ANUJ^A^IX-len. ^ No. 7. DUMINECA 7 AüfiüST 1888.

„TTIÄA PENTRU LUMINA" „LUMINA PRIN LUPTA"

R E V I S T A L I T E R A R A APARE O DATA PE SEPTAMANA

Director, T l l , IVf. f S t o e n e s e i i

ABONAMENTUL REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA ANUNC1U1Ì1LE

Pe un an, 20 let REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA

Linia pe pagina 16-a 20 1» Pe 6 Inni 10 lei 4 , S t r a d a Regal i i 4.— Buêureseï. jl inia pe pagina 13-15 50 b Pe 3 luni, 5 loi . . . .

4 , S t r a d a Regal i i 4.— Buêureseï. jl inia pe pagina 13-15 50 b

Aşi vrea să vë vorbesc ceva asupra poeziei.. Dar, vë rog, nu vë astupat! urechile ! Ştiu că aţi prefera să întindem vorba asupra bucatelor mai gustoase, saü

asupra vinurilor mal vechi şi mal na tura le ; dar de astea veţi fi auzind destule în convorbirile de 'sahn 'ale doamnelor, saü poate chiar în toate serile, când vë formulaţi lista dejunului şi a prânzului de-̂ a doua zi

Ştiu că aţi devenit atât de pozitivişti, că nu vë mal place poezia,—nici chiar când aţi putea-o întrebuinţa ca un at'rodisiac, mat puţin periculos ca cele de la spiţerie ; dar, fiţi pe pace ! n 'am de gând să vë transport până la al noulea cer al sublimului, unde geniile poetice mucezesc sub pulberea ultărel.

Nu vë voiü pune nici în poziţiunea unul oare care artist, ca re , tocmai când meditează sub cele mal poetice impresimi!, se pomeneşte cu neva-stă-sa că vine a ï se plânge că nu-I s'aü acrit castraveţii saü că i-a putre­zit varza. Ma! ales acest păcat n u î voiü face, căci de v'aşî cufunda prea mult în poezie, aţi păţi-o mal toţi ca dezolatul artist, care nu găsea unde să s'ascundă de prozaizmul nevestei.

Intenţiunea mea e cu totul alta. \ Să discut puţin cu confraţii întru ale muzelor, asupra fondului şi lorm.ef\-^

în poezie, cum am discuta de pildă asupra corpului şi îmbrăcămilitei u n e î femei, unul bărbat, u n u ţ individ în fine, de or ce secs v'ar plăcea să tie.

Tocmai . . comparaţia mi se pare nemerită 'Ml-aleg ensă drept unitate de comparaţie, femeia: îrril place une ori

£ä-I daü preferinţă.

M _ _ _ _ _ REVISTA LITERARĂ

"Ce-aţî zice de-o femee frumoasă, cu trăsurile feţei perfecte, cu formele corpului proportionate, cu totul în line artistic alcătuit, — când aü vedea-o prost îmbrăcată,—cu hainele destrăbălate, murdare , cu turnelul zbanghiü, cu foile rochii strâmbe ?

Saü, ce-aţî presupune de-o alta, urâtă la tală, s labă, c â rnă , ciupită de versat, cu corpul disproporţionat,—când aţî vedea-o îmbrăcată dupe ultima modă,—tindichiată ca o păpuşă ?

Nu este-asa, că si uneia si celeî-l~alte, i-atî găsi câte-un cusur ? Că una e frumoasă, dar se 'mbracă r e ü ; că alta se 'mbracă bine, dar e urâtă

Cum vi s'ar părea apoi, o a treia, şi frumoasă şi bine îmbrăcată ? Nu este-aşa că aţî lăsa o sută ca cele d'întâiu,—pentru una ca aceasta s

din urmă ?,.. Ast-fel e şi cu poezia Bucăţile cu fond frumos si cu formă incorectă, ca si acelea cu fond de-

fectuos şi formă perfectă, nu pot avea valoarea unei alteia cu ambele a-ceste elemente bine îngrijite.

Cu toate astea, In tagma poeţilor noştri, sunt doue taberî cu maî accentuate păreri : Unii îngrijesc fondul,—ideia,—şi nesocotesc forma, versul.—Iţi daü ima­

gini frumoase, şi le'nibracă în versuri şchioape rëii construite, prost rimate. Alţii negligea.ua fondul, şi măiestresc forma. Înjghebează, idei comune,

slabe, seci, în versuri bine ritmate, curgătoare, corect rimate. Poate că cei d'intani aü dreptate asupra celor dm urmă. Dar şi unii şi

alţii greşesc, faţă. eu cel de o a treia părere, care pretind ca atât fondul cât şi forma trebue să fie corecte.

Să luam exemple din fie-care : Idee frumoasă, formă, incorecta :

Căci alai de nemişcatu-î Chipul leu,- —şi"ii ochiu-p m a r e Xace-atâtn n e p ă s a r e , — P a r V ă i ochiul uneî slaluî (.1J.

Idee comună, formă corecta, :

inii spriì mereü eă më iubeşt i ; Că l e - am iubit nuiri t amintesc întreaga zi le chimieşt î . Zadarn ic plângi : nu le iubesc f.

(I) Nemişcatv ï : incorectitudine, «a să poată r ima cti statui, ochiu-fi : iubi ta p o e t u i n avea nţtmaî un ochi a. n u m a i ca să-1 se poată d* calificativul mare la s i n g u l a r , sp re a putea r i m a eu nepăsare.

Fond şi formă corecte :

Urmaşî ! Orî cât, de m a r e veti c rede-a noas t r ă fală, Ferif i-vë de -a t rece subt poar ta tr iumfală Prin ca re -aceas t ă ţ a r ă de-un veac a defilat, Căci daeă -avem acuma şi Rege şi Regat, Pu t em de azi pe mâ ine s 'avem ş i 'mpără ţ ie , Dar fără l iber ta te şi fără Românie !

Se înţelege de la sine, că nicî nu poate fi vorba de aceia care în poe­zie n'aü nici fond nici formă.

Acum ensă , între aceste trei păreri puse în practică de diferiţi poeţi, să vedem care are maï multă temeinicie şi cum se legitimează fie-care.

Cei cu îngrijirea fondului şi cu nesocotirea formei,—susţin că adesea orî îţi vine o idee sublimi, şi că dacă te-aî forţa s 'a ciopleşti în versuri co­recte, o întuneci, îï perzî valoarea şi claritatea.

Aşa ar fi, dacă limba românească n'ar fi atât de flexibilă, în cât să în­torci o idee cu or ce fel de cuvinte al vrea, şi tot frumoasă să rëmâie. D#r susţinătorii acestei păreri, nu-şî dau nicî odată osteneală să versifice, —să devie artişti în versificare. El nu fac alt-ceva de cât îşi grămădesc un ca­pital de idei, împrumutate adesea de la poeţi streini,—<de la filosofi adânc cuge­tători,—şi-ţi daü o idee streină frumoasă sub o formă proprie hodoroagă.

Este cu neputinţă ca o idee originală izvorâtă din propria cugetare a u-nul poet, să nu poată lua, în esprimarea eî în versuri, o formă corectă, când acel ce o expune a rumegat'o bine şi a făcut necontenit exerciţii în persificare.

Alt-fel n'ara înţelege de ce n'ar seri poezia în proză, dacă nu'î e cu pu­tinţă s'o scrie în versuri.

Cel care n'aü idei, şi versifica banalităţi, fie chiar sub forma cea mal corectă, aceia n'aü nicî o raţiune d'à se susţine, căci cu puţin se deose­besc de ceî care nu sunt nicî poeţî, nicî versificatori :

Fără îndoială, că numai aceia sunt adeveraţiî poeţi meniţi a remane, — cel puţin în apreciarea uneï viitorimî scrupuloase,— care ştiu să încadreze ideî frumoase, clare, în versuri curgătoare, corecte.

Ei nu numai că ridică nivelul poeticei noastre, dar ne statornicesc limba pe temeliî solide, o formează şi o purifică de întortochiările greoaie şi bar­bare ale celor d'întâiu.

Aceî care rimează femee cu să-mî dee (în loc de să-mi dea) , eü cu reu, carte cu dreptate, căuta cu dezmerda, remane cu câne, pâne şi mâne (în loc de câine, pâine şi mâine), etc., ar face maï bine să s'apuce de alt meşte­şug, dacă n'aü înveţat pe-acela al versurilor., căci nu numaî că amăgesc generaţiunea actuală, care e saü profană saü prea indulgentă, dar, te po-

meneşti că o vor pune pe foc să le ridice şi statui, pe care , pentru ru­şinea actualitate!, viitorimea le va scuipa şi dărâma la păment.

Ş'apoi, s'aü înmulţit aşa de tare poeţii de toate genurile , că a devenit o boală pentru lie care tener, mania d'a-şî face în rime toate declaraţiile de dragoste. . - '

Nu sunt de părerea unor confraţi, excluziviştî, care sunt în contra în­demnului tineretului d'à se ocupa cu poezia şi d'a face versuri. Din po­trivă,—cu cât mai multă tinerime va face versuri, cu atât viţiurile şi în­deletnicirile destrăbălate vor dispare din sînul societate!, — căci nimic nu inobilează şi nu înalţă simţimintele ca poezia; — dar ar fi de dorit ca toţi aceia care fac versuri, să lucreze serios, să se ocupe conştiincios de ele, odată ce se hotărăsc să le dea la lumină. Cu alte cuvinte, dacă aü do­rinţa să devie poeţi, să aibă şi ambiţiunea d'a nu remane cobzari.

Intr'o vreme flăcăii, puneau pe ţigan să le cânte cu cobza sub feres­trele duducelor, c*ărora, le făceau curte ; astă-zi scapă cu mai puţină chel­tuia lă : un condeiù, un petic de hâr t ie , şi t ranc! poezia cu Ah! şi Oh!...

O să ajungem să nu mai avem destui doctori pentru aţâţi maniaci. Norocire că-au început să se înmulţească şi medicii-veterinari.

Scoală superioară de Medicină-Veterinară ne dă pe fie-care an câte un contingent de medici, care de care mai distinşi.

Zilele acestea trei studenţi şi-au susţinut teza cu succes, — dintre care d-nul Petre Stavrescu, a primit şi felicitările unanime ale juriului.

Teza noului medic, tratează despre Vaccinaţiunea Pastorienă şi Procedeul Babeş. Nu intră în cadrul unei reviste literare, a se ocupa cu recensiunile cărţilor de pură ştiinţă ; dar dacă o operă de acest fel poate avea şi oare care însemnătate literară, apoi din acest punt de vedere, studiul conţinut în teza d-lui medic Stavrescu, merită atenţiune.

S'a vëzut oameni de ştiinţă, care îsî tratează subiectele într'un mod in-fam, ca stil, ca expresiuni şi ca punctuaţie.

Iată pentru ce ar trebui ca criticii noştri literari să ia une-ori la foar­fecă pe-asemenea oameni de ştiinţă ;—căci or fi liberi a susţine o théorie sau alta, admisă saü controversată,—dar nu le este iertat de a'şi bate joc de gramatica şi de limba românească.

Th. M. S toeuescu .

ZIUA D E I U L I E I.

Cât, de mul t e p izmui tă viaţa noas t r ă mil i tară ! Via ţă ce se pa re dulce, dar ce e s t e -aşa d e - a m a r ă : In cât face c â t e - o d a t ă să blestemi a soarteî scr isă ; Saü, pe-o vorbă popu la ră care e mai b ine zisă, Să iei câmpii , să- ţ i faci seama, saü mai b ine să te 'neeî Dacă-aî şti că t o t - d ' a - u n a tot aşa o să petreci !

Este dulce via ţa n o a s t r ă când , avênd un suflet m a r e , Şi când ţ a r a e'n nevoe , când duşmanul o sfâşie : Să laşi lume, să laşi casă , şi pe campi de bă tă l ie Să rëspunzï cu a r m a - n m â n ă la s u p r e m a eï s t r igare ! E frumos în timpi de lupte , dar e t r i s t în t impi de pace : Să alergi pe văi , pe dealur i , şi când vrei, şi când nu- ţ î p lacé Să te scoli de d iminea ţă când sunt, visele maî dulci ; Sea ra când e luna p l ină tot de v r e m e să te culci !... Asta e o v ia ţă tristă.. . v ia ţă fără poezie Ce tâmpeş te şi o m o a r ă o s imţi re cât de vie !...

Vi s'a în tâmpla t adesea să umbla ţ i pe drumul m a r e Pe a rş i ţa înfocată ce ne vine de la soare ? Negreşit , avea ţ i umbre l e , saü vr 'un coş de la t r ă su ră Care apă ră de r aze , şi fereşte de a r su ră , Dar nu cred ca t o t - d ' a - u n a să vë fi găsit umblând : De plăcere , saü de silă încărcaţ i cu grea pova ră Ce te face să pleci capul , ce de mul te ori doboară Chiar pe omul cel mai t a re , ca re nu ţ i -a r da pr in gând !...

Aşa sunt soldaţ i i noş t r i Ia manevre le de vară : Cu o r an i ţ ă în spate , cu o puşcă grea pe ümer Nevoiţ i să facă pasul cu mesura , şi cu numër , Nevoiţi să s tea 'n p ic ioare de cu zori şi p â n ă ' n sea ră ; Alergând la pas g imnast ic ce te face să sughiţi , Şi închipuind la lupte, cu duşman i închipuiţ i !

Nicî în v ia ţa de oraşe n u 'mî p r ea vine să duc t ra iul , Mie 'mî p lace mul t na tu ra , acolo găsesc eü raiul Fer ic i re i ;—căci e t r is tă v ia ţa t r a să cu compas Care stinge focul sacru dintr 'o i n imă ferbinte Care face s ' amor ţească multe tainici s imţ iminte Mësurând orî-ce p lăcere , orî-ce oră, pas cu pas ! E frumoasă mult Na tura verde, înflorită, vie, Care pa r ' că te r enaş te , care p a r c ă te r e -nv ie ,

Şi-n t r 'o in imă usca tă de al soar teî rece vènt Ca pe-o r ană mult apr insă va r să dulcea eî r ă c o a r e , Dizmerdând gândi rea t r is tă cu o ta in ică visare Ce coboară într 'o clipă ra iu l vesel pe păment . . . Dar... Na tu ra e la ţ a r ă — a c o l o ea se desb racă D'atmosfera infectată, de cangrena din oraşe Ce pr ieş te la mulţ i t rântor i , ce pe foarte mul ţ i îngrase Şi cu viţ iurî m â r ş a v e inimile lor îmbracă

Trântor i — da ! nemern ic i finte sun t destui în a s t ă - ţ a r ă Oameni mici, cu min tea slabă, şi eu suflete perverse Care poar t ă pe -a lor frunte scr isă 'n l i tere neş te rse înfierarea infamiei , ca o vecînică ocară .

Trân to r i ? — da ! găseşt i mul ţ ime tăvă l indu-se 'n păca te Şi în praful de pe ulitî şi la m e s e din palale Care duc o vîa ţă neagră lumina ţ i de sfântul soare ; Şi conduş i în a lor cale de un rece egoizm, Fac p a r a d ă 'n gura mare de un falş pa t r io t izm înşe lând c red in ţ a lumeî cu o mină t îr î toare ! Un poet din v r e m e a noas t r ă i-a numi t pe drept ciocoi, Despăr ţ indu-Î dupe t impuri ; uni i vechi şi alI iî nuoî ! Dar o r ì -cum ar fi ciocoiul , ca o fiară b l e s t ema tă El îşî s c h i m b ă - a d e s e a perul ; dar năravu l , nicî-odată ,

Mie-mî place mult na tu ra , şi de -acea 'n t imp de va ră : Eü sunt vesel cănd soldaţi i f i m a n e v r e merg la ţ a ră . De si z iua e urifă, năbuşi ţ i de praf si soare Fă ră ca să te ad ie nicî o pică de r ăcoa re ; Dar... în salul de pe vale ce frumos e'n câ te -o noap te ! Când la u m b r a parfumată, priveşt i luna cum se sca ldă Pe azurul plin de stele într 'o a tmosferă c a l d ă ; Şi când frunzele 'nverzi te te adorm in tainici şoapte ! Suflet, in imă, u reche , de-o potr ivă sunt u imi te . Adier i le u şoa re sunt cu drag imba l sami le De r ăcoa rea din pădure , şi de-a l florilor mi ros , Ce te face fără voe să strigi : Doamne, ce frumos !

II.

P e câmpia înverzi tă se înt inde d rumul mare Şerpuind pr in iarba verde , şi pe rzându- se în zare . Cerul este lin, a lbas t ru , ca o m a r e liniştită Iar aLz i le î rege falnic din pr iv i rea- î s t ră luc i tă Varsă raze aur i te , a rg in toase şi 'nfocate Pes te vi ţa înflorită, peste nuci cu frunze late.

Pr in acest potop de soare , greü plecaţi sub grea pova ră Merg soldaţi i la m a n e v r e , dorobanţ i voinici de ţ a ră , Ce cu toa tă năbuşa la , şi că ldura ce- î a p a s ă Ridic fruntea cu mândr ie , lor de greü nici că le p a s ă ; Căci aü in ime apr inse , şi sub cerul cel sen in : F ie -ca re poarta, în suflet câ ţ e -un dor de la cămin 1 Cu căciula mai pe ceafă ca mai mul t să se pâr lească F ie -ca re 'n gura m a r e zice do ina o l tenească , Ce r e s u n ă eu pu te re pe sub poale de p ă d u r e Şi « 'amestecă cu ja le în a rîuluî m u r m u r e ; Şi cu miî şi mii de cântur i de pr in văi şi de pe dea lur i Ale fetelor din sate ce se r ă t ăcesc pe malur i De izvoare cr is ta l ine , păscând tu rmele lor b lânde De iezi spr inteni , vaci eu clopot şi oi ţele plăpânde. . .

Aşa merge doroban ţu l , el de greü nu v rea să ştie; Este vesel şi acasă , vesel şi la bă tă l ie , Căci men i rea lui e m a r e ca u r m a ş al lui Traïan El tot în t r 'aceiaş î v reme e soldat , şi ce tă ţean ! Şi n imica n ' a r fi 'n s tare să t â m p e a s c ă - a lui s imţ i re De mândr i a s t r ămoşească , şi de-a patr iei iubire ! Dorobanţ i i ! fiii ţereî, o a m e n i simpli , inimi mari , Ce la vremuri de ispite aü fost nobili , aü fost t a r i , Arëtând la lu inea-n l reagă fapte mar i de vitejie Castigale cu mult sânge pe câmpii de bătăl ie , Dorobanţ i i sun t opinca , şi opinca- î talpa tëreï

Ea e ta lpa ce sus ţ ine .drepturile ne -a tâ rnă re î , Tot săraci i dorobanţ i i s co rmonesc m ă n o a s a holdă, Tot din sfânta lor sudoare se plătesc t rântor i cu soldă !

Loco t . 1= N. laucovéscu.

CAND O SFINŢI SOARELE

îî făgăduise. El trebuia să vie seara în viea de pe malul rîuluî. Era lo­cul cel maî singuratic, şi dupe înălţimea viei se vedea toată valea cu şer-puirea neregulată a rîuluî, cu ridicaturile de msip ale malurilor cu ver­deaţa rară răsărită printre pietrişul albiei. Vadurile gârlei cu urmele de roate eraü punţile naturale ce uneau Dealul Oraţiei cu Toplicenii înşiruiţi pe malul drept al Rîmniculuî.

— Ce nebunie? Pentru ce'î zisese ea : — «Când o sfinţi soarele, să vii?» Ce rëu făcuse de'i făgăduise !

El era să vie de sigur cu simţurile înfierbântate de dorinţă, era să-î spuie c'o iubeşte, că fără dènsa se va arunca în gârlă, o va ruga să-î puie mâna-pe inimă să vadă cum bate, o va săruta fără voia eî în momentul când cele din urmă raze de soare îşî vor ascunde vîrfurile dupe culmea pomilor satuluî, o va săruta din noü, o va săruta pe s:n, vor r ìde, îî va spune fel de fel de glume maî întâiu nevinovate, apoi mal l ibere, şi în sfîrşit îî va spune gluma cea din urmă, gluma serioasă, care trece aproape nesimţită între o strângere în braţe şi un sărutat lipicios, prelungit, nedes-lipit, aprins.

Ce nebunie ! Pentru ce i-a zis ea : «—Vino când o sfinţi soarele !» Era întâia întâlnire serioasă ce dase ea vre-unuî flăcău din sat. Dar şi Petre era cel maî frumos flăcău din toată partea locului. Câte fete nu-î ziseseră ca şi Licuţa. «Vino când o sfinţi soarele»... el nu

se dusese nicî o dată Era mândru cu toate, de când. la doue sëptëmânï dupe Paşte, Licuţa iï

făcuse loc în horă lângă densa. Ce mulţumit era atunci , cu ce îngâmfare privea el pe toţi cei-l-alţî flăcăi de când ţinea strânsă mâna fetii luî Ne-cula ! Si Licutel îî plăcea Petre.

Nu ştiu cum se făcea, dar par-că nu era de aceiaşi teapă cu flăcăii ceî-1-alţî. Tot ţeran, născut în acelaşi sat cu toţii, dar nici unul n 'avea ochii lui Petre, nici unul nu avea chipul aşa de alb, perul aşa de negru, mus­taţa aşa de frumos răsucită, mâna aşa de gingaşă şi puternică.

De multă vreme se ţinea dupe Licuţa. Se uita la ea cu jind când juca în horă ; ochii ei căpruî ce'î jucau în cap, spuneau tot focul ce ar aprinde o sărutare ; mijlocul eî subţirel încins cu bete cu fir şi cu canofi de toate feţele, se legăna ca trestia când o bate vântul în dreapta şi'n stânga.

Şi Petre când o vedea i se scurgea ochii dupe dènsa, iar Licuţa se ro­şea şi pleca ochii în păment, când se întâlneau pe poteca ce duce la fân­tâna lui Mioară.

Ii era ruşine flăcăului săă spună c'o iubeşte. Toţi din sat îi spuseseră lucrul acesta cu mai multă saü maî puţină dibăcie şi ea rîsese de toţi Nu va rìde si de el ?

Duminica trecută, Petre îî furase batista din briü, pe când se ducea cu doniţele la apă. Licuţa începu*să r Tză cu hohot, apoî se repezi la el să i-o iea, el fugi, ea îl goni o bucată bună, apoî se porni pe plâns , vëzên-du-se biruită.

Lacrimele fetei înmuiară inima lui Petre, care veni la densa. — «De ce plângi, Licuţo ?

—«Ia aşa ! respunse ea, şi luându-şl cobiliţa d'a spinare începu a urca dealul spre sat.

In urma eî Petre cu braţele încrucişate şi cu batista într'o mână, o pri­vea lung cum se depărtează încet, cu mlădieri gingaşe de mijloc , cu ca­pul în jos, şi cu ochii ancă umezi.

—«Licuţo, fă Licuţo, n 'auzl? — «Fata întoarse capul şi-î zîmbi printre lacrimi. — «De ce pleci? — «Mal bine să plec. —«I-a ascultă, Licuţo ! mâine am să-ţî sjjùn o vorbă mare şi să-ţî dau şi

basmaua, vii ? — «Spune-mî acum. — «Nu, acum nu mi-e îndemână, dar mâine... — Bine ! Dar aï să-mî dai basmaua ? — «Ti-o dati. —«Atunci vino mâine în fundul viei voastre când o sfinţi soarele.» Cum nu se gândi ea când îi dete întâlnire ! Ce are să se'ntâmple mâine?

Viea lui Necula, tatăl Licuţeî, era una din cele maî frumoase din toată podgoria Jidenilor. Aşezată pe malul înalt al Râmnicului, se mărginea în dreapta cu drumul, coborîş repede, cé duce la Vadul cel mare al morii.

In fundul vieî un nuc acoperea cu umbră o mare întindere de loc îm­prejurul poalelor lui.

Pe iarbă aştepta Petre la umbră. Şedea cu faţa în jos, sprijinindu-se pe coate, şi privea de toate părţile printre butuci de vie.

La cel maî mic zgomot, la cea mal mică trosnitură de gătej, el tresărea. Soarele sfinţise şi cel din urmă cerc roşatec era să scapete dupe deal 5

când Petre vêzu doue inimi desfăcend butucii de vie şi chipul Licuţel se aretă.

Petre sări în sus. — «Ştii, më Petre, că nu mal vreau basmaua. M'am gândit. Am să spun

tateî că am pierdut'o şi pace bună. Rëmas bun. — «Ce eşti nebună fa, Licuţă, să më laşi aşa. Vino, încoace puicuţă , să

sedem de vorbă. • Petre clănţănea din dinţi. Licuţa tremura ca varga, când flăcăul o trase

spre el şi strângând'o în braţe o sărută. —-«Nu vreau, Petre, nu vreau... îngână Licuţa. Totuşi, eî se aşezară unul lângă altul şî începură să glumească. Petre îî

spuse maî întâifi fel de fel de glume nevinovate, apoi începură a se juca cu.

mâinile, apoi îl spuse gluma cea din urmă, gluma cea serioasă, care trece aproape nesimţita între o strângere în braţe şi un sărutat lipicios, prelun­git, aprins !

Ce nebunie ! Pentru ce'l zisese Licula lui Petre : «Vino în fundul viei când o sfinţi

soarele ?» D . Mauolescu S i d e r y

O ! câl eşti de 'ncânlă toare Când stal leneş res turnat à Intre perne de moţase In odaia ta boga tă !

Ce f rumoasă eşti c â n d cugeti , Avênd lumea toa tă ' n -gându- l l ! Sau când s ingură te mângâi , Peru l galben rësfirându-tï !

S'ar pă rea că eşti o zână Din credinţele străvechi , Cari în lumea cea de as tă-z î Nn mai pot avea perechi .

Toate î i - s u n t desOverşile In făptura ta, i ub i to ; Eşti fiinţa care 'n-visuri De copil am făurit 'o.

* Când t e -am întâlnit în lume, Dintru 'ntâiu eü te-am i u b i i : Dragostea îmi e ra veche . Atunci doară s 'a 'nnoil .

* Şi te miri cu ce 'n lesni re Me'nvinseşi aşa de tare . Insă es le-o i a lnă -a seunsa : AI o zes t re foarte mare ,

G h e o r g h e Adamescu.

Bin Japonia. In Japon ia s 'a făcut o nouă lege asupra presei , aplicabilă numai în t imp de şase luni. Când se cere au tor iza rea d"a se publica un ziar, redac toru l , admi ­n is t ra to ru l şi tipograful t rebue să-şî declare numele şi vers ta . T rebue să a ibă 20 de ani împliniţi , să fie j aponez i şi să se bucure de dreptur i le cetă ţeneşt i . Nu e a d m i s i ­bil ca r edac to ru l şi admin i s t r a to ru l să tie aceiaşi pe r soană . Se cere o cau ţ iune de 1750 până la 5000 franci, dacă ziarul nu. t ra tează în mod exclusiv despre ş t i in ţă , arte saü s tat is t ică. Dacă c ine -va t r imi te o î n t âmp ina re la un art icol apăru t în ziar , redac toru l este obligat a'l tipări in exteuno, cu aceleaşi l i tere şi in aceiaşi co loană unde a publ icat ar t icolul , Cu toa te as tea , dacă î n t â m p i n a r e a e mai lungă ca ar t icolul la care r ë spunde , in tâmpină toru l t rebue să p lă tească plusul , ca o inser ţ iune . Este o -prit a se cr i t ica o lege, chiar când ea ar ti rea . Nu se poate publica nici un docu ­ment oficial, nici o a luziune la ad resă n imenui , fără cons imţ imân tu l Adminis t ra t tuneî .

*

Bin China. Consulul englez din Swatow m e n ţ i o n e a z ă , în t r 'un rapor t , că, din cauza umid i t a te ! ex t r ao rd ina re a aerului în unele părţ i ale Chinei, în timp de -ap roape t re! luni, nu se mai poate păs t ra lus t rul hâr t ie i de scr is . Se va oferi un m a r e premiu fa-

bricantuluï care ar i nven ta o hâr t ie lus t ru i tă a supra căre ia umezea l a să n 'a ibă nie un efect.

Avis fabriceï noas t re de hâr t ie de la Letea ! *

Bin Statele- Unite. S'a vëzut dese ori făcendu-se din r o m a n e p iese de thea t ru ; dar până acum n imeni n ' a ex t ras din piese de thea t ru , r o m a n e .

Un scri i tor amer ican , d-nul Hall, a ex t ras din piesa Tosca a hü V. Sardou , un r o ­man , care a reuş i t foarte bine. Acest r o m a n , scris în eng l ezeş t e , s 'a edi ta t la New-York.

La New-York, a apă ru t The Library List, un manua l care men ţ ionează toate bi­bliotecile ce trec peste o mie de volume, cât si numele bibl iotecar i lor . Dupe aceas tă nouă publ ica ţ iuue , bibl ioteci le din Sta le le-Uni le ar copr inde respec tab i lu l mimer de douë-zec ï şi unu mil ioane vo lume.

U N A - A L T A Cine-va sus ţ inea într 'o zi, că c ine-ş î plăteşte datori i le se îmbogăţeş te .

A ş i ! zise un a l tu l ,—as tea sunt vorbe inven ta te de c r e d i t o r i ! *

Un bë t rân , foarte distrat , as is ta într 'o Duminecă la c u n u n i a re l igioasă a nepoate i sale. Când toată lumea eş ia din biser ică , dupe ginere si mi reasă , el se adresă unu ia din nun ta ş i :

— Mergi şi d-ta, până la cimit ir ? *

Un tènër , înecat în datori i , se hotărî să se însoare . Găsi o fata cu 60,000 de lei ze s t r e , avênd dreptul numai la venit.

Se duse la oficerul starei civile să facă actele. Gând t e rmină , funcţ ionarul r e s p e c ­t iv , îi zise :

— Aveţi să plătiţi o t.acsă de 200 de lei ! — El ! D-le ! Dacă aveam eü 200 de leï, nu më mai î n s u r a m !

* Un guvernamenta l , se sui la t r ibună , ca, să vo rbească ce tă ţeni lor în favoarea gu­

vernului . Unul din pr ie teni i săi politici, îl opri, t răgându-1 de pu lpana hainei : — Ia mai lasă şi pe alţii să vorbească . Al şapte băeţ i şi toţ i sun t în slujbă. — Da, dragul m e ü ; da r nevas t ă -mea , e însă rc ina tă cu al optulea.

* O d o m n i ş o a r ă , ca re - ş i făcuse ins t ruc ţ ia într 'unul din pens ioanele capi ta le i , c i tea un

r o m a n , în care un tènër făcea o lungă dec la ra ţ ie iubi tei sale : — Câte vorbe de pr isos ,—reflectă e a , — c â n d se aflau singuri, şi aşa de aproape

unul de -a l tu l , '

* -

Un călugăr, care nu maî ţ inea minte de când nu băuse apă ,— fu poftit, într 'o zi la o masă mare .

La deser t i se dete , pr intre al tele, şi struguri . — Vë mul ţumesc , şise el, respingând farfur ia , nu obicînuiesc să-mî îati vinul în

Tot la paragraful despre Mihaiü (1) găsim afîrniaţiunea că Andre iă Ratori , în u r m a învingerii suferite de la domnul Munteniei , fiind părăs i t de aï sei, a fugit. In aceas tă fugă a ră tăc i t într 'o pădure , aici a fost prins de oamenii luì Mihaiü «şi dacă l 'aü dus «la Mihaiü, aü pus de vi tăia capul.» Se ştie că nu oameni i luî Mihaiü l'aü pr ins , ci n iş te Săcuî, iar Mihaiü nu a pus să-1 omoare , ci, din potr ivă, i-a păru t reü de uc i ­dere , şi a pedepsi t pe făptuitor.

Dacă am zis că nu sunt capi tule genera le cr i t ice, aceas ta nu însemnează că cr i ­t ica nu e un ca rac te r al le topiseţului . Cri t ica e p r e să r a t ă în cursul nara ţ iun i i . J u d e ­căţi adânci , ecspr imate în fraze adeseo r i foarte frumoase , în compara ţ i i a legorice pl ine de poezie , saü în câte un cuvent rece şi se r ios , vîrît cu in tens iune în t r 'un pa -ran tez : ia tă ce ar fi, în douë- t re ï cuvin te , cr i t ica din Letopise ţul Moldoviî. Chiar în p r ima pagină a scrier i i găsim esempl i ! de a s e m e n e a spirit de cri t ică. Venind vorba a pune numele de eram al Ardealului, îndată face o digres iune şi z i c e : «Domnilor «din Ardeal le zicem crai ungureşti ; eü să le dau acest n u m e n u pot, căci Crai nu «sunt, ci direpţî domni saü cnezî. Eară şi Ardealul tot de c ră ia ungurească aü fost «şi tot o ţ a r ă (2).» La un alt loc scr ie : «Cum spune cronica leşească , maî mult de «7000 de călări şi 3000 de pedest r i n 'aü avut (de nu se laudă) fără slugile lor,... etc. (3)»-Aceste pa t ru vorbe , puse în pa ran t eză , a r a t ă destul de b ine că toa te informaţii le ce le a d u n a din scrier i or din t radi ţ i i le t r ecea prin s i ta judecă ţ i i sale ş i , dacă o afir-maţ iune i se părea , din oare-car î pricini, absurdă saü puţ in probabi lă , p u n e a forma îndoielii , care e p r ima fază a cri t ici i se r ioase .

Cu toate că sc r ie rea aceas t a e o înş i rare h iono log ică a unor even imen te , se gă­sesc capitule, pe cari l e - am pu tea numi oare cum filosofice, î n , c a r i avem desvol ta -rea unei teori i sociologice, or a unui pr incipiu e tno log ic , filosofic, is toric , formulat de el or de un alt autor pe care îl ci tează. Aşa avem ca pildă cap. X. «Scrie P lu-«tarch, începe cronicarul , că hă rn ic iea împera ţ i lor şi a domni lor maî mult se î n ţ e -

hapurî !... Z e t t a .

SCHIŢA

asupra timpului, vieţii şi operilor sale

L E T O P I S E Ţ U L M 0 L D 0 Y 1 I

(1) Idem Cap. I i par. 2 pag. 254. (2) Ed cit. cap. I. Tom. I. pag. 249. (3J Ed. ejt. Tom. I. Cap. II pag. 250.

«lege din cuvintele şi d in sfaturi grăite de denşil ; că rësboa ie le , a v e r e a şi prilegiul «vremii face maî de mul te o r i ; i a ră cuvântul şi sfatul înţelept din s ingură h i rea i s -«voreşte pan ' încât este (4).» Şi aceas tă teor ie — care s 'ar a s ë m ë n a cu le style c'est l'homme a lui Buffon—caută s'o sus ţ ie şi s'o desvol te în r ândur i l e ce u rmează . Ast­fel şi cap. XVI îl începe sus ţ inând că toate s imţuri le omulu i înşeală iar «vederea d ă «toate aşeza te în adevë r gândului nos t ru şi ce vedem cu ochii nu încape së hie în­d o i a l ă în cunoş t i in ţă (5).» Pe baza acestui r a ţ i o n a m e n t ne înc red in ţează că cele ce va scrie despre t impur i le în cari a t ră i t şi a lucrat vor fi maî î n s e m n a t e de cât ce le-1-alte. Lăsând la o par te t eor iea cu s imţur i l e , cari ne -a r tărî p e un t ă r â m de a b s ­t racţ i i filosofice nepotr iv i te cu s tudiul nos t ru r e s t r âns , voiü obse rva în t reacă t că de cele maî multe ori lucrur i le ce se scr iü de con t impuran! a supra faptelor con t impu-rane lor sunt falsificate—fără a fi r ea cred in ţă — prin pa t imi le , pr in s impat i i le şi an ­tipatii le persona le or de part id, i ne ren te luptelor pol i t ice .

Sfîrşitul nu este alcătui t de u n capitul cu veder i generale a supra întregului s tudiu. Acest lucru ni se pa re noă azi tot a şa de necesa r — şi socot că cu drept cuvent , —• precum la ţ in ta unui drum lung şi cu felurite piedice, când a j u n g e m , ne u i tăm cu drag pe urmele ce am călcat, p recum ajunşi la bă t r âne ţ e nu ni se pa re n imica maî plăcut de cât amint i rea faptelor ce am sëvêrsi t în acest d r u m spincfs al vieţii . Lipsa unuî a s emenea capitul de la Costin pare a ne îndreptă ţ i în p ă r e r e a ce am formulat câ letopiseţul e un fragment numai din plănui ta lucrare comple tă . Dacă vom obse rva însă toate scr ier i le din aceas'tă epocă , le vedem lipsite de concluziune, ast-fel în cât , în as tă pr ivinţă , de şi s 'ar pu tea zice pe de o parte că Costin nu a vrut să încheie , avènd de gând să meargă maî depar te , pe de a l ta va t rebui să r e c u n o a ş t e m că Miron s'a ţ inut dupe obiceiul din v r e m e a sa. ;

Cu toate acestea , eü më invoiesc a c r e d e că Miron Costin avea de gând să urmeze cu scr ierea . Imperfecţ iunea mul tora din fraze, obscur i ta tea u n o r a din idei şi din p u n c ­tele at inse më îndreptă ţesc a crede că el, în t impul cât s ta r e t r a s la Bărbeşf î , (salul azi se ch iama Brăniştenî) a d u n a note ca să poa tă severş i l uc ra rea ce 'ş î p ropusese şi că muri , fără a pu tea r evedea şi a îndrep ta r ândur i l e ce n e - a lăsat . Hase de la Sor­bona şi A. Ubicini, cunoscutul filoromân , sunt potriviţ i în aceas t ă pr iv in ţă : Myron mourut sans avoir mis, à ce qu'il paraît, la dernière'main à ses deux traités (6).

Cronica a c e a s t a a fost t r adusă în greceşte de către Alexe Amiras^ dupe care în 1741 s 'a făcut scr ie rea : «Le gouve rnemen t des Pr inces de la Moldavie de Myron Costi , grand logothète de Moldavie, t radui t en français par Nicolas Genier de Smi rne . Angora 1741 (7).»

Faptul es is tent i ! aceste i t raducer i a ra t ă că scr ie rea lui Costin a deveni t în cu rênd cunoscu tă şi s t ră ini lor pen t ru mer i te le sale . Aceste mer i t e sun t mar i . Letopiseţul es te o lucrare is tor ică de m a r e va loare , ca valoare propr ie i s t o r i c ă , p u t â n d , s ă slujască drept carte de c o n s u l t a t ; le topiseţul este un început de is torie cri t ică, pr in obse rva -

(4) Los. eit. cap. X pag. 286. (5) Idem cap. XVI. pag. 327. ( 6 ) „Miron muri, fără să fi vëzut, precum se pare, pentru ultima dată celo done tractate ale sale." Hase —

Unul din tractate e letopiseţul, ,a'tul e istoriea descălecatului (7) „Pomniea Piinţilor Moldau de Miron Costin, mare logofét ni Moldoviî, t'adusa în franţuzeşte de Ni­

colais Gen'er de la Smirn>."

ţiile şi judecă ţ i l e p resă ra te în cursul poves t i r i i ; le topiseţul e o scr iere în l imba n a ­ţ ională , în o v reme în care cele- l-al te teri suror i scr iau la t ineş te ; le topiseţul este o compunere l i terară , cu frumuseţ i poet ice în descr ier i , cu idei şi cugetări adânci şi s e ­r ioase ; le topiseţul este una din cele mai de frunte lucrări a t recutului nos t ru l i terar şi cea maî însemnată din toate cronici le r u m a n e .

(Va u rma) . G h e o r g h e Adamescu .

CIOCOII YECHI SI HUOI SAU

CE NASCE DIN PISICA ŞOARECI MANANCA ROMANŢ ORIGINAL

de N I C O L A I ! M P H I L 1 M 0 N

— «Ascul tă-me dar.» — «Gafa la poruncă , bei-mii.» — «Părinţii mei aü fost boiăr î mar i din Cra iova ; ba ancă moşu l meü a fost C a i ­

m a c a m în acel o raş mult t imp ; tatăl meü, fiind om cu frica lui Dumnezeu şi eu milă de ţară , vëzênd nelegiuiri le şi despoiăr i le ce făceau Domnii greci, s'a t ras la moş ia şi trăia acolo o via ţă l in iş t i tă ; dar , ori că mişeii de greci l'aiî bănui t de rfaeretitor , saü că asa a fóst scr is , ştiu numai că n e - a m pomeni t înfr 'o zi cu doue sute de pas-vanttu (1) că'l înconjoară de toate părţ i le , iar câ ţ î -va se su i ră la fată-meii ca să-1 o -moare . Rietul bă t rân , Dumnezeu să-1 i e r t e ! s imţ ind gândul năvă l i to r i lo r , a î n a r m a t toate slugile* şi s'a gătit de împotr iv i re . PazvanflU, vëzênd această pregăt ire , s'aü în­furiat şi maî mult şi aü năvăli t asupra tatălui meü. Lupta a ţ inut până Ia prânz : mulţ i din păgâni aü căzut, dar în cele din u rmă , pr in numeri l i lor cel mare . aü o-inorît pe toţi oameni i noşt r i , împreună cu tatăl meü.

— «Şi ce s'a maî întâmplat dupe a c e a s t a ? » — a d a o g ă Pătur ică , eăscând de urît. — «Să vedeţi , Cocoane Dinule. Dupe moar t ea tatălui meü, a m fugit la Braşov, îm­

preună cu muma si suror i le mele ca să scăpăm de sab ia oameni lor luì Pagvantoaglu ; si ne -am întors înapoi tocmai dupe ce s'a liniştit ţara.»

— «Bine, c'aţî putut să vë scapat i v i a ţ a ; » — a d a o s e Pă tur ică dormi tând . — «Ne-am scăpat 'o ; ce e drept , dar ne -am ales numai cu a t â t ; căci' la î n t o a r c e ­

rea noas t ră , am găsit, casele a r s e , ţiganii fugiţi pes te Dunăre , şi viile paraginile. O s ingură moş ioa ră ne maî r e m ă s e s e , şi am dat 'o so ră -mi de zes t re , ca să nu îmbă­t r ânească la u ş a casei părinteşt i .»

— «Bravo beî-niu ; më bucu r că eşti plin de ilichi (2).» — «0 fi p recum z i c i ; dar dând moş ioa ra , a m "rëmas să rac lipit.» — «Şi cu ce te chiverniseşti acum?» — «Cu slujba.»

(1) Rebelii ostaşi, ai lui Pazvantoglu din Vidin. (2) Morala saü virtute.

«La ce calem slujeşti ?» — «Am slujit, la Hătmăniă, şi m 'a scos, fiind că ara dat pe pîr l i tură (3) o mul ţ ime

de hoţi ce se încu ibase ră în acea dregător i ä.» — «Dar b ine , bet-mu ; de ce nu- ţ î căuta! t r e a b a ! Ce, domnia - t a o să î nd rep t e / !

l u m e a ? » — «Aşa este .; a! d rep ta te , şi eü zic ca domnia- fa ; dar când vëd pe fanarioţi des -

poiând pe vëduve şi pe sărac! , îmî vine furii de nebun ie ; s t r ig ca un eşit din minţi , şi fac tot ce pot, ca să daü pe faţă tâ lhăr i i le lor.»

— «Refi, foarte rëu. Domnia- ta nu 'n le legl nici v r emea , nici oameui l cu car ! t ra ­esti.»

— «Ce voeşt! să zici prinf.r 'aceasta ? tăi măceş le-mi.» — «Voiesc să zic că, în t r 'o ţ a r ă ca a n o a s t r ă , tot ce p u t e m face mal b i n e , este

să plecăm capul înaintea mal mar i lo r noşt r i , ca să dobând im chiverniseală, şi să s t r ân ­gem s ta re , cu ori ce preţ.»

— «Cu ori ce p re ţ ?» — «Da beî-mu.y — «Cu alte cuvinte , să furăm, să jăfuim.» — «Şi de ce nu ?» — «Da bine , ce fac! mus t ră r i ! de cuget ?» — «Această s lăbiciune să o lăsăm pe s e a m a femeilor cu istericale, iar noi bărbaţ i ! ,

să facem ce face toa tă lumea . He, h e ! archon Medebiicer, cunoş t i b ine cum stau lu­cruri le în z iua de as tă-z i ; a! bani, est! tare şi m a r e ; eşt i s ă r a c , nu te bagă n imen în seamă. Dar „să . lăsăm la o par te aceste, nimicuri , la s p u n e - m ! cu ce pot. să te s lu­j e s c ? »

— «Venisem să te rog, ca să pu! o vorbă pen t ru mine la Postelnicul Andronake . ca să më facă i spravnic la vre un J u d e ţ . Să-! spui că neamul meü a slujit ţere l de la descă lecă toare , că am şi eü ceva cunoş t in ţe de slujbă , că më voiü sili a nu n e ­mul ţumi l u m e a pe unde voiü fi, ci din potr ivă a a d u c e laudă şi b ine -cuven ta r ! d o m ­niei sale si Mărie! sale luî Vodă,. . Aide d e ! fă-mî aceas tă facere de bine şi nu te voiü ui ta până la moarte .»

Dinu ascul tă aceste 'vorbe din urmă cu m a r e răceală , şi încredinţat că pos tu lan tu l nu cunoaş te l imbagiul d ip lomaţ ie ! c iocoieşt i , . îï zise :

— «.Archon Medelnicere, toa te câte mi -a ! spus , sunt drepte şi f rumoase , dar nu se caută în z iua de astă-zî . la s p u n e - m ! mal bine ce da! să te fac Ispravnic ?»

— «Ce-aï zis ! Maî zi ancă oda t ă , că n 'am auzit.» — «Am zis că isprăvnici i le se daü cu rusfet; al în ţe les or! b a ? » — «Dacă este aşa , ţine-f! i sprăvnic ia pent ru a l t u l , căci eü mi më voiü înjosi nie!

o dată să cumpăr slujbă cu ban!, de la o leş inătură de ciocoiu ca t ine ! Şi pos tu lan­tul indignat, eşi din casă , fără să sa lu te măcar pe Pă tu r i că .

Aces ta în loc să se supe re de o a semenea insul tă , zîmbi şi zise în s ine : — «lată un nebun p r e c u m n ' a m mal vëzut ancă.» Un m o m e n t dupe aceia , in t ră o a doua persoană , care dupe ce făcu ciocoiului un

compl iment demn de un seraschier, î! zise d'a dreptul :

(3) A descoperi saü a demasca pe hoţi.

— «Cocoane Dinule, am auzit că s 'a mazilit ispravnicul de Te leorman , şi viü să cer ajutorul domnie i tale, ca să iaü acest mansitp.»

—• «Aşa este , beî-ma; dar d e ! să maî vedem. Vremile sunt grele ; i sprăvnici i le nu se dau la fie cine !»—respunse PăturicS cu vocea îngânată .

Noul venit, în ţe legând pr ic ina care făcea pe eiocoiü să r e s p u n z ă prin cuvinte eva­sive, re luă vorba .

—- «Da, da, nene Dinule, te rog să-mî faci aceas tă t r ebşoa ră , căcî om sunt şi eu : m â n ă pe m â n ă spală, şi amêndouë , obrazul . înţelegi domnia- ta .»

—- «Vezî, a ş a - n u vine la socoteală.» —- «Dar de v r eme ce ne -am înţeles ; să vorbim ca niş te pr ieteni adevăraţ i . Ia spu-

ne-mî , ce o sa-mî ceri pen t ru acest mansup ? — «Cât despre mine , beî-mu, nu ţ i-aşî cere nimic, dar ce facem Postelnicului ? El

nu este în s ta re să facă cel maî mic lucru fără in teres , şi ancă in teres , nu glumă !» La aces te din u r m ă frase , t răsur i le feţei candidatului de i sprăvnic iă luară un a s ­

pect posac . Să scarp ină puţ in în cap cu un aer medi ta t iv , apoî zise : — «Să tă iam preţul.» — «Bine ! şă -mî daî 2500 de rubiele.» — «Nu e prea mul t ?» — «Nici decum. beî-mu ; j ude ţu l Te leorman este unul din cele mai bogate : a re

zece plăşî, peste c inc î -spre-zece mii de locuitori , tot unu şi unu, şi schelă la Dunăre. Domnia- ta poţî să scoţî aceşt i bani în doue sëptëmânï , numaî din p locoane . Ce spuï

d o m n i a - t a ! aces t j u d e ţ es te un capana (4) împeră tesc nesecat.» — «Aşa es te , dar uîte ; nu sunt înveţa t să fur ; mi-e milă să despoici pe săraci.» — «Astea sunt s lăbiciunî care per ca visele , înda tă ce te veî sui pe scaunul i s -

prăvnicieî .» — «Aşa, dar nu se poa te maî j o s ?» •— «Nicï o para , beî-mu. Vremile sunt grele, s 'aude de Domnia nouă. şi noî t rebuie

să ne folosim acum când ne umblă moara.» — «Fiă dar p recum zicî. Porunceş te să -mi aducă chârt ie şi călimări.» Ciocoiul bă tu de treî ori în palme , şi toate se aduse ră înt.r'o clipă ; post.ulanl.ul

scr ise biletul u rmă to r : «Archon Baron !

Veî da în o rd inea mea, d o u e mii oineî-sute rubiele aducătoru lu i aces tu i r eva ş . şi le veî t rece în socotea la mea .

Ciolitnescn.»

Dupe ce u scă sc r ie rea prin pu ţ in năsip pus peste d M i s a . el s t rânse biletul în două şi-1 dete în m â n a luî Dinu ; aces ta îl citi , făcu o t e m e n e a sau compl iment o toman , şi scu lându-se în p ic ioare , se îndreptă câ t re o masă . Desehise un mic sipet de lemn de chiparos , şi scoase d in t r ' ènsul pitacul de o rându i re , învestit cu subscr ie rea şi s-igiliil Domnesc ; apoî, dupe ce t recu în t r ' ênsul numele nouluî i spravnic , i-1 dete în mână zicêndu-ï : «Slujbă pent ru slujbă ! Pr imeş te boerule , pitacul de o rândui re ; du - t e de să ru tă m â n a Măriei sale luî Vodă, şi te a şează sănă tos pe scaunul isprăvnicie î de Teleorman.»

(Va urma) .

(4) Magasiii de aprovuionare