Arbitraj International

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

CATEDRA DE DREPT PUBLIC

TEZĂ DE DOCTORAT

ARBITRAJUL CA MODALITATE DE SOLUŢIONARE A DIFERENDELOR INTERNAŢIONALE

(REZUMAT)

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC

Prof. Univ. Dr. ADRIAN NĂSTASE

DOCTORAND

IULIANA ŞTEFĂNUŢ

BUCUREŞTI 2011

Îndrumătorului meu,

Prof. univ. dr. Adrian NĂSTASE,

cu cele mai alese mulţumiri

şi profundă recunoştinţă

“This Chamber is to have

all the virtues which the law lacks.

It is to be expeditious where the law is slow,

cheap where the law is costly,

simple where the law is technical,

a peacemaker instead of a stirrer-up of strife.”

The Law Quarterly Review (1893) IX LQR 86

(about the London International Arbitration Court – LIAC)

„Această Cameră trebuie să aibă

toate virtuţile pe care legea nu le are.

Trebuie să fie expeditivă acolo unde legea este lentă,

ieftină acolo unde legea este costisitoare,

simplă acolo unde legea este tehnică,

să fie un înfăptuitor al păcii şi nu un promotor al discordiei.”

The Law Quarterly Review (1893) IX LQR 86

(despre Curtea de Arbitraj Internaţional de la Londra – CAIL)

Iuliana Ştefănuţ – Arbitrajul internaţional ca modalitate de soluţionare a diferendelor internaţionale

Teza de doctorat (rezumat)

4

CUPRINS

LISTA ABREVIERILOR ...................................................................... 9

INTRODUCERE................................................................................ 11

I. CAPITOLUL I – TERMINOLOGIE, DEFINIŢII ŞI CLASIFICĂRI....................................................................... 41

I.1. NOŢIUNEA DE DIFEREND INTERNAŢIONAL ..................................... 41 I.1.1. CONŢINUT ............................................................................................... 41

I.1.2. DEFINIŢII ŞI CLASIFICARE .................................................................. 45

I.2. NOŢIUNEA DE ARBITRAJ INTERNAŢIONAL ...................................... 51 I.2.1. CONŢINUT ............................................................................................... 51

I.2.2. DEFINIŢII ................................................................................................. 52

I.2.3. CLASIFICARE .......................................................................................... 54

II. CAPITOLUL II – SOLUŢIONAREA PE CALE PAŞNICĂ A DIFERENDELOR INTERNAŢIONALE ................................. 61

II.1. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL 62

II.2. PRINCIPIUL SOLUŢIONĂRII PE CALE PAŞNICĂ A DIFERENDELOR INTERNAŢIONALE ............................................................................. 66

II.3. MIJLOACELE POLITICO-DIPLOMATICE ............................................. 71 II.3.1. NEGOCIERILE ......................................................................................... 72

II.3.2. BUNELE OFICII ....................................................................................... 75

II.3.3. MEDIEREA ............................................................................................... 76

II.3.4. ANCHETA INTERNAŢIONALĂ ............................................................ 78

II.3.5. CONCILIEREA INTERNAŢIONALĂ .................................................... 81

II.4. MIJLOACELE JURISDICŢIONALE ....................................................... 85 II.4.1. ARBITRAJUL INTERNAŢIONAL .......................................................... 85

II.4.2. JUSTIŢIA INTERNAŢIONALĂ (CURTEA INTERNAŢIONALĂ DE

JUSTIŢIE) ................................................................................................. 91

II.5. SOLUŢIONAREA DIFERENDELOR ÎN CADRUL UNOR ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE ............................................................................. 98

II.5.1. ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE (ONU) ..................................... 99

II.5.2. ORGANIZAŢIA PENTRU SECURITATE ŞI COOPERARE ÎN

EUROPA (OSCE) .................................................................................... 101

II.5.3. ACORDUL GENERAL PENTRU TARIFE ŞI COMERŢ (GATT) ŞI

ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A COMERŢULUI (OMC) ................... 104

II.5.3.1. GATT ................................................................................................. 105

II.5.3.2. OMC .................................................................................................. 107

II.5.4. FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL (FMI) ŞI BANCA

MONDIALĂ ............................................................................................ 110

II.5.5. UNIUNEA EUROPEANĂ (UE) ............................................................. 111



5

III. CAPITOLUL III – APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA ARBITRAJULUI INTERNAŢIONAL .............................................................. 120

III.1. ARBITRAJUL ÎN EPOCA ANTICĂ ŞI ÎN EVUL MEDIU TIMPURIU .... 120 III.1.1. GRECIA ................................................................................................... 121

III.1.1.1. Perioada veche (secolele VIII-VI î. Hr.) ............................................ 122

III.1.1.1.1. Arbitrajul în poemele homerice .................................................... 122

III.1.1.1.2. Natura arbitrajului în Grecia lui Homer ........................................ 124

III.1.1.1.3. Arbitrajul în opera lui Hesiod ....................................................... 126

III.1.1.1.4. Arbitrajele interstatale ................................................................... 126

III.1.1.2. Perioada clasică (secolele V-IV î. Hr.) .............................................. 130

III.1.1.2.1. Legiferarea arbitrajului ................................................................. 130

III.1.1.2.2. Clauzele arbitrale în convenţii şi tratate ....................................... 131

III.1.1.2.3. Exemple de arbitraje interstatale ................................................... 133

III.1.1.3. Perioada elenistică (secolele III-I î. Hr.) ............................................ 134

III.1.2. CHINA ..................................................................................................... 136

III.1.2.1. Confucianismul .................................................................................. 137

III.1.2.2. Terminologia ...................................................................................... 138

III.1.2.3. Dinastiile Qin, Han şi Ming ............................................................... 139

III.1.2.4. Moralitatea, pacea socială şi coexistenţa ........................................... 140

III.1.2.5. Contribuţii aduse la dezvoltarea dreptului internaţional public ......... 142

III.1.3. TERITORIILE ISLAMICE ..................................................................... 142

III.1.3.1. Perioada pre-islamică ......................................................................... 142

III.1.3.2. Începuturile Islamului ........................................................................ 144

III.1.3.2.1. Mahomed şi arbitrajul ................................................................... 144

III.1.3.2.2. Tratatul de la Medina .................................................................... 145

III.1.3.2.3. Mohamed şi evreii din tribul Banu Qurayza ................................. 146

III.1.3.2.4. Ali Bin Abu-Talib vs. Muawya Bin Abi-Sofian ........................... 148

III.1.3.2.5. Câteva concluzii ............................................................................ 150

III.2. EPOCA MEDIEVALĂ .......................................................................... 151 III.2.1. CONSIDERAŢII GENERALE ............................................................... 151

III.2.2. ARBITRAJELE PAPALE ....................................................................... 154

III.3. EPOCA MODERNĂ (1794-1919) ........................................................ 157 III.3.1. TRATATUL JAY – 1794 ........................................................................ 160

III.3.1.1. Contextul istoric al semnării tratatului ............................................... 160

III.3.1.2. Prevederi cu valoare de precedent în arbitrajul internaţional ............ 161

III.3.1.2.1. Elementele esenţiale ale unui compromis ..................................... 162

III.3.1.2.2. Alte elemente cu valoare de precedent ......................................... 164

III.3.2. DE LA TRATATUL JAY LA TRATATUL DE LA WASHINGTON

(1794-1871) ............................................................................................. 172

III.3.2.1. Diferendele supuse arbitrajului şi comisiile mixte instituite prin

Tratatul Jay ....................................................................................... 172

III.3.2.2. Tratatul de la Ghent – 1814 ............................................................... 175

III.3.2.3. Convenţia dintre Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii – 1853

.......................................................................................................... 177

III.3.3. TRATATUL DE LA WASHINGTON (1871) ........................................ 180

III.3.3.1. Cazul Alabama – starea de fapt ......................................................... 180

III.3.3.2. Tribunalul arbitral pentru Cazul Alabama şi procedura arbitrală ...... 182

III.3.3.3. Alte prevederi ale Tratatului de la Washington referitoare la arbitraj

.......................................................................................................... 188

III.3.3.4. Contribuţii la evoluţia arbitrajului internaţional ................................ 190



6

III.3.4. CONFERINŢELE DE PACE DE LA HAGA DIN ANII 1899 ŞI 1907.

CURTEA PERMANENTĂ DE ARBITRAJ ........................................... 194

III.3.4.1. Începuturile codificării arbitrajului internaţional ............................... 194

III.3.4.2. Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga ........................................ 195

III.4. ERA CONTEMPORANĂ ..................................................................... 199 III.4.1. PERIOADA INTERBELICĂ .................................................................. 199

III.4.1.1. Pactul Societăţii Naţiunilor ................................................................ 199

III.4.1.2. Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională ..................................... 201

III.4.1.3. Convenţiile de la Geneva ................................................................... 202

III.4.1.4. Actul general pentru reglementarea pe cale paşnică a diferendelor

internaţionale .................................................................................... 205

III.4.2. ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE ............................................... 206

III.4.2.1. Documente referitoare la arbitrajul internaţional ............................... 206

III.4.2.2. Clauzele compromisorii în Convenţiile ONU ................................... 208

III.4.2.3. Convenţia de la New York (1958) ..................................................... 210

III.4.2.4. Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării (1982) ................ 218

III.4.3. MECANISME ARBITRALE CU CARACTER REGIONAL ................ 229

III.4.3.1. Pactul de la Bogota (1948) ................................................................. 230

III.4.3.2. Convenţia europeană pentru soluţionarea pe cale paşnică a diferendelor

.......................................................................................................... 233

III.4.3.3. Convenţia privind concilierea şi arbitrajul în cadrul OSCE .............. 234

III.4.3.4. Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice

(TCEEA) ........................................................................................... 236

III.4.3.5. Mecanisme arbitrale în cadrul Uniunii Europene .............................. 244

III.4.3.5.1. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ca tribunal arbitral ............ 244

III.4.3.5.2. Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie

2000 privit din perspectiva arbitrajului internaţional ........................................ 247

IV. CAPITOLUL IV – ANALIZA CONCEPTULUI DE ARBITRAJ INTERNAŢIONAL .............................................................. 258

IV.1. DOMENIUL DE APLICARE ŞI CARACTERUL ARBITRAJULUI INTERNAŢIONAL .............................................................................. 258

IV.1.1. DOMENIUL DE APLICARE ................................................................. 258

IV.1.1.1. Consideraţii generale ......................................................................... 258

IV.1.1.2. Arbitrabilitatea diferendelor internaţionale ....................................... 261

IV.1.1.3. „Privatizarea” arbitrajului internaţional public .................................. 264

IV.1.2. CARACTERUL ....................................................................................... 270

IV.2. CONVENŢIA DE ARBITRAJ INTERNAŢIONAL ................................. 274 IV.2.1. CLAUZA COMPROMISORIE ............................................................... 275

IV.2.2. COMPROMISUL .................................................................................... 279

IV.2.3. TRATATUL DE ARBITRAJ PERMANENT ........................................ 281

IV.3. ARBITRII ŞI ORGANUL ARBITRAL ................................................... 282 IV.3.1. NUMIREA ARBITRILOR ŞI CONSTITUIREA TRIBUNALULUI .... 283

IV.3.1.1. Consideraţii generale ......................................................................... 283

IV.3.1.2. Numirea arbitrului unic ...................................................................... 285

IV.3.1.3. Numirea membrilor tribunalului arbitral ........................................... 287

IV.3.1.4. Constituirea tribunalului arbitral ........................................................ 289

IV.3.1.5. Independenţa şi imparţialitatea arbitrilor ........................................... 290

IV.3.1.6. Recuzarea şi înlocuirea arbitrilor ....................................................... 291

IV.3.2. FUNCŢIONAREA TRIBUNALULUI ARBITRAL ............................... 293

IV.3.2.1. Competenţa tribunalului arbitral ........................................................ 293



7

IV.3.2.2. Dreptul aplicabil ................................................................................ 294

IV.3.2.3. Locul arbitrajului şi limbile de lucru ................................................. 296

IV.3.2.4. Deliberările şi hotărârile. Cvorumul .................................................. 297

IV.4. PROCEDURA APLICABILĂ ÎN ARBITRAJUL INTERNAŢIONAL ....... 299 IV.4.1. CONSIDERAŢII GENERALE ............................................................... 299

IV.4.2. PROCEDURA PRELIMINARĂ ............................................................. 300

IV.4.3. PROCEDURA COMUNĂ ...................................................................... 301

IV.4.3.1. Etapa scrisă ........................................................................................ 301

IV.4.3.2. Etapa orală ......................................................................................... 304

IV.4.3.3. Administrarea probelor. Vizitele şi anchetele .................................... 305

IV.4.4. PROCEDURA SPECIALĂ ..................................................................... 305

IV.4.4.1. Măsurile conservatorii ....................................................................... 305

IV.4.4.2. Pretenţiile auxiliare ............................................................................ 307

IV.4.4.3. Absenţa uneia dintre părţi .................................................................. 308

IV.4.4.4. Întreruperea procedurii arbitrale ........................................................ 309

IV.5. SENTINŢA ARBITRALĂ INTERNAŢIONALĂ ..................................... 310 IV.5.1. TERMENUL ŞI FORMA ........................................................................ 310

IV.5.2. CUPRINSUL ........................................................................................... 311

IV.5.3. RECTIFICAREA ŞI COMPLETAREA .................................................. 312

IV.5.4. INTERPRETAREA ŞI REVIZUIREA ................................................... 313

IV.5.5. ANULAREA ........................................................................................... 314

IV.5.6. EXECUTAREA ....................................................................................... 316

V. CAPITOLUL V – ROLUL ARBITRAJULUI ÎN SOLUŢIONAREA UNOR DIFERENDE INTERNAŢIONALE – STUDII DE CAZ ................................................................. 318

V.1. ARBITRAJUL INTERSTATAL ............................................................. 319 V.1.1. CAZUL „FRONTIERA DE NORD-EST” (REGATUL MARII BRITANII

ŞI STATELE UNITE ALE AMERICII), 1783-1842 .............................. 319

V.1.1.1. Evoluţia evenimentelor ...................................................................... 319

V.1.1.2. Analiza cazului .................................................................................. 323

V.1.2. CAZUL „TABA” (ISRAEL V. EGIPT), 1979-1988 .............................. 330

V.1.2.1. Istoricul diferendului .......................................................................... 330


V.2. ARBITRAJUL MIXT ............................................................................. 336 V.2.1. CONSIDERAŢII GENERALE ............................................................... 336

V.2.2. CAZUL NOBLE VENTURES, INC. (S.U.A.) V. ROMÂNIA .............. 339

V.2.2.1. Istoricul diferendului .......................................................................... 339

V.2.2.2. Poziţiile părţilor ................................................................................. 341


V.2.2.4. Clauza umbrelă .................................................................................. 346

V.2.2.5. Sentinţa arbitrală ................................................................................ 349

CONCLUZII .................................................................................... 352

ANEXE ........................................................................................... 394

Anexa 1 – Variante ale frontierei de nord-est dintre S.U.A. şi Canada (1) ............... 394

Anexa 2 – Variante ale frontierei de nord-est dintre S.U.A. şi Canada (2) ............... 395

Anexa 3 – Nava de război „ALABAMA” (1862-1864) ............................................ 396

Anexa 4 – Frontiera internaţională dintre Israel şi Egipt (1979) ............................... 398

Anexa 5 – Regiunea Taba (Egipt) .............................................................................. 399



8

Anexa 6 – Principalele diferende interstatale supuse arbitrajului internaţional în

perioada 1798-2009 ................................................................................. 400

Anexa 7 – Cauzele soluţionate de Tribunalul Internaţional pentru Dreptul Mării în

perioada 1997-2009 ................................................................................. 403

Anexa 8 – Evoluţia numărului de solicitări de arbitraj înregistrate de unele dintre cele

mai cunoscute instituţii de arbitraj internaţional comercial din lume (1992-

2010) ........................................................................................................ 404

Anexa 9 – Extras din lista de arbitraje aflate pe rol la CIRDI la data de 19.09.2011 405

Anexa 10 – Extras din lista de arbitraje încheiate la CIRDI până la data de 19.09.2011

................................................................................................................. 407

Anexa 11 – Noble Ventures, Inc. v. România (extras din sentinţa arbitrală) ............ 409

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE ....................................................... 410



9

Premisele studiului1

Potrivit unei definiţii consacrate a arbitrajului internaţional de drept public

în doctrina juridică românească, „recurgerea la arbitrajul internaţional presupune

ca două state în diferend să confere unui organ terţ, desemnat de comun acord,

competenţa pentru a soluţiona diferendul care le opune, printr-o hotărâre pe care

ele se angajează să o respecte”2.

Originile arbitrajului internaţional însă se pierd într-un trecut foarte

îndepărtat, pe care trecerea timpului l-a „ascuns” inevitabil în uitare, împiedicând

astfel multe dintre faptele şi realităţile acelor timpuri să ajungă până la noi. Cu

toate acestea, întemeindu-ne pe ceea ce au reuşit să conserve izvoarele istorice

până în zilele noastre, putem afirma cu certitudine că mijloacele de soluţionare a

diferendelor dintre două părţi în care era chemat să intervină un al treilea –

conciliator, mediator, arbitru sau judecător – au fost utilizate de la începuturile

umanităţii, perfecţionându-se continuu odată cu evoluţia acesteia şi a formelor de

organizare socială.3

Utilizate mai intens în unele epoci, parţial căzute în desuetudine în altele,

dar revenind cu şi mai multă forţă mai târziu, aceste simple obiceiuri –

transformate cu vremea în cutume, iar mai aproape de zilele noastre în norme cu

caracter facultativ sau obligatoriu – sunt de o continuitate cu care numai

mijloacele violente de „reglementare” (adesea transformată în „acutizare” sau

chiar război) a diferendelor se mai pot „mândri”.

1 Toate opiniile exprimate şi asumate de autoare în cadrul studiului prezentat aici în rezumat au un caracter

strict personal şi nu reprezintă în niciun caz poziţia oficială a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sau a

vreunei alte instituţii, reprezentanţe sau agenţii a Uniunii Europene sau a oricărei alte organizaţii sau entitiăţi

naţionale sau internaţionale cu care autoarea a avut sau are relaţii contractuale sau de subordonare. 2 Adrian Năstase – „Arbitrajul Internaţional”, în Dumitra Popescu, Traian Chebeleu, Adrian Năstase ş.a. –

Soluţionarea paşnică a diferendelor internaţionale, Editura Academiei Republicii Socialiste România,

Bucureşti, 1983, p. 62. 3 A se vedea Derek Roebuck – „Sources for the History of Arbitration: A Bibliographical Introduction”, în

Arbitration International, 1998, articol publicat şi pe site-ul KluwerArbitration.com, la adresa

www.kluwerarbitration.com/arbitration/arb/home/ipn/default.asp?ipn=9618 (data ultimei accesări:

19.08.2011).

http://www.kluwerarbitration.com/arbitration/arb/home/ipn/default.asp?ipn=9618



10

Astfel, purtarea războaielor şi construirea păcii au coexistat neîntrerupt

de-a lungul epocilor, până în prezent, în acest context instituţia arbitrajului

bucurându-se încă de la începuturile sale de o mare răspândire teritorială, alături

de celelalte mijloace cunoscute de soluţionare pe cale paşnică a diferendelor

internaţionale4.

Una dintre cele mai simple şi mai pertinente explicaţii ale acestui fenomen

rezidă în simplitatea procedurii, care presupune, în puţine cuvinte, a chema un

al treilea (terţ) să hotărască acolo unde doi (sau mai mulţi) nu reuşesc să se

pună de acord. O altă explicaţie a fenomenului a devenit evidentă odată cu

intensificarea în antichitate a invaziilor şi a cuceririlor. Popoarele supuse fără

voia lor au găsit în formula arbitrajului – în toate epocile istorice – modalitatea

„legală” cea mai simplă de a se sustrage aplicării legilor invadatorilor,

supunându-se în continuare propriilor cutume şi norme juridice. Această practică

a eludării ordinii juridice impuse de cuceritori este întâlnită în istoria timpurie a

dreptului atât la unele popoare barbare cucerite de romani, cât şi la romanii

cuceriţi, spre exemplu de longobarzi.5

Pe de altă parte, arbitrajul a fost perceput, în toate timpurile, ca o

modalitate eficientă de a soluţiona divergenţele fără a pune în pericol

solidaritatea dintre membrii unui grup social sau coexistenţa paşnică a unor

grupuri rivale, chiar dacă principiile pe care se întemeiau în trecut procesele de

arbitraj erau adesea profund diferite de cele pe care acestea se întemeiază astăzi.

Astfel, de exemplu, principiul de drept potrivit căruia fiecare trebuie să

primească ceea ce i se cuvine conform legii, principiu care guvernează relaţiile

sociale începând din epoca modernă, era în trecut net surclasat de necesitatea de

a menţine – uneori cu orice preţ – un anumit nivel de stabilitate şi de coeziune

socială, deziderat care putea fi atins numai prin asigurarea şi menţinerea păcii,

4 Acestea sunt prezentate în subcapitolele II.3 şi II.4 din textul integral al lucrării.

5 A se vedea Mario Savsta – „Consulenza tecnica. Arbitrato”, articol publicat pe site-ul revistei Rassegna

Grafica, la adresa www.rassegnagrafica.it (data ultimei accesări: 19.08.2011).

http://www.rassegnagrafica.it/



11

atât în cadrul grupurilor sociale, cât şi în relaţiile acestora cu alte grupuri şi

comunităţi.6

În altă ordine de idei, mai aproape de zilele noastre, dacă ar fi să dăm

crezare spuselor lui Gillis Wetter7, „avocaţii comerciali privesc arbitrajele între

state ca fiind cu totul irelevante; iar avocaţii, oficialii şi profesorii de drept

internaţional public văd în arbitrajul comercial un proces cel puţin ciudat...”. Să

fie oare şi astăzi arbitrajul internaţional atât de drastic împărţit în public şi

privat? Nu cumva această divizare excesivă este în realitate o iluzie? În ce sistem

sau sisteme juridice ar trebui încadrate arbitrajele – din ce în ce mai multe la

număr – dintre subiectele de drept public şi cele de drept privat, care participă şi

ele la relaţiile internaţionale? Cât de „publice” sau cât de „private” sunt aceste

arbitraje? Pornind de la aceste întrebări şi de la altele similare – unele dintre ele,

fără îndoială, cel puţin ciudate pentru practicienii ambelor ramuri de drept

amintite – ne-am propus o analiză a arbitrajului, văzut ca modalitate de

soluţionare a diferendelor internaţionale, dintr-o perspectivă situată la limita

dintre public şi privat, prin abordarea atât a unor aspecte care se încadrează în

problematica arbitrajului internaţional public, cât şi a unora caracteristice

domeniului de aplicare al arbitrajului internaţional considerat a avea o natură

mixtă, public-privată.

Literatura de specialitate subliniază tot mai insistent în ultimii ani

importanţa înţelegerii şi recunoaşterii interferenţelor şi interdependenţelor dintre

dreptul internaţional public şi cel privat, care, departe de a opera izolat, s-au

dezvoltat într-un sistem de complementaritate ce devine tot mai complex şi, în

acelaşi timp, mai eficient.8

6 A se vedea Riccardo Rusalen – „L’Educazione del giurista in Europa”, articol publicat pe site-ul Facultăţii

de Drept a Universităţii din Trento, la adresa http://www.unitn.it (data ultimei accesări: 19.08.2011). 7 A se vedea J. Gillis Watter – The International Arbitral Process – Public and Private, vol. 1, Oceana

Publications, New York, 1979, p. xxiv. 8 A se vedea Richard M. Buxbaum – „The role of Public International Law in International Business

Transactions”, în Public International Law and the Future World Order – Liber Amicorum in Honor of A.

J. Thomas, Jr., cap. 16, editată de Joseph Jude Norton, Littleton, Colorado, 1987, p. 1 şi urm.; Mark W. Janis

– „Academic Workshop: Should We Continue to Distinguish Between Public and Private International

Law?” (moderat de Michael Cardozo) în ASIL Annual Meeting Procedures, nr. 79, 1985, p. 353 şi urm.

http://www.unitn.it/



12

Mecanismele de soluţionare a diferendelor internaţionale, inclusiv

arbitrajul, se dezvoltă şi ele în cadrul celor două sisteme de drept – aparent

independente – ca răspuns la necesităţile subiectelor de drept public şi privat

deopotrivă – consecinţă a interacţiunilor tot mai frecvente dintre acestea pe plan

internaţional.9 Urmarea firească a unei astfel de evoluţii este faptul că, dincolo de

particularităţile de necontestat care le individualizează – arbitrajul internaţional

public şi cel privat evoluează inevitabil împreună, influenţându-se şi

completându-se reciproc.10

Justificarea alegerii temei de cercetare

Alegerea temei de cercetare se justifică din mai multe considerente, unele

de ordin teoretic, iar altele de natură practică, pe care le prezentăm pe scurt în

continuare:

1. În primul rând, tema este una de actualitate, intens dezbătută la

nivel global, cele mai multe dezbateri şi exprimări de opinii din literatura de

specialitate vizând cu precădere arbitrajul internaţional comercial, dar și

arbitrajul internaţional mixt – aplicabil, printre altele, diferendelor internaţionale

cu privire la investiţii – precum şi arbitrajul internaţional public.

La nivel regional, mai exact la nivelul Uniunii Europene, actualitatea

temei se reflectă în prezent inclusiv la nivelul dezbaterilor care au loc pe

marginea unor propuneri de modificare a legislaţiei Uniunii Europene în sensul

includerii arbitrajului în domeniul de reglementare al Regulamentului (CE) nr.

9 Pentru detalii, a se vedea Alex Mills – „The Public-Private Dualities of International Investment Law and

Arbitration” (February 28, 2011), în Chester Brown şi Kate Miles (ed.) – Evolution in Investment Treaty

Law and Arbitration, Cambridge University Press, 2011, University of Cambridge Faculty of Law Research

Paper No. 11/03, disponibilă la adresa SSRN: http://ssrn.com/abstract=1739102 (data ultimei accesări:

19.08.2011). 10

Pentru detalii despre acest fenomen, a se vedea subsecţiunea IV.1.1.3 din textul integral al lucrării.

http://ssrn.com/abstract=1739102



13

44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară,

recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială11.

În ceea ce priveşte România, interesul pentru studierea acestei ramuri a

dreptului internaţional public a crescut progresiv în ultimii 20 de ani, odată cu

implicarea ţării noastre, prin instituţii ale statului român, în diferite procese de

arbitraj internaţional mixt, având ca obiect diferende legate de investiţii.12 În

acest context, considerăm că este important de menţionat faptul că în România se

înregistrează în ultimii ani o creştere constantă a interesului pentru procedurile

arbitrale și la nivelul dreptului naţional, materializată recent prin modificarea şi

actualizarea prevederilor referitoare la arbitraj din noul Cod de procedură

civilă13.

2. În al doilea rând, considerăm că un studiu cu această temă poate

completa cu succes literatura juridică românească în domeniul arbitrajului

internațional, aducând o contribuție la îmbogățirea acesteia. Un argument

important în acest sens este faptul că în procesul de continuă dezvoltare şi

actualizare a doctrinei românești în domeniul arbitrajului din ultimii ani s-au

remarcat mai ales studii având ca obiect diferite aspecte privind arbitrajul

comercial internaţional14, care studiază soluționarea diferendelor comerciale

internaționale intervenite între subiecte de drept internațional privat, numărul

lucrărilor științifice care tratează arbitrajul internațional public sau mixt fiind,

prin comparație, sensibil mai redus. În consecință, rămân la dispoziția

cercetătorului român o serie de teme interesante în acest domeniu, care încă nu

au fost explorate și exploatate suficient din punct de vedere științific în literatura

11

Pentru detalii despre aceste dezbateri şi despre propunerile de modificare menţionate, a se vedea punctul

III.4.3.5.2 din textul integral al lucrării. 12

Pentru lista arbitrajelor în care este sau a fost implicată România la CIRDI, a se vedea anexele 9 şi 10 la

textul integral al lucrării. 13

Noul Cod de procedură civilă, Cartea a IV-a – Despre arbitraj, art. 340-371. 14

A se vedea Gary B. Born – International Commercial Arbitration, Wolters Kluwer, 2009, vol. I, p. 13.



14

română de specialitate, printre acestea numărându-se și tema de cercetare aleasă

pentru studiul în cauză.15

3. În al treilea rând, generozitatea temei în cauză a constituit un

motiv important al alegerii, întrucât, deși a impus stabilirea unor limite stricte ale

cercetării, a oferit în același timp posibilitatea conturării unei imagini de

ansamblu, integrate și abordate critic din mai multe unghiuri, a unei instituții

foarte vechi, cu rădăcini adânci în dreptul internațional și în istoria umanității,

care nu încetează să surprindă prin continuitatea și prin evoluția sa.

Astfel, întrucât multitudinea de aspecte susceptibile de a fi abordate în

cadrul unui subiect atât de vast invită la aprofundarea cercetării în mai multe

sensuri, diversele aspecte analizate în cadrul acesteia sunt tratate la niveluri de

profunzime diferite, unele dintre ele servind, în acest context, exclusiv drept

suport pentru înțelegerea și aprofundarea altora, a căror detaliere a fost

considerată mai importantă din perspectiva obiectivelor urmărite în cadrul

cercetării. Prin urmare, se impune constatarea că studiul în cauză deschide, prin

abordarea sa globală, numeroase posibilități de aprofundare a cercetării temei

alese, pe care intenționăm să le exploatăm în continuare în activitatea noastră

profesională şi de cercetare, această deschidere constituind în sine o justificare a

alegerii temei în cauză.

4. În al patrulea rând, considerăm că tema aleasă prezintă o relevanță

teoretică și practică deosebită pentru domeniul dreptului internațional, atât

public, cât și privat, dar și pentru alte domenii de cercetare științifică, precum

relațiile internaționale, în cadrul cărora conflictele internaționale, managementul

15

A se vedea, de exemplu: Kaj Hobér – Extinctive prescription and applicable law in interstate arbitration,

Iustus Förlag, Uppsala, 2001; J. Werner – „Interstate Political Arbitration: What Lies Next?”, în Journal of

International Arbitration, nr. 1, martie 1992, pp. 69-78; C. G. Roelofsen – „The Jay Treaty and all that;

some remarks on the role of arbitration in European modern history and its „revival” in 1974”, în AHA

Soons (ed.) – International Arbitration: Past and Prospects, 1990, p. 201 şi urm.; Hans-Jürgen Schlochauer

– „Arbitration”, în Bernhardt (ed.), Encyclopedia of Public International Law, North-Holland Publishing

Company, Amsterdam, New York, Oxford, Instalment 1 (1981), pp. 13-28; Abdul Hamid El-Ahdab,

Arbitration with the Arab Countries, The Hague/London/Boston: Kluwer Law International, Ediţia a II-a,

1999.



15

și mijloacele de soluționare a acestora sunt teme de maximă actualitate. Astfel, în

contextul diversificării tipurilor de diferende internaţionale şi a dinamicii

acestora, arbitrajul internaţional a cunoscut un reviriment fără precedent în

ultimii ani, studiul său devenind în consecinţă tot mai relevant pentru multe

discipline şi domenii de cercetare, inclusiv din perspective pluridisciplinare şi

interdisciplinare.

5. În al cincilea rând, alegerea temei de cercetare este justificată de

importanţa practică pe care o prezintă arbitrajul internaţional în contextul

relaţiilor internaţionale, recurgerea la acest mijloc de soluţionare a diferendelor

internaţionale situându-se pe un trend crescător atât la nivelul statelor, cât şi la

nivelul celorlalţi actori de pe scena dreptului internaţional.16 Fiind în esență o

procedură dinamică, flexibilă, eficientă, suplă și relativ puțin costisitoare,

arbitrajul internațional a reușit să se adapteze cu destulă ușurință la schimbările

impuse de procesul de globalizare, devenind un mijloc preferat din ce în ce mai

frecvent pentru soluționarea diferendelor internaționale în raport cu alte

mijloace, mai lente, mai ineficiente sau doar mai costisitoare în timp și bani.17

Obiectivele, structura şi conţinutul studiului

Având în vedere premisele şi motivele alegerii temei de cercetare,

prezentate anterior, precum şi faptul că arbitrajul în general şi arbitrajul

internaţional în special au renăscut practic în ultima jumătate de secol,

principalul obiectiv al studiului este acela de a analiza arbitrajul

internaţional, în accepţiunea sa de modalitate de soluţionare a diferendelor

internaţionale, prin identificarea şi detalierea acelor elemente pe care le

considerăm esenţiale pentru conturarea unei imagini cât mai fidele a modului în

care acesta a devenit în timp instrumentul juridic complex care este astăzi şi

16

A se vedea anexele 6, 7 și 8 la textul integral al lucrării. 17

Pentru detalii privind alte mijloace de soluționare a diferendelor internaționale, a se vedea capitolul II din

textul integral al lucrării.



16

pentru ilustrarea unor realităţi actuale din domeniul arbitrajului internaţional,

într-o abordare în esenţă evolutivă şi dinamică.

Studiul conţine cinci capitole – divizate în subcapitole, secţiuni,

subsecţiuni şi puncte, după caz – fiecare dintre acestea urmărind, în subsidiar,

obiective secundare specifice, prezentate în continuare.

Capitolul I – Terminologie, definiţii şi clasificări, structurat în două

subcapitole (I.1 şi I.2), cuprinde analiza noţiunilor de diferend internaţional şi

respectiv de arbitraj internaţional şi detaliază unele aspecte legate de conţinutul

celor două noţiuni, de definiţiile acestora şi de clasificarea diferendelor

internaţionale, respectiv a arbitrajelor internaţionale în literatura de specialitate.

La finalul prezentării definiţiilor consacrate în doctrină pentru cele două

noţiuni18 se regăsesc propriile noastre definiţii pentru fiecare dintre acestea,

astfel:

1. Definiţia noţiunii de diferend internaţional, potrivit căreia acesta

este o neînţelegere, o opoziţie, un dezacord sau un conflict, intervenit între

subiecte de drept internaţional, între asemenea subiecte şi alte entităţi

participante la raporturile de drept internaţional sau între entităţi din

categoria celor din urmă, ca urmare a adoptării unor atitudini în mod evident

divergente cu privire la una sau la mai multe probleme de fapt şi/sau de drept

care fac obiectul relaţiilor dintre ele, atitudini concretizate în opoziţia

manifestă a uneia (sau a unora) dintre părţi faţă de pretenţia formulată (sau

faţă de pretenţiile formulate) de cealaltă parte (sau de celelalte părţi) şi care

determină o deteriorare de fapt a acestor relaţii.

Prin urmare, considerăm că natura predominantă (politică sau juridică) a

problemei care determină declanşarea diferendului nu este de esenţa acestuia.

Esenţială în definirea noţiunii este însă schimbarea în sens negativ a stării de

fapt a relaţiilor dintre părţi, ca urmare a atitudinilor vădit divergente adoptate de

acestea la un moment dat faţă de obiectul diferendului. Această deteriorare

18

A se vedea secţiunile I.1.2 şi I.2.2 din textul integral al lucrării.



17

constă în trecerea de la starea considerată a fi de normalitate – manifestată prin

lipsa acţiunii sau prin acţiuni convergente ale părţilor – la starea de diferend –

concretizată în omisiuni sau acţiuni ale părţilor, destinate să ilustreze sau chiar să

impună celeilalte sau celorlalte părţi poziţiile lor divergente cu privire la obiectul

diferendului.19

2. Definiţia noţiunii de arbitraj internaţional, potrivit căreia acesta

este un mijloc cu caracter jurisdicţional de reglementare paşnică a

diferendelor internaţionale pe care părţile au stabilit, printr-un acord formal

prealabil, să le supună judecăţii unei terţe părţi – arbitru unic sau organ

arbitral – chemată să pronunţe o hotărâre definitivă, în urma unei proceduri

contencioase, desfăşurată în conformitate cu voinţa anterior exprimată a

părţilor, cu normele şi principiile imperative ale dreptului internaţional şi cu

echitatea.

Am considerat utilă introducerea acestui capitol la începutul studiului din

două motive:

1. pentru clarificarea principalelor noţiuni cu care operăm în continuare

în cadrul acestuia;

2. pentru că analiza din cadrul capitolului în discuție permite conturarea

unor răspunsuri la cel puţin două întrebări fundamentale pentru

arbitrajul internaţional contemporan:

2.1. ce sunt diferendele internaţionale şi cum pot fi ele

identificate şi clasificate?

2.2. cum se defineşte şi de câte feluri este arbitrajul

internaţional?

Astfel, în continuarea definiţiilor prezentate anterior, în fiecare dintre cele

două subcapitole20 menționate sunt prezentate clasificări şi criterii de clasificare

pentru fiecare dintre conceptele amintite.

19

Pentru mai multe detalii legate de acest aspect, a se vedea secţiunea I.1.2 din textul integral al lucrării şi

bibliografia citată în notele de subsol din secţiunea respectivă. 20

Este vorba despre subcapitolele I.1 şi I.2 din textul integral al lucrării.



18

În privinţa clasificării diferendelor internaţionale, este analizată în principal

clasificarea acestora în diferende juridice şi politice21

sau „justiţiabile” şi

„nejustiţiabile”22

. În acest sens arătăm că, în opinia noastră, o astfel de diferenţiere

se poate face numai din punct de vedere teoretic, aplicarea ei practică fiind

zădărnicită de caracterul prin excelenţă bivalent – politic şi juridic – al relaţiilor

dintre subiectele de drept internaţional, relaţiile dintre actorii de pe scena

internaţională fiind în marea lor majoritate relaţii de natură politică desfăşurate

într-un cadru juridic, compus din ansamblul principiilor şi normelor de drept

internaţional. De asemenea, apreciem că o astfel de distincţie nu se justifică, din

moment ce părţile la un diferend internaţional sunt libere să aleagă mijlocul de

soluţionare paşnică a acestuia exclusiv în funcţie de voinţa lor, respectiv să ia sau să

nu ia în considerare şi alte aspecte cu privire la diferendul în cauză.23

În ceea ce priveşte clasificarea arbitrajelor internaţionale, aceasta este

abordată din perspectiva mai multor criterii de clasificare, astfel:

1. Potrivit formelor de organizare, arbitrajul internaţional poate fi ad-

hoc sau instituţional. Arbitrajul internaţional ad-hoc se desfăşoară potrivit regulilor

stabilite de părţi prin reprezentanţii lor, fără intervenţia vreunei instituţii specializate

în domeniu. În cazul arbitrajului internaţional instituţional, procesul este încredinţat

unui centru de arbitraj sau unui alt organism internaţional cu competenţe în acest

domeniu şi se desfăşoară potrivit normelor procedurale stabilite de acesta – norme

anterior acceptate de părţile la diferend, pe care acestea din urmă le pot modifica şi

completa în anumite limite.24

21

A se vedea Dumitra Popescu, Adrian Năstase – Sistemul Principiilor Dreptului Internaţional, Ed.

Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1986, pp. 65-66; Alexandru Bolintineanu, Adrian

Năstase, Bogdan Aurescu – Drept Internaţional Contemporan, Ediţia a 2-a, Ed. ALL BECK, 2000, pp. 184,

191-192; A. Năstase – Drept Internaţional Economic, vol. II – Soluţionarea diferendelor în cadrul

organizaţiilor economice internaţionale, Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1996, pp. 56-57. 22

A se vedea Grigore Geamănu – Principiile fundamentale ale dreptului internaţional contemporan, Ed.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967, pp. 266-269; G. Geamănu – Drept Internaţional Public, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981, vol. I, pp. 227-228; Ian Brownlie – The Justiciability of Disputes

and Issues in International Relations, în British Yearbook of International Law, 1967, p. 123. Pentru detalii

privind diferendele internaţionale arbitrabile şi nerabitrabile, a se vedea subsecţiunea IV.1.1.2 din textul

integral al lucrării. 23

Pentru observaţii cu privire la libertatea statelor de a alege mijloacele de soluţionare a diferendelor dintre

ele, a se vedea D. Popescu, A. Năstase, op. cit., pp. 65-66; G. Geamănu – Drept..., vol. I, op. cit., pp. 227-

228; G. Geamănu – Principiile..., op. cit., pp. 261-262, 265-266. 24

Pentru regulile de procedură arbitrală ale celor mai renumite institutii de arbitraj internaţional, a se vedea

„ASIL Guide to Electronic Resources for International Law”, pe site-ul Societăţii Americane de Drept



19

2. Din perspectiva identităţii părţilor la diferend, arbitrajul

internaţional poate fi:

2.1. (de drept) public – aplicabil diferendelor dintre subiecte originare şi

derivate ale dreptului internaţional public – state şi organizaţii

internaţionale interguvernamentale.25

În variantele sale simple, un

astfel de diferend poate opune: două state, două organizaţii

internaţionale interguvernamentale; un stat şi o organizaţie

internaţională interguvernamentală.

2.2. mixt26

– aplicabil diferendelor dintre subiecte de drept internaţional

public, pe de o parte, şi alte entităţi27

care participă la raporturile de

drept internaţional (inclusiv subiecte de drept internaţional privat), pe

de altă parte.28

2.3. (de drept) privat29

– aplicabil diferendelor dintre subiecte între care se

stabilesc raporturi de drept internaţional privat30

, în principal de natură

comercială, dar nu numai.31

Internaţional (ASIL), la adresa http://www.asil.org/resource/arb1.htm#Institutional%20vs.%20 Ad%20Hoc

(data ultimei accesări: 19.08.2011). 25

Pentru detalii cu privire la personalitatea juridică a organizaţiilor internaţionale a se vedea Raluca Miga-

Beşteliu – Organizaţii internaţionale interguvernamentale, Ed. ALL BECK, Bucureşti, 2000, pp. 30-51. 26

Dintre instituţiile internaţionale recunoscute cu competenţe în acest tip de arbitraj, Centrul Internaţional

pentru Reglementarea Diferendelor cu privire la Investiţii (CIRDI) se ocupă în mod special de arbitrarea

diferendelor dintre state şi investitorii străini. Până la 1 iunie 2011, Convenţia cu privire la soluţionarea

diferendelor legate de investiţii dintre state şi resortisanţii altor state a fost semnată de 157 de ţări şi

ratificată de 147. Textul Convenţiei şi regulile de procedură aplicabile arbitrajului elaborate de CIRDI sunt

disponibile pe site-ul instituţiei, la adresa http://icsid.worldbank.org/ICSID/ICSID/RulesMain.jsp (data

ultimei accesări: 19.08.2011). A se vedea, de asemenea, Stephen J. Toope – Mixed International

Arbitration: Studies in Arbitration between States and Private Persons, Cambridge, Grotius Publications,

1990, p. 8 şi urm., precum şi subcapitolul V.2 din textul integral al lucrării. 27

Dintre acestea amintim, cu titlu de exemplu, organizaţiile internaţionale neguvernamentale (ONG),

societăţile transnaţionale (STN), popoarele şi mişcările de eliberare naţională, Vaticanul, Ordinul Suveran

Militar de Malta şi, în anumite situaţii, persoanele fizice. 28

Pentru detalii cu privire la capacitatea juridică a subiectelor dreptului internaţional public şi la statutul altor

participanţi la raporturile juridice internaţionale, a se vedea Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, Cristian Jura –

Drept Internaţional Public – Sinteze pentru examen, Ediţia a III-a, Editura ALL BECK, 2002, pp. 66-71,

88-92, 105-109; A. Bolintineanu, A. Năstase, B. Aurescu, op. cit., pp. 73-143; Raluca Miga-Beşteliu – Drept

internaţional. Introducere în dreptul internaţional public, Ediţia a III-a, Ed. ALL BECK, 2003, pp. 83-84;

Marian Mihăilă – Elemente de drept internaţional public şi privat, Ed. ALL BECK, Bucureşti, 2001, pp. 36-

37. 29

Organismele competente în soluţionarea diferendelor internaţionale (cu precădere de natură comercială, dar

nu numai) prin intermediul arbitrajului internaţional privat sunt foarte numeroase, marea majoritate a statelor

cu o economie de piaţă dispunând de cel puţin un astfel de organism. Lista celor mai importante centre,

organizaţii şi instituţii cu competenţe în arbitrajul internaţional privat poate fi consultată pe site-ul Juris

International, la adresa http://www.jurisint.org/en/ctr/index.html (data ultimei accesări: 19.08.2011) sau pe

site-ul World Wide Web Virtual Library: Arbitration Database, la adresa http://interarb.com/vl/p014039671

(data ultimei accesări: 19.08.2011).

http://www.asil.org/resource/arb1.htm#Institutional%20vs.%20 Ad%20Hoc

http://icsid.worldbank.org/ICSID/ICSID/RulesMain.jsp

http://www.jurisint.org/en/ctr/index.html

http://interarb.com/vl/p014039671



20

După cum am precizat anterior, dat fiind obiectul studiului, analiza

conceptului de arbitraj internaţional în diferendele internaţionale din cadrul acestuia

se axează, cu foarte puţine excepţii, pe primele două dintre cele trei forme de

arbitraj mai sus amintite, cea de a treia (arbitrajul internaţional privat) rămânând în

afara ariei de cercetare.32

3. În funcţie de obiect (ratione materiae), respectiv în funcţie de natura

diferendului care urmează a fi soluţionat prin intermediul arbitrajului internaţional,

putem distinge, din punct de vedere teoretic, între arbitrajul internaţional având ca

obiect soluţionarea diferendelor cu caracter preponderent juridic şi cel având ca

obiect soluţionarea diferendelor cu caracter preponderent politic.33

4. Din perspectiva principiilor generale care stau la baza soluţionării

diferendelor prin arbitraj internaţional, acesta se poate desfăşura prin aplicarea de

către tribunalul arbitral a normelor şi a principiilor dreptului internaţional (arbitraj

în drept) sau potrivit principiului echităţii (arbitraj în echitate sau ex aequo et

30

Denumite adesea şi raporturi juridice cu elemente de extraneitate, acestea pot fi civile, comerciale, de

muncă sau de altă natură şi implică de regulă mai multe sisteme de drept sau legi aparţinând unor state

diferite. 31

Pentru criteriile folosite la stabilirea caracterului internaţional al unui arbitraj privat, a se vedea Okezie

Chukwumerije – Choice of Law in International Commercial Arbitration, Quorum Books, 1994, pp. 3-6. 32

Cel mai adesea, organismele cu competenţe în domeniul arbitrajului internaţional privat sunt curţi, camere

sau centre de arbitraj care funcţionează pe lângă camerele naţionale de comerţ şi industrie ale statelor.

Competenţele acestor organisme vizează în principal diferende de drept internaţional privat care implică

sistemul de drept sau legislaţia statului în care funcţionează. În România, cel mai important organism de acest

fel este Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României

(http://arbitration.ccir.ro) (data ultimei accesări: 19.08.2011) înfiinţată în anul 1953, în vederea soluţionării

litigiilor de comerţ exterior. În anul 2007, prin Legea nr. 335/03.12.2007, aceasta a fost reorganizată ca

instituţie permanentă de arbitraj, fără personalitate juridică, pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a

României, competenţele sale vizând în prezent administrarea arbitrajului pentru soluţionarea diferendelor

interne şi internaţionale. O altă categorie de organisme care administrează arbitrajul internaţional privat, mai

puţine la număr, o reprezintă organizaţiile şi asociaţiile internaţionale fără scop lucrativ (ONG-uri). Dacă în

cazul curţilor de arbitraj constituite pe lângă camerele naţionale de comerţ şi industrie vorbim cel mai adesea

de litigii în care cel puţin o parte are naţionalitatea statului în care funcţionează curtea şi/sau operează pe

teritoriul acestuia, în cazul ONG-urilor internaţionale, de multe ori părţile care aleg să supună diferendele

dintre ele arbitrajului prin intermediul acestora nu au nicio legătură cu statele pe teritoriul cărora îşi au sediile

principale respectivele ONG-uri. În aceste cazuri, preferinţa părţilor pentru desfăşurarea arbitrajului în cadrul

unui astfel de organism se întemeiază pe criterii legate exclusiv de competenţa, expertiza şi experienţa

respectivului organism în domeniul de care aparţine diferendul care urmează să fie supus soluţionării prin

arbitraj. Două dintre cele mai cunoscute organisme de acest fel sunt Camera de Arbitraj de la Paris

(http://www.arbitrage.org) (data ultimei accesări: 19.08.2011) şi Centrul Internaţional pentru Soluţionarea

Diferendelor al Asociaţiei Americane de Arbitraj (http://www.adr.org) (data ultimei accesări: 19.08.2011). 33

Pentru discuţii cu privire la natura juridică, respectiv politică a diferendelor internaţionale, a se vedea D.

Popescu, A. Năstase, op. cit., pp. 65-66; A. Bolintineanu, A. Năstase, B. Aurescu, op. cit., pp. 184, 191-192;

G. Geamănu – Drept..., vol. I, pp. 227-228; Rosalyn Higgins – Policy considerations and the international

judicial process, în International and Cooperative Law Quarterly, 1968, nr. 17, p. 58. A se vedea, de

asemenea, secţiunea I.1.2 din textul integral al lucrării.

http://arbitration.ccir.ro/

http://www.arbitrage.org/

http://www.adr.org/



21

bono). În acest din urmă caz, tribunalul se poate pronunţa exclusiv în temeiul

principiului echităţii, făcând abstracţie de principiile şi de normele de drept

acceptate de părţi, condiţia pe care trebuie să o respecte fiind aceea de a nu încălca

normele imperative ale dreptului internaţional general (ius cogens).34

5. În sfârșit, ultimul criteriu de clasificare a arbitrajelor internaţionale

abordat în capitolul I este componenţa organului arbitral. În funcţie de aceasta,

arbitrajul internaţional se poate prezenta în una dintre următoarele forme analizate

în cadrul studiului:

5.1. Arbitraj prin arbitru unic35

– mai puțin practicat în prezent, întrucât

nu este de natură să satisfacă dorinţa părţilor de a fi „reprezentate

direct” în procesul arbitral, prin numirea de către fiecare parte a unuia

sau mai multor arbitri.

5.2. Arbitraj prin comisie mixtă36

– formă a arbitrajului internaţional

apărută la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care presupunea

încredinţarea judecăţii unei comisii formate din politicieni, diplomaţi,

tehnocraţi ori experţi în drept şi/sau în domeniul de care aparţinea

diferendul supus arbitrajului. Primele comisii mixte de arbitraj erau

compuse din numai doi membri, de obicei diplomaţi, câte unul numit

de fiecare parte la diferend. În timp, acestea au evoluat spre o formulă

mai complexă, în care arbitrii numiţi de părţi (unul sau doi pentru

fiecare parte) aleg un supraarbitru, numărul membrilor comisiei

devenind astfel impar şi hotărârile fiind adoptate cu unanimitate de

voturi.37

34

A. Năstase – Drept internaţional economic, vol. II – Soluţionarea..., op. cit., p. 106. 35

În Evul Mediu, arbitrul unic chemat să se pronunţe cu privire la unele diferende internaţionale era în cele

mai multe cazuri un şef de stat, motiv pentru care această formă de arbitraj mai este cunoscută şi sub

denumirea de „arbitraj prin şef de stat”. 36

A se vedea A. Năstase – Drept internaţional economic, vol. II – Soluţionarea..., op. cit., p. 106. 37

Pentru mai multe detalii cu privire la componenţa şi funcţionarea comisiilor mixte de arbitraj constituite

prin Tratatul Jay, a se vedea art. V-VII din textul acestui document în Hunter Miller – Treaties and Other

International Acts of the United States of America, vol. 2, documentele 1-40: 1776-1818, Government

Printing Office, Washington, 1931 sau pe site-ul Yale University, la adresa

http://avalon.law.yale.edu/18th_century/jay.asp (data ultimei accesări: 19.08.2011). A se vedea, de asemenea,

Bassett Moore (ed.) – International Adjudications – Ancient and Modern History and Documents together

with Mediatorial Reports, Advisory Opinions and Decisions of Domestic Commissions, Oxford University

Press, New York, 1929-1931, vol. I-IV. Pentru detalii cu privire la alte comisii arbitrale mixte, a se vedea şi

următoarele documente: Tratatul de pace şi prietenie dintre Maiestatea Sa Britanică şi Statele Unite ale

http://avalon.law.yale.edu/18th_century/jay.asp



22

5.3. Arbitraj prin tribunal arbitral – formă de arbitraj internaţional

utilizată cel mai frecvent în prezent, inspirată din arbitrajul prin

comisie mixtă. Astfel, tribunalele arbitrale actuale au o componenţă

similară cu cea a comisiilor mixte de arbitraj, fiind alcătuite de obicei

din trei arbitri (mai rar cinci), câte unul numit de fiecare parte la

diferend şi un supraarbitru. Spre deosebire însă de comisiile arbitrale

mixte din secolele XVIII-XIX, tribunalele arbitrale actuale statuează

de regulă pe baza normelor dreptului internaţional, urmând o

procedură jurisdicţională şi pronunţând sentinţe definitive şi

motivate.38

În contextul analizării acestei forme de arbitraj, sunt

abordate în capitolul I și tribunalele arbitrale mixte înfiinţate prin

Tratatele de pace încheiate la finele Primului Război Mondial

(Sistemul de la Versailles). Modul de constituire şi de funcţionare a

acestora este descris în Secţiunea a VI-a a Tratatului de pace de la

Paris (art. 304-305 şi anexa la art. 304), intitulată „Tribunalul Arbitral

Mixt”.39

Capitolul II – Soluţionarea pe cale paşnică a diferendelor

internaţionale, structurat în cinci subcapitole (II.1-II.5) constituie capitolul

premisă al studiului propriu-zis, întrucât conturează contextul juridic

internaţional în care arbitrajul internaţional se încadrează în mod firesc.

Astfel, în primul subcapitol (II.1) sunt prezentate pe scurt principiile

fundamentale ale dreptului internaţional40, aşa cum au fost acestea codificate de-

Americii, Ghent, 1814, în H. Miller – Treaties and Other International Acts…, op. cit., vol. 2, documentele

1-40: 1776-1818, sau pe site-ul Yale University, la adresa http://avalon.law.yale.edu/19th_century/ghent.asp

(data ultimei accesări: 19.08.2011). Tratatul dintre Regatul Unit al Marii Britanii şi Statele Unite ale

Americii, Washington, 1871, pe site-ul LEXUM al Centrului de Cercetare în Drept Public al Facultăţii de

Drept din cadrul Universităţii din Montreal, la adresa http://www.lexum.org/ca_us/en/cus.1871.37.en.html

(data ultimei accesări: 19.08.2011). 38

A se vedea Ionel Cloşcă (coord.), E. Glaser, N. Cosma, M. Niciu, G. Elian, M. Antal – Dicţionar de Drept

Internaţional Public, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 299. 39

Textul în limba engleză al Tratatului de pace semnat la 28 iunie 1919 la Versailles este disponibil pe site-

ul Brigham Young University (Harold B. Lee Library), la adresa http://net.lib.byu.edu/~rdh7/wwi/

versailles.html (data ultimei accesări: 19.08.2011). 40

A se vedea Adrian Năstase – „Noţiunea de principiu în dreptul internaţional” în Revista română de studii

internaţionale, nr. 5(79)/1995, p. 358.

http://avalon.law.yale.edu/19th_century/ghent.asp

http://www.lexum.org/ca_us/en/cus.1871.37.en.html

http://net.lib.byu.edu/~rdh7/wwi/%20versailles.html

http://net.lib.byu.edu/~rdh7/wwi/%20versailles.html



23

a lungul timpului în Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi în alte documente cu

caracter universal, devenind în timp „un sistem coerent, ce guvernează întreaga

materie a relaţiilor interstatale reglementate prin norme de drept”41.

În continuare, în subcapitolul II.2, este analizat unul dintre aceste

principii, respectiv principiul soluţionării pe cale paşnică a diferendelor

internaţionale42, întrucât arbitrajul internaţional întră în domeniul de aplicare al

acestuia. Astfel, sunt analizate în acest context, printre altele, trăsăturile esenţiale

ale principiului soluţionării pe cale paşnică a diferendelor internaţionale:

obligativitatea – principiul este obligatoriu pentru toate statele, universalitatea –

toate diferendele internaţionale dintre state trebuie soluţionate prin recurgerea la

mijloace paşnice, indiferent de natura acestora (economică, politică, militară,

juridică etc.) şi de etapa în care s-ar afla – şi flexibilitatea mijloacelor şi a

procedurilor de soluţionare a diferendelor.43 Este de asemenea analizat

conţinutul principiului menţionat, care constă, pe de o parte într-o obligaţie

generală a statelor de a soluţiona pe cale paşnică toate diferendele internaţionale

intervenite între ele, iar pe de altă parte într-un drept al statelor de a alege în

mod liber mijloacele de soluţionare a acestor diferende.

Subcapitolul II.3 este consacrat analizei mijloacelor politico-diplomatice

de soluţionare pe cale paşnică a diferendelor internaţionale, în cadrul acestuia

fiind prezentate şi analizate conţinutul şi reglementările la nivel internaţional cu

privire la cele mai cunoscute astfel de mijloace, şi anume: negocierile, bunele

oficii, medierea, ancheta internaţională şi concilierea internaţională44.

41

A se vedea Adrian Năstase – „Interdependenţa sistemică a principiilor”, în Dumitra Popescu, Adrian

Năstase – Sistemul Principiilor Dreptului Internaţional, Ed. Academiei Republicii Socialiste România,

Bucureşti, 1986, p. 30. 42

Pentru o abordare a acestui principiu din perspectiva cooperării în relaţiile internaţionale, a se vedea Anne

Peters – „International Dispute Settelement: A Network of Cooperational Duties”, în European Journal of

International Law, 2003, vol. 14, nr. 1, pp. 1-34, disponibil online pe site-ul Oxford Journals, la adresa

http://ejil.oxfordjournals.org/content/14/1/1.full.pdf. 43

A se vedea D. Popescu, T. Chebeleu – „Introducere”, în D. Popescu, T. Chebeleu, A. Năstase ş.a. –

Soluţionarea ..., op. cit., p. 18; R. Miga-Beşteliu – Drept internaţional. Introducere…, op. cit., pp. 331-332. 44

Pentru definiţii ale acestor termeni, a se vedea Glossary of Terms for Conflict Management and

Peacebuilding, pe site-ul United States Institute of Peace, la adresa http://glossary.usip.org (data ultimei

accesări: 19.08.2011).

http://ejil.oxfordjournals.org/content/14/1/1.full.pdf

http://glossary.usip.org/



24

Am considerat utilă prezentarea și analizarea mijloacelor politico-

diplomatice în acest context, întrucât acestea sunt cele mai utilizate modalităţi de

soluţionare a diferendelor internaţionale, fapt care se datorează convingerii

existente la nivelul comunităţii internaţionale potrivit căreia suveranitatea

statelor este mai bine apărată atunci când toate părţile la un diferend internaţional

sunt implicate în mod activ şi direct în identificarea unei soluţii, în condiţii de

confidenţialitate. De asemenea, în cazul recurgerii la intervenţia unui terţ, părţile

pot să accepte sau să refuze eventualele soluţii propuse de acesta, păstrând astfel

în permanenţă controlul asupra evoluţiei procesului de soluţionare a diferendului,

lucru care nu este posibil în cazul recurgerii la un mijloc jurisdicţional de

soluţionare a diferendelor.45

O altă justificare pentru includerea unei analize a mijloacelor politico-

diplomatice în cadrul studiului în cauză este faptul că arbitrajul internaţional

funcţionează adesea în strânsă legătură, uneori în complementaritate sau chiar în

interdependenţă cu unul sau cu mai multe astfel de mijloace.

Subcapitolul II.4 tratează principalele caracteristici ale arbitrajului

internaţional şi ale justiţiei internaţionale, încadrându-le în contextul mai larg al

aplicării principiului soluţionării pe cale paşnică a diferendelor internaţionale.

Având în vedere că arbitrajul internaţional constituie chiar obiectul studiului şi

este, prin urmare, analizat pe larg în capitolele următoare, în secţiunea II.4.1 sunt

abordate doar câteva aspecte teoretice generale privind principalele caracteristici,

temeiul juridic şi principalele reguli de procedură aplicabile acestuia. În

secţiunea II.4.2 sunt analizate structura, temeiul juridic şi modul de funcţionare

al singurei instanţe internaţionale permanente care are o competenţă generală

recunoscută de aproape toate statele lumii – Curtea Internaţională de Justiţie, în

contextul mai larg al sistemului complex al justiţiei internaţionale, care include şi

alte instanţe internaţionale cu caracter permanent, menţionate în secţiunea

amintită.

45

A se vedea D. Popescu, A. Năstase, op. cit., p. 65; R. Miga-Beşteliu – Drept internaţional. Introducere…,

op. cit., p. 334.



25

Subcapitolul II.5 este consacrat problemei soluţionării diferendelor în

cadrul unor organizaţii internaţionale, fără de care prezentarea modalităţilor de

aplicare a principiului soluţionării pe cale paşnică a diferendelor internaţionale

nu ar fi completă. În acest subcapitol sunt tratate principalele aspecte legate de

soluţionarea diferendelor în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU)46, în

cadrul unor organizaţii internaţionale regionale – Organizaţia pentru Securitate şi

Cooperare în Europa (OSCE)47 şi Uniunea Europeană (UE) – precum şi în cadrul

unor organizaţii internaţionale economice şi financiare – Acordul General pentru

Tarife şi Comerţ (GATT – General Agreement on Tariffs and Trade)48,

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC)49, Fondul Monetar Internaţional

(FMI)50 şi Banca Mondială51.

Problema soluţionării diferendelor în cadrul unor organizaţii

internaţionale prezintă un interes deosebit din perspectiva particularităților celor

mai frecvente tipuri de diferende care pot interveni în cadrul acestora. Astfel de

diferende au în general ca obiect raporturile dintre statele membre ale

organizaţiei şi pot avea un caracter bilateral sau multilateral. Ele pot interveni în

legătură cu interpretarea sau cu aplicarea actului constitutiv al organizaţiei în

cauză, precum şi în legătură cu interpretarea sau cu aplicarea unui tratat sau a

unui alt document încheiat în cadrul organizaţiei. De asemenea, pot apărea

diferende între un stat membru şi organizaţia din care acesta face parte, între

diferitele organe ale unei organizaţii cu privire la competenţele acestora, între

diferite organizaţii internaţionale cu profil similar, între organizaţii internaţionale

şi funcţionarii acestora sau între organizaţii internaţionale şi particulari, acest

ultim tip de diferende internaţionale fiind specific organizaţiilor de integrare.52

46

Secţiunea II.5.1 din textul integral al lucrării. 47


Subsecţiunea II.5.3.1 din textul integral al lucrării. 49

Subsecţiunea II.5.3.2 din textul integral al lucrării. 50



A se vedea R. Miga-Beşteliu – Drept internaţional. Introducere…, op. cit., p. 364; Adrian Năstase,

Bogdan Aurescu – Drept Internaţional Contemporan, Ediţia a 2-a, Ed. ALL BECK, 2000, p. 321.



26

Utilitatea introducerii acestui capitol în studiul în cauză este dată de mai

multe considerente, dintre care amintim aici doar faptul că arbitrajul

internaţional nu a existat şi nu poate exista complet separat de celelalte mijloace

de soluţionare pe cale paşnică a diferendelor internaţionale prezentate în

capitolul menţionat, cu care interacţionează constant şi în raport cu care este

adesea complementar într-o măsură mai mare sau mai mică.53 Din această

perspectivă, considerăm că, în contextul studierii arbitrajului internaţional, este

esenţială cunoaşterea principalelor aspecte legate de reglementarea şi de

aplicarea celorlalte mijloace de soluţionare pe cale paşnică a diferendelor

internaţionale, indiferent de natura acestora.54

Capitolul III – Apariţia şi evoluţia arbitrajului internaţional este

structurat în patru subcapitole (III.1-III.4) şi constituie partea centrală a lucrării.

Abordarea în esenţă cronologică a acestui capitol este impusă de o parte a

obiectivului principal al studiului, respectiv aceea de a contura o imagine cât mai

fidelă a modului în care arbitrajul internaţional a devenit în timp instrumentul

juridic complex care este astăzi.

Astfel, capitolul în cauză respectă în principiu periodizarea clasică, pe

epoci istorice, excepţiile de la această regulă fiind puţine şi datorate necesităţii

prezentării logice a evoluţiei unui eveniment, a unui proces sau a unei instituţii,

după caz. Expunerea se concentrează pe aspectul evolutiv al instituţiei

arbitrajului internaţional, integrând prezentarea, explicarea şi analiza

principalelor aspecte de fapt şi de drept necesare pentru o bună înţelegere a

fenomenului.

În subcapitolul III.1, consacrat arbitrajului în Antichitate şi în Evul mediu

timpuriu, se regăseşte o prezentare a principalelor izvoare istorice care atestă

existenţa arbitrajului din timpuri străvechi şi o analiză a evoluţiei arbitrajului

internaţional în câteva arii geografice care prezintă un interes deosebit atât prin

53

A se vedea A. Năstase – „Interdependenţa sistemică a principiilor”, în D. Popescu, A. Năstase – Sistemul

Principiilor Dreptului Internaţional, op. cit., p. 30. 54

A se vedea în acest sens K. Hobér, op. cit., p. 20.



27

contribuţia pe care au adus-o populaţiile care au vieţuit pe aceste teritorii la

dezvoltarea dreptului internaţional în general şi a arbitrajului internaţional în

special, cât şi prin culturile diferite ale acestor populaţii. Este vorba despre

Grecia antică – patria arbitrajului internaţional încă din Antichitate, despre China

– teritoriu în care s-a dezvoltat o doctrină aparte a arbitrajului, şi despre

teritoriile islamice din Orientul Apropiat – speciale prin legătura profundă dintre

religie şi dezvoltarea procedurilor arbitrale.

În subcapitolul III.2 sunt analizate pe scurt evoluţiile înregistrate în

domeniul arbitrajului internaţional în Evul mediu, epocă marcată de apariţia

instituţiei statale şi de începuturile manifestării autorităţii acesteia, care intră în

conflict cu autoritatea clerului, acesta din urmă trecând la constituirea unor

tribunale proprii, care funcţionau adesea după regulile arbitrajului, diferite de

cele juridice, ale statului. Un alt aspect analizat în acest context, deosebit de

relevant pentru evoluţia arbitrajului internaţional în Evul mediu, îl constituie

arbitrajele papale.

Subcapitolul III.3, consacrat arbitrajului internaţional în Epoca modernă,

conţine o analiză detaliată a principalelor evenimente care au marcat evoluţia

acestuia de la sfârşitul secolului al XVIII-lea până în primele două decenii ale

secolului XX şi au determinat periodizarea acestui interval de timp, din acest

punct de vedere, astfel:

1. Perioada cuprinsă între anii 1794 (Tratatul Jay) şi 1871 (Tratatul de la

Washington);

2. Perioada cuprinsă între anii 1872 (Tratatul de la Washington) şi 1899

(Conferinţa de pace de la Haga din anul 1899);

3. Perioada cuprinsă între anii 1899 (Conferinţa de pace de la Haga din

anul 1899) şi 1920 (Tratatele de pace încheiate în anii 1919-1920).

În secţiunea III.3.1 sunt analizate pe larg aspectele relevante din punct de

vedere juridic pentru studiul în cauză legate de Tratatul Jay (1794), tratat cu



28

privire la care doctrina internaţională este aproape unanimă55 în a admite că

reprezintă evenimentul care marchează începutul istoriei moderne a arbitrajului

internaţional56. Astfel, prezentarea contextului istoric al semnării tratatului57 este

urmată de analiza unor prevederi ale acestuia care au valoare de precedent în

arbitrajul internaţional, cum sunt, de exemplu, cele referitoare la elementele

esenţiale ale unui compromis58, la independenţa şi imparţialitatea arbitrilor, la

competenţele arbitrilor, la procedura arbitrală sau la dreptul aplicabil59.

În secţiunea III.3.2, care vizează perioada cuprinsă între anii 1794

(Tratatul Jay) şi 1871 (Tratatul de la Washington), sunt analizate (1) diferendele

supuse arbitrajului prin Tratatul Jay şi prevederile acestui tratat referitoare la

constituirea şi funcţionarea comisiilor arbitrale mixte instituite pentru

soluţionarea diferendelor în cauză60, (2) prevederile relevante ale Tratatului de la

Ghent (1814)61 şi (3) cele ale Convenţiei dintre Marea Britanie şi Statele Unite

ale Americii (1853)62. Ultimele două documente au fost alese pentru elementele

speciale sau de noutate pe care le conţin în ceea ce priveşte constituirea,

organizarea şi funcţionarea tribunalelor arbitrale.

În secţiunea III.3.3 sunt analizate prevederile Tratatului de la Washington

(1871), tratat care marchează intrarea arbitrajului internaţional în cea de a doua

etapă importantă de dezvoltare din epoca modernă, cuprinsă între anii 1872 şi

1899, după cum am arătat anterior. Întrucât acest tratat vizează soluţionarea mai

multor diferende, stabilind pentru fiecare în parte modul de constituire a

tribunalului arbitral considerat adecvat de către părţi şi regulile de procedură, am

ales pentru o analiză detaliată în cadrul studiului Cazul Alabama63, cel mai

55

Pentru opinii ale unor autori care contestă rolul atribuit Tratatului Jay în dezvoltarea arbitrajului

internaţional, a se vedea Kaj Hobér – Extinctive prescription…, op. cit., p. 36 şi C. G. Roelofsen – „The Jay

Treaty and all that; some remarks on the role of arbitration in European modern history and its „revival” in

1974”, în AHA Soons (ed.) – International Arbitration: Past and Prospects, 1990, p. 201 şi urm. 56

G. B. Born, op. cit., 2009, vol. I, p. 13. 57

Subsecţiunea III.3.1.1 din textul integral al lucrării. 58

Puctul III.3.1.2.1 din textul integral al lucrării. 59

Puctul III.3.1.2.2 din textul integral al lucrării. 60




Subsecţiunile III.3.3.1 şi III.3.3.2 din textul integral al lucrării.



29

cunoscut dintre diferendele menţionate. Prevederile Tratatului de la Washington

referitoare la celelalte diferende care fac obiectul acestuia, precum şi

contribuţiile aduse la evoluţia arbitrajului internaţional sunt prezentate şi

analizate pe scurt în două subsecţiuni separate (III.3.3.3 şi III.3.3.4).

Conferinţele de pace de la Haga din anii 1899 şi 1907 fac obiectul

secţiunii III.3.4, prima dintre cele două conferinţe fiind cea dintâi încercare

reuşită de codificare a arbitrajului internaţional. Astfel, în cadrul acestei secţiuni

sunt analizate începuturile codificării arbitrajului internaţional, precum şi

constituirea şi modul de funcţionare al Curţii Permanente de Arbitraj de la Haga,

care ar fi trebuit să constituie primul mecanism arbitral global de soluţionare a

diferendelor dintre state, lucru care nu s-a întâmplat însă până în prezent.64

Subcapitolul III.4 urmăreşte evoluţia arbitrajului internaţional în Era

contemporană şi este structurat în trei secţiuni, dintre care prima tratează în

ordine cronologică, la fel ca secţiunile din subcapitolele anterioare, cele mai

importante evenimente, instituţii, documente şi evoluţii din domeniul arbitrajului

internaţional în perioada interbelică, de la Pactul Societăţii Naţiunilor65, la

Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională66, Convenţiile de la Geneva67 şi

Actul general pentru reglementarea pe cale paşnică a diferendelor

internaţionale68.

Cea de a doua secţiune (III.4.2) din subcapitolul III.4 este consacrată

prezentării şi analizei documentelor de codificare a arbitrajului internaţional

elaborate în cadrul sau sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite începând din

anul 194969 şi a clauzelor compromisorii în convenţiile ONU70. Având în vedere

64

A se vedea Eric Posner şi John Yoo, „Judicial Independance in International Tribunals”, în California

Law Review, 2005, vol. 93, nr. 1, pp. 1-74 şi replica la acest articol, Laurence R. Helfer şi Anne-Marie

Slaughter, „Why States Create International Tribunals: A Response to Professors Posner and Yoo”, în

California Law Review, 2005, vol. 93, pp. 899-956. 65



Este vorba despre Protocolul cu privire la clauzele arbitrale, semnat la Geneva la 24 septembrie 1923 şi

despre Convenţia cu privire la executarea sentinţelor arbitrale străine, semnată la Geneva la 26 septembrie

1927. A se vedea subsecţiunea III.4.1.3 din textul integral al lucrării. 68



Subsecţiunea III.4.2.2 din textul integral al lucrării.



30

importanţa acestora în evoluţia şi dezvoltarea arbitrajului internaţional

contemporan, Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor

arbitrale străine, semnată la New York la 10 iunie 1958, şi Convenţia Naţiunilor

Unite asupra dreptului mării, adoptată la 10 decembrie 1982 la Montego Bay

(Jamaica) sunt analizate separat, în subsecţiunile III.4.2.3 şi respectiv III.4.2.4.

Ultima secţiune (III.4.3) din subcapitolul III.4, referitoare la mecanismele

arbitrale cu caracter regional, este şi cea mai complexă. Întrucât aceste

mecanisme sunt foarte numeroase, am ales pentru analiză câteva dintre cele mai

relevante pentru ţările membre ale Uniunii Europene şi implicit pentru România.

Astfel, în afară de Pactul de la Bogota71, toate documentele de instituire a unor

mecanisme arbitrale analizate în cadrul acestei secţiuni se referă la sau au

legătură în principal cu continentul european. Astfel, sunt analizate prevederile

relevante ale Convenţiei europene pentru soluţionarea pe cale paşnică a

diferendelor72 şi cele ale Convenţiei privind concilierea şi arbitrajul în cadrul

OSCE73, această ultimă convenţie fiind documentul prin care s-a instituit Curtea

Europeană de Conciliere şi Arbitraj cu sediul la Geneva74.

În subsecţiunea III.4.3.4 ne-am oprit asupra unui mecanism arbitral mai

puţin analizat în literatura de specialitate, reglementat prin Tratatul de instituire

a Comunităţii Europene a Energiei Atomice75, care vizează diferendele având ca

obiect acordarea de licenţe neexclusive privind modul de utilizare a brevetelor, a

titlurilor de protecţie tranzitorie, a modelelor de utilitate sau a cererilor de

brevete care protejează cunoştinţele utile în vederea realizării obiectivelor

Comunităţii Europene în domeniul nuclear.

71

Este vorba despre Tratatul american cu privire la soluţionarea pe cale paşnică a diferendelor, semnat la

30 aprilie 1948 la Bogota (Columbia) de 21 de state din cele două Americi. A se vedea subsecţiunea III.4.3.1

din textul integral al lucrării. 72



Modul de organizare şi funcţionare, precum şi competenţele acestei Curţi sunt de asemenea analizate în

subsecţiunea III.4.3.3 din textul integral al lucrării. 75

Versiunea consolidată a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice a fost

publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 84 din 30 martie 2010, p. 1 şi este disponibilă online, pe

site-ul Eur-Lex, la adresa http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:084:0001:

0112:RO:PDF (data ultimei accesări: 19.08.2011).

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:084:0001:%200112:RO:PDF

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:084:0001:%200112:RO:PDF



31

Ultima subsecţiune (III.4.3.5) este consacrată unor aspecte referitoare la

arbitrajul internaţional care prezintă o relevanţă deosebită în relaţiile dintre

statele membre ale Uniunii Europene, dar şi în relaţiile internaţionale

extracomunitare ale acestora. Astfel, în cadrul acestei subsecţiuni, este pusă în

discuţie şi analizată calitatea de instanţă arbitrală a Curţii de Justiţie a Uniunii

Europene în cazurile în care competenţa acesteia se întemeiază pe o clauză

compromisorie sau pe un compromis76. Sunt de asemenea prezentate şi

analizate77, din perspectiva arbitrajului internaţional, prevederile relevante ale

Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000, precum

şi acţiunile întreprinse şi propunerile prezentate de Comisia Europeană în

vederea modificării acestor prevederi ca urmare a dezbaterilor generate în jurul

regulamentului menţionat de precedentul creat de Curtea de Justiţie a Uniunii

Europene prin pronunţarea, la 10 februarie 2009, a Hotărârii în cauza C-185/07,

cunoscută sub denumirea de „Cauza West Tankers”78.

Capitolul IV – Analiza conceptului de arbitraj internaţional este

structurat în cinci subcapitole (IV.1-IV.5). În subcapitolul IV.1 sunt analizate pe

larg domeniul de aplicare79 şi caracterul arbitrajului internaţional80 şi sunt

discutate aspecte relevante legate de arbitrabilitatea diferendelor internaţionale81

şi de transformările prin care a trecut în ultimele decenii arbitrajul internaţional

public, în special cel interstatal, ca urmare a interacţiunii crescânde dintre dreptul

internaţional public şi cel privat82.

Convenţia de arbitraj internaţional, expresie a acordului părţilor de a

recurge la arbitraj pentru soluţionarea unuia sau a mai multor diferende

intervenite între ele, face obiectul subcapitolului IV.2, în cadrul căruia sunt

76

Punctul III.4.3.5.1 din textul integral al lucrării. 77

Punctul III.4.3.5.2 din textul integral al lucrării. 78

Hotărârea CJUE (Marea cameră) din 10 februarie 2009, pronunţată în Cauza C-185/07, Allianz SpA, fostă

Riunione Adriatica Di Sicurtà SpA, Generali Assicurazioni Generali SpA/West Tankers Inc. (Rep., p. I-

00663). 79

Secţiunea IV.1.1 din textul integral al lucrării. 80

Secţiunea IV.1.2 din textul integral al lucrării. 81

Subsecţiunea IV.1.1.2 din textul integral al lucrării. 82

Subsecţiunea IV.1.1.3 din textul integral al lucrării.



32

analizate formele în care poate fi exprimat acordul părţilor, cu caracteristicile şi

specificităţile lor: clauza compromisorie (IV.2.1), compromisul (IV.2.2) şi

tratatul de arbitraj permanent (IV.3.3).

În cadrul subcapitolului IV.3, consacrat arbitrilor şi organului arbitral, se

regăsesc două secţiuni, divizate la rândul lor în subsecţiuni. Prima (IV.3.1) se

referă la numirea arbitrilor şi la constituirea tribunalului arbitral, iar a doua

(IV.3.2) la funcţionarea acestuia din urmă. În cadrul subsecţiunilor sunt abordate

şi analizate atât câteva consideraţii generale83, cât şi aspecte specifice privind

numirea arbitrului unic sau a membrilor tribunalului arbitral84 şi constituirea

acestuia din urmă85, aspecte legate de independenţa, imparţialitatea, recuzarea şi

înlocuirea arbitrilor86, precum şi de competenţa tribunalului arbitral87, de dreptul

aplicabil88, de locul arbitrajului şi de limbile de lucru89, de deliberările

tribunalului arbitral, de hotărârile adoptate de acesta şi de cvorumul necesar

pentru adoptarea lor90. Atât în cadrul subcapitolului IV.3, cât şi în cadrul

următoarelor două subcapitole (IV.4 şi IV.5), analiza este una comparativă,

întemeiată în principal pe Regulile de arbitraj adoptate de trei dintre cele mai

cunoscute centre internaţionale de arbitraj din lume: Curtea Permanentă de

Arbitraj de la Haga, Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor

cu privire la Investiţii şi Centrul Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comercial

Internaţional.

Subcapitolul IV.4 este consacrat procedurii aplicabile în arbitrajul

internaţional şi conţine, pe lângă unele consideraţii de ordin general (IV.4.1),

analiza procedurii preliminare (IV.4.2), a procedurii comune (IV.4.3) şi a celei

speciale (IV.4.4), fiecare dintre acestea cu etapele şi aspectele sale specifice.

Astfel, în cadrul subsecţiunilor sunt analizate comparativ prevederile Regulilor

83


Subsecţiunile IV.3.1.2. şi IV.3.1.3 din textul integral al lucrării. 85






Subsecţiunea IV.3.2.4 din textul integral al lucrării.



33

de arbitraj adoptate de centrele de arbitraj amintite anterior referitoare la etapele

scrisă şi orală ale procedurii comune91, la administrarea probelor şi la

desfăşurarea vizitelor şi a anchetelor în cadrul acestei proceduri92, respectiv la

măsurile conservatorii, pretenţiile auxiliare, absenţa uneia dintre părţi şi

întreruperea procedurii arbitrale, în cadrul procedurii speciale93.

În subcapitolul IV.5 sunt analizate principalele aspecte legate de sentinţa

arbitrală internaţională: termenul în care aceasta trebuie pronunţată după

încheierea procedurii, forma sentinţei (IV.5.1), cuprinsul acesteia (IV.5.2),

precum şi modalităţile de rectificare şi completare (IV.5.3), de interpretare şi

revizuire (IV.5.4), de anulare (IV.5.5) şi de punere în executare a sentinţei

arbitrale (IV.5.6).

Introducerea în cadrul studiului în discuție a unui capitol consacrat

analizei conceptului de arbitraj internaţional94 se justifică prin două obiective

secundare ale cercetării, respectiv (1) acela de a contura profilul juridic actual

al arbitrajului internaţional în contextul fenomenului de globalizare şi (2)

acela de a oferi cititorului avizat o analiză comparativă a principalelor

aspecte ale procesului arbitral – de la adoptarea clauzei compromisorii sau

semnarea compromisului până la executarea sentinţei arbitrale – prin

prezentarea şi analizarea în paralel a prevederilor relevante cuprinse în cele

mai recente versiuni ale regulilor de procedură arbitrală adoptate de cele

trei centre internaţionale de arbitraj amintite anterior şi aplicabile

arbitrajelor desfăşurate sub auspiciile acestora. Considerăm că o astfel de

analiză poate fi utilă atât practicienilor dreptului, cât şi profesioniştilor care, fără

a fi jurişti, îşi desfăşoară activitatea profesională în domenii care necesită o bună

cunoaştere atât a aspectelor teoretice ale arbitrajului internaţional, cât şi a celor

tehnice şi procedurale.

91



Subsecţiunile IV.4.4.1., IV.4.4.2., IV.4.4.3. şi respectiv IV.4.4.4 din textul integral al lucrării. 94

Pentru detalii legate de conţinutul, definirea şi clasificarea acestui concept, a se vedea, de asemenea,

subcapitolul I.2 din textul integral al lucrării.



34

În Capitolul V – Rolul arbitrajului în soluţionarea unor diferende

internaţionale – studii de caz sunt prezentate, cu titlu de exemplu, trei studii de

caz alese dintre numeroasele95 procese de arbitraj interstatal şi mixt care au avut

loc în ultimele trei secole, pentru valoarea lor de precedent în dreptul

internaţional sau pentru alte particularităţi relevante din perspectiva obiectivelor

urmărite în cadrul cercetării. Deşi studiul în cauză este în esenţă unul teoretic,

exemplele prezentate pe parcursul acestuia având doar un rol de exemplificare,

pentru o mai bună înţelegere a noţiunilor teoretice, am considerat totuşi utilă

analiza separată, mai detaliată, a celor două cazuri de arbitraj interstatal şi a

cazului de arbitraj mixt care fac obiectul capitolului V, din motivele expuse în

subcapitolele V.1 şi V.2.

În încheierea studiului în discuție sunt sintetizate sub denumirea generică

de Concluzii cele mai importante aprecieri şi consideraţii critice din cadrul

acestuia, rezultate şi formulate în urma analizării aspectelor prezentate în cele 5

capitole descrise anterior, cu scopul de a crea o viziune sintetică, de ansamblu, a

principalelor aspecte analizate şi a concluziilor cercetării.

La finalul studiului propriu-zis, înainte de referinţele bibliografice, re

regăsesc 11 anexe cuprinzând hărţi, imagini, informaţii şi date statistice, menite

să completeze informaţiile furnizate în cadrul acestuia, pentru o mai bună

înţelegere sau exemplificare, după caz, a situaţiilor analizate.

Studiul se încheie cu enumerarea referinţelor bibliografice, grupate pe

categorii şi ordonate în ordine alfabetică în cadrul fiecărei categorii, pentru

facilitarea identificării lor.

Metodologie şi documentare

Principala metodă de cercetare utilizată la elaborarea lucrării de cercetare

în discuție este analiza de conţinut – simplă sau comparativă, după caz –

95

A se vedea anexele 6, 7 şi 8 la textul integral al lucrării.



35

abordată într-o formulă adecvată cercetării în domeniul ştiinţelor socio-umane,

respectiv în domeniul ştiinţelor juridice. Astfel, analiza menţionată este în

principal calitativă (în sens larg) şi mai puţin cantitativă, câteva aspecte

statistice fiind totuşi evidenţiate acolo unde ele completează firesc analiza unor

aspecte calitative.

Etapa preliminară a cercetării a constat în alegerea principalelor

documente şi materiale care urmau a fi supuse analizei şi în formularea

premiselor şi a obiectivelor studiului. Principalele criterii utilizate în acest scop

au fost criteriul reprezentativităţii şi cel al relevanţei. La acestea s-a adăugat,

pentru acele documente a căror analiză de conţinut urma să fie abordată dintr-o

perspectivă comparativă, criteriul omogenităţii96.

În etapa exploatării documentelor şi a materialelor alese, realizarea

cercetării propriu-zise a comportat tehnici diferite, în funcţie de specificitatea

materialelor în cauză şi de obiectivele urmărite97. Astfel, tehnicile de analiză au

variat de la prezentarea şi analizarea unor noţiuni teoretice până la prezentarea

şi interpretarea în context a unor fapte şi evenimente şi la exploatarea critică –

în mod direct sau într-o abordare comparativă, după caz – a unor informaţii,

norme şi reglementări juridice sau de altă natură.

După cum am arătat anterior, lucrarea debutează cu precizarea (în sensul

definirii şi clasificarii) noţiunilor fundamentale cu care se operează în cadrul său

– diferendul internaţional şi arbitrajul internaţional (capitolul I). Pentru a

contura o imagine completă a acestora, o serie de elemente de drept internaţional

privat au fost de asemenea luate în discuţie în această parte introductivă, mai ales

din perspectiva asemănărilor cu cele de drept internaţional public şi a

deosebirilor în comparație cu acestea. În continuare însă, analiza se concentrează

pe arbitrajul internaţional public şi mixt – tratate sub denumirea generică de

„arbitraj internaţional”, cu particularizări acolo unde acestea s-au impus şi cu

exemplificări acolo unde au fost disponibile exemple adecvate. Această abordare

96

În acest contex, prin criteriul omogenităţii aplicat în procesul alegerii documentelor și materialelor

înţelegem selectarea acestora pe baza unor caracteristici comparabile. 97

Este vorba despre obiectivele studiului, prezentate anterior.



36

se întemeiază pe aspectele comune celor două tipuri de arbitraj, dar nu neglijează

nici diferenţele dintre ele, ilustrând deopotrivă interdependenţa şi

complementaritatea lor din diferite puncte de vedere.

În ceea ce priveşte capitolul consacrat soluţionării pe cale paşnică a

diferendelor internaţionale (capitolul II), în cadrul acestuia am ales o abordare

didactică a analizei, într-o succesiune de la gen la specie, astfel: principiile

fundamentale ale dreptului internaţional98 > principiul soluţionării pe cale

paşnică a diferendelor internaţionale99 > mijloacele de soluţionare pe cale

paşnică a diferendelor internaţionale > mijloacele jurisdicţionale100 de

soluţionare pe cale paşnică a diferendelor internaţionale > arbitrajul

internaţional101.

În capitolul III abordarea este în esenţă una cronologică şi respectă în

principiu periodizarea clasică, pe epoci istorice. Excepţiile de la această regulă

sunt puţine şi se justifică prin necesitatea prezentării logice a evoluţiei unui

eveniment, a unui proces sau a unei instituţii, după caz102. Acolo unde această

ordine s-a dovedit a fi adecvată, prezentările şi analizele teoretice preced

exemplificările, dar există şi situaţii în care ordinea este inversată, o astfel de

metodologie fiind impusă de o logică a lucrurilor în care practica a fost aceea

care a condus la cristalizarea aspectelor teoretice şi nu invers. În esenţă,

expunerea se concentrează pe aspectul evolutiv al instituţiei arbitrajului, fără a

prejudicia în vreun fel prezentarea şi explicarea aspectelor de fapt şi de drept

concrete, necesare pentru o bună înţelegere a fenomenului, şi insistă asupra

informaţiilor susceptibile de a pune cât mai bine în evidenţă aspectele juridice

relevante ale demersului academic.

98

Subcapitolul II.1 din textul integral al lucrării. 99




Astfel de excepţii de la abordarea cronologică se regăsesc, de exemplu, în secţiunile III.4.2 şi III.4.3 din

textul integral al lucrării, în cadrul cărora analiza este structurată în principal după alte criterii (documente

adoptate în cadrul sau sub auspiciile ONU şi respectiv caracterul regional al documentelor şi mecanismelor

arbitrale analizate) şi numai în subsidiar după criteriul cronologic.



37

În ceea ce priveşte procedura arbitrală, în sensul său larg – de la semnarea

acordului de arbitraj până la executarea sentinţei arbitrale (capitolul IV) –

succesiunea elementelor analizate este în principiu cea consacrată în practică.

Excepţiile de la această regulă sunt puţine şi se justifică prin necesitatea de a

surprinde anumite legături de cauzalitate dintre etapele desfăşurării arbitrajului

internaţional.

După cum am precizat anterior, studiile de caz (capitolul V) sunt alese în

scop de exemplificare şi abordate ca atare, cu accent pe particularităţile

diferendelor care au făcut obiectul respectivelor procese de arbitraj şi pe

aspectele relevante ale acestora din urmă pentru conturarea unei imagini cât mai

fidele a arbitrajului internaţional abordat dintr-o perspectivă evolutivă.

Sursele bibliografice – documente şi alte materiale – alese şi utilizate în

scopul cercetării sunt atât surse primare, cât şi surse secundare şi terţiare.

Din prima categorie menţionăm documentele cu caracter legislativ – atât

naţionale (legi, coduri, decrete, ordonanţe, hotărâri de guvern), cât şi

internaţionale (convenţii, tratate, acorduri, pacte, carte, protocoale, directive,

regulamente, decizii, rezoluţii) – şi jurisprudenţa naţională şi internaţională – în

special hotărâri judecătoreşti şi sentinţe arbitrale. Cele mai importante astfel de

documente utilizate în scopul redactării studiului în cauză sunt menţionate în

cadrul referinţelor bibliografice de la sfârşitul acestuia, în secţiunea Convenţii,

tratate şi alte documente de drept primar şi derivat şi în secţiunea Jurisprudenţă.

Sursele secundare utilizate sunt de asemenea menţionate în cadrul

referinţelor bibliografice, în secţiunea Cărţi, tratate, manuale, cursuri, culegeri

de texte, articole, studii şi alte documente în format tipărit, în secţiunea Cărţi,

tratate, manuale, cursuri, culegeri de texte, articole, studii şi alte documente în

format electronic şi în secţiunea Resurse Internet. Acestea acoperă o tipologie

variată, de la reproduceri şi traduceri ale unor inscripţii şi scrieri antice până la

tratate, articole, monografii şi studii de specialitate actuale (atât tipărite, cât şi în

format electronic), materiale documentare de interes specific şi general, diverse

colecţii de documente sau de surse primare comentate, manuale, cursuri.



38

În ceea ce priveşte sursele terţiare utilizate, acestea sunt în principal

dicţionare, enciclopedii şi alte culegeri de surse secundare, cum ar fi materialele

audio-video, şi sunt menţionate în secţiunile din referinţele bibliografice amintite

anterior, alături de sursele secundare.

În cadrul referinţelor bibliografice de la finalul studiului în discuție se

regăsesc acele surse care sunt citate sau la care se face referire în mod direct în

textul acestuia sau în notele din subsolul paginilor. Din motive obiective, în ceea

ce priveşte documentele relevante pentru studiile de caz prezentate și analizate,

în special pentru cele din capitolul V, sunt menţionate în notele din subsolul

paginilor şi în referinţele bibliografice numai acele documente sau extrase din

documente pentru a căror publicare părţile la diferend şi-au dat în prealabil

acordul sau care fuseseră făcute publice până la momentul realizării analizei.

Dintr-o perspectivă statistică, studiul în cauză numără 5 capitole şi 11

anexe, peste 400 de pagini şi peste 1200 de note în subsolul paginilor. Textul

integral al lucrării numără peste 115.000 de cuvinte, iar notele de subsol peste

35.000.

Adresele paginilor de Internet indicate în notele din subsolul paginilor şi

în referinţele bibliografice în vederea consultării surselor disponibile online au

fost accesate şi erau valide la data de 19 august 2011, după cum este indicat şi în

notele de subsol.



39

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

CĂRŢI, TRATATE, MANUALE, CURSURI, CULEGERI DE TEXTE,

ARTICOLE, STUDII ŞI ALTE DOCUMENTE ÎN FORMAT TIPĂRIT

1. *** African Journal of International and Comparative Law – Revue Africaine de

Droit International et Comparé, nr. 1, 1989

2. *** Annuaire Français de Droit International, nr. 34, 1988

3. *** Arab Law Quarterly, vol. 7, nr. 2, 1992

4. *** Averea, 30.05.2005

5. *** Civil War Times, Februarie, 1998

6. *** Codul general al României, 1856-1910, vol. II şi VII

7. *** Culegerea de jurisprudenţă a Curţii Europene de Justiţie, 2007-2010

8. *** Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Ediţia a II-a, Ed. Univers

Enciclopedic, Bucureşti, 1998

9. *** Enforcing Arbitration Awards under the New York Convention – Experience

and Prospects, United Nations, New York, 1999

10. *** Gardianul, 12 februarie 2004

11. *** Guide to National Rules of Procedure for Recognition and Enforcement of

New York Convention Awards, publicat sub forma unui supliment special la

The ICC International Court of Arbitration Bulletin, ICC Publication nr.

727, ediţia 2008

12. *** I.C.J. Reports, 1950, 1962, 1969

13. *** International Law Reports, vol. 38 (1966), 50 (1968), 54 (1977), 80 (1988)

14. *** Interview with Justice Richard Goldstone, în Global Dialogue, 1998, vol. 3.2

15. *** Israel Law Review, nr. 23, 1989

16. *** Journal of International Arbitration, 1992, 1996, 2000, 2002

17. *** Journal of World Investment & Trade, nr. 5, 2004

18. *** Military Images, Septembrie-Octombrie, 1997

19. *** Monitorul Oficial, nr. 73/1993, 707/2000, 359/2004

20. *** Nazi Conspiracy and Aggression, vol. 1, United States Government Printing

Office, Washington, 1946

21. *** Recueil des Arrêts/Collection of Judgments, CPJI, 1924, seria A, nr. 2

22. *** Revue Générale de Droit International Public, nr. 93, 1989

23. *** Săptămâna Financiară, 31 octombrie – 6 noiembrie 1005

24. *** Sources of International Water Law, în Colecţia FAO Legislative Studies, 65,

FAO Legal Office, Roma, 1998

25. *** Statutes of the United States (1789-1875), Volumul 10 (1851-1855), Boston, Ed.

Little, Brown and Company, 1855

26. *** Systematic Survey of Treaties for the Pacific Settlement of International

Disputes, 1928-1948, Secretariatul ONU, Lake Success, 1948

27. *** The American Journal of Internationa Law, vol. 23, nr. 2, Supplement: Official

Documents, aprilie 1929

28. *** United Nations Reports of International Arbitral Awards (RIAA), XII, 1957



40

29. *** Webster’s Encyclopedic Unabridged Dictionary of the English Language, Ed.

Portland House, New York, 1989

30. ALLAIN, Jean – A Century of International Adjudication, Haga, 2000.

31. ALQURASHI, Zeyad – „Arbitration Under the Islamic Sharia” în Transnational

Dispute Management, vol. 1, februarie 2004.

32. AL-WAQIDI – Kitab al-maghazi, Ed. M. Jones, Londra, 1966, vol. II.

33. AMERASINGHE, C. F. – Principles of the institutional law of international

organizations, Ediţia a doua revizuită, Cambridge University Press, 2005.

34. ANKLI, Robert E. – „The reciprocity treaty of 1854”, în Canadian Journal of

Economics/Revue canadienne d’Economique, vol. 4, nr. 1, februarie 1971,

pp. 1-20.

35. ARAFAT, W. N. – „New Light on the Story of Banu Qurayza and the Jews of

Medina” în Journal of the Royal Asiatic Society of Great Britain and

Ireland, 1976.

36. ARANGIO-RUIZ, Gaetano – „Arbitrato”, în Enciclopedia del Diritto, Ed. Giuffré,

Milano, 1997-2004, vol. 2 (1998).

37. ARISTOTEL – Constituţia Atenei (scrisă în 350 î. Hr.).

38. AURESCU, Bogdan – Avanscena si culisele procesului de la Haga – memoriile

unui tânăr diplomat, Editura Monitorul Oficial, Bucureşti, 2009.

39. BALCH, Thomas Willing – The Alabama Arbitration, Allen Lane & Scott,

Philadelphia, 1900.

40. BANCROFT DAVIS, John Chandler – Geneva Arbitration în Cyclopædia of

Political Science, Political Economy, and the Political History of the

United States by the Best American and European Writers, Ed. John Joseph

Lalor, New York: Maynard, Merrill, and Co., 1899.

41. BASSETT MOORE, John (ed.) – International Adjudications – Ancient and

Modern History and Documents together with Mediatorial Reports,

Advisory Opinions and Decisions of Domestic Commissions, Oxford

University Press, New York, 1929-1931, vol. I-IV.

42. JARRETT, Bede – „Papal Arbitration”, în The Original Catholic Encyclopedia,

Robert Appleton Company, New York, 1907, vol. XI, p. 452-456.

43. BIKERMAN, Elie – „La trêve de 423 a. J.C. entre Athènes et Sparte” în RIDA, nr. 1,

1952.

44. BINDSCHEDLER, Rudolf L. – „Conciliation and Mediation” şi „Good Offices” în

Bernhardt (ed.), Encyclopedia of Public International Law, North-Holland

Publishing Company, Amsterdam, New York, Oxford, Instalment 1 (1981),

pp. 47-51.

45. BOIVIN, Richard – „International Arbitration with States: An Overview of the Risks”

în Journal of International Arbitration, 2002, la KluwerArbitration.com

46. BOLINTINEANU, Alexandru; MALIŢA, Mircea – Carta ONU – document al erei

noastre, Bucureşti, Editura Politică, 1970.

47. BOLINTINEANU, Alexandru; NĂSTASE, Adrian; AURESCU, Bogdan – Drept

internaţional contemporan, Ediţia a 2-a, Editura ALL BECK, Bucureşti,

2000.

48. BONNER, Robert Johnson şi SMITH, Gertrude – The Adminstration of Justice from

Homer to Aristotle, University of Chicago Press, 1938, vol. I.

49. BORN, Gary B. – International Commercial Arbitration, Wolters Kluwer, 2009, vol.

I şi II.

50. BOURNE, Edward Gaylord – „The Demarcation Line of Pope Alexander VI”, în

Essays in Historical Criticism, 1901, cap. VII, pp. 193-220.



41

51. BOYKIN, Edward – Ghost Ship of the Confederacy: The Story of the Alabama and

Her Captain, Raphael Semmes, New York, NY, Funk & Wagnalls, 1957.

52. BOYLE, Alan E. – „Dispute Settlement and the Law of the Sea Convention: Problems

of Fragmentation and Jurisdiction”, în International and Comparative Law

Quarterly, 1997, vol. 46.

53. BROGGINI, Gerardo – Iudex arbiterve, Köln-Graz, 1957.

54. BROWNLIE, Ian – Principles of Public International Law, Ediţia a 6-a, Oxford,

2003.

55. BROWNLIE, Ian – The Justiciability of Disputes and Issues in International

Relations, în British Yearbook of International Law, 1967.

56. BURDEAU, Geneviève– L'épilogue de l’affaire de Taba: La sentence arbitrale du 29

septembre 1988 entre Israel et l’Egypte în Annuaire Français de Droit

International nr. 34, 1988.

57. BUXBAUM, Richard M. – „The role of Public International Law in International

Business Transactions”, în Public International Law and the Future

World Order – Liber Amicorum in Honor of A. J. Thomas, Jr., cap. 16,

editată de Joseph Jude Norton, Littleton, Colorado, 1987.

58. CALABI, Ida – „Il sinedrio della lega di Corinto e le sue atribuyioni giurisdizionali”

în RFIC, 1950, nr. 28.

59. CALABI, Ida – Ricerche sui rapporti tra le poleis, Ed. La Nuova Italia, Firenze,

1953.

60. CARLSTON, Kenneth Smith, The Process of International Arbitration, Columbia

University Press, 1946.

61. CARON, David D. – „The Nature of the Iran-United States Claims Tribunal and the

Evolving Structure of International Dispute Resolution”, în American

Journal of International Law, vol. 84, 1990.

62. CHACKO, J. C. – „India’s contribution to the field of international law concepts”, în

RCADI, Haga, vol. 93 (1958-I).

63. CHUKWUMERIJE, Okezie – Choice of Law in International Commercial

Arbitration, Quorum Books, 1994.

64. CHURCHILL, Robin – „Trends in Dispute Settlement in the Law of the Sea: Towards

the Increasing Availability of Compulsory Means”, în Duncan French,

Matthew Saul şi Nigel D. White – International Law and Dispute

Settlement. New Problems and Techniques, Hart Publishing, Oxford and

Portland, Oregon, 2010, pp. 143-173.

65. CLOŞCĂ, Ionel (coord.); GLASER, Edwin; COSMA, Neagu; NICIU, Marţian;

ELIAN, George, ANTAL, Mikloş – Dicţionar de Drept Internaţional

Public, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982.

66. CONDLIFFE, John B. – Problems of the Pacific, 1929: Proceedings of the Third

Conference of the Institute of Pacific Relations, Nara and Kyoto, Japan,

October 23 to November 9, 1929, University of Chicago Press, 1930.

67. CORY, Helen May – Compulsory Arbitration of International Disputes, Columbia


68. DALZELL, George W. – The Flight from the Flag; the Continuing Effect of the

Civil War upon the American Carrying Trade, Chapel Hill, University of

North Carolina Press, 1940.

69. DE VISSCHER, Charles – De l’équité dans le règlement arbitral et judiciaire des

litiges de droit international public, Paris, Pedone, 1972.



42

70. DECAUX, Emmanuel – La sentence du tribunal arbitral dans le différend frontalier

concernant 1’enclave de Taba (Egypte-Israel, 29 septembre 1988), în Revue

Générale de Droit International Public, nr. 93, 1989.

71. DINH, Nguyen Quoc, DAILLIER, Patrick, PELLET, Alain – Droit International

Public, Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence, Ediţia a 3-a, Paris,

1987.

72. EAGLETON, Clyde – International Government, Ronald Press Co., 1948.

73. ECOBESCU, Nicolae, DUCULESCU, Victor, Drepturile şi obligaţiile fundamentale

ale statelor, Editura Politică, Bucureşti, 1976.

74. EL-AHDAB, Abdul Hamid – Arbitration with the Arab Countries, The

Hague/London/Boston: Kluwer Law International, Ediţia a II-a, 1999.

75. EYMA, Jean – La Cour de justice Centre Américaine, Paris, 1928.

76. FATHY, H. M. – „Arbitration According to Islamic Law (Sharia)” în Arab

Arbitration Journal, 2000, nr. 1.

77. FLEISCHAUER, Carl August – „Negotiation” în Bernhardt (ed.), Encyclopedia of

Public International Law, North-Holland Publishing Company, Amsterdam,

New York, Oxford, Instalment 1 (1981), p. 153 şi urm.

78. FOUSTOUCOS, Anghelos C. – L’arbitrage – interne et international – en droit

privé hellénique, Ed. Librairies Techniques, Paris, 1976.

79. FOX, Hazel – „States and the Undertaking to Arbitrate”, în International and

ComparativeLaw Quarterly, vol. 37, 1988.

80. FRASER, Henry Salmon – „A Sketch of the History of International Arbitration”, în

The Cornell Law Quarterly, vol. XI, nr. 22, februarie 1926, pp.179-208.

81. FRENCH, Duncan, SAUL, Matthew şi WHITE, Nigel D. (ed.) – International Law

and Dispute Settlement. New Problems and Techniques, Hart Publishing,

Oxford and Portland, Oregon, 2010.

82. FUEREA, Augustin, Manualul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic,

Bucuresti, 2008.

83. GAILLARD, Emmanuel – „Dallas Workshop 2001: Commentary on International

Arbitration and Sovereignty”, în Arbitration International, 2000, articol

publicat şi pe site-ul KluwerArbitration.com.

84. GEAMĂNU, Grigore – Drept Internaţional Public, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1981, vol. I.

85. GEAMĂNU, Grigore – Principiile fundamentale ale dreptului internaţional

contemporan, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967.

86. GEORGE, Alexander L.; DEDRING, Juergen – International Conflict Resolution

after the Cold War, Editată de Paul C. Stern şi Daniel Druckman, National

Academy Press, Washington D.C., 2000.

87. GLASER, Edwin – „Tratatul sublim”, în Magazin Istoric, nr. 6, 1967.

88. GOLSONG, Heribert – „International Bank for Reconstruction and Development”, în

Bernhardt (ed.), Encyclopedia of Public International Law, pp. 58-64.

89. GOLSONG, Heribert – „International Development Association”, în Bernhardt (ed.),

Encyclopedia of Public International Law, pp. 75-77.

90. GOLSONG, Heribert – „International Finance Corporation”, în Bernhardt (ed.),

Encyclopedia of Public International Law, p. 83 şi urm.

91. GRAHAM, A. John – Colony and Mother City in Ancient Greece, Manchester


92. GROTIUS, Hugo – Mare Liberum, 1609.



43

93. HACKETT, Frank Warren – Reminiscences of the Geneva Tribunal of Arbitration

1872. The Alabama Claims, Boston & New York: Houghton Mifflin Co.,

1911.

94. HAMMOND, Nicholas G. L. – „Arbitration in Ancient Greece” în Arbitration

International, 1996.

95. HAMMOND, Nicholas G. L. – A History of Greece to 322 B.C., Ediţia a II-a, Ed.

Clarendon Press, Oxford, 1967.

96. HASCHER, Dominique T. – „Arbitration and national courts: conflict and

cooperation: injunctions in favor of and against arbitration”, in The

American Review of International Arbitration, vol. 21, Hans Smit and Juris

Publishing, Inc., 2010.

97. HELFER, Laurence R. şi SLAUGHTER, Anne-Marie, „Why States Create

International Tribunals: A Response to Professors Posner and Yoo”, în

California Law Review, 2005, vol. 93, pp. 899-956.

98. HESIOD – Munci şi zile.

99. HIGGINS, Rosalyn – Policy Considerations and the international judicial process, în

International and Cooperative Law Quarterly, 1968, nr. 17.

100. HITTI, Philip K. – History of the Arabs, Ediţia a 10-a, Ed. Macmillan, Londra, 1970.

101. HOBÉR, Kaj – Extinctive prescription and applicable law in interstate arbitration,

Iustus Förlag, Uppsala, 2001, p. 36.

102. HOMER – Iliada, Cartea a XVIII-a.

103. HOMER – Odiseea, Cartea a XII-a.

104. HOPKINS, J. Castell (ed.) – The Empire Club of Canada Speeches 1909-1910,

Toronto, Canada, The Empire Club of Canada, 1910.

105. HUDSON, Manley Ottmer – The Permanent Court of International Justice, 1920-

1942, Ediţia a II-a, New York, 1943.

106. ILLMER, Martin – Brussels I and Arbitration Revisited – The European

Commission’s Proposal COM(2010) 748 final, Max Plank Institute for

Comparative and International Private Law, 2011.

107. IRIYE, Keishire – „The Principles of International Law in the Sight of Confucius

Doctrine”, în RCADI, 1967, vol. 120.

108. ISHAQ, Ibn, HISHAM, Ibn – Sirat (Muhammad) Rasul Allah, Ed. Wustenfeld,

Gottingen, 1860 şi Ed. Saqqa et al., Cairo, 1955.

109. JAENICKE, Günther – „General Agreement on Tariffs and Trade” în Bernhardt (ed.),

Encyclopedia of Public International Law, North-Holland Publishing

Company, Amsterdam, New York, Oxford, Instalment 5 (1983).

110. JANIS, Mark W. – „Academic Workshop: Should We Continue to Distinguish

Between Public and Private International Law?” (moderat de Michael

Cardozo) în ASIL Annual Meeting Procedures, nr. 79, 1985.

111. JIANXIN, Ren – „Mediation, Conciliation, Arbitration and Litigation in the People’s

Republic of China” în International Business Lawyer, octombrie 1987.

112. JINFAN, Zhang – A Survey of Legal History, în chineză Fa Shi Jian Lue, Mass

Publishing House, Beijing, China, 1987.

113. JOHNSON, Robert U., BUELL, Clarence C. (editori) – Battles & Leaders of the

Civil War, New York, The Century Company, 1887-1888, vol. I-IV.

114. JOHNSTON, Alexander – Alabama Claims în Cyclopædia of Political Science,

Political Economy, and the Political History of the United States by the

Best American and European Writers, Ed. John Joseph Lalor, New York:

Maynard, Merrill, and Co., 1899.



44

115. JURA, Cristian – Rolul organizaţiilor nonguvernamentale pe plan internaţional,

Editura ALL BECK, Bucureşti, 2003.

116. KAGAN, Donald – The Outbreak of the Peloponnesian War, Ed. Cornell University

Press, Ithaca-Londra, 1969.

117. KELL, John Mcintosh – Cruise and Combats of the „Alabama”, în Battles &

Leaders of the Civil War, Editată de Robert U. Johnson şi Clarence C.

Buell, New York: The Century Company, 1887-1888, vol. IV, pp. 600-624.

118. KESSEDJIAN, Catherine – „Le Règlement 44/2001 et l’arbitrage”, în Revue de

l’arbitrage, nr. 4, 2009, p. 699 şi urm.

119. KLEIN, Natalie – Dispute Settlement in the UN Convention on the Law of the Sea,

Cambridge University Press, 2005.

120. KWIATKOWSKA, Barbara – Decisions of the World Court Relevant to the UN

Convention on the Law of the Sea (A Reference Guide), Ediţia a doua

revizuită, Martinus Nijhoff Publishers, Leiden, Boston, 2010.

121. LAGERGREN, Gunnar– The Taba Tribunal, în African Journal of International

and Comparative Law – Revue Africaine de Droit International et

Comparé, nr. 1, 1989.

122. LALOR, John Joseph (ed.) – Cyclopædia of Political Science, Political Economy,

and the Political History of the United States by the Best American and

European Writers, New York: Maynard, Merrill, and Co., 1899 (publicată

pentru prima oară în 1881).

123. LEAHY, Edward R.; BIANCHI, Carlos J. – The Changing Face of International

Arbitration, în Journal of International Arbitration, 2000.

124. LÉCRIVAIN, Charles – „L'arbitrage international dans la Grèce classique”, în

Mémoires de l'Académie des Sciences, Inscriptions et Belles-Lettres de

Toulouse, 1915, seria 11, vol. 3.

125. LEGUM, Barton – „Federalism, NAFTA Chapter Eleven and the Jay Treaty of

1794”, în News from ICSID, Centrul Internaţional pentru Soluţionarea

Disputelor privind Investiţiile – ICSID, vol. 18, nr. 1, 2001.

126. LIPPMAN, Thomas W. – Understanding Islam: An Introduction to the Muslim

World, Ediţia a III-a, Ed. Plume Books, New York, 1995.

127. LOQUIN, Eric – L'Amiable composition en droit comparé et international:

contribution a l'étude du non-droit dans l'arbitrage commercial, Librairies

techniques, Paris, 1980.

128. MALANCZUK, Peter – Akehurst's Modern Introduction to International Law,

Ediţia a şaptea, Routledge, 1997.

129. MALIŢA, Mircea, „Teoria şi practica negocierilor”, Editura Politică, Bucureşti,

1972.

130. MANNING, William R. (ed.) – Arbitration Treaties Among the American Nations,

Oxford University Press, New York, 1924.

131. MARKUS, Alexander R., GIROUDA, Sandrine – „Swiss Perspective on West

Tankers and Its Aftermath”, în ASA Bulletin, publicat de Association Suisse

de l’Arbitrage în cooperare cu Kluwer Law International, Olanda, vol. 28,

nr. 2, 2010, pp. 230-252.

132. MARSHALL BROWN, Philip – „The Classification of International Disputes”, în

University of Pennsylvania Law Review and American Law Register, vol.

73, nr. 3, martie 1925, pp. 269-279.

133. MARTIN, Victor – La vie internationale dans la Grèce des cités (VIe-IVe siècles a.

J.C.), Libraire du Recueil Sirey, Paris, 1940.



45

134. MARVEL, William – The Alabama & the Kearsarge: The Sailor's Civil War,

University of North Carolina Press, Chapel Hill, NC, 1996.

135. MERRILLS, J. G. – International dispute settlement, Cambridge University Press,

Ediţia a 5-a, 2011.

136. MIGA-BEŞTELIU, Raluca – Drept internaţional. Introducere în dreptul

internaţional public, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2003.

137. MIGA-BEŞTELIU, Raluca – Organizaţii internaţionale interguvernamentale,

Editura ALL BECK, Bucureşti, 2000.

138. MIHĂILĂ, Marian – Elemente de drept internaţional public şi privat, Editura ALL

BECK, Bucureşti, 2001.

139. MILLER, David Hunter – The Drafting of the Covenant, New York, 1928, vol. 1 şi

2.

140. MILLER, Hunter (ed.) – Treaties and Other International Acts of the United States

of America, Government Printing Office, Washington, vol. 2 (1931), vol. 4

(1934).

141. MODELSKI, George – „Kautylia: Foreign Policy and International System in the

Ancient Hindu World”, în APSR, 1964, vol. 58, nr. 3.

142. MORGAN, Murray Cromwell – Dixie raider: The saga of the C. S. S. Shenandoah,

E.P. Dutton, New York, 1948.

143. MUIR, William – The Life of Mahomet, Smith, Elder & Co., Londra, 1861, vol. III.

144. NĂSTASE, Adrian – „Arbitrajul Internaţional”, în Dumitra Popescu, Traian

Chebeleu, Adrian Năstase ş.a. – Soluţionarea paşnică a diferendelor

internaţionale, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti,

1983.

145. NĂSTASE, Adrian – „Interdependenţa sistemică a principiilor”, în Dumitra

Popescu, Adrian Năstase – Sistemul Principiilor Dreptului Internaţional,

Ed. Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1986.

146. NĂSTASE, Adrian – „Noţiunea de principiu în dreptul internaţional”, în Revista

română de studii internaţionale, nr. 5(79)/1995, p. 358.

147. NĂSTASE, Adrian – Acorduri internaţionale încheiate de România sau la care

România a devenit parte, Editura Actami, Bucureşti, 1995.

148. NĂSTASE, Adrian – Documente fundamentale ale dreptului internaţional

contemporan şi ale relaţiilor internaţionale, Seria Documenta universales,

vol. 1 şi 2, Asociaţia Română pentru Educaţie Democratică, Bucureşti, 1997.

149. NĂSTASE, Adrian – Drept internaţional contemporan – Texte esenţiale, Ediţia a II-

a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007.

150. NĂSTASE, Adrian – Drept internaţional economic, vol. II – Soluţionarea

diferendelor în cadrul organizaţiilor economice internaţionale, Regia

Autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1996.

151. NĂSTASE, Adrian – Drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale,

Seria Documenta universales, vol. 1-4, Regia Autonomă „Monitorul Oficial”,

Bucureşti, 1998.

152. NĂSTASE, Adrian – Fundamantele organizării internaţionale, Editura Uranus,

Bucureşti, 2008.

153. NĂSTASE, Adrian, AURESCU, Bogdan – Drept Internaţional Public – Sinteze,

Ediţia a 6-a revăzută şi adăugită, Editura C.H. BECK, Bucureşti, 2011.

154. NĂSTASE, Adrian, JURA, Cristian, AURESCU, Bogdan – Drept Internaţional

Public – Sinteze pentru examen, Ediţia a III-a, Editura ALL BECK,

Bucureşti, 2002.

155. NICIU, Marţian I. – Drept Internaţional Public, Editura Servo-Sat, Arad, 1997.



46

156. NOEL-BAKER, Philip John, The Geneva Protocol for the Pacific Settlement of

International Disputes, P. S. King & Son Ltd., Londra, 1925.

157. PARTSCH, Karl Joseph – „Fact-Finding and Inquiry” în Bernhardt (ed.),

Encyclopedia of Public International Law, North-Holland Publishing

Company, Amsterdam, New York, Oxford, Instalment 1 (1981), p. 61 şi urm.

158. PICCIRILLI, Luigi – Gli Arbitrati Interstatali Greci, Edizioni Marlin Pisa, vol. I,

1973.

159. PINSOLLE, Philippe – „Les problèmes cachés de la proposition de suppression de

l’exception d’arbitrage du Règlement 44/2001”, în Cahiers de

l’arbitrage/Paris Journal of International Arbitration, nr. 1, 2010, p. 31 şi

urm.

160. PLUTARH – Nicias, 75 d. Hr.

161. POPESCU, Dumitra; CHEBELEU, Traian; NĂSTASE, Adrian ş.a. – Soluţionarea

paşnică a diferendelor internaţionale, Editura Academiei Republicii

Socialiste România, Bucureşti, 1983.

162. POPESCU, Dumitra; NĂSTASE, Adrian – Sistemul Principiilor Dreptului

Internaţional, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti,

1986.

163. POSNER, Eric şi YOO, John, „Judicial Independance in International Tribunals”, în

California Law Review, 2005, vol. 93, nr. 1, pp. 1-74.

164. RAEDER, A. H. – L'arbitrage international chez les Hellénes, Institutul Nobel,

Norvegia, Kristiania, 1912, vol. I.

165. RALSTON, Jackson Harvey – International Arbitration from Athens to Locarno,

Stanford University Psress, 1929.

166. RANJEVA, Raymond şi CADOUX, Charles – Droit International Public, Ed.

Edicef, Colecţia Universités Francophones, 1992.

167. REDSLOB, Robert – Histoire des grands principes de droit des gens depuis

l'Antiquité jusqu'à la veille de la Grande Guerre, Ed. Rousseau et Cie,

Paris, 1923.

168. REVON, Michel – L'arbitrage international, son passé, son présent, son avenir,

Paris, A. Rousseau, 1892.

169. ROEBUCK, Derek – „Sources for the History of Arbitration: A Bibliographical

Introduction” în Arbitration International, 1998.

170. ROELOFSEN, C.G. – „The Jay Treaty and all that; some remarks on the role of

arbitration in European modern history and its „revival” in 1974”, în AHA

Soons (ed.) – International Arbitration: Past and Prospects, 1990.

171. ROSENNE, Shabtai – „Arbitrations under annex VII of the United Nations

Convention on the Law of the Sea” în Tafsir Malick Ndiaye, Rüdiger

Wolfrum (ed.) – Law of the Sea, Environmental Law and Settlement of

Disputes Liber Amicorum Judge Thomas A. Mensah, Martinus Nijhoff

Publishers, Leiden/Boston, 2007.

172. ROTHMAN, Jay – From Confrontation to Cooperation, Newbury Park, CA: Sage

Publications, 1992.

173. ROUSSEAU, Charles – Droit International Public, Dalloz, Paris, 1973.

174. RUBINO-SAMMARTANO, Mauro – „Amiable Compositeur (joint mandate to

settle) and ex buono et equo (discretional authority to mitigate strict law) –

apparent synonyms revisited”, în Journal of International Arbitration, vol.

9, nr. 1, Geneva, 1992, pp. 4-16.

175. RUBINO-SAMMARTANO, Mauro – International Arbitration. Law and Practice,

2nd Edition, Kluwer Law International, 2001.



47

176. RUGGIERO de, Ettore – L'Arbitrato pubblico in relazioni col privato presso i

romani, în BIDR, nr. 5, 1892.

177. RUSALEN, Riccardo – „L’Educazione del giurista in Europa” – Facultatea de Drept,

Universitatea Trento.

178. RUZIÉ, David – Droit International Public, ediţia a 14-a, Dalloz, Paris, 1999.

179. SCHLOCHAUER, Hans-Jürgen – „Arbitration”, în Bernhardt (ed.), Encyclopedia Of

Public International Law, North-Holland Publishing Company, Amsterdam,

New York, Oxford, Instalment 1 (1981), p. 13 şi urm.

180. SCHLOCHAUER, Hans-Jürgen – „Bryan Treaties (1913/1914)”, în Bernhardt (ed.),

Encyclopedia Of Public International Law, North-Holland Publishing

Company, Amsterdam, New York, Oxford, Instalment 1 (1981), p. 40 şi urm.

181. SCHREUER, Christopher – Travelling the BIT Route: of Waiting Periods, Umbrella

clauses and Forks in The Road, în Journal of World Investment & Trade,

nr. 5, 2004.

182. SCHREUER, Christopher H., MALINTOPPI, Loretta, ş.a. – The ICSID Convention:

a commentary: a commentary on the Convention on the settlement of

investment disputes between states and nationals of other states, Cambridge


183. SEIFI, Jamal – „The Legality of Truncated Arbitral Tribunals (Public and Private):

An Overview in the Wake of the 1998 ICC Rules of Arbitration” în Journal

of International Arbitration, 2000.

184. SEMMES, Raphael – Memoirs of Services Afloat during the War between the

States, Louisiana State University Press, 1996 (publicată iniţial în 1868).

185. SHAW, Malcolm N. – International Law. Sixth edition, Cambridge University Press,

2008, p. 1035.

186. SINCLAIR, Arthur – Two Years on the Alabama, Ediţia a doua, Ed. Lee and

Shepard, 1896.

187. SINGH, Nagendra – „History of the Law of Nations – Ancient Times to World War I

– Regional Developments: South and South-East Asia” în Encyclopedia of

Public International Law, Rudolf Bernhardt (ed.), sub auspiciile

MPICPLIL, Ediţia 2003, vol. 2 (E-I).

188. SINGH, Nagendra – India and International Law, New Delhi, 1969.

189. SOFRONIE, George – Curs de Drept Internaţional Public, Sibiu, 1944.

190. STEGĂRESCU, Consuela– Combinatul Siderurgic Reşita, curăţat de datorii pentru a

fi vândut pe un euro, în Gardianul, 12 februarie 2004.

191. STOICA, George – Oţelul de la Reşiţa, „topit” în cazinourile din Las Vegas, în

Săptămâna Financiară, 31 octombrie – 6 noiembrie 1005.

192. SUBEDI, Surya P. – „The WTO Dispute Settlement Mechanism as a New Technique

for Settling Disputes in International Law”, în Duncan French, Matthew Saul

and Nigel D. White (ed.) – International Law and Dispute Settlement. New

Problems and Techniques, Hart Publishing, Oxford and Portland, Oregon,

2010, pp. 173-190.

193. TÉNÉKIDÈS, Georges – „Droit international et communautés fédérales dans la

Grèce des cités” în RCADI, Vol. 90 (1956-II).

194. TÉNÉKIDÈS, Georges – La Notion Juridique d’Indépendance et la Tradition

Héllenique, Atena, 1954.

195. THÜR, Gerhard – „Oaths and Dispute Settlement in Ancient Greek Law” în Greek

Law in its Political Setting: Justifications not Justice, Ed. L. Foxhall şi

A.D.E. Lewis, 1996.



48

196. TOOPE, Stephen J. – Mixed International Arbitration: Studies in Arbitration

between States and Private Persons, Cambridge, Grotius Publications, 1990

197. TRAIN, François-Xavier – „La Commission Européenne a adopté le 14 decembre

2010 une proposition de refonte du Réglement Bruxelles I remettant

partiellement en cause l’éxclusion de l’arbitrage du domaine du réglement”,

în Revue de l’arbitrage, nr. 4, 2010, pp. 1010-1013.

198. TUCIDIDE – Istoria Războiului Peloponesiac, Cărţile I, III şi V.

199. UNCTAD – Bilateral Investment Treaties in the Mid-1990s, 1998.

200. VAN DEN BERG, Albert Jan – The New York Arbitration Convention of 1958:

Towards a Uniform Judicial Interpretation, Kluwer Law and Taxation

Publishers, 1981.

201. VELISSAROPOULOS-KARAKOSTAS, Julie – „L’arbitrage dans la Grèce antique

– Epoques archaïque et classique” în Revue de l’arbitrage, 2000,

KluwerArbitration.com

202. WALDOCK, Humphrey – General Course on Public International Law, în RCADI,

vol. 106, 1962, II.

203. WANG, Guigo– „The Unification of the Dispute Resolution System in China:

Cultural, Economic and Legal Contributions” în Journal of International

Arbitration, 1996.

204. WATHELET, Melchior, în colaborare cu WILDEMEERSCH, Jonathan –

Contentieux Européen, Bruxelles, Larcier, 2010.

205. WATTER, J. Gillis – The International Arbitral Process – Public and Private, 5

vol., Oceana Publications, New York, 1979.

206. WEHBERG, Hans, The outlawry of war: A series of lectures delivered before the

Academy of International Law at the Hague and in the Institut

Universitaire de Hautes Etudes Internationales at Geneva, W.S. Hein &

Co., Buffalo (N.Y.), 2000.

207. WEIL, Prosper – Some Observations on the Arbitral Award in the Taba Case, în

Israel Law Review, nr. 23, 1989.

208. WELLENS, Karel – Remedies against international organisations, Cambridge

University Press, 2002, pp. 224 şi urm.

209. WERNER, Jacques – „Interstate Political Arbitration: What Lies Next?”, în Journal

of International Arbitration, 1992, nr. 1, martie 1992, pp. 69-78.

210. WESTERMANN, W. L. – „Interstate Arbitration In Antiquity” în The Classical

Journal, nr. 2, 1907.

211. WHITE, James – „Ashburton Treaty and Prior Negotiations” (Discursul lui James

White, Geograful Şef al Canadei, în faţa Clubului Imperial al Canadei,

Ottawa, 1910) în The Empire Club of Canada Speeches 1909-1910, editată

de J. Castell Hopkins, Toronto, Canada, The Empire Club of Canada, 1910.

212. WOLFF, H. Julius – „The Origin of Judicial Litigation among the Greeks” în

Traditio, Fordham University Press, Bronx, New York, nr. 4 (1946).

213. WONG, Bobby K.Y. – „Dispute Resolution by Officials in Traditional Chinese Legal

Culture” în Murdoch University Electronic Journal of Law, Murdoch Law

University, iunie 2003, vol. 10, nr. 2.

214. WOOSLEY, L. H., „Boundary Disputes in Latin-America”, în American Journal of

International Law, 1931, vol. 25, nr. 2, pp. 324-333.



49

CĂRŢI, TRATATE, MANUALE, CURSURI, CULEGERI DE TEXTE, ARTICOLE,

STUDII ŞI ALTE DOCUMENTE ÎN FORMAT ELECTRONIC

1. *** – „The United Nations Convention on the Law of the Sea (A historical

perspective)”, pe site-ul ONU, la adresa http://www.un.org/Depts/los/convention_agreements/convention_historical_perspective.htm

(data ultimei accesări: 19.08.2011). 2. *** – „Agreement transferring authority over Bakassi Peninsula from Nigeria to

Cameroon”, pe site-ul ONU, la adresa http://www.un.org/News/Press/docs/2008/sgsm11745.doc.htm (data ultimei accesări:

19.08.2011). 3. *** – „Alabama claims” şi „Confederate criusers”, în The Columbia Electronic

Encyclopedia, Ed. Columbia University Press, New York, 2001-2004, Ediţia

a 6-a, la adresele http://www.reference.com/browse/ alabama+claims (data ultimei

accesări: 19.08.2011) şi respectiv http://www.reference.com/browse/confederate +cruisers

(data ultimei accesări: 19.08.2011) 4. *** – „Battle of Siffin”, „Battle of Naharwan” şi „Appointment of Arbitrators”,

colecţia „Ismaili History”, în F.I.E.L.D. al Heritage Society, la – http://www.ismaili.net/histoire/main.html (data ultimei accesări: 19.08.2011).

5. *** – „Egyptian Gods and Religions” în Ancient Egyptian Lives, la adresa http://www.aelives.com/gods.htm (data ultimei accesări: 19.08.2011).

6. *** – Glossary of Terms for Conflict Management and Peacebuilding, pe site-ul

United States Institute of Peace, la adresa http://glossary.usip.org (data ultimei

accesări: 19.08.2011). 7. *** – „John Jay’s Treaty”, U.S. Department of State, la adresa

http://www.state.gov/r/pa/ho/time/nr/14318.htm (data ultimei accesări: 19.08.2011). 8. *** – „John Jay”, la adresa http://www.u-s-history.com/pages/h455.html (data ultimei accesări:

19.08.2011). 9. *** – „Muhammad and the Jews of Medina” din seria de articole „Muhammad

and...”, publicate pe site-ul PBS la adresa http://www.pbs.org/muhammad (data

ultimei accesări: 19.08.2011). 10. *** – „Pan-Americanism” în enciclopedia.com, la adresa

http://www.encyclopedia.com/html/P/PanA1mism.asp (data ultimei accesări: 19.08.2011). 11. *** – Raportul Comitetului privind executarea sentinţelor arbitrale internaţionale,

UN Doc.E/2764, pe siteul UNCITRAL, la adresa http://www.uncitral.org/pdf/english/travaux/arbitration/NY-conv/e-ac/eac424r1-

N5508097.pdf (data ultimei accesări: 19.08.2011). 12. *** – „San Juan Boundary Dispute”, pe site-ul Weider History Group, la adresa

http://www.historynet.com/san-juan-boundary-dispute.htm (data ultimei accesări:

19.08.2011). 13. *** – „Synopsis of Jay’s Treaty (1975)”, Georgetown College, Kentucky, S.U.A., la

adresa http://spider.georgetowncollege.edu/htallant/courses/his325/jays.htm (data ultimei

accesări: 19.08.2011). 14. *** – „What really happened with the Banu Qurayza?” în Answering Islam – a

Christian-Muslim Dialog, la adresa http://answering-

islam.org.uk/Muhammad/Jews/BQurayza (data ultimei accesări: 19.08.2011). 15. *** – A Decade of American Foreign Policy: Basic Documents, 1941-1949,

Washington, DC, Government Printing Office, 1950.

http://www.un.org/Depts/los/convention_agreements/convention_historical_perspective.htm

http://www.un.org/News/Press/docs/2008/sgsm11745.doc.htm

http://www.reference.com/browse/%20alabama+claims

http://www.reference.com/browse/confederate%20+cruisers

http://www.ismaili.net/histoire/main.html

http://www.aelives.com/gods.htm

http://glossary.usip.org/

http://www.state.gov/r/pa/ho/time/nr/14318.htm

http://www.u-s-history.com/pages/h455.html

http://www.pbs.org/muhammad

http://www.encyclopedia.com/html/P/PanA1mism.asp

http://www.uncitral.org/pdf/english/travaux/arbitration/NY-conv/e-ac/eac424r1-N5508097.pdf

http://www.uncitral.org/pdf/english/travaux/arbitration/NY-conv/e-ac/eac424r1-N5508097.pdf

http://www.historynet.com/san-juan-boundary-dispute.htm

http://spider.georgetowncollege.edu/htallant/courses/his325/jays.htm

http://answering-islam.org.uk/Muhammad/Jews/BQurayza

http://answering-islam.org.uk/Muhammad/Jews/BQurayza



50

16. *** – Biblia, traducere traducere disponibilă online pe site-ul eBible.ro – Biblia

online în limba română, adresa http://www.ebible.ro/biblia/romana/ortodoxa/

deuteronomul/20/ (data ultimei accesări: 19.08.2011). 17. *** – Coranul, traducere disponibilă online pe site-ul Islam Cluj, adresa

http://www.islamcluj.ro/pdf/coran.pdf (data ultimei accesări: 19.08.2011). 18. *** – Interview with Justice Richard Goldstone, în Global Dialogue, pe site-ul

Institutului pentru Dialog Global, la adresa http://www.igd.org.za/pub/g-

dialogue/interviews/goldstone.html (data ultimei accesări: 19.08.2011). 19. *** – John Jay’s Treaty, U.S. Department of State, la adresa

http://www.state.gov/r/pa/ho/time/nr/14318.htm (data ultimei accesări: 19.08.2011). 20. *** – Raportul privind dezvoltarea medierii şi a activităţilor de susţinere a acesteia,

prezentat Consiliului de Securitate de către Secretarul General al ONU în

anul 2009 şi disponibil online, pe site-ul ONU, la adresa http://daccess-dds-

ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/N09/278/78/PDF/N0927878.pdf?OpenElement (data ultimei

accesări: 19.08.2011). 21. *** – Raportul anual al Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării pe anul

2010, disponibil online, pe site-ul TIDM, la adresa

http://www.itlos.org/fileadmin/itlos/documents/annual_reports/ar__2010_f.pdf (data ultimei

accesări: 19.08.2011). 22. *** – Statutes of the United States (1789-1875), Volumul 10 (1851-1855), Boston,

Ed. Little, Brown and Company, 1855.

23. *** – Statutes of the United States (1789-1875), Volumul 9 (1845-1851), Boston, Ed.

Little, Brown and Company, 1862

24. *** – Summary of Decisions by International Tribunals Including Arbitral Awards,

pe site-ul FAO Corporate Document Repository, la adresa http://www.fao.org/documents/show_cdr.asp?url_file=/DOCREP/005/W9549E/w9549e07.htm (data ultimei accesări: 19.08.2011).

25. *** – Synopsis of Jay’s Treaty (1975), Georgetown College, Kentucky, S.U.A., la

adresa http://spider.georgetowncollege.edu/htallant/courses/his325/jays.htm (data ultimei

accesări: 19.08.2011). 26. *** – The Commander of the Faithful: Ali Bin Abi Talib, Fundaţia AL-BALAGH,

în Light of Islam, la adresa http://home.swipnet.se/islam/imamali.htm (data ultimei

accesări: 19.08.2011), partea a II-a.

27. *** – Why did Israel invade Lebanon in 1982?, pe site-ul Palestine Facts, la adresa http://www.palestinefacts.org/pf_1967to1991_lebanon_198x_backgd.php (data ultimei

accesări: 19.08.2011). 28. BÉLANGER, Claude – History of the Canadian Boundaries – articol publicat în The

Quebec History Encyclopedia, pe site-ul Marianopolis College, la adresa

http://www2.marianopolis.edu/quebechistory/encyclopedia/CanadaBoundaries-

CanadianBoundaries.htm (data ultimei accesări: 19.08.2011). 29. BOSTOM, Andrew G. – „Muhammad, the Qurayza Massacre, and PBS” în Front

Page Magazine, 2002 la adresa http://www.frontpagemag.com/Articles/ReadArticle.asp?ID=5195 (data ultimei accesări:

19.08.2011). 30. CONFUCIUS – The Analects of Confucius: Concerning Government, la adresa

http://www.nationmaster.com/encyclopedia/Chinese-law (data ultimei accesări: 19.08.2011). 31. GROTIUS, Hugo – Mare liberum, pe site-ul The Online Library of Liberty, la adresa

http://oll.libertyfund.org (data ultimei accesări: 19.08.2011). 32. JOHNSON, Robert U., BUELL, Clarence C. (editori) – Battles & Leaders of the

Civil War, New York, The Century Company, 1887-1888, vol. I-IV, la

adresa http://ehistory.osu.edu/uscw/library/books/battles/index.cfm (data ultimei accesări:

19.08.2011).

http://www.ebible.ro/biblia/romana/ortodoxa/%20deuteronomul/20/

http://www.ebible.ro/biblia/romana/ortodoxa/%20deuteronomul/20/

http://www.islamcluj.ro/pdf/coran.pdf

http://www.igd.org.za/pub/g-dialogue/interviews/goldstone.html

http://www.igd.org.za/pub/g-dialogue/interviews/goldstone.html

http://www.state.gov/r/pa/ho/time/nr/14318.htm

http://daccess-dds-ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/N09/278/78/PDF/N0927878.pdf?OpenElement

http://daccess-dds-ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/N09/278/78/PDF/N0927878.pdf?OpenElement

http://www.itlos.org/fileadmin/itlos/documents/annual_reports/ar__2010_f.pdf

http://www.fao.org/documents/show_cdr.asp?url_file=/DOCREP/005/W9549E/w9549e07.htm

http://spider.georgetowncollege.edu/htallant/courses/his325/jays.htm

http://home.swipnet.se/islam/imamali.htm

http://www.palestinefacts.org/pf_1967to1991_lebanon_198x_backgd.php

http://www2.marianopolis.edu/quebechistory/encyclopedia/CanadaBoundaries-CanadianBoundaries.htm

http://www2.marianopolis.edu/quebechistory/encyclopedia/CanadaBoundaries-CanadianBoundaries.htm

http://www.frontpagemag.com/Articles/ReadArticle.asp?ID=5195

http://www.nationmaster.com/encyclopedia/Chinese-law

http://oll.libertyfund.org/

http://ehistory.osu.edu/uscw/library/books/battles/index.cfm



51

33. LAUCHLI, Urs Martin – „Negotiations and other ADR with the Chinese” – articol

publicat pe site-ul personal al autorului, la adresa http://www.lauchli-

adr.com/article.htm (data ultimei accesări: 19.08.2011). 34. MALEK, Cate – International Conflict – articol publicat pe site-ul The Conflict

Resolution Information Source, la adresa http://v4.crinfo.org/CK_Essays/

ck_international_conflict.jsp (data ultimei accesări: 19.08.2011). 35. MEDIAFAX – Profit la Combinatul Siderurgic Reşita, în Averea, 30.05.2005 sau pe

site-ul Info News la adresa http://www.infonews.ro/article6566.html (data ultimei

accesări: 19.08.2011). 36. MILLS, Alex – „The Public-Private Dualities of International Investment Law and

Arbitration” (February 28, 2011), în Chester Brown şi Kate Miles (ed.) –

Evolution in Investment Treaty Law and Arbitration, Cambridge University

Press, 2011, University of Cambridge Faculty of Law Research Paper No.

11/03. disponibilă la adresa SSRN: http://ssrn.com/abstract=1739102 (data ultimei

accesări: 19.08.2011). 37. NICOLAE, Alina – „Romania: Romania Wins International Arbitration with Noble

Ventures, Inc.”, articol publicat pe site-ul Mondaq - Litigation, Mediation &

Arbitration, la adresa http://www.mondaq.com/article.asp?articleid=36066 (data ultimei

accesări: 19.08.2011). 38. PARENT, Margie – „The Black Stone of Ka’bah” PageWise Inc., la adresa

http://www.essortment.com/in/History.Objects/index.htm (data ultimei accesări:

19.08.2011). 39. PAULSSON, Jan – „Arbitration”, pe site-ul United Nations Institute for Training

and Research, la adresa http://www.unitar.org/dfm/Resource_Center/Document_Series/

Document1/D_Paulsson.htm (data ultimei accesări: 19.08.2011). 40. Peters, Anne – „International Dispute Settelement: A Network of Cooperational

Duties”, în European Journal of International Law, 2003, vol. 14, nr. 1, pp.

1-34, disponibilă online pe site-ul Oxford Journals, la adresa

http://ejil.oxfordjournals.org/content/14/1/1.full.pdf. 41. SCURTU, Ioan, STĂNESCU-STANCIU, Theodora, SCURTU, Georgiana Margareta,

Istoria românilor între anii 1918-1940, pe site-ul Universităţii din

Bucureşti, la adresa http://ebooks.unibuc.ro/istorie/istorie1918-1940/2-3.htm (data

ultimei accesări: 19.08.2011). 42. SAVSTA, Mario – „Consulenza tecnica. Arbitrato” în Rassegna Grafica, la

www.rassegnagrafica.it (data ultimei accesări: 19.08.2011). 43. SKOURIS, Vassilios – Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Raport anual 2009,

site-ul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, la adresa http://curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2010-

05/ra09_activite_cour_final_ro.pdf (data ultimei accesări: 19.08.2011). 44. YANNACA-SMALL, Catherine – Improving the System of Investor-Stet Dispute

Settlement: An Overview (documentul al OECD), Paris, 12 decembrie 2005,

pe site-ul OECD, la adresa http://www.oecd.org/dataoecd/0/43/35808448.pdf (data

ultimei accesări: 19.08.2011).

CONVENŢII, TRATATE ŞI ALTE DOCUMENTE DE DREPT PRIMAR SAU

DERIVAT

1. Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile

Europene şi statele membre, pe de altă parte, 1993

http://www.lauchli-adr.com/article.htm

http://www.lauchli-adr.com/article.htm

http://v4.crinfo.org/CK_Essays/%20ck_international_conflict.jsp

http://v4.crinfo.org/CK_Essays/%20ck_international_conflict.jsp

http://www.infonews.ro/article6566.html

http://ssrn.com/abstract=1739102

http://www.mondaq.com/article.asp?articleid=36066

http://www.essortment.com/in/History.Objects/index.htm

http://www.unitar.org/dfm/Resource_Center/Document_Series/Document1/D_Paulsson.htm

http://www.unitar.org/dfm/Resource_Center/Document_Series/Document1/D_Paulsson.htm

http://ejil.oxfordjournals.org/content/14/1/1.full.pdf

http://ebooks.unibuc.ro/istorie/istorie1918-1940/2-3.htm

http://www.rassegnagrafica.it/

http://curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2010-05/ra09_activite_cour_final_ro.pdf

http://curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2010-05/ra09_activite_cour_final_ro.pdf

http://www.oecd.org/dataoecd/0/43/35808448.pdf



52

2. Actul general pentru reglementarea pe cale paşnică a diferendelor internaţionale, 1928

3. Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite

4. Carte verde privind revizuirea Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului privind

competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă

şi comercială – COM(2009) 175 final din 21 aprilie 2009

5. Constituţia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, 1945

6. Convenţia cu privire eliminarea acţiunilor ilegale îndreptate împotriva securităţii

aviaţiei civile, Montreal, 1971

7. Convenţia cu privire la executarea sentinţelor arbitrale străine, Geneva, 1927

8. Convenţia cu privire la Organizaţia Meteorologică Mondială, Washington, 1947

9. Convenţia cu privire la soluţionarea diferendelor legate de investiţii dintre state

şi resortisanţii altor state, 1966

10. Convenţia cu privire la soluţionarea paşnică a diferendelor internaţionale, Haga, 1889

11. Convenţia cu privire la soluţionarea paşnică a diferendelor internaţionale, Haga, 1907

12. Convenţia cu privire la Uniunea Poştală Universală, Paris, 1947

13. Convenţia de la Bruxelles din anul 1968 privind competenţa judiciară şi executarea

hotărârilor în materie civilă şi comercială (JO C 27 din 26 ianuarie 1998, pp.

1-27)

14. Convenţia de pace de la Haga, 1907

15. Convenţia din 1802 dintre Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii

16. Convenţia din 1853 dintre Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii

17. Convenţia Europeană pentru Reglementarea Paşnică a Diferendelor, Strasbourg, 1957

18. Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, Montego Bay (Jamaica), 10

decembrie 1982

19. Convenţia pentru combaterea actelor ilicite îndreptate împotriva securităţii aviaţiei

civile, Montreal, 1971

20. Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale atrăine, New York,

1958

21. Convenţia privind concilierea şi arbitrajul în cadrul Conferinţei pentru Securitate şi

Cooperare în Europa (OSCE), 1992

22. Convenţia privind concilierea şi arbitrajul în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi

Cooperare în Europa (OSCE), 1994

23. Convenţia referitoare la infracţiuni şi la anumite alte acte săvârşite la bordul

aeronavelor, Tokio, 1963

24. Convenţia unică privind stupefiantele, 1961

25. Decizia din 12 aprilie 1989 privind îmbunătăţirea regulilor şi a procedurilor de

soluţionare a diferendelor în cadrul GATT (L/6489)

26. Decretul Consiliului de Stat nr. 186 din 24 iulie 1961, publicat în Buletinul Oficial nr.

19 din 24 iulie 1961

27. Decretul Consiliului de Stat nr. 253 din 14 octombrie 1961, publicat în Buletinul

Oficial nr. 25 din 14 octombrie 1961

28. Legea nr. 110 din 10 octombrie 1996 privind ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite

asupra dreptului mării, încheiată la Montego Bay (Jamaica) la 10 decembrie

1982, şi aderarea la Acordul referitor la aplicarea părţii a XI-a a Convenţiei

Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, încheiat la New York la 28 iulie

1994, Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 300 din 21 noiembrie 1996

29. Ordonanţă de Urgenţă 23 din 15 aprilie 2004 privind stabilirea unor măsuri de

reorganizare a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB)

prin comasarea prin absorbţie cu Autoritatea pentru Privatizare şi

Administrarea Participaţiilor Statului (APAPS), M. Of. 359 din 23-04-2004



53

30. Ordonanţă de Urgenţă nr. 296 din 30 decembrie 2000 privind înfiinţarea Autorităţii

pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului

31. Pactul Societăţii Naţiunilor, Versailles, 1919

32. Protocolul cu privire la clauzele arbitrale, Geneva, 1923

33. Protocolul opţional privind soluţionarea obligatorie a diferendelor, Geneva, 1958,

intrat în vigoare la 30 septembrie 1962

34. Protocolul privind soluţionarea pe cale paşnică a diferendelor internaţionale, Geneva,

1924

35. Raportul Comisiei către Parlamentul European, Consiliu şi Comitetul Economic şi

Social European privind aplicarea Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al

Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea

hotărârilor în materie civilă şi comercială – COM(2009) 174 final din 21

aprilie 2009

36. Raportul privind aderarea Republicii Elene la Convenţia din 27 septembrie 1968

privind competenţa judiciară şi executarea hotărârilor în materie civilă şi

comercială (JO 1986, C 298, p. 1)

37. Recomandarea privind interpretarea articolului 2 alineatul (2) şi a articolului 7

alineatul (1) din Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor

arbitrale străine, adoptată de CNUDCI la 7 iulie 2006

38. Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind

competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă

şi comercială (JO L 12 din 16 ianuarie 2001, pp. 1-23, Ediţia specială în

limba română, capitolul 19, volumul 03, pp. 74-96)

39. Regulamentul Consiliului 7/63/Euratom din 3 decembrie 1963 (JO 180, 10.12.1963,

p. 2849/63)

40. Rezoluţia 1262 (XIII) a Adunării Generale a ONU, 1958

41. Rezoluţia 268 (III) a Adunării Generale a ONU, 1949

42. Rezoluţia nr. A/RES/61/33 a Adunării Generale a ONU, 4 decembrie 2006

43. Tratat între Guvernul Statelor Unite ale Americii şi Guvernul României cu privire la

încurajarea reciprocă şi protecţia investiţiilor, 1992

44. Tratatul american cu privire la soluţionarea pe cale paşnică (Pactul de la Bogota),

Bogota, 1948

45. Tratatul consular dintre România şi Italia, 1881

46. Tratatul de arbitraj dintre Belgia şi Germania, Locarno, 1925

47. Tratatul de arbitraj dintre Cehoslovacia şi Germania, Locarno, 1925

48. Tratatul de arbitraj dintre Franţa şi Germania, Locarno, 1925

49. Tratatul de arbitraj dintre Franţa şi Marea Britanie, 1903

50. Tratatul de arbitraj dintre Franţa şi Spania, 1929

51. Tratatul de arbitraj dintre Polonia şi Germania, Locarno, 1925

52. Tratatul de la Berna cu privire la înfiinţarea Uniunii Generale Poştale, 1874

53. Tratatul de pace de la Paris, 1783

54. Tratatul de pace de la Versailles, 1919

55. Tratatul de pace dintre Statul Israel şi Republica Arabă Egipt, Washington, 1979

56. Tratatul de pace şi prietenie dintre Maiestatea Sa Britanică şi Statele Unite ale

Americii, Ghent, 1814

57. Tratatul de prietenie, comerţ şi navigaţie dintre Statele Unite ale Americii şi Marea

Britanie (Tratatul Jay) Londra, 1794

58. Tratatul de reciprocitate dintre Marea Britanie şi Statele Unite, Washington, 1954

59. Tratatul dintre Regatul Unit al Marii Britanii şi Statele Unite ale Americii,

Washington, 1871



54

60. Tratatul dintre Statele Unite şi Tripoli, 1796

61. Tratatul pentru stabilirea frontierelor dintre teritoriile Statelor Unite şi proprietăţile

Maiestăţii Sale Britanice din America de Nord, pentru eradicarea comerţului

cu sclavi africani şi pentru predarea unor infractori ce se sustrag justiţiei, în

anumite cazuri (Tratatul Webster-Ashburton), Washington, 1831

JURISPRUDENŢĂ

1. Cazul Continental Shelf Delimitation (Marea Britanie v. Franţa), în International Law

Reports (ILR), vol. 54, 1977

2. Cazul Palena (Argentina v. Chile), în ILR, vol. 38, 1966

3. Cazul Salini Costruttori S.p.A. v. The Hashemite Kingdom of Jordan (Cazul CIRDI

nr. ARB/02/13)

4. Cazul SGS Société Générale de Surveillance S.A. v. Islamic Republic of Pakistan

(Cazul CIRDI nr. ARB/01/13)

5. Cazul SGS Société Générale de Surveillance S.A. v. Republic of the Philippines

(Cazul CIRDI nr. ARB/02/6)

6. Cazul Taba (Egipt vs. Israel), în ILR, vol. 80, 1988

7. Concluziile avocatului general Kokott, prezentate la 4 septembrie 2008 în cauza C-

185/09, Allianz SpA, fostă Riunione Adriatica Di Sicurtà SpA, Generali

Assicurazioni Generali SpA/West Tankers Inc. (Rep., p. I-00663)

8. Hotărârea arbitrală din 12 octombrie 2005 în cazul Noble Ventures, Inc. v. România

(Cazul CIRDI nr. ARB/01/11), pe site-ul Investment Treaty Arbitration

Resource Website, la adresa http://ita.law.uvic.ca/documents/Noble.pdf (data ultimei

accesări: 19.08.2011). 9. Hotărârea arbitrală din 16 noiembrie 1957 în cazul Lac Lanoux (Franţa v. Spania), în

RIAA, XII, 1957

10. Hotărârea arbitrală din 19 februarie 1968 în cazul Rann of Kutch (India v. Pakistan),

în ILR, vol. 50, 1968

11. Hotărârea arbitrală din 29 septembrie 1988 în cazul Taba (Egypt v. Israel) în ILR, vol.

80, 1988

12. Hotărârea arbitrală în cazul Libyan American Oil Company (LIAMCO) U.S.A. vs.

Guvernul Republicii Arabe Libia (12 aprilie 1977), în Revue de l'Arbitrage,

1980

13. Hotărârea Arbitrului Unic (William I, Regele Olandei) în cazul frontierei de nord-est

dintre S.U.A. şi Canada (ianuarie 1831), pe site-ul The Upper St. John River

Valley – http://www.upperstjohn.com/history/1831Arbitration.htm (data ultimei accesări:

19.08.2011). 14. Hotărârea CIJ din 21 decembrie 1962 în cazurile Africa de Sud-Vest (Etiopia vs.

Africa de sud şi Liberia vs. Africa de Sud), în I.C.J. Reports, 1962

15. Hotărârea CJUE din 10 februarie 2009, pronunţată în Cauza C-185/07, Allianz SpA,

fostă Riunione Adriatica Di Sicurtà SpA, Generali Assicurazioni Generali

SpA/West Tankers Inc. (Rep., p. I-00663)

16. Hotărârea CJUE din 17 noiembrie 1998 în cauza C‑391/95, Van Uden Maritime BV,

acţionând sub numele de Van Uden Africa Line/Kommanditgesellschaft in

Firma Deco-Line şi alţii (Rec., p. I‑7091)

http://ita.law.uvic.ca/documents/Noble.pdf

http://www.upperstjohn.com/history/1831Arbitration.htm



55

17. Hotărârea CJUE din 25 iulie 1991 în cauza C‑190/89, Marc Rich & Co. AG/Società

Italiana Impianti PA (Rec., p. I‑3855)

18. Hotărârea comisarilor numiţi potrivit articolului V din Tratatul Jay (25 octombrie

1798), în Hunter Miller (ed.) – Treaties and Other International Acts of the

United States of America, Government Printing Office, Washington, vol. 2

(1931) sau pe site-ul Yale University, la adresa http://avalon.law.yale.edu/18th_century/ jaycomm.asp (data ultimei accesări: 19.08.2011).

19. Hotărârea CPJI nr. 2/31.08.1924 în cazul Concesiunile Mavrommatis în Palestina

(Grecia v. Marea Britanie), în Recueil des Arrêts/Collection of Judgments,

CPJI, 1924

20. Hotărârea Tribunalului Arbitral pentru Cazul Alabama din 14 septembrie 1972, în

Thomas Willing Balch – The Alabama Arbitration, Allen Lane & Scott,

Philadelphia, 1900

21. Hotărârea Tribunalului de Primă Instanţă (Camera a doua) din 12 septembrie 2007 în

cauza T-184/06, în Culegerea de jurisprudenţă a Curţii Europene de

Justiţie, 2007, p. II-00117

22. Hotărârile arbitrale (rezumate) din 15 ianuarie 1968, 12 februarie 1968 şi 27

septembrie 1968 în cazul Gut Dam (Canada vs. S.U.A.), în Sources of

International Water Law, Colecţia FAO Legislative Studies, 65, FAO

Legal Office, Roma, 1998 sau pe site-ul FAO Corporate Document

Repository, la adresa http://www.fao.org/documents/show_cdr.asp?url_file

=/DOCREP/005/W9549E/w9549e07.htm (data ultimei accesări: 19.08.2011). 23. Opiniile consultative ale I.C.J. din 30 martie 1950, respectiv 18 iulie 1950, cu privire

la interpretarea tratatelor de pace cu Bulgaria, Ungaria şi România, în

I.C.J. Reports, 1950

RESURSE INTERNET

1. Agenţia Naţională pentru Romi – http://www.anr.gov.ro

2. American Arbitration Association – http://www.adr.org

3. Appleton&Associates International Lawyers – http://www.appletonlaw.com

4. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului – http://www.apaps.ro 5. Banca Mondială – http://www.worldbank.org

6. Brigham Young University (Harold B. Lee Library) – http://www.lib.byu.edu

7. British Columbia Open University – http://www.ubc.ca

8. Camera de Comerţ şi Industrie a României – http://www.ccir.ro 9. Canada History – http://www.canadahistory.com

10. Centrul de Informare ONU pentru România – http://www.onuinfo.ro

11. CORPVS – http://www.corpvs.org

12. Court of Arbitration for Sport – http://www.tas-cas.org

13. Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi

Industrie a României – http://arbitration.ccir.ro

14. Curtea Internaţională de Justiţie – http://www.icj-cij.org 15. Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga – http://pca-cpa.org

16. eBible.ro – Biblia online în limba română – http://www.ebible.ro 17. eHistory (Ohio State University) – http://ehistory.osu.edu

18. Encyclopaedia Britannica Online – http://www.eb.com

19. Eur-Lex – http://eur-lex.europa.eu

http://avalon.law.yale.edu/18th_century/%20jaycomm.asp

http://www.fao.org/documents/show_cdr.asp?url_file%20=/DOCREP/005/W9549E/w9549e07.htm

http://www.fao.org/documents/show_cdr.asp?url_file%20=/DOCREP/005/W9549E/w9549e07.htm

http://www.anr.gov.ro/

http://www.adr.org/

http://www.appletonlaw.com/

http://www.apaps.ro/

http://www.worldbank.org/

http://www.lib.byu.edu/

http://www.ubc.ca/

http://www.ccir.ro/

http://www.canadahistory.com/

http://www.onuinfo.ro/

http://www.corpvs.org/

http://www.tas-cas.org/

http://arbitration.ccir.ro/

http://pca-cpa.org/

http://www.ebible.ro/

http://ehistory.osu.edu/

http://www.eb.com/

http://eur-lex.europa.eu/



56

20. Food and Agriculture Organization Corporate Document Repository – http://www.fao.org/documents

21. Gardianul – http://www.gardianul.ro

22. Georgetown College – http://spider.georgetowncollege.edu

23. Global Arbitration and Mediation Service –http://www.globalarbitrationmediation.com

24. Hong Kong International Arbitration Centre – http://www.hkiac.org 25. Info News – http://www.infonews.ro/article6566.html.

26. Institute for Global Dialogue – http://www.igd.org.za/pub/g-dialogue/interviews/

goldstone.html 27. Institute of International Law – http://www.idi-iil.org

28. Institutul de Drept Internaţional – http://www.idi-iil.org

29. International Centre for Settlement of Investment Disputes (ICSID) – http://www.worldbank.org/icsid

30. International Chamber of Commerce – http://www.iccwbo.org

31. International Court of Arbitration of the International Chamber of Commerce – http://www.iccwbo.org/index_court.asp

32. International Court of Justice – http://www.icj-cij.org

33. Investment Treaty Arbitration Resource Website – http://ita.law.uvic.ca

34. Islam Cluj – http://www.islamcluj.ro 35. Juris International – http://www.jurisint.org

36. KluwerArbitration.com – http://www.kluwerarbitration.com

37. Legex – http://www.legex.ro

38. LEXUM (Centrul de Cercetare în Drept Public al Facultăţii de Drept din cadrul

Universităţii din Montreal) – http://www.lexum.org

39. Lillian Goldman Law Library – http://avalon.law.yale.edu

40. London Court of International Arbitration – http://www.lcia.org

41. Mondaq - Litigation, Mediation & Arbitration – http://www.mondaq.com

42. Murdoch University Electronic Journal of Law – http://www.murdoch.edu.au

43. Muşat & Asociaţii – http://www.musat.ro 44. Naval Historical Center (Departament of the Navy) –

http://www.history.navy.mil/index.html 45. Organisation for Economic Co-operation and Development – http://www.oecd.org

46. Organization for Security and Co-operation in Europe – www.osce.org

47. Organization of American States – http://www.oas.org

48. Oxford Journals – http://www.oxfordjournals.org

49. Palestine Facts – http://www.palestinefacts.org 50. Permanent Court of Arbitration (Hague) – http://pca-cpa.org

51. Questia – The World’s Largest Online Library – http://www.questia.com

52. Reference.com – www.reference.com 53. Tennessee State Library and Archives – http://tennessee.gov/tsla/index.htm

54. The American Society of International Law – http://www.asil.org

55. The Avalon Project – http://avalon.law.yale.edu

56. The Empire Club of Canada – http://www.empireclub.org

57. The Hague Justice Portal – http://www.haguejusticeportal.net

58. The History Channel – http://www.thehistorychannel.co.uk 59. The Internet Classics Archive – http://classics.mit.edu

60. The Knesset (The Israeli Parliament) – http://www.knesset.gov.il/index.html 61. The Library of Congress – http://memory.loc.gov

62. The Library of Economics and Liberty – http://www.econlib.org

63. The Online Library of Liberty – http://oll.libertyfund.org/title/552

http://www.fao.org/documents

http://www.gardianul.ro/

http://spider.georgetowncollege.edu/

http://www.globalarbitrationmediation.com/

http://www.hkiac.org/

http://www.infonews.ro/article6566.html

http://www.igd.org.za/pub/g-dialogue/interviews/%20goldstone.html

http://www.igd.org.za/pub/g-dialogue/interviews/%20goldstone.html

http://www.idi-iil.org/

http://www.idi-iil.org/

http://www.worldbank.org/icsid

http://www.iccwbo.org/

http://www.iccwbo.org/index_court.asp

http://www.icj-cij.org/

http://ita.law.uvic.ca/

http://www.islamcluj.ro/

http://www.jurisint.org/

http://www.kluwerarbitration.com/

http://www.legex.ro/

http://www.lexum.org/

http://avalon.law.yale.edu/

http://www.lcia.org/

http://www.mondaq.com/

http://www.murdoch.edu.au/

http://www.musat.ro/

http://www.history.navy.mil/index.html

http://www.oecd.org/

http://www.osce.org/

http://www.oas.org/

http://www.oxfordjournals.org/

http://www.palestinefacts.org/

http://pca-cpa.org/

http://www.questia.com/

http://www.reference.com/

http://tennessee.gov/tsla/index.htm

http://www.asil.org/

http://avalon.law.yale.edu/

http://www.empireclub.org/

http://www.haguejusticeportal.net/

http://www.thehistorychannel.co.uk/

http://classics.mit.edu/

http://www.knesset.gov.il/index.html

http://memory.loc.gov/

http://www.econlib.org/

http://oll.libertyfund.org/title/552



57

64. The Quebec History Encyclopedia (pe site-ul Marianopolis College) – http://www2.marianopolis.edu/quebechistory/encyclopedia

65. The Upper St. John River Valley – http://www.upperstjohn.com 66. U.S. Department of State – http://www.state.gov

67. United Nations – http://www.un.org

68. United Nations Commission in International Trade Law (CNUDCI/ UNCITRAL)

– http://www.uncitral.org

69. United Nations Conference on Trade and Development – http://www.unctad.org

70. United Nations Economic Commission for Europe (UNECE) – http://live.unece.org 71. United Nations Institute for Training and Research – http://www.unitar.org

72. United Nations Treaty Series – http://untreaty.un.org şi http://treaties.un.org

73. United States Institute of Peace – http://www.usip.org

74. Universitatea Bucureşti – http://www.unibuc.ro

75. Weider History Group – www.historynet.com

76. Whily, Rein & Fielding LLP – http://www.wrf.com

77. White & Case LLP – http://www.whitecase.com

78. World Intellectual Property Organization Arbitration and Mediation Center –http://www.arbiter.wipo.int/center/index.html

79. World Legal Information Institute – http://www.worldlii.org

80. World Wide Web Virtual Library: Arbitration Database – http://interarb.com

81. World’s Largest Image-based Legal Research Database – http://home.heinonline.org

82. Worldcourts.com – http://www.worldcourts.com

83. WorldTradeLaw.net – The Online Source for World Trade Law –http://www.worldtradelaw.net

84. Yale University/Yale Law School – http://www.yale.edu

ALTE RESURSE

*** „Muhammad: Legacy of a Prophet” – film documentar despre viaţa lui Mohamed,

produs de Kikim Media & Unity Productions Foundation şi difuzat pe postul de televiziune

american PBS în 2002.

http://www2.marianopolis.edu/quebechistory/encyclopedia

http://www.upperstjohn.com/

http://www.state.gov/

http://www.un.org/

http://www.uncitral.org/

http://www.unctad.org/

http://live.unece.org/

http://www.unitar.org/

http://untreaty.un.org/

http://treaties.un.org/

http://www.usip.org/

http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/istorie1918-1940/11-1-1.htm

http://www.historynet.com/

http://www.wrf.com/

http://www.whitecase.com/

http://www.arbiter.wipo.int/center/index.html

http://www.worldlii.org/

http://interarb.com/

http://home.heinonline.org/

http://www.worldcourts.com/

http://www.yale.edu/

Arbitraj International

Documents

Transcript of Arbitraj International