SĂMÂNȚA BUNĂ

MARTIE

2011

1 MARTIE„Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!" Matei 5.5

Cei blânzi

Domnul şi Mântuitorul nostru a făcut o afirmaţie pe care nu toţi oamenii au luat-o în seamă, pentru motivul că El este atât de departe de gândirea noastră pământească precum este cerul de pământ. Noi gândim că cei blânzi vor moşteni cerul când vor muri, dar Mântuitorul vrea să ne convingă că cei blânzi moştenesc pământul chiar acum. Priviţi-i pe cei blânzi şi veţi descoperi că în realitate ei intră în posesia oricărui lucru demn de o valoare pe acest pământ. Dacă judecăm puţin, vom înţelege de ce oamenii blânzi moştenesc pământul. Ei sunt atenţi şi binevoitori faţă de interesele celor din jur şi nu se grăbesc să se laude cu marile lor realizări, în schimb se grăbesc să vă felicite pentru micile voastre succese. ,

Benito Mussolini şi Adolf Hitler nu au crezut că „cei blânzi vor moşteni pământul", şi ei au încercat să-l ocupe cu forţa. Nimeni nu a trăit o viaţă mai nefericită sau nu a murit o moarte mai vrednică de dispreţ ca aceşti dictatori. Exemplele pot continua.

Cineva afirma că „lumea aceasta aparţine celor blânzi şi celor blânzi le aparţine şi lumea cealaltă". Blândeţea poate fi învăţată numai în şcoala Mântuitorului. De aceea EL cheamă şi astăzi: „Veniţi la Mine toţi..."

2 MARTIE„Ci credem că... suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus."Faptele Apostolilor 15.11

Cesar Malan

Preotul elveţian, Cesar Malan (1787-1864), a dorit deja de tânăr să-i slujească lui Dumnezeu cu viaţa sa. El se îngrijea foarte mult de oameni săraci şi nefericiţi. Mult timp a gândit că prin faptele sale bune va putea obţine mântuirea veşnică. El îi îndemna şi pe ascultătorii săi la o umblare bună, pentru ca Dumnezeu să-i poată primi. Într-o zi, cineva i-a spus că nu aceasta este învăţătura adevărată, biblică: faptele bune nu pot anula păcatele, nu-i pot face buni pe oameni pentru cer. Aceste cuvinte l-au pus pe gânduri pe Malan. Citind Biblia a găsit versetul: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu" (Efeseni 2.8). Prin acest verset a primit claritate şi adânc mişcat a exclamat: „Sunt salvat, sunt salvat!"

Atunci, Malan a înţeles că numai harul lui Dumnezeu este acela care aduce mântuirea veşnică. Nimeni nu poate obţine mântuirea prin propriile sale străduinţe, deoarece „când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui". Malan a putut apoi spune şi altora vestea aceasta îmbucurătoare, mai ales celor care credeau în Dumnezeu, dar erau încă nesiguri, dacă sunt într-adevăr primiţi de Dumnezeu.

3 MARTIEDispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?" Romani 2.4

Bunătatea

O noapte adâncă se aşternuse peste unul din cartierele cu vile din New York. Un hoţ cunoştea foarte bine una din case. Când s-a aflat în faţa biroului încuiat, în care bănuia că sunt obiectele de valoare, au fost necesare doar câteva secunde pentru a-l deschide. Era o faptă mârşavă, pentru că hoţul era fiul casei. Pe un plic era scris cu litere mari cuvântul „Testament". Deschise cu mâini tremurânde plicul. Era deja de mult timp conştient de faptul că tatăl său îl dezmoştenise din cauza vieţii lui destrăbălate. Dar acum citea: „Doresc ca fiul meu E. să primească ceea ce-i revine de drept. Fraţii lui să-l primească, imediat ce se va întoarce din rătăcirile sale. Să ştie că l-am iubit până la ultima mea suflare."

Acum, întreaga lume se prăbuşi pentru E. Mişcat, căzu pe genunchi. Cine ştie ce ar fi făcut, dacă în această casă nu s-ar fi rugat mereu locatarii ei pentru el! Astfel găsi uşurare pentru conştiinţa sa împovărată înaintea lui Dumnezeu. Îşi recunoscu viaţa sa stricată înaintea Domnului Isus şi găsi pace prin sângele vărsat pe cruce.

4 MARTIE"...bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul..." Ieremia 9.23, 24

Facsimil

Paul avea o colecţie de timbre, de care era foarte mândru, într-o zi însă descoperi că pe unele dintre timbrele evaluate ca fiind foarte preţioase era scris ceva: „Facsimil". Nu ştia ce înseamnă acest cuvânt, dar l-a neliniştit oarecum. Când l-a întrebat pe unchiul său, acesta i-a spus că tocmai cele mai frumoase timbre erau nişte reproduceri şi de aceea nu aveau nicio valoare comercială.

Cât de mulţi oameni adună la fel ca Paul lucruri nefolositoare! Nu este tragic că observă acest lucru abia în momentul în care trebuie să le lase în urma lor? Dar care sunt adevăratele bogăţii? Apostolul Iacov spune în epistola sa despre cei care posedă adevăratele bogăţii că sunt bogaţi în credinţă (lacov 2.5).

A fi bogat înseamnă a-L cunoaşte pe Dumnezeu, Dumnezeul-Mântuitor, şi a-i sluji Lui cu credincioşie. A fi bogat înseamnă a-L cunoaşte pe Isus Hristos ca Mântuitorul şi conţinutul vieţii. Aceasta este o bogăţie care nu înşală niciodată, singura bogăţie care poate fi luată pe lumea cealaltă, pentru că ea deschide porţile cerului.

Trebuie să ştim ce posedăm. Să nu ne trezim că avem numai „reproduceri"! Încă mai este timp să primim din mâna lui Dumnezeu „bogăţia credinţei", pe care El o oferă în dar.

5 MARTIE„Şi nădejdea noastră pentru voi, este neclintită, pentru că ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mângâiere."2 Corinteni 1.7

Meditaţii despre suferinţă

Biblia declară că Dumnezeu are un scop al dragostei când permite încercarea şi ne asigură că planurile Lui vor fi împlinite. Cel atotputernic nu este un simplu spectator, care stă alături, fără a da un ajutor, în timp ce noi ne chinuim în suferinţă. El dă cu mână largă din puterea Sa. Mai mult decât atât, Dumnezeu este prea înţelept să greşească şi prea bun ca să fie nedrept.

Deseori avem puţină înţelegere pentru alţii, până când trecem şi noi prin necaz. Unii nu învaţă niciodată să intervină cu înţelegere autentică pentru cei care suferă, până când nu trec ei înşişi prin încercări fizice.

Dumnezeul Cel nemărginit în înţelepciune, în dragoste şi în putere are totdeauna un scop plin de har în toate necazurile noastre, lucrând ca toate să se întoarcă spre binele nostru.

Dumnezeu permite suferinţa, ca să ne corecteze şi ca să ne aducă mai aproape de El.

6 MARTIE„Și toţi ÎI vorbeau de bine, se mirau de cuvintele pline de har... Şi sa-u sculat, L-au scos afară din cetate... ca să-L arunce jos în prăpastie." Luca 4.22,29

Împotrivirea nazarinenilor

Hristos a venit la Nazaret unde fusese crescut. În sinagogă El a citit cuvintele Scripturii din Isaia 61. Toţi aveau ochii pironiţi asupra Lui, surprinşi să-L vadă pe Acela care îşi petrecuse copilăria în mijlocul lor luând locul unui rabin sau cărturar. Au fost şi mai surprinşi atunci când a spus: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-aţi auzit."

Când locuitorii oraşului Nazaret au auzif: că li s-ar putea acorda și naţiunilor o favoare, s-au umplut de mânie. L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui ca să-L arunce jos în prăpastie. Negreşit, aceasta a fost încă o încercare a lui satan de a-L distruge pe Isus, care avea să-l biruie pe duşman la cruce. Domnul însă a scăpat. Încă nu-i sosise timpul.

Acţiunea oamenilor din Nazaret prezintă un tablou fidel al împotrivirii întregului popor faţă de Isus. Cât de schimbători au fost aceşti oameni! Şi aşa este întreaga omenire. Deseori tace, când are ocazia să depună o mărturie în favoarea Mântuitorului. Tolerează nedreptatea, când ar trebui să lupte împotriva ei. Se împotriveşte, când ar trebui să privească cu admiraţie lucrarea lui Hristos.

7 MARTIE„învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!" Psalm 90.12

Ce este viaţa noastră?

Viaţa noastră este ca o lumânare, care arde necontenit. Chiar dacă niciunul dintre noi nu ştie câte zile mai are de trăit, ştim cu toţii că fiecare zi, care trece, ne aduce mai aproape de sfârşitul vieţii noastre. Din acest punct de vedere, numărarea zilelor noastre ne-ar putea face trişti.

Dar Moise, omul lui Dumnezeu, nu s-a referit la acest lucru, când a îndreptat această rugăciune către Dumnezeu. Dorinţa sa era ca Dumnezeu să aducă în faţa noastră vremelnicia vieţii noastre, nu pentru a regreta zilele care au trecut, ci pentru a primi o inimă înţeleaptă. Dar ce înseamnă acest lucru?

Conform sentinţei lui Dumnezeu, un om înţelept este acela care ascultă de Dumnezeu când este vorba despre ţinta vieţii sale şi care se gândeşte că există o veşnicie, în care va păşi după ce i se va sfârşi viaţa pe acest pământ, înţelept este acela care vine la timp la Dumnezeu şi apoi se lasă condus tot restul vieţii de Dumnezeu.

Să nu ne plângem că viaţa este atât de scurtă; mai degrabă să ne lăsăm învăţaţi de Dumnezeu ce înseamnă aceasta pentru noi şi să tragem consecinţele! Dumnezeu doreşte ca „niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă" (2 Petru 3.9). Cine vine şi primeşte mântuirea, crede în Mântuitorul Isus Hristos, acela foloseşte în mod util zilele vieţii sale, care sunt atât de preţioase şi de neînlocuit.

8 MARTIE„In vremea aceea, Isus a luat cuvântul şi a zis: «Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului...»" Matei 11.25

Rugăciunea laudei

Rugăciunea aceasta a Mântuitorului urmează după o aparentă nereuşită. Isus vorbise în Horazin, Betsaida şi Capernaum, dar acele localităţi refuzaseră mesajul Său. Tocmai în acelaşi timp, loan Botezătorul trimisese nişte soli să-L întrebe, dacă El era Cel ce trebuia să vină sau să aştepte pe altul.

În asemenea împrejurări ne-am putea aştepta de la oricine să fie cuprins de disperare. Dar aşa ceva nu se putea întâmpla cu Domnul Isus. El a adresat o rugăciune de laudă către Tatăl ceresc. Plinătatea duhului Său nu putea fi înăbuşită de împrejurări. Lauda Lui către Tatăl ceresc nu depindea de condiţiile şi împrejurările exterioare Persoanei Sale, ci ea se baza pe o stare lăuntrică. Părtăşia Sa cu Tatăl îl susţinea, iar împrejură^He trecătoare nu-L puteau clinti pe calea Sa.

Interesant de reţinut este faptul că această rugăciune de laudă a Mântuitorului este prima rugăciune pe care o avem scrisă. Prin cuvintele Domnului şi Mântuitorului nostru trebuie să înţelegem că El era de acord cu voia Tatălui, că îşi dădea consimţământul faţă de acele împrejurări. Cât de mult putem învăţa şi noi din această rugăciune a laudei! Să nu uităm niciodată lauda care i Se cuvine Domnului!

9 MARTIE„Toate zilele celui nenorocit sunt rele..." Proverbe 15.15„ ...este ca un nenorocit în pustiu şi nu vede venind fericirea..." Ieremia 17.6

Zbuciumul speranţei (1)

Era în zori. Primele raze de soare se strecurau printre gratii. Lumina nu aducea nicio fărâmă de speranţă. Temnicerii murmurau destul de tare cu privire la hotărârea ca prizonierii să fie spânzuraţi chiar în ziua aceea. Prizonierii erau ostaşi ai generalului Montrose. Nu mai rămânea decât să aştepte zgomotul „răguşit" al zăvoarelor de la uşa celulei. Nimeni nu mai

spera viaţa; toţi erau ca nişte nenorociţi în pustiu. Condamnaţii abandonaseră de mult orice aşteptare a eliberării promise de generalul lor şi nu mai vedeau venind fericirea.

Dar certitudinea sfârşitului, cuibărită în sufletele lor, a fost, într-o clipă, sfârtecată de vârful unei săgeţi, care s-a înfipt în pardoseala încăperii. „Nu mai încape nicio îndoială că vom muri chiar înainte de a fi spânzuraţi", zise unul dintre condamnaţi.1 „Probabil că pentru a evita orice posibilitate de evadare de sub escortă, au hotărât lichidarea noastră încă de aici", a completat un altul. Certitudinea morţii nu mai era o chestiune de viitor, ci una care a aşternut într-o clipă paloarea sfârşitului pe feţele condamnaţilor.

10 MARTIE„...ferice de cine-şi pune nădejdea pn Domnul, Dumnezeul său!" Psalm 146.5

Zbuciumul speranţei (2)

Dintr-o dată unul dintre condamnaţi s-a luminat la faţă şi, parcă, fără a auzi văicărelile celorlalţi, a izbucnit de bucurie: „A venit, este aici, suntem salvaţi!" Pe feţele schimonosite de spaimă se amesteca acum nedumerirea, ca reacţie la inexplicabila bucurie a colegului lor. „Nu pricepeţi că generalul este undeva pe aproape? Această săgeată nu este semnul morţii, ci săgeata prin care el ne dă de ştire că vom fi eliberaţi." Da, era adevărat, generalul venise, iar condamnaţii au fost izbăviţi chiar din mâinile călăilor.

Istoria se repetă în plan spiritual cu fiecare persoană. Vrăjmaşul sufletelor - diavolul - ţine după gratiile închisorii sale pe toţi care nu au fost încă eliberaţi de păcat. Vrea să-i condamne pe toţi la moarte, fără nicio milă. „soarele care răsare din înălţime" (Luca 1.78) îşi trimite razele Sale dătătoare de o speranţă care nu înşală peste zăbrelele închisorii păcatului, în care stau în neştire oamenii. Şi nu numai atât: Şl, ISUS HRISTOS, Marele Izbăvitor a coborât la uşa zăvorâtă şi vrea să elibereze pe fiecare întemniţat al păcatului. Însă nu o face prin forţa puterii Sale, ci apelează în dragoste la toţi care doresc eliberarea, spunându-le: „Dacă Fiul vă face liberi, veţi fi cu adevărat liberi."

11 MARTIE„Pliat i-a zis: «Ce este adevărul?»" loan 18.38

Să căutăm adevărul

Eseistul francez, Michel de Montaigne (1533-1592) afirma: „Adevărul este un lucru atât de important, că nu trebuie dispreţuită niciuna din căile care m-ar conduce la el... Existăm doar să căutăm adevărul şi când l-am aflat, să-l trăim şi să-l mărturisim."

Câtă dreptate a avut eseistul cu această afirmaţie! Tocmai aceasta este nevoia poporului nostru. Suntem înconjuraţi de un creştinism fără Hristos. Există religie, dar lipseşte viaţa. Există forme religioase, dar nu este putere. Sunt mulţi creştini, însă aşa de puţini care măr-turisesc. Există aşa de multe concepţii spongioase, însă aşa de puţini bărbaţi care să stea pe stânca adevărului. Da, aceasta este situaţia reală. Ceea ce produce confuzie în zilele noastre este faptul că răul este ambalat în fasoane creştineşti. Trăim împlinirea cuvintelor profetice: „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor" (2 Timotei 4.3).'

De aceea nu uita că numai acela este creştin adevărat care L-a primit pe Mântuitorul ca viaţă, ca adevăr. Recunoaşte-L pe Isus ca Domn şi vei şti ce este adevărul, ce este adevărata viaţă creştină.

12 MARTIEAvând doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea." 2 Timotei 3.5

Forma de evlavie

Mulţi oameni au o mărturisire religioasă frumoasă, dar aceasta este numai aparenţă:- ei varsă lacrimi ca Esau (Evrei 12.17);- ei pretind că slujesc lui Dumnezeu ca Saul (1 Samuel 13.12);- ei postesc şi fac răul ca Ahab (1 împăraţi 21.27) - ei ascultă cu plăcere Cuvântul lui Dumnezeu ca împăratul Irod, care l-a decapitat pe Ioan Botezătorul (Marcu 6.20);- ei spun lui Hristos: „învăţătorule, vreau să te urmez oriunde vei merge" (Matei 8.19);- ei pot rosti adevăruri minunate, la fel ca şi Caiafa (loan 11.50).Astfel de oameni au doar o formă de evlavie, dar nu au putere. În lămpile lor nu este ulei (Matei 25.3); le merge numele că trăiesc, dar sunt morţi (Apocalipsa 3.1).

Într-o zi, Domnul le va spune: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine!" Cât de periculoasă este o astfel de autoînşelare!

13 MARTIE„Tocmai de aceea căutau şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu." Ioan 5.18

Împotrivirea iudeilor

Găsim aici o demascare clară a răutăţii din inima omului. Mântuitorul săvârşise o vindecare, iar iudeii, în loc să se bucure, erau furioşi. Iudeii s-au împotrivit cu îndârjire şi au căutat şi mai mult să-L omoare pe Isus, nu numai fiindcă dezlegase sabatul, ci şi pentru că pretinsese că este egal cu Dumnezeu. Ei nu-şi dădeau seama că Dumnezeu nu intenţionase ca sabatul să impună o povară asupra omului. Dacă cineva putea fi vindecat în ziua de sabat, Dumnezeu nu putea îngădui ca acea persoană să mai sufere nicio singură zi în plus.

Când Domnul L-a numit pe Dumnezeu Tatăl Său, ei şi-au dat seama că Isus Se considera egal cu Dumnezeu. Pentru ei aceasta era o blasfemie cumplită, dar în fapt era o mare realitate. Ca răspuns la indignarea lor, Isus a arătat tot adevărul cu privire la unitatea Sa cu Tatăl şi la lucrarea pe care El o săvârşea. Fiul, expresia iubirii Tatălui, făcea orice lucrare într-o ascultare desăvârşită de porunca Tatălui. Tatăl şi Fiul, cu toate că sunt două Persoane distincte, nu sunt două Persoane independente. Acesta este un mare adevăr al Scripturii.

14 MARTIEEl S-a sculat, a certat vântul şi a zis mării: «Taci! Fără gură!» Vântul a stat şi s-a făcut o linişte mare." Marcu 4.39

Îndemn şi promisiune'

Numai printr-o încredere neclintită în Domnul Isus este posibil ca inimile noastre să nu, se tulbure. O asemenea încredere nu va da voie valurilor furtunii noastre lăuntrice să se agite. Mântuitorul porunceşte furtunii când începe să mugească pe marea vieţii noastre sufleteşti: „Taci! Fără gură!" El porunceşte norilor negri cace au şi început să se adune pe cerul sufletului nostru: Opriţi-vă! Staţi pe loc! Risipiţi-vă,

Când vedem că se apropie primejdia, să alergăm prin rugăciune la Domnul Isus care ne va da tocmai cuvântul cel mai potrivit pentru împrejurarea grea, oricare ar fi ea, şi ne va spune: „Nu te teme, crede numai!" sau: „Cel neprihănit nu se teme de veşti rele"; „Nu vă îngrijoraţi de nimic"; „Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus" (Marcu 5.36; Psalm 112.7; Filipeni 4.6, 7). Sau: „Pentru că zici: Domnul este locul meu de adăpost şi faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare, de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău" (Psalm 91.9-10).

Să ne bizuim pe astfel de promisiuni sfinte!

15 MARTIE„ ...caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin înştiinţări." 2 Petru 3.1

Neascultarea de înştiinţări

În dimineaţa zilei de 15 martie a anului 44 înainte de Hristos, Cezar trebuia să meargă la Senat. Calpurnia, soţia sa, a alergat în camera lui şi a stăruit să nu meargă, fiindcă toată noaptea a văzut în vis omorârea lui. Ea era foarte înspăimântată şi plângea. Dar Cezar a râs de ea. El, dictatorul Romei, comandantul şef al armatelor, el să se sperie de un vis? Pe drum cineva s-a apropiat şi i-a dat un bilet. Dar nu a crezut că este important şi nu s-a uitat ce scrie pe el. Biletul conţinea atenţionarea Ta ceea ce va urma. în timp ce urca treptele, un senator s-a apropiat de el şi l-a întrebat ceva. Când Cezar s-a întors spre senator să-i răspundă, acesta a scos pumnalul dintre faldurile togei şi l-a împlântat în Cezar. Ceilalţi au alergat şi ei cu pumnalele şi l-au doborât la pământ.

Şi în plan spiritual, oamenii primesc înştiinţări. Dumnezeu înştiinţează pe oameni, în mod deosebit, prin Cuvântul Său, Biblia, despre pericolul pierzării veşnice. Câţi iau seama? Ce prăbuşire va fi pentru sufletul care s-a încăpăţânat să asculte chemarea Mântuitorului! Din cauza necredinţei, acel suflet se va scufunda sub valurile judecăţii, cu toate că a avut, probabil, o formă de religie construită pe nisipul gândirii proprii. Dumnezeu vrea realitatea credinţei. Să ne lăsăm atenţionaţi!

16 MARTIE„Vameşul... se bătea în piept şi zicea: «Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!»" Luca 18.13

S.O.S

În urmă cu peste 100 de ani s-a stabilit un semnal de alarmă pe mare, valabil pentru toate vapoarele. Deoarece englezi dominau mările, a fost desigur o prescurtare englezească: S.O.S. - Save Our Souls! - Salvaţi sufletele noastre!

„Salvaţi sufletele noastre!" Nu ar trebui să strigăm aceste cuvinte, noi, toţi oamenii, având în vedere faptul că ne-am îndepărtat de Dumnezeu, izvorul vieţii, şi ne găsim pe cursul unei coliziuni cu dreptatea Sa? Ce va rezulta din această ciocnire? Întreaga lume se

aseamănă unui vapor care se scufundă. Cine nu observă semnele timpului, închide ochii. Dar această metodă, numită politica struţului, nu ajută. Prin aceasta se caracterizează lipsa responsabilităţii. Ar fi mai bine să privim lucrurile; în faţă şi să trimitem acest semnal S.O.S., pentru ca Singurul care ne poate ajuta, să ne audă. Versiunea biblică a acestui semnal este: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!" Cine strigă aceste cuvinte din toată inima, va fi auzit şi va fi scăpat.

17 MARTIE„Tot aşa, Sodorna şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor... ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc." Iuda 7

Întoarcerea moşierului (1)

Într-o noapte cu lună, moşierul J. se întorcea acasă de la una din vizitele sale făcute la unul din birturi. Drumul său ducea peste o păşune înconjurată cu un gard, a cărui poartă mică trebuia să o deschidă călăreţul. Domnul J. întinse mecanic mâna spre mânerul porţii şi simţi în mâna sa o bucată de hârtie. În timp ce călărea mai departe, citi în lumina lunii titlul foii: „Foc veşnic, viaţă veşnică!" De spaimă, bărbatul era să cadă de pe cal. Ca printr-un cuvânt magic a fost dintr-o dată treaz, şi întreaga vină a vieţii sale păcătoase a stat deodată în litere de foc înaintea sa. Nu merita focul veşnic? După ce a dus calul în grajd, a aprins o lampă şi s-a aşezat să citească acea foaie. Acea foaie descria nebunia omului care nu întreabă de Dumnezeu şi acţionează conform principiului: Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri. Apoi era descrisă şi viaţa celor care, recunoscând vina lor, s-au refugiat la dra-gostea lui Dumnezeu, descoperită în Domnul Isus; aceştia au trecut de la moarte la viaţă. Aceste cuvinte s-au imprimat adânc în inima acestui bărbat şi el şi-a plecat genunchii acolo în grajd şi a cerut îndurare de la Dumnezeu, în acea noapte s-a pocăit, iar în cer a fost bucurie pentru fiul pierdut care s-a întors acasă.

18 MARTIE„Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta." Faptele Apostolilor 16.31

Întoarcerea moşierului (2) .

Când s-a ridicat de pe genunchi, moşierul J. era un alt om. Când doamna J. l-a auzit pe soţul ei păşind cu pas sigur în cameră, a fost foarte uimită, dar când el a întrebat-o: „Soţie, avem o Biblie în casă?", uimirea ei a fost fără margini. „O Biblie?" întrebă ea. „Este mult timp de când n-am mai deschis-o. Dar cred că este pe raftul cu cărţi." - „Atunci ridică-te din pat şi trezeşte copiii", porunci domnul J., „trebuie să citim în noaptea aceasta Biblia, pentru că suntem în pericol de a ne îndrepta spre pierzare." Familia s-a strâns uimită şi îngrozită totodată. Cu siguranţă, se petrecuse ceva grav.

O astfel de strângere, ca în acea noapte, n-a mai existat înainte şi după aceea în casa moşierului: el în capul mesei cu Biblia deschisă înaintea sa, iar soţia şi copiii în jurul lui. El a citit toate versetele din Biblie la care făcea referire acea bucată de hârtie şi apoi a istorisit cu lacrimi în ochi despre întâlnirea sa cu Mântuitorul în liniştea grajdului. Apoi toţi au îngenuncheat şi domnul J. a exprimat în cuvinte simple, dar mişcătoare mulţumirea sa faţă de Domnul. La sfârşit a cerut binecuvântarea Sa peste întreaga familie. Dumnezeu a ascultat rugăciunea. Casa a devenit un punct central al vestirii Evangheliei.

19 MARTIE„Domnul a zis lui Noe: «Intră în corabie, tu şi toată casa ta» ...Apoi Domnul a închis uşa după el." Geneza 7.1,16

Siguranţă deplină

Corabia era un adăpost pentru oricine fusese poftit de Dumnezeu înăuntru. Dumnezeu păzea uşa şi, fără Ei, nimeni nu putea intra sau ieşi. Corabia avea o uşă şi o fereastră. Cu mana Sa atotputernică, Dumnezeu ţinea ușa închisă, lăsând lui Noe fereastra prin care putea privi în sus, de unde coborâse judecata. Familia salvată nu putea privi decât în sus, căci acolo se afla fereastra. Noe şi ai lui nu puteau vedea apele judecăţii, nici moartea, nici pustiirea pricinuită de acele ape. Ei puteau vedea - prin credinţă - doar un cer fără nori, veşnica locuinţă a Celui care osândise lumea şi îi scăpase pe ei. Mântuirea lui Dumnezeu, simbolizată prin „lemnul de gofer" era între Noe şi potop.

Nimic nu lămureşte mai bine desăvârşita siguranţă a celui care crede în Hristos decât cuvintele: „Domnul a închis uşa după el." Cine ar putea deschide uşa, când Dumnezeu a închis-o? Familia lui Noe era într-o siguranţă desăvârşită, cum numai Dumnezeu poate să o dea. Nicio putere îngerească, omenească sau diavolească n-ar fi fost în, stare să deschidă uşa de la corabie, ca să năvălească apele înăuntru. Tot aşa în Hristos, credinciosul are o siguranţă deplină.

20 MARTIE„Nişte locuitori din Ierusalim ziceau: «Nu este El acela, pe care caută ei să-L omoare? Şi totuşi, iată că vorbeşte pe faţă...»"Ioan 7.25-26

Mirarea poporului

Văzând că Isus vorbea pe faţă cu toată dorinţa căpeteniilor de a-L omorî, iudeii s-au mirat, zicând: „Nu cumva, în adevăr, cei mari vor fi cunoscut că El este Hristosul?" Poporutprivea la cei mari, la conducătorii lui spirituali pentru a-L prirfiîsaua-t respinge pe Isus. Acei bărbaţi aveau o mare răspundere, deoarece îşi asumaseră locul de conducători şi îndepărtau de la Hristos pe cei pare îl ascultau. Totuşi, cu toate acestea, poporul era răs-punzător, căci Isus făcea înaintea tuturor ceea ce trebuia, în fapte şi în cuvinte, pentru ca ei să creadă în El.

Cu toate că pretutindeni era cunoscut că viaţa Mântuitorului era în pericol, faptul atesta L-a făcut să nu dea cu nimic înapoi de la lucrarea Sa. Dimpotrivă, Isus a vorbit în continuare deschis. Conducătorii iudei văzând lipsa Lui de frică, n-au avut curaj să intervină împotriva Lui. Din cauza aceasta, mulţi oameni' se-întrebau dacă nu cumva marele sfat ştia că El este Mesia. Mântuitorul nu S-a temut de mânia oamenilor şi nici nu a căutat bunăvoinţa mulţimii. A ştiut foarte bine care avea să fie urmarea lucrării Sale, pentru că El a lucrat împreună cu Dumnezeu şi pentru Dumnezeu într-o deplină înţelegere a gândurilor Lui.

21 MARTIE„lată dar ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii, în deşertăciunea gândurilor lor." Efeseni 4.17

„Dialog" familial

- Ştii foarte bine că nu-mi place lucrul acesta! Ştii că îmi place să-mi fac singur bagajul.

- Da, zice ea, ştiu bine, dar aceasta e o nebunie din partea ta. Ar trebui să te bucuri că te ajut. S-ar cuveni mai degrabă să aud o mulţumire din partea ta.

- O mulţumire, când ştii bine că nu-mi place să se amestece cineva în lucrurile mele! zice el.

- Cineva? zice ea, şi lacrimile se ivesc.- Ah, această sclifoseală! Nu poţi să-mi faci puţin pe plac şi să mă laşi să-mi fac

bagajul?- Tocmai asta vreau s-o fac, zice ea.- Se vede, zice el amărât.Iată un aşa-zis dialog familial, destul de frecvent în multe case! Cei doi sunt unul

contra altuia. Negreşit, ea îi vrea binele. După părerea ei, este un serviciu pe care vrea să i-i facă. După părerea lui, este un amestec în lucruri care nu o privesc. S-ar cuveni ca ea să-l lase în pace să-şi facă singur bagajul. Dar atât de departe ea nu poate să meargă, adică să se lase de plăcerea de a-l ajuta. Fiecare rămâne la dorinţa şi la voinţa sa. Cei doi sunt, astfel, unul contra altuia. Ce trist!

22 MARTIE„«Doamne», i-a răspuns Simon Petru, «la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.»" Ioan 6.68

Falsa religie

Toţi oamenii sunt confruntaţi cu obligaţia unei alegeri. Dacă vor respinge învăţăturile lui Dumnezeu, la ce vor adera? Dacă îi vor refuza principiile, încotro se vor îndrepta? Dacă vor nega autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu, ce fel de autoritate vor recunoaşte?

Greşeala omului este că se îndreaptă cu veneraţie spre o creatură a lui Dumnezeu şi nu spre Creator. De-a lungul istoriei umane, satan şi-a promovat cauza prin intermediul religiei, deoarece omenirea este religioasă, simţind nevoia imperioasă a închinării. Această necesitate este la fel de valabilă astăzi, precum a fost şi în vremurile păgânismului preistoric.

Fariseii, deşi puneau atâta preţ pe religiozitate, erau mai periculoşi pentru Hristos decât cei ce păcătuiau pe faţă, deoarece religiozitatea îi înlănţuia ca pe nişte sclavi. Fariseii se credeau că sunt perfecţi înaintea lui Dumnezeu şi, deci, nu aveau nevoie de pocăinţă.

Generaţia noastră, care oscilează între scepticism şi credulitate, între materialism şi religiozitate, este o pradă uşoară pentru satan. Unica salvare este să-L urmăm pe Mântuitorul. Numai la El găsim cuvintele vieţii veşnice.

23 MARTIE„Darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru." Romani 6.23

Mântuire ni s-a dat, Fără nicio plată, Prin Isus crucificat, Fără nicio plată. "Căci Hristos ne-a mântuit,

De păcat ne-a izbăvit, Cât de mult El ne-a iubit, Fără nicio plată.

Curge un bogat izvor, Fără nicio plată, Veşnic şi mântuitor, Fără nicio plată. Orice suflet care vrea Însetat din El să bea, Mântuirea va afla, Fără nicio plată.

De Isus tu eşti iubit, Fără nicio plată; Nu vrei să fii mântuit, Fără nicio plată? Inima, Lui să-i predai, Est tot ce poţi să-i dai, Să ajungi la El în rai, Fără nicio plată.

24 MARTIE„Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi." Ioan 10.11

Povaţa păstorului

Nişte excursionişti, rătăcindu-se în munţi, au ajuns la un loc prăpăstios. Unii din ei au fost de părere să apuce pe o potecă îngustă, alţii se îndoiau de acest lucru, dar au început şi ei să coboare pe potecă cu ceilalţi. Aşa au ajuns destul de departe, când deodată au zărit un păstor urcând grăbit spre ei pe un drum greu. Păstorul s-a oprit în faţa lor şi le-a spus să nu meargă mai departe, fiindcă poteca ducea spre prăpastie. Dacă doreau, el era dispus să le arate drumul cel bun. Excursioniştii au cerut păstorului să le dea o dovadă că are intenţii bune faţă de ei. Atunci păstorul le-a arătat mâinile şi picioarele zgâriate de mărăcinii de pe calea cea grea, pe care a venit să le iasă în întâmpinare pentru a nu intra în prăpastie. Câţiva excursionişti nu s-au lăsat avertizaţi de spusele păstorului şi au pierit în prăpastie. Cei care au ascultat sfaturile păstorului au ajuns la drumul cel bun.

Aşa stau lucrurile şi cu privire la sufletele noastre. Păstorul cel Bun - ISUS HRISTOS - Şi-a dat viaţa, ca noi să fim ocrotiţi de prăpastia pierzării veşnice şi să mergem pe calea vieţii veşnice. Mâinile, picioarele şi coasta Sa au fost străpunse pe cruce, lată dovada sigură că El este Păstorul care ne poate duce pe calea cea bună!

25 MARTIE...Arătarea dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui." Romani 2.5-6

După faptă, şi răsplată

Adevărul exprimat în versetul de astăzi îl găsim de mai multe ori în Biblie, Iacov l-a înşelat în tinereţe pe tatăl său; la bătrâneţe a fost şi el înşelat amarnic de fiii săi. Tiranul Adoni-Bezec a tăiat degetele mari de la mâini şi picioare la 70 de oameni. Pe omul acesta, Dumnezeu l-a dat în mâinile oamenilor lui Iuda care i-au tăiat degetele mari de la mâini şi de la picioare. Fiind nevoit să recunoască dreptatea cârmuirii divine, acest împărat păgân a spus: „Dumnezeu îmi răsplăteşte şi mie cum am făcut" (Judecători 1.7).

Păcatele nu dispar de îndată ce au fost înfăptuite. Nu, ele rămân, iar mai târziu îşi vor da roadele. Conştiinţa noastră ne va aduce aminte de zilele în care, după ce am semănat păcatul, a urmat un seceriş de nelinişte şi de suferinţă. Înaintea lui Dumnezeu vor fi date la iveală toate lucrurile ascunse. Cel care nu L-a primit pe Isus Hristos ca Mântuitor va fi judecat după faptele lui. De aceea recunoaşteţi-vă şi mărturisiţi-vă vinovăţia în faţa lui Dumnezeu! Recunoaşteţi înaintea Lui că, într-adevăr, meritaţi să seceraţi ceea ce aţi se-mănat! Alergaţi la bunătatea Mântuitorului! Numai aşa veţi scăpa de judecata care vă aşteaptă.

26 MARTIE„A murit şi bogatul, şi l-au îngropat. Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sânul lui." Luca 16.22, 23

A murit

Un evanghelist lucra în mijlocul unor oameni foarte duri şi atei. Un bărbat îi strigă vorbitorului pe un ton aspru: „Când murim suntem morţi ca un câine. Suntem îngropaţi, şi totul s-a sfârşit cu noi. Mama mea a citit mereu Biblia şi a plâns, pentru că eu nu vream să cred acea carte." Predicatorul îl întrebă: „Mai trăieşte mama dumneavoastră?" - „Nu", spuse bărbatul, „a murit de câtva timp." - „Oh", continuă predicatorul, imitând tonul şi manierele acelui bărbat, „a murit deci ca un câine, a fost îngropată şi s-a sfârşit acum cu ea." - Omul se făcu roşu şi reacţionă plin de mânie: „Ce, îndrăzniţi să spuneţi că mama mea a murit ca un câine?" - „Desigur, nu", a fost răspunsul, „aceasta aţi spus-o dumneavoastră. După convingerea mea, ea a murit ca şi copil al lui Dumnezeu şi este acum în cer la Dumnezeu. Dar a reieşit clar că dumneavoastră nu credeţi în ceea ce tocmai aţi afirmat!"

Bărbatul a fost adus la tăcere cu o propoziţie. Pentru om nu se sfârşeşte totul după moarte. În sufletul său este conştient de acest lucru, chiar dacă nu recunoaşte.

27 MARTIE„Unii din ei voiau să-L prindă; dar nimeni n-a pus mâna pe El. Aprozii au răspuns: «Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul acesta.»" Ioan 7.44, 46

Continuarea împotrivirii

Eforturile de a-L aresta pe Isus continuau, dar nimeni nu a reuşit să-L prindă. Vremea Domnului nu sosise şi astfel oamenii nu puteau să-i facă niciun rău. Fariseii şi preoţii cei mai de seamă şi-au trimis slujitorii să-L prindă pe Isus. Dar slujitorii nu L-au prins. Preoţii şi fariseii au întrebat de ce nu L-au adus pe Isus. Acei oameni păcătoşi, auzindu-L pe Isus vorbind, au fost obligaţi să-L vorbească de bine: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul acesta."

Negreşit, acei aprozi ascultaseră mulţi oameni de-a lungul anilor, dar niciodată nu mai auziseră pe cineva vorbind cu atâta autoritate, har şi înţelepciune. În efortul de a-i înfricoşa pe aprozi, fariseii i-au acuzat că au fost amăgiţi de Isus şi le-au amintit că niciunul din dregătorii poporului nu credea în Hristos. Ce groaznic argument a fost acesta! Era spre ruşinea lor că niciunul din fruntaşii naţiunii nu L-au recunoscut pe Mesia venit la ei. De şapte ori se aminteşte în Evanghelia după Ioan că iudeii s-au împotrivit Domnului şi căutau să-L omoare. Duhul lui Dumnezeu indică prin aceste fapte spre neobosita lor stăruinţă de a se scăpa de Isus. Dar timpul Domnului Isus nu sosise încă. Abia atunci când i-a venit timpul, planurile lor şi-au atins ţinta.

28 MARTIE„ ...nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel şi apoi piere." Iacov 4.13-14

Nu mâine, ci astăzi! Evanghelistul D.L.Moody (1837-1899) predica în seara acelei nopţi în care oraşul

Chicago a fost pustiit printr-un incendiu nimicitor. Vorbise unui număr de aproximativ 2500 de oameni despre tema „Ce faci cu ISUS?" La sfârşitul acelei predici, a spus: „Ia aceste cu-vinte cu tine acasă şi meditează asupra lor, iar duminica viitoare vino iarăşi şi spune-mi ce vrei să faci cu Isus!"

La scurt timp după terminarea acelei predici, s-a dat alarma de incendiu. Nu a durat mult timp şi tot oraşul a fost în flăcări. Spre miezul nopţii a ars şi sala în care a vorbit Moody. Mii de oameni au murit în acel incendiu, printre ei aflându-se şi mulţi care au fost în sala unde a vorbit evanghelistul. Ei n-au mai avut ocazia să se gândească la întrebarea „Ce faci cu Isus?" Din ziua aceea, marele predicator nu a mai vorbit ca omul să mediteze o săptămână, ci accentua adevărul că ASTĂZI este ziua mântuirii. Acel adevăr dorim să-l subliniem şi pentru cititorii noştri: Nu amânaţi pe mâine salvarea prin Isus! Mâine poate fi prea târziu!

29 MARTIE„La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul." Geneza 1.1

Niciun plan fără un planificator

Trecând prin fabrica constructoare de maşini, vizitatorii ajung la ultimul compartiment: secţia de montare. Aici pot vedea cum din multe repere ia naştere un utilaj. înainte vizitaseră compartimentul de proiectare şi de fabricaţie. Inginerul care i-a condus prin secţii le-a explicat etapele necesare pentru ca un utilaj să fie în stare de funcţionare. După proiectul proiectanţilor se realizează desenele şi listele de bucăţi. Piesele componente se fabrică şi apoi ajung la montaj. Cel mai mic şurub, cea mai mică apărătoare, fiecare reper îndeplineşte o anumită funcţie. Când vizitatorii rămân impresionaţi de utilajul montat, inginerul spune: „Cu siguranţă, v-aţi făcut o idee câtă muncă de gândire, de organizare, câtă informaţie este necesară până se realizează un astfel de utilaj. în acest proces nu poate fi lăsat nimic la voia întâmplării. - Eu însumi consider că universul, care este mult mai complex, nu a putut să apară la întâmplare. De aceea nici nu cred în teoria evoluţiei. Ceea ce are valabilitate aici la noi în uzină, nu poate fi altfel nici în univers. Pentru ca un sistem să fie funcţionabil, este nevoie de un planificator, de un proiectant. De aceea cred ceea ce spune Biblia. Ea ne

descoperă că Dumnezeu este acest planificator. El a creat totul şi pe El trebuie să-L onorăm ca şi Creatorul."

30 MARTIE„Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător." Evrei 4.12

Biblia

Biblia este o carte batjocorită şi dispreţuită de oamenii necredincioşi Unul din aceşti batjocoritori spunea: „Un mare număr de cărţi ale Bibliei nu au un expeditor. Cum puteţi a-vea încredere în această carte, a cărei origine este atât de necunoscută şi pe deasupra obiectul multor critici?" Creştinul l-a întrebat: „Cine a descoperit tabla înmulţirii?" - „Nu ştiu!" a răspuns batjocoritorul. Ce om credul sunteţi! exclamă creştinul. „Utilizaţi tabla înmulţirii şi nu ştiţi cine este autorul ei." " în viaţă folosim multe lucruri, pentru că ele s-au dovedit mereu în utilizarea lor. Tot aşa, Cuvântul lui Dumnezeu se dovedeşte în viaţa fiecărui om, care îl foloseşte în credinţă sinceră, adică ia în serios cuvintele Bibliei ca pentru sine.

Apostolul Pavel, care a luptat fanatic împotriva creştinismului, a fost lovit de un singur cuvânt al lui Isus Hristos. Dintr-un prigonitor a devenit cel mai mare vestitor al credinţei creştine. Nenumăraţi oameni au aflat acţiunea Cuvântului lui Dumnezeu asupra conştiinţelor şi s-au întors la Dumnezeu. - Încă mai este timp de har, în care vestea bună despre Hristos este vestită, încă mai este ocazia de a-L primi pe El şi Cuvântul Său.

31 MARTIEEu îţi şterg fărădelegile ca un nor..." Isaia 44.22

Sunt şterse şi păcatele dumneavoastră?

Aţi văzut vreodată cum sunt împrăştiaţi de vânt norii întunecoşi ai unei furtuni şi apare din nou cerul albastru şi soarele? Doriţi să se petreacă aşa ceva şi in viaţa du|hneavoastră? Dumnezeu spune că se poate petrece. „Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă." Dacă cugetăm la aceste cuvinte, trebuie să recunoaştem că păcatul a adus întuneric în viaţa noastră. Biblia spune: „Plata păcatului este moartea." Din cauza păcatelor noastre merităm pierzarea veşnică; dar Dumnezeu ne oferă ştergerea acestui păcat şi ne dă „darul de har al lui Dumnezeu": viaţa veşnică (Romani 6.23).

Cum poate face acest lucru Dumnezeu? El L-a dat pe Fiul Său la cruce pentru vina noastră: „Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi" (Romani 5.8). Hristos Şi-a dat sângele; numai acesta poate şterge toate păcatele noastre: „sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat" (1 loan 1.7). »

Nu doriţi ca Dumnezeu să şteargă prin puterea sângelui lui Isus şi păcatele dumneavoastră, încât să puteţi petrece o veşnicie fără nori la El? Dumnezeu va face acest lu-cru, dacă veţi recunoaşte în faţa Lui păcatele dumneavoastră! „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire" (1 Ioan 1.9).