Aspecte Inovatoare Privind Regimurilor Matrimoniale Introduse de Noul Cod Civil
-
Upload
adela-bogdan-gheorghe -
Category
Documents
-
view
109 -
download
0
description
Transcript of Aspecte Inovatoare Privind Regimurilor Matrimoniale Introduse de Noul Cod Civil
Universitatea din Pitesti
Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative
Specializarea Drept, Anul III
ASPECTE INOVATOARE PRIVIND REGIMURILE MATRIMONIALE
INTRODUSE DE NOUL COD CIVIL
St. Adela Florenţa Demetriade
Cristina Marinela Măneaţă
Coord. Lect.univ.dr. Andreea Drăghici
Innovative aspects regardind matrimonial property regimes introduced by the New
Civil Code
Throughout this paper we’ll seek to search for the meaning of the notion of
matrimonial property regime, spelling its basic elements in the light of the current rules of
private law. We’ll provide particular attention to the ways to apply this legal institution
contemporary family relationships; noticing the forming manner of different matrimonial
property regimes, we’ll point out aspects about dissolving matrimonial communion because a
divorce or in case of decease. We’ll approach the incidence of the legal matrimonial property
regime on all marriages, regardless of the marital choice, also we will not forget to mention
the issue of the putative matrimony, talking about the rules applicable to void and voidable
marriage.
Noţiuni introductive
În cuprinsul acestei lucrări, vom căuta să descifrăm înţelesul noţiunii de regim
matrimonial, analizând importanţa sa juridică, dar mai cu seamă ne vom apleca asupra
modului său de constituire şi de aplicare în cadrul raporturilor de familie. Astfel vom căuta
să stabilim ce anume implică această instituţie juridică, importanţa sa în cadrul raporturilor
de familie, ce presupune regimul matrimonial şi vom discuta pe larg despre cele trei regimuri
matrimoniale „puse la dispoziţie” de legiuitor cuplurilor căsătorite. În aceeaşi ordine de idei,
putem constata cum regimul matrimonial reprezintă o punte de legătură între dreptul familiei
şi dreptul civil, existând nenumărate interferenţe între cele două ramuri juridice, motiv pentru
care în conţinutul lucrării noastre vom trata regimul matrimonial atât prin evidenţierea unor
aspecte ce ţin de dreptul familiei, dar şi prin punctarea unor elemente ce ţin strict de drepul
civil (drepturile reale, drepturile succesorale, etc).
Scurt istoric
Vom trata regimul matrimonial în mod retrospectiv, făcând o incursiune istorică la
originile dreptului. Aşadar, în dreptul roman situaţia bunurilor soţilor era diferită în raport de
tipul de căsătorie, care putea fi „cu manus1” şi „sine manus2”. Dacă căsătoria era cu manus,
atunci se aplica regimul comunităţii de bunuri, ceea ce presupunea că bunurile femeii vor 1 În căsătoria cu manus femeia era întru totul supusă bărbatului, ea rupea legăturile de rudenie cu familia sa şi intra în familia bărbatului, stabilind raporturi de rudenie şi de succesiune doar cu familia acestuia.2 În acest tip de căsătorie, bărbatul nu mai avea acelaşi tip de autoritate asupra femeii, totodată ea păstrându-şi relaţiile de rudenie cu familia sa de origine.
2
intra în proprietatea lui pater familias din familia soţului său. În cadrul căsătoriei sine manus
se aplica regimul separaţiei de bunuri, ceea ce presupunea că soţii se bucurau de
independenţă patrimonială, însă pe lângă aceste bunuri mai exista dota soţiei (bunuri ale
soţiei cu care participa la oficializarea căsătoriei) şi pareferna (bunurile proprii ale soţiei ce
nu făceau parte din dotă)3.
În dreptul românesc, a existat regimul matrimonial dotal prevăzut în dispoziţiile Codul
Civil de la 1864, care definea dota în art.1233 ca fiind „averea ce se aduce bărbatului, din
partea sau în numele femeii, spre a-l ajuta să susţină sarcinile căsătoriei”. Bunurile care
constituiau dota puteau fi mobile sau imobile, creanţe sau prestaţii periodice în natură, bunuri
fungibile şi consumptibile, drepturi prezente sau viitoare, drepturi exclusive sau fracţiuni de
drept, etc. Regula era că orice bun sau drept aflat în circuitul civil putea fi adus ca dotă.
Astfel, bunurile imobile erau indisponibilizate ca urmare a faptului că ele erau aduse ca dotă
(art. 1248 C.civ.), mobilele puteau trece din proprietatea femeii în cea a bărbatului (art. 1245,
1246 C.civ.), însă fiind un regim de separaţie, dota se caracteriza prin aceea că femeia păstra
proprietatea dotei, dar administrarea dotei era în sarcina bărbatului său (art. 1242 C.civ.).
Administrarea de către soţ a dotei nu era decât o reflexie a puterii maritale a bărbatului, iar
femeia păstra, în limitele capacităţii sale, doar administrarea bunurilor extradotale. Bărbatul
putea face acte de conservare şi de administrare cu bunurile dotale, acte de folosinţă obişnuită
şi putea să înstrăineze bunurile mobile care erau destinate acestui fapt (fructe, bunuri
perisabile sau consumptibile, etc.). Toate aceste acte, bărbatul le putea săvârşi singur, fără
consimţământul femeii, el exercitând toate acţiunile în justiţie relative la dotă: acţiuni
mobiliare şi imobiliare, personale sau reale, posesorii sau petitorii. Jurisprudenţa timpului
considera că în aceste acţiuni bărbatul figurează atât în nume propriu, cât şi în calitate de
reprezentant al soţiei sale, hotărârile judecătoreşti fiind opozabile şi acesteia. Totuşi bărbatul
nu putea face acte de dispoziţie asupra bunurilor dotale mobiliare, care rămâneau în
proprietatea femeii, după cum nu putea consimţi singur la exproprierea bunului dotal sau la
exercitarea dreptului de opţiune succesorală în locul femeii. Soţul trebuia obligatoriu să
suporte ipoteca legală a femeii măritate (art. 1281 C. civ.), după cum era obligat în mod
imperativ să restituie dota la încetarea regimului matrimonial dotal (art. 1256 si 1271 C.civ.).
3 A se vedea Şt. Cocoş, Dreptul roman, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000, pp. 84-90.
3
Dacă bărbatul deturna folosirea dotei, femeia avea posibilitatea să pună capăt regimului dotal,
prin separaţia judiciară de patrimonii (art. 1256 C.civ). Ca regim matrimonial, dota se
concretiza într-unul separatist de sorginte convenţională, prin care anumite bunuri erau oferite
în administrarea bărbatului, cu scopul ca acesta să suporte sarcinile căsătoriei. Acestei situaţii
normative i s-a pus capăt prin adoptarea Codului familiei care instituia regimul juridic
uniform ca unic regim matrimonial legal fiind aplicat cu începere din 01 februarie 1954,
acesta se aplica tuturor raporturilor patrimoniale şi extrapatrimoniale dintre soţi, indiferent de
data celebrării căsătoriei şi a regimului matrimonial iniţial aplicabil, iar bunurile oricăruia
dintre soţi deveneau bunuri comune ale soţilor (cf. art. 30 alin 1 C.fam).4
1. REGIMUL PRIMAR
Soţii pot opta în ceea ce priveşte regimul bunurilor dobândite în timpul căsătoriei între
trei tipuri de regimuri matrimoniale. Oricare ar fi regimul ales de către soţi este necesară
respectarea normelor imperative impuse de lege şi conturate sub denumirea de regim
primar, care, în realitate, se constituie ca un schelet pe baza căruia se compun celelalte
regimuri sau ca un efect al încheierii căsătoriei, de vreme ce el se aplică tuturor persoanelor
căsătorite ope legis, indiferent de opţiunea lor. Alţi autori consideră că regimul primar este
un nucleu de ordine publică care are menirea de a atenua neajunsurile celorlalte regimuri,
fiind întotdeauna imperativ faţă de toate persoanele căsătorite5 şi constituindu-se ca o
„constituţie a regimurilor matrimoniale”6. Din interpretarea legii rezultă că orice clauză
contrară regimului primar prevăzută în convenţile încheiate între soţi este considerată
nescrisă. Prin urmare în continuare vom analiza aspectele asupra cărora se aplică dispoziţiile
regimului primar.
1.1. Mandatul convenţional
Este reglementat de art. 314 NCC, care stabileşte posibilitatea pe care o are fiecare
dintre soţi de a acorda celuilalt soţ dreptul de al reprezenta în vederea exercitării drepturilor
pe care le are potrivit regimului lor matrimonial. Acordarea puterii de reprezentare este o
4 P. Vasilescu, Regimuri matrimoniale, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, pp. 14-22.5 A se vedea Fl. Baiaş, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod civil.Comentarii pe articole. art. 1-2664, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 321.6 A se vedea C.M. Crăciunescu, Dreptul de dispoziţie al soţilor asupra bunurilor, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 15.
4
facultate pe care legea o conferă soţilor, aceştia putând, la libera lor apreciere, să dispună
sau nu de ea. Codul civil nu prevede condiţii speciale pentru acordarea mandatului
convenţional, soţii îşi vor pot conferi puteri de reprezentare atât în mod unilateral cât şi
reciproc, pentru încheierea oricăror acte juridice, putând fi vorba atât de operaţiuni cu
caracter general cât şi special . Regulile aplicabile vor fi neîndoielnic cele existente în
materia reprezentării (art. 1295-1314 NCC) şi ale contractului de mandat ( art. 2009-2038
NCC). Încheierea mandatului convenţional se poate realiza atât pe cale orală, cât şi scrisă
(autentică sau sub semnatură privată), dar ceea ce este cel mai important este faptul ca
mandatul trebuie să existe, deoarece prezumţia mandatului tacit reciproc între soţi nu mai
apare în noua reglementare, ceea ce înseamnă că acum mandatul trebuie sa aibă o anumită
formă7, pe de altă parte legea instituie obligaţia ca mandatul să existe la data încheierii
contractului la care soţul a fost mandatat, neavând nici un fel de relevanţă faptul că acesta va
exista ulterior, drept urmare, soţul vătămat în interesele sale şi al cărui consimţământ nu a
fost exprimat la data încheierii contractului poate să solicite în termenul general de
prescripţie, (dar nu mai târziu de un an de la încetarea regimului matrimonial) daune interese,
fără ca acţiunea în anulabilitate pe care o are la dispoziţie să aducă atingere drepturilor
terţului de bună credinţă.8 Întinderea puterilor soţului mandatat nu este nelimitată, ea fiind
stabilită în mod expres în raport de voinţa şi dorinţele mandantului.9Mandatul convenţional
are o valabilitate de trei ani dacă nu a fost instituit cu termen sau dacă nu a fost revocat
expres sau tacit înainte de împlinirea acestei perioade.
1.2. Mandatului judiciar
Reprezintă o soluţie legală menită să asigure echilibrul patrimonial al cuplului
precum şi continuitatea circuitului juridic civil, reprezentând în acelaşi timp şi un mijloc de
protecţie atât a soţului aflat în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa cât şi a celuilalt care,
în urma acestei situaţii, ar putea suferi anumite prejudicii. Mandatul judiciar, prevăzut la art.
315 NCC poate fi instituit numai de către instanţa de tutelă la cererea soţului capabil a-şi
exprima voinţa. Cauzele imposibilităţi de manifestare a voinţei nu sunt prevăzute de lege,
7 Dacă soţul mandatează la încheierea unui contract pentru care se cere forma autentică este necesar ca şi mandatul să îmbrace forma prevazută de lege.8 A se vedea C.T. Ungureanu, C. Voicu, ş.a., Noul Cod civil, comentarii, doctrină şi jurisprudenţă, vol.I. Art. 1-952, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012 , p. 424.9 A se vedea Fl. Baiaş, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op.cit., p. 324.
5
fiind lăsate la aprecierea instanţei, vor fi însă totdeauna de natură obiectivă, indiferent dacă
imposibilitatea este determinată de motive medicale (boală, alienaţie mintală, bătrâneţe) sau
sociale (dispariţie, lipsă îndelungată de la domiciliu); nu are importanţă dacă acestea au
intervenit şi există independent de voinţa soţilor sau sunt rezultatul acţiunilor voluntare ale
unuia dintre ei, important este ca ele să determine imposibilitatea manifestării de voinţă a
unuia dintre soţi. Nu va putea fi aşadar motiv de instituire a mandatului judiciar, refuzul
celuilalt soţ de a încheia un act, deoarece acestă situaţie nu se încadrează în categoria
imposibilităţilor de manifestare a voinţei. Teza finală a alin. 1 al art. 315 dispune că "prin
hotărârea pronunţată se stabilesc condiţiile, limitele şi perioada de valabilitate a acestui
mandat" . Aşadar, instanţa are obligaţia de a se pronunţa cu privire la fondul reprezentării,
de a stabili durata mandatului, actele asupra cărora el se poate extinde, condiţiile
reprezentării, puterile mandatarului, încetarea acestuia, precum şi orice alte aspecte care sunt
necesare10.
1.3. Actele de dispoziţie care pun în pericol grav interesele familiei
Sediul materiei îl găsim în art 316 NCC, iar măsura dispusă are caracter excepţional.
Ea constă în limitarea dreptului de dispoziţie al soţului care a încheiat acte juridice care pun
în pericol grav interesele familiei şi se dispune de către instanţa de tutelă pe o perioadă de
timp ce nu va putea depăşi doi ani. Sancţiunea nerespectării hotărârii instanţei este nulitatea
relativă a actelor încheiate în acest mod, dreptul la acţiune aparţine doar soţului vătămat şi se
prescrie în termen de un an de la data la care a luat cunoştinţă de existenţa actului (termenul
poate suporta suspendarea, întreruperea şi repunerea în termen). Această măsură are caracter
de protecţie şi se instituie doar dacă sunt întrunite următoarele condiţii: soţul reclamat a
recurs la încheierea unor acte juridice care prin natura lor au dus sau sunt pe cale să ducă la
prejudicii, aduse intereselor familiei. În literatura de specialitate se pune problema despre ce
fel de interes al familiei este vorba, în opinia autoarelor este un interes moral ori material însă
relevant este faptul că interesul pus în pericol se răsfrânge asupra întregii familii şi nu este un
interes strict personal. De altfel considerăm că orice act juridic (de dispoziţie, de administrare
chiar şi de conservare când poate avea un atare efect) poate vătăma interesele familiei,
realitatea familială fiind diferită pentru fiecare caz în parte.
10 Pentru opinii contrare a se vedea Fl. Baiaş, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op.cit., p. 325.
6
1.4. Independenţa patrimonială dintre soţi
Această situaţie juridică este consacrată în art.317 C.civ care recunoaşte dreptul
soţilor, indiferent de regimul matrimonial ales, să încheie orice fel de acte juridice cu oricine,
inclusiv între ei11, să dispună de veniturile din profesie şi să poată constitui depozite
bancare.12 Practic, conferirea acestei independenţe parimoniale a soţilor prezintă relevanţă
doar pentru regimul comunităţii legale şi cel convenţional, deoarece la separaţia de bunuri
independenţa există ca element definitoriu al acestui regim13 şi duce, din punctul nostru de
vedere la instalarea unei independenţe în raporturile de familie, fapt care de cele mai multe
ori nu poate avea ca rezultat decât instabilitate în viaţa de familie.
1.5. Prezumţia bancară şi obligaţia de informare
Acelaşi articol de lege consacră libertatea soţilor de a constitui depozite bancare
personale la orice instituţie de credit fără a avea consimţământul celuilalt. Soţul titular al
contului ori al depozitului este prezumat proprietar exclusiv al sumelor respective, indiferent
de regimul care guvernează raporturile lor matrimoniale. Această prezumţie este relativă şi
poate fi răsturnată de celălalt soţ care îşi poate dovedi contribuţia la formarea depozitului.14
Un aspect important de subliniat este acela că prezumţia bancară operează şi după desfacerea
căsătoriei în raporturile cu banca, evident până la pronunţarea unei hotărâri de partaj.
Fiecare soţ poate să îi ceară celuilalt să îl informeze cu privire la bunurile, veniturile şi
datoriile sale, în caz de refuz nejustificat putând apela la instanţa de tutelă15.
1.6. Locuinţa de familie
Este locuinţa comună a soţiilor sau locuinţa soţului la care locuiesc copiii. Noul Cod
civil permite înscrierea în Cartea Funciară a acesteia, de către oricare dintre soţi16 ca locuinţă
a familiei. Înscrierea are ca urmare limitarea dreptului pe care îl are soţul titular al dreptului
real, astfel el nu va putea încheia acte de dispoziţie şi de administrare fără consimţământul
soţului său; inclusiv actele de conservare vor fi supuse aceluiaşi regim dacă încheierea lor
11 Actualul cod civil permite vânzarea între soţi, care era strict interzisă în reglementarea anterioară.12 C.T. Ungureanu, C. Voicu, ş.a., op.cit., p.428.13 A se vedea T. Bodoaşcă, A. Drăghici, I. Puie, Dreptul familiei.Conform Noului Cod Civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 89.14 A se vedea Fl. Baiaş, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op.cit., p.329.15 A. Drăghici, Curs universitar de dreptul familiei, curs 5.16 Înscrierea se poate face şi de către soţul care nu este proprietar, întrucât această instituţie are menirea să protejeze interesul suprem al familiei în detrimentul dreptului de proprietate.
7
poate stânjeni folosinţa locuinţei de familie. Încălcarea acestei dispoziţii dă dreptul soţului
lezat în interese să sesize instanţa de tutela pentru a solicita anularea contractului. De
asemenea legea instituie soţilor obligaţia de a nu încheia acte de dispoziţie a bunurile de
decor care mobilează locuinţa fără acordul celuilalt soţ, sub sancţiunea nulităţii relative.
Dacă locuinţa de familie este închiriată, atunci legea prevede că în cazul decesului unuia
dintre soţi ea se va atribui soţului supravieţuitor, chiar dacă nu a fost parte în contractul de
închiriere, în caz de nepreluare contractul va înceta de drept în 30 zile de la înregistrarea
decesului. O soluţie asemănătoare se dă şi în caz de divorţ, instanţa va decide cui să acorde
beneficiul locuinţei. De regulă soţul care va beneficia în continuare de locuinţa închiriată va
acoperi o parte din costurile mutării suportate de celălalt soţ, mai puţin în cazul în care soţul
care părăseşte locuinţa poartă culpa despărţirii.
1.7. Cheltuielile de familie
Sunt acele sarcini care intră în patrimoniul fiecărui soţ odată cu încheierea căsătoriei
şi se referă la îndatorirea lor de a contribui în mod egal, atât cât le este permis de veniturile
realizate la toate cheltuielile familiei legate de întreţinerea copiilor lor minori, cele privind
întreţinerea locuinţei şi alte asemenea cheltuieli. Această obligaţie subzistă indiferent de
regimul ales, însă soţii pot decide de comun acord ca unul din ei să suporte o proporţie mai
mică din cheltuielile familiei (fără a avea însă a putea insera o astfel de clauză în convenţia
matrimonială), dar acesta nu se va putea sustrage integral de la achitarea lor.
Legiuitorul a atribuit muncii în gospodărie rolul de contribuţie la cheltuielile familiei, astfel
acestă activitate destul de solicitantă credem noi care presupune întreţinerea locuinţei, a
gospodăriei, creşterea copiilor, etc. este „răsplătită” astfel că şi soţii care nu au avut venituri
proprii în timpul căsniciei vor putea obţine la partaj o parte din bunurile comune 17.
Dreptul la compensare are o natură similară , el reprezentând dreptul soţului care prin
munca proprie şi-a ajutat partenerul în cariera personală peste obligaţia de sprijin moral şi
material la o compensaţie în limita îmbogăţirii acestuia din urmă.
Veniturilor din muncă sunt definite de lege ca fiind acele compensaţii primite cu titlu de
contraprestaţie, obţinute de unul din soţi în urma desfăşurării unor activităţi lucrative 17 A se vedea C.T. Ungureanu, C. Voicu, ş.a., op.cit., p. 429; L. Stănciulescu, Curs de drept civil.Contracte, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 444.
8
aducătoare de venit, putând fi incluse aici: salariu, prime, pensie, burse etc. Se pune problema
cum vor fi calificate acestea: ca bunuri proprii sau comune? Legea prevede că vor primi
destinaţia stabilită de soţi, cu alte cuvinte dacă au încheiat căsătoria sub regimul comunităţii
legale ele devin bunuri comune, dacă însă au adoptat regimul separaţiei devin bunuri proprii,
iar dacă vorbim de regimul convenţional atunci sunt bunuri comune doar dacă sunt incluse de
soţi în acestă comunitate.18 Veniturile profesionale vor fi bunuri proprii după acoperirea
obligaţiei de participare la cheltuielile familiei.
2. CONVENŢIA MATRIMONIALĂ
Literatura de specialitate ne oferă multiple definiţii ale convenţiei matrimoniale,
prezentarea lor integrală nu ne este însă utilă, astfel ne vom alătura opiniei lui C. Hamangiu,
I. Rosetti-Bălănescu şi Al. Băicoianu care definesc această instituţie ca fiind convenţia prin
care viitorii soţi reglementează regimul lor matrimonial, condiţia bunurilor lor prezente şi
viitoare, în raporturile pecuniare ce izvorăsc din căsătorie19.
2.1. Încheierea convenţiei matrimoniale
Convenţia matrimonială poate fi încheiată de soţi înainte de data încheierii căsătoriei
şi va fi anexată declaraţiei de căsătorie în cuprinsul căreia este specificat pe lângă altele şi
regimul matrimonial ales ori poate fi încheiată în timpul căsniciei. Despre regimul
matrimonial ales de soţi se face menţiune pe actul de căsătorie. Sub sancţiunea nulităţii
absolute convenţia matrimonială trebuie să fie încheiată în formă autentică notarială, cu
consimţământul tuturor părţilor, exprimat personal sau prin mandatar cu procură specială
având conţinut predeterminat. Întrucât îi este aplicabilă teoria generală a contractelor,
convenţia matrimonială trebuie să îndeplinească condiţiile de fond, ca orice contract:
a) capacitatea părţilor. Părţile trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu, adică să fie
majori sau minori căsătoriţi sau emancipaţi. Minori de 16 ani fără capacitate deplină
de exerciţiu vor încheia convenţii matrimoniale doar cu încuviinţarea părinţiilor şi
autorizarea instanţei de tutelă;
18 Fl. Baiaş, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op.cit., p. 330.19 Pentru dezvoltări a se vedea C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. III, Ed. All Beck, Bucureşti, 1998.
9
b) consimţământul să fie liber exprimat de părţi (neviciat prin eroare, dol sau violenţă),
serios şi exprimat personal sau prin mandatar cu procură specială având conţinut
predeterminat în cunoştinţă de cauză;
c) obiectul convenţiei să existe, să fie determinat, licit şi să fie posibil;
d) cauza trebuie să fie reală, licită şi morală.
Convenţia matrimonială devine caducă dacă a fost încheiată înainte de celebrarea
căsătoriei, iar căsătoria nu mai are loc, când intervine anularea sau nulitatea căsătoriei, cu
excepţia căsătoriei putative sau când se pronunţă de către instanţa de tutelă separaţia
judiciară20.
2.2. Publicitatea convenţiei matrimoniale
Convenţia matrimonială îşi produce efectele diferit în funcţie de momentul încheierii
ei. Dacă este încheiată înainte de celebrarea căsătoriei ea îşi va produce efectele de la data
încheierii căsătoriei, dacă însă este încheiată în timpul căsătoriei efectele se vor produce de la
o data stabilită de părţi şi inserată în cuprinsul acesteia, iar dacă această dată nu a fost stabilită
de părţi, de la data încheierii convenţiei. Efectele convenţiei se produc atât între părţi, cât şi în
raporturile cu terţii. Pentru a fi opozabilă terţilor, convenţia matrimonială trebuie să
îndeplinească formalităţile de publicitate. Fiind obligatorie forma autentică, legiuitorul
impune în sarcina notarului public obligaţia de a expedia din oficiu un exemplar al convenţie
matrimoniale serviciului de stare civilă unde a avut loc celebrarea căsătoriei pentru a se face
menţiune pe actul de căsătoria; de asemenea va expedia un exemplar Registrului Naţional
Notarial al Regimurilor Matrimoniale şi, în funcţie de natura bunurilor, la celelalte registre de
publicitate prevăzute de lege. Neîndeplinirea formalităţilor de publicitate atrage
inopozabilitatea convenţiei faţă de terţii de bună credinţă.21
2.3. Simulaţia convenţiei
Similar simulaţiei din teoria generală a contractelor, simulaţia convenţiei22
matrimoniale este un act secret încheiat cu scopul de a schimba regimul matrimonial ales ori
de a aduce modificări convenţiei pentru care sunt îndeplinite formalităţile de publicitate; dacă 20 Pentru mai multe detalii a se vedea C.T. Ungureanu, C. Voicu, ş.a., op.cit., pp. 449-450.21 G.C. Frenţiu ş.a., op.cit., pp. 460-463.22 Simulaţia convenţiei matrimoniale poate îmbrăca doar două forme: fictivitatea şi deghizarea, interpunerea de persoane este imposibilă dat fiind caracterul intuitu personae al convenţiei.
10
actul secret doar va completa ori explicita actul public, nu ne aflăm în prezenţa unei simulaţii,
în ciuda caracterului său ocult. O altă condiţie a simulaţiei este ca actul secret să fie încheiat
anterior sau concomitent cu actul public. Actul secret produce efecte doar între părţi, fiind
inopozabil terţilor de bună credinţă. Deşi produce între părţi efectele unei convenţii
matrimoniale, actul secret nu trebuie să îndeplinească condiţia formei autentice. Terţii de
bună credinţă au la dispoziţie acţiunea în declararea simulaţie putând invoca actul secret sau
actul public, după cum acestea le profită lor.
2.4. Clauza de preciput
Este prezentă doar în convenţiile matrimoniale şi se supune aceloraşi condiţii de
valabilitate. Preciputul îşi produce efectele mortis causa; el constă în preluarea fără plată de
către soţul supravieţuitor a unuia sau a mai multor bunuri din masa bunurilor comune înainte
de partajarea moştenirii. Nu pot face obiectul preciputului bunurile proprii ale soţului
predecedat. Clauza de preciput poate fi stipulată la încheierea convenţiei sau poate fi
adăugată ulterior prin modificarea convenţiei matrimoniale, poate avea un singur beneficiar
sau poate fi stipulată în favoarea ambilor soţi. Ea devine caducă în următoarele situaţii:
regimul matrimonial a încetat din alte cauze decât decesul unuia dintre soţi; comunitatea de
bunuri încetează ca urmare a schimbării regimului matrimonial; beneficiarul decedează
înaintea dispunătorului sau soţii sunt comorienţi ori bunurile care fac obiectul clauzei au fost
vândute la cererea creditorilor comuni înainte de lichidarea comunităţii23. Preciputul se
realizează din activul net al masei succesorale, astfel el va reveni soţului beneficiar doar după
satisfacerea creditorilor. Clauza de preciput nu se supune raportului donaţiilor, ci doar
reducţiunii. Deoarece efectele sale se produc de la decesul dispunătorului în doctrină s-a
conturat opinia ca preciputul se va reduce împreună cu legatele toate deodată şi proporţional.
Executarea clauzei de preciput se realizează, de regulă, în natură însă, dacă acest lucru nu este
posibil ea se va executa prin echivalent, dar doar în situaţiile în care imposibilitatea executării
nu este determinată de caducitatea clauzei. Termenul până la care se poate realiza executarea
clauzei este termenul general de prescripţie de trei ani.
2.5. Modificarea convenţiei
23 Pentru mai multe amănunte a se vedea C.T. Ungureanu, C. Voicu, ş.a., op.cit., pp. 453-455.
11
Soţii pot modifica regimul matrimonial ales la încheierea căsătoriei prin încheierea
unei convenţii noi sau prin modificarea convenţiei deja existente. Condiţiile modificării sunt
cele valabile pentru modificarea convenţională a regimului martimonial adică trebuie să
treacă cel puţin un an de la data încheierii căsătoriei, iar convenţia trebuie să îndeplinească
condiţiile de valabilitate (capacitate, consimţământ, obiect determinat şi licit, cauză licită şi
morală şi bineînţeles forma autentică) şi să fie îndeplinite formalităţile de publicitate
prevăzute de lege pentru opozabilitatea faţă de terţi. Textul uşor neclar al Noului Cod civil a
dat naştere la discuţii printre doctrinari, ele se referă la necesitatea obţinerii încuviinţării
părinţilor şi a autorizaţiei dată de instanţa de tutelă la modificarea convenţiei de către minor.
Aderăm la opinia conform căreia situaţia diferă după cum modificarea are loc înainte de
încheierea căsătoriei sau ulterior acestui moment, dat fiind că minorul dobândeşte capacitate
deplină de exerciţiu de la momentul încheierii căsătoriei.24.
2.6. Nulitatea convenţiei matrimoniale
Dacă o convenţie matrimonială este lovită de nulitate, actul va fi desfiinţat retroactiv,
iar între soţi se va aplica regimul comunităţii legale; desfiinţarea retroactivă nu va aduce
atingere drepturilor dobândite de terţii de bună credinţă. Dispoziţiile aplicabile nulităţii
convenţiei matrimoniale sunt cele de drept comun, aplicabile nulităţii contractelor. Astfel
convenţia matrimonială poate fi afectată de nulitate absolută, când nu sunt respectate unele
condiţii de fond (lipsa consimţământului părţilor, lipsa ori ilicitatea obiectului convenţiei,
cauza ilicită sau imorală ori lipsa vârstei matrimoniale) ori condiţia formei autentice cerute ad
validitatem sau de nulitate relativă25, în cazul în care consimţământul a fost viciat, lipsesc
încuviinţăriile şi autorizarea cerute de lege, lipseşte cauza convenţiei. Nulitatea convenţiei
matrimoniale poate fi constatată sau declarată prin acordul părţilor.
Concluzii
În studiul de faţă ne-am propus să ne aducem contribuţia pe cât se poate la
interpretarea dispoziţiilor cuprinse în actuala reglementarea civilă cu privire la raporturile de
dreptul familiei, pentru a putea întelege modul de aplicare şi efectele pe care le produce tipul
24 Pentru detalii a se vedea C.T. Ungureanu, C. Voicu ş.a., op.cit., p. 464.25 Nulitatea relativă poate fi invocată în termenul general al prescripţiei pentru eroare sau lipsa încuviinţării şi autorizării, iar pentru nulitatea determinată de vicierea consimţământului prin violenţă sau dol termenul de trei ani curge de la data încetării violenţei, sau de la data cunoaşterii dolului dar nu mai târziu de 18 luni.
12
de regim matrimonial ales de soţi în timpul căsătoriei lor, fiind de remarcat faptul că
legiuitorul român a dorit să ţină pasul cu realităţile sociale, dar mai cu seama să se alinieze la
sistemele de drept ceva mai receptive la nevoile individului modern, cum ar fi sistemul de
drept francez, italian sau britanic în care s-a consacrat libertatea decizională a individului în
privinţa adoptării regimului matrimonial, cu mult timp înaintea adoptării Noului Cod Civil în
România. În prezent actuala reglementare civilă consacră existenţa a trei regimuri
matrimoniale (convenţional, separaţia de bunuri şi regimul comunităţii legale) toate se supun
însă regulilor generale ale regimului primar, iar împreună compun o cartă patrimonială a
căsătoriei. Soţii pot opta în ceea ce priveşte regimul bunurilor dobândite în timpul căsătoriei
între cele regimuri.
În această lucrare am abordat numai regimul primar şi convenţia matrimonială lăsând
multe aspecte inovatoare ale regimurilor matrimoniale neacoperite, am încercat însă să
culegem elementele fundamentale ale acestor instituţii primordiale ale dreptului familiei
reuşind, sperăm noi, să sintetizăm esenţa acestora.
Bibliografie
1) Aniţei, N.C., Dreptul familiei. Conform Noului Cod Civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2012.
2) Baiaş, Fl., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I., Noul Cod civil. Comentarii
pe articole. art. 1-2664, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012.
13
3) Bodoaşcă, T., Drăghici, A., Puie, I., Dreptul familiei.Conform Noului Cod Civil, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2012.
4) Cocoş Şt., Dreptul roman, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000.
5) Crăciunescu, C.M., Dreptul de dispoziţie al soţilor asupra bunurilor, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2010.
6) Drăghici, A., Curs universitar de dreptul familiei.
7) Frenţiu, G.C., Comentariile Codului Civil. Familia, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012.
8) Hamangiu, C., Rosetti-Bălănescu, I., Băicoianu, Al., Tratat de drept civil român, vol.
III, Ed. All Beck, Bucureşti, 1998.
9) Stănciulescu, L., Curs de drept civil. Contracte, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012.
10) Ungureanu, C.T., Voicu, C., ş.a., Noul Cod civil, comentarii, doctrină şi
jurisprudenţă, vol.I. Art. 1-952, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012.
11) Vasilescu, P. Regimuri matrimoniale, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003.
14