Forma 13: Capace Din punct de vedere tipologic, caracteristică pentru acest tip de vas este forma de
clopot cu profil relativ tronconic sau bombat, prevăzut la partea superioară cu un mâner
cilindric mai mult sau mai puţin înalt (Pl. 48/4; 49/5).
13.f. Această variantă se caracterizează prin pereţii puternic bombaţi, buza lată,
răsfrântă, şi un mâner în formă de proeminenţă discoidală plată. Analogii pentru această
formă pot fi întâlnite în aşezările de la Târpeşti (MARINESCU-BÎLCU 1981 fig. 172/2),
Izvoare (VULPE 1957, 133, fig.101-105), Drăguşeni (MARINESCU-BÎLCU, BOLOMEY 2000, fig.
105/7), Frumuşica (MATASĂ 1946, Pl. XXXIII/236) şi Preuteşti (URSULESCU, IGNĂTESCU
2003, p. 148, nr. 101) (Anexa 2/13.f). Din punctul de vedere al pastei, acest exemplar se
încadrează în categoria ceramicii fine.
III.3.b. Încadrare tipologică funcţională
Etnoarheologia s-a dezvoltat cu scopul de a produce analogii etnografice, pornind
de la informaţii din prezentul istoric, care să ajute în interpretarea datelor arheologice.
Utilizarea de către cercetători a metodelor şi datelor etnografice pentru reconstituirea
comportamentelor şi modelelor culturale preistorice, pornind de la date arheologice,
cunoaşte o istorie îndelungată, în timp ce etnoarheologia, ca subdisciplină distinctă a
antropologiei, constituie un fenomen relativ recent. Cele dintâi încercări de definire a
acesteia au fost făcute spre începutul anilor ’70, prima lucrare de sinteză care încerca să
identifice în mod coerent mijloacele şi scopul etnoarheologiei datând din anul 1977
(STILES 1977, 87-103).
În ceea ce priveşte utilizarea datelor etnografice de către arheologi, au fost
identificate trei posibilităţi majore, constând în construirea de analogii etnografice,
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
153
generarea de ipoteze sau modele şi testarea acestora. Aceste metode pot fi utilizate atât
independent una de alta cât şi în mod complementar.
În cazul analogiilor etnografice, care constituie abordarea noastră din această
lucrare, un set specific de date etnografice este comparat cu un set analog de date
arheologice. Pentru a determina care anume sunt datele etnografice aplicabile într-o
situaţie specifică, trebuie, în primul rând, descrise în mod formal caracteristicile
materialului arheologic luat în discuţie. Se recunoaşte apoi un potenţial set de date
etnografice pentru construirea unei analogii, realizându-se o analiză a proprietăţilor fizice
ale acestuia. Gradul în care proprietăţile celor două seturi de date coincid, determină
probabilitatea în care datele obţinute pe cale arheologică coincid cu cele atestate
etnografic. Variaţiile de probabilitate diferă, de asemenea, în funcţie de posibilitatea de a
corela, în spaţiu şi timp, cele două seturi de date. Aceasta a condus la definirea a două
tipuri de analogii etnografice. Primul operează în condiţiile în care cele două seturi de
date sunt disparate în timp şi /sau spaţiu. În acest caz nu se poate stabili existenţa unei
conexiuni între descoperirile arheologice şi cultura populaţiei care furnizează datele
etnografice. Amplitudinea limitelor spaţio-temporale este invers proporţională cu
probabilitatea ca analogia construită să fie validă. Acest tip de abordare cunoscut şi ca
"general comparativ" sau "model discontinuu" este utilizat în cazul studiului de faţă
(STILES 1977, 94-95).
Pentru construirea unui model general comparativ se utilizează analogii generale
pentru a genera ipoteze deductive şi concluzii cu un caracter generalizator (DAVID,
KRAMER 2001, 43). Tipul de raţionament logic care stă la baza acestei metode îl constituie
deducţia analogică. Aceasta are, prin definiţie, un caracter generalizator conducând la
construirea unor concluzii care stabilesc existenţa unor similarităţi extinse faţă de cele
existente în premisele raţionamentului logic, fiind astfel supuse erorii (DAVID, KRAMER
2001, 45).
Aceste consideraţii conduc către o serie de principii generale privind argumentaţia
analogică în arheologie (DAVID, KRAMER 2001, 47-48). Astfel, atât culturile-subiect cât şi
culturile-sursă trebuie să fie similare în ceea ce priveşte variabilele care pot afecta sau
influenţa materialele, comportamentele, stările sau procesele comparate. Sublinierea
ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC
154
principiilor de legătură între variabile şi stabilirea similarităţilor şi diferenţelor sunt de o
importanţă vitală.
Deoarece, în general, tradiţiile culturale, prezintă un caracter conservator, în cazul
în care civilizaţia-sursă reprezintă descendentul istoric al civilizaţiei-subiect, există o
probabilitate intrinsecă mai mare pentru existenţa unor similarităţi, decât în cazul în care
nu există o astfel de legătură de antecedenţă/descendenţă.
Seria de surse potenţiale care să creeze modele de comparaţie cu setul de date
subiect, trebuie să fie cât mai extinsă posibil pentru a obţine un set de date cât mai
reprezentativ posibil. Astfel, nu doar una, ci cât mai multe analogii posibile trebuie
căutate în rândul datelor sursă.
Ipotezele dezvoltate prin construcţia de modele pe baza analogiilor trebuie testate
prin diverse metode. Totuşi, datorită elementelor inevitabile raţionamentelor inductive şi
datorită subiectivităţii implicate în procesul de testare, deplina siguranţă a adevărului
deducţiilor rămâne un deziderat.
Evaluarea credibilităţii relative a construcţiilor argumentative analogice poate fi
în mod semnificativ rafinată, prin îmbunătăţirea metodologiei şi îmbogăţirea datelor de
bază.
Deşi mostra etnografică este mult prea mică pentru a permite teste statistice,
validitatea teoriilor care s-au aflat la baza acestui studiu este atestată de parametrii
analitici de design identificaţi şi utilizaţi, care sunt suportaţi de observaţii transculturale.
Vasele ceramice sunt concepute şi manufacturate pentru a îndeplini o anume funcţie,
parametrii morfologici caracteristici fiind determinabili prin analizarea practică a
stabilităţii, durabilităţii şi eficienţei funcţionale a vasului. Deşi acest tip de analiză nu
poate stabili cu precizie utilitatea unui vas provenit dintr-un context arheologic, totuşi
poate permite determinarea unor clase funcţionale generale, acestea constituind un set
independent de date ce pot fi coroborate cu alte dovezi privind cotidianul populaţiilor
preistorice (HENRICKSON, MCDONALD 1983, 640).
Pentru diferenţierea unor grupe specifice în cadrul categoriilor identificate se
utilizează două dimensiuni de bază ale vaselor (înălţimea şi diametrul maxim) ca şi
raportul dintre acestea, valoarea astfel obţinută fiind utilă pentru a exprima, în cifre
comparabile, variaţia în forma vasului.
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
155
Pentru a putea corobora datele oferite de studiile etnografice utilizate cu
morfologia specifică diferitelor forme ale ceramicii Cucuteni A am fost nevoiţi, de
asemenea, să realizăm o tipologie formală unitară din punct de vedere terminologic şi
morfologic a ceramicii fazei A. Pentru a realiza acest lucru am apelat la lucrări
monografice care prezintă rezultatele cercetării arheologice a aşezărilor de la Hăbăşeşti
(DUMITRESCU et alii 1954), Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999),
Târpeşti (MARINESCU-BÎLCU 1981), Drăguşeni (MARINESCU-BÎLCU, BOLOMEY 2000), şi
Preuteşti (URSULESCU, IGNĂTESCU 2003). Trebuie menţionat faptul că, fie datorită
condiţiilor de publicare, fie datorită absenţei unui număr suficient de exemplare care să
permită alcătuirea unui eşantion reprezentativ, o serie de forme ceramice au fost excluse
din studiul nostru.
În cele ce urmează, ne vom referi doar la acele forme ale ceramicii cucuteniene
aparţinând fazei A care ne-au permis, prin coroborarea cu datele etnografice, atribuirea
unei posibile funcţionalităţi. O privire sintetică asupra legăturii existente între formele
ceramice şi funcţionalitatea acestora este oferită de Tabelul nr. 7.
∗
Vase de gătit Marea majoritate a comunităţilor umane manufacturează vase de gătit scunde şi
bondoace, cu o suprafaţă bazală mare, pentru a permite transferul eficient al căldurii, dar,
de obicei, cu gura restrânsă, pentru a preveni evaporarea rapidă în cazul mâncărurilor
care necesită fierbere (CULWICK 1935, 167, fig. I/1,4-5, fig. II/2; DEBOER 1974, 336; DORMAN
1938, 99, fig. 5; HARRINGTON 1908, 401; LINTON 1944, ERICSON et alii 1972 apud HENRICKSON,
MCDONALD 1983, 631; NICHOLSON 1929, 48, fig. 1/2b; NICHOLSON 1931, 189, fig. 4). Nu există
informaţii asupra densităţii sau durităţii vaselor de gătit, dar puţinele date existente asupra
grosimii pereţilor confirmă faptul că aceştia sunt relativ groşi. Majoritatea vaselor de
acest tip sunt nepictate.
Deşi dimensiunile acestor vase sunt variabile, proporţiile generale sunt relativ
constante. Înălţimea de la buză la bază variază între 6 şi 41,5 cm (media 17,8 cm).
Diametrul maxim variază între 12,7 şi 56 de cm (media 24,1 cm). Pentru vasele de gătit
raportul dintre diametrul maxim şi înălţime variază între 0,8 şi 3,4, cu media de 1,4.
ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC
156
Astfel, vasul de gătit tipic este, cu aproximaţie, cu o treime mai larg decât înalt şi aproape
toate formele sunt scunde şi bondoace.
Absenţa formelor specifice fazei Cucuteni A care să corespundă acestei
funcţionalităţi credem că poate fi explicată prin apartenenţa acestora, conform datelor
etnografice, la specia ceramicii nedecorate. Astfel, considerăm că este posibil ca acest tip
de vas să se regăsească în cadrul formelor ceramicii cucuteniene aparţinând fazei A, dar
să nu se fi bucurat de atenţie în cadrul procesului de prelucrare – restaurare - publicare a
materialului arheologic.
Vase pentru servirea şi consumarea hranei Puţine surse conţin date asupra acestui tip de vas, iar informaţia disponibilă este
destul de discutabilă. Forma care predomină este castronul cu fund plat (DEBOER 1974,
336; DORMAN 1938, 100, fig. 7-8; CULWICK 1935, 167, fig. I/3). Astfel de vase sunt adesea
decorate, datorită probabil utilizării frecvente şi a vizibilităţii lor sporite în cadrul
activităţilor cotidiene. Durata scurtă de viaţă (FOSTER 1960a, 608) a acestora poate
descuraja, în unele cazuri, decorarea.
Vasele pentru servirea şi consumarea hranei sunt, de obicei, manufacturate în mod
specific, pentru utilizare individuală sau familială.
Vasele individuale variază în înălţime între 6 şi 8 cm (media 7 cm), şi în diametru
maxim între 10 şi 23 cm (media 14 cm). Raportul dintre diametrul maxim şi înălţime
variază între 1,3 şi 3,1 (media 2) (HENRICKSON, MCDONALD 1983, 632).
Vasele familiale variază între 4,4 şi 23,4 cm în înălţime (media 10 cm) şi 8,4 şi 95
cm în diametrul maxim (media 24,6 cm). Raportul dintre diametrul maxim şi înălţime
variază între 1,7 şi 5,8 (media 2,5) (HENRICKSON, MCDONALD 1983, 632).
Se observă astfel faptul că ambele mărimi de vase par să aibă, de obicei, diametrul
de două sau trei ori mai mare decât înălţimea. De asemenea, de obicei, diametrul maxim
este echivalent cu diametrul buzei, rezultând astfel vase deschise. În general, vasele
familiale sunt de trei ori mai mari în volum decât cele individuale.
157
Tabel 7. Formele de vase tipice Cucuteni A şi posibila funcţie a acestora
Funcţia
Forma
Gătit
Vase pentru servirea
hranei
Stocare bunuri
solide
Stocare bunuri
lichide
Transport lichide
Familiale
Individuale
Termen scurt
Termen lung
Termen scurt
Termen lung
Pahare ●
Vase cu corp bombat
●
Vase cu corp bombat şi gât slab reliefat
●
Vase cu gât înalt şi corp bombat
● ●
Vase piriforme ●
Străchini ● ●
ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC
158
Acestei funcţionalităţi îi corespund străchinile, de formă tronconică sau
semisferică, cu fundul îngust şi diametrul gurii mai mare decât înălţimea vasului. Din
descoperirile arheologice cunoscute am identificat şi măsurat 72 de astfel de vase. De
asemenea, în cadrul formelor cucuteniene, din punct de vedere al valorilor parametrilor
luaţi în discuţie, se poate observa o separare în două grupe specifice corespunzătoare
celor două utilizări practice. În prima grupă, căreia îi atribuim funcţia de vase individuale,
au fost încadrate 43 de piese, valoarea mediei raportului dintre diametrul maxim şi
înălţime fiind de 1,93. În cea de a doua grupă, a vaselor familiale, au fost încadrate 30 de
străchini, valoarea mediei raportului dintre diametrul maxim şi înălţime fiind de 2,57.
Tabel 8. Vase pentru servirea şi consumarea hranei. Valori comparative.
Pentru moment, astfel de vase nu au fost identificate în cadrul ansamblului
formelor ceramice de la Hoiseşti, dar, dat fiind caracterul parţial al săpăturilor şi
prelucrării materialului ceramic, nu ne îndoim de existenţa acestora.
Vasele pentru păstrarea bunurilor solide Vasele pentru păstrarea bunurilor solide, atât cele pe termen lung (săptămâni sau
luni) cât şi cele pe termen scurt (ore sau zile) tind să fie construite cu o deschidere
suficient de largă pentru a permite utilizarea unui căuş, dar cazurile în care este atestată
utilizarea unui capac sunt puţine. În absenţa unui capac, poate fi utilizat un castron pentru
protejarea conţinutului vasului. Alternativ, vasele de depozitare pe termen lung au buza
răsfrântă sau orientată spre exterior, posibil pentru a facilita legarea unei acoperitoare
flexibile pentru a proteja conţinutul.
Vasele pentru păstrarea pe termen lung sunt de obicei înalte şi de dimensiuni
mari. De asemenea, în cazul acestora, se întâlnesc frecvent mânere. În unele cazuri
mânerele nu sunt suficient de puternice pentru a permite ridicarea vasului ci mai degrabă
servesc la înclinarea acestuia sau la legarea unor capace sau acoperitori. La acest tip de
Truşeşti Drăguşeni Hăbăşeşti Preuteşti Târpeşti Media generală
Date etnografice
Vase individuale
1,98 1,96 1,89 1,82 2,14 1,96 2,00
Vase Familiale
2,85 2,51 2,49 2,61 2,50
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
159
vase diametrul maxim variază între 17,8 şi 100 cm (media 49,3 cm) iar înălţimea între 11
şi 150 cm (media 52 cm). Raportul dintre diametrul maxim şi înălţime este totuşi mai
puţin variabil şi tinde spre vase oarecum scunde, variind între 0,5 şi 2 (media 1,2)
(HENRICKSON, MCDONALD 1983, 632).
Caracteristicile specifice acestei funcţionalităţi sunt întrunite de două tipuri de
forme cucuteniene.
O primă formă o constituie vasele cu corp bombat, caracterizate prin gura larg
deschisă, marginea, mai mult sau mai puţin înaltă, înclinată spre interior, şi cu trecerea
lină, sau uneori accentuată la corpul puternic bombat, cu fundul drept, mai îngust decât
gura. Au fost analizate, din punct de vedere metric 30 de astfel de vase, valoarea medie a
raportului între diametrul maxim şi înălţime fiind de 1,18.
Din cadrul acestei categorii, în cadrul ansamblului ceramic din aşezarea de la
Hoiseşti, a fost identificat şi analizat un vas în stare fragmentară.
Cea de a doua formă este dată de vasele piriforme, caracterizate prin forma de
pară răsturnată, buza scurtă, dreaptă sau înclinată spre interior, cu trecere directă spre
umărul puternic bombat şi cu partea inferioară de formă tronconică, cu sau fără picioruş
inelar. Au fost analizate, din punct de vedere metric 12 de astfel de vase, valoarea medie
a raportului între diametrul maxim şi înălţime fiind de 1,20.
Din cadrul acestei categorii, în cadrul ansamblului ceramic din aşezarea de la
Hoiseşti, au fost identificate şi analizate fragmente provenind de la un singur vas.
Vasele pentru păstrarea conţinutului pe termen scurt sunt mai joase şi mai
bondoace, deoarece conţinutul acestora nu trebuie turnat; de asemenea, un centru de
greutate jos sporeşte siguranţa în momentul umplerii vasului. Pentru aceste vase
diametrul maxim variază între 19 şi 22 cm (media 20 cm), iar înălţimea între 19 şi 25 cm
(media 22 cm). Raportul între diametrul maxim şi înălţime variază între 0,8 şi 1,6 (media
0,92) (HENRICKSON, MCDONALD 1983, 632).
Acestor caracteristici le corespunde o formă specifică ceramicii Cucuteni A.
Vasele cu corpul bombat şi gâtul slab reliefat sunt caracterizate prin gura îngustă
sau mai lată, gâtul mai mult sau mai puţin înalt, cu trecere lină sau accentuată la corpul
bombat al vasului, prevăzut uneori cu două apucătoare pe diametrul maxim, precum şi
prin fundul aproximativ egal, ca mărime, cu gura, la exemplarele cu gât îngust, sau mai
ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC
160
mic, la acelea cu gura larg deschisă. Au fost identificate şi analizate 15 astfel de vase,
valoarea medie a raportului între diametrul maxim şi înălţime fiind de 0,93.
Truşeşti Drăguşeni Hăbăşeşti Media generală Date etnograficeVase cu corp
bombat 1,16 1,16 1,23 1,18 1,20
Vase piriforme
1,21 1,18 1,20 1,20
Tabel 9. Vase pentru păstrarea bunurilor solide. Valori comparative.
Vase pentru păstrarea lichidelor Acest tip funcţional prezintă o mare variabilitate morfologică. Majoritatea vaselor
utilizate pentru păstrarea lichidelor de bază (apă, lapte, ulei, etc.) pentru perioade lungi de
timp sunt de obicei atât de mari încât sunt imobile atunci când sunt pline. Diametrul
maxim variază între 14 şi 55 cm (media 39,6 cm) şi înălţimea între 10 şi 125 de cm
(media 54,9 cm). Raportul dintre diametrul maxim şi înălţime variază de la 0,5 până la 2
(media 0,82). Acest tip de vas pare a fi modelat cât mai mare posibil şi relativ înalt şi
îngust, pentru a se putea turna uşor din el (DEBOER 1974, 336; FOSTER 1960, 207, fig. 4a;
GOSSELAIN 1992, 578, fig. 6/8-9; HENRICKSON, MCDONALD 1983, 633).
Acestei funcţionalităţi îi corespund caracteristicile specifice vaselor cu gâtul înalt
şi corpul bombat, caracterizate prin gâtul mai mult sau mai puţin înalt, reprezentând
totuşi cel puţin jumătate din înălţimea totală a vasului, continuând cu corpul bombat. Au
fost identificate şi analizate 35 de astfel de vase, valoarea medie a raportului între
diametrul maxim şi înălţime fiind de 0,77.
Truşeşti Drăguşeni Hăbăşeşti Media generală
Date etnografice
Vase cu gât înalt şi
corp bombat
0,79 0,76 0,8 0,77 0,82
Tabel 10. Vase pentru păstrarea lichidelor pe termen lung. Valori comparative.
Din cadrul acestei categorii, în cadrul ansamblului ceramic din aşezarea de la
Hoiseşti, a fost identificat şi analizat un singur astfel de vas.
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
161
Vasele pentru păstrarea lichidelor pe termen scurt sunt de dimensiuni mai mici, cu
diametrul maxim variind între 8,5 şi 75 cm (media 28,4) şi înălţimea variind între 8,6 şi
70 cm (media 28,1). Raportul dintre diametrul maxim şi înălţime variază de la 0,47 până
la 2,1 (media 1,06), indicând astfel gama largă de forme posibile pe care o poate lua acest
tip de vas (CULWICK 1935, 168, fig. I/2, II/1, 3; DEBOER 1974, 336; HARRINGTON 1908, 402-403;
HENRICKSON, MCDONALD 1983, 633; NICHOLSON 1929, 48, fig. 1/3, 4 ; NICHOLSON 1934, 71-
73; NICHOLSON 1934b, 70-71).
Această funcţie e posibil să fi fost îndeplinită de pahare care, din punct de vedere
morfologic, se caracterizează prin dimensiunile de obicei reduse şi profilul bombat,
tronconic sau bitronconic. Au fost identificate şi analizate 228 de astfel de vase, valoarea
medie a raportului între diametrul maxim şi înălţime fiind de 1,08.
Truşeşti Drăguşeni Hăbăşeşti Preuteşti Târpeşti Media generală
Date etnografice
Pahare 1,08 1,00 1,1 1,07 1,09 1,08 1,06
Tabel 11. Vase pentru păstrarea lichidelor pe termen scurt. Valori comparative.
În cadrul ansamblului ceramic descoperit în aşezarea de la Hoiseşti au fost
descoperite şi analizate şapte vase întregi.
Ambele tipuri de vase pentru păstrarea lichidelor tind a avea o formă generală mai
degrabă înaltă şi suplă, cu buza rotunjită sau răsfrântă spre exterior, probabil pentru a
facilita transferul de lichid din vas.
Deschiderea largă a gurii pare a fi în general preferată, probabil pentru că permite
umplerea uşoară a vasului şi accesul la conţinutul acestuia prin utilizarea unui polonic,
aceasta fiind o metodă mai simplă şi mai sigură de transfer a lichidelor, în special când
vasul este plin.
Vase pentru transportul lichidelor Datele relative la morfologia acestui tip de vas sunt relativ puţine. Forma
universal identificată o constituie vasele relativ sferice (ANNIS 1985, 251, fig. 10; DORMAN
1938, 101, fig. 3; FOSTER 1960, 107, fig. 4b; HANDLER 1964, 151; NICHOLSON 1929, 46, fig. 1/1),
probabil pentru a oferi capacitate maximă raportată la dimensiunile vasului, cu
deschiderea gurii de mici dimensiuni. Deşi prezenţa mânerelor este rară la vasele de mici
ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC
162
dimensiuni, pentru căratul lichidelor pe distanţe lungi, vasele de dimensiuni mai mari,
pentru transportul lichidelor pe distanţe scurte, sunt adesea prevăzute cu două sau chiar
trei mânere.
O distribuţie bimodală, pe dimensiuni, a acestui tip de vase pare a indica faptul că
recipientele de mici dimensiuni (diametru maxim 10-20 cm şi înălţimea mai mică de 20
cm) reprezintă vase pentru transportul lichidelor pe distanţe lungi, în timp ce vasele mai
mari (25-40 cm diametru maxim şi 20-50 cm înălţime) sunt destinate transportului de
lichide pe distanţe scurte. Raportul dintre diametrul maxim şi înălţime variază între 0,56
şi 1,42, cu media de 0,86 (DEBOER 1974, 336; HENRICKSON, MCDONALD 1983, 633-634).
Absenţa formelor cucuteniene care să corespundă acestei funcţionalităţi credem
că poate fi atribuită ambiguităţii datelor etnografice. Se observă că vasele destinate
depozitării lichidelor pe termen lung au parametrii apropiaţi de cei ai vaselor utilizate
pentru transportul lichidelor. Credem astfel că este posibil ca vasele cu gâtul înalt şi
corpul bombat să fi avut o dublă utilizare, atât de transport a lichidelor cât şi de stocare a
acestora.
Truşeşti Drăguşeni Hăbăşeşti Media generală
Date etnografice
Vase pentru păstrarea lichidelor
0,79 0,76 0,8 0,78 0,82
Vase pentru transportul lichidelor
0,86
Tabel 12. Vase pentru păstrarea şi/sau transportul lichidelor. Valori comparative.
III.3.c. Analiza decorului La fel ca şi tipul de pastă şi forma vaselor, modalităţile de decorare a ceramicii
stau mărturie abilităţii desăvârşite a olarilor cucutenieni. În ceea ce priveşte inventarul
ceramic descoperit în aşezarea de la Hoiseşti, au fost identificate două tipuri majore de
decorare a ceramicii: decorul adâncit şi pictura.
Decorul adâncit este realizat fie prin modificarea suprafeţei vasului, într-un stadiu
în care pasta acestuia nu este complet uscată, prin diferite mijloace, în funcţie de tehnica
utilizată (canelură, incizie, gropiţe, etc.). În cazul aşezării de la Hoiseşti a fost identificat
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
163
un singur vas cu decor adâncit constând din grupuri de gropiţe, realizate, probabil, cu
ajutorul unui obiect bont.
Decorul pictat a fost realizat fie în manieră bicromă, fie în manieră
tricromă/policromă. Pictura bicromă constă în aplicarea pe fondul vasului (rezultat fie în
urma arderii, fie în urma acoperirii în întregime cu o culoare) a motivelor decorative
realizate cu o singură culoare, de obicei alb sau roşu/brun (DUMITRESCU 1979, 18). Pictura
tricromă constă în utilizarea a trei culori, dintre care una constituie fondul vasului iar
celelalte două constituie culori cu care se pictează sau se rezervă din fond motivele
ornamentale (DUMITRESCU 1979, 18).
În ceea ce priveşte motivele ornamentale, în funcţie de importanţa pe care o ocupă
în construirea decorului vasului, pot fi divizate în motive ornamentale principale şi
motive ornamentale secundare. Motivele ornamentale principale ocupă, în funcţie de
tectonica vasului, registrele principale (în general corpul vasului) în timp ce motivele
ornamentale secundare sunt utilizate pentru decorarea registrelor secundare (în general
buza, gâtul şi/sau partea inferioară a vasului ) sau a interspaţiilor motivelor principale.
Datorită complexităţii decorului ceramicii pictate, am dorit să încercăm să
stabilim măsura în care acesta ar putea sta mărturie pentru prezenţa unor persoane
specializate în producţia ceramicii pictate cucuteniene.
Pictarea unui vas ceramic constituie un set de gesturi care sunt integrate unei
scheme de execuţie, care are drept rezultat aplicarea pe suprafaţa vasului a unui set de
elemente decorative cu ajutorul trăsăturilor de pensulă. Astfel, olarii tind să îşi
standardizeze tehnicile de manufacturare a vaselor, odată ce au descoperit sau învăţat un
set de condiţii care acţionează productiv. Decorarea vaselor constituie un aspect al
producţiei pe care olarii au tendinţa să îl execute într-un mod regulat. Când mai multe
vase sunt produse simultan, este mai uşor ca acestea să fie pictate cu un decor
asemănător. În acest fel, olarul îşi poate stabili un ritm şi momentum; deciziile pe care
acesta le ia sunt reduse la o secvenţă repetată. S-a stabilit astfel că vasele produse de
specialişti ar trebui să arate existenţa unei rutine a gesturilor utilizate în decorare, şi să
prezinte un repertoriu standardizat de elemente de decor, pentru a căror execuţie este
necesar un număr mic de gesturi şi de trăsături de pensulă (HAGSTRUM 1985). În cazul
ceramicii cucuteniene, acest tip de analiză ar putea, de asemenea, să facă posibilă
ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC
164
identificarea, în interiorul categoriei ceramicii pictate, şi a vaselor care prezintă un
caracter pronunţat de marcator al prestigiului social. Din păcate, lotul mic de vase întregi
sau întregibile recuperate din aşezarea de la Hoiseşti, nu ne-a permis desfăşurarea acestui
tip de analiză. Totuşi, în speranţa că în viitor acest lucru va deveni posibil, am ales să
ordonăm motivele decorative ale ceramicii de la Hoiseşti în primul rând în funcţie de
forma vasului pe care au fost aplicate şi apoi în funcţie de maniera de executare a
acestora.
III.3.c.1. Încadrare tipologică a motivelor decorative
Forma 1. Pahare
Decor adâncit Din cadrul acestei categorii a fost identificat un singur exemplar, decorat cu grupe
de câte cinci sau şase gropiţe orizontale, dispuse în două şiruri paralele, sub buză şi în
treimea inferioară a vasului.
Pictura bicromă Un exemplar din această categorie este decorat cu ajutorul picturii bicrome, cu
brun pe fondul vasului. Motivele decorative, distribuite pe întreaga suprafaţă a vasului,
sunt constituite fie de grupuri de câte trei linii paralele subţiri, fie de linii singulare, late
(Pl. 43/2; 44/1).
Un alt exemplar prezintă pictură bicromă cu alb pe fondul vasului. Motivele
decorative sunt realizate cu ajutorul unor benzi de pictură late, arcuite simplu, dispuse în
sens invers, în două şiruri orizontale (Pl. 43/3; 44/2).
Pictura tricromă În această categorie se încadrează două exemplare, dintre care unul cu pictura
conservată doar parţial, care prezintă un decor liniar, cu benzi late roşii, mărginite cu
negru, pe fondul alb al vasului (Pl. 43/1).
Al doilea exemplar este decorat pe jumătatea superioară cu benzi late, verticale,
roşii, mărginite cu negru, pe fondul alb al vasului. Pe diametrul maxim, a fost aplicată o
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
165
bandă lată orizontală, de culoare roşie, mărginită cu negru, care delimitează trecerea la
jumătatea inferioară, nedecorată, a vasului (Pl.43/4).
Forma 2. Cupe cu picior În cadrul acestei categorii se încadrează două vase pictate tricrom, ambele cu
piciorul lipsă. Primul exemplar se caracterizează prin rezervarea benzilor albe late din
fondul vasului şi prin bordarea acestora cu linii subţiri de culoare neagră. Motivul
decorativ principal utilizat, care acoperă aproape în întregime suprafaţa recipientului, îl
constituie o spirală fugătoare. Ca motive secundare, în interspaţii, agăţate de buză sau
situate în partea inferioară a vasului, s-au utilizat benzi arcuite simple. Trecerea la
piciorul vasului se face printr-o bandă albă mărginită cu negru (Pl. 45/1; 46/1a-b).
În cazul celui de al doilea exemplar, la care, de asemenea, nu s-a păstrat piciorul,
motivele decorative s-au realizat, de asemenea, prin cruţarea benzilor albe din fondul
vasului, pe mijlocul cărora s-au trasat linii subţiri de culoare roşie. Atât decorul gâtului,
cât şi cel al corpului sunt împărţite metopic, prin patru benzi verticale. Pe gât spaţiile
dintre benzi sunt umplute cu semiove suspendate de marginea vasului, în timp ce pe corp
aceste spaţii sunt la rândul lor subîmpărţite prin arcuri de cerc, între care se află iarăşi
semiove; uneori, semiovele plasate în continuarea arcelor formează cârlige spiralice.
Cupa e decorată şi pe partea interioară a buzei, prin benzi late, dispuse vertical. Trecerea
la piciorul vasului se face printr-o bandă albă mărginită cu negru, pe mijlocul căreia s-a
trasat o linie subţire de culoare roşie (Pl.45/2; 46/2a-d).
Forma 3. Vase cu corp bombat În această categorie se încadrează un singur vas, decorat tricrom, cu benzi albe,
mărginite cu negru, rezervate din fondul vasului. Interspaţiile nu sunt acoperite uniform
cu pictură roşie, artistul cucutenian alegând să utilizeze benzi subţiri şi dense, care
urmează conturul motivelor decorative principale. Decorul este distribuit liber pe
suprafaţa vasului, motivul decorativ principal constând din benzi spiralice îmbucate.
Motivele decorative secundare constau, la partea superioară a vasului, din capete şi
cârlige spiralice agăţate de buză, iar în partea inferioară, din cârlige spiralice libere. Pe
ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC
166
corp, între capetele libere a două spirale, apar şi două cercuri de culoare albă (Pl. 45/4;
47/1a-b).
Forma 9. Vase suport
Pictura bicromă În cadrul acestei categorii se încadrează un exemplar fragmentar, cu pictura
conservată doar pe jumătate din suprafaţa vasului. Motivele decorative, dispuse liber pe
suprafaţa vasului, sunt realizate cu alb rezervat cu brun din fondul vasului. Datorită stării
proaste de conservare, nu putem reconstitui motivul decorativ principal. Ca motive
decorative secundare au fost utilizate cârligele de spirală. De asemenea, în interspaţii,
culoarea brună nu este aplicată uniform, olarul rezervând spaţii paralelipipedice sau
triunghiulare, care alcătuiesc motive decorative complementare celor realizate cu ajutorul
benzilor albe (Pl. 48/2; 49/3).
Pictura tricromă Al doilea exemplar, deşi fragmentar, a permis restaurarea şi reconstituirea
decorului în întregime. Motivele decorative sunt realizate din benzi albe late, rezervate
din fondul vasului, mărginite cu benzi subţiri de culoare neagră, interspaţiile fiind
acoperite în mod uniform cu o culoare brun-roşcată. Suprafaţa vasului este împărţită pe
verticală, în două jumătăţi egale, prin rezervarea a două benzi de culoare albă, în dreptul
perforaţiilor. Motivele decorative sunt dispuse liber pe întreaga suprafaţă a vasului şi sunt
formate din benzi meandrice simple, sau benzi unghiulare. Buza vasului este decorată pe
exterior cu benzi albe şi brun-roşcate alternative, dispuse oblic (Pl. 48/3; 49/4-4a).
Forma 10. Fructiere În această categorie se încadrează un vas de la care s-a păstrat doar piciorul. Din
punct de vedere al decorului, acesta se află într-o stare proastă de conservare, care ne
permite să spunem numai că a fost decorat cu pictură tricromă pe fond alb, cu motive
spiralice sau derivate ale acestora (Pl. 48/1; 49/1).
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
167
Forma 13. Capace În această categorie se încadrează un vas, a cărui stare de conservare nu a permis
reconstituirea integrală a decorului. Se poate totuşi observa că a fost pictat în tehnica
bicromiei, cu motive decorative realizate din benzi late de culoare albă rezervată din
fondul vasului, cu interspaţiul acoperit neuniform cu o culoare brun-roşcată. Motivele
decorative par să fi constat în benzi şi cârlige meandrice dispuse liber pe corpul vasului
(Pl. 48/4; 49/5).
III.3.c.2. Studiul Raman al pigmenţilor utilizaţi în decorarea cu pictură a ceramicii11
Au fost analizaţi pigmenţii alb, roşu şi negru de pe 50 fragmente de ceramică fină
de la Hoiseşti.
Toate spectrele Raman au fost înregistrate la temperatură normală, utilizând un
Spectrograf Raman Horiba Jobin-Yvon RPA-HE 532 cu detector CCD multicanal răcit
cu aer (-70°C) şi un laser Nd-Yag dublat în frecvenţă, cu lungimea de undă a radiaţiei
monocromatice de 532 nm şi o putere nominală de 100 mW. Intervalul spectral este
cuprins între 200 şi 3400 cm-1, cu o rezoluţie spectrală de 3 cm-1. Pentru focalizare s-a
utilizat un obiectiv Olympus, 50X LWD, NA = 0.50 WD = 10.6 mm. Spectrele s-au
obţinut la timpi de expunere de 2 - 40 secunde, 20 – 100 de înregistrări succesive, şi la o
putere a laserului de 90-100%, pentru a obţine un raport semnal/zgomot de fond cât mai
ridicat. Probleme deosebite au apărut la înregistrarea spectrelor din două motive. În
primul rând, atât zgomotul de fond, foarte ridicat, cât şi fluorescenţa sunt prezente în
aproape toate spectrele înregistrate, iar benzile Raman sunt deseori difuze. În al doilea
rând, pigmentul mineral este fin dispersat într-o pastă argiloasă, astfel încât semnalul
Raman este slab. Cu toate acestea, au fost obţinute spectre, sau doar linii Raman
caracteristice, suficient de clare pentru a permite identificarea mineralelor din pigmenţi
(BUZGAR et alii 2010).
11 Capitol realizat de Nicolae BUZGAR, Dan AŞTEFANEI şi Andrei BUZATU. O prezentare a analizei pigmenţilor de pictură de pe ceramica cucuteniană de la Hoiseşti într-un context mai larg va putea fi consultată în BUZGAR N., BODI G., AŞTEFANEI D., BUZATU A. 2010 (sub tipar).
ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC
168
Spectrele Raman înregistrate pe pigmentul alb se caracterizează printr-un zgomot
de fond (BN) şi o fluorescenţă (F) ridicată. Absenţa unor linii spectrale Raman, chiar şi
difuze (Tabel 13), este datorată unei paste argiloase foarte fine, de compoziţie caolinitică.
În urma unor analize XRF, (CONSTANTINESCU et alii 2007) s-a arătat faptul că pigmentul
alb este o argilă uşoară de tip caolin, însă foarte ciudat, aceiaşi autori menţionează Ca ca
element chimic principal în pigmentul alb (argila caolinitică are un conţinut foarte scăzut
de Ca, elementele principale fiind Si şi Al). În mod cert carbonatul de Ca este absent,
deoarece acesta are un răspuns Raman foarte bun, cel puţin în cazul liniei spectrale de la
1087 cm-1 (BUZGAR, APOPEI 2009).
Tabel 13. Spectrul Raman al pigmentului alb (BUZGAR et alii 2010). Înregistrarea unui număr mare de spectre pe pigmentul alb a permis însă şi
determinarea altor minerale prezente în pasta caolinitică şi anume cuarţul şi TiO2 (rutilul
şi foarte rar anatazul). Prezenţa cuarţului este marcată de apariţia liniei Raman de la circa
465 cm-1, care este şi cea mai intensă linie Raman a cuarţului (Tabel 14). Celelalte benzi
Raman ale cuarţului sunt mascate de BN&F.
Tabel 14. Spectrul Raman al pigmentului alb; prezenţa liniei spectrale de la 465 cm-1 indică prezenţa cuarţului (BUZGAR et alii 2010).
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
169
Rutilul are un răspuns Raman foarte bun, chiar şi la o granulaţie fină. Din acest
motiv, prezenţa acestuia în pigmentul alb (Tabel 15) este clar demonstrată de apariţia
celor două benzi Raman caracteristice (BUZGAR et alii 2009).
Tabel 15. Spectrul Raman al pigmentului alb; se remarcă prezenţa liniilor spectrale ale rutilului (din BUZGAR et alii 2010).
O problemă interesantă este aceea a frecvenţei ridicate de apariţie a rutilului în
raport cu anatazul. Considerăm că majoritatea fragmentelor ceramice, realizate din pastă
fină, de la Hoiseşti au fost arse la temperaturi de circa 9000C, ceea ce a determinat
transformarea anatazului în rutil. Un alt argument care sprijină această ipoteză este dat de
faptul că ceramica grosieră, arsă incomplet, conţine fragmente angulare albe (“artificial
white temper”, reprezentând mici cantităţi de argilă albă caolinitică) în care apare anataz
şi nicidecum rutil. Aceasta ceramică a fost arsă la temperaturi mai mici de 700-7500C,
deoarece la temperaturi mai ridicate şi în prezenţa oxigenului, carbonul negru din
ceramică, care conferă culoarea neagră, este distrus prin ardere.
Prezenţa cuarţului şi TiO2 în pasta caolinitică albă sugerează că argila utilizată ca
pigment alb este de natură reziduală, formată prin alterarea unor roci magmatice. Astfel
de depozite argiloase sunt destul de puţine şi localizate în apropierea unor corpuri
vulcanice neogene (Parva şi Cornăiţa - jud. Bistriţa Năsăud, văile Haitei, Pietrosului şi
Stejar – jud. Suceava) (BUZGAR et alii 2010).
Pigmentul roşu analizat conţine hematit şi, frecvent, cuarţ. Spectrele Raman ale
pigmentul roşu de pe fragmentele de ceramică fină de la Hoiseşti (Tabel 16) sunt aproape
ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC
170
identice şi conţin principalele benzi Raman ale hematitului. Alura difuză a liniilor Raman
este datorată granulaţiei foarte fine a hematitului. Acest lucru este confirmat şi de
intensitatea ridicată a liniilor spectrale din regiunea 200-300 cm-1 şi intensitatea scăzută a
liniei Raman de la circa 1320 cm-1, care este cea mai intensă bandă Raman a hematitului
în cristale mai mari (ZOPPI et alii 2008; BUZGAR et alii 2009). De asemenea, spectrele Raman
ale pigmentului roşu sunt foarte asemănătoare cu cele ale pastei, ceea ce indică obţinerea
acestuia tot dintr-o argilă bogată în fier.
Tabel. 16. Spectrele Raman ale pigmentului roşu (BUZGAR et alii 2010).
Prezenţa cuarţului este demonstrată de apariţia liniei spectrale cea mai intensă a
acestuia, cea de la circa 465 cm-1 (Tabel 17). Cuarţul are un răspuns Raman mai intens
decât hematitul şi, din acest motiv, benzile Raman ale acestuia din urmă sunt mai puţin
evidente. Pentru comparaţie, prezentăm şi spectrele Raman ale pigmentului roşu de pe
două fragmente de ceramică din siturile de la Scânteia şi Ruginoasa (Tabel 17).
Prezenţa hematitului, împreună cu cuarţul, în pigmentul roşu exclude utilizarea
oxihidroxizilor de Fe ca pigment roşu pur (ar lipsi cuarţul). Pentru culoarea roşie s-a
utilizat argila roşie, spălată de mai multe ori, procedeu prin care aceasta poate fi
îmbogăţită în oxihidroxizi de Fe (+cuarţ). Acest procedeu este utilizat şi astăzi de unii
manufacturieri de vase de ceramică. Provenienţa acestei argile nu ridică o problemă
deosebită, aceasta fiind disponibilă din abundenţă sub formă de intercalaţii în depozitele
sedimentare de platformă din Moldova.
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
171
Tabel. 17. Spectru Raman al pigmentului roşu; cuarţul este prezent prin principala linie Raman de la circa 465 cm-1.
Pigmentul negru analizat conţine jacobsit. Acest mineral a fost pus în evidenţă şi
în alte studii (CONSTANTINESCU et ali 2007). Este foarte posibil ca acest mineral să provină
din crustele de alterare ale acumulărilor de Mn din judeţul Suceava (Iacobeni,
Ciocăneşti), aşa cum a fost arătat în studiul citat mai sus.
*
Privind, în ansamblu, rezultatele cercetării noastre asupra ceramicii de la Hoiseşti,
putem desprinde o serie de direcţii viitoare care considerăm că trebuie investigate.
Deşi, pe baza datelor obţinute din studierea inventarului ceramic avut la dispoziţie
nu putem avansa concluzii definitive în ceea ce priveşte gradul de standardizare şi
producţia specializată a vaselor ceramice, putem avansa o serie de ipoteze de lucru ce
credem că pot fi urmărite în viitor.
În ceea ce priveşte modul de manufacturare a ceramicii, din punctul de vedere al
alegerii modului de realizare al fiecărui tip de pastă, considerăm că acesta constituia un
proces conştient, mai puţin influenţat de cutume de ordin cultural şi mai mult de
considerente practice şi tehnice.
O primă etapă care trebuie analizată o constituie pregătirea pastei pentru
modelare. Astfel, pregătirea tradiţională a argilei constituie un proces îndelungat şi
laborios. După extragerea argilei, aceasta este adeseori uscată şi apoi fărâmiţată, urmând
ANALIZA INVENTARULUI CERAMIC
172
apoi adăugarea de degresant şi apă urmată deseori de o perioadă de dospire; în cel mai
bun caz astfel de practici necesită câteva zile. Un mod mult mai eficient de abordare a
acestei probleme îl constituie extragerea unei argile umede, din depozite secundare
aluvionare, pregătite pentru modelare. În cazul în care argila extrasă este prea umedă
pentru a fi prelucrată, remedierea acestei probleme este relativ simplă şi constă în
adăugarea de nisip fin sau alt degresant de natură organică (SKIBO, SCHIFFER, REID 1989,
136-137). Analizând caracteristicile geomorfologice ale hinterland-ului aşezării de la
Hoiseşti, observăm că acesta oferă cu generozitate, atât argila umedă, cât şi nisipul
necesar manufacturării rapide a vaselor ceramice (BODI 2007, 181).
Luând în considerare caracteristicile fizice şi termice ale fiecărui tip de pastă şi
comparându-le cu o serie de date experimentale, credem că putem explica alegerile făcute
de olar din punctul de vedere al utilităţii fiecărei categorii ceramice.
Un prim aspect care trebuie luat în considerare îl constituie rezistenţa ceramicii la
degradarea prin abraziunea presupusă de manipularea cotidiană a vaselor. Astfel,
ceramica fină, caracterizată în special printr-o rezistenţă sporită la fracturare şi fiind, în
majoritatea cazurilor, decorată cu pictură, credem că era folosită în acţiuni casnice cu un
grad sporit de vizibilitate (fapt care explică practica decorării). Această presupunere poate
fi întărită şi de proprietăţile acestui tip de pastă, observate pe cale experimentală. Astfel,
argila fără degresant în compoziţie s-a observat a fi mai rezistentă la uzura prin
abraziune, implicată de utilizarea zilnică, fiind urmată de pasta cu degresant anorganic în
compoziţie şi apoi de cea cu degresant organic (SKIBO, SCHIFFER, REID 1989, 128;
SCHIFFER, SKIBO 1987, 607). Aceleaşi observaţii sunt valabile şi în ceea ce priveşte
rezistenţa la impact a diferitelor tipuri de pastă, cele mai rezistente dovedindu-se a fi
vasele realizate din pastă fără degresant, urmate de vasele din pastă cu nisip, urmând cele
cu degresant organic (BRONITSKY, HAMER 1986, 95;SCHIFFER, SKIBO 1987, 606; SKIBO,
SCHIFFER, REID 1989, 125). O observaţie interesantă o constituie faptul că, în ceea ce
priveşte dinamica diferitelor moduri de dezafectare a unui vas în urma unui impact,
vasele cu pereţi subţiri şi greutate redusă pot fi mai rezistente în cazul în care acestea se
află în mişcare şi lovesc un obiect solid, în timp ce, vasele cu pereţii groşi, mai grele sunt
mai rezistente atunci când sunt staţionare în cazul unui impact.
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
173
În ceea ce priveşte eficienţa încălzirii unui lichid într-un vas ceramic, s-a observat
faptul că, în ansamblu, pasta având nisip în compoziţie prezintă un randament superior
oricărui alt tip de pastă. Ca o observaţie adiacentă, în cursul experimentelor a fost
constatat faptul că vasele realizate din pastă cu degresant organic s-au dovedit incapabile
de a aduce apa în punctul de fierbere (SKIBO, SCHIFFER, REID 1989, 131).
Utilizarea vaselor ceramice în acţiuni de pregătire a hranei cu ajutorul focului
ridică problema rezistenţei acestora la şocuri termice. După cum am arătat şi mai sus, din
punctul de vedere al proprietăţilor fizice şi mecanice ale pastei, rezistenţa la şoc termic
este sporită de prezenţa defectelor în interiorul matricei. Această observaţie este susţinută
şi de dovezile obţinute pe calea arheologiei experimentale. Astfel, ceramica fină, fără
degresant în compoziţie, prezintă o toleranţă redusă la şocuri termice, în timp ce, prezenţa
oricărui tip de degresant sporeşte rezistenţa vaselor ceramice (BRONITSKY, HAMER 1986,
96; SCHIFFER et alii 1994, 201; SKIBO, SCHIFFER, REID 1989, 133).
Din punctul de vedere al standardizării formelor şi decorului ceramic, lotul de
materiale susceptibile a ne oferi date interpretabile s-a dovedit a fi de dimensiuni mult
prea reduse pentru a ne furniza date interpretabile (Tabel 5). Totuşi, analiza grosimii
fragmentelor ceramice specifice celor trei tipuri de pastă a oferit unele rezultate care pot
fi supuse discuţiei. Astfel, ceramica fină prezintă o grosime a pereţilor cuprinsă între 4,5-
9,6 mm, cu o medie de 6,89 mm şi o deviere standard 1,58 mm; ceramica grosieră
prezintă o grosime a pereţilor cuprinsă între 7,61-14,92 mm, cu o medie de 10,52 mm şi o
deviere standard 2,12 mm, în timp ce, pentru ceramica semifină, valorile sunt de 5,3-16
mm, media de 9,84 şi devierea standard de 3,07. Valorile obţinute, setul cel mai elocvent
constituind-ul devierile standard, ne indică faptul că atât ceramica fină cât şi ceramica
grosieră se încadrează în interiorul unor principii manufacturiere cu un caracter restrictiv,
aceste specii ceramice fiind probabil produse cu scopul de a răspunde unor sarcini de
utilizare clar definite. În cazul ceramicii semifine, valoarea ridicată a devierii standard
indică faptul că această categorie acoperă o plajă mai mare de posibile utilizări, din
punctul de vedere al caracteristicilor pastei, unele dintre acestea putând fi identice celor
îndeplinite de categoria ceramicii fine.
174
Tabel 18. Corespondenţa formelor ceramice şi motivelor decorative ale acestora din așezarea cucuteniană de la Hoiseşti – La Pod.
Legenda: ● = ceramică semifină ♦ = ceramică fină
Decor Adâncit
Decor pictat Bicromie Tricromie
Gropiţe Benzi rectilinii
Benzi arcuite
Cârlige spiralice
Cârlige meandrice
Benzi meandrice
Benzi rectilinii
Benzi arcuite
Benzi unghiulare
Arcuri de cerc
Semiove Cercuri Cârlige spiralice
Cârlige meandrice
Spirale îmbucate
Spirală fugătoare
Benzi meandrice
Pahare ● ♦ ♦ ♦ Cupe cu
picior ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦
Vase cu corp
bombat
♦ ♦ ♦
Vase suport
♦ ♦ ♦ Fructiere
♦ ♦ ♦ ♦
Capace
♦ ♦
175
1 2 4 3 5 6 7
Planşa 43. Hoiseşti – La Pod. Pahare. 1-2, 6 – L8; 3 – L.3; 4 - L.2; 5 – L.11; 7 – în strat.
176
1 2 3 4 5
Planşa 44. Hoiseşti – La Pod. Pahare.
177
1 2 3 4
Planşa 45. Hoiseşti – La Pod. 1-2: cupe cu picior ; 3: vas cu gât înalt ; 4: vas cu corp bombat. 1 - L.3; 2 - L.8; 3 - L.11; 4 - L.2.
178
1b 1a 2a 2c 2d 2b
Planşa 46. Hoiseşti – La Pod. Cupe cu picior.
179
1a 1b 2
Planşa 47. Hoiseşti – La Pod. 1: vas cu corp bombat; 2: vas cu gât înalt şi corp bombat.
180
. 2 1 4 3
Planşa 48. Hoiseşti – La Pod. 1 : fructieră; 2-3 : vase suport; 4 : capac. 1 – în strat; 2 – Gr.2; 3 – L.8; 4 – L.2.
181
1 2 3 4 5 4a
Planşa 49. Hoiseşti – La Pod. 1-2: fructiere; 3-4: vase suport; 5: capac.
18,5
cm
183
IV. PLASTICA
IV.1. Plastica antropomorfă
Pentru prezentarea realizărilor plastice antropomorfe am ales ordonarea tipologică
propusă de A.P. Pogoževa şi folosită şi de către Dan Monah în lucrarea sa dedicată
plasticii antropomorfe cucuteniene (MONAH 1997, 67-68). Astfel, în cadrul reprezentărilor
antropomorfe am distins două categorii, definite în funcţie de tehnologia utilizată pentru
manufacturarea acestora: figurinele şi statuetele.
Categoria figurinelor este constituită din reprezentări antropomorfe pentru
realizarea cărora s-a folosit, în general, o pastă de calitate mediocră, arsă slab. Modelarea
este sumară şi făcută în grabă (MONAH 1997, 68).
Categoria statuetelor include piesele modelate din pastă de bună calitate, arse, de
regulă la roşu, acordându-se o deosebită grijă finisării acestora. Majoritatea pieselor din
această categorie sunt decorate fie prin incizii, fie cu ajutorul picturii (MONAH 1997, 69).
Trebuie precizat încă de la început că toate figurinele şi statuetele au fost descoperite
izolat, reprezintă identităţi feminine (cu o singură excepţie discutabilă ce va fi prezentată
mai jos) şi, din punct de vedere al vârstei, par să redea personaje în ipostaza de „fecioară
nubilă”. Din punct de vedere al realizării artistice, toate piesele redau în mod stilizat
trăsăturile corpului uman. Astfel, următorul criteriu de clasificare îl constituie cel
dimensional, conform tipologiei utilizate fiind stabilite patru categorii: reprezentări
antropomorfe de dimensiuni mici (3-8 cm), mijlocii (8-25 cm), mari (25-50 cm) şi foarte
mari (peste 50 cm) (MONAH 1997, 67). Alte criterii utilizate sunt date de poziţia
reprezentării plastice, şezândă sau verticală, de maniera de modelare, din una, două sau
trei bucăţi, precum şi de maniera de decorare: nedecorate, decorate cu elemente plastice,
cu decor incizat sau pictat (MONAH 1997, 67-68).
De asemenea, caracteristică pentru plastica fazei Cucuteni A, şi observată în
cadrul inventarului din aşezarea de la Hoiseşti, este prezenţa pandantivelor–amulete în
formă de cutie de vioară, cunoscute şi sub numele de idoli en violon sau idoli plaţi, de tip
troian (MARINESCU-BÎLCU 1980, 57 şi urm.).
PLASTICA
184
Au fost determinate trei serii tipologice de idoli plaţi care au fost numite
convenţional (MONAH 1997, 136):
a) idoli en violon
b) amulete
c) pandantive inelare (nu sunt atestate decât în Cucuteni A-B)
Dintre acestea, în cadrul aşezării de la Hoiseşti au fost descoperite doar artefacte
încadrabile în prima grupă. Aceasta cuprinde piesele care se apropie cel mai mult de
forma unei cutii de vioară, cu formele destul de variate, mai ales în detalii. Capul este mai
mult sau mai puţin individualizat, fiind de cele mai multe ori prevăzut cu două perforaţii
ce reprezintă ochii. Mai rar s-a practicat, în partea superioară, o singură perforaţie ce
folosea la suspendarea piesei. Capul este de regulă demarcat de trup prin două adâncituri
simetrice, concave. Alteori, capul este unit cu trupul printr-un “gât” destul de clar marcat.
Corpul este de regulă oval, dar uneori capătă forma unui triunghi (MONAH 1997, 136-137).
O parte dintre idolii en violon din lut sunt nedecoraţi, sugerând o modelare neglijentă.
Alte exemplare, modelate la fel de neîngrijit sunt decorate, în special pe margine, cu
împunsături (MONAH 1997, 137).
IV.1.a. Încadrare tipologică
Figurine În cadrul acestei categorii am încadrat un număr de patru piese, în funcţie de
dimensiuni, două dintre acestea încadrându-se în grupa pieselor mici (3-8 cm), restul de
trei piese fiind de dimensiuni mijlocii (8-25 cm).
Piesele mici sunt constituite dintr-un fragment de picior (Pl. 50/1) nedecorat, şi o
figurină în poziţie şezândă, realizată din trei bucăţi, cu torsul păstrat doar parţial (ovoidal
în secţiune), picioarele, nediferenţiate, fiind întinse înainte (Pl. 50/2). Decorul incizat
poate fi observat doar în partea inferioară a torsului: o linie incizată înconjoară talia,
încheindu-se în formă de V cu vârful în jos în partea posterioară, subliniind astfel fesele;
alte două linii incizate paralele, în formă de V cu vârful în sus decorează abdomenul.
Piesele mijlocii.
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
185
În această grupă am încadrat o figurină, nedecorată, în poziţie şezândă, păstrează
doar fragmente ale picioarelor şi torsului. Piesa este realizată din două bucăţi, cu torsul
aplatizat şi dreptunghiular în secţiune şi picioarele nediferenţiate întinse înainte (Pl.
50/3).
Cea de a doua figurină din cadrul acestei categorii prezintă o poziţionare verticală,
este realizată din două bucăţi, nefiind decorată. Piesa este spartă pe axul lung şi păstrează
o parte din tors precum şi un picior încheiat cu un disc (Pl. 50/4; 54/1).
Statuete În această categoria am încadrat un număr de 18 piese împărţite în trei mari grupe,
în funcţie de dimensiuni.
Prima grupă este formată din trei piese de dimensiuni mici. Menţionăm mai întâi
un fragment de picior, decorat cu incizii largi şi adânci, provenit de la o statuetă formată
din trei bucăţi (Pl. 50/5). O a doua piesă este reprezentată printr-un fragment de picior
decorat cu linii incizate paralele, iar pe fesă, cu două incizii în X, spatiile dintre acestea
fiind completate cu linii în V concentrice, cu vârful orientat spre centrul X-ului (Pl. 50/6).
Cea de a treia piesă reprezintă o statuetă întregibilă (cu bustul rupt în două, transversal,
din vechime) în poziţie şezândă. Capul şi gâtul sunt redate nediferenţiat într-o formă
cilindrică, cu o ciupitură la partea superioară pentru redarea ochilor şi nasului. Braţele
sunt sugerate prin două amorse situate la nivelul umerilor, bustul este aplatizat, picioarele
sub formă conică, întinse spre înainte şi diferenţiate printr-o incizie. Statueta este în
întregime decorată cu linii incizate: pe gât, pe părţile laterale, două ovale verticale
diametral opuse, pe jumătatea superioară a torsului, linii în formă de V cu vârful îndreptat
în sus, pe jumătatea inferioară a torsului, linii în formă de V cu vârful îndreptat în jos,
linii incizate
PLASTICA
186
paralele transversale pe picioare, fesele fiind subliniate cu semiove în interiorul cărora se
găsesc trei mici incizii paralele (Pl. 50/7; 54/2).
A doua grupă este formată din statuete de dimensiuni mijlocii, diferenţiate, la
rândul lor, în funcţie de poziţie, maniera de modelare şi decorare.
O primă subgrupă o constituie statuetele în poziţie şezândă, modelate din două
bucăţi şi nedecorate. În această sub-grupă am încadrat o piesă, spartă longitudinal, care
păstrează o parte a piciorului, o fesă şi o parte a bustului (Pl. 50/8).
O a doua subgrupă o constituie statuetele în poziţie şezândă, nedecorate, şi
modelate din trei bucăţi, reprezentată printr-un tors cu gâtul, capul şi braţele rupte, cu
sânii sugeraţi prin două mici proeminenţe (Pl. 51/1).
Pentru patru piese (fragmente de busturi), decorate cu ajutorul inciziilor, şi
provenind de la statuete modelate din trei bucăţi, nu a putut fi precizată poziţia. Prima
piesă (Pl. 51/2; 54/3) redă capul, de formă aproximativ sferică, cu o ciupitură pentru
marcarea ochilor şi nasului, gâtul, înalt şi cilindric şi torsul, aplatizat. Braţele sunt redate
sub forma unor amorse. Sânii sunt redaţi sub forma a două pastile şi sunt marcaţi de câte
o împunsătură laterală în partea inferioară, spre exterior. Gâtul pare să fi fost decorat cu
linii paralele longitudinale, în partea sa inferioară fiind redat un romb. Pe piept, statueta
este decorată cu o linie în formă de V, cu vârful în jos, ce porneşte de la baza gâtului şi se
opreşte între sâni, sugerând un colier. Sânii sunt subliniaţi de câte o linie circulară, care îi
înconjoară, şi de o alta transversală, pe întreaga lăţime a pieptului, dispusă imediat
dedesubt. Abdomenul este decorat cu linii paralele transversale, dispuse în jurul sau în
interiorul unei semiove, care ocupă partea stângă şi centrală a acestuia. Pe spate, în
dreptul umerilor au fost realizate două împunsături corespunzând celor din dreptul
sânilor. În jumătatea superioară, decorul este realizat prin linii concentrice în formă de V
cu vârful în sus, spaţiul romboidal cruţat de acestea fiind umplut cu mici linii paralele.
Trecerea spre partea inferioară este marcată de două linii transversale, ale căror capete
bifurcate formează un romb, în interiorul căruia a fost realizată o altă mică incizie
transversală. Registrul inferior este decorat cu forme ovoidale realizate oarecum
neglijent, în interiorul cărora se găseşte câte o scurtă linie. Inciziile par să fi fost
încrustate cu alb.
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
187
A doua piesă (Pl. 51/3) păstrează doar torsul statuetei, a cărui arcuire accentuată
spre spate pare, totuşi, a indica o poziţie şezândă. Capul şi gâtul lipsesc, braţele fiind
realizate sub forma unor amorse. Sânii sunt redaţi prin două pastile. Partea inferioară a
piesei pare a indica o reprezentare androgină dar, datorită modului de fragmentare, acest
lucru nu poate fi afirmat cu certitudine. Modul general de realizare a decorului indică o
oarecare neglijenţă. Pe piept liniile formează un romb cu laturile superioare dublate. În
interior, prin două linii în X, acesta este împărţit în alte patru romburi, mai mici, cele
mediane încadrând sânii. În sfertul superior este realizat un alt romb, concentric, iar cel
inferior este, la rândul său, împărţit în patru de două linii în X. Abdomenul este decorat
cu linii în V, concentrice, cu vârfurile îndreptate centrul de greutate al statuetei. Pe spate,
în partea superioară, este realizat un romb cu laturile superioare dublate. Partea mediană
este decorată cu linii paralele dispuse diagonal, iar partea inferioară, cu linii în V,
concentrice, cu vârful în sus, în interiorul cărora a fost realizat un cârlig de spirală. Deşi
nu se mai păstrează, piesa pare să fi fost acoperită cu pictură roşie.
Cea de a treia piesă (Pl. 51/4) păstrează doar torsul statuetei, gâtul şi capul fiind
rupte. Torsul este aplatizat, iar braţele sunt redate sub forma a două amorse. Pieptul este
decorat cu linii paralele longitudinale, cele două linii de pe exterior fiind unite printr-o
linie în V cu vârful în jos (aspectul general al acestor linii pare a sugera un colier format
din mai multe şiruri de mărgele). Braţele sunt subliniate de câte trei şiruri de linii
concentrice, uşor curbate. Trecerea spre registrul inferior este marcată de două şiruri
oblice de ove, care formează un V cu vârful în sus. În interiorul acestuia, pe abdomen, a
fost trasată o linie în V cu vârful în sus şi cu laturile uşor arcuite spre interior, aceasta
încadrând, la rândul său trei romburi dispuse radial. Pe spate, braţele sunt subliniate de
câte trei linii concentrice uşor arcuite, întrerupte de ove dispuse diagonal, în interiorul
cărora a mai fost trasată câte o scurtă linie. Axul lung al piesei este încadrat de două linii
uşor arcuite una spre cealaltă. Capetele acestor linii sunt dublate de câte o linie scurtă.
Cea de a patra piesă (Pl. 52/1) păstrează torsul statuetei şi braţul drept, realizat sub
formă de amorsă. Pe piept, a fost trasată o linie în V cu vârful în jos, ale cărei capete
încadrează baza gâtului, aceasta fiind dublată, pe fiecare parte, de câte trei linii paralele.
Abdomenul este în mare parte acoperit de cinci linii paralele transversale, partea
PLASTICA
188
inferioară fiind decorată cu două grupe de câte trei linii cu înclinaţie opusă, liniile din
interior unind-se pentru a forma un V cu vârful în sus. Spaţiul central al spatelui este
încadrat de două linii în V cu vârfurile dispuse spre exterior, care delimitează astfel un
romb cu vârfurile deschise. Laturile superioare ale acestui romb sunt dublate de câte trei
linii paralele. Spaţiul median longitudinal astfel cruţat este decorat cu trei împunsături
dispuse la distanţe aproximativ egale. Registrul inferior este decorat cu trei linii paralele
transversale, în formă de V cu deschiderea foarte largă, cu vârful în jos şi laturile uşor
arcuite în sus. Nu putem afirma cu precizie, dar această piesă pare să fi fost acoperită cu o
culoare roşie, sau inciziile să fi fost încrustate cu roşu.
O a treia subgrupă o constituie statuetele în poziţie şezândă, modelate din trei
bucăţi şi decorate cu incizii, piesele cu aceste caracteristici fiind în număr de şapte. Dintre
acestea, cinci sunt fragmente de picioare, restul de două păstrând părţi atât din picior cât
şi din bust. Din cele şapte piese şase sunt sparte longitudinal.
Primul fragment (Pl. 52/2; 54/4) păstrează fesa şi partea superioară a piciorului.
Pe fesă au fost realizate două semiove opuse, tangente, una pe partea superioară – având
înscrisă o altă semiovă, în interiorul căreia a fost trasată o scurtă linie - şi alta pe partea
inferioară, în interiorul căreia au fost trasate o scurtă linie curbă şi o alta dreaptă. Pe şold
au fost trasate două linii curbe, cu arcuirea orientată spre punctul de tangenţă al celor
două semiove. Piciorul este decorat cu linii paralele transversale.
Al doilea fragment (Pl. 52/3) păstrează fesa şi piciorul în întregime, acesta din
urmă având redată plastic, cu ajutorul unei pastile aplicate, rotula şi, sub formă
discoidală, laba piciorului. Se observă, de asemenea, o uşoară arcuire a genunchiului. Pe
fesă a fost trasată o semiovă. Piciorul a fost decorat cu linii în formă de V cu vârful
orientat în sus, ale căror laturi se continuă şi pe partea exterioară şi inferioară.
Al treilea fragment (Pl. 52/4) păstrează fesa şi piciorul în întregime. Aspectul
general al piesei indică faptul că picioarele erau redate sub forma unui con,
nediferenţiate, întinse înainte. În partea superioară păstrează două linii paralele incizate în
formă de V, cu vârful în jos, care marchează talia şi triunghiul pelvian.
Al patrulea fragment (Pl. 52/5) păstrează fesa şi piciorul stâng în întregime.
Aspectul general al piesei indică faptul că picioarele au fost redate sub forma unui con,
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
189
diferenţiate printr-o incizie, îndreptate spre înainte. Pe fesă au fost trasate, oarecum
neglijent, trei ove concentrice. Piciorul a fost decorat cu linii diagonale paralele.
Al cincilea fragment (Pl. 52/6) păstrează partea inferioară a statuetei în întregime.
Picioarele sunt redate sub forma unui con, diferenţiate printr-o incizie amplă, întinse spre
înainte. Fesa dreaptă este decorată cu o semiovă în care se află înscrise două scurte linii.
Pe fesa stângă au fost trasate trei linii, cele două de pe extremităţi având un traseu
convergent. Picioarele sunt decorate cu linii paralele oblice.
Al şaselea fragment (Pl. 53/1) păstrează partea superioară a unui picior şi mare
parte din tors. Datorită stării de conservare, nu putem oferi o descriere amănunţită a
decorului de pe piept şi abdomen. Pe spate, decorul este compus din linii paralele în
formă de V cu vârful în jos, cu deschidere largă şi laturile uşor arcuite în sus. Talia
(probabil şi triunghiul pelvian, care nu s-a păstrat) este subliniată printr-o linie
transversală. Pe fesă şi şold au fost trasate linii paralele longitudinale. Suprafaţa
superioară a piciorului a fost decorată cu linii paralele oblice, iar suprafaţa inferioară cu
linii paralele transversale.
Al şaptelea fragment (Pl. 53/2) păstrează piciorul în întregime şi o mică parte din
tors. Picioarele sunt reprezentate sub forma unui con, întinse spre înainte, demarcate de o
linie incizată. Abdomenul pare să fie decorat cu romburi, centrul acestora fiind marcat
printr-un punct. În partea inferioară a abdomenului o linie în V, cu vârful în jos,
marchează talia şi triunghiul pelvian. Fesa este în întregime acoperită de o spirală, pe şold
au fost trasate trei scurte linii oblice, iar piciorul este decorat cu linii paralele oblice
dispuse în trei grupe, de sus în jos, o grupă de trei, o grupă de două şi din nou trei.
A treia grupă cuprinde două fragmente provenind de la statuete de dimensiuni
mijlocii cu decor pictat.
Prima piesă (Pl. 53/3) reprezintă partea inferioară a torsului unei statuete modelată
din trei bucăţi şi pictată tricrom. Spaţiul central este ocupat de un triunghi cu vârful în
sus, realizat cu bandă lată de culoare albă şi mărginită cu bandă îngustă de negru, în
mijlocul căruia, tot cu ajutorul unei benzi înguste de negru, a fost cruţat un spaţiu
triunghiular, acoperit cu o culoare brun-roşietică. Partea inferioară a abdomenului pare să
fi fost acoperită cu o bandă de culoare brun-roşietică. Pe spate decorul este foarte prost
PLASTICA
190
conservat, dar se poate presupune existenţa unor benzi late alternative de roşu şi alb,
bordate de linii de negru.
A doua piesă (Pl. 53/4; 54/5) reprezintă o statuetă pictată fragmentară din care s-a
conservat partea inferioară a torsului şi o parte din picioare. Poziţia statuetei este şezândă,
cu picioarele întinse înainte, redate sub forma unui con, diferenţiate printr-o linie incizată;
tot printr-o linie incizată sunt marcate talia şi triunghiul pelvian. Abdomenul nu prezintă
urme de pictură, dar picioarele par a fi fost decorate cu pictură tricromă, cu benzi late
albe şi roşii, cu benzi de bordură înguste, de culoare neagră; benzile sunt orientate oblic,
creând impresia de decor în V cu vârful în sus. Pe spate, în partea superioară, se păstrează
urmele a două linii paralele oblice pictate cu o culoare cărămizi şi bordate cu negru.
Pornind de la banda neagră care subliniază fesele în partea superioară, a fost realizat un
romb cu laturile arcuite spre interior, în centrul căruia a fost cruţat, din culoarea brună, un
cerc, despre care nu putem preciza dacă a fost, la rândul lui, acoperit cu o anumită
culoare.
Pandantive en violon În această grupă se încadrează patru piese descoperite în aşezarea de la Hoiseşti –
La Pod.
Primul exemplar (Pl. 55/1) are capul slab individualizat, prevăzut cu două
perforaţii, şi este unit de corp printr-un gât. Corpul este de formă aproximativ ovală şi nu
este decorat, totuşi, marginea piesei a fost crestată pe întregul contur.
Al doilea exemplar, (Pl. 55/2) are capul slab individualizat, prevăzut cu două
perforaţii şi separat de corp prin două adâncituri simetrice. Corpul, de formă ovală, nu
este decorat dar prezintă trei perforaţii: două, diametral opuse, situate la extremităţile
zonei de maximă lăţime şi o a treia situată în partea inferioară .
A treia piesă se păstrează doar fragmentar (Pl. 55/3). Capul este slab
individualizat, prevăzut cu două perforaţii şi separat de corp prin două adâncituri
simetrice. Corpul este nedecorat şi are o formă aproximativ triunghiulară, cu laturile şi
colţurile rotunjite.
A patra piesă (Pl. 55/4) are, de asemenea, capul slab individualizat, prevăzut cu
două perforaţii şi separat de corp prin două adâncituri simetrice. Corpul este nedecorat,
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
191
are o formă triunghiulară accentuată şi prezintă câte o perforaţie în fiecare colţ al
triunghiului.
IV.1.b. Piese antropomorfe deosebite În acest subcapitol am încadrat o serie de obiecte ceramice ce imită forma
corpului uman, dar nu se încadrează, sub aspect tipologic, în nici una din categoriile
enumerate mai sus.
Cozi de lingură cu aspect antropomorf Din această categorie fac parte două piese.
Prima piesă, nedecorată, puternic aplatizată, are capul şi gâtul nediferenţiate,
cilindrice, braţele redate sub forma a două amorse, şi sânii sugeraţi prin două semi-
perforaţii situate sub umeri (Pl. 55/6).
A doua piesă, decorată pe piept şi abdomen cu pictură tricromă cu motive în
formă de V cu vârful în sus, păstrează torsul şi fesele, redate într-o manieră realistă.
Funcţionalitatea atribuită acestei piese o considerăm provizorie, până la identificarea unor
analogii care să ne permită efectuarea unor afirmaţii cu o mai mare marjă de certitudine
(Pl. 55/5).
Reprezentări falice În acest subcapitol am introdus atât realizări puternic schematizate, cunoscute sub
denumirea de idoli conici, cât şi reprezentările cu un grad ridicat de naturalism.
Idolii conici Numărul acestor piese se ridică la 48. Marea majoritate (45) sunt modelaţi sub
formă de simple conuri, neperforate, cu baza dreaptă sau concavă şi cu înălţimi variind
între 1şi 5 cm (Pl. 56/1-5). Trei astfel de reprezentări ne menţin însă atenţia şi merită o
descriere mai amănunţită.
Primul fragment (Pl. 56/6), spart longitudinal, se păstrează pe întreaga înălţime,
de 4,13 cm, şi are diametrul la bază de 2,56 cm. Aspectul general este cel al unui con cu
baza lăţită, perforat longitudinal probabil pe întreaga lungime şi spre vârf prezentând cel
puţin o perforaţie transversală, uşor oblică.
PLASTICA
192
Al doilea fragment (Pl. 56/7) este spart oblic, păstrând numai baza, uşor concavă,
întreagă, cu un diametru de 2,4 cm; înălţimea pe care s-a păstrat este de 2,6 cm. Piesa
prezintă împunsături şi perforaţii transversale.
Al treilea fragment (Pl. 56/8) s-a păstrat întreg, cu înălţimea de 4,2 cm. Baza este
uşor concavă şi are diametrul de 3 cm. Şi această piesă, de asemenea, este străbătută de o
serie de perforaţii transversale.
Reprezentări naturaliste În cadrul acestei grupe se încadrează un singur fragment, reprezentând partea
distală a unui falus, modelat într-o manieră realistă, fiind realizat dintr-o pastă de bună
calitate, arsă la roşu (Pl. 56/9).
Vase suport de tip „horă” Am ales să prezentăm aici aceste piese datorită stării de fragmentare în care se
află şi care nu ne permite afirmarea cu siguranţă a apartenenţei acestora la categoria
vaselor ceramice.
Ţinând cont de diferenţierea făcută de Dan Monah între vasele suport de tip
„horă” şi vasele suport de tip „horă” stilizate, am considerat fragmentele ceramice de la
Hoiseşti ca aparţinând primei grupe, mai exact tipului Luka-Vrubleveckaja-Bereşti
(MONAH 1997, 163-166).
Primul fragment (Pl. 56/10), păstrează parţial doar una din siluetele componente
ale unui astfel de vas. Aceasta este decorată cu pictură tricromă, cu benzi late de culoare
albă şi brună, cu benzi de bordură negre. Motivul decorativ principal este constituit de
benzi în formă de V cu vârful în sus. Fesele sunt decorate cu semiove de culoare brună
talia fiind subliniată de o bandă transversală îngustă, de culoare neagră.
A doua piesă (Pl. 56/11) se aseamănă, prin maniera de realizare plastică, cu
statuetele de la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 523 şi fig.
371/2) şi Scânteia (CHIRICA, MANTU, ŢURCANU (ed.) 1999, 140, fişa catalog nr. 183). Piesa de la
Hoiseşti este reprezentată în poziţie verticală; atât la partea superioară, cât şi la cea
inferioară păstrează urmele ataşării la cupa suportului şi la baza acestuia. Înălţimea este
de 10,4 cm. Pe partea ventrală, printr-o linie incizată sunt marcate talia şi triunghiul
pelvian, picioarele fiind despărţite printr-o incizie. Pe partea dorsală statueta este decorată
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
193
cu pictură tricromă cu benzi late de culoare albă şi brun-roşcată, cu bandă de bordură
neagră, motivul fiind cel al benzilor în formă de V cu vârful în sus. Decorul care acoperea
fesele nu poate fi reconstituit, iar pe picioare au fost realizate benzi late oblice, care
creează, de asemenea, efectul unui motiv în V cu vârful în sus.
194
1 3 2 5 6 4 7 8
Planşa 50. Hoiseşti-La Pod. Figurine (1-4) și statuete (5-8) antropomorfe. 1, 6, 7 - L.8; 2-3, 8 – în strat; 4-5 - passim.
195
1 2 3 4
Planşa 51. Hoiseşti-La Pod. Statuete antropomorfe. 1 - Gr. 2; 2-3 – în strat; 4 - passim.
196
1 2 4 3 5 6
Planşa 52. Hoiseşti-La Pod. Statuete antropomorfe. 1, 5 - în strat; 2 - L.2; 3-4 - passim; 6 - L.3.
197
1 2 3 4
Planşa 53. Hoiseşti-La Pod. Statuete antropomorfe. 1 - L.2; 2-4 - în strat.
198
2 1 3 4 5
Planşa 54. Hoiseşti-La Pod. 1: figurină antropomorfă; 2-5: statuete antropomorfe.
199
1 2 3 4 5 6
Planşa 55. Hoiseşti-La Pod. 1-4: idoli en violon; 5-6: cozi de lingură antropomorfe. 1-2, 4-6 – în strat; 3 – L.3.
200
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Planşa 56. Hoiseşti-La Pod. 1-8: idoli conici; 9: reprezentare falică; 10-11: fragmente de vase tip horă.1, 5, 11 - L.3; 2,4, 9, 10 – în strat; 3 - Gr.2; 7 - Gr. 2A; 8 - L.11; 6 –
passim.
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
201
IV.2. Plastica zoomorfă Din punct de vedere al tehnicii de realizare a reprezentărilor zoomorfe, am distins
două mari categorii: reprezentări zoomorfe realizate în ronde-bosse (figurine) şi
reprezentări zoomorfe realizate în alto-relief (protome). Din păcate, starea fragmentară a
figurinelor nu ne-a permis realizarea unei prezentări a acestora, astfel încât în continuare
suntem nevoiţi să prezentăm doar protomele.
Reprezentările zoomorfe prezente pe vasele cucuteniene au generat numeroase
discuţii asupra posibilelor valori ale acestora. Diversitatea opiniilor existente şi mai ales
provocarea deosebită pe care o prezintă incursiunea în viaţa spirituală a unei populaţii
preistorice, ne-au trezit un interes special pentru această problemă.
Am ales să prezentăm protomele zoomorfe descoperite în cadrul aşezării
cucuteniene de la Hoiseşti în interiorul realizărilor plastice, datorită, pe de o parte, valorii
lor artistice intrinseci, cât şi datorită faptului că nu a fost posibilă reconstituirea şi
restaurarea niciunui vas pe care acestea au fost aplicate. Această stare de fapt ne-a obligat
să tratăm această categorie de artefacte ca pe una de sine stătătoare.
Privitor la metodologia utilizată pentru încadrarea tipologică a protomelor, am
ales să utilizăm grupele şi criteriile tipologice de definire a acestora stabilite de Anton
Niţu în lucrarea dedicată reprezentărilor zoomorfe plastice de pe ceramica neo-eneolitică
carpato-dunăreană (NIŢU 1972, 33).
Astfel, o categorie de protome o constituie reprezentările reduse la coarnele
animalului, capul fiind înlocuit printr-o proeminenţă.
O altă categorie este definită prin reprezentarea doar a capului şi coarnelor,
aplicate direct pe vase.
O a treia categorie este dată de reprezentarea capului şi gâtului animalului, acesta
din urmă fiind constituit uneori de mânerul vasului.
IV.2.a. Încadrare tipologică a protomelor zoomorfe În urma analizei pieselor am distins, din punct de vedere al realizării plastice, trei
mari categorii de protome, figurând capete de bovidee. Datorită stării fragmentare a
materialului, nu putem preciza în toate cazurile forma vaselor pe care au fost aplicate
acestea.
PLASTICA
202
Din prima categorie (Pl. 57/1-2; Pl. 58/1-2) fac parte două piese care se
caracterizează printr-un schematism accentuat. Din peretele vasului se detaşează doar
botul animalului, modelat sub forma unei protuberanţe aproximativ conice. Una dintre
piese are figuraţi ochii sub forma unor adâncituri rotunde. Aceeaşi piesă a fost decorată
cu pictură tricromă, aflată însă într-o proastă stare de conservare. De o parte şi de alta a
botului, din peretele vasului, se detaşează coarnele care formează un unghi de
aproximativ 900 cu acesta (Pl. 58/1).
În a doua categorie (Pl. 57/3-6; 58/3-4; 59/1-4; Pl. 60 ; Pl. 62/1) am încadrat un
număr de opt piese. Acestea se caracterizează prin detaşarea clară a întregului craniu de
peretele vasului. Totuşi, şi în acest caz, reprezentarea plastică este schematică, capul fiind
redat sub forma unei mase de lut triunghiulare, în secţiune longitudinală şi trapezoidale,
în secţiune latitudinală. Coarnele se detaşează de o parte şi de alta a capului, fiind curbate
în unele cazuri în sus, în altele urmând o direcţie oarecum paralelă cu botul animalului.
Una dintre aceste piese are ochii redaţi prin două uşoare alveolări de formă rotundă,
plasate între coarne. Aceeaşi piesă pare să fi fost decorată şi cu pictură tricromă, acum
ştearsă (Pl. 59/3; 60/4).
O parte din protomele încadrate în această categorie se disting prin modelarea
unei creste mediane, care, presupunem, încearcă sugerarea arcadelor ochilor sau
accentuarea cutiei nazale. Dintre acestea, demnă de menţionat găsim o protomă decorată
tricrom, cu gura figurată printr-o uşoară incizie (Pl. 57/5; 59/1). O altă piesă, nedecorată,
are nările redate printr-o perforaţie orizontală (Pl. 57/6; 59/2). Interesantă este şi o altă
protomă, decorată cu pictură tricromă având redate plastic atât urechile, sub forma unor
lobi clar individualizaţi, situaţi la baza coarnelor, cât şi guşa (Pl. 57/4; 58/4). A patra
piesă, nedecorată, are urechile modelate sub forma a doi lobi rudimentari, plasaţi la baza
coarnelor, între acestea şi peretele vasului din care se detaşează parţial, sub bot fiind
figurată şi guşa animalului (Pl. 59/2; 60/1). Plasarea acestei din urmă piese în categoria
protomelor este nesigură, aceasta putând face parte şi dintr-un vas zoomorf12. Datorită
dimensiunilor fragmentului păstrat, care fac imposibilă exprimarea unei păreri, am
preferat să încadrăm acest fragment în categoria protomelor.
12 Această piesă prezintă unele asemănări cu fragmentul de vas zoomorf de la Ghelăieşti-Nedeia (CUCOŞ 1975, 12 şi fig. 4).
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
203
În cadrul celei de-a treia categorii (Pl. 59/5-6; 61; 62/2-3; 63-64), reprezentată
printr-un număr de opt piese, se situează protomele redând atât capul, cât şi gâtul
animalului. Maniera de modelare a botului diferă, acesta fiind redat sub forma fie a unei
mase piramidale triunghiulare, fie perfect conice sau aplatizate. Din rândul protomelor
analizate se remarcă o piesă având sugeraţi ochii şi linia arcadelor acestora printr-o
ciupitură plasată între coarne. De asemenea, urechile sunt redate cu ajutorul a două mici
proeminenţe plasate la baza coarnelor, pe gâtul animalului (Pl. 61/4; 64/1). O altă piesă,
probabil decorată cu pictură tricromă, acum ştearsă, prezintă o modelare atipică, cu un
bot subţire şi prelung, care conferă piesei o vagă asemănare cu figura umană (Pl. 60/6;
62/3).
În cadrul ultimelor două categorii remarcăm o modalitate deosebită de realizare a
coarnelor. Contrar realităţilor anatomice, axul acestora este orientat lateral şi spre înainte,
aproximativ paralel cu axul botului. De asemenea, diametrul coarnelor este exagerat.13
Considerăm că, în acest fel, probabil se urmărea accentuarea trăsăturii definitorii a
animalului.
13 Aceste informaţii la datorăm amabilităţii regretatului profesor Sergiu Haimovici.
204
1 2 3 4 5 6
Planşa 57. Hoiseşti-La Pod. Protome cu figurarea botului şi coarnelor (1-2) și cu figurarea capului şi coarnelor (3-6).
205
1 2 3 4
Planşa 58. Hoiseşti-La Pod. Protome cu figurarea botului şi coarnelor (1-2) și cu figurarea capului şi coarnelor (3-6).
206
1 2 3 4 5 6
Planşa 59. Hoiseşti-La Pod. Protome cu figurarea capului şi coarnelor (1-4) și cu figurarea gâtului şi capului (5-6).
207
1 2 3 4
Planşa 60. Hoiseşti-La Pod. Protome cu figurarea capului şi coarnelor.
208
1 2 3 4 5 6
Planşa 61. Hoiseşti-La Pod. Protome cu figurarea gâtului şi capului.
209
1 2 3
Planşa 62. Hoiseşti-La Pod. 1: protomă cu figurarea capului şi coarnelor; 2-3: protome cu figurarea gâtului şi capului.
210
1 2 3
Planşa 63. Hoiseşti-La Pod. Protome cu figurarea gâtului şi capului.
211
1 2 3
Planşa 64. Hoiseşti-La Pod. Protome cu figurarea gâtului şi capului.
PLASTICA
212
IV.2.b. Consideraţii asupra semnificaţiei protomelor zoomorfe După această prezentare a materialului în discuţie se pune problema interpretării acestuia,
cu toate rezervele ridicate de un astfel de demers.
O posibilă şi răspândită opinie priveşte protomele zoomorfe ca îndeplinind simplul rol de
torţi (MARINESCU-BÎLCU 1981, 68; DUMITRESCU 1927-1932, 73 ) şi/sau ornamente. Nu putem nega
eventualul rol practic şi estetic al acestor protome, dar, luând în consideraţie tendinţa generală
prezentă în cadrul ceramicii cucuteniene, de a minimaliza, pe cât posibil, plasticitatea torţilor,
redându-le în special, sub forma unor apucători sau proeminenţe perforate, credem că aceste
interpretări sunt limitate.
Un pas mai departe în această direcţie este făcut prin atribuirea unei valori simbolice
reprezentărilor de capete de taurine. Se afirmă, pe bună dreptate, că în cadrul sistemului religios
specific purtătorilor culturii Cucuteni, dominat de figura feminină a Marii Zeiţe, sau Marii
Mame, imaginea acolitului masculin este cel mai adesea asociată cu cea a taurului, sau, sub
formă minimală, cu a coarnelor sale, exprimându-se astfel valorile definitorii ale acestuia:
virilitate, rezervor nelimitat de germeni fecundatori14. Ajungem astfel la o serie de probleme
insuficient aprofundate, după părerea noastră, în literatura arheologică. Se pune, deci, întrebarea
dacă se poate contura, pe baza datelor arheologice şi cu ajutorul unui demers regresiv, sprijinit pe
informaţiile oferite de istoria religiilor, la o nuanţare a interpretărilor privitoare la viaţa spirituală
a populaţiilor preistorice.
Pornind de la hermeneutica fenomenologică a lui Mircea Eliade şi acceptând ca finalitate
a acesteia existenţa arhetipurilor ca „modele exemplare”, pe care imaginaţia le reproduce, le
reactualizează şi le repetă fără încetare, se poate afirma o relativă autonomie a simbolismelor faţă
de istorie. Trebuie ţinut totuşi cont şi de eventualele alterări pe care istoria evenimenţială le poate
aduce şi, uneori, le aduce simbolismului, deşi structura imaginii arhetipale rămâne constantă
(CODOBAN 1998, 86-89). Aceste sisteme simbolice primitive îşi menţin esenţa lor, cu toate că
diferenţe, uneori majore, apar la nivelul riturilor şi ritualurilor (influenţate de schimbările
structurale apărute în cadrul vieţii sociale), până în momentul apariţiei religiilor monoteiste, care
le aneantizează, eventualele supravieţuiri fiind împinse în afara vieţii religioase culte. Acesta este
punctul nostru de vedere teoretic în jurul căruia ne vom structura ideile.
14 Literatura existentă asupra acestui subiect o găsim vastă şi edificatoare şi din acest motiv nu vom insista asupra acestei probleme. Amintim doar: M. Eliade, Tratat de istorie a religiilor, Bucureşti, 1992; Idem, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I, Bucureşti, 1981; M. Gimbutas, The Goddesses and Gods of Old Europe. 6500-3500 B.C. Myths and Cult Images, London, 1982, p. 216-235.
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
213
O primă problemă asupra căreia ne-am hotărât să ne oprim este aceea a originii
reprezentării iconografice a elementului masculin, cu cele două aspecte ale sale: plastic şi
simbolic.
Imaginea taurului legată de anumite practici religioase, după unii cercetători de natură
şamanică (ELIADE 1981, 18), apare încă din paleolitic, şi, sub diferite forme, rămâne o constantă
de-a lungul istoriei. Deşi în Natufian această imagine dispare, o reîntâlnim în Khiamian, însoţind
figurine feminine. De această dată, la Mureybet, sunt atestate cranii complete de Bos
primigenius, cu tot cu coarne, integrate în pereţii caselor sau în banchete de argilă, asociate fiind
cu omoplaţi de cervide sau cabaline (CAUVIN 1994, 46). Caracterul religios este dat atât de
contextul de descoperire, cât şi de faptul că această specie nu se încadrează în regimul alimentar
cotidian al locuitorilor de la Mureybet (CAUVIN 1994, 46). Pentru perioada neoliticului,
menţionăm doar complexul de cult de la Çatal Hüyük, unde imaginea însoţitorului Marii Zeiţe
este reprezentată explicit sub forma unui bărbat adult călărind un taur (MELLAART 1967, 239).
Reprezentările taurului abundă, fiind întâlnite atât ca picturi murale, bucranii sau coarne
încastrate în pereţii sau banchetele sanctuarelor, sau cranii de bovidee realizate din ghips, având
ataşate coarne. De aici putem face trecerea la protomele în relief aplicate pe vase (NIŢU 1972, 49-
50), întâlnite şi în cadrul culturii Cucuteni. O posibilă explicaţie a evoluţiei modalităţilor de
reprezentare plastică a imaginii acolitului masculin, plecând de la bucraniile de Bos primigenius
şi ajungând până la reprezentările antropomorfe masculine, însoţite, uneori, după cum s-a văzut,
de imaginea taurului poate fi găsită, prin analogie, în specializarea divinităţilor cereşti, care,
drept consecinţă a caracterului lor de deus pluviosus, se află într-un proces neîncetat de asimilare
de funcţii, atribute şi prestigii, iniţial străine lor (ELIADE 1992, 83-84). Îndrăznim astfel să afirmăm
că diferitele forme de reprezentare a imaginii taurului stau mărturie unei continue „umanizări” a
figurii acolitului masculin, trădând, totodată, şi o multiplicare şi diversificare a ritualurilor
dedicate acestuia.
Din acest punct se impune şi discutarea evoluţiei încărcăturii simbolice a imaginii
taurului. După cum am afirmat deja, la origine aceasta pare să fi fost legată de anumite practici
magico-religioase, specifice societăţilor de vânători. Odată cu impunerea cultului fertilităţii şi a
figurii Marii Zeiţe, a cărei dominaţie în spiritualitatea preistorică este asigurată o dată cu trecerea
la un mod de viaţă sedentar şi cu accentuarea importanţei practicilor agricole în economie,
devine necesară şi prezenţa unui partener masculin. Calificăm drept necesară prezenţa unui
consort al Marii Zeiţe, cunoscut fiind faptul că manifestările religioase ale omului preistoric
vizează mereu un fapt, sau o structură aparţinând lumii reale. În acest caz, fertilitatea ogorului
PLASTICA
214
fiind asociată cu fertilitatea feminină, prezenţa unui factor fecundator devine o condiţie sine qua
non15. Alegerea taurului ca reprezentare simbolică a acestuia îşi găseşte multiple explicaţii, nu
neapărat divergente. Problema ridicată de figurarea simbolică a unei noi idei religioase este
rezolvată prin reactivarea unei imagini deja cunoscute, cea a taurului. Această imagine, cu
origine în paleolitic, după cum am arătat mai sus, considerăm că nu a fost niciodată pierdută
datorită importanţei pe care vânătoarea o păstrează încă în cadrul economiei populaţiilor
neolitice. Analizând această opţiune din perspectiva istoriei religiilor, găsim noi justificări.
Acceptând caracterul chtonian al Marii Zeiţe, a cărei forţă se manifestă prin puterea germinativă
a pământului, nu putem să situăm aria de existenţă şi manifestare a acolitului său decât la nivel
uranian. Această presupunere pare a fi confirmată de caracteristicile zeilor tauromorfi prezenţi în
sistemele mitologice cunoscute16. Ceea ce se venerează, în primul rând, la aceşti zei, soţi ai Marii
Zeiţe, nu este caracterul lor ceresc, ci virtuţile lor fecundatoare. Sacralitatea lor derivă din
hierogamia cu Marea Mamă, esenţa lor celestă fiind valorizată în funcţia ei genezică. Cerul este,
înainte de toate, regiunea unde „mugeşte” tunetul, se adună norii şi se hotărăşte rodnicia
ogoarelor (ELIADE 1992, 83). Asocierea tunetului, ca manifestare concretă a divinităţii,
confirmând, încă o dată, caracterul uranian al acesteia, cu mugetul taurului, ne este sugerată, în
spaţiul de interes al lucrării noastre, de descoperirea la Hăbăşeşti a unei protome zoomorfe care
redă un cap de taur mugind (DUMITRESCU et alii 1954, 432 şi pl. CXIII/3). Tot pe aceste baze credem
că se poate explica şi preferinţa manifestă de figurare a divinităţii masculine sub forma taurului
şi raritatea reprezentărilor antropomorfe. Principalul argument este constituit de poziţia
secundară pe care zeii genezici o ocupă în cultele fecundităţii, îndeosebi cele agrare, funcţia lor
esenţială fiind hierogamia (ELIADE 1992, 18). Se face astfel loc unui primat al funcţiei asupra
formei. Trebuie, de asemenea, luată în calcul şi prelungirea vânătorii, ocupaţie exclusiv rezervată
bărbatului, ca mijloc de subzistenţă în societăţile de agricultori şi prestigiul de care se bucură
vânătorul în comparaţie cu agricultorul. Găsim astfel firească reprezentarea atributelor
esenţialmente masculine prin imaginea celui mai prestigios vânat.
Fiind astfel stabilită valoarea simbolică şi încărcătura religioasă a protomelor zoomorfe
reprezentând capete de bovidee, rămâne să încercăm identificarea posibilei semnificaţii a vaselor
pe care acestea au fost aplicate. După cum rezultă din descoperirile arheologice de până la acest
15 Edificatoare în acest caz găsim prezentarea disputei în jurul credinţei în fecundare fără intervenţie masculină, prezentă la tribul australian arunta, făcută de Arnold Van Gennep, în lucrarea sa Totemismul. Starea actuală a problemei, Iaşi, 2000, p. 21-23. 16M. Eliade, Tratat..., p. 79 : în religiile vedice, Indra este comparat necontenit cu un taur, Verethragna, replica iraniană a lui Indra, este figurat sub formă de taur, armăsar, ţap, berbec, mistreţ. Rudra, divinitate pre-ariană, asimilată de Indra, are formă taurină. Funcţiile de bază ale acestora sunt genezice.
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
215
moment, singura formă de vas reconstituibilă pe care au fost aplicate aceste protome este
castronul (MANTU 1994, 167, fig. 4/1; URSULESCU, IGNĂTESCU 2003, 91, 93 şi fig. 43/2-3;
DUMITRESCU et alii 1954, pl. CXII/2,5,11, CXIV/6, 10, 16, 18, 22, 25; PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU,
FLORESCU 1999, 417 ; NIŢU, MANTU 1987, fig. 2). Pornind de la solidaritatea mistică dintre
fecunditatea pământului şi forţa creatoare a femeii, pe de o parte, şi de la solidaritatea bărbatului
cu grăunţele fecundatoare, interpretarea complexului vas-protome ne apare ca o figurare
explicită a hierogamiei, necesară în desfăşurarea anumitor ritualuri. Un posibil argument ce pare
a sprijini ipoteza noastră poate fi găsit în cosmogonia indiană figurată în arta decorativă. Aici,
vasul plin apare ca un simbol al feminităţii aflat în legătură cu „planta Vieţii” sau cu altă
emblemă a fertilităţii. De remarcat că vasul este ţinut întotdeauna de un zeu, sau semi-zeu,
niciodată de un om (ELIADE 1992, 227). O altă posibilă interpretare a vasului ar consta în asocierea
acestuia cu matricea generatoare feminină.
Consideraţiile noastre par a fi întărite de scene hierogamice explicite din afara ariei
noastre de interes, cum ar fi pandantivul de os de la Bilcze Zlote(MONAH 1997, 211 şi fig.232/6),
tăiat în formă de cap de taur ce poartă o siluetă feminină cu braţele ridicate, ca şi de fragmentul
de statuetă de la Căscioarele (DUMITRESCU 1974, fig. 1-3) sau vasul zoomorf de la Văratic –
Căsoaia cu Apă (MARCHEVICI 1996, 256-257, fig. 1/3). Această imagine face posibilă construirea
unei analogii clare cu legenda răpirii Europei de către Zeus, din mitologia Greciei antice (KUN
1960, 156).
În încheiere, ţinem să subliniem încă o dată că demersul nostru rămâne, totuşi, o ipoteză
de lucru care şi-a propus aprofundarea cunoştinţelor şi interpretărilor asupra spiritualităţii
populaţiei cucuteniene.
IV.3. Obiecte de podoabă
IV.3.a. Mărgele Dintre obiectele de podoabă descoperite în cadrul aşezării de la Hoiseşti – La Pod,
amintim în primul rând mărgelele (perlele) lucrate din lut ars. Acestea au fost descoperite în
număr relativ mare (45) remarcându-se varietatea formelor lor. Astfel, tipurile identificate sunt
de formă sferică - simple (Pl. 65/1; 66/1), duble (Pl. 65/3; 66/3) sau triple (Pl. 65/5; 66/5) -sau
alungită, acestea putând fi de asemenea simple (Pl. 65/2; 66/2) sau ornamentate cu incizii (Pl.
65/4; 66/4). Remarcăm, de asemenea, prezenţa mărgelelor cruciforme, realizate din două bucăţi
de lut suprapuse (Pl. 65/7-8; 66/7-8) şi a mărgelelor stelate cu patru colţuri (Pl. 65/6; 66/6), toate
aceste tipuri prezentând perforaţiii centrale.
PLASTICA
216
IV.3.b. Alte obiecte Foiţă de lut ars
În aşezarea de la Hoiseşti s-a mai descoperit şi o imitaţie în lut ars la roşu a unei foi de
tablă de cupru cu cele două margini rulate, reprezentând probabil o piesă de colier, prin care
puteau fi trecute capetele a două fibre, cu o lungime de 3,2 cm şi o lăţime de 2,9 cm (Pl. 65/9;
66/9).
Topor miniatural Trebuie de asemenea să semnalăm descoperirea unei miniaturi din lut ars a unui topor-
târnăcop de aramă cu braţele în cruce, cu o lungime de aproximativ 4,7 cm (Pl. 65/10; 66/10).
Unii cercetători atribuie acestor miniaturi o valoare spirituală, considerându-le piese votive,
amulete, simboluri ale unei clase de meşteşugari sau, pornind de la interpretarea pieselor
originale, însemne ale puterii (BOGHIAN 2004, 155; DUMITRESCU et alii 1954, 469; MARINESCU-
BÎLCU 1981, 71).
În cursul cercetărilor de la Hoiseşti, în locuinţa numărul 3 a mai fost descoperită şi o
brăţară de aramă cu trei spire. Datorită unui concurs nefericit de împrejurări nu putem decât să îi
semnalăm prezenţa.
217
1 2 3
4 5
8
6 7
9 10
Planşa 65. Hoiseşti-La Pod. Obiecte de lut: mărgele (1-8); foiţă de lut (9); topor-târnăcop miniatural (10).
218
1 2 3
4 5
6 7 8
9 10
Planşa 66. Hoiseşti-La Pod. Obiecte de lut: mărgele (1-8); foiţă de lut (9); topor-târnăcop miniatural (10).
219
V. ANALIZA MATERIALULUI ARHEOZOOLOGIC17
În cadrul eşantionului arheozoologic de la Hoiseşti au fost identificate 3475 resturi
faunistice, dintre acestea 3 fiind atribuite păsărilor, 509 moluştelor (un rest de gasteropod şi 508
resturi reprezentând bivalve) şi 2963 mamiferelor.
Eşantionul de la Hoiseşti se caracterizează printr-un grad ridicat de fragmentare a
resturilor osoase, datorat condiţiilor precare de conservare, ca urmare a circulaţiei şi a stagnării
apei în sediment, fapt care a condus la sfărâmarea accentuată a resturilor. Din totalul celor 2963
de fragmente osoase atribuite mamiferelor, numai 1557 au putut fi determinate specific, un
număr de 32 pot fi atribuite porcinelor (Sus sp.), fără a fi posibilă diferenţierea între porcul
domestic şi mistreţ, 3 resturi au fost atribuite grupului Bos primigenius/Bison bonasus, 7 resturi
grupului Bos taurus/Cervus elaphus, iar 1364 resturi nu au putut fi determinate specific fiind
atribuite mamiferelor de talie mare şi mamiferelor de talie mijlocie (CAVALERIU, BEJENARU,
BODI 2006).
Mamifere85,27%
Moluste14,65%
Pasari0,08%
Distribuţia resturilor faunistice în eşantionul de la Hoiseşti.
Au fost identificate 81 fragmente osoase provenite de la mamifere, care se află în diferite
stadii de prelucrare. Acestea provin atât de la mamiferele sălbatice (Cervus elaphus, Capreolus
capreolus, Sus scrofa ferus), cât şi de la cele domestice (Ovis aries/Capra hircus, Sus scrofa
domesticus), iar un rest provine de la specia Equus caballus.
17 Capitol realizat de Romeo Cavaleriu şi Luminiţa Bejenaru. O prezentare integrată a materialului arheozoologic de la Hoiseşti în contextul fazei Cucuteni A poate fi consultată în CAVALERIU, BEJENARU 2009.
ANALIZA MATERIALULUI ARHEOZOOLOGIC
220
Speciile de mamifere domestice, cu importanţă în alimentaţie, identificate în eşantion,
sunt: Bos taurus, Sus scrofa domesticus, Ovis aries, Capra hircus; acestora li se adugă şi Canis
familiaris, probabil fără importanţă directă în economie.
Sus scrofa domesticus prezintă frecvenţa cea mai ridicată ca număr de resturi şi de
indivizi estimaţi, resturile provenite de la porcinele domestice reprezentând aproape o treime din
totalul celor determinate specific în întregul eşantion (Tabel 20).
Din analiza fragmentelor osoase ale scheletului postcranian pentru această specie, putem
afirma că predomină exemplarele adulte, din cele 451 fragmente atribuite, numai un număr de 91
au fost apreciate ca fiind imature. Vârsta minimă de sacrificare, după scheletul postcranian, este
mai mică de 12 luni, fiind stabilită după fragmentele distale de humerus neepifizate. După
dentiţie, vârsta minimă de sacrificare este de 6 luni, iar cea maximă de 2-3 ani.
Predominanţa porcinelor în eşantionul de la Hoiseşti constituie un caz particular, ştiut
fiind faptul că, în eşantioanele arheoozoologice provenind din alte situri ale culturii Cucuteni,
faza A, predominante sunt bovinele, urmate de ovicaprine şi porcine (HAIMOVICI 1987).
Bos taurus se situează pe locul al doilea, alături de ovicaprine, în privinţa numărului de
resturi osoase, care reprezintă 14,26% din totalul fragmentelor determinate specific (Tabel 20).
Fragmentele osoase provenite de la bovine au fost atribuite unui număr de 16 indivizi.
La o primă analiză a fragmentelor osoase ale scheletului postcranian aparţinând speciei Bos
taurus, luând drept criteriu aspectul extern al pieselor osoase, putem afirma că în eşantionul
arheozoologic de la Hoiseşti predomină exemplarele adulte. Astfel, din cele 222 fragmente
osoase aparţinând bovinelor, numai 14 provin de la exemplare tinere. Vârsta minimă de
sacrificare pe baza scheletului postcranian este mai mică de 15-20 luni şi a fost stabilită pe baza
unui humerus neepifizat distal. După dentiţie, vârsta minimă de sacrificare s-a stabilit că ar fi de
18 luni, iar cea maximă, de peste 4 ani.
Ovis aries/Capra hircus reprezintă 14,26 % din totalul fragmentelor care au putut fi
determinate specific, aceste fragmente provenind de la un număr de 11 indivizi. Talia la greabăn
pentru Ovis aries a fost estimată pe baza câtorva piese, utilizând coeficienţii lui Teichert (preluaţi
din UDRESCU, BEJENARU, HRIŞCU 1999), valorile fiind: 59 cm şi 51 cm pentru astragal, 76,3 cm şi
78,6 cm pentru calcaneu şi 53 cm pentru radius (CAVALERIU et alii 2008). Pentru capră nu s-a
estimat talia la greabăn, nefiind identificate resturi pe baza cărora să se poată face acest tip de
estimare.
În urma analizei elementelor scheletului postcranian, s-a constatat că predomină
exemplarele adulte, din cele 222 resturi atribuite acestui grup, numai 30 au fost identificate ca
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
221
fiind imature. Vârsta minimă de sacrificare după scheletul postcranian este mai mică de 12-18
luni şi a fost stabilită pe baza unei tibii neepifizată distal. După dentiţie vârsta minimă de
sacrificare s-a apreciat ca fiind de 3-6 luni, iar cea maximă este de peste 3 ani.
Canis familiaris apare în eşantion într-un procent de 1,67%, resturile provenite de la câine
fiind atribuite la 4 indivizi, dintre care unul este imatur.
Speciile de mamifere sălbatice predominante care apar în eşantion sunt Cervus elaphus,
Sus scrofa ferus, Capreolus capreolus, Bos primigenius, specii care contribuiau şi ele la
asigurarea necesarului de carne (Tabel 20). Pe lângă acestea, mai apar sporadic Lepus europaeus,
Ursus arctos, Castor fiber, Felis sylvestris, Vulpes vulpes şi Sciurus vulgaris. Numărul de resturi
provenite de la mamiferele sălbatice este relativ mare, acestea reprezentând 40,78% din totalul
resturilor identificate specific, ceea ce ne face să credem că vânătoarea, alături de creşterea
animalelor, constituia o ocupaţie de bază a locuitorilor acestei aşezări.
În cadrul mamiferelor sălbatice, mistreţul este cel care deţine un procent majoritar, cu
21,07% din totalul resturilor identificate, acestea provenind de la 12 indivizi. Pentru cerb s-a
estimat un număr de 3 indivizi, pe baza a 158 fragmente osoase identificate pentru această
specie, situaţia datorându-se gradului mare de fragmentare a coarnelor. În cazul căpriorului, s-a
apreciat că resturile provenite de la această specie aparţin la 6 indivizi. Pentru cele opt fragmente
provenite de la bour s-a apreciat că aparţin la doi indivizi.
Equus caballus apare în eşantion printr-un singur rest, un capitatum întreg, care prezintă şi
urme de prelucrare prin şlefuire.
Pentru toate speciile de mamifere identificate în eşantionul de la Hoiseşti s-a observat şi
distribuţia resturilor pe segmente scheletice, predominând cele care aparţin scheletului
apendicular (Tabel 21). Din totalul resturilor de Bos taurus, 61% aparţin scheletului apendicular;
pentru Sus domesticus proporţia celor două categorii de resturi este mai apropiată, numai 56%
aparţinând scheletului apendicular; la ovicaprine proporţia este, de asemenea, mai mare pentru
scheletul apendicular (65%), iar la mistreţ aceste resturi au o pondere de 69%. În cazul cerbului,
datorită numărului ridicat de fragmente de corn identificate, resturile scheletului axial ar fi mai
numeroase faţă de cele din scheletul apendicular; trebuie să ţinem însă cont de faptul că este
vorba de fragmente şi nu ştim câte dintre acestea provin de la exemplare vânate; 21 dintre aceste
fragmente au urme de prelucrare şi patru aparţin unor coarne căzute şi adunate din pădure, deci
nu este vorba de indivizi vânaţi, astfel, scăzând din totalul resturilor scheletului axial fragmentele
de corn, rămân dominante resturile din scheletul apendicular.
ANALIZA MATERIALULUI ARHEOZOOLOGIC
222
Datorită faptului că nu au fost identificate oase lungi întregi în cadrul acestui eşantion, cu
excepţia speciei Ovis aries, la celelalte specii nu s-a putut estima talia la greabăn.
Exploatarea resurselor acvatice este dovedită de prezenţa în eşantionul studiat a unui număr
de 508 valve şi fragmente de valve toate aparţinând genului Unio (Tabel 19).
Specia NR %
Unio crassus 309 60,83 Unio pictorum 93 18,30
Unio sp. 106 20,87 Total 508 100
Tabelul 19. Distribuţia valvelor de moluşte identificate în eşantionul de la Hoiseşti.
Majoritatea valvelor provin de la specia Unio crassus (60,83%), situaţie în concordanţă cu
literatura de specialitate în legătura cu distribuţia genului Unio pe teritoriul Moldovei şi în zona
de nord a ţării (GROSSU 1962).
Valvele găsite în eşantionul de la Hoiseşti provin din activităţi culinare, ca resturi menajere,
întrucât nu s-au observat la nivelul lor urme ale activităţii artizanale de confecţionare a obiectelor
de uz casnic sau a podoabelor. Unele dintre ele prezintă un grad ridicat de fragmentare datorat
activităţii de spargere a cochiliilor în vederea scoaterii masei viscerale sau ca urmare a vechimii
lor în timp.
223
Tabelul 20. Distribuţia resturilor scheletice pe specii de mamifere în eşantionul de la Hoiseşti.
(NR - număr resturi; NMI - număr minim de indivizi)
Specia NR % NMI %
Bos taurus 222 14,26 5 7,46 Sus scrofa domesticus 451 28,96 16 23,88 Ovis aries/Capra hircus 204 13,10 7 10,44 Ovis aries 12 0,77 2 2,99 Capra hircus 6 0,39 2 2,99 Canis familiaris 26 1,67 4 5,97 Total mamifere domestice 921 59,15 36 53.73 Cervus elaphus 158 10,15 3 4,48 Capreolus capreolus 118 7,58 6 8,96 Sus scrofa ferus 328 21,07 12 17,91 Bos primigenius 8 0,51 2 2,99 Ursus arctos 1 0,06 1 1,49 Lepus europaeus 13 0,83 2 2,99 Castor fiber 1 0,06 1 1,49 Felis sylvestris 1 0,06 1 1,49 Vulpes vulpes 4 0,26 1 1,49 Sciurus vulgaris 3 0,19 1 1,49 Total mamifere sălbatice 635 40,78 30 44,78 Equus caballus 1 0,06 1 1,49 Total mamifere identificate specific 1557 100 67 100 Sus sp. 32 - - - Bos primigenius/Cervus elaphus 7 - - - Bos primigenius/Bison bonasus 3 - - - Total mamifere neidentificate 1364 - - - Total mamifere 2963 - - -
224
Tabelul 21. Distribuţia resturilor de mamifere pe segmente scheletice în eşantionul de la Hoiseşti.
Specia
El. anat.
Bos
taurus
Sus scrofa
domesticus
Ovis
aries
Capra
hircus
Ovis/
Capra
Canis
familiaris
Equus
caballus
Cervus
elaphus
Capreolus
capreolus
Sus scrofa
ferus
Bos
primigenius
Lepus
europaeus
Castor
fiber
Ursus
arctos
Vulpes
vulpes
Felis
sylvestris
Sciurus
vulgaris
Corn 8 - - 4 - 2 - 78 18 - - - - - - -
Neurocraniu 9 62 - - 4 - - - 3 41 - - - - - - -
Maxilar 17 40 1 - 16 - - 4 5 13 - - - - - - -
Mandibula 18 79 - - 44 11 - 7 30 18 1 - - - - 1 1
Vertebre 33 15 - - 6 4 - 3 1 5 - - - - - - -
Coaste - 4 - - 2 - - 1 - - - - - - - -
Hioid 1 - - - - - - - - - - - - - - -
Omoplat 10 44 1 - 8 1 - 2 6 17 - 1 - - - - -
Humerus 11 56 2 2 14 1 - 3 4 26 - 1 - - 1 - -
Radius 11 14 2 - 17 - - 6 7 20 - 1 - - - - 1
Cubitus 9 19 - - 1 1 - 2 2 25 - - - - 1 - -
Metacarp 6 3 - - 5 - - 1 8 4 - - - - - - -
Coxal 13 31 - - 7 - - - 2 16 - - - - - - -
Femur 15 5 - - 18 1 - 8 3 13 - 2 - - - - -
Rotula 1 1 - - - - - - - 4 - - - - - - -
Tibie 12 27 2 - 24 4 - 3 3 23 1 3 1 - 1 - 1
Peroneu - 9 - - - - - - - 3 - - - - - - -
Scafoid 2 4 - - - - - - - - - - - - - -
Astragal 1 1 2 - 3 - - - 5 9 2 - - - - - -
Calcaneu 4 10 2 - 10 1 - - 1 19 1 - - - - - -
Metatars 12 4 - - 8 - - 7 7 9 - 2 - - - - -
Metapod 8 7 - - 12 - - 12 7 23 - 2 - - - - -
Carp/Tars 11 - - - - - 1 3 - 3 - - - - - - -
Falanga 1 4 5 - - 3 - - 5 5 29 - 1 - 1 - - -
Falanga 2 5 10 - - 2 - - 10 - 6 3 - - - 1 - -
Falanga 3 1 1 - - - - - 3 1 2 - - - - - - -
Total 222 451 12 6 204 26 1 158 118 328 8 13 1 1 4 1 3
225
VI. ÎNCADRARE CRONOLOGICĂ ÎN CONTEXTUL CULTURII
CUCUTENI
Periodizarea pentru întreaga cultură Cucuteni are la bază cercetările conduse de
către reputatul savant german, Hubert Schmidt, în anii 1909 şi 1910, în aşezarea de la
Cucuteni-Cetăţuia. În 1932 arheologul german a publicat lucrarea monografică a
descoperirilor din această zonă, stabilind schema dezvoltării culturale, atât din punct de
vedere stratigrafic, cât şi tipologic. Astfel, acesta a observat existenţa a trei niveluri de
locuire pe care le-a atribuit ca aparţinând la două culturi, A şi B, ultima incluzând şi faza
AB a culturii Cucuteni (SCHMIDT 1932), care va fi definită mai târziu de către arheologii
români.
În anul 1956, în urma săpăturilor de al Izvoare, Radu Vulpe publică un articol
amplu asupra noilor probleme ridicate de rezultatele acestor săpături. În urma analizei
schemei stratigrafice, cercetătorul citat distinge două niveluri, Izvoare II 1a şi II 1b, pe
care le atribuie unei civilizaţii protocucuteniene, de tip Ariuşd, prezentând mari
asemănări şi cu cultura anterioară, Tripolie A. Aceste două straturi se caracterizează prin
prezenţa unei categorii ceramice bicrome, definitorie pentru “cultura protocucuteniană”,
cu motive pictate cu alb şi, rareori, cu roşu, pe fondul roşu sau negru, lustruit, al vasului.
Alături de bicromie se întâlnesc şi vase pictate tricrom (VULPE 1956, 57). Diferenţa între
cele două niveluri este dată de proporţia ceramicii bicrome în raport cu ceramica
tricromă. În nivelul Izvoare II 1a, ceramica bicromă este prezentă în cantitate covârşitoare
faţă de ceramica tricromă, în timp ce în nivelul II 1b acest raport tinde să se echilibreze
(VULPE 1956, 57). De aici se trage concluzia conform căreia ceramica bicromă precede
ceramica tricromă, fiind mai veche decât aceasta. Stratul Izvoare II 1b se caracterizează
prin prezenţa simultană a ambelor categorii de ceramică pictată (bicromă şi tricromă),
căpătând astfel un caracter tranzitiv spre Izvoare II 2 (exclusiv tricrom). În urma acestei
situaţii, Radu Vulpe se crede îndreptăţit să concluzioneze că ceramica tricromă
cucuteniană se naşte în etapa stratului Izvoare II 1b, direct din ceramica bicromă, prin
simpla adăugire a culorii negre (VULPE 1956, 67). Totuşi, după cum se poate observa,
ÎNCADRARE CRONOLOGICĂ
226
autorul nu îşi propune şi nici nu încearcă să realizeze, pe baza acestor observaţii, o
divizare internă a fazei Cucuteni A, accentul în această lucrare fiind pus pe încercarea de
elucidare a genezei culturii Cucuteni, această abordare fiind evidentă şi în cadrul
monografiei dedicate aşezării de la Izvoare (VULPE 1957, 205-211).
În anul 1960, în cadrul primului volum al tratatului Istoria României, Vladimir
Dumitrescu împarte faza A a culturii Cucuteni în trei etape evolutive. Prima etapă,
denumită Cucuteni A1 este asimilată nivelurilor protocucuteniene de la Izvoare şi este
definită prin prezenţa picturii înainte de ardere cu alb pe fond roşu (DUMITRESCU 1960,
65), fiind identificată de autor în aşezările de la Izvoare şi Frumuşica (DUMITRESCU 1960,
61). Etapa Cucuteni A2 este caracterizată prin introducerea picturii tricrome alături de cea
bicromă, specifice fiind aşezările de la Ariuşd, Bonţeşti, Izvoare, Frumuşica şi Truşeşti
(DUMITRESCU 1960, 61 şi 65). Ultima etapă, Cucuteni A3, se caracterizează prin dispariţia
ornamentării bicrome, fiind prezentă, în mod exclusiv pictura tricromă, aşa cum este
cazul aşezărilor de la Cucuteni, Hăbăşeşti, Ruginoasa şi Fedeleşeni (DUMITRESCU 1960, 61
şi 66).
În articolul său din anul 1963, Vladimir Dumitrescu reia problema împărţirii fazei
Cucuteni A în trei etape, caracterizate în ordine cronologică, prima, de existenţa
exclusivă a unei specii ceramice cu decor pictat bicrom, a doua etapă unde alături de
bicromie apare şi tricromia, şi în a treia etapă prin prezenţa exclusivă a ceramicii tricrome
(DUMITRESCU 1963, 60). Astfel, etapa A1, este caracterizată de prezenţa exclusivă a
ceramicii decorate bicrom, asociată cu specia ceramicii nepictate, cu decor adâncit,
ilustrată, în opinia autorului, de primul nivel cu ceramică bicromă de la Izvoare (II 1),
precum şi de unele locuinţe de la Târpeşti (DUMITRESCU 1963, 69 şi 73). Etapa Cucuteni A2
cuprinde aşezările în care găsim asociate speciile ceramicii pictate atât bicrom cât şi
tricrom, alături de ceramica incizată, precum în cazul aşezărilor de la Ariuşd, Bonţeşti,
Frumuşica, Truşeşti şi al nivelului II 2 de la Izvoare (DUMITRESCU 1963, 69 şi 73). În
cadrul etapei A3 autorul include doar acele aşezări în cadrul cărora a fost descoperită
ceramică pictată exclusiv în manieră tricromă, asociată fiind cu ceramică incizată, aşa
cum este cazul aşezărilor de la Hăbăşeşti şi Cucuteni (DUMITRESCU 1963, 69 şi 73). Totuşi,
în acest moment este propusă şi definirea etapei Cucuteni A4 care, conform autorului,
este ilustrată de descoperirile din aşezările de la Fedeleşeni şi Ruginoasa, fiind
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
227
caracterizată de predominanţa ceramicii pictate tricrom, prezenţa sporadică a ceramicii
incizate şi apariţia unui nou tip de bicromie cu decor alb pe fond roşu sau decor brun pe
fond alb (DUMITRESCU 1963, 69 şi 73).
O altă opinie asupra fazei Cucuteni A o găsim exprimată de către Anton Niţu într-
o serie de studii privind reconsiderarea din punct de vedere tipologic a problemelor
ridicate de ceramica cucuteniană. Astfel, pornind de la criteriile de definire deja existente
şi utilizând, pentru rafinamentul acestora, raportul dintre ceramica tricromă pe fond brun
şi pe fond alb, cercetătorul împarte etapele Cucuteni A2 şi A3 în patru etape secundare.
Astfel, Cucuteni A2a se caracterizează prin predominarea ceramicii tricrome pe fond brun,
specifice fiind nivelul II 1b de la Izvoare precum şi aşezările de la Bonţeşti şi Ciorani.
Etapa Cucuteni A2b este ilustrată de aşezările Frumuşica şi Calu, unde se constată
echilibrarea celor două categorii de ceramică tricromă, cu o uşoară predominanţă a celei
pe fond brun. O uşoară înclinare a raportului în favoarea picturii pe fond alb precum şi
persistenţa bicromiei este înregistrată în aşezările de la Ghelăieşti, Drăguşeni, Truşeşti,
Hăbăşeşti, Cucuteni, Gura Văii şi Toflea şi defineşte etapa A3a, în timp ce preponderenţa
speciei tricrome pe fond alb, remarcată în aşezările de la Ruginoasa, Fedeleşeni sau
Chetreşti defineşte etapa Cucuteni A3b. De asemenea, sunt reevaluate definirea etapei
Cucuteni A1, propunându-se plasarea nivelului Izvoare II1a la finalul acesteia, precum şi
cea a etapei Cucuteni A4, fiind considerată ca forma finală a fazei A3 (NIŢU 1973, 90-95;
1980, 146-148).
Ceramica pictată tricrom din cadrul aşezării de la Hoiseşti prezintă, aproape în
totalitate, motive decorative realizate pe fond alb întins, fiind astfel încadrabilă în faza
Cucuteni A3. Această observaţie, coroborată cu prezenţa speciei pictate bicrom cu brun
sau negru pe fondul vasului şi absenţa, atât a ceramicii bicrome cu zone decorative
sintetice, cât şi a celei cu decor adâncit, plasează aşezarea de la Hoiseşti pe aproximativ
acelaşi palier cronologic cu aşezările de la Hăbăşeşti, Truşeşti şi Cucuteni, adică spre
finalul fazei Cucuteni A3a.
229
Concluzii.
AŞEZAREA DE LA HOISEŞTI ÎN CONTEXTUL FAZEI
CUCUTENI A
Acţiunile unei comunităţi umane constituie, cel puţin parţial, reacţii adaptative la
stimulii mediului înconjurător. Astfel, reconstituirea caracteristicilor economiei unei
comunităţi preistorice este imposibilă fără reconstrucţia paleomediului.
Se poate spune despre mediile aluviale că au propria lor arheologie deoarece, de-a
lungul preistoriei, acestea, in ciuda marii lor variabilităţi, s-au distins de alte medii prin
resursele si pericolele pe care le oferă. Mediul nu numai că filtrează datele iniţiale
arheologice, dar, de asemenea, a afectat comportamentul comunităţilor studiate în moduri
variate şi subtile, incluzând percepţia acestora asupra mediului însuşi. Resursele fizice şi
biologice ale mediilor aluviale oferă comunităţilor umane seturi integrate complexe de
posibilităţi, presupunând în acelaşi timp costuri a căror posibilitate de acceptare nu poate
fi judecată decât într-o manieră contextuală (BROWN 2001, 3). Pentru ca o astfel de
înţelegere să fie posibilă este necesară stabilirea principiilor fundamentale ale proceselor
fizice şi biologice care operează în medii aluviale şi a metodelor utilizabile în studierea
acestor procese. Astfel, evoluţia luncii inundabile constituie un element esenţial pentru
studiile asupra schimbărilor mediului şi relaţia acestora cu activităţile umane,
interpretarea sedimentelor şi solurilor din albia majoră constituind o parte necesară a
acestei discipline. Aceasta include înţelegerea de bază a proceselor curgerii râului şi a
celor de eroziune, precum şi a transportului şi depunerii sedimentelor. În situri preistorice
mai târzii, albia majoră însăşi poate fi privită, în parte, ca artefact, prin modificările
datorate unei comunităţi umane din zonă. Aşadar, pentru a determina impactul real al
comunităţilor umane asupra sistemelor fluviale trebuie înţeles şi controlul natural existent
asupra acestora, în caz contrar existând riscul obscurizării relaţiilor dintre om şi mediu.
Pentru reconstituirea cât mai completă a mediului ambiant, datele obţinute din studierea
CONCLUZII
230
din punct de vedere geografic şi geologic a zonei de interes trebuie completate cu cele
oferite de arheobotanică şi arheozoologie.
Deşi datele existente până în acest moment nu ne permit realizarea unei imagini
complete asupra mediului înconjurător existent în perioada locuirii din aşezarea
cucuteniană de la Hoiseşti, putem încerca totuşi să oferim un răspuns parţial la una din
întrebările majore ridicate de studierea acestei comunităţi, şi anume care sunt factorii care
au determinat stabilirea unei locuiri umane într-o zonă de risc relativ ridicat.
În general, albiile majore ale râurilor sunt mai productive decât terenurile care le
înconjoară, acest fapt datorându-se prezenţei într-un grad mai ridicat a apei şi nutrienţilor.
Se poate astfel presupune că situarea comunităţii cucuteniene de la Hoiseşti în lunca
Bahluiului poate fi legată de condiţiile favorabile practicării agriculturii oferite de
aceasta. Totuşi, productivitatea luncilor şi gradul în care acestea avantajează cultivarea
plantelor, şi în special a cerealelor, variază în funcţie de latitudine, climă şi factori locali
(Tabel 22).
Tabel 22. Productivitatea anuală teoretică a luncilor şi terenurilor „uscate”, diferenţiată în funcţie de climă (apud BROWN 2001, fig. 4.1)
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
231
Din punct de vedere al climei, civilizaţia Cucuteni evoluează în perioada
Atlanticului, care, pe teritoriul ţării noastre, corespunde cu faza molidului cu alun şi
stejăriş amestecat. Această fază se caracterizează printr-un grad de căldură şi umiditate
mai ridicat decât cel din ziua de azi (CÂRCIUMARU 1996, 20), asigurându-se astfel
condiţiile necesare practicării agriculturii.
Un alt factor important în determinarea posibilităților de cultivare a plantelor
domestice este dat de morfologia formelor de relief. Din acest punct de vedere, zone
favorabile practicării agriculturii, în zona de influenţă a aşezării de la Hoiseşti, sunt
oferite de terenurile plate din lunca Bahluiului precum şi de versanţii cu înclinaţii reduse
(sub 50) ale dealurilor aflate la nord de aceasta. Totuşi, în cazul în care s-ar fi urmărit
cultivarea acestor pante, considerăm că aşezarea ar fi ocupat o poziţie mai nordică, chiar
în cadrul luncii, dacă nu pe una din terasele prezente pe dealurile nordice. Având în
vedere gradul de înclinare (între 10 şi 200), a versanţilor care mărginesc la sud albia
majoră, fapt care îi face inutilizabili ca terenuri arabile, putem presupune că, în cadrul
economiei comunităţii cucuteniene studiate, accentul cădea pe exploatarea resurselor
luncii râului (Pl. 67).
Planşa 67. Hoiseşti - La Pod. Morfologia formelor de relief. A: teren arabil; B: teren impropriu practicării agriculturii.
CONCLUZII
232
Umiditatea solului, incluzând existenţa şi nivelul pânzei freatice, constituie un alt
factor major în determinarea fertilităţii unei zone. În cazul luncii râului Bahlui, prezenţa
la suprafaţă a pânzelor freatice suspendate denotă o conductivitate hidraulică redusă a
solului. Acest fapt, coroborat cu un climat umed, care are drept rezultat un aport sporit
de apă, atât direct, sub forma precipitaţiilor şi a debitului râului, cât şi indirect, sub forma
apelor scurse de pe versanţi, ar fi putut determina, într-o măsură mai mare decât azi,
existenţa, pentru o anumită perioadă a anului, a unor zone submerse, în unele locuri
mlăştinoase.
Din punct de vedere al clasificării solurilor, în absenţa unei corelări stratigrafice şi
cronologice stricte între nivelul ocupat de locuirea cucuteniană şi lunca Bahluiului, am
luat în considerare toate tipurile de sol întâlnite până la adâncimea de doi metri. Se
observă astfel existenţa a două tipuri de sol de origine aluvială: soluri halomorfe de la
suprafaţă până la 1,5 m adâncime, urmate de soluri hidromorfe.
Solurile halomorfe sunt răspândite pe luncile râurilor Prut, Jijia, Bahlui şi pe unii
versanţi din câmpia Moldovei (PLANUL LOCAL DE ACŢIUNE PENTRU MEDIU – JUDEŢUL
IAŞI 2004, 24). Acestea sunt rezultatul unui proces de salinizare şi/sau alcalizare şi se
caracterizează printr-un pH puternic alcalin (LUPAŞCU, PARICHI, FLOREA 1998, 346).
Solurile hidromorfe sunt formate sub influenţa puternică a apei freatice şi/sau
acumulate din precipitaţii, deasupra unui orizont impermeabil (LUPAŞCU, PARICHI,
FLOREA 1998, 346). În acest caz, lăcoviştile constituie un tip de sol hidromorf, de culoare
închisă, relativ bogat în humus, format în zona de stepă sau silvostepă, în condiţii de
exces local de umiditate, datorită prezenţei apei freatice la mică adâncime. Acest tip de
sol prezintă permeabilitate variată, mai frecvent mică, o reacţie slab-moderat alcalină şi
aprovizionare bună cu substanţe nutritive (LUPAŞCU, PARICHI, FLOREA 1998, 346).
Având în vedere faptul că cerealele constituie cultura de bază a sistemului agricol
specific comunităţilor cucuteniene, un ultim element care trebuie luat în calcul este dat de
stabilirea condiţiilor necesare cultivării acestora. Astfel, după cum rezultă din Tabelul 18,
nivelul optim de pH în sol se situează între valorile de 5,5 şi 6,5, valori care indică
necesitatea existenţei unor soluri uşor acide (SYNDER http://www.back-to-
basics.net/efu/efu.html, 1). După cum am arătat deja, o caracteristică a solurilor
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
233
halomorfe o constituie gradul ridicat de alcalinitate indicând astfel valori ale pH-ului cu
mult peste 8, fapt care le face improprii cultivării cerealelor. În ceea ce priveşte
lăcoviştile, deşi prezintă un potenţial natural ridicat de fertilitate, reacţia slab-moderat
alcalină indică valori ale pH-ului situate între şapte şi opt, care ar putea avea drept
rezultat o productivitate mai scăzută.
Tabel 23. Condiţii necesare practicării agriculturii: nivelul pH-ului din sol (apud SYNDER tabel 4.1)
Din punct de vedere al ecologiei şi funcţiilor rădăcinilor cerealelor, s-a constatat
faptul că acestea tind să se dezvolte în orizonturi de sol bine aerate şi bogate în nutrienţi
favorabili, evitând zonele caracterizate prin hipoxie sau niveluri toxice de minerale
(MANSKE, VLEK 2002, 250). Din acest punct de vedere, recoltele de cereale pot fi serios
compromise de saturarea solului cu apă, fapt care duce la scăderea nivelului de O2 din
sol, acest fenomen fiind adeseori însoţit de creşterea nivelului de CO2 şi etilenă. Astfel de
schimbări au drept rezultat compromiterea recoltelor de cereale (MANSKE, VLEK 2002,
252). Luând în calcul aceste date, la care adăugăm gradul mai ridicat de umiditate al
climei specifice perioadei de locuire a aşezării de la Hoiseşti, precum şi existenţa unei
pânze freatice aflate în apropierea suprafeţei, ca şi conductivitatea hidraulică scăzută a
solurilor identificate, constatăm că lunca râului Bahlui nu conferea condiţii favorabile
practicării extensive a agriculturii.
CONCLUZII
234
În ceea ce priveşte utilajul litic şlefuit, din punct de vedere tipologic se poate
constata predominanţa teslelor, precum şi a topoarelor de dimensiuni relativ reduse, fapt
care indică, cel mai probabil, exploatarea unui mediu forestier de lizieră. În acelaşi timp,
studierea resturilor osteologice provenite din aşezarea de la Hoiseşti, prin preponderenţa
pe care speciile de pădure o au asupra celor de lizieră în cadrul speciilor de animale
sălbatice identificate (Tabel 20) (CAVALERIU, BEJENARU, BODI 2006), indică existenţa
unei zone bine împădurite. Astfel, exploatarea intenţionată şi selectivă a zonelor de
lizieră, coroborată cu numărul relativ mic de unelte posibil să fi fost utilizate în acţiuni de
defrişare şi desţelenire a solului, în scopul obţinerii de noi terenuri agricole, pare să indice
caracterul secundar pe care cultivarea plantelor îl ocupa în cadrul economiei aşezării de la
Hoiseşti. Din punct de vedere al activităţilor economice relevate prin studiul traseologic
al utilajului litic cioplit, se remarcă în primul rând piesele care „vorbesc” despre
practicarea agriculturii. Analiza traseologică a lamelor neretuşate de dimensiuni medii a
relevat şi confirmat cultivarea gramineelor. Piesele inserţii de seceră, atestate în aşezarea
de la Hoiseşti, cunosc un grad înalt de standardizare, lăţimea acestora grupându-se în
jurul valorii de 1,5-2 cm, fiind identice pieselor cu aceeaşi utilizare din neo-eneoliticul
Bulgarei. Pentru aceste din urmă piese au fost realizate teste experimentale cu unelte
realizate după modelul celor descoperite în timpul cercetărilor arheologice (în situl de la
Karanovo au fost descoperite mânere de corn care mai păstrau inserţiile de silex); testele
au confirmat eficienţa acestui tip de unealtă, randamentul său fiind doar de 2,5 ori mai
mic decât cel al unei seceri din metal (SKAKUN 1993, 364). De altfel, piese identice,
atestate în epoca bronzului, confirmă nivelul tehnologic avansat atins de acest tip de
unealtă încă din eneolitic. Din punctul de vedere al tipurilor de unelte realizate pe materii
dure animale identificate, practicarea unor ocupaţii de tipul grădinăritului este reflectată
doar prin două piese, lipsind cu desăvârşire uneltele care să ateste cu certitudine
practicarea cultivării cerealelor.
Creşterea animalelor, reflectată din punct de vedere al utilajului litic cioplit, în
ponderea uneltelor utilizate pentru prelucrarea pieii, osului şi cornului, pare să fi jucat un
rol puţin important, procentajul gratoarelor (unelte asociate în special cu prelucrarea
pieilor) fiind mai scăzut decât în aşezările de la Hăbăşeşti, Truşeşti şi Drăguşeni. Această
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
235
observaţie este susţinută şi de analiza resturilor osteologice, aşezarea de la Hoiseşti, cu o
pondere de aproape 39% a speciilor sălbatice în cadrul inventarului arheozoologic,
reprezentând un caz excepţional. De asemenea, în rândul animalelor domestice,
procentajul mic pe care îl prezintă Bos taurus (14%) în comparaţie cu Sus scrofa domest.
(28%) şi Ovis/Capra (20%) evidenţiază aşezarea de la Hoiseşti ca fiind una atipică pentru
cultura Cucuteni, din punctul de vedere al strategiilor de creştere a animalelor. Pentru a
sublinia această situaţie menţionăm faptul că în aşezarea de la Cucuteni procentajul
deţinut de Bos taurus este de 50,29% în timp ce Sus scrofa domest. este prezent în
proporţie de 4,71% (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, VĂLEANU 2004, 309-317), în aşezarea de la
Târpeşti procentele sunt de 39,49% pentru vite şi 14,61% pentru suide (MARINESCU-
BÎLCU 1981, 174-196), la Drăguşeni vitele reprezintă 47,63% comparativ cu porcinele care
au un procentaj de 11,2% (MARINESCU-BÎLCU, BOLOMEY 2000, 159-177), iar în nivelurile
fazei A de la Poduri procentajele sunt de 57,34% vite şi doar 10,13% suide (CAVALERIU
et alii 2008). Deşi neobişnuită, această imagine atipică îşi găseşte explicaţia odată ce luăm
în considerare o serie de factori specifici. În primul rând, caracteristicile paleomediului
specific împrejurimilor aşezării de la Hoiseşti – zonă umedă şi puternic împădurită – sunt
ideale pentru creşterea porcinelor, fiind mai puţin potrivite pentru creşterea vitelor
(CHOQUENOT, RUSCOE 2003, 23; JARMAN 1971, 262). De asemenea, spre deosebire de vite şi
ovi-caprine, porcul constituie un animal relativ uşor de crescut, pentru perioada iernii,
hrana fiindu-i asigurată de resturile menajere (DIENER et alii 1978, 497; SHAW 1938, 381).
Mai trebuie adăugat faptul că, spre deosebire de vite, ciclul de reproducere al porcului
este mult mai rapid, acesta având loc de două ori pe an şi cu un număr total de până la 30
de pui pentru fiecare femelă (CRABTREE 1989, 212; DIENER et alii 1978, 498), toate aceste
trăsături caracterizând creşterea porcilor ca o sursă sigură de proteine animale cu o
toleranţă sporită la risc.
Studiul utilajului litic din aşezarea cucuteniană de la Hoiseşti relevă locul
însemnat pe care instrumentarul litic îl ocupă în economia acestei comunităţi. De
asemenea, diversitatea tipologică şi funcţională a diferitelor tipuri de unelte indică gradul
sporit de complexitate a ansamblului activităţilor economice ale acestei comunităţi.
Relativa omogenitate morfologică remarcată în cadrul diferitelor serii tipologice indică,
CONCLUZII
236
în opinia noastră, existenţa unei strategii clar definite de producere a uneltelor, această
activitate căpătând astfel un caracter specializat.
În ceea ce priveşte utilajul litic cioplit, din punct de vedere al materiei prime
utilizate se constată predominanţa clară a materiei prime de origine locală, şi anume a
silexului de Prut (Grafic 1), fapt care marchează preferinţa locuitorilor aşezării de la
Hoiseşti pentru exploatarea resurselor naturale proprii. Prezenţa materiei prime exotice,
chiar dacă în cantităţi foarte mici, denotă existenţa relaţiilor comerciale atât cu
comunităţile din arealul tripolian, cât şi cu cele sudice, şi, dacă ar fi să judecăm cantitativ,
remarcăm o posibilă preferinţă marcată pentru zonele vestice, furnizoare de obsidian. În
acest ultim caz, nu credem că putem vorbi de exotismul materiei prime ca marcator al
prestigiului posesorului (TSONEV 2004, 83-84), una din lame fiind supusă studiului
microscopic, studiu care a relevat urme de utilizare.
Analiza internă a materialului litic cioplit, coroborată cu numărul relativ mic de
nuclee şi aşchii (Grafic 2) descoperite în decursul campaniilor noastre, ne fac să credem
că majoritatea acţiunilor de prelucrare primară a uneltelor (debitajul) se făcea fie în afara
aşezării (poate chiar în locul de unde era procurată materia primă), fie în cadrul aşezării,
în spaţii clar delimitate (ateliere), neidentificate însă în cursul cercetărilor arheologice.
Preponderenţa numerică a teslelor şi dălţilor, pusă în legătură cu numărul relativ
mare de unelte din cadrul utilajului litic cioplit identificate ca fiind utilizate în acţiuni de
prelucrare a materiilor organice dure (lemn şi os), poate, de asemenea, constitui un
indicator al preferinţei pentru prelucrarea secundară a lemnului obţinut prin doborârea
copacilor. Rolul important care par să îl fi jucat prelucrarea lemnului, în special, dar şi a
osului, este confirmat de numărul mare de racloare (utilizate pentru răzuirea materialelor
dure), burine (utilizate în acţiuni de crestare), şi, aşa cum am arătat în capitolul precedent,
de lame microlitice (utilizate în acţiuni de aşchiere) şi lame retuşate, de dimensiuni
mijlocii (utilizate în acţiuni de fierăstruire). Diversitatea tipologică a pieselor menţionate,
precum şi asocierea acestora cu acţiuni specifice, se constituie în dovezi ale specializării
prezente în cadrul acestei ramuri a economiei comunităţii de la Hoiseşti.
În ceea ce priveşte uneltele realizate din materii dure animale, la o privire
generală asupra inventarelor de acest tip ale comunităţilor caracterizate printr-o economie
productivă de tip sedentar, exploatarea materiei prime provenite de la animale domestice
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
237
deţine o proporţie covârşitoare (BELDIMAN 2007, 246). În acest context, structura taxonilor
identificaţi în cadrul ansamblului de la Hoiseşti, apare ca una atipică, accentul fiind pus
pe exploatarea speciilor sălbatice. Acest fapt este confirmat şi de analiza generală a
resturilor osteologice provenite din staţiunea de la Hoiseşti, care confirmă importanţa pe
care vânatul o ocupa în cadrul economiei de subzistenţă (CAVALERIU, BEJENARU, BODI
2006) (Tabel 20).
Analiza ceramicii provenite din staţiunea de la Hoiseşti a dovedit faptul că cele
trei tipuri de pastă identificate corespund unor utilităţi practice clar definite. Sintetizarea
datelor obţinute pe calea arheologiei experimentale, cu cele provenind din analiza din
punctul de vedere al ştiinţei materialelor a proprietăţilor mecanice şi fizice ale pastei
ceramicii, ne impune să constatăm faptul că procesul de producere a ceramicii constituie
un fenomen tehnologic complex, care presupune soluţii tehno-manufacturiere distincte
pentru problemele specifice ridicate de utilitatea finală a vasului ceramic. Astfel,
ceramica fină este special concepută pentru a manifesta rezistenţă sporită la fracturare şi
abraziune, practica decorării indicând utilizarea acesteia în acţiuni cu grad sporit de
vizibilitate. Ceramica semifină corespunde cerinţelor impuse de îndeplinirea diverselor
sarcini gospodăreşti cotidiene, în timp ce vasele realizate din pastă grosieră sunt adaptate
condiţiilor impuse de utilizarea acestora la gătit. Din acest punct de vedere, putem afirma
faptul că manufacturarea ceramicii, cel puţin în cazul aşezării de la Hoiseşti, relevă un set
complex de cunoştinţe tehnice, accesibile, în totalitatea lor, doar unui specialist.
Privit în ansamblu, inventarul ceramic din aşezarea de la Hoiseşti, prin evidenta
standardizare a modului de realizare a pastei specifice categoriei ceramicii fine,
procentajul covârşitor pe care această categorie îl prezintă comparativ cu categoriile
ceramice semifină şi grosieră, precum şi soluţiile tehnice utilizate pentru realizarea
fiecărui tip de pastă, ne fac să afirmăm faptul că această aşezare prezintă, într-o formă
incipientă, caracteristicile unei producţii specializate, orientate spre surplus. Trebuie, de
asemenea, luate în calcul prezenţa abundentă a unei argile aluvionare de bună calitate şi a
apei în imediata apropiere a aşezării precum şi, după cum o indică datele arheozoologice
(Tabel 20) – prin preponderenţa în cadrul animalelor sălbatice a speciilor de pădure -
(BEJENARU, CAVALERIU, BODI 2006), a resurselor de combustibil.
CONCLUZII
238
Aceste afirmaţii par a fi întărite şi de o privire generală comparativă asupra
modului de manufacturare a ceramicii cucuteniene în cursul fazei A, pentru realizarea
căreia am recurs la lucrarea Lindei Ellis, dedicată ceramicii complexului Cucuteni-
Tripolie (ELLIS 1984). Deşi, în ceea ce priveşte analizele realizate pe fragmente ceramice
Cucuteni A, cercetătoarea americană a avut la dispoziţie o bază logistică mult mai
sofisticată decât cea utilizată de noi, accentul fiind pus pe studiul petrografic al probelor,
şi deşi numărul de probe analizate este prea mic pentru a permite o abordare statistică, se
pot efectua câteva observaţii. Astfel, spre deosebire de probele ceramice provenite din
aşezările de la Poduri, Văleni, Târgu Bereşti şi Ghelăieşti analizate în lucrarea menţionată
(ELLIS 1984, p. 92, 114-115 şi Tabel 9, 12-15), ceramica de la Hoiseşti se remarcă prin absenţa
totală a utilizării unui degresant, acest aspect evidenţiind-o ca pe o ceramică de foarte
bună calitate, apropiată din punct de vedere tehnologic, de ceramica, superioară din punct
de vedere calitativ, specifică fazelor Cucuteni AB şi B.
Luând în considerare observaţiile noastre privind caracteristicile landşaftului
specifice hinterland-ului locuirii cucuteniene, improprii practicării pe scară largă a unei
activităţi de subzistenţă esenţiale, precum agricultura, caracterul expeditiv şi cu rezistenţă
sporită la risc a strategiilor utilizate în creşterea animalelor, precum şi producţia
ceramică, care prezintă un caracter specializat cu rezultate finite de foarte bună calitate şi
orientată spre surplus, toate acestea indică caracterul deschis al economiei de la Hoiseşti,
supravieţuirea acestei comunităţii fiind viabilă doar în contextul existenţei unei reţele de
schimb extra-comunitare. Acest fapt, coroborat cu plasarea locuirii într-o zonă de risc
relativ ridicat şi, după cum rezultă din cele de mai sus, cu posibilităţi reduse de susţinere
a dezvoltării demografice specifice unei comunităţi umane pare a indica apartenenţa
comunităţii de la Hoiseşti la o entitate socială cu un caracter mai larg, extra-comunitar,
ale cărei interese economice au dictat necesitatea implantării unei aşezări în lunca
inundabilă a râului Bahlui. Identificarea caracterului şi limitelor acestei entităţi sociale
extinse va fi însă posibilă doar prin investigarea amănunţită a celorlalte locuiri
cucuteniene de fază A aflate în apropierea comunităţii de la Hoiseşti.
În afară de trasarea caracteristicilor economiei specifice aşezării de la Hoiseşti,
lucrarea noastră ne impune şi o serie de reflecţii asupra modului în care, pe viitor, va
HOISEŞTI – LA POD. O AŞEZARE CUCUTENIANĂ PE VALEA BAHLUIULUI
239
trebui realizată prelucrarea şi interpretarea materialului arheologic. Aşa cum am subliniat
de mai multe ori pe parcursul lucrării, principala problemă ridicată de integrarea
comunităţii de la Hoiseşti într-un context mai larg, a constituit-o publicarea rezultatelor
cercetărilor de până în prezent într-o manieră preponderent pozitivistă şi descriptivă.
Considerăm că acest lucru se datorează atât persistenţei abordării cultural-istorice
specifice arheologiei româneşti, cât şi lipsei bazei logistice care să permită implementarea
metodologiei de studiu şi interpretative specifice sistemelor teoretice moderne. Din acest
punct de vedere, considerăm că lucrarea noastră a reuşit să identifice o serie de soluţii
pentru surmontarea acestor probleme. Astfel, metodologia de studiu utilizată în cadrul
analizelor efectuate asupra inventarului arheologic provenit din aşezarea de la Hoiseşti
necesită o bază logistică puţin sofisticată şi relativ uşor de procurat. De asemenea, se
operează cu noţiuni teoretice relativ simple şi care pot fi uşor asimilate şi generalizate.
Astfel, reconstituirea paleo-mediului specific hinterland-ului aşezărilor preistorice
investigate, identificarea diferitelor activităţi economice cu ajutorul analizelor
traseologice, stabilirea gradului de specializare prezentat de diferitele meşteşuguri
practicate, definirea diferitelor strategii de interacţiune a comunităţilor umane cu mediul
înconjurător, pot conduce la crearea unei imagini nuanţate a vieţii cotidiene a
comunităţilor neolitice aceasta având drept rezultat aprofundarea cunoştinţelor asupra
problemelor legate de organizarea socială şi economică intra- şi extracomunitară.
240
HOISEŞTI – LA POD. A CUCUTENI SETTLEMENT
IN THE FLOODPLAIN OF THE BAHLUI RIVER
-ABSTRACT-
Our specific area of interest, namely Cucuteni A phase settlements located on low
forms of relief, is a matter only tangentially addressed through broad-spectrum
publications, which relate to the general methods of classification of the Cucuteni
culture specific types of settlements. The Cucuteni A lowland inhabitation has been the
focus of specific archaeological investigations only with two occasions.
The first case is given by the publication, in 1977, of the rescue research results in
the settlement at Splai Bahlui (Iaşi), which focused on establishing the geomorphologic
and chronological position of the settlement.
In the second case, the Cucuteni settlement near the village Hoiseşti, (Dumeşti,
Iași County) was discovered in 1988, through surface research. In 2003 the Iasi County
Council and the mayoralty of Dumeşti commune have obtained PHARE funding to
rectify the minor bed of the Bahlui river and to build a concrete bridge on DC 36A, to the
north of the Hoiseşti village, construction which affected the central area of the Cucuteni
settlement.
A team from Al. I. Cuza” University – The Center for Archaeohistorical and
Interdisciplinary Studies and from the Museum Complex „Moldova”- Museum of History
of Moldova, led by Nicolae Ursulescu, conducted rescue excavations. The excavations
lasted from June 14 until October 5 2003 and resumed in April 19 to June 1 2004 in order
to research all the archaeological remains that were on the path of the future course of the
river, the team proposing the release of the archaeological discharge certificate to the
area. Based on the situation on the field, it was estimated that the settlement covered c.
17,250 sqm., which is about 45.09% of the entire area encompassed by the meander of
the river, from which the construction site affected c. 2500 sqm. The archaeological
research has uncovered an area of c. 1000 sqm., for the rest of 1500 sqm. being possible
241
to carry out only observations on the already destroyed or damaged archaeological
features.
Starting from the results of this research, our aim is to try to define specific
characteristics of the Cucuteni settlements located on low relief forms, in the floodplain,
by analyzing and interpreting the results of the two rescue excavation campaigns,
conducted in 2003 and 2004, at Hoiseşti. This goal can be achieved mainly through
studying the archaeological findings resulting from the excavation, and comparing results
with those of other settlements, of the same evolutionary phase of the Cucuteni culture.
The main sources of documentation regarding the comparison elements for the
archaeological material from Hoiseşti will be the phase A Cucuteni settlements which are
presented through monographs (Frumuşica, Izvoare, Cucuteni-Cetăţuie, Hăbăşeşti,
Târpeşti, Truşeşti, Preuteşti-Haltă), or through extensive published materials (Poduri,
Poeneşti).
General data on the types of Cucuteni culture settlements. The theoretical
framework and general methodology
In general, Cucuteni settlements can be found on all types of terrain, and, depending on
their positioning, they are classified as high, medium or low settlements. Based on these
characteristics, corroborated with the presence or absence of fortifications, high
settlements with visible elements of fortification are regarded as regional centers of
power, while the low settlements, open, permanent or seasonal, are considered
subordinate, their location being dictated by the presence of favorable conditions for
carrying out subsistence activities, specific to an agro-pastoral economy, such as is the
case for the Cucuteni civilization. The exceptions to the rule are usually explained either
through the exploitation of specific resources, either through the decongestion of an
overcrowded occupation, thus appearing the phenomenon of "swarming". Thus, it may be
noted that the traditional approach to the various issues raised by the characterization of
the Cucuteni inhabitation is generated within rigid, static conceptual frameworks, with
report only to the external, formal characteristics of the Cucuteni settlements, with a
general evident tendency to use them in an independent manner from each other. Thus, as
242
an attempt to rectify this state of fact, the purpose of our research is the analysis of human
activities and their relationship with the environment within delimited social units. Such
an investigation has a functional character and requires a complex approach, which must
be taken to a micro- level, in this case, the unit under review being a settlement.
I. CONTEXT OF THE FINDINGS
The first chapter presents the discoveries from Hoisești, the theoretical and
methodological means used in their interpretation as well as the results obtained. Thus,
the first part of the chapter is dedicated to the description of the environment specific to
the area, presenting the geographical positioning of the settlement, as well as the
geological and geographical features of the region. The second part of the chapter
describes the excavation techniques, the investigated areas, the architectural and other
archaeological features. During the investigations, there have been identified 14
dwellings from which six have been partially excavated.
II. TOOLS AND WEAPONS
Stone artifacts
The general classification of the stone tools and weapons has been realized
according to the taxonomy used by Victor Sorochin in the volume dedicated to the tools
of the Trypolian population from the area between Dniester and Prut River (SOROCHIN
1991).
Polished stone artifacts
All the polished stone artifacts discovered at Hoisești, belong to the class of tools
with cutting edge and may be divided into three typological groups: axes, adzes and
chisels. The preferred raw materials used in the manufacture of this class of artifacts have
been different types of marl.
243
Chipped stone artifacts
The typological ordination of the chipped stone artifacts rests upon the
morphological and functional criterions defined by Alexandru Păunescu (PĂUNESCU
1970), with some specific completions.
There have been identified two classes of artifacts: nuclei and debiting products,
the second class containing six categories(blades, end scrapers, side scrapers, burins,
arrow heads, flakes), each of these further divided into groups and types.
Once the typological ordination of the chipped stone artifacts was accomplished,
we have tried to distinguish, through use-wear analysis, the possible functionality of each
category of tools. Due to the large number of items, we have chosen to analyze the entire
inventory through a low-power approach, which does not require the use of a
sophisticated logistic base. The results have been verified through punctual analysis of
representative tools by means of a high-power approach, using two different systems of
variable quantifications.
The low-power approach entails the analysis of the stone tools assemblage with
focus on the use-wear marks (such as micro-fractures and rounding) present on the edge
of the tool, with a maximum magnification of 50x. In order to identify and interpret the
use-wear marks, we have used data from several experiments and analysis conducted at
low-power magnification (such as ODELL, ODELL-VEREECKEN 1980; ODELL 1981).
The high-power approach requires the analysis of the stone tools through
electronic microscopy using high magnification (200x in our case). This method follows
the analysis of a large number of factors, depending on the variables quantification
system used. In our case, in order to verify the results, we have used two such systems.
One of the systems was created by Robert Grace (GRACE 1989) and involves the analysis
of both macroscopic and microscopic characteristics of the tool. The results obtained
allow the construction of hypothesis on the utility of the tool, worked material and
contact angle. The second system was developed by Shoh Yamada and Atsushi Sawada
(YAMADA, SAWADA 1993) and is focused on the analysis of ten microscopic and
macroscopic variables of the use-wear polish, which allow the identification of the
probable function of the tool, the direction of the motion and the type of worked material.
244
The use-wear analysis of the stone tools assemblage allowed the identification of
the general use of the different categories of tools, and, in some cases, specific worked
material and motions.
Animal hard tissues artifacts
The methodology and terminology used in the typological analysis of the bone
and antler artifacts rests upon the principles of the only existent synthesis regarding the
industry of animal hard tissues artifacts from the Romanian prehistory (BELDIMAN 2007).
This class of artifacts is composed from six large morpho-technical groups: conical
points, polishers, chisels, spatulas, oblique points and receptors.
Copper artifacts
This class of tools is represented through a copper borer, 10 cm long, with
rectangular cross-section and a pointed end.
III. POTTERY ANALYSIS
Fabric analysis
Our approach aimed at establishing a sequence of characteristics, as well as the
theoretical and methodological frame to define it, which would help to infer the possible
utility of a Neolithic pot based on the analysis of its fabric. Our approach is based on the
use of a series of analytical parameters, using macroscopic or microscopic visual
inspection of pottery shards. The identifiable variables helped us define the physical
characteristics of the fabric, sintering and non-plastic inclusions. We were able to define
three categories of fabrics, each with its specific characteristics and possible utility. Thus,
the fine fabric pots are suitable for fulfilling tasks that require increased resistance to
abrasion and dynamic processes of fracture. The intermediate fabric is characterized
through increased versatility, being resistant to abrasion and both dynamic or static
processes of fracture (depending on the case), while the coarse ware, although presenting
little resistance to mechanical stresses may successfully withstand thermal shocks.
245
Formal shape analysis
At the beginning of our attempt to order the pots from Hoiseşti from a formal
point of view, we became aware of the large variety of existent terms and definition
criterions, that made the framing of the pottery assemblage from Hoiseşti within a
broader context rather difficult. We have thus deemed necessary to a establish a unitary
formal typology for the Cucuteni A phase based on pots or pot fragments which allowed
the observation of specific morphological characteristics and consequently the definition
of general shapes and of their respective variants. Although the resulting typology does
not presents terminological consistency, using both functional (ex. cups, bowls, lids) as
well as morphological based (ex. pots with bellied body, pyriform pots) terms, it does has
the advantage of being supported by two monographs, being thus easier to integrate
within the scientific literature.
Functional shape analysis
The study of the pottery shapes from a functional point of view is dedicated to the
investigation of the possible link between forms and functions of ceramic pots, based on
ethnographic analogies. Although the ethnographic sample is too small to allow statistical
tests, the validity of the theories that were the basis of this study is certified through the
analytical design parameters identified and used, which are supported by cross-cultural
observations. Ceramic vessels are designed and manufactured to perform a particular
function, the characteristic morphological parameters being determined through a
practical analysis of stability, durability and operational efficiency of the pot. Although
this type of analysis cannot accurately determine the utility of a pot originating from an
archaeological context, however, it may allow the possible determination of general
functional classes, which may constitute an independent set of data that can be combined
with other evidence of prehistoric populations quotidian. Starting from ethnographic data,
we examined, on bibliographical bases, the inventory of pottery shapes from a series of
Cucuteni A phase settlements, and we were able to identify the possible functions for six
specific forms. We thus established, within the group bowls /pots for serving food, two
categories: individual and family sized vessels. The function of storing solid goods on
long-term can be achieved by two forms of pots: bellied pots and pear-shaped/pyriform
246
pots, while for short term storage, pots with bellied body and low relief neck are likely to
have been used. Cups served to store liquids for a short term, while pots with high neck
and bellied body could be used both for long-term storage of liquids as well as for their
transportation.
Ornamentation analysis
The analysis of the ornamentation of the pottery focused on two main subjects:
formal analysis of the painted motifs, in order to try to identify a possible craft
specialisation, and Raman analysis of the pigments. The formal analysis, although
allowed the construction of a repertoire of decoration motifs did not permit, due to the
small size of the sample, any relevant conclusions regarding the craft specialisation. The
Raman analysis of the pigments yielded some interesting results. For the white pigment,
the Raman spectra determined the presence of TiO2 and quartz indicating a kaolinite
white clay, rich in TiO2 and quartz, formed from the weathering of acid igneous rocks,
was used. For the red pigment was used a clay rich in Fe oxyhydroxides, subjected to an
artificial process of Fe oxyhydroxide enrichment, the Raman spectra indicating the
presence of hematite and quartz. As far as the black pigment is concerned, jacobsite and,
in only one sample, black carbon or graphite were identified. The source of the
manganese black pigment can be explained by secondary accumulations of Mn from the
Iacobeni-Ciocăneşti region (Romania) and/or the manganese ore from Nikopol (Ukraine).
Although this manner of approaching the study of prehistoric pigments is relatively new,
and, in consequence, we lack data which would allow a contextual analysis, the results
obtained raise interesting questions concerning the circulation of the raw material used
for painting the cucutenian pottery.
As a general result of the analysis of the Cucuteni pottery from Hoiseşti, we have
identified some valuable future investigation guidelines. Thus, although the data resulted
from the investigation of the pottery did not allow the construction of definite
conclusions regarding the standardization of pottery production, or the analysis of craft
specialization, we are still able to suggest some working hypothesis. We refer especially
to the analysis of the manufacture of the pottery from the point of view of raw material
247
selection. We consider that the raw material selection constituted a deliberate process,
conditioned by practical and technical considerations. Our assertion seems to be
supported by the results of the analysis of the pottery fabric, with each category having
specific attributes, but it needs to be verified through further study on cucutenian pottery
from other settlements.
IV. VARIOUS OTHER ARTIFACTS
Anthropomorphic representations
For the presentation of the anthropomorphic representations, we have chosen the
typological ordination of A. P. Pogoževa, also used by D. Monah in his synthesis on the
subject (MONAH 1997). We have thus distinguished two categories, defined based on their
manufacturing techniques: figurines and statuettes. To these, we have added the en violon
idols, also discovered during the excavations at Hoiseşti. Various human-shaped artifacts
complete the anthropomorphic representations repertoire: conical idols, phalluses,
anthropomorphic spoons, etc.
Zoomorphic representations
From the point of view of their technical achievement, we have distinguished two
large categories of zoomorphic representations: representations in the ronde-bosse
technique (figurines) and representations in the alto-relief technique (protomas).
Unfortunately, the fragmentation of the zoomorphic figurines did not allow the
realization of a typological description, limiting us to the presentation only of protomas.
The analysis of this class of artifacts offered us the opportunity to also discuss and argue
the meaning of the image of the bull within the religious system of the Cucuteni
communities.
248
Adornments
Within this section, we presented the various adornments discovered during the
investigation of the Hoiseşti settlement, such as burnt clay beads, burnt clay pendants,
etc.
V. CHRONOLOGICAL FRAME
The tri-chrome painting of the pottery from Hoiseşti presents almost exclusively
decorating motifs on white background, being thus characteristic for the Cucuteni A3
phase. This observation, corroborated with the presence of the bi-chrome specie, with
brown or black on the pots’ background, and the absence of the bi-chrome specie with
synthetic decorative areas, places the Hoiseşti settlement on the same chronological level
with the settlements from Hăbăşeşti, Truşeşti and Cucuteni, which is towards the ending
of the Cucuteni A3a phase.
CONCLUSIONS. THE SETTLEMENT FROM HOISEŞTI WITHIN THE
CONTEXT OF THE CUCUTENI A PHASE
The actions of a human community represent, at least partially, adaptive reactions
to the environmental stimuli. Thus, the reconstruction of the economical characteristics of
a prehistoric community is impossible without the reconstruction of its environment.
On may say that the alluvial environments build their own archaeology since, all
throughout prehistory, they distinguished themselves from other settings through their
both dangers and resources they offer. The physical and biological resources of the
alluvial environment offer its human inhabitants complex integrated sets of opportunities,
demanding, in the same time, costs that may only be judged in a contextual manner
(BROWN 2001, 3). For such an understanding to be possible, it is necessary to establish the
fundamental principles of physical and biological processes that operate within the
floodplains and of the methods most suitable for their study. Although the existent data
does not allow the structuring of a complete image on the environment in which the
cucutenian community has lived, we may try however to offer at least a partial response
249
to one of the major questions raised by the investigation of this site. More specifically,
we will try to identify which are the factors that determined the establishment of a human
community in a relatively high-risk area.
An important issue is set by the analysis of the morphology of the relief features
from the point of view of the possibilities they offer for the practice of one of the most
important subsistence activities, the agriculture. From this perspective, the only favorable
areas for cereal cultivation, within the catchment area of the settlement, are given by the
flat floodplain of the river and by the slow slopes (> 50) to its north. However, if the
cultivation of the slopes would have been one of the major objectives, we consider that
the settlement would have occupied a more northern position, at least within the
floodplain, if not on one of the terraces of the northern hills. Taking into consideration
the inclination of the southern slopes that border the floodplain (100-200), that makes the
cultivation of the cereals impossible, we may assume that the economy of the cucutenian
community under study was focused especially on the exploitation of the resources
offered by the floodplain.
The humidity of the soil and the level of the water table give an important aspect
for the determination of the degree of productiveness of an area. In the case of the Bahlui
river floodplain, the presence close to the surface of suspended water tables denotes a
reduced hydraulic conductivity of the soil. This aspect, corroborated with a humid
climate (specific for the analyzed timeframe), that results in an increased input of water
both direct, through precipitations, and indirect, through run-off water, might have
determined the existence within the floodplain of submersed or swamp areas.
From the point of view of soil classification, in absence of strict stratigraphical
and chronological correlations between the prehistoric inhabitation level and the
floodplain, we have taken into consideration all soil types to the depth of two meters. It
was thus possible to observe the presence of two types of alluvial soils: hallomorphic
soils from surface to a depth of 1,5 meters, followed by hydromorphic soils.
Considering the fact that cereals constituted the staple of the cucutenian
subsistence system, a final element that needs to be considered is the definition of the
necessary conditions for their cultivation. As it has already been shown, the floodplain
250
consists of hallomorphic soils, which are characterized by a strong alkaline reaction,
indicating pH levels of over 8, while cereals require pH levels between 5,5 and 6,5.
From the point of view of cereals roots function and ecology, it is known that they
develop in aerated and nutrients rich soils, avoiding areas characterized by hypoxia and
toxic levels of minerals. Thus, the cereal crops may be seriously compromised through
the water saturation of the soil, which leads to a decrease of O2, this phenomenon being
often accompanied by an increase of CO2 and ethylene levels (MANSKE, VLEK 2002, 250-
252).
Taking into account all the arguments presented above, we may draw the
conclusion that the floodplain of the Bahlui River is not suitable for extensive cereal
cultivation. This conclusion seems to be supported by the analysis of the polished stone
tools assemblage, characterized by the numerical prevalence of adzes and small axes,
indicating the exploitation of a skirt environment. Our opinion seems to be supported also
by the relatively large number of chipped stone tools used in working hard organic
materials (wood and bone), which may constitute an indicator on the preference for
secondary processing of the timber.
However, the archaeozoological analysis of bone remains from the settlement,
through the identified wild species (wooded area species outnumbering skirt species),
indicates the presence of a wooded environment in the close proximity. Thus, the
intentional and selective exploitation of the skirt area as revealed by the analysis of
polished stone tools in the conditions of a wooded environment, seems to indicate the
absence of deforestation actions in order to obtain new agricultural terrain and it further
points out the secondary character of cereal cultivation within the economy of the
Hoiseşti settlement.
Animal husbandry, as indicated by the study of archaeozoological remains,
presents atypical characteristics, compared to the large majority of investigated
cucutenian settlements, the 39% attributed to wild species representing, through its large
value, an exceptional case. The percentages of the domesticated species also draw an
unusual image, with only 14% of the archaeozoological remains belonging to Bos Taurus
in contrast to 28% for Sus scrofa domest. and 20% for Ovis/Capra. We believe these
values find their explanation once we take into consideration a series of specific
251
characteristics of the Hoiseşti settlement. The first factor that needs to be accounted for is
the hinterland of the settlement and its specific characteristics. The prehistoric
inhabitation from Hoiseşti is situated in a forested, humid lowland area, conditions ideal
for swine husbandry, and less so for cattle husbandry (CHOQUENOT, RUSCOE 2003, 23;
JARMAN 1971, 262). A second aspect derives from the requirements that have to be met
during the cold season, when sheep/goats or cattle require special provisions of food,
while the pig may be fed with domestic waste (DIENER et alii 1979, 497; SHAW 1938, 381).
To these characteristics must be added the fast reproduction cycle of the pig, in contrast
with cattle, a sow farrowing twice a year, totaling up to 30 piglets (CRABTREE 1989, 212;
DIENER et alii 1979, 498). All these characteristics define swine husbandry a secure source
of animal protein, with a high tolerance to risks.
The study of the lithic assembly reveals its importance within the economic
system of the Hoiseşti community, while the functional and typological diversity of the
various tools constitutes a reflection on the complexity of the ensemble of economical
activities. The relative morphological homogeneity within the various typological types
indicates, in our opinion, the existence of a clearly defined strategy of tools manufacture,
this activity thus acquiring a specialized character.
Within the chipped stone tools assemblage it is clearly discernable the
predominance of indigenous raw material, situation which marks the preference of the
inhabitants of the Hoiseşti settlement for the exploitation of native natural resources. The
presence of tools made of exotic raw materials, even if in very small quantity, denotes the
existence of commercial links with north-eastern and southern contemporary
communities with a marked preference, from a quantitative point of view, for the
western, obsidian supplying area.
A general glance on the animal hard tissues tools originating from communities
characterized by a sedentary productive economy reveals an overwhelming prevalence of
raw material from domesticated animals (BELDIMAN 2007, 246). Within this context, the
structure of the identified taxa within the Hoiseşti settlement is atypical, the accent falling
on the exploitation of wild mammals. Our observation is supported by the results of the
entire archaeozoological assemblage, which confirms the importance of hunting as a
major subsistence activity.
252
The analysis of the pottery from the Hoiseşti settlement has proven that the three
identified types of pottery were manufactured for specific tasks. Through the synthesis of
experimental archaeology and science of materials data, the examination of the pottery
fabric has established that the pottery manufacture constituted a complex technological
process, which implies different techno-manufacturing solutions for the specific problems
implied by the final utility of the pot. From this point of view, we may assert that, at least
in the case of the Hoiseşti settlement, the pottery manufacture reveals a complex set of
technical knowledge, accessible in its totality only to a specialist. A general view on the
pottery inventory, through the obvious standardization of the fine pottery fabric and its
overwhelming percentage over the other types of pottery, as well as through the technical
solutions used to manufacture each type of fabric, make us assert that this settlement
presents, in an incipient form, the characteristics of a specialized production, oriented
towards surplus. Including in the equation the specific characteristics of the hinterland,
unsuitable for large-scale agricultural activities, the expedient and risk-tolerant animal
breeding strategies, we believe that the Hoiseşti settlement is characterized through an
opened economy, its survival being possible only within the context of the existence of
an extra-communitarian exchange network. This fact, corroborated with the implantation
of the inhabitation in a high-risk area, with decreased possibilities of sustaining the
demographical development specific to a human group, seems to indicate the
appurtenance of the Hoiseşti settlement to an extra-communitarian entity, whose
economical interests dictated the implantation of a settlement in the Bahlui River
floodplain. However, the identification of the character and limits of this extended social
entity will only be possible through the detailed investigation of the rest of the cucutenian
settlements in the area.
253
0
50
100
150
200
250
300
Serie1 298 1 1 1 3
Silex de Prut Silex de Nistru Silex balcanic Silex central-moldovenesc
Obsidian S
Grafic 1. Frecvenţa ocurenţei tipurilor de materie primă utilizate pentru realizarea utilajului litic cioplit.
254
0
20
40
60
80
100
120
140
Nuclee 11Lame 132Gratoare 28Racloare 11Burine 6Varfuri sageti 8Aschii 117
1
Grafic 2. Clase şi categorii de unelte identificate în cadrul utilajului litic cioplit.
255
0
5
10
15
20
25
30
Lame cu olatura retusata
28
Lame cuambele laturiretusate
24
Lame trunchiate 5Lame cuencoche
5
1
0
5
10
15
20
Gratoare peaschie
9
Gratoare pe capde lama
18
Gratoare penucleu
2
1
Grafic 3. Reprezentarea procentuală a diferitelor tipuri de lame retuşate.
Grafic 4. Reprezentarea procentuală a diferitelor tipuri de gratoare.
256
0
1
2
3
4
5
6
7
8
9
Serie1 9 1 1
Racloare pe aschie
Racloare pe lama
Racloare pe nucleu
0
1
2
3
4
5
Serie1 5 1
Burine pe lama Burine pe aschie
Grafic 5. Reprezentarea procentuală a diferitelor tipuri de racloare.
Grafic 6. Reprezentarea procentuală a diferitelor tipuri de burine.
257
0
5
10
Serie1 2 9
Nuclee prismatice Nuclee amorfe
0
20
40
60
80
Total 70 62Cu lustrumacroscopic
4 18
Lame debitaj Lame retusate
Grafic 7. Reprezentarea procentuală a al diferitelor tipuri de nuclee.
Grafic 8. Prezentarea procentuală a lamelor cu lustru macroscopic.
258
Grafic 9. Categorii de piese descoperite în aşezarea de la Hoiseşti, în comparație cu alte aşezări cucuteniene de fază A.
259
Grafic 10. Distribuţia diferitelor tipuri de unelte litice cioplite pe nivele şi complexe.
260
Lista Ilustraţiilor
Planşa 1. Răspândirea aşezărilor Cucuteni A pe forme joase de relief/ 24 Planşa 2. Hoiseşti – La Pod. 1: Localizare geografică; 2. Landşaft geomorfologic./ 39 Planşa 3. Hoiseşti – La Pod. 1‐2: interfluvii sculpturale – Dealul Drencea; 3: reliefuri sculpturale deluviale
N./ 40 Planşa 4. Hoiseşti – La Pod. 1: reliefuri sculpturale deluviale S; 2: glacisuri proto‐coluviale; 3: şesuri aluvio‐
coluviale – Şesul Bahluiului. / 41 Planşa 5. Hoiseşti – La Pod. Plan general al situării locuirii cucuteniene. / 42 Planşa 6. Hoiseşti – La Pod. Plan general al situării locuinţelor identificate. / 43 Planşa 7. Hoiseşti – La Pod. Plan general al intervenţiilor arheologice de salvare în campaniile 2003 şi
2004. / 44 Planşa 8. Hoiseşti ‐ La Pod. Plan general al sectorului de vest, casetele 1‐4. / 45 Planşa 9. Hoiseşti ‐ La Pod. Plan general al sectorului est, campania 2004/ 46 Planşa 10. Hoiseşti ‐ La Pod. Aspecte din timpul demontării locuinţei nr.2. 1: vatra locuinţei nr. 2; 2:
amprente de bârne pe podea; 3: amprenta de par. / 47 Planşa 11. Hoiseşti ‐ La Pod. Aspecte din timpul demontării locuinţei nr.3. 1: laviţa; 2: profil estic al S.C.1;
3: urmă de par. / 48 Planşa 12. Hoiseşti ‐ La Pod. 1‐2: aspecte din timpul investigării gropii nr. 2 ; 3: demontare vetrei L8A; 4:
complexul nr. 3. / 49 Planşa 13. Hoiseşti ‐ La Pod. 1: L11 – şanţul de fundaţie şi urma de par; 2: vatra L11; 3: aspect din timpul
demontării L8; 4: demontarea vetrei L8. / 50 Planşa 14. Hoiseşti ‐ La Pod. Topoare: 1‐7 ( tip 1: 1; tip 2: 2‐7); tesle: 8‐11. 4‐L.3; 6‐L.8; 8‐Gr.2; 1, 3, 5, 7, 9
– în strat; 10‐ passim. / 69 Planşa 15. Hoiseşti ‐ La Pod. Topoare: 1‐7 ( tip 1: 1; tip 2: 2‐7); tesle: 8‐11. / 70 Planşa 16. Hoiseşti ‐ La Pod. Tesle: 1‐4; dălţi: 5‐10 (tip 1: 5, 8; tip 2: 6, 9; fragmentare: 7, 10). 4, 10 ‐ L.3; 7 ‐
L.8; 8 ‐ Gr. 2; 1‐3, 5‐6 ‐ strat; 9 ‐ passim). / 71 Planşa 17. Hoiseşti ‐ La Pod. . Tesle: 1‐4; dălţi: 5‐10 (tip 1: 5, 8; tip 2: 6, 9; fragmentare: 7, 10). / 72 Planşa 18. Hoiseşti‐La Pod. 1‐2: nuclee prismatice; 3‐11: nuclee amorfe. / 73 Planşa 19. Hoiseşti‐La Pod. 1‐5: lame de silex neretuşate; 6: lamă de obsidian cu lustru ; 7‐9: lame de silex
cu lustru. / 74 Planşa 20. Hoiseşti‐La Pod. 1‐5: lame de silex neretuşate; 6: lamă de obsidian cu lustru ; 7‐9: lame de silex
cu lustru. / 75 Planşa 21. Hoiseşti‐La Pod. 1‐7: lame (1‐3: retuşate, cu lustru; 4: cu encoche ; 5: cu trunchiere
perpendiculară pe axul piesei; 6: cu trunchiere concavă ; 7: cu trunchiere oblică faţă de axul piesei). 8‐9 gratoare (8: pe nucleu epuizat; 9: drept pe aşchie). / 76
Planşa 22. Hoiseşti‐La Pod. Gratoare. 1: microgratoar pe aşchie de silex: 2‐6: în evantai pe aşchii de silex ; 7: unguiform pe aşchie de silex/ 77
Planşa 23. Hoiseşti‐La Pod. Gratoare pe cap de lamă. 1,4 : duble în evantai ; 2 : gratoar‐burin ; 3: drept ; 5‐6: în evantai (5: silex balcanic). / 78
Planşa 24. Hoiseşti‐La Pod. Piese de silex. 1‐3: lame retuşate, cu lustru; 4: lamă cu encoche ; 6 : gratoar‐burin ; 5, 7‐8 : gratoare în evantai (5: gratoar dublu; 7: silex balcanic). / 79
Planşa 25. Hoiseşti‐La Pod. Racloare. 1: pe nucleu prismatic ; 2‐4: pe aşchii; 5: pe cap de lamă. / 80 Planşa 26. Hoiseşti‐La Pod. Burine pe cap de lamă: 1‐5 (1, 3‐5: de unghi ; 2: diedru); 6: burin de unghi pe
aşchie. / 81 Planşa 27. Hoiseşti‐La Pod. Vârfuri de săgeată : 1‐3 : retușe numai pe laturi; 4‐6 : retuşe în pojghiţă. / 82 Planşa 28. Diferite tipuri de fracturi. / 107 Planşa 29. Hoiseşti‐La Pod. Piesa nr. I. 115. / 108 Planşa 30. Hoiseşti‐La Pod. Piesa nr. I. 28. / 109 Planşa 31. Hoiseşti‐La Pod. Piesa nr. I. 16. / 110 Planşa 32. Hoiseşti‐La Pod. Piesa nr. I. 31. / 111
261
Planşa 33. Hoiseşti‐La Pod. Piesa nr. I. 50. / 112 Planşa 34. Ilustrarea diferitelor acţiuni implicate în prelucrarea materiei prime cu ajutorul utilajului litic
cioplit (apud GRACE 1989). / 113 Figura 1. Hoiseşti‐La Pod. Împungător de cupru. / 119 Planşa 35. Hoiseşti‐La Pod. Vârfuri pe fragmente de oase lungi (3‐7: fasonate distal; 8: fasonat integral cu
partea distală subţiată). 7‐ L.2; 5 ‐ Gr.2; 1‐4, 6, 8 – în strat. / 122 Planşa 36. Hoiseşti‐La Pod. Vârfuri (1‐2: pe segmente de metapod; 3‐4: pe rază de corn de cerb; 5‐6: pe
fragmente de canini de mistreţ). 3‐ L.11; 1‐2, 4‐6 – în strat. / 123 Planşa 37. Hoiseşti‐La Pod. Netezitoare/Şlefuitoare (1‐3: pe fragmente de oase lungi; 4‐5: pe oase scurte).
5 ‐ L.2; 1‐ Gr.2; 2, 4 – în strat; 3 ‐ passim. / 124 Planşa 38. Hoiseşti‐La Pod. Dăltițe (1: pe segment de os lung; 2‐4: pe segment de corn de cerb). 3‐4 ‐ L.3;
1‐ L.8; 2 ‐ passim. / 125 Planşa 39. Hoiseşti‐La Pod. 1: spatulă (L.8); 2: vârf oblic (L.3); 3: mâner de corn de cerb (în strat)./ 126 Planşa 40. Grafice procentuale utilizate pentru estimarea frecvenţei incluziunilor (apud MATHEW,
WOODS, OLIVER 1991)/ 139 Planşa 41. Grafice utilizate pentru estimarea gradului de sortare al incluziunilor (apud BARRACLOUGH
1992)/ 140 Planşa 42. Grafice utilizate pentru estimarea gradului de rotunjire al incluziunilor (apud BARRACLOUGH
1992)/ 141 Planşa 43. Hoiseşti – La Pod. Pahare. 1‐2, 6 – L8; 3 – L.3; 4 ‐ L.2; 5 – L.11; 7 – în strat./ 175 Planşa 44. Hoiseşti – La Pod. Pahare./ 176 Planşa 45. Hoiseşti – La Pod. 1‐2: cupe cu picior ; 3: vas cu gât înalt ; 4: vas cu corp bombat. 1 ‐ L.3; 2 ‐ L.8;
3 ‐ L.11; 4 ‐ L.2./ 177 Planşa 46. Hoiseşti – La Pod. Cupe cu picior./ 178 Planşa 47. Hoiseşti – La Pod. 1: vas cu corp bombat; 2: vas cu gât înalt şi corp bombat. / 179 Planşa 48. Hoiseşti – La Pod. 1: fructieră; 2‐3: vase suport; 4: capac. 1 – în strat; 2 – Gr.2; 3 – L.8; 4 – L.2./
180 Planşa 49. Hoiseşti – La Pod. 1‐2: fructiere; 3‐4: vase suport; 5: capac./ 181 Planşa 50. Hoiseşti‐La Pod. Figurine (1‐4) și statuete (5‐8) antropomorfe. 1, 6, 7 ‐ L.8; 2‐3, 8 – în strat; 4‐5 ‐
passim./ 194 Planşa 51. Hoiseşti‐La Pod. Statuete antropomorfe. 1 ‐ Gr. 2; 2‐3 – în strat; 4 ‐ passim. / 195 Planşa 52. Hoiseşti‐La Pod. Statuete antropomorfe. 1, 5 ‐ în strat; 2 ‐ L.2; 3‐4 ‐ passim; 6 ‐ L.3. / 196 Planşa 53. Hoiseşti‐La Pod. Statuete antropomorfe. 1 ‐ L.2; 2‐4 ‐ în strat. / 197 Planşa 54. Hoiseşti‐La Pod. 1: figurină antropomorfă; 2‐5: statuete antropomorfe. / 198 Planşa 55. Hoiseşti‐La Pod. 1‐4: idoli en violon; 5‐6: cozi de lingură antropomorfe. 1‐2, 4‐6 – în strat; 3 –
L.3. / 199 Planşa 56. Hoiseşti‐La Pod. 1‐8: idoli conici; 9: reprezentare falică; 10‐11: fragmente de vase tip horă.1, 5,
11 ‐ L.3; 2,4, 9, 10 – în strat; 3 ‐ Gr.2; 7 ‐ Gr. 2A; 8 ‐ L.11; 6 – passim. / 200 Planşa 57. Hoiseşti‐La Pod. Protome cu figurarea botului şi coarnelor (1‐2) și cu figurarea capului şi
coarnelor (3‐6). / 204 Planşa 58. Hoiseşti‐La Pod. Protome cu figurarea botului şi coarnelor (1‐2) și cu figurarea capului şi
coarnelor (3‐6). / 205 Planşa 59. Hoiseşti‐La Pod. Protome cu figurarea capului şi coarnelor (1‐4) și cu figurarea gâtului şi capului
(5‐6). / 206 Planşa 60. Hoiseşti‐La Pod. Protome cu figurarea capului şi coarnelor. / 207 Planşa 61. Hoiseşti‐La Pod. Protome cu figurarea gâtului şi capului. / 208 Planşa 62. Hoiseşti‐La Pod. 1: protomă cu figurarea capului şi coarnelor; 2‐3: protome cu figurarea gâtului
şi capului. / 209 Planşa 63. Hoiseşti‐La Pod. Protome cu figurarea gâtului şi capului. / 210 Planşa 64. Hoiseşti‐La Pod. Protome cu figurarea gâtului şi capului. / 211 Planşa 65. Hoiseşti‐La Pod. Obiecte de lut: mărgele (1‐8); foiţă de lut (9); topor‐târnăcop miniatural (10). /
217
262
Planşa 66. Hoiseşti‐La Pod. Obiecte de lut: mărgele (1‐8); foiţă de lut (9); topor‐târnăcop miniatural (10). / 218
Planşa 67. Hoiseşti ‐ La Pod. Morfologia formelor de relief. A: teren arabil; B: teren impropriu practicării agriculturii. / 231
Lista Tabelelor
Tabel 1. Situația stratigrafică a complexelor investigate. / 32 Tabel 2. Distribuţia tipurilor de unelte litice şlefuite pe nivele şi complexe. / 56 Tabel 3. Distribuţia diferitelor tipuri de urme de uzură de pe latura utilă a uneltelor de piatră şlefuită. / 95 Tabel 4. Prezentare sintetică a uneltelor din materii dure animale. / 120 Tabel 5. Cheia pentru identificarea incluziunilor în pasta ceramică (apud PEACOCK 1977)/ 132 Tabel 6. Prezentare sintetică a rezultatelor analizei probelor ceramice. / 142 Tabel 7. Formele de vase tipice Cucuteni A şi posibila funcţie a acestora/ 157 Tabel 8. Vase pentru servirea şi consumarea hranei. Valori comparative. / 158 Tabel 9. Vase pentru păstrarea bunurilor solide. Valori comparative. / 160 Tabel 10. Vase pentru păstrarea lichidelor pe termen lung. Valori comparative. / 160 Tabel 11. Vase pentru păstrarea lichidelor pe termen scurt. Valori comparative. / 161 Tabel 12. Vase pentru păstrarea şi/sau transportul lichidelor. Valori comparative. / 162 Tabel 13. Spectrul Raman al pigmentului alb (BUZGAR et alii 2010). / 168 Tabel 14. Spectrul Raman al pigmentului alb; prezenţa liniei spectrale de la 465 cm‐1 indică prezenţa
cuarţului (BUZGAR et alii 2010). / 168 Tabel 15. Spectrul Raman al pigmentului alb; se remarcă prezenţa liniilor spectrale ale rutilului (din
BUZGAR et alii 2010).169 Tabel. 16. Spectrele Raman ale pigmentului roşu (BUZGAR et alii 2010). / 170 Tabel. 17. Spectru Raman al pigmentului roşu; cuarţul este prezent prin principala linie Raman de la circa
465 cm‐1. / 171 Tabel 18. Corespondenţa formelor ceramice şi motivelor decorative ale acestora din așezarea cucuteniană
de la Hoiseşti – La Pod. / 174 Tabelul 19. Distribuţia valvelor de moluşte identificate în eşantionul de la Hoiseşti. / 222 Tabelul 20. Distribuţia resturilor scheletice pe specii de mamifere în eşantionul de la Hoiseşti. / 223 Tabelul 21. Distribuţia resturilor de mamifere pe segmente scheletice în eşantionul de la Hoiseşti. / 224 Tabel 22. Productivitatea anuală teoretică a luncilor şi terenurilor „uscate”, diferenţiată în funcţie de climă
(apud BROWN 2001, fig. 4.1) / 230 Tabel 23. Condiţii necesare practicării agriculturii: nivelul pH‐ului din sol (apud SYNDER tabel 4.1) / 233
Lista Graficelor
Grafic 1. Frecvenţa ocurenţei tipurilor de materie primă utilizate pentru realizarea utilajului litic cioplit. /
253 Grafic 2. Clase şi categorii de unelte identificate în cadrul utilajului litic cioplit. / 254 Grafic 3. Reprezentarea procentuală a diferitelor tipuri de lame retuşate. / 255 Grafic 4. Reprezentarea procentuală a diferitelor tipuri de gratoare. / 255 Grafic 5. Reprezentarea procentuală a diferitelor tipuri de racloare. / 256 Grafic 6. Reprezentarea procentuală a diferitelor tipuri de burine. / 256 Grafic 7. Reprezentarea procentuală a al diferitelor tipuri de nuclee. / 257 Grafic 8. Prezentarea procentuală a lamelor cu lustru macroscopic. / 257 Grafic 9. Categorii de piese descoperite în aşezarea de la Hoiseşti, în comparație cu alte aşezări
cucuteniene de fază A. / 258 Grafic 10. Distribuţia diferitelor tipuri de unelte litice cioplite pe nivele şi complexe. / 259
263
Anexa 1. Descrierea formelor ceramice specifice fazei Cucuteni A.
Forma 1: Pahare (cupe)
Din punct de vedere morfologic, această formă de vas se caracterizează prin
dimensiunile sale de obicei reduse şi profilul bombat, tronconic sau bitronconic.
1.a. Pahare cu buza dreaptă sau foarte uşor evazată şi cu trecerea lină la corpul
bombat sau uşor bitronconic al vasului (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU.
1999, 267, fig. 163-165). Această variantă este prezentă şi la Hăbăşeşti, unde linia pereţilor
prezintă un profil dublu arcuit: la mijloc şi în zona inferioară pereţii sunt bombaţi, dând
un profil arcuit în afară, iar în zona superioară peretele este uşor concav (DUMITRESCU et
alii 1954, 280, fig.30/1) (Anexa 2/1a).
1.a1. Variantă a formei 1a, diferă de aceasta prin adăugarea în partea inferioară a
corpului a unei cozi cvasi-triunghiulare. Această formă este specifică aşezării de la
Hoiseşti (Anexa 2/1.a1).
1.b. Pahare cu buza accentuat răsfrântă în afară faţă de corpul bombat sau uşor
bitronconic. Această formă poate fi identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA,
FLORESCU, FLORESCU. 1999, 277, fig. 166-167) şi la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, 280,
fig.30/1b) (Anexa 2/1b).
1.c. Pahare cu buza aproape dreaptă sau foarte uşor răsfrântă în afară, cu gât
cilindric de la care se trece lin la corpul cu pereţii foarte puţin arcuiţi. Această formă a
fost identificată la Truşeşti şi Hăbăşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU
1999, 277, fig.168/2; DUMITRESCU et alii 1954, 280, fig. 30/1c) (Anexa 2/1c).
1.d. Pahare cu buza dreaptă sau uşor răsfrântă, cu trecere marcată la corpul mai
mult sau mai puţin bombat sau bitronconic. Sunt prezente la Truşeşti (PETRESCU-
DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU. 1999, 277, fig168/1,3-4; 169/1-9) (Anexa 2/1d).
1.d1. Pahare cu buza înaltă verticală sau uşor răsfrântă în afară, cu partea
superioară mai bine definită, uşor tronconică, cu trecere marcată la corpul vasului.
264
Această formă a fost identificată la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, 280, fig. 30/1d)
(Anexa 2/1d1).
1.e. Pahare (ulcele), cu corpul bombat, cu fundul strâmt, cu gura uşor strânsă şi cu
buza mică, uşor răsfrântă (VULPE 1957, 122, fig.89/3-4). Unele dintre ele prezintă o tendinţă
spre bitronconism (VULPE 1957, 123, fig.89/2). Se găsesc la Izvoare şi Târpeşti
(MARINESCU-BÎLCU 1981a, fig.155/1) (Anexa 2/1e).
Forma 2: Cupe cu picior
Această formă de vas se caracterizează printr-un recipient cu profil bombat, în
unele cazuri cu gât mai mult sau mai puţin înalt, gura de aceeaşi dimensiune, sau puţin
mai strâmtă decât fundul recipientului şi picior scund, tronconic.
2.a. Acest tip de vase, specific aşezării de la Truşeşti, este caracterizat prin gâtul
mai mult sau mai puţin distinct, prin pântecul bombat, rotunjit bitronconic, cu piciorul
scurt, tronconic, uneori cu o proeminenţă perforată pe maximul de rotunjime a vasului
(PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 328, fig.215/1-3) (Anexa 2/2a).
2.b. Cupele din aşezarea de la Hăbăşeşti se caracterizează prin corpul mult mai
zvelt, gâtul înalt bine despărţit de corpul puternic bombat, iar piciorul foarte scurt, de
multe ori abia concav, capătă, uneori, forma unui adevărat picior tronconic (DUMITRESCU
et alii 1954, 351, Pl. LXXIV/2a-2d) (Anexa 2/2b).
2.c. În aşezarea de la Cucuteni această formă este caracterizată printr-un recipient
semisferic, puţin turtit, cu proeminenţe perforate vertical pe linia diametrului maxim.
Piciorul este cilindric, scobit şi lărgit la bază (SCHMIDT 1932, 18, tabel A/2) (Anexa 2/2c).
2.d. Vas cu recipientul bombat, care prezintă, mai des, cea mai mare rotunjime la
partea superioară, mai rar, la mijlocul înălţimii lui sau chiar sub aceasta, la partea lui
inferioară. Această formă a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA,
FLORESCU, FLORESCU 1999, 284, fig.183/2,4-6; 184; 186/2-12) (Anexa 2/2d).
2.e. Corpul vasului are forma unei sfere turtite şi cu polii retezaţi, având buza
puternic aplecată spre interior. Forma generală a recipientului aminteşte de vasele
piriforme. Patru uşoare proeminenţe perforate vertical sunt dispuse simetric deasupra
265
celei mai bombate zone a vasului. Această formă a fost identificată la Hăbăşeşti
(DUMITRESCU et alii 1954, 284, fig. 30/4) (Anexa 2/2e).
2.f. Încadrate de către Mircea Petrescu-Dîmboviţa în cadrul paharelor (forma 1),
noi credem totuşi că acest tip de vase şi are locul în categoria cupelor cu picior scund,
tronconic. Se caracterizează prin marginea puţin răsfrântă, corpul uşor bombat şi cu
picior scund. Această formă de vas a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA,
FLORESCU, FLORESCU 1999, 277, fig169/10; 171/22) (Anexa 2/2f).
2.g. Formă caracterizată prin recipientul cu pereţii uşor arcuiţi şi, uneori cu
marginea indicată, care prezintă la partea superioară o toartă sau proeminenţe, cu picior
tronconic, scund sau mai înalt (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 432)
(Anexa 2/2g).
Forma 3: Vase cu corp bombat
Această formă se caracterizează prin gura larg deschisă, marginea, mai mult sau
mai puţin înaltă, înclinată spre interior, şi cu trecerea lină, sau uneori accentuată la corpul
puternic bombat, cu fundul drept, mai îngust decât gura.
3.a. Variantă cu gura larg deschisă, marginea dreaptă, gât individualizat cu trecere
lină la corpul bitronconic, cu pereţii rotunjiţi, fundul mic, precum şi cu o proeminenţă
perforată orizontal, situată pe maximul de rotunjime a vasului sau, uneori, cu două sau
patru asemenea proeminenţe situate imediat sub buza vasului. Această formă a fost
identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 277, fig.172/1-
6; 173/1-4; 175/2-4) (Anexa 2/3a).
3.b. Formă cu gura larg deschisă, marginea răsfrântă şi corpul bombat sau
bitronconic, prevăzut, câteodată, pe maximum de rotunjime, cu patru proeminenţe, uşor
bombate, dispuse simetric, cu fundul îngust, precum şi, uneori, cu două sau chiar patru
proeminenţe mici, perforate orizontal, pe buza vasului. Această formă a fost identificată
la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 277, fig. 173/5; 174; 175/1,5)
(Anexa 2/3b).
266
3.b.1. Vase corp bombat, cu tendinţă spre bitronconie şi gât bine definit, cu buza
uşor răsfrântă în afară (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 432) (Anexa
2/3b1).
3.c. Vase cu corp bombat, cu umăr proeminent, cu fund înalt şi îngustat, cu gâtul
scund şi buza dreaptă ori uşor răsfrântă (VULPE 1957, 127, fig.95/2; 96/2) (Anexa 2/3c).
3.d. Variantă cu corpul bombat, buza scurtă, aplecată spre interior. Se apropie de
vasele piriforme. Această formă a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA,
FLORESCU, FLORESCU 1999, 331, fig.218/2,4-5) (Anexa 2/3d).
3.e. Vase cu corpul bombat, buză bine individualizată, răsfrântă în afară. Această
formă este prezentă la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 331,
fig.218/3,6-7) (Anexa 2/3e).
3.e.1. Variantă caracterizată prin forma aproape sferică a corpului, gura larg
deschisă, şi cu două toarte diametral opuse în jumătatea superioară a corpului vasului.
(PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 432) (Anexa 2/3e1).
3.f. Formă cu partea inferioară mai dezvoltată, cu umăr proeminent, cu buza
dreaptă. Această formă este întâlnită la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/5a)
(Anexa 2/3f).
3.g. Vase cu corpul puternic bombat şi turtit, cu umăr puternic accentuat, cu buza
dreaptă. Această formă este prezentă la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/5b)
(Anexa 2/3g).
Forma 4: Vase tronconice cu gât şi umăr
Această categorie de vase se caracterizează prin gura larg deschisă, buza este
aplecată spre interior, gâtul mai mult sau mai puţin tronconic, separat în mod accentuat de
umărul proeminent, precum şi prin forma părţii inferioare, ca un trunchi de con foarte
înalt.
4.a. Variantă cu partea inferioară tronconică, umăr accentuat, partea superioară
înaltă şi buza uşor evazată. Această formă poate fi întâlnită la Truşeşti (PETRESCU-
DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 335, fig.223/1) şi la Cucuteni (SCHMIDT 1932, tabel
A/12) (Anexa 2/4a).
267
4.b. Vase cu umăr accentuat, gura mai îngustă decât la varianta precedentă şi buza
dreaptă. Această formă a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU,
FLORESCU 1999, 335, fig.223/3) (Anexa 2/4b).
4.b1. Variantă a formei 4b, cu partea superioară mai puţin dezvoltată, uşor
tronconică, buza dreaptă. Această formă este întâlnită la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii
1954, Pl. LXXIV/7a1-a2) (Anexa 2/4b1).
4.b2. Variantă asemănătoare cu 4b1, lipsind uşorul tronconism al părţii
superioare. Această formă este prezentă la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, pl.
LXXIV/7a3) (Anexa 2/4b2).
4.c. Vas cu corpul bombat, buza dreaptă şi prevăzută cu două urechiuşe diametral
opuse. Această formă a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU,
FLORESCU 1999, 335, fig.223/2) (Anexa 2/4c).
Forma 5: Vase cu corpul bombat şi gât slab reliefat
Acest tip de vas se caracterizează prin gura îngustă sau mai lată, gâtul mai mult
sau mai puţin înalt, cu trecere lină sau accentuată la corpul bombat al vasului, prevăzut
uneori cu două apucătoare pe diametrul maxim, precum şi prin fundul aproximativ egal,
ca mărime, cu gura, la exemplarele cu gât îngust, sau mai mic, la acelea cu gura larg
deschisă.
5.a. Cu gura îngustă, marginea dreaptă sau uşor răsfrântă, gâtul cilindric sau
tronconic, îngust şi înalt, şi cu trecerea accentuată la corpul bitronconic rotunjit al
vasului, cu două apucătoare perforate vertical pe maximum de rotunjire. Această formă a
fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 332,
fig.219/1-5; 221/1-4) şi la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl.LXXIV/6a-a1) (Anexa 2/5a).
5.b. Cu gura îngustă, marginea dreaptă, gâtul înalt, cilindric sau tronconic şi,
uneori, cu pereţii uşor convecşi, şi cu trecere accentuată la corpul mai puţin bombat al
vasului, prevăzut, uneori, cu două apucătoare, perforate vertical, pe maximum de
rotunjime. Această formă a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA,
FLORESCU, FLORESCU 1999, 332, fig. 220; 222/2) şi la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl.
LXXIV/6b) (Anexa 2/5b).
268
5.b1. Deşi nu s-a găsit la Hăbăşeşti nici un vas întreg de această formă, iar
Vladimir Dumitrescu îl încadrează într-o categorie aparte (DUMITRESCU et alii 1954, 361-
362, Pl. LXXIV/8a-c), noi credem că, îl putem considera o sub-variantă a tipului 5b. Se
deosebeşte de aceasta prin baza inelară, ce devine uneori un mic picior, destul de înalt
(Anexa 2/5b1).
5.c. Variantă cu gura larg deschisă, cu gâtul cilindric şi mai scund şi cu trecere
lină sau accentuată la corpul bombat al vasului, prevăzut cu două torţi pe maximum de
rotunjime. Această formă este prezentă la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU,
FLORESCU 1999, 332, fig.221/1;230/1-7) şi la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl.LXXIV/6c)
(Anexa 2/5c).
5.d. Alte vase, prezente numai la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, 355,
Pl.LXXIV/6d-e), au un gât mai înalt sau mai scund, dar separat de corp printr-un mic jgheab
(Anexa 2/5d).
5.e. Încadrate de Vladimir Dumitrescu în categoria vaselor cu gât înalt şi corp
bombat (DUMITRESCU et alii 1954, 352, Pl.LXXIV/3d), câteva exemplare caracterizate prin
buza dreaptă, profilul părţii superioare puternic bombat şi umăr proeminent, prin
caracteristicile lor organice îşi justifică prezenţa în cadrul vaselor cu corp bombat şi gât
slab reliefat. Această formă este atestată la Hăbăşeşti (Anexa 2/5e).
5.f. Vase cu trecerea lină de la gât la corpul bitronconic, pe al cărui maximum de
rotunjime sunt prinse, de obicei, două toarte perforate vertical (PETRESCU-DÎMBOVIŢA,
FLORESCU, FLORESCU 1999, 432) (Anexa 2/5f).
Forma 6: Vase cu gâtul înalt şi corpul bombat
Aceste vase se caracterizează prin gâtul mai mult sau mai puţin înalt,
reprezentând totuşi cel puţin jumătate din înălţimea totală a vasului, continuând cu corpul
bombat.
6.a. Formă cu marginea dreaptă, gâtul înalt, cu trecere lină la corpul bombat al
vasului, fundul de dimensiuni apropiate de cele ale gurii şi, în unele cazuri, cu o ureche
perforată orizontal; a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU,
FLORESCU 1999, 277, fig.176/1-6) (Anexa 2/6a).
269
6.a1. Variantă a formei 6a, cu profil bitronconic, bombarea părţii centrale este
puţin accentuată, trecerea de la gât la corpul vasului este lină. Această formă a fost
identificată la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, fig.30/2d) (Anexa 2/6a1).
6.a2. Variantă a formei 6a, se deosebeşte de aceasta prin gâtul mai scurt, uşor
tronconic, aproape cilindric şi accentuarea uşoară a trecerii de la gât la corpul vasului.
Această formă a fost identificată la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, fig.30/2a) (Anexa
2/6a2).
6.a3. Această variantă se caracterizează prin buza uşor răsfrântă spre exterior,
gâtul relativ scurt, uşor tronconic, aproape cilindric şi trecere lină spre corpul bombat al
vasului. Această formă este specifică aşezării de la Hoiseşti (Anexa 2/6a3).
6.b. Vas cu marginea răsfrântă accentuat, gâtul înalt şi cu partea inferioară
separată net de corpul bombat şi fundul ceva mai îngust decât gura. Această formă a fost
identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 284, fig.176/7;
177/3) (Anexa 2/6b).
6.b1. Variantă a formei 6b, se deosebeşte de aceasta prin gâtul mai scund şi
individualizarea mai puţin accentuată a buzei. Această formă a fost identificată la
Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, fig.30/2b) (Anexa 2/6b1).
6.b2. Variantă a formei 6b, cu marginea dreaptă. Această formă a fost identificată
la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, fig.30/2c) (Anexa 2/6b2).
6.c. Vas cu marginea răsfrântă, gâtul înalt, corpul bitronconic şi cu maximum de
rotunjire la partea inferioară a vasului, către fund. Reprezentată printr-un singur
exemplar, această formă a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA,
FLORESCU, FLORESCU 1999, 284, fig. 177/2) (Anexa 2/6c).
6.d. Formă cu gâtul tronconic înalt, buza răsfrântă uşor la exterior şi cu partea
inferioară tronconică, puternic bombată în locul unde se separă, mai mult sau mai puţin
accentuat, de gât; pe maximum de rotunjime se află o proeminenţă simplă sau, uneori,
două tortiţe perforate vertical. Această formă este atestată la Truşeşti (PETRESCU-
DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 328, fig.225/2-4) (Anexa 2/6d).
270
Forma 7: Vase piriforme
Aceste vase se caracterizează prin buza scurtă dreaptă sau înclinată spre interior,
cu trecere directă spre umărul puternic bombat şi cu partea inferioară de formă
tronconică, cu sau fără picioruş inelar.
7.a. Această variantă se caracterizează prin gura largă, cu buza scurtă, înclinată
oblic spre interior, umărul puternic bombat, prevăzut, uneori, cu proeminenţe perforate
orizontal sau vertical, partea inferioară tronconică, cu pereţii drepţi sau foarte uşor arcuiţi,
şi cu piciorul scurt profilat. Din punct de vedere al dimensiunilor aceste vase sunt de
obicei mari, mai rar mijlocii. Această formă de vas a fost identificată la Truşeşti
(PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 284, fig. 178/5-8; 179-182) (Anexa 2/7a).
7b. Variantă asemănătoare formei 7a, se caracterizează prin fundul modelat
cilindric şi concav la bază, asemănător unui mic picior. Această formă a fost identificată
la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, fig. 30/3) (Anexa 2/7b).
7.c. Vas cu marginea mai mult sau mai puţin orizontală şi trecerea lină de la umăr
la corpul bombat al vasului. Această formă este documentată la Truşeşti (PETRESCU-
DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 331, fig. 216/4, 6) (Anexa 2/7c).
7.c1. Variantă caracterizată prin baza inelară. Această formă este prezentă la
Cucuteni (SCHMIDT 1932, tabel A/14) (Anexa 2/7c1).
Forma 8: Străchini
În această categorie am introdus vase de formă tronconică sau semisferică, cu
fundul îngust şi cu diametrul gurii mai mare decât înălţimea vasului.
8.a. Formă tronconică, cu pereţii oblici, de la gură şi până la fund. Această formă
a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 290, fig.
187/1-3) (Anexa 2/8a).
8.a1. Variantă tronconică, cu umăr, partea superioară evazată, cu tortiţă perforată
orizontal sub buza răsfrântă în afară. Această formă este prezentă la Hăbăşeşti
(DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/10a5) (Anexa 2/8a1).
8.b. Formă uşor bombată, cu pereţii puţin arcuiţi în afară, cu marginea uşor
îndoită spre exterior şi cu toarta perforată orizontal. Această formă a fost identificată la
271
Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 290, fig187/4-6; 188/1-5)
(Anexa 2/8b).
8.b.1. Variantă a formei 8b, se deosebeşte de aceasta printr-o uşoară bombare a
pereţilor. Această formă a fost identificată la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, fig. 30/5a)
(Anexa 2/8b1).
8.b.2. Variantă a formei 8b care prezintă o tendinţă accentuată de individualizare
a buzei. Această formă a fost identificată la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, 287,
fig.30/5b) (Anexa 2/8b2).
8.b.3. Această variantă, asemănătoare celei precedente, se caracterizează prin
marginea răsfrântă mai accentuat în afară. Această formă a fost identificată la Truşeşti
(PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 290, fig.187/7; 188/6; 189/2-7; 190/3-9) şi
Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, fig. 30/5c) (Anexa 2/8b3).
Forma 9: Vase suport Vasele din această categorie se caracterizează prin forma mai mult sau mai puţin
apropiată de cea a unui cilindru gol în interior.
9.a. Formă scundă, cilindrică, şi cu pereţii drepţi sau foarte uşor convecşi. Această
formă a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999,
290, fig.192/1-2) (Anexa 2/9a).
9.a.1. Suporturi de vase, având aspectul unor olane cilindrice, goale pe dinăuntru,
deschise la ambele extremităţi, cu buzele răsfrânte. Această formă este prezentă la
Izvoare şi Târpeşti (MARINESCU-BÎLCU 1981, fig.152/1; VULPE 1957, 133, fig.100/2) (Anexa
2/9a1).
9.b. Vas suport scund, cu profilul uşor bombat şi extremităţile evazate. Această
formă a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999,
346, fig.250/1) (Anexa 2/9b).
9.c. Vas suport scund, cu profilul uşor bombat, cu o evazare mai puternică a părţii
inferioare. Formă identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU
1999, 346, fig.250/2) şi Cucuteni (SCHMIDT 1932, tabel A/8c) (Anexa 2/9c).
272
9.d. Vas suport înalt, zvelt, gol în interior, cu o arcuire a profilului la jumătatea
superioară şi îngustat uşor sub buza puternic răsfrântă în afară. Această formă a fost
identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 346, fig.242/3),
la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/11a1) şi Cucuteni (SCHMIDT 1932, tabel
A/8a) (Anexa 2/9d).
9.e. Variantă asemănătoare formei 9d, cu buza mai puternic răsfrântă în afară şi
clar detaşată de restul vasului. Formă identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA,
FLORESCU, FLORESCU 1999, 346, 243/7) şi Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl.
LXXIV/11a2) (Anexa 2/9e).
9.f. Formă cu partea inferioară tronconică, uşor bombată, a fost documentată la
Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 346, 243/6), Hăbăşeşti
(DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/11a3) şi Cucuteni (SCHMIDT 1932, tabel A/8b) (Anexa
2/9f).
9.g. Variantă a formei precedente, cu o bombare accentuată a părţii inferioare, ce
creează astfel impresia de robusteţe. Această formă este prezentă la Hăbăşeşti
(DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/11a4) (Anexa 2/9g).
Forma 10: Fructiere În această categorie am inclus vasele ce par a fi obţinute în urma contopirii unui
vas suport cu un recipient în formă de strachină.
10.a. Variantă cu recipient întins, asemănător unei farfurii. Piciorul se apropie de
forma 9b, cu profil uşor bombat. Această formă este atestată la Hăbăşeşti (DUMITRESCU
et alii 1954, Pl. LXXIV/11b1-2) (Anexa 2/10a).
10.b. Variantă cu recipient întins, picior înalt şi zvelt. Această formă este atestată
la Hăbăşeşti (DUMITRESCU ş.a. 1954, Pl.LXXIV/11b3) (Anexa 2/10b).
10.c. Formă cu recipientul mai adânc şi picior zvelt, este atestată la Truşeşti
(PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 346, fig.250/3-11) şi Hăbăşeşti
(DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/11b4, 11b6) (Anexa 2/10c).
10.d. Variantă cu recipient întins şi picior scund. Această formă este atestată la
Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/11b5) (Anexa 2/10d).
273
Forma 11: Cupe cu picior înalt Această categorie de vase se caracterizează prin recipientele cu profil sferic sau
puternic bombat, cu gura îngustă, cu sau fără gât. Piciorul este asemănător unui vas
suport.
11.a. Variantă cu recipient de formă aproape sferică, gura îngustă şi buza scurtă,
dreaptă. Această formă este prezentă la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl.
LXXIV/11c1) (Anexa 2/11a).
11.b. Formă cu recipient cu umăr puternic bombat, buza scurtă, aplecată spre
interior, este documentată la Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/11c2) (Anexa
2/11b).
11.c. Formă cu recipient bitronconic, umăr reliefat, buza scurtă, aplecată spre
interior, este atestată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999,346,
fig.253/3-7) şi Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, Pl. LXXIV/11c3) (Anexa 2/11c).
Forma 12: Vase binoclu Această categorie de vase se caracterizează prin două suporturi goale în interior,
unite, la partea superioară, cu o bară orizontală uşor arcuită, iar la mijloc cu o alta,
verticală, şi numai foarte rar şi jos cu o bară orizontală. Părţile superioară şi inferioară, de
obicei de dimensiuni apropiate, sunt tronconice, iar cea mediană cilindrică, în ambele
cazuri cu pereţii drepţi sau uşor bombaţi (Anexa 2/12).
Forma 13: Capace Din punct de vedere tipologic, caracteristică pentru acest tip de vas este forma de
clopot cu profil relativ tronconic sau bombat, prevăzut la partea superioară cu un mâner
cilindric mai mult sau mai puţin înalt.
13.a. Formă cu pereţii foarte uşor arcuiţi şi cu buza neprofilată, a fost identificată
la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 306, fig.198/1-5) şi
Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, 287, fig. 30/6b) (Anexa 2/13a).
274
13.b. Variantă cu pereţii foarte uşor arcuiţi şi cu buza uşor profilată, formă foarte
puţin frecventă. Această formă a fost identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA,
FLORESCU, FLORESCU 1999, 306, fig.198/6-7) (Anexa 2/13b).
13.c. Cu pereţii bombaţi şi cu buza neprofilată sau foarte puţin profilată, a fost
identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 306, fig.198/8-
10) şi Hăbăşeşti (DUMITRESCU et alii 1954, 287, fig.30/6c) (Anexa 2/13c).
13.d. Capac cu pereţii bombaţi şi cu buza accentuat profilată. Această formă a fost
identificată la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 306, fig.198/11-
12; 199) (Anexa 2/13d).
13.e. Formă tronconică, cu două tortiţe, aproximativ la mijlocul înălţimii vasului,
întâlnită doar la Truşeşti (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 306, fig.200)
(Anexa 2/13e).
13.f. Capac cu pereţii puternic bombaţi şi cu buza lată, răsfrântă, prevăzute cu
câte un mâner în formă de proeminenţă discoidală plată (VULPE 1957, 133, fig.101-105)
(Anexa 2/13f).
Forma 14: Chiupuri Vase realizate din pastă relativ de bună calitate, de dimensiuni mijlocii şi mari, cu
înălţimea variind între 25 şi 46 cm, caracterizate prin gura larg deschisă, marginea, de
cele mai multe ori, distinctă, corpul cu pereţii mai mult sau mai puţin arcuiţi şi fundul plat
mai mic decât gura. Se constată şi existenţa a unul sau două şiruri orizontale de tortiţe şi
proeminenţe, simple sau alăturate, ori apucătoare dispuse pe corp (PETRESCU-
DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 426; DUMITRESCU et alii 1954, 387-390).
14.a. Vase tronconice, cu pereţii drepţi sau foarte arcuiţi şi prevăzute cu unul sau
două şiruri de proeminenţe (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 426)
(Anexa 2/14a).
14.b. Vase tronconice cu marginea adusă spre interior şi cu proeminenţe pe
maximum de rotunjire de la partea superioară a vasului (PETRESCU-DÎMBOVIŢA,
FLORESCU, FLORESCU 1999, 426) (Anexa 2/14b).
275
14.c. Vase tronconice cu marginea dreaptă sau uşor răsfrântă în afară şi cu unul,
două sau chiar trei şiruri de proeminenţe pe corp, sau uneori, cu tortiţele perforate
orizontal, la partea superioară a vasului (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU
1999, 426) (Anexa 2/14c).
14.d. Vase tronconice cu marginea dreaptă, cu maximul de rotunjime la mijlocul
înălţimii vasului şi cu două şiruri de tortiţe perforate orizontal (PETRESCU-DÎMBOVIŢA,
FLORESCU, FLORESCU 1999, 426) (Anexa 2/14d).
14.e. Vase tronconice, cu gât înclinat uşor spre interior, cu buza dreaptă
(DUMITRESCU et alii 1954, 388) (Anexa 2/14e).
14.e1. Încadrată de Vladimir Dumitrescu într-o formă aparte, denumită “Variante
de chiupuri” (DUMITRESCU et alii 1954, 390), această formă se caracterizează prin
dimensiunile sale mai mici. Din punct de vedere structural noi o considerăm o variantă a
tipului 14e, deosebindu-se de acesta prin bombarea mai puţin accentuată a umărului
(Anexa 2/14e1).
Forma 15: Tăvi. Se caracterizează prin gura larg deschisă, pereţii drepţi sau uşor convecşi, fundul
plat, ceva mai puţin larg decât gura şi cu apucătoare pe margine sau pe pereţii
recipientului (PETRESCU-DÎMBOVIŢA, FLORESCU, FLORESCU 1999, 432) (Anexa 2/15).
277
Anexa 2. Ordonare tipologică formală a formelor de vase specifice fazei Cucuteni A.
Pahare
1a
1a1
1b
1c
1d
1d1
1e
Cupe cu
picior
2a
2b
2c
2d
2e
2f 2g
Vase cu
corp bombat
3a
3b
3b1
3c
3d
3e
3e1 3f
3g
Vase tronconice cu gât şi
umăr 4a
4b
4b1
4b2
4c
Vase cu corpul
bombat şi gât slab reliefat
5a
5b
5b1
5c
5d
5e
5f
278
Vase cu gâtul înalt şi corpul bombat
6a
6a1
6a2
6a3
6b
6b1
6b2
6c
6d
Vase piriforme
7a
7b
7c 7c1
Străchini
8a
8a1 8b
8b1
8b2
8b3
Vase suport
9a
9a1
9b
9c 9d
9e
9f
9g
Fructiere
10a
10b
10c
10d
Cupe cu picior înalt
11a 11b
11c
Vase binoclu
12
279
Capace
13a
13b
13c
13d
13e
13f
Chiupuri
14a
14b
14c
14d
14e
14e1
Tăvi
15
281
BIBLIOGRAFIE AKOSHIMA Kaoru
1987 Microflaking Quantification, în The Human Uses of Flint and Chert: Papers from the Fourth International Conference on Flint (ed. G. Sieveking şi M. Newcomer), Cambridge, p. 71-80.
ALIZADEH Abbas (ed.)
2003 Excavations at the prehistoric mound of Chogha Bonut, Khuzestan, Iran. Seasons 1976/77, 1977/78 and 1996, Chicago.
ALLCHIN Bridget
1957 Australian Stone Industries, Past and Present, The Journal of the Royal Anthropological Institute of Great Britain and Ireland, 87, 1, p. 115-136.
ANNIS Beatrice M.
1985 Resistance and change: Pottery Manufacture in Sardinia, World Archaeology, 17, 2, p. 240-255.
BAMFORTH Douglas B.
1986 Technological Efficiency and Tool Curation, American Antiquity, 51, 1, p. 38-50.
BANDY Matthew Sebastian
1994 Functional analysis of flake tools from Chiripa, Bolivia, http://inti.devnull.net/tapdoc1/doc1.html.
BARRACLOUGH A.
1992 Quaternary sediment analysis: a deductive approach at A-level, Teaching Geography, 17, p. 15-18.
BARSOUM Michael W.
2003 Fundamentals of Ceramics, Bristol-Philadelphia. BEJENARU Luminiţa, CAVALERIU Romeo, STANC Simina, BODI George
2008 Antler and Tooth Artefacts found in the Calcholithic Cucuteni Site from Hoiseşti, Romania, rezumat publicat în Abstracts. 6-th Meeting of the Worked Bone Research Group/ ICAZ, Nanterre, 27-31 August 2007, 2008, no. 25.
282
BELDICEANU Nicolae
1885 Antichităţile de la Cucuteni. Schiţă arheologică, Iaşi. 1885 a Antichităţile de la Cucuteni, RIAF, Anul III, vol. V, p. 187-192. BELDIMAN Corneliu
2007 Industria materiilor dure animale în preistoria României, Bucureşti. BLACKMAN James M., STEIN Gil J., VANDIVER Pamela B.
1993 The Standardization Hypothesis and Ceramic Mass Production: Technological, Compositional, and Metric Indexes of Craft Specialization at Tell Leilan, Syria, American Antiquity, 58, 1, p, 60-80.
BOGHIAN Dumitru
1995 Unele consideraţii asupra utilajului litic al comunităţilor Precucuteni-Cucuteni/Tripolie(I), Codrii Cosminului, S.N. 1(11), p. 4-42.
1996 Unele consideraţii asupra utilajului litic al comunităţilor Precucuteni-Cucuteni-Tripolie, în Cucuteni aujourd’hui (ed. Gheorghe Dumitroaia şi Dan Monah), BMA II, Piatra Neamţ, p. 277-342.
1996a Unele consideraţii asupra utilajului litic al comunităţilor Precucuteni-Cucuteni/Tripolie(II), Codrii Cosminului n.s. 2(12), p.4-36.
1997 Nouvelles découvertes de vases cucuténiens de culte dans le département de Jassy, SAA, III-IV, p. 63-74.
2004 Comunităţile cucuteniene din bazinul Bahluiului, Suceava. BODI George
2005 Studiul traseologic al utilajului litic din aşezarea cucuteniană de la Hoiseşti-La Pod. Consideraţii preliminare, Carpica XXXI, p. 373-384.
2006 Consideraţii privind utilajul litic cioplit din aşezarea cucuteniană de la Hoiseşti-La Pod, ArhMold, XXIX, p. 35-56.
2006 a Noi date privind protomele animaliere de pe vasele din eneoliticul Moldovei în lumina recentelor cercetări de la Hoiseşti (com. Dumeşti, jud. Iaşi), în Cucuteni. Valori universale (eds. Nicolae Ursulescu, Cornelia-Magda Lazarovici), Iaşi, p.155-162.
2007 Arheologia aluvială. Principii teoretice şi aplicaţii privind aşezarea cucuteniană de la Hoiseşti, în Dimensiunea europeană a civilizaţiei eneolitice est-carpatice (ed. Nicolae Ursulescu), Iaşi, p. 179-188.
2007 a Consideraţii asupra utilajului litic şlefuit din aşezarea cucuteniană de la Hoiseşti – La Pod, ArhMold, XXX, p. 39-51.
BOURDIEU Pierre
1977 Outline of a Theory of Practice, Cambridge.
283
BOUQUILLON Anne
2007 History of Ceramics, în Ceramic Materials. Processes, Properties and Applications (eds. Phillipe Boch, Jean-Claude Nièpce), Londra, p. 29-54.
BRONITSKY Gordon, HAMER Robert
1986 Experiments in Ceramic Technology: The Effects of Various Tempering Materials on Impact and Thermal-Shock Resistance, American Antiquity, 51, 1, p. 89-101.
BROWN A.G.
2001 Alluvial geoarchaeology. Floodplain archaeology and environmental change, Cambridge.
BURADA Teodor
1901 Antichităţie de la Cucuteni, Arhiva, XII, 5-6, p. 270-277. BURTON John
1989 Repeng and the Salt-Makers: „Ecological Trade” and Stone Axe Production in the Papua New Guinea Highlands, Man, N.S., 24, 2, p. 255-272.
BUŢUREANU Grigore
1889 Notiţă asupra săpăturilor făcute la Cucuteni din comuna Bîiceni, judeţul Iaşi, Arhiva, I, p. 257-271.
1891 Notes sur Coucouteni et plusieurs autres stations de la Modavie du Nord, CIAAP, X, Paris, p. 299-307.
1897 Preistoria şi popoarele arice, Iaşi. BUZGAR N., APOPEI A. I.
2009 The Raman study of certain carbonates, AŞUI, Geologie, LV/2, p. 98-112. BUZGAR N., APOPEI A. I., BUZATU A.
2009 Romanian Database of Raman Spectra, http://rdrs.uaic.ro. BUZGAR N., BODI G., AŞTEFANEI D., BUZATU A.
2010 The Raman study on white, red and black pigments used in Cucuteni neolithic painted ceramics, AŞUI, Geol., LVI/1, sub tipar.
CAUVIN Jaques
1994 Naissance des divinités. Naissance de l’agriculture. La révolution des symboles au Néolithique, Paris.
CAVALERIU Romeo, BEJENARU Luminiţa, BODI George
2006 Archaeozoological Inventory of the Faunal Remains Discovered in the Calcholithic Cucuteni A Culture Site from Hoiseşti (Iaşi County, Romania), AŞUI, s. Biologie animală, Tom LII, p. 269-272.
284
CAVALERIU Romeo et alii
2008 Archaeozoological Note Concerning the Cucuteni A Cultural Level on the Poduri-Dealul Ghindaru Site (Bacău County), AŞUI, s. Biologie animală, Tom LIV, sub tipar.
CAVALERIU ROMEO, BEJENARU Luminiţa
2009 Cercetări arheozoologice privind Cultura Cucuteni, faza A, Iaşi, 2009. CÂRCIUMARU Marin
1996 Paleoetnobotanica. Studii în preistoria şi protoistoria României, Iaşi. CHIRICA Vasile, TANASACHI Marcel
1984 Repertoriul arheologic al Judeţului Iaşi, vol. 1, Iaşi. 1985 Repertoriul arheologic al Judeţului Iaşi, vol. 2, Iaşi. CHIRICA Vasile, MANTU Cornelia-Magda, ŢURCANU Senica (eds.)
1999 Scânteia. Cercetare arheologică şi restaurare, Iaşi. CHOQUENOT David, RUSCOE Wendy A.
2003 Landscape Complementation and Food Limitation of Large Herbivores: Habitat-Related Constraints on the Foraging Efficiency of Wild Pigs, The Journal of Animal Ecology, 72, 1, p. 14-26.
CODOBAN Aurel
1998 Sacru şi ontofanie. Pentru o nouă filosofie a religiilor, Iaşi. COGHLAN H.H.
1943 The evolution of the Axe from Prehistoric to Roman Times, The Journal of the Royal Anthropological Institute of Great Britain and Ireland, 73, 1/2, p. 27-56.
COLLIN Fernand, JARDÓN-GINER Paula
1993 Travail de la peau avec des grattoirs emmanchés. Réflexions sur des bases expérimentales et etnographiques., în Traces et fonction: les gestes retrouvés (ed. ANDERSON Patricia C., BEYRIES Sylvie, OTTE Marcel, PLISSON Hugues), ERAUL 50, Liége, vol. 1, p. 105-117.
COMAN G.
1980 Statornicie, continuitate. Repertoriul arheologic al judeţului Vaslui, Bucureşti.
COMŞA Eugen
1972 Date despre uneltele de piatră şlefuită din Epoca Neolitică şi din Epoca Bronzului, de pe teritoriul României (Istoricul problemei, tipuri-funcţionalitate), SCIV, 23, 2, p. 245 – 262.
285
CONSTANTINESCU B., BUGOI R., PANTOS E., POPOVICI D.
2007 Phase and chemical composition analysis of pigments used in Cucuteni Neolithic painted ceramics, Documenta Prehistorica, XXXIV, p.281-288.
COSTIN Cathy L., HAGSTRUM Melissa B.
1995 Standardization, Labor Investment, Skill, and the Organization of Ceramic Production in Late Prehispanic Highland Peru, American Antiquity, 60, 4, p. 619-639.
COTOI Ovidiu, GRASU Constantin
2000 Uneltele din piatră şlefuită din eneoliticul Subcarpaţilor Moldovei, Iaşi. CRABTREE Pam J.
1989 Sheep, Horses, Swine, and Kine: A Zooarchaeological Perspective on the Anglo-Saxon Settlement of England, Journal of Field Archaeology, 16, 2, p. 205-213.
CUCOŞ Ştefan
1975 Două vase zoomorfe eneolitice, Carpica, VII, p. 7-14. CUCOŞ Ştefan, MURARU Adrian
1985 Studiul tipologic şi petrografic al uneltelor litice din câteva aşezări Cucuteni B, MemAnt, IX-XI, p. 605-641.
CULWICK G. M.
1935 Pottery among the Wabena of Ulanga, Tanganyika Territory, Man, 35, p. 165-169.
DAVID Nicholas, KRAMER Karol,
2001 Ethnoarchaeology in Action, Cambridge. DAVIDSON D.S.
1938 Stone Axes of Western Australia, American Anthropologist, N.S., 40, 1, p. 38-48.
DIENER Paul et alii
1978 Ecology, Evolution, and the Search for Cultural Origins: The Question of Islamic Pig Prohibition [and Comments and Reply], Current Anthropology, 19, 3, p. 493-540.
DEBOER Warren R.
1974 Ceramic longevity and Archaeological Interpretation: An Example from the Upper Ucayali, Peru, American Antiquity, 39, 2, p. 335-343.
DEMARS P.-Yves, LAURENT Pierre
1992 Types d’outils lithiques du paléolithique supérieur en Éurope, Paris.
286
DORMAN M. H.
1938 Pottery among the Wagoni and Wandenhule, Southern Tanganyika, Man, 38, p. 97-102.
DRENNAN Robert D.
1996 Statistics for archaeologists: a commonsense approach, New York. DUMITRESCU Hortensia
1927-1932 La station préhistorique de Ruginoasa, Dacia, III-IV, p. 56-87. DUMITRESCU Vladimir
1945 La station préhistorique de Traian. Fouilles de 1936, 1938 et 1940, Bucureşti.
1960 Complexul cultural Cucuteni, în Istoria României, vol.I, (coord. C Daicoviciu et alii), Bucureşti, p. 60-69.
1963 Originea şi evoluţia culturii Cucuteni-Tripolie (I), SCIV, 1, p. 51-74. 1974 Despre un fragment de vas zoomorf de tip mai puţin comun de la
Căscioarele, SCIVA, 28, 4, p. 577-583. 1979 Arta culturii Cucuteni, Bucureşti.
DUMITRESCU Vladimir, et alii
1954 Hăbăşeşti. Monografie arheologică, Bucureşti. DUMITROAIA Gheorghe, MONAH Dan (ed.)
1996 Cucuteni aujourd’hui, Piatra Neamţ. ELIADE Mircea
1981 Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I, Bucureşti. 1992 Tratat de istorie a religiilor, Bucureşti.
ELLIS Linda
1984 The Cucuteni-Tripolye culture, BAR International Series, 217, Oxford. ERICSON Jonathon E., Reed D.W., Burke C.
1972 Research Design: The Relationships between the primary Functions and the Physical in an Archaeological Site, Anthropology UCLA, III, 2, p. 84-95.
FEDICK Scott L., FORD Anabel
1990 The Prehistoric Agricultural Landscape of the Central Maya Lowlands: An Examination of Local Variability in a Regional Context, World Archaeology, 22, 1, p. 18-33.
FLORESCU Adrian C.
1955 Câteva noi descoperiri arheologice în depresiunea Jijiei, AŞUI, Iaşi, fasc. 1-2, p. 51-61.
1957 Şantierul arheologic Truşeşti, Materiale, III, p. 203-215.
287
FLORESCU Marilena, CĂPITANU Viorel
1969 Cercetări arheologice de suprafaţă în judeţul Bacău, ArhMold, VI, p. 213-272.
1994 Câteva observaţii referitoare la plastica antropomorfă din aşezarea Cucuteni A de la Ţigăneşti, judeţul Bacău, Carpica, 25, p.5-22.
FONTANA Bernard L., ROBINSON W. J., CORMACK C.W., LEAVITT E. E.
1962 Papago Indian Pottery, Seattle. FOSTER George M.
1960 Archaeological Implications of the Modern Pottery of Acatlan, Puebla, Mexico, American Antiquity, 26, 2, p. 205-214.
1960 a Life Expectancy of Utilitarian Pottery in Tzintzuntzan, Mexico, American Antiquity, 25, p. 606-609.
GARSON Adam G.
1980 Comment upon the Economic Potential of Fish Utilization in Riverine Environments and Potential Archaeological Biases, American Antiquity, 45, 3, p. 562-567.
GRACE Roger
1989 Interpreting the Function of Stone Tools: The quantification and computerisation of microwear analysis, http://www.hf.uio. no/iakk/roger/ lithic/bar/bar1. html.
1993 New methods in use-wear analysis, în Traces et fonction: les gestes retrouvés (ed. ANDERSON Patricia C., BEYRIES Sylvie, OTTE Marcel, PLISSON Hugues), ERAUL 50, vol. 2, Liége, p. 385-387.
GROSSU Alexandru V.
1962 Fauna R.P.R., Molusca, vol. III, fasc. 3, Bivalvia, Bucureşti. GOSSELAIN Olivier P.
1992 Technology and Styles: Potters and Pottery among Bafia of Cameroon, Man, N.S., 27, 3, p. 559-586.
HAGSTRUM Melissa B.
1985 Measuring Prehistoric Ceramic Craft Specialization: A Test Case in the American Southwest, Journal of Field Archaeology, 12, 1, p. 65-75.
HAIMOVICI Sergiu
1987 Quelques problèmes d’archéozoologie concernant la culture de Cucuteni, în La civilisation de Cucuteni en contexte européen (eds. Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Nicolae Ursulescu, Dan Monah, Vasile Chirica ), BAI., I, Iaşi, p. 157-166.
288
HANDLER Jerome S.
1964 Notes on Pottery-Making in Antigua, Man, 64, p. 150-151. HARRINGTON M. R.
1904 Catawaba Potters and their Work, American Anthropologist, N.S., 10, 3, p. 399-407.
HENRICKSON Elizabeth, MCDONALD Mary M. A.
1983 Ceramic form and Function: An Ethnographic Search and an archaeological Application, American Anthropologist, N.S., 85, 3, p. 630-643.
JARMAN Michael
1971 Culture and Economy in the North Italian Neolithic, World Archaeology, 2, 3, p. 255-265.
KAHN Jennifer G.
1996 Prehistoric Stone Tool Use and Manufacture at the Ha’atuatua Dune Site, Marquesas Islands, French Polynesia, teză de doctorat, Calgary.
KANG Suk-Joong L.
2005 Sintering. Densification, Grain Growth, and Microstructure, Oxford. KOROBKOVA Galina Federovna
1993 La différenciation des outils de moisson d’après les donnés archéologiques, l’étude des trace set l’expérimentation, în Traces et fonction: les gestes retrouvés (ed. ANDERSON Patricia C., BEYRIES Sylvie, OTTE Marcel, PLISSON Hugues), ERAUL 50, vol. 2, Liége, p. 369-382.
KUN N. A.
1960 Legendele şi miturile Greciei antice, Bucureşti. LÁSZLÓ Ferencz
1924 Les types des vases peintes d’Ariuşd, Dacia, I, p. 1-27. LINTON Ralph
1944 North American Cooking Pots, American Antiquity, 9, p. 369-380. LUPAŞCU Gheorghe, PARICHI Mihai, FLOREA Niculae
1998 Ştiinţa şi ecologia solului. Dicţionar, Iaşi. MABEY Richard
1972 Food for Free, Glasgow. MANSKE Gunther G.B., VLEK Paul L.G.
2002 Root architecture – Wheat as a model plant, în Plant roots. The hidden half. (eds. Yoav Weisel, Amram Eshel, Uzi Kafkafi), New York-Basel, p. 249-259.
289
MANTU Cornelia-Magda
1994 Plastica zoomorfă a aşezării cucuteniene de la Scânteia (jud. Iaşi), ArhMold, XVII, p. 161-168.
1998 Cultura Cucuteni. Evoluţie, cronologie, legături, Piatra Neamţ. MARCHEVICI Vsevolod
1996 Vase zoomorfe eneolitice din Republica Moldova, în Cucuteni aujourd’hui (ed. Gheorghe Dumitroaia şi Dan Monah), Piatra Neamţ, p. 253 – 262.
MARINESCU-BÎLCU Silvia
1981 Tîrpeşti. From Prehistory to History in Eastern Romania, BAR International Series 107, Oxford.
MARINESCU-BÎLCU Silvia, BOLOMEY Alexandra
2000 Drăguşeni. A Cucutenian Community, Bucureşti-Tübingen. MARTINIUC C., CHIRICA V., NIŢU A.
1977 Poziţia geomorfologică şi cultural-cronologică a aşezării Cucuteni A de la Iaşi -„Splaiul Bahlui”, SCIVA, 28, 1977, 2, p.185-194.
MATASĂ Constantin
1946 Frumuşica, village préhistorique á céramique peinte, dans la Moldavie du nord, Roumanie, Bucureşti.
MATHIEU James R., MEYER Daniel A.
1997 Comparing Axe Heads of Stone, Bronze, and Steel: Studies in Experimental Archaeology, Journal of Field Archaeology, 24, 3, p. 333-351.
MATHEW A.J., WOODS A.J., OLIVER C.
1991 Spots before your eyes: new comparison charts for visual percentage estimation in archaeological material, în Recent developments in ceramic petrology (eds. A.P. Middeltone, I.C. Freestone), Londra, p. 211-263.
McCOLM I. J.
1990 Ceramic Hardness, New York. MELLAART James
1967 Çatal Hüyük. Stadt aus der Steinzeit, Bergisch Gladbach. MIHALACHE V.
1970 Cercetări arheologice de teren în comuna Valea Seacă, jud. Iaşi, SCIV, 21, 3, p. 468-470.
MITCHELL S.R.
1955 Comparison of the Stone Tools of the Tasmanian and Australian Aborigines, The Journal of the Royal Anthropological Institute of Great Britain and Ireland, 85, 1/2, p. 131-139.
290
1959 The Woodworking Tools of the Australian Aborigines, The Journal of the Royal Anthropological Institute of Great Britain and Ireland, 89, 2, p. 191-199.
MONAH Dan, CUCOŞ Ştefan
1985 Aşezările culturii Cucuteni din România, Iaşi. MONAH Dan
1997 Plastica antropomorfă a culturii Cucuteni-Tripolie, Piatra Neamţ. MONAH Dan, et alii
2003 Poduri – Dealul Ghindaru. O Troie în subcarpaţii Moldovei, BMA XIII, Piatra-Neamţ.
MONAH Felicia
2001 Flora şi vegetaţia cormofitelor din lunca Siretului, Piatra-Neamţ. MORINTZ Sebastian
1972 Les fouilles archéologiques en Roumanie (1971), Dacia, N.S., XVII, p. 361-398.
MURARU Adrian
1987 Considerations sur le matériel lithique utilisé par les tribus de Cucuteni, în La civilisation de Cucuteni en contexte européen (eds. Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Nicolae Ursulescu, Dan Monah, Vasile Chirica ), BAI., I, Iaşi, p. 193-200.
NICHOLSON W. E.
1929 The Potters of Sokoto, N. Nigeria, Man, p. 45-50. 1931 The Potters of Sokoto: -B. Zorumawa: -C. Rumbukawa, Man, 31, p. 197-
190. 1934 Bida (Nupe) Pottery, Man, 34, p. 71-73
1934 a Brief Notes on Pottery at Abuja and Kuta, Niger Province, Man, 34, p. 70-71.
NIŢU Anton
1972 Reprezentările zoomorfe plastice pe ceramica neo-eneolitică carpato- dunăreană, ArhMold, VII, p. 9-96.
1973 Reconsiderarea Ariuşdului, în StComSfGheorghe p. 57- 124. 1980 Criterii actuale pentru clasificarea complexelor ceramicii şi periodizarea
etapelor culturii cucuteniene, în CercIst, XI, p. 135-222. 1984 Formarea şi clasificarea grupelor de stil AB şi B ale ceramicii pictate
Cucuteni – Tripolie, Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol”, supliment V, Iaşi.
291
NIŢU Anton, BUZDUGAN C., EMINOVICI C.
1971 Descoperirile arheologice de la Gura Văii (Municipiul Gh. Gheorghiu-Dej), Carpica, IV, p. 31-78.
NIŢU Anton, MANTU Cornelia-Magda
1987 Thèmes plastiques antropomorphes et zoomorphes de la céramique cucutenienne de style A de Poieneşti (dép. de Vaslui), în La civilisation de Cucuteni en contexte européen (eds. Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Nicolae Ursulescu, Dan Monah, Vasile Chirica ), BAI., I , Iaşi, p. 301-307.
NESTOR Ion et alii
1951 Săpăturile de pe şantierele Valea Jijiei (Iaşi-Botoşani-Dorohoi) în anul 1950, SCIV, II, 1, p. 51-76.
1952 Şantierul Valea Jijiei, SCIV, III, p. 19-111. ODELL George Hamley, ODELL-VEREECKEN Frieda
1980 Verifying the Reliability of Lithic Use-Wear Assessments by "Blind Tests": The Low-Power Approach, Journal of Field Archaeology, 7, 1, p.87-120.
ODELL George Hamley
1981 The Mechanics of Use-Breakage of Stone Tools: Some Testable Hypotheses, Journal of Field Archaeology, 8, 2, p. 197-209.
ORTON Clive, TYERS Paul, VINCE Alan
1993 Pottery in Archaeology, Cambridge. PĂUNESCU Alexandru
1970 Evoluţia uneltelor şi armelor de piatră cioplită descoperite pe teritoriul României, Bucureşti.
PĂUNESCU Alexandru, ŞADURSCHI Paul, CHIRICA Vasile
1976 Repertoriul arheologic al judeţului Botoşani, vol. 1 şi 2, Bucureşti. 1952 Săpăturile de la Truşeşti, raionul Truşeşti, reg. Botoşani, SCIV, III,
p. 56-75. PEACOCK David P. S.
1977 Ceramics in Roman and Medieval Archaeology, în Pottery in early commerce (ed. David P.S. Peacock), Londra, p. 21-34.
PETRESCU-DÎMBOVIŢA Mircea, URSULESCU Nicolae, MONAH Dan,
CHIRICA Vasile (eds.)
1987 La civilisation de Cucuteni en contexte européen, B.A.I., I, Iaşi. PETRESCU-DÎMBOVIŢA Mircea, FLORESCU Marilena, FLORESCU Adrian C.
1953 Şantierul Truşeşti, SCIV, IV, 1-2, p. 56-75. 1962 Şantierul arheologic Truşeşti, Materiale, VIII, p. 47-51. 1999 Truşeşti. Monografie arheologică, Bucureşti-Iaşi.
292
PETRESCU-DÎMBOVIŢA Mircea, VĂLEANU Mădălin-Cornel
2004 Cucuteni-Cetăţuie. Săpăturile din anii 1961-1966. Monografie arheologică., BMA XIV, Piatra-Neamţ.
POPOVICI Dragomir N.
2000 Cultura Cucuteni, Faza A. Repertoriul aşezărilor(1), Piatra Neamţ. RICHARDS T.H.
1988 Microwear Patterns on Experimental Basalt Tools, BAR International Series 460, Oxford.
RENFREW COLIN
1983 Archaeology, The Geographical Journal, 149, 3, p. 316-323. RICE Prudence M. et alii
1981 Evolution of Specialized Pottery Production: A Trial Model [and Comments and Reply], Current Anthropology, 22, 3, p. 219-240.
RICE Roy W.
2000 Mechanical Properties of Ceramics and Composites. New York. RUDLING David (ed.)
2002 Downland settlement and land use. The archaeology of Brighton Bypass., Londra.
SACKETT JAMES R.
1977 The Meaning of Style in Archaeology: A General Model, American Antiquity, 42, 3, p. 369-380.
SCHIFFER Michael B., SKIBO James M.
1987 Theory and Experiment in the Study of Technological Change, Current Anthropology, 28, 5, p. 595-622.
SCHIFFER Michael B. et alii
1994 New Perspective son Experimental Archaeology: Surface Treatments and Thermal Response of the Clay Cooking Pot, American Antiquity, 59, 2, p. 197-217.
SCHMIDT HUBERT
1932 Cucuteni in der Oberen Moldau, Rumänien. Die befestigte Siedlung mit bemalte Keramik von der Steinkupferzeit in bis die vollentwickelte Bronzezeit, Berlin-Leipzig.
SHAW Earl B.
1938 Swine Industry of China, Economic Geography, 14, 4 p. 381-397. SKAKUN Natalia N.
1993 Agricultural implements in the Neolithic cultures of Bulgaria, în Traces et fonction: les gestes retrouvés (ed. ANDERSON Patricia C., BEYRIES
293
Sylvie, OTTE Marcel, PLISSON Hugues), ERAUL 50, vol. 2, Liége, p. 361-368.
SKIBO James M., SCHIFFER Michael B., REID Kenneth C.
1989 Organic-Temered Pottery: An Experimental Study, American Antiquity, 54, 1, p. 122-146.
SEMENOV S.A.
1964 Prehistoric Technology, Londra. SOROCHIN Victor
1991 Orudija truda i hozjaistvo plemen Srednego Tripol’ja Dnestrovsko- Prutskogo mejdurečia, Chişinău.
2001 Aspectul regional cucutenian Drăguşeni-Jura, BMA XI, Piatra Neamţ. STILES Daniel
1977 Ethnoarchaeology: A Discussion of Methods and Applications, Man, N.S., 12, 1, p. 87-103.
STJERNQUIST BERTA
1978 Approaches to Settlement Archaeology in Sweden, World Archaeology, 9, 3, p. 251-264.
SYNDER Cliff
2006 Soil pH Managment, http://www.back-to-basics.net/efu/efu.html, 23.10.2006, 15:32:26.
THROOP Jason C., MURPHY Keith M.,
2002 Bourdieu and phenomenology. A critical assesment, Anthropological Theory, 2, 2, p. 185-207.
TRINGHAM R., COOPER G., ODELL G.H., VOYTEK B., WHITMAN A.
1974 Experimentation in the formation of edge damage, Journal of Field Archaeology, 1, p.171-196.
TSONEV Tsoni
2004 Technological complexity and symbolism of risk-avoidance hunting strategies and of bone ornamentation in the upper Palaeolithic in the Balkans, în La Spiritualité (ed. OTTE Marcel), ERAUL 106, Liége, p.81-85.
TUDOSE Senica
1994 Metoda traseologică şi unele posibilităţi de aplicare în traseologie, MemAnt, XIX, p. 423-430.
UDRESCU Mircea, BEJENARU Luminiţa, HRIŞCU Carmen
1999 Introducere în arheozoologie, Iaşi.
294
URSACHI Vasile
1968 Cercetări arheologice efectuate de Muzeul de Istorie din Roman (în zona râurilor Siret şi Moldova), Carpica, I, p. 111-187.
1970 Săpăturile arheologice de la Văleni (jud. Neamţ), Materiale, IX, p. 265-270.
URSULESCU Nicolae
2000 Tipologia şi evoluţia pieselor de piatră şlefuită cu tăiş ale culturii Starčevo - Criş din Moldova, în Contribuţii privind Neoliticul şi Eneoliticul din regiunile est-carpatice ale României, vol. 1, Iaşi, p. 152-168.
URSULESCU Nicolae, IGNĂTESCU Sorin
2003 Preuteşti – „Haltă”. O aşezare cucuteniană pe valea Şomuzului Mare, Iaşi.
URSULESCU Nicolae, TENCARIU Felix-Adrian, BODI George
2003 Despre problema construirii locuinţelor cucuteniene, Carpica, XXXII, p. 5-18.
URSULESCU Nicolae et alii
2004 Hoiseşti, com. Dumeşti, jud. Iaşi, în Cronica 2003, Bucureşti, p. 139-142. 2005 Hoiseşti, com. Dumeşti, jud. Iaşi, în Cronica 2004, Bucureşti, p. 177-178.
VĂLEANU Mădălin Cornel
2003 Aşezări neo-eneolitice din Moldova, Iaşi. VAN GENNEP Arnold
2000 Totemismul. Starea actuală a problemei, Iaşi. VULPE Radu
1953 Săpăturile de la Poieneşti din 1949, Materiale, I, p. 213-506. 1956 Problemele neoliticului carpato-niprovian în lumina săpăturilor de la
Izvoare, în SCIV, VII, 1-2, p. 53-87. 1957 Izvoare. Săpăturile din 1936-1948, Bucureşti.
VULPE Radu et alii
1950 Evoluţia aşezărilor omeneşti din societatea primitivă şi sclavagistă de la Poeneşti-Vaslui, SCIV, I, 1, p. 41-46.
WILKINSON Tony J.
2004 On the margins of the Euphrates. Settlement and land use at Tell es-Sweyhat and in the upper Lake Assad area, Syria. Chicago.
WILLOUGHBY Charles C.
1907 The Adze and the Ungrooved Axe of the New England Indians, American Anthropologist, N.S., 9, 2, p. 296-306.
295
WOLTEMADE Christopher J.
1994 Form and Process: Fluvial Geomorphology and Flood-Flow Interaction, Grant River, Wisconsin, Annals of the Association of American Geographers, 84, 3, p. 462-479.
YAMADA Shoh., SAWADA Atsushi
1993 The method of description for polished surfaces, în Traces et fonction: les gestes retrouvés (ed. ANDERSON Patricia C., BEYRIES Sylvie, OTTE Marcel, PLISSON Hugues), ERAUL 50, vol. 2, Liége, p. 447-457.
YENER Kutlu Aslihan (ed.)
2005 The Amuq Valley Regional Projects. Surveys in the Plain of Antioch and Orontes Delta, Turkey, 1995-2002, Chicago.
ZAHARIA Nicolae
1955 Cercetările de suprafaţă efectuate în Moldova în anul 1954, SCIV, VI, 3-4, p. 897-912.
ZAHARIA Nicolae, PETRESCU-DÎMBOVIŢA Mircea, ZAHARIA Eugenia
1970 Aşezări arheologice în Moldova din paleolitic până în sec. al XVIII-lea, Bucureşti.
ZOPPI A., LOFRUMENTO C., CASTELLUCCI E. M., SCIAU Ph.
2008 Al-for-Fe substitution in hematite: the effect of low Al concentrations in the Raman spectrum of Fe2O3, Journal of Raman Spectroscopy, 39, p. 40--46.
[…]
2004 Planul Local de Acţiune pentru Mediu – Judeţul Iaşi, www. apmis.ro/admin/ido, 16.10.2006, 15:46:58.
297
LISTA ABREVIERILOR
Anthropology UCLA -Anthropology, University of California at Los Angeles
ArhMold - Arheologia Moldovei, Institutul de Arheologie Iaşi
Arhiva - Arhiva. Organul Societăţii Ştiinţifice şi Literare, Iaşi.
AŞUI - Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi.
BAI - Bibliotheca Archaeologica Iassiensis
BAR - British Archaeological Reports, Oxford.
BMA - Bibliotheca Memoria Antiquitatis, Piatra Neamţ.
Carpica - Carpica, Muzeul Judeţean de Istorie, Bacău.
CercIst - Cercetări istorice, Muzeul de Istorie a Moldovei, Iaşi.
Cronica … - Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania
…, Comisia Naţională de Arheologie, Bucureşti.
CNRS - Centre National de la Recherche Scientifique.
Dacia - Dacia. Recherches et découvertes archéologiques en
Roumanie (1924-1947), Bucureşti
Dacia N.S. - Dacia. Revue d’archéologie et d’histoire ancienne,
Nouvelle Serie, Bucureşti.
ERAUL - Études et Recherches Archéologiques de l’Université de
Liége.
Materiale - Materiale şi Cercetări Arheologice, Bucureşti – Oradea –
Tulcea
MemAnt - Memoria Atiquitatis. Acta Musei Petrodavensis, Piatra
Neamţ.
SAA - Studia Antiqua et Arheologica, Seminarul de Istorie Antică
şi Arheologie al Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi.
SCIV(A) - Studii şi cercetări de istorie veche (şi arheologie), Institutul
de Arheologie Bucureşti.
StComSfGheorghe - Studii şi comunicări, Sf. Gheorghe.