94124058-DREPTUL-CONCURENTEI

7/16/2019 94124058-DREPTUL-CONCURENTEI

http://slidepdf.com/reader/full/94124058-dreptul-concurentei 1/210

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND

DREPTUL CONCURENTEI

A) Considerente cu privire la rolul dreptului concurentei in general

- tendinta naturala a comerciantului (si a agentului economic in sens mai larg) este de a-si

elimina concurentii si de a ramane singur pe piata pe care activeaza, cu alte cuvinte de a

atinge si de a pastra pozitia de monopol. In opozitie, consumatorul/ utilizatorul, furnizorii si

concurentii comerciantului/ agentului economic doresc ca piata sa fie cat mai atomizata

(adica, sa existe cat mai multi concurenti de putere mica), astfel incat consumatorii sa

beneficieze de posibilitati de alegere cat mai variate si preturi cat mai scazute, furnizorii sa

aiba posibilitatea de a negocia termeni si conditii cat mai bune de livrare cu cumparatori

(agenti economici) lipsiti de putere economica, iar concurentii comerciantului sa poata accede

cat mai usor la statutul de monopol prin eliminarea unor concurenti slabi economic. Din

punct de vedere economic, confruntarea acestor tendinte trebuie sa duca la un echilibru intre

ele, sa sprijine echilibrul mai larg dintre cerere si oferta pe o anumita piata. Aceste adevaruri

economice de necontestat isi pun amprenta asupra dreptului concurentei in modul urmator:

normele dreptului concurentei nu sunt indreptate impotriva luptei de concurenta comerciala

(care este considerata un motor al dezvoltarii economice), ci impotriva abuzurilor in

exercitarea concurentei. In consecinta, dreptul concurentei accepta (si legalizeaza) unele

consecinte negative ale luptei de concurenta (eliminarea agentilor economici mai slabi de pe

piata; pierderea de clientela si de venituri pe care o sufera unii agenti economici), dar numaidaca ele sunt generate de o concurenta comerciala loiala, care se desfasoara in limitele

considerate normale de catre societate la un moment dat (aceste limite sunt stabilite/

reglementate prin normele dreptului concurentei).

B) Definirea dreptului concurentei si a sub-ramurilor sale

Dreptul concurentei este in general definit in doctrina din tara noastra ca fiind

ansamblul de reglementari menite sa asigure, in raporturile de piata interna si

internationala, existenta si exercitiul normal al competitiei dintre agentii economici, in



lupta pentru castigarea, extinderea si pastrarea clientelei1. Fara a se pronunta in mod

expres asupra acestui aspect, autorii romani par sa incline spre calificarea acestei ramuri

de drept ca facand parte din categoria dreptului privat2. In opinia mea, dreptul pozitiv al

concurentei (cel putin, astfel cum este reglementat in momentul de fata) cuprinde in

general norme imperativ-prohibitive, a caror respectare este monitorizata in unele cazuri

(dreptul antimonopol, reglementarile anti-dumping) de organe specializate ale

administratiei publice. Astfel, dreptul concurentei, prin restrictiile pe care le impune si

prin supravegherea respectarii acestor restrictii, protejeaza exercitarea libera a

drepturilor dispozitive care alcatuiesc esenta dreptului comercial si a dreptului privat in

general. Oarecum paradoxal, dreptul concurentei protejeaza libertatea contractuala si

libertatea de actiune extracontractuala a agentilor economici prin interzicerea unor acte

care ar putea fi incheiate pe baza libertatii de vointa3. In acest context, dreptul

concurentei poate fi considerat ca un instrument de protectie a punerii in aplicare a

1 A se vedea O. Capatina, Dreptul concurentei comerciale. Concurenta onesta, Ed. LUMINALEX, Bucuresti, 1992, p. 19; G. Boroi, op.cit., p. 14. De la inceput trebuie sa precizez ca pe parcursul

prelegerilor, atunci cand ma refer la clientela in sensul castigarii, pastrarii si extinderii ei am in vederein principal clientela agentului economic autor. Conform unei conceptii recente – pe care oimpartasesc – actiunea agentului economic autor poate fi ilicita si atunci cand ea nu afecteaza clientelaunui sau unor agenti economici victime si care sunt concurenti ai autorului (dar chiar si in asemeneacazuri castigul autorului rezultat din actiunea sa se va reflecta pe planul clientelei sale, prin castigarea,

pastrarea sau extinderea ei).2 De ex., atunci cand prof. Capatina analizeaza raporturile dintre dreptul concurentei comerciale si

dreptul comercial, domnia sa arata ca dreptul concurentei s-a desprins din dreptul comercial, ceea ceimplica ideea ca cele doua ramuri pornesc din acelasi trunchi, recte dreptul privat (a se vedeaO.Capatina, op.cit., p.23).3 Situatia astfel descrisa nu este limitata la dreptul concurentei. Ea se intalneste si in cazul altor

ramuri de drept, unde s-a simtit nevoia interventiei legiuitorului prin norme imperative pentru a limitaexcesele libertatii de vointa ale persoanelor participante la anumite categorii de raporturi juridice (de

exemplu, dreptul valorilor mobiliare. A se vedea in acest sens H.Dumitru, S. David, Principiile

fundamentale care guverneaza reglementarile aplicabile pietei valorilor mobiliare (partea a III-a), in “Revista de drept comercial”, nr. 10/ 1996, pp. 56 -57.



normelor dreptului privat4 in sfera schimbului de produse, ceea ce nu duce automat la

concluzia ca, la randul sau, face parte din familia dreptului privat. Personal, as inclina sa

consider ca aceasta ramura de drept apartine mai degraba dreptului public decat

dreptului privat.

Intr-o opinie mai putin radicala dar care admite si ea scopul de ordine publica al

dreptului concurentei, un autor francez considera ca dreptul concurentei isi justifica

autonomia datorita promovarii unui scop de ordine publica economica, si anume

pastrarea jocului liber al concurentei. Din aceasta perspectiva, el se deosebeste de

dreptul civil, deoarece conduce la inlaturarea (sau trecerea lor pe un plan secund) a unor

principii de baza ale acestuia (libertatea consimtamantului partilor, anularea sau

modificarea in urma interventiei autoritatilor statului a unor clauze licite prin obiect si

cauza la data incheierii lor, dar devenite ulterior ilicite datorita modificarii conditiile

economice in raport cu cele initiale), atunci cand libertatea concurentei apare

amenintata prin executarea unui contract. Se poate afirma astfel ca dreptul concurentei,

4 Pornind de la un rationament asemanator, doctrina dreptului administrativ considera ca “normeledreptului administrativ … „guverneaza si orienteaza‟ reglementarile juridice „civile‟ din sferaadministratiei publice”, administratia publica fiind definita ca “ansamblul activitatilor Presedintelui

Romaniei, Guvernului, autoritatilor administrative autonome centrale, autoritatilor administrativeautonome locale … prin care, in regim de putere publica, se aduc la indeplinire legile …”. Inconsecinta, “dreptul administrativ are ca obiect de reglementare si acel „fascicol‟ de relatii sociale care

garanteaza producerea efectelor de „drept civil‟ “, fiind privit ca un sistem de norme ce apara relatiile“private” si faciliteaza aplicarea normelor dreptului privat (a se vedea A. Iorgovan, Tratat de drept

administrativ, vol.I, Ed NEMIRA, 1996, pp. 79, 124-126).



ca drept special in raport cu dreptul civil, promoveaza o noua ordine publica economica,

care se adauga ordinii publice traditionale5.

Dreptul concurentei cuprinde la randul sau mai multe sub-diviziuni sau sub-ramuri.

Cele mai importante sunt dreptul anti-monopol si dreptul concurentei neloiale. Desi

aparent distinctiile dintre cele doua categorii de norme sunt usor de facut (practicile

monopoliste afecteaza o piata relevanta sau a o parte a ei si, in consecinta, pe toti agentii

economici de pe acea piata, in mod indistinct, in timp ce practicile de concurenta neloiala

afecteaza numai unul sau cativa agenti economici determinati), in realitate sunt multe

cazuri cand aceeasi fapta poate fi caracterizata si ca fapta monopolista, si ca fapta de

concurenta neloiala. Mai mult, intre unele din elementele definitorii care diferentiaza

cele doua categorii de norme nu exista practic deosebiri. Astfel, prin savarsirea unei

practici monopoliste agentul agresor dobandeste in final si o parte din clientela

concurentilor sai sau a altor agenti economici, aceasta fiind de altfel si intentia sa (pentru

ca un segment de piata inseamna, in termeni economici, un anumit volum al clientilor.

Agentul economic monopolist doreste eliminarea concurentilor sai pentru a dobandi

clientii acestora, dar aceeasi intentie o are si agentul economic care savarseste un fapt de

concurenta neloiala, deci finalitatea este comuna ambelor categorii de fapte anti-

concurentiale). De asemenea, este de domeniul evidentei ca savarsirea unui fapt

monopolist este contrara uzantelor comerciale cinstite, la fel cum este si savarsirea unui

fapt de concurenta neloiala. In ce ma priveste, cred ca elementul esential care

5 M. Malaurie-Vignal, Droit de la concurrence et droit des contrats , in “Recueil Dalloz-Sirey”,

Chronique, 1995, p. 51



diferentiaza un fapt monopolist de unul de concurenta neloiala este marimea, puterea

economica a agentului agresor comparativ cu a celorlalti concurenti de pe piata. In

consecinta, folosirea unor mijloace anticoncurentiale sanctionate de Legea nr.11 / 1991

de catre un agent economic de marime6 mica sau medie comparativ cu puterea

economica a concurentilor sai sau altor agenti economici afectati, va fi prezumata un fapt

de concurenta neloiala. Folosirea insa a acelorasi mijloace concurentiale contrare

uzantelor cinstite (si care sunt interzise in baza Legii nr. 11/ 1991) va fi prezumata un fapt

monopolist daca agentul economic poate fi incadrat in categoria agentilor economici

mari in raport cu concurentii sai sau cu alti agenti economici afectati si care nu ii sunt

concurenti (altfel spus, fapta mai grava absoarbe fapta mai usoara). Aceste prezumtii de

incadrare a faptelor anti-concurentiale pot fi rasturnate daca se face dovada ca faptul

respectiv este indreptat numai impotriva unui agent individualizat (si nu poate afecta

piata relevanta in ansamblul ei) sau din contra, poate afecta intreaga piata relevanta. De

la aceasta solutie de principiu exista urmatoarea exceptie: savarsirea faptelor la care face

referire art. 8 alin. 2 din Legea nr. 21/ 1996 va fi intotdeauna sanctionata conform

legislatiei anti-monopol, indiferent de puterea economica a agentilor economici autori.

Prin raportare la sanctiunile administrative, un agent economic nu poate fi sanctionat in

acelasi timp si pentru incalcarea legislatiei anti-monopol, si pentru incalcarea dreptului

concurentei neloiale deoarece in acest caz s-ar aplica pentru aceeasi fapta doua sanctiuni

de aceeasi natura (de ex., amenzi contraventionale) cuprinse in reglementari diferite dar

6 Marimea (puterea economica) a unui agent economic este determinata in principal in functie de

procentul din piata relevanta ocupat de agentul economic si de structura pietei relevante. Incadrareaunui agent economic ca agent de marime mica sau mare este rezultatul unei analize circumstantiata la

fiecare caz in parte.



care care se raporteaza la aceleasi elemente materiale ale faptei prohibite. In ce priveste

aplicarea sanctiunilor penale, ele pot fi cumulate deoarece laturile lor obiective sunt

diferite. De asemenea, exista anumite deosebiri referitoare la elementele raspunderii

civile in cazul cele doua categorii de fapte contrare concurentei normale.

O alta precizare importanta priveste legatura intre dreptul concurentei si protectia

consumatorilor. Aceasta legatura reprezinta raspunsul la urmatoarea intrebare: in ce

masura impactul asupra consumatorilor generat de folosirea mijloacelor concurentiale

influenteaza aplicarea normelor dreptului concurentei (inclusiv a celor referitoare la

raspunderea civila a agentului economic autor)? Aceasta intrebare este fireasca

deoarece folosirea mijloacelor de concurentii afecteaza atat consumatorii, cat si pe

concurentii agentului economic autor. Dar, normele privind protectia consumatorilor au

alta finalitate si alta sfera de aplicare decat cele privind protectia concurentei. De

asemenea, subiectul protejat este diferit: consumatorul - care este un neprofesionist - in

cazul dreptului consumatorilor, agentul economic -un profesionist -in cazul dreptului

concurentei. Pe de alta parte, este de necontestat faptul ca exista multe interferente

intre dreptul concurentei si dreptul consumatorilor. Totusi, eu consider ca aplicarea

normelor dreptului concurentei nu trebuie legata in principiu de incalcarile aduse

dreptului consumatorilor si de eventualele daune suferite de consumatori datorita

faptelor agentului promotor, exceptand cazul in care legea prevede altfel. Aceasta

deoarece, in opinia mea, dreptul concurentei nu are menirea si nici nu trebuie sa

protejeze in mod direct consumatorii, ci numai indirect, prin protectia concurentei

normale pe piata relevanta. Este adevarat, consumatorii reprezinta cererea in cadrul



raportului cerere-oferta, dar nu trebuie pierdut din vedere faptul ca aceasta cerere nu se

formeaza transcedental, undeva in afara pietei, ci prin luarea in considerare a diferitelor

oferte concurente pe piata. In consecinta, sanctionarea unui agent promotor pe baza

normelor dreptului concurentei numai pentru ca a incalcat unele drepturi ale

consumatorilor, fara insa sa incalce uzantele comerciale cinstite, ar fi absurda deoarece i-

ar lipsi chiar temeiul juridic si economic (desigur insa, agentul economic va fi sanctionat

pentru incalcarea dreptului consumatorilor). Normele privind protectia consumatorilor

ar putea fi luate in considerare in aplicare adreptului concurentei numai in masura in

care ofera standarde de conduita in relatia consumator-agent economic, standarde care

se incadreaza in categoria de uzante cinstite in activitatea comerciala. De asemenea, nu

trebuie uitat ca protectia consumatorilor este o parte a protectiei sociale7, iar protectia

sociala este o forma de inginerie sociala care inevitabil afecteaza, intr-o masura mai mare

sau mai mica, jocul normal al fortelor pietei, ori dreptul concurentei are drept finalitate

pastrarea jocului normal al fortelor pietei.

De la solutia de mai sus, legea romana se abate in cazul dreptului anti-monopol8,

tocmai pentru ca legiuitorul roman a imbinat in acest caz componenta economica cu cea

sociala in legatura cu protectia pietei libere. Cred insa ca numai in ceea ce priveste

abuzul de pozitie dominanta putem vorbi efectiv de o conditionare a aplicarii dreptului

7 In sensul ca protectia consumatorilor este o componenta a protectiei sociale, a se vedea D.

Patriche, Gh. Pistol s.a., Protectia consumatorilor, Ed. “Monitorul Oficial”, Bucuresti, 1998, pp.30-36.8 A se vedea art. 1 din Legea nr. 21/ 1996, care prevede, cu caracter de principiu, ca protectia,

mentinerea si stimularea concurentei se fac “in vederea promovarii intereselor

consumatorilor”.



concurentei de necesitatea protectiei consumatorului9, in celelalte cazuri de practici

monopoliste (intelegeri monopoliste si concentrari economice) protectia consumatorilor

fiind doar unul dintre standardele in raport cu care se permite o anumita conduita a

agentilor economici suspectati de monopolism. De asemenea, relativ recent, prin

modificarea Legii nr.11/ 1991 privind concurenta neloiala10, legiuitorul a impus agentilor

economici ca in desfasurarea activitatii lor, sa respecte si interesele consumatorilor

(art.1). Totusi, din modul de formulare a textului legal ar rezulta ca respectarea

intereselor consumatorilor reprezinta o cerinta distincta de respectarea uzantelor

comerciale cinstite, or legea considera ca este un fapt de concurenta neloiala numai

acela care este contrar uzantelor comerciale cinstite. In consecinta, modul de respectare

a intereselor consumatorilor poate circumstantia aprecierea caracterului anti-

concurential al unei fapte, dar nu reprezinta in sine criteriul de determinare a acestui

caracter anti-concurential.

Unii autori au insa pozitii contrare celei exprimate mai sus in legatura cu raportul

dintre dreptul concurentei si protectia consumatorilor. Conform acestora, in ultimele trei

decenii, dreptul concurentei a fost influentat tot mai mult de ideea protectiei

consumatorilor, consumatorul alaturandu-i-se astfel agentului economic ca subiect pasiv

al faptului anormal de concurenta. Dar nu numai protectia consumatorului a influentat

dreptul concurentei, actiunea a fost si inversa. Astfel, s-a observat o tendinta a

9 Art. 6 din Legea nr. 21/ 1996 prevede ca obiectul sau efectul daunator al abuzului de

pozitie dominanta se apreciaza, in mod alternativ, in functie de atingerile aduse concurentei

sau bunastarii/ drepturilor consumatorilor.10 Legea nr. 298/ 2001, publicata in M.O., Partea I, nr. 313/ 12.06.2001.



legiuitorului de a include in sfera consumatorilor si micii agenti economici, micii

comercianti. Legislatia moderna privind sanctionarea faptelor comerciale neoneste a fost

adoptata si pentru a proteja consumatorii, dar aceste sanctiuni se aplica frecvent si

comportamentelor care nu sunt indreptate impotriva consumatorilor, ci impotriva altor

agenti economici, pornind de la ideea ca eradicarea unor asemenea comportamente de

pe piata este cel mai bine promovata de o interdictie generala a activitatii neoneste, chiar

daca nu sunt afectati consumatorii in cazuri particulare11. Drept urmare, si agentii

economici urmaresc aplicarea legislatiei privind protectia consumatorilor, pentru ca in

acest fel se ajunge la suprimarea practicilor neloiale12. Pe de alta parte, standardele

privind protectia consumatorilor nu mai au un caracter pur local, ele trebuie privite in

contextul international.13 Se poate astfel afirma ca legislatia privind protectia

consumatorilor are o natura dubla, pe de o parte urmareste sa corecteze disfunctiile

pietei iar pe de alta parte promoveaza valori sociale (sanatatea si siguranta

consumatorului, justitia sociala si prevenirea exploatarii)14. Aceasta legislatie urmareste

de asemenea sa promoveze informarea completa si la timp a consumatorului, mai ales in

legatura cu bunurile complexe si sa intervina in raportul de forte dintre consumator si

agent economic, in cazul care primul este lipsit de puterea efectiva de negociere a

conditiilor contractuale. Din aceasta ultima perspectiva, se naste si o pozitie critica:

11 David J. Harland, The legal concept of unfairness and the economic and social

environment: fair trade, market law and the consumer interest , in “Unfair advertising and

comparative advertising” (editor E.Balate), Ed. Story-Scientia, Bruxelles, 1988, p. 16

12 David J. Harland, op.cit ., p. 26

13 David J. Harland, op.cit ., p. 26-2714 David J. Harland, op.cit ., p. 26



intervenind prea mult in sprijinul unor grupuri de consumatori considerate mai

vulnerabile, statul dovedeste un anume paternalism, in dauna considerentelor de

eficienta a pietei15. De aceea, orice control exercitat asupra practicilor concurentiale

neoneste trebuie sa ia in considerare atat interesele consumatorilor, cat si cele ale

agentilor economici, incercand totodata sa armonizeze pozitiile diferitelor parti interesate

(de ex., intre grupurile de consumatori cu interese diferite)16.

In ceea ce priveste urmarirea si sanctionarea faptelor care induc in eroare

consumatorii si a altor fapte neoneste, sistemele de drept nationale au dezvoltat in

general cateva principii de actiune. Astfel, nu este necesara dovedirea intentiei de a

induce in eroare sau insela; din aceasta perspectiva, reprezentarile care nu sunt in sine

neadevarate dar al caror efect general este de a induce in eroare, pot fi contestate. In

cazul publicitatii neoneste, trebuie luata in considerare audienta careia i se adreseaza, si

nu standardul clasic de “om rezonabil”. De asemenea, este suficient sa dovedesti

capacitatea sau tendinta de a insela, fara a fi necesar sa dovedesti prejudiciul comis

(aceste principii se abat de la solutiile traditionale din dreptul civil, dar numai asa se

poate ajunge la un control eficient al faptelor de concurenta neloiala)17.

C) Concepte fundamentale ale dreptului concurentei

15 David J. Harland, op.cit ., p. 28

16 David J. Harland, op.cit ., p. 31-3217 David J. Harland, op.cit ., p. 21



a) Notiunea de piata relevanta

- in definirea concurentei comerciale si mai ales in determinarea limitelor activitatii afectate

de practicile monopoliste, esential este conceptul de "piata relevanta". Daca piata relevanta

nu este determinata in mod corect, exista riscul ca o activitate intrunind toate elementele prevazute de lege pentru o practica anti-concurentiala (in special monopolista) sa nu fie

considerata nociva (sau sa fie considerata in mod eronat ca fiind o practica ilicita,

sanctionabila in baza L 21/ 1996). Piata relevanta ajuta la determinarea existentei raporturilor

de concurenta directa intre agentii ec. in cauza, precum si la evaluarea existentei si intenstitatii

concurentei actuale sau potentiale.

- acest concept este studiat in multe cazuri in cadrul abuzului de pozitie dominanta, dar in

realitate este un element esential in stabilirea existentei or inexistentei oricarei practici

monopoliste, inclusiv a concentrarilor economice. Consiliul Concurentei (“CC”) a definitacest concept prin Instructiunile din 1.04.2004 cu privire la definirea partii relevante. De

asemenea, este un concept util si in analiza unor cazuri de concurenta neloiala.

- ca orice piata, si piata relevanta este un loc in care se confrunta cererea si oferta in legatura

cu un anumit produs/ serviciu, insa acest loc este delimitat de doua elemente:

(i) intinderea geografica (piata geografica), adica zona in care sunt activi ag.ec. care livreaza

produsul/ presteaza serviciul ce face obiectul pietei produsului/serviciului definit la pct.(ii)

mai jos. In cazul pietei geografice, ceea ce conteaza este nu originea geografica a produsului/

serviciului, ci accesibilitatea lui pentru acelasi grup de cumparatori in conditii omogene de

concurenta; (de ex., este prea scump sa merg sa cumpar din Baia Mare un pachet de unt, cand

eu locuiesc in Bucuresti si am alternativa economica in orasul meu pentru acel produs.

Aceasta inseamna ca piata untului este locala? Nu, pentru ca exista aceeasi concurenta si la

Baia Mare, si la Bucuresti intre producatori si putere de cumparare pentru unt aproximativ

egala, astfel incat pretul este similar in cele doua orase si atunci piata este nationala. Cu alte

cuvinte, nu conteaza faptul ca cumparatorul nu se poate deplasa in alt oras, important este ca

producatorul poate vinde in orasul sau in conditii similare cu cele in care vinde in alt oras).

Datorita progreselor tehnologice, majoritatea produselor/ serviciilor pot fi transportate oriundein Romania, deci majoritate pietelor relevante vor fi nationale. Mai exista si cazuri de piete

regionale (de ex., piata betoanelor, datorita limitarilor privind prepararea si transportul lor).

In procesul de stabilire a intinderii pietei geografice, un loc foarte important il ocupa

evaluarea barierelor la intrarea pe piata (acestea pot fi date de resursele financiare – costuri-

cerute ag.ec. pentru a penetra sau a se mentine pe acea piata in raport cu perioada necesara



pentru amortizarea acestor costuri; costurile legate de cercetare si dezvoltare – R&D-; drepturi

de propr.intelectuala; reputatia ag.ec. acuzat de practici monopoliste; perceptia

consumatorilor/ utilizatorilor asupra substituibilitatii produsului/ serviciului, etc.) si ponderea

pe care o ocupa costul transportului produsului de la producator la cumparator in pretul pe

care il plateste cumparatorul.

(ii) gradul de substituire a produsului/ serviciului in cauza cu alte produse/ servicii identice

sau asemanatoare (piata produsului/ serviciului - vezi United Brands Co. v. Commission).

Substituibilitatea (intersanjabilitatea) se apreciaza in functie de destinatia si natura bunurilor/

serviciilor, precum si de preferintele consumatorilor/ cumparatorilor, astfel incat acestia sa

aiba o alternativa economica reala cand aleg intre ele. Substituibilitatea se apreciaza si din

punct de vedere al ofertei (adica, cat de usor este unui producator sa isi mareasca capacitateade productie sau sa reconverteasca productia astfel incat sa ofere intr-un timp rezonabil o

alternativa la produsul analizat, in conditii similare de pret).

Intersanjabilitatea are la baza conceptul de elasticitate incrucisata a cererii. Cererea

este inelastica atunci cand produsele vandute la un pret semnificativ mai mare decat cel

existent la un moment anterior, sunt absorbite de piata, in conditiile in care se reduce volumul

acestor produse oferite spre vanzare se reduce nesemnificativ (de ex., cererea de paine in

Romania). Cererea este elastica atunci cand cresterea pretului produsului (chiar in conditiile

in care volumul acestuia se reduce) duce la ingreunarea sau chiar imposibilitatea vanzarii

acelui produs (de ex., cererea de carte beletristica). Elasticitatea incrucisata a cereriiinseamna ca marirea pretului unui produs orienteaza o parte a consumatorilor spre un produs

intersanjabil, dar cu un pret mai redus. In acest sens, a se vedea si Regulamentul Consiliului

Concurentei din iunie 1997 privind aplicarea art. 5 si 6 din L 21/ 1996 (abrogat si inlocuit prin

Regulamentul din 13.05.2004 pentru aplicarea prevederilor art. 5 si 6 din Legea nr.21/1996),

care sugereaza ca o crestere de pret care reorienteaza preferintele consumatorilor poate fi o

crestere mica (de ex, cel putin 5%) dar de durata. Produsele sunt considerate intersanjabile

numai prin raportare la momentul cand s-au aflat in concurenta pe baza unor preturi reale,

care nu au fost deja denaturate (ex. cu automobilul Daewoo si Opel din aceeasi clasa cu

Dacia. Dacia este substituibila cu celelalte doua deoarece intra in concurenta, in preferintele

consumatorilor, din punct de vedere al raportului pret/ calitate si din punct de vedere al

caracteristicilor tehnice. In schimb, daca nu ar fi decat Dacia pe piata iar piata ar fi protejata

impotriva importurilor si pretul acesteia ar creste exagerat de mult, atunci poate ca multi s-ar

orienta spre motociclete –dar nu “Harley Davidson”. Insa motocicleta si Dacia nu sunt

intersanjabile in preferintele consumatorilor.) Actiunile concurentiale pe o piata inelastica



sunt mai strict/ restrictiv analizate din perspectiva dreptului anti-monopol, decat cele de pe o

piata elastica.

- piata relevant afectata – terminologie folosita de art. 8 alin 1 L 21/ 1996, dar definita de CC

numai in legatura cu pietele afectate de concentrarile economice (v. Instructiunile cu privire la

definirea pietei relevante din 1.04.2004), astfel: 15% din piata este afectata in cazul relatiilor

orizontale si 25% din piata este afectata in cazul relatiilor verticale.

- strans legata de piata relevanta este piata derivata – atat piata in aval, cat si piata in amonte

(concept legat de integrarea pe verticala a circuitului economic). Uneori, efectul practicii

monopoliste se produce tocmai pe aceasta piata.

- din punct de vedere practic, determinarea pietei relevante este o chestiune foarte delicata si

cred ca -pentru a obtine un rezultat corect- ea poate fi facuta numai interdisciplinar (ingineri,

economisti, juristi, statisticieni, etc.). Determinarea ei se face de la caz la caz, luandu-se in

calcul si scopul pentru care se delimiteaza piata relevanta (de ex., pentru prestarea serviciilor

de transport de calatori, piata transportului aerian ar putea fi considerata distinct de cea a

transportului pe cale ferata, desi ambele sunt parte a industriei transportului de calatori).

„Piata relevanta‟ este un concept cheie atat pentru dreptul anti-monopol, cat si pentru dreptul

concurentei neloiale

B) Notiunea de agenti economici; grupul de agenti economici

a) am vazut ca intotdeauna, cand m-am referit la persoanele care savarsesc practici

monopoliste sau sunt afectate de practicile monopoliste, am folosit conceptul de "agentieconomici" (acelasi lucru il face si L 21, de altfel). In general, dreptul concurentei din alte

tari europene si cel comunitar utilizeaza in locul conceptului de “agent economic” conceptul

de "intreprindere", dar nu in sensul folosit de noi inainte de 1989, ci in sensul de entitate

constituita din elemente materiale si umane ce exercita o anumita activitate economica si careare suficienta autonomie decizionala pentru a stabili comportamentul sau pe piata. Din acest

punct de vedere, "intreprinderea" in dreptul conc. nu se suprapune cu intreprinderea

comerciala din dreptul comecial, deoarece -in sens strict- intreprinderea comerciala reprezintaobiectul exploatarii exercitate de comerciant, adica un organism economic si social care

desfasoara fapte obiective de comert si care reprezinta organizarea autonoma, de catre un

intreprinzator, a activitatii sale comerciale cu ajutorul resurselor naturale, a muncii si acapitalului, in scopul obtinerii de profit prin participarea la schimbul comercial (deci,

intreprinderea comerciala este cel mult un obiect al raportului juridic comercial), pe cand



intreprinderea in dreptul conc. este un subiect al raportului juridic de concurenta monopolista.

Mai mult, intreprinderea din dreptul concurentei cuprinde si pasivul acesteia, ceea ce nu este

cazul cu intreprinderea comerciala, care cuprinde numai activul. In fine, in dreptul comunitar al concurentei s-a decis ca si persoane care sunt necomercianti (cu alte cuvinte, nu savarsesc

fapte obiective de comert ca o profesiune) pot fi considerate ca reprezentand intreprinderi din

punct de vedere al dreptului concurentei (de ex., traducatorii autorizati, cantaretii de opera).In majoritatea cazurilor, agentul economic din dreptul concurentei se suprapune cu

conceptul de agent economic folosit in limbajul juridico-economic. Nici intreprinderea, nici

agentul ec. nu presupun existenta personalitatii juridice drept o conditie a functionarii lor,

esentiala este autonomia functionala (cu alte cuvinte, capacitatea agentului economic de a lua

decizii economice independente cu privire la activitatea sa tehnica, contractuala si

comerciala).

Din acest punct de vedere, legislatia concurentei din Romania poate induce o usoara

confuzie terminological deoarece Legea concurentei neloiale foloseste termenul de„comerciant‟ (la data elaborarii proiectului ei, in perioada interbelica, nu se concepea ca poate

exista concurenta neloiala intre alte persoane decat comercianti in intelesul Codului

comercial). Cred ca astazi trebuie sa extindem intelesul notiunii de „comerciant‟ din materia

concurentei neloiale la cel de „agent economic‟. O asemenea abordare nu este lipsita de

controversa in Romania, dat fiind ca o interpretare pur literala si istorica a Legii concurentei

neloiale poate invalida extinderea notiunii de „comerciant‟ (ca sa nu mai mentionez ca din

punct de vedere practic, profesiile liberale vor fi vehemente impotriva unei asemenea

interpretari).

Notiunea de “agent economic”

Conceptul de “agent economic” nu face parte din fondul conceptual traditional al

dreptului comercial roman, astfel cum acesta s-a dezvoltat in perioada pre-comunista. El

a fost introdus in legislatia romana dupa 1989, mai precis in cadrul legislatiei fiscale 18,

18 De ex., Legea nr.12/ 1991 privind impozitul pe profit, publicata in Monitorul Oficial,(denumit in continuare “M.O.”), Partea I, nr. 25/ 31.01.1991, abrogata prin Ordonanta

Guvernului nr. 70/ 1994 (M.O. nr. 246/31.08.1994, republicata in M.O., Partea I, nr.

40/12.03.1997). Este interesant de remarcat ca in materie fiscala, legiuitorul a renuntat pe

parcurs la folosirea sintagmei de “agent economic” pentru a determina subiectul impozitarii



fara a fi insa definit in mod direct de aceasta19. Daca ne raportam la enumerarea facuta

in cadrul reglementarilor fiscale cu privire la categoriile de agenti economici, observam ca

notiunea de agent economic se suprapune in multe privinte cu cea clasica de

“comerciant”, respectiv acea persoana care savarseste in nume propriu fapte obiective

de comert, cu titlu de profesiune20. Suprapunerea nu este insa perfecta, deoarece

legislatia fiscala foloseste in mod neunitar termenul de agent economic, restrangand

uneori notiunea numai la persoanele juridice comerciante, fara a include si comerciantii

persoane fizice.

Ulterior insa termenul de “agent economic” si-a pierdut importanta conceptuala in

cadrul dreptului fiscal, devenind in schimb o notiune fundamentala a dreptul anti-

din sfera comerciala, preferand utilizarea unui termen care defineste mai bine calitatea de

platitor de impozite si taxe, aplicabil tuturor categoriilor de platitori de impozite, si anume cel

de “contribuabil”.19 In general, legislatia fiscala defineste agentul economic indirect, prin enumerarea celor maiimportante categorii de agenti economici. De ex., Legea nr.12/ 1991 facea referire la “regiile

autonome, societatile comerciale, organizatiile cooperatiste, insitutiile financiare si de credit,

alti agenti economici” – subl.n (art.1). O definire legislativa a agentului economic (fara a

determina insa elementele de continut ale termenului) o gasim in art.1 al Legii nr. 15/ 1994 privind amortizarea capitalului imobilizat in active corporale si necorporale : “unitatile care

desfasoara activitati economice, denumite in continuare agenti economici …”(Legea nr. 15/

1994 a fost publicata in M.O. nr.80/ 29.03.1994, republicata in M.O., Partea I, nr. 242/31.05.1999, modificata ulterior prin Ordonanta Guvernului nr. 5/ 2000, publicata in M.O.,

Partea I, nr. 26/ 25.01.2000).

20 Pentru analiza elementelor definitorii ale calitatii de comerciant, a se vedea

St.D.Carpenaru, Drept comercial roman , editia a III-a, Ed. ALL BECK, 2001, pp.62-63.



monopol, ca sub-ramura a dreptului concurentei21. De asemenea, el a fost consacrat ca

element conceptual fundamental si in cadrul dreptului consumatorilor22.

In ceea ce priveste definirea legala a acestui concept, Ordonanta Guvernului nr.

21/ 1992 determina in mod clar continutul termenului de “agent economic” utilizat in

contextul ei. In schimb, Legea concurentei nr. 21/ 199623 stabileste ca unul din

subiectele supuse reglementarii anti-monopol romanesti il reprezinta agentul economic

(art.2 alin.1 litera a), fara a-l defini insa. In consecinta, trebuie stabilit daca cele doua

reglementari au in vedere acelasi continut al termenului de agent economic, iar daca este

vorba de continuturi diferite, in ce masura unul dintre ele poate fi utilizat in contextul

promovarii produselor.

Fara indoiala, “agentul economic” la care face referire legislatia privind protectia

consumatorilor este doar unul dintre subiectele dreptului concurentei (si anume agentul

21 Pentru o definitie a dreptului concurentei si o scurta prezentare a celor doua sub-ramuri ale

acestuia, a se vedea O.Capatina, op.cit., pp. 19-20.

22 Actul normativ care contine reglementarea-cadru pentru dreptului consumatorilor ilconstituie Ordonanta Guvernului nr. 21/ 1992 (modificata prin Legea nr.11/1994, republicata

in M.O., Partea I, nr.75/23.03.1994 si modificata ulterior prin Ordonanta Guvernului nr. 58/

2000 astfel cum aceasta a fost modificata si aprobata prin Legea nr. 37/ 2002, publicata in

M.O., Partea I, nr.91/ 2.02.2002). Art. 2 al acestei ordonante defineste agentul economic ca“orice persoana fizica sau juridica, autorizata, care in cadrul actiivtatii sale profesionale

fabrica, importa, transporta sau comercializeaza produse ori parti din acestea sau presteaza

servicii” (termenul de “produs” fiind utilizat cu sensul dat de Ordonanta nr.21/ 1992, respectiv

de bun material destinat consumului sau utilizarii finale). Din aceasta perspectiva, agentuleconomic la care se refera legislatia privind protectia consumatorilor este un comerciant sau

liber-profesionist ale carui produse/ servicii sunt destinate numai consumului, nu si folosintei

de catre alti agenti economici in scopul incorporarii lor in alte produse/ servicii. Observam cain cadrul acestei definitii, legiuitorul a introdus fata de formularea anterioara, termenul de

“persoana autorizata”, ceea ce extinde sfera notiunii de agent economic de la comercianti la

liber-profesionisti (considerati necomercianti de doctrina traditionala a dreptului comercial).23 Publicata in M.O., Partea I, nr. 88/ 30.04.1996.



economic ce vinde produse si presteaza servicii consumatorilor); pe langa acesta, o alta

categorie de agenti economici supusi dreptului concurentei sunt cei care realizeaza

produse/ presteaza servicii necesare derularii activitatii altor agenti economici.

In ce ma priveste, consider insa ca in cadrul Legii nr. 21/ 1996, termenul de agent

economic are o sfera de acoperire mai larga decat sfera traditionala a conceptului de

“comerciant24”, cuprinzand si entitati colective fara personalitate juridica25 (cum ar fi

asociatiile in participatiune si fondurile deschise de investitii26) care au in principal o

natura contractuala, precum si necomercianti care desfasoara in mod constant o

activitate economica (de ex., organizatii non-profit care exploateaza in mod direct

intreprinderi comerciale. In acest din urma caz insa, se poate sustine ca agentul

economic nu este organizatia non-profit ca atare, ci intreprinderea comerciala organizata

de aceasta). Nu includ insa, in principiu, in categoria agentilor economici formele

exogene ale societatilor comerciale ce nu sunt independente din punct de vedere

economic de societatea care le-a constituit: reprezentante, sucursale, etc.27, deoarece o

24 In sensul ca termenul de “agent economic” folosit de dreptul concurentei este mai larg

decat cel de “comerciant”, a se vedea O.Capatina, op.cit , pp. 21; 141-144.25 In sensul ca unele entitati colective fara personalitate juridica sunt subiecte ale raportului

juridic de concurenta, a se vedea G.Boroi, Dreptul concurentei [Note de curs], Institutul de

drept si relatii internationale “Nicolae Titulescu”, 1996, p. 18.

26 Reglementate prin Ordonanta Guvernului nr. 24/ 1993, publicata in M.O., Partea I, nr. 210/

30.08.1993.27 In legatura cu formele exogene ale societatilor comerciale, a se vedea O. Capatina,

Societatile comerciale, editia a II-a, Ed. Lumina Lex, 1996, pp. 87-107. Legea nr. 31/ 1990,

astfel cum a fost republicata in M.O., Partea I, nr. 33/ 29.01.1998, defineste formele exogenefara personalitate juridica drept “sedii secundare” (de ex., in art. 7 lit. g si art. 8 lit.l.).

Excluderea formelor exogene (mai ales a celor lipsite de personalitate juridica) din sfera

subiectelor dreptului concurentei are la baza prezumtia lipsei de autonomie decizionala

comerciala a acestora. Cred insa ca aceasta prezumtie nu trebuie absolutizata. In mod



trasatura esentiala a agentului economic subiect al dreptului concurentei, este

independenta sa economica (recte, autonomia decizionala in ce priveste politica sa

economica si comerciala).

Revenind la necomerciantii care desfasoara o activitate economica, o problema

interesanta din punct de vedere al dreptului concurentei o ridica posibilitatea includerii

in sfera agentilor economici a persoanelor care exercita profesiuni liberale (de ex,

arhitectii, medicii, avocatii, notarii publici, etc.). Traditional, doctrina si practica dreptului

comercial roman nu a inclus aceste persoane in sfera comerciantilor28, pornind de la

premisa ca relatia dintre asemenea profesionisti si clientii lor (o relatie in considerarea

persoanei liber-profesionistului, in care liber profesionistul urmareste scopuri “nobile”

sau de interes public si numai adiacent obtinerea de castiguri din exercitarea profesiei)

este de alta natura decat relatia dintre un comerciant persoana fizica si clientul sau (care

este o relatie in considerarea fondului de comert si nu a persoanei intreprinzatorului-

organizator al fondului de comert). Desi aceasta lucrare nu este locul potrivit pentru a

elabora asupra temeiniciei excluderii liber-profesionistilor din sfera comerciantilor, cred

totusi ca la sfarsitul acestui mileniu si in actualele conditii de dezvoltare a societatii,

exceptional, se poate concepe o situatie in care majoritatea si in orice caz, cele mai importante

decizii economice se iau in cadrul unei sucursale de catre directorii acesteia – care sunt siasociati ai societatii mame-, organele de conducere ale societatii- mama avand doar rolul de a

sanctiona asemenea decizii si delegand o sfera cat mai larga de atributii conducerii sucursalei.

28 In acest sens, a se vedea St. Carpenaru, op.cit., p. 72-73. Pentru o pozitie mai nuantata,care se bazeaza pe distinctia intre clientela civila si cea comerciala (ceea ce implicit ar scoate

liber-profesionistii din sfera subiectelor dreptului concurentei), a se vedea O. Capatina,

Dreptul concurentei comerciale. Concurenta onesta, Ed. LUMINA LEX, Bucuresti 1992,

pp.164-165.



poate fi pusa in discutie asertiunea ca un liber-profesionist nu este un comerciant, pentru

urmatoarele motive:

(i) ca si comerciantul, liber-profesionistul modern combina resurse financiare, forta

de munca si alte resurse pentru a desfasura activitatile cerute de clientii sai. Desigur,

calitatile sale personale joaca un rol foarte important, dar acesta nu mai trebui sa fie un

criteriu determinant pentru a distinge liber-profesionistul de comerciant, daca avem in

vedere ca in multe domenii ale activitatii comerciale din sfera serviciilor, calitatile

individuale ale comerciantului prestator de servicii sunt determinante in alegerea sa de

catre un anume client;

(ii) ca si in cazul comerciantilor, clientela este esentiala pentru activitatea liber-

profesionistului, acesta luptand cu alti concurenti pentru a atrage, mentine si dezvolta

aceasta clientela. Scopurile nobile de care acestia ar trebui sa fie animati sau interesul pe

care ar trebui sa-l promoveze nu se pot realiza in absenta clientelei;

(iii) ca si in cazul comerciantilor, veniturile liber-profesionistului (denumite in mod

generic “onorarii”) sunt folosite de catre acesta nu numai pentru consum personal, dar si

pentru a investitii in vederea extinderii activitatii sale.

Pornind probabil de la aceasta realitate, Curtea Europeana de Justitie a considerat

ca “intreprinderea” la care fac referire dispozitiile in materie de concurenta din Tratatul

de la Roma din 1957 (“intreprinderea” fiind pandantul in dreptul comunitar al agentului



economic din dreptul roman al concurentei), poate include si un cantaret de opera29 sau

un avocat30 (deci, liber-profesionisti).

Concluzionand la acest punct, cred ca agentul economic subiect al dreptului

concurentei il constituie orice persoana (fizica sau juridica) sau grup de persoane care

alcatuiesc o entitate distincta, comerciant sau necomerciant, care desfasoara de o

maniera autonoma (din punct de vedere decizional) o activitate ce este parte a

schimbului de produse/ servicii, in vederea obtinerii unui castig din care o parte va fi

reinvestita in continuarea si dezvoltarea activitatii sale. Acest inteles al notiunii de agent

economic va fi avut in vedere pe parcursul prezentei lucrari.

„Agentul economic‟ este un concept- cheie atat pentru dreptul anti-monopol, cat si pentru

dreptul concurentei neloiale

b) grupul de agenti economici ca subiect activ al practicilor monopoliste = ansamblu de agenti

economici, plasati sub conducerea unuia sau unora dintre ele, asigurandu-se astfel unitatea de

directie economica a grupului - observam ca in cazul grupului de agenti econmici

independenta economica este limitata sau exista posibilitatea ca oricand aceasta sa fie limitata,

situatie opusa celei intalnite cand am vorbit de agent economic luat individual. Liantul in

cadrul grupului este dat de legaturile financiare dintre intreprinderile componente, legaturi

care duc la existenta unui control economic comun (existenta unui control comun este

elementul cheie pentru a determina existenta grupului. “Controlul” poate fi definit drept

capacitatea unei persoane de a influenta substantial deciziile privind comportamentul pe piata

a persoanei controlate). Astfel, grupul este subiectul raportului juridic monopolist si nu

29 A se vedea Josephine Steiner, Textbook on EEC Law, Blackstone Press Ltd., 1992,

pp.108-109; B. Goldman, A. Lyon-Caen, L. Vogel, Droit commercial europeen, 5e edition,Precis Dalloz, 1994, pp. 351-353, acesti autori criticand insa extinderea notiunii de

“intreprindere” la orice activitate care presupune un schimb de prestatii cuantificabile in bani

intre participanti.30 Cazul C-309/ 99- ( “Wouters”) decis de Curtea European de Justitie la 19.02.2002.



agentii ec. membri. Gr. de agenti economici nu este reglementat ca atare prin L 21/ 1996, dar

intalnim referiri numeroase si chiar definitii legale ale grupului de agenti ec. in legislatia

secundara adoptata de Consiliul Concurentei in aplicarea Legii nr. 21/ 1996.

Persoana fizica care controleaza un grup de agenti economici este si ea considerate cafacand parte din grupul de agenti economici, fara a fi definite ca si agent economic. (vezi

Regulamentul privind concentrarile economice din 31.03.2004)

In general, activitatea gr. de ag.ec. face obiect de studiu in cazul in care este anchetata

o concentrare economica excesiva. Insa gr. de agenti economici se poate intalni si in cazul

celorlalte doua forme de practici monopoliste (intelegerile si abuzul de pozitie dominanta)

Forme de grupuri: radiale, circulare (participatii reciproce) si in cascada.

Tipuri de grupuri:

- industriale - ansamblu de agenti economici ce au activitati identice, asemanatoare sau

complementare si care sunt supuse unei conduceri unice.

- financiare - agenti economici. participanti se pot deosebi radical dpdv al activitatii

desfasurate, dar sunt supuse unui control comun prin existenta unui participari de control

detinuta de unul din agentii economici (inclusive o persoana fizica) in ceilalti. Imbraca mai

ales forma gr. radial sau circular.

- personale- aceleasi persoane controleaza agenti economici participanti ( atentie: sunt mai

multe persoane, daca este una singura am grup financiar).

Clientela nu este un concept-cheie pentru dreptul anti-monopol, ci numai pentru dreptul

concurentei neloiale

DREPTUL ANTI-MONOPOL

I. CADRUL CONCEPTUAL



I.1 Considerente generale

A) Scurta prezentare a evolutiei istorice a monopolismului si dreptului anti-monopol

- pana la inceputul sec.XX, monopolul nu a fost considerat in sine un lucru rau. Amintiti-vacum erau privite in antichitate monopolurile granelor din epoca romana (exceptand situatiilein care recolta de grau din Egipt era mica, ceea ce ducea la proasta aprovizionare a Romei si

la cresterea preturilor, ceea ce la randul sau declansa miscari spontane de protest ale

populatiei sarace din Roma), monopolurile comertului transatlantic din sec. 15-17 sau

monopolurile din unele regate din vestul Europei privind comertul cu Asia de sud si sud-est.In special, Evul Mediu occidental s-a caracterizat prin separarea legala a diferitelor profesiuni

si meserii in „zone‟ distincte in cadrul societatii, aparate de concurenta si cu acces strict

controlat in cadrul lor (breslele, etc.). Practic, fiecare din aceste zone de activitate economica

reprezenta un quasi-monopol legal in raport cu consumatorii si furnizorii.

Dezvoltand afirmatiile de mai sus, se poate spune ca antichitatea romana si cea greaca

s-au caracterizat printr-o relativa libertatea a comertului si mestesugurilor. In schimb, putemspune ca viata economica a Evului Mediu a fost dominata de monopoluri. In general, in

aceasta perioada monopolurile dadeau expresie ideii de stratificare sociala -cei dintr-o

categorie sociala (ex., tabacarii) formau o grupare inchisa si nu acceptau penetrarea ei de cei

apartinand altor categorii sociale sau profesionale- si erau o cosecinta a caracterului inchis al

societatii medievale. Monopolurile erau infrante prin ordin al suveranului atunci cand se

urmarea satisfacerea necesitatilor de baza ale populatiei, mai ales cele urbane (de ex.,

aprovizionarea cu cereale si cu carne. Ex. legile engleze care interziceau cumpararea in scop

de revanzare a granelor, abrogate de abia in secolul XIX). Dar asemenea exceptii aveau in

vedere numai circulatia pe piata interna a unor produse de baza. Suveranul insa avea tendinta

de a promova monopoluri interne ca surse de venituri care puteau fi atribuite vasalilor drept

rasplata pentru serviciile aduse (ex. cu monopolul jocului de carti acordat de Elisabeta I a

Angliei unui curtean al sau). Totodata, prin crearea de monopoluri suveranul apara cu strictete

penetrarea pietei interne de produsele concurente exportate de comerciantii straini (ex.,

manufacturile lui Colbert; industria de postavuri engleza.)

- primele lovituri impotriva monopolurilor feudale sunt date, cel putin din punct de

vedere principial, de revolutiile americana si franceza din a II-a jumatate a sec.18 -

monopolurile feudale contravenind ideilor de egalitate a partilor si de libertate a comertului.

Totusi, sec. 19 este martorul unei abandonari temporare a conceptiilor anti-monopol deoarece

marile concentrari economice aparute in aceasta perioada sunt tocmai rezultatul libertatii

absolute a comertului si al actiunii neingradite a principiului libertatii contractuale.

- din punct de vedere legislativ si conceptual, atacul impotriva monopolurilor incepe in SUA

(1889 – “Sherman Act”). Aceasta miscare anti-monopol s-a extins si in Europa, mai ales dupa

cel de-al doilea razboi mondial. In ultimele decenii, lupta impotriva monopolurilor a cunoscut



diferite intensitati. In general, abordarea luptei anti-monopol in SUA a influentat practica si

doctrina Uniunii Europene (CEE). In America Latina, Asia capitalista si Elvetia,

monopolurile au fost mult timp tratate cu indulgenta (lucru explicabil prin natura predominant

etatista si bazata pe legaturi de familie si politice a economiilor latino-americane si prin

specificul cultural si social al Asiei capitaliste si Elvetiei). Dar, si in aceste tari in ultimii ani

dreptul anti-monopol a cunoscut un reviriment (reflectand schimbarile fundamentale in

economie si in textura sociala), fiind tot mai mult influentat de doctrina si practica SUA. In

Europa Centrala si de Est, dreptul anti-monopol modern este introdus dupa abolirea

socialismului, modelul urmat fiind cel al Uniunii Europene (cel mai frecvent) sau al SUA.

B) Scopul si obiectivele dreptului anti-monopol

Dreptul anti-monopol a cunoscut perioade de aplicare stricta sau mai laxa, in functiede obiectivele ideologice si economice dominante in societate la un moment dat. In general,

scopul si obiectivele dr. anti-monopol sunt perene, variaza doar audienta unora in raport cu

altele. Putem spune ca, in esenta, dr. anti-monopol da expresie conflictului permanent intre

necesitatea de a maximiza profitul agentilor economici si cea de a maximiza protectia

agentilor economici concurenti si a consumatorilor/ utilizatorilor. Dr. anti-monopol nu are

drept scop primordial protectia consumatorilor, dar este influentat de cerinta protectiei

consumatorilor.

Scopul primordial al dreptului anti-monopol il reprezinta mentinerea si protejarealibertatii de concurenta pe pietele relevante. Din aceasta perspectiva, dreptul anti-monopol

este un instrument in pastrarea unui echilibru intre cerere si oferta pe piata relevanta, astfel

incat preturile sa fie relativ stabile iar pe termen lung sa se ajunga la scaderea lor. Dreptul

anti-monopol modern este astfel preocupat de promovarea unor structuri concurentiale ale

pietelor relevante.

Obiectivele dr. anti-monopol (se va observa ca unele dintre ele intra in conflict cu

celelalte. Important este modul in care se realizeaza compromisul dintre ele in aplicarea lor in

practica) sunt:

a) stabilirea unui cadru legal (grup de reguli) care consacra limitele in care se poate duce lupta

de concurenta si sanctionarea celor care incalca aceste reguli (adica, aduc restrangeri

concurentei). O varianta (pana nu de mult considerata ca fiind caracteristica Europei) –

controlul administrativ asupra pietei (expresie a ideii de “inginerie sociala”) pt. a preveni

abuzurile generate de functionarea neingradita a cererii si ofertei;



b) inlaturarea oricaror bariere administrative si legale in calea luptei de concurenta.

Adversarii conceptiei prezentate la pct. a) considera ca libertatea concurentei trebuie sa fie

absoluta, pt. ca numai in acest fel se aloca eficient resursele economice (nici un guvern sau

persoana nu pot aloca mai eficient resursele decat o face piata insasi). Un argument

suplimentar in sustinerea acestui pct. de vedere - o legislatie anti-monopol „activista‟ necesita

interpretarea ei permanenta de catre organele adm. si instante. Dar aceste autoritati sunt

"iresponsabile" din punct de vedere economic, nu pot intelege realitatea pietei mai bine decat

agentii economici insisi. In concluzie, nu este necesara o legislatie anti-monopol (exceptand

acele situatii in care dobandirea pozitiei de monopol de face prin mijloace vadit ilicite, deja

incriminate in alte acte normative, de ex. Codul penal) care sa fie interpretata “iresponsabil”,

ajungand astfel sa loveasca in insisi agentii economic pe care legislatia respectiva ar trebui sa-

i protejeze. In consecinta, chiar daca principiile alocarii eficiente a resurselor conduc uneori –

in lipsa unei legislatii anti-monopol specifice - la restrangeri ale concurentei, aceastaconsecinta negativa este mai putin grava decat aceea rezultand din protejarea cu orice pret a

concurentei pe piata si impiedicarea unor agenti economici ca, pe baza propriei eficiente, sa

ajunga la pozitia de monopol;

c) maximizarea transferului bogatiei sociale, prin redistribuirea ei cat mai larga intre cetateni.

Democratia economica reclama ca un nr. cat mai mare de subiecte sa beneficieze de produse

cat mai accesibile in ce priveste oferta, pret, calitate. Cu alte cuvinte, daca alocarea eficienta

ar duce la acumularea bogatiei intr-un numar redus de maini, maximizarea transferului

bogatiei sociale duce la o repartizare mai echitabila a acesteia in mainile majoritatii populatiei.

d) promovarea si salvgardarea libertatii economice individuale. Societatea trebuie sa se

bazeze pe libertatea economica a individului. Un individ este liber economic nu in calitate de

salariat, ci in calitate de intreprinzator. Drept urmare, dr. anti-monopol pe de o parte ar trebui

indreptat impotriva marilor agenti economici, care transforma indivizii in salariati, iar pe de

alta parte ar trebui sa promoveze o piata cat mai atomista, pe care sa reziste un nr. cat mai

mare de agenti economici, chiar daca acestia sunt mai putin eficienti decat marii agenti

economici (pct. de vedere Jeffersonian, depasit de realitatea contemporana). Corolar - mareleagent economic are prea multa putere, ceea ce poate afecta insasi democratia politica.

Factorul economic cel mai mult utilizat in aprecierea modului in care sunt atinse

scopul si obiectivele dreptul anti-monopol este pretul produsului/ serviciului analizat. In



consecinta, un element indispensabil in analiza juridica a unui fapt presupus monopolist este

evolutia (pe trecut si in viitor) a pretului acelui produs/ serviciu.

I.2 Precizari terminologice

- din punct de vedere terminologic, denumirea L 21/ 1996 este incorecta (legea

"concurentei"). In realitate, aceasta lege nu reglementeaza toate actele care pot aduce atingere

concurentei, ci numai acelea care afecteaza piata in ansamblul ei. Aceste acte le vom numi

practici restrictive de concurenta sau fapte monopoliste, spre a le deosebi de practicile de

concurenta neloiala, reglementate prin L 11/ 1991. Ambele categorii de practici sunt contrare

uzantelor comerciale cinstite si aduc atingere concurentei normale intre agentii economici.

Dar in timp ce practicile restrictive de concurenta aduc atingere pietei in intregul ei (adica,

afecteaza un numar nedeterminat de agenti economici de pe acea piata, ele perturba legile

economice ale pietei libere), practicile de concurenta neloiala sunt totdeauna indreptate

impotriva unui sau unor agenti economici determinati (ele urmaresc sa elimine un rival de pe

piata prin acapararea ilicita a clientelei acestuia; recent s-a acceptat ideea ca o practica de

concurenta neloiala poate avea drept scop si numai incalcarea unei norme de comportament

normal de afaceri, fara a avea drept obiect sau efect acapararea clientelei).

- vom vorbi de concurenta comerciala, pe care nu trebuie sa o intelegem limitata la

comercianti, ci extinsa la toti agentii economici;

- “monopolul” este acel agent economic a carui pozitie pe piata relevanta este suficienta de

puternica astfel incat sa isi stabileasca propriul comportament pe piata fara ca deciziile sale sa

fie conditionate de comportamentul concurentilor sau al cumparatorilor (consumatorilor) de

pe acea piata.

- spre deosebire de monopol, oligopolul nu este un agent economic ci o modalitate de a

descrie o structura a pietei relevante, caracterizata prin existenta unui nr. redus de ag.ec. cu

putere mare de piata, nici unul din ei nefiind in situatia de a domina piata, al caror

comportament pe piata este influentat de comportamentul oricaruia din marii ag.ec. concurentidar nu este influentat de reactiile si comportamentul micilor ag.ec. existenti pe acea piata.

Cumparatorii de pe acea piata pot influenta comportamentul de piata al fiecarui agent

economic cu putere mare, in cazul in care concurenta in interiorul oligopolului este suficient

de intensa;



- referitor la conceptul de "monopol" si derivatele sale (monopolism, monopolizare, etc.) ar

trebui sa distingem intre monopolul de stat si celelalte forme de monopol. Monopolul de stat

reprezinta o interdictie legislativa de a savarsi o activitate de natura celei monopolizate, fara a

avea autorizarea prealabila a autoritatii publice (accentuez: monopolul se stat se poate crea

numai prin lege. Fiind o restrangere, o atingere adusa principiului libertatii comertului

consacrat prin art. 135 (2)(a) din Constitutie, ele trebuie prevazut expres printr-un act

normativ al Parlamentului si nu se poate considera ca fiind subinteles). La noi, monopolul de

stat este reglementat prin L 31/ 1996 iar organul adm. indrituit sa autorize un agent economic

in vederea exercitarii unei activitati reprezentand monopol de stat este Ministerul Finantelor

(“MF”). Din reglementarea L 31 nu rezulta ca o activitate constituind monopol de stat trebuie

exercitata numai de un singur agent economic, MF putand acorda licente de exploatare a

aceleiasi activitati mai multor agenti ec. Din pacate, cuvantul cheie este "poate", iar modul in

care este transpus in practica acest "poate" este controlat numai de organul adm. superior MF,anume Guvernul. Refuzul MF de a acorda licenta de exploatare poate fi atacat in instanta,

daca incalca dispozitiile art.9 din legea nr.21/1996, insa organul care este titularul actiunii este

Consiliul Concurentei , daca in prealabil a sanctionat actiunea organului administrativ (vezi

art. 9 alin.3 introdus prin OUG 121/2003). Din pacate, legea 21/ 1996 nu stabileste

competenta clara a CC de a lua masuri administrative impotriva organelor adm. de stat. In

ceea ce priveste dreptul agentului economic afectat de a actiona in justitie, cred ca in baza

dreptului de acces liber la justitie al oricarei persoane (consacrat in Constitutie – art.21), o

asemenea actiune este de conceput atat timp cat nu pune in discutie exclusiv chestiuni de

apreciere tehnica (apreciere facuta de MF atunci cand a refuzat acordarea licentei este o

apreciere tehnica, instanta neavand pregatirea necesara – chiar ajutata de experti- pentru a

revizui aceasta apreciere, exceptand cazul in care este vadit ca aprecierea tehnica a organului

adm. a fost doar “paravanul” in spatele carui este mascat un abuz de drept sau o discriminare

impotriva solicitantului licentei) si MF a incalcat normele privind acordarea licentei de

monopol de stat. In practica, L 31/ 1996 nu este aplicata, deoarece lipsesc normele de

aplicare care trebuiau promovate printr-un H.G. conform art. 17 al legii.

- spre deosebire de monopolul de stat, monopolul de exploatare nu presupune interdictia

activitatilor concurente, dar persoana care exploateaza acest tip de monopol -un organ adm.,

monopolul de exploatare fiind specific sferei serviciilor publice- are dreptul de a acorda

licente de exploatare ag.ec. care doresc sa desfasoare activitati similare. In dreptul adm. de

inspiratie franceza, sfera serviciilor publice este foarte larga, putand include si activitati pur

economice dar care, datorita importantei lor pentru economia nationala sau locala, sunt

considerate de interes public si se supun regimului adm. - de ex., exploatarea resurselor



naturale, a energiei electrice, etc. Din fericire sau din nefericire, conceptul de "interes public"

este foarte flexibil, ceea ce permite ca in functie de conceptia politica dominanta la un

moment dat, o activitate economica sa fie considerata ca apartinand sferei publice sau celei

private. Monopolul de exploatare nu este stabilit prin lege, ci prin acte de natura

administrativa si poate fi pus in valoare de un agent economic privat numai pe baza acordarii

unei licente de catre organul adm. care a creat monopolul de exploatare sau il supravegheaza.

Cred ca refuzul neintemeiat al acordarii unei asemenea licente poate fi atacat in instanta, mai

precis in cea de contencios administrativ, in aceleasi conditii ca cele aratate pentru monopolul

de stat. Dupa cum vedem, cele doua tipuri de monopoluri se aseamana din punct de vedere al

efectelor lor, dar difera din punct de vedere al naturii si originii lor: unul se naste pe baza

legii, altul pe baza unui act administrativ. Ceea ce duce la ideea ca existenta, constituirea

monopolului de exploatare poate fi contestata in instanta.

- monopolul natural - definit prin Ordonanta 15/ 1993 privind restructurarea regiilor autonome

(art.2 (1) - activitate de productie sau de prestari servicii care, datorita necesitatii unor

tehnologii specifice sau a unor investitii de capital cu costuri ridicate, nu se poate realiza in

conditii de eficienta normala in unitati concurentiale sau care ar deveni concurentiale pe

termen scurt sau mediu). In primul rand, aceasta definitie este incompleta deoarece nu

include monopolul natural dat de exploatarea unei inventii (cel ce are un brevet de inventie

sau un drept asemanator de proprietate industriala protejat prin lege, se bucura in mod

exclusiv pe o perioada de timp de rezultatele economice ale exploatarii inventiei, devansandu-

si concurentii in cazul in care acestia nu inventeaza ceva mai performant). In al doilea rand,ea este prost plasata: monopolul natural poate exista la nivelul oricarui agent economic privat,

nu numai la cel al regiilor autonome (organe supuse unui regim mixt, de drept adm. si privat).

In realitate, la data adoptarii OG 15/1993 majoritatea regiilor autonome aveau un monopol de

exploatare, care in unele cazuri se suprapunea cu un monopol natural. Spre deosebire de

celelalte doua forme de monopol, monopolul natural nu este protejat prin lege sau act

administrativ (dar poate fi protejat legal printr-un act de drept public care nu are caracter

constitutiv, ci constatator de drepturi, de ex. un brevet de inventie). Exploatarea lui abuziva

cade sub incidenta legislatiei anti-monopol ( L 21/ 96).

Aceste distinctii intre cele trei tipuri de monopol sunt de inspiratie franceza.

I.3 [rezervat]



I.4 Analiza economica a faptului monopolist

Intotdeauna, incalcarea regulilor de desfasurarea a jocului concurentei comerciale are

o justificare economica. Pentru a aprecia daca exista intr-adevar o incalcare, trebuie evaluat

rationamentul economic al autorului, pentru a vedea daca justifica o asemenea incalcare. Cu

alte cuvinte, daca beneficiile economice generale (adica, nu numai in favoarea autorului, ci in

favoarea pietei in general) ale actului respectiv exced efectele negative ale acestuia, actul nu

ar trebui sanctionat, chiar daca aparent reprezinta o incalcare a regulilor legale ale

concurentei.

„Anatomia‟ mecanismului analitic folosit in aprecierea conformitatii unui faptconcurential cu normele dreptului anti-monopolist presupune parcurgerea urmatoarelor etape

de rationament:

- stabilirea tuturor elementelor de fapt, pentru a avea o imagine completa si corecta a faptului

monopolist si mecanismului sau de producere;

- intelegerea mecanismelor si rationamentelor economice care l-au condus pe autor la

savarsirea faptului monopolist;

- determinarea pietei (lor) relevante romanesti (dr. anti-monopol roman nu este interesat inca

de efectele anti-concurentiale pe alte piete nationale ale unui fapt savarsit sau conceput in

Romania) pe care s-a produs faptul monopolist (sunt necesare cat mai multe informatii

statistice si studii de piata care sa provina de la terti independenti, cu reputatie. De asemenea,

trebuie inteles in ce masura produsele aceluiasi agent economic sunt comercializate pe aceeasi

piata relevanta sau pe piete diferite. Este necesara o interactiune stransa intre jurist, analist

economic, agenti de vanzari si tehnicieni, ingineri, etc. care fabrica un anumit produs sau

presteaza un anumit serviciu pentru a intelege particularitatile produsului/ serviciului in cauza

si masura in care este intersanjabil cu alte produse/ servicii). In general, Consiliul

Concurentei favorizeaza stabilirea pietelor relevante pe baza valorica, si nu ca volum (unitati,

numar total de produse vandute, etc.). Exista insa situatii in care doreste sa cunoasca piata

atat valoric, cat si ca volum;

- stabilirea barierelor la intrare pe piata relevanta (costul unei investitii noi si perioada ei de

amortizare; existenta unor cerinte administrative – licente, autorizatii adm., etc.- pentru



importul sau comercializarea produsului/ serviciului in cauza pe piata romaneasca; cat de mult

este deschisa piata romaneasca la produsele / serviciile venite din afara tarii; determinarea

importantei marcilor pe piata relevanta; importanta efortului de marketing si valoarea lui

pentru a castiga cota de piata; rolul contractelor de distributie exclusiva, licentelor,

contractelor de cumparare exclusiva pe piata relevanta; rolul R&D pentru dobandirea si

extinderea cotei de piata a produselor/ serviciilor in cauza),

- evaluarea structurii pietei relevante, pentru a determina daca piata este concurentiala sau nu

(numarul de concurenti si puterea lor pe piata - la acest punct al analizei, un rol important il

are determinarea gradului de concentrare a pietei. Pentru a cunoaste gradul de concentrare al

pietei, se foloseste deseori indicele Herfindahl-Hirschman (HHI) care se calculeaza prin

insumarea cotei de piata a fiecarui agent economic ridicata la patrat. Daca indicele HHI are o

valoare mai mica de 1,000, concentrarea este prezumata redusa, intre 1,000 si 1,800 este

prezumata medie si peste 1,800 este considerate ridicata. Cu cat piata este mai concentrata,

cu atat faptele care au impact asupra concurentei sunt apreciate mai restrictiv; evolutia

preturilor pe acea piata in ultimii 3 ani si tendinta de evolutie pe urmatorii 3 ani, evolutia

cererii si a ofertei pe ultimii trei ani, etc. In aceasta etapa a analizei, un rol foarte important cu

impact fundamental in solutia/ decizia finala este il joaca intelegerea rolului pe care il joaca

diferiti factori economici, sociali si uneori politici si in mecanismul de formare a pretului

produsului/ serviciului). In analiza moderna a faptului monopolist, analiza evolutiei in

timp si a structurii preturilor pe piata relevanta joaca un rol fundamental ;

- stabilirea pozitiei autorului pe acele piete relevante afectate de faptul sau (cota sa de piata si

in unele cazuri, cotele de piata ale concurentilor celor mai importanti. In acest context are loc

si stabilirea cifrei de afaceri a agentului economic autor in anul anterior savarsirii faptului

monopolist – atat cifra de afaceri generala (totala), cat si cea alocabila pietei relevante a

faptului monopolist (amenda adm. se aplica la cifra de afaceri totala alocabila Romaniei ???,

cifra de afaceri aferenta pietei analizate permite sa se inteleaga cat de importanta este

activitatea analizata pentru agentul economic respectiv);

- identificarea ag.ec. care sunt concurenti directi ai autorului faptei si a celor care nu

concureaza direct cu el (in cazul in care nu exista concurenta intre agentii economici

participanti la o intelegere monopolista, legislatia anti-monopol este mai permisiva);

- identificarea normelor legale care au fost incalcate prin faptul monopolist si a jurisprudentei

adm.si judiciare in legatura cu ele. Cunoasterea si intelegerea modului in care sunt

interpretate de catre doctrina, Consiliul Concurentei si instante (daca exista);



- analiza elementelor componente ale faptului monopolist si a faptului in intregul sau, pentru a

vedea in ce masura a incalcat litera si/sau spiritul legii (in aceasta etapa, sunt aplicabile toate

elementele de rationament aratate mai sus);

- in majoritatea cazurilor, este recomandabila si efectuarea unui studiu de drept comparat alaplicarii (mai ales in Uniunea Europeana) a prevederilor similare cu cele romanesti aflate in

discutie (din perspectiva avocatului autorului, este bine daca se poate identifica o tendinta de

analiza/ sanctionare sau o practica la nivelul UE care este favorabila autorului).

II. FORME DE PRACTICI MONOPOLI STE

- legea noastra sanctioneaza urmatoarele forme de practici monopoliste: intelegerile

monopoliste si abuzul de pozitie dominanta. In ceea ce priveste concentrarile economiceexcesive, legea are mai putin un caracter sanctionator, cat mai ales unul preventiv.

II.1. Intelegerile monopoliste

A) Conceptul general de ‘intelegeri monopoliste’

- descrise prin art.5 alin.1 din L 21/ 1996. De retinut: practicile enumerate afecteaza

concurenta normala pe piata atunci cand cel care le savarseste are deja o anumita putere

economica (regula de minimis vz. art. 8 alin.1). In mod exceptional, legea considera ca unele

practici sunt atat de nocive, incat ele trebuie sanctionate indiferent de puterea economica a

autorilor lor (vz. art. 8 alin.2)

- intelegerile monopoliste pot fi definite ca fiind acele manifestari de vointa colectiva ale unor

ag. ec. suficient de independenti unii in raport cu altii spre a putea decide autonom

comportamentul lor pe piata, manifestari de vointa care au drept obiect sau drept efect

impiedicarea, restrangerea sau denaturarea concurentei pe piata relevanta.

- legea clasifica intelegerile monopoliste in: acorduri propriu-zise, decizii ale asociatilor de

agenti economici si practici concertate.

- o alta clasificare importanta este data de "palierul" economic unde se formeaza intelegerea

monopolista: intelegeri orizontale (acelasi nivel al circuitului economic, de ex. intre



producatorii de otel; sunt in general prezumate ca fiind contrare concurentei normale,

deoarece agentii ec.participanti sunt concurenti directi pe aceeasi piata relevanta) si verticale

(nivele diferite ale circuitului economic, de ex., intre o rafinarie si distribuitorii de benzina;

tendinta recenta este de a le considera, in principiu, benefice pentru concurenta si pentru

consumatori). Si in cazul multor intelegeri verticale, ag.ec. participanti pot fi considerati ca

aflandu-se in competitie directa deoarece produsele/ serviciile pe care le vand ajung pe

aceeasi piata relevanta, insa in ultimele decenii formele moderne de distributie a produselor

au condus la specializarea agentilor economici la diferitele nivele ale lantului economic ce

leaga producatorul de consumator in asa masura incat astazi asemenea nivele sunt privite ca

piete relevante distincte.

Elementele constitutive ale unei intelegeri monopoliste:

(1) existenta unei manifestari de vointa colectiva

- aceasta manifestare se analizeaza la nivelul fiecarui agent ec. (adica, fiecare agent ec.

participa la formarea vointei colective)

- nu este necesar ca fiecare agent ec. sa participe la elaborarea intelegerii monopoliste, este

suficient daca o pune in aplicare.

(2) autonomia decizionala a participantilor

- fiecare participant la intelegerea monopolista trebuie sa se bucure de libertate de decizie in

ce priveste comportamentul sau economic.

- viciile de consimtamant (in general, este greu de conceput existenta lor in practica in cazul

unei intelegeri monopoliste). In orice caz, daca decizia unei persoane de a participa la o

intelegere monopolista a fost afectata de un viciu de consimtamant (in intelesul dat de C.civ.),

atunci persoana respectiva nu va fi sanctionata.

- in plus, in materia dreptului anti-monopol se considera ca o persoana nu se bucura de

autonomie decizionala atunci cand nu are libertatea de decizie economica („cauze de

impunitate‟):



(i) exista o dispozitie legala care restrange autonomia decizionala, astfel incat ag.ec. sunt

obligati sa participe la intelegerea monopolista. Dar nu orice dispozitie legala este avuta in

vedere, ci numai una (a) imperativa - care este obligatorie pentru ag.ec. vizati (dar nu o

dispozitie obligatorie emisa printr-un act administrativ, ci numai una inclusa intr-un act al

Parlamentului sau avand aceeasi forta juridica ), (b) care exclude libertatea marginala de

decizie a ag.ec. respectivi (recte, obligatia de a incheia intelegerea monopolista acopera toata

piata pe care opereaza acei agenti, nu numai o parte a ei. Daca exista un segment al pietei

relevante unde ag. ec. pot concura in mod neingradit, dar acestia extind efectele intelegerii

monopoliste si asupra acelui segment, atunci pentru acel segment devin pe deplin aplicabile

sanctiunile legale. De ex., daca legea romana impune tuturor rafinarilor sa se asocieze pentru

a cumpara petrol si pentru a-l prelucra, inseamna ca sectorul distributiei de produse petroliere

ramane deschis concurentei, ceea ce exclude existenta unei intelegeri monopoliste la acest

nivel) si (c) care creeaza o legatura de cauzalitate directa intre acea dispozitie legala siintelegerea monopolista (cu alte cuvinte, sa existe un text de lege care sa impuna, expres sau

implicit dar in mod indubitabil, realizarea intelegerii monopoliste- ex. cu licitatiile pt.

achizitionarea de cantitati foarte mari din anumite produse, cand legea permite ca vanzatorul -

de regula, un organ administrativ- sa ofere numai loturi foarte mari, ceea ce practic impun

asocierile intre agenti economici mai mici. Un alt exemplu: art. 28 alin.2 lit.c) din Legea

notarilor publici, care prevede ca Consiliul Uniunii Notarilor Publici stabliste onorariile

minimale, cu aprobarea Ministrului Justitiei; art.28 alin.2 lit.b) prevede ca acelasi Consiliu

propune Ministrului Justitiei numarul noecesar de notari publici). Obligatia de a incheia

intelegerea monopolista prevazuta de lege trebuie sa fie suficient de caracterizata, sa indice

clar cui se aplica si limitele sale de aplicare, sau

(ii) exista o situatie de dependenta economica a unor participanti la intelegerea monopolista

fata de alti participanti sau fata de ag.ec. care nu participa la intelegerea monopolista. Ag.ec.

aflat in situatie de dependenta nu va fi sanctionat pentru participarea la intelegerea

monopolista, in schimb va fi sanctionat ag.ec. care a exercitat puterea de control. Problema

dependentei ec. apare mai ales in cadrul grupurilor de agenti economici, precum si in cazul

raporturilor de intermediere comerciala. In cadrul grupului, este evident ca sucursalele si

reprezentantele, in principiu, nu se pot bucura de libertate economica. In cazul filialelor,

exista o prezumtie relativa de dependenta ec.; daca se demonstreaza ca filiala a avut

posibilitatea, la data incheierii intelegerii monopoliste, de a-si determina in mod autonom

comportamentul pe piata, atunci filiala nu poate pretinde impunitate.



In ce priveste relatiile de intermediere, trebuie sa facem distinctie dupa cum

intermediarii sunt auxiliari comerciali dependenti (in esenta, ei nu isi asuma nici un risc atunci

cand deruleaza afacerea comitentului lor) sau intermediari independenti (cand ei suporta o

parte semnificativa sau toate riscurile operatiunii pe care o incheie in numele comitentului. De

ex., suporta o parte din cheltuielile operatiunii, au autonomie in luarea deciziilor privind

derularea acelei operatiuni, investesc in crearea unei cereri pentru produsele/ serviciile pe care

le intermediaza, etc.). Primii nu au independenta ec., ultimii da.

Art. 5 alin.2 din L 21/ 1996 nu reglementeaza cauze de impunitate, stabileste doar

exceptii de la aplicarea interdictiilor referitoare la intelegerile monopoliste, numai ca in aceste

cazuri ag.ec. participanti la intelegerile exceptate sunt considerati ca au avut autonomie

decizionala pentru a participa la acea intelegere.

(3) afectarea semnificativa a concurentei

- nu orice intelegere monopolista este sanctionabila, ci numai una care afecteaza concurenta in

mod semnificativ. „A afecta‟ inseamna (i) a denatura (concurenta exista, dar competitorii nu

mai au posibilitatea de a-si stabili politica de afaceri pe principiile rationalitatii economice, de

ex. toti sunt obligati sa includa in contractele lor aceleasi restrictii cu privire la garantia

produsului), (ii) a restrange (concurenta subzista numai cu privire la anumite aspecte ale

comportamentului pe piata, de ex. piata a fost impartita teritorial dar in cadrul fiecarui

teritoriu ag.ec. participant poate sa-si stabileasca in mod liber preturile) sau (iii) a impiedica

concurenta. Desi cerinta existentei unei alterari semnificative a concurentei nu este prevazuta

expres in actuala lege rom., ea se deduce din reglementarea dispenselor individuale, a

exceptarilor in bloc si mai ales din art.8 (cifra de afaceri plus cota de piata minime). Exceptie:

art. 8 alin.2 prevede practici ilicite prin ele insele, chiar daca nu au afectat semnificativ

concurenta. Nu inseamna insa ca daca sunt depasite pragurile din art.8 alin.1 (adica, se

prezuma afectarea semnificativ a concurentei), intelegerea este automat sanctionata deoarece

atunci intervin dispensele individuale care vor lua in calcul factorii enumerati la art. 5 alin.2.

In sfera notiunii de concurenta afectata de o intelegere monopolista intra atat concurenta reala,

cat si concurenta potentiala. Un ag.ec. este un concurent real daca actioneaza pe aceeasi piata

relevanta sau care nu actioneaza la momentul analizei pe aceeasi piata relevanta, dar are

capacitatea sa isi modifice rapid productia pentru a intra rapid pe piata relevanta, fara costuri

sau riscuri suplimentare semnificative, ca raspuns la o crestere mica si permanenta a preturilor

pe aceasta piata (a se vedea art.1.2 pct.7 din Instructiunile din 17.05.2004 privind aplicarea



art.5 din L 21/ 1996 acordurilor de cooperare pe orizontala). Un ag.ec. este considerat

concurent potential daca la momentul analizei nu actioneaza pe piata relevanta dar care are

capacitatea de a face investitiile suplimentare necesare pentru a patrunde pe piata ca raspuns

la o crestere mica si permanenta a preturilor.

- am aratat mereu ca intelegerea monopolista sanctionabila este cea care are drept obiect sau

efect restrangerea, denaturarea sau impiedicarea semnificativa a concurentei normale (este

suficient ca obiectul ori efectul sa fie anti-concurential. Nu are importanta ca partile nu au

urmarit ca intelegerea lor sa afecteze concurenta, daca efectul acestei intelegeri este totusi in

acest sens. In practica, se pare ca este mai usor de demonstrat efectul decat obiectul

monopolist). Mai mult, se considera ca nu este nevoie ca efectul anti-concurential sa fie

actual, este suficient ca el sa fie potential - chiar art. 5(1) vorbeste de practici ce "pot avea caefect".

B) Forme de intelegeri monopoliste

(1) Acorduri propriu-zise

- reprezinta conventii bi- sau multilaterale care pot imbraca o mare varietate de forme

(contracte de licenta, vanzare-cumparare, locatiune, distributie exclusiva, contracte de

asociere, de specializare, de franciza, etc.) fara a fi necesar ca respectiva conventie sa creeze

legaturi de asociere intre participanti. Important este ca, in principiu, prin respectivele

acorduri se nasc drepturi si obligatii juridice intre parti. In jurisprudenta comunitara se admite

ca si "gentleman's agreements" pot fi considerate acorduri in sensul dreptului concurentei,

chiar daca ele nu duc la nasterea de drepturi si obligatii cu forta legala intre parti, ci numai la

exprimarea intentiei partilor, cu conditia ca partile sa execute ulterior de buna-voie cele

convenite in gentlemen‟ agreements. La fel, conventiile de asociere (de ex., cele de pool ) care

nu dau nastere la o noua persoana juridica - in baza lor, participantii la asociere folosesc in

comun anumite facilitati sau pun in comun anumite resurse, cu scopul de a-si eficientizaactivitatea (ex. din industria aviatica – “code-sharing”)

- in randul acordurilor propriu-zise se pot include si cele privind constituirea unei filiale

comune, dar numai daca in urma acordului respectiv ag.ec. participanti nu isi pierd

independenta economica (in cazul in care isi pierd independenta, este vorba de o concentrare

economica).



b) deciziile luate de asociatiile de agenti economici

- deciziile asociatiilor de agenti economici sunt manifestari de vointa colectiva ale membrilor

unei grupari de ag.ec. (aceasta grupare nu constituie o concentrare ec. In cadrul asociatiei de

ag.ec., fiecare participant isi pastreaza independenta, nu se poate vorbi de un control comun -

a se vedea si art.11 alin.3 din L 21/1996). Nu este necesar ca asociatia de ag.ec. sa aiba

personalitate juridical pentru ca decizia sa cada sub incidenta L 21/ 1996.

- deciziile susceptibile de reprimare sunt cele adoptate in cursul activitatii curente de catre

organul competent al asociatiei, decizii ce pot imbraca forma de circulare, directive,

regulamente, etc. si care sunt aplicate efectiv de ag.ec. asociati. In acelasi sens, recomandarile

facute de organul asociatiei sunt considerate decizii reprehensibile daca ele sunt urmate

efectiv de participantii la asociatie.

O problema actuala a practicii romanesti o ridica asociatiile profesionale in anumite industrii,

care in foarte multe cazuri au creat prin intermediul asociatiei un mecanism de schimb de

informatii sensibile din punct de vedere concurential (niveluri de pret, structura costurilor,

volumul investitiilor fiecarui membru, etc.) si au pastrat in statutele/ actele constitutive ale

organizatiilor profesionale formulari din HG 503/ 1991 (in prezenta abrigata prin L 356/

2001) care vin in contradictie cu normele dreptului anti-monopol (v. art.7 din HG 503/ 1991)/

c) practici concertate

- presupun o comportare similara si coordonata a unor agenti economici, realizata in mod voit,

dar fara a se baza pe un acord intre ag.ec., substituind cu buna stiinta riscurilor concurentei

cele ale cooperarii intre acei agenti ec., cooperare ce nu se justifica tinand cont de conditiile

normale ale pietei in cauza.

- pt. a avea o practica concertata trebuie intrunite in acelasi timp un element subiectiv si unul

obiectiv. Elementul obiectiv consta in existenta, la un moment dat, a unui comportament

paralel si similar al ag.ec. in cauza. Numai acest lucru nu ar constitui o practica monopolista,

deoarece pe o piata libera fiecare ag.ec. are dreptul de a tine cont de activitatea concurentilor

sai si de a-si modela comportamentul in consecinta. Si atunci intervine elementul subiectiv, si

anume fiecare ag.ec. se comporta in modul respectiv deoarece urmareste atingerea unui

obiectiv comun cu al celorlalti: impiedicarea, restrangerea sau denaturarea concurentei. In



realitate, este extrem de greu de a demonstra aceasta intentie, mai ales cand ag.ec. in cauza

functioneaza pe o piata oligopolistica (nr.redus de ag.ec. mari). De aceea, organul de

supraveghere trebuie sa porneasca de la elementul obiectiv si pe baza lui sa cladeasca -prin

mecanismul prezumtiilor, al analizei comunicarii informatiilor facuta intre parti (de ex.,

principalii concurenti isi comunica costurile la un anume produs in cadrul unei intruniri

informale, etc.) elementul subiectiv. In acest context, mi se pare ca organul de supraveghere

roman se afla intr-o pozitie foarte buna, deoarece el este cel ce -in urma investigatiilor facute

si audierii partilor- aplica sanctiunea in special bazandu-se pe elementul obiectiv, urmand ca

ag.ec. sanctionat sa atace hotararea organului in fata instantei de contencios administrativ si sa

o convinga de inexistenta elementului subiectiv.

- invocarea practicilor concertate de catre organul de supraveghere poate fi utila atunci cand

exista un acord intre ag.ec., dar nu poate fi dovedit.

Mai sus au fost analizate principalele categorii de intelegeri monopoliste. Art. 5 din L 21/

1996 enumera si cateva forme de intelegeri monopoliste (cele mai frecvente si mai grave).

Totusi, ele nu epuizeaza sfera intelegerilor monopoliste si oricum, atunci cand sunt analizate

individual, anchetatorul/ judecatorul ia in considerare, direct sau indirect, si conceptele

fundamentale.

Lista de factori a caror existenta prezuma tendinta spre incheierea de intelegeri monopoliste

intre agentii economici:

- putini vanzatori si multi cumparatori

- barierele la intrare necesita o perioada lunga pentru a fi depasite

- bunuri/ servicii sunt vandute pe baza unor structuri contractuale standard sau a unor uzante

comerciale acceptate de cvasi-totalitatea agentilor economici sau produsele/ serviciile sunt

standardizate

- costurile producatorilor/ prestatorilor sunt similare

- cererea este inelastica

- cererea este statica sau in scadere

- majoritatea concurentei are loc la nivelul preturilor



- gradul de integrare verticala este similar

Procedura aplicarii de catre CC a articolului 5 din Legea nr.21/ 1996

- pentru a nu cadea sub incidenta articolul 5, o intelegere monopolista trebuie sa indeplineasca

in mod cumulativ urmatoarele criterii:

a) in anul financiar precedent celui in care s-a incheiat pentru prima data intelegerea

monopolista, cifra de afaceri totala a agentilor economici participanti nu trebuie sa depaseasca

un anumit plafon stabilit anual de CC (actualmente 100 miliarde lei) si

b) cota de piata totala a agentilor ec. participanti pentru anul financiar anterior celui in care s-a

incheiat prima data intelegerea monopolista nu depaseste pe nici una din pietele relevante

afectate cota de 5% (pentru ag.ec. concurenti). In cazul ag.ec. neconcurenti, cota de piata a

fiecarui ag.ec. participant nu trebuie sa depaseasca 10% si

c) intelegerea monoplista nu are drept obiect sau efect preturi, tarife, partajarea pietei sau

licitatii – v. art.8 alin.2 din L 21/1996 (intelegerilor monopoliste care au asemenea obiect sau

efect sunt considerate atat de daunatoare incat pozitia CC este ca ele sunt interzise per se si

atrag automat sanctiunile legii, chiar daca o analiza a lor ar demonstra ca ele sunt putin

daunatoare. Mi se pare criticabila aceasta pozitie a CC, exprimata si prin art.1 alin.3 din

Regulamentul din 13.05.2004 privind aplicarea prevederilor art.5 si 6 din L 21/1996, art 1.3.1 pct.12 din Instructiunile din 17.05.2004 privind aplicarea art.5 din L 21/ 1996 acordurilor de

cooperare pe orizontala)

In cazul in care o intelegere monopolista nu se incadreaza in primele doua criterii (a si b) de

mai sus si nici intr-o exceptare pe categorii, ea trebuie analizata de catre CC (mai putin cele

interzise prin art. 8 alin.2 L 21. 1996) fie prin aplicarea prevederilor unuia din regulamentele

de exceptare pe categorii, fie printr-o investigatie individualizata in baza dispozitiilor generale

ale legislatiei anti-monopol. CC analizeaza o asemenea intelegere fie in urma unei notificari

(notificarea nu este obligatorie) de catre unul din participanti, fie din proprie initiativa (pentru

ca a fost sesizat de catre un concurent etc. sau s-a sesizat din oficiu).

In cazul in care un agent economic la intelegere o notifica inainte ca ea sa produca efecte

juridice, el poate inainta o cerere de neinterventie (certificarea prealabila a neinterventiei) si



CC trebuie sa se pronunte daca situatia descrisa este compatibila sau nu art. 5 alin.(1) din L

21/ 1996 (in functie de complexitatea situatiei, CC poate sau nu sa declanseze o investigatie

pentru a solutiona cererea de neinterventie). Daca CC considera ca situatia care va fi

acoperita de viitoarea intelegere monopolista nu necesita interventia sa, va emite o decizie in

acest sens care obliga CC in masura in care informatiile furnizate de participant au fost

corecte si complete si/sau situatia care i-a fost descrisa nu s-a modificat ulterior in mod

substantial. Daca insa CC considera ca nu poate fi emisa o decizie de neinterventie, va

declansa in mod obligatoriu o investigatie care se poate finaliza cu acordarea unei dispense

individuale.

In cazul in care un agent economic la intelegere o notifica inainte ca ea sa produca efecte

juridice, el poate cere si o dispensa individuala in cazul in care considera ca desi intelegereaafecteaza concurenta, totusi sunt indeplinite conditiile art. 5 alin (2) din L 21/ 1996 (adica,

efectele ei pozitive sunt mai importante decat efectele ei negative). In general, dispensa este

ceruta atunci cand situatia care sta la baza intelegerii nu se incadreaza intr-o exceptare pecategorii. Dar, conform Regulamentului din 13.05.2004 pentru aplicarea prevederilor art. 5

si 6 din L 21/ 1996, dispensa poate fi ceruta si daca participantii la o intelegere considera ca

ea se incadreaza intr-o exceptare pe categorii.

In cazul in care intelegerea este notificata ulterior producerii de efecte juridice sau nefiind

notificata si acceptata de CC, este descoperita ulterior de acesta, ag.ec. pot fi amendati cu

pana la 10% din cifra lor totala de afaceri pe anul anterior, dar in functie de gradul lor de

cooperare cu CC, amenda poate fi redusa conform algoritmului dezvoltat prin Instructiunile

din din 17.05.2004 privind individualizarii sanctiunilor sau pot chiar sa fie iertati de CC de

plata amenzii, conform Instructiunilor din 13.05.2004 privind conditiile si criteriile deaplicare a unei politici de clementa.

In cazul intelegerilor care se incadreaza intr-o exceptare pe categorii, ag.ec. participanti au

dreptul sa nu notifice intelegerea CC, daca ei apreciaza ca intelegerea lor se incadreaza in

totalitate in prevederile regulamentului CC care guverneaza acea exceptare pe categorii (insa

optiunea lor de a nu notifica se face pe riscul lor, daca ulterior CC descopera acea intelegere

si considera ca ea nu se incadreaza in exceptarea pe categorii. Intr-un asemenea caz, ag.ec.

participanti au sarcina probei indeplinirii conditiilor din acel regulament.

Intelegerile monopoliste orizontale



Sunt considerate cele mai nocive forme de intelegeri monopoliste, dupa clasificarea in functie

de palierul pietei pe care opereaza. Poate din aceasta cauza, CC nu a emis un regulament care

sa excepteze in general aceste intelegeri de la aplicarea L 21/1996. Totusi, pentru anumite

categorii de intelegeri orizontale au fost emise regulamente specifice de exceptare

(intelegerile privind consultari pentru tarifele de transport aerian de pasageri si alocarea de

sloturi in aeroporturi; intelegerile de cercetare-dezvoltare – asemenea intelegeri pot fi atat

verticale, cat si orizontale; intelegerile de productie/ specializare - asemenea intelegeri pot fi

atat verticale, cat si orizontale; intelegerile in domeniul asigurarilor ; intelegeri privind

transfer de tehnologie si know-how). De asemenea, CC a adoptat si Instructiunile din

17.05.2004 privind aplicarea art.5 din L 21/ 1996 acordurilor de cooperare pe orizontala.

Conform acestor Instructiuni, cooperarea „orizontala‟ are loc atunci cand intelegerea seincheie intre ag.ec. care opereaza la acelasi nivel de piata. De cele mai multe ori, aceasta

cooperare are in vedere ag.ec. concurenti (din acest motiv, Instructiunile au in vedere exclusiv

intelegerile dintre agenti economici concurenti a caror cota de piata totala depaseste 5% si

care nu se incadreaza in situatiile prevazute de art. 8 alin.s L 21/ 1996). Desi poate avea

efecte negative, exista si situatii in care beneficiile pe care le poate aduce sunt substantiale,

mai ales in conditiile actuale de intensificare a presiunii concurentiale datorita progreselor

tehnologice rapide si globalizarii pietelor. Mai ales in cazul ag.ec. mici si mijlocii, cooperarea

este uneori principala solutie pentru a supravietui pe piata. Rolul Instructiunilor este de a

oferi un set de reguli de analiza a unui intelegeri de cooperare orizontala, din perspectiva

compatibilitatii ei cu art. 5 din L 21/ 1996. Spre deosebire de regulamentele privind exceptari

pe categorii, incadrarea in unei situatii in limitele sugerate de Instructiuni nu scuteste ag.ec.

participanti la intelegere de obligatia de a cere o dispensa individuala de la CC, daca

intelegerea respectiva nu indeplineste conditiile prevazute de art. 8 L 21/ 1996 .

O intelegere monopolista pe orizontala poate cuprinde si elemente ale unei intelegeri

verticale, caz in care se vor aplica in mod suplimentar Instructiunile din 17.05.2004 privindaplicarea art.5 din L 21/ 1996 in cazul intelegerilor verticale si eventual Regulamentul din

29.04.2004 privind intelegerile verticale. Daca insa cooperarea stabilita prin intelegerea

dintre ag.ec. conduce la dobandirea controlului ec. de catre unii participanti la intelegere

asupra altora, intregul aranjament intre parti va fi considerat o forma de conc.ec. si va fi

analizat conform Regulamentului privind conc.ec.



Pentru a stabili in mod corect care grup de prevederi (capitol) din Instructiunile privind

acordurile de cooperare pe orizontala se aplica unei intelegeri pe orizontala, este esential sa fie

determinate toate obiectivele (scopurile) urmarite de intelegere. Obiectivele intelegerii suntdeterminate in principal in functie de 2 factori: punctul de plecare al cooperarii si gradul de

integrare al diferitelor functii ale ag.ec. care se combina in urma intelegerii. In cazul

intelegerilor mai complexe (de ex., aliantele strategice care combina diverse domenii si

instrumente de cooperare), Instructiunile prevad expres ca nu se aplica acestor acorduri, dar

fiecare capitol de cooperare din intelegerea complexa poate fi analizat pe baza capitolului

corespunzator al Instructiunilor (v. art.1.2. pct. 9)

Structura Instructiunilor este urmatoare:

a) reguli generale, aplicabile tuturor tipurilor de intelegeri pe orizontala.

Sunt doua reguli de baza care trebuie avute in vedere in mod cumulativ: (a) cu cat puterea de

piata a participantilor este mai mare, cu atat intelegerea este prezumata mai nociva si (b) cu

cat gradul de integrare in urma intelegerii intre ag.ec. concurenti este mai mare, cu atat creste

gradul de nocivitate.

Alte reguli de analiza:

- se analizeaza obiectul intelegerii sau efectul pe piata relevanta al intelegerii monopoliste din

perespectiva afectarii semnificative a concurentei (in foarte multe cazuri, intelegerea nu are

drept obiect afectarea semnificativa concurentei). Efectul negativ pe piata relevanta al

intelegerii depinde de natura acordului si de puterea combinata de piata a participantilor,

precum si de alti factori structurali ai pietei relevante

- in ce priveste natura acordului, ea se determina in functie de domeniul si obiectivul

cooperarii, relatia concurentiala intre parti si gradul de integrare al activitatilor lor prin

implementarea intelegerii. Art. 1.3.1.1 din Instructiuni stabileste prezumtii relative cu privire

la gradul de nocivitate al anumitor categorii de intelegeri de cooperare pe orizontala.

- in ce priveste structura pietei si puterea de piata, se analizeaza cota de piata a participantilor

si gradul de concentrare a pietei (indicele HHI), stabilitatea in timp a cotelor de piata,

barierele la intrarea pe piata, puterea de piata a cumparatorilor/ furnizorilor comparativ cu cea

a participantilor la intelegere, natura produselor/ a pietei (indicele HHI), stabilitatea in timp a



cotelor de piata, barierele la intrarea pe piata, puterea de piata a cumparatorilor/ furnizorilor

comparativ cu cea a participantilor la intelegere, natura produselor/ serviciilor (omogene,

mature, etc.) .

- beneficiile economice create sau care pot fi generate de intelegere (imbunatatirea productieisau a distributiei, promovarea progresului tehnic, etc.). Reducerile de costuri ca urmare a

reducerii productiei, partajarii pietei sau exercitarii puterii de piata nu sunt insa considerate

beneficii economice.

- beneficiile pentru consumatori (depind in mare masura de intensitatea concurentei pe piata

relevanta).

- indispensabilitatea intelegerii monopoliste orizontale (adica, restrangerea concurentei este

necesara pentru atingerea beneficiilor economice si nu exista mijloace mai putin restrictive de

concurenta prin care s-ar putea atinge aceleasi rezultate).

- mentinerea concurentei (cu alte cuvinte, intelegerea nu trebuie sa conduca la crearea sau

consolidarea unei pozitii dominante pe piata).

b) reguli specifice aplicabile anumitor tipuri de intelegeri orizontale

- acordurile de cercetare-dezvoltare.

- acordurile de productie (inclusiv acordurile de specializare).

- acordurile de cumparare (cumpararea in comun a produselor) – in acest caz, pietele analizate

sunt piata de unde sunt cumparate produsele – piata achizitiei- si piata unde sunt vandute

produsele realizate de participantii la intelegere. Sunt acorduri discutabile din punct de

vedere al dreptului concurentei, deoarece aproape intotdeauna efectul pozitiv al reducerii

costurilor produselor cumparate este insotit de efectul negativ al restrictionarii concurentei

intre cumparatorii acelor produse.

- acordurile de comercializare (vanzarea, distributia sau promovarea in comun) – riscul

concurential generat de aceste intelegeri consta in coordonarea politicii de preturi si a

strategiei comerciale (cu impact direct asupra stabilirii preturilor), impartirea pietelor si

trucarea licitatiilor. Din aceasta cauza, are putina relevanta pentru CC daca intelegerea este

exclusiva sau neexclusiva.



- acordurile cu privire la standarde.

- acordurile de mediu (participantii se angajeaza sa reduca poluarea asa cum este definite ea in

legislatia mediului ??? sau sa indeplineasca obiective de mediu).

Intelegeri monopoliste verticale

Aceste intelegeri sunt considerate de catre CC mai putin restrictive de concurenta. Acest

lucru se deduce prin adoptarea Regulamentului privind aplicarea art.5 alin.(2) din L 21/ 1996

in cazul intelegerilor verticale (ultima versiune este cea publicata la 29.04.2004), care

excepteaza „pe categorii‟ de la intredictia prevazuta de art. 5 alin.1 L 21/ 1996 toate

intelegerile verticale care se incadreaza in conditiile prevazute de acest regulament. De

asemenea, exista si Instructiunile CC din 17.05.204 privind aplicarea art.5 din L 21/1996 in

cazul intelegerilor verticale, care aduc precizari suplimentare si completeaza Regulamentul de

mai sus si in acelasi timp stabilesc un set de reguli de analiza a unui intelegeri de verticale, din

perspectiva compatibilitatii ei cu art. 5 din L 21/ 1996, in cazul in care intelegerea respectiva

nu cade sub incidenta Regulamentului si trebuie ceruta o dispensa individuala de la CC. Ca o

lege speciala in raport cu Regulamentul de mai sus, este Regulamentul din 31.03.2004 pentru

aplicarea art.5 alin.2 din L 21/ 1996 in cazul intelegerilor verticale din sectorul

autovehiculelor.

O intelegere verticala este acea intelegere (acord sau practica concertata) intre participanti

aflati la niveluri diferite ale lantului productie-distributie, referitoare la conditiile in care

partile pot cumpara, vinde sau revinde anumite produse sau servicii. Din aceasta perspectiva,

Regulamentul are in vedere numai intelegerile intre ag.ec. neconcurenti care se afla pe paliere

diferite ale lantului productie-distributie, cu exceptia prevazuta in Cap. III art. 4 alin.4 din

Regulament. Conform actualei reglementari, orice intelegere verticala intre ag.ec. a caror cota de piata (a furnizorului sau cumparatorului, dupa caz) nu depaseste 30% din piata

relevanta si care indeplineste conditiile din Regulament, se incadreaza automat in exceptarea

pe categorii, fara a fi necesara notificarea ei la CC si autorizarea de catre acesta . Restul

intelegerilor (adica, 1) intelegeri unde cota de piata a unui participant depaseste 30% sau 2)

intelegeri unde cota de piata este sub 30% dar peste pragurile prevazute in art. 8 alin.1 din L



21/ 1996 si care nu indeplinesc conditiile din Regulament) pot fi acceptate de catre CC in

baza unei dispense individuale (in acest sens, ele trebuie notificate CC inainte de a produce

efecte juridice, altminteri participantii sunt pasibili de aplicarea sanctiunilor din L 21/ 1996).

In cazul acestor din urma intelegeri vor fi aplicabile in principal prevederile Instructiunilor

CC din 17.05.2004 privind aplicarea art.5 din L 21/1996 in cazul intelegerilor verticale.

Piata relevanta unde se aplica criteriul cotei de 30% este piata participantului la intelegere

care are calitatea de furnizor (piata furnizorului), mai putin in cazul intelegerilor care contin

obligatii de vanzare exclusiva cand piata relevanta este cea a participantului care are calitatea

de cumparator (piata cumparatorului). In acest din urma caz, ratiunea este urmatoarea:

vanzatorul, datorita clauzei de exclusivitate, nu mai are dreptul sa isi vanda produsele si altei

persoane. Prin urmare, concurentii cumparatorului pierd accesul la produsele acestuivanzator. Cu cat cumparatorul are o putere mai mare pe piata, cu atat mai afectati sunt

concurentii acestui cumparator de acordul de exclusivitate pentru ca pierd o resursa

alternativa de aprovizionare.

In cazul in care contractul de vanzare-cumparare cuprinde o dubla exclusivitate, se va aplica

criteriul cotei de 30% numai pe piata cumparatorului. In acceptiunea Regulamentului si

Instructiunilor privind intelegerile verticale, obligatia asumata de cumparator de a nu mai

cumpara produse similare de la alti furnizori concurenti ai vanzatorului este calificata drept

„obligatie de neconcurenta‟ (v.art.2 din Regulament – definitia obligatiei de non-concurentaeste mai larga decat simpla exclusivitate de cumparare).

a) Exceptarea pe categorii a intelegerilor verticale

- Regulamentul prevede ca art. 5 alin. (1) nu se aplica (1) intelegerilor verticale in care cota de

piata a fiecarui participant nu depaseste 10% pe nici una din pietele relevante afectate si

pragul valoric stabilit anual de CC ; (2) intelegerilor intre membrii aceluiasi grup de ag.ec.;

(3) intelegerilor de agent propriu-zise, adica acele intelegeri in baza carora agentul nu isiasuma sau isi asuma intr-o masura nesemnificativa riscul financiar sau comercial al activitatii

desfasurate in favoarea comitentului (a nu se confunda dependenta economica cu

independenta juridica a agentului ec.). Riscurile comerciale si financiare sunt fie riscuri in

legatura cu contractele negociate/ incheiate pentru comitent, fie riscuri in legatura cu



investitiile pe care trebuie sa le faca pentru a derula contractul de agent. (pentru alte detalii, a

se vedea Cap. II pct.3 din Instructiunile privind intelegerile verticale).

- Regulamentul si mai ales Instructiunile detaliaza conditiile in care unele tipuri de intelegeri

verticale cad sun incidenta exceptarilor pe categorii.

- categorii de intelegeri verticale care nu pot fi exceptate pe categorii (dar de la caz la caz pot

fi admise pe baza unei dispense individuale):

- obiectul sau efectul lor consta in restrangerea libertatii cumparatorului de a-si

determina pretul de revanzare al produselor care fac obiectul intelegrii (dar

preturile maxime recomandate sunt premise);

- obiectul sau efectul lor consta in restrictionarea teritoriului in care sau a clientelei

careia cumparatorul poate revinde produsele care fac obiectul intelegerii (dar

vanzarile active si anumite vanzari in sistemele de distributie selectiva pot fi

restrictionate).

- tipuri de obligatii care nu pot fi acceptate in cadrul intelegerilor verticale:

-orice obligatie directa sau indirecta de neconcurenta cu o durata care depaseste 5 ani

sau nedeterminata (cu exceptarile prevazute de art. 6 lit.a) din Regulament);

- orice obligatie directa sau indirecta care nu permite cumparatorului sa fabrice, vanda,revanda sau revanda produse/ servicii dupa expirarea intelegerii.

b) Acceptare unor intelegerile verticale monopoliste pe baza de dispensa individuala

- efectele negative pe care le induc intelegerile verticale constau in principal in crearea de

bariere artificiale la intrarea pe piata, reducerea concurentei intra-marca (intre distribuitorii

aceleiasi marci) si a concurentei inter-marca (daca aceasta din urma concurenta este

puternica, sunt sanse mari ca CC sa acorde dispensa individuala).

- efectele pozitive ale restrictionarilor verticale constau in promovarea concurentei

concurentei nelegate de pret si imbunatatirea calitatii serviciilor. Alte efecte pozitive constau

in rezolvarea problemei „pasagerului clandestin‟, deschiderea sau patrunderea pe piete noi,

rezolvarea problemelor legate de investitia specifica intr-un singur client si a investitiilor

specifice transferului unui know-how substantial, realizarea de economii de scara in materie

de distributie, etc.



- prezumtii privind gradul de nocivitate al intelegerilor verticale:

- restrictionarile induse concurentei inter-marca sunt mai nocive decat cele induse

concurentei intra-marca;

- intelegerile exclusive sunt mai daunatoare decat cele neexclusive;- restrictionarile convenite pentru produse „de marca‟ sunt mai daunatoare decat cele

care privesc produse fara nume de marca;

- combinatiile de restrictionari verticale agraveaza efectele anti-concurentiale;

- daca mai multi cumparatori si vanzatori aplica aceleasi tipuri de restrictionari

verticale, creste efectul nociv asupra pietei (cu alte cuvinte, intr-un caz izolat

anumite restrictionari verticale pot fi acceptate)

- factori care sunt analizati pentru a determina gradul de restrictionare a concurentei printr-o

intelegere verticala:

- pozitia pe piata a furnizorului;

- pozitia pe piata a concurentilor;

- barierele la intrarea pe piata;

- maturitatea pietei;

- nivelul de comercializare;

- natura produsului;

II.2. Abuzul de pozitie dominanta

- titularul pozitiei dominante poate fi atat un agent ec., cat si un grup de agenti ec. Cu alte

cuvinte, putem intalni pozitie dominanta individuala sau colectiva.

a) notiunea de "pozitie dominanta"

- legea nu defineste pozitia dominanta. In schimb, Regulamentul CC din 13.05.2004 privindaplicarea prevederilor art. 5 si 6 din L 21/ 1996 defineste pozitia dominanta ca situatia in

care un agent ec. (Regulamentul nu mentioneaza si grupul de ag.ec., dar cred ca definitia se

aplica tale quale si grupului) este capabil, intr-o masura apreciabila, sa se comporte

independent fata de concurentii (inclusiv concurentii potentiali) si clientii sai de pe piata



relevanta. Cu alte cuvinte, agentul economic in pozitie dominanta are posibilitatea de a

determina propriul comportament pe piata relevanta facand abstractie de concurenti si de

clientii sai (se observa ca definitia pozitiei dominante nu difera de cea a monopolului).

b) criterii folosite in practica pentru stabilirea existentei pozitiei dominante

1) profiturile - daca un ag.ec. are pt. o perioada suficient de lunga de timp, profituri care

exced media profitului in industria (adica, piata relevanta) din care face parte, acesta este un

indiciu privind existenta unei pozitii dominante. Argument: un ag.ec. fara pozitie dominanta

nu ar putea sa-si mentina pe o perioda de timp aceste profituri in exces, deoarece alti ag.ec.

ar intra intre timp pe piata, oferind preturi mai scazute (sau aceleasi preturi, dar calitate

superioara care presupune costuri mai mari si deci reducerea marjei de profit) si ar cuceri in

acest fel parte sau toata piata primului ag.ec. Reciproca insa nu este adevarata (adica, lipsa

profitului nu exclude existenta pozitiei dominante). Bilantul contabil al unui monopolist

poate prezenta profituri normale sau chiar sub medie pentru mai multe motive: (i)

monopolistul poate avea, pe langa activitatea monopolizata, si alte activitati care produc

pierderi, astfel incat profiturile in exces vor acoperi pierderile, (ii) monopolistul opereaza in

mod neeficient, costurile ineficientei sunt platite de consumatori dar monopolistul nu isi

poate permite sa includa in pret si o marja mare de profit sau (iii) daca ag.ec. care are pozitia

de monopol a fost vandut recent, pretul vanzarii este de regula exagerat de mare, incluzand

si valoarea data de posibilitatea exploatarii consumatorilor. In bilantul contabil al

cumparatorului, nu vor apare profituri mari deoarece profiturile de monopol sunt folosite

pentru a plati dobanzile si restitui sumele imprumutate pentru cumpararea ag.ec.

monopolist.

2) comportamentul monopolistului - acest comportament nu este tipic unui ag.ec. care este

supus unei puternice competitii.

Acest comportament nu trebuie sa fie ilegal, el poate fi si legal. De ex., in SUA “Du Pont de

Nemours” a marit preturile la unul din produsele sale pentru ca din veniturile obtinute sa isi



finanteze construirea unei noi capac. de productie pentru un alt produs (care nu era

intersanjabil cu primul). Marirea preturilor a fost considerata legala, dar instanta a decis ca

acest fapt dovedeste existenta puterii de monopol deoarece in absenta ei, o altfel de decizie

ar fi dus la pierderea clientilor pentru produsul al carui pret a fost majorat.

3) structura pietei – cu alte cuvinte, ce procent din piata relevanta trebuie sa fie ocupat de

agentul economic pentru ca acesta sa fie considerat in pozitie de monopol? In SUA,

jurisprudenta a considerat ca o cota de 30% din piata prezuma lipsa unei pozitii de monopol,

60% din piata creeaza o prezumtie puternica in favoarea existentei unei pozitii de monopol,

iar 90% din piata creeaza o prezumtie ‘absoluta’ de existenta a pozitiei de monopol. De

regula, cand un ag.ec. detine sub 50% din piata, prezumtia in sensul lipsei pozitiei dominante

este relativa, instantele analizand situatia de fapt pentru a determina daca activitatea

paratului dovedeste existenta pozitiei de monopol (in general, daca agentul economic

investigat este un "lider al preturilor" -in sensul ca politica sa de preturi este urmata

indeaproape de concurentii sai- atunci avem dovada existentei pozitiei dominante chiar daca

acel ag.ec. detine intre 20 si 30% din piata. In EU, s-a decis ca “Hoffman-La Roche” nu detine

o pozitie dominanta pe piata anumitor vitamine, deoarece cota sa de piata era de 20-30% iar

un alt concurent avea o cota similara. In aceasta speta nu a fost insa identificat nici un lider

al preturilor). In speta “United Brands” (EU) s-a decis ca ag.ec., desi detinea aprox. 45% din

piata, avea totusi pozitie dominanta deoarece ceilalti concurenti aveau fiecare mult mai

putin (10-15% al doilea).

b) notiunea de "abuz" de pozitie dominanta

- L 21/ 1996 nu sanctioneaza pozitia dominanta prin ea insasi, ci numai abuzul ei. Pozitia

dominanta nu are nimic ilicit in sine (exceptand cazul in care a fost dobandita in mod illicit).

- nu exista o definitie legala a abuzului de pozitie dominanta. Este o situatie care se

apreciaza de la caz la caz. In principiu, exista abuz in cazul in care titularul pozitiei

dominante recurge la practici ce au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea concurentei pe



piata relevanta (ex.: eliminarea concurentei; impiedicarea intrarii unui ag.ec. pe piata

relevanta; adoptarea de practici ce i-ar afecta interesele in situatia in care nu s-ar bucura de

pozitia dominanta, de ex.vanzarea sub costurile de productie) sau prejudicierea

consumatorilor. Dupa cum se observa, prejudicierea consumatorilor reprezinta (actuala sau

potentiala) reprezinta o conditie alternativa pentru atragerea raspunderii monopolistului.

- din punct de vedere economic, nu este contestat de nimeni ca practicile monopoliste se

rasfrang negativ si asupra consumatorilor. Insa aceasta prejudiciere este numai indirecta si

rezulta din atingerile aduse concurentei dintre ag.ec. (afectarea concurentei inseamna ca

ag.ec. nu mai sunt capabili sa ofere consumatorilor produse la preturi atractive sau pur si

simplu se ingusteaza sfera de alegere a consumatorilor). De aceea, mi se pare anormal sa

consideri ca un abuz de pozitie dominanta este sanctionabil daca prejudiciaza consumatorii,

desi nu a adus sau nu are potentialul de a aduce atingere concurentei pe piata relevanta (de

ex., un agent ec. care are 45% din piata ridica pretul la un produs cu 10%. O parte mica din

clientii sai se orienteaza catre ceilalti concurenti, care pastreaza preturile neschimbate, in

conditii de calitate similara a produselor, ceea ce duce la pierderea unor procente de piata

de catre ag.ec. dominant. Evident, consumatorii care ii raman fideli vor suferi datorita

cresterii pretului, dar ceilalti concurenti nu au fost afectati). Referirea la consumatori ar

avea oarecare sens in cazul unui monopol natural, cand monopolistul nu a savarsit un act de

natura sa aduca atingere concurentei (deoarece concurenta nu exista practice pe piata

relevanta) dar totusi a luat o masura care afecteaza consumatorii (reducerea calitatii

produsului, inasprirea conditiilor de credit, etc.). Dar in acest caz, de ce trebuie Cons.Conc. sa

investigheze acest fapt, cand exista organe si legislatie speciala privind protectia

consumatorilor?

Art.6 enumera cateva practici de abuz de pozitie dominanta, concretizari ale conceptelor

deja discutate (in practica Consiliului Concurentei, cel mai des se intalnesc situatiile in care

un client sau furnizor al unui agent economic dominant il acuza pe acesta din urma ca ii



aplica un tratament discriminatoriu in ce priveste politica de preturi sau de discount-uri ori

ca denunta in mod unilateral contractul cu clientul/ furnizorul, fara motive obiective).

- corelatia intre abuzul de pozitie dominanta si intelegerile monopoliste

In principiu, se considera ca daca acelasi fapt poata fi calificat atat ca intelegere monopolista,

cat si ca abuz de pozitie dominanta, nu pot fi aplicate simultan ambele categorii de sanctiuni.

Totusi, organul de supraveghere poate aplica oricare din ele, in functie de caracterizarea pe

care a dat-o practicii respective. Pe de alta parte, in cazul in care un agent economic ajunge

la o pozitie dominanta pe baza unor intelegeri monopoliste si ulterior abuzeaza de pozitia

dominanta, atunci agentul economic poate fi sanctionat atat pentru abuz de pozitie

dominanta, cat si pentru participare la intelegeri monopoliste. De asemenea, in principiu -

adica, exceptand categoriile de intelegeri mentionate in art.8(2)- nu este sanctionabila o

intelegere intre agenti ec. concurenti care la data incheierii sale si nici ulterior nu afecteaza

semnificativ concurenta (desi elementele intelegerii sunt din cele enumerate in art. 5 alin.1)

si care duce in timp la dobandirea unei pozitii dominante (de ex., un acord de cooperare in

producerea -prin folosirea in comun a capacitatilor de productie- sau desfacerea -prin

efectuarea unei publicitati comune- unui anumit produs, asemenea acord continand clauze

anticoncurentiale –de ex., interzicerea publicitatii separate, schimbul de informatii cu privire

la strucutura de cost a produselor). Daca insa dupa dobandirea pozitiei dominante

concurenta este afectata semnificativ prin practicile acelor agenti ec. desfasurate pe baza

unei noi intelegeri (sau a intelegerii initiale), atunci intelegerea in cauza va deveni ilicita si va

sanctionata ca o intelegere monopolista.

III. Concentrarea economica excesiva

Spre deosebire de praticile monopoliste analizate anterior, unde sanctiunea intervine post-

factum, in cazul conc.ec. excesive are loc o analiza a organului de supraveghere in lipsa

savarsirii unui fapt monopolist si in ideea prevenirii unui asemenea fapt in viitor. Cu alte



cuvinte, in acest caz prevaleaza caracterul preventiv al dreptului concurentei si nu cel

sanctionator, Consiliul Concurentei urmarind sa impiedice aparitia unei pozitii dominante

care afecteaza sau poate afecta semnificativ concurenta pe piata relevanta.

Precizare: organul de supraveghere (Consiliul Concurentei) nu interzice conc. ec. minore

(care nu sunt excesive). In ipoteza in care exista un grup de ag.ec. avand initial o putere ec.

redusa pe piata relevanta, iar ulterior acest grup dobandeste o pozitie dominanta pe piata

relevanta, org. de supraveghere nu va putea interveni decat daca exista un abuz de pozitie

dominanta. Cu alte cuvinte, conc. ec. sunt interzise sau cel putin acceptate in mod

conditionat de org. de supraveghere numai daca la momentul constituirii lor prezinta un

caracter excesiv. Ulterior momentului constituirii si dupa ce au fost acceptate de organul de

supraveghere, conc. ec. sunt analizate din punct de vedere al caracterului excesiv al puterii

lor numai in contextul anchetarii abuzului de pozitie dominanta.

a) Notiunea de "concentrare economica"

- inseamna operatiunea prin care doi sau mai multi agenti economici se grupeaza fie intr-un

singur ag.ec., fie sub un control unic sau comun, ori prin care o persoana sau grup de

persoane dobandeste controlul asupra unui sau mai multor agenti economici.

Regulamentul Consiliului Concurentei din 31 martie 2004 privind autorizarea conc. ec.

prevede in Partea I, Cap. I pct. 1 ca o conc. ec. “se refera la situatia in care un numar redus

de ag.ec. detin o pondere ridicata a activitatii economice … pe o anumita piata”. Dar aceasta

nu este o definitie a operatiunii de concentrare economica, ci a rezultatului operatiunii

(adica, a realitatii economice create in urma concentrarii).

- esential pentru existenta unei concentrarii ec. (in sensul de realitate economica) este

controlul. Dar notiunea de "control" nu este aceeasi cu "pozitia de control" din L 297/ 2004

privind piata de capital (adica, 33% din totalul drepturilor de vot), ci inseamna dreptul si /sau

puterea de a determina, in mod direct sau indirect, managementul si politica de afaceri a

unui comerciant (Regulamentul vorbeste de dreptul si/sau posibilitatea de a exercita o



influenta determinanta, direct sau indirect, asupra unuia sau mai multor agenti economici).

Datorita existentei controlului, ag.ec. participantii la conc. formeaza un grup de

ag.economici.

b) Criterii de apreciere a caracterului "excesiv" al conc.

- nu orice conc.ec. are efecte anti-concurentiale, ci numai una excesiva. In multe cazuri,

conc.ec. este expresia unei cooperari/ specializari intre ag.ec. concurenti concurenti sau a

dorintei/ necesitatii de a eficientiza activitatea participantilor la concentare, ceea ce poate fi

benefic d.p.d.v. al participantilor si al consumatorilor

- pt. a caracteriza conc.ec. ca fiind excesiva, doua cerinte trebuie intrunite cumulativ:

(i) operatiunea de concentrare duce la crearea sau intarirea unei pozitii dominante pe piata

relevanta (aici este vorba numai de efect, nu si de obiect). Conform Instructiunilor Cons.

Conc. din 1.04.2004 privind definirea pietei relevante, in cazul conc. ec. nu vorbim de piata

relevanta, ci de “piata afectata”, ceea ce inseamna detinerea de catre participantii la conc.

ec. a unei cote in comun de cel putin 15% din piata relevanta a produsului (daca este o

concentrare orizontala) sau de cel putin 25% din piata relevanta a produsului (daca este o

concentrare pe verticala). Rezulta ca o conc.ec. care este sub cota minima de piata afectata

nu ar trebui sa fie considerata ca fiind excesiva. Dar determinarea pietei afectate nu inlatura

obligatia de notificare a concentrarii daca s-au atins pragurile obiective (valorice) prevazute

in art. 15 din L 21/ 1996; si

(ii) concentrarea afecteaza sau poate afecta semnificativ concurenta pe piata relevanta.

Art.14 (1) ofera si cateva criterii pentru aprecierea existentei sau nu a caracterului excesiv.

Aceste criterii pot fi grupate (i) in criterii economice, de ex. structura pietei relevante din

punct de vedere al concurentei si raporturile dintre piata relevanta si cea derivate din

amonte sau aval (de ex., piata relevanta este cea a confectiilor, cea derivata este piata firelor



si fibrelor textile), evolutia pietei relevante (din punct de vedere al ofertei dar si al cererii),

ciclul economic in care se afla piata (expansiune sau restrangere), cerinte impuse de

promovarea progresului tehnic, protectia consumatorilor, si (ii) criterii de natura cantitativa,

de ex. cota de piata detinuta de participantii la concentrare, puterea lor economica si

financiara, etc.

- sunt admisibile conc. ec. care sunt benefice, chiar daca la prima vedere par excesive (recte,

cele care indeplinesc cumulativ criteriile aratate in art. 14(2) - contribuie la cresterea

eficientei economice, a progresului tehnic, competitivitatea la export, efectele favorabile

compenseaza efectele nefavorabile ale restrangerii concurentei si consumatorii sunt

beneficiari ai conc.ec.) si cele care nu indeplinesc conditiile pentru a fi notificate Consiliului

Concurentei (v. art. 15 din L 21/ 1996) - in ultimul caz, conc. ec. este automat exceptata de la

aplicarea legii, in primul caz ea este exceptata numai dupa efectuarea unei analize de catre

Consiliul Concurentei cu privire la compatibilitatea concentrarii cu o concurenta normala pe

piata relevanta.

Forme de realizare a conc.ec.

- in esenta, sunt doua modalitati de realizare a unei conc. ec. – prin (i) transfer dreptului de

proprietate/ de folosinta asupra activelor sau actiunilor/ titlurilor de participare ale unui

ag.ec. sau (ii) prin contract, dar in ambele modalitati se ajunge in final la dobandirea si

exercitarea controlului asupra ag.ec. participanti. Cu alte cuvinte, indiferent de forma in care

se realizeaza, efectul este acelasi: ag.ec. anterior concentrarii erau independenti economic,

dupa realizarea concentrarii cel putin o parte dintre participantii la concentrare isi pierde

independenta economica.

- cel mai frecvent conc. ec. se realizeaza prin participarea la capitalul social al agentilor

economici participanti. Insa aceasta participare trebuie sa rezulte in exercitarea (efectiva sau

potentiala) pe termen lung a unui control asupra mecanismului decizional al ag.ec.

participanti in vederea determinarii comportamentului concurential al acestora (concluzie



din interpretarea per a contrario a art.12, mai ales lit. (b), care are in vedere participarile la

capitalul social de catre investitorii pasivi de portofoliu).

- cazuri in care o dobandirea controlului asupra unui agent economic nu reprezinta

concentrare economica (art. 12 din L 21/ 1996)

- agentul economic este supus unei proceduri de executare silita in favoarea

creditorilor;

- controlul este dobandit de un investitor de portofoliu. Investitorul pasiv de

portofoliu cumpara valori mobiliare emise de un agent economic in scopul de a le revinde

ulterior cu profit, nu intentioneaza sa detina aceste valori pe termen nedefinit si prin urmare

nu ar trebui sa intervina in determinarea comportamentului concurential al agentului

economic respectiv. Daca investitorul de portofoliu are totusi o pozitie de control si ajunge

totusi in situatia de a-si exercitarea controlul asupra unui agent economic in scopul

determinarii comportamentului sau concurential, ii este permis acest lucru numai daca il

face in principal in scopul maximizarii valorii titlurilor de participare pentru a le putea

revinde in decurs de un an de la data dobandirii. In ce priveste art. 12 lit. (b) din L 21/ 1996,

exercitarea controlului asupra agentului economic se face prin exercitarea dreptului de vot

in adunarea generala sau in consiliul de administratie/ comitetul de directie. Dreptul de vot

trebuie inteles in sens larg, ca incluzand si drepturi de veto cu impact concurential (adica,

dreptul de veto permite blocarea unei decizii cu impact asupra pozitiei concurentiale,

permitand astfel titularului sa isi impuna pozitia sa). Din perspectiva art.12 lit.b, un investitor

de portofoliu pt. a nu intra sub incidenta L 21, trebuie sa detina valori mobiliare conferind

drept de vot care sa nu ii permita sa numeasca majoritatea membrilor CA si/sau sa

determine AGA sa adopte deciziile investitorului respectiv. Pornind de la date cantitative,

exista posibilitatea de control daca investitorul are o participare de 25 -30% cand mai este

cel putin un actionar avand aceasi cota de participare iar restul actionarilor au cote foarte

mici, sau o cota de 10-15% cand actionariatul este foarte fragmentat (ceilalti actionari avand

cote foarte mici din capitalul social) iar cota investitorului respectiv este cea mai mare.



Societati in comun concentrative si societati in comun concentrative

Art. 11 alin.3 face distinctia intre asocierea dintre agenti economici care nu duce la pierderea

autonomiei economice a participantilor, chiar daca se creeaza in acest fel entitati comune

(detinute in comun) si concentrarea economica propriu-zisa sub forma crearii unei societati

in comun se pierde autonomia decizionala a participantilor la acea societate. In primul caz

avem o societate in comun cooperativa, in al doilea caz este o societate in comun

concentrativa. Regulamentul privind concentrarilor economice detaliaza aceasta

diferentiere. Astfel, o societate in comun este concentrative daca indeplineste in mod

cumulativ urmatoarele conditii: exista un control in comun, societatea in comun are

autonomie structurala (adica, are toate resursele financiare, umane si tehnice necesare pe

termen lung pentru desfasurarea tuturor activitatilor sau functiilor indeplinite in mod normal

de orice alt agent economic care actioneaza pe piata relevanta) si societatea in comun nu

are ca obiect sau ca efect coordonarea comportamentului concurential al societatilor –mama

si /sau al agentilor economici controlati de acestea (cu alte cuvinte, societatile –mama isi

pierd autonomia decizionala in ceea ce priveste comportamentul lor concurential).

Notificarea conc.ec.

- independent daca este excesiva sau nu, realizarea oricarei conc.ec. intre agenti economici

cu o anumita putere economica, trebuie notificata Consiliului Conc. inainte de a incepe sa isi

produca efectele. Pentru a fi notificata, trebuie sa fie atinse cumulativ doua praguri valorice

(ambele praguri sunt raportate la anul anterior celui in care se realizeaza concentrarea): (a)

cifra globala de afaceri cumulata a tuturor participantilor la concentrare este de cel putin 10

milioane Euro (sau echivalentul in lei) si (b) cel putin doi dintre participantii la concentrare au

fiecare o cifra de afaceri aferenta pietei romanesti de cel putin 4 milioane Euro (sau

echivalent in lei).



- Consiliul Concurentei este obligat sa se pronunte asupra concentrarii economice in termen

de 30 zile de la depunerea dosarului (in forma sa completa din punct de vedere al Consiliului

Concurentei), respectiv in termen de 5 luni de la depunerea dosarului (daca in termenul de

30 zile Cons.Conc. decide deschiderea unei investigatii). Daca Cons.Conc. nu raspunde in

aceste termene, se considera acceptata concentrarea economica. In termenul de 30 zile,

Cons.Conc. poate emite o decizie de neinterventie (daca este de parere ca operatiunea de

concentrare economica nu cade sub incidenta legii) sau o decizie de neobiectiune (daca este

de acord cu concentrarea economica). In termenul de 5 luni, Cons.Conc. poate emite o

decizie de refuz a concentrarii economice, o decizie de autorizare sau o decizie de autorizare

conditionata (a se vedea in acest sens si Instructiunile Cons.Conc. din 31.03.2004 privind

unele masuri corective acceptabile in cazul autorizarii conditonate a unor concentrari

economice).



SANCTIONAREA FAPTELOR MONOPOLISTE

Sectiunea I

Consideratii generale privind sanctionarea in dreptul roman a

faptelor prin care se incalca normele dreptului concurentei

1.1 Daca analizam mecanismul santionator al incalcarii normelor dreptului concurentei,

putem distinge doua mari conceptii de politica legislativa relativ la sanctionarea incalcarii

dreptului concurentei. Ambele conceptii iau in considerare atat rolul pe care trebuie sa-l

joace statul intr-o economie de piata, cat si promovarea unor valori economice si sociale

generale, care nu intotdeauna sunt si valori generate de competitia intre agentii

economici pe piata.

Astfel, exista pe de o parte conceptia care considera ca procedura de sanctionare

a faptelor anticoncurentiale trebuie sa fie preponderent administrativa iar masurile de

sanctionare cele mai eficiente sunt cele administrative si penale, statul fiind garantul

libertatii comertului si drept urmare avand tot interesul si chiar obligatia de a interveni in

mod activ in scopul depistarii, sanctionarii si prevenirii savarsirii faptelor de incalcare a

normelor (juridice si/ sau deontologice) care guverneaza concurenta onesta intre agentii

economici. Desigur, actiunea statului este supusa controlului judiciar. As numi aceasta

abordare “conceptia europeana”.



Pe de alta parte, exista abordarea conform careia pentru prevenirea savarsirii

faptelor anticoncurentiale, sanctiunile cele mai eficiente sunt cele civile (in special, sub

forma daunelor-interese) aplicate de catre instantele judecatoresti la cererea justificata a

agentilor economici afectati. O asemenea conceptie nu neaga rolul statului de garant al

libertatii comertului, dar porneste de la prezumtia ca in chestiuni de apreciere legate de

incalcarea dreptului concurentei (care sunt delicate in genere), mecanismul justitiei este

mai bine echipat pentru a descoperi si sanctiona culpele in aceasta materie. In plus, o

punere in executare a legislatiei concurentei de catre persoane private poate fi mai

eficienta dacat o interventie administrativa, aceasta din urma fiind supusa in mod natural

unui anume arbitrariu si in orice caz unui anume birocratism in declansarea investigatiei

si in luarea deciziilor. As numi aceasta abordare “conceptia americana”.

Independent de modul in care este conceput si structurat mecansimul santionator

al faptelor anticoncurentiale, aplicarea lui practica este puternic influentata de ideologia

economica si sociala dominanta in societate la un moment dat. Aceasta afirmatie este

valabila in principal in legatura cu dreptul anti-monopol, deoarece modul de punere in

executare a dreptului concurentei neloiale este prea putin determinat de consideratii

macro-economice si sociale, ci de traditiile jurisprudentiale si legislative ale fiecarui

sistem de drept national31. Cu toate ca in ultimele decenii abordarile privind aplicarea

31 In acest context, nu se poate nega o tendinta de armonizare intre sistemele de drept

nationale a modului in care sunt incriminate si sanctionate faptele de concurenta neloiala, dar inca exista o mare discrepanta intre sistemul european si cel american, ultimul fiind in unele

privinte mai “flexibil” decat primul, lucru explicabil prin aceea ca nu exista in S.U.A. o

legislatie speciala care sa sanctioneze faptele de concurenta neloiala, fie la nivel federal, fie la

nivelul statelor, astfel cum exista in Europa, astfel incat dreptul concurentei neloiale este



dreptului anti-monopol au devenit tot mai apropiate in Europa de vest si S.U.A., totusi

inca persista o anumita diferenta de principiu intre cele doua principale sisteme de drept

anti-monopol ale lumii. Astfel, conceptia americana favorizeaza in mod traditional

alocarea eficienta a resurselor in economie, aceasta alocare urmand sa “directioneze”

satisfacerea intereselor consumatorilor si relatiile dintre agentii economici concurenti.

Este drept ca, sub influenta conceptiile socializante din anii ’30 si poate ca o reactie de

aparare la “tentatia” exercitata de sistemul socialist in primii sai ani de existenta,

conceptia americana a renuntat partial la promovarea unui liberalism “traditional” si a

inceput sa puna in valoare si alte obiective (valori), in special cele vizand distribuirea

“echitabila” (a se citi in favoarea consumatorilor) a resurselor economice si dispersarea

puterii economice a agentilor economici astfel incat sa se faciliteze accesul si

supravietuirea pe piata a cat mai multor intreprinzatori (in perioada anilor ‘50-’70 s-a

ajuns astfel la o pozitie extrema, care considera ca, de principiu, orice monopol sau piata

oligopolista nu face decat sa submineze bazele democratiei americane). Incepand cu

anii ’80, se constata in practica administrativa si jurisprudentiala a S.U.A. o tendinta de

revenire la tratamentul liberal aplicat practicilor monopoliste. In schimb, conceptia

europeana a urmarit dintotdeauna (cu variatii de la o tara la alta) idealul promovarii unei

“economii sociale de piata”, ceea ce presupune egalitatea sanselor pentru toti agentii

economici si in acelasi timp, luarea in considerare a intereselor utilizatorilor,

consumatorilor si fortei de munca. Incepand cu anii ’90, aceasta abordare incepe sa fie

practic un drept de common law. In sensul absentei unei teorii si legislatii structurate a

concurentei neloiale, a se vedea L. Altman, in Callaman on Unfair Competition,

Trademarks and Monopolies, vol. 1, editia a 4-a, Ed. Clark Boardman Callaghan, New

York, 1997, Cap.1, p.2-34.



pusa sub semnul intrebarii, in special datorita costurilor economice (si implicit sociale) pe

care le implica.

Revenind la analiza legislatiilor concurentei din Europa de vest si S.U.A., se observa

ca actualmente sistemele de drept respective contin norme care dau expresie ambelor

conceptii, dar procedura europeana se bazeaza in principal pe interventia administrativa

in timp ce procedura din S.U.A. se bazeaza pe “activismul” agentilor economici afectati.

Afirmatia precedenta este valabila cu precadere in ce priveste incalcarea normelor anti-

monopol si a normelor anti-dumping la import. In ce priveste incalcarea normelor

dreptului concurentei neloiale, in ambele cazuri locul principal il ocupa actiunile

individuale in justitiei ale agentilor economici afectati.

Legislatia romana a concurentei se incadreaza pe deplin in conceptia europeana, cu

anumite particularitati pe care le voi arata in continuare. Ca o apreciere de ansamblu, se

poate remarca predilectia legiuitorului roman pentru mecanismul administrativ de

sanctionare a unor fapte contrare dreptului concurentei, fiind evidenta grija acestuia de a

defini drept contraventii, faptele anticoncurentiale considerate de acesta ca fiind cele

mai grave. Incriminarile penale specifice sunt putine numeric (si numai pentru faptele

anti-concurentiale de cea mai mare gravitate) iar sanctiunile penale sunt relativ blande

(durata inchisorii nedepasind 4 ani, in conditiile in noul Cod penal care va intra in vigoare

in anul 2005, regimul pedepselor penale s-a innasprit considerabil).

Independent de interventia administrativa, agentii economici victime ale faptelor

anticoncurentiale pastreaza insa recursul si la caile de drept civil, respectiv la posibilitatea



de a cere condamnarea agresorului la plata de despagubiri sau de a obtine din partea

instantei o hotarare de condamnare la obligatia de a nu face si/sau de a inceta actul

vatamator. Posibilitatea unor asemenea actiuni civile este recunoscuta prin texte

exprese de lege incluse in legile privind protectia concurentei (Legea nr. 11/ 1991 privind

combaterea concurentei neloiale, Legea concurentei nr. 21/ 1996), mai putin in cazul

faptelor de dumping la importul produselor in Romania, unde actuala reglementare face

greu de conceput aplicarea unor sanctiuni civile la cererea agentilor economici afectati.

In ce priveste regimul actiunii civile in despagubiri, textele respective de lege nu deroga

expresis verbis de la normele de drept comun, insa din economia normelor juridice

romane in materie si analizand jurisprudenta de drept comparat se poate afirma ca in

ceea ce priveste raspunderea pentru fapte anticoncurentiale, exista deosebiri fata de

regimul general al raspunderii civile.

Sectiunea a II-a

Mecanismul sanctionator administrativ in materia dreptului anti-monopol

2.1 Aplicarea sanctiunilor contraventionale in materia dreptului concurentei –

consideratii generale

Dupa cum s-a aratat deseori si in doctrina dreptului administrativ, nu exista in

Romania o teorie a contraventiei care sa delimiteze net aceasta forma de raspundere de

alte forme de raspundere juridica. Desigur, aceasta situatie se poate explica pe baza



unor considerente istorice32, care au mai putina importanta in contextul nostru. Ceea ce

trebuie remarcat insa este ca, asa cum este definita de legislatia romana in vigoare,

raspunderea contraventionala nu este decat o forma derivata a raspunderii penale sub

raportul substantei, dar a carei procedura de aplicare are ca drept comun procedura

civila33. De unde rezulta ca raspunderea contraventionala ar putea fi cumulata cu alte

forme de raspundere juridica, dar dupa cum voi arata mai jos este discutabil daca ea

poate fi cumulata cu raspunderea penala (daca, prin absurd aceeasi fapta ar fi

sanctionata si contraventional si penal) datorita “afinitatilor” dintre cele doua forme de

raspundere34. Nu ne aflam insa in fata unui cumul a celor doua forme de raspundere in

cazul aplicarii unei sanctiuni penale si luarea unor masuri de constrangere administrativa

in urma stabilirii raspunderii penale.

Trasaturile contraventiei, ca element fundamental al raspunderii contraventionale,

sunt determinate de art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al

contraventiilor, fiind interpretate si dezvoltate de catre doctrina. Astfel, contraventia

este (i) o fapta savarsita cu vinovatie35, ceea ce face ca o fapta de concurenta neloiala

32 Pentru prezentarea acestor considerente istorice, a se vedea A. Iorgovan, Tratat de drept

administrativ, vol. II, Ed. NEMIRA, Bucuresti, 1996, pp.235- 244

33 Pentru o analiza a trasaturilor raspunderii contraventionale si pentru modului in care este

reglementata in Romania, a se vedea I. Poenaru, Problemele legislatiei contraventionale, inRevista “Dreptul”, nr. 2/ 1998, pp.46-57; A. Iorgovan, op.cit., vol.II, pp. 235-236; 242-244;

292.

34 A se vedea si art. 13 alin.3 din Ordonanta Guvernului nr. 2/ 2001 privind regimul juridical contraventiilor, care implica ideea unei incompatibilitati a cumulului celor doua forme de

raspundere.

35 Nu se concepe o raspundere obiectiva in materia raspunderii contraventionale (A.

Iorgovan, op.cit., vol.II, p.245).



sanctionata civil chiar in lipsa oricarei culpe sa nu poata fi sanctionata si contraventional.

Formele vinovatiei sunt intentia si culpa, cele doua forme de vinovatie avand

semnificatiile date de dreptul penal36; (ii) spre deosebire de infractiune, fapta

contraventionala are un pericol social mai redus (determinarea pericolului social mai

redus este optiunea legiuitorului, nu se poate deduce din interpretare). Oricum, si in

materie contraventionala se aplica principiul nullum crimen sine lege, deci nu se poate

crea o contraventie pe cale de interpretare si nu pot fi extinse pe cale de interpretare

contraventiile deja incriminate; (iii) fapta contraventionala este sanctionata prin legi si

alte acte normative, ceea ce reprezinta consacrarea expresa in materia

contraventionalului a principiului din dreptul penal nulla poena sine lege.

In legatura cu subiectul pasiv al raspunderii contraventionale, exista o discutie in

doctrina de specialitate cu privire la posibilitatea ca persoana juridica sa poata fi

sanctionata contraventional. Se constata ca, desi Ordonanta Guvernului nr. 2/ 2001 (prin

art. 3 alin.2) prevede expres aceasta posibilitate, sanctionarea persoanei juridice apare si

in noua reglementare ca o situatie de exceptie (vezi art. 4 alin.2). Acest lucru contravine

cumva practicii stabilite mai ales dupa anul 1989, cand s-a ajuns uniformizarea aplicarii

legislatiei in ce priveste raspunderea contraventionala a ambelor categorii de

persoane37. Spre deosebire de reglementarea anterioara, actualmente este insa posibil

36 A se vedea C. Bulai, Manual de drept penal. Partea generala, Ed. ALL, Bucuresti,1997, pp. 154-164.

37 Multe din legile si ordonantele guvernamentale adoptate dupa 1989 prevad sanctiuni

contraventionale, fara a preciza daca ele se aplica si persoanelor juridice. In practica, ele sunt

aplicate si persoanelor juridice, ceea ce reprezinta o interpretare “extensiva” a fostului art. 5



sa fie stabilite contraventii si sanctiuni contraventionale pentru persoana juridica si prin

Hotarari de Guvern si hotarari ale organelor locale ale puterii de stat, nu numai numai

prin lege si ordonante guvernamentale.

Referitor la cauzele care inlatura raspunderea contraventionala, ele sunt prevazute

in art. 11 din Ordonanta Guvernului nr. 2/ 2001. In doctrina dreptului administrativ, se

considera ca asemenea cauze sunt similare cu cele care inlatura raspunderea penala, de

aceea pentru interpretarea lor trebuie sa se recurga la textele Codului penal care

definesc situatiile respective38. Aceeasi analogie trebuie folosita privitor la prescriptia

aplicarii sanctiunii contraventionale, reglementata de art. 13 din Ordonanta Guvernului

nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contraventiilor (care este distincta de prescriptia

executarii sanctiunii, cand nu mai putem vorbi de exonerare de raspundere, de vreme ce

raspunderea contraventionala a fost deja stabilita – a se vedea art.14 din aceeasi

reglementare). Unii autori de drept administrativ considera ca poate exista o

“contraventie continuata”, fara insa a se ajunge in acest fel la imprescriptibilitatea

constatarii contraventiei. In aceasta optica, in cazul contraventiilor continuate momentul

savarsarii faptei coincide cu cel al incetarii ei (deoarece in aceasta situatia, “savarsirea”

efectiva a faptei presupune scurgerea unei perioade de timp, ceea ce ar face dificila

stabilirea momentului de la care incepe sa curga termenul de prescriptie).

alin.3 din Legea nr. 32/ 1968 si a actualului art. 4 alin.2 din Ordonanta Guvernului nr. 2/ 2001

privind regimul juridic al contraventiilor.38 A se vedea A. Iorgovan, op.cit., vol. II, p. 264 si autorii acolo citati.



Cat priveste procedura sanctionatorie prevazuta de Ordonanta Guvernului nr. 2/

2001, acest act normativ consacra principiul ablatiunii (recte, posibilitatea pentru

contravenient de a achita jumatate din cuantumul amenzii in termen 48 de ore de la data

actului de constatare si sanctionare a contraventiei). Exista insa tot mai numeroase

exemple de acte normative prin care legiuitorul deroga de la aplicare principiului

ablatiunii in cazul anumitor contraventii (o astfel de dispozitie exista si in Legea nr.21/

1996, art. 61).

2.2 Probleme de contencios administrativ in materia dreptului concurentei- consideratii

generale

In doctrina de specialitate din tara noastra, prin “contencios administrativ” se

inteleg litigiile de competenta instantelor judecatoresti, dintre un organ al administratiei

publice, respectiv un functionar public, sau, dupa caz, o structura autorizata sa presteze

un serviciu public, pe de o parte, si alt subiect de drept, pe de alta parte, in care organul

public sau functionarul public apare ca purtator al autoritatii publice39. Ceea ce este

important de retinut este ca actul atacat sa fie al unei autoritati administrative, emis in

exercitarea autoritatii publice, ceea ce include (cu exceptiile aratate de Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ), si actele administrative normative, precum si

39 A. Iorgovan, op.cit., vol. I, p. 382.



actele administrativ-jurisdictionale40. O alta conditie de fond, esentiala pentru

exercitarea actiunii in contencios administrativ, este ca prin actul atacat sa fie vatamat un

drept sau interes recunoscut de lege (interes legitim). Cu toate acestea, exista autori

care afirma ca si in cazul in care nu se incalca un interes legitim sau un drept subiectiv al

reclamantului, instanta ar trebui sa anuleze actul atacat daca a fost emis printr-un exces

de putere.

Conform art. 2 lit. c din Legea nr. 29/ 1990, nu se aplica prevederile ei cand printr-o

lege speciala se prevede o alta procedura de modificare sau desfiintare a actului

administrativ atacat – teoria “recursului paralel”. Desigur, procedura alternativa de

modificare sau desfiintare trebuie sa fie tot o procedura judiciara. Pentru a putea invoca

recursul paralel ca o cauza de neprimire a actiunii intemeiate pe Legea nr. 29/ 1990,

trebuie indeplinite urmatoarele conditii41: sa fie vorba de un adevarat recurs

jurisdictional si nu de un simplu recurs ierarhic, sa fie vorba de o actiune directa si

reclamantul sa obtina prin calea de atac speciala o satisfactie echivalenta cu cea a actiunii

in contencios. Un exemplu de asemenea procedura in recurs paralel il ofera Ordonanta

Guvernului nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contraventiilor, care apare ca o lege

40 A. Iorgovan, op.cit., vol. I, p. 408. In cazul actelor emise de Consiliul Concurentei,

aceasta implica posibilitatea de a contesta in fata instantei de contencios administrativ atat

regulamentele si instructiunile sale, cat si deciziile de sanctionare a actelor anticoncurentiale(care reprezinta actele finale al unei proceduri jurisdictional-administrative) si deciziile de

refuz de autorizare a concentrarilor economice.

41 Pentru conditiile de exercitare ale recursului paralel, a se vedea C.G. Rarincescu, op.cit.,

pp.330-331.



speciala in raport cu dreptul comun care este Legea nr. 29/ 199042. In schimb,

procedura din Legea nr. 21/ 1996 nu exclude aplicarea Legii nr. 29/ 1990, Legea nr. 21

facand parte din regimul contenciosului administrativ (chiar daca exista unele derogari de

la dispozitiile Legii nr. 29/ 1990).

In materie de contencios administrativ privind actele emise de Consiliul

Concurentei, instanta competenta de drept comun este Curtea de Apel Bucuresti.

Trebuie precizat ca instanta competenta nu poate emite un act in locul actului

administrativ desfiintat, deoarece s-ar incalca in acest fel principiul separatiei puterilor in

stat.

2.3 Procedura sanctionatorie administrativa prevazuta de Legea nr. 21/ 1996

Procedura sanctionatorie cuprinde doua etape: investigarea practicii (presupus)

monopoliste si luarea unei masuri sau mai multor masuri corective in cazul in care

rezultatul investigatiei duce la concluzia existentei unei incalcari aduse Legii nr 21/ 1990.

2.3.1 Procedura de investigare

Organul de supraveghere (Consiliul Concurentei) declanseaza ancheta din oficiu,

la plangerea unei persoane fizice sau juridice "afectate in mod real si direct", la cererea

organizatiilor pentru protectia consumatorilor, instantelor judecatoresti si a altor

42 A. Iorgovan, op.cit., vol. I, pp. 491-493.



categorii de persoane enumerate in art. 40. Organul de supraveghere are puteri de

ancheta mai mari decat cele acordate in mod obisnuit unui organ administrativ. Astfel, el

poate face perchezitii (atat la sediul sau punctele de lucru ale agentului economic, cat si

la domiciliul conducatorilor sau salariatilor acestuia), are dreptul de a ridica documente,

de a pune de sigilii. Aceste atributii care in sistemul actual sunt acordate numai

organelor de urmarire penala sau Garzii Financiare43, pot fi exercitate numai de anumiti

functionari ai Consiliului Concurentei (inspectori de concurenta), autorizati de Ministerul

Justitiei. Mai mult, indeplinirea acestor acte care infrang dreptul de proprietate privata si

inviolabilitatea domiciliului se pot face numai in baza unui ordin emis de Presedintele

Consiliului Concurentei si cu autorizarea judiciara prealabila data prin incheiere de catre

presedintele tribunalului in raza caruia se afla locul controlat sau de un judecator delegat

de acesta (este interesant de remarcat ca daca actiunea de investigare trebuie sa se

desfasoare simultan in circumscriptii judecatoresti diferite, oricare presedinte al unuia

din tribunalele competente poate emite o incheiere unica). O ultima precizare privind

procedura de investigare: Legea nr. 21/ 1996 prevede expresis verbis ca investigatia nu se

poate incheia fara audierea agentilor economici participanti la faptul monopolist, sau cel

putin convocarea acestora pentru a fi audiati, exceptand cazul in care investigatia nu a

condus la descoperirea unor dovezi suficiente pentru incalcarea legii care sa justifice

impunerea de masuri sau sanctiuni – art. 47¹ L 21/ 1996).

43 V. art. 17 din Legea nr. 30/ 1991 privind organizarea si functionarea controlului financiar

si a Garzii financiare (publicata in M.O. nr. 64/ 27.03.1991).



2.3.2 Luarea de masuri corective

Masurile ce pot fi luate de Consiliul Concurentei dupa ce, in baza investigatiei,

acesta a decis in sensul existentei practicii monopoliste, sunt urmatoarele:

(i) sa ordone incetarea practicii monopoliste (de regula, impreuna cu alte masuri) sau

suspendarea ei – art. 50 lit.a) din Legea nr. 21/ 1996. Pana la emiterea unei decizii

privind luarea acestor masuri, Consiliul Concurentei poate impune –printr-o decizie

privind masuri interimare- luarea oricarei masuri necesare pentru restabilirea mediului

concurential si repunerea partilor in situatia anterioara Aceste masuri –interimare sau

finale- se iau pentru a preveni sau stopa de indata un prejudiciu "grav si cert"44 si numai

pentru o durata limitata de timp, necesara pentru restabilirea liberei concurente. Cred

ca suntem in prezenta unei sanctiuni administrative, respectiv a unei masuri

contraventionale complementare45.

(ii) sa impuna anumite obligatii sau conditii agentilor economici anchetati, atunci cand

accepta practica monopolista / concentrarea economica sub conditia ca ea sa fie

modificata astfel incat sa fie in acord cu Legea nr. 21/ 1996 – art. 50 lit.a), art. 51 alin.2

lit.c) (pentru autorizarea conditionata a concentrarilor economice). Impunerea acestor

obligatii/ conditii reprezinta un act administrativ individual si nu un contract intre

Consiliul Concurentei si agentii economici anchetati.

44 Din pacate, legea si practica Consiliului Concurentei ofera prea putine elemente pentru adetermina elementele unui prejudiciu grav si cert. In orice caz, nu este vorba de un prejudiciu

eventual, desi fapta monopolista – asa cum voi arata in continuare – este sanctionabila si cand

are numai un efect potential (“poate avea ca efect” afectarea semnificativa a concurentei).45 A se vedea A.Iorgovan, op. cit., vol. I, pp.289-291.



(iii) in cazul abuzului de pozitie dominanta, sa ceara Curtii de Apel Bucuresti, sa ia una sau

mai multe din masurile stabilite in art.7 din Legea nr. 21/ 1996. Aceste masuri sunt

foarte grave, ele infrang principiul libertatii de asociere si principiul libertatii

contractuale, de aceea ele pot fi adoptate numai in conditii extreme. Astfel, ele pot fi

luate daca (1) agentul economic monopolist a fost deja sanctionat pentru abuz de pozitie

dominanta46, dar pericolul pentru libera concurenta continua sa existe si (2) pozitia

dominanta respectiva afecteaza “grav” un "interes public major"47. Consiliul

Concurentei are sarcina probei in ce priveste afectarea interesului public major iar

instanta, dupa ce se va stradui sa determine existenta interesului public major si sa

aprecieze incalcarea grava a acestuia, poate lua, la cererea Consiliului Concurentei, una

sau mai multe -dar nu toate- din masurile specificate in art. 7 alin.1 din Legea nr. 21/

1996 (oricare din aceste masuri avand drept scop sa conduca la lichidarea pozitie

dominante si nu la simpla incetare a abuzului de pozitie dominanta), sub conditia ca

aceasta masura sa fi fost inclusa in cererea introductiva. In luarea masurii, instanta este

46 Nu prezinta relevanta natura sau gravitatea masurii/ sanctiunii anterioare luate impotriva

agentului monopolist, ceea ce conteaza este faptul ca nu s-a conformat acelei masuri/

sanctiuni. Astfel, art. 58 din Legea nr. 21/ 1996 prevede dreptul Consiliului Concurentei de acere instantei luarea uneia din masurile prevazute in art. 7 alin.1 in cazul in care, in termen de

45 zile, agentul economic nu se conformeaza uneia din masurile luate anterior impotriva sa de

Consiliu.

47 Interesul public major este definit in art. 7 alin.5 din Legea nr. 21/ 1996, prin raportare lacateva concepte la fel de vagi ca si cel de “interes public major”: securitatea publica,

pluralitatea de agenti economici independenti, bunastarea consumatorilor si "regulile

prudentiale". De fapt, definitia in sine este absurda, deoarece s-ar traduce astfel: interesul public major este securitatea publica sau bunastarea consumatorilor sau regulile prudentiale,

etc. Ce inseamna pluralitatea de agenti economici independenti: poate insemna mentinerea pe

piata si numai a doi agenti economici? Ale cui sunt regulile prudentiale (ale pietei relevante;

provin din politica macroeconomica a statului?) si ce contin ele? etc.



limitata de urmatoarele considerente: evitarea cresterii preturilor48 sau respectarea

drepturilor tertilor in baza contractelor incheiate cu agentul monopolist.

(iv) sa ceara instantei declararea nulitatii actelor juridice incheiate in baza unei intelegeri

monopoliste sau ca urmare a unui abuz de pozitie dominanta, sau declararea nulitatii a

insasi intelegerii monopoliste - art.54 din Legea nr. 21/ 1996. – aceasta nu este o masura

administrativa, ci consacrarea unei calitati procesuale active.

(v) sa aplice amenzi contraventionale -art. 55-56 din Legea nr. 21/ 1996. Cuantumul

acestora este de pana la 1% din cifra totala de afaceri (art.55), respectiv de pana la 10%

din cifra totala de afaceri din anul financiar anterior sactionarii (art.56). Contraventiile

prevazute in art.55 pot fi cumulate cu cele din art. 56, deoarece cele doua articole au in

vedere fapte distincte (in practica, in foarte multe cazuri o actiune anti-monopolista duce

la savarsirea ambelor categorii de contraventii). De asemenea, Consiliul poate aplica si

amenzi cominatorii care pot ajunge pana la 5% din cifra de afaceri zilnica medie din anul

financiar anterior sanctionarii, pe fiecare zi din intarziere.

48 Art. 7 mi se pare ca o incalcare fatisa a principiului separatiei puterilor in stat, deoarece

impune unui organ judecatoresc sa ia masuri bazate pe considerente de oportunitate

economica, dar subordoneaza decizia acestuia de aprecierea unui organ administrativ cu

privire la tipul de masura ce trebuie luat.



2.3.3 Prescriptia actiunii contraventionale

Dreptul de prescriptie privind aplicarea sanctiunilor contraventionale se prescrie

in termen de 3 ani in cazul in care au fost furnizate informatii inexacte sau incomplete,

refuzul de a se supune unei inspectii sau furnizarea de informatii sau documenteincomplete in timpul inspectiilor Consiliului Concurentei. In cazul celorlalte

contraventii, termenul de prescriptie este de 5 ani. Art. 62² din Legea nr.21/1996

prevede cazurile de intrerupere ale termenului de prescriptie.

Sectiunea a III-a

Mecanismul sanctionator penal in materia dreptului anti-monopol

3.1 Infractiuni prevazute in Legea nr. 21/ 1996

Legea nr. 21/ 1996 contine o singura incriminare penala, si anume cea prevazuta in

art. 63.

Obiectul juridic generic al acestei infractiuni il constituie relatiile sociale care

asigura desfasurarea normala a unor activitati economice al caror regim este reglementat

de lege. Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale care apara dreptul agentilor

economici de a accede in mod liber pe piata si de a-si desfasura activitatea pe piata

relevanta intr-un mediu concurential liber (exceptand ingradirile aduse concurentei in

baza unor norme legale adoptate de Parlament), dreptul acestora de a-si apara relatiile

cu clientela proprie si pozitia dobandita pe piata impotriva actelor abuzive de putere

economica si contrare uzantelor comerciale cinstite ale concurentilor. In opinia mea,



aceasta infractiune nu are un obiect material, ea fiind o infractiune care contine o stare

de pericol social.

Latura obiectiva a infractiunii reglementate in art. 63 consta in realizarea unei

intelegeri monopoliste sau a unui abuz de pozitie dominanta49, in modalitatile prevazute

in art. 5 alin.1 si 6 din Legea nr. 21/ 1996. Cu toate acestea, chiar daca o fapta intruneste

elementele laturii obiective, ea nu va fi sanctionata in cazul in care s-a savarsit in

conditiile stabilite prin art. 5 alin.2, cele prevazute in reglementarile Consiliului

Concurentei emise in baza art. 5 alin.5 sau cele reglementate de art. 8 alin.1 (in aceste

cazuri, legiuitorul a considerat ca faptele respective, chiar daca aparent intrunesc

trasaturile faptelor monopoliste, in realitate sunt lipsite de acel pericol social care sa

necesite sanctionarea lor). Infractiunea din art. 63 este susceptibila de a fi infaptuita in

forma unica continua, unica continuata sau unica continua-continuata. Pentru existenta

laturii obiective, se cere intrunirea cumulativa a urmatoarelor conditii: savarsirea unei

sau multor fapte monopoliste (sub forma de intelegere monopolista si/sau abuz de

pozitie dominanta) si aceste fapte sa aiba drept obiect (ceea ce inseamna ca fapta este

incriminata chiar daca nu a avut o urmare imediata) sau drept efect (actual sau potential)

afectarea semnificativa a concurentei pe piata relevanta sau pe o parte semnificativa a

49 Pentru calificarea conceptelor de “intelegere monopolista” si “abuz de pozitie dominata”,

precum si pentru analiza modalitatilor de infaptuire a intelegerilor monopoliste si abuzului de pozitie dominanta, a se vedea O. Capatina, Dreptul concurentei comerciale. Concurenta

patologica. Monopolismul, Ed. LUMINA LEX, Bucuresti, 1993, pp. 40-105 si 122-143; G.

Boroi, Dreptul concurentei [Note de curs], 1996, pp. 72-100 si 103-116.



acesteia. Dupa cum se observa, structura laturii obiective a acestei infractiuni se abate

de la structura clasica: element material – legatura de cauzalitate- urmare imediata.

Latura subiectiva a infractiunii consta in “intentie frauduloasa”, termen care dupa

stiinta mea nu este consacrat in dreptul penal50. Cred ca prin aceasta formulare

legiuitorul a dorit sa se refere la o forma de intentie directa calificata, in sensul ca

faptuitorul a dorit producerea rezultatului socialmente periculos al actiunilor sale in

vederea atingerii unui scop prohibit de lege, si anume intarirea pozitie sale pe piata intr-

un mod contrar uzantelor comerciale cinstite. Exista insa o cerinta esentiala atasata

laturii subiective, si anume ca faptuitorul sa fi participat “in mod determinant” la

savarsirea infractiunii. Ceea ce inseamna “determinant” va ramane sa fie stabilit de

practica judiciara. Ca un criteriu de apreciere a caracterului determinant al participarii,

sugerez luarea in considerare a locului ocupat de faptuitor in ierarhia decizionala a

agentului economic monopolist, coroborat cu participarea sa la savarsirea faptului

monopolist.

Art. 63 alin.3 din Legea nr. 21/ 1996 contine o prevedere intalnita mai rar in dreptul

penal romanesc, si anume posibilitatea instantei judecatoresti de a dispune publicarea in

presa, pe cheltuiala celui vinovat, a hotararii definitive (de condamnare). O dispozitie

asemanatoare exista si in cazul hotararilor judecatoresti penale de condamnare pentru

savarsirea infractiunii de concurenta neloiala (art. 11 din Legea nr.11/ 1991). Asemenea

dispozitii se justifica, de regula, prin aceea ca publicarea hotararii aduce o reparatie

50 Cu privire la formele intentei ca modalitate a vinovatiei penale, a se vedea C. Bulai,

Manual de drept penal. Partea generala, Ed. ALL, Bucuresti, 1997, pp.157-162.



“morala” persoanei vatamate, reabilitand-o in ochii publicului (in cazul nostru, in ochii

propriei clientele). In cazul art. 63 alin.3, functia de reabilitare a imaginii victimei este

mai putin importanta (de multe ori, faptul monopolist nu a adus nici o atingere

“reputatiei” agentului economic agresat si nici nu are un impact cert asupra clientelei

acestuia). Cred insa ca mai multa importanta prezinta aici intentia legiuitorului de a

notifica publicul cu privire la caracterul profund nociv al practicilor monopoliste si modul

in care statul intervine pentru a pedepsi asemenea fapte (ceea ce da expresie functiei

preventiv-educative a sanctiunii penale, mai accentuata in aceasta situatie decat in cazul

raspunderii penale pentru alte infractiuni).

Subiectul activ al infractiunii este o persoana fizica care are calitatea de agent

economic sau care lucreaza pentru un agent economic persoana juridica. Desigur, acea

persoana trebuie sa fie responsabila penal. Infractiunea din art. 63 este susceptibila de

participatie sub orice forma.

Subiectul pasiv al infractiunii poate fi orice agent economic (si/ sau un consumator,

atunci cand fapta monopolista ia forma unui abuz de pozitie dominanta).

Cat priveste punerea in miscare a actiunii penale, trebuie observat ca numai

Consiliul Concurentei este abilitat sa sesizeze organele de urmarire penala (art. 63 alin.2).

Ratiunea acestei dispozitii este, cred eu, una de eficienta: Consiliul Concurentei fiind un

organ abilitat sa faca investigatii asupra incalcarii Legii nr.21/ 1996 si avand pregatirea de

specialitate necesara pentru a aprecia daca se afla in fata unei fapte monopoliste, este

mult mai “economic” sa aprecieze el (in mod preliminar) daca exista elementele



constitutive ale infractiunii, degrevand astfel organele de urmarire penala de o activitate

pentru care nu sunt pregatite.

Sectiunea a IV-a

Mecanismul sanctionator civil in materia dreptului anti-monopol

4.1 Ca si in cazul altor fapte prin care se incalca dispozitii legale, si in dreptul

concurentei sanctiunile civile cel mai frecvent folosite si care au impactul cel mai mare

sunt raspunderea civila si constatarea nulitatii actelor juridice. Privitor la nulitatea

actelor juridice, este de remarcat ca nulitatea actelor juridice prin care se incalca

dispozitiile Legii nr. 21/ 1996 este o nulitate expresa (mentionata in art. 54). O alta

diferenta de regim al nulitatii provine din aceea ca nulitatile invocate in baza Legii nr. 21/

1996 sunt nulitati absolute51. Imi argumentez aceasta concluzie pornind de la o

interpretare teleologica (bazata pe scopul acestei legi de a promova interese generale si

de a sanctiona fapte ce prezinta un grav pericol social si care aduc atingere acelor

interese) si o interpretare gramaticala – art. 54 foloseste sintagma “nulitate de drept”,

utilizata in general pentru a indica un caz de nulitate absoluta.

51 Pentru o analiza succinta a caracterului nulitatii prevazute de art. 54 din Legea nr. 21/

1996, a se vedea O.Capatina, Noua reglementare antimonopolista in dreptul concurentei,

in Revista “Dreptul”, nr. 7/ 1996, pp.16-17



In continuare, voi discuta unele probleme legate de raspunderea civila pentru

fapte antimonopoliste. In speta, voi analiza modul in care aplicarea elementelor

raspunderii civile delictuale se particularizeaza in cazul faptelor antimonopoliste. Trebuie

insa spus in prealabil ca desi obligatiile care se nasc intre agentii economici concurenti in

legatura cu savarsirea unor fapte antimonopoliste au o natura comerciala (fiind, de

regula, fapte obiective sau subiective de comert), indiferent ca sunt obligatii delictuale

sau contractuale, totusi nu exista reglementari speciale in legislatia comerciala privind

raspunderea civila a comerciantilor si nici doctrina din tara noastra nu a dezvoltat o

teorie separata a raspunderii civile in materie comerciala52. Astfel incat elementele

raspunderii civile la care voi face referire sunt cele prevazute de Codul civil, astfel cum

sunt analizate in cadrul teoriei generale a obligatiilor civile.

52 Prevederea legala cea mai des invocata care deosebeste obligatiile comerciale de cele

civile este prezumtia de solidaritate pasiva in cazul obligatiilor comerciale (mai putin in cazul

obligatiilor comerciale unilaterale), reglementata de art. 42 C.com. In fapt, aceasta prezumtiede solidaritate pasiva opereaza numai in ceea ce priveste obligatiile comerciale contractuale,

solidaritatea fiind prezumata prin lege (art. 1003 C.civ.) in materia obligatiilor civile

delictuale. Pentru analiza prezumtiei de solidaritate pasiva in dreptul comercial, a se vedeaD.D. Gerota, Teoria generala a obligatiunilor comerciale in raport cu tehnica

obligatiunilor civile, Imprimeria Nationala, Bucuresti, 1932, pp. 123-137; St. D. Carpenaru,

Drept comercial roman, editia a III-a, Ed. ALL BECK, Bucuresti, 2001, pp.368-370; M. Nicolae, Discutii in legatura cu raspunderea in materia obligatiilor comerciale, in

“Revista de drept comercial”, nr. 12/ 1997, pp.112-125. Alte deosebiri importante intre cele

doua regimuri juridice obligationale sunt date de interdictia acordarii termenului de gratie in

materie comerciala (art. 44 C.com.) si curgerea de drept a dobanzilor pentru obligatiilecomerciale platibile in bani si exigibile (art. 43 C.com.), ceea ce ar putea justifica concluzia

generala ca in cazul obligatiilor comerciale contractuale debitorul este de drept in intarziere.

Aceeasi prezumtie exista si pentru obligatiile delictuale civile. De unde rezulta ca in dreptulcomercial, deosebirile dintre raspunderea delictuala si cea contractuala sunt mai reduse decat

in materie civila (pentru o analiza comparativa a celor doua forme de raspundere, a se vedea

C. Statescu, in C. Statescu, C. Birsan, Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, editia a III-

a, Ed. ALL BECK, Bucuresti, 2000, pp. 132-136).



In doctrina dreptului concurentei din tara noastra, problema raspunderii civile

pentru savarsirea faptelor monopoliste nu a facut obiectul unei dezbateri sau al unui

studiu aprofundat. Atunci cand exista referiri la aceasta forma de raspundere, autorii

recunosc posibilitatea existentei ei dar isi indreapta analiza asupra conditiilor

procedurale de introducere a actiunii in raspundere si asupra masurilor procedurale

adiacente ce pot fi luate de instanta de judecata, fara a aborda insa modul in care se

particularizeaza conditiile raspunderii civile determinata de producerea faptelor

monopoliste53. Cred ca pozitia actuala a doctrinei romane in materie are mai multe

justificari: (i) dificultatile de natura teoretica-juridica in a stabili existenta unui raport de

raspundere civila generat de producerea faptelor monopoliste, dat fiind ca de principiu

faptul monopolist este indreptat impotriva si afecteaza piata relevanta in intregul ei si nu

un agent economic individualizat, ceea ce pune sub semnul intrebarii existenta unui

legitimari procesuale civile active a unuia din agentii economici afectati de actul

monopolist si (ii) Legea nr. 21/ 1996 contine un mecanism de prevenire si sanctionare a

faptelor monopoliste, care functioneaza numai prin interventia organelor administratiei

publice. Acest mecanism exclude sau cel putin reduce mult din importanta actiunilor

“private” indreptate impotriva agentilor economici monopolisti.

Totusi, in ciuda argumentelor de mai sus, consider ca o actiune civila in

raspundere indreptata impotriva agentului economic monopolist este nu numai posibila,

dar poate indeplini si un rol important in prevenirea repetarii unor fapte monopoliste. In

plus, in timp ea poate deveni o alternativa eficienta la interventia statului in

53 A se vedea O. Capatina, op. cit., pp.169-170.



monitorizarea faptelor monopoliste, agentii economici agresati dispunand astfel de o

actiune directa impotriva agentului economic monopolist si nu prin intermediul

inteventiei statului (aceasta din urma este nu numai greoaie, dar in multe cazuri nici nu

tine cont de interesele agentilor economici direct afectati, ci de considerente de politica

macroeconomica, abstracte si care nu satisfac obiectivele acestora).

In prezent, o asemenea actiune in raspundere civila isi gaseste temeiul chiar in

textul Legii nr. 21/ 1996. Conform art. 64, persoanele care au suferit un prejudiciu ca

urmare a savarsirii unei practici monopoliste au drept la actiune pentru repararea

integrala a prejudiciului, independent de sanctiunile administrative si penale aplicate in

baza Legii nr. 21/ 1996. Ca o observatie prealabila, trebuie precizat ca Legea nr. 21/ 1996

foloseste sintagma de “rezervare” a dreptului la actiune civila, ceea ce denota o

traducere literala a unui text redactat initial in limba engleza (“the right of action being

reserved”, aceasta fiind o formulare obsinuita in multe texte legale anglo-americane) si

inseamna practic ca, indiferent de sanctiunile administrative, penale sau civile (anularea

actelor juridice incheiate cu incalcarea legii) aplicate agentului economic monopolist,

partile lezate prin faptul monopolist (care pot fi competitori, furnizori sau clienti ai

agentului monopolist) au dreptul de a cere plata unor daune-interese de la acesta din

urma.

Inainte de a analiza conditiile introducerii acestei actiuni, cred ca ar trebuie facute

cateva precizari in legatura cu posibilitatea promovarii unei asemenea actiuni, precum si

cu natura ei juridica. In ce priveste posibilitatea introducerii, am aratat anterior ca exista



o obiectie de principiu intemeiata pe lipsa existentei unui raport juridic intre agentul

economic monopolist si agentul economic agresat (obiectia respectiva nu trebuie

confundata cu dificultatile practice de probare a existentei prejudiciului si a legaturii de

cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, care vor fi discutate in continuare). Cred insa

ca invocarea inexistentei unui raport juridic direct intre agentul economic monopolist si

ceilalti agenti concurenti, cu motivarea ca actiunea monopolistului este indreptata

impotriva pietei ca atare si nu impotriva unor concurenti determinati, constituie un

argument contestabil. In fond, prin actele sale ilicite agentul monopolist incalca un drept

al fiecarui (sau cel putin al majoritatii) concurent al sau protejat prin lege: dreptul la

clientela54. Agentul economic monopolist poate nu urmareste, prin actele sale, sa

dobandeasca in mod ilicit clientela unui anume concurent, dar in mod cert el urmareste

sa dobandeasca o cota mai mare din piata relevanta, ceea ce se traduce prin atragerea

unei parti din clientela celorlalti concurenti. In acest context, nu cred ca are relevanta

pentru stabilirea raspunderii civile, faptul ca “tinta” monopolistului a fost piata si nu un

concurent determinat, de vreme ce prejudiciul s-a localizat in patrimoniul unui sau unor

concurenti concreti. In fond, ne aflam in fata unei situatii asemanatoare cu aceea cand o

uzina deverseaza substante toxice in apa unui rau, agentul economic care administreaza

uzina raspunzand delictual fata de toti cei care vor suferi prejudicii datorita poluarii (a

caror identitate este nedeterminata si in multe cazuri nedeterminabila la data savarsirii

actului de poluare), fara a avea relevanta scopul urmarit de agentul poluant prin

producerea deversarii. Mai mult, nu trebuie pierdut din vedere si un alt aspect:

54 Pentru caracterizarea acestui drept, a se vedea Capitolul I, subsectiunea A).c).2.



sanctiunile de drept public (administrative si penale) cuprinse in legislatia anti-monopol

au drept scop restabilirea “echilibrului” pietei, eliminarea barierelor in calea liberei

concurente ridicate de agentul economic monopolist. Ele nu au (si nici nu ar putea avea)

drept obiect acoperirea prejudiciilor suferite de agentii economici concurenti. Ar fi insa

absurd ca prin aplicarea acestor sanctiuni sa se recunoasca existenta unei incalcari a legii,

fara ca in acelasi timp sa existe posibilitatea concurentilor lezati de a-si acoperi

prejudiciile suferite datorita acestei incalcari.

Art. 64 nu precizeaza ce fel de actiune pentru repararea prejudiciului poate

introduce persoana afectata de faptul monopolist. Reiese insa clar din formularea lui ca

o asemenea actiune nu ar putea fi decat o actiune in raspundere civila55. In consecinta,

ramane de raspuns la intrebarea daca este vorba de o actiune in raspundere delictuala

sau in raspundere contractuala si corelativ, daca art. 64 reglementeaza o forma de

raspundere civila derogatorie de la raspunderea statuata de Codul civil. Personal,

consider ca cel mai adesea un agent monopolist care incalca legislatia anti-monopol va

raspunde delictual, fara a exclude insa posibilitatea existentei in anumite cazuri si a unei

raspunderi civile contractuale. In acelasi timp, desi art. 64 nu reglementeaza o forma de

raspundere civila derogatorie de la cea existenta in Codul civil, cred totusi ca datorita

specificului raporturilor juridice generate de savarsirea unui fapt monopolist,

raspunderea civila in acest caz are o serie de particularitati fata de reglementarea

55 Raspunderea civila consta in obligatia civila a autorului faptei de a repara prejudiciul

cauzat prin fapta sa ilicita. A se vedea C. Statescu, in C. Statescu, C. Birsan, Drept civil.

Teoria generala a obligatiilor, editia a III-a, Ed. ALL BECK, Bucuresti, 2000, p. 122; M.

Eliescu, Raspunderea civila delictuala, Ed. Academiei R.S.R., Bucuresti, 1972, pp. 5-7.



generala din Codul civil, ceea ce creeaza in fapt un regim special de raspundere. In plus,

aceste particularitati exclud, in materie delictuala, aplicarea in contextul faptelor

monopoliste, a majoritatii formele de raspundere prevazute de art. 1000-1001 C.civ.

(practic, numai raspunderea comitentului pentru faptele prepusului ar avea sens si in

ceea ce priveste faptele monopoliste, celelalte forme de raspundere delictuala fie ca nu

se pot aplica de loc, fie ca aplicarea lor s-ar face exclusiv in temeiul regulilor din Codul

civil si nu sunt influentate de particularitatile raportului juridic rezultat din savarsirea

faptului monopolist).

4.2 Subiectele raportului juridic de raspundere civila in cazul faptelor

monopoliste

In ce priveste subiectul activ al raportului juridic, acesta este agentul economic

monopolist. Termenul de “agent economic monopolist” este un termen generic, prin

care desemnez atat detinatorul unei pozitii dominante56 pe piata relevanta, cat si grupul

de agenti economici participanti la o intelegere monopolista. Pentru scopurile acestei

lucrari, nu includ insa in aceasta categorie agentii economici rezultati in urma unei

concentrari economice excesive, deoarece in opinia mea simpla constituire a concentrarii

nu poate produce un prejudiciu concurentilor (fie el si eventual) atat timp cat agentul

economic care a initiat concentrarea nu abuzeaza de pozitia sa pe piata sau agentul

56 Pentru criteriile de determinare a existentei pozitiei dominante, a se vedea O. Capatina,

Dreptul concurentei comerciale. Concurenta patologica. Monopolismul, Ed. LUMINA

LEX, Bucuresti, 1993, pp.127-134; G. Boroi, Dreptul concurentei[ Note de curs], 1996, pp.

104-106.



economic rezultat in urma concentrarii nu abuzeaza de pozitia sa pe piata sau

concentrarea nu ascunde in realitate o intelegere monopolista57.

In legatura cu subiectele pasive ale raportului juridic generat de faptul monopolist,

este evident ca aici se includ in primul rand agentii economici concurenti. Problema este

daca intotdeauna sunt afectati toti concurentii agentului monopolist, sau numai o parte

dintre ei. Desigur, in mod concret unii dintre acestia vor suferi un prejudiciu mai mare

decat altii, unii vor suferi un prejudiciu actual in timp ce altii numai unul eventual. Dar,

este posibil ca unii agenti concurenti sa nu fie afectati in nici un fel sau sa nu poata fi

prejudiciati prin derularea actelor monopoliste? Se pare ca, cel putin in intentia

legiuitorului roman, raspunsul la aceasta intrebare este afirmativ. Atat art. 5 alin.1, cat si

art. 6 si 13 vorbesc de impactul faptului monopolist asupra pietei ca atare sau a unei parti

din aceasta. Desi nu se spune expres, printr-o parte a pietei se intelege numai o parte a

pietei geografice, de vreme ce piata produsului nu poate fi divizata in parti (chiar daca

exista pe piata produsului bunuri diferite, nu trebuie uitat ca ele sunt considerate

intersanjabile, ceea ce face de neconceput sectorializarea pietei din acest punct de

vedere). In consecinta, daca numai o parte din piata relevanta este afectata, a fortiori

numai o parte din concurentii agentii monopolist sunt sau ar putea fi prejudiciati.

Art. 64 nu se limiteaza insa la agentii economici concurenti atunci cand precizeaza

care sunt persoanele indreptatite la repararea prejudiciului cauzat prin faptul

57 In legatura cu raportul dintre concentrarea economica excesiva si abuzul de pozitie

dominanta, respectiv cu intelegerea monopolista, a se vedea G. Boroi, op.cit., pp.138-140 (nu

sunt sigur insa daca autorul a avut in vedere aceste raporturi si din perspectiva raspunderii

civile, sau numai prin raportare la sanctiunile administrative si penale).



monopolist. El are de fapt o formulare foarte generala: dreptul la actiune apartine

persoanelor fizice si/sau juridice. Tinand cont ca participantii la piata relevanta sunt nu

numai agentii economici concurenti, dar si utilizatorii/ consumatorii produselor, precum

si furnizorii agentilor economici aflati in raporturi de concurenta, apare intrebarea daca si

aceste persoane pot cere repararea prejudiciilor cauzate de agentul monopolist. Cred ca

raspunsul la intrebare nu poate fi decat in sensul recunoasterii unui drept la actiune din

partea persoanelor de mai sus, cu urmatoarea precizare: raspunderea civila a agentului

monopolist fata de persoanele respective va fi o raspundere “comuna”, guvernata de

prevederile Codului civil si nu va avea particularitatile raspunderii civile la care ma voi

referi in continuare. Aceasta deoarece intre agentul monopolist si utilizatori/

consumatori, respectiv furnizorii care nu au si calitatea de concurenti nu exista raporturi

de concurenta, iar incalcarea dispozitiilor Legii nr. 21/ 1996 nu reprezinta un act

anticoncurential fata de aceste persoane (incalcarea legislatiei anti-monopol este oricum

un act ilicit, dar da dreptul la actiune acestor persoane numai daca le-a produs un

prejudiciu actual sau viitor).

4.3 Elementele raspunderii civile in cazul in care faptul monopolist are

caracter delictual

Elementele raspunderii civile a agentului monopolist pentru faptele sale

delictuale savarsite impotriva concurentilor sunt aceleasi ca in cazul raspunderii civile

delictuale: existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, existenta unui raport de



cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si existenta vinovatiei celui care a cauzat

prejudiciul58. Insa, unele din elementele respective prezinta trasaturi specifice.

(i) In ce priveste cerinta prejudiciului , este un loc comun afirmatia ca acesta poate fi

actual sau viitor (recte, un prejudiciu care nu s-a produs la data acordarii despagubirii,

dar este sigur ca se va produce). Atat prejudiciul actual, cat si cel viitor sunt certe, cu alte

cuvinte sunt susceptibile de evaluare. Caracterul cert al prejudiciului este o conditie sine

qua non pentru existenta raspunderii civile in dreptul comun59, ceea ce exclude

posibilitatea acordarii de despagubiri atunci cand prejudiciul este eventual (respectiv,

este acel prejudiciu a carui producere este numai ipotetica, ceea ce face ca el sa nu fie

susceptibil de evaluare atat timp cat nu s-a produs sau nu exista elemente certe privind

producerea sa in viitor). In cazul raspunderii delictuale pentru savarsirea unui fapt

monopolist, este totusi de conceput acoperirea si a prejudiciului eventual? Intrebarea

porneste de textele din Legea nr. 21/ 1996 care definesc principalele categorii de fapte

monopoliste, acestea utilizand formularea “pot avea ca efect” atunci cand determina

impactul faptului monopolist asupra concurentei. Cum corect a aratat un autor, o

asemenea formulare duce la concluzia ca un fapt monopolist este sanctionabil chiar si

numai daca prezinta un efect anticoncurential potential60. Insa, este suficienta aceasta

formulare a Legii nr. 21/ 1996 pentru a considera ca legiuitorul a reglementat

58 A se vedea C. Statescu in C. Statescu, C. Birsan, op.cit., p. 145-146.

59 In acest sens, a se vedea C. Statescu in C. Statescu, C. Birsan, op.cit., p. 154; M. Eliescu,op.cit., pp. 92-95.

60 A se vedea G. Boroi, op.cit., p. 83 (cu referire numai la intelegerile monopoliste, dar

concluzia poate fi extrapolata si la celelalte categorii de fapte incriminate de Legea nr. 21/

1996).



posibilitatea acoperirii prejudiciilor civile eventuale suferite de agentii economici

concurenti? Cred ca raspunsul ar trebui sa fie afirmativ, pe baza a cel putin doua

argumente:

(1) art. 64 recunoaste dreptul la actiune in raspundere civila atunci cand un fapt

monopolist prohibit de Legea nr.21/ 1996 produce un prejudiciu. Legea nr.21/

1996 defineste faptele monopoliste, printre altele, prin referire la obiectul sau

efectul lor, actual or potential. Or, daca un fapt monopolist este incriminat pentru

ca are potentialul de afecta concurenta in mod semnificativ, aceasta inseamna ca si

prejudiciul suferit de concurenti este un prejudiciu potential. Dar, nu este niciunde

in lege un text care sa prevada ca existenta unui prejudiciu potential este

incompatibil cu aplicarea tuturor sanctiunilor prevazute in Legea nr. 21 (inclusiv

cele civile, care dupa cum am aratat anterior au un rol foarte important in

asigurarea respectarii Legii nr. 21/ 1996), in scopul restabilirii echilibrului pietei

relevante. Ceea ce duce la concluzia ca raspunderea civila –ca forma de sanctiune-

poate fi aplicata in cazul savarsirii de fapte monopoliste chiar daca prejudiciul este

numai eventual;

(2) un argument de analogie – doctrina si jurisprudenta (din alte tari) au recunoscut

posibilitatea exercitarii actiunii in concurenta neloiala chiar si atunci cand

prejudiciul este eventual. Nu vad de ce aceeasi solutie nu s-ar aplica si in cazul

raspunderii civile pentru fapte monopoliste, deosebirile dintre cele doua categorii



de fapte reducandu-se in realitate la o singura diferenta de esenta: marimea

agentului economic agresor61.

Daca se admite posibilitatea acoperirii prejudiciului eventual, ramane deschisa

discutia privind modalitatea evaluarii sale. Fara a avea intentia de a propune o solutie

definitiva si care in mod cert nu este suficient de elaborata, cred ca dificultatile de

evaluare a prejudiciului eventual (care par de nesurmontat, cel putin in viziunea doctrinei

de drept civil din Romania) ar putea fi mult diminiuate daca am schimba perspectiva din

care privim acest prejudiciu, recte ca un fel de “gaura neagra” in patrimoniul victimei, cu

o marime necuantificabila. Cu alte cuvinte, daca am muta accentul de la latura

reparatorie la latura sanctionatorie a raspunderii civile, nu ar mai fi probleme legate de

evaluarea prejudiciului si atunci instanta ar putea acorda agentului economic agresat o

despagubire al carui cuantum sa reprezinte in realitate o “amenda” civila pentru agentul

economic monopolist. Desigur, in aceasta viziune termenul de “prejudiciu” (eventual)

devine impropriu, dat fiind ca victima colecteaza, prin intermediul instantei, o “amenda”

de la agentul monopolist si nu o veritabila despagubire.

O alta problema in legatura cu prejudiciul generat de un fapt monopolist consta in

posibilitatea producerii unui prejudiciu moral care sa fie acoperit prin acordarea de

despagubiri banesti agentului economic agresat. Avand in vedere ca unele fapte

monopoliste se realizeaza in modalitati care sunt incriminate si ca fapte de concurenta

neloiala (dar ele sunt calificate drept fapte monopoliste datorita pozitiei pe piata a

61 A se vedea supra, Capitolul I, sectiunea a V-a.



agentului economic agresor si/sau pentru ca vizeaza un numar nedeterminat de

concurenti), iar legea romana recunoaste expres posibilitatea acordarii de daune morale

victimelor faptelor de concurenta neloiala62, cred ca savarsirea faptelor monopoliste

poate determina aparitia unui prejudiciu moral reparabil prin plata unei compensatii in

bani. Daca aceasta este solutia de principiu, exista totusi o dubla dificultate in ce priveste

aplicarea ei practica. Pe de o parte, este vorba de o problema dificila obisnuita in

asemenea cazuri, si anume determinarea cuantumului reparatiei banesti pentru

atingerile personale nepatrimoniale aduse victimei63. Pe de alta parte, exista o alta

dificultate, as numi-o de principiu, in privinta stabilirii existentei prejudiciilor morale

create agentilor economici persoane juridice. In doctrina noastra cel putin, prejudiciul

moral a fost intotdeauna definit prin raportare la atingerile aduse unor relatii sociale si

familiale ale persoanelor fizice, care au produs o suferinta acestora64. O asemenea

abordare nu cred insa ca mai are relevanta in cazul persoanei juridice. Persoana juridica

(si cu atat mai mult agentul economic persoana juridica) este o “masina” sociala, un

62 A se vedea art. 9 alin. 1 din Legea nr. 11/ 1991.

63 Pentru o analiza recenta a criteriilor care pot fi utilizate pentru determinarea cuantumului

despagubirilor banesti pentru repararea daunelor morale, a se vedea I. Urs, Criterii de

apreciere a prejudiciilor morale si a despagubirilor banesti pentru repararea daunelor

morale, in Revista “Dreptul”, nr. 4/ 1998, pp. 24-30. 64 Din aceasta perspectiva, cea mai comprehensiva definitie a daunelor morale am gasit-o

intr-o lucrare care, din ratiuni ideologice, exclude de plano posibilitatea acoperirii lor banesti:

dauna morala “are acest caracter in masura in care efectul negativ al faptei ilicite afecteazaacele atribute ale persoanei care influenteaza relatiile sale sociale – nume, onoare, reputatie,

etc.- sau cele care se situeaza in domeniul afectiv al vietii umane … vatamari care isi gasesc

expresia cea mai tipica in durerea morala si chiar fizica incercata de victima (M. Eliescu,

op.cit., p. 106). Daunele morale sunt definite intr-un mod asemanator si de alti doctrinari,

care accepta insa posibilitatea compensarii lor banesti. A se vedea Rosetti Balanescu, Al.

Baicoianu, Drept civil roman. Studiu de doctrina si jurisprudenta, vol.II, Ed. SOCEC,

Bucuresti, 1943, pp. 89-90; C. Statescu, C. Birsan, op.cit., pp. 148-153.



vehicul prin care vointele si interesele unor persoane fizice se armonizeaza in scopul

atingerii unor obiective comune. Mi-e greu sa imi imaginez, in acest context, cum s-ar

putea “simti” jignit un agent economic persoana juridica, mi-e greu sa imi imaginez

“suferinta” unei asemenea persoane datorita afirmatiilor denigratoare pronuntate la

adresa ei de un concurent65, de ex. Sigur, folosind mai departe exemplul denigrarii, este

indiscutabil ca afirmatiile denigratoare afecteaza reputatia pe piata a agentului economic

persoana juridica. In fapt, acest impact asupra reputatiei nu se traduce printr-o

suferinta, ci printr-o pierdere de clientela. Dar pierderea de clientela este un prejudiciu

material, relativ usor cuantificabil in bani. De aceea, concluzionand la acest punct,

consider ca desi de principiu daunelor morale pot fi compensate baneste si in cazul

agentilor economici persoane juridice, in cvasi-totalitatea cazurilor este aproape

imposibil sa fie distinse de daune materiale produse acestor agenti economici.

Art. 64 foloseste sintagma de “reparare integrala” a prejudiciului cauzat printr-un

fapt monopolist. O atare formulare nu face decat se reia un principiu al reparatiei civile a

daunelor cauzate prin fapte delictuale, in sensul ca nu exista limite privind intinderea

reparatiei. Astfel, trebuie acoperite atat prejudiciul efectiv suferit, cat si beneficiul

nerealizat de victima, se repara atat prejudiciul previzibil, cat si cel imprevizibil la data

65 Datorita “ecranului” de ordin conceptual care desparte persoana juridica de persoanele

fizice care o compun sau care sunt angajatii ei, nu se poate sustine ca tulburarea, stress-ul si

suferinta provocata acestor persoane fizice de afirmatiile denigratoare reprezinta “suferinta”

persoanei juridice insasi.



savarsirii faptei monopoliste66. Nu se repara insa decat daunele cauzate in mod direct

de fapta monopolista, nu si daunele indirecte.

Pentru alte observatii privind prejudiciul, solutiile din Codul civil si cele propuse

de doctrina pornind de la prevederile Codului civil isi pastreaza aplicabilitatea si in cazul

daunelor generate de fapte monopoliste de natura delictuala.

(ii) In legatura cu fapta ilicita, nu am de facut observatii care sa reprezinte abordari de

principiu diferite fata de ceea ce s-a discutat in doctrina de drept civil. Totusi, sunt de

facut cateva precizari.

Ca si in dreptul comun, prin fapta ilicita monopolista se incalca atat norme legale,

cat si drepturi si interese subiective ale agentilor economici concurenti. In cazul faptelor

monopoliste, este insa greu de imaginat ca ar exista interese subiective ale agentilor

economici care sa nu fie protejate prin norme legale (devenind astfel drepturi

subiective). De exemplu, chiar si interesul fiecarui comerciant de a beneficia de o piata

deschisa liberei concurente isi gaseste o expresie legislativa, si anume art. 134 alin.2 lit.a

din Constitutie.

Fapta monopolista ilicita se savarseste in anumite modalitati, o parte din ele fiind

prevazute de lege cu titlu de exemplu, iar altele urmand a fi sanctionate daca intrunesc

trasaturile definitorii ale faptelor monopoliste stabilite de asemenea prin Legea nr. 21/

1996. In cazul intelegerilor monopoliste, ceea ce este inedit este posibilitatea ca un

organ administrativ – Consiliul Concurentei – sa decida ca o fapta monopolista care in

66 C.Statescu, C. Birsan, op.cit., pp.150-151.



mod obiectiv intruneste trasaturile faptelor incriminate de Legea nr. 21/ 1196, sa poata fi

totusi derulata in continuare daca intruneste conditiile prevazute in art. 5 alin.2 din

Legea nr.21/ 1996 (“exceptari individuale”)67. Ar insemna in acest caz ca, desi organul

administrativ permite continuarea faptei monopoliste respective, agentii economici

concurenti care sufera un prejudiciu au dreptul de a cere in instanta repararea

prejudiciului? Cred ca instanta ar trebui sa respinga o asemenea actiune, cu urmatorul

argument:

- art. 5 alin.2 “dezincrimineaza” faptele interzise prin art. 5 alin.1, daca sunt savarsite in

anumite conditii prevazute de lege. In consecinta, intelegerea intre agentii economici

inceteaza sa mai aiba un caractre ilicit, organul administrativ avand functia doar de a

verifica daca o asemenea intelegere respecta toate conditiile impuse de art. 5 alin.2.

Referitor la cauzele care inlatura caracterul ilicit al faptei, ele sunt valabile numai in

cazul intelegerilor monopoliste, fiind exclusa posibilitatea existentei lor in privinta

abuzului de pozitie dominanta. In cazul intelegerilor monopoliste, trebuie aratat ca spre

deosebire de dreptul comun, legitima aparare si starea de necesitate nu pot justifica

savarsirea unei practici monopoliste68. In ce priveste indeplinirea unor activitati impuse

67 Art. 5 alin.2 din L 21/ 1996 nu reglementeaza cauze de impunitate (respectiv, imprejurari

care afecteaza autonomia de vointa a agentilor economici participanti la o intelegeremonopolista), el stabileste doar exceptii de la aplicarea interdictiilor referitoare la intelegerile

monopoliste. Agentii economici participanti la intelegerile exceptate sunt insa considerati ca

au avut autonomie decizionala pentru a participa la acea intelegere.68 Aparent, o situatie similara legitimei aparari/ starii de necesitate exista in cazul pietelor

oligopoliste, cand un agent economic puternic ia o masura incriminata de lege iar ceilalti

concurenti avand o putere economica asemanatoare il imita. In realitate, prin repetarea

masurilor luate initial de un agent economic, concurentii sai nu fac decat sa afecteze drepturile



de lege ori a ordinului “superiorului”, toate aceste cauze de inlaturare a caracterului ilicit

al faptei imbraca o forma specifica in dreptul concurentei, si anume aceea a cauzelor de

impunitate69.

(iii) In privinta legaturii de cauzalitate intre fapta monopolista si prejudiciu, consider ca

solutiile la care s-au oprit doctrina si practica judecatoreasca70 sunt pe deplin aplicabile

si in ipoteza faptelor monopoliste, cu precizarea ca mi se pare mai adecvata aplicarea in

aceasta materie a sistemului bazat pe teza indivizibilitatii cauzei cu conditiile.

(iv) Privitor la vinovatia agentului economic monopolist care a cauzat prejudiciul,

consider ca este extrem de greu de conceput savarsirea unei fapte monopoliste in

absenta oricarui element intelectiv si volitiv al agentului economic monopolist fata de

fapta si de urmarile acesteia. O fapta monopolista ilicita, care afecteaza semnificativ

piata relevanta si pe agentii economici concurenti, nu se poate savarsi in mod

“inconstient” sau din “ignoranta”. In fond, standardul de diligenta la care sunt supusi

agentii economici este mult mai ridicat decat in cazul persoanelor fizice obisnuite, astfel

incat imi vine foarte greu sa accept ideea ca un agent economic a savarsit o fapta

monopolista fara sa-si fi dat seama de conescintele actiunilor sale. In orice caz, el ar fi

trebuit sa isi dea seama de caracterul ilicit al faptei si de consecintele pagubitoare ale

acesteia. In concluzie, indraznesc sa afirm ca in ce priveste latura subiectiva a raspunderii

delictuale a agentului economic monopolist, exista intotdeauna o prezumtia foarte

celorlalti competitori de pe piata si echilibrul pietei in ansamblu, ceea ce lipseste aceste

actiuni de caracteristicile actelor in legitima aparare.

69 Pentru o analiza a cauzelor de impunitate, a se vedea O. Capatina, op.cit., pp.48-69.70 De exemplu, a se vedea C. Statescu, C. Birsan, op.cit., pp. 179-189.



puternica de vinovatie a autorului faptei. Simpla intrunire a elementelor materiale ale

faptei monopoliste (in lipsa existentei conditiilor prevazute de art. 5 alin.2 in cazul

intelegerilor monopoliste) este suficienta pentru a antrena prezumtia de vinovatie a

autorului faptului monopolist. Agentul economic monopolist se poate apara, cred eu,

numai prin invocarea unor vicii de consimtamant (in cazul intelegerilor monopoliste),

precum si prin invocarea exercitarii unui control economic asupra sa care il lipseste de

capacitatea de a lua decizii economice in mod autonom. Alte cazuri de inlaturare a

vinovatiei intalnite in dreptul comun (de ex., forta majora si cazul fortuit) nu cred ca pot fi

luate in considerare in aceasta materie.

In finalul acestei sub-sectiuni, cred ca merita discutata o problema care are

relevanta practica pentru exercitarea actiunii in raspundere civila delictuala: in ipoteza

cand agentul economic agresat a introdus in instanta actiunea in raspundere civila dar

anterior sau ulterior introducerii actiunii, Consiliul Concurentei declanseaza o investigatie

asupra aceluiasi fapt monopolist, instanta civila poate suspenda judecata pana la data

finalizarii investigatiei (care poate include si perioada in care decizia de condamnare

emisa de Consiliul Concurentei este atacata de agentul monopolist in contencios

administrativ)? Opinez ca intr-un asemenea caz, suntem in ipoteza prevazuta de art. 244

pct.1 Cod procedura civila, pentru urmatoarele considerente:

- investigarea faptelor monopoliste de catre Consiliul Concurentei reprezinta o procedura

jurisdictional-administrativa. Aparent, art. 244 pct.1 se refera la o procedura



judecatoreasca in curs de desfasurare la data luarii de catre instanta a deciziei de

suspendare voluntara a judecatii. In realitate, cred ca termenul de “judecata” poate fi

luat intr-un sens mai larg in cazul de fata, pentru a include si alte proceduri jurisdictionale

care nu se desfasoara insa in in fata organelor judecatoresti. Este de necontestat ca

solutia la care va ajunge Consiliul Concurentei are capacitatea de a influenta modul de

rezolvare a actiunii in raspundere civila. In plus, instanta civila este mult mai putin

“echipata” pentru a analiza un fapt monopolist si implicatiile sale, in comparatie cu

Consiliul Concurentei. De aceea, cred ca solutionarea actiunii in raspundere civila

depinde in mare masura de stabilirea existentei sau inexistentei faptului monopolist (si

implicit a dreptului la actiune al agentului economic agresat) in cadrul procedurii

administrativ-jurisdictionale derulate in fata Consilului Concurentei;

- daca nu s-ar admite posibilitatea suspendarii voluntare a judecarii actiunii in

raspundere, exista riscul ca, cele doua proceduri derulandu-se in paralel, instanta civila sa

constate savarsirea de catre parat a unui fapt monopolist producator de prejudicii, in

timp ce Consiliul Concurentei sa decida ca nu a avut loc savarsirea unui fapt monopolist

sau ca exista exista o cauza de impunitate, etc. In conditiile in care este discutabila

posibilitatea agentului economic agresat (chiar daca a sesizat Consiliul Concurentei) de a

ataca decizia acestuia de admitere a faptului presupus monopolist si cum instanta civila

nu este tinuta de concluziile la care a ajuns Consiliul Concurentei, am fi in fata unei

situatii nu numai inechitabile pentru agentul economic parat, dar si care ar pune in

discutie intregul mecanism de monitorizare a liberei concurente pe piata, imaginat de



legiuitor (ar insemna ca atributiile Consiliului Concurentei sa fie preluate si exercitate de

instanta civila).

Stabilirea cifrei de afaceri in contextul L 21/ 1996

Cifra de afaceri nu este totuna cu venitul brut. Conform art.67 (1) din L 21/ 1996

astfel cum este pus in aplicare prin Instructiunile Cons. Conc. din 17.05.2004 cu privire la

calculul cifrei de afaceri, cifra de afaceri este data de venitul brut (adica, din care nu s-au

scazut cheltuielile) reflectat in situatiile financiare anuale, din care se scad obligatiile fiscale

datorate (mai precis, accizele) si valoarea exporturilor (efectuate direct, prin mandatar sau

comisionar). Valoarea rezultata se numeste ‘cifra de afaceri ajustata’. Valoarea ajustata

este aferenta anului financiar anterior celui in care are loc faptul monopolist/ concentrarea

economica. In cazul in care unul dintre agentii economici analizati face parte dintr-un,

pentru a stabili incadrarea in pragurile prevazute de lege se va calcula cifra de afaceri

ajustata a grupului (specific acestui caz este ca cifra de afaceri interna a grupului – recte,

valoarea vanzarilor intre entitatile membre ale grupului- nu se ia in calculul cifrei de afaceri

ajustate a grupului).

Din analiza acestei formule, deducem urmatoarele:

- legea vorbeste de deducerea obligatiilor fiscale din cifra de afaceri, fara a face distinctie

dupa natura obligatiei fiscale. Daca la TVA lucrurile sunt clare (TVA nu face parte din cifra de

afaceri inregistrata in situatiile financiare), in ceea ce priveste celelalte impozite (mai ales

impozitul de profit) ar trebui ca ele sa poata fi deduse din cifra de afaceri. In practica, prin

interpretarea abuziva a legii CC deduce numai valoarea accizelor.

- prin scaderea valorii exporturilor, cred ca legiuitorul si-a exprimat intentia de a nu

sanctiona practicile monopoliste care isi produc majoritatea efectelor in exteriorul tarii (de

ex., daca exista o intelegere de specializare in productie cu clauze anticoncurentiale



incheiata in agenti economici care opereaza in Romania, dar majoritatea veniturilor din

aceasta intelegere sunt obtinute din export, atunci cifra de afaceri va fi foarte mica si

intelegerea nu va cadea sub incidenta art. 8 ali.1 din L 21/ 1996).

Pentru institutiile de credit si societatile de asigurari exista un alt mod de calcul al

cifrei de afaceri (v.art.68 din L 21/1996 si Instructiunile mentionate mai sus).

FAPTE DE CONCURENTA NELOIALA

Concurenta neloiala – antagonismul dintre agentii economici (ag.ec.) exercitat prin instrume

contrare uzantelor comerciale cinstite, in sectoarele de libera competitie a pietei. Exista si sectoare

sustrase prin lege sau prin contract (de ex., contractul de distributie exclusiva) liberei competitii.

Diferenta dintre conc. neloiala si practicile monopoliste :

a) finalitati diferite (conc. neloiala presupune captarea clientelei concurentului lezat, in ti

practicile monopoliste presupun captarea pietei ca atare, ceea ce in subisidiar conduce si la doba

clientelei concurentilor lezati);

b) rezultatele (conc. neloiala duce la deformarea competitiei in timp ce practicile monopoliste

suprimarea concurentei).

c) concurenta neloiala reprezinta incalcarea unor norme deontologice, in timp ce prmonopoliste duc la dezechilibre socio-economice.

Concurenta neloiala graviteaza in jurul conceptului de “clientela”, in timp ce practicile mono

au in vedere conceptul de “piata”. Totusi, tendinta recenta in cazul ambelor practici anti-concur

este de a le evalua prin prisma atingerilor aduse consumatorilor.



Element comun celor doua practici:

- ambele presupun existenta unui raport de concurenta intre ag.ec. agresor si ag.ec. agresati, af

aceeasi piata relevanta (v. “piata relevanta” la sectiunea de practici monopoliste). Cred ca concluzimai verifica, daca admit ca faptul de concurenta neloiala se poate desfasura si cand agentii econom

se afla in concurenta. In dreptul comparat, o asemenea conceptie a fost deja consacrata legis

Elvetia, prin intrarea in vigoare in martie 1988 a noii Legi impotriva concurentei neloiale (Bundes

gegen den unlauteren Wettbewerb). Conform art.1, legea are drept scop sa garanteze concurenta l

nedenaturata in interesul tuturor participantilor. [art.2 vorbeste de comportament neloial si ilicit c

orice comportament sau practica comerciala care este inselatoare sau care contravine in orice a

regulilor de buna credinta si care influenteaza raporturile intre concurenti sau intre furnizori si

formulare diferite in partea ei finala de ceea ce prevede legea noastra]. Cum s-a remarcat in d

elvetiana, prin aceasta prevedere s-a extins sfera de aplicare a legii la toti participantii la piata (aeconomici, indiferent ca se afla in raporturi de concurenta sau nu, si consumatori) 71. Autorul cita

ca desi conceptul de “concurenta neloiala” presupune ideea de concurenta, totusi oricine desfas

activitate organizata in domeniul economic (chiar daca nu este in scop de profit) trebuie sa se rapor

standardele legii privind concurenta neloiala. Ceea ce inseamna ca nu numai agentii economic

organizatiile de protectie a consumatorilor sau alte organizatii economice trebuie cuprinse in sf

aplicare a dreptului concurentei loiale (ceea ce permite sanctionarea unei organizatii de prote

consumatorilor care denatureaza concurenta prin prezentarea rezultatelor incomplete ale unei tes

marfuri). In consecinta, sfera de aplicare a legii elvetiene ar trebui descrisa printr-un criteriu bega

intra in sfera domeniului economic (si deci a concurentei) relatiile pur private si unele raporturi comin care intra functionarii publici, determinate de aplicarea unor masuri politienesti 72. Motivul ext

sferei de aplicare a reglementarilor privind concurenta neloiala este urmatorul: aceste reglemen

protejeaza numai interesul concurentilor individuali de a participa la relatii comerciale baza

moralitate, ci si interesul tuturor participantilor la piata si in cele din urma al intregii comunitati de a

o concurenta functionala. Legea concurentei neloiale nu este impregnata numai de individualism,

conceptie a dreptatii sociale73.

71 C. Hilti, Zum Anwendungsbereich des neuen Bundesgesetzes gegen den unlauteren

Wettbewerb (UWG), in “Schweizerische Juristen-Zeitung”, Zurich, nr.85/ 15.04.1989,

p.129-130; 133-134. In acelasi sens se pronunta si Fr.-J. Danthe, Le droit international prive

suisse de la concurrence deloyale, Ed. Librairie Droz, Geneva, 1998, p. 22. Autorul arata canoua modificare nu a inlocuit notiunea de concurenta, insa i-a largit sfera, ingloband si

relatiile verticale de piata, care includ clientii si consumatorii.72 C. Hilti, op.cit., p. 13373 C. Hilti, op.cit., p. 134



Largirea sferei conceptului de concurenta permite luarea in considerare a actiunilor tertilo

sunt importante pentru concurenta, dar care nu intra direct in jocul concurential (cum ar fi organele

media, institutele de teste comparative). Simplul risc ca aceste actiuni sa produca un rezulta

concurential este suficient, independent de folosirea sau nu a unor mijloace specifice74.

In ceea ce priveste campul de aplicare a dispozitiilor care combat concurenta neloiala, aces

domeniul economic, care este in foarte larg, incluzand ansamblul activitatilor de productie, distrib

consum de bunuri si servicii (inclusiv profesiile liberale), caracterizate printr-un schimb de prestatii

in scop de castig. De asemenea, intra in sfera domeniului economic prestatiile de natura econom

colectivitatilor publice, in masura in care influenteaza piata, independent de existenta unui rap

concurenta75.

Cat priveste caracterul neloial al actiunii, el consta in incalcarea unor reguli de comport

economic, independent de existenta unei forme de vinovatie. Totusi, vinovatia joaca un rol in c

priveste actiunea penala si actiunea in repararea prejudiciului76.

Incalcarea regulilor de conduita economica reflecta un comportament contrar bunei-cr

Pentru a aprecia buna-credinta in acest caz special, judecatorul trebuie sa aiba in vedere doua crite

criteriu etic (constand in morala comerciala, in regulile de deontologie profesionala si in uz

comerciale, codificate sau nu, morala care constituie un liant intre concurenti si clienti si care a

mentinerea unei increderi indispensabile schimburilor economice) si un criteriu economic (abu

libertate economica denatureaza concurenta normala)77.

In intelesul larg pe care l-a dobandit conceptul de concurenta dupa modificarea din 1986, d

elvetian al concurentei neloiale protejeaza mai multe categorii de interese, si anume: (i) ce

concurentilor (care dpdv istoric au fost protejate intotdeauna, pe baza unei conceptii care se axa e

pe protectia personalitatii economice a persoanei lezate. Actul de concurenta neloiala poate

atingere unui concurent, mai multor concurenti sau chiar unui intreg domeniu economic)78; (ii) c

clientilor (acestia sunt destinatarii eforturilor depuse de concurenti si au interesul de a putea alege i

liber intre prestatiile oferite, pe cele care corespund cel mai bine nevoilor lor. Protectia inte

74 Fr.-J. Danthe, Le droit international prive suisse de la concurrence deloyale, Ed.

Librairie Droz, Geneva, 1998, p. 22 75 Fr.-J. Danthe, Le droit international prive suisse de la concurrence deloyale, Ed.Librairie Droz, Geneva, 1998, p. 23 76 Fr.-J. Danthe, Le droit international prive suisse de la concurrence deloyale, Ed.

Librairie Droz, Geneva, 1998, p. 23-24 77 Fr.-J. Danthe, Le droit international prive suisse de la concurrence deloyale, Ed.

Librairie Droz, Geneva, 1998, p.25 78 Fr.-J. Danthe, Le droit international prive suisse de la concurrence deloyale, Ed.

Librairie Droz, Geneva, 1998, p. 26-27



clientilor, mai ales cand ei sunt consumatori, raspunde unei cerinte de politica sociala, si anume pr

partii mai slabe economiceste)79; (iii) cele ale colectivitatii (societatea in ansamblul ei are intere

lupta de concurenta sa nu fie denaturata)80.

- faptele prevazute de Legea nr.21/ 1996 ca fapte monopoliste pot fi calificate si drept fap

concurenta neloiala, daca impactul lor asupra pietei este mai redus. Aceasta deoarece ambele ca

de fapte sunt contrare uzantelor cinstite. Drept urmare, principalul criteriu de distinctie intre

monopoliste si cele de concurenta neloiala este dat de magnitudinea puterii economice a aut

incalcarii uzantei cinstite.

In ultimele trei decenii, dreptul concurentei a fost influentat tot mai mult de ideea pro

consumatorilor, consumatorul alaturandu-i-se astfel agentului economic ca subiect pasiv al fa

anormal de concurenta. Dar nu numai protectia consumatorului a influentat dreptul concu

actiunea a fost si inversa. Astfel, s-a observat o tendinta a legiuitorului de a include in

consumatorilor si micii agenti economici, micii comercianti. Legislatia moderna privind sancti

faptelor comerciale neoneste a fost adoptata pentru a proteja consumatorii, dar aceste sanctiuni se

frecvent si comportamentelor care nu sunt indreptate impotriva consumatorilor, ci impotriva altor

economici, pornind de la ideea ca eradicarea unor asemenea comportamente de pe piata este c

bine promovata de o interdictie generala a activitatii neoneste, chiar daca nu sunt afectati consuma

cazuri particulare81. Drept urmare, si agentii economici urmaresc aplicarea legislatiei privind pr

consumatorilor, pentru ca in acest fel se ajunge la suprimarea practicilor neloiale82. Pe de alta

standardele privind protectia consumatorilor nu mai au un caracter pur local, ele trebuie pri

contextul international.83 Se poate astfel afirma ca legislatia privind protectia consumatorilor

natura dubla, pe de o parte urmareste sa corecteze disfunctiile pietei iar pe de alta parte prom

valori sociale (sanatatea si siguranta consumatorului, justitia sociala si prevenirea exploatarii)84. A

legislatie urmareste de asemenea sa promoveze informarea completa si la timp a consumatorul

79 Fr.-J. Danthe, Le droit international prive suisse de la concurrence deloyale, Ed.

Librairie Droz, Geneva, 1998, p. 27 80 Fr.-J. Danthe, Le droit international prive suisse de la concurrence deloyale, Ed.Librairie Droz, Geneva, 1998, p. 27-28 81 David J. Harland, The legal concept of unfairness and the economic and social

environment: fair trade, market law and the consumer interest , in “Unfair advertising andcomparative advertising” (editor E.Balate), Ed. Story-Scientia, Bruxelles, 1988, p. 1682 David J. Harland, op.cit ., p. 26 83 David J. Harland, op.cit ., p. 26-27 84 David J. Harland, op.cit ., p. 26



ales in legatura cu bunurile complexe si sa intervina in raportul de forte dintre consumator si

economic, in cazul care primul este lipsit de puterea efectiva de negociere a conditiilor contractua

aceasta ultima perspectiva, se naste si o pozitie critica: intervenind prea mult in sprijinul unor grup

consumatori considerate mai vulnerabile, statul dovedeste un anume paternalism, in

considerentelor de eficienta a pietei85. De aceea, orice control exercitat asupra practicilor concurneoneste trebuie sa ia in considerare atat interesele consumatorilor, cat si cele ale agentilor econ

incercand totodata sa armonizeze pozitiile diferitelor parti interesate (de ex., intre grupur

consumatori cu interese diferite)86.

In ceea ce priveste urmarirea si sanctionarea faptelor care induc in eroare consumatorii si

fapte neoneste, sistemele de drept nationale au dezvoltat in general cateva principii de actiune. Ast

este necesara dovedirea intentiei de a induce in eroare sau insela; reprezentarile care nu sunt

neadevarate dar al caror efect general este de a induce in eroare, pot fi contestate; in cazul publi

trebuie luata in considerare audienta careia i se adreseaza, si nu standardul clasic de “om rezonabi

suficient sa dovedesti capacitatea sau tendinta de a insela, fara a fi necesar sa dovedesti prejudiciu

(aceste principii se abat de la solutiile traditionale din dreptul civil, dar numai asa se poate ajunge

control eficient al faptelor de concurenta neloiala)87.

Ca sub-ramura a dreptului concurentei, dreptul concurentei neloiale (ca si dreptul anti-mo

de altfel) isi justifica autonomia datorita promovarii unui scop de ordine publica economica, si a

pastrarea jocului liber al concurentei. Din aceasta perspectiva, el se deosebeste de dreptul civil, de

conduce la inlaturarea (sau trecerea lor pe un plan secund) unor principii de baza ale acestuia (libeconsimtamantului partilor, anularea sau modificarea in urma interventiei autoritatilor statului

clauze licite prin obiect si cauza la data incheierii lor, dar devenite ulterior ilicite datorita mod

conditiile economice in raport cu cele initiale), atunci cand libertatea concurentei apare amenintat

executarea unui contract. Se poate afirma astfel ca dreptul concurentei, ca drept special in rap

dreptul civil, promoveaza o noua ordine publica economica, care se adauga ordinii publice traditiona

- nu exista un drept exclusiv al comerciantului asupra propriei clientele. Atragerea acestei clientele

un alt comerciant este licita atat timp cat ea nu este acompaniata de acte de concurenta

Deturnarea clientelei este pana la un punct un rezultat al jocului cererii si ofertei, dar libertatea co

nu poate fi fara limite. Libertatea concurentei este un corolar al libertatii comertului. Libertatea co

85 David J. Harland, op.cit ., p. 28 86 David J. Harland, op.cit ., p. 31-32 87 David J. Harland, op.cit ., p. 21 88 M. Malaurie-Vignal, Droit de la concurrence et droit des contrats, in “Recueil Dalloz-

Sirey”, Chronique, 1995, p. 51



este o libertate fundamentala, care trebuie insa exercitata cu respectarea libertatii altora89. In lips

control, ar putea apare si dezvolta practici contrarea uzantelor comerciale cinstite, castigatorul

concurenta nefiind cel mai bun, dar fiind in mod cert lipsit de scrupule. Cu alte cuvinte, p

concurential (transferul clientelei de la un agent economic la altul) este licit, dar numai daca sunt re

uzantele comerciale loiale90.

- libertate comertului implica libertatea pretului. Astfel, un comerciant nu savarseste un

concurenta neloiala atat timp cat vinde produsele sale la un pret inferior celui al concurentilor, cu co

ca acest pret sa nu fie derizoriu sau contrar uzantelor comertului91.

- in dreptul francez, nu exista un fundament juridic special al concurentei neloiale. Nu ex

reglementare speciala a faptelor de concurenta neloiala. De aceea, se considera ca actiunea in conc

neloiala- ca instrument prin care se asigura se respectarea concurentei loiale- este o actiune baz

raspunderea delictuala pentru fapta proprie (art. 1382-1383 C.civ.fr.). Acest fundament al act

concurenta neloiala, chiar daca nu permite decat sanctionarea a posteriori (prin interventia insta

comportamentelor neloiale, este vazut ca un avantaj datorita supletii sale, articolele din C.civ.

raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie putand fi folosite pentru a sanctiona o mare va

de asemenea comportamente92. Dar, doctrina si jurisprudenta franceza au stabilit in timp ca actiu

concurenta neloiala are o sfera mai larga decat actiunea in raspundere civila delictuala, de

sanctiunile pentru savarsirea faptelor de concurenta neloiala nu urmaresc numai sa repare un prej

ele sunt in aceeasi masura preventive (pot avea drept obiect incetarea unui fapt care distorsio

artificial concurenta loiala), protejand victima impotriva deturnarii eventuale a propriei clientel

asemenea, prejudiciul in materia concurentei neloiale are o anumita specificitate, fiind apreciat ma

riguros decat in materie civila93. Evolutia recenta a jurisprudentei franceze a fost in sensu

recunoaste existenta unui prejudiciu in aceasta materie in lipsa oricarei pierderi de clientela. Astfel

admisa actiunea unei soc.com. care nu avea clientela (s-a admis chiar si actiunea introdusa de o as

fara scop lucrativ, care desfasura o activitate profesionala) sau care nu avea clientela comuna cu a

faptei. Notiunea de clientela comuna a autorului si victimei faptului de concurenta neloiala tinde

89 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale

de Droit et Jurisprudence, 1998, p.506.90 M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et duparasitisme, in “Revue trimestrielle de droit commercial et de droit economique”, ed. Dalloz,

Paris, vol.51, nr.1/ 1998, p. 17-18

91 G. Ripert, R. Roblot, op.cit., p. 506 92 M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du

parasitisme, p. 1893 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale

de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 507



inlocuita cu cea de “clientela finala identica”. In consecinta, s-a afirmat in doctrina ca regulile concu

neloiale protejeaza nu numai concurentii, dar si concurenta94.

S-a mai afirmat ca actiunea in concurenta neloiala are drept scop sa moralizeze relatiile

profesionisti (comercianti), sa asigure respectarea unei anume morale profesionale, fiind o actiune

disciplinar si avand ca obiectiv principal sa asigure respectarea uzantelor profesionale. Astfel, actiu

concurenta neloiala protejeaza nu numai concurentii direct lezati, dar si consumatorii. O ase

abordare exista in sistemul german, olandez si cel belgian, care combina functia deontologica a a

in concurenta neloiala cu dreptul (interesul general) consumatorilor si utilizatorilor finali de a face

actiunea in concurenta neloiala pentru a obliga agentii economici sa isi respecte obl

deontologice. In consecinta, pot fi astfel sanctionate fapte care nu ar fi condamnabile

concurenti.95 Alti autori, pornind de la observatia ca actiunea in concurenta neloiala este in princ

tip represiv si nu de tip indemnitar, considera totusi ca scopul actiunii nu este atat disciplinar, in sen

a sanctiona incalcarea unor uzante profesioanle ale agentilor economici, ci este o actiune cu ca

represiv care ia in considerare o sfera mai larga de interese, atat interesul agentilor economici pe

aavea un mediu concurential normal, cat si interesele consumatorilor. In consecinta, exista o dis

intre caracterul disciplinar si cel represiv, distinctie care justifica introducerea actiunii in conc

neloiala si de catre alte persoane decat agentii economici (in speta, consumatorii) 96. Mai mult chi

putea distinge intre caracterul represiv si cel indemnitar al actiunii, desi actiunea represiva are in

cazuri si un caracter indemnitar (de ex., publicarea hotararii de condamnare intr-un ziar)97.

Autorii italieni au propus un alt fundament al actiunii in concurenta neloiala, si anume pr

unui drept, si anume dreptul de proprietate asupra clientelei. Ideea a fost preluata in Franta si prom

de G. Ripert. In acest sens, s-a afirmat ca actiunea in concurenta neloiala recunoaste un drept p

asupra unei valori concurentiale care nu este protejata printr-o lege speciala. Desigur, indep

afirmatia cu privire la dreptul de proprietate asupra clientelei (in fond, comerciantul are un dre

proprietate cel mult asupra fondului de comert, fara ca aceasta sa presupuna insa si proprietatea

clientelei. Comerciantul are dreptul de a propune clientelei anume bunuri/ servicii, individualizand

fiind ale sale, dar nu are siguranta ca clientela va raspunde avansurilor sale. Cat priveste fundame

actiunii pe un drept privativ, nici acest lucru nu s-ar putea sustine, deoarece dreptul privativ pres

interdicitia oricarei concurente, in timp ce actiunea in concurenta neloiala exista tocmai pentru ca

concurenta libera, in anumite limite. In timp ce drepturile privative sunt aparate in general prin ac

94 G.Ripert, R.Roblot, op.cit., p. 507-50895 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale

de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 50896 M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du

parasitisme, p.28-3097 M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du

parasitisme, p.28



in contrafacere (care presupune atingerea adusa acestor drepturi), incalcarile aduse concurentei a

repararea unui prejudiciu cauzat printr-un act ilicit98. Teoria a fost abandonata de jurispru

deoarece se baza pe ideea ca autorul si victima a o clientela comuna99.

In fine, exista si opinia conform careia fundamentul actiunii consta in sanctionarea unui fap

Aceast fundamentare a actiunii este cea mai potrivita, fiind in concordanta cu caracterul ei de act

raspundere civila delictuala. Ilicitul consta in abuzul libertatii comertului care vine din partea ag

economic, si nu in incalcarea unei obligatii generale de a nu vatama pe altii (deoarece fap

concurenta presupune prin definitie un “prejudiciu” adus concurentilor). Este insa vorba de o fapt

pentru a carui existenta nu se cere un element intentional100.

Reglementari interne:

- L 11/ 1991 – diferentiaza faptele de concurenta neloiala in functie de gravitatea lor, ceea ce nu est

rational (astfel, faptele de confuzie sunt considerate cele mai grave si sunt sanctionate penal, in ti

alte fapte de concurenta neloiala sunt considerate contraventii si sanctionate cu amenda). L 11/

transpus aproape ad-literam textele di Codul comercial Carol al II-lea, adoptat in 1938 dar care nu a

niciodata in vigoare. L 11/ 1991 enumera fapte de concurenta neloiala, dar enumerare

exemplificativa. Pentru determinarea existentei unui fapt de concurenta neloiala (chiar si a unuia

cele enumerate in art. 4 si 5 ale L 11/ 1991), trebuie pornit intodeauna de la definitia generala a ac

din art. 2 si anume faptul de concurenta neloiala este orice act sau fapt contrar uzantelor “cinst

activitatea comerciala (in sens larg). Dupa cum voi arata in continuare, de regula buna credinta a au

faptei nu are inlatura raspunderea autorului faptei odata ce aceasta a fost savarsita. De unde rez

toata arta este de a stabili care sunt uzantele cinstite incalcate de ag. ec. agresor (art. 4 si 5 nu fac d

prezinta o lista a unor asemenea fapte. In anumite situatii insa, chiar savarsirea uneia din f

enumerate nu constituie o incalcare a unei uzante cinstite).

Reglementari internationale:

- Conventia de la Paris din 20.03.1883 pentru protectia proprietatii intelectuale (art. 10 bis) s

aditional de la Bruxelles din 1900. Romania a ratificat aceasta conventie prin L din 13.03.1924.

98 M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du

parasitisme, p. 30-3499 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale

de Droit et Jurisprudence, 1998, p.508100 M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du

parasitisme, p.34-36



Calificarea faptelor de concurenta neloiala (dupa Paul Roubier, Le droit de la propriete industrielle, t

Sirey 1952, p.504):

I confuzia in detrimentul concurentului lezat

II denigrarea in detrimentul concurentului lezat

III actele de dezorganizare interna a intreprinderii concurente

IV mijloace de dezorganizare generala a pietei (acapararea agresiva a clientelei)

Ripert, Roblot101 clasifica astfel:

- denigrarea

- confuzia

- parazitismul economic

- dezorganizarea concurentului

Dupa cum s-a remarcat (P. Roubier, op.cit., p. 504), exista aproapte tot atatea clasific

faptelor de concurenta neloiala, cati autori sunt. Totusi, in Franta cel putin clasificarea lui Roubier

imbratisata de majoritatea docrtinei si a jurisprudentei, pana acolo incat s-a ajuns ca fapte careincadreaza in una din cele 4 categorii, sa nu fie considerate fapte de concirenta neloiala102.

Nu ne vom ocupa aici de faptele de concurenta neloiala cu elemente de extraneitate (publi

mincinoasa trans-frontiera, dumpingul internationalde marfuri, subventiile la export, etc.), ci nu

faptele de concurenta neloiala desfasurate in cadrul unei piete relevante nationale.

Legea nr.11/1990 defineste intr-un text general (art.1), ce este faptul de concurenta neloiala

alte articole sunt furnizate exemple de asemenea fapte. Din acest punct de vedere, se asemenea c

101 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie

Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 519102 M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du

parasitisme, p. 24-25.



germana (Gesetz gegen den unlauteren Wettbewerb, din 7 iunie 1909). Dupa cum s-a demonstrat

care au avut un concept legislativ atat de general asupra concurentei neloiale, au dezvoltat intial sis

dreptului concurentei neloiale in scopul protejarii concurentilor, si numai ca efect secundar ap

legislatiei respective a dus si la protejarea altor agenti economici sau a consumatorilor. U

jurisprudenta si amendamentele aduse legislatiei initiale au condus la luarea in considerare, tfrecvent, in procesul de aplicare al legislatiei concurentei neloiale, si efectele actelor respective

unor agenti economici neconcurenti si a consumatorilor103. In ceea ce priveste tarile care nu au

mod traditional conceptul de concurenta neloiala in dreptul lor privat, ele au adoptat dispozitii

care sanctionau practicile care ducea in eroare sau erau neoneste (de ex., SUA, Australia si Canad

Principalul merit al unei clauze generale este ca permite ca legea sa fie aplicata si unor fapte nou ap

Pe de alta parte, este de dorit ca legea sa sanctioneze (sa descrie) si faptele de concurenta neloia

mai importante, pentru a oferi un anumit ghid de conduita agentilor economici si o anumita ori

instantelor105.

I. CONFUZIA

Confuzia este una dintre cele mai vechi si mai frecvente fapte de concurenta neloiala.

Prezinta frecventa maxima si in sistemul nostru cunoaste sanctiunile cele mai severe (in L 11/

aceste fapte sunt considerate infractiuni. A se compara art. 5 din L 11/ 1991 cu art. 301 din Codul pe

Concurenta loiala obliga un comerciant sa isi identifice produsele. Dar, el nu poate utiliza m

de identificare care sa creeze confuzie in randul clientelei intre intreprinderile concurente sau

produsele acestora.

In regula generala, confuzia rezulta din imitarea semnelor de identificare in jurul carora se

clientela (nume comercial, emblema, publicitate) sau din imitarea produselor concurente. N

necesar sa existe intentie pentru a exista confuzie, ea poate sa se bazeze numai pe confuzie sau neg

(ca element volitiv al faptei de concurenta neloiala sub forma confuziei). De asemenea, nu intotd

este necesara imitatia, este suficienta si o simpla asemanare pentru a avea confuzie. Pentru a

concurenta neloiala sub forma confuziei, este necesar ca autorul si victima sa se afle in concurenta d

103 David J. Harland, The legal concept of unfairness and the economic and social

environment: fair trade, market law and the consumer interest , in “Unfair advertising and

comparative advertising” (editor E.Balate), Ed. Story-Scientia, Bruxelles, 1988, p. 17 104 David J. Harland, op.cit ., p. 18 105 David J. Harland, op.cit ., p. 19



adresandu-se aceleasi clientele comune. Pentru a determina daca exista confuzie, judecatorul v

drept standard un client –standard, cu o vigilenta si atentie medii.

Definitie – act de concurenta neloiala ce consta in disimularea credibila a propriei activitati a autoru

aparenta unor semne distinctive fie ale concurentului lezat, fie ale unui colectiv bine determi

concurenti.

Are de obicei drept obiect un marcile de fabrica, comert, serviciu, dar si alte semne distinctiv

nu sunt protejate ca drepturi de proprietate industriala.

Confuzia se creeaza fie cu privire la intreprinderea comerciala a concurentului lezat, fie cu pr

produsele sale.

Elementele definitorii ale confuziei:

a) material – consta in crearea artificiala de identitate sau de similitudine ci concurentul lezat prin d

instrumente (imitatie, falsificare, alte tehnici inducere in eroare). O simpla asemanare intre subiectu

si cel pasiv al raportului de concurenta nu este suficienta daca asemanarea este datorata

produsului/ serviciului in cauza.

b) intentional – credibilitatea confuziei in mintea clientului (“clientul sa se fi putut insela”).

Credibilitatea este definita in functie de 4 criterii:

- un anumit standard de referinta, recte consumatorul cu atentie medie si cu pregatire intelectuala m

- sfera consumatorilor/ clientilor afectati (depinde de natura produsului/ serviciului);

- criteriul procentual – se tine seama de un lot de consumatori/ clienti in principiu considerabil, inc

si consumatorii eventuali. In practica, se fac testari de piata ce se adreseaza la peste 50% din consum

efectivi si potentiali ai produsului/ serviciului sau care au legatura cu intreprinderea care face o

confuziei;

- natura semnului distinctiv (recte, gradul de distinctivitate. De ex., in domeniul marcilor exista

puternice si marci slabe, marca puternica fiind un semn cu lunga tradditie si cu o larga raspandi

Coca-Cola). Cu cat semnul distinctiv este mai puternic, cu atat faptele care creeaza confuzie in lega

el sunt mai usor de detectat si sunt sanctionate (cu cat semnul distinctiv este mai slab, cu atat es

greu de sanctionat fapta de confuzie in legatura cu acel semn). In cazul in care marca tare, prin f

frecventa intra in limbajul comun (vz. Xerox), nu mai putem vorbi de confuzie in cazul in care se fol

ca substantiv comun, cu conditia ca sa nu fie alaturat acest substantiv –ca denumire pentru ident



produselor unui concurent. Marcile tari sunt protejate impotriva deprecierii lor chiar daca actul age

vine din partea unui concurent.

Clasificari ale confuziei:

a) dupa forma

- similitudini (confuzie imitativa) – elementul material consta in imitarea/ falsificarea elemente

identificare a concurentului. Ex. imitarea servila a aranjamentului unei vitrine apropiate de ca

concurent, casete audio “pirat”, etc.

- ratasare parazitara (confuzie relationista) – elmentul material consta in exploatarea de catre a

confuziei a popularitatii concurentului lezat prin referire abuziva la acesta sau la produsele/ servicii

Este o forma de confuzie insidioasa, ea da impresia existentei unei legaturi intre cei doi concurenti.

Modalitati de ratasare (de referire la concurentul lezat):

- subiectul activ foloseste calitatea de fost salariat, fost concesionar, fost actionar al concure

lezat pentru a se prezenta in fata clientelei (aceasta fapta este diferita de cea din art. 4 lit.

11/ 1991, deoarece ea nu presupune ca agresorul contacteaza clientii in mod secret, folosinacestora “furata” de la concurentul lezat, pentru a-i determina sa i se alature si sa parasea

concurentul lezat);

- subiectul activ prezinta produsele sale prin referire la calitatea unor produse cunoscute a

concurent, fara insa a avea permisiunea acelui concurent. De ex. parfum “dupa “ Guerlain,

“gen” Gucci

- ratasare functionala (are in vedere destinatia produselor) – nu are intotdeauna la baza un rap

concurenta directa intre cei doi ag.ec. Se intalneste in materie de piese accesorii sau de schimb (

respective pot fi utilizate la produsele altor firme universal cunoscute). Nu este condamnabila d

conduce in eroare clientul cu privire la provenienta acelor piese (daca orginea pieselor de schimb rei

comunicarea adresata clientilor) si daca ratasarea este absolut necesara.

In dreptul francez, doctrina in general trateaza ratasarea parazitara ca o fapta de conc

neloiala, distincta de confuzie. Conform ei, parazitismul economic consta in fapta unui agent econoa se sprijini pe eforturile altui agent economic, concurent sau nu, pentru a cuceri o clientela. Paraz

un comportament de “urmarire”, prin reluarea de maniera identica sau cvasi-identica a elementelo

contribuie la succesul economic al altui agent economic, fara a cheltuit resurse financiare, promot



intelectuale106. In Franta, teoria actiunii parazitare a fost elaborata pornind de la uzurparea ma

Saint-Gal, Concurrence parasitaire ou aggissements parasitaires, in Revue internationale de pro

intellectuelle et artistique, 1956, p. 37). Aceeasi autori recunosc insa ca este dificil de a trasa o l

demarcatie, chiar si numai teoretica, intre parazitismul economic si confuzie. Astfel, ei dec

“concurenta parazitara este o forma agravata a concurentei neloiale in sensul traditional al term(confuzie si deturnarea clientelei)107”. Un alt autor sugereaza ca teoria actiunii parazitare a apa

necesitatea de a depasi limitele clasice ale dreptului concurentei neloiale, care cereau existent

raport direct de concurenta (principiul specialitatii concurentei neloiale)108. Concurenta nelo

actiunile parazitare nu sunt decat doua fatete ale raspunderii civile. Actiunile parazitare falsific

concurential normal si creeaza o neplacere comerciala celorlalti participanti pe piata. Aceasta nep

comerciala constituie un interes nascut si actual109.

Autori francezi includ sub denumirea de “actiuni parazitare” toate activitatile contrare uz

comerciale care lipsesc de substanta munca altuia (uzurpa munca altuia), falsifica jocul liber al pieteegalitatea intre diversi agenti economici. Nu este necesar ca actul parazitar sa creeze riscul de co

intre agentii economici. Ei considera ca spre deosebire de confuzie, actiunea parazitara nu neces

raport de concurenta directa si stransa intre autor si victima. [dar aceasta afirmatie nu sur

deosebirea de substanta intre cele doua fapte de concurenta neloiala, ea priveste numai con

deosebite in care se pot exercita cele doua fapte] In cazul parazitismului economic, actiu

concurenta neloiala sanctioneaza uzurparea unei valori economice, produsa prin know-how si

intelectuala, valoare care nu este protejata printr-un drept specific110. Un autor considera ca

106 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. LibrairieGenerale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 533; M-L. Izorche, Les fondements de la

sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme, p. 18-19107 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. LibrairieGenerale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 534 (“la concurrence parasitaire est une forme

aggravee de la concurrence deloyale au sens traditionnel du terme (confusion et detournement

de clientele)” ) 108 Ph. le Tourneau, Le parasitisme dans tout ses etats, in “Recueil Dalloz Sirey”,Chronique, 1993, p.310 109 Ph. le Tourneau, Le parasitisme dans tout ses etats, in “Recueil Dalloz Sirey”,

Chronique, 1993, p. 310 110 G. Ripert, R. Roblot, op.cit., tome 1, p. 534-535. In acelasi sens, Ph. le Tourneau, Le

parasitisme dans tout ses etats, in “Recueil Dalloz Sirey”, Chronique, 1993, p. 310 (actiunea

parazitara uzurpa in mod semnificativ o valoare economica apartinand altuia, chiar daca

acesta nu este un concurent, permitand autorului sa castige timp)



parazitara poate imbraca o multitudine de forme (imaginatia umana fiind nelimitata), insa toate

forme pot fi reduse la doua mari categorii: uzurparea notorietatii altuia si uzurparea unei tehnici111

Imitarea, copia servila sau cvasi-servila creeaza indirect un risc de confuzie a carui gravitate

fie in faptul ca se profita de notorietatea si eforturile victimei, fie ca aduce atingere reputatiei prod

imitat datorita calitatii mediocre a produsele care imita, fie in profitul suplimentar obtinut de autor

vointa acestuia de a obtine un avantaj si a dobandi in mod fraudulos o parte din piata112.

In ceea ce priveste uzurparea muncii altuia, ea se manifesta prin utilizarea valorii econ

rezultate din munca unui tert, pentru a intra pe piata (desigur, aceasta utilizare nu are perm

tertului). Sunt diverse forme in care se uzurpa munca altuia: copia servila sau quasi-servila a unui

(Cass.com. 10.06.1997; Paris, 27.09.1993, DS 1994, Somm.77; Paris, 22.02.1995, DS 1996, Somm

imitarea operei altuia (Versailles, 16.01.1997, Dalloz Affaires, 1997, 565; Versailles, 26.09.1991, DS

Somm.344; Cass.com., 27.06.1995; Paris, 22.05.1990, DS 1990, IR 175); imitarea unei formule publ

a unui slogan publicitar, a unei idei publicitare, a conceptului unei emisiuni de televiziune 26.6.1996, DS 1997, Somm.236; Paris, 25.05.1995, DS 1996, Somm. 252; TGI. Nanterre, 10.03.19

1994, Somm.89;Versailles, 11.03.1993, DS 1994, Somm.244????; Cass.com., 7.02.1995, DS

Somm.83 ????; Paris, 29.09.1995, DS 1996, Somm.251); deturnarea de investitii in materie de cerce

dezvoltare (Paris, 9.04.1992, Jurisclasseur periodique 1993, 1, 290 )113. Mai general, se poate afi

exista actiune parazitara atunci cand se deturneaza investitiile altuia (ceea ce excede sfera s

parazitari a notorietatii), acestea producand o valoarea economica agentului economic respectiv, pr

el dobandeste un avantaj concurential si o plus-valoare durabila114. Unii autori merg insa

departe si propun ca prin sanctionarea actiunii parazitare, sa fie protejate si ideile, insa numai ace

care au o valoare economica (ele fiind de fapt majoritatea in lumea afacerilor, ideile pure, spec

intelectuale –care conform acestor autori pot circula liber- avand un caracter cu totul exceptiona

111 Ph. le Tourneau, Le parasitisme dans tout ses etats, in “Recueil Dalloz Sirey”,Chronique, 1993, p. 311 112 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie

Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 534-535113 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. LibrairieGenerale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.536114 M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du

parasitisme, p.44-45; Ph. Le Tourneau, De la specificite du prejudice concurrentiel, p. 88si in Le parasitisme dans tout ses etats, in “Recueil Dalloz Sirey”, Chronique, 1993, p.312

(oricine care, cu titlu lucrativ si in mod nejustificat, se inspira in mod semnificativ din sau

copie o valoare economica a altuia, individualizata, si isi procura un avantaj concurential,

comite o actiune parazitara).



protectia ideilor ar trebui sa intervina nu pentru ca exista un drept privativ asupra lor, ci pen

impiedica producerea unui prejudiciu altuia printr-o fapta culpabila115.

In ceea ce priveste uzurparea notorietatii altuia, rationamentul porneste de la faptul ca va

economica a muncii unei intreprinderi consta in know-how-ul ei. Datorita acestui know-ho

dobandeste un renume, de care parazitul incearca sa profite fara a participa la costurile necasre

atingerea renumelui. Uzurparea notorietatii altuia apare in mod deosebit in ceea ce priveste

notorie. Astfel, poate fi vorba de reproducerea unei formule al carei renume a fost obtinut pr

effort publicitar sustinut si datorita calitatii produselor vandute (TGI Lyon, 7.12.1989, DS

Somm.116), de utilizarea unei marci intr-un slogan publicitar pentru un produs concurent (Ver

10.03.1995, DS 1996, 489), sau de imitarea ilicita a unei marci notorii (Paris, 21.02.1989, DS

Somm.115). O alta forma de uzurpare a marcii este depunerea unui depozit pentru o denumire s

celei unei marci notorii, dar acoperind produse diferite (Cass.com. 4.07.1995, DS 1995, IR 220 –

Orient express). O alta forma de uzurpare a marcii consta in folosirea ilicita a unei marci (Cas

4.07.1995; Paris, 20.11.1995, DS 1996, IR 6; Cass.com. 21.06.1994). Notorietatea nu se limiteaza la

Astfel, se poate utiliza notorietatea unei denumiri de origine controlata: Champagne. In cazul res

un creator (Yves Saint Laurent) a ales numele de Champagne pentru un nou parfum de lux. El a pre

parfumul intr-o sticla amintind de dopul caracteristic sticlelor de samapanie. A fost acuzat ca in ace

creat un efect atragator, imprumutand prestigiul denumirii si deturnand astfel notorietatea ei, chia

autorul si produsele sale aveau o reputatie bine stabilita pe piata iar cei doi agenti economici nu se a

raporturi de concurenta (Paris, 15.12.1993, DS 1994, 145).116 Sanctionarea uzurparii noto

prelungeste protectia impotriva faptelor neconcurentilor (dar numai cei care urmaresc sa obtina un

un avantaj lucrativ, din notorietatea altuia), a titularilor unei marci, nume comercial, denumire de o

slogan, sigla117.

Parazitismul creeaza o neplacere (trouble) comerciala, iar victima poate cere incetarea

repararea acesteia. Pentru a obtine condamnarea autorului, este necesar ca activitatea parazitara

caracterizata (TGI Paris, 21.02.1996, Contrats Conc. Cons. 1996, nr.42). O activitate caracterizata

atunci cand parazitul urmareste sa se plaseze in urmarirea (sillage) altuia si sa profite, fara a pl

investitiiile acestuia pentru a obtine o anumita notorietate (Paris, 22.02.1995, DS 1996, Somm

115 Ph. le Tourneau, Le parasitisme dans tout ses etats, in “Recueil Dalloz Sirey”,

Chronique, 1993, p. 312-313 116 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie

Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.536-537; M-L. Izorche, Les fondements de la

sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme, p.42-43; Ph. Le Tourneau, De la

specificite du prejudice concurrentiel, in “Revue trimestrielle de droit commercial et de

droit economique”, vol.51/ 1998, nr.1, p. 87.117 Ph. le Tourneau, Le parasitisme dans tout ses etats, in “Recueil Dalloz Sirey”,

Chronique, 1993, p. 311



deturnand astfel o parte din clientela (T.com.Paris, 6.02.1989, DS 1992, Somm.313) sau obtina

putine costuri, fructele economice ale operatiunii tertului (Paris, 20.11.1995, DS 1996, IR 6). Vict

poate plange de devalorizarea sau deprecierea propriului produs datorita actiunii parazitare

27.03.1993, DS 1994, Somm. 77), de banalizarea operei sau marcii, acompaniata de o pierd

rentabilitatii investitiei realizate (pierderea clientelei nefiind necesara pentru a caracteriza prejcomercial) (Cass.com. 30.01.1996, DS 1997, 232 ????; Paris, 29.09.1995, DS 1996, Somm. 251; TG

7.12.1989, DS 1993, Somm. 116)118. Datorita costului scazut cu investitiile pe care il are parazitul,

poate practica preturi mai scazute dacat victima. Acest lucru nu este condamnabil in sine

25.09.1996, Dalloz Affaires, 1996, 1218), insa devine neloial atunci cand este rezultatul unui act pa

(Cass.com. 21.06.1994; Paris, 26.06.1996, DS 1997, Somm. 236; T.com. Paris, 6.02.1989, DS

Somm.313; Versailles, 27.09.1990, DS 1992, Somm.313)119.

Considerarea parazitismului ca fapt de concurenta neloiala pune in discutie fundamentarea a

in concurenta neloiala. Aceasta deoarece parazitul, in cazul in care isi constituie o clientela distinc

victimei parazitate prin parazitarea acesteia, nu mai este in raporturi de concurenta cu aceasta din

(situatie calificata in dreptul francez drept actiune parazitara). Desigur, exista si situatia in care pa

preia o parte din clientela victimei, dar in acest caz avem un caz “clasic” de concurenta neloiala, b

existenta unei clientele comune (situatia calificata la francezi drept concurenta parazitara). Este

activitatii parazitare care pune in discutie teoria actiunii in concurenta neloiala120. Prima speta

deschis drum sactionarii actiunii parazitare in dreptul francez, a fost speta Pontiac, decisa de Cur

Apel din Paris in 1962, prin care a fost sanctionat un producator de frigidere care a folosit o ma

automobil pentru a-si promova produsele. Actiunea in contrafacere nu putea fi folosita, d

existentei principiului specialitatii marcii. Nu existau nici raporturi de concurenta intre cei doi

economici, totusi instanta a considerat ca victima isi vede slabit caracterul distinctiv al marcii, in tim

alta intreprindere incearca sa profite de notorietatea sa. Protejand eforturile agentului economic

a-si dezvolta activitatea economica, actiunea in concurenta neloiala sanctioneaza in acest caz r

autorului de a face ele aceste eforturi, in acelasi scop de dezvoltare. Parazitismul este sanctionat

ca aduce atingere principiului insusi al concurentei. In consecinta, ceea ce se apara in acest caz e

atat agentul economic, cat concurenta in sine. Prin actiunea sa, parazitul aduce o atingere concu

atat pe piata unde opereaza victima (pe care o slabeste), cat si pe piata unde opereaza parazitul (c


Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.537-538119 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie

Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.538-539120 M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du

parasitisme, p.40-42



econmomiseste eforturile)121. Raspunderea pentru actiunea parazitara nu s-ar putea justifica i

imbogatirea fara justa cauza, deoarece o asemenea actiune are un caracter subsidiar oricae

modalitatii de recuperare a unui prejudiciu. Or, atata vreme cat prejudiciul poate fi recuper

raspunderea civila delictuala (a caror conditii de existenta sunt foarte suple in materia concu

neloiale), care sanctioneaza caracterul neloial al mijloacelor folosite de autor (si din existenta caracneloial deduce si existenta prejudiciului si a legaturii de cauzalitate), nu poate fi folosita actio de

verso122. Facand parte din aceeasi categorie cu actiunea in concurenta neloiala (daca nu este chia

forma a acesteia), actiunea in sanctionarea parazitului nu este admisibila decat atunci cand victima

la indemana o alta cale juridica specifica. Deci, este o actiune subsidiara, care poate fi f

concomitent cu actiunea in contrafacere, dar pentru alte motive decat aceasta (fara a f

complementara sau supletiva acesteia)123.

b) dupa obiect

- imitarea sau falsificare semnelor distinctive folosite in raportul de concurenta (marci, embleme,

comerciale, etc.) – de ex., vz. art. 5 alin.2 si 3 din L 11/ 1991.

In dreptul francez, se considera ca prin imitarea semnelor distinctive prin fapta de co

consumatorul este posibil sa se insele asupra identitatii agentului economic caruia i se adreseaza (c

confunda concurentii). Totusi, jurisprudenta este destul de stricta in aprecierea exeistentei con

Astfel, daca se are in vedere confuzia privind decoratia exterioara, aceasta din urma trebuie sa fie su

de caracteristica – T.G.I. Paris, 21.02.1996, Contrats Concurrence. Consommation, 1996, nr.142) s

rezulte din tendintele la moda (Paris, 7.05.1986, DS 1987, Somm. 263). Similitudinea trebuie

suficienta pentru a antrena un risc de confuzie. De ex., arhitectura interioara poate distinge un g

magazine in randul clientelei, insa nu este in general sediu permanentficienta, ci ea este asociata si

semne distinctive sau alte elemente atractive (servicii pot-vanzare, etc.). Daca insa mag

concurente se afla situate in aceeasi zona (vad comercial), este suficienta numai asem


parasitisme, p.45 122 M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du

parasitisme, p.48-52123 Ph. le Tourneau, Le parasitisme dans tout ses etats, in “Recueil Dalloz Sirey”,

Chronique, 1993, p. 311. Autorul arata ca in realitate, nu pot fi gasite elemente care sa

distinga concurenta neloiala de concurenta parazitara (op.cit., p. 313)



decoratiunilor interioare ( – T.G.I. Paris, 21.02.1996, Contrats Concurrence. Consommation,

nr.42)124.

Cat priveste imitarea emblemei, ea poate face obiectul confuziei daca denumirea este spec

nu generica. Din acest punct de vedere, prioritatea de folosinta asigura dreptul unui comercian

impiedica alt comerciant sa foloseasca aceeasi emblema pentru un comert asemanator ( Cass

21.10.1997, DS 1997, IR 249; Paris, 20.12.1989, DS 1993, Somm. 115). In functie de natura comer

notorietatea emblemei, protectia se poate intinde asupra unui cartier sau oras sau pe intreg te

national. Exista concurenta neloiala numai daca utilizarea emblemei creeaza confuzie intre

intreprinderi de acelasi gen, adresandu-se aceleiasi categorii de clienti. Asemanarea trebuie

suficienta (daca nu este pur si simplu o reproducere) pentru a antrena confuzia unui client

(Cass.com. 23.03.1993). Daca emblema este insa notorie, atunci imitarea ei poate fi sanction

concurenta neloiala in lipsa unei clientele comune, insa nu pentru confuzie, ci pentru ratasare par

(la Ripert, fiind o distinctie intre cele doua categorii de fapte) (Cass.com., 16.06.1992; 7.04.199

Protectia emblemei se realizeaza numai prin actiunea in concurenta neloiala si de regula are

teritoriala locala. Datorita razei teritoriale limitate, se considera la francezi ca un depozit de

ulterior nu poate fi anulata datorita existentei unei embleme anterioare asemanatoare (mai putin i

in care emblema a devenit notorie la nivel national)126.

Cat priveste numele comercial127 (firma la noi?), exista unele asemanari cu marca, in sen

ambele sunt semne distinctive care contribuie la ralierea clientelei unui agent economic. Insa


Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.528125 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie

Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.528-529126 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 842-843 127 Dreptul francez defineste numele comercial (“nom commercial”) ca termenul care distinge

un fond de comert de altul (ceea ce in dreptul roman ar fi firma). In jurul numelui comercialse raliaza clientela (A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a,

Precis Dalloz, Ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 805; Ripert, Roblot, p. 182-183; 420-421). Spre

deosebire de numele comercial, denumirea sociala (“raison social”) este numele care

identifica persoana juridica si sub care aceasta se semneaza (ceea ce in dreptul roman ar fidenumirea persoanei juridice). O societate comerciala poate avea denumirea sociala comuna

cu numele comercial, insa cele doua categorii sunt totusi distincte, deoarece numele comercial

poate fi transmis odata cu fondul de comert, in timp ce denumirea sociala este netransmisibila.Aceasta face ca denumirea sociala sa fie un element incorporal nepatrimonial, protectia ei

fiind protectia persoanei morale, pe cand numele comercial este o valoare incorporala

patrimoniala. Daca denumirea sociala este folosita ca nume comercial, atunci ea este devine

un obiect de proprietate incorporala (A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete



desemneaza originea unui produs sau serviciu, in timp ce firma este denumirea sub care un comerc

exercita comertul. Protectia lor se realizeaza prin tehnici diferite. Incalcarea marcii se sanctionea

actiunea in contrafacere, in timp ce incalcarea firmei se sanctioneaza prin actiunea in concurenta ne

Un agent economic este liber sa isi aleaga firma pentru a se individualiza, sub conditia de a nu

atingere drepturilor dobandite ale altora. In Franta, dreptul asupra firmei se obtine prin folosire pudaca folosirea inceteaza, se pierde si dreptul128. Protectia firmei este conditionata de origina

denumirii in sectorul economic avut in vedere – principiul specialitatii (Versailles, 5.12.1991, DS

Somm. 153). Jurisprudenta franceza recunoaste principiul specialitatii chiar si cand numele comerc

notoriu (ceea ce inseamna ca el poate fi folosit de un comerciant din alt domeniu de activitate),

sanctionat aceasta folosire ca un abuz de drept129. In ceea ce priveste protectia teritoriala a n

comercial, jurisprudenta franceza a stabilit relativ recent (Cass.com., 7.06.1988) ca el se bucur

protectie nationala, indiferent de notorietate sau de intinderea folosirii sale (de ex., agentul econom

numai o clientela locala, cum ar fi un hotel. Sunt 7 “Hotel de la Gare”, 11 “Hotels de l’Europe”, 4 p

“aux delices” in Paris)130. Atunci cand firma este compusa din mai multe cuvinte, este suficient csa aiba un sens special, deosebit, care distinge intreprinderea in ochii publicului, pentru ca in

denumire a firmei sa fie protejata (Paris, 28.03.1997, DS 1997, IR 124). Cel care uzurpa sau imita o f

care creeaza riscul de confuzie in sanul clientelei comune a doi agenti economic concurenti, savars

fapta de concurenta neloiala. Nu are importanta ca imitarea este voita sau nu, suficient este ca ex

risc real de confuzie in randul clientelei (Cass.com. 8.07.1997; Paris, 17.11.1995, DS 1996, Som

Rouen, 4.09.1997 – risc de confuzie datorat folosirii unei perioade indelungate de timp a doua de

similare). Inlaturarea riscului de confuzie priveste orice mod de utilizare si orice suport (de ex., n

continua sa utilizezi firma asemanatoare pe Internet)131.

Uzurparea sau alta atingere adusa numelui comercial se poate face prin reproducere pur si

sau prin imitatie (ca modalitati concrete, ele pot consta in prin folosirea numelui altuia pe

comerciale, facturi, publicitate, prospecte, camioane care livreaza marfa, oral, etc.)132. In c

industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 806-807; Ripert, Roblot, p.

182-183; 894-895)128 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie

Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 529; A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la

propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 806129 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,ed. Dalloz, Paris, 1998, p.818 130 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,

ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 817-818 131 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie

Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.529132 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,

ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 824



priveste reproducerea, ea se poate face cu privire la tot numele comercial sau numai la o parte (cu

“vedeta”, partea esentiala). Chiar daca la partea uzurpata sunt adaugate noi elemente, acea

suprima intotdeauna fapte de concurenta neloiala (de ex., in Franta la numele “ECA”, uzurpa

adaugat “ ECA electronics corporation of America, fiind totusi condamnat; uzurpare quasi-servila: n

original “Promo 2000”, numele uzurpat “Promotion 2001”). Daca nu este uzurpat elementul distinavem concurenta neloiala (de ex., “Caviar Astara” si “Caviar Volga”, cuvantul “caviar” fiin

descriptiv)133. In ceea ce priveste fabricantii de accesorii, daca folosirea numelui comer

producatorului este necesara pentru a indica publicului destinatia acestor produse, uzajul este l

conditia sa ia masuri pentru a evita sa fie confundati cu distribuitori exclusivi sau reprezentanti ai

producatoare134. In ceea ce priveste imitarea, ea consta in a alege un nume comercial care

confuzie cu un alt nume comercial, cu o marca sau o emblema existenta deja in acelasi sector sau

sector similar (aprecierea pericolului de confuzie fiind o chestiune de fapt – de ex., Vetements Ch

Vetements Charly, Mobidecor si Le meuble décor, Tu vois li cinema si Tivoli cinema, etc.) Totus

numele comercial este “slab”, apropiat de banal, jurisprudenta a considerat ca nu exista perconfuzie- hotelul Bourbon si “Grand hotel de Bourbon Conde”, etc.135 In cazul in care apare un c

(datorita riscului de confuzie) intre un nume comercial (sau o denumire sociala) si un depozit de

ulterior, jurisprudenta franceza si ulterior legiuitorul au decis ca numele comercial antreneaza an

depozitului de marca ulterior136.

Daca este vorba de numele comercial al unui comerciant localizat in alta tara, conform ar

Conventiei de la Paris din 1883, el va fi protejat in toate tarile uniunii fara a fi necesara inregistrar

indiferent va face parte sau nu dintr-o marca. Desigur, numele comercial trebuie sa se constituie

conform tarii de origine. In Franta, el este protejat numai daca este exploatat in Franta. Dacnotoriu, atunci trebuie sa fie notoriu si in Franta (chiar daca nu este folosit aici) pentru a fi protejat1

cazul denumirii sociale, instantele franceze au acordat protectie denumirii sociale, chiar in lipsa risc

133 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,

ed. Dalloz, Paris, 1998, p.825 134 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 825 135 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,

ed. Dalloz, Paris, 1998, p.825-826 136 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,

ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 826-827; 840 137 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,

ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 830-831



deturnare a clientelei, ori de catre ori, datoritatii notorietatii sale, firma uzurpatoare creeaza un

confuzie sau il paraziteaza sau exista riscul de a-l vulgariza138.

Situatia este deosebita atunci cand firma consta in numele patronimic al unei persoane. F

persoana are dreptul de a-si utiliza numele ca semn distinctiv pentru activitatea sa economica, m

sub forma unei firme. Numele patronimic are un caracter inalienabil si imprescriptibil, insa atunc

este folosit ca marca (si, prin analogie, ca nume comercial) isi schimba functia in mod radical: nu m

un element al statutului personal, ci un simplu semn distinctiv destinat sa atraga clientela, as

numele trebuie sa se plieze acum exigentelor comertului139. Acest drept de folosire in scopuri com

exista chiar daca exista o marca anterioara cu o denumire asemanatoare (Paris, 11.10.1995). A

folosinta trebuie sa excluda insa orice frauda si sa nu antreneze confuzie in sanul clientelei, cu un om

notoriu care este deja utilizat intr-o activitate similara (Cass.com. 15.06.1993). In cazul i

posibilitatea de distingere se poate realiza prin intermediul unui prenume diferit si/sau prin indicare

comert diferit in interiorul denumirii firmei (Cass.com. 5.11.1985, DS 1987, 22; Paris, 11.10.1990, DS

Somm. 116). Pentru cazul in care folosirea numelui de familie ca firma a fost sanctionata in conc

neloiala, a se vedea Paris, 12.07.1993, DS 1993, IR 192; Aix-en-Provence, 19.05.1994, DS 1995,

212. Este permisa folosirea numelui patronimic ca nume comercial, in cazul in care un alt com

exercita un comert de aceeasi natura si are acelasi nume (in Franta, pentru a inlatura confuzia, jude

cer adaugarea prenumelui, locul unde trebuie inserat acesta iar daca si prenumele este identic,

judecatorul poate decide mentionarea tuturor prenumelor in numele comercial; precizarea datei

fost constituit fondul de comert; precizarea calitatii de junior, succesor, adaugarea numelui unul a

etc.), dar este considerata concurenta neloiala atunci cand folosirea nu a fost autorizata (in Fran

catre judecator)140 sau cand comerciantul cu nume omonim nu introduce in numele sau comer

element care sa indice publicului ca este diferit de comerciantul cu un nume identic si care exercita

fel de comert141. S-a propus insa in doctrina si o solutie radicala, in sensul de a se interzice in ace

folosirea de catre un comerciant ulterior a numelui sau civil ca nume comercial, pe motivul ca ace

libertatea de a alege numele sub care exercita comertul sau [ ceea ce la noi nu se verifica, comer

pers.fizica poate include in firma numai numele patronimic] iar insistenta de a folosi nume

patronimic ca nume comercial cand un nume identic este folosit de un concurent deja stabilit pe


ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 840 139 M.-A. Perot-Morel, L’usage de nom patronimique d’autrui a titre de marque, in“Hommage a Henri Debois. Etudes de propriete intelectuelle”, ed. Dalloz, Paris, 1974, p. 182 140 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,

ed. Dalloz, Paris, 1998, p.809-811 141 Ripert, Roblot, p. 182



duce in mod inevitabil la o situatie parazitara142. O persoana fizica nu se poate opune la fo

numelui sau ori a unei denumiri in care este inclus numele sau, in scopuri comerciale, decat numa

persoana respectiva are o anumita reputatie si folosirea numelui ei reprezinta o atingere deliberata

acestuia (Aix-en-Provence, 23.05.1991, DS 1994, 149, Paris civ., 3.01.1986, DS 1987, 115)143.

Conform jurisprudentei si doctrinei franceze, atunci cand un nume patronimic este uti

scopuri comerciale sau publicitare, reclamantul care cere incetarea folosintei trebuie sa justifice o co

posibila pe piata144 si interesul sau de a-i pune capat. Pentru a aprecia confuzia prejudi

jurisprudenta franceza se bazeaza pe doua considerente: pe de o parte, confuzia intre numele patr

si denumirea comerciala trebuie sa fie efectiva si inevitabila in randul publicului si pe de alta

alaturarea astfel efectuata aduce atinge grava demnitatii sau prestigiului numelui145. In ceea ce p

primul considerent, riscul de a crea in randul publicului impresia ca titularul numelui patronimic pa

sau autoriza folosirea numelui in scopuri comerciale, este mare atunci cand numele este celebru, r

reprezentand o valoare istorica146. Astfel, este celebra speta in care un nepot al pictorului Paul Cea obtinut in justitie interzicerea folosirii numelui pictorului de catre o societate comerciala care expl

galerie de tablouri in Paris, sub denumirea de “Galerie Paul Cezanne”. In f inal, reclamantul si soc

parata au convenit ca denumirea galeriei de tablouri sai fie “Galerie de la rue Paul Cezanne”, dat f

orice comerciant are dreptul sa atraga atentia publicului asupra amplasamentului fondului sau de c

Dar, pentru a se evita orice posibilitate de confuzie, instanta a obligat parata sa imprime intreg n

galeriei cu caractere de acelasi tip si marime si sa excluda orice tip de scriere care ar putea sem

scrisul pictorului sau imita semnatura sa (in caz contrar, denumirea galeriei s-ar ratasa din nou de n

pictorului, si nu de cel al strazii147. Au existat si decizii izolate, cand interdictia folosirii n

patronimic al altei persoane in scopuri comerciale a privit nu un nume celebru, ci un nume original (

numele de “Epuran”, considerat unic in Paris)148. Din contra, atunci cand numele folosit este ba

comun, instantele au respins actiunile prin care se cerea interzicerea utilizarea numelui in s

comerciale, acordand astfel prevalenta interesului comercial in raport cu interesul protectiei drept

nume. S-a pornit de la prezumtia ca, in lipsa unor circumstante particulare, nu exista riscul de conf

142 P. Roubier, Le droit de la propriete industrielle, 1952, tome II, p. 685 (citat deA.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed.

Dalloz, Paris, 1998, p.811) 143 Ripert, Roblot, p. 529-530; A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle,

editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p.805-806144 M.-A. Perot-Morel, op.cit., p. 185-186 (care afirma ca in acest fel este protejat si

consumatorul) 145 Ph. Nerac, La protection du nom patronymique en droit civil, ed. Presses Universitairesde France, Paris, f.a., p. 91-92 ; M.-A. Perot-Morel, op.cit., p. 202146 Ph. Nerac, op.cit., p. 92 147 Ph. Nerac, op.cit., p. 93 148 Ph. Nerac, op.cit., p. 94



randul publicului datorita folosirii numelui banal in scopuri comerciale. Deci, nu mai exista uzurp

nume, ci utilizarea unei denumiri inventate din franturi de nume comune sau imprumutata din lim

curent, totul fiind o pura intamplare149. Este demna de mentionat in acest context speta pr

scriitorul Pierre Daninos a cerut instantei sa oblige societatea Danone sa inceteze campania pub

privind pentru un produs (“pret a glacer”) sub denumirea “Danino”, motivand asemanarea careintre numele patronimic si denumirea produsului din punct de vedere fonetic si identitate ortogra

cazul in care denumirea “Danino” este folosita la plural. Celebrul scriitor a sustinut ca in ac

reputatia si cariera sa literara sunt afectate. Instanta insa a hotarat ca nici forma de pub

incriminata, nici natura produsului nu sunt de natura sa conduca la o apropiere care ar putea impr

Pierre Daninos sustine campania publicitara a societatii Danone. Astfel, pentru a exista impre

patronaj a autorului numelui, ar trebui ca publicul sa fie condus fara ambiguitate la concluzia ca acti

principala sau o trasatura a persoanei celebre al carui nume este folosit, sunt legate de pro

incriminat. Or, in speta era vorba de un produs alimentar inghetat, astfel ca legatura dintre pe

celebra si produs s-ar fi produs daca persoana era un campion de schi,conducatorul unei expeditii psi nu atunci cand persoana reclamanta este un celebru umorist150. Unii autori considera insa ca n

suficienta numai existenta confuziei pentru a sanctiona utilizarea comerciala a numelui patro

trebuie in acelasi timp sa existe si un prejudiciu real si de o anumita gravitate adus titularului nu

Astfel, reclamantul nu poate invoca numai ranirea amorului propriu pentru a cere incetarea f

numelui in scop comercial151.

In ceea ce priveste posibilitatea ca demnitatea sau prestigiul numelui patronimic sa fie af

prin folosirea lor comerciala, principala acuza este ca datorita metodele agresive de publicitate, n

sufera in mod inevitabil o anumita vulgarizare. Acest lucru se verifica mai ales atunci cand numele

este ilustru si vechi, astfel ca simpla lor utilizare fara permisiune creeaza titularului un prejudiciu mo

netagaduit (fie pentru ca numele figureaza in cadrul firmei unei societati comerciale, supusa ris

comertului si mai ales celui de faliment, fie pentru ca folosirea prestigiului istoric al numelui i

149 Ph. Nerac, op.cit., p. 94 si 105; M.-A. Perot-Morel, op.cit., p. 198-199 150 Ph. Nerac, op.cit., p. 96-97 151 M.-A. Perot-Morel, op.cit., p. 204 (care invoca speta “Dop”, cand firma L‟Oreal a lansatun cantec publicitar privind marca unui sampon, identica cu numele Dop, mesajul publicitar

bazandu-se pe repetarea obsesiva a cuvantului “Dop”. Un invatator francez purtator al acestui

nume a invocat depresia nervoasa pe care a suferit-o datorita repetarii continue a acestuirefren ce cuprindea numele sau si a faptului ca elevii sai fredonau refrenul in mod repetat in

prezenta lui. Totusi, desi agresiunea publicitara asupra numelui era evidenta, instanta a

respins actiunea deoarece nu s-a demonstrat existenta unui prejudiciu generat de confuzia

intre marca produsului si numele patronimic).



publicitar duce la desconsiderarea acestuia)152. De exemplu, s-a considerat ca este adus un pre

moral grav numelui de “Neuville” de catre un ziar de mare tiraj care anunta intr-o pagina logodn

membre a acestei familii si in pagina urmatoare anunta ca buticul “Monsieur de Neuville” a i

perioada de soldari153.

In ceea ce priveste dovada existentei unei culpe pentru a atrage raspunderea delict

autorului, simplul fapt ca numele este utilizat de o asemenea maniera incat in randul publicului se c

asocierea spontana intre purtatorul numelui si produsul sau intreprinderea astfel desemnate, este o

suficienta ca paratul a incercat sa profite de prestigiul numelui patronimic, desi nu avea nici un d

acest sens154. Dovada culpei este necesara atunci cand se pretind despagubiri, dar nu este ceruta

cand se cere numai incetarea folosirii numelui patronimic155.

Dat fiind ca dreptul asupra numelui poarta asupra tuturor elementelor sale, protectia nu

trebuie admisa chiar daca uzurparea nu este totala. Totusi, unele instante au respins ac

purtatorului numelui atunci cand folosirea comerciala viza numai o parte a numelui (de regula, in

numelor compuse), motivand gresit ca numele formand o unitate indivizibila, folosirea numai a une

nu constituie o uzurpare. In realitate, este vorba de analiza facuta celebritatii partilor numelui in

publicului. Daca este folosita comercial partea mai putin cunoscuta de catre public, atunci ris

confuzie nu exista156.

Faptul ca purtatorul numelui este pasiv si nu intervine o lunga perioada de timp pentru a

folosirea lui in scop comercial, nu conduce la pierderea dreptului la actiune, dat fiind ca dreptul la

este imprescriptibil. Totusi, instantele tind sa respinga actiunea daca inactivitatea apare ca o acc

tacita a folosintei in scopuri comerciale (iarasi, interesul prioritar este cel al comertului). Astfel, 1942, sotia intemeitorului celebrului hotel “Negresco” din Nisa a cerut unui comerciant de ca

inceteze sa mai foloseasca numele Negresco in cadrul firmei sale. Acesta a refuzat si doamn

continuat actiunea. 18 ani mai tarziu, fiica sa a cerut instantei sa interzica folosirea numelui Negre

catre acel comerciant. Instanta a respins actiunea, considerand ca inactiunea doamnei Negresco

echivaleaza cu o acceptare tacita a folosirii numelui in scopuri comerciale157.

152 Ph. Nerac, op.cit., p. 97; M.-A. Perot-Morel, L’usage de nom patronimique d’autrui a

titre de marque, in “Hommage a Henri Debois. Etudes de propriete intelectuelle”, ed.

Dalloz, Paris, 1974, p. 185 153 Ph. Nerac, op.cit., p. 98 154 Ph. Nerac, op.cit., p. 99 155 Ph. Nerac, op.cit., p. 99 156 Ph. Nerac, op.cit., p. 103; M.-A. Perot-Morel, op.cit., p. 190-191 157 Ph. Nerac, op.cit., p.103-104



In cazul in care numele patronimic este identic cu a unui loc geografic si acesta din urma nu

indicatie geografica (“appelation d’origine”), instantele analizeaza modul in care publicul rece

numele: ca identificand o persoana sau un loc. Daca publicul considera ca numele este in principa

de un anume loc, utilizarea lui evocand in primul rand imaginea unui anume loc istoric sau turisitic,

folosirea lui in scopuri comerciale nu este interzisa (dat fiind ca orice comerciant are dreptul de a atentia publicului cu privire la localizarea fondului sau de comert –v. exemplul cu Paul Cezanne si ru

Cezanne)158 (de exemplu, o doamna Bonneville de Marsagny a intentat in anii ’50 o actiune im

unui comerciant de sampanie care, nascut in Marsagny, a adoptat numele satului sau natal inso

prenumele sau ca marca pentru sampania vanduta. Actiunea a fost respinsa, publicului

reprezentarea mai putin a familiei decat a satului respectiv). Aceasta deoarece se considera c

asimilarea sa cu un loc geografic, numele a cazut cumva in domeniul public159.

Pentru a putea folosi in scopuri comerciale numele patronimic al altei persoane, este nev

acordul prealabil al persoanei afectate. Acordul trebuie cerut nu numai celor care poarta efectiv n

dar si tuturor celor care au un interes legitim de a cere protectia sa. 160 Daca este indiscut

autorizarea trebuie ceruta in cazul numelor celebre, nu acelasi lucru se poate spune despre n

comune sau banale. Totusi, faptul de a nu cere permisiunea folosirii in scopuri comerciale si a unu

banal apare ca o discriminare si o incalcare a insasi naturii dreptului asupra numelui 161. In c

priveste valabilitatea contractului prin care se permite folosirea numelui patronimic in scop comerc

poate fi invocat caracterul inalienabil al numelui patronimic pentru a interzice o asemenea con

Aceasta deoarece numele nu este cedat pentru a fi folosit in scop de identificare a altui indiv

cedentul nu isi pierde drepturile pe care le are in baza dreptului aplicabil statului personal162.

Sintetizand, deosebirile dintre numele civil (patronimic) si numele comercial sunt urmat

primul este un atribut al persoanei fizice, fiind imprescriptibil, incesibil si nu poate fi modificat d

cazuri speciale, in timp ce al doilea este un element incorporal al fondului de comert care are o valo

ordin patrimonial, putand fi cedat o data cu fondul de comert, se poate pierde prin nefolosire. In c

care o persoana fizica decide sa adopte numele sau ca nume comercial, acesta devine element al fo

de comert si lui ii este aplicabil dreptul bunurilor si nu dreptul persoanelor163.

In ceea ce priveste protejarea titlului unei publicatii prin actiunea in concurenta neloiala, a

constituie mijlocul de protectie de drept comun. Daca exista riscul confuziei, proprietarul titlului

158 Ph. Nerac, op.cit., p. 101; M.-A. Perot-Morel, op.cit., p.189 159 M.-A. Perot-Morel, op.cit., p.189 160 M.-A. Perot-Morel, op.cit., p.187 161 M.-A. Perot-Morel, op.cit., p. 190 162 M.-A. Perot-Morel, op.cit., p. 192 163 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,




fost folosit mai intai poate obtine interdictia folosirii titlului mai recent. Riscul confuziei este un e

de fapt, depinde de notorietatea publicatiei si este lasat la aprecierea instantei (France-Soir si Franc

Fou-rire si Pour-rire, les informations industrielles et commerciales si les informations artisana

commerciales, etc.). Este suficient pentru uzurparea titlului sa existe un singur numar din pub

incriminata (de ex., revista “Guerir” a obtinut condamnarea revistei “Medecine 52” pentru ca aceaintitulat un numar special, cu litere mari, “Guerir”)164.

- imitarea sau falsificarea continutului mesajului publicitar – imitarea/ falsificarea nu se refera la

publicitara (“ideile nu sunt brevetabile”), ci la mijlocul prin care se materializeaza. Mesajul publicita

face obiectul confuziei deoarece el reprezinta un mijloc prin care agentul economic retine a

clientelei-tinta165. In acest context, trebuie incluse si tehnologiile moderne de comunicatie (Int

care deschid noi posibilitati de captare a clientelei. S-a decis in Franta ca un “chiosc telematic”, c

este nici semn distinctiv, nici marca protejata, nici denumire sociala, reprezinta un mijloc de exploaunei activitati comerciale. In consecinta, cel care il adopta este protejat prin actiunea in conc

neloiala, de utilizarea unui cod asemanator de catre un concurent (codul de acces fiind un mijloc de

in contact direct cu cel care organizeaza chioscul – Paris, 20.09.1991.)166 In ceea ce priveste Inte

propriu-zis, ceea ce poate genera confuzie este radicalul din denumirea domeniului (care se compu

elementele urmatoare: http://radicalul.com (org.sau alt domeniu generic), respectiv .fr (.ro, etc.

domeniile locale). Acest radical este unic si permite identificarea titularului adresei de Interne

posibil ca acelasi agent economic sa aiba mai multe adrese, cu denumiri de domenii diferite). In c

care denumirea unei adrese creaza confuzie, persoana care se considera afectata poate introdu

actiune in contrafacerea marcii (daca ea este titulara unei marci anterior inregistrate si un alt economic a deschis o adresa pe Internet care contine un radical identic cu marca respectiva –speta

in Franta, cand titularului adresei pe Internet a fost obligat sa retraga adresa), fie o actiune in conc

neloiala (daca numele domeniului reproduce un semn distinctiv neprotejat, dar prin reprod

respectiva se savarseste un parazitism sau este afectata imaginea titularului semnului distinctiv)167

pentru mai multe detalii privind publicitatea si confuzia, v. lucrarea mea doctorat

164 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 849 165 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie


Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.527-528167 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,




Problema cea mai dezbatuta in acest context: disocierea intre elementele banale si cele origi

caror imitare este sanctionata) ale mesajului publicitare. Mai mult, chiar elementele banale pot

elemente de identificare a produsului/ ag.ec. prin repetare si traditie.

- substituirea de produse/ falsificarea de produse (vz. si art. 5 alin.1 din L 11/ 1991) – subiectul a

plaseaza propria marfa (sau marfa altui concurent cu care are o intelegere in acest sens) pretinzandmai are marfa concurentului (mai ales in cazul bauturilor si produselor farmaceutice. De ex.,

intrarea in magazin exista un semn Coca-Cola, vanzatorul ofera produse Pepsi, afirmand celor c

intreaba ca nu mai are stoc de produse Coca-Cola). Subiectul activ nu va fi sanctionat daca demons

in mod neechivoc ca nu mai avea marfa concurentului lezat atunci cand a facut substituirea.

Ripert, Roblot considera ca confuzia prin intermediul produselor are loc mai ales prin im

ambalajului, prezentarii, etichetelor produselor concurente, in general prezentarea exterioara a ac

(Cass.com. 12.07.1993, DS 1994, Somm 74 ????; Paris 27.09.1993, DS 1994, Somm. 77). De asem

deturnarea clientelei se poate realiza prin prezentarea inselatoare a produsului, lasandu-se imclientelei ca produsul autorului este mai avantajos decat produsul concurentului. De asemene

promovarea in mod constant de preturi inferioare celui ale concurentului, produsele concurent

oferite in acelasi loc si fiind identice (autorul prezinta astfel produsele sale ca fiind mai avantajoase

cele ale concurentului)- imitare cvasi-servila a preturilor concurentului (Paris, 17.01.1991). Imita

poate antrena confuzie decat daca produsul imitat este original. Nimic nu impiedica, in pri

fabricarea de produse identice (Paris, 4.10.1995, DS 1996, Somm. 285). In consecinta, imitarea se

unui model banal nu este in sine un fapt de concurenta neloiala168. Reproducerea identica a unui

este interzisa numai in masura in care ea este realizata cu scopul de a insela clientela cu privire la or

produselor si astfel a o deturna (Paris, 15.01.1997; Cass.com. 29.11.1994). In cazul in care pcomerciala a unui agent economic este indreptata spre standardizarea unui din produsele sale, acea

constituie concurenta neloiala (Cass.com., 7.03.1989, DS 1990, Somm. 76). Un fabricant are dreptu

si concepe produsele astfel incat sa poata fi utilizate intersanjabil cu cele ale unui concurent169.

daca un fabricant utilizeaza dispozitive identice cu ale unui concurent pentru a asambla acelasi

produse, acest lucru nu este prejudiciabil daca nu exista nici o referinta susceptibila sa creeze in m

consumatorului mediu o confuzie cu privire la originea produselor (Cass.com. 29.03.1994, DS

Somm., 209; Paris 15..01.1997)170.

Confuzia poate fi generata si prin imitarea desenelor si modelelor industriale. Insa, tacestuia poate obtine condamnarea autorului faptei atat pe baza actiunii in contrafacere, cat si p

actiunii in concurenta neloiala, cu conditia ca in cazul celei din urma sa dovedeasca existenta uno

168 Ph. Le Tourneau, De la specificite du prejudice concurrentiel, p. 86169 Ph. Le Tourneau, De la specificite du prejudice concurrentiel, p.86170 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie

Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 531



distincte de cele invocate in sprijinul actiunii in contrafacere (de ex., copierea mulajului unui

protejat –ceea ce reprezinta o copie servila- este un fapt de concurenta neloiala distinct de actiu

contrafacere, deoarece permite autorului sa economiseasca resurse cu cercetarea si pregatirea mu

si in consecinta el poate vinde la un pret mai scazut decat creatorul modelului original) 171. In

jurisprudenta este constanta in condamnarea in concurenta neloiala a celor care copie modele, simplul fapt ca le vand la un pret inferior originalului (vanzarea la pret inferior fiind cea care disting

contrafacere si concurenta neloiala)172. In cazul in care modelul copiat nu dispune de protectie co

dreptului proprietatii intelectuale (de ex., ii lipseste noutatea sau a cazut in domeniul public), autor

copie acest model poate in continuare fi condamnat pentru concurenta neloiala, daca se dovedest

acest fel a creat confuzie in randul publicului intre cele doua produse sau chiar daca exista numai ri

a crea confuzie173. De asemenea, si daca nu exista riscul de confuzie, cel care a copiat m

neprotejat poate fi condamnat pentru concurenta neloiala (cel mai probabil, in baza teoriei a

parazitare) daca prin copiere a economisit resurse privind lansarea si perfectionarea produsului (de

agentie de voiaj a reprodus in catalogul sau, prin fotocopiere, un planiglob care figura in catalog

societati rivale – CA Paris, 26.10.1987, D. 1988, Somm. 396)174. Insa, jurisprudenta france

condamna agentii economici care copie un model neprotejat, daca aceasta copiere/ imitatie este d

de necesitati functionale (de ex., a fost considerat licita copierea unui model de robinet, dati fiind ca

lui era determinata de anumite constrangeri: normele de standardizare, necesitatile de fab

determinate de materialele folosite, materialele componente erau ele insele produse standard ex

in comert- CA Paris, 16.04.1989)175. Nu este considerata fapta de concurenta neloiala punerea in

de catre titularul unui desen sau model industrial a clientilor sai, ca un concurent al sau vinde pr

contrafacute, insa este concurenta neloiala faptul de a scrie clientilor prevenindu-i ca o acti

concurenta neloiala a fost introdusa si anticipand solutia de condamnare instantei 176 [mi s

discutabila permisiunea de a preveni clientii si de a acuza un concurent ca copiaza, poate fi to

denigrare?]

171 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 411 172 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,

ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 411 173 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 411-412 174 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,

ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 412 175 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,





Confuzia intre doua produse poate fi generata si prin imitarea marcii. Chiar daca marc

protejata prin actiunea in contrafacere, poate fi utilizata si actiunea in concurenta neloiala d

caracterului ei subsidiar (cumulativ sau alternativ cu contrafacerea). In cazul in care nu exista im

marcii, nu este posibil, folosind aceleasi fapte, sa obtii condamnarea in concurenta neloiala (dar dac

dovedite alte mijloace de confuzie decat cele care nu au fost admise in legatura cu imitarea, actiuconcurenta neloiala poate fi admisa)177. Prin imitarea marcii, se creeaza in acelasi timp confuzie in

clientelei in legatura cu originea unui produs sau serviciu. In cazul in care marca este complexa

elementele sale sunt protejate prin intermediul actiunii in concurenta neloiala, chiar daca une

acestea nu au fost depozitate (Cass.com. 24.01.1995; Cass.com. 23.11.1993). Pentru a putea fi f

actiunea in concurenta neloiala, trebuie sa existe o asemanare intre produsele oferite spre vanzare,

fost creata in mod voluntar pentru a atrage clientela (Cass.com. 12.07.1993). De asemenea, pentru

obiect pentru actiunea in concurenta neloiala distinct de obiectul actiunii in contrafacere, trebuie sa

o fapta specifica de concurenta neloiala (de exemplu, produsele a caror marca este imitata sunt van

un pret mult mai mic fata de produsele originale, ceea ce creeaza confuzie in randul clientelei – nu sacord pentru produsele de marca reputata. Tocmai cand pretul este prea scazut, incepi sa te gand

ai in fata un fals – Cass.com. 21.04.1992; Colmar, 13.05.1994, DS 1995, 96)178. In asemenea cazur

din exemplul anterior, fapta de concurenta neloiala consta, in Franta, nu in confuzie, ci in a

parazitara179. Un procedeu de creare a confuziei intre produse prin incalcarea dreptului la marca e

numit “marca de apel”, care se desfasoara astfel: un comerciant face publicitate la un produs de

anuntand preturi foarte interesante. Atunci cand consumatorii sosesc in magazin, el ii orienteaz

alte produse. Doctrina considera ca ne aflam in fata unei actiuni parazitare, atingerea nefiind adus

drept (nu exista uzurparea unui caracter distinctiv pentru a-l aplica la alte produse datorita unei c

intretinute). Jurisprudenta franceza il califica insa in genere ca fapte de folosinta ilicita a marPentru unele drepturi, ca cel asupra numelui comercial, emblema sau titlul unui ziar/ reviste, car

protejate si ca marci, jurisprudenta si doctrina franceza considera ca protectia prin marca este subs

protectia normala si obisnuita fiind asigurata prin actiunea in concurenta neloiala. Prin urmare, pr

prin actiunea in concurenta neloiala trebuie sa ramana posibila, chiar daca a fost introdusa si actiu

contrafacerea marcii181.


ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 722 178 Ripert, Roblot, p.532179 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,






- acte normative care reglementeaza anumite forme de confuzie (drepturi de proprietate intelec

O.G. 45/2000 privind producerea si comercializarea fonogramelor; Legea 64/ 1991 privind brevet

inventii; Legea 84/1998 privind marcile

- confuzia din punct de vedere al protectiei consumatorilor (O.G. 21/1992, modificata prin O.G. 58/2

interzicerea de la comercializare a produselor contrafacute sau falsificate

II DENIGRAREA

L 11/ 1991 nu foloseste expresia de “denigrare”, ci pe acea de “afirmatii mincinoase” (car

insuficienta, deoarece uneori afirmatiile denigratoare sunt adevarate dar cu toate acestea ele

sanctionate ca fapte de concurenta neloiala). In l1/ 1991 sunt fapte de denigrare cele descrise in ar

g.

Definitie – fapt de concurenta neloiala ce consta in raspandirea de catre un agent economic, in p

de afirmatii depreciative sau comparative contra reputatiei pe piata ag.ec. lezat, in scop de

discreditare a acestuia (discreditarea priveste reputatia ag.ec. lezat si/sau produsele sale). Alta

definitie (la francezi)- a discredita un produs sau o persoana182

Deosebirea dintre denigrare si critica:

- critica este permisa daca este obiectiva, neutra si daca nu este facuta in scopul de a pro

interesele unui concurent in dauna concurentului criticat. Exista un drept la libera critica, ce trebu

exercitat in anumite limite. De ex., o scrisoare care contine critici cu privire la un fabricant p

difuzata in reteaua de revanzatori ai unei societati comerciale, atat timp cat ramane confidential

este nici denigratoare, nici destinata a deturna clientela – Paris, 3.07.1991, DS 1992, Somm. 341).

nu trebuie sa fie excesiva sau abuziva, context in care trebuie evaluata critica umorisitica sau carica

De exemplu, emisiunea “Guignols de l’info” a Canal Plus a caricaturizat un fabricant de autom

Actiunea in concurenta neloiala a acestuia a fost respinsa, deoarece caricatura este un mij

exprimare, reflecta libertatea de expresie, si ea nu este luata in serios de nimeni, chiar daca acontinut ireverentios. Caricatura nu trebuie insa sa depaseasca limitele genului – Paris, 14.03.19

1996, Somm. 252. Insa, Curtea de Casatie a considerat ca pentru existenta denigrarii nu este ne





intentia de a rani, dar datorita caracterului excesiv, repetat si provocator, emisiunea de televiziu

denigratoare – Cass. 2e civ., 2.04.1997)183.

Denigrarea trebuie distinsa si de calomnie. In materie de denigrare, nu se admite proba ve

Astfel, aprecierile negative asupra unui concurent, exacte fiind, pot fi considerate denigratoare, d

lipsei lor de obiectivitate184.

Deosebirea intre denigrare si informare:

- informarea trebuie sa fie obiectiva, in scopul de a asigura transparenta pietei. Informarea se rea

in principal sub forma testarilor de marfuri.

Testarile de marfuri au un caracter denigrator daca informarea privind rezultatele lor se face

in sens negativ, fara a arata si calitatile marfii descoperite in urma testarii. Pentru a nu a fi asdenigrarii, testarile de marfuri trebuie sa fie facute de experti independenti, impartiali, foarte ca

testarea sa fie obiectiva iar metodele si rezultatele publicate sa fie exacte. In multe tari dezv

testarile de marfuri se fac de organizatii non-profit (asociatii pentru protectia consumatorilor, e

rezultatele lor sunt in general acceptate de ag.ec. producatori/ prestatori de servicii, chiar dac

defavorabile acestora. Aceste testari de marfuri au de regula rolul de a informa consumatorii, de a a

transparenta pietei.

Dezvoltarea practicii testelor comparative ridica o problematica noua, deoarece nici oforma de critica aduse produselor nu a influentat intr-o asemenea masura consumatorii si nu

a avut consecinte atat de importante asupra fabricantilor de produse. Acest impact deosebit

are trei explicatii: (i) testele comparative apar ca o noua alternativa, mult mai credibila, la

publicitate si la critica produselor emanand de la concurenti; (ii) testele se bazeaza pe un

demers cu caracter stiintific, care inspira incredere; (iii) testele fac posibila o comparatie

directa intre produsele de acelasi tip oferite pe piata, ceea ce nu este posibil in cadrul

183 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. LibrairieGenerale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 519-520





formelor traditionale de informare asupra produselor, care obliga consumatorii sa compare

informatiile provenind din surse diverse185.

Autorii testelor comparative trebuie deosebiti de institutele de incercare (analize).

Autorii de teste comparative sunt cei care elaboreaza, finanteaza si publica testele

comparative. Cel mai adesea, este vorba de organizatii pentru protectia si informareaconsumatorilor (de ex., Asociation for Consumer Research in Marea Britanie, Stiftung

Warentest sau Allgemeiner Deutscher Autmobilclub –pentru teste in domeniul

automobilelor- in Germania, Stiftung fuer Konsumentenschutz in Elevetia,

Consumentenbond in Olanda). Ele stabilesc programe de testare, criteriile de testare, nivelul

de exigenta care trebuie cerut produselor si publica rezultatele testarilor pe raspunderea lor.

Institutele de incercari (analize) sunt acele institutii care examineaza tehnic produsele. In

cazul in care nu dispun de laboratoare proprii, autorii de teste comparative le incredinteaza

acestora efectuarea testelor186. Autorii de testari comparative se finanteaza in mod

exclusiv din vanzarea publicatiilor proprii si din subventii guvernamentale si nu accepta

anunturi publicitare in paginile publicatiilor proprii. Majoritatea organizatii nationale de

teste comparative din Europa de vest au constituit in anul 1990 au constituit o societate

anonima, inmatriculata in Anglia, numita “International Testing”. Un numar de patru

organizatii membre ale acestei societati efectueaza teste comparative comune (membri de

categoria A), alte organizatii membre pot participa financiar la aceste teste si la elaborarea

lor (membri de categoria B) in timp ce membri de categoria C primesc informatii asupra

testelor realizate si le pot publica contra unor tarife modice187. Exista numeroase ghiduri

pentru efectuarea testelor comparative, publicate fie de organizatii pentru protectia

consumatorilor (de ex., International Organization of Consumer Union – IOCU), fie de

organizatii internationale de standardizare (de ex., International Organization for

Standardization -ISO).

Cat priveste anatomia realizarii unui test comparativ, ea cuprinde urmatoarele etape:

- alegerea obiectului testarii. Obiectul testarii consta intr-o categorie de produse/ servicii substi

Alegerea depinde in primul rand de nevoia de informare a consumatorilor, care poate fi determin

baza de sondaje, scrisori de la consumatori, importanta cererii pentru anumite numere ale r

autorului de teste188.

185 B. Albrecht, op.cit., p.261-262 186 B. Albrecht, La liceite des tests comparatifs. Etude comparee des droits anglais et

ecossais, allemand et suisse, Ed. Librairie Droz, Geneva, 1995, p. 18-19187 B. Albrecht, op.cit., p. 22-23 188 B. Albrecht, op.cit., p. 27-28



- selectarea produselor care vor fi testate si acizitionarea esantioanelor (faza economica). Se sta

mai intai care din produsele care fac obiectul testarii sunt efectiv pe piata. Fiecare organizatie are p

procedura, de regula complexa, pentru selectarea produselor, dar scopul urmarit este intotdeauna a

stabilirea unui numar de produse semnificative pentru oferta pe piata. Deoarece nu este posi

regula, testarea tuturor produselor existente pe piata, se aleg un numar de produse (in medie, functie de doua criterii: criterii tehnice (in baza carora piata este segmentata) si cota de piata detin

diferitele produse (astfel, nu trebuie omise produsele care ocupa o cota superioara mediei).

selectarea produselor/ serviciilor, se trece la achizitionarea esantioanelor, in mod anonim. Inainte

transmise la laborator, sunt indepartate semnele de identificare a produselor si inlocuite cu c

corespondenta dintre cod si marca produsului fiind cunoscuta numai de autorul de test189.

- elaborarea programului de analize (faza tehnica). In aceasta etapa se stabiles criteriile de tes

metodele de testare. In ce priveste criteriile de testare, ele sunt stabilite in functie de inte

consumatorilor (de regula, este vorba de posibilitatea de utilizare, securitatea si usurinta in explo

pretul, consumul de energie, durabilitate, intretinerea). Este foarte important de stabilit in ce m

produsul poate sa indeplineasca functia sa de baza. Odata stabilit programul de analize, el este tr

un institut de incercari specializat si care este independent de agentii economici ale caror produs

testate190.

- executarea testarii, a carei durata poate varia in functie de amploarea testarii si dificultatile te

Daca alaturi de analize tehnice sunt necesare si testari practice, acestea din urma sunt planificate

incat rezultatele lor sa poata fi interpretate in acelasi timp cu rezultatele analizelor tehnice191. La s

acestei etape se redacteaza un raport, care este transmis autorului testarii.

- interpretarea si ponderarea rezultatelor testarii. Rolul acestei etape este de a “converti” rezu

testarii (de regula, prezentate sub forma de cifre), intr-un limbaj accesibil consumatorului. In g

autorul testarii stabileste o scara de notare cu 5 note si incearca sa converteasca fiecare rezultat al t

intr-una din aceste note. La fel, aprecierea globala se face conform aceleiasi scari, ponderand fieca

conform unor coeficienti stabiliti in prealabil, in functie de importanta fiecarui criteriu de test

functionabilitatea produsului192.

Dupa finalizarea testarii si inainte de publicarea rezultatelor, fiecare fabricant este contactat

prezinta rezultatele testarii pentru produsul sau (mai putin aprecierile si comentariile autorului), as

acesta sa testeze produsul in laboratoarele sale si sa formuleze intr-un anumit termen eve

obiectiuni, care vor fi luate in considerare de autorul testarii daca sunt considerate justificate. Ur

189 B. Albrecht, op.cit., p. 28-29 190 B. Albrecht, op.cit., p. 29-30 191 B. Albrecht, op.cit., p. 30 192 B. Albrecht, op.cit., p. 31



apoi publicarea raportului testarii de catre autor (inainte de publicare, autorul se consulta cu labo

de analiza pentru ca aprecierile si comentariile sale sa nu fie gresite sau sa induca in eroare). A

testarii doreste ca timpul scurs intre achizitionarea esantioanelor si publicarea raportului sa fie c

scurt193.

Principala problema juridica in legatura cu raportul provond testarea de produse/ servic

liceitatea lor, astfel spus in ce conditii publicarea raportului nu incalca drepturile agentilor eco

testati.

In dreptul englez, problema liceitatii este abordata din perspectiva raspunderii delictuale.

trei tipuri de actiuni delictuale care ar putea fi folosite impotriva autorului testarii. Prima este actiu

defaimare, care are insa un sfera foarte limitata in acest caz, deoarece ea nu permite sanctionarea

daca interesele economice ale agentului testat sunt afectate datorita atingerii reputatiei intrepri

prin intermediul criticarii produselor (lucru greu de intalnit, deoarece rapoartele privind testa

marfuri nu contin nici o insinuare care sa aduca atnigere reputatiei ag.ec.). Totusi, aceasta actiune pfolosita daca raportul contine o critica excesiva a produselor analizate, in masura in care aceasta

sugereaza o lipsa de calificare, de competenta, de cunostinte sau se afirma ca publicitatea produsul

mincinoasa sau ca produsul pune in pericol sanatatea publica. Autorul testarii se poate insa

invocand fie proba veritatii (daca declaratia este o afirmatie de fapt), fie faptul ca, in baza rezul

testarii, comentariul sau este onest194. A doua actiune este cea in fals prejudiciabil (injurious fals

si ofera concurentilor testati o protectie mai buna, deoarece ea poate fi folosita ori de cate ori afirm

relativ la un produs sunt inexacte si susceptibile de a aduce atingere intereselor economice ale age

economic. Reclamantul trebuie totusi sa probeze atat ca afirmatia este inexacta, cat si ca a fost pu

cu rea credinta (care include lipsa de preocupare a paratului pentru a verifica daca afirmatia este eultimul element fiind greu de probat, mai ales in contextul in care afirmatiile facute au ca

apreciativ195. A treia actiune este cea in neglijenta, care este cea mai favorabila agentilor econ

deoarece le permite sa actioneze si numai daca autorul testarii a dat dovada de neglijenta cand a a

anumite lucruri despre produsul testat, pe baza unor fapte inexacte. Totusi, instantele engleze

admis aceasta actiune impotriva autorilor de teste comparative decat daca informatia publicata

folosita de un tert care a produs astfel un prejudiciu agentului economic “analizat”. Din

perspectiva, actiunea in neglijenta nu aduce o protectie suplimentara in raport cu celelalte do

Concluzionand, dreptul englez ofera o protectie redusa impotriva afirmatiilor autorilor de

comparative.

193 B. Albrecht, op.cit., p. 31-32 194 B. Albrecht, op.cit., p. 37-55 195 B. Albrecht, op.cit., p.57-66 196 B. Albrecht, op.cit., p. 67-82



In ceea ce priveste dreptul german, acesta are o jurisprudenta dezvoltata in materiea te

comparative, fara a avea o legislatie speciala aplicabila lor. Insa, in aprecierea liceitatii t

comparative jurisprudenta s-a bazat si pe trei texte de lege, anume art. 823 alin.1 si art. 824 din Cod

german (Buergerliches Gesetzbuch) si art.1 din Legea privind concurenta neloiala din anul 1909. A

Cod.civil german sanctioneaza atingerile aduse intereselor economice ale unei persoane si poate fi iatunci cand are loc publicarea unor afirmatii de fapt inexacte, cu stiinta autorului testarii (chiar si in

in care autorul este nesigur cu privire la exactitatea afirmatiei). Din aceasta perspectiva, el

importanta limitata in ceea ce priveste testele comparative, deoarece conform jurisprudentei

afirmatiile de fapt care au in cadrul testului o pozitiei autonoma, fiind capabile sa influ

consumatorul mediu in formarea opiniei asupra produsului, pot face obiectul aplicarii acestui artico

contra, afirmatiile de fapt care sunt subordonate (inglobate) unei judecati de valoare, in calit

elemente de apreciere, nu cad sub incidenta art. 824 Cod civil german 197. Art. 824 ofera protectie

agentilor economici care au suferit o atingere imediata a intereselor lor. Daca afirmatia este

favorabila (in mod nejustificat) produsului unui agent economic, ceilalti agenti economici aleproduse au fost testate nu pot invoca art. 824 (si nici art. 823 alin.1, de altfel), deoarece prejudiciul

nu este rezultatul unei atingeri immediate, o actiune indreptata in mod specific impotriva intrepr

lor198. Textul legal care reprezinta pilonul jurisprudentei germane in materie este art. 823 alin

prevede ca “cel care aduce atingere de o maniera ilicita, f ie in mod intentionat, fie din neglijenta

integritatii corporale, sanatatii, proprietatii sau unui altui drept al altuia, este tinut sa repare prej

cauzat” *traducera autorului+. Conform doctrinei si jurisprudentei, acest text permite si apararea dr

la intreprindere (drept consacrat de jurisprudenta pornind de la art. 823 alin.1), ca un “un alt

Jurisprudenta care a stabilit criteriile de evaluare a liceitatii testelor comparative este o hotarare a

Federale de Justitie (Bundesgerichtshof) din 9.12.1975 , cunoscuta sub numele de “decizia WarentConform acestei decizii, rezultatele unui test comparativ au natura unor judecati de valoare si

urmare nu cad sub incidenta art. 824, ci sub incidenta dreptului la intreprindere protejat de art. 823

BGB. Publicarea rezultatelor unui test comparativ este beneficiaza de o prezumtie de liceitate (pub

rezultatelor fiind o forma a libertatii de expresie) daca autorul testarii satisface trei conditii fundame

neutralitate, obiectivitate si competenta. Obiectivitatea presupune nu ca rezultatele testarii trebuie

exacte in mod obiectiv, ci ca intregul proces de testare trebuie sa fie marcat de grija pentru obiect

Limitele libertatii de apreciere a autorului testarii sunt incalcate atunci cand modul de testare si con

trase in urma testarii nu mai apar ca fiind sustenabile (de ex., judecati in mod constient er

distorsionarea deliberata a procesului de testare). Dintre cele trei conditii, cea mai importanta –determina sfera celorlalte- este cerinta neutralitatii199. In cazul in care cerinta neutralitatii este inc

agentul economic afectat poate invoca concurenta neloiala, BGB incetand sa mai fie aplicabil.

197 B. Albrecht, op.cit., p. 121-127 198 B. Albrecht, op.cit., p. 113; 122; 249-250 199 B. Albrecht, op.cit., p. 107-120



consumatori, publicarea rezultatelor testului in acest caz apare ca o inducere in eroare. Pentru

economici afectati, actiunea autorului testarii trebuie apreciata conform criteriilor folosite in

publicitatii comparative200.

In dreptul elvetian, solutiile sunt asemenanatoare cu cele din dreptul gereman, numai ca e

consacrate legislativ, prin prevederile Legii privind concurenta neloiala din 1986. Spre deosebirea d

similara germana, legea elevetiana are un obiectiv mai larg, protejand atat intreprinderea individua

si interesul social (al consumatorilor si al pietei in general). Astfel, chiar daca rezultatele test

prezinta ca judecatii de valoare, ele vor incalca legea concurentei neloiale daca autorul lor le pub

intentia de a savarsi un act de concurenta. Din contra, ele sunt permise daca sunt publicate in scop

informarii consumatorului si al asigurarii transparentei pietei. Prin urmare, si in dreptul elvetian

neutralitatii este foarte importanta. Pentru a exista prezumtia de liceitate, autorul testarii trebuie

strict neutru in raport cu agentii economici ale caror produse le-a testat. Daca neutralitatea este inc

independent de justetea rezultatelor, autorul testarii este raspunzator pentru inducerea public

eroare, procurandu-si un avantaj in mod fraudulos. Daca autorul testarii respecta cerinta neutralit

poate raspunde in concurenta neloiala daca nu respecta cerinta obiectivitatii, care consta in grij

obtine rezultate pertinente in urma unui demers stiintific (lipsa obiectivitatii raportului testarii f

jocul concurentei). Daca cele doua cerinte sunt respectate, atunci autorul testarii are o libertate m

apreciere. Prin urmare, legea elevetiana, ca si dreptul german, protejeaza agentii economi

impotriva afirmatiilor de fap inexacte, cat si impotriva publicarii unor judecati de valoare care nu re

cerinta obiectivitatii201.

Denigrarea poate purta asupra persoanei concurentului, asupra intreprinderii sale (in practic

dificil sa diferentiezi intre denigrarea persoanei si denigrarea intreprinderii sale), asupra produs

serviciilor concurente.

Cel mai frecvent este atacata reputatia concurentului lezat, prin referiri in scop de discredi

nationalitatea, religia sau opiniile politice ale concurentului, la (in)competenta sa profesiona

onorabilitatea sa, prin afirmatii pesimiste la situatia economica sau creditul comercial al concurentu

Elementele denigrarii

200 B. Albrecht, op.cit., p. 99; 101; 249 201 B. Albrecht, op.cit., p.177-207; 251-253



a) actiunea de denigrare sa favorizeze activitatea comerciala a autorului denigrarii. Este totusi pos

actiunea de denigrare sa nu favorizeze pe moment pe autorul ei, dar sa aiba potentialul de a-l favo

termen mediu sau lung;

b) ag.ec. denigrat trebuie sa fie suficient individualizat (chiar daca nu este nominalizat). Se consid

exista suficienta individualizare si atunci cand exista un numar limitat de concurenti care pot fidelimitati de persoana care recepteaza afirmatia denigratoare. Cand denigrarea este colectiva si v

un numar mare de concurenti, nu poate fi sanctionata decat daca cuprinde o critica excesiva si ne

(de ex., afirmatiile false ale conducatorilor unui supermarket ca produsele din carne ale fermierilor d

anume regiune au un continut anormal de mare de substante chimice, de aceea supermarket-ul nu

aprovizioneaza de la acestia).

In unele cazuri este necesar sa fie individualizat si produsul criticat.

Problema: publicarea de un ag.ec. a unei hotarari judecatoresti de condamnare a unui con

este un act de denigrare? Raspunsul este afirmativ daca hotararea nu este definitiva. De asemene

un act de denigrare daca publicarea hotararii –chiar definitive- are in vedere numai aspectele nega

este insotita de comentarii rau-voitoare sau publicarea hotararii se face la foarte mult timp de la

care a devenit definitiva.

c) credibilitatea denigrarii – credibilitatea depinde de subiectul caruia ii este adresata afirma

foloseste acelasi standard al consumatorului mediu ca cel analizat la confuzie) dar este independe

veracitatea continutului afirmatiei (in acest domeniu, exceptio veritatis nu joaca nici un rol, spre deo

de calomnie).

d) publicitatea denigrarii (afirmatia denigratoare trebuie facuta public, altminteri nu avem denig

depinde de nr. de destinatari ai afirmatiei denigratoare. Important este cate persoane ar putea r

mesajul denigrator. Comunicarile confidentiale ale comerciantului catre subordonatii sai prin c

refera la concurenta sunt licite chiar daca in continutul lor sunt denigratoare, cu conditia ca a

comunicarii sa creada in adevarul afirmatiilor sale (ceea ce explica alin.2 al art.4 lit.g din L 11/ 1991)

aceste comunicari sunt dezvaluite publicului de autorul lor, fapta este sanctionata ca un act de den

(fapta ar putea fi sanctionata ca denigrare, chiar daca autorul a facut o comunicare confidentiala, d

sau in mod rezonabil trebuia sa stie ca ascultatorii sai vor dezvalui aceasta comunicare in public).

In doctrina franceza, se considera ca denigrarea contine urmatoarele elemente202:


Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.519



a) existenta unei informatii rautacioase sau peiorative cu privire la un produs sau un serviciu, ori cu

la o intreprindere. Informatia excesiva, emfatica, chiar daca agentii economici sunt identificabili, n

denigratoare atunci cand ea nu este de natura sa induca in eroare publicul. La fel, in cazul unei com

fanteziste (Versailles, 15.03.1991, DS 1992, Somm. 56). Informatia devine denigratoare atunc

aprecierile au un caracter tendentios. De exemplu, daca un concurent, chiar indirect, critica procde distributie ale unui agent economic, fara a comenta critic propriile metode Paris, 20.02.1992, DS

Somm, 155); faptul de a acuza actiunile delictuale ale unui concurent (Paris, 3.04.1995, DS 1996,

254- desemnarea unui concurent ca falsificator; Paris, 29.03.1993 – acuzarea unui concurent de p

ilicite). Afirmatiile mincinoase cu privire la un agent economic sau produsele/ serviciile sale –

denigratoare (Versailles, 30.01.1997 – mesaj care atribuie unui compot proaspat calitatile de con

Paris, 27.05.1992, DS 1992, Somm. 155- informatiile false transmise pe baza documentelo

concurent). Denigratoare este si luarea in deradere, chiar sub o forma umoristica, a unui conc

deoarece tinde sa-l discrediteze fata de propria clientela – Cass.com., 21.05.1996, DS 1997, Som

203.

b) persoana denigrata sa fie identificata sau identificabila (adica, sa poata fi recunoscuta usor sau

identificabila fara dubiu). Denigrarea poate purta asupra unui concurent sau asupra oricarui

economic, nefiind necesar un raport de concurenta direct si strans intre autor si victima. Este sufic

existe o clientela finala identica. Cat priveste victima, ea este fie un agent economic individu

ansamblul unei profesii determinate204.

Obiectul denigrarii il poate constitui nu numai o persoana (intreprindere), cat si un produse

serviciile unui agent economic (acesta fiind de fapt cazul cel mai frecvent in practica). Sub pr

informarii sau al comparatiei, un agent economic denigreaza produsele sau serviciile altui agent ecoconcurent sau nu, pentru a-i deturna clientela. Deturnarea clientelei are insa un sens particular, ad

inseamna neaparat de a captura clientela victimei de catre autorul denigrarii, ci poate consta si nu

indepartarea ei, in lipsa oricarui raport de concurenta intre victima si autor. De ex., in Franta s-a con

ca exista denigrare atunci cand un fabricant de tigarete a difuzat un mesaj acreditand ideea ca a co

un biscuit este mai nociv decat a inhala fumul de tigara (s-a considerat ca in acest fel s-a deva

imaginea pozitiva a biscuitului nu era vorba de un biscuit anume, deci toti fabricanti au fost afectat

a fi indentificati individual – Paris, 24.09.1996, D.S. 1997, Somm., 235). Sau, tot in Franta,

considerata denigratoare afirmatia –facuta de cine?- ca “lessive” – innalbitori? detergenti? - fara

otravesc raurile, ceea ce a alterat imaginea acestui produs in ochii consumatorului (Versailles, 12.02D.S. 1990, 264; alta speta – Paris, 28.10.1996, D.S. 1996, I.R. 258) In multe cazuri, denigrarea


Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 521-522204 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie

Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 520-521



asupra calitatii sau pretului produsului ori serviciului vizat. De exemplu, afirmatii de genul “produ

mult sau mai putin bune”- produsele unui alt agent economic, “primul compot proaspat de pe

societate care pretinde ca este singura producatoare a compotului pe piata, “servicii mai scumpe

putin eficiente”- este vorba de serviciile unui alt agent economic- au fost considerate af

denigratoare. Denigrarea se poate realiza si prin imagini, nu numai prin afirmatii (Franta- spot puprezentand o masina a carei teava de esapament explodeaza, ceea ce trezeste indoiala in

publicului cu privire la calitatea automobilului Paris, 25.09.1991) 205

c) difuzarea publica a informatiei rautacioase sau peiorative. Difuzarea confidentiala a info

denigratoare nu aduce atingere imaginii, reputatiei, produselor sau serviciilor unui agent eco

Totusi, documentele interne ale unui agent economic pierd caracterul confidential atunci can

difuzate salariatilor cu scopul ca sa ajunga la cunostinta clientelei informatiile denigratoare contin

documentele interne (Versailles, 17.10.1996)206.

Informatiile denigratoare pot fi aduse la cunostinta publicului pe diverse cai: intervieuri, anin presa, newsletter, communicate, videocasete. Suportul cel mai des utilizat este campania publ

Prin publicitate se intelege adresarea unui destinatar tinta, a unui mesaj in orice forma si natura, cu

de a valoriza persoana sau intreprinderea in contul careia este facuta aceasta comunicare. Astfe

denigratoare publicitatea care exagreaza numarul de abonati ai unei reviste, ceea ce ii permite sa

mai multi abonati decat o revista concurenta, publicitatea care sugereaza ca un concurent l-a cop

autorul reclamei (Paris, 26.09.1991, DS 1992, Somm. , 341), precum si cea care ridiculizeaza sl

publicitar al unui concurent (Paris, 19.05.1994, DS 1995, Somm. 214 sau care discrediteaza ca

produselor sau serviciilor unui concurent (Paris, 15.12.1994, DS 1995, Somm. 261).

Nu are importanta ce mijloace foloseste ag.ec. agresor pentru a denigra, ceea ce conteaz

impactul acestor afirmatii asupra clientelei ag.ec. lezat, si anume discreditarea sa (discreditarea pres

sentimente de dispret, de neincredere sau chiar de ura). Denigrarea poate fi directa sau in

(reclama comparativa)

Reclama comparativa – reclama destinata sa convinga clientela (actuala sau potentiala) a au

ei de avantajele produselor/ serviciilor acestuia fata de cele ale concurentului la care face tri

reclama. In cazul reclamei comparative, ceea ce este ilicit este critica adusa concurentului subdiscreditarii si nu efectuarea comparatiei. Daca este facuta sub forma discreditarii, trebuie ca ag.e


Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 521206 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie




sa fie cel putin identificabil. Daca acesta nu este identificabil, atunci comparatia este permisa chia

nu este obiectiva.

In Europa (spre deosebire de SUA), reclama comparativa este nepermisa. Cea mai peric

forma de reclama comparativa este cea aparent obiectiva, dar cu reticente in a dezvalui toate elem

de diferentiere (de ex., se afirma ca preturile concurentului sunt mai mari decat cele ale autorului re –ceea ce este adevarat-, fara a arata insa si ce elemente conduc la aceste diferente de pret).

Reclama comparativa este licita daca apare ca o riposta la o agresiune din partea unui conc

cu conditia ca agresiunea sa fie actuala si ilicita iar riposta sa fie necesara (riposta nu este necesara d

poate contracara actiunea agresorului prin apelul la instanta sau la un organ administrativ).

Spre deosebire de reclama comparativa, reclama superlativa este totdeauna permisa (“pr

meu este cel mai bun si desfide orice concurenta”). De asemenea, este permisa si reclama prin

pun in valoare progresele tehnice, comerciale, relatiile cu publicul ale autorului reclamei, evitandu-s

referinta inutila la un concurent.

III DEZORGANIZAREA PRODUCTIEI [SAU A INTREPRINDERII CONCURENTE?]

- contine un conglomerat de fapte care au aceeasi finalitate: organizarea interna a ag.ec. leza

afectata datorita mijloacelor neoneste folosite de concurentul agresor. Prin asemenea fapte se int

in modul de functionare a intreprinderii comerciale a concurentului lezat fara permisiune ag.ec. leza

ce reprezinta o incalcare a libertatii comerciale a concurentului lezat.

Ex., boicotul, deturnarea de comenzi, spionajul economic, distrugerea reclamelor concure

lezat, impiedicarea aprovizionarii acestuia, etc. Pentru alte fapte din aceasta categorie, a se vedea

lit.b, c, h-j.

In dreptul francez, se distinge intre dezorganizarea intreprinderii (atragerea de salariati; fur

divulgarea de secrete, know-how, metode comerciale; dezorganizarea circuitelor comerciale; creare

intrerpinderi noi in conditii susceptibile de a deturna clientela) , care vizeaza un operator econo

particular, si dezorganizarea pietei (vanzarea in pierdere, pretul de apel, paracomercialism), care vun ansamblu de agenti economici care produc marfuri identice sau similare (aceasta form

dezorganizare este in general sanctionata pe baza unor altor temeiuri juridice – acte juridice cum

Ordonanta din 1986, care interzice practicile paracomerciale, vanzarea in pierdere, etc.). Ultima cat



de acte nu este tratata de Ripert ca acte de concurenta neloiala207 [nu ar merge la noi, deoare

avem o reglementare a concurentei neloiale, care acopera si unele acte incriminate de Ordonan

1986]

In ceea ce priveste crearea unei intreprinderi concurente, se porneste de la premiza lib

comertului si a concurentei, astfel incat este licita concurenta pentru cucerirea aceleiasi clientele

aceleiasi portiuni din piata (Paris, 17.04.1996, DS 1997, Somm.99). Libertatea comertului

libertatea de a constituie intreprinderi comerciale, astfel ca salariatii pot participa la sau la const

unei intreprinderi concurente cu a fostului patron, aceasta nu este un act condamnabil in sine

24.02.1994, DS 1995, Somm. 206; Cass.com. 6.03.1990, DS 1990, Somm. 333). La expirarea contr

sau de munca, salariatul se bucura de o deplina libertate de a-si concura patronul. Mai mult, pe pe

contractului de munca salariatul isi poate organiza viitoarea activitate concurenta cu a patronulu

exercitiul efectiv al acesteia are loc numai dupa incetarea contractului de munca208. Libe

concurentei nu este fara limite. Constituirea intreprinderii poate fi un act de concurenta neloiala, d

se face in conditii suscpetibile de a deturna clientela fostului patron (Cass.com. 27.02.1996, DS

Somm.99; Cass.soc. 27.05.1992, DS 1992, IR 177)209.

Reprosul cel mai frecvent adus intreprinderii nou create este atragerea (demarchage) clie

Acesta nu este un act neloial in sine, decat in cazul in care se folosesc mijloace dolozive pentru a

clientela (Cass.com.6.03.1990, DS 1990, Somm.333). Atragerea clientelei fostului patron

intreprinderea creata de fostul salariat este condamnabil daca este facut sistematic (Cas

27.02.1996, DS 1997, Somm.99; Cass.com. 18.06.1991)210. Nu este permisa folosirea in cadr

intreprinderi a unor mijloace dobandite de la fostul sau actualul patron, cu scopul de a deturna cli

acestuia, de a-si apropria secrete de fabrica sau de a sustrage in mod sistematic informatii, proi

documente de la intreprinderea victima (Versailles, 24.11.1994, DS 1995, Somm. 258). Nu este per

noua intreprindere sa se pretinda drept intreprinderea concurenta sau sa intretina confuzie in

clientelei (Cass.com.28.04.1980; Cass.com.11.02.1992; Paris, 15.11.1995, DS 1996, Somm.248),

denigreze fostul patron (Paris, 27.03.1996, DS 1997, Somm.99) sau sa practice atragere salariatilor f

207 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. LibrairieGenerale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 539-540208 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie






patron (Versailles, 31.03.1994, DS 1995, Somm.207; Paris, 15.11.1995, DS 1996, Somm.248), cu sco

a-si apropria know-how-ul acestuia si sa reconstituie fosta forta de vanzare (Cass.com. 12.12.1995).

In cazul in care a fost incheiata o clauza de ne-concurenta si aceasta este valabila (sunt c

stricte de validitate, deoarece o asemenea clauza infrange principiul libertatii comertului), daca e

incalcata va fi sanctionata pe temeiul concurentei neloiale [temei delictual cand incalcare

contractuala?], cel mai adesea ca dezorganizare212.

Clauze de ne-concurenta in contractul de munca, contractul de vanzare/ inchiriere a fondu

comert, in contractele de distributie comerciala – vezi fotocopii.

In ceea ce priveste preluarea salariatilor unui concurent (debauchage), nu exista o obiectiu

principiu. Aceasta posibilitate decurge din libertatea comertului si libertatea muncii. Libertatea

permite unui salariat sa inceteze activitatea/ contractul cu angajatorul sau, pentru a se pune in slujb

concurent. Agentului economic respectiv nu ii este interzis sa negocieze si sa agreeze clauzele contr

de munca cu un salariat al concurentului, atat timp cat salariatul a anunta fostul patron ca intentio

sa inceteze contractul de munca (Versailles, 31.031994, DS 1995, Somm. 207). In schimb, un

economic comite o fapta de concurenta neloiala atunci cand angajeaza o persoana inca legat

contract de munca cu un alt agent economic [concurent?] (Cass.com. 8.11.1988) sau care este

unei clauze de ne-concurenta (Paris, 10.04.1995, DS 1996, Somm. 248)213.

Preluarea salariatilor unei intreprinderi concurente este neloiala atunci cand ofertele de

adresate salariatilor unui concurent sunt repetate in mod sistematic si acompaniate de manevre cmod manifest au scopul de a deghiza preluarea. In adevar, preluarea salariatilor este un m

dezorganizare a intreprinderii, fapt de concurenta neloiala, in masura in care personalul constit

element esential al luptei concurentiale, prin intermediul caruia se obtine accesul la la know-

intreprinderii si la relatiile acesteia cu clientii (Paris, 10.04.1995, DS 1996, Somm.248). In acest c

atat tentativa de preluare, cat si preluarea sunt condamnabile (Versailles, 2.03.1989, DS 1990, Somm

Prezumtiile de preluare a personalului sunt insuficiente, trebuie sa existe un fapt ilicit (Cas

7.11.1984). In jurisprudenta franceza exista trei categorii de preluare condamnabila: preluarea mas

sistematica a salariatilor concurentului (Paris, 29.09.1994, DS 1995, Somm.210) sau unui con

potential; preluarea in scopul deturnarii know-how-ului concurentului (Paris, 29.09.1994, DS







Somm.210; Cass.com. 12.12.1995); preluarea concertata, evidentiata prin plecarea simultana

multor salariati (Paris, 17.02.1993, DS 1994, Somm.223).214

In ceea ce priveste dezorganizarea productiei si activitatii comerciale, exista mai multe categfapte: aproprierea know-how si a secretelor de fabrica, afectarea activitatii comerciale, [practica p

de apel, circuitul comercial, captarea clientelei- vezi lucrarea de doctorat]

Aproprierea know-how si secrete de fabrica rupe egalitatea in utilizarea mijloacelor de concu

dezorganizand productia unei intreprinderi. Secretele de fabrica pot fi definite ca procedee de fab

care ofera un interes comercial215, avand un caracter industrial si secret (dar caracterul secre

relativ, in sensul ca nu este liber accesibil publicului, secretul de fabrica fiind un procedeu

brevetabil sau nu)216. In plus, pentru a fi protejat, secretul de fabrica trebuie sa aiba o a

originalitate217. In Franta, Codul muncii incrimineaza in art. L.152-7 dezvaluirea sau tentativa omembru al personalului unei intreprinderi, de a furniza secrete de fabrica unui tert. In cazul in c

sunt intrunite elementele infractiunii, fapta de a dezvalui aceste secrete este un fapt de conc

neloiala.218

Know-how-ul nu este un secret de fabrica, este un ansamblu de informatii, de cunostinte t

rezultand din experienta intreprinderii219. Intr-o alta definitie, mai elaborata, know-how-ul este de

o cunostinta tehnica transmisibila, care nu este insa accesibila publicului si ne este brevetata2

constituie fructul muncii altuia si apropierea lui este neloiala (Cass.com. 8.01.1979, DS 1979, IR 248

diverse procedee care permit detunarea know-how-ului unui concurent: preluarea salariatiloconcurent; constituirea unei intreprinderi concurente de catre fostii salariati (T.com. Paris, 6.02.19

1992, Somm.313; Versailles, 19.01.1995, DS 1995, Somm. 259) sau spionajul comercial (Paris, 19.11

DS 1977, IR 279) . Alte mijloace folsite: contractul de de distributie si reprezentare comerciala, con


Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.547-548215 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie

Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 548216 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,

ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 362217 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,

ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 362 218 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. LibrairieGenerale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 548-549219 Ripert, Roblot, p. 549220 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,




de distributie exclusiva (Cass.com. 29.06.1993, DS 1995, Somm.211; Cass.com. 3.06.1986), cont

care se bazeaza pe comunicare savoir-faire (licenta, franciza). In cazul contractului de fr

beneficiarul este tinut de obligatia de confidentialitate pe perioada contractului. In cazul in care isi

aceasta obligatie, el raspunde contractual iar tertul complice raspunde delictual (Amiens, 18.07.19

1976, 703). La expirarea contarctului, daca beneficiarul nu este tinut de o clauza de ne-concurepoate utiliza know-how primit cu conditia de a nu savarsi un fapt de concurenta neloiala (de ex

forma confuziei – Paris, 22.07.1992; Cass.com. 29.04.1997).221 Detinatorul know-how-ului se

apara impotriva actelor de incalcare a acestora invocand incalcarea interdictiei de divulgare a sec

de fabrica, invocarea furtului de informatii, prin actiunea in concurenta neloiala (impotriva concure

sau prin actiunea in raspundere civila delictuala (contra persoanelor care nu ii sunt concurente)2

cazul in care apeleaza la actiunea in concurenta neloiala, detinatorul know-how trebuie sa demon

fapta ilicita, prejudiciul si legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu. Fapta ilicita co

incalcarea unei uzante comerciale, dar trebuie stabilit daca detinatorul nu trebuia sa ia anumite ma

precautie (daca nu au fost luate, fapta nu mai este ilicita – Amiens, 18.07.1974, D. 1976. 703). Prejconsta in pierderea unei situatii privilegiate, care confera detinatorului exclusivitatea asupra cuno

respective223. Astfel, un agent economic care, cu ocazia unor negocieri cu un potential detina

brevet, a folosit in interes propriu si fara a fi autorizat anumite indicatii tehnice dezvaluite de aces

urma, trebuie sa fie considerat ca savarsind o fapta de concurenta neloiala224. La fel, agentul eco

care comanda unui sub-furnizor fabricarea unor piese, conform planurilor transmise de un alt pa

contractual (instanta considerand ca exista o fapta delictuala disitncta de raspunderea contract

Rouen, 13.01.1981, D. 1982 IR 233). La fel, un salariat care foloseste know-how dobandit

angajatorul sau, in interes propriu sau il dezvaluie unui nou angajator (Cass.com. 24.11.1970, D

Somm.58); insa salariatul nu savarseste o fapta ilicita daca nu foloseste in mod abuziv asemcunostinte, lucru greu de distins in practica. S-a decis chiar, in Franta, ca un salariat are obligat

pune la dispozitia noului angajator, cunostintele sale tehnice si experienta dobandita anterior, p

pentru aceasta un salariu, dar fara a avea dreptul la o redeventa suplimentara 225. In orice caz

putea fi folosita actiunea in imbogatire fara justa cauza atunci cand detinatorul de know-h

beneficiaza de un drept privativ (cazul celui care este titularul uni know-how de notorietate pu


Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 549-550222 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 350-351 223 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,

ed. Dalloz, Paris, 1998, p.351 224 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,





deoarece odata cazuta in domeniul public, tehnica poate fi folosita de oricine, deci imbogatire

legitima226.

Cu privire la faptele care dezorganizeaza activitatea comerciala, in Franta intra in categoria fade concurenta neloiala numai cele care nu sunt incriminate printr-un text de lege. Astfel, ma

panourilor publicitare ale unui concurent, deturnarea comenzilor (Cass.civ.2e 23.01.1967), pre

masiva a produselor unui concurent (Cass.com. 5.10.1976, DS 1977, IR 5), utilizarea fisierelo

intreprinderi (Cass.com.28.01.1980), vanzarea unui software care permite duplicarea cu usur

software-ului elaborat de fabricant si facand ineficace dispozitivul anti-piraterie (Cass.com. 22.05.19

1991, IR 233)227

Nerespectarea unei reglementari poate fi un act de concurenta neloiala sub forma dezorga

deoarece confera celui care incalca reglementarea unui avantaj concurential. Astfel, o persoanafectueaza acte de comert fara a respecata formalitatile administrative si fiscale care in

comerciantilor din categoria sa, este favorizat in raport cu concurentii sai (Cass.com. 16.05

T.com.Aubenas, Petites Affiches, 5.12.1994)228

IV ACAPARAREA AGRESIVA A CLIENTELEI

- alt conglomerat de fapte prin care se depasesc limitele normale ale raportului juridic de concuren

data aceasta, “atacul” nu se mai desfasoara direct impotriva concurentului lezat, ci impotriva cli

acestuia (tinta directa este clientela. La celelalte categorii de fapte de concurenta neloiala, client

tinta indirecta). Multe din aceste fapte sunt considerate ca agresiuni si impotriva consumatorilo

sanctionate ca atare (definitie a practicilor comerciale abuzive in art.2 din interdictie generala in ar

21/1992, modificat prin O.G. 58/2000; interdictie a lor in art.9, aceeasi lege- v. si art.46 lit.a

amenda).

Modalitatile cel mai des intalnite de acaparare agresiva a clientelei:

- publicitatea mincinoasa (vz. art. 4 lit.f din L 11/ 1991) – are drept scop inducerea in eroare a pub

pentru a crea o situatie de favoare a ag.ec. agresor in detrimentul celui lezat. In cazul pub


ed. Dalloz, Paris, 1998, p.352-353 227 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie


Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.554



mincinoase asistam la interferenta dintre dreptul concurentei si protectia consumatorilor, de

consumatorii se bucura de mijloace speciale de protectia impotriva publicitatii mincinoase. C

inseamna insa ca ag.ec. agresor poate fi sanctionat atat pt. incalcarea dreptului concurentei, cat si p

incalcarea protectiei consumatorilor (dpdv al dreptului consumatorilor, a se vedea art.24 di

21/1992, modificat prin O.G. 58/2000).- contracte ilicite (vz. L 11/ 1991 art. 4 lit. d – vanzarea “bulgare de zapada”- si lit. e –vanzarea cu pr

La vanzarea “bulgare de zapada”, ceea ce nu este permis este conditionarea vanzarii de aducerea u

clienti de catre cumparator, dar o vanzare cu prima (cu reducere de pret) si fara alte conditiona

perfect permisa, cel putin in sistemul nostru de drept (in Franta, soldarea marfurilor este permisa

daca marfurile au fost oferite cu pretul initial cel putin o perioada de timp prescrisa de lege, de re

luna). La vanzarea cu premiu, ceea ce nu se permite este inducerea in mintea cumparatorului a id

castig prin hazard cu conditia sa cumpare in prealabil produsul respectiv, cu alte cuvinte cump

produsului reprezinta “biletul de intrare” la loterie (daca insa cumparatorul participa la o loterie

concurs unde se acorda premii in produse sau servicii, nu mai avem vanzare cu premiu deoconcurentul nu este “fortat” sa cumpere produsul in prealabil, ci produsul reprezinta chiar castigul s

Vanzarea bulgare de zapada

Vanzarea “bulgare de zapada” consta in a propune unui cumparator sa o reducere a pretului

produsul cumparat daca el aduce alti clienti care accepta sa cumpere produsul la acelasi pr

posibiliatea de a beneficia de aceeasi reducere de pret daca aduc alti clienti s.a.m.d. Principala

adusa acestei vanzari este caracterul ei inselator. De ex., daca unui cumparator i se cere da aduca

cumparatori pentru a beneficia de reducerea de pret, la nivelul al 10-lea aceasta 10 miliarde de per

Inainte chiar de a exista un text specific care sa interzica aceasta practica, jurisprudenta franccondamnat ca infractiune de escrocherie229. In momentul de fata, vanzarea bulgare de zapad

interzisa in baza art. L 122-6 din Codul consumatorului.

In cazul in care vanzarea bulgare de zapada priveste vanzarea de marfuri, trei elemente t

intrunite: (i) trebuie sa existe o oferta de marfuri catre public, propusa in cadrul unui contract de va

(ii) trebuie sa existe speranta pentru cumparator de a obtine o reducere de pret sau chiar un p

gratuit; (iii) pentru a obtine reducerea de pret, cumparatorula are obligatia de a aduce noi cumpa

care cumpara produsul la acelasi pret sau care pot beneficia de un pret redus daca aduc la randul

clienti230. In cazul in care vanzarea bulgare de zapada priveste prestarea de servicii, legea fr

sanctioneaza constituirea de lanturi in care prestatia consta in recrutarea de candidati, facandu-i sa

ca vor obtine un castig financiar in proportie geometrica, in functie de numarul de clienti pe care

229 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996,

p.184 230 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996,

p.185



aduce si care la randul lor vor aduce alti clienti (fara a exista conditia ca mai intai sa cumpere ei pro

respective, caz in care am fi in prezenta unei vanzari piramidale). Cu alte cuvinte, castigul lor fin

(remuneratia lor) este proportional cu cifra de afaceri realizata de persoanele racolate si afl

“subordinea” sa. Este greu de trasat in acest caz o linie de demarcatie intre vanzarea bulgare de za

vanzarea piramidala231. Pe langa sanctiuni penale, legea franceza prevede si sanctiuni civile, consobligatia vanzatorului de a rambursa clientii care nu au putut fi satisfacuti, datorita anularii contra

dar nu pot cumpara marfa de la cumparator, deoarece nulitatea functioneaza numai in ava

consumatorului232.

Vanzarea “buy back”

Este o forma de vanzare la francezi care consta in obligatia vanzatorului de a rascumpara bunul la

de cumparare intr-un anumit termen. Vanzarea poate fi analizata ca o vanzare sub conditie rezol

deoarece cel care declanseaza operatiunea de rascumparare este consumatorul, remitand bunul.

poate sa nu faca acest lucru, ceea ce inseamna ca exista un element aleatoriu al rascumpararii233

corect ar fi termen rezolutoriu, daca vanzatorul are obligatia si nu numai simpla optiune de a rascu

bunul]. Jursiprudenta franceza a condamant aceasta practica drept publicitate inselatoare. Co

unor autori, o asemenea practica ar fi permisa numai daca oferta vanzatorului este clara si nu c

elemente de natura a induce in eroare consumatorul iar consumatorul primeste la returnarea prod

un produs nou din care se scade pretul produsului vechi234.

Vanzarea legata (jumelata)

In Franta, vanzarea legata este interzisa si angajeaza raspunderea autorului atat fata de consu

(art.30 din Ordonanta din1 .12.1986), cat si fata de concurenti (art. 36.3 din Ordonanta din 1.12.Prin aceasta forma de vanzare, vanzatorul grupeaza in acelasi lot mai multe produse dive

conditioneaza vanzarea unuia de achizitionarea altui produs, sau vinde un produs la un pret red

conditia ca cumparatorul sa cumpere si un serviciu sau un alt produs. Datorita reducerii pr

cumparatorul este tentat sa cumpere tot ansamblul, desi la inceput era interesat numai de un

elemente. In ceea ce priveste natura acestei operatiuni, ea acopera nu numai promovarea vanzaril

produs, legandu-l de altul mai atractiv pentru consumator, dar si orice operatiune economica care

231 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.185-186 232 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.

187 233 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.


195-196



doua operatiuni cu titlu oneros235. De exe., jurisprudenta franceza a condamnat practica unei so

mutuale de asigurari, care a obligat membrii sai care au subscris o polita de asigurare “pentru caz d

si interventii chirurgicale”, sa subscrie si o polita “accident si incendiu” pentru a putea sa benefic

polita pentru caz de boala236. Dupa cum am aratat deja, in Franta acest tip de vanzare este interzi

relatiile dintre agenti economici.

Pentru a fi aplicat interdictia, trebuie intrunite anumite conditii privind constituirea lotu

produse/ sevicii si privind pretul.

In ceea ce priveste lotul de produse/ servicii, exista mai multe situatii. Una din ele p

conditionarea vanzarii unor produse sau servicii de achizitionarea altora (de exemplu, o societate

termale conditioneaza admiterea unui client de acceptarea de catre acesta a prestatiilor medic

clinicii aferente)237. O alta situatie priveste vanzarea aceluiasi produs, dar in cantitati impuse (

normal, cumparatorul ar trebui sa fie capabil sa achizitioneze un produs in mod individual). Dupa

ezitari, jurisprudenta si practica administrativa franceza au decis ca mai multe produse grupate imp

constituie un singur produs si nu un lot, daca acest lucru este in acord cu practicile stabilite in int

consumatorilor (de ex., consumatorii doresc sa cumpere mai multe sticle de bere in aceeasi cutie, pe

beneficia de pretul mai scazut pe sticla). In fond, o asemenea solutie da expresie libertatii come

deoarece fiecare vanzator va grupa mai mjlte sau mai putine produse intr-o singura unitate, in fun

cererea si oferta pe piata238. In ceea ce priveste interesul consumatorilor, el se apreciza in fun

standardul clientului obisnuit al vanzatorului, care doreste sa cumpere la pret redus mai

produse239. In fine, o a treia situatie priveste vanzarea unui produs/ serviciu legata de achizitionare

produs/ serviciu. Cel mai adesea, produsele/ serviciile se prezinta sub forma unui lot cu pre

Operatiunea este interzisa atunci cand consumatorul nu are libertatea de a cumpara in mod s

produsul care il intereseaza. Totusi, operatiunea este permisa daca daca exista complementaritat

235 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.

199 236 Citata de R. Fabre in Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz,Paris, 1996, p. 199237 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.

200 238 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996,

p.201-202 239 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996,

p.202-203



diferitele produse/ servicii si ele contribuie impreuna la realizarea aceleiasi functii (de ex., lenjerie d

serviciu de masa, mobila de sufragerie, o revista si suplimentul ei, etc.)240

In ceea ce priveste conditiile de pret, trebuie ca pretul fiecarui produs care constituie lotul sa

in mod clar pe ambalaj, alaturi de pretul care constituie lotul (aceasta cerinta exista in dreptul f

deoarece legea obliga in mod expres la indicarea pretului pe lot si pe produs). Este suficient sa

numai pretul pe lot si nu si pe produs, atunci cand produsele sunt identice. Aceasta cerinta se j

prin posibilitatea acordata consumatorului de a alege in cunostinta de cauza. Nu este obligatoriu

pretul pe lot sa fie mai mic decat suma preturilor pe produs, pentru a avea vanzare jumelata. Da

pretul pe lot este mai mic decat suma adunata a preturilor, putem fi in prezenta unei van

pierdere241.

In Franta, in cazul in care vanzarea legata se adreseaza consumatorilor, sanctiunile sutn pe

civile, in timp ce atunci cand se adreseaza numai agentilor economici, sanctiunea este numa

(actiunea in concurenta neloiala). Este posibil, in cazul in care vanzarea legata induce in

consumatorul, sa fie sanctionata ca publicitate mincinoasa242.

Vanzarea cu prima (ventes avec primes)

Printre tehnicile de promovare destinate a ameliora vanzarile detailistului,

vanzarea cu prima este printre cele mai vechi. Daca intial prima consta in mai

multe produse pentru acelasi pret, pe masura accentuarii concurentei ea a

imbracat si alte forme: servicii suplimentare, produse diferite, reducerea pretului incazul unei cumparari suplimentare, etc.243 In Franta, aceasta vanzare este

reglementata prin ordonanta din 1.12.1 986 (art.29). Explicatia reglementarii

acestui tip de vanzare se poate justifica prin trei considerente:

- vanzarea cu prima are un caracter inselator. Vanzatorul atrage consumatorul

prin oferirea unui cadou, desi consumatorul va plati cadoul, sub o forma sau alta

(argumentul cel mai puternic);

- aspectul inflationist. Pretul produsului principal creste cu pretul cadoului (???);

240 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.203 241 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.

203-204 242 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.


205



- aspectul concurential. Nu toti comerciantii au resursele necesare pentru a investi in acest

promovare244 (argument stupid: inseamna ca ar trebui interzisa si reclama la TV, deoarece n

agentii economici si-o pot permite)


p.206



Conditiile de existenta ale acestui tip de vanzare

a) Nu exista nici o limitare in ceea ce priveste persoanele care pot acorda prima,

in Franta. De aceea, s-a considerat ca reglementarea vanzarii cu prima se aplica si

agricultorilor, profesiunilor liberale245 .

Beneficiarul vanzarii cu prima poate fi numai consumatorul. Aceasta

deoarece prima are un caracter inselator, consumatorul fiind atras de prima

acorda mai putina atentie elementelor care sunt determinante pentru alegerea

unui produs sau serviciu. Prin urmare, vanzarea cu prima este licita daca

beneficiarul este un revanzator, exceptand cazul in care incalca alte reguli ale

concurentei loiale/ licite246 . Vanzarea cu prima este licita si atunci cand ea are loc

intre doi agenti economici, insa cu scopul de a permite revanzatorului sa ofere

consumatorului un pret mai bun (in Franta, pe motiv ca textul penal trebuie

interpretat restrictiv). In schimb, in cazul in care cumparatorul este un o persoana fizica ( si juridica? ) care in activitatea sa este considerat un agent economic (de ex.,

un avocat, comerciant persoana fizica), dar in alte activitati este un consumator,

vanzarea cu prima catre acesta ar trebui sa atraga aplicarea legislatiei

specifice247 ( Cass.com., 10.05.1994, Cass.1er civ. 24.01.1995 ).




208



b) Conform unor autori francezi, legea sanctioneaza atat vanzarea cu prima

directa, cat si oferirea unei prime chiar daca vanzarea sau prestarea serviciului nu

s-a realizat inca. Trebuie sa intelegem ca poate exista o vanzare cu prima directa

care sa nu fie precedata de o publicitate care sa o anunte? Acesti autori raspund

afirmativ, considerand ca nu ar putea fi incriminata oferirea unui cadou (unui

avantaj suplimentar) in timpul unor negocieri, fara a exista o vanzare cu prima

( cred ca este buna solutia, deoarece in acest caz pretul se reduce si nu include costul

cadoului ). Ceea ce inseamna ca, pentru a se aplica, legea trebuie sa se refere la o

oferta publicitara (pozitie care nu a fost confirmata de instante sau de

administratie)248 . Ceea ce s-a decis de catre instantele franceze este ca interdictia

exista, chiar daca oferta de prima este rezervata numai unei anumite categorii de

consumatori (de ex., primii o suta de cumparatori ai unei baterii de bucatarie

primesc un ceas).249

c) Trebuie sa existe o operatiune suport (un contract de vanzare de produse sau servicii, ori o oferta de vanzare de produse/ servicii). In Franta, abordare este

diferita deoarece legea lor face referire la vanzare de produse sau prestare de

servicii ( cred ca si la noi legea se refera de fapt la prestarea de servicii, dat fiind ca nu este

consacrat termenul de “vanzare de servicii”, in schimb prestarea oricarui serviciu

presupune o plata contra dobandirii de catre beneficiar a satisfacerii unei trebuinte, ceea –

intr-un sens material, economic cel putin- este similar operatiunii vanzarii . Dilema este

insa aceeasi si in Romania: cat de larga este sfera serviciilor? In Franta, s-a spus ca

prestarile de servicii includ orice serviciu care este prestat in baza unui contract

sinalagmatic cu titlu oneros (indiferent ca este vorba de un contract numit sau

nenumit), mai putin acele servicii excluse expres de lege (de ex., serviciile

bancare)250 .

248 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.208-209 249 Curtea de apel din Paris, decizia din 10.03.1994, citata de R. Fabre, p. 209250 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996,

p.209-210



d) Trebuie sa existe o legatura juridica intre operatiunea suport si prima.

Astfel, acordarea unui cadou fara a avea legatura cu o operatiune comerciala , nu

constituie vanzare cu prima. Un producator care ofera un cadou clientilor sai

(consumatori) propunandu-le sa comande produsele sale, nu reprezinta o vanzare

cu prima- in fond, unii clienti pot sa comande iar altii nu, pastrand cadoul 251

. Dinaceeasi perspectiva se pune problema aprecierii practicii unui supermagazin care

ofera transport gratuit clientilor sai, pentru a-i aduce la magazin, fara ca acesti

clienti sa aiba nici o obligatie de a cumpara. Desi o instanta franceza de apel a

considerat ca exista o vanzare cu prima, Curtea de casatie a decis ca este vorba de o

liberalitate si de o vanzare cu prima, aratand ca “beneficiarul transportului nu are

obligatia de a cumpara si in conescinta nu exista nici o legatura intre prestarea

transportului si vanzarea sau o prestatie oarecare cu titlu oneros” 252 .

Insa, acordarea unui cadou de catre o prima societate cu scopul ca

consumatorul sa incheie un contract oneros cu a doua societatea, reprezinta ovanzare cu prima realizata de a doua societate. Astfel, o societate care vindea

mobila oferea unor clienti “preselectionati”, acordandu-le bilete de avion, fara a

creea insa nici o legatura intre vanzarea mobilei si biletele de avion. Totusi,

acordarea acestor biletela date fixe presupunea cumpararea unui sejur, organizat

de agentia de turism emitenta a biletului de avion. Instanta franceza a decis ca in

acest caz este vorba de o vanzare cu prima realizata de agentia de turism,

societatea vanzatoare de mobila avand rolul de a incita consumatorul sa cumpere

biletul de avion de la agentia de turism253 .

251 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.210 252 Cass.crim., 14.03.1979, in Recuiell Dalloz, 1979, Informations rapides, p.439253 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.

211



e) Trebuie sa existe o legatura intre aceleasi persoane, respectiv persoanele

care incheie operatiunea suport trebuie sa fie aceleasi cu persoanele care acorda,

respectiv primesc prima. Intrebarea care se pune in doctrina franceza este daca

prima poata fi acordata altei persoane decat cea care achizitioneaza bunul/

beneficiaza de serviciu. In raport cu reglementarea recenta a vanzarii cu prima

(art. 29 din ordonanta din 1.12.1986), s-a afirmat ca o asemenea operatiune (cand

prima este acordata altei persoane) este valabila, daca beneficiarul primei este o

persoana care introduce agentului economic consumatorul cu care acesta va

incheia contractul. Aceasta deoarece prima acordata beneficiarului nu este cu titlu

gratuit (cum cer legea franceza si cea romana pentru ca operatiunea sa fie ilicita),

ci reprezinta o remuneratie a beneficiarului pentru serviciul facut prin

introducerea clientului. Notiunea de prima trebuie analizata in contextul unui

singur contract, care leaga agentul economic de consumatorul-cumparator, in timp

ce operatiunile care stimuleaza vanzarile facute de agenti comerciali (intermediari)

presupun doua contracte, unul incheiat intre vanzator si agentii comerciali si altul

incheiat intre vanzator si consumator 254 . Astfel, o instanta franceza a considerat

(este drept, pe baza unui text de lege anterior Ordonantei din 1986) ca practica

unei societati comerciale de a acorda obiecte (cadouri) revanzatorilor ei in functie

de numarul de puncte obtinute de acestia in urma vanzarii anumitor produse,

constituie remunerarea unui serviciu special prestat de beneficiari si care consta in

promovarea acestor produse. Chiar daca valoarea cadoului se regaseste in final in

pretul platit de consumator, conditia aparentei gratuitatii se apreciaza in functie de

consumatorul care cumpara produsul principal si nu in functie de persoana unui

tert fata de acest raport juridic 255 .

Din contra, daca atribuirea primei se face cu titlu gratuit unei terte persoane

(de ex., anuntul publicitar ar suna astfel: “cumparati de la noi si vom face un cadou

unei persoane, la alegerea dvs.”), vanzarea este cu prima.


p.212-213 255 Curtea de apel din Amiens, decizia din 15.04.1985, citata de R. Fabre in Droit de la

publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.213



Exista si opinii in doctrina franceza, care sustin ca si in cazul in care

acordarea primei unui tert se face cu titlu gratuit, nu suntem in prezenta unei

vanzari cu prima deoarece aceasta presupune acordarea unor produse sau servicii

cu titlu gratuit numai persoanei care dobandeste produsul principal (care incheie

contractul principal cu agentul economic ce ofera prima), acordarea primei fiind

asociata unui contract cu titlu oneros256 .

f) Trebuie sa existe o prima. Prima reprezinta elementul de atractie si se

bucura de o reglementare speciala in Franta (art. 23, 24 si 25 din decretul din 29

decembrie 1986). Exista trei categorii de prime: prima in marfuri, prima in prestari

de servicii si prima in bani (espece).

f.1) Prima in marfuri

256 Decoq, Pedamon, L’Ordonnance du 1er decembre 1986, in Jurisclasseur Contrats

Consommation, numar special pe anul 1987, nr.72



f.1.1) O varianta a ei este prima in marfuri identice cu produsul principal. In legea

franceza ca si in cea romana, vanzarea nu este ilicita daca prima consta in produse

identice cu produsul principal. Ratiunea pentru care aceasta forma de prima este

permisa rezida in aceea ca, in acest mod, se ajunge la o reducere efectiva a pretului

de vanzare, fara a mai exista elementul de atractie dat de un cadou diferit 257

.Exista insa anumite interdictii si in acest caz: (1) prin acordarea unei asemenea

prime, sa nu se ajunga la o vanzare in pierdere, determinata conform legii; (2) prin

acordarea unei asemenea prime sa nu fie indus in eroare consumatorul. Daca in

timpul promotiei, agentul economic majoreaza pretul produsului principal, dispare

avantajul cadoului si atunci consumatorul este indus in eroare258 [ este putin ciudat.

Daca prima consta intr-un produs identic, atunci consumatorul primeste un produs gratuit

de o valoare mai mare. Dpdv economic, totusi consumatorul nu se afla intr-o situatie mai

buna, deoarece a platit mai mult decat se astepta produsul principal ]. In ceea ce priveste

aprecierea caracterului identic al primei, instantele franceze il apreciaza intr-un

sens strict. De ex., acordarea drept cadou a unui televizor cu diagonala de 36 cm

daca se cumpara unul cu diagonala mai mare, nu este considerata prima intr-o

marfa identica, deoarece identitatea presupune nu numai aceeasi natura si gen, dar

si aceleasi caracteristici tehnice. La fel, nu a fost considerat produs identic o lanseta

de pescuit de 500 franci drept prima pentru cumpararea de articole de pescuit; o

bucatarie integrata drept prima pentru cumpararea unei vile; acordarea drept

prima a unei somiere ( sommier) pentru cumpararea unui “matelas” 259 .

In schimb, o alta instanta, intr-un caz izolat, a considerat ca prima constand

intr-o fusta sau pantalon este o marfa identica cu bluza (“blouson”), pe motiv ca desi cele doua produse nu sunt identice, ele sunt complementare, deoarece ele constituie

un ansamblu armonios si au aceeasi natura [in sensul ca indeplinesc aceeasi

functie]. Aceasta abordare a fost insa criticata pe motiv de extindere abuziva a

notiunii de “identic” 260 .



215-216 260 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996,

p.216



f.1.2) O alta varianta a primei in marfuri exista atunci cand produsul principal este

diferit de produsul-premiu. In Franta, o asemenea prima este permisa daca

anumite conditii prevazute strict de lege, cu privire la valoare sau la marcaj 261 [ noi

nu avem o asemenea reglementare si nu cred ca ar putea fi adoptata, fara a se adauga la

lege ].

In Franta, ca si in Romania, este permisa acordarea unei prime care consta in

produse diferite, numai daca produsele respective se incadreaza in exceptiile

prevazute de lege. Astfel, nu sunt considerate prime:

(i) ambalajul produsului principal. Este vorba insa de amabalajul obisnuit care

insoteste produsele respective (de ex., dulceata si borcanul, acesta din urma avand o

forma care ii permite sa fie convertit in pahar de baut). Caracterul obisnuit al

ambalajului se apreciaza in functie de ceea ce utilizeaza in mod obisnuit

concurenta, de progresul tehnic si inovatiile care apar pe piata. Esential insa in

analiza caracterului obisnuit sau neobisnuit este capacitatea sa de a indeplini

functia de ambalaj, in mod strict 262 .

(ii) produsele complementare indispensabile [ noi nu avem cuvantul

“complementar” in textul legal ]. In Franta, caracterul indispensabil se apreciaza

exclusiv in functie de criterii tehnice. Produsele/ serviciile respective asigura fie

functionarea normala a produsului principal (baterii pentru jucarii, benzina pentru

automobil, lucrari de racordare la reteaua electrica a unei case, etc.), fie compun in

mod obisnuit produsul principal (robinet pentru instalatiile sanitare, etc.).

Caracterul indispensabil trebuie apreciat intr-un sens strict. Astfel, pentrucumpararea unui casetofon este necesara o singura caseta, nu mai multe263 .

261 Pentru detalii, a se vedea R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes ,

ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 216-219262 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.


220-221



Jurisprudenta franceza a considerat ca nu sunt indispensabile (chiar daca

sunt complementare) saltelele si somierele (somiera fiind prima, cand de obicei

somiera este produsul principal care este insotit de o saltea), aratandu-se ca un

consumator obisnuit nu considera necesar sa cumpere intotdeauna o saltea

impreuna cu o somiera. Mai mult, tinand cont de diversitatea constructiva si

decorativa a somierelor, este de neacceptat obligarea consumatorului de a primi o

somiera care nu ii este de folos sau nu ii place264 .

De asemenea, nu au fost considerate indispensabile bucatariile incorporate

in vile, chiar daca ele au calitatea de imobil prin destinatie, ele avand un caracter

accesoriu iar consumatorului nu ar trebui sa-i fie limitata libertatea de a alege

bucataria care ii convine [ ma intreb daca solutia este aceeasi in cazul in care bucataria

nu este prezentata ca o prima ]. La fel, nu sunt indispensabile aparatele de uz menajer

(hote, frigidere, placa de incalzit, etc.) in legatura cu mobila de bucatarie- produsul

principal-, chiar daca cele doua produse sunt in mod natural complementare265 .

(iii) esantioanele. Ele trebuie acordate insa numai in cantitatile minime necesare

utilizarii si sa fie inscriptionate cu mentiunea (vezi art. 57 lit.c) legea romana). In

Franta, exista si alte conditii: nu pot depasi o valoare maxima si trebuie sa

indeplineasca anumite conditii de marcare. Nu se cere insa sa fie realizate de cel

care produce si produsul principal 266 .

f.2) Prima in servicii

f.2.1) Prima in servicii identice. Conditia “identic” se apreciaza la fel de strict ca in

cazul primei in marfuri. In schimb, nu mai exista limitarea legata de vanzare in

pierdere (dar este valabil in Franta, unde vanzarea in pierdere nu este sanctionata

cand este vorba de servicii)267 .

264 Speta inedita, citata de R. Fabre in Droit de la publicite et de la promotion des ventes,ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 222265 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.


222-223 267 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996,

p.223



f.2.2) Prima in servicii diferite. In Franta (dar nu la noi), o conditie priveste limita

maxima a pretului serviciului care constituie prima, stabilita prin lege. Alte conditii

(pentru ca prima sa fie licita) se intalnesc si in legea noastra, si anume:

(i) Serviciile sunt indispensabile prestarii serviciului principal. Ca si la marfuri,

caracterul “indispensabil” este interpretat in mod strict.

(ii) Servicii post-vanzare. In primul rand, intra in categoria acestor servicii cele

datorate in perioada de garantie legala sau de garantie contractuala. Prelungirea

duratei de garantiei si implicit posibilitatea de a primi servicii gratuite pe o

perioada mai lunga, nu transforma vanzarea intr-o vanzare cu prima268 .

In al doilea rand, in categoria de servicii postvanzare intra toate serviciile

care pot fi oferite de vanzator dupa vanzarea marfii/ prestarea serviciului

principal. In legatura cu aceasta categorie s-au nascut unele dispute in Franta.

Astfel, instantele au considerat ca este un serviciu postvanzare imprumutarea decatre vanzator a unui vehicul cumparatorului, pentru ca acesta din urma sa isi

asigure livrarea materialului (contractul de vanzare prevazand ca livrarea este in

sarcina cumparatorului). In schimb, un organ al administratiei (Directia de

Concurenta si Comert) a considerat in sens contrar, rationand ca este o vorba de o

facilitate facuta consumatorului de catre vanzator, dat fiind ca obligatia de livrare

era in sarcina cumparatorului 269 . Livrarea marfurilor la domiciliul clientului

(cand livrarea este obligatia vanzatorului) este considerata un serviciu post-

vanzare, in timp ce asigurarea produselor impotriva distrugerii sau pierderii nu

apare ca un serviciu post-vanzare270 .

(iii) Facilitati de stationare, indiferent ca este vorba de un parking gratuit sau cu

plata.

(iv) Prestatii fara valoare comerciala (de ex., controlul presiunii pneurilor sau

spalarea parbrizului, in timp ce se face plinul de benzina). Noi nu avem aceasta

exceptie in lege, dar s-ar incadra la alte exceptii?

f.3) Prima in bani

268 R. Fabre Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.

225 269 R. Fabre Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.

225 270 R. Fabre Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.

225-226



Nici la noi, nici la francezi nu este prevazuta expres dar in Franta se

considera ca ea este permisa prin interpretarea per a contrario a precizarii primei

numai cu privire la produse/ servicii 271 . De principiu, o asemenea prima

insemnand o reducere efectiva a pretului, ea este intotdeauna permisa. Trebuie

doar ca in acest fel sa nu se ajunga la o vanzare in pierdere. Poate fi asimilata unei prime in bani si obligatia asumata de vanzator de a prelua produsele uzate sau

depasite (avand in vedere costurile cu depozitarea sau predarea unui centru de

deseuri a acestor produse), insa consumatorului trebuie sa-i fie precizat cu claritate

acest lucru, pentru a nu fi vorba de o publicitate mincinoasa.

Reducerea pretului poate avea loc cu privire la produsul/ serviciul principal,

sau cu privire la alt produs/ serviciu. In primul caz, reducerea poate avea loc

imediat (si poate sa fie mentionata atat pe produs, cat si prin publicitate), sau la un

termen ulterior. In aceasta ultima situatie, pentru a fideliza clientul in legatura cu

un anumit produs/ serviciu, vanzatorul ii acorda consumatorului un bon dereducere care poate fi insa folosit numai la a n-a achizitie/ prestare a unui produs/

serviciu identic. Si o asemenea prima este considerata valabila272 .

271 R. Fabre in Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996,

p. 226 272 R. Fabre Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.

227



In ceea ce priveste reducerea pretului unui alt produs/ serviciu, ea permite

vanzatorului sa promoveze produse noi si incita consumatorul sa le cumpere,

datorita pretului lor redus in urma cumpararii primului produs. Daca produsul

este comercializat de catre promotor, trebuie facuta distinctia dupa cum acesta este

un producator sau distribuitor. In ambele cazuri, prima este posibila, insa produsul

asupra caruia poarta reducerea trebuie sa fie produs/ distribuit tot de promotor. In

orice caz, trebuie respectate conditiile privind vanzarea legata. Nu are importanta

ca produsul-prima este concurent cu cel cumparat. S-a acceptat sistemul chiar si

cand promotorul era asociat in operatiunea de prima cu un producator

concurent 273 . Este acceptabil ca prima sa constea in reducerea pretului la produse

care nu sunt desemnate expres, dar care sunt comercializate de catre promotor (de

ex., bonuri de cumparare cu reducere, valabile pentru achizitiile facute in celelalte

raioane ale magazinului) sau in carti de fidelitate (care dau dreptul la reduceri la

cumpararile ulterioare). Intrebarea care s-a ridicat este daca aceste bonuri de

reducere / carti de fidelitate reprezinta prima in bani sau prima in natura (in

ultimul caz, pentru a fi valabila trebuie ca sa fie identica cu produsul principal, ceea

ce prin ipoteza nu este cazul)274 .

Daca produsul la care se aplica reducerea (altul decat produsul cumparat)

nu este comercializat de promotor, operatiunea este discutabila. Daca, de ex., este

vorba de reducerea pretului biletului de cinema, oferita de un supermagazin,

administratia franceza considera ca oferta este ilicita, mai putin in cazul in care

consumatorul are optiunea de a primi o plata in bani, echivalenta avantajului

propus275

.

In ceea ce priveste sanctiunile civile pentru incalcarea interdicitiilor privind

vanzarea cu prima, se poate introduce actiunea in raspundere civila delictuala de

catre consumatori sau de catre agenti economici 276 .

273 R. Fabre Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.

228-229 274 R. Fabre in Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996,

p. 229 (autorul impartaseste opinia ca in acest caz este totusi vorba de o prima in bani, dar

citeaza si o jurisprudenta care a decis contrariul) 275 R. Fabre in Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996,

p. 230 276 R. Fabre in Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996,

p. 231



Promovarea vanzarilor prin joc

Promovarea produselor prin intermediul vanzarilor autorizate

In dreptul francez, vanzarile autorizate sunt vanzarea in afara spatiilor comerciale obisnu

agentului economic (“deballage”), vanzarea de lichidare si vanzarea de soldare.

Conditii comune de validitate pentru cele trei forme de vanzari

a) conditii de forma

In Franta, este necesara obtinerea in prealabil a unei autorizatii de vanzare de la autoritatile

pe baza unor documente care justifica necesitatea acestui tip de vanzare si incadrarea lui in co

legale277. La noi, este suficienta o notificare a organelor locale ale administratiei publice. In peri

care se desfasoara respectivul tip de vanzare, agentul economic nu are voie de a isi reface sto

produse anuntat ca fiind disponibil pentru acea vanzare, in caz contrar fiind incalcate condit

validitate ale vanzarii278.

b) conditii de fond

Marfa vanduta trebuie sa fie noua (este o cerinta expresa a legii franceze, respectiv art.2 din

din 25 iunie 1841). Conform jurisprudentei franceze, o marfa noua este o marfa care nu a intrat

posesia consumatorului, prin orice fel de act cu titlu oneros sau gratuit. Astfel, chiar bunuri car

depasite, demodate sau partial distruse (cum ar fi mobilierul partial distrus in urma unui incendiu) p

obiectul unei vanzari de soldare279.

In Franta, nu este necesar ca vanzarea sa fie prezentata ca de soldare sau lichidare pentr

putea desfasura in mod valabil. Insa, daca ea este prezentata publicului sub o denumire care

caracteristicile acelui tip de vanzare, ea poate fi sanctionata ca publicitate mincinoasa280.

In Franta, pretul in sine nu este un element definitoriu pentru vanzarile autorizate281. I

trebuie sa respecte prevederile legale privind pretul, adica: (1) afisarea pretului; (2) publicita


266-268 278 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.267 279 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.



270



(reducerea de pret trebuie anuntata prin raportare la un pret de referinta, care nu poate fi mai mic

cel mai mic pret practicat efectiv de anuntator in acelasi magazin, pentru un articol sau prestatie sim

Publicitatea pretului nu este permisa asupra unor articole care nu sunt in stocul disponibil pentru va

respectiva)282; (3) in cazul preturilor pentru soldari si lichidari, pretul fixat trebuie sa fie inferior p

practicat pentru aceleasi produse in cursul ultimelor trei luni. Chiar daca nu este un element defipentru calificarea vanzarilor autorizate, jurisprudenta franceza cere in mod constant ca pretul anun

fie inferior celui practicat in mod uzual, altminteri anuntul privind vanzare de soldare sau lichidare r

fie calificat drept publicitate mincinoasa (deoarece consumatorul se asteapta sa obtina un avan

acest tip de vanzare)283. Pretul vanzarii autorizate, ca pret de revanzare, poate fi chiar inferior p

de cumparare, fara a fi ilicit, daca se incadreaza in situatiile de exceptie prevazute de lege

revanzarea in pierdere284. Curtea de apel din Toulouse a condamnat un comerciant pentru revan

pierdere, constatand ca acesta, sub anuntul “solduri exceptionale – 50% privind jucariile”, a vandut

la un pret in pierdere. Comerciantul nu a putut demonstra insa ca vanzarea practicata era o soldare

nu putea justifica o revanzare in pierdere, instanta constatand ca, si in ipoteza in care jucariilcalificate ca marfuri sezoniere, ele au punctul maxim de vanzare in perioada de sfarsit de an, 3 zile

de Craciun si 9 zile inainte 1 ianuarie, iar magazinul respectiv era deschis si duminica in acea per

tocmai datorita vanzarilor numeroase285.

In ceea ce priveste vinovatia ceruta pentru existenta infractiunii, in prezent jurisprudenta fr

cere demonstrarea intentiei frauduloase a autorului, insa intentia este dedusa din lipsa auto

administrative pentru vanzarea respectiva286.

Vanzarea de soldare

Prin definitie, vanzarea de soldare are un caracter ocazional (in Franta). Ea se deosebe

soldarea sezoniera, care este organizata in mod regulat pentru a vinde accelerat la sfarsit de

marfurile demodate sau capat de serie. Legea noastra, din contra, prevede ca soldarea are drep

reinnoirea sezoniera a marfurilor. Caracterul ocazional inseamna “caracter neobisnuit” si presup

vanzatorul poate demonstra acest lucru, schimband unele semne exterioare ale marfii, ca pretul


p.271 283 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.271 284 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996,

p.272 285 Curtea de apel din Toulouse, decizia din 21.10.1993, citata de R. Fabre in Droit de la

publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.272-273286 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996,

p.273



aranjarea produselor, prezentarea lor, in general efectuand o modificare a marfurilor in vederea s

lor, chiar daca soldarea are numai aparent un caracter ocazional287.

Soldarea presupune numai o vanzare, nu este necesara o revanzare a unei marfi cum

anterior. Prin urmare, fabricantul poate realiza o soldare in aceleasi conditii legale ca si un distribuit

Legea romana prevede insa expres ca vanzarea de soldare se face numai pentru marfuri d

structura de vanzare cu amanuntul.

Operatiunea de soldare presupune o publicitate care o acompaniza sau o preceda. Legea fr

cere ca mesajul publicitar trebuie sa contina termenul “soldare”. Daca operatiunea priveste

produsele aflate la un punct de vanzare, o singura mentiune “soldare” lizibila este suficienta289.

daca termenul “soldare” lipseste din mesajul publicitar (agentul economic prezentand operatiune

vanzare promotionala), operatiunea va fi calificata ca atare in functie de continutul ei, astfel inca

autorizarilor administrative va atrage sanctiunile legale290. Astfel, o instanta franceza a condam

agent economic pentru desfasurarea, sub masca unei vanzari promotionale, a unei vanzari de sold

incalcarea conditiilor legale. Instanta a constatat ca vanzarea privea produse de imbracaminte de

magazinul respectiv era situat intr-o zona comerciala unde era concentrat un asemenea tip de c

(ceea ce arata caracterul neobisnuit al operatiunii). Anunturile privind vanzarea respectiva (in pres

afisaj) erau agresive iar vanzarea se desfasura in plin sezon pentru articolele de imbracaminte resp

(sezonul toamna-iarna) (vanzarea promotionala ar fi trebuit sa se desfasoare inainte de inc

sezonului respectiv), ceea ce era pagubitor pentru comertul localitatii291. Daca insa se foloseste te

de soldare pentru a prezenta o operatiune comerciala care are alt caracter, atunci suntem in pr

unei publicitati mincinoase292

.

O alta conditie care trebuie indeplinita de vanzarea de soldare consta in miscarea accele

stocului. Aceasta presupune existenta unui stoc de marfuri care trebuie lichidat si intentia ag

economic de a accelera miscarea acelui stoc. Aceasta intentie poata reiesi din mesaje publicitare de

287 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.274-275 288 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996,

p.274 289

R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.276


p.276;278 291 Tribunalul de comert din Villefranche-sur-Saone, sentinta din 26.10.1990, citata de R.

Fabre in Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 277292 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996,

p.281-282



“in limita stocului disponibil”, din modul de prezentare a magazinului, din perioada in care se desf

operatiunea293. Cat priveste stocul de marfuri, el trebuie sa ramana stabil pe perioada vanzarii,

presupune indeplinirea a doua conditii:

- stocul trebuie determinat (agentul economic trebuie sa prezinte inventarul detaliat al mar

precizand pretul lor si perioada necesara pentru a fi vandute in mod obisnuit). Nu are relevanta m

stocului, soldarea fiind permisa si cand pruveste numai o parte din stocul de marfuri existent i

magazin294.

- stocul nu poate fi reinnoit. Aceasta interdictie se aplica chiar daca marfurile din alte magazi

aceluiasi agent economic si chiar daca a fost obtinuta autorizatia de soldare si pentru aceste magazi

se poate califica o operatiune ca soldare atunci cand ea se deruleaza la inceputul sezonului, cu pr

modele a caror vanzare urmeaza sa se faca ulterior, atunci cand autorul prevede reaprovizionarea s

si nu manifesta nici o graba in a se debarasa de marfurile a caror perioada de vanzare a trecut295.

societatea Ets Buchara a organizat prin intermediul publicitatii, o operatiune comerciala intitulata

traznet, toata Buchara la –20%”. Din modul de desfasurare a operatiunii reiesea caracterul except

vanzarii, pe o perioada de o saptamana, vanzarea aplicandu-se la toate articolele din stoc, cu un

uniform de 20%. Insa, nefiind demonstrata existenta unui stoc predeterminat si care sa nu fie rein

calificarea de vanzare de soldare facuta de instantele anterioare era eronata296.

Conditia ca stocul sa nu poata fi reinnoit permite a se distinge intre vanzarea de soldare si va

promotionala. Pentru vanzarea promotionala, nu exista conditia stabilitatii stocului si, confor

franceze (hotararea 77-105 P), presupune in mod obligatoriu o reaprovizionare in cazul in care ma

promovate lipsesc la un moment dat din stocul agentului. In schimb, vanzarea de soldare inceteazacu epuizarea stocului declarat297.

Vanzarea de lichidare

In primul rand, o asemenea forma de vanzare presupune indeplinirea unei publicitati. M

publicitar poate fi si sub forma de imprimate introduse in cutiile postale ale consumatorilor.


p.278-279 294 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.

279 295 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.280 296 Cass.com., decizia din 19.01.1993297 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.

281



La fel, a fost considerat mesaj publicitar invitatia trimisa la 3000 de persoane pentru a particip

lichidare (a fost considerata o forma de comunicare publica)298. Cat priveste continutul me

publicitar, nu este necesar ca termenul de “lichidare” sa fie inserat in mesajul publicitar, pen

vanzarea sa fie considerata de lichidare299.

O alta conditie, in Franta, este caracterul ocazional sau exceptional (aparent sau real) al va

Caracterul exceptional este usor de demonstrat in cazul in care are loc inchiderea definitiva

magazin. Conform legii franceze, nu este permis insa ca aceeasi autorizatie administrativa sa fie f

pentru doua lichidari succesive, daca nu au trecut cel putin 2 ani de la terminarea primei lic

exceptand situatiile exceptionale, cand poate fi redus. noi nu avem aceasta conditie, neexistand c

autorizarii administrative.

O a treia conditie este ca prin vanzarea de lichidare, sa aiba loc o accelerare a miscarii mar

Explicatiile de la vanzarea de soldare sunt aplicabile si aici.

In fine, este necesara incetarea comertului sau modificarea unei intreprinderi come

Incetarea comertului (in sens larg) poate fi voluntara sau involuntara (in caz de faliment, rezilirea inc

fondului de comert, etc.). Operatiunea de lichidare trebuie sa aiba loc inainte de radierea comerci

din registrul comertului300. In ceea ce priveste modificarea structurii intreprinderii comerciale, a

poate avea fie un sens material (de ex., reamenajarea magazinului, ceea ce presupune inchiderea s

perioada mai lunga si lichidarea stocului de marfa), fie un sens juridic (de ex., schimbarea cont

asupra intreprinderii, care poate presupune reformularea politicii comerciale si lichidarea vechiului s

marfuri)301. Intr-o speta franceza, un magazin de bijuterii si-a schimbat proprietarul. Anterior, ma

facea parte dintr-un grup numit “CODHOR”, acesta din urma avand anumite dificultati financiare incare au atras procedura redresarii judiciare. Proprietarul magazinului a decis sa se ralieze unui alt

“Nouveaux Bijoutieres”. Dar aceasta schimbare impunea lichidarea stocului precedent si constituir

stoc, corespunzator gamei “Nouveaux Bijuotiers”. Instanta a considerat ca schimbarea relatiilor j

poate fi asimilata cu o modificare a structurii intreprinderii, care ligitimeaza vanzarea de lichidare 30


p.282-283 299 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.283 300 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.


285 302 Curtea de apel din Rennes, decizia din 1.04.1993, citata de R. Fabre, Droit de la publicite

et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.285



asemenea, o modificare a modului de exploatare a unui raion (de ex., prin suprimarea lui sau schim

profilului) poate justifica o vanzare de lichidare303.

Vanzarea in afara spatiilor comerciale obisnuite ale agentului economic (audeballage)

Unii autori considera ca aceste vanzari sunt diferite de vanzarile la domiciliu (demarchage) ,

ca nu s-ar putea concepe sa se aplice debalajului regulile privind perioada de reflectie si posibilita

renuntare la contract in perioada de reflectie304.

Pentru a exista in mod valabil un asemenea tip de vanzare, trebuie indeplinite urmat

conditii:

- sa existe o publicitate care precede sau acompaniaza vanzarea. Spre deosebire de soldare sau lic

nu este necesar sa se faca referire la un pret de referinta305;

- vanzarea trebuie sa aiba un caracter exceptional sau ocazional (real sau aparent). Acest carac

apreciaza in functie de modul de achizitionare a marfurilor, de importanta stocului pus in vanzare, e

- trebuie sa aiba loc intr-un amplasament care nu este cel destinat in mod obisnuit comertului acelu

economic. Agentul economic se instaleaza intr-un loc neobisnuit pentru a atrage consumatorul (

vanzarea de masini de spalat intr-o cafenea dupa ce produsul a fost prezentat locuitorilor carti

vanzarea in detaliu a vinului pe peronul unei gari, etc.)307. Jurisprudenta franceza a considera

vanzarea de catre un supermagazin in exteriorul acestuia, chiar daca este vorba de parking-ul sau, eo vanzare intr-un amplasament neuzual308;

- marfurile trebuie sa fie “deballes” (de ex., direct din camion).

303 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.285-286 304 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.

286 305 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.287 306 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.



289-290



Vanzarea prin magazin sau prin depozit de fabrica (ventes d’usine)

Si acest tip de vanzare este o forma de vanzare promotionala. Ea atrage consumatorii de

aparent implica o reducere de pret, datoria lipsei costurilor de distributie 309. Daca sunt inde

conditiile de existenta, in Franta aceasta vanzare trebuie autorizata in prealabil de organele adminis

locale (primar). La noi este cu totul alt regim: vanzarea nici nu trebuie macar notificataproducatorul trebuie sa aiba autorizatie de comert cu amanuntul pentru magazin/ depozit. I

producatorul este obligat sa vanda la un pret redus .

Conditii de existenta:

- vanzarea trebuie sa fie directa catre consumator, ceea ce exclude orice intermediar (nu se con

intermediar o sucursala a vanzatorului). Vanzatorul trebuie sa fie un producator inscris in re

comertului (si nu un artizan, legea franceza acordandu-le acestora din urma un regim special)31

inseamna la noi “producator”?

- vanzarea trebuie sa fie de detail;

- nu are relevanta locul vanzarii;

- nu are relevanta publicitatea (daca vanzarea este sau nu acompaniata de publicitate)311;

- vanzarea trebuie sa duca la accelerarea miscarii stocului de marfa [ conditie care nu exista la no

trebuie sa aiba caracter exceptional.

Conform legii franceze, exista patru tipuri de vanzari “de uzina” care nu sunt supuse pro

autorizarii administrative: vanzarea in magazinele producatorului [ceea ce ar fi echivalent legii rom

Conditia este ca magazinul sa fie special amenajat pentru vanzare directa (ceea ce presupune si pe

propriu de vanzare). Daca magazinul nu este special amenajat, daca nu este deschis in mod regula

nu creeaza aparenta unui comert traditional, el trebuie autorizat de primar pentru a putea functio

[se mai aplica aceste conditii la noi, cand magazinul trebuie oricum autorizat? ]; vanzaril

corespondenta si cele la domiciliu; vanzarile rezervate personalului producatorului (locurile de vanz

trebuie, in acest caz, sa fie deschise in nici un fel publicului; vanzarile facute in contul producator

comercianti sau agenti de comert.



p.303 312 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.

304



- practici ilicite – de ex., racolajul de clienti (acostarea trecatorilor pe strada dar nu in scop de inma

unui mesaj publicitar, ci in scopul de a- l “trage” spre locul unde se vinde produsul si a-l determi

cumpere; vizitarea clientilor acasa, daca persoana vizitata se opune la aceasta); expeditia fort

marfuri (trimiterea de marfuri necomandate la clientii concurentului lezat, lista acestora fiind obprin frauda de la acesta).

Vanzarea fortata

O tehnica de promovare care consta in expedierea catre consumator a unui bun oarecare, cer

acesta sa-l plateasca sau sa-l restituie. In Franta, o asemenea practica este sanctionata penal

(printr-un text special de lege, precum si pe dreptul comun, dat fiind ca aceasta tehnica im

consumatorului-debitor sa execute o obligatia la care nu si-a data acordul)313. Vanzarea fortata ar

forme de manifestare: trimiterea fortata si plata fortata.

Pentru a exista trimiterea fortata, trebuie sa existe un obiect oarecare trimis destinatarului,

(in acelasi pachet sau ulterior) de o corespondenta indicand acestuia ce obligatii are. De asem

trimiterea trebuie sa fie nesolicitata. In acest domeniu nu joaca principiul “tacerea va

consimtamant”, astfel incat trimiterea obiectului ramane nesolicitata chiar daca destinatarul nu a

nici un raspuns transmitatorului314.

Pentru a exista plata fortata, trebuie sa existe mai intai o livrare sau prestarea unui serviciu c

a fost cerut in prealabil si in mod expres de catre consumator. Trebuie ca consumatorul sa nu fi co

expres la livrare sau prestarea de serviciu [daca a comandat livrarea, nu mai poate ulterior sa o

spunand ca nu a consimtit la ea, exceptand cazul in care legea sau intelegerea partilor spune

Invers, daca nu a comandat dar o accepta in mod expres, prima “culpa” a expeditorului este aco

. Contrariul este greu de dovedit de catre expeditor, in lipsa unei dovezi scrise (in ceea ce p

corespondentele prin Internet, simplul fapt ca mesajul a ajuns la destinatar nu constituie o proba ca

a acceptat prestatia la care face referire mesajul). In fine, trebuie ca consumatorul sa plateasca li

sau prestarea serviciului (daca nu plateste, nu exista plata fortata)315. In acest caz, daca plateste

consimti la livrare/ prestatie, suntem in prezenta unei plati nedatorate?



p.232-233 315 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.

234



Refuzul de a vinde

In cazul in care produsul nu vandut in cadrul unei retele de distributie selectiva, refuzul de a

nu este permis decat daca se justifica prin cererea “anormala” a cumparatorului (revanzare in pi

practici discriminatorii fata de clientii sai, etc.). Interdictia refuzuluo de vanzare nu ar putea fi ocol

propunerea de a vinde produsul nemarcat (chiar daca exista dreptul de a folosi marca in mod facu

atunci cand alti cumparatori il primesc marcat316.

V RASPUNDEREA CIVILA IN MATERIA FAPTELOR DE CONCURENTA NELOIALA

Chiar daca savarsirea unei fapte de concurenta neloiala nu este sanctionata contraven

deoarece fie nu este reglementata ca o contraventie in lege, fie ca este prevazuta ca o contraventie

intruneste unul din elementele contraventiei (de ex., afirmatiile care se fac despre concurentul lesunt mincinoase dar au totusi ca efect discreditarea acestuia), concurentul lezat are deschisa

raspunderii civile impotriva autorului faptei.

Domeniul actiunii in concurenta neloiala

Actiunea in concurenta neloiala protejeaza libertatea concurentei. Libertatea concurent

insa asigurata si prin alte masuri/ institutii, astfel incat apare necesitatea de a delimita actiu

concurenta neloiala de alte masuri de protectie. Aceasta delimitare se realizeaza in masura in c

stabileste domeniul concurentei neloiale in raport cu alte atingeri aduse concurentei.

Principial, in doctrina franceza domina solutia enuntata de Paul Roubier in Le droit de la pr

industrielle in 1952, care trasa o linie de demarcatie intre concurenta neloiala si concurenta interz

cazul concurentei interzise, autorul actului actioneaza fara a avea dreptul de a savarsi acel act, in t

in cazul concurentei neloiale autorul uzeaza in mod excesiv de libertatea sa comerciala 317. Totus

Paul Roubier si ulterior alti autori au remarcat ca distinctia este inutila si poate da nastere la c

nedorite. Mai mult, art. 1382-1383 C.civ.fr. nu fac distinctie intre delicte si quasi-delicte, prin urm


ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 675-676 317 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie




se justifica nici delimitarea intre efectele concurentei ilicite si cele ale concurentei neloiale318.

discutabila

In cazul in care agentul economic savarseste un act concurential interzis expres de lege

francezi sunt actele care aduc prejudicii consumatorilor, cum ar fi vanzarea in pierdere sau va

bulgare de zapada, publicitatea mincinoasa) si care este sanctionat administrativ sau penal, ac

impotriva lui poate fi introdusa fie de organele statului, fie de asociatiile de protectie a consumatori

considera in doctrina franceza in acest caz ca autorul a savarsit un fapt ilegal de concurenta, c

exclude insa si actiunea in raspundere civila, care asigura repararea civila a prejudiciului. O fo

acestei actiuni este actiunea in concurenta neloiala319. Mie mi se pare fortata aceasta distincti

concurenta ilegala si concurenta neloiala, daca in sfera concurentei ilegale sunt incluse toate opra

comerciale care sunt interzise sau limitate de lege. In fond, Legea nr. 11/ 1990 incrimineaza admin

si penal cele mai importante fapte de concurenta neloiala, ceea ce inseamna ca savarsirea lo

interzisa. Dar, nu s-a sustinut si nu s-ar putea sustine in mod serios ca asemenea fapte, d

incriminarii exprese, nu mai sunt de concurenta neloiala, ci sunt fapte ilegale. Mai degraba, conc

ilegala ar trebui limitata la faptele care incalca domeniile interzise concurentei prin lege.

Exista domenii de activitate inchise concurentei, prin contract. In mod obisnuit, acest lu

realizeaza prin clauze de neconcurenta, incluse in contracte de munca, de reprezentare, de dist

exclusiva sau de franciza, etc. Concurenta anticontractuala presupune incalcarea unei interdi

concurenta care nu se preocupa de mijloacele utilizate, in timp ce concurenta neloiala pres

incalcarea unei interdictii de a folosi anumite mijloace, nu incalcarea unei interdictii de concurenta i

In timp ce actiunea in concurenta neloiala este o actiune in raspundere delictuala, actiunea in conc

anticontractuala este o actiune contractuala, cu toate diferentele care exista intre cele doua actiundaca clauza de neconcurenta este lovita de nulitate sau a ajuns la termen, actiunea in concurenta n

ar putea fi folosita pentru a sanctiona comportamentul unei parti contractuale. Cu alte cuvinte, cel

actiuni nu se exclud reciproc. De asemenea, daca un tert este complice cu una dintre partile contra

la violarea clauzei anti-concurentiale, tertul va raspunde delictual (poate chiar in concurenta neloia

Obligatia de neconcurenta este o obligatie de a nu face orin care se interzice unei persoane –de

obligatiei- de a exercita o activitate economica in concurenta cu cea dezvoltata de o alta per


parasitisme, p.22319 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie





creditorul obligatiei de neconcurenta321. Obligatia de neconcurenta este fie de plin drept, fie vol

dar in ambele cazuri ea este de origine contractuala, fiind guvernata de dreptul obligatiilor. Din a

perspectiva, s-a afirmat ca dreptul obligatiilor, prin intermediul obligatiei de neconcurenta, este o s

dreptului concurentei (dreptul concurentei avand nu numai functia de a proteja libera concurenta

de a proteja concurentii atunci cand aceasta protectie favorizeaza jocul concurentei)322. Aafirmatie nu trebuie insa inteleasa ca permitand aplicarea dreptului concurentei asupra rapo

dintre parti generate de obligatia de neconcurenta.

In sistemul de drept francez, se admite ca o obligatie de neconcurenta exista de plin drept in

contractul de cesiune a fondului de comert sau de munca, ori in cazul unor contracte de dist

comerciala, chiar in lipsa oricarei clauze specifice in aceasta privinta. Aceasta solutie, dezvolt

jurisprudenta, se intemeiaza pe doua argumente alternative. Intr-un prim caz, in principal in c

priveste cesiunea fondului de comert, obligatia de neconcurenta se fundamenteaza pe obliga

garantie a vanzatorului de a asigura linistita posesie a bunului instrainat. In mod constant, Cur

casatie franceza a statuat ca vanzatorul unui fond de comert are obligatia de a se abtine de la orice

natura a deturna clientela fondului cedat, neputand face concurenta cumparatorului. O justific

ordin principal a obligatiei de neconcurenta in acest caz este data de necesitatea neutralizar

concurente care s-ar putea dezvolta prin mijloace anormale, datorita cunostintelor intime asupra fo

de comert cedat, pe care le are vanzatorul323. Un al doilea argument (in special in cazul contract

munca si a contractelor de distributie comerciala) se intemeiaza pe principiul executarii cu buna cre

conventiilor. In ceea ce priveste contractul de munca, jurisprudenta franceza a decis ca un salari

tinut de a-si indeplini obligatiile contractuale cu buna credinta si conform ca natura acestora.

contractului de munca exclude ideea ca un salariat sa dezvolte o activitate concurenta cu

intreprinderii care il angajeaza, datorita cunostintelor pe care salariatul le acumuleaza

intreprindere, cunostinte care ar face ca mijloacele de concurenta folosite intr-un asemenea caz

anormale324. In ceea ce priveste contractele de distributie comerciala, principiul executarii cu

credinta si loiale a contractului si legatura sa cu obligatia de neconcurenta sunt prevazute exp

reglementarile speciale aplicabile (de ex., art.3 din Directiva CEE din 18.12.1986 privind agentii com

sau sunt pur si simplu creatii jurisprudentiale325 (in cazul contractului de distributie exclusiva – Cass

5.10.1993, 2 esp., D. 1993, IR 225 si 236).

321 Y. Serra, Les fondements et le regime de l’obligation de non-concurrence, in “Revue

trimestrielle de droit commercial et de droit economique”, vol.51, nr.1/ianuarie- martie 1998,

p. 7.322 Y. Serra, Les fondements et le regime de l’obligation de non-concurrence, p. 8 323 Y. Serra, Les fondements et le regime de l’obligation de non-concurrence, p. 9 324 Y. Serra, Les fondements et le regime de l’obligation de non-concurrence, p.11 325 Y. Serra, Les fondements et le regime de l’obligation de non-concurrence, p. 11-12



In ceea ce priveste obligatia voluntara de nenconcurenta, validitatea ei este data nu de pri

libertatii contractuale (deoarece in acest caz el intra in competitie cu principiul libertatii concurentei

faptul ca ea are o cauza licita. Liceitatea cauzei este data de interesul protectiei creditorului ob

contra unei concurente realizate prin mijloace anormale. Ori de cate ori o asemenea cauza nu exista

obligatia de concurenta se justifica numai prin dorinta de a proteja pe creditorul ei contra riscului piclientelei ca urmare a luptei normale de concurenta, obligatia de neconcurenta incalca libe

concurentei si nu poate fi validata326 (Cass.com., 14.05.1992, D 1992, p.350- clauza de neconcur

salariatului dupa incetarea contractului de munca, considerata nejustificata; Cass.com., 14.11.19

1997, Somm.59- clauza de neconcurenta post-contract de franciza, considerata nelegitima)

asemenea, o alta conditie pentru valabilitatea clauzei de neconcurenta este ca ea sa fie neces

economia contractului si sa fie strict proportionata in raport cu functia pe care o indeplineste (ceea

perspectiva dreptului concurentei se numeste principiul proportionalitatii, din perspectiva dreptu

apare ca un interes legitim al creditorului)327.

In ce priveste actiunea in contrafacere si actiunea in concurenta neloiala, cele doua sunt pr

mod traditional ca fiind distincte. Actiunea in contrafacere sanctioneaza incalcarea unui drept p

special (un adevarat monopol de exploatare sau de utilizare) protejat de lege. Actiunea in conc

neloiala nu sanctioneaza incalcarea unui drept privativ, ci fapta unei persoane care a fost anumite m

concurentiale nepermise de lege. Cele doua actiuni au fundamente diferite, ele nu constituie, sub

diferite, exercitiul aceluiasi drept, si nu urmaresc acelasi scop. Ele au cauze diferite. Cele doua act

sunt complementare si nici accesorii. Totusi, in anumite conditii ele pot fi introduse cumulativ328 (

daca exista un risc de confuzie in ceea ce priveste utilizarea unei marci inregistrate329). In soluti

litigiilor bazate pe actiunea in concurenta neloiala, judecatorul si juristii in general trebuie sa exe

anumita prudenta. Acceptarea actiunii in orice conditii are riscul de reconstitui monopolul deti

titularul unui drept privativ asupra unei creatii intelectuale, atunci cand legiuitorul nu (mai) prot

acest monopol. Un asemenea rezultat ar fi contrar libertatii comertului. Cu toate acestea, trebuie g

326 Y. Serra, Les fondements et le regime de l’obligation de non-concurrence, p. 12-13 327 M. Malaurie-Vignal, Droit de la concurrence et droit des contrats, in “Recueil Dalloz-

Sirey”, Chronique, 1995, p. 52 328 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. LibrairieGenerale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 511329 J.-J.Burst, La reconstitution des “monopoles” de la propriete industrielle par l’action

en concurrence deloyale ou en responsabilite civile: mythe ou realite?, in “Melanges

dedies a Paul Mathely”, Ed.Litec, Paris, 1990, p. 96



echilibru intre protectia intereselor legitime ale creatorului si cele ale utilizatorului creatiei intelectu

special, problema se pune in materia semnelor distinctive, mai ales marcile)330.

Actiunea in raspundere pentru fapte de concurenta neloiala este o actiune in raspundere

delictuala (ca regula generala). In consecinta, trebuie intrunite toate elementele acestei raspunder

ilicita, vinovatia autorului (agentul economic agresor), prejudiciu, legatura de cauzalitate intre fapta

si prejudiciu. Exista insa particularitati cu privire la elementele raspunderii delictuale in ce p

aplicarea lor la raspunderea pentru faptele de concurenta neloiala.

a) in conceptia traditionala, se considera ca pentru existenta acestei forme de raspundere

necesara existenta unui raport de concurenta pe aceeasi piata relevanta, intre ag.ec. agresor si ce

Cu alte cuvinte, ambii se adreseaza aceleasi sfere de consumatori/ utilizatori sau desfasoara ac

identice sau similare. Activitatile unde se afla in concurenta nu trebuie sa formeze obiectul lor princ

activitate, dar ele trebuie exercitate efectiv. Aceasta conceptie se bazeaza pe teoria clientelei c

intre agresor si victima, fiecare dintre ei urmarind sa atraga si sa mentina o parte cat mai mare din a

clientela (realitate desemnata sub denumirea de “principiul specialitatii”)331.

In dreptul francez, jurisprudenta franceza s-a indepartat treptat de la aceasta teorie si implic

cerinta existenta unui raport de concurenta intre parti. Cazurile decise in anii ’90 au marcat introdu

conceptiei de actiune in concurenta neloiala in lipsa oricarui raport de concurenta intre reclamant si

Astfel, este posibil sa fie calificat drept neloial comportamentul unui agent economic care fie nu are

clientela comuna cu victima, fie nu are o clientela proprie332. Fapta de concurenta neloiala poate e

in afara oricarei clientele comune. Totusi, exista anumite nuantari in functie de tipul faptei de concu

neloiala. Astfel, cand este vorba de confuzie intre produse, clientela trebuie sa fie comuna si imedia

330 J.-J.Burst, La reconstitution des “monopoles” de la propriete industrielle par l’action

en concurrence deloyale ou en responsabilite civile: mythe ou realite?, in “Melanges

dedies a Paul Mathely”, Ed.Litec, Paris, 1990, p.93-100331 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. LibrairieGenerale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 512; M-L. Izorche, Les fondements de la

sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme, p. 20332 M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du

parasitisme, p. 21



Cand este vorba de denigrare, se cere ca clientela finala sa fie identica, chiar daca activitatile partilor

litigiu sunt diferite (nu este necesar un raprot direct si strans de concurenta intre ele)333.

b) Prejudiciul consta, in general, din indepartarea sau pierderea clientelei (nu are importanta ca

aceasta clientela nu se orienteaza catre autorul faptei de concurenta neloiala, ceea ce conteaza este

indepartarea ei de concurentul lezat).

Notiunea de clientela este cea din dreptul comercial: valoarea pe care o reprezinta r

statornicite intre fondul de comert al unui comerciant si persoanele care solicita in mod o

comerciantului respectiv marfuri, servicii sau executarea de lucrari (O. Capatina, SOCIE

COMERCIALE, 1996, p.284). Se admite insa ca in cadrul clientelei intra si persoanele care ar putea s

in relatii statornice de cumparare cu un comerciant, avand in vedere potentialul produselor/ seracestuia de a le satisface propriile nevoi (o asemenea clientela potentiala intalnim in perioada de in

a activitatii comerciantului sau in perioada imediat urmatoare finalizarii unei investitii de

comerciant). Clientela este elementul cheie al fondului de comert, este o valoare patrimoniala de

incorporala (nu este un drept personal nepatrimonial deoarece comerciantul nu are un drept abs

exclusiv asupra clientelei, strans legat de persoana sa). Dreptul comerciantului (ag.ec.) cu pr

clientela este un drept special, asemanator unui drept real (concurentii si tertii sunt obligati sa se

de la fapte contrare uzantelor comerciale cinstite si care pot aduce atingere clientelei) dar imperfect

concurent care foloseste mijloace comerciale cinstite poate atrage clientela comerciale in propria-

de interese economice, poate ingloba aceasta clientela in propriu-i fond de comert fara a fi obldespagubeasca pe comerciantul care a pierdut clientela. Mai mult, este in firea lucurilor ca

comerciant sa incerce sa isi dezvolte clientela prin concurenta onesta, pe seama atragerii clie

celorlalti comercianti cu care se afla in raporturi de concurenta directa).

Originile prejudiciului sunt date fie de acte pozitive, fie de acte negative. In categoria

negative intra cele care au derpt obiect dezorganizarea unei intreprinderi, actele de denigrare (i

denigrare prin omisiune, care este o forma de denigrare indirecta – o intreprindere pretinde c

singura care poseda o anume calitate). In categoria actelor pozitive intra confuzia si parazitarea334


Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 512-513334 Ph. Le Tourneau, De la specificite du prejudice concurrentiel, in “Revue trimestrielle de

droit commercial et de droit economique”, ed. Dalloz, Paris, vol.51, nr.1/ 1998, p.84-86



Se admite totusi ca un comerciant poate fi tinut raspunzator fata de un concurent si daca

din urma nu si-a pierdut clientela, daca primul comerciant a folosit mijloace de concurenta n

indreptate impotriva acelui concurent (cu alte cuvinte, in aceasta materie se admite existenta raspu

civile daca prejudiciul este numai eventula sau chiar in absenta oricarui prejudiciu). In orice caz, d

existentei prejudiciului nu este necesara atunci cand actiunea in concurenta neloiala are drept uninterzicerea actelor de concurenta neloiala (si nu condamnarea agresorului la daune-interese).

In ultimii ani, in dreptul francez s-a impus aceeasi solutie, adica nu este necesara demons

unui prejudiciu direct si cert pentru a admite actiunea in concurenta neloiala. Formula folosita

aceea ca prejudiciul se deduce din actele neloiale, ceea ce nu mai necesita demonstrarea lui. Exista

o asimilare a prejudiciului cu fapta de concurenta neloiala, astfel incat este suficienta demons

existentei faptei pentru a se deduce existenta prejudiciului. Acest lucru se explica prin aceea ca ac

concurenta neloiala reprezinta o atingere adusa libertatii comertului, astfel incat orice agent econom

interesul de a face sa inceteze faptul respectiv, chiar daca nu a suferit un prejudiciu specific. [d

tocmai pentru a accentua ideea ca actiunea in concurenta neloiala nu necesita un prejudiciu in int

dreptului comun, se foloseste expresia de “trouble commercial” in loc de prejudiciu]

Insa, in dreptul francez, atunci cand reclamantul cere acoperirea unui prejudiciu datorat act

concurenta neloiala, instantele cer acestuia sa demonstreze intinderea prejudiciului si existenta (i

caracterul direct si cert)335. In cazul in care prejudiciul este material, el se concretizeaza in pierde

clientela suferita de reclamant. Aceasta presupune existenta notiunii de clientela comuna inter a

victima. Nu este insa necesar ca aceasta clientela sa fie captata de catre autor, este sufucuent faptu

a fost deturnata de la victima. Dar, actiunea este admisa si in lipsa oricarei pierderi de cliente

reducere a cifrei de afaceri (de exemplu, cand se aduce atingere unui element incorporal cumemblema, a carui valoare este determinata de investitiile facute de reclamant pentru promovar

Aceasta solutie presupune acceptarea notiunii de diminuare a capacitatii concurentiale, adica vicit

vede atinsa posibilitatea de a dezvolta clientela, “pierde o sansa” datorita actului de concurenta n

chiar daca clientela existenta nu este afectata. Din alta perspectiva, o asemenea abordare pres

perceperea intreprinderii comerciale ca o entitate dinamica, nu statica, redusa la clientela de

moment dat. De asemenea, si prejudiciul moral este reparabil. De asemenea, prejudiciul poate

moral, cat si financiar336. Cu privire la afectarea posibilitatii de a dezvolta clientela, unii autori afi

acesta nu este un prejudiciu eventual (a carui producere in timp este incerta si care nu ar putea da n


parasitisme, p.36-37; Ripert, Roblot, op.cit., p. 513-514 336 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie

Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 513-514; M-L. Izorche, Les fondements de la

sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme, p.37-40



unei actiuni in reparatii civile), ci un prejudiciu virtual, dar viitor, a carui existenta este deja certa (

prelungire a unei stari actuale de lucruri337.

Prejudiciul are diverse forme de manifestare. O forma cea mai raspandita este detu

clientelei. O alta forma consta in uzurparea unei valori economice, prin actiune parazitara si prin

servile. In cazul actiunii parazitare, prejudiciul consta in uzurparea valorii economice create prin efo

altuia. O consacrare legislativa a acestei conceptii este Directiva CEE nr. 148/ 1997, care permite o

“fabricant” de baze de date (este vorba de cel care a facut investitia in baza de date, care poate fi

de autorul bazei) sa interzica extragerea si /sau reutilizarea totalitatii sau a unei parti substan

continutului bazei, atunci cand obtinerea, verificarea si prezentarea acestui continut atesta o inv

substantiala din punct de vedere cantitativ sau calitativ338. In cazul copiei servile a unei valori econ

savarsita de un concurent (altfel, am fi in fata unei actiuni parazitare) si care nu mai este protejata

un drept privativ, prejudiciul ar consta iarasi in folosirea eforturilor unui agent economic, fara

pentru aceasta. Aceasta ultima opinie nu este insa impartasita de jurisprudenta franceza, care con

ca asemenea creatii neprotejate pot fi folosite de oricine. Totusi, autorul respectiv considera ca, i

operele care au cazut in domeniul public, orice alte creatii ale unui agent economic, nepro

reprezinta valori economice a caror folosire nu se poate face decat cu acordul autorului lor339.

[opinia mea] Cat priveste daunele-interese care pot fi cerute, categoriile de damnum emergens si

cessans nu mai au un rol determinant in aceasta materie (la fel, si posibilitatea acoperirii prejud

imprevizibil la momentul savarsirii faptei, specifica raspunderii civile delictuale) in conditiile i

instanta poate admite chiar acoperirea unui prejudiciu eventual. Desigur, instanta va aprecia intotddaca suma daunelor-interese cerute de reclamant este rezonabila, insa aceasta apreciere ar putea

ghidata mai putin de functia reparatorie a daunelor-interese si mai mult de functia sanctionat

preventiva a acestora340. Ca o particularitate a legii in aceasta materie este posibilitatea concure

lezat de a cere daune morale de la agresor (art. 9 alin.1 din L 11/ 1991). In acest caz insa este de

greu sa faci distinctie intre daunele morale si pierderea efectiv suferita deoarece prejudiciul gene

faptul de concurenta neloiala inseamna atingerea sau posibilitatea de atingere adusa clie

337 Ph. Le Tourneau, De la specificite du prejudice concurrentiel, p. 92338 Ph. Le Tourneau, De la specificite du prejudice concurrentiel, p.88-89339 Ph. Le Tourneau, De la specificite du prejudice concurrentiel, p. 89340 O abordare similara are si Ph. Le Tourneau, De la specificite du prejudice concurrentiel,

p.93 si in Le parasitisme dans tout ses etats, in “Recueil Dalloz Sirey”, Chronique, 1993, p.

310-311 (principala functie a raspunderii civile este prevenirea prejudiciilor in viitor, nu

recuperarea prejuidiciului deja produs)



concurentului lezat iar atingerea adusa prestigiului/ reputatiei concurentului lezat inseam

posibiliatea de a pierde clientela341.

In Franta, jurisprudenta are in general dificultati in a stabili (evalua) prejudiciul. Este recomca judecatorul sa foloseasca studii de specialitate, opinii ale expertilor. Oricum, prejudiciul se determ

functie de data hotararii. In evaluarea prejudiciului, judecatorul trebuia sa in considerare atat da

emergens si lucrum cessans, cat si impactul comportamentului concurential neloial asupra act

viitoare a victimei342.

Daca majoritatea autorilor considera ca prejudiciul are o anumita specificitate in aczul act

concurenta neloiala, exista si autori care sustin ca particularitatile invocate nu reprezinta abat

substanta de la trasaturile prejudiciului in dreptul comun (in special, in ceea ce privete modalita

stabilire a despagubirilor, care denota functia punitiva a raspunderii delictuale, certitudineaprevenirea producerii sale, care denota functia preventiva a raspunderii delictuale) 343.

c) Cu privire la fapta ilicita, se considera in genere ca indiferent de forma ei, ea consta in inca

unei obligatii de a nu face (obligatia oricarui comerciant ca in exercitarea comertului sau sa se abtin

folosirea de mijloace neloiale fata de concurentii sai. S-a afirmat chiar ca aceasta obligatie este o ob

sociala) si nu a unui drept (recte, dreptul concurentului lezat la clientela) deoarece, de principiu, dre

clientela nu este un drept absolut si exclusiv si orice concurent poate “acapara”, fara teama

pedepsit, clientela unui comerciant daca foloseste mijloace licite. Din punct de vedere practic, c

intereseaza in determinarea faptei ilicite este natura mijloacelor folosite in savarsirea actu

concurenta (respectiv, daca sunt sau nu contrare uzantelor cinstite) si nu felul acestora.

In doctrina si jurisprudenta franceza, se considera ca este suficienta determinarea existent

fapte neloiale de concurenta (si nu a unei simple tenative), pentru a putea deduce si alte elemen

actiunii in concurenta neloiala (vinovatie, prejudiciu). Neloialitatea faptei de concurenta se manifes

ceea francezii numesc “trouble commercial”, si ea este o forma a excesului in exercitarea lib

comertului. Este suficient sa exista tulburarea comerciala pentru a fi in prezenta unui interes na

actual care deschide calea actiunii in justitie344.

341 In acelasi sens, Ph. Le Tourneau, De la specificite du prejudice concurrentiel, p. 90, care

considera ca in aceasta materie prejudicul moral este tot de natura materiala.342 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie

Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.514343 Ph. Le Tourneau, De la specificite du prejudice concurrentiel, p. 86-94344 Ph. Le Tourneau, De la specificite du prejudice concurrentiel, p. 91



d) Cat priveste vina agresorului, o parte a doctrinei considera ca ea trebuie sa se manifeste sub

relei-credinte (adica, sub forma intentiei de a cauza un prejudiciu. In dreptul nostru, aceasta

porneste de la interpretarea per a contrario a art. 1 din L 11/ 1991). In dreptul francez, unde actiu

concurenta neloiala isi are fundamentul juridic in art. din Codul civil privind raspunderea delictuala

fapta proprie, se considera de catre autori influenti ca este necesara cel putin existenta une culpeste necesarsa fie demonstrata existenta unui element intentional (poate fi vorba si de un quasi-d

Nu are importanta reaua-credinta a autorului, este suficienta demonstrarea unei neglijent

imprudente. Dar, culpa aceasta trebuie dovedita, nu este suficienta o simpla prezumtie de culpa

putea fi dovedita prin folosirea unui cumul de prezumtii simple). Culpa apare in cadrul unei actiu

care se incalca fie o lege, fie o uzanta comerciala345. Pe o linie deosebita s-a inscris insa practica C

casatie franceze, care a sanationat fapte de conncurenta neloiala in lipsa oricarui element intention

instantele de fond au fost de multe ori reticente in a sanctiona fapte concurentiale neloiale car

savarsite din culpa sau neglijenta, probabil din dorinta de a nu restrange excesiv libertatea come

Existenta raspunderii pentru fapte de concurenta neloiala in lipsa oricarui element intentional astfel conceptia originala, care sustinea ca raspunderea pentru fapte de concurenta neloiala pres

intotdeauna rea credinta, in timp ce actiunea in raspundere pentru concurenta ilicita poate exist

cazul unei simple neglijente sau imprudente346. Pana la urma, chiar si raspunderea in lipsa unui e

intentional poate fi privita ca o raspundere subiectiva, in sensul ca prin folosirea de mijloa

concurenta neloiala, autorul a incalcat o obligatie de prudenta, neluand toate masurile de pre

pentru a se asigura ca actele sale nu afecteaza un alt agent economic (aspect vizibil mai ales in

confuziei, cand autorul nu a stiut de existenta unui agent economic de talie modesta, ale carui s

distinctive le-a utilizat in interes propriu)347.

Totusi, exista o opinie pe care o impartasesc si care considera ca reaua sau buna-cred

agresorului nu are nici o relevanta in stabilirea raspunderii civile a acestuia deoarece este un fapt n

un fapt de viata ca intr-un regim de piata libera, orice comerciant sa incerce sa cucereasca clientela

avand constiinta ca in acest fel isi poate elimina concurentul de pe piata. Din perspectiva acestei

opinii, vina agresorului nu este un element al raspunderii civile pentru fapte de concurenta neloia

ce transforma aceasta raspundere intr-o forma de raspundere obiectiva.

e) Legatura de cauzalitate – nu se cere dovedirea ei atunci cand existenta prejudiciului nu

conditie pentru admiterea actiunii in raspundere pentru concurenta neloiala.


Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 512346 M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du

parasitisme, p. 22-23347 M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du

parasitisme, p. 22-23



Daca se cere insa si acoperirea prejudiciului, in dreptul francez instantele solicita reclamant

demonstreze legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu. O astfel de legatura exis

exemplu, atunci cand se constata ca exista o corelatie intre instalarea unei interprinderi concure

reducerea cifrei de afaceri a reclamantului, nefiind probate alte cauze pentru reducerea acestei c

afaceri348.

Raspunderea civila contractuala in cazul actelor de concurenta neloiala

Faptul ca agentii economici se afla intr-o permanenta concurenta nu exclude posibilitatea

anumite situatii, ag.ec. concurenti sa intre in relatii contractuale directe.

Exercitiul actiunii in concurenta neloialaOpinia care prevaleaza in Franta este ca actiunea in concurenta neloiala are caracter sub

astfel ca ea poate fi intentata atunci cand victimei nu i-a mai ramas nici o alta cale de repa

prejudiciului sau poate fi intentata simultan cu o actiune in raspundere contractuala (dar cele doua

urmaresc sa repare prejudicii distincte) sau cu actiunea in contrafacere. Nu este necesar ca reclama

aiba calitatea de comerciant, insa nu poate fi o asociatie de protectie a consumatorilor. Aceasta a

urmareste sa sanctioneze un abuz in exercitarea libertatiii comertului, cu alte cuvinte incalcarea ob

de a te comporta loial in activitatea comerciala. Deci sfera celor care pot fi afectati (si care au c

procesuala activa) este foarte larga: persoane fizice sau juridice sau organisme profesionale care au

un prejudiciu concurential (de ex., un sindicat profesional)349.

In cazul in care actiunea in contrafacere nu poate fi exercitata deoarece marca este nula, ti

marcii nu poate introduce actiunea in concurenta neloiala in cazul in care faptele ar putea fi calificat

fapte de concurenta neloiala (aceasta deoarece aceleasi fapte nu pot da nastere unei duble acti

natura civila). Calificare dubla pot primi faptele de reproducere sau imitare a elementelor marcii

daca faptele invocate sunt diferite de faptele de contrafacere, actiunea in concurenta neloiala p

introdusa (de ex., imitarea unui ambalaj care nu a fost depozitat ca marca, asemanarea existent

documentele publicitare, etc.)350.



Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 514-515350 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,




In ceea ce priveste cumulul actiunii in concurenta neloiala cu actiunea in contrafacere

suficient ca faptul de concurenta neloiala sa fie distinct de faptul de contrafacere. In ce masur

distinct, va stabili instanta, de la caz la caz. De ex., paratul ofera produse imitand sau copiind pro

unui concurent, care sunt protejate de un drept de proprietate intelectuala, la un pret (net) inferio

al concurentului. Imitatia este act de contrafacere, pretul inferior este act de concurenta ndeoarece urmareste sa creeze confuzie in randul clientelei, in legatura cu originea celor doua pr

Faptul de a expune produse contrafacute nu este neaparat un act distinct de concurenta ne

deoarece libertatea comertului permite exercitiul unor activitati similare in locuri identice [nu intele

la noi, a distribui produse contrafacute este infractiunea de concurenta neloiala. De fapt, ce deo

exista intre concurenta neloiala si contrafacere in legea romana?]. Asemenea cazuri au aparut mai

legatura cu obiectele de imbracaminte de marca351.

[banuiesc ca la contrafacere, scopul principal este de a castiga bani vanzand produse pentru care

cheltuit cu dezvoltarea, design-ul, etc., in timp ce la concurenta neloiala prin confuzie, scopul pr

este de castiga bani de a atrage clientela sa cumpere de la tine, nestiind de fapt ca tu nu esti “a

acelor produse]

Conditii procedurale privind actiunea in concurenta neloiala

Cu privire la instanta competenta, doctrina si jurisprudenta franceza considera – cu pr

faptele care pot fi calificate atat ca fapte ce incalca dreptul la marca, cat si ca fapte de conc

neloiala- ca instanta competenta este instanta care judeca incalcarile aduse dreptului la marca (in F

aceasta este tribunalul de mare instanta, in timp ce faptele de concurenta neloiala sunt judec

tribunalul de comert). Daca reclamantul incearca sa atraga competenta instantei invocand numai f

de concurenta neloiala, actiunea sa va fi respinsa (in cazul in care reclamantul invoca faptul ca p

foloseste o marca asupra careia nu are un drept valabil). Chiar daca reclamantul doreste numai al

despagubirilor cauzate de concurenta neloiala, instanta competenta este tot cea care judeca atin

aduse marcii, in cazul in care riscul de confuzie in randul clientelei isi are sursa in utilizarea unei ma

alte cuvinte, ori de cate ori obiectul procesului il constituie atingerea unui drept privativ rezulta

detinerea marcii, competenta este instanta care judeca litigiile privind marcile352. Pe de alta

competenta instantei care judeca faptele de concurenta neloiala poate fi atrasa in cazul in care f

acuzate se intemeiaza pe alte elemente decat atingerile aduse dreptului la marca si care nu pun in


Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 515-516352 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis

Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 744- 745



nici validitatea, nici drepturile asupra acesteia, si care nu sunt conexe unei contrafaceri (de exe

denigrarea produselor, deturnarea comenzilor, etc.)353.

Cu privire la numele comercial, insigna sau titlul unei publicatii, cum

acestea sunt in general aparate prin actiunea in concurenta neloiala, competenta

de principiu apartine instantei care are competenta generala de a judeca faptele

de concurenta neloiala. Daca insa ele au fost inregistrate si ca marca, atunci

competenta apartine instantei care judeca actiunea in contrafacere (insa, exista

discutii daca aceasta este competenta si in cazul in care nu se invoca drepturi

legate in marca)354.

Efectele actiunii in concurenta neloiala

Aceasta actiune are o dubla vocatie: preventiva si compensatorie. In dreptul francez, recla

poate obtine in urma ei atat despagubiri, cat si injonctiunea autorului (interzicerea acestuia de a co

actul de concurenta neloiala), precum si publicarea hotararii de condamnare (aceste masuri pot f

atat individual, cat si cumulativ). Cat priveste condamnarea la despagubiri, ea poate fi simbolica

9.12.1992, D.S. 1994, Somm. 223 – despagubiri de un franc). Interdictia autorului poate consta in a

acestuia sa faca sau sa nu faca ceva. Masurile de interzicere pot fi luate in absenta oricarui prej

Daca dupa condamnare, paratul continua actele de concurenta neloiala, acestea constituie no

generatoare de un prejudiciu distinct355.

CONCURENTA NELOIALA – DREPT COMPARAT

AUSTRIA

- legea de baza in materie este Legea federala impotriva concurentei neloiale (Budesgesetz gege

unlauteren Wettbewerb), din anul 1984.

a) practici inselatoare:

- este ilegal sa folosesti numele sau alt semn de identificare al unei intreprinderi intr-un mod care c

confuzie cu un alt semn de identificare (Legea, sectiunea 9 para.1). legea austriaca enumera i

distinct ca semne de identificare, ambalajul produselor. Conform legii, nu este necesar ca pract



ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 744 355 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie

Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.517-518



inducere in eroare sa fie facute in scopuri concurentiale, este suficient sa fie facute in cursul nor

afacerii356. Cu cat mai putin distinctiv este un semn, cu atat mai mare trebuie sa fie renumele sau

agentii economici cu care titularul semnului poate incheia contracte, pentru a exista un a

confuzie357. Este suficient sa existe posibilitatea unei confuzii, ceea ce conteaza este impresia gene

nu identitatea sau similaritatea anumitor trasaturi (de ex., Lady Boss si Boss; McChinese, McPizza, Bsi McDonald’s)358. Pentru a condamna folosirea anumitor denumiri sau marci drept acte de co

instantele austriece au avut in vedere ca anumite produse sunt foarte familiare publicului austriac,

avand o mare experienta intre a distinge intre diferitele marci si denumiri (de ex., schiuri, imbracam

produsa de designeri individuali). Insa, in ceea ce priveste folosirea culorilor, instantele austriece

reticente in a stabili existenta unor fapte de confuzie359.

- in ceea ce priveste confuzia intre denumirea unor publicatii: a fost considerat act de confuzie Jeder

Salzburger Journal Zobel in raport cu Salzburger Journal Jedermanns (confuzie intre ziare). Intr-o

veche (din octombrie 1955), Curtea de apel din Viena a considerat ca exista confuzie intre denumireperiodic care continea publicitate privind investitiile de capital (Osterreichischer Kapitalmarkt ) si

periodic (Osterreichischer Kredit- und Hypothekenmarkt ), insa autorii considera ca astazi o ase

decizie nu ar mai fi pronuntata, avand in vedere cresterea gradului de familiarizare a publicu

investitiile de capital360.

Acapararea agresiva a clientelei

- in general abuzul asupra clientelei consta in a folosi sentimentele sale de recunostinta (consumato

primesc cadouri nu trebuie sa fie supusi presiunii psihologice de a cumpara), mergand pana la a e

presiuni fizice asupra ei361.

- nu este ilicit sa oferi voucere pentru cumpararea de alimente la pretul de 1 ATS, cu ocazia desc

unei alimentare cu auto-servire, chiar daca consumatorul trebuie sa intre in magazin si sa treaca la

356 P.Poech, sectiunea despre Austria in Unfair Trading Practices, numar special al“Comparative Law Yearbook of International Business”, 1996, p. 5 357 P.Poech, sectiunea despre Austria in Unfair Trading Practices, numar special al

“Comparative Law Yearbook of International Business”, 1996, p.5 358 P.Poech, sectiunea despre Austria in Unfair Trading Practices, numar special al“Comparative Law Yearbook of International Business”, 1996, p. 5-6 359 P.Poech, sectiunea despre Austria in Unfair Trading Practices, numar special al

“Comparative Law Yearbook of International Business”, 1996, p. 6 360 P.Poech, sectiunea despre Austria in Unfair Trading Practices, numar special al

“Comparative Law Yearbook of International Business”, 1996, p. 6-7 361 P.Poech, sectiunea despre Austria in Unfair Trading Practices, numar special al

“Comparative Law Yearbook of International Business”, 1996, p. 7



prin fata casierului (consumatorul mediu nu simte nici o presiune ca ar trebui sa cumpere)- deci

1969 a Curtii Supreme, nu cred ca ar merge la noi datorita protectiei consumatorului (poate d

cazuri limitate) QUIZ- DACA PENTRU FIECARE PRODUS DIN MAGAZIN PRIMESTI CADOU UN ALT PR

TOT DIN MAGAZIN, ESTE ILICIT?. Este insa ilicit sa oferi cadouri de o valoare mai mare p

consumatori ai unui magazin nou deschis, dar distribuite numai in cadrul magazinului si numai cu code a-si lasa haina la garderoba, sa ia un carucior si sa treaca la iesire prin fata casierului – decizie di

a Curtii Supreme362.

- nu este ilicit (deoarece consumatorul nu se simte obligat sa cumpere) sa oferi cu titlu gratui

anumita perioada o anumita publicatie si alaturat un cadou de o valoare care nu este triviala, urman

sfarsitul periodei de incercare consumatorul sa incheie un abonament pentru acea publicatie363.

- livrarea de bunuri nesolicitate catre persoane (inclusiv angrosisti) cu care nu exista nici un rap

afaceri este considerata ilicita. Aceasta deoarece ar putea exista o constrangere psihologica de a cu

chiar daca cumparatorul este indreptatit sa returneze bunurile si sa primeasca inapoi eventuala

platita, inclusiv cheltuielile de returnare364. Verifica ipoteza asta- austriecii sunt mai rigizi in apre

caracterului neloial al unor forme de vanzare, deoarece doresc sa fie lasati in pace (nu sunt obisn

nebunia americana a invadarii privacy),

- este neloiala practica de a combina excursii cu vanzarea de bunuri de consum (in general, la ase

excursii participa oameni in varsta), daca nu se precizeaza clar inaintea excursiei ca aceasta va fi inso

oferte de vanzare365.

- a atrage trecatori, insistand asupra lor sa cumpere, este ilegal, daca acest lucru nu este uzual co

circumstantelor (cum ar fi targurile). La fel, interceptarea clientilor concurentului in fata maga

acestuia sau distribuirea de pliante publicitare in fata magazinului acestuia (daca se face numai

magazinului, nu pe o scara mai larga)366.

- a exploata emotiile si compasiunea consumatorilor pentru a promova vanzarile este ilicit (de ex.,

fiecare pachet de cafea cumparata, 1 ATS din pret era destinat copiilor din Iugoslavia) – se distorsi

in acest fel capacitatea consumatorului de a evalua in mod obiectiv produsul367.

362 P.Poech, sectiunea despre Austria in Unfair Trading Practices, numar special al“Comparative Law Yearbook of International Business”, 1996, p. 8-9 363 P.Poech, sectiunea despre Austria in Unfair Trading Practices, numar special al

“Comparative Law Yearbook of International Business”, 1996, p. 7 364 P.Poech, op.cit., p. 9 365 P.Poech, op.cit., p. 10 366 P.Poech, op.cit., p. 10 367 P.Poech, op.cit., p. 12-13



- vanzarea sub costul de achizitie este in principiu permisa. Vanzarea sub cost este ilicita daca prin

urmareste eliminarea concurentului, prejudicierea creditorilor prin disiparea activelor, inducerea in

a consumatorilor. Este ilegala vanzara marfurilor alimentare de baza (lapte, etc.) la pret de dumping

- denigrarea este ilegala conform Sectiunii 7, para.1 din Legea contra concurentei neloiale. A

prevedere protejeaza si avocatii. Denigrarea este ilegala daca faptele afirmate nu sunt adevar

admite proba veritatii). In ceea ce priveste informatia confidentiala, ea este permisa chiar daca af

este falsa, atat timp cat difuzarea ei nu este repetata (destinatatul este instruit sa o pastreze confid

sau numai o persoana primeste informatia). Totusi, adevarul faptelor se stabileste nu atat prin nat

obiectiva, cat prin modul in care informatia a fost inteleasa in circumstantele difuzarii ei (capacita

intelegere a celui care o receptioneaza, claritatea declaratiei, etc.)369

.

S.U.A.

Teoria concurentei neloiale in SUA

- oriunde exista concurenta, exista posibilitatea concurentei neloiale. Esenta concurentei neloia

violarea “regulilor jocului”, reguli care sunt determinate de natura concurentei370.

- in dreptul SUA, sfera persoanelor care participa la lupta de concurenta si care trebuie protejate

abuzurilor concurentei este larga si cuprinde intreprinzatorul comercial obisnuit; organizatiile non(in masura in care sunt active in activitatea economica. Faptul ca nu urmaresc profitul ca obiectiv pr

nu inseamna ca elementul competitional este in intregime inlaturat iar necesitatea de a fi pro

impotriva concurentei neloiale in aceeasi masura ca si alte entitati. Totodata, faptul ca obiecti

principal nu este obtinerea profitului nu le scuteste de obligatia de a observa regulile comportame

onest atunci cand actioneaza in atingerea scopurilor lor)371; liber-profesionistii (autorii am

368 P.Poech, op.cit., p. 16 369 P.Poech, op.cit., p. 17-19 370 L. Altman in Callaman on Unfair Competition, Trademarks and Monopolies, vol.1,editia a 4-a, Ed. Clark Boardman Callaghan, New York, 1997, Cap.1- p.2 371 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap.1 – p. 5. Observatiile facute de autor cu privire la aplicarea

legislatiei care protejeaza concurenta in cazul organizatiilor non-profit, au in vedere in primulrand legislatia anti-monopol si legislatia privind protectia marcilor. Protectia exista insa si

prin intermediul legislatiei contra defaimarii si a celei privind protectia numelui.

Jurisprudenta americana a decis ca o organizatie non-profit poate cere executarea unei clauze

de neconcurenta (L. Altman, op.cit., vol.1, Cap.1, sectiunea 1.02).



recunosc ca liber profesionistii servesc valori mai inalte, nefiind oameni de afaceri in adevaratul s

cuvantului. Diferenta fata de intreprinzatorii comerciali este ca liber-profesionistii sunt guvern

standarde etice, care urmaresc sa asigure ca ei actioneaza in primul rand din idealism si numai

secundar din motive economice. Curtea de Suprema de Justitie a SUA a afirmat chiar ca ap

formelor obisnuite de concurenta ale intreprinzatorilor in cazul liber profesionistilor ar fi demorapentru standardele etice profesionale. Totusi, liber profesionistii se afla si ei in concurenta unii cu a

fiind ca ei trebuie sa obtina un venit pentru a se intretine si a-si continua activitatea. Din a

perspectiva, si lor le sunt aplicabile regulile concurentei, dar nu conform standardelor com

obisnuite. Insa, in aplicarea regulilor concurentei, aspectele idealiste si materialiste ale profesiei t

tratate separat. Astfel, exista jurisprudenta privind aplicarea regulilor anti-monopol diferitelor ca

de liber-profesionisti. Regulile concurentiale nu sunt identice pentru toate profesiile si nici pent

membrii aceleiasi profesii. In plus, trebuie avut in vedere ca majoritatea profesiilor liberal

guvernate, traditional, de coduri proprii de conduita, care sunt puse in aplicare de membrii profes

toate acestea, aplicarea regulilor “generale” ale concurentei si liber-profesionistilor este utila, in se

se garanteaza o protectie sporita publicului)372. Doctrina si practica americana, pornind de la pre

specifice care exclud aplicare dreptului anti-monopol relatiilor de munca, nu considera ca forta de

cade sub incidenta dreptului concurentei (deoarece nici intre salariati, nici intre organizatiile lor, ni

acestia si angajatori nu exista competitie in sensul propriu al cuvantului, motivatia luptei salarial

bunastarea sociala si nu lipsirea de clientela a competitorului. Dar, anumite parti ale acestui

(protectia numelui, protectia impotriva defaimarii, protectia marcii) pot fi aplicate si relatiilor de m

mai ales cand implica forme organizate ale salariatilor373.

- dreptul american al concurentei neloiale apara pozitia concurentiala a intreprinderii, gara

mentinerea unei ordini competitionale si sanctionand incalcarile aduse acestei ordini. Insa, faptu

concurent castiga castiga clientii altor concurenti si in final ii elimina complet de pe piata, nu este ili

timp cat acest lucru s-a facut respectand regulile “jocului”. Astfel, nu prejudiciul pe care il suf

concurent in lupta competitionala coduce la caracterul neloial al concurentei, ci incalcare ob

competitorului de a mentine lupta de concurenta in anumite limite374.

- in dreptul american, se considera ca desi caracterul ilicit al faptul concurential rezulta din incalcare

cod de conduita, totusi prejudiciul adus valorilor victimei este un factor care defineste comportam

ilicit la victimei375.

- valoarea fundamentala aparata de dreptul american al concurentei neloiale este intreprin

comerciala in ansamblul ei si in dinamismul (“ongoing business enterprise” sau “going concern”

372 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap.1 – p. 8-14. 373 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap.1 – p. 14-32 374 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap.1-p.33 375 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap.1-p.33



cuprinde toate elementele ei corporale, cat si cele incorporale, precum si forta de munca, aflate

anumita stare de organizare. In cadrul elementelor incorporale, cel mai important este ren

intreprinderii, “goodwill”. Este acceptat ca valoarea intreprinderii comerciale reprezinta un e

patrimonial, asupra caruia exista un drept de proprietate. Incalcarile aduse dreptul de proprietate

intreprinderii sunt sanctionate376.

- in ceea ce priveste “goodwill”, acesta este un concept greu de definit, insa usor sesizabil ca fe

economic. “Goodwill” determina pozitia concurentiala a intreprinderii pe piata si este un e

patrimonial, dreptul asupra sau fiind protejat. Faptul ca o intreprindere functioneaza nu inseamn

dobandit renume, insa si o intreprindere recent infiintata poate avea “goodwill”. Se consid

“goodwill” este probat daca intreprinderea obtine profit. In momentul in care intreprindere

vanduta, “goodwill” devine un element static, evaluabil conform anumitor criterii dezvoltate in pra

este transferat cumparatorului, astfel ca el inceteaza sa mai existe in raport cu vanzatorul. Valoarea

determinata in momentul vanzarii va fi multiplicata, consolidata, in functie de abilitatile cumparat

de a carui existenta devine acum legat “goodwill”377.

- dar goodwill nu este pur si simplu numai reputatie. El include onestitate, buna credinta, credib

Poate include eficienta tehnica. Poate sa existe independent de reputatia si abilitatile manageme

intreprinderii. O intreprindere poate avea mai multe goodwill, in functie de domeniile economice i

si-a stabilit un renume. Goodwill al unei intreprinderi poate rezulta din renumele unui dintre angaj

aceea, nu este un concept fix, invariabil pentru toate intreprinderile. Goodwill reflecta intreprinde

cum este vazuta de altii378.

- in lupta de concurenta, goodwill este elementul care ghideaza clientii in alegerea produselor difeintreprinderi. Daca goodwill a fost dobandit prin monopolizare, el nu joaca rolul de ghid379.

- goodwill fiind doar un concept, el este inteles prin intermediul unor simboluri perceptibile, cu

marci, nume comercial. El nu poate fi separat de intreprindere asa cum reputatia nu poate fi sepa

o persoana fizica. El are o localizare geografica, la sediul intreprinderii, insa poate fi perceput dinc

teritoriul geografic in care opereaza intreprinderea380.

- in cazul liber profesionistilor, goodwill se obtine si se transfera in acelasi fel ca in cazul comerciantil

376 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 1- p.34-35 377 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 1- p.35-36 378 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 1- p. 36-37 379 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap.1- p.37-38 380 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 1- p.38 381 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap.1 – p.39-40



- intreprinderea contine un numar de valori patrimoniale care pot functiona independent, sepa

intreprindere (de ex., masini, echipamente, brevete, marci in mod exceptional, etc.). Una dintre v

care pot exista independent este dreptul la publicitate al intreprinderii, adica dreptul de a se

publicului exploatand comercial un element patrimonial individual (o cladire, o fotografie, imagine

articol unicat, etc.). Dreptul la publicitate este dreptul de a te face cunoscut publicului, de a identochii acestuia, fiind corolarul dreptului la viata privata (“privacy”). El este un drept patrimonial m

decat un drept personal-nepatrimonial. Unii autori considera insa ca dreptul la publicitate nu este

un alt nume pentru un concept mai vechi, si anume dreptul de proprietate asupra intreprinde

Valorile patrimoniale care au o valoare intrinseca trebuie diferentiate de valorile care protej

intreprindere, dar care nu o valoare separata de cea a intreprinderii (de ex., licente, drepturi de fr

privilegii acordate de guvern, etc.)383.

- dreptul la viata privata (“right of privacy”) este un drept al persoanei si nu un drept patrimon

provine din conceptia imunitatii vietii personale si are drept scop sa protejeze starea mentala s

interes emotional. Incalcarea acestui drept da nastere la o actiune in raspundere delictuala

jurisprudenta americana, el poate fi exercitat atunci cand nu exista o alta actiune in raspunde

Publicitatea falsa, care pune pe cineva intr-o lumina falsa in ochii publicului, este o invazie a drept

viata privata. In cazul in care numele sau reputatia unei persoane este explotat in scop comercial de

persoana, fara acordul primei, este mai degraba o incalcare a dreptului la publicitate decat a drep

viata privata385. In anumite cazuri, atunci cand interesul public la informare o cere, dreptul l

privata poate fi inlaturat386.

- in dreptul american nu exista o baza teoretica pentru dreptul concurentei neloiale. S-au exprim

opinii principale in legatura cu motivul unei actiuni in concurenta neloiala: promovarea tranz

oneste si corecte; protejarea publicului cumparator; protejarea nu a drepturilor publicului, ci a drep

si proprietatii intreprinderilor individuale. Totusi, aceste justificari nu sutn suficiente. S-a afir

relatia de concurenta este o relatie care da nastere la drepturi si obligatii reciproce, fiind o

colectiva. Conditiile pietei creaza relatia de concurenta. Relatiile dintre competitori in conditiile

sunt determinate fiind de contractele incheiate intre ei, fie de prevederile legale imperative.

fundamental pentru mecanismul dreptului concurentei, in opinia unor autori, este conceptul de “

intre parti (fara a defini insa in ce consta acest concept, elementele sale fundamentale)387. Conce

“proprietate privata” nu ar putea fi folosit pentru a defini relatia de concurenta si dreptul victim

382 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 1-p.48-49 383 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 1- p.49-50 384 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 1- p. 60-62 385 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 1- p. 91 386 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 1- p. 92-93 387 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 1- p. 50-52



face obiectul incalcarii, deoarece concurenta presupune urmarirea castigului, cu respectarea unor

de comportament, si in goana dupa profit unele intreprinderi vor suferi pierderi patrimoniale, fara

acest lucru sa fie ilicit (cu alte cuvinte, prejudiciile aduse intreprinderii comerciale nu constituie in s

motiv pentru introducerea actiunii in concurenta neloiala)388. Dar daca nu exista o relatie de conc

intre parti, atunci dreptul de proprietate (adica, dreptul de a exclude pe altii) poate fi folosit peproteja anumite valori patrimoniale ale intreprinderii ( de ex., dreptul asupra numelui comercial)389

- dreptul concurentei neloiale, conform unor opinii doctrinare americane, are trei obiective: prot

intreprinzatorului onest in desfasurarea activitatii sale; pedepsirea intreprinztorului neonest care su

clientela competitorului prin mijloace neloiale; protejarea publicului impotriva inselatoriei. Din a

perspectiva, dreptul concurentei neloiale protejeaza interesul public, nu numai cel individual390.

- dpdv istoric si chiar in conceptia actuala a unor instante americane, conceptul de “concurenta ne

este doar o denumire tehnica pentru un o sub-ramura de drept care suplimenteaza dreptul m

protejand numele comerciale care au dobandit un al doilea inteles. Conceptul de “unfair competi

SUA este echivalentul conceptului de “passing off” in Anglia, prin care se defineste substituirea/ co

privind produsele, astfel incat paratul isi vinde propriile produse ca fiind ale reclamantului. Concep

“passing off” se justifica insa prin infrangerea unui drept la marca. Totusi, in SUA concurenta nel

dobandit treptat un sens mai larg, pe masura ce instantele au recunoscut protejarii renumelui (“goo

al unei intreprinderi. Din punct de vedere al fundamentarii actiunii in concurenta neloiala de

jurisprudenta, aceasta din urma a decis ca temeiul actiunii il constituie principiul echitatii, si nu inca

dreptului de proprietate. Concurenta neloiala acopera un categorie distincta de delicte civile (“tort

- neexistand un concept clar de concurenta neloiala, nu exista nici o teorie clara a concurentei neDrept urmare, pentru unele instante fundamentul concurentei neloiale este sanctionarea acte

passing off, pentru altele ea reprezinta sanctionarea unei conduite frauduloase. In fine, unele instan

in concurenta neloiala un delict civil prin care se aduce atingere renumelui intreprinderii (goodw

Aceasta lipsa de fundamentare teoretica a condus la folosirea unei mari diversitati de fundam

juridice pentru actele de concurenta neloiala, cea mai frecvent folosita fiind insa doctrina con

substitutiei intre produse (“passing off”)393. Totusi, odata cu adoptarea legii federale privind mar

comert (Lanham Trademark Act), sfera legala a conceptului de concurenta neloiala a fost extinsa d

de intelesul de “passing off”, deoarece aceasta legea foloseste in art. 43 (a) si art.44 terme

“concurenta neloiala” intr-un sens mai larg, corespunzator unui delict civil sui generis (noul conc

388 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 1- p. 54-55 389 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 1- p. 55 390 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap.1- p. 116-117 391 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 2 – p. 2-5 392 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 2 – p. 5-6 393 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 2 – p. 10



concurenta neloiala acopera falsele indicatii de origine, falsele descrieri si inducerea in eroare, pra

neloiale guvernate de conventii internationale)394.

- conceptul de concurenta neloiala trebuie distins de cel de “metode neloiale de concurenta”, ultim

introdus prin Sectiunea 5 a Federal Trade Commission Act (1914) si aplicabil faptelor monop

Aceasta distinctie este necesara in SUA deoarece aparent FTC nu are competenta decat

sanctionarea faptelor monopoliste, nu si a celor de concurenta neloiala. Totusi, in 1972 Curtea Su

de Justitie (in Federal Trade Commission v. Sperry & Hutchinson Co., 92 S Ct 898 (1972) ) a decis ca

privind FTC are in vedere nu numai protectia concurentei dar si protectia consumatorilor, astfel inc

poate interveni si impotriva faptelor care nu incalca concurenta dar care sunt necinstit

inselatoare395. Conform art. 5 FTC Act, FTC are jurisdictie competenta asupra “unfair meth

competition” si asupra “unfair and deceptive acts and practices”.

- conform majoritatii doctrinei americane, conceptul de “concurenta neloiala” are un inteles mai re

in SUA decat in Europa. In general, concurenta neloiala presupune o relatie directa de concurentvictima si autor (intelegand prin autor si persoana care il ajuta cu intentia de a deturna clientela vi

chiar daca aceasta persoana nu se afla in raport direct de concurenta cu victima) 396. Aceasta ab

permite diferentierea intre “unfair competition” si “unfair trading”, ultimul fiind mai larg si acoperin

situatie neloiala (contrara codului de conduita) care apare in viata comerciala, indiferent ca partil

concurenti sau nu. Conceptul american de unfair trading este similar, in opinia autorilor american

de concurenta neloiala in Europa, insa el nu poate echivala conceptul american de unfair compe

care presupune intotdeauna existenta unei relatii de concurenta intre parti397.

- dreptul concurentei neloiale este o subramura a dreptului raspunderii civile delictuale (“torts”). de concurenta neloiala este un delict sui generis, deoarece conflictul intre concurenti are drep

obtinerea unui premiu-clientul- si exista pentru ca exista concurenta, astfel ca nu lupta si prej

suferit de concurent atrage raspunderea, ci incalcarea regulilor stabilite pentru desfasurarea concu

in limite normale398. Concurenta este ilicita (unlawfull) atunci cand un concurent incalca obligat

incumba fiecarui concurent, de a respecta regulile luptei concurentiale (lupta concurentiala fiind na

fiind un modus vivendi, numai excesele fiind prohibite)399. Concurenta este neloiala, nedreapta (

394 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 2 – p. 18-26 395 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 2 – p. 27-28 396 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 2 – p. 31-32; 47; 61-63 397 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 2 – p. 31-34 398 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 2 – p. 73-75 399 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 2 – p. 85



atunci cand se incalca valorile etice ale lumii afacerilor, condul de conduita al acesteia, indiferen

aceste valori sunt codificate (consacrate) prin lege sau nu400.

-Teoria americana a delictului civil, aplicabila faptelor de concurenta neloiala, care implica lupta

competitori, presupune urmatoarele postulate (1) orice concurenta prejudiciaza reclamantul, (2) p

este raspunzator pentru prejudiciu, de vreme ce a intentionat sa concureze, (3) numai concurenta

este justificata401.

Price war

- in doctrina americana, razboiul preturilor se manifesta prin doua tipuri de actiuni: vanzarea la u

nerezonabil de scazut si discriminarea prin pret. Scopul unui razboi al preturilor este de a e

concurentul folosind o forta economica superioara si este consecinta concurentei pe piata402.

- razboiul preturilor nu este neonest, nici chiar atunci cand se ajunge la vanzarea sub costuri si vanz

intentioneaza sa creeze un prejudiciu altui concurent (jurisprudenta americana permitand vanzar

costuri, daca nu exista o lege care sa o interzica si daca nu exista alt element prohibit de leg

Razboiul preturilor este o tactica recunoscuta legal de a atrage cumparatorii, pretul scazut prezen

vanzator reprezentand un element de negociere. Nimic nu obliga agentul economic sa realizeze pr

o lege care impune o asemenea obligatie ar fi o invazie a afacerilor private. Razboiul preturilor p

justificat de conditiile economice sau de o situatie de urgenta. Totusi, razboiul preturilor care are

unic scop eliminarea concurentului din afaceri trebuie sa fie interzis ca act de concurenta n

(consumatorul fiind numai beneficiarul incidental al razboiului). Lupta paralela intre concurenti pe

atrage clientul s-a transformat astfel intr-un atac direct al unuia asupra altuia, concurenta de

neloiala. Din experienta practica a rezultat ca in urma unui razboi al preturilor, ambii concure

vlaguiti, fara nici un castig real. Micii intreprinzatori au resurse reduse pentru a rezista unei ase

lupte, mai ales cand atacul vine din partea unui concurent de mare forta economica. Drept u

pentru a pastra un nivel rezonabil de concurenta pe piata, guvernul a intervenit adoptand o leg

specifica404.

- in ce masura un razboi al preturilor este act monopolist sau act de concurenta neloiala? Ra

preturilor care are drept scop sa elimine un concurent este in primul rand un act de concurenta ne

dar incidental poate fi si un act monopolist. Discriminarea prin pret care drept scop sa favoriz

400 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 2 – p. 94-96; 102-104 401 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 2 – p. 69 402 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 – p. 2 403 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 – p. 3; 6 404 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 – p. 3-4



cumparator mare in defavoarea altora este un act monopolist. Pornind de la aceasta distinctie, se

determina care dintre legile americane are in vedere reglementarea afacerilor, care are drept ob

previna monopolurile si care urmareste sa combata concurenta neloiala405 [de fapt, solutia asta a

este rezultatul lipsei de deosebire de natura intre concurenta neloiala si concurenta monopolista]

vanzarea sub cost

- vanzarea sub cost este in esenta un act de concurenta neloiala, nu unul monopolist406.

- in ce priveste legile care interzic vanzarea sub cost, ele sunt legi statale si au fost adoptate de mai

de jumatate din statele americane. Scopul lor (obiectivul urmarit) nu este intotdeauna clar, insa es

ca nu recunosc ca inamic principal concurenta neloiala. De multe ori instantele le interpreteaza c

indreptate impotriva monopolizarii407.

- legile care interzic vanzarea pot fi grupate in trei categorii: unele interzic vanzarea facuta cu scop

distruge concurenta sau a produce prejudicii concurentilor, sau cu scopul sau avand ca efect prejud

concurentilor ori distrugerea concurentei. Altele interzic vanzarea sub cost avand in vedere numai

ei (nu conteaza intentia). In fine, ultimele o interzic in mod absolut, fara nici o referire la inten

efect. Unele au o sfera de aplicare generala, la toate marfurile si chiar servicii, in timp ce altele se

numai la anumite marfuri408.

- a vinde sub cost inseamna a vinde sub costul actual (care este deosebit de cel uzual) al produsul

determina prin raportare la produsul in cauza. Reducerea pretului trebuie sa ia in calcul si rabarestituirile de pret acordate de vanzator clientilor sai. Aceasta trebuie deosebita de cazul i

vanzatorul vinde la un pret foarte scazut, insa totusi cun profit (chiar daca concurentii nu isi pot perm

vanda cu profit la acel pret), situatie care nu este ilicita409.

- nu sunt aplicabile aceste legi atunci cand vanzarea se face cu buna credinta pentru a ras

concurentei. Vanzatorul nu trebuie insa sa demonstreze ca pretul competitorului sau este legal.

un vanzator nu poate retalia vanzand sub cost, folosind deci aceeasi practica ilicita ca si concurent

De aceea, s-a propus ca sa fie exceptat de la aplicarea legii numai vanzatorul care vinde de buna cr

sub cost pentru a raspunde preturilor unui competitor care la randul sau de buna credinta cred

405 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 – p. 5 406 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 – p. 9 407 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 – p. 9-10 408 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 – p.14-15 409 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 – p. 16



stabilit pretul in mod legal. Alte cazuri in care legile nu sunt aplicabile sunt prevazute in textul lor

de stricta interpretare410.

- unele legi care au interzis vanzarea sub cost in mod absolut au fost declarate neconstitutionale.

legile care cer conditia intentiei au fost considerate constitutionale. Doctrina considera si ea ca

vanzarea cu intentia de a elimina concurentul de pe piata (si nu numai de a-i lua o parte din client

justifica a fi incriminata ca fapta de concurenta neloiala411. Unele legi au fost declarate de insta

fiind discriminatorii deoarece nu se refereau la toate produsele/ industriile ci numai la unele412.

Elemente ale vanzarii sub cost:

a) costul. Definitia costului variaza in functie de legislatia analizata. Astfel, costul de productie

materiilor prime, muncii si o parte corespunzatoare din costurile administrative. Costul de distrib

refera la pretul din factura sau la pretulde inlocuire, care din ele este mai mic plus costurile adminis

corespunzatoare (munca, chirie, dobanzi la credite, pierderile din credite, amortizare, taxe, publ

autorizatii administrative, etc.). in ce priveste costul detailistului, el este cel mai mic dintre co

inlocuire sau pretul din factura, din care se scade discounturile primite (mai putin cele uzuale pentru

in numerar) si se aduna costurile de transport si costurile administrative. In ce priveste pretul de fa

se are in vedere pretul facturat in cursul normal afacerilor, nu pretul unei cumparari prin participa

executare silita413. Costul cadourilor primite si al primelor trebuie calculate separat de costul prod

principal414.

In cazul in care mai multe articole sunt vandute impreuna, costul se calculeaza pe fiecare. D

vand mai multe articole ca o singura unitate, pretul de vanzare trebuie sa fie cel putin egal cu

preturilor articolelor componente415.

b) intentia de a prejudicia concurentul sau de a-l elimina. Foarte dificil de probat, dat fiind ca

normal concurenta presupune intentia de a crea un prejudiciu. De aceea, se considera ca nu

prejudiciu atrage ilegalitatea vanzarii sub cost, ci numai prejudiciul care consta in eliminarea concur

din afaceri [americanii si-au complicat viata cu cerinta intentiei. La francezi si la noi este mai s

este suficient sa existe vanzare sub cost]. Aceasta forma de prejudiciu poate premerge fap

410 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 – p. 18 411 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 – p.21-22 412 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 – p. 29; 30 (nota 2) 413 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 – p. 30-31 414 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 – p. 32 415 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 – p. 32



monopolizare416. Drept criteriu de determinare, s-a propus ca daca vanzatorul vinde sub cost nu

a raspunde concurentei in cursul normal al afacerilor sau nu poate demonstra ca i se aplica una

exceptiile legale, atunci continuarea practicii de a vinde sub cost este o dovada a intentiei sale de a e

concurentul417. Un loss-leader nu este un vanzator sub cost deoarece aici este vorba de o alt

(el anunta preturi sub cost numai pentru a atrage clienti, carora le ofera insa alte produse, la pretuasigura profit)418. De asemenea, scopul de a elimna concurentul nu poate fi dedus din referirea fac

parat la numele lui in publiictatea sa privind vanzarea sub cost, atat timp cat reclamantul este si

competitor in industrie, numele lui fiind sinonim cu industria respectiva (era vorba de Western U

transferul banilor la distanta)419.

Pentru a inlatura dificultatile de proba, unele legi prevad prezumtii care transfera sarcina pro

seama paratului. Astfel, orice publicitate, vanzare sau oferta de vanzare sub cost este o dovada a in

de prejudicia concurentul (prezumtie criticata ca neavand legatura cu realitatea comerciala) 420. Pe

stabili intentia, se iau in considerare elementele de mai jos, privite impreuna:

vanzarea sistematica sub cost. Este imposibil sa elimini un concurent numai printr-o s

vanzare sub cost. De aceea, se are in vedere o campanie sistematica privind vanzarea sub cost421.

de asemenea, experienta a aratat ca aceasta practica are in vedere nu toti competitorii, ci

un anumit competitor, de aceea structura de pret a agresorului va fi foarte asemanatoare cu

concurentului, netinand cont de raportul cerere-oferta mai ales cand si victima raspunde la agresiun

puterea economica a partilor (de regula, agresorul are o putere economica superioara)423.

In ceea ce priveste reclamantul, el poate fi procurorul general, o agentie publica sau unul a

multi concurenti (individual sau reprezentati printr-o asociatie de comert)424. Cat priveste paratu

416 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 – p. 34-36 417 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 – p. 36 418 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 – p. 36 419 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 – p.36 420 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 – p.37-38 421 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 – p.39 422 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 – p.40 423 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 – p. 40-41 424 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 – p. 42-43



legea nu contine o definitie a costului de productie, inseamna ca nu se aplica producatorilor si se

numai distribuitorilor425.

[contractele care au fost incheiate prin vanzare sub cost sunt anulate – p.44. ce vina are

consumatorul?]

price discrimination

In SUA, ea este reglementata prin legi federale care se aplica in general faptelor mono

(sectiunea 2 din Clayton Act; sectiunea 3 din Robinson-Patman Act, care a modificat Clayton Ac

aceea, multi comentatori si instantele o considera practica monopolista. Callaman si Altman fac o r

la faptul ca discriminarea prin pret poate constitui si concurenta neloiala, insa o analizeaza in generprisma faptelor monopoliste426. [totusi, trebuie sa fie privita, la noi cel putin, si ca o fap

concurenta neloiala]

Paratul in actiunea in concurenta neloiala

-pot fi atat persoane fizice, cat si persoane juridice sau asociatii de persoane. Uneori, instantele ausa emita ex parte injunction, prin care sa ceara incetarea actului, chiar daca paratul nu a fost iden

(considerand ca cerinta identificarii paratului va fi indeplinita atunci cand vor fi confiscate marfu

cauza)427.

- concurenta neloiala fiind un delict, partile participante la fapta raspund in mod solidar. Recla

poate urmari oricare dintre participanti sau pe toti odata, independent de gradul l

responsabilitate428.

- este fapta de concurenta neloiala declansarea unui litigiu numai pentru a perturba activitate

intreprinzator (de ex., actiunea impotriva clientilor, furnizorilor autorului faptei de concurenta ne

425 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 – p. 44 426 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 – p. 47-52 427 Moon Records v. Various John Does (ND ILL, 1981), citata de L. Altman, op.cit., vol.4,

Cap.22- p. 49428 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 49-50



desi acestia nu au participat in nici un fel la aceasta. Intr-o asmenea stituatie, actiunea nu p

motivata decat de scopul de a indeparta clientela autorului)429.

- in principiu, atunci cand actioneaza in indeplinirea mandatului lor, agentiile statului nu pot fi pa

actiunile in concurenta neloiala, inclusiv in ceea ce priveste interventia delictuala in relatiile contra

(au imunitate). Totusi, cel putin in ce priveste actiunile bazate pe art.43(a) din Lanham Act, din oct

1992 a intrat in vigoarea un amendament care permite asemenea actiuni impotriva organi

guvernamentale, pentru incalcarile aduse acelei legi (organele statului pierd aceasta imunitate atun

actioneaza in scop comercial, deoarece se presupune ca in acest fel ele au consimtit implicit sa ren

imunitatea lor- v. si Amendamentul 11 la Constitutia SUA, in ceea ce priveste imunitatea de jurisd

guvernului federal)430. In cazul altor fapte de concurenta neloiala neacoperite de Lanham, actiu

vizat interventia discrimnatorie a statului, care a acrodat concurentului un avantaj nejustificat. Inst

au dat raspunsuri mixte acestor actiuni, invocand fie imunitatea statului, fie admintandu-le numai d

dovedeste ca interventia statului a avut drept unic scop sa inlatura noua concurenta, sa li

concurenta existenta sau sa o restranga431.

- in cazul in care un angrosist sau un producator introduc in circuitul comercial bunuri in ase

maniera incat cumparatorul final va fi inselat, el raspunde pentru concurenta neloiala alaturi d

participantii la distributia acelui produs. El raspunde si daca putea sti ca dealer-ul a savarsit un f

concurenta neloiala in legatura cu marfa sa, daca a sugerat numai savarsirea faptei sau daca trebui

astepte in mod rezonabil ca dealer-ul va savarsi fapta432. Insa, producatorul nu este obl

monitorizeze comportamentul tertilor cu care intra in legatura, astfel ca el nu are obligatia de a re

vanda unui detailist care ar putea savarsi o fapta de concurenta neloiala cu acele marfuri. Atat ti

producatorul actioneaza in mod etic si ia toate masurile uzuale de precautie sau obliga pe detailist s

nu poate fi atrasa raspunderea sa433.

- vanzatorul unui produs este raspunzator pentru actele de concurenta neloiala ale furnizorului sau

el obtine avantaje din activitatea furnizorului. In acest caz, buna credinta a vanzatorului este irelev

ceea ce priveste injunction (care acopera vanzari viitoare), dar poate juca un rol in ceea ce p

despagubirile. Conform art. 32(2) din Lanham Act, el poate fi obligat sa plateasca despagubiri num

a stiut ca o marca este folosita de vanzator cu scopul de a insela sau produce confuzie (multe ca

aparut in legatura cu cei care tiparesc si distribuie materiale publicitare)434.

429 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 50 430 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 50-51 431 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 51-52 432 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 58-59 433 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p.59-62 434 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 67-71



- un intreprinzator, indiferent de forma de organizare, este raspunzator pentru actele ilicite ale anga

sau agentilor (reprezentantilor) sai, daca acestia au actionat in indeplinirea mandatului (apare

efectiv incredintat) sau in cursul obisnuit al afacerii435.

- daca cineva actioneaza ca agent al intreprinzatorului, nu are relevanta ca este un angajat s

contractant independent. De asemenea, nu are relevanta daca savarseste un act monopolist sau un

concurenta neloiala. Pe de alta parte, simplul fapt ca persoana care a actionat ilicit este un admini

sau director al societatii, nu este suficient pentru a atrage raspunderea acesteia (el trebuie sa action

indeplinirea activitatii sale sau sa fie directorul general al societatii si sa poata angaja societatea). I

in care angajatorul ratifica sau autoriza actele angajatului/ agentului sau profita de ele cu stiinta

dispune incetarea lor, dupa ce a fost notificat asupra lor, angajatorul raspunde pentru aceste acte (s

relevanta mai ales in ceea ce priveste “punitive damages”, care au drept scop sa sanctioneze si sa p

conduita ilicita intentionata)436.

- in cazul in care angajatorul demonstreaza ca agentul sau s-a angajat in acte de concurenta neloiastiinta angajatorului si ca agentul a actionat in afara cadrului instructiunilor date de angajator cu

credinta, raspunderea angajatorului nu este atrasa (solutie criticata de Callaman, deoarece pentru a

acorda injunctive relief este nevoie de raspunderea persoanei impotriva careia este indrept

injunctive relief este necesara deoarece posibilitatea continuarii actiunii neloiale exista, mai a

managementul a aratat ca nu isi poate controla agentii). La fel, este inlaturata acuzatia de inte

angajatorului in cazul in care actele se concurenta neloiala sunt izolate [solutie a unor ins

discutabila]437.

- toate persoanele care au participat la savarsirea actului de concurenta neloiala sunt raspsunzatoare, indiferent de pozitia ocupata in cadrul societatii. Insa, un auditor al societatii nu ar

tinut raspunzator, deoarece in mod normal nu participa la mecanismul decizional al aceste

Persoanele din conducerea societatii (inclusiv actionari cu putere de control) raspund si daca au ac

in mod neglijent (daca ar fi trebuit sa stie de existenta actului de concurenta neloiala). Gra

participare la conducerea societatii probeaza capacitatea de cunoastere a actelor acesteia439.

- in cazul in care vanzatorii actioneaza nu ca niste contractanti independenti, ci ca niste agenti subor

ai producatorului, producatorul va fi tinut raspunzator440.

435 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 71 436 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 71-72 437 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 72 438 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 73 439 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 73-76 440 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 76



- daca societatea a platit despagubiri pentru actul de concurenta neloiala al agentului sau, ea se

intoarce ulterior impotriva acestuia, in baza contractului incheiat cu el si in temeiul obligatiei de co

law de “fiduciary duty”. In mod normal, despagubirile datorate de agent nu ar trebui sa exceada am

penale platite de angajator441.

- in ceea ce priveste filiala, daca ea este numai departament (in fapt) al societatii mame

independenta economica, societatea mama este tinuta raspunzatoare pentru actele anticoncurent

filialei442.

- daca reclamantul a avut la randul sau o conduita anticocnurentiala, actiunea sa nu va fi in g

primita. Cel care cauta dreptate trebuie sa actioneze drept – doctrina lui “unclean hands” – sete

mai important in materia concurentei neloiale, unde exista o obligatie generala de a actiona in mod

(fair). Totusi, aceasta doctrina nu poate fi primita ca aparare a paratului, insa paratul o poate ridica

instantei443. Un reclamant nu este raspunzator pentru actele agentilor sai in baza doctrinei u

hands, decat in cazul in care a cunoscut aceste acte, le-a initiat sau le-a ratificat444.

441 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p.77 442 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 88-89 443 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p.90 444 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p.96



DREPTUL CONCURENTEI

A) Considerente cu privire la rolul dreptului concurentei in general

- tendinta naturala a comerciantului (si a agentului economic in sens mai larg) estede a-si elimina concurentii si de a ramane singur pe piata pe care activeaza,

cu alte cuvinte de a atinge si de a pastra pozitia de monopol. In opozitie,consumatorul/ utilizatorul, furnizorii si concurentii comerciantului/ agentului economicdoresc ca piata sa fie cat mai atomizata (adica, sa existe cat mai multi concurenti deputere mica), astfel incat consumatorii sa beneficieze de posibilitati de alegere catmai variate si preturi cat mai scazute, furnizorii sa aiba posibilitatea de a negociatermeni si conditii cat mai bune de livrare cu cumparatori (agenti economici) lipsiti deputere economica, iar concurentii comerciantului sa poata accede cat mai usor lastatutul de monopol prin eliminarea unor concurenti slabi economic. Din punct devedere economic, confruntarea acestor tendinte trebuie sa duca la un echilibru intreele, sa sprijine echilibrul mai larg dintre cerere si oferta pe o anumita piata. Acesteadevaruri economice de necontestat isi pun amprenta asupra dreptului concurentei inmodul urmator: normele dreptului concurentei nu sunt indreptate impotriva luptei deconcurenta comerciala (care este considerata un motor al dezvoltarii economice), ciimpotriva abuzurilor in exercitarea concurentei. In consecinta, dreptul concurenteiaccepta (si legalizeaza) unele consecinte negative ale luptei de concurenta(eliminarea agentilor economici mai slabi de pe piata; pierderea de clientela si devenituri pe care o sufera unii agenti economici), dar numai daca ele sunt generate deo concurenta comerciala loiala, care se desfasoara in limitele considerate normale decatre societate la un moment dat (aceste limite sunt stabilite/ reglementate prinnormele dreptului concurentei).

B) Definirea dreptului concurentei si a sub-ramurilor sale

Dreptul concurentei este in general definit in doctrina din tara noastra ca fiindansamblul de reglementari menite sa asigure, in raporturile de piata interna siinternationala, existenta si exercitiul normal al competitiei dintre agentii economici, inlupta pentru castigarea, extinderea si pastrarea clientelei . Fara a se pronunta in modexpres asupra acestui aspect, autorii romani par sa incline spre calificarea acesteiramuri de drept ca facand parte din categoria dreptului privat . In opinia mea, dreptulpozitiv al concurentei (cel putin, astfel cum este reglementat in momentul de fata)cuprinde in general norme imperativ-prohibitive, a caror respectare este monitorizatain unele cazuri (dreptul antimonopol, reglementarile anti-dumping) de organespecializate ale administratiei publice. Astfel, dreptul concurentei, prin restrictiile pecare le impune si prin supravegherea respectarii acestor restrictii, protejeazaexercitarea libera a drepturilor dispozitive care alcatuiesc esenta dreptului comercialsi a dreptului privat in general. Oarecum paradoxal, dreptul concurentei protejeazalibertatea contractuala si libertatea de actiune extracontractuala a agentilor economiciprin interzicerea unor acte care ar putea fi incheiate pe baza libertatii de vointa . Inacest context, dreptul concurentei poate fi considerat ca un instrument de protectie apunerii in aplicare a normelor dreptului privat in sfera schimbului de produse, ceea cenu duce automat la concluzia ca, la randul sau, face parte din familia dreptului privat.



Personal, as inclina sa consider ca aceasta ramura de drept apartine mai degrabadreptului public decat dreptului privat.

Concurenta neloiala

Materie: Drept

Accesari: 4.261

Download-uri: 2.407

Nota: 4.87 (464 note)

Am probleme cu acest referat!

CONCURENŢA COMERCIALĂ NELOIALĂ

http://referat.clopotel.ro/referate-Drept-28.html



http://referat.clopotel.ro/report12240






UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU BUCURESTI

FACULTATEA DE DREPT TG-JIU

Exercitarea activităţii comerciale contrar uzanţelor cinstite.

Metode nepermise de stimulare a vânzării sau a prestărilor de servicii

care împiedică libera concurenţă.

PROFESOR: Conf.univ.dr.MLADEN CARMEN

STUDENT: BUTUŞINĂ MARIUS

ANUL: IV

GRUPA: 144



CONCURENŢA COMERCIALĂ NELOIALĂ

Este o formă a concurenţei care are loc cu mijloace şi acţiuni contrare, opuse

uzanţelor comerciale legale. Aceasta distorsionează şi deturnează concurenţa de la scopul

său în favoarea unuia sau mai multor comercianţi prin defavorizarea altora sau a celorlalţi.

Exercitarea activităţii comerciale contrar uzanţelor cinstite.

Metode nepermise de stimulare a vânzării sau a prestărilor de servicii care

împiedic libera concurenţă.

Metoda „bulgăre de zăpadă” , Conform dispoziţiilor art. 4 lit. d al Legii nr. 11/1991constituie contravenţie încheierea de contracte prin care un comerciant asigură predarea

unei mărfi sau executarea unei prestaţii în mod avantajos, cu condiţia aducerii de către client

a altor cumpărători, cu care comerciantul ar urma să încheie contracte asemănătoare.

Metoda, denumită uzual ,,bulgăre de zăpadă" constă în promisiunea comerciantului de

a preda marfa sau de a executa prestaţia la un preţ ori tarif inferior celui practicat în mod

curent, în schimbul obligaţiei asumate de clientul consumator de a procura pentru comerciant

alţi clienţi. Atunci când aceştia din urmă se prezintă şi, la rândul lor, se obligă, în aceleaşi

condiţii, să aducă noi clienţi, cumpărătorul iniţial îşi primeşte avanta jul scontat.

Astfel, jurisprudenţa franceză a decis că reprezintă o vânzare tip ,,bulgăre de zăpadă"

atunci când se oferă nouă perechi de ciorapi la un preţ interesant oricărei cliente care

furnizează trei comenzi similare ale altor consumatoare . Nu are nici o relevanţă

împrejurarea că consumatorul are alegerea între două preţuri, unul redus dacă procură şi alţi

clienţi şi celălalt normal.

Procedeul este neonest şi prejudiciază deopotrivă pe ceilalţi comercianţi ca şi pe

consumatori, insuflându-le iluzia că astfel ar dobândi mărfuri sau alte servicii în condiţii

avantajoase.

Un comerciant care vinde stilouri, predă unui cumpărător şase bonuri, fiecare

reprezentând 1/6 din preţul curent al unui stilou. Înainte de a-şi primi stiloul, cumpărătorul

trebuie să plaseze cinci din cele şase bonuri, altor consumatori şi să predea comerciantului

lista acceptanţilor. Fiecare dintre cei cinci acceptanţi trebuie să se prezinte la vânzător şi să

accepte, la rândul său, să preia alte cinci bonuri pe care să le plaseze după acelaşi sistem. În



momentul în care fiecare dintre noii 25 de acceptanţi a prezentat lista persoanelor la care a

plasat bonurile, primul consumator îşi primeşte stiloul la a şasea parte din preţul curent.

La prima vedere acest procedeu poate crea iluzia că ar fi avantajos pentru un

consumator care, plasând cele cinci bonuri, primeşte stiloul în schimbul unei sume

reprezentând o şesime din preţul lui.



Se observă atât imposibilitatea consumatorului dintr-o etapă ulterioară celei iniţiale de a plasa

bonurile cât şi imposibilitatea comerciantului de a onora toate comenzile la preţul diminuat.

Astfel, în prima etapă, consumatorul primeşte obiectul râvnit dacă alte 30 de persoane (cele

cinci recrutate de el plus cele 25 recrutate de primele cinci) au acceptat să cumpere produsul şi

să recruteze fiecare încă cinci noi aderenţi. În cea de a doua etapă, pentru ca primii cinciacceptanţi dobândească la preţ redus obiectul, numărul clienţilor ce trebuie să fie atins în total,

împreună cu ei, este de 155 de persoane. Pentru ca fiecare din cei 25 de clienţi etapa a III-a să-şi

primească avantajul scontat, numărul total al noilor clienţi (fără socoti şi pe cei 25), trebuie să fi

atins cifra de 750 persoane. În cea de IX-a etapă numărul consumatorilor acceptanţi se ridică la

cca. două milioane.

Astfel, foarte rapid se ajunge fie la imposibilitatea de a mai găsi clienţi, fie la

imposibilitatea pentru comerciant de a satisface, la preţul redus, toate cererile. Avantajul

scontat de consumatori se vădeşte iluzoriu, dar scopul comerciantului, de a capta clientela

concurentului său, a fost atins în paguba altor comercianţi

Jurisprudenţa a calificat acest procedeu, bazat pe sistemul piramidal ca o escrocherie

prin care comerciantul îşi însuşeşte un profit ilicit uzând de mijloace frauduloase .

Premii şi cadouri

Conform dispoziţiilor art. 4 lit. e al Legii nr. 11/19 constituie contravenţie încheierea de

contracte prin care cumpărătorul ar urma să primească un premiu, care depinde exclusiv de o

tragere la sorţi sau de hazard.

În principiu, orice comerciant este liber să ofere clientelei sale daruri, însă atragerea

clientelei prin acest procedeu profită prea puţin consumatorilor, pentru că premiul depinde

numai de hazard, ceea ce face ca procedeul să fie neonest. Spre exemplu:

,,Şampon antiparazitar pentru câini vă oferă, gratuit, cabinetul veterinar din str. X”.

Informaţia conţinută în text este evident eliptică, pentru că nu desluşeşte suficient

şamponul este oferit oricărui solicitant sau numai clienţilor cabinetului, care plătesc un serviciu

veterinar.

În accepţiunea concurenţei comerciale, vânzarea cu premiu reprezintă o tehnică de

incitare a consumatorului, oferindu-i perspectiva de a obţine deodată cu produsul cumpărat sau



cu serviciul prestat contra cost şi un alt serviciu dobândit ori gratuit ori în condiţii avantajoase.

Premiul este, aşadar, întotdeauna accesoriul produsului ori al serviciului plătit.

Dimpotrivă, cadoul este independent de cumpărarea unui produs sau de contractarea

unui serviciu. El este acordat oricărei persoane, fără obligaţia de a contracta. Tradiţional,

cadourile constau în agende telefonice, ustensile de scris etc. purtând marca celui care le oferă.

Uneori, însă, cadoul poate consta într-un produs informatic. Iată un exemplu:

,,Dar indiferent de faptul că veţi alege sau nu un sistem informatic din cele prezentate

mai sus, vă oferim gratuit sistemul de contabilitate generală care este în doatare curentă în

peste 40 de unităţi economice".

Premii permise.

Aşadar în cadrul legislativ actual, premiile acordate consumatorilor sunt permise dacă

dobândirea acestor premii nu depinde de o tragere la sorţi sau de hazard. Exemple de premii

permise:

- premiile tip „gadget” introduse în cutiile cu detergent, imaginile colorate sau

hologramele introduse în ambalajul unor dulciuri, micile jucării din ouăle de ciocolată etc.;

- premiile constând în obiecte a căror utilitate este legată de aceea a bunului vândut

(transport gratuit, adeziv gratuit etc.);

Sunt, de asemenea permise premiile „plătite", care se utilizează în două variante:

a) „cross-couponing" constând în oferirea cumpărării avantajoase a unui produs pentru

cumpărătorul altui produs. De exemplu, celui care cumpără o cutie cu detergent i se oferă

totodată cumpărarea, la un preţ avantajos, a unui litru de ulei;

b) ,,cheque-ristourne” care constă în oferirea pentru cumpărătorul unui produs a unei

reduceri de preţ pentru o altă cumpărare ulterioară a aceluiaşi produs.

Desigur că în niciuna dintre aceste situaţii vânzarea unuia dintre produse nu trebuie să

fie condiţionată de cumpărarea altui produs (interdicţie prevăzută de art. 1 lit. c din Legea nr.

12/1990).

Nu cad sub incidenţa sancţiunii prevăzută de art. 4 lit. e nici avantajele oferite

consumatorilor prin intermediul sistemelor cumulative care se bazează pe fidelizarea clientelei:



după un anumit număr de cumpărături sau după atingerea cumulată a unei valori a

cumpărăturilor efectuate, cumpărătorului i se rambursează un anumit procent din această

valoare predându-i-se mărfuri sau oferindu-i-se servicii neplătite. Iată câteva exemple:

1) Sistemul COOP Strasbourg. Cumpărătorului i se eliberează un carnet cu paginile

divizate în spaţii rectangulare într-un număr determinat. La fiecare cumpărare, se predau la

casierie consumatorului un număr de timbre valorice corespunzând unui anumit procent din

preţul plătit. După ce toate spaţiile au fost acoperite cu timbre, magazinul reţine carnetul şi

consumatorul beneficiază de produse neplătite corespunzător valorii globale a timbrelor.

Inconvenientul acestui sistem constă în cheltuiala pentru timbre.

2) Sistemul utilizat de restaurantul ., Cercle Suisse de Besancon". Consumatorului i se

eliberează un „carnet de fidelitate”, utilizabil timp de un an de la data primirii, având forma şi

dimensiunile unei cărţi de vizită. Pe verso sunt 10 spaţii rectangulare în care, la fiecare

consumaţie, se scrie de către personalul restaurantului data şi suma plătită. După ce s-aucompletat toate spaţiile, se acordă consumatorului o reducere de preţ egală cu 5% din totalul

sumelor plătite. Inconvenientul acestui sistem constă în aceea că se bazează pe onestitatea

personalului restaurantului, care poate favoriza anumiţi consumatori.

3) Sistemul ,,Flamingo Hilton Hotel Casino, Reno, Nevada". Consumatorul primeşte un

cupon tipărit, pe care îl poate utiliza, după ce a introdus în maşina de joc cea de a 100-a piesă

de 25 de cenţi, pentru a intra fără plată la spectacolul ,,American Superstars Show". Acelaşi

cupon îi oferă, ca alternativă, după ce a introdus cea de a 100-a fisă de un dolar în maşina de

joc, alegerea între intrarea liberă pentru două persoane la spectacolul menţionat mai sus sau

consumaţia gratuită şi nelimitată pentru două persoane la bufetul casinoului. Inconvenientul

sistemului: ofertantul îşi rezervă facultatea de a anula această acţiune promoţională fără

preaviz, în orice moment.

4) Sistemul „Clientul nostru fidel”.Consumatorului i se eliberează un carnet, după ce a

efectuat prima cumpărare în acel magazin. Casierul capsează originalul bonului pe prima (şi

ulterior pe proxima liberă) între cele 10 poziţii din carnet. După ce toate poziţiile au fost

completate, carnetul se prezintă casierului care controlează, pe propria răspundere, fiecare bon

şi calculează premiul, scriind cifra pe copertă, în spaţiul rezervat, după care semnează şi aplică

parafa. Casierul reţine carnetul pentru decontare. Clientul primeşte marfă neplătită până laconcurenţa unui procent (3-5%) din valoarea totală a cumpărăturilor făcute în acel magazin şi

atestate prin bonurile capsate pe acel carnet. Avantaje: nu se cheltuieşte pentru timbre; nu se

bazează pe onestitatea personalului.



Premii interzise conform dispoziţiilor art. 4 lit. e.

Cad sub incidenţa interdicţiei prevăzute de acest text orice premii oferite cumpărătorilor

sau beneficiarilor de servicii plătite dacă obţinerea acestor premii de către consumator depinde

exclusiv de o tragere la sorţi sau de hazard.

Este omenească tentaţia câştigului şi pe această slăbiciune se bazează uneori

comerciantul pentru a stimula vânzarea prin oferirea participării la o loterie sau la un concurs

dotat cu premii.

Asemenea practici contravin liberei concurenţe în măsura m care speranţa câştigului

aleatoriu devine factorul determinant pentru consumator de a alege un produs sau un serviciu

şi nu calitatea sau preţul acestora.

Se impune însă o distincţie între premiile atribuite ca urmare a participării la un concurs

şi premiile a căror atribuire depinde numai de hazard sau de o tragere la sorţi.

Interdicţia nu se referă şi la premiile acordate câştigătorilor unui concurs, cu titlu de

recompensă pentru promovarea cu succes a unui test care le-a pus în valoare cunoştinţele,

inteligenţa sau alte aptitudini ori calităţile fizice.

Este interzisă, conform acestui text legal, numai încheierea de contracte comerciale prin

care cumpărătorul ar urma să primească un premiu care depinde exclusiv de o tragere la sorţi

sau de hazard.

Aşadar, pentru aplicarea acestei norme legale este necesar să fie întrunite cumulativpatru elemente:

a) oferta de vânzare a unui produs sau a unui serviciu, adresată publicului;

b) însoţirea ofertei de promisiunea unui câştig;

c) dobândirea acestui câştig de către consumator depinde exclusiv de o tragere la sorţi

sau de hazard;

d) consumatorul trebuie să suporte un sacrificiu pecuniar. Numai ultimele două

elemente necesită explicaţii suplimentare.

Caracterul aleatoriu al premiului



Se exprimă în două modalităţi:

a) însăşi dobândirea lui depinde numai de o tragere la sorţi sau de hazard;

b) valoarea premiului depinde de o tragere la sorţi.

În prima situaţie desemnarea câştigătorilor se face:

a) în urma unei trageri la sorţi sau

b) ca urmare a hazardului.

În cea de a doua situaţie, chiar dacă toate biletele de participare la tombolă sunt

câştigătoare, câştigurile fiind de valori diferite, premiul depinde exclusiv de o tragere la sorţi.

Exemple de premii acordate ca urmare a tragerii la sorţi:

1) Sistemul „caddy-cadeau". Într-un magazin alimentar cu autoservire, la fiecare oră se

oferă marfă gratuită, de o anumită valoare, unui cumpărător desemnat prin tragere la sorţi;

desigur că pentru a dobândi vocaţia la premiu, este necesar să fi efectuat cumpărături (să fi

cumpărat o anumită marfă sau orice marfă din acel magazin).

2) Sistemul zilelor gratuite, care constă în aceea că unul sau mai mulţi consumatori,

desemnaţi prin tragere la sorţi, beneficiază de rambursarea preţului pentru cumpărăturile

efectuate în acea zi într-un anumit magazin.

3) Sistemul tombolă, conform căruia fiecărui cumpărător i se oferă un bilet de loterie;

chiar dacă toate biletele sunt câştigătoare, valoarea premiilor este inegală desigur că

participanţii sunt seduşi de perspectiva obţinerii celui mai valoros premiu) ceea ce face ca

premiul obţinut să depindă exclusiv de tragerea la sorţi.

Exemple de premiu acordat ca urmare a hazardului:

1.) ,,Doriţi o excursie agreabilă în Polonia?

TRANS-EUROPA vă oferă acest prilej săptămânal, în fiecare joi organizăm excursii de 3

zile la VARŞOVIA şi CRACOVIA. Se asigură:

- Transport cu autocare „NEOPLAN"

- Cazare la hotel (apartament cu 2 camere + baie)

- Ghid atestat

Pe traseu se organizează TRAGERE LA SORŢI. Turistul câştigător beneficiază le o

EXCURSIE GRATUITĂ din partea firmei."



2.) „Atenţie la franzelele AGIO!

Cea mai bună pâine din Arad devine mai preţioasă! Cum? începând de marţi 27

octombrie 1992, în fiecare zi, o franzelă produsă de S.C. AGIO S.R.L. va conţine un INEL DE AUR!

Rugăm persoana care îl va găsi să anunţe societatea la telefon 12544 sau 73938, învederea nominalizării în presă. AGIO-GOLD"

Sacrificiul pecuniar.

Toate ofertele de premiu la care se referă dispoziţiile art. 4 lit. e al Legii nr. 11/1991

implică un sacrificiu pecuniar din partea consumatorului: cumpărarea unui anumit produs sau a

oricăruia dintre produsele puse în vânzare e un anumit comerciant.

Mărimea acestui sacrificiu pecuniar nu are nici o relevanţă pentru aplicarea normei

legale menţionate.

De asemenea, este irelevant faptul că la vânzarea mărfurilor sau la prestarea serviciilor

sunt practicate preţuri normale.

Astfel s-a considerat ca un fapt de concurenţă ilicită punerea în vânzare de către n

comerciant, la preţuri obişnuite, a unor pachete cu cafea, fiecare al patru sutelea pachet

conţinând o monedă de aur.

Falsa publicitate (art. 4 lit. f Legea nr. 11/1991) Aspecte generale.

C onstituie contravenţie potrivit art. 4 lit. f al Legii nr. 11/1991 şi se sancţionează cu

amendă de la 20.000 lei la 60.000 lei comunicarea sau răspândirea, de către un comerciant, de



afirmaţii asupra intreprinderii sale sau activităţii acesteia, menite să ducă în eroare şi să-i creeze

o situaţie de favoare în dauna altor concurenţi.

Din textul citat rezultă că fapta constă în prezentarea propriei activităţi într-o mină favorabilă,

fără ca aceasta să corespundă realităţilor, exagerând intenţionat realizările sau ascunzând cu

bună ştiinţă eşecurile, cu scopul de a induce în eroare partenerii comerciali sau consumatorii şi

de a-şi crea o situaţie de favoare în dauna altor concurenţi

„Afirmaţia unui ziar că are cel mai mare tiraj dintre ziarele belgiene, dacă este inexactă

în fapt, constituie un act de concurenţă ilicită. Dacă prin el însuşi faptul unui comerciant, de a

exagera, chiar fără ruşine, calităţile produselor sale sau rezultatele exploatării sale nu poate să

dea naştere la obligaţiune civilă în folosul terţilor, nu e tot astfel când afirmaţiile inexacte

poartă asupra unui fapt precis, de care un concurent determinat are dreptul exclusiv să se

prevaleze şi pe care publicul nu-l poate controla. În acest caz, comerciantul îşi atribuie în mod

fals un avantaj care face parte din averea comercială a concurentului său”

.

Constituie infracţiune prevăzută de art. 265 pct. l al Legii nr.31/1990 şi se pedepseşte cu

închisoare de la unu la cinci ani fapta fondatorilor, administratorilor sau a directorilor unei

societăţi comerciale care, în prospectele, rapoartele şi comunicările adresate publicului, arată

cu rea-credinţă fapte neadevărate asupra condiţiilor economice sau le ascund cu rea-credinţă în

tot sau în parte.

Modalităţi de prezentare a falsei publicităţi.

Cea mai uzuală modalitate de prezentare a falsei publicităţi este mesajul scris sau oral,

publicat în presă ori afişat pe ziduri şi panouri ori difuzat pe calea undelor la radio sau la

televiziune.

Ea poate fi realizată însă şi cu alţi suporţi: cataloage, liste de bucate (meniuri), ambalaje,

sacoşe, inscripţii pe articole vestimentare, ghiduri turistice sau automobilistice etc.

De asemenea publicitatea poate fi realizată chiar prin modul de alcătuire a eticheteiobligatorii ataşată produsului sau prin formularul de contract tip difuzat clienţilor potenţiali.

Publicitatea pur orală, făcută pe străzi, în pieţe sau bâlciuri poate, de asemenea, să

atragă aplicarea dispoziţiilor art. 4 lit. f al Legii nr. 11/1991.



Aşadar toate mijloacele de exprimare a reclamei sunt vizate de această normă legală,

atât textele scrise cât şi mesajele orale sau cele transmise publicului prin intermediul unei

fotografii, a unui desen prin muzică sau prin zgomot.

Practica judiciară a considerat că s-a comis o falsă publicitate chiar şi prin reticenţă:

- în cazul unei societăţi care a expus spre vânzare aparate telefonice omiţând să indice

că acestea nu sunt agreate de serviciul de poştă şi telecomunicaţii şi în consecinţă or putea fi

utilizate în această reţea ;

- în cazul altei societăţi care a expus spre vânzare, la preţuri atrăgătoare, pneuri

automobil fără să indice că sunt de ocazie şi au fost reşapate . Impresia falsă poate fi creată prin

utilizarea unei mari diversităţi de mi jloace:

a) inserarea într-un mesaj publicitar a unor menţiuni restrictive sau contradictorii

caractere tipografice minuscule disimulate abil de menţiunile atractive prezentate cu caracteretipografice mult mai mari sau utilizarea incorectă, în acelaşi scop de disimulare, a asteriscului de

trimitere la clauzele restrictive;

b) reproducerea unor imagini sugestive înşelătoare pe suportul publicitar (imaginea unui

fruct pe ambalajul unei băuturi sintetice creează impresia falsă că băutura ar fi preparată din

sucul natural extras din acel fruct);

c) utilizarea improprie a unor termeni sugestivi cum sunt: „la prima mână deşi obiectul

la care se referă publicitatea a cunoscut mai mulţi posesori succesivi) sau „natural" (deşi

produsul a suferit un proces de prelucrare industrială) ori „croitorie" şi obiectele vestimentarela care se referă au fost confecţionate m serie);

d) revendicarea unor calificative neatribuite legal ( numărul de de stele în cazul hotelului

sau al restaurantului).

Aprecierea caracterului fals al publicităţii.

Falsitatea mesajului publicitar le fi analizată sub două aspecte:

a) după conţinutul mesajului;

b) după destinatarul mesajului.



a) Ţinând cont de conţinutul mesajului falsa publicitate trebuie să fie delimitată în raport

cu publicitatea care poate induce în eroare cât şi faţă de publicitatea optimistă umoristică.

Este fără îndoială falsă o publicitate care atribuie unui produs o altă compoziţie decât

cea reală sau o însuşire pe care nu o posedă.

Este de natură a induce în eroare o publicitate care poate genera o înţelegere greşită

sau echivocă a mesajului (de exemplu anunţul potrivit căruia un anumit comerciant „vinde fără

beneficiu" un anumit număr de articole fără a specifica însă î sunt articolele vândute cu preţ

redus).

Uneori enormitatea falsei publicităţi este atât de vădită încât nu-l poate deruta pe

consumatorul mijlociu (o anumită baterie nu se uzează decât prin utilizare, deşi însuşi

fabricantul menţionează pe produs o dată limită pentru punerea lui în funcţiune) şi într-o

asemenea situaţie se apreciază că nu există răspundere juridică pentru falsă publicitate.

Pentru aceleaşi considerente, publicitatea optimistă sau umoristică, dacă păstrează o

anumită măsură, nu este considerată ca falsă publicitate.

Într-un spot televizat, care făcea reclamă unei valize, aceasta era utilizată ca minge de

fotbal iar rolul jucătorilor era interpretat de câteva buldozere, întregul spectacol urmărind să

sugereze soliditatea valizei. Tribunalul corecţional din Paris l-a condamnat pentru publicitate

înşelătoare pe autorul anunţului, considerând că turnarea filmului a necesitat utilizarea mai

multor valize, înlocuite pe măsură ce erau distruse. Curtea de Apel Paris a infirmat această

hotărâre, considerând că ,,demonstraţia

”

nu putea păcăli pe nimeni, filmul oferind un spectacolimaginar, fără pretenţii de experienţă ştiinţifică, în plină ficţiune şi în afara hotarelor realităţii.

Curtea de Casaţie, prin decizia pronunţată la 21 mai 1984, respingând recursul, a

interpretat norma legală aplicabilă m sensul că acesta nu interzice o publicitate hiperbolică,

realizată prin parodie sau emfază, care nu poate înşela pe nimeni .

b) Luând în considerare destinatarul mesajului publicitar, aprecierea caracterului

înşelător se poate face sau m raport de consumatorul mijlociu considerat in abstracto sau m

raport de destinatarul concret.

Dacă mesajul publicitar se adresează publicului în general, aprecierea riscului de

înşelăciune, de inducere în eroare se face in abstracto în raport de psihologia consumatorului

mijlociu, dotat cu inteligenţă şi atenţie normale şi cu un minimum de spirit critic.

Dacă mesajul se adresează unui public determinat, aprecierea se va efectua in concreto,

ţinându-se seama de capacitatea acelei categorii sociale căreia îi este adresat. De exemplu, în



cazul unui mesaj publicitar prezentat pe panouri amplasate pe autostradă s-a apreciat că el este

destinat automobiliştilor şi de aceea trebuie să poată fi citit de la distanţă şi rapid. Dacă

informaţii esenţiale sau contradictorii sunt scrise cu caractere prea mici, ele nu vor putea fi

percepute deodată cu restul mesajului şi există riscul inducerii în eroare. Tot astfel, dacă

publicitatea se adresează numai unor profesionişti, posibilitatea de inducere în eroare va fi mairedusă pentru că acest public este mai prevenit şi mai puţin vulnerabil.

Conţinutul fals la care se raportează publicitatea înşelătoare.

Falsa publicitate se poate referi, prin conţinutul ei, la:

a) însuşi bunul sau serviciul propus;

b) preţul şi condiţiile de vânzare;

c) avantajul sau rezultatele promise ori scontate;

d) fabricanţi, distribuitori sau prestatori.

a) Publicitatea falsă cu privire la însuşi bunul sau serviciul propus poate privi:

1) Însăşi existenţa bunului sau a serviciului ( de exemplu: se oferă spre vânzare bunuride larg consum la preţuri avantajoase dar în realitate aceste bunuri nu sunt disponibile în

cantitate suficientă sau nu sunt disponibile imediat; se promite o asistenţă tehnică după

vânzare deşi comerciantul nu este în măsură sâ o asigure).

2) Natura bunului sau a serviciului (de exemplu se oferă un aliment dietetic deşi i

realitate el este medicament).

3) Compoziţia produsului (de exemplu: „lână" deşi produsul este fabricat din lână 30% şi

fibre sintetice 70%; ,,brânză de capră", deşi ea este preparată din lapte de capră şi de vacă în

proporţii egale; „piele” deşi materialul este sintetic; ,,colorant natural deşi colorantul este

sintetic etc.).

4) Calităţile substanţiale ale produsului (de exemplu menţiunea ,,motor nou" m izul unui

autoturism de ocazie având motorul original).



5) Controale pretinse a fi fost efectuate asupra produsului (de exemplu în cazul unei

măcelării care, prin panoul publicitar afişat, pretinde că marfa expusă este supusă nor controale

bacteriologice regulate deşi în realitate ea nu a fost supusă nici controlului obligatoriu prevăzut

de normele legale).

6) Cantitatea produsului oferit (cantitatea reală este mai redusă decât cea prezentată

prin publicitate).

7) Modul şi data fabricaţiei (de exemplu prezentarea unui produs industrial ca fiind

artizanal sau afirmaţia falsă că un mobilier este „antic”).

8) Originea produsului (de exemplu ,,ceramică de Horezu" sau ,,vase de Corund" deşi

obiectele sunt confecţionate în altă zonă, cu material de altă provenienţă).

9) Condiţiile de utilizare (de exemplu, maşină de spălat prezentată ca având 20 e

programe deşi numărul de programe real este inferior).

b) Publicitatea falsă cu privire la preţ şi la condiţiile de vânzare se poate exprima în:

1. Vânzarea produselor la preţuri superioare celor care sunt prezentate în prospectele

publicitare.

2. Prezentarea de sloganuri publicitare false cu privire la pretinse avantaje oferite

cumpărătorilor (de exemplu: „dacă veţi cumpăra două perechi de ciorapi, a treia pereche vă

este oferită gratuit" deşi preţul celor două perechi corespunde cantităţii de trei perechi de

ciorapi).

3. Publicarea unei garanţii de „x” ani pentru cumpărarea unui obiect de folosinţă

îndelungată, deşi în realitate garanţia este acordată condiţionat de plata unui supliment de

preţ.

4. Publicarea de informaţii false cu privire la condiţiile de plată sau de credit.

5. Inserarea în anunţurile publicitare a unor motive de punere în vânzare care ar sugera

în mod fals că vânzătorul este dispus să accepte un preţ redus (de exemplu:

mutarea din localitate, lichidarea magazinului etc.).

c) Publicitatea falsă cu privire la avantajele sau rezultatele promise sau scontate poate

consta în:



1. Promisiuni neonorate (de exemplu neasigurarea de către o agenţie de voiaj a tuturor

serviciilor promise turiştilor în prospectele publicitare).

2. Rezultate promise cu exagerare (de exemplu reclama făcută unor spori de ciuperci în

sensul că dau producţie abundentă în tot cursul anului şi pe orice teren, deşi performanţele

reale sunt mult mai modeste).

3. Atribuirea unor virtuţi inexistente unui produs (de exemplu loţiune care vă reface

părul căzut).

4. Prezentarea de false mărturii despre satisfacţia oferită de un produs (de exemplu

leacuri tămăduitoare).

d) Falsa publicitate cu privire la fabricanţi, distribuitori sau prestatori se poate manifesta prin:

1. Vânzarea unui produs de o marcă diferită decât cea anunţată

2. Erijarea unui distribuitor în postură de producător.

3. Autoatribuirea unor calităţi inexistente ca: distribuitor agreat de un anumit

producător, posesor al unei diplome inexistente, „expert”, „cel mai dinamic grup comercial,

„ziarul cu cele mai multe exemplare vândute” sau „unicul aperitiv natural etc.

Actele de concurenţă neloială constituie contravenţii şi infracţiuni, iar în anumite cazuriformează obiectul unor acţiuni penale în justiţie la plângerea părţii vătămate sau la sesizarea

altor organe în drept



BIBLIOGRAFIE

1 Ad i C h D t l C ţ i C i l ” t d Ed E

94124058-DREPTUL-CONCURENTEI

Documents

Transcript of 94124058-DREPTUL-CONCURENTEI