Baltagul Mihail Sadoveanu

- romanul interbelic, realist, mitic -

1. Context: Romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu, publicat în 1930 este “probabil singurul roman obiectiv”1 al scriitorului și aduce o formulă romanescă inedită în peisajul epicii interbelice: polimorfismul structurii, adica “amestecul de roman realist și narațiune arhetipală grefată pe un scenariu polițist.”2

2. Specie: Romanul este o creație epică în proză, de mari dimensiuni, cu acțiune complexă, desfășurată pe mai multe planuri, în timp și spațiu precizate, antrenând un număr mare de personaje puternic individualizate. Prin multitudinea aspectelor înfățișate, romanul oferă o imagine amplă asupra vieții.

3. Tema: Romanul Baltagul prezintă monografia satului de munte, lumea arhaică a păstorilor, având în prim-plan căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Însoțită de Gheorghiță, Vitoria reconstituie drumul parcurs de bărbatul său pentru elucidarea adevărului și săvârșirea dreptății.

Roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoveniene se regăsesc aici: viața pastorală, natura, miturile, iubirea, arta povestirii, înțelepciunea.

4. Tipul de roman: Arhitectura complexă conferită de polimorfismul structurii și de țesătura de teme și motive a ocazionat, de-a lungul vremii, diferite interpretări ale romanului, unele chiar contradictorii:

roman antropologic și politist ( G. Calinescu) roman mitic-baladesc și realism etnografic ( Perpessicius) reconstituire a Mioritei ( E. Lovinescu) roman demitizant (Ion Negoitescu) roman realist-obiectiv ( Nicolae Manolescu) roman inițiatic roman de dragoste o anti-Miorița ( Al. Paleologu)

Relația romanului cu balada populară Miorița, sugerată chiar de scriitor prin motto-ul (“Stăpâne, stăpâne,/ Mai chiamă ş-un câne...”), constituie un aspect controversat în receptarea critică. Contestarea rolului genetic al mitului mioritic merge până la teza susținută de Al. Paleologu că subiectul romanului se suprapune cu un alt mit, universal, mitul lui Isis si Osiris.

5. Compoziție: Romanul este structurat pe două coordonate fundamentale :

1 Nicolae Manolescu, Sadoveanu sau utopia cărții, editura Minerva, București,19932 Carmen Mușat, Romanul românesc interbelic, editura Humanitas, București, 1998

aspectul realist (reconstituirea monografică a lumii pastorale și căutarea adevărului )

aspectul mitic (sensul ritual al gesturilor personajului principal).

Orizontul mitic include modul de înțelegere a lumii de către personaje, tradițiile pastorale, dar și comuniunea om-natură și mitul marii treceri. Nechifor, personaj episodic, prezentat indirect, aparține planului mitic. Căutându-l, Vitoria parcurge simultan două lumi: spatiul real, concret și o lume “de semne și minuni”, al căror sens ea știe să-l descifreze.

Căutarea constituie axul romanului și se asociază cu motivul labirintului. Parcurgerea drumului are diferite semnificații. Vitoria reconstituie evenimentele care au condus la moartea bărbatului ei, ceea ce se transpune într-o dublă aventură: a cunoașterii lumii și a cunoasterii de sine.

Este un bildungsroman - pentru Gheorghiță, călătoria are rol educativ, de inițiere a tânărului.

6. Titlul - “Parcurgerea labirintului este o încercare esențială pentru orice erou, […] fiind chiar proba de renaștere și regenerare morală.”3

Motivul labirintului se concretizează la nivelul acțiunii (căutarea și diferitele popasuri), dar este semnificativ și la nivelul titlului. Baltagul (toporul cu două tăișuri) este un obiect simbolic, ambivalent: armă a crimei și instrumentul justițiar, reparator.

De remarcat că în roman același baltag (al lui Lipan) îndeplinește cele două funcții. Criticul Marin Mincu asociază baltagul cu labrys-ul, securea dublă cu care a fost doborât minotaurul, monstrul mitic. Chiar numele protagoniștilor ar avea semnificații simbolice, desemnând victoria dreptății.

7. Perspectiva narativă : Naratiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul omniprezent și omniscient reconstituie în mod obiectiv, prin tehnica detaliului și observației, lumea satului de munteni și acțiunile Vitoriei. Deși naratorul omniscient este unic, la parastasul soțului, Vitoria preia rolul naratorului. Inteligentă și calculată, ca “un Hamlet feminin”, ea reconstituie crima pe baza propriilor deducții și o povestește veridic celor prezenți, ceea ce îi determină pe criminali să-și recunoască vina în fața satului și a autorităților.

8. Moduri de expunere: Secvențele narative sunt legate prin înlănțuire și alternanță. Naratiunea este preponderentă, dar pasajele descriptive fixează diferite aspecte ale cadrului sau elemente de portret fizic, individual (de ex: portretul Vitoriei sau al lui Gheorghiță) și colectiv ( muntenii, “locuitorii de sub brad”). Narațiunea este nuanțată de secvențele dialogate sau de replici ale Vitoriei, cum este laitmotivul rostit de femeie în căutarea soțului, la fiecare popas: “Nu s-a oprit cumva… astă-toamnă un om cu un cal negru țintat în frunte? Mie să-mi spuneți cine ati văzut un om de la noi, călare, pe-un cal negru țintat în frunte și-n cap cu căciulă brumărie.”

9. Timp si spatiu : Timpul derulării acțiunii este vag precizat, prin repere temporale: “aproape de Sf. Andrei”, “în Postul Mare”, “10 martie”. Cadrul acțiunii este satul Măgura

3 Marin Mincu, Un aspect al poeticii sadoveniene – labirinticul

Tarcăului, zona Dornelor și Bistriței, dar și cel de câmpie, Cristești, în Balta Jijiei. Fiind un roman realist, pentru veridicitate, traseul urmat de Vitoria împreună cu Gheorghiță, pe urmele lui Nechifor, conține toponime existente pe hartă. Scriere ficțională cu valențe mitice, romancierul imaginează satul Lipanilor, Măgura Tarcăului și utilizează toponime simbolice ( satul Doi Meri, râul Neagra).

10. Structura: Romanul este structurat în șaisprezece capitole cu acțiune desfășurată cronologic, urmărind momentele subiectului.

Prima parte ( cap I-VI) – frământările Vitoriei în așteptarea soțului și pregătirile de drum – include expozițiunea și intriga. În expozițiune se prezintă satul Măgura Tarcăului și portretul fizic al Vitoriei, care este surprinsă torcând pe prispă și gândindu-se la întârzierea soțului său plecat la Dorna să cumpere oi. Intriga cuprinde frământările ei, dar și acțiunile întreprinse înainte de plecarea în căutarea soțului :

- ține post negru douăsprezece vineri - se închină la icoana Sfintei Ana de la mânăstirea Bistrița - anunță autoritățile de dispariția soțului - vinde unele lucruri pentru a face rost de bani de drum, pe Minodora o lasă la

Mânăstirea Văratec, iar lui Gheorghiță îi încredințează un baltag sfințit.

Partea a doua (cap VII-XIII) conține desfășurarea acțiunii și relevă drumul parcurs de Vitoria și fiul ei, Gheorghiță, în căutarea lui Nechifor Lipan. Popasuri :

- la hanul lui Donea de la gura Bicazului- la crâșma domnului David de la Călugăreni- la moș Pricop- la baba Dochia din Fărcaşa- la Vatra Dornei( la han și la canţelarie, unde află actul de vânzare a oilor), apoi

spre Păltiniș, Broşteni, Borca, de unde drumul părăsește apa Bistriței, “într-o țară cu totul necunoscută”.De asemenea, întâlnesc o cumetrie, la Borca și o nuntă, la Cruci. Succesiunea

acestor mari momente din viața omului dă de gândit Vitoriei și anticipează înmormântarea din final. Întrebând din sat în sat, ea își dă seama că soțul său a dispărut între Suha și Sabasa. Cu ajutorul câinelui regăsit, Lupu, munteanca descoperă într-o râpă rămășițele lui Lipan, în dreptul Crucii Talienilor.

Partea a treia ( cap XIV-XVI) prezintă sfârșitul drumului: ancheta poliției, înmormantarea, parastasul lui Nechifor Lipan și pedepsirea ucigașului. Coborârea în râpă și veghea nocturnă a mortului marchează maturizarea lui Gheorghiță, dovedită în înfăptuirea actului de dreptate la parastas.

Punctul culminant este momentul în care Vitoria reconstituie cu fidelitate scena crimei, surprinzându-i chiar și pe ucigasii Ilie Cuțui și Calistrat Bogza. Primul își recunoaște vina, însă al doilea devine agresiv. Este lovit de Gheorghiță cu baltagul și sfâșiat de câinele Lupu, făcându-se astfel dreptate. Deznodământul îl surprinde pe Bogza, care-i cere iertare “femeii mortului” și-și recunoaște fapta.

11. Personajele:

Personajul principal, femeia voluntară, este “un exponent al speței”(G. Călinescu) în relație cu lumea arhaică, dar și o individualitate, prin însușirile sale: “În căutarea bărbatului, Vitoria pune spirit de vendetta și aplicație de detectiv[…] Vitoria e un Hamlet feminin, care bănuiește cu metoda, cercetează cu disimulatie, pune la cale reprezentațiuni trădătoare și, când dovada s-a făcut, dă drum răzbunării.”

Vitoria este o femeie puternică, hotărâtă ( “N-am să mai am hodină cum n-are pârâul Tarcăului pân` ce l-oi găsi pe Nechifor Lipan”), curajoasă, lucidă. Inteligența nativă și stăpânirea de sine sunt evidențiate pe drum, dar mai ales la parastas, când demască ucigașii.

Aparținând lumii arhaice, patriarhale, Vitoria transmite copiilor respectul tradițiilor și este refractară la noutățile civilizației : “În tren ești olog, mut și chior.” Ca mamă, îi interzice Minodorei să se îndepărteze de tradiție: ( Îți arăt eu coc, valţ și bluză!.. Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea n-am știut de acestea- și-n legea noastră trebuie să trăiești și tu!”) și contribuie prin călătorie la maturizarea lui Gheorghiță. Respectă obiceiurile de cumetrie și de nuntă (“a primit plosca și a făcut frumoasă urare miresei”) și veghează la îndeplinirea rânduielilor din ritualul înmormântării: priveghiul, drumul la cimitir, bocitul, slujba religioasă, pomana, praznicul.

Soție iubitoare, pornește hotărâtă în căutarea bărbatului - “era dragostea ei de douăzeci și mai bine de ani. Așa-i fusese drag la tinereţă Lipan, asa-i era drag și acuma, când aveau copiii mari cât dânșii.” Țipătul dinaintea coborârii cosciugului și gesturile concentrează iubirea și durerea pierderii soțului:“ Cu așa glas a strigat, încât prin toți cei de față a trecut un cutremur. S-a dărâmat în genunchi, și-a rezemat fruntea de marginea sicriului.”

Personajul complex este realizat prin tehnica basoreliefului și individualizat prin caracterizare directă și indirectă (prin fapte, vorbe, atitudini, gesturi, relații cu alte personaje, nume).

Portretul fizic relevă frumusețea personajului prin tehnica detaliului semnificativ: ”Nu mai era tânără, dar avea o frumuseță neobișnuită în privire. Ochii îi străluceau ca-ntr-o ușoară ceață în dosul genelor lungi și răsfrânte în cârligașe.”

Natura devine o cutie de rezonanță a sentimentelor femeii, îndrumând-o în căutarea soțului său: la Dorna, dar și la Crucea Talienilor, vântul o anunță că se afla pe drumul cel bun.

Personajul secundar, Gheorghiță, reprezintă generația tânără care trebuie să ia locul tatălui disparut. Romanul poate fi considerat inițiatic, deoarece prezintă drumul spre maturizarea lui Gheorghiță.

Nechifor Lipan este caracterizat în absență, prin retrospectivă si rememorare - simbolizează destinul muritor al oamenilor. Numele său, “cel adevarat și tainic”, de botez, este tot Gheorghiță, dar primise numele Nechifor (în gr. Nike-phoros, purtător de victorie), în al patrulea an al vieții când se îmbolnăvise, potrivit unei superstiții “ca să nu-l mai cunoască bolile și moartea.” Vorba lui Lipan “Nimene nu poate sări peste umbra lui” anticipează destinul acestuia.

Personaje episodice sunt : Minodora, fiica receptivă la noutățile civilizației, este trimisă la mânăstire pentru purificare, mos Pricop (ospitalitatea), părintele Dănilă (autoritatea spirituală în satul arhaic), baba Maranda (superstițiile)-personaje reprezentative pentru lumea satului arhaic.

12. Caracter monografic:

Romanul are caracter monografic deoarece înfățișează viața muntenilor, ocupațiile, tradițiile, obiceiurile și principalele lor trăsături: muncitori, veseli, iubitori. Trăsăturile personajului colectiv, muntenii, sunt surprinse încă de la început, în legenda pe care obișnuia să o spună Lipan, rememorată de Vitoria: “Viata muntenilor e grea; mai ales viața femeilor. Uneori stau văduve înainte de vreme, ca dânsa. Munteanului i-i dat să – și câștige pâinea cea de toate zilele cu toporul ori cu caţa. […] Cei mai vrednici intemeiază stâni de munte. […] Munteanul are rădăcini la locul lui, ca și bradul.”

Un alt portret colectiv memorabil este al “locuitorilor de sub brad”, ținutul străbătut de Vitoria, care sunt “niște făpturi de mirare. Iuți și nestatornici ca apele, ca vremea; răbdători în suferinți ca și-n ierni cumplite, fără griji în bucurii ca și-n arșițele lui cuptor […] – mai cu samă stau ei în fața soarelui c-o inimă ca din el ruptă; cel mai adesea se dismiardă și luceste – de cântec, de prietinie. Așa era și acel Nechifor Lipan care acum lipsea.” Familia Lipanilor este parte a acestei colectivități: imaginea lui Nechifor păstrată în memoria celorlalți, portretizarea amplă a Vitoriei, ca exponent al acestei lumi arhaice și tinerii receptivi la noutățile civilizației , Minodora și Gheorghiță.

Romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu aparține realismului mitic. Criticul

Nicolae Manolescu arată că, deși Mihail Sadoveanu alege ca pretext epic situația din balada populară: “doi ciobani ucid pe al treilea ca să-i ia oile”, autorul “sacrifică marele ritm al transhumanței pentru un fapt divers, pentru un accident; demitizează situația originară, privind dintr-un unghi deloc poetic evenimentul ritual. Baltagul este un roman realist în sensul cel mai propriu.”(N. Manolescu)