1

E P I S C O P I A O R T O D O X Ă R O M Â N Ă D I N E U R O P A O C C I D E N T A L Ă

ACOPERITĂ CANONIC DE

ÎNALT PREA SFINŢIA SA NATHANIEL

ARHIEPISCOP DE DETROIT ŞI AL EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE DIN AMERICA

BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ DIN PARIS

S F I N Ţ I I A R H A N G H E L I M i h a i l , G a v r i i l ş i R a f a i l

1372 – 1382 – 1882 –1892

2007

B u l e t i n

N r . 2 4 - 2 5 • d e c e m b r i e 2 0 0 7 ( e d i ţ i e s p e c i a l ă )

2

SCRISOARE PASTORALĂ LA NAŞTEREA

MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

2007 « Trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în

psalmi. »

(Lc. 24, 44).

Hristos se naşte ! Măriţi-L !

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini ai

Episcopiei noastre de Dumnezeu-păzite,

“Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul nostru Iisus Cristos” (I Cor. 1,3),

iar de la noi părintească dragoste şi arhiereşti binecuvântări!

Iubiţi credincioşi,

Să adresăm mulţumiri şi mărire lui

Dumnezeu pentru că ne îngăduie să sărbătorim

minunata taină a Întrupării, a Naşterii Domnului

Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus

Hristos, născut de la Duhul Sfânt şi din Pururea

Fecioară Maria.

În tainele şi slujbele Bisericii, auzim

fragmente din Sfânta Scriptură atât a Vechiului

Testament, adică din sfintele scrieri de

dinaintea naşterii Domnului nostru Iisus

Hristos, cât şi din Sfânta Scriptură a Noului

Testament, adică din sfintele scrieri scrise după

Înălţarea Sa la ceruri, la 40 de zile după

Învierea Sa din morţi.

Anumite texte din aceste profeţii şi din

Noul Testament se citesc şi se cântă din două

motive: întâi, pentru că ele ne spun ce fel de

persoană avea să fie Mântutorul, ce fapte va

face şi care va fi relaţia Sa cu Dumnezeu Tatăl;

şi, apoi, pentru că Evangheliile mărturisesc că aceste profeţii s-au împlinit în Iisus din Nazaret,

Hristosul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.

Sf. Ev. Matei aminteşte aceasta atunci când spune că naşterea lui Iisus Hristos « s-a făcut ca

să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul (Isaia)» (Mt. 1, 22-23).

În timpul misiunii Sale pe pământ, Iisus a vindecat tot felul de boli şi neputinţe şi apostolii

şi-au amintit că proorocul Isaia a spus: « El a luat asupră-şi durerile noastre şi cu suferinţele

noastre s-a împovărat. » (Is. 53, 4)

Isaia proorocind despre Domnul, zice: « Iată Sluga Mea pe Care o sprijin, Alesul Meu,

întru Care binevoieşte sufletul Meu. Pus-am peste El Duhul Meu şi El va propovădui popoarelor

legea Mea. Nu va striga, nici nu va grăi tare, şi în pieţe nu se va auzi glasul Lui. Trestia frântă nu

o va zdrobi şi feştila ce fumegă nu o va stinge. El va propovădui legea Mea cu credincioşie; El nu

3

va fi nici obosit, nici sleit de puteri, până ce nu va fi aşezat legea pe pământ; căci învăţătura Lui

toate ţinuturile o aşteaptă. » (Is. 42, 1-4).

În fragmentul din Evanghelia după Sf. Luca capitolul 24, versetul 44, Domnul nostru Iisus

Hristos spune apostolilor Săi că toate cele scrise în Lege, în profeţi şi în psalmi se împlinesc în El!

Iubiţi credincioşi, aceste scripturi au fost scrise cu secole înainte ca Iisus să se nască ; ele au

anticipat Întruparea Sa şi propovăduirea Evangheliei mântuirii neamului omenesc. Aceste scrituri

cuprind profeţiile mesianice care s-au împlinit în Iisus Hristos, născut din Duhul Sfânt şi din

Fecioara Maria.

După Învierea Sa din morţi, Hristos Cel Înviat a venit în mijlocul ucenicilor Săi şi le-a arătat

mâinile şi picioarele Sale străpunse şi le-a zis : « Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către

voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea

lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. » (Lc. 24,

44-45)

Hristos Cel Înviat este Acelaşi Iisus Care S-a născut în Betleem, Care a fost apoi răstignit şi

a Cărui natură omenească era acum complet transfigurată. Într-un anumit mod El era nou, întrucât

natura Sa omenească era îndumnezeită, şi acum aşa cum spunem în Crez, El « stă de-a dreapta

Tatălui. » Iisus Cel născut în Betleem, S-a născut ca să ne dăruiască o viaţă nouă, veşnică ; El ne-a

restaurat la viaţă împreună cu Tatăl în rai, şi în El întreaga natură va fi restaurată.

Apostolii nu l-au cunoscut pe Iisus înainte ca El să-şi înceapă misiunea Sa. Nu L-au

cunoscut în copilăria Sa, sau în adolescenţa Sa, sau la începutul tinereţii Sale ; şi chiar dacă cei

doisprezece şi mulţi alţii L-au urmat pe Iisus de-a lungul anilor scurtei Sale propovăduiri, la

răstignirea Sa au fugit şi s-au ascuns din teamă pentru vieţile lor. Fuga din teamă nu este acţiunea

unor oameni care ar fi fost convinşi pe de-a întregul că Iisus de pe cruce este Dumnezeu adevărat şi

om adevărat. Acţiunea lor nu era a unor persoane care au înţeles deplin că toate profeţiile erau

despre Iisus, chiar dacă le-au văzut împlinite sub ochii lor.

La vremea răstignirii şi înmormântării Sale, ei încă Îl vedeau numai ca pe un om. Învierea

Sa a fost evenimentul care i-a convins că este Fiul lui Dumnezeu; şi cele 40 de zile petrecute

împreună cu El după Înviere, deschiderea minţii lor ca să priceapă scripturile, adică Legea

Vechiului Testament, profeţii şi psalmii, i-au întărit pentru a putea propovădui mai apoi, moartea,

Învierea şi a doua venire a Sa. A fost această experienţă trăită cea care i-a întărit pentru a accepta de

bunăvoie să moară ca adevăraţi martori ai acestui adevăr, pentru că au crezut că Iisus îi va ridica

într-o zi dintre cei morţi.

Probabil că vă întrebaţi de ce această scrisoare pastorală la Naşterea Domnului pune atât de

mult accent pe profeţiile Vechiului Testament despre Mântuitorul, despre Iisus Hristos, şi de ce

pomenim moartea şi Învierea Sa acum când sărbătorim Naşterea Sa. Dar tocmai de aceea S-a născut

Hristos ! El a venit în lume nu pentru a trăi viaţa aceasta (de altfel, El Însuşi este viaţa şi nu are

nevoie de a trăi ceea ce El Însuşi a creat), ci pentru a da viaţă nouă lumii ! El a venit să distrugă

moartea şi puterea ei asupra noastră ! El a venit să renască omenirea prin naşterea şi moartea Sa,

dând astfel omenirii posibilitatea de a participa la o nouă viaţă prin înviere!

Sf. Hipolit ne aminteşte: « Dumnezeu-Cuvântul S-a pogorât din ceruri… pentru ca El să

izbăvească pe omul cel căzut, şi pentru a oferi nemurirea omului care crede în numele Său »

(Împotriva ereziei lui Noetius, Cap. 17).

În Biserica primelor veacuri, Naşterea şi Botezul, adică Teofania – arătarea Sfintei Treimi,

se sărbătoreau împreună. De ce? Pentru că naşterea Sa în trup omenesc a fost începutul misiunii

Sale pământeşti ; şi Teofania, în care Tatăl Îl numeşte pe Iisus Fiul Său Cel iubit, iar Duhul Sfânt se

pogoară peste El în chip de porumbel, arată originea Sa dumnezeiască care mărturiseşte că El este

Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Amintiţi-vă de proorocirea lui Isaia care zice : « Acesta este

slujitorul meu Cel credincios pe Care L-am ales, iubitul Meu, dragul sufletului Meu. »

4

Sf. Hilaria, în cartea sa, « Despre Sf. Treime » (cartea a 9-a, cap. 3), spune : « Omul Iisus

Hristos, Fiul Cel Unul-Născut, care prin trup şi Cuvânt este atât Fiul Omului cât şi Fiul lui

Dumnezeu, a luat fiinţă omenească adevărată după asemănarea fiinţei noastre, fără a sacrifica

divinitatea Sa. »

Când rostim Crezul, spunem că toate s-au întâmplat « după Scripturi ». Prin aceasta,

adeverim că ceea ce Hristos a făcut a fost mai înainte vestit prin prooroci, prin Lege şi prin psalmi,

în scripturile Vechiului Testament, scrise înainte de naşterea Sa din Pururea Fecioară Maria. De

asemenea, mărturisim în Crez că « Iisus Hristos, Care pentru noi şi pentru a noastră mântuire S-a

pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut om. » În

Psalmul 17 : 11, citim : « Şi a plecat cerurile şi S-a coborât. »

Sf. Irineu afirmă : « Scripturile n-ar fi spus aceste lucruri despre El, dacă ar fi fost un

simplu om ca şi ceilalţi. Dar pentru că a avut, ca nimeni altul, naştere mai înainte de veci din Tatăl,

şi de asemenea, naştere mai presus de fire din fecioară, Sfintele Scripturi mărturisesc în ambele

cazuri despre El. » (Împotriva eresurilor, cartea 3, cap. 19). Sfântul Irineu spune că Hristos este

veşnic prin aceea că este Dumnezeu, dar şi că El a fost născut în timp cu trup. Dumnezeu pe Care

noi nu-l putem cunoaşte, a venit în mijlocul nostru într-un mod prin care noi să-L putem cunoaşte :

născut din Sf. Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

Isaia a profeţit : « Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în

pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel (Dumnezeu este cu noi) » (Is. 7,14).

Sf. Atanasie cel Mare în lucrarea sa « Despre Întrupare », spune : « Dar El (Cuvântul lui

Dumnezeu) a intrat în lume într-un mod nou, coborându-se la nivelul nostru din dragoste şi

descoperindu-Se pe Sine nouă. El a văzut omenirea pierzându-şi existenţa şi moartea domnind

peste toate . El ar fi putut să-şi descopere mărirea sa dumnezeiască în orice alt chip. Dar, nu, El a

luat Trupul nostru, şi nu numai atât, dar l-a primit de la o fecioară fără de prihană ca un templu

pentru sine Însuşi » (Despre Întrupare, 8)

Iubiţi credincioşi,

Adunându-ne la peştera Betleemului, îngenunchind alături de Pururea Fecioara Maria,

privind spre Emanuel, Dumnezeu este cu noi, Domn al păcii, Pruncul Hristos din iesle, să ne

aducem aminte că darurile pe care magii i le-au adus s-au pierdut, dar darul pe care Pruncul Hristos

ni l-a dăruit este veşnic! Mântuitorul lumii atât de dorit şi de aşteptat, s-a născut pentru noi şi pentru

a noastră mântuire. Proorocii Vechiului Testament şi Apostolii Noului Testament aduc mărturie

scrisă despre El.

Iubiţi credincioşi,

Haideţi să-I aducem mărturie şi noi prin vieţile noastre mărturisind împlinirea Sfintei

Scripturi şi să strigăm tare:

Hristos se naşte ! Măriţi-L ! Hristos în mijlocul nostru !

Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L !

+NATHANIEL,

Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Detroitului şi al

Episcopiei Ortodoxe Române din America

5

Cuvânt spre veşnică trăire, pururea

pomenire la Naşterea lui Hristos 2007

Ca nişte întristaţi, dar pururea bucurându-ne,

ca nişte săraci, dar pe mulţi îmbogăţind ; ca

unii care n-au nimic, dar toate le stăpânesc.

(II Cor. 6, 10)

Hristos S-a născut !

ubiţii mei, Praznicul Naşterii Pruncului Iisus, a adus şi anul acesta 2007 binecuvântările

stăpânului nostru arhiereu Nathaniel, a adus lacrimi de bucurie căzând pe obrazul

arhiepiscopului şi mitropolitului Iosif în sfânta si binecuvântata sărbătoare la 25 noiembrie

2007, a pomenirii sfintei marii muceniţe Ecaterina, când adunaţi la sunetul trâmbiţei arhanghelului,

această sărbătoare de 625 de ani de la primul oficiu religios în biserica noastră, 154 de ani de la

sfinţirea primei capele ortodoxe române la Paris, 125 de ani de la cumpărarea sfintei noastre biserici

de către regele Carol I şi 115 ani de la sfinţirea ei de către episcopul Inochentie Ploieşteanul, mai

toate aceste sărbători petrecându-se în luna noiembrie, a fost încununată de scrisoarea patriarhului

Bisericii Ortodoxe Române.

Cât de adevărate sunt

cuvintele sfântului Antonie cel

Mare care ne spune „Când vrea

sufletul toată tulburarea trupului

se stinge” (Filocalia 1). În această

sfântă şi mare zi istorică şi cei din

ceruri, înaintaşii noştri, vrednicii

slujitori, ostenitori ai acestei

comunităţi de exilaţi, s-au

bucurat, au adus slavă lui

Dumnezeu, de bucuria adevărului

care a revărsat peste noi rodurile

lui Iisus Hristos, „iubire, pace,

bunăvoire şi unire între oameni”.

Aproape trei sferturi de

veac am aşteptat ca tot plânsul,

toată rana din sufletele noastre, din sufletele înaintaşilor noştri să fie oblăduite cu recunoaşterea

sfintei noastre Patriarhii române, a jertfei, a tot lucrului bun pe care l-am împlinit aici în exil.

Dacă ne-am păstrat în tot acest răstimp sfinţenia, care în înţelesul cuvântului evreiesc kodeş,

înseamnă fără pată, fără defect, iar în Noul Testament ia înţeles spiritual, fără pată, fără defect pe

linia iubirii, aşa cum se arată în încheierea predicii de pe munte a Mântuitorului: „Fiţi, dar, voi

desăvârşiţi precum şi Tatăl vostru cel din ceruri desăvârşit este” (Matei 5, 48), în acest înţeles, în

viaţa înaintaşilor noştri, vrednicii de pomenit: mitropolitul Visarion Puiu, episcopul Teofil Ionescu,

episcopul Policarp Moruşca, episcopul Valerian Trifa, ieromonahul Pahomie, preotul Vasile

Boldeanu – sufletul acestei comunităţi – , preotul Virgil Gheorghiu, preotul dr. Petre Popescu –

vicarul sfintei noastre episcopii – preotul Mircea Domitriu, preotul Dumitru Popa, preotul Gheorghe

Calciu Dumitreasa, s-a consacrat sfinţenia, ei care au făcut pământul exilului lor cer, prin

strălucirea faptelor bune.

Aşadar, dragii mei, bucuria sfinţeniei este bucuria oricărei fapte bune, este bucuria celui

milostiv, a făcătorului de pace, a celui blând, a celui curat cu inima, a dreptului, este bucuria care

I

6

decurge din orice trăire a iubirii. Această bucurie, dragii mei, a umplut inimile noastre când IPS

mitropolitul Iosif, cu lacrimi pe obraz, a dat citire mesajului părintelui patriarh Daniel al Bisericii

Ortodoxe Române, a primei epistole a Patriarhiei Române către comunitatea noastră, iar bunul

Dumnezeu a binecuvântat, şi harul Sfântului Duh, revărsat în toată plinătatea peste sfânta noastră

biserică, care ne-a mângâiat, ne-a întărit, ne-a şters lacrimile, ne-a îmbărbătat, l-a ridicat pe cel

căzut, l-a înălţat pe cel smerit, ne-a împărţit eterne bunătăţi din visteriile sale, deoarece cu toţii în

toată această vreme l-am chemat: „Vino şi te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată

spurcăciunea, şi mântuieşte Bunule sufletele noastre”.

Precum sfântul apostol Pavel în epistola a doua către Corinteni, prima epistolă a Patriarhiei

Române către sfânta noastră biserică şi membrii ei, i-a înţelesul capitolului 2 versetul 3 unde se

scrie: „Şi v-am scris vouă acestea, ca nu cumva la venirea mea să am întristare de la aceia care

trebuie să se bucure, fiind încredinţat despre voi toţi că bucuria mea este şi bucuria voastră a

tuturor”, sau capitolul 6 versetul 11 „O, Corintenilor, gura noastră s-a deschis către voi, inima

noastră s-a lărgit”.

Fie ca praznicul Naşterii Pruncului Iisus să fie primit după cuviinţă de fiecare dintre noi,

mulţumind lui Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, că ne-a dat nouă să trăim astăzi ceea ce

înaintaşii noştri au avut speranţa că într-o zi, bucuria harului, bucuria adevărului, bucuria sfinţeniei,

bucuria propovăduirii, bucuria libertăţii sufleteşti, bucuria împărăţiei, bucuria luminii , bucuria

secerişului se va sălăşlui şi la noi. Amin.

Preot Constantin TÂRZIU

***

În încheiere redau imnul lui Valeriu Gafencu, „sfântul închisorilor”, deoarece pentru noi, pentru

întreaga suflare românească, fraţii români din Basarabia, din Bucovina, uitarea nu se va sălăşlui în

inimile noastre, deoarece noi, „trăind cu morţii, trăim cu Ţara”:

Imn

Vă cheamă Domnul Slavei la lumină,

Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,

Fortificaţi Biserica Creştină,

Cu pietre vii zidite-n temelii!

Să crească-n inimile voastre-nfrânte

Un om născut din nou, armonios,

Pe chipurile voastre să se-mplânte

Pecetea Domnului Iisus Hristos.

Un clopot tainic miezul nopţii bate,

Iisus coboară pe pământ,

Din piepturile voastre-nsângerate

Răsună imnul Învierii sfânt.

Smulgeţi-vă din ceata celor răi,

Intraţi în cinul oastei creştineşti,

Priviţi spre Porţile Împărăteşti,

Căci cei din urmă fi-vor cei dintâi.

Veniţi creştini, luaţi Lumină,

Cu sufletul senin, purificat,

Veniţi flămânzi, gustaţi din Cină,

E Nunta Fiului de Împărat.

7

L’Eglise Orthodoxe Roumaine de Paris,

Les Saints Archanges, fête son 125 ème

anniversaire

es 24 et 25 novembre 2007, l‟Eglise

Orthodoxe Roumaine de Paris, les

Saints Archanges, cathédrale histo-

rique de l‟Eparchie Orthodoxe Roumaine de

l‟Europe Occidentale de feu le Métropolite

Visarion Puiu de bien heureuse mémoire,

fêtait plusieurs moments historiques.

La chapelle gothique du Collège de

Dormans (XIII et XIV èmes siècles) de la rue

Jean de Beauvais, classée monument histo-

rique, sans doute l‟édifice religieux le plus

documenté de la capitale, avait été achetée en

1882 par la grâce du Roi Carol Ier de

Roumanie et sur souscription nationale, pour

offrir un lieu de culte à la communauté

roumaine grandissante. Depuis la révolution

de 1848, la colonie d‟exilés et d‟étudiants

s‟accroissait considérablement et la première

chapelle du 22 de la rue Racine, fondée en

1852 par l‟archimandrite Josaphat

Snagoveanu (higoumène du monastère de

Snagov) était devenue trop petite.

Une Eglise marquée du sceau indélébile

de l’Exil

Dès son acquisition, l‟Eglise des Saints

Archanges accueillait à côté des étudiants

roumains venant en France, un nombre

important de réfugiés et d‟exilés qui à la suite

du contre coup de la révolution de 1848,

durent s‟expatrier. Les avantages que les

Hongrois avaient acquis ne s‟étaient pas

étendus aux Roumains qui les avaient

pourtant bien aidés en 48…Monsieur Kossuth

avait un sens très unilatéral de la liberté et de

l‟indépendance.

Formés en France, ces expatriés qui

nouèrent de profondes amitiés dans le monde

culturel et politique européen et en particulier

français, devaient devenir le fer de lance de la

future indépendance roumaine.

La grande période de l‟exil roumain fut

celle consécutive à la deuxième guerre

mondiale et au pacte germano-soviétique

Molotov-Ribbentrop (1939) dont les

conséquences de l‟annexion des territoires

roumains par les Soviétiques ne sont toujours

pas effacées aujourd‟hui puisque la

Fédération Russe et l‟Ukraine en ont pris le

relais. Les réfugiés arrivèrent en grand

nombre fuyant l‟instauration du régime

communiste imposé par l‟Armée Rouge.

Le « petit reste »

C‟est ainsi qu‟autour de son Eglise de

Paris, la fine pointe de l‟intelligentsia

roumaine exilée se retrouva, avec la

conscience claire de sauvegarder une vie

orthodoxe sans compromission, d‟être en

terme biblique « le petit reste », se sachant

investie d‟une mission historique.

Tout ceci forgea une génération d‟élite

qui dans le monde libre devait briller dans les

Arts, la Littérature et les Sciences.

L

8

Enfin de nos jours, de nombreux exilés

roumains de Bessarabie (République de

Moldavie), de Bucovine du nord et de

Transnistrie continuent d‟alimenter cette

conscience particulière de l‟Exil que les

jeunes générations apprennent à comprendre.

Cette Eglise fêtait donc son 125ème

anniversaire.

Sous le haut patronage de Son Eminence

Monseigneur Nathaniel, archevêque de

Detroit et de l‟Episcopat orthodoxe roumain

d‟Amérique dont dépend encore l‟Eglise

orthodoxe roumaine des Saints Archanges qui

a toujours refusé de passer sous la canonicité

du saint Synode de Roumanie pour les raisons

politiques, des cérémonies festives se sont

déroulées durant deux jours pour marquer

l‟anniversaire de cette acquisition et celui de

la consécration de l‟Eglise par l‟évêque

Inochentie Ploiesteanul..

Le samedi 24 novembre, après la tenue

d‟un conseil commun de l‟Association pour la

Pratique du Culte Orthodoxe Roumain

(APCOR) et de l‟Association de l‟Eparchie

Orthodoxe Roumaine (A.E.O.R.), présidé par

Son Eminence l‟archevêque Nathaniel, les

Vêpres furent concélébrées par Son Eminence

Nathaniel et par Son Eminence le Métropolite

Iosif de l‟Europe occidentale et méridionale

tandis que le chœur Byzantion venu de Iassy

pour cette occasion, emplissait la nef de la

grandeur du chant byzantin authentique.

Après l‟office vespéral, le groupe Byzantion

donna un concert de chant sacré devant un

parterre de fidèles et de personnalités

religieuses et civiles françaises et roumaines.

Son Excellence le nouvel ambassadeur

roumain en France, Monsieur T. Baconsky,

théologien et ancien ambassadeur au Vatican

fut invité à prendre la parole.

Le dimanche 25, la Divine Liturgie fut

concélébrée par leurs Eminences,

Monseigneur Nathaniel, le Métropolite Iosif,

Monseigneur Adrian Hritcu et Monseigneur

Marc qui avait été lui-même ordonné dans

cette église, entourés d‟un grand nombre de

prêtres et de diacres et avec le concours du

chœur Byzantion. Au cours de la liturgie, le

Métropolite Iosif procéda à l‟ordination

diaconale du Docteur Jean Boboc, secrétaire

de l‟APCOR et qui avait été fait lecteur la

veille par Son Eminence Monseigneur

Nathaniel. L‟homélie fut prononcée en

français par Monseigneur Marc, sur la fausse

richesse, se référant à l‟évangile du jour (le

jeune homme riche) et faisant un remarquable

parallèle antithétique avec celui de sainte

Catherine, fêtée ce jour.

L’allocution de Son Eminence le

Métropolite Iosif

Devant une foule de fidèles emplissant

l‟Eglise et pour beaucoup suivant la liturgie

devant un écran placé sur le parvis,

l‟allocution finale de Son Eminence le

Métropolite Iosif, très attendue, eut un

caractère historique. Après avoir rappelé avec

une émotion à peine contenue, les divisions

liées à des moments difficiles du passé et la

position historique de résistance au

communisme de l‟Eglise des Saints

Archanges, Son Eminence donna lecture

d‟une lettre patriarcale reçue à cette occasion,

dans laquelle le nouveau patriarche de

Roumanie Sa Béatitude Daniel, demandait

pardon en son nom et celui de ses

prédécesseurs pour les erreurs du passé et tout

ce qui avait pu être fait de regrettable ou

aurait du être fait sans l‟avoir été, et ce dans

les termes suivants: « je vous remercie pour

votre fidélité, courage et dignité et en même

temps, au nom de tous mes prédécesseurs, je

vous demande pardon pour tout ce que

l‟Eglise Orthodoxe Roumaine aurait du faire

de bien et n‟a pas fait en ces temps de

persécution communiste.»

Instant d‟immense émotion dans l‟église

qui attendait ce geste de repentance depuis si

longtemps et qui prenait la mesure de la

9

portée historique de cette lettre en ce jour

anniversaire.

Clôturant son émouvante allocution, le

Métropolite Iosif remit une croix pectorale au

Révérend Père Constantin Târziu, supérieur

de l‟Eglise des Saints Archanges.

L’omniprésence du grand absent

A diverses reprises, fut évoquée la

personnalité héroïque du Révérend Père

Vasile Boldeanu, supérieur de cette Eglise,

qui durant plus de trente ans, la tint à bout de

bras, en dépit des pressions de toutes sortes

exercées sur lui et son entourage. Menaces,

procès, diffamations, tentatives d‟occupation

de l‟église, aucune des manœuvres officielles

et officieuses ne put faire céder cet athlète du

Christ qui aura tant marqué sa communauté.

La Révérend Père Vasile Boldeanu avait

d‟ailleurs été élu par le peuple parmi deux

candidats à l‟épiscopat, mais n‟avait pu être

ordonné pour des raisons „‟politiques‟‟ et son

refus de passer sous un autre calendrier

liturgique.

Durant les agapes officielles qui suivirent,

une médaille commémorative, frappée à cette

occasion fut remise aux diverses personnalités

religieuses et civiles, tandis que différents

télégrammes de félicitations étaient lus dont

une lettre de la Maison Royale de Roumanie

remerciant leurs Eminences pour leurs prières

et la commémoration de la Maison Royale

lors des liturgies.

Diacre Jean Boboc

Secretaire de l’APCOR

Scrisoarea Prea Fericitului Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Bucureşti, 25 noiembrie 2007

Înalt Prea Sfinţiile Voastre,

Prea Sfinţia Voastră,

Prea Cuvioşi şi Prea Cucernici Părinţi,

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul nostru

Iisus Hristos,

Azi, comunitatea ortodoxă română din

Paris, aflată sub ocrotirea Sfântului

Evanghelist Ioan şi a Sfinţilor Arhangheli

Mihail, Gavriil şi Rafail, cunoscută în lumea

întreagă cu numele de Biserica română Jean

de Beauvais, sărbătoreşte mai multe

evenimente istorice care au marcat istoria

neamului românesc şi a Bisericii ortodoxe :

• 154 ani de la sfinţirea primei capele

ortodoxe române din Paris de către

arhimandritul Iosafat Snagoveanul în ziua de

22 noiembrie 1853. În această capelă, situată

pe rue Racine la numărul 22, s-au rugat

studenţii români la Paris până când, prin grija

Majestăţii Sale Carol I, Dumnezeu le-a

rânduit un locaş de cult mult mai încăpător,

biserica în care vă aflaţi acum.

• 125 ani de la cumpărarea Bisericii

din rue Jean de Beauvais de către regele Carol

I şi 115 ani de la sfinţirea ei de către

episcopul Inochentie Ploieşteanul.

Situată în inima Cartierului Latin, capela

Colegiului de Dormans a fost zidită cu peste

şase veacuri în urmă, fiind dedicată Sfântului

Ioan Evanghelistul în ziua de 29 noiembrie

1382. În acest sfânt locaş s-au rugat

personalităţi de seamă ale culturii româneşti şi

ale Bisericii Ortodoxe : Mitropolitul Visarion

Puiu, episcopul Teofil Ionescu, pr. Vasile

Boldeanu, pr. Virgil Gheorghiu, pr. dr. Petre

Popescu, pr. Mircea Domitriu, pr. Dumitru

Popa, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil

Cioran, Elvira Popesco, Constantin Brâncuşi,

Anne de Noaille şi mulţi alţii.

În vremurile de grea pribegie şi de

prigoană, bravii creştini ai bisericii din Jean

de Beauvais s-au unit în jurul lui Hristos şi al

mitropolitului Visarion Puiu pentru a organiza

una dintre cele mai vestite acţiuni de rezis-

tenţă anticomunistă. În urmă cu 60 de ani au

fost înfiinţate asociaţiile APCOR şi AEOR,

10

iar mai târziu AFOR, potrivit legilor franceze.

În ciuda tuturor atacurilor, membrii

bisericii regrupaţi în asociaţiile sus-numite au

păstrat această comunitate fidelă Bisericii

Ortodoxe Române. Pentru cei care au trecut la

Domnul, mă rog să fie primiţi în corturile

drepţilor şi să se bucure de lumina Învierii lui

Hristos. Iar celor dintre dumneavoastră care

sunteţi în viaţă, vă mulţumesc pentru

fidelitate, curaj şi demnitate iar în acelaşi

timp, în numele tuturor predecesorilor mei, vă

cer iertare pentru tot ceea ce Biserica

Ortodoxă Română ar fi trebuit să facă bine şi

nu a făcut, în vremurile de prigoană

comunistă. Totodată, la rândul nostru iertăm

pe cei care neînţelegând suficient situaţia grea

în care au păstorit ierarhii Bisericii Ortodoxe

Române, i-au judecat cu asprime.

Păstrăm amintiri plăcute de la liturghia pe

care am slujit-o în biserica dumneavoastră în

mai 2005 cu prilejul hirotonirii întru arhiereu

a Prea Sfinţitului Marc Alric. Pentru primirea

şi dragostea pe care ni le-aţi arătat cu acel

prilej, mulţumesc tuturor celor care, ajunşi la

Paris în anii de după Război sau după 1990,

prin strădania lor, aduc mărturie bună spre

slava Bisericii lui Hristos.

Bucuria acestei sărbători a Bisericii

Ortodoxe Române din Paris să ne întărească

în iubirea sfântă faţă de Biserica poporului

român şi să ne conducă prin post şi rugăciune

la slăvitul Praznic al Naşterii Domnului

nostru Iisus Hristos şi la bucuria refacerii

unităţii de cuget, simţire şi de rugăciune a

comunităţii române din Franţa.

Felicităm astăzi cu aleasă preţuire şi

bucurie pe ierarhii care sunt în mijlocul

dumneavoastră şi au slujit împreună : înainte

de toate pe Înalt Prea Sfinţitul Nathaniel,

Arhiepiscop de Detroit al Episcopiei

Ortodoxe Române din America, apoi pe Înalt

Prea Sfinţitul Iosif, Mitropolitul Mitropoliei

Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală

şi Meridională, pe Înalt Prea Sfinţitul Adrian,

Arhiepiscop emerit şi pe Prea Sfinţitul

Episcop vicar Marc Nemţeanul.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos,

dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea

Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi.

Cu părintească dragoste şi binecuvântare

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Biserica „Sfinţii Arhangheli” din Paris

la ceas aniversar

u multă bucurie şi emoţie am

sărbătorit, în zilele de 24-25

noiembrie, împreună cu ierarhii (Înalt

Preasfinţitul Arhiepiscop Nathaniel de Detroit

şi al Episcopiei Ortodoxe Române din

America, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop C

11

emerit Adrian şi Preasfinţitul Episcop Marc),

clerul şi credincioşii prezenţi, aniversarea

celor 125 de ani de la acea zi binecuvântată de

septembrie 1882, în care emigraţia română

din Franţa, de la Paris, dobândea biserica sa

proprie, o adevărată catedrală la Sena, în

imediata apropiere a vestitei catedrale Notre-

Dame din Paris.

Era meritul tuturor românilor emigraţi la

Paris în secolul al XIX-lea, atraşi sau împinşi

de raţiuni diverse pe care istoria le

consemnează detaliat. Aceştia s-au organizat

devreme ca o comunitate creştină, având în

mijlocul lor pe arhimandritul Iosafat

Snagoveanul şi slujind într-o capelă

improvizată (Paris, strada Racine). A fost

însă, mai cu seamă, meritul tuturor românilor

din Regatul României, proaspăt declarat

independent (1879-1880), în frunte cu Regele

Carol I, ajutat de marii fruntaşi ai ţării, de

intelectuali şi chiar de cei mai simpli dintre

români, care au putut contribui efectiv la

cumpărarea bisericii, prin intermediul colectei

publice lansate atunci de către guvern.

În acest fel, încă de la inaugurarea ei,

biserica “Sfinţii Arhangheli” din Paris (strada

Jean de Beauvais) era o biserică naţională, cel

dintâi simbol bisericesc al românilor din

străinătate, destinat să adune, să unească şi să

reprezinte pe toţi românii, nu numai din

metropola pariziană, ci din întregul Occident,

căci comunitatea românească de la Paris

devenise o emblemă naţională şi un model de

urmat pentru toate celelalte comunităţi

româneşti din străinătate.

Într-adevăr, la biserica “Sfinţii

Arhangheli” au slujit, mai apoi, clerici dăruiţi

de Dumnezeu cu mult har, dintre care nu

puţini au ajuns mai târziu episcopi sau

profesori la facultăţile de teologie din

România. Dar nu numai atât, ci aici s-au

adunat, precum albinele în jurul fagurelui de

miere, mari personalităţi din toate categoriile

sociale, intelectuale, artistice, politice etc. ale

românilor din Occident. Să amintim numai

numele lui Constantin Brâncuşi, care a fost

cântăreţ al bisericii vreme de mai mulţi ani.

Din nefericire însă, istoria zbuciumată a

celui de-al doilea război mondial şi a

ideologiilor fără-de-Dumnezeu care l-au

provocat şi l-au întreţinut multă vreme în mod

tacit, au umilit ţara noastră, precum ştim cu

toţii, până acolo încât nu mai era libertate, nu

mai era omenie, nu mai era nimic sfânt şi cu

frică de Dumnezeu, iar Biserica retrăia, mai

mult sau mai puţin conştientă, vremurile

marilor persecuţii din primele secole.

Atunci, Biserica de aici s-a dezis de

sistemul impus în România şi s-a organizat

singură, în jurul ierarhiei sale, aşa cum

făcuseră deja şi alte popoare ortodoxe exilate.

Aceasta s-a întâmplat odată cu înfiinţarea

Episcopiei din Europa occidentală de către

Mitropolitul Visarion Puiu, singurul episcop

român care a putut să se refugieze în 1945, a

cărui lucrare a fost continuată de

Arhiepiscopul Teofil Ionescu. În această

vreme, Biserica de la Paris, devenită un

nucleu de rezistenţă bisericească şi patriotică,

a suferit cumplite hărţuiri şi atacuri, prin toate

mijloacele, violenţe care au deschis răni

adânci şi au lăsat urme de neşters.

Pentru noi, cei mai tineri, care trăim

astăzi binefacerile libertăţii redobândite acum

18 ani cu preţ de sânge, nu este uşor să

înţelegem aceste răni nevindecate şi să legăm

firul istoriei lor, pentru a le putea explica şi

aborda. Ca episcop tânăr la Paris, ales şi

hirotonit acum 10 ani, mi-a fost foarte greu să

văd şi să trăiesc faptul că fraţi, de aceeaşi

credinţă în Hristos şi de acelaşi neam, nu pot

să se bucure împreună, nu pot să-şi vorbească,

nu pot, în fine, să slujească Domnului

împreună şi să se împărtăşească din acelaşi

Potir. A trebuit să trecem prin multe necazuri

şi suferinţe, ca să înţelegem ceea ce spunea

profetul Ieremia, că „părinţii au mâncat

aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii”

(Ieremia 31,29); ca să dorim şi să ne

12

îndemnăm, pe cât ne stă în putinţă, să nu mai

mâncăm şi noi aguridă.

Şi iată că în aceste zile am putut să slujim

din nou împreună, să ne împărtăşim, să ne

bucurăm de această aniversare încărcată de

istorie şi simbolism; să ascultăm din nou,

după zeci de ani, un mesaj transmis Bisericii

„Sfinţii Arhangheli” de către Patriarhul

Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul

Părinte Daniel, care cere iertare şi dă la rândul

său iertare; să primim în mijlocul nostru pe

reprezentanţii autorităţilor patriei noastre, în

persoana Excelenţei Sale, Domnul

Ambasador Teodor Backonsky.

Toate acestea reprezintă momente de

comuniune, de bucurie şi emoţie. Dar ele lasă

încă loc spre mai multă deschidere şi

cunoaştere reciprocă, spre mai multă

apropiere smerită şi împreună-slujire, spre

ceea ce ne dorim cu toţii: să-L slăvim pe

Dumnezeu „cu o gură şi o inimă”, să fim ca

fraţii, cu „o inimă şi un suflet” (Faptele

Apostolilor 4,32), aşa cum am primit credinţa

noastră dreaptă de la Domnul nostru Iisus

Hristos şi am păstrat-o secole de-a rândul,

neabătuţi nicidecum de vitregiile vremurilor şi

de toate relele pătimiri.

Fie ca bunul Dumnezeu să ne întărească

pe toţi, să ne lumineze şi să ne adune laolaltă

tot mai mult şi cât mai des, astfel încât

biserica „Sfinţii Arhangheli” din Paris să-şi

redobândească cinstea cuvenită, menirea

iniţială şi importanţa ei de odinioară!

† Mitropolitul Iosif

THE ORTHODOX CHURCH IN AMERICA THE ROMANIAN ORTHODOX EPISCOPATE OF AMERICA

The Most Reverend Dr. NATHANIEL Popp, Archbishop

The Right Reverend IRINEU Duvlea, Auxiliary Bishop

10 decembrie, 2007

Sf. Muc. Mina, Ermoghen şi Eugraf

Prea Fericirii Sale,

Prea Fericitul Părinte Patriarh DANIEL Palatul Patriarhiei

25, Aleea Dealului Mitropoliei

040163 Bucuresti IV

Fax: +40 21 406 71 72

Prea Fericirea Voastră,

Acum două săptămâni, am avut marea bucurie să slujim o Sfântă Liturghie în Biserica Sf.

Arhangheli Mihail, Gavriil, şi Rafail, din Paris, împreună cu IPS Mitropolit IOSIF,cu IPS

Arhiepiscop ADRIAN, şi cu PS Episcop MARC, cu ocazia împlinirii a 125 de ani dela cumpărarea

acelei bisericii de către Maiestatea Sa Regele CAROL I al României, şi a 115 de ani dela sfinţirea

acestei biserici ca lăcaş de rugăciune pentru creştinii ortodocşi români din Paris. Cu toţii am adus

mulţumire bunului Dumnezeu pentru binecuvântările revărsate asupra tuturor celor care, de-a lungul

anilor, au intrat să se închine în această sfântă biserică.

Toţi cei de faţă au fost adânc mişcaţi, la sfârşitul Sfintei Liturghii, de cuvintele Prea Fericirii

Voastre, citite de IPS Mitropolit Iosif, prin care cu părintească dragoste, aţi dat dovadă de multă

înţelegere pentru acei bravi creştini care în vremuri de grea pribegie şi de prigoană s‟au luptat ca să

menţină aprinsă făclia credinţei strămoşeşti libere chiar atunci când unele atacuri păreau că vin chiar

din partea bisericii.

13

Suntem convins că cuvintele Prea Fericirii Voastre au reuşit să aline multă durere din sufletul unora

care au trăit prin acele vremuri grele şi dorim şi noi să vă mulţumim pentru ele.

Păstrăm şi amintiri din cele mai plăcute dela momentele petrecute în Bucureşti cu ocazia măreţelor

zile ale înscăunării Prea Fericirii Voastre.

Rămânând al Prea Fericirii Voastre împreună rugător în Domnul Iisus Hristos,

+NATHANIEL,

Arhiepiscop de Detroit şi al Episcopiei Ortodoxe Române din America

Mailing: PO BOX 309, Grass Lake, Michigan 49240-0309

Shipping: 2535 Grey Tower Road, Jackson, Michigan 49201-9120

Chancery Office: 517.522.4800 - Department of Finance: 517.522.3598 - Department of Publications: 517.522.3656

Facsimile: 517.522.5907 - Email: chancery@roea.org - Website: http://www.roea.org

La vocation symphonique de l’Eglise

orthodoxe roumaine de Paris au carrefour de la contradiction épistémologique entre l’Occident et l’Orient, le Sud et le Nord

dans l’ordre français, roumain, russe

I. Dans la perspective de l’évolution française

1) De l’ouverture religieuse de l’Ecole laïque : Le 4 septembrie 2007, le Président de la République

Française, Nicolas Sarkozy, résume l‟actuel moment de l‟histoire humaine par une tentation, un risque

et une conviction : D‟abord, « la tentation de l‟enfermement religieux » devant la porte de l‟Ecole

publique, partiellement fermée au fait religieux. Ensuite, le « risque de la confrontation religieuse qui

ouvrirait la voie à un choc des civilisations ». Enfin; la conviction « qu‟il ne faut pas laisser le fait

religieux à la porte de l‟Ecole. » Avant de voir l‟origine des confrontations inter-religions, inter-

civilisations comme celles entre les premières et les secondes, il faudrait voir aussi bien les

insuffisances de l‟actuelle forme de la laïcité française que la voie pour les guérir ou les éviter.

2) Par les insuffisances de l’actuelle laïcité française . En voici ici trois des conclusions tirées par

Régis Debray dans son Rapport au Ministre de l‟Education Nationale en avril 2002 :

L’Abandon de l’interpénétration des trois personnes divines : Pour l‟esprit quotidien,

aplati, affadi par l‟«inculture religieuse », « la Trinité n‟est plus qu‟une station de métro » à Paris.

(RD), alors que les débats millénaires sur la Trinité commencent à révéler la logique du tiers

inclus, dont dépend l’explication et l’orientation de la vraie économie, c’est-à-dire de la vraie vie,

à la fois spirituelle, intellectuelle et matérielle.

L‟Affectation de l‟enseignement religieux dans toutes les écoles, publiques et confessionnelles :

«L’inculture religieuse affecte autant les établissements confessionnels que l’Ecole publique »

(RD), alors que le dynamisme des jeunes générations de l‟Europe, surtout depuis 1989, commence

à poser les vraies questions sur la véritable vocation de leur Eglise.

Inséparabilité du principe laïc et de l‟étude religieux :« La faculté d’accéder à la globalité de

14

l’expérience humaine (...) implique (...) la lutte contre l’analphabétisme religieux et l’étude des

systèmes de croyances existants. Aussi ne peut-on séparer principe de laïcité et étude du

religieux.”(RD). Par où chercher les faits, les systèmes et les principes religieux ?

A l’itinéraire triadique de la recherche : Parmi les raisons pour lesquelles Jacques Lang, à l‟époque

ministre de l‟Education Nationale, a demandé, en 2001, à Régis Debray de faire un Rapport sur

l‟Enseignement du fait religieux dans l‟Ecole laïque, il mentionne l‟un des derniers livres de Debray,

intitulé Dieu, un itinéraire. Cependant, en tant que sujet de recherche il existe aussi Dieu, trois

itinéraires : l‟itinéraire ascendant de l‟homme vers Dieu, l‟itinéraire descendant de Dieu chez l‟homme,

et l‟itinéraire réascendant de l‟homme chez Dieu. Considérés dans la finalité de leur itinéraire il y

aurait un Dieu totalement et éternellement transcendant, un Dieu-homme et un Homme-Dieu.in un

Dieu-Homme et un Homme-Dieu, En réalité il y a encore Dieu, un itinéraire triadique, en vertu de

l‟interpénétration contradictoire mais indissociable, entre ces trois itinéraires, au point que chacun d‟eux

est, à sa manière, à la fois l‟un et l‟autre et leur témoin médiateur, sans qu‟il cesse d‟être ce qui le

distingue de l‟un et de l‟autre. C‟est là qu‟apparaît la première forme de la contradiction

fondamentalement triadique, dont il reste à voir si et à quel niveau (essentiel, énergétique, économique),

elle peut être comprise, interprétée et utilisée ou évitée.

De l’unique capital fondamental : «La genèse des grandes religions, dit encore le Président de la

République Française, leurs visions de l‟homme et du monde doivent être étudiées, non, bien sûr, dans

un quelconque esprit de prosélytisme, non dans le cadre d‟une approche théologique, mais dans celui

d‟une analyse sociologique, culturelle, historique qui permette de mieux comprendre la nature du fait

religieux». Il y a pourtant une dernière question dont découlent encore d‟autres : Le cadre de l‟approche

théologique est-il, par définition, nuisible à la laïcité? Si oui, quelle est l‟origine de cette nuisance ?

Sinon quels sont les critères qui distinguent les cadres théologiques nuisibles des cadres théologiques

bénéfiques ? Les mêmes questions ne se posent-elles pas aussi pour le cadre d‟une analyse sociologique,

philosophique, historique et surtout juridiques ?

Par le seuil de la poétique religieuse et de la religion poétique : Nous arrivons ainsi au seuil de la

poésie et de la religion, cette dernière au sens étymologique du terme (lier) qui implique ceux de délier

et relier. Elles impliquent une recherche omnidisciplinaire à l‟échelle de l‟histoire réellement universelle

: Depuis les mythes préhistoriques et les philosophies présocratiques, par Jésus-Christ, l‟Apotre Jean et

Jean Damascène, à travers tous les précurseurs et martyrs de tous les horizons, qui, durant des

millénaires, ont contribué, surtout dans les catacombes du XXe siècle, à la préparation de la mutation

symphonique de cette histoire et sa maïeutique de l‟amitié. Mutation esquissée en 1973 dans La

signification universelle de l’Eglise orthodoxe roumaine de Paris, définie la même année dans

Préhistoire, Histoire et Métahistoire de l’Economie Universelle dans la revue NOUVELLE EUROPE

(NE), Arts, Lettres, Sciences, Luxembourg, adoptée, en juin 1976 par l‟Assemblée générale du 3e

Congrès mondial des Poètes et en novembre 1979 par le premier congrès de l‟Eglise Orthodoxe

Roumaine de l‟Europe centrale.

L’An 2002 - Par le mouvement de la gauche vers le centre. Rapport de Régis Debray au ministre de

l‟Education nationale sur L’Enseignement du fait religieux dans l’Ecole laïque .

- Distincton et respect des deux épistémologies

- Refus de la confusion « a. Personne ne peut confondre catéchèse et information, proposition de foi

et offre de savoir, témoignages et compte rendus. Non plus que l‟épistémologie de la Révélation avec

celle de la raison. Le rapport sacramental à la mémoire vise à accroître et à affiner la croyance, le

rapport analytique à accroître et à affiner la connaissance. »

- Définitions énergétiques (et/ou essentielles ?) «Le premier type d‟enseignement, si argumenté et

dialectisé soit-il présuppose l‟autorité d‟une parole révélée incomparable à toute autre, donation

surnaturelle régulée en dernière instance par l‟institution. Le second procède à une approche descriptive,

factuelle et notionnelle des religions en présence, dans leur pluralité, de l‟Extrâme-Orient à l‟Occident,

et sans chercher à privilégier telle ou telle.La Republique n‟a pas à arbitrer entre les croyances, et

15

l‟égalité de principe entre croyants, athées et agnostiques vaut a fortiori pour les confessions. » p 23-24

suite : b.,c.,d.,e.f. p 31

7) L‟An 2007 Au mouvement épistémologique de la droite vers le centre :

Lettre du Président de la République Française aux éducateurs.

Du refus du « cadre de l‟approche théologique en faveur du seul cadre « d’une analyse

sociologique, culturelle, historique qui permette de mieux comprendre la nature du fait religieux. »

•Par la permanence du spirituel civilisateur : « Le spirituel, le sacré accompagnent de toute éternité

l’aventure humaine. Ils sont aux sources de toutes les civilisations et l’on s’ouvre plus facilement aux

autres, on dialogue plus facilement avec eux quand on les comprend. »

•Au besoin d‟une culture commune : «l’apprentissage de la différence ne doit pas conduire à

négliger la participation à une culture commune, à une identité collective, à une morale partagée. (..).

Continuité globale à l‟échelle des millénaires : «les héritages de toutes les cultures, de toutes les

civilisations appartiennent à toute l’’humanité. Nous sommes nous-mêmes les héritiers de toutes les

créations de l’esprit humain. (...) Ouvrir nos enfants à l’universel, (..) C’est un accomplissement. » P 8

Continuité réduite seulemnt à quelques siècles ? le monde a besoin d’une nouvelle Renaissance, qui

n’adviendra que grâce à l’éducation. A nous de comprendre le fil qui court depuis l’humanisme de la

Renaissance jusqu’à l’école de Jules Ferry, en passant par le projet des Lumières.

Dans la perspective de Régis Depray ses douze recommandations culminent dans celle de la

création d’un Institut européen en sciences des religions, identifiable sur la scène internationale et dont

la «Vème section (de l’Ecole pratique de hautes études, Sorbonne) serait le fer de lance».

Inutilité d‟une langue nationale ou ethnique ? Il faut contribuer à désamorcer les divers

intégrismes, qui ont en commun cette dissuasion intellectuelle : il faut être d’une culture pour pouvoir

en parler.

C’est en ce sens et sans exclure d’autres confessions de foi, qu’on peut avancer : la laïcité est une

chance pour l’Islam en France, et l’Islam de France est une chance pour la laïcité.

Inutilité de toute langue ? « On ne parlerait pas, à ce propos, d’agiornamento, mais de

ressourcement. Ni d’une laïcité plurielle, ouverte ou repentante, mais plutôt refondée (...) rassurée

d’elle-même. »

Démosthène NACOU

20 décembre 2007

Anunţuri

1. Preşedintele Consiliului Eparhial, arhiepiscopul Nathaniel, preşedintele Consiliului Parohial,

dl Mihai Kivu, preşedinta asociaţiei doamnelor ortodoxe române, Irina Luciu, preotul

Constantin TÂRZIU, superiorul Bisericii noastre, preotul Iulian Nistea, preotul Dan Săvan,

ierodiaconul Iosif, diaconul Jean Boboc, vă urează sărbători fericite şi La Mulţi Ani,

mulţumindu-vă pentru toată dragostea şi ajutorul pe care le-aţi arătat şi în anul 2007 faţă de

sfânta noastră Biserică.

2. Aducem mulţumire IPS mitropolit Iosif pentru toată dragostea şi înţelegerea sufletească şi

tot ajutor dat comunităţii române a sfintei bisericii „Sfinţii Arhangheli”.

3. Aducem mulţumire Domnului Ambasador Teodor Baconschi, pentru dragostea arătată la

prima invitaţie oficială adresată de către Biserica noastră Ambasadei României la Paris.

16

Mulţumim Dlui Ambasador pentru mesajul de preţuire la adresa episcopilor noştri şi a

comunităţii primit de la Preşedinţia României prin Dl Bogdan Tătaru-Cazaban, Consilier de

Stat pentru Cultură şi Culte.

4. Mulţumim Doamnei Magda Cîrneci, directoarea Centrului Cultural Român la Paris, şi

întregului personal al Ambasadei, Consulatului, Centrului Cultural, pentru prezenţa sau

susţinerea acordate în anul 2007 şi cu ocazia sărbătorilor din 24-25 noiembrie 2007.

5. Mulţumim Majestăţilor lor

Regina şi Regele Mihai I al

României pentru mesajul

trimis prin Dna Constantza

Iorga, seful de cabinet al

Secretariatului Majestăţii Sale:

„Leurs Majestés le Roi et la

Reine de Roumanie m‟ont

autorisé de vous remercier

chaleureusement pour

l‟invitation à la divine liturgie

dans l‟Eglise Orthodoxe

Roumaine de Paris, « Les

Saints Archanges », qui fêtera

le 125ème

anniversaire de son

acquisition par la grâce du Roi

Charles Ier de Roumanie, ainsi

que le 115ème

anniversaire de

sa consécration solennelle, le

25 novembre, 2007. […] Le

Roi et la Reine adressent leurs meilleures pensées à Son Emminence l‟archevêque Nathaniel

et à Son Emminence Métropolite Iosif, auxquels Ils joignent Leurs gratitude pour les prières

que vous faites régulièrement, lors de vos liturgies, en commémorant Leurs Majestés, ainsi

que toute la Maison Royale : […] »

6. În mod special aducem mulţumire tuturor care aţi răspuns la apelul Părintelui Constantin

pentru cheta întru susţinerea cheltuielilor pentru sărbătoarea de la 25 noiembrie; precum şi

pentru prima renovare a celor patru candelabre mari din 1882 ale sfintei noastre Biserici şi

cele patru mici donate de familia domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1872):

Familia preotului dr. Petre Popescu din Montreal, Canada (1000 Eur)

Dna Porfira Indrieş (800 Eur)

Dl Nelu Nencit (1000 Eur)

Dna Ariana Negropomte (2000 Eur)

Dna Sanda Sfinţescu (800 Eur)

Dna Viviane Ingouf (800 Eur)

Familia Brostain Cociu (800 Eur)

Familia Gheorghe Şerbănescu (2000 Eur)

Familia dr. diacon Jean Boboc (800 Eur)

Familia Barbăneagră (300 Eur)

Familia Dan Galoiu (650 Eur)

Dna Mihaela Marcelli (1000 Eur)

Familia Colas – Familia Dumitrescu (500 Eur)

Familia Teofănescu Nicolae (1000 Eur)

Familia Constantin Surdu (1000 Eur)

Familia Pr. Constantin Târziu (1600 Eur)

17

7. Aducem mulţumiri familiilor care au răspuns la apelul Părintelui Constantin Târziu pentru

prima renovare a celor două lustre din Biserică (1882): Familia Ing. Teodor şi Nelu Marin

din Bucureşti (2000 Eur); dl Nelu Nencit (2000 Eur). Lustrele vor fi renovate în cursul

anului 2008.

8. Aducem mulţumire familiei Taran Alexandru şi Ada, în memoria fiicei lor Elena, pentru

renovarea celor patru mici lustre laterale şi a lustrelor de pe sfântul iconostas (600 Eur) –

renovare în cursul anului 2008.

9. Aducem mulţumire pentru tot ajutor dat, material, financiar, sfintei noastre Biserici, pentru

toată participarea la sfintele slujbe din Biserica noastră.

10. Şi anul acesta, ca şi anul trecut, de Bobotează, după Sfânta Liturghie, vom merge la Sena,

lângă Notre-Dame, în procesiune, pentru sfinţirea apei celei mari.

11. Mulţumim Dlui Dragoş Schenkel, artist fotograf, pentru expoziţia cu titlul „Emigraţia

politică a românilor şi Biserica ortodoxă Română din Paris”. Dl Schenkel a făcut o donaţie

de 800 Eur

12. Vă amintim deschiderea unui cont special pentru renovarea Bisericii în interior.

13. Sumele donate vor putea fi deduse pe declaraţia de impozit la rubrica nr.7 „Dons à des

organismes … ou associations”. Se declară suma donată, se pune chitanţa fiscală de la

Biserică pentru suma totală, iar organul de stat deduce 60% pentru donaţie şi 40% pentru

impozit. Exemplu: 1000 Eur donaţi la Biserică se plăteşte impozit doar pe 400 Eur. Nu se

donează la Biserică 1000 Eur, statul vă ia oricum pe 1000 Eur la impozit.

Fie ca Bunul Dumnezeu, prin Pruncul Iisus, să înmulţească în viaţa voastră tot darul făcut în sfânta

noastră Biserică, la sfintele noastre mănăstiri din Ţara Românească întregită, pentru că, dragii mei,

spun bătrânii „Dar din dar se face rai” şi „Mai fericit este a da decât a lua”. Singuri, fără dragostea

Voastră şi darul vostru, nici noi slujitorii, dar nici voi binefăcătorii nu puteam să ne bucurăm în anul

2007 de toate darurile Sfântului Duh revărsate peste noi. Am avut multe cheltuieli, dar am avut mai

multe bucurii ! Să mulţumim Bunului Dumnezeu !

A Dvs întru toate rugător,

Părintele Constantin Târziu

Biserica Ortodoxă Română din Paris

Motto:

« La vie d'un peuple se fonde et se perpétue par sa

spiritualité. Quand ce peuple est menace dans sa

liberté, dans son existence même, c'est par sa

spiritualité qu'il subsiste et survit. L'église des Saints-

Archanges est, pour la Roumanie, non loin de Notre-

Dame, ce lieu spirituel, gardien de la vie envers et

contre toutes les vicissitudes historiques et personnelles

qui la, se transforment en espérance. »

(Eugène IONESCO, de l'Académie française, membre

de la communauté orthodoxe roumaine de Paris)

În inima Cartierului Latin (cartierul şcolilor, cu

Sorbona şi Collège de France), nu departe de

Notre-Dame de Paris (dar pe malul stâng al Senei

- rive gauche), la câţiva paşi mai sus de Saint

Julien le Pauvre (cea mai veche biserică a

Parisului), şi puţin mai jos de Sfânta Genoveva

(ocrotitoarea parizienilor),

se găseşte Biserica Ortodoxă Română din Paris,

cu hramul „Sfântul Evanghelist Ioan şi Sfinţii

Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail”,

la 9 bis, rue Jean de Beauvais.

Biserica Ortodoxă Română din Paris este,

alături de cea rusească din strada Daru şi de

cea grecească din strada Bizet, una din cele

trei catedrale ale Ortodoxiei în Oraşul

Luminilor. Cu slujbe în limba română şi un

18

cler român, biserica din strada Jean de

Beauvais a fost timp de mai bine de o sută de

ani un fel de a doua ambasadă, culturală şi

spirituală, a României în capitala Franţei, şi

reprezintă până astăzi o oază de românitate şi

ortodoxism pentru toţi românii, fie că sunt

exilaţi, refugiaţi politic ori social, fie

studenţi, ori simpli turişti sau trecători prin

Paris.

Biserica, monument de arhitectură pentru

Franţa secolului al XIV-lea şi mărturie de

cultură şi spiritualitate pentru România,

poartă această dublă încărcătură şi moştenire

istorică.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă la

30 ianuarie 1374, de însuşi regele Franţei,

Charles V, în amintirea cancelarului său,

cardinalul Jean II de Dormans, episcop de

Beauvais. Acesta, mort în 1373, a întemeiat

Colegiul de Dormans în 1370, iar biserica

urma să fie capela acestui nou colegiu al

Cartierului şcolilor din Paris. Ca să onoreze

până la capăt testamentul şi memoria

cardinalului Jean de Beauvais, regele a ales ca

protector al bisericii pe sfântul apostol şi

evanghelist Ioan Teologul, şi a încredinţat

construcţia propriului său arhitect, Raymond

du Temple, celebru deoarece contribuise la

edificarea palatului Luvru şi a catedralei

Notre-Dame de Paris. Raymond du Temple a

început lucrarea la începutul anului 1375, cu

cei mai buni meşteri zidari şi sculptori ai

Franţei, cu care lucrase până atunci la palatul

Luvru. Zidirea bisericii Colegiului Dormans-

Beauvais s-a încheiat în 1380, şi la 29 aprilie

a aceluiaşi an a fost sfinţită de arhiepiscopul

Parisului. Prima slujbă publică nu a avut loc

însă decât la 29 noiembrie 1382, de

sărbătoarea sfântului arhanghel Mihail.

Ca o mişcătoare coincidenţă, exact 500 de

ani mai târziu, în 1882, biserica este

cumpărată de Regatul României.

În această capelă, o bijuterie a goticului

târziu, s-au rugat de-a lungul timpului

François-Xavier (1506-1552), Ignaţiu de

Loyola (1491-1556) – cofondatori ai ordinului

iezuit –, Cyrano de Bergerac (1619-1655),

Nicolas Boileau (1636-1711), fraţii Perrault

(sec. XVII), Charles Rollin (1661-1741) şi

alte nume celebre ale lumii intelectuale şi

ecleziastice franceze. Unii au fost elevi, alţii

profesori ai Colegiului Dormans-Beauvais.

După ce a suferit vicisitudinile Revoluţiei

franceze, Colegiul devine cazarmă în timpul

lui Napoleon. În 1865 o comunitate de

dominicani cumpără biserica, o restaurează şi

o împodobesc cu vitraliile care există până

astăzi. Dar vremurile erau tulburi în Franţa

secolului al XIX-lea pentru congregaţiile

catolice: în noiembrie 1880, la doar

cincisprezece ani de la cumpărarea locaşului,

dominicanii sunt expulzaţi din Franţa în urma

violentului decret anti-congregaţionist din

acel an. Dominicanii vând la repezeală unor

întreprinzători constructori, care schimbă

definitv destinul vechiului colegiu: biserica

este lăsată în paragină (cu gândul poate că aşa

se vor obţine autorizaţiile spre a fi demolată),

şi clădiri de locuinţe se construiesc strâns în

jurul ei. Totuşi, Providenţa pregătise altceva

pentru acest lăcaş de cult.

Pe de-o parte, Ministerul culturii francez

se sesizează, şi clasează capela monument

istoric, în decembrie 1881, ceea ce o salvează

de la pieire.

Pe de altă parte, românii căutau, în acelaşi

timp, un loc de rugăciune mai potrivit decât

capela improvizată din strada Racine, unde

prima parohie a fost fondată în anul 1853.

Într-adevăr, simpatia şi admiraţia

românilor pentru Franţa face ca Parisul să

19

devină prin anii 1830-1840 principalul oraş

universitar occidental unde tineretul Ţărilor

Române era trimis spre a se forma. Aceşti

tineri, care fondau prin 1845 o „Societate a

studenţilor români din Paris”, dimpreună cu o

bibliotecă şi o sală de întâlniri, sunt cei care

vor fi motorul Revoluţiei române de la 1848

(iar mai târziu creatorii României moderne).

În mijlocul acestor tineri entuziaşti soseşte la

Paris, pe la sfârşitul anului 1852 sau începutul

lui 1853, arhimandritul Iosafat Snagoveanul,

el însuşi membru al efemerului guvern

revoluţionar valah de la 1848. El înfiinţează o

capelă ortodoxă românească, care este

recunoscută oficial de guvernul francez în

noiembrie 1853. Improvizată într-un imobil

din 22 rue Racine, tot în Cartierul Latin,

Capela Română din Paris funcţionează aici

până în 1882, când clădirea primeşte aviz de

demolare, în urma planurilor de extindere a

laboratoarelor Facultăţii de Medicină.

Proiectul de cumpărare a « capelei

dominicanilor » din 9 bis, rue Jean de

Beauvais, primeşte susţinerea deplină a

guvernului regelui Carol I al României

(încoronat cu doar un an în urmă) şi a mai

tuturor familiilor boiereşti ale vremii. O

subscripţie publică este de asemeni deschisă.

Astfel, biserica din strada Jean de Beauvais

este cumpărată de guvernul Regatului

României în septembrie 1882, cu participarea

financiară şi morală a tuturor românilor, ca o

profeţie a ceea ce ea avea să devină: o punte

în schimbul spiritual între România şi Franţa.

Resfinţită în 1892 – de către episcopul

Inochentie Ploieşteanul – biserica a avut o

pleiadă de preoţi superiori de valoare,

profesori la facultăţile de teologie sau viitori

episcopi în România.

În 1948, când comunismul s-a instalat în

România postbelică, comunitatea decide să se

separe administrativ de Patriarhia Română,

înţelegând că Sfântul Sinod al Bisericii-mamă

nu mai are libertatea deplină a propriilor

decizii. Începe o perioadă dificilă de

rezistenţă creştină activă faţă de invazia

comunistă, cu susţinerea unor mari

personalităţi, ca Mircea Eliade, Emil Cioran

sau Eugen Ionescu, şi sub oblăduirea canonică

a Mitropolitului Visarion Puiu la început, iar

după retragerea şi moartea acestuia, sub

omoforul episcopului Teofil Ionescu (fost

superior al Bisericii în anii celui de-al Doilea

război mondial).

Administrată din 1948 şi până astăzi de

asociaţia cultuală de drept francez APCOR

(Association pour la pratique du culte

orthodoxe roumain à Paris), Biserica participă

şi astăzi din plin la viaţa spirituală şi culturală

a românilor din regiunea pariziană, sub

îndrumarea duhovnicească a preotului paroh

stavrofor Constantin Târziu, ajutat de preoţii

Iulian Nistea şi Dan Săvan.

În zilele de 24-25 noiembrie 2007,

comunitatea a sărbătorit aniversarea a 125 de

ani de la cumpărarea bisericii şi 115 ani de la

sfinţirea ei. Au luat parte la festivităţi

Excelenţa Sa domnul Teodor Baconschi,

ambasador al României la Paris, doamna

Magda Cîrneci, directoarea Centrului Cultural

Român din Paris, alţi membrii ai ambasadei şi

consulatului României în Franţa. Au slujit

mitropolitul Iosif (Pop), arhiepiscopul

Nathaniel (Popp), arhiepiscopul Adrian

(Hriţcu), episcopul Marc (Alric), dimpreună

cu un sobor de preoţi şi diaconi.

[acest mic istoric al Bisericii a fost scris

recent de Pr. Iulian Nistea, pentru situl web

al Bisericii – www.EgliseRoumaine.com ;

toate sugestiile concrete privind completarea

şi îmbunătăţirea lui sunt binevenite]

20

Lucian BLAGA (1895-1961) Philosophe, poète, écrivain roumain // Filozof, poet, dramaturg român

Cantique de Noël pour Dorli

Dans l‟humble poulailler, là-bas, il dort,

le nourrisson, qu‟ignore encore son Père.

Á son chevet, en pleurs, soupire sa Mère :

elle a donné la vie à Bethléem,

et il lui manque les couches en lin ;

tout lui fait défaut : l‟eau à prix d‟or,

bougies, le linge, les bas en laine,

voire même, une bonne marraine.

Joseph, laisse son auréole sur la patère,

sort dans le bourg, où les chiens naguère

aboyaient. Il fait noir dans la nuit,

les heures traînent, l‟étoile luit, mais…

la mère ne quitte pas son nouveau-né.

Soudain, un ange, compagnon du ciel,

arrive enfin, afin de leur servir d‟autel.

Dans la nuit il embrase, de plein gré, son doigt

et l‟ange de Dieu brûle,

tel une chandelle de soie.

Colindă pentru Dorli

Doarme colo în poiată

pruncuşor fără de tată.

Şi măicuţa mama lui

se tot plânge boului

c-a născut în Vifleim,

n-are scutece de in,

n-are apă, n-are faşă,

nici opaiţ, nici nănaşă.

Iosif cercul de pe cap

În cuier şi l-a lăsat

şi-a plecat unde-a plecat

ca să-l latre cânii-n sat.

Noaptea-i neagră, ceasu-i lung,

stă măicuţa lângă prunc.

Să le ţie de urât

înger-nalt s-a coborât.

Şi în noapte înadins

degetul şi l-a aprins.

Arde îngerul lui Dumnezeu

ca o lumânare de său.. Traducere

Liviu Popescu

Buletinul Bisericii Ortodoxe

Române din Paris, Sfinţii

Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail

9 bis, rue Jean de Beauvais

75005 PARIS

Nr. 24-25 – decembrie 2007

Redactori responsabili :

Prof. Dr. Titus Bărbulescu, Diacon

Jean Boboc

Tehnoredactare : Pr. Iulian Nistea

„Hristos se naşte, măriţi-L”.

An Nou fericit.

Ai Dvs. rugători şi doritori de tot binele,

Pr. Constantin Târziu, Pr. Iulian Nistea, Pr. Dan Savan Ierod. Iosif Vlad, Diacon Jean Boboc, Diacon Viorel Gala Nedelcu