Aglutinanți Utilizați În Produsele Farmaceutice
-
Upload
ionela-bianca-mihasan -
Category
Documents
-
view
69 -
download
2
description
Transcript of Aglutinanți Utilizați În Produsele Farmaceutice
Universitatea Tehnică ”Gheorge Asachi” Ia ișFacultatea de Inginerie Chimică i Protec ia Mediuluiș ț
Master: Produse Farmaceutice i Cosmeticeș
Aglutinan i utiliza i înț ț produsele farmaceutice
Student: Ionela-Bianca Mihă anș
Grupa 2052
CUPRINS
Introducere.............................................................................................................1
Generalități.............................................................................................................2
Mecanismul de acțiune al agenților de aglutinare...................................................................2
Clasificarea agenților de aglutinare.....................................................................................3
Aglutinanți pentru granularea umedă........................................................................4
Amidonul.................................................................................................................................4
Amidonul pregelatinizat..........................................................................................................5
Glucoza....................................................................................................................................6
Guma Acacia...........................................................................................................................6
Guma Tragacanta....................................................................................................................7
Gelatina...................................................................................................................................7
Derivații de celuloză................................................................................................................8
Polivinilpirolidona.................................................................................................................10
Alginatul de sodiu ................................................................................................................10
Aglutinanți pentru granularea uscată......................................................................11
Polietilenglicolii (PEG).........................................................................................................11
Celuloza microcristalină........................................................................................................11
Substanțele grase sau ceroase................................................................................................11
Aglutinanți utilizați în diferite tipuri de comprimate.................................................11
Bibliografie............................................................................................................14
IntroducereExcipienții (aditivii) utilizați în formularea diverselor produse farmaceutice joacă
un rol foarte important în determinarea calității acestora, influențând în același timp și
biodisponibilitatea principiilor active conținute de acestea.
Dezvoltarea unor noi excipienți cu potențiale proprietăți adezive ce ar putea fi
utilizați la formularea diferitelor mase pilulare continuă să fie un domeniu de interes
întrucât aceștia pot fi folosiți pentru a obține comprimate cu rezistență mecanică
prestabilită precum și pentru a îmbunătăți proprietățile de eliberare a principiilor active
din diferite sisteme de eliberare controlată.
Aglutinanții constituie o clasă de aditivi cu proprietăți adezive care au un rol major
în obținerea unor forme farmaceutice solide, în special comprimate. Aceștia cresc
coeziunea particulelor pulberii, favorizând legarea lor în granule care, sub acțiunea forței
de compresiune, formează comprimatele. În acest mod produsul obținut rămâne intact
după comprimare.
Foarte puține substanțe au proprietăți de legare bune, prin urmare pentru a „ține
împreună” diverse pulberi (substanțe active, alte substanțe auxiliare) cu scopul de a forma
un comprimat este imperios necesară utilizarea unei substanțe care să mărească
adezivitatea particulelor. Aceste substanțe pot fi incluse în formulare fie în stare uscată, în
prezența agenților de umectare formând soluții de legare, fie sub formă de soluții de tip
coloidal ori mucilagii asigurându-se astfel o repartizare mai uniformă în pulbere și deci o
legare mai bună.
Pentru alegerea unui agent aglutinare adecvat formulării unui comprimat trebuie să
se țină cont atât de proprietățile adezive ale acestuia, pentru a asigura rezistența mecanică
corespunzătoare comprimatului și a împiedica dezagregarea acestuia, cât și de
interacțiunile pe care le poate avea cu substanțele active și celelalte componente.
Ca aglutinanți se utilizează majoritatea excipienţilor hidrofili ce dau soluţii
vâscoase: gume naturale (guma arabica), derivaţi de celuloză (metilceluloză,
carboximetilceluloză sodică hidroxipropilmetilceluloză), gelatină, amidon,
polivinilpirolidonă, soluţie de zaharoză, glucoză sau sorbitol.
1
Generalități
Aglutinanții sunt substanțe inerte de adaos cu rol adeziv utilizate la obținerea
formelor farmaceutice solide. Principalul rol al agenților de aglutinare este acela de a
crește coeziunea dintre particulele amestecului de pulberi în timpul comprimării.
Deasemenea, în cadrul procesului de granulare umedă aceștia au rolul de a ușura
prelucrarea amestecului în granule cu mărimea și rezistența dorită. Granulele astfel
obținute se pot utiliza cu succes la producerea comprimatelor deoarece se caracterizează
printr-o capacitate de curgere superioară pulberilor din care provin, asigurând o umplere
uniformă a matriței.
În același timp, lianții influențează în mod pozitiv rezistența mecanică (duritatea) a
comprimatelor prin favorizarea legăturilor intra și intergranulare, diminuând astfel
friabilitatea acestora. Este foarte important ca aglutinanții folosiți să ofere granulelor
termoplasticitatea și rezistența adecvată necesară comprimării, însă fără a avea un efect
negativ asupra timpilor de dizolvare și/sau dezintegrare a tabletelor.
Nu de puține ori substanțele active și cele auxiliare utilizate la formularea unui
comprimat posedă proprietăți de compactare neideale, cum ar fi fragilitate și elasticitate
excesivă care conduc la friabiliatea ridicată și tendința de limitare a performanțelor
comprimatului. Un liant adecvat va oferi granulelor caracterul termoplastic necesar
obținerii unor comprimate cu proprietăți mecanice corespunzătoare, micșorând în același
timp și forța de compresiune ce trebuie aplicată.
Un bun liant trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
să fie inert;
să fie compatibil cu substanțele active și celelalte componente;
să nu influențeze efectul terapeutic
sa prezinte o bună capacitate de aglutinare, dar nu excesivă pentru a nu
compromite dezagregarea comprimatelor.
Mecanismul de acțiune al agenților de aglutinare presupune 4 etape (Fig.1.):
Liantul sub formă de gel sau soluție coloidală se pulverizează sau se toarnă
direct peste amestecul de pulberi pentru a-l umecta.
2
Între picăturile de aglutinant și particulele amestecului de pulberi au loc o
serie de interacțiuni care se intensifică o dată cu creșterea cantității de liant.
Rezistența acestor interacțiuni este determinată de tensiunea superficială și
de presiunea capilară.
În continuare are loc eliminarea excesului de apă prin uscare. În această
etapă legăturile dintre particule sunt rezultatul procesului de
fuziune/recristalizare și de întărire a agentului de aglutinare, în care un rol
important îl joacă forțele van der walls.
Formarea granulelor
Clasificarea agenților de aglutinare se poate face după 2 criterii:
I. După sursa de proveniență:
a) Polimeri naturali: amidon, amidon pregelatinizat, gelatină, guma acacia,
guma tragacanta;
b) Polimeri de sinteză: hidroxipropilmetilceluloza, hidroxipropilceluloza,
metilceluloza, etilceluloza, polietilenglicol, polivinilpirolidona.
c) Zaharuri: glucoză, sorbitol.
II. În funcție de forma fizică utilizată:
a) Soluție- aglutinantul este dizolvat într-un solvent (în general apă și/sau
alcool): gelatina, polivinilpirolidona, amidon, derivați de celuloză.
3
Fig.1. Mecanismul de acțiune al lianților
b) Pulbere uscată- aglutinantul este adăgat ca atare în amestecul de
pulberi, atunci când se aplică procesul de compriamre directă sau granulare
uscată: celuloza microcristalina, polietilenglicolii.
Aglutinanți pentru granularea umedă
Amidonul este un polimer de origine vegetală format din monomeri de glucoză
legați prin legături glicozidice (Fig.2.a.). Se prezintă sub forma unei pulberi albe foarte
fine, inodoră si insipidă, hidrofilă (Fig. 2.b.). Este insolubil în apă rece și alcool, se umflă
la temperaturi de circa 800C, dar nu se dizolvă total ci formeaza un gel.
Acesta constituie unul dintre aglutinanţii cei mai utilizaţi în industria farmaceutică,
la fabricarea formelor farmaceutice solide. Se utilizeaza s ub formă de mucilagiu sau gel
care se obține prin încălzirea la foc moderat a unei suspensii de amidon, agitând constant
până se formează un gel dens translucid. Există patru tipuri de amidon care se folosesc ca
agenți de aglutinare (de grâu, de porumb, de orez, de cartof), acestea diferențiindu-se prin
structura microscopica a moleculelor și prin temperatura necesară formării mucilagiului:
- 640C- amidonul din cartof
- 770C -amidonul de grâu
- 800 -amidonul de porumb
- 810C -amidonul de orez
Amidonul se utilizează în concentrații relativ ridicate 5-25%, optim 10%, putându-
se adăuga în proporție de 2% din greutatea comprimatului. O proporție mai mai mare
conduce la obținerea unor comprimate moi și friabile.
4
Fig.2.b. Amidonul din porumb- pulbere albă fină
Fig.2.a. Formula moleculară a amidonului
Amidonul comercial prezintă un procent de umiditate de 11-14%, iar pentru
comprimarea prin granulare uscată se utilizează amidon uscat în prealabil având un
procent de umiditate de 2-4%. Uscarea amidonului se realizează în etuvă la 45-50 0C până
la maxim 900C timp de 3 ore. Din cauza structurii mai puțin rigide amidonul se asociază
cel mai adesea cu lactoza și/sau glucoza dând comprimate care se dezagregă ușor. De
asemenea, amidonul se folosește asociat cu celuloza microcristalină și cu fosfatul de
calciu. Puterea aglutinantă poate fi mărită prin asociere cu soluţie de gelatină (5-20%
concentraţia soluţiei de gelatină). Soluţia se adaugă caldă peste amestecul de pulberi.
Este un bun liant, comprimatele fiind rezistente, dar au dezagregare înceată, cu atât
mai lentă cu cât cantitatea de gelatină este mai mare. Pasta de amidon de porumb este
recomandată pentru medicamentele greu solubile.
Amidonul pregelatinizat este un tip de amidon modificat obținut prin tratarea
termică, chimică, mecanică sau cu ultrasunete a amidonului nativ. Principalele tehnici
utilizate pentru producerea amidonurilor pregelatinizate sunt:
-uscarea prin pulverizare a unei paste de amidon obţinute prin tratarea termică a
unei suspensii de amidon nativ;
- uscarea pe valţuri a unei suspensii de amidon nativ;
- extrudarea amidonului pulverulent.
Prin pregelatinizare se îmbunătățește solubilitatea în apă rece, capacitatea de
compactare și de curgere a amidonului. În general, amidonul pregelatinizat se folosește
sub formă de soluții în cadrul procedeelor de granulare umedă, însă poate fi aplicat și sub
formă uscată caz în care se reduce semnificativ eficiența. Acest tip e amidon nu este
solubil în solvenți organici, motiv pentru care este utilizat ca liant doar în sistemele
apoase.
Amidonul parțial pregelatinizat este cea mai frecvent utilizată formă de amidon
pregelatinizat, însă există și amidon pregelatinizat complet. Gradul de pregelatinizare
determină solubilitatea în apă rece. Astfel, în cazul amidonul parțial pregelatinizat doar
20% din conținutul acestuia este pregelatinizat (solubil în apă). Partea solubilă în apă rece
acționează ca un aglutinant, în timp ce restul favorizează dezintegrarea comprimatului.
5
Prin urmare, amidonul pregelatinizat complet are proprietăți aglutinante superioare însă
prezintă o eficiență scăzută în ceea ce privește capacitatea de dezintegrare.
Glucoza se folosește sub forma siropului oficinal 64% ( sau 50% sau 25%). Este
un bun aglutinant, însa are dezavantajul că granulatele preparate cu ajutorul acestei soluții
se usuca greu. Din acest motiv se utilizează și o soluție hidroalcoolică ( glucoză 25%,
alcool 50%, apă 25%), care accelereaza procesul de uscare. Se folosește în special la
granularea substanțelor care se oxidează ușor.
Guma Acacia (guma arabică) este un material natural obținut din exsudat de
Acacia Senegal și Acacia seyal, solidificat prin desicare (Fig.3.).
Constituie un amestec complex de polizaharide și glicoproteine cu proprietăți
adezive foarte bune, însă trebuie utilizată cu precauție deoarece poate da comprimate dure
cu dezagregare foarte lentă. Guma arabică se utilizează sub formă de mucilagiu de
concentrație 10-20% cu adaos de diferiți conservanți: nipagin 0.2%, benzoat de sodiu
0.1% sau acid benzoic 0.2%. În același timp, mucilagiul trebuie să fie în prealabil
dezenzimat pentru a se evita incompatibilitatea datorată peroxidazelor.
Mucilagiul de gumă arabică este utilizat din ce în ce mai rar întrucât, pe lângă
faptul că influențează negativ dezintegrarea comprimatelor, prezintă o compoziție și
eficiență variabilă datorită originii naturale, se poate contamina foarte ușor cu bacterii și
prezintă o influență nefavorabilă asupra peristaltismului intestinal.
6
Fig. 3. Guma arabică
Guma Tragacanta este o gumă naturală obținută din arborele Astralagus
gummifer, este fragilă si depolimerizează în afara zonei de pH, cuprinsă între 4-7,5.
Aceasta este alcătuită dintr-o serie de polizaharide solubile în apă și unele insolubile.
Bassorin-o amiloză care reprezintă 60-70 din gumă constituie partea insolubilă în apă a
gumei tragacanta, iar restul amestecului este reprezentat de tragacantină- o substanță
solubilă în apă. Această gumă mai conține și cantități mici de celuloză, amidon, proteine.
Guma tragacanta se folosește sub formă de gel de concentrație 1-3% care se obține
prin încălzire împreună cu apa distilată la 80-850C timp de 60 min. Are proprietăți
aglutinante puternice, astfel fiind folosit pentru agregarea substanțelor cu slabă capacitate
adezivă. Principalul dezavantaj al gumei tragacanta este faptul că gelul este foarte dens și
greu de dispersat determinând creșterea timpului de dezagregare al comprimatelor. Din
acest motiv, se asociază cu amidon și zaharoză în părți egale.
Gelatina este o proteină naturală obținută prin hidroliza colagenului. Aceasta are
proprietăți aglutinante bune în soluții de concentrații de 5%, 10%, 20%.
Soluția de gelatină se folosește încălzită la 400C întrucât la temperatura camerei
prezintă tendința de gelificare. Aceasta se adaugă peste amestecul de subsanțe solide ușor
încălzit, rezultând o masă uniformă din care se obțin granule. Se pot utiliza și soluții
alcoolice de gelatină fie cu pH bazic, fie acid: gelatină 10%, apă 27%, alcool 60%, acid
clorhidric 3%, pH=2 sau hidroxid de sodiu, pH=11.
Gelatina conferă comprimatelor o rezistenţă mecanică bună dar întârzie
semnificativ dezagregarea acestora. Alte dezavantaje ale gelatinei ca și agent de aglutinare
sunt: mediul acid/alcalin pot inactiva/ descompune unele principii active; prezintă gust și
7
Fig. 4. Soluție de gelatină
miros neplăcut; poate influența aspectul comprimatelor (pete, colorații, suprafață
marmorată).
Derivații de celuloză sunt poliglucide de origine vegetală obținute prin
esterificare. Se prezintă sub formă de pulberi fine sau granuloase, hidrofile. Cei mai
utilizați derivați sunt: hidroxipropilceluloza, metilceluloza, hidroxipropilmetilceluloza
(hipromeloza) și mai putin frecvent etilceluloza și carboximetilceluloza sodică.
Hidroxipropilceluloza se obține prin tratarea celulozei alcaline cu propilen-oxid la
temperaturi și presiuni ridicate. Este un eter înalt substituit motiv pentru care prezintă
proprietăți termoplastice superioare față de ceilalți eteri hidrosolubili ai celulozei, fiind în
același timp mai puțin higroscopic decât aceștia. HPC este complet solubilă în apă și în
solvenți organici polari precum: metanol, etanol. Izopropanol și acetonă. Solubilitatea în
apă este dependentă de temperatură, având un punct de turbiditate (cloud point) de 450C.
HPC este un polimer termoplastic ce prezintă aceeași eficiență de aglutinare și
compactibilitate bună atât sub formă de soluție cât și sub formă uscată, de pulbere. HPC
poate avea diferite mase moleculare, de la 60 la 1000kDa, ca și aglutinant utilizându-se în
special HPC cu masă moleculară mică.
Datorită eficienței sale ridicate ca și agent de aglutinare, HPC este recomandată
pentru amestecurile de pulberi cu un conținut ridicat de principii active, dificil de
comprimat. În general se utilizează concentrații de 1-6%, concentrații de 15-35% fiind
folosite în cazul comprimatelor cu eliberare prelungită. Rata de eliberare a unui principiu
activ crește o dată cu scăderea vâscozității HPC.
8
Fig. 5. Structura chimică a unei unități repetitive de hidroxipropilceluloză
Metilceluloza se obține prin tratarea celulozei alcaline cu clorura de metil. Spre
deosebire de HPC, metilceluloza este un eter mai puțin substituit. Aceasta este solubilă în
apă caldă (550C) și trece în gel la temperaturi mai înalte. Deasemenea este solubilă în
diferiți solvenți organici polari: etanol, metanol, izopropanol, în care se pot adăuga
cantități mici de apă (10%) ca și cosolvent.
Și MC, ca toți ceilalți eteri ai celulozei, prezintă diferite mase moleculare, însă la
formularea comprimatelor se utilizează doar MC cu masă moleculară mică. Astfel, ca
agent de aglutinare se folosește MC cu vâscozitate mică/medie (15cps la o concentrație de
2%). MC cu masă moleculară mică constituie un agent de aglutinare cu bune proprietăți
termoplastice și capacitate de umectare superioară. Deși MC poate fi adăugată sub formă
de pulbere uscată în amestecul de granulare înainte de umectare, aceasta este în general
mult mai eficientă sub formă de soluție de concentrație 4%.
MC se folosește în preparatele pentru supt, comprimate pentru implanturi sau acid
acetilsalicilic, meprobamat, aminofenazonă, etc.
Hidroxipropilmetilceluloza cunoscută și sub denumirea de hipromeloză este o
pulbere fibroasă sau granulară de culoare albă sau alb-crem, fără gust și miros, insolubilă
în apă fierbinte, dar solubilă în apă rece cu formare de soluții coloidale. Deasemenea este
solubilă în solvenți hidroalcoolici cu o concentrație de minim 10% alcool. Ca agent de
aglutinare se utilizează HPMC cu vâscozitate mică având o substituție de tipul ”2910”
(28-30% grupări metoxi și 4-12 % grupări hidroxi-propil). Are proprietăți similare cu
metilceluloza, doar că este mai puțin termoplastic și ceva mai hidrofil. Poate fi utilizată
9
Fig. 6. Metilceluloză: a) sub formă de pulbere, b) sub formă de gel
sub formă de soluție dar și ca atare, pulbere uscată, însă are o capacitate de legare mai
scăzută. În general, se utilizează soluții de concentrație 2-5%.
Etilceluloza se prezintă sub formă de pulbere culoare albă sau cafeniu deschis, fără
gust. Ca agent de aglutinare se utilizează sub formă de soluție alcoolică de concentrație
0,5-2% în special pentru amestecuri de pulberi sensibile la umiditate. Se obțin comprimate
dure cu friabilitate scăzută, fiind recomandată pentru produse cu acțiune prelungită.
Polivinilpirolidona sau povidona este unul din cei mai utilizați agenți de
aglutinare. Aceasta constituie un polimer sintetic ce se prezintă sub formă de pulbere albă
sau alb-gălbuie, puternic higroscopic, foarte ușor solubil în apă și în numeroși solvenți
organici polari: etanol, metanol, izopropanol, butanol, insolubil în solvenți organici
nepolari.
PVP cu masă moleculară mare prezintă proprietăți aglutinante superioare însă
prezintă dezavantajul îngreunării solubilizării, astfel că la formularea comprimatelor se
utilizează PVP cu masă moleculară mică sau medie. În general, se folosește sub formă de
soluție apoasă sau alcoolică 5% , preferată fiind soluţia alcoolică întrucât granulatele se
usucă mai uşor. PVP se poate adăuga în amestecul de pulbere și sub formă uscată,
granularea realizându-se in situ prin adăugarea de apă, alcool sau soluții hidroalcoolice.
Însă în acest caz scade foarte mult capacitatea de aglutinare.
PVP este un liant puternic, formând granule ușor de uscat, cu o bună duritate și
curgere liberă. Se recomandă a fi folosită în preparatele care conțin coloranți solubili
pentru a asigura o culoare omogenă și a accentua nuanța precum și pentru produsele
instabile în mediu apos: comprimate de supt/mestecat cu vitamine, comprimate
efeverscente.
Alginatul de sodiu se prezintă sub forma unei pulberi fine, amorfe, albe, insipidă
și inodoră (Fig.7.).
10
Fig. 7. Alginatul de sodiu pulbere
Este practic insolubil în alcool, eter, cloroform, dar foarte ușor solubil în apă,
formând soluții coloidale vâscoase. Se folosește sub formă de soluții de concentrație 1-
3%, dar produce aglutinări puternice care îngreunează dezagregarea. Astfel, este
recomandat pentru comprimatele cu eliberare prelungită care urmăresc o dezagregare
lentă. Uneori se asociază cu alginatul de calciu pentru a îmbunătăți capacitatea de
aglutinare și scădea timpul necesar dezagregării.
Aglutinanți pentru granularea uscată
Pentru comprimarea directă precum și aşa numită ’’granulare uscată’’ sau
’’brichetare’’ , ca excipienti lianţi dau rezultate bune:
Polietilenglicolii (PEG) cu masă moleculară mare (PEG 4000 și PEG 6000) se
utilizează în proporție de 15-20% sub formă de pulbere fină. PEG 6000 prezintă
dezavantajul de a influența negativ dezagregarea, crescând duritatea comprimatelor. PEG
sunt solubili în apă, astfel că pot înlocui lactoza la fabricarea comprimatelor pentru soluții
injectabile.
Celuloza microcristalină cea mai utilizată este celuloza purificată si
depolimerizată de tip Avicel- o celuloză având structura fibroasă cu particule care au
diametrul mediu de 20 µm. Aceasta are proprietăți de curgere și aglutinante foarte bune,
astfel că se pretează la obținerea comprimatelor prin comprimare directă sau granulare
uscată. Comprimatele obținute prezintă stabilitate chimică și o rezistență mecanică
ridicată.
Substanțele grase sau ceroase utilizate drept agenți de aglutinare sunt acidul
stearic, untul de cacao și parafina.
Aglutinanți utilizați în diferite tipuri de comprimate
Comprimatele efeversecente sunt comprimate complet solubile în apă, a căror
dizolvare este accelerată de un amestec generator de gaz în momentul contactului cu apa.
Vitamina C, polivitaminele, microelementele, calciul gluconic, acidul acetilsalicilic sunt
11
doar câteva substanțe medicamentoase care se pot administra pe această cale împreună cu
aromatizanți și edulcoranți.
Comprimatele efeverscente conțin bicarbonați (de sodiu, de potasiu, de calciu, de
magneziu) si acizi organici (acidul citric, alginic, fumaric sau tartric), care în contact cu
apa reacționează cu degajare de bioxid de carbon, care produce desfacerea, împrăştierea şi
deseori dizolvarea particulelor care constituie comprimatul. Comprimatele efervescente
trebuie să dea o soluţie clară, din acest motiv este necesar să se utilizeze numai substanţe
complet solubile.
Utilizarea lianților la formularea comprimatelor efeverscente este limitată de
solubilitatea limitată în apă și timpul de dezintegrare. Cea mai bună alegere este
reprezentată de utilizarea polivinilpirolidonei sub formă de pulbere uscată.
Comprimatele sublinguale sunt destinate absorbției substanței medicamentoase
prin mucoasa bucală în circulația sistemică evitând acţiunea sucurilor digestive şi/sau
efectul primului pasaj hepatic.
Formularea trebuie să asigure dezagregarea lentă pentru a ușura absorbtia
substanței greu solubile (deexemplu hormonii).
Eficienţa acestor comprimate presupune ca substanţele medicamentoase:
- să aibă o bună absorbţie;
- să aibă doze terapeutice mici 10-15 mg;
- să nu aibă gust neplăcut, deoarece ar stimula secreţia salivară şi ar micşora timpul
de reţinere a preparatului la locul administrării.
Ca agenți de aglutinare se recomandă utilizarea glucozei, sucrozei, gumei acacia.
Se pot realiza și preparate cu acțiune prelungită (8 ore), caz în care ca lianți se utilizează
guma tragacanta, carboximetilceluloza sodică, alginatul de sodiu.
Comprimatele bucale acționează asupra mucoasei și sunt administrate pentru a
dezagrega oral. În cazul acestora se utilizează ca soluții vâscoase de lianți (HPMC, HPC,
EC, guma arabică, guma tragacanta) care absorb umiditatea formând la suprafată un strat
hidratat prin care substanțele active difuzează pentru a fi absorbite de mucoasa bucală.
12
Comprimatele de mestecat sunt destinate persoanelor cu dificultăți de ingerare a
comprimatelor întregi (copii, bătrâni). Prin mestecare şi înghiţire se asigură o
biodisponibilitate superioară, eliminându-se faza de dezagregare în stomac. În acest caz
comprimatele se pot administra şi fără apă.
La formulare se folosesc ca agenți de aglutinare gelatina și metilceluloza.
Comprimatele pentru supt se dizolvă sau se dezagregă lent în gură, în contact cu
secreţia salivară, acţionând la nivelul mucoasei bucale sau faringiene.
În comprimarea directă se folosesc sorturi de zahăr direct compresibil, glucoză
direct compresibilă, manitol şi sorbitol asociate cu PEG 6000 sau 8000, avicel sau unt de
cacao. Alți lianți ce se pot folosi sunt: guma arabică, guma tragacanta, gelatina,
polivinilpirolidona, siropul de zahăr, mucilagul de amidon.
13
Bibliografie
1. http://drugtopics.modernmedicine.com/news/overview-pharmaceutical-excipients-used- tablets-and-capsules
2. http://drugtopics.modernmedicine.com/news/overview-pharmaceutical-excipients-used- tablets-and-capsules
3. http://formulation.vinensia.com/2011/12/binders-adhesives-and-granulating-agent.html
4. http://www.australianprescriber.com/magazine/34/4/112/4
5. http://www.authorstream.com/Presentation/apoorvapahadia_21-1556491-binders-or-binding- agents/
6. http://www.authorstream.com/Presentation/hemanthraj46-573664-presentation2/
7. http://www.blackburndistributions.com/Pharmaceutical-Excipients/Binding-Agent/c-1-73- 101/
8. http://www.crcnetbase.com/doi/abs/10.1201/9780849354953.ch4
9. Patel Shailendra, Agrawal Shikha, Lodhi Bhekam Singh, Natural Binding Agents in Tablet Formulation în International Journal of Pharmaceutical & Biological Archives, Nr.3, pag. 466-473, 2012.
10. Thomas Durig, Binders oin Pharmaceutical Granulation în Handbook of Pharmaceutical Granulation Technology 3rd Edition, Editura Informa Healthcare USA, p. 78-97, 2010.
11. Vicaș Laura Grațiela, Tehnică Farmaceutică, Editura Universității din Oradea, p. 400-431.
14