54452809 Creditare Raiffeisen Bank
-
Upload
stefania-gavriluta -
Category
Documents
-
view
278 -
download
3
Transcript of 54452809 Creditare Raiffeisen Bank
CUPRINS
Introducere: 1Capitolul I: RAIFFEISEN SA şi poziţia sa în ansamblul sistemului bancar din România 3
1.1. Instituţii financiar bancare: apariţie funcţii. Rolul băncilor comerciale în cadrul sistemului bancar actual 31.2. Tipuri de bănci 61.3. Sistemul financiar – bancar şi de asigurări existent în România 71.4. Necesitatea privind întărirea sistemului bancar în România 81.5. RAIFFEISEN SA– în sistemul financiar – bancar din România 13
1.5.1. Structura fondurilor proprii şi organizarea băncii 131.5.2. Operaţiuni efectuate de RAIFEISEN SA 151.5.3. Produse bancare lansate de RAIFFEISEN SA 181.5.4. Managementul activelor şi pasivelor băncii 22
Capitolul II: Creditul bancar 272.1. Conţinutul, trăsăturile şi clasificarea creditului 272.2. Creditul bancar. Forme şi funcţii 31
2.2.1. Caracteristicile şi formele creditului bancar 312.2.2. Funcţiile creditului bancar 34
2.3. Rolul creditului bancar în economia de tranziţie 36Capitolul III: Riscurile financiare. Riscul de nerambursare: prevenire şi mod de gestionare 41
3.1. Riscuri bancare, prezentare generală 413.2. Elemente principale de risc în procesul de creditare. Factori de risc 433.3. Managementul global al riscurilor 46
3.3.1. Identificarea şi evaluarea riscurilor bancare. 463.3.2. Controlul riscurilor 473.3.3. Măsuri de evitare a riscurilor bancare 47
3.4. Riscurile bancare şi clasificarea lor în diferite ipostaze 483.5. Riscul de nerambursare 51
3.5.1. Calitatea şi selectarea creditelor 523.5.2. Gestiunea preventivă a riscului client 573.5.3. Determinarea riscului de nerambursare 61
3.6. Gestiunea riscului de credit global 643.6.1. Principiile gestiunii riscului de credit global 643.6.2. Indicatori ai riscului global de creditare 653.6.3. Finanţarea riscului global de creditare 693.6.4. Rata dobânzii – sursa de finanţare a riscurilor bancare 703.6.5. Reţinerea riscului de creditare; rezervele pentru acoperirea pierderilor la
portofoliul de credite 72Capitolul IV: Studiu privind acordarea unui credit de către RAIFFEISEN S.A 77
4.1. S.C. PRODUCT S.R.L. – prezentare generală 774.2. Analiza economico – financiară 79
4.2.1. Analiza situaţiei economice în contextul pieţei 794.2.2. Analiza financiară 79
4.3. Planul de afaceri 804.3.1. Proiectul şi obiectivele lui 804.3.2. Evaluarea investiţiei 814.3.3. Date privind datele de desfacere şi promovarea vânzărilor 824.3.4. Informaţii financiare privind activitate trecută a firmei 834.3.5. Planul de finanţare a investiţiei şi proiecţiile financiare pentru perioada de
rambursare a creditului 83Concluzii 99Bibliografie 101Anexe 103
- 1 -
INTRODUCERE
Economia de piaţă presupune în mod necesar existenţa unui
sistem bancar care să asigure mobilizarea tuturor disponibilităţilor
monetare ale economiei şi orientarea lor temporară în desfăşurarea de
activităţi economice eficiente.
Prin activitatea desfăşurată de bănci, de colectare de resurse
financiare concomitent cu plasarea acestora spre unităţile care resimt
nevoi temporare suplimentare, acestea îndeplinesc un rol important de
intermediere bancară. În acest sens, creditul devine instrument activ în
stimularea dezvoltării economiei, prin intermediul lui încurajându-se
acţiunea anumitor fenomene, în funcţie de obiectivele urmărite a se
realiza.
Creditul este indispensabil economiei, de aceea modul de
acordare a acestuia are o importanţă majoră, aici intervenind funcţia
băncii de analist financiar pentru a orienta resursele spre cele mai
eficiente plasamente.
În angajarea resurselor lor, băncile se confruntă cu o serie de
riscuri:
- riscul de nerambursare;
- riscul lipsei de lichiditate;
- riscul variaţiei ratei dobânzii pe piaţă;
- riscul de capital;
- riscul repatrierii capitalului în condiţiile creditării externe (riscul
valutar şi riscul de ţară).
- 1 -
Acordând credite banca îşi asumă mai multe tipuri de riscuri,
acestea fiind determinate fie de calitatea celui care face împrumutul, fie
de evoluţia economică generală, fie de structura generală a băncii.
Se cunoaşte faptul că performanţa bancară are două dimensiuni:
rentabilitate şi risc, iar managementul bancar urmăreşte maximizarea
performanţelor bancare prin armonizarea următoarelor obiective:
maximizarea rentabilităţii băncii, minimizarea expunerii la risc şi
încadrarea în normele de calitate şi comportament prudenţial.
Considerarea tuturor riscurilor este un fapt necesar şi important
pentru fiecare bancă, dar în condiţiile amplitudinii procesului de
recreditare, cunoaşterea, evitarea şi prevenirea lor este de o deosebită
relevanţă la nivel naţional.
Lucrarea de faţă este structurată pe 4 capitole.
În Capitolul I, intitulat „RAIFFEISEN S.A. şi poziţia sa în
ansamblul sistemului bancar din România” sunt prezentate tipurile de
bănci, sistemul financiar-bancar şi de asigurări existent în România,
RAIFFEISEN S.A. în sistemul financiar-bancar din România şi
operaţiunile efectuate de acesta.
Cel de-al doilea capitol „Creditul bancar” , analizează noţiunea de
credit în ansamblul său, conţinutul, trăsăturile, clasificarea, funcţiile şi
formele creditului, cât şi rolul acestuia în economia de tranziţie.
În cel de-al treilea capitol sunt prezentate riscurile financiare,
riscul de nerambursare-prevenire şi modul de gestionare.
„Studiu privind acordarea unui credit de către RAIFFEISEN S.A”
constituie ultimul capitol al lucrării de licenţă, în care am prezentat
cererea S.C. PRODUCT S.R.L., societate comercială ce are ca obiect de
activitate producerea şi comercializarea produselor legumicole, pentru un
credit.
- 2 -
Lucrarea de licenţă se încheie cu concluziile pe care mi le+am
exprimat în urma anlizei realizate prin studiul unor lucrări de specialitate
şi a legislaţiei în vigoare existente în România.
- 3 -
CAPITOLUL I
RAIFFEISEN S.A. ŞI POZIŢIA SA
ÎN ANSAMBLUL
SISTEMULUI BANCAR DIN ROMÂNIA
1.1. Instituţii financiar bancare: apariţie funcţii. Rolul
băncilor comerciale în cadrul sistemului bancar
actual.
Instituţiile implicate în asigurarea legăturii sectorului monetar, cu
economia, prin intermediul pieţei monetare şi a pieţei capitalurilor, sunt
denumite intermediari financiari, din care fac parte sectorul bancar şi
instituţiile financiare nebancare, cum ar fi casele de afaceri, societăţi de
construcţii, companii de asigurări, fonduri de pensii, trusturi de investiţii.
Băncile au apărut cu multe secole în urmă; iniţial, activităţile
bancare s-au limitat la păstrarea valorilor imobiliare ce le erau
încredinţate şi la executarea plăţilor ordonate de clienţi. Forma modernă
de organizare a unităţilor bancare a fost prefigurată de Banca din
Amsterdam (1609) şi apoi de Banca Angliei (1694). Datorită unui amplu
proces de dezvoltare şi perfecţionare, băncile contemporane şi ceilalţi
intermediari financiari s-au impus in ultimul secol ca un agent economic
angrenat foarte activ.
- 4 -
Băncile, instituţiile financiare, societăţile de asigurări – private,
publice, mixte – reprezintă acel agent economic agregat care
îndeplineşte rolul de intermediar financiar între ceilalţi agenţi economici,
gestionează instrumentele monetare şi pârghiile financiare ale unei ţări.
Serviciile financiar - bancare, indiferent de forma de proprietate a celor
care le prestează, se desfăşoară pe bază comercială, lucrativă. Băncile
au îndeplinit şi îndeplinesc două categorii de funcţii: active şi pasive.
Principala funcţie activă a băncilor comerciale constă în
acordarea de împrumuturi solicitanţilor care întrunesc condiţiile de
bonitate financiară: capacitate economică a unei persoane fizice sau
juridice de a restitui, la scadenţă, creditele contractate împreună cu
dobânzile aferente, respectiv încrederea pe care o inspiră un solicitant de
credite.
Împrumuturile se acordă fie pe seama capitalurilor proprii ale
băncilor, fie pe cea a soldului activ rezultat din diferenţa relativ
permanentă dintre depunerile clienţilor şi restituirile medii solicitate de
aceştia la un moment dat.
Băncile mai desfăşoară şi alte servicii bancare active: gestionarea
conturilor deponenţilor, organizarea înfiinţării de societăţi comerciale şi
plasarea titlurilor de valoare ale acestora.
Principala funcţie pasivă a organizaţiilor financiar - bancare şi de
asigurări se referă la primirea spre păstrare a economiilor populaţiei şi
agenţilor economici nonfinanciari (depozitul). Alte funcţii pasive
îndeplinite de instituţiile bancare constau în: primirea de depuneri a unor
clienţi pentru a executa din ele diferite plăţi la ordinele acestora,
conducerea operaţiunilor de casă ale întreprinderilor şi instituţiilor care
solicită acest lucru.
- 5 -
În condiţiile actuale, în ţările cu economie de piaţă consolidată
sistemul bancar – financiar exercită, pe lângă funcţiile tradiţionale şi o
serie de funcţii noi, prioritar macroeconomice. Astfel băncile coordonează
plăţile (şi încasările) ce se efectuează în întreaga economie naţională,
gestionează moneda naţională şi supraveghează relaţiile ei cu celelalte
monede al ţărilor. Băncile, instituţiile financiare şi societăţile de asigurare
îndeplinesc, de asemenea rolul de intermediere financiară la nivelul
economiei naţionale, drenând economiile agenţilor economici, ale întregii
populaţii spre domenii de mare interes pentru ţară. Sistemul bancar are
rolul de a restricţiona creditul. În anumite condiţii şi pe baza unor criterii
speciale, băncile limitează riscul neacoperit al unor întreprinzători prea
entuziaşti punându-le anumite condiţii restrictive. Prin diverse prevederi,
se produce transformarea riscului, adică repartizarea lui relativ egală
asupra tuturor debitorilor.
Gestionând fluxurile monetare în ansamblul lor, băncile exercită
rol pronunţat de orientare economică, de modificare în structurile
economice ale unei ţări. Dispunând de mecanisme şi tehnici prin care pot
suplimenta instrumentele monetare, cunoscând situaţia economică a
întreprinderilor şi chiar a guvernului, băncile şi societăţile financiare
îndeplinesc un rol strategic în ţările cu economie de piaţă.
Pentru acordarea dreptului de folosire a resurselor băneşti date
cu împrumut, inclusiv pentru alte servicii active, băncile pretind şi
încasează dobândă sau comision, după caz, pentru sumele păstrate în
depozit, acestea plătesc dobândă clienţilor lor creditori. Diferenţa dintre
dobânzile încasate de bănci şi cele plătite de ele constituie profitul bancar
brut, dacă din acesta se scad cheltuielile de administrare şi întreţinere ale
băncii, ca şi impozitele legale, ceea ce rămâne se numeşte profitul net al
băncii.
- 6 -
Trebuie ţinut cont ca prin gestiunea mijloacelor de plată băncile
au drept clienţi cvasitotalitatea agenţilor economici şi în condiţiile creşterii
rolului creditului le pot influenţa şi acţiona asupra activităţii şi
comportamentului acestora. Ca urmare acordarea sau refuzarea unui
credit poate exercita o influenţă importantă, benefică sau invers asupra
situaţiei economice a unei întreprinderi.
1.2. Tipuri de bănci
Amploarea crescândă a rolului instituţiilor financiar - bancare, ca
şi diversificarea operaţiunilor efectuate de ele au condus la constituirea
diferitelor forme de bănci şi de instituţii financiare la specializarea lor. Cea
mai generală grupare a băncilor se concretizează în bănci de emisiune
(una în fiecare ţară) şi băncile comerciale.
Banca de emisiune (banca centrală ) deţine o poziţie specială în
cadrul sistemului bancar al fiecărei ţări, conferită de operaţiunile pe care
ea le efectuează. Atribuţiile băncii de emisiune constau în: emiterea
biletelor de bancă, crearea şi gestionarea puterii de plată în ţară,
supravegherea societăţilor comerciale şi a altor instituţii de credit în
sensul regularizării volumului şi costului creditului, conlucrarea cu
Trezoreria pentru a conduce programul de împrumut al guvernului,
conducerea politicii monetare şi valutare a ţării căutarea căilor economice
de menţinere a stabilităţii monetare şi de asigurare a funcţionalităţii
sistemului bancar.
Funcţia principală a băncilor centrale este cea de emisiune
monetară, de punere în circulaţie a bancnotelor şi a monedei divizionare
deţinute de agenţii nonfinanciari. Fiind instituţie de emisiune, Banca
- 7 -
Centrală pune în circulaţie cantităţile de bani care, de regulă, corespund
nevoilor de lichiditate a economiei în ansamblul ei şi care se încadrează
în obiectivele de politică monetară şi bugetară a ţării. În acest sens,
Banca Centrală joacă un rol indirect dar important în crearea de monedă.
Băncile Comerciale reprezintă un tip de întreprindere lucrativă
specializată, care furnizează bani – capital – celorlalţi agenţi economici,
persoane fizice şi/sau juridice. Această activitate se realizează mai ales
pe baza resurselor băneşti atrase, dar şi a capitalului propriu. Băncile
comerciale se împart în bănci de depozit şi bănci ipotecare.
a) Băncile comerciale de depozit îşi procură mijloacele financiare
de care au nevoie de pe piaţă, prin depunerile pe termen scurt ale
clienţilor.
La rândul lor, acestea pot fi:
- bănci de depozit propriu - zise, care primesc depuneri la
vedere şi pe termen şi care acordă credite pe termen scurt;
- bănci de afaceri, care dispun de capitaluri proprii însemnate
şi îşi procură mijloacele necesare şi prin emiterea de obligaţiuni sau
acţiuni, ele putând acorda credite pe termen lung.
b) Băncile ipotecare sunt acelea care îşi procură mijloacele
necesare pentru emisiunea de înscrisuri şi obligaţiuni ipotecare.
Tipurile de bănci, diversitatea formelor acestora, ca şi legăturile
multiple dintre ele sunt dependente de condiţiile economice şi social –
politice din fiecare ţară.
- 8 -
1.3. Sistemul financiar – bancar şi de asigurări existent
în România
În România, Banca Centrală denumită Banca Naţională a
României este organismul de stat cu sarcina principală de a emite şi
gestiona moneda naţională (leul) şi de a stabili şi coordona politica
monetară şi de credit a ţării.
Conform Legii nr.34 din 24 martie 1991, privind Statul Băncii
Naţionale a României, BNR stabileşte şi conduce politic monetară şi de
credit în cadrul politicii economice şi financiare a statului, cu scopul de a
menţine stabilitatea monedei naţionale. Banca Naţională a României
participă în numele statului la tratative şi negocieri externe în probleme
financiare, monetare şi de plăţi; poate negocia şi încheia acorduri privind
împrumuturi pe termen scurt şi efectuarea de operaţiuni de swap cu
băncile centrale, băncile comerciale şi instituţiile monetare internaţionale,
cu condiţia rambursării lor în termen de un an şi a integrării lor în raportul
anual al Băncii Naţionale a României. Pentru necesităţile proprii şi ale
autorităţilor publice, BNR elaborează studii şi analize privind moneda,
creditul şi operaţiunile sistemului bancar.
Instituţiile financiar - bancare din România se grupează în
următoarele categorii: Bănci Comerciale, Case de economii, Case de
ajutor reciproc, Cooperative de credit, Case de pensii, Societăţi de
asigurări şi Trezoreria statului.
- 9 -
1.4. Necesitatea privind întărirea sistemului bancar în
România
În economia mondială societăţile bancare s-au impus prin
creşterea încrederii populaţiei şi agenţilor economici în aceste instituţii.
Această încredere are la bază complexitatea şi diversificarea serviciilor şi
prestaţiilor pentru clienţi, eficienţa plasamentelor prin creditele
performante acordate, rapiditatea efectuării încasărilor şi plăţilor,
păstrarea strictă a confidenţialităţii tuturor operaţiilor ce se efectuează
prin bănci.
Societăţile bancare, în România antebelică, au avut o largă
dezvoltare şi consolidare, realizându-se o bogată experienţă în domeniu.
După 1989, activitatea bancară din ţara noastră a început să
revină treptat la rolul unei instituţii de bază în viaţa economică.
În ultimul timp, însă, asistăm la săvârşirea unei serii de abateri
grave in activitatea unor societăţi bancare din ţara noastră, unele abateri
de-a dreptul de necrezut că s-ar putea întâmpla într-o instituţie bancară,
care, prin specificul său trebuie să constituie un model de maximum de
garanţii, seriozitate şi siguranţă pentru toate operaţiile ce le efectuează
având un personal calificat de înaltă moralitate, incoruptibil la orice
tentaţii ce li s-ar oferi.
Pentru restabilirea prestigiului societăţilor bancare din ţara
noastră şi creşterea credibilităţii agenţilor economici şi populaţiei in
aceste instituţii sunt necesare o serie de măsuri.
1. Privitor la statutul societăţilor bancare apreciem că, pe lângă
prevederile valabile oricărei societăţi comerciale, acestea ar trebui să
cuprindă referiri exprese cu privire la:
- 10 -
- stabilirea competenţelor în aprobarea normelor de lucru interne,
angajarea personalului şi numirile în funcţiile de conducere ale băncii;
- interzicerea efectuării oricărei operaţiuni bancare în afara
normelor de lucru aprobate, inclusiv interzicerea dispunerii de către
persoanele cu funcţii de conducere de a se efectua operaţiuni bancare în
afara normelor de lucru interne aprobate;
- organizarea şi exercitarea controlului bancar intern de către
centrala băncii asupra activităţii sucursalelor şi filialelor din subordine;
- precizarea atribuţiilor comisiilor de cenzori la specificul societăţii
bancare respective;
- stabilirea atribuţiilor de control bancar preventiv şi, ulterior, în
bancă şi pe teren la agenţii economici;
- condiţiile şi regimul de aprobare a investiţiilor şi dotărilor de orice
fel;
- stabilirea raporturilor societăţii bancare cu organele de control şi
coordonare din afară: Curtea de Conturi, Ministerul Finanţelor, Banca
Naţională a României.
2. Revederea normelor interne de lucru ale societăţilor bancare,
în special cele cu privire la deschiderea conturilor, în lei şi în valută, în
ţară şi în străinătate, aprobarea şi acordarea creditelor, efectuarea
plăţilor, etc.
Analiza critică a normelor interne de lucru este indicat să se facă
într-o anumită monedă dacă:
- condiţiile şi documentele cerute clienţilor pentru efectuarea
diverselor operaţii bancare sunt suficiente pentru a garanta sinceritatea şi
realitatea datelor cuprinse în acestea;
- 11 -
- regimul actual de aprobare a creditelor, pe tranşe de valori
organizatorice – centrală, sucursală, filială – sunt corespunzătoare şi
asigură prevenirea abaterilor semnalate până în prezent;
- aprobarea unor operaţiuni bancare este bine să se facă de către
comisii şi nu de către o persoană, pentru a evita subiectivismul şi abuzul;
- stabilirea unor termene limită pentru efectuarea diferitelor
operaţiuni bancare, în scopul creşterii operativităţii.
O menţiune specială: necesitatea creşterii operativităţii în
efectuarea plăţilor între agenţii economici şi între aceştia şi organele
fiscale, având în vedere că accelerarea numai cu o zi a decontărilor
reduce blocajul financiar pe economie, de ordinul zecilor de miliarde de
lei.
3. Organizarea şi exercitarea controlului bancar intern prezintă
mare importanţa, pornind de la principiul, recunoscut pe plan mondial, că
orice activitate sau persoană trebuie supusă controlului, fără excepţie.
Această organizare se poate face sub două forme:
- controlul bancar preventiv, prin stabilirea operaţiunilor supuse
acestui control şi a persoanelor ce îl vor exercita, urmărind oprirea,
înainte de efectuare, a acelor operaţii care contravin normelor legale;
- controlul bancar ulterior, care să asigure controlul periodic a
sucursalelor şi filialelor bancare; în cadrul acestui control se stabilesc
obiectivele ce se urmăresc, periodicitatea verificărilor, valorificarea
constatărilor şi informarea conducerii băncii asupra rezultatelor.
Buna organizare şi exercitarea controlului bancar intern asigură
depistarea la timp a oricăror abateri şi luarea măsurilor ce se impun.
Totodată trebuie văzut cum este organizat şi se exercită controlul
asupra activităţii societăţilor bancare cu capital mixt, în ţară şi în
străinătate.
- 12 -
4. Controlul bancar la sediul agenţilor economici. Întrucât în
domeniul păstrării şi utilizării numerarului de către agenţii economici, cât
şi în domeniul valutar, guvernul a dispus nişte măsuri severe, iar pe de
altă parte, urmărirea respectării destinaţiei creditelor, toate acestea
făcând necesar un control bancar la sediul agenţilor economici.
Se impune astfel o concepţie unitară în organizarea şi exercitarea
unui control bancar sub aspectul organelor care să-l efectueze,
întinderea şi periodicitatea acestuia, formele şi metodele de verificare, cât
şi dreptul organelor bancare de a stabili sancţiuni şi a aplica contravenţii,
în cazul constatării de abateri sau nereguli.
5. Activitatea comisiilor de cenzori din cadrul societăţilor bancare
trebuie examinată din punct de vedere a îndeplinirii obligaţiilor ce le
reveneau potrivit Legii nr.31/1991 privind societăţile comerciale, adunările
generale îi pot schimba pe acei cenzori care nu şi-au îndeplinit atribuţiile,
fiind recomandabil ca toţii membrii comisiei să aibă calitatea de experţi
contabili sau contabili autorizaţi.
Dat fiind specificul şi complexitatea deosebită a operaţiunilor
bancare, în lei şi în valută, reflectate în contabilitate, considerăm că ar fi
indicat ca Ministerul Finanţelor, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor
Autorizaţi din România şi Banca Naţională a României să elaboreze
norme de lucru pentru comisiile de cenzori din societăţile bancare,
inclusiv obiectivele verificării şi certificării bilanţurilor contabile anuale ale
acestora.
6. Selecţionarea, angajarea, promovarea, stimularea şi
sancţionarea personalului salariat din societăţile bancare este maximă
necesitate.
- 13 -
Este necesară elaborarea unui statut al funcţionarului de bancă,
care să cuprindă condiţiile şi criteriile de selecţionare, angajare,
promovare, stimulare şi sancţionare a întregului personal bancar, inclusiv
referiri la perfecţionarea acestuia, prin şcolarizări şi testări periodice
obligatorii.
Dat fiind că funcţia director de bancă din centrală, sucursale şi
filiale are un rol deosebit, propunem două măsuri:
I – pornind de la compromiterea morală şi profesională a unor
directori de sucursală şi filială bancară, apare necesar să se analizeze
situaţia tuturor persoanelor ce îndeplinesc aceste funcţii şi luarea de
măsuri de înlocuire, fără menajamente, a celor care impun o astfel de
măsură;
II – având în vedere continua dezvoltarea a activităţii bancare în
ţară noastră, considerăm că ar fi indicat ca Banca Naţională a României
să iniţieze cursuri de pregătire şi perfecţionare a celor ce urmează a fi
numiţi în funcţia de director de bancă.
7 Relaţiile societăţilor bancare cu instituţiile financiare şi de credit
centrale considerăm că ar trebui revăzute şi stabilite prin lege, pentru a
înlătura orice confuzie în această privinţă.
Astfel: Banca Naţională a României, în aplicarea prevederilor
legislaţiei privind activitatea bancară, să aibă dreptul dar şi obligaţia de a
controla periodic activitatea societăţilor bancare, indiferent de forma de
organizare şi de proprietate a acestora; Curte de Conturi a României,
care prin lege are dreptul de control asupra BNR să aibă acest drept şi
asupra celorlalte societăţi bancare; Ministerul Finanţelor să aibă drept de
control la societăţile bancare pe linia calculării şi vărsării impozitelor şi
- 14 -
taxelor, cât şi în ceea ce priveşte aplicarea măsurilor stabilite de guvern
pentru întărirea disciplinei financiar – valutare.
O colaborare mai bună s-ar realiza între unităţile operative
bancare şi organele fiscale teritoriale ale Ministerului Finanţelor pe linia
existenţei conturilor în lei şi în valută, deschise de agenţii economici la
bănci.
1.5. RAIFFEISEN S.A. – în sistemul financiar – bancar
din România
1.5.1. Structura fondurilor proprii şi organizarea băncii.
În jurisdicţia actuală a ţării cu privire la desfăşurarea activităţii
bancare se menţionează expres că Banca Naţională a României
supraveghează activitatea tuturor societăţilor bancare. În România
cadrul legislativ este constituit din Legea nr. 33 – 1991 privind activitatea
societăţilor bancare şi Legea nr. 34 – 1991 privind statutul Băncii
naţionale.
Societăţile bancare persoane juridice sunt organizate şi
funcţionează în regimul societăţilor comerciale. În acest sens, Banca
Centrală eliberează autorizaţii cu privire la modul de funcţionare, la
drepturile şi obligaţiile statutare ale băncii comerciale.
În sfera acestui cadru juridic a fost înfiinţată Banca de Credit
Industrial şi Comercial S.A. la data de 10 decembrie 1993, ca o societate
bancară 100% privată, cu capital mixt româno – american. Din punct de
vedere bancar a devenit operaţională în ianuarie 1994.
- 15 -
Din capitalul social înregistrat de 73 miliarde lei, o cotă importantă
este vărsată în valută. Acţiunile băncii sunt deţinute de un număr de
persoane fizice şi juridice române şi străine. Astfel, acţionarul majoritar
este Avram Goldmann 50,07% din acţiuni, apoi S.C. Romanoexport S.A.
cu 16,82% şi 667 acţionari (persoane fizice şi juridice) care deţin 33,11%
din acţiuni.
Sfera de activitate a acestei bănci circumscrise atragerea şi
formarea de depozite băneşti în lei şi valută, acordarea de credite,
efectuarea de servicii bancare, operaţiuni pentru activitatea de comerţ
exterior şi alte operaţiuni bancare. Autonomia funcţională a acestei bănci
este reglementată şi se desfăşoară pe baza statutului propriu.
Fondurile proprii ale B.C.I.C. atingeau la sfârşitul anului 1998
suma de 74,1 miliarde lei.
Pentru desfăşurarea activităţii sale banca îşi constituie
următoarele fonduri proprii: fondurile proprii ale unei societăţi bancare
sunt formate potrivit Normelor BNR nr. 2 – 1997 din următoarele categorii
de capital: capital propriu şi capital suplimentar.
Capitalul propriu se compune din capitalul social vărsat, fondul de
rezervă, fondul mijloacelor fixe, fondul de dezvoltare şi alte fonduri
constituite din profitul net, iar capitalul suplimentar din fondul de risc şi
datoria subordonată.
Capitalul social vărsat RAIFFEISEN S.A. era în 1998 de
aproximativ 28,6 miliarde lei.
Fondul de rezervă, constituit conform art.27 din Legea nr.33 –
1991, privind activitatea bancară, reprezintă de fapt garanţia
angajamentelor băncii, putând fi utilizat şi pentru acoperirea unor
eventuale pierderi rezultate din operaţiunile băncii. Deci, pentru a se
acoperi toate riscurile, se recurge la constituirea fondului de rezervă din
- 16 -
profitul brut RAIFFEISEN S.A. şi-a constituit fondul de rezervă de 25,7
miliarde lei.
Fondurile de rezervă sunt utile căci pot acoperi pierderile ce
rezultă din activitatea de creditare; cu cât fondurile de rezervă sunt mai
bine proporţionate în raport cu probabilitatea şi intensitatea riscului, cu
atât zguduirile produse de conjuncturile nefavorabile pot fi mai uşor
suportate. Acest fond de rezervă se subdivide pe categorii de riscuri,
ceea ce dovedeşte că banca prevede eventualitatea lor şi este gata să le
facă faţă.
În principiu, banca trebuie să fie propriul său asigurator, adică să
fie în măsură să facă faţă prin mijloace proprii primejdiilor ce pot apare ca
urmare a plasamentelor făcute.
Fondul de dezvoltare se constituie pe seama cotelor din veniturile
brute aprobate pentru fiecare exerciţiu financiar. Fondul de dezvoltare al
RAIFFEISEN S.A. la sfârşitul anului 1998 era de aproape 935 milioane lei
şi a fost destinat realizării de investiţii proprii, constituind şi o garanţie a
angajamentelor băncii.
Din suma de 53.384 mii lei profit brut şi a celui net şi nu afectează
profitul impozabil. În prezent, acest fond a devenit necesar datorită
situaţiilor concrete ale băncii, respectiv inflaţia, diferenţele de curs
valutar. Fondul de risc atestă posibilitatea unor perioade în care
diferenţele nefavorabile, nerambursarea la scadenţă a
1.5.2. Operaţiuni efectuate de RAIFFEISEN S.A.
RAIFFEISEN S.A. efectuează operaţiuni bancare şi financiare în
ţară şi străinătate, pentru contul său propriu, al clienţilor băncii –
persoane fizice sau juridice – în numele unor instituţii sau în colaborare
- 17 -
cu acestea, precum şi orice alte activităţi permise de reglementările
legale în vigoare.
RAIFFEISEN S.A. îşi desfăşoară activitatea prin sucursalele,
filialele, agenţiile şi o reprezentanţă. În acest scop banca:
a) atrage fonduri băneşti, în lei şi în valută, din ţară şi din
străinătate, în depozite la vedere sau la termen;
b) păstrează disponibilităţile băneşti ale clienţilor şi efectuează
operaţiuni de încasări şi plăţi, în lei şi în valută, în numerar sau fără
numerar, prin conturile deschise de clienţi la această bancă;
c) contractează credite, în lei şi în valută, în ţară şi în străinătate;
d) acordă în condiţiile stabilite de lege, credite pe termen scurt, în
lei şi în valută, pe bază de garanţii, cu rambursare de până la 12 luni
pentru activităţi de aprovizionare, producţie, desfacere, prestări de
servicii, sprijinirea temporară a agenţilor economici.
Pentru realizarea de investiţii, banca acordă, în condiţiile stabilite
de lege, pe bază de garanţii, credite pe termen mediu, cu rambursare de
până la 5 ani şi pe termen lung, cu rambursare de până la 25 ani; asigură
servicii bancare de expertiză a proiectelor şi de analiză a ofertelor
depuse de executanţi;
e) operaţiuni cu cecuri poştale, în şi din conturile deschise
persoanelor fizice şi operaţiuni cu cecuri poştale internaţionale;
f) cumpără şi vinde valută străină; efectuează operaţiuni de
schimb valutar;
g) emite şi confirmă scrisori de garanţie, avaluri, cauţiuni şi
efectuează operaţiuni cu acestea, în ţară şi în străinătate;
h) efectuează operaţiuni cu acreditive, încasări, ordine de plată şi
alte instrumente de încasări şi plăţi;
- 18 -
i) emite efecte de comerţ în lei şi în valută, acceptă efecte de
comerţ emise asupra sa şi girează efecte de comerţ emise de terţi, emite
cecuri bancare proprii;
j) efectuează operaţiuni de scontare a efectelor de comerţ şi
rescontare a portofoliului, în lei şi valută;
k) efectuează operaţiuni de vânzare – cumpărare şi alte operaţii
cu titluri emise de stat, precum şi cu acţiuni, obligaţiuni şi hârtii de
valoare, pe cont propriu sau pe terţi, în ţară şi în străinătate, potrivit legii;
l) încheie aranjamente de corespondent cu bănci şi instituţii
financiare străine şi convenţii privind activităţi financiar – bancare şi
financiare în ţară şi în străinătate;
m) participă cu capital la agenţii economici din ţară şi din
străinătate;
n) participă ca membru, în organisme financiar – bancare
internaţionale la operaţiuni financiare şi bancare în cadrul unor acorduri,
convenţii şi înţelegeri încheiate de autorităţile române pe plan intern şi
internaţional, participă la reuniuni internaţionale cu caracter financiar,
bancar sau monetar;
o) cumpără imobile şi alte bunuri imobiliare pentru uzul propriu
sau al personalului băncii şi poate dobândi imobile prin executarea
creanţelor băncii, care vor fi vândute la prima ocazie favorabilă;
p) efectuează orice alte activităţi bancare şi financiare permise de
reglementările legale în vigoare.
Banca acordă credite prin negocieri cu solicitantul, în funcţie de
bonitatea acestuia. Ea este în drept să solicite, la acordarea creditelor,
garanţii asiguratorii cum sunt: bunurile ce se procură din creditul acordat,
gajul imobiliar, înscrisuri de valoare şi alte efecte de comerţ, ipoteca
- 19 -
constituită asupra bunurilor imobile în proprietatea debitorului şi
garanţilor, scrisori de garanţie bancară, cesiuni şi alte4 active.
După cum se poate observa, o bună parte din activitatea acestei
bănci se încadrează în preceptele generale ale activităţii băncilor
comerciale. Ea contribuie la aplicarea politicii monetare şi financiare a
statului nostru şi, respectiv, a asigurării unor corelaţii cerute de efortul
întreprins în instaurarea echilibrului monetar, a formării unei mase
monetare echilibrate şi nu în ultimul rând, la preîntâmpinarea acelor
factori generatori de distorsiuni inflaţioniste.
Baza de clienţi a băncii este constituită în principal din agenţi
economici mici şi mijlocii, persoane fizice, precum şi mari întreprinderi
viabile române şi străine.
La 31 decembrie 2001, din totalul conturilor deschise în toată
ţara, pe primul loc se situa Sucursala RAIFFEISEN S.A. Bucureşti cu
14800 conturi deschise pentru persoane fizice şi 2000 conturi deschise
pentru persoane juridice, urmată de Sucursala RAIFFEISEN S.A. Braşov
cu 548 conturi pentru persoane juridice.
Sucursala RAIFFEISEN S.A. Constanţa are 4000 conturi
deschise pentru persoane juridice; se speră ca acestea din urmă să
ajungă la un număr de 1000 până la sfârşitul anului 2001.
1.5.3. Produse bancare lansate de RAIFFEISEN S.A.
Caracterul de bancă tip universal implică atragerea şi păstrarea
de disponibilităţi în lei şi în valută, acordarea de credite, prestarea de
operaţiuni financiar – bancare pentru agenţii economici cu capital de stat,
privat sau mixt.
- 20 -
Cu toate că în ianuarie 2001, banca numără doar 5 ani de
activitate bancară operaţională, RAIFFEISEN S.A. se prezintă cu o
diversitate de activităţi, atât în domeniul resurselor financiare, cât şi al
investirii acestora.
O preocupare majoră pentru RAIFFEISEN S.A. o constituie
dezvoltarea rapidă a operaţiunilor de atragere şi păstrare de disponibilităţi
băneşti în lei şi în valută, constituite în depozite de la persoane fizice şi
juridice.
RAIFFEISEN S.A. angajează fonduri bazate pe disponibilităţile în
bancă ale titularilor de conturi, pe economiile populaţiei şi pe resursele
existente pe piaţa financiar – bancară.
Pentru a-ţi stimula clienţii să-şi păstreze economiile în depozite la
bancă, RAIFFEISEN S.A. acordă o serie de produse şi servicii deosebit
de atractive:
1) deschiderea de conturi curente:
* conturi de disponibilităţi la vedere în lei şi în valută;
* păstrarea clientului beneficiar de credite, precum şi modalitatea
în care se poate dispune de acestea.
Creditele se acordă de bancă pe baza contractului de credit care
se încheie cu beneficiarul acestuia şi în care se consemnează clauze
referitoare la volum, obiect, garanţie, termen de rambursare, dobândă.
Actele de împrumut încheiate de bancă constituie titluri executorii,
în caz de neplată pentru întreg soldul creanţei de plată.
Banca este îndreptăţită, faţă de clientul care nu-şi îndeplineşte
angajamentele sau nu respectă clauza din contractele de credite să
dispună următoarele măsuri:
a) recuperarea creditului înainte de termen atunci când:
- se constată înstrăinarea garanţiilor prezentate;
- 21 -
- utilizarea creditelor în alte scopuri decât acelea pentru care au
fost acordate;
- păstrarea în condiţii necorespunzătoare a valorilor materiale
aduse în garanţie;
- sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor din contract prin
valorificarea totală sau parţială. RAIFFEISEN S.A.
recuperează din sumele rezultate din valorificarea înscrisurilor,
creditele acordate, dobânzile şi orice cheltuieli efectuate în
legătură cu valorificarea, eventual surplus.
b) declanşarea, potrivit legii, a procedurii juridice de punere în
faliment şi lichidare.
Depozitele constituie sau creditele acordate sunt purtătoare de
dobânzi din momentul constituirii şi respectiv al acordării lor. Dobânda
este negociabilă.
Pentru titlurile sau efectele de comerţ primite în păstrare sau gaj,
banca este obligată să elibereze clientului o dovadă din care să reiasă
toate elementele distinctive, valoarea nominală, numere şi seriile ce le
poartă, precum şi semnele ce le deosebesc de alte titluri purtând aceeaşi
denumire.
Banca nu poate încredinţa altei persoane înscrisurile primite în
gaj decât cu încuviinţarea expresă a deponentului sau constitutorului
gajului, cu excepţia situaţiei de recuperare a creditelor înainte de termen.
Banca are dreptul să verifice situaţia economică şi financiară a
clientului, în legătură cu creditul acordat, până la rambursarea integrală a
acestuia.
Aceste multiple funcţii şi operaţiuni se desfăşoară diferenţiat, în
funcţie de situaţia reală a clienţilor, de starea de solvabilitate a acestora,
- 22 -
potrivit intereselor pe care le reclamă acut activitatea băncilor cât şi a
diferiţilor agenţi economici.
* conturi de investiţii ale societăţilor mixte;
* conturi ale agenţilor economici care au unităţi subordonate în
ţară;
* conturi tranzitorii ale ordinelor de plată;
* conturi de cec cu limită de sumă;
* conturi de acoperire financiară (scrisoare de garanţii şi
acreditare).
2) deschiderea de conturi de economii:
* conturi de depozit la termen, în lei şi în valută;
* depozite guvernamentale la termen;
* conturi de acreditiv în valută.
3) împrumuturi şi credite acordate societăţilor )în lei şi în valută):
* pe termen scurt (până la 12 luni)
* pe termen lung (până la 5 ani)
Destinaţia:
- activităţi curente: producţie, comerţ, prestare de servicii;
- export: producerea de bunuri pentru export;
- import;
- credite pentru investiţii;
- alte activităţi comerciale susţinute de un plan de afaceri.
4) servicii valutare:
* plăţi şi încasări:
- deschiderea de conturi curente şi de depozit;
- operaţiuni Sport şi Forward;
- ordine de plată pentru străinătate din ordinul persoanelor fizice
şi juridice, române şi străine;
- 23 -
- asigurarea operativităţii în derularea operaţiunilor de încasări şi
plăţi în valută utilizând sistemul SWIFT.
* operaţiuni de finanţare a comerţului internaţional:
- utilizează toate mijloacele şi instrumentele de plată: ordine de
plată, incasso, acreditiv documentar, cecuri;
- primeşte şi emite scrisori de garanţie bancară în valută;
- scontează efectele de comerţ;
- acordă credite din fonduri proprii.
5) garantarea creditelor şi tipuri de bunuri admise:
* depozit de colateral:
- constituit într-un cont cu destinaţie specială de garantare a
creditului şi blocat pentru toată perioada de derulare a
contractului.
* scrisoarea de garanţie bancară:
- eliberată de o bancă agreată de BA.S.A.
6) gestionarea titlurilor de valoare prin intermediul SVM INCOVAL
S.A., care asigură participarea băncii pe piaţa primară şi
secundară a capitalului.
7) sistemul cărţilor de plată VISA
Pe lângă aceste servicii, RAIFFEISEN S.A. îşi propune să extindă
gama de servicii pentru populaţie şi anume:
- acceptarea cărţilor de credit – debit;
- emiterea de cărţi de plată interne şi internaţionale;
- credite de consum.
1.5.4. Managementul activelor şi pasivelor băncii
- 24 -
Gestionarea optimă, de către RAIFFEISEN S.A. a activelor şi
pasivelor sale asigurând o eficienţă maximă, va trebui să ţină seama de
evoluţia procesului inflaţionist corelată cu cea a masei monetare, în
cadrul căreia creditul bancar ocupă o pondere însemnată.
Băncile au deplină libertate în a decide, dar de o deosebită
importanţă este problema optimizării activelor datorită faptului că băncile
se pot confrunta cu alternativa risc – profit, mai precis ea trebuie să
satisfacă deopotrivă cerinţele lichidităţii şi să-şi asigure, totodată, un profit
ridicat.
Această optimizare a structurii activelor vizează două aspecte:
1). Selectarea activelor prin confruntarea profitabilităţii cu riscurile;
2). Diversificarea portofoliului băncii pentru dispersarea riscurilor.
Selectarea activelor trebuie să ţină seama în afara gradului de
lichiditate şi de riscul de neplată şi de cel al pieţei. Acest risc decurge din
modificarea costului creditelor, respectiv ratei dobânzii, care la rândul ei
este influenţată de inflaţie.
Diversificarea portofoliului, cea de-a doua cale de optimizare a
performanţei bancare, urmăreşte:
- minimizarea riscului;
- menţinerea sau creşterea profitului scontat a se obţine.
Diversificarea portofoliului este subordonată unui principiu
fundamental şi anume, cel al dispensarizării riscului, care poate conduce
la aplatizarea rezultatului, ajungându-se în final la nivelul mediu al
portofoliului.
Perseverenţa către anumite plasamente şi anumiţi destinatari
multiplică în anumite cazuri riscurile, dar amplifică dimensiunile profitului
la operaţiunile la care acesta se obţine. Rămâne însă în responsabilitatea
- 25 -
băncii de a se angaja pe o cale sau alta, în deciziile de plasament,
respectiv în deciziile de creditare.
Optimizarea activităţii bancare implică o valorificare superioară a
resurselor mobilizate de bancă, prin angajarea unor operaţiuni active
aducătoare de maxim profit.
De aceea succesul activităţii bancare este legat de activele4 şi
pasivele existente. Această comparare şi corelare trebuie să se realizeze
pe două planuri:
a) al duratei de mobilizare şi angajare a resurselor. Durata de
mobilizare şi angajare a disponibilităţilor este în legătură cu poziţia de
lichiditate a băncii şi devine mijloc de operare pentru evitarea riscului
lichidităţii.
b) al preţului, al costului creditului.
Preţul creditului, nivelul dobânzii practicate, constituie un criteriu
important de optimizare prin corelare a operaţiunilor active cu cele
pasive. Banca, în calitatea sa de intermediar, are drept bază funcţionarea
şi obţinerea unui profit, diferenţa dintre valoarea dobânzilor încasate şi a
celor plătite.
Compararea, corelarea şi confruntarea activelor şi pasivelor
trebuie să se facă ţinând seama de durata de angajare a resurselor, de
maturizarea acestor resurse, de ajungerea la scadenţă a creanţelor.
Pentru a-şi asigura lichiditatea, banca trebuie să-şi asigure echilibrarea
activelor cu pasivele, nu numai pe ansamblu, ci şi pe fiecare componentă
sau segment al activelor sau al pasivelor.
- 26 -
CAPITOLUL II
CREDITUL BANCAR
2.1. Conţinutul, trăsăturile şi clasificarea creditului
Creditul sau relaţia de credit reprezintă o categorie importantă a
relaţiilor economice de piaţă. Operaţiunile economice din care decurge
această relaţie sunt: vânzarea de mărfuri sau prestarea de servicii a
căror plată urmează să se facă la o dată ulterioară, numită scadenţă şi
acordarea de împrumuturi în bani unor persoane fizice sau juridice pe o
perioadă determinată.
Conceptul de credit se poate confunda în practica monetar –
financiară cu banii şi cu finanţele. Putem spune că banii şi finanţele au
însă funcţii care le asigură relativa independenţă şi de aici orice identitate
între cele trei noţiuni: bani – finanţe – credit duce la concluzii
incompatibile cu adevărul ştiinţific şi cu practica monetar financiară.
Creditul se poate transforma fie în bani, fie în finanţe, numai în
cadrul rotaţiei de ansamblu a mijloacelor materiale şi monetare. Trebuie
reţinut faptul că, în timp ce finanţele presupun capitaluri deja formate,
care se acumulează, creditul reprezintă un efect al proceselor
economice, în urma cărora apar capitaluri temporar disponibile.
În literatura de specialitate, română şi străină, definiţia creditului şi
accepţiunile care i se dau sunt destul de diferite.
Un prim mod de a defini creditul şi poate cel mai simplu, este
acela prin care creditul este o formă specială de mişcare a valorilor,
- 27 -
vânzare de mărfuri cu plata amânată sau cu transferarea temporară de
monedă cu titlu de împrumut.
„Creditul , în esenţă, reprezintă schimbul unei valori monetare
prezente contra unei valori monetare viitoare”.
Pe măsură ce societatea se dezvoltă, acest concept încorporează
tot mai multe trăsături şi atribute; aşa se şi explică faptul că el este
considerat când capital, când bani, când finanţe. Alţi gânditori afirmă că
el (creditul) reprezintă circulaţia capitalului de împrumut. Aceste
neconcordanţe îşi au originea şi în faptul că nu există un mod unitar de
gândire în ceea ce priveşte geneza creditului şi nici a surselor de
formare. După unii, apariţia de capitaluri temporar libere s-ar datora
modului cum circulă, se uzează şi se recuperează fondurile (capitalurile)
fixe; alţii întrevăd unele nesincronizări între producţie şi circulaţie, între
aprovizionare şi producţie, chiar plata salariilor la intervale diferite
colaborată cu depunerile în conturile bancare ale disponibilităţilor pe care
le deţin diferiţi agenţi economici, populaţia formează una din sursele
creditului bancar.
În concepţia prestigiului monetarist român, profesor Victor
Slăvescu, creditul şi operaţia de credit constituie acest fapt economic
atunci când este vorba de cedarea unei sume de bani efectuată la un
moment dat din partea unui subiect economic în folosinţa altui subiect
economic, cu obligaţia pentru acesta din urmă de a restitui mai târziu la
un termen fixat suma primită plus o sumă de bani care se cheamă
interes sau dobândă.
Creditul sau relaţiile de credit presupun anumite relaţii băneşti de
repartiţie, prin intermediul cărora se mobilizează disponibilităţi băneşti,
temporare, urmând să fie folosite pentru acoperirea unor nevoi
temporare.
- 28 -
Deci în definirea creditului apar trei accepţiuni:
1) existenţa unor disponibilităţi la unii agenţi economici şi
acceptarea de a fi cedate (împrumutate) altor agenţi economici (debitori);
2) pierderea temporară a unor drepturi ale celui care împrumută şi
instituirea altor drepturi pentru cel împrumutat;
3) obligativitatea împrumutului de a restitui împrumutul la un
termen numit scadenţă, însoţit în mod obligatoriu de dobândă.
Trăsăturile caracteristice creditului, ca relaţie economică, sunt
următoarele:
1) creditul aduce în planul relaţiilor economice două subiecte
distincte: creditorul – cel care dă cu împrumut sau vinde pe credit şi are
de primit o valoare la scadenţă şi debitorul – cel care primeşte
împrumutul sau marfa şi trebuie să restituie suma primită sau să
plătească, la scadenţă, valoarea bunului primit.
2) rambursabilitatea lui la o dată reciproc convenită, denumită
scadenţă. Promisiunea de rambursare, element esenţial al raportului de
credit presupune riscuri şi necesită angajarea unor garanţii.
3) termenul de rambursare ca trăsătură specifică a creditului are o
mare varietate; la termene foarte scurte (24 ore – se practică între bănci
pe pieţele monetare) şi încheindu-se cu termene de la 30 la 50 ani şi
chiar 100 ani (în soluţii recente pentru împrumuturile privind construirea
de locuinţe). Pentru creditele pe termen scurt, creditele acordate
întreprinderilor sau pentru creditele de consum este caracteristică
rambursarea integrală la scadenţă, iar pentru creditele de consum este
caracteristică rambursarea integrală la scadenţă, iar pentru creditele pe
termen mijlociu şi lung, rambursarea eşalonată, adică pe parcurs, la
termene stabilite, lunare, trimestriale, odată cu părţile cuvenite pentru
dobânzi se rambursează şi o parte din împrumut (principal).
- 29 -
4) creditul purtător de dobândă, concretizată în suma de bani
plătită de debitor, pentru creditul primit. Sub aspectul stabilităţii, dobânda
poate fi fixă, atunci când nivelul ei nu se modifică pentru toată perioada
de creditare şi variabilă (sensibilă), care se modifică anual sau chiar la
intervale mai scurte (de câteva luni) ca măsură de protecţie a creditorului
sau debitorului împotriva pierderilor ce ar putea rezulta din caracterul
rigid al nivelului dobânzii pentru o perioadă de timp îndelungată.
Dobânda este în mod firesc comună cu conceptul de capital şi cu
elementele timp şi risc. În sens restrâns, dobânda este suma ce revine
proprietarului la rambursarea sumei împrumutate sau preţul folosirii
capitalului şi totodată remunerarea riscului pe care îl implică împrumutul
respectiv.
5) creditul are o garanţie reală (materială) atunci când un bun
existent poate fi vândut în cazul nerambursării creditului sau garanţie
personală, în cazul în care este suficient angajamentul personal al
debitorului.
6) tranzacţia – acordarea creditului; creditul poate fi consimţit în
cadrul unei tranzacţii unice: acordarea unui împrumut, vânzarea unei
obligaţiuni, angajarea unui depozit. Consimţirea tranzacţiei, respectiv
acordarea creditului, este un act de mare importanţă, în vederea căruia
creditorul trebuie să-şi asigure buna informare şi documentare pentru
evitarea riscului. În acest sens băncile îşi creează un cadru propriu de
informare şi documentare sau apelează la agenţii specializaţi care
studiază capacitatea de plată şi respectiv potenţialul economic al firmelor.
7) consemnarea şi transferabilitatea sunt de asemenea
caracteristici ale creditului. Acordurile de credit sunt consemnate, în
marea lor majoritate, prin înscrisuri, instrumente de credit, a căror formă
de prezentare implică aspecte multiple şi diferenţiate, esenţial în aceste
- 30 -
instrumente este obligaţia fermă a debitorului privind rambursarea
împrumutului, respectiv dreptul creditorului de a i se plăti suma angajată.
Transferabilitatea instrumentelor de credit şi deci transferul acordurilor de
credit de la un beneficiar la altul (de la un creditor la altul) este în primul
rând o expresie a lichidităţii portofoliului de creanţe, posibilitatea fiecărui
creditor de a transforma creanţe în bani, potrivit unei necesităţi sau unei
noi opţiuni. În practica bancară transferabilitatea are un loc important,
deoarece permite asigurarea utilizării fluxurilor fireşti de constituire şi de
utilizare a capitalurilor temporar disponibile mobilizate de ele, urmând ca
într-o etapă următoare să recurgă la concursul altor fluxuri de capital
existente sau create de banca de emisiune şi alte bănci, prin operaţii de
recreditare.
Creditul a cunoscut şi cunoaşte numeroase forme, apărute pentru
a răspunde cât mai bine necesităţilor resimţite de agenţii economici în
diferite împrejurări, deci creditul s-a dezvoltat şi s-a diversificat continuu,
în prezent manifestându-se printr-o mare varietate de forme.
Creditul poate fi grupat pe baza mai multor criterii: după forma de
proprietate a debitorului, după durata acordării, după modalitatea de
garantare, după destinaţia sa, după domicilierea creditorului, după
participanţii la relaţiile de credit, etc.
a) După forma de proprietate a debitorului (destinatarului
creditorului), creditul poate fi: privat şi public. Creditul privat se acordă
persoanelor particulare, întreprinderilor private – persoanelor fizice şi/sau
juridice pe bază de efecte de comerţ, iar creditul public se acordă statului
şi societăţilor de drept public, pe bază de bonuri de tezaur.
b) În funcţie de durata pentru care se acordă creditul, acesta
poate fi:
- 31 -
- pe termen scurt: până la un an – se foloseşte pentru activitatea
economică curentă;
- pe termen mijlociu (de la 1 an până la 5 ani);
- pe termen lung – peste 5 ani – se utilizează îndeosebi pentru
investiţii.
Existe şi credite fără termen, cum sunt operaţiunile de credit în
cont curent, practicate atunci când raporturile dintre creditor şi debitor se
caracterizează prin continuitate şi mare frecvenţă.
c) Din punct de vedere a modalităţii de garantare a creditului,
acesta poate fi personal (se acordă pe bază de încredere personală) şi
real (se contractează pe baza unei garanţii). Garanţiile sunt, la rândul lor,
de mai multe feluri, definind prin ele şi felul de credit. În acest sens
există:
- credit pe amanet – când garanţia constă dintr-un bun mobiliar;
- credit lombard – în care garanţia constă în hârtii de valoare,
respectiv din efecte private sau publice;
- credit ipotecar (credit pe ipotecă) – când creditul este garantat
de bunuri imobiliare (pământ, construcţii, clădiri).
Din enumerarea acestor categorii de credit se observă că
existenţa multora dintre ele vizează diminuarea sau chiar înlăturarea
riscului de nerambursare a împrumutului.
d) După scopul urmărit de debitor, deci după destinaţia sa creditul
poate fi:
- de consum, acordat gospodăriilor, menajelor, pentru
susţinerea nevoilor de consum;
- de producţie, solicitat pentru susţinerea, modernizarea şi
potenţarea activităţii de producţie, a vieţii de producţie, a vieţii
economice în general.
- 32 -
Creditul de consum presupune transferuri de venituri dintr-o
perioadă în alta, venituri viitoare sunt aduse în prezent pentru sporirea
consumului personal.
Scopul creditului de producţie este de a pune direct în mişcare
activitatea unei unităţi economice. În cazul creditului de producţie,
împrumutul înseamnă transmiterea de capital, suma fiind utilizată pentru
sporirea capitalului propriu al întreprinderii.
e) În funcţie de posibilitatea prevăzută de creditor de a avea sau
nu dreptul de a solicita debitorului său rambursarea anticipată a creditului
pe care i l-a acordat, creditul poate fi denunţabil (caz în care îşi rezervă
dreptul de a cere rambursare de expirare a termenului de scadenţă, cu
un aviz prealabil) şi nedenunţabil (când, cel puţin pentru creditor, nu s-a
prevăzut o asemenea posibilitate). Acordând un credit denunţabil
împrumutatorul se asigură pentru situaţia în care ar apare semne vizibile
ca debitorului încep să-i meargă rău afacerile, putând în acest caz solicita
rambursarea imediată a sumei împrumutate, înaintea falimentului celui
împrumutat.
f) O altă clasificare a creditelor se poate face după felul cum
creditul este domiciliat în ţară sau în străinătate, putem vorbi de credit
intern, respectiv credit extern. Când creditorul este un guvern, ca
personificare juridică a unui stat avem de a face cu un credit
guvernamental.
În literatura de specialitate s-au conturat următoarele sfere de
cuprindere ale creditului care exprimă provenienţa, modul de garantare şi
de rambursare, destinaţia împrumutului şi agenţii economici care intervin
(de obicei băncile finanţatoare şi solicitanţii de credite, adică agenţii în
funcţiune): creditul comercial, creditul bancar, creditul obligatoriu, creditul
ipotecar, creditul de consum.
- 33 -
* Creditul comercial este forma cea mai reprezentativă a
creditului în economia de piaţă. Această formă de credit constă în
acordarea lui reciprocă de către agenţii economici activi cu prilejul
vânzării mărfurilor cu plata ulterioară, fără intervenţia unei verigi
intermediare.
* Creditul bancar reprezintă cea mai extinsă formă de credit. El
poate fi acordat atât de bănci cât şi de instituţii financiare şi de credit şi
acoperă orice scop al debitorului în condiţii stabile cu banca. Deci, putem
spune că există o varietate de credite bancare care se deosebesc între
ele după obiectul creditului, după garanţia oferită, după sezonalitate.
* Creditul obligatoriu. În cadrul acestui credit intervin relaţiile
între unităţile economice şi instituţii, în calitate de debitori care emit
obligaţiuni şi deţinătorii de obligaţiuni, în calitate de creditori, care îşi
avansează capitalul în scopul obţinerii unor venituri sigure sub formă de
dobânzi.
* Creditul ipotecar intervine ca o relaţie între creditori – diferite
bănci – şi debitori – posesorii de proprietăţi imobiliare – în vederea
acordării unui astfel de credit rolul de garanţie materială îl constituie
proprietatea de care dispune agentul economic împrumutat.
* Creditul de consum este o formă a creditului pe termen scurt şi
mijlociu de care pot beneficia persoane individuale fiind destinat pentru
acoperirea costurilor, bunurilor şi serviciilor de care beneficiază prin
reţeaua de comercializare şi servicii, sau pentru recreditarea creanţelor
contractate în acest scop.
2.2. Creditul bancar. Forme şi funcţii
- 34 -
2.2.1. Caracteristicile şi formele creditului bancar
La baza formării creditului bancar stau disponibilităţile devenite
temporar libere în urma rotaţiei de ansamblu a fondurilor participante la
procesele economice (producţie, circulaţie, repartiţie, consum), cât şi
depunerile la bănci ale diferiţilor agenţi economici, instituţii şi populaţie.
Creditul bancar poate fi acordat atât de bănci cât şi instituţiile
financiare şi de credit şi acoperă orice scop al debitorului în condiţiile
stabilite cu banca. Deci, există o varietate de credite bancare care se
deosebesc între ele după obiectul creditului, după garanţia oferită, după
sezonalitate.
Participanţii la angajarea creditului bancar sunt pe de o parte
băncile care apar în calitate de creditori, iar pe de altă parte, diferiţi agenţi
economice care solicită credit, în calitate de debitori.
În raporturile de credit cu banca se pot angaja şi persoane care
nu au calitatea de agenţi economici.
Raporturile de credit ale agenţilor economici cu băncile sunt de
regulă, reciproce. Pe de o parte agenţii economici având conturi deschise
la bănci formează depozite care pot fi folosite de aceştia ca resurse, iar
pe de altă parte, băncile acordă credite agenţilor economici pentru
nevoile de producţie curente sau cu recuperare ulterioară pentru investiţii.
Esenţial în aceste raporturi este faptul că unul dintre parteneri
este banca, iar relaţiile dintre bancă şi partener se desfăşoară pe temeiul
valorificării capitalurilor disponibile şi realizarea de profituri, în principal
sub forma de dobânzi.
Sfera acestui credit s-a lărgit foarte mult, pe măsura dezvoltării,
societăţii, ajungând să reprezinte una dintre cele mai uzuale modalităţi şi
forme de creditare, între altele şi prin faptul că băncile dispun de active
- 35 -
deosebit de mari pe care urmăresc să le valorifice pe calea dobânzilor în
urma împrumuturilor ce le contactează într-un volum tot mai sporit agenţii
economici activi.
Extinderea creditului pe termen lung a devenit o caracteristică a
creditului bancar în etapa actuală. O amploare fără precedent o
înregistrează creditele acordate pentru prestări de servicii.
Principalele credite acordate de bănci sunt avansurile în cont
curent, linia de credit (cele două tipuri de credit sunt considerate drept
credite implicite) şi creditele pentru stocuri (considerate credite explicite).
Avansurile în cont curent sau creditele de casă (sau trezorerie)
reprezintă raporturile de credite întemeiate pe o deplină cunoaştere a
activităţii întreprinderii, fără a fi consemnate prin înscrisuri relative la
fiecare angajament. Aceste credite de fapt nu sunt garantate formal. Ele
sunt menite să satisfacă necesităţile curente privind acoperirea
cheltuielilor de producţie cu caracter imprevizibil şi greu de localizat, în
obiecte care să reprezinte o garanţie veridică. Aceste credite nu au
stabilite termene de rambursare.
De regulă, acordarea de astfel de credite este întemeiată pe
depozite compensatorii. Funcţia acestor depozite decurge, într-un sens,
prin faptul că întreprinderile îşi păstrează toate disponibilităţile în conturile
de la bancă, ceea ce permite băncii să acopere necesităţile unor
întreprinderi prin însăşi redistribuirea depozitelor în cont curent constituite
de alte întreprinderi. Pe de altă parte, existenţa permanentă a depozitelor
compensatorii înseamnă pentru o bancă o reducere a resurselor utilizate,
iar pentru întreprindere un mijloc de păstrare a solvabilităţii.
O altă caracteristică a acestor credite este şi faptul că acestea
neavând la bază înscrisuri, nu au posibilitatea de recreditare, bazându-se
pe principalele resurse ale băncii. De aici şi nivelul dobânzii mai ridicat,
- 36 -
dar stabilit de regulă, în mod obişnuit de utilizarea suplimentară pentru
remunerarea băncii, a unui comision.
Sistemul general de acordare care a căpătat o largă circulaţie
este linia de credit, în condiţiile căreia se stabileşte limita maximă a
creditului acordat în acest cadru.
Într-o formă primară, această linie de credit conferă întreprinderii
un credit provizoriu, întrucât banca poate cere oricând acoperirea
debitului.
O formă mai favorabilă întreprinderii este linia de credit
confirmată, pe baza unui acord scris sau un contract în care posibilitatea
de acordare a creditului se menţine pentru o perioadă stabilită în
contract.
Linia de credit revolving implică utilizarea curentă a acestui mod
de obţinere de fonduri de către întreprinderi, întrucât rambursările
efectuate, reducând nivelul creditului, permit în etapele ulterioare,
obţinerea unor noi credite, în limitele stabilite, deoarece, potrivit condiţiilor
acestui acord, posibilitatea de creditare se reînnoieşte.
Creditele de până aici, strâns legate de necesitatea activităţii de
producţie, asigură întreprinderii un aflux de capital circulant care este
folosit de aceasta potrivit necesităţilor sale şi liberului său arbitru, fără a
se motiva utilizarea lui, putând fi caracterizată prin aspectul său general,
implicit.
O serie de alte credite bancare, de care pot beneficia
întreprinderile necesită, vis – a – vis de bănci o motivare clară şi o
condiţionare a utilizării lor şi adesea garantare. Astfel, după modul de
angajare şi folosinţă, ele pot fi caracterizate ca explicite.
Creditele explicite pot fi în ansamblul lor considerate drept credite
pentru stocuri. Între aceste credite de producţie sezonieră cunoscute sub
- 37 -
denumirea de credite de companie, ce sunt menite să asigure resursele
necesare în cazul irebularităţii ciclului de aprovizionare – producţie –
vânzări, de exemplu: producţia de conserve, blănuri, etc. Aceste credite
sunt garantate cu mărfurile aflate în procesul de producţie sau de
circulaţie.
2.2.2. Funcţiile creditului bancar
Creditul bancar realizează două funcţii:
1) Redistribuirea fondurilor temporar disponibile;
2) Emisiunea monetară.
1) Funcţia de redistribuire. În activitatea de creditare băncile
folosesc nu numai fonduri lor proprii ci şi un însemnat volum de fonduri
atrase de la terţi, cum ar fi: disponibilităţile existente în conturile clienţilor
bancari, diverse plasamente pe termen scurt efectuate de întreprinderi şi
instituţii.
În acest fel, prin intermediul băncilor se mobilizează disponibilităţi
băneşti temporar existente la anumite categorii de agenţi economici,
urmând a fi utilizate credite pe termen scurt, pentru acoperirea unor nevoi
temporare la alţi agenţi economici, realizându-se astfel o redistribuire
temporară a unei mari părţi a disponibilităţilor existente la un moment dat
în economie.
2) Funcţia de emisiune presupune o altă latură a creditului
bancar prin care se realizează lărgirea creditului şi anume pe calea
creării de mijloace băneşti suplimentare. Funcţia de emisiune a creditului
este indispensabilă într-o economie în care activitatea economică în
creştere solicită un volum sporit de mijloace băneşti.
- 38 -
Politica de credit al băncilor constituie totodată şi politică de
emisiune, întrucât creditul acordat de bănci este sursa unor mijloace
băneşti suplimentare pentru agenţii economici, contribuind la realizarea
unei corelaţii între masa banilor în circulaţie şi nevoile productive.
Dacă pulsul de mijloace băneşti cerut de dezvoltarea economică
nu poate fi acoperit prin funcţia de redistribuire a creditului, el poate fi
completat prin lărgirea creditului pe calea creării de noi mijloace băneşti.
O depunere la bancă de 100.000 lei, de către un client bancar
oarecare poate provoca o lărgire a posibilităţilor de creditare ale băncilor,
mult peste această sumă atrasă iniţial, în felul următor. În conformitate cu
prevederile legale, banca primitoare a depunerii iniţiale de 100.000 lei
este obligată să păstreze lichid un anumit procent din această depunere,
iar restul poate fi utilizat pentru acordarea unui credit, depunându-l în
cont la o bancă spre fructificare; la rândul ei, această a doua bancă poate
păstra lichid procentajul legal, iar restul poate fi utilizat pentru un nou
credit, unei alte bănci, ş.a.m.d. cu alte cuvinte, depunerea iniţială de
100.000 lei este multiplicată, injectându-se în economie, sub formă de
credit, o sumă cu atât mai mare cu cât circuitul se repetă de mai multe
ori. Această cifră se numeşte multiplicatorul creditului şi ilustrează
creşterea mai mare a masei banilor în circulaţie decât depunerea iniţială.
Pentru ca emisiunea de mijloace băneşti prin intermediul
creditului să contribuie efectiv la creşterea economică, se impun însă
câteva condiţii şi anume: rezultatele marfă ale activităţii creditate să aibă
desfacere asigurată şi să nu îngroaşe stocurile nevandabile; să existe
condiţii, precum forţă de muncă, materii prime, utilaje, ca activitatea
creditată să se desfăşoare efectiv; creditele să se ramburseze la timp,
ceea ce presupune nu numai stingerea obligaţiilor debitorului, dar inclusiv
rezultatele favorabile în activitatea creditată care să permită constituirea
- 39 -
surselor pentru rambursarea creditelor. Nerealizarea acestor condiţii mai
sus enumerate face ca suplimentarea mijloacelor băneşti să nu-şi atingă
scopul şi să degenereze într-un dezechilibru inflaţionist în economie.
2.3. Rolul creditului bancar în economia de tranziţie
Pentru ca rolul creditului să se exercite în mod efectiv şi eficient,
manifestându-şi la maximum avantajele şi diminuând la maximum
pericolele şi dezavantajele, este necesară întrunirea mai multor condiţii
obiective şi subiective pe care le putem grupa în cinci mari categorii:
A) Condiţii de ordin juridic, legal referitoare la existenţa unui
cadru juridic, a unor legi care să reglementeze cu precizie, fără echivoc,
măsurile de protecţie acordate contractelor încheiate între creditor şi
debitor, procedurile de coerciţie faţă de debitorii recalcitranţi, modul de
lichidare a operaţiunilor de credit ajunse în litigiu, astfel încât să crească
încrederea agenţilor economici şi să se limiteze riscurile.
B) Condiţii de ordin instituţional, infrastructural constând în
existenţa unui sistem de instituţii şi organisme solide, bine concepute, cu
atribuţii clare în efectuarea operaţiunilor de credit, dar şi în exercitarea
controlului asupra modului cum sunt respectate aceste atribuţii.
C) Condiţii de ordin social politic, referitoare la existenţa
cadrului general de linişte şi pace socială şi politică, de stabilitate şi
continuitate macroeconomică, cât şi la regimul politic existent şi
atitudinea lui faţă de economie, faţă de libera iniţiativă, faţă de piaţă.
Este evident că un climat social caracterizat prin convulsii între
diferite categorii sociale, un regim politic şubred, contestat, o politică
economică oscilantă sau opţiuni şi atitudini nesigure, fără perspective
- 40 -
clare, vor afecta elementul esenţial creditului, încrederea, descurajând
atât economisirea prin intermediul instituţiilor specializate, cât şi apelul la
credite sau acordarea lor.
D) Condiţii de ordin economic legate de situaţia de ansamblu a
economiei naţionale, de perspectivele ei, dar şi de conjunctura
economică a momentului pe plan intern şi internaţional are importanţă
situaţia resurselor existente în economie la dispoziţia agenţilor economici,
accesul la acestea, structura economiei naţionale, situaţia pieţei de
mărfuri, a pieţei capitalurilor.
E) Condiţii de ordin psihologic referitoare nu numai la
încredere ca suport hotărâtor al creditului, ci şi la comportamentul
agenţilor economici, a întreprinzătorilor, dar şi a populaţiei în ansamblul
ei. Nu putem face abstracţie de înclinaţiile diferitelor grupuri sociale
despre economisire sau consum, spre investiţii sau tezaurizare, de
atitudinile populaţiei în raport cu libera iniţiativă, care ţin de tradiţii, de
religie, de nivelul de cultură şi de educaţie, de profesiunea şi poziţia
socială a fiecăruia.
Restaurarea aparatului bancar, a celui financiar, formarea
proprietăţii private şi absorbirea de către procesele economice care
derulează în perioada de tranziţie la economia de piaţă, au transformat
creditul într-una din pârghiile cheie, cu contribuţie notabilă la înfăptuirea
marilor deziderate ale reformei.
Concepţia cu privire la credit, la formale şi funcţiile lui, este
supusă unui proces în centrul căruia se situează promovarea acestei
pârghii în buna funcţionare a mecanismului complex al economiei.
În cadrul economiei de piaţă creditul are o foarte mare răspândire,
el reprezentând un mod de finanţare a necesarului de resurse în
- 41 -
completarea celor proprii, iar în anumite cazuri poate constitui sursa
unică de finanţare.
Considerăm că sunt mai puţin importante formele pe care le
îmbracă creditul în etapa actuală, dacă el se acordă pe termen scurt,
mediu sau lung. Esenţial este scopul în care sunt utilizate creditele în
etapa actuală, etapa de tranziţie.
Băncile în ţara noastră, radical restructurate, chiar dacă şi-au
compartimentat sfera de acţiune pe domenii diferite: aprovizionare,
producţie, investiţii, comerţ exterior, agenţi economici de toate felurile, ele
alcătuiesc un adevărat circuit interbancar de natură să alimenteze şi să
sprijine întreaga activitate a economiei naţionale, dar şi totodată, să
asigure cadrul necesar unei circulaţii monetare stabile.
Exprimând prin însăşi natura lui amânare plăţii produselor,
lucrărilor, serviciilor, creditul se înscrie ca una din instituţiile cele mai
puternice ale perioadei de tranziţie, în sensul că lasă posibilitatea
agenţilor împrumutaţi să-şi creeze condiţiile necesare desfăşurării unei
activităţi eficiente. În felul acesta, direct sau indirect, veniturile bugetului
de stat sunt orientate în alte direcţii ale dezvoltării economice, lăsând
câmp larg de acţiune resurselor monetare temporar disponibile în
economie.
A utiliza creditul în mod raţional şi eficient constituie un puternic
factor de diminuare a fenomenului inflaţionist şi chiar de lichidare treptată
a acestuia.
Creditul bancar şi în general activitatea băncilor implicate în toată
activitatea vieţii economice constituie un domeniu deosebit de propice nu
numai pe plan economic, dar şi social, politic al perioadei de tranziţie.
Politica în domeniul creditului a devenit una din principalele
mijloace de acţiune asupra conjuncturii economice. Politica de credite
- 42 -
este chemată să preîntâmpine necorelaţiile şi eventualele dezechilibre
care ar putea să apară. Dacă se consideră că economia se află în faţa
„supraîncălzirii”, creditarea prea intensă putând antrena creşterea
preţurilor şi amplificarea inflaţiei, statul poate interveni pentru
„temperarea” creşterii, printr-o politică de credit restrictivă, prin ridicarea
ratei dobânzilor, prin ridicarea nivelului rezervelor bancare şi prin alte
decizii şi măsuri corespunzătoare.
Nu trebuie omise nici problemele riscurilor presupuse de utilizarea
creditului care, neluate în considerare, pot provoca prăbuşirea în lanţ a
sistemului bancar, cu consecinţe inimaginabile pe plan economic, social
şi politic.
Oricât de puse la punct ar fi tehnicile bancare de lucru, evidenţele
şi sistemul informaţional, oricât de bune ar fi normele metodologice şi
legislaţia care reglementează acest sector vital, dacă pârghia creditului
nu se implică puternic în fenomenele şi procesele proprii economiei de
piaţă, nu se vor putea obţine efectele acontate, ba mai mult creditul se
transformă într-o frână a acestora.
Este avantajos şi raţional, de exemplu, ca în perioada de vârf de
activitate să se folosească credite pe termen scurt pentru acoperirea
necesarului suplimentar de cheltuieli, urmând ca ele să se ramburseze în
perioada cu activitate mai redusă când încetează necesităţile
suplimentare.
De asemenea este necesar ca pentru realizarea unei creşteri
economice să se apeleze la credite decât să se aştepte o perioadă
îndelungată până când s-ar putea forma fondurile proprii
corespunzătoare pe seama capitalizării beneficiilor.
Folosind creditele, agenţii economici câştigă timp în lupta de
concurenţă, pot să-şi adapteze operativ activitatea în conformitate cu
- 43 -
cerinţele pieţei şi printr-o activitate eficientă îşi creează şi mijloacele
necesare pentru rambursarea ratelor scadente şi plata dobânzilor.
Procesele de creditare din economie vor fi în permanenţă supuse
perfecţionării şi modernizării, subordonate relaţiilor dintre bănci şi ceilalţi
agenţi economici instituindu-se într-un vast proces de cooperare, cu
rezultate benefice pentru întreaga viaţă a ţării.
CAPITOLUL III
RISCURILE FINANCIARE
RISCUL DE NERAMBURSARE:PREVENIRE
ŞI MOD DE GESTIONARE
3.1. Riscuri bancare, prezentare generală
Principalele categorii de riscuri bancare se pot sistematiza în
următorul tabel:
CLASIFICAREA PRINCIPALELOR TIPURI DE RISCURI
BANCARE
CARACTERISTICĂ BANCARĂ
TIPUL DE RISC GRUPE DE RISC
- 44 -
Operaţii bilanţiere 1. Risc financiar Riscul de nerambursare (de creditare)
Riscul lipsei de lichiditate
Riscul de variaţie a ratei dobânzii
Riscul de capitalServicii bancare 2. Risc de prestare Riscul operaţional
Riscul tehnologic Riscul produselor noi Riscul strategic
Cadrul de activitate 3. Risc ambiental Riscul de fraudă Riscul economic Riscul concurenţional Riscul legal
1. Riscurile financiare sunt generate de operaţiuni care se
reflectă în bilanţul băncii şi reprezintă principala categorie de riscuri
bancare pentru că producerea lor este cauza principală a falimentelor
bancare.
Riscurile financiare reprezintă de fapt riscurile probabile în
procesul creditării, iar acestea sunt:
- riscul de nerambursare;
- riscul lipsei de lichiditate;
- riscul variaţiei ratei dobânzii pe piaţă;
- riscul de capital.
2. Riscurile de prestare sunt determinate de prestarea de
servicii de către bancă.
O bancă realizează venituri din dobânzi şi alte venituri din taxe şi
comisioane. Dacă ultimele venituri, cele realizate din taxe şi comisioane
şi alte venituri cresc în totalul veniturilor, creşte şi grija băncii faţă de
riscul de prestare. Ponderea acestora este în general mică, şi deci marja
este suficient de mare pentru ca băncile să nu caute alte surse de venit
prin diversificarea gamei de servicii prestate de bancă.
Principalele categorii de riscuri de prestare sunt:
- 45 -
a) Riscul operaţional – se referă la probabilitatea că banca nu
va satisface în condiţii optime cererile clienţilor;
b) Riscul tehnologic – acest risc ţine de structura ofertei de
servicii bancare care trebuie să fie optim echilibrată sau de modul în care
îşi eşalonează în timp serviciile bancare;
c) Riscul produselor noi – apare în momentul în care se
hotărăşte lansarea produselor noi pe baza unui plan de marketing. Riscul
survine în momentul în care cererea pentru aceste produse nu este la
nivelul estimat sau când cheltuielile pentru aceste produse sunt mai mari
decât cele estimate;
d) Riscul strategic – reprezintă probabilitatea ca decizia
strategică privind dezvoltarea anumitor pieţe (aceste pieţe pot fi produse
bancare, sectoare de activitate, sau pieţe ca zonă geografică) să se
dovedească slabă.
3. Riscul ambiental reprezintă probabilitatea ca în mediul de
activitate al băncii să se producă fenomene cu o potenţială influenţă
negativă asupra profitului bancar. Principalele forme ale riscului
ambiental sunt:
a) Riscul de fraudă – apare atunci când banca îşi face obiectul
unei tentative de fraudă;
b) Riscul economic – este legat de conjunctura economică;
c) Riscul concurenţial – banca va câştiga o poziţie bună prin
măsuri de concurenţă sau neloială, de aceea banca va trebui să
urmărească ce fac competitorii;
d) Riscul legal – domeniul de activitate bancară este controlat,
reglementat pe baza unor legi şi acte normative.
- 46 -
3.2. Elemente principale de risc în procesul de
creditare. Factori de risc
Înainte de luarea unei decizii de creditare, inspectorul de credite
va lua în considerare o mulţime de criterii, iar obiectivul principal urmărit
de acesta este descoperirea şi evaluarea riscului în vederea diminuării
gradului de incertitudine, inerent rambursării împrumutului.
Deci, primul pas în orice relaţie de creditare este strângerea
sistematică a informaţiilor de ordin financiar, economic, de piaţă,
industrial, de producţie referitoare la solicitantul creditului, toate având o
natură specifică sau generală, în scopul determinării tipului de risc
implicat şi a cuantificării acestuia.
Sarcina inspectorului de credite este de a cântări diverşi factori şi
de ajunge la o concluzie privitoare la gradul de siguranţă al solicitării de
credit.
Acest proces va folosi la determinarea următoarelor elemente:
- limita maximă a expunerii la risc în funcţie de politica băncii;
- produsele bancare necesare;
- structura creditului;
- condiţiile de creditare;
- necesarul de garanţii;
- cerinţe de control;
- comisionul şi structura dobânzii.
Un factor cheie în evitarea pierderilor este înţelegerea faptului că
gestionarea riscului este un proces continuu şi că, pe măsură ce mediul
în care orice agent economic îşi desfăşoară activitatea, se schimbă
riscurile şi semnificaţia lor relativă ce se modifică de asemenea. În
- 47 -
consecinţă controlul periodic al mediului în care funcţionează agentul
economic, constituie o parte vitală a procesului de creditare; o bancă
prudentă trebuie să obţină o confirmare periodică a faptului că evaluarea
pe care s-a bazat acordarea împrumutului este încă validă.
Detectarea din vreme a unei evoluţii nefavorabile şi a zonelor în
care riscul a crescut, furnizează în cazul cel mai rău băncii o marfă
nepreţuită – timpul, timpul necesar identificării cauzelor care stau la baza
acestor evoluţii şi adoptării măsurilor corective, dându-i în acest fel
posibilitatea de a lua iniţiativa în loc de a fi depăşit de evenimente, cum
este cazul foarte frecvent şi de a fi forţat să ia o hotărâre pripită într-un
ritm şi la un moment pe care nu şi le poate alege.
În afară de evaluarea numerică sau cantitativă, trebuie să se
aprecieze şi riscurile calitative.
Acestea reprezintă mediul în care afacerile comerciale şi alţi
factori nu pot fi controlaţi şi influenţaţi prin decizii administrative.
În continuare sunt prezentaţi câţiva factori de risc calitativi:
a) Economici – dobânda şi fluctuaţiile de curs valutar, situaţia
pieţei interne sau a pieţelor internaţionale;
b) Sociali – probleme de mediu;
c) Juridici – modificările legislaţiei;
d) Politici – tarife, cote specifice prin legislaţie;
e) Tehnologici – riscul apariţiei unor noi produse, dezvoltare care
nu poate fi copiată, dar care poate să afecteze negativ o piaţă;
f) De personal – afacerile sunt dependente de personal
(fluctuaţiile forţei de muncă);
g) Concurenţa – un actor al pieţei poate decide să domine piaţa,
indiferent de costurile pe termen scurt, pe care trebuie să le
suporte.
- 48 -
Adevăratul risc de creditare constă în aprecierea angajamentului
de plată.
Gradul de certitudine şi sursele de acoperire ale angajamentului
de plată trebuie identificate chiar de la început. Această capacitate de
plată a serviciului datoriei în termenii dobânzii şi a valorii creditului trebuie
corelată cu termenii contractului de credit.
În general băncile consideră că riscul financiar depinde de
mărimea întreprinderii debitoare. Cu cât o întreprindere are cifra de
afaceri mai mare, cu atât riscul este mai mic la creditele pe termen scurt
şi invers. De aceea, băncile clasifică întreprinderile după mărimea cifrei
de afaceri, clasificarea diferă de la o bancă la alta, ultima categorie
constituind-o debitorii ocazionali la care băncile aplică cota cea mai mare
de risc. În limbaj bancar această cotă de risc se numeşte majorarea
dreptului comun.
Pentru stabilirea cotei de risc intervine şi cunoaşterea
întreprinderii de către bănci din relaţiile anterioare, estimarea riscului
depinzând de aprecierile proprii ale băncii, ceea ce face ca întreprinderile
să beneficieze de condiţii mai mult sau mai puţin favorabile în raport cu
cota normală de risc aplicată întreprinderilor din categoria respectivă, de
mărime (după cifra de afaceri).
Cota de risc mai depinde şi de calitatea garanţiilor oferite de
debitori: efecte comerciale acceptate sau neacceptate, garanţii personale
ale acţionarilor sau conducătorilor întreprinderii.
3.3. Managementul global al riscurilor
Gestiunea riscurilor bancare este abordată, de regulă, pe tipuri de
riscuri datorită complexităţii şi diversităţii riscurilor. Trebuie avut însă
- 49 -
vedere că expunerea băncii se realizează pentru ansamblul riscurilor şi
mai mult, riscurile sunt interdependente. Această realitate impune
abordarea globală a gestiunii riscurilor care trebuie să asigure băncii
capacitatea de a identifica şi evalua riscurile, de a le controla de a le evita
şi elimina şi de a le finanţa.
3.3.1. Identificarea şi evaluarea riscurilor bancare
Riscul este un însoţitor permanent al activităţii bancare, strategia
şi organizarea băncii fiind afectate dacă riscurile actuale şi de perspectivă
nu sunt luate în considerare.
Integrarea identificării şi evaluării riscurilor bancare în strategia
băncii impune în prealabil identificarea principalelor produse şi pieţe
consacrate, precum şi a procedurilor de livrare a produselor bancare.
Gestiunea riscului demarează cu descifrarea profilului de risc al
diferitelor produse bancare, pentru principalele activităţi bancare,
compararea acestora cu profilul de risc al băncii. Dacă suma profilurilor
de risc identificate depăşeşte profilul de risc al bănci, banca are o valoare
pozitivă, în ansamblul ei pentru acţionari. Sunt elaborate scenarii de
pierderi financiare pentru activităţile, tranzacţiile şi interfeţele bancare,
alocând expunerile la risc diferitelor componente ale riscurilor şi
identificând frecvenţa şi mărimea pierderilor care pot fi generate de
expuneri. Deoarece o anumită expunere poate genera riscuri de mai
multe feluri, nivelul de risc trebuie agregat pentru fiecare expunere şi
pentru fiecare categorie de risc, pentru a identifica profilul de risc al unei
bănci.
3.3.2. Controlul riscurilor
- 50 -
Controlul riscurilor vizează în minimizarea cheltuielilor asociate
riscurilor pentru expunerile care au fost identificate, însă nu pot fi evitate
sau eliminate, luând în considerare nivelurile de risc identificate pentru
fiecare categorie de riscuri. Controlul riscurilor, componentă a gestiuni
acestora, utilizează tehnici specifice fiecărei categorii de risc: tehnici de
gestiune a bilanţului sau de diversificare a portofoliului pentru riscul de
piaţă; tritizarea creditelor pentru riscul de lichiditate; calitatea produselor
bancare, analiza creditelor neperformante pentru riscul operaţional.
3.3.3. Măsuri de evitare a riscurilor bancare
Această etapă presupune realizarea prealabilă a identificării şi
cuantificarea riscurilor şi apoi îndepărtarea cauzelor care le produc.
În acest sens, băncile pot utiliza diverse metode:
- reproiectarea activităţilor asociate şi fluxurilor de operaţii;
- eliminarea produselor considerate riscante sau ale căror
proceduri operaţionale sunt puţin cunoscute (exemplu,
instrumentele derivate).
Dacă banca a apreciat corect cheltuielile şi veniturile asociate
riscurilor, această etapă poate avea efect favorabil asupra reducerii
costurilor totale; în caz contrar, pot fi eliminate produse care ar putea
genera venituri în viitor.
3.4. Riscurile bancare şi clasificarea lor în diferite
ipostaze
- 51 -
Riscul datei dobânzii
Pentru a proteja împotriva riscului ratei dobânzii, Banca stabileşte
rate ale dobânzii variabile pe termen scurt pentru împrumuturile pe care
le acordă.
Riscul de piaţă
Economia românească este într-un stadiu incipient de dezvoltare
şi există un grad considerabil de incertitudine în ceea ce priveşte
viitoarea direcţie probabilă a politicii economice interne şi a dezvoltării
politice. Administratorii nu sunt în măsură de a prognoza eventualele
schimbări în condiţiile din România şi efectul pe care acestea le-ar putea
avea asupra situaţiei financiare, rezultatelor şi fluxurilor de trezorerie ale
Băncii. Banca a stabilit limite ale operaţiunilor sale comerciale.
Riscul lichidităţii
Politica Băncii asupra lichidităţilor este de a menţine resurse
lichide suficiente pentru a face obligaţiilor sale, pe măsura ajungerii lor la
scadenţă.
Riscul valutar
Banca operează într-o economie în curs de dezvoltare. România
cunoaşte rate ridicate ale inflaţiei şi o devalorizare semnificativă a
monedei naţionale. Există în consecinţă un risc de pierdere de valoare în
ceea ce priveşte activele monetare în ROL. Pentru a se proteja împotriva
riscului valutar, politica Băncii este de a menţine o poziţie valutară lungă
(adică activele în valută să depăşească pasivele în valută).
- 52 -
Concentrarea riscului de credit
În acordarea facilităţilor şi împrumuturilor, Banca îşi asumă un risc
de credit, adică riscul nerecuperării creanţei asupra debitorului. Acesta
este legat de posturi bilanţiere precum: disponibilităţile, împrumuturile
acordate, titlurile de valoare purtătoare de dobândă sau elementele
extrabilanţiere. Concentrarea riscului de credit ar putea să rezulte într-o
pierdere materială pentru Bancă dacă o schimbare în circumstanţele
economice, ar afecta o industrie întreagă sau întreaga ţară. Banca
minimizează riscul de credit prin: evaluarea atentă a solicitanţilor de
credite, stabilirea unor limite de expunere şi aplicarea unei politici
prudente de provizionare atunci când riscul de pierdere pentru Bancă
devine posibil.
Riscul fiscal
Regimul fiscal din România este subiectul unor variante
întreprinderi şi constante schimbări, care ar putea fi retroactive. În
anumite împrejurări, autorităţile fiscale pot fi agresive şi arbitrare în
calcularea majorărilor şi penalităţilor. Deşi impozitul prezent datorat
pentru o tranzacţie poate avea o valoare minimă, penalităţile pot fi
semnificative dat fiind că sunt calculate pe baza valorii tranzacţiei şi se
pot ridica la 0,25% pe zi. În România perioada pentru prescrierea
datoriilor fiscale este de 5 ani.
Angajamente şi situaţii neprevăzute
Banca emite garanţii şi acreditive în favoarea clienţilor săi, riscul
de credit aferent garanţiilor este similar cu acela generat de acordarea de
împrumuturi. În cazul unei pretenţii faţă de bancă, rezultată din neplata
- 53 -
de către client a unei sume garantate, aceste instrumente prezintă de
asemenea, un grad de risc al lichidităţii pentru Bancă. Toate acreditivele
emise de către Bancă sunt garantate. La 31 decembrie 1998,
probabilitatea unor pierderi materiale legate de acreditivele emise este
considerată a fi nesemnificativă neconstituindu-se, în consecinţă nici un
provizion.
Angajamente legate de credite
Scopul principal al acestor instrumente este de a asigura
disponibilitatea care să răspundă solicitărilor clienţilor. Scrisorile de
garanţie şi acreditivele stand-by, care reprezintă asigurări irevocabile că
Banca va proceda la efectuarea de plăţi în care clientul nu poate face
faţă obligaţiilor sale către terţi, prezintă acelaşi risc de credit ca şi
împrumuturile.
Scrisorile de credit şi acreditivele documentare, reprezentând
angajamente scrise ale băncii în beneficiul unui client şi autorizând o
terţă parte să tragă trate asupra băncii în limita unei sume stipulate şi în
condiţii şi termene specifice sunt garantate prin transporturi de bunuri la
care se referă, prezentând în consecinţă, un risc considerabil mai scăzut.
Nevoia de lichidităţi în cazul scrisorilor de garanţie şi a
acreditivelor stand-by, este sensibil mai scăzută decât volumul
angajamentelor, deoarece, în general, Banca nu se aşteaptă ca terţa
parte să tragă fonduri pe durata contractului. Angajamentele de extindere
ale creditului, reprezintă segmente neutilizate de autorizări de extindere a
creditului sub formă de împrumuturi, scrisori de garanţie şi acreditive.
Privitor la riscul de credit aferent angajamentelor de extindere a
creditului, Banca este în mod potenţial expusă la o pierdere egală cu
suma, cu totalul angajamentelor neutilizate. Totuşi, volumul probabil al
- 54 -
pierderii, deşi dificil de cuantificat, este considerabil mai mic decât totalul
angajamentelor neutilizate, din moment ce majoritatea angajamentelor de
extindere a creditului sunt condiţionate de respectarea de către clienţi a
unor anumite standarde specifice de credit
Deşi există un anumit risc de credit asociat segmentelor
neutilizate de angajamente, acest risc este considerat modest, dat fiind
că, în primul rând, rezultă din posibilitatea ca clientul să uzeze de
segmentul neutilizat de autorizare a împrumutului, şi în al doilea rând,
depinde de probabilitatea ca tragerile respective să nu fie rambursate la
timp.
Banca monitorizează scadenţele angajamentelor de credit pentru
că, în general, angajamentele pe termen lung prezintă un grad mai ridicat
de risc de credit decât angajamentele de credit pe termen scurt. Suma
contractuală totală a expunerii din angajamente de extindere a creditului
nu corespunde în mod necesar nevii viitoare de lichidităţi, în condiţiile în
care multe dintre angajamentele respective vor expira înainte de a fi
efectuate trageri.
3.5. Riscul de nerambursare
Riscul de nerambursare se mai numeşte şi risc de creditare sau
insolvabilitate a debitorilor sau de risc de deteriorare a activelor bancare
şi reprezintă principalul risc asumat de bancă.
Riscul de nerambursare constă în probabilitatea întârzierii plăţii
sau a incapacităţii de plată datorită conjuncturii, dificultăţilor sectoriale
sau deficienţelor împrumutatului, deci se manifestă ca urmare a
neîndeplinirii contractului de credit de către client.
- 55 -
Deci, fie că aduce o pierdere de capital definitivă, fie că
presupune o recuperare parţială şi târzie prin acţiuni în instanţele juridice,
insolvabilitatea prejudiciază interesele băncii.
În aprecierea riscului de nerambursare, trebuie studiate cu atenţie
următoarele probleme:
- rolul calităţii creditului;
- selectarea creditelor;
- aprecierea riscului global de nerambursare;
- controlul intern asupra portofoliului de credite.
3.5.1. Calitatea şi selectarea creditelor
Calitatea creditelor este importantă pentru bănci, operaţiunea de
creditare reprezentând principala operaţiune bancară, iar riscul ridicat
reprezintă cauza majoră de faliment, de unde necesitatea controlului
riscului pe parcursul procesului de creditare.
Importanţa majoră prezintă calitatea creditului pentru stat
(împrumuturile şi taxele primite de la agenţii economici se diminuează
atunci când agenţi economicii nu rambursează creditul) pentru clienţii
băncii (creditul trebuie rambursat, astfel creditul costă mai mult
aplicându-se majorări sau bunurile cu care sunt garantate creditele sunt
sechestrate) şi nu în ultimul rând pentru economie, în ansamblul ei,
alocarea creditelor presupunând o dezvoltare economică.
- 56 -
Selectarea creditelor are loc în faza de acordare a acestora,
reprezentând momentul în care banca îşi asumă riscul şi îi poate
influenţa mărimea.
Prin selectare se alege din mulţimea cererilor de credite doar pe
acelea care se estimează că au probabilitatea rambursării mai mare
decât cea a nerambursării.
Pentru prevederea riscului trebuie să se analizeze temeinic
împrumutatul prin prisma cerinţelor respectării raportului de credit sub
diverse aspecte:
- umane: competenţă moralitate;
- economice: situaţia internaţională, naţională, cadrul
profesional;
- financiare: situaţia financiară, îndatorarea existentă,
capacitatea de rambursare;
- juridice: forma juridică, legături juridice cu alţi agenţi economici.
Selectarea creditelor de către bancă se poate face şi cu ajutorul
unor produse informatice specific băncii (RAIFFEISEN S.A.-S.A.B.).
În cazul debitorilor băncii se diferenţiază 2 mari categorii pentru
care riscul de creditare se manifestă diferit:
1. agenţi economici
2. agenţi economici externi (debitori din alte ţări).
Din punct de vedere al scadenţei acordarea creditelor pentru
toate categoriile de debitori se face pe termen scurt, pe termen mediu şi
pe termen lung.
1.a) Acordarea creditelor agenţilor economici pe termen
scurt presupune analiza cererii de creditare şi a nevii de finanţare a
agentului economic.
- 57 -
Studiul cererii de creditare presupune identificarea, evaluarea şi
protecţia împotriva riscului. Identificarea şi evaluarea riscului înseamnă
de fapt identificarea şi evaluarea factorilor care pot duce la rambursare.
În cadrul acestor factori se deosebesc factori interni legaţi de
activitatea agentului economic, de realizarea sau nerealizarea
obiectivelor propuse şi factori externi, legaţi de alţi agenţi economici cu
care agentul economic vine în contact, şi care nu şi-au plătit datoriile,
legaţi de un blocaj financiar în sectorul respectiv sau de conjunctura
economică (criza economică generală, sectorială).
Evaluarea nevoii de finanţare, determinată de deficitele temporare
în fluxul de încasări şi plăţi, presupune analiza contractelor agenţilor
economici respectivi, fluxul cash-flow, angajamentele faţă de alţi creditori,
documentele de evidenţă care reflectă situaţia economico-financiară a
întreprinderii (bilanţ, conturi de profit şi pierdere). Se determină după
această analiză sume de care are nevoie agentul economic, iar între
bancă şi agentul economic se va negocia scadenţa şi dobânda.
Pentru protecţia împotriva riscurilor se pot cere garanţii sau se pot
înăspri condiţiile de creditare prin limitarea sumei totale a creditului
acordat.
1.b) În acordarea creditelor agenţilor pe termen lung, pentru
investiţii, analiza nevoii financiare necesită un proiect de investiţii care
este întocmit de agentul economic care solicită creditul, de firme
specializate sau de bancă.
Şi în acordarea creditelor pe termen lung se are în vedere
identificarea, evaluarea şi protecţia împotriva riscului care vizează acele
grupe de factori interni determinaţi de necesitatea, eficienţa şi
oportunitate proiectului investiţiei şi factori externi legaţi de mediul
- 58 -
economic în care agentul economic respectiv apelează la credit, factori
de natură politică, economică (import, export).
Protecţia împotriva riscului în mod cert este legată de evaluarea
garanţiilor. În acest caz creditelor pentru investiţii, evaluarea garanţiilor
este necesară pentru că există incertitudinea evoluţiei preţurilor în timp şi
a calităţii activităţii în care investeşte agentul economic.
Este de reţinut faptul că nici o investiţie nu se finanţează în
întregime de către bancă, preîntâmpinându-se în acest mod riscul moral.
Selectarea cererilor de creditare se poate face prin: evaluarea
creditelor pe bază de punctaj această metodă fiind cunoscută sub
denumirea de credit-scoring.
Credit-scoring-ul se exprimă ca o cotaţie de apreciere sau de
evaluare a atributelor solicitantului în vederea acordării creditului şi îşi
propune să stabilească un mod de ierarhizare a solicitanţilor de credit
printr-o notă medie sau punctaj. În acest scop sunt necesare:
- stabilitatea unui număr de variabile;
- statuarea unui sistem de agregare care să permită
transpunerea variabilelor într-un calificativ comun, de expresie globală.
Aplicarea punctelor sistemului credit-scoring înseamnă adunarea
punctelor întrunite de solicitant considerând câte un punctaj pentru
fiecare din criteriile stabilite în fişa de evaluare a agentului economic
(Anexa nr.2) şi compararea cu numărul stabilit ca limită de acordare şi
respingere.
La RAIFFEISEN S.A. limita de acordare şi respingere a creditului
pentru agenţii economici este stabilită la 20 de puncte:
- între 40-60 se acordă creditul;
- între 20-39 se poate acorda creditul dacă nu există alte
elemente de risc;
- 59 -
- sub 20 nu se acordă creditul.
Prin introducerea evaluării pe bază de punctaj se urmăreşte
realizarea unor obiective ca: reducerea timpului şi costului evaluării,
creşterea calităţii creditelor, creşterea productivităţii şi a satisfacţiei
inspectorilor de credite, îmbunătăţirea calităţii controlului creditelor,
uşurarea modificării strategiei de creditare, selecţia clienţilor în funcţie de
calitate.
Scorurile întrunite de fiecare solicitant în cadrul sistemului
creează o premisă de ierarhizare.
Cu privire la finalitatea utilizării acestui sistem, trebuie să spunem
că băncile, pe baza experienţei proprii, stabilesc nivelul minim de punctaj
admisibil prin analiza comparată a câştigurilor şi pierderilor aferente
fiecărui nivel al scorurilor.
2. Selectarea creditelor acordate debitorilor din alte ţări
(riscul de ţară)
Riscul de ţară caracterizează probabilitatea apariţiei incapacităţii
de plată a unui debitor datorită unor cauze care ţin exclusiv de localizarea
sa geografică.
Din punct de vedere a riscurilor de creditare acestea pot fi: risc
specific organismelor guvernamentale, instituţiilor publice şi statelor
debitoare şi risc suplimentar pentru persoane sau agenţi ai căror
insolvabilitate este determinată de localizarea geografică, nu de
deteriorarea situaţiei lor financiare.
- 60 -
Riscul de ţară are două dimensiuni:
- risc politic sau risc suveran. Gradul de instabilitate politică poate
duce la modificarea atitudinii oficiale funcţie de atitudinea guvernului
referitoare la investiţii străine, limitarea sau interzicerea ieşirilor de
capital, repunerea în discuţie sau renegocierea unor contracte, refuzul de
a recunoaşte angajamentele guvernelor anterioare.
- risc economic incapacitatea autorităţilor monetare de a asigura
transferul drepturilor creditorilor, deci autoritatea monetară a ţării
debitoare nu dispune de valuta de care are nevoie.
Dacă valuta este liber convertibilă atunci acest risc nu există.
Evaluarea riscului de ţară se poate realiza:
1. În baza valorii capitalizate. Această metodă presupune
dezvoltarea unui aparat matematic bine pus la punct. Se realizează
capitalizarea fluxului de venituri la nivel de ţară, pentru care se folosesc
rată referitoare la situaţia anterioară şi evoluţia estimativă a principalelor
elemente ale balanţei de plăţi externe;
2. Folosind metoda Delphi (metoda indicatorilor de risc) care
constă în stabilirea unor criterii reprezentative: politice, economice,
financiare şi a unor fonduri pentru fiecare criteriu. Diferite persoane
abilitate a acorda puncte vor stabili rezultatul ca medie aritmetică
ponderată în funcţie de care se încadrează ţara într-o anumită categorie
de risc.
3.5.2. Gestiunea preventivă a riscului client
În gestiunea riscului de creditare o importanţă deosebită revine
studiului gestiunii preventive, a riscului pentru creditele acordate
populaţiei, care presupune de fapt urmărirea creditului acordat şi a
- 61 -
calităţii debitorului. Pentru agenţii instituţionali gestiunea este asigurată
permanent de inspectorii de credite care au un număr de agenţi
economici pe care îi supraveghează.
Gestiunea procesului de creditare este organizată separat la
nivelul Băncii fiind organizate două compartimente:
- serviciul de ghişeu (Front Office) unde se desfăşoară
activitatea comercială şi administrativă. În cadrul acestui serviciu are loc
întocmirea dosarelor de creditare şi trierea lor.
- serviciul de credite propriu-zis (Back-Office) ce se ocupă cu
gestiunea evenimentelor pe parcursul derulării procesului de creditare.
Pentru urmărirea gestionării preventive a riscului client, important
este cum se desfăşoară schimbul de informaţii între cele două
compartimente existând două modalităţi:
a) Abordarea clasică (reactivă);
b) Abordarea modernă (activă).
a) Abordarea clasică presupune specializarea şi defalcarea
sarcinilor între cele două servicii de ghişeu: FO şi de credite BO.
Serviciul FO analizează cererile de creditare. După ce stabileşte
acordarea creditului între cele două părţi (bancă – client), dosarele sunt
trimise la serviciul BO pentru urmărirea derulării relaţiilor de creditare.
Serviciul BO nu ia contact cu clienţii, ci urmăreşte rambursarea
ratelor scadente. Când datele scadente nu sunt respectate există
proceduri standardizate pe care cei de la BO le aplică: modificarea ratei
dobânzii, reeşalonarea creditului, trecerea clientului în altă categorie.
BO ar trebui să ia legătura cu FO pentru a intra în contact cu
clientul, dar se aplică mai întâi procedurile standardizate şi apoi se ia
legătura cu clientul. În acest caz există două posibilităţi:
- 62 -
- rezolvarea problemei: clientul redevine bun, cu toate
antecedentele sale şi în acest moment se întrerupe legătura BO cu FO;
- nerezolvarea problemei, clientul este problematic apărând o
situaţie conflictuală (Banca va apela în această situaţie la garanţii).
Abordarea clasică se mai numeşte şi reactivă pentru că banca
reacţionează după evenimentele ce se produc.
Schematic ABORDAREA CLASICĂ (MOD REACTIV) se
prezintă astfel:
Iar GESTIUNEA RISCULUI CLIENT:
- 63 -
CLIENT
Dosar de creditare
FO Identificare şi evaluare risc Acordare credit
Gestiunea evenimentelor
BO Reglementarea incidentelor
Incident faţă de scadenţă
Detecţie la BACK-OFFICE
Acţiune la FRONT-OFFICE
ClientIncident reglementatClient normal Incident Client dubiosContencios
b) Abordarea modernă (activă)
În această modalitate se acţionează înainte de a se produce
evenimentul nedorit, deci se acţionează din timp pentru a se minimiza
riscul.
Dezavantajele acestei metode sunt volumul de muncă
suplimentar şi cheltuielile suplimentare. Cheltuielile sunt mari pentru că
actualizarea permanentă a informaţiilor despre client costă mult.
Principiile abordării moderne:
- Relaţia dintre bancă – client trebuie privită ca o relaţie
constructivă, ca o relaţie de interes reciproc;
- Riscul apărut este mai uşor de prevenit decât de recuperat;
- Păstrând o legătură strânsă şi permanentă cu clientul, Banca
beneficiază de un avantaj competitiv, concurenţial.
Spre deosebire de riscul de nerambursare care vizează aspectul
termenului şi a sumei de rambursare, riscul client este riscul de
deteriorare a calităţii clienţilor.
Principalele obiective urmărite de abordarea modernă sunt:
- 64 -
- Unificarea aprecierii riscului de creditare, exclusiv prin prisma
riscului client, care presupune renunţarea din punct de vedere
a riscului de nerambursare la BO;
- Stabilirea unui sistem coerent de indicatori care să exprime
riscul client;
- Introducerea procedurilor de analiză şi actualizarea a
dosarelor clienţilor care vor trebui să simplifice activitatea
personalului din Bancă.
Pentru implementarea acestor proceduri sunt necesare
următoarele operaţii:
- Definirea informaţiilor necesare pentru un dosar client tip
(robot) şi a bazei de date din care se pot obţine informaţiile de
care avem nevoie;
- Stabilirea algoritmilor de calcul, a indicatorilor care ne
interesează şi a unor marje de toleranţă – filtre care sunt
revizuite periodic şi actualizate;
- Prezentarea rezultatelor caracterizate prin accesibilitate,
rapiditate şi simplitate;
- Reactualizarea informaţiilor din bazele de date BO.
Arhitectura SISTEMULUI DE GESTIUNE PREVENTIVĂ a riscului
client în cazul abordării moderne (mod activ).
- 65 -
Client
3.5.3. Determinarea riscului de nerambursare
Riscul global de nerambursare este o funcţie crescătoare a masei
creditelor acordate şi a ratei dobânzii.
Riscul de nerambursare va creşte pe măsură ce dimensiunile
cresc. Odată cu creşterea volumului creditului cazurile de nerambursare
cresc în proporţie accelerată, expresie a faptului că majoritatea proporţiei
creditului aduce în rândul debitorilor un număr mare de persoane,
potenţial insolvabile.
Restrângerea creditului conduce la scăderea cazurilor de
insolvabilitate, întrucât în primul rând, clienţii cu solvabilitate îndoielnică
sunt excluşi de la creditare.
Creşterea ratei dobânzii conduce la creşterea cazurilor de
insolvabilitate a debitorilor, majorează, în general, obligaţiile beneficiarilor
- 66 -
FO: dosar
BO: înregistrarea evenimentelor
Extragerea şi reconstituirea dosarelor
Filtru de alertă parametric
Afişarea dosarelor în alertă la FO
Acţiunea asupra clienţilor
Reactualizare
de credite, iar pe de altă parte, că aceştia, clienţi apreciaţi ca riscanţi, au
un regim de creditare specific, cu dobânzi mai ridicate.
Şi în cadrul RAIFFEISEN S.A. pentru fiecare categorie de credite
se percepe o anumită dobândă, după cum urmează:
Categoria de credit Dobândă
Credite standard Normală
Credite în observaţie Normală + 3p
Credite substandard Normală + 5p
Credite îndoielnice Normală + 10p
Credite în pierdere –
Nivelul dobânzii este evident influenţat de riscul nerambursării,
elementele de structură a dobânzii fiind separate în:
- Dobândă pură, care este costul utilizării capitalului şi
- Plata necesară pentru recuperarea riscului nerambursării,
respectiv pentru acoperirea pagubelor suferite pe această
cale.
O asemenea considerare a riscului şi a soluţiilor de acoperire
motivează o politică personală a băncilor în domeniul dobânzilor,
orientată după gradul de risc pe care-l presupune fiecare credit acordat,
funcţie de condiţiile reale pe care le are fiecare debitor. Se poate afirma
că riscul de nerambursare majorat determină o ofertă de credit mică.
În ceea ce priveşte poziţia ofertei de credit faţă de nerambursare
trebuie să se constate că banca, fiind sensibilă la riscul de insolvabilitate,
va avea un prag de credite, indiferent de condiţiile de dobândă extrem de
favorabile. Deci, există o zonă inelastică în relaţia:
Ofertă de credit – Risc de insolvabilitate
- 67 -
Fiecare bancă se confruntă pe de o parte cu tendinţe de
anticipare de conserve şi deci, de reţinere în creditare, ceea ce înseamnă
siguranţă, iar pe de altă parte banca este interesată în valorificarea
ofertei de credite, pe care ar fi trebuit în mod normal să le refuze.
3.6. Gestiunea riscului de credit global
3.6.1. Principiile gestiunii riscului de credit global
Gestiunea riscului de credit global are la bază două principii:
diviziunea şi limitarea riscurilor.
Divizarea riscului de creditare urmăreşte evitarea concentrării
riscurilor prin diversificarea plasamentelor şi a creditelor în special.
Concentrarea clienţilor între-un singur domeniu de activitate este relativ
periculoasă pentru o bancă universală: în perioada de recesiune pot
interveni greutăţi de exploatare. În sfera creditării particularilor,
diversificarea portofoliului este în primul rând o diversificare teritorială. La
creditarea agenţilor economici importantă este diversificarea sectorială
sau economică, iar în ceea ce priveşte clienţii suverani – diversificarea
geografică.
Pe de altă parte se pot întâmpla ca întreprinderi de talie mare să
aibă nevoi de creditare care să depăşească limita rezonabilă de
angajament a unei singure bănci. De regulă, acolo unde gradul de
dezvoltare a pieţelor o permite, astfel de firme recurg direct la pieţe
pentru a-şi asigura finanţarea fără intermediar.
O altă soluţie o reprezintă constituirea de pool-uri bancare. Un
pool bancare reprezintă ansamblul băncilor unei singure întreprinderi
mari, ansamblu structurat şi organizat de o manieră precisă. Această
- 68 -
soluţie are dezavantajul că diluează responsabilitatea băncilor
participante, dar şi avantajul divizării riscurilor. Pool-ul permite şi
participarea băncilor mici la finanţarea marilor întreprinderi (operaţie mai
puţin riscantă şi mai puţin costisitoare) şi are şi autoritate mai mare în
impunerea unui plan de redresare a debitorului în caz de dificultate.
Limitarea riscurilor are caracter normativ şi autonormativ.
Fiecare bancă, în funcţie de calitatea mediului economic şi de evoluţia
parametrilor săi proprii, asigură limitarea riscurilor în două feluri: global şi
analitic, astfel:
- Fixând o limită proprie, internă, angajamentul său global în
operaţii riscante (dar rentabile). Se stabileşte o limită maximă (de
exemplu 75%) pentru ponderea activităţilor (plasamentelor) riscante în
total active sau relativ la capitalul bancar;
- Fixând plafoane de credite pe debitor, grup de debitori, sector
de activitate sau zonă geografică pentru a preveni ca modificări
semnificative ale situaţiei economice a acestor grupe să îi afecteze
negativ expunerea la risc.
3.6.2. Indicatori ai riscului global de creditare
Cuantificarea expunerii globale a băncii la riscul de creditare se
face prin analiza şi monitorizarea permanentă a unui sistem de indicatori
care se pot grupa în trei categorii: indicatori de pondere, indicatori de
dinamică şi indicatori relativi, de corelare a activelor cu capitalul bancar.
Indicatorii de structură sau de pondere exprimă procentual, la
un moment dat, structura activelor bancare sau a portofoliului de credite.
Trebuie să amintim aici că din punctul de vedere al băncii risc de
creditare nu prezintă doar operaţia de creditare propriu – zisă;
- 69 -
plasamentele în titluri de credit (între operaţiile bilanţiere), acordarea de
garanţii (în afara bilanţului) şi participarea înseşi a băncii la sistemul
interbancar de decontări sunt purtătoare, şi ele, de risc de creditare. Ca
indicatori de risc monitorizaţi se pot folosi unul sau mai mulţi dintre
următorii:
- Credite totale raportate la total active; cu cât ponderea creditelor
în total active este mai ridicată, cu atât activitatea bancară este percepută
ca fiind mai riscantă; prin politica de creditare se pot stabili un plafon al
acestei măsuri şi/sau praguri de alertă. Dacă valoarea portofoliului de
valori mobiliare este semnificativă, atunci trebuie calculat şi raportul
dintre creanţele totale asupra debitorilor (credite acordate plus titluri de
credit în portofoliu) şi activele totale;
- Credite de calitate medie raportate la credite totale; este un
indicator care exprimă direct ponderea creditelor de calitate inferioară
(din punctul de vedere al riscului de creditare) în total credite. Creditele
de calitate medie cuprind creditele în observaţie plus creditele
substandard şi cele îndoielnice (definite conform normelor BNR). Pentru
portofoliul de obligaţiuni se poate construi un indicator similar în funcţie
de calificativele titlurilor din portofoliu (cele internaţionale), aşa cum sunt
ele acordate de agenţiile de evaluare recunoscute;
- Pierderi la portofoliul de credite raportate la valoarea totală a
portofoliului de credite; valoarea acestui raport trebuie să fie cât mai mică
pentru ca portofoliul să fi fost gestionat eficient din punct de vedere al
riscului de creditare. Această mărime serveşte şi drept reper pentru
stabilirea rezervelor la portofoliul de credite din care sunt acoperite
aceste pierderi. Analog se poate calcula valoarea raportului pierderi la
portofoliul de titluri de credite raportate la valoarea totală a portofoliului de
titluri de credit.
- 70 -
Indicatorii de dinamică exprimă evoluţia în timp a unor indicatori
valorici a căror mărime este corelată cu evoluţia riscului de creditare post
factum.
- Dinamica fondului de rezervă pentru acoperirea pierderilor la
portofoliul de credite exprimă felul în care conducerea băncii anticipă
evoluţia expunerii la riscul de creditare: cu cât creşterea rezervelor
planificate pentru care se constituie provizioane este mai mare, cu atât se
poate presupune că banca anticipă pierderi mai mari şi că, deci, este de
aşteptat o scădere a calităţii portofoliului de credite. Această informaţie
trebuie interpretată în contextul dat de dinamica portofoliului de credite
însuşi căci, dacă cei doi parametri cresc în acelaşi ritm, atunci nu poate fi
vorba de o creştere a expunerii la risc. În plus, în funcţie de
reglementările legale privind constituirea şi finanţarea fondului de rezervă
pentru pierderi din creditare, se poate ca banca să folosească o politică
diferită de finanţare a fondului pentru obţinerea unor avantaje fiscale; şi
atunci este clar că dinamica pronunţată a indicatorului nu poate semnifica
o creştere a expunerii la risc. Indicatorul este mai ales de uz extern, fiind
folosit la nivelul întregului sistem bancar ca un semnal de alarmă pentru
terţi şi larg mediatizat de presa de specialitate.
- Dinamica activelor şi, mai ales, a creditelor totale, sunt
interpretate ca indicatori ai riscului de creditare atunci când exprimă o
creştere accelerată. Aceasta deoarece se presupune, în baza
experienţei, că fiecare instituţie bancară are o capacitate limitată de a
gestiona corect un portofoliu de un anumit volum. Această capacitate
este limitată de performanţele personalului, de cadrul politicii de
creditare, de structura organizatorică şi, în general, de ansamblul
resurselor băncii şi de modul lor de gestionare. O creştere accelerată (de
exemplu de 50% într-un an) a valorii reale (în preţuri constante) a
- 71 -
portofoliului de credite sau a activelor totale nu poate fi gestionată
convenabil sau cel puţin comparabil cu nivelul de performanţă din anii
anteriori în cadrul aceloraşi structurii şi folosind aceleaşi resurse. Pe de
altă parte, adecvarea însăşi a acestor resurse şi structuri la presiunea
exercitată de volumul sporit de activitate reprezintă un factor perturbator
până la restabilirea unui nivel rezonabil de echilibru între capacităţile
bancare de prelucrare a informaţiei şi volumul acesteia. Capacitatea
deficitară de prelucrare a informaţiei este un factor de risc căci sunt (ne)
şanse mai mari de strecurare a unor erori (mai ales în cadrul unor
proceduri clasice de tratament).
Indicatorii relativi, de corelare a activelor bancare cu capitalul şi
fondurile bancare, sunt important de urmărit deoarece dau o expresie
cantitativă a raportului dintre expunerea la risc şi sursa de finanţare a
acestei expuneri. Se pot folosi ca indicatori:
- Profitul net raportat la pierderile la portofoliul de credit; profitul
net este sursa principală de finanţare a pierderilor, dar acoperirea
acestora nu este singura sa destinaţie. Calculat în această formă,
indicatorul este cel mai adesea supraunitar. El se poate calcula şi sub
formă inversă, dar atunci este în mod evident subunitar. El se poate
calcula şi sub formă inversă, dar atunci este în mod evident subunitar.
Important este ca resursele să fie acoperite. Oricum, evoluţia raportului
poate fi extrem de semnificativă.
- Şi mai edificator este raportul dintre fondul de rezervă şi
pierderile înregistrate la portofoliul de credite. Acest raport trebuie să fie
mai mare decât 1 pentru a putea aprecia că managementul este prudent.
Valoarea acestor indicatori ne permite să apreciem calitatea
portofoliului de credite şi evoluţia acestuia. În afara băncii majoritatea
acestor indicatori pot fi calculaţi cu o relativă întârziere pe baza datelor
- 72 -
din bilanţul şi repartizarea profitului publicate de bănci. Ei pot fi folosiţi
pentru a se aprecia calitatea managementului bancar de către operatorii
de pe pieţele financiare şi de autoritatea bancară.
3.6.3. Finanţarea riscului global de creditare
Pentru acoperirea pierderilor la portofoliul de credite se folosesc
atât reţinerea riscurilor (proponderentă), cât şi cedarea lor prin asigurare.
Se pot încheia asigurări pentru bunurile ce se constituie garanţie
materială a creditului acordat sau asigurări de viaţă şi de accident pentru
titularii privaţi ai unor contracte de creditare pe termen lung. Deşi nu este
cea mai importantă modalitate de finanţare a riscurilor (ca volum)
protecţia prin asigurare este foarte eficienţă şi puţin costisitoare pentru
bancă, deoarece încheierea acestor contracte de asigurare poate fi
impusă clientului. Aceste asigurări sunt, de regulă, primele oferite direct
de băncile care urmăresc extinderea activităţii în sfera altor servicii
financiare decât cele tradiţional bancare.
Reţinerea riscurilor are la bază constituirea unor fonduri bancare
proprii din care se acoperă pierderile la portofoliul de credite.
Tratamentul creditelor problematice. În funcţie de politica de
creditare a băncii, creditele nerambursate la scadenţă şi cele îndoielnice
pot fi tratate în mai multe feluri.
Unele bănci preferă să menţină creanţele active până când
debitorul se redresează, până când sunt presate de timp sau până când
sunt forţate de autoritatea bancară să recupereze pierderea înregistrând-
o ca atare. Este cazul cel mai frecvent în fostele ţări socialiste pentru
băncile de stat care au o clientelă formată predominant din întreprinderi
de stat.
- 73 -
Alte bănci consideră creanţa nerambursată pierdere pe care o
acoperă din rezervă, iar apoi încearcă să recupereze cât mai mult de la
debitor.
Tratamentul efectiv al acestor credite presupune, deci, fie
colectarea fondurilor din creanţe reduse (diminuate) sau trecute la
pierderi, fie renegocierea/anularea creanţei.
Băncile încearcă să renegocieze termenii contractului de creditare
dacă astfel au şanse mai mari să recupereze – cel puţin parţial – creanţa.
Altfel regula bunului simţ în domeniu cere ca în cazul în care o scadenţă
nu a fost onorată de cel puţin 180 zile, creanţa să fie redusă sau trecută
la pierdere.
Decizia de a anula parţial sau în întregime datoria depinde de:
- Aprecierea băncii asupra capacităţii reziduale de rambursare a
debitorului;
- Modul în care banca tratează de obicei incidentele de plată;
- Opinia inspectorilor care efectuează controlul la portofoliul de
credite;
- Mărimea creditului nerambursat;
- Tipul şi mărimea garanţiilor.
3.6.4. Rata dobânzii – sursa de finanţare a riscurilor bancare
Stabilirea ratei dobânzii la creditele bancare. Rata dobânzii
percepută de bancă la creditele acordate poate fi o modalitate efectivă de
finanţare indirectă a riscurilor. În stabilirea nivelului minim al ratei
dobânzii pe care o negociază cu clientul, banca poate avea două
strategii: tarifarea la cost sau tarifarea în funcţie de rata solvabilităţii
bancare.
- 74 -
În cazul tarifării la cost rata de bază a dobânzii bancare percepute
de la debitori este calculată în funcţie de costul resurselor de creditare.
Dacă abordarea este cea a pool-ului de fonduri, atunci se foloseşte un
cost mediu ponderat al surselor împrumutate. Rata minimă se calculează
având în vedere cheltuielile totale (dobânzi plătite şi cheltuieli generale).
Dacă se folosesc resurse speciale atunci costul acestora corectat cu cota
procentuală de cheltuieli generale (atât cheltuieli directe cât şi indirecte,
din contabilitatea analitică) reprezintă rata de bază pentru stabilirea ratei
dobânzii percepute. Prima de rentabilitate este calculată în funcţie de rata
rentabilităţii financiare (ROE) astfel: unde:
PR: prima de rentabilitate;
t: cota (medie) de impunere;
p: plasamentele.
În cazul tarifării în funcţie de acoperirea cu fonduri proprii
(conform normelor de solvabilitate impuse) modelul este doar cu puţin
mai complicat.
La aceste rate de bază se adaugă o primă de risc ce exprimă
riscul statistic de nerambursare, apreciat pentru fiecare categorie de
credite (în funcţie de calitate) pa baza datelor interne din perioade
anterioare de timp în condiţii de comparabilitate din punctul de vedere al
fazei ciclului economic.
Model de evaluare pe bază de rată a rentabilităţii financiare şi
rată a solvabilităţii bancare
Reglementările în vigoare cer ca pentru fiecare 1000 lei active
bancare ajustate în funcţie de risc să fie asiguraţi 80 lei fonduri bancare
(capital în sens larg). Aceasta înseamnă că fiecare 100 lei capital poate
susţine active bancare ajustate în funcţie de risc în valoare de 1250 lei. În
- 75 -
acest fel talia unei bănci este limitată de capitalul pe care îl poate atrage
sau genera. Aceste restricţii, impuse prin normele privind rata solvabilităţii
bancare, le fac pe bănci să realizeze că nu mai pot oferi toate gamele de
produse financiare, că nu au suficient capital pentru toate aceste operaţii
şi că trebuie luate anumite decizii privind renunţarea la anumite produse
şi introducerea sau extinderea ofertei pentru altele, mai puţin
„capitalofage”.
Pentru a maximiza rata rentabilităţii financiare (ROE), în contextul
actualei legislaţii, banca trebuie să-şi restructureze portofoliile (activele)
astfel încât fiecare 1000 lei investită să-i aducă cel mai mare venit posibil.
Cu alte cuvinte, trebuie să se renunţe la portofoliile mai puţin atractive,
chiar dacă rentabile, dacă ele nu asigură o folosire optimă a capitalului. În
prezent şi în viitorul apropiat această evaluare va fi extrem de importantă.
Modelul conceptual de evaluare pe bază de ROE este preluat
după Yang (123) dar el este folosit în diferite variante de lucru de
majoritatea băncilor mari. Modelul permite stabilirea unui mecanism de
fundamentare a preţului pentru oricare produs bancar, în mod individual
dar ţinând cont de restricţiile impuse de o maximă fructificare a capitalului
disponibil. Criteriul pentru stabilirea acestui preţ adecvat îl va reprezenta
nivelul global al ROE pe care banca şi-l propune, un obiectiv – venituri
care va atrage investitori şi-i va satisface pe termen lung pe acţionari.
Când sunt incluse toate costurile în evaluarea produselor şi când s-a
determinat corect necesarul de capital pentru un nou produs, atunci
băncile constată că atingerea ROE propus ar însemna să evalueze
produsele la preţuri care le-ar face necompetitive. Astfel că acest
procedeu de evaluare permite unor produse mai slabe – produse pentru
care banca nu are avantaj competitiv – să fie identificate pe parcursul
procesului de luare a deciziei.
- 76 -
3.6.5. Reţinerea riscului de creditare; rezervele pentru
acoperirea pierderilor la portofoliul de credite
Rezervele pentru pierderi sunt un fond bancar, element al
capitalului propriu, alimentat din profitul brut în limita legii şi destinat
acoperirii pierderilor cauzate de riscul de nerambursare.
Fondul apare atât în bilanţul băncilor (pasive) cât şi în contul de
profit şi pierderi la cheltuielile suportate din profit (provizioane).
Mărimea fondului de rezervă la un moment dat se calculează pe
stoc; astfel valoarea fondului la sfârşitul unei perioade se determină
adăugând provizioanele la rezerva iniţială şi scăzând pierderile suportate
pe parcursul perioadei respective.
Valoarea informaţională a rezervelor pentru pierderi
Băncile îşi măresc fondul de rezervă ori de câte ori devine evident
că un credit sau un grup de credite nu pot fi recuperate, atunci când s-a
produs o pierdere neprevăzută şi atunci când creşte valoarea portofoliului
de credite.
Publicul nu poate fii informat asupra gradului de risc al operaţiilor
(de creditare) în care este implicată o bancă, dincolo de informaţiile pe
care aceasta trebuie să le publice şi anume valoarea creditelor restante
şi a fondului de rezervă. De aceea informaţia referitoare la o eventuală
suplimentare a fondului de rezervă este foarte utilă pentru a putea
aprecia global calitatea portofoliului de credite; aceasta deoarece ea
exprimă punctul de vedere intern al băncii: mai multe rezerve sunt
necesare doar dacă se anticipă pierderi mai mari, ceteris paribus.
Astfel spus, în principiu, rezerva se constituie în funcţie de
calitatea portofoliului de credite.
- 77 -
Tipuri de rezerve bancare
În scopuri analitice, la multe bănci, rezervele se grupează în:
- Rezerve specifice sau alocate; sunt cele pe care banca le
consideră asociate unei anumite grupe de credite sau unui anumit credit.
Dacă un credit anume devine mai riscant decât celelalte credite din
aceeaşi categorie, atunci banca fie majorează anume rezervele sale
pentru acel credit sau alocă o parte din rezervele sale special pentru
acoperirea pierderilor potenţiale la acel credit;
- Rezervele generale sunt libere şi pot acoperi orice pierdere.
Această grupare a rezervelor permite o mai bună analiză a
necesarului de rezerve.
Altfel, articolul bilanţier este unic: rezerve.
Determinarea mărimii rezervelor bancare
Se face după o procedură ce are caracter normativ (conform
normelor băncii centrale) sau autonormativ (conform normelor interne din
politica de creditare proprie).
Oricum ar fi, mărimea rezervelor este influenţată de o serie de
factori între care:
- Regimul fiscal; dacă se suportă din profitul brut rezervele tind să
fie mai mari decât cele finanţate din profitul net;
- Prevederile normative; ele pot impune un anumit mod de
constituire a fondului de rezervă care determină direct şi exclusiv
mărimea rezervelor (România);
- 78 -
- Calitatea portofoliului de credite şi a mediului economic; în
perioade de recesiune rezervele sunt mai mari căci şi probabilitatea de
nerambursare este mai mare.
Pentru a stabili volumul fondului de rezervă pentru pierderi la
portofoliul de credite se pot folosi, în principiu, mai multe metode de
calcul (fundamentare).
Folosirea unui proces constant faţă de valoarea portofoliului de
credite se foloseşte în perioade de stabilitate economică şi nu necesită
evaluarea prealabilă a riscurilor. Procentul folosit este, cel mai adesea,
maximul admis de lege pentru a fi prelevat din profitul brut. Folosirea
acestei metode limitează analiza pe care banca trebuie să o facă pentru
a determina exact mărimea rezervelor sale şi poate crea următoarele
probleme:
- Poate duce la formularea unor obiecţii din partea inspectorilor
autorităţii bancare sau din partea experţilor contabili căci estimarea
rezervelor trebuie (principial) să se facă pe baza pierderilor anticipate;
- În cazul folosirii repetate, procedura poate duce la acumularea
unor rezerve insuficiente pentru a face faţă unei perioade mai
îndelungate de criză.
Adoptarea politicii concurenţilor în domeniul rezervelor bancare.
În acest context o bancă îşi stabileşte rezervele în funcţie de
nivelul acestora la concurenţii ei, relativ la talia sa. Se poate folosi cu
succes căci rapoartele financiare – mai ales ale băncilor mari – sunt
accesibile. Se presupune că aceste bănci au investit suficient în
prognoza condiţiilor de pe pieţele creditului pentru ca nivelul rezervelor
lor să poată fi considerat ca fiind corespunzător. Este o soluţie
economică şi care poate da bune rezultate, cu condiţia ca băncile să
opereze pe aceleaşi pieţe şi să aibă rentabilităţi apropiate. Cel mai
- 79 -
adesea este folosită pentru fundamentarea complementară a nivelului
rezervelor şi rareori exclusiv.
Dacă ne bazăm pe experienţa anterioară, atunci mărimea
rezervelor se determină pe baza seriilor de date referitoare la pierderile
înregistrate în anii anteriori. Este folosită relativ frecvent de băncile mici
căci pierderile înregistrate anterior la grupe relativ omogene de credite
(ipotecare, personale, pentru cărţi de credit sau cumpărări de automobile)
pot oferii o bună estimare a evoluţiei viitoare (în condiţii similare).
Interpretarea trebuie făcută cu discernământ căci trebuie selectate
tendinţele reale de influenţele sezoniere, precum şi de faza ciclului
economic şi eventuala modificare a strategiei manageriale.
Dacă obiectivul principal îl reprezintă optimizarea gestiunii
veniturilor, atunci, pentru a nivela variaţia acestora, băncile pot alege anii
cu venituri mai mari pentru a face prelevări majore pentru fondul de
rezervă. În anii cu rezultate mai slabe din punct de vedere financiar
prelevările devin simbolice. Aplicarea acestei metode de determinare a
rezervelor poate crea pentru bancă atât probleme de securitate, cât şi
probleme cu organismele de control şi experţii contabili. A fost larg
folosită de băncile elveţiene până în 1992.
Gestiunea profitului este principial şi problematic similară metodei
de gestiune a veniturilor. Obiectivul central devine optimizarea
rentabilităţii băncii şi aplicarea acestei metode depinde de regimul fiscal
al prelevărilor pentru rezerve. Pentru a limita această practică de falsă
imunizare la condiţiile adverse de mediu, de exemplu, băncile mari pot fi
scutite de plata impozitelor aferente (prelevare din profitul brut) doar
pentru pierderile efectiv suportate.
Analiza creditelor este o metodă analitică, recomandată de
autorităţile bancare. Presupune un volum mai mare de muncă – este deci
- 80 -
mai scumpă – dar şi o determinare apropriată de nivelul necesar al
prelevărilor pentru fondul de rezervă. În principiu acestea ar trebui să fie
cât mai reduse (minimul necesar) căci reprezintă cheltuieli; însă faptul că
pot avea un tratament fiscal particular şi sunt luate în calcul la
determinarea gradului de capitalizare face ca băncile să fie interesate –
între anumite limite referitoare în primul rând la rentabilitate – să nu
reducă volumul rezervelor.
Volumul rezervelor necesare este estimat pentru fiecare tip de
credite apoi însumat şi comparat cu valoarea iniţială a rezervelor.
Diferenţa o reprezintă prelevările necesare.
Metoda normativă de stabilire a rezervelor este impusă de
autoritatea bancară. Este metoda în vigoare şi în România, din 1994 de
când se aplică Normele PNR nr. 3/1994. în funcţie de clasificarea
creditelor se impune următoarea structură a prelevărilor obligatorii pentru
provizioanele specifice de risc:
- Credit standard: 0%;
- Credit în observaţie: 5%;
- Credit substandard: 20%;
- Credit îndoielnic: 50%;
- Credit pierdere: 100%.
Aceste prelevări au regim de limită minimă, banca putând
constitui rezerve superioare dar nu din profitul brut.
CAPITOLUL IV
- 81 -
STUDIU PRIVIND ACORDAREA
UNUI CREDIT DE CĂTRE
BANCA AGRICOLĂ S.A.
4.1. S.C. PRODUCT S.R.L. – prezentare generală
S.C. PRODUCT S.R.L este o societate cu capital privat care are
ca obiect de activitate producerea şi comercializarea produselor
legumicole.
Societatea a fost înfiinţată în anul 2000 prin preluarea unei
importante părţi a patrimoniului fostei societăţi PROSPER S.A. firmă
recunoscută pe piaţă ca un important producător al produselor
legumicole.
Conducerea societăţii este structurată pe trei compartimente:
financiar-contabilitate, comercial şi tehnic. Toate cele trei compartimente
sunt conduse de către un şef de compartiment care se subordonează
directorului general.
În desfăşurarea activităţii un rol deosebit de important îl are
sectorul comercial şi contabilitatea. Evidenţa financiar-contabilă se
realizează în cea mai mare parte în sistem informatic, special conceput
pentru acest gen de activitate.
Echipa managerială a firmei este formată din specialişti cu înaltă
pregătire, echipa ce a asigurat dezvoltarea continuă a firmei.
Societatea este organizată pe trei compartimente. Fiecare
compartiment are propria lui organizare şi propriile sarcini. Dintre acestea
- 82 -
cele mai importante, pentru activitatea societăţii, sunt compartimentul
comercial şi financiar-contabil.
Compartimentul comercial elaborează politica comercială,
efectuează studiile de marketing şi asigură aprovizionarea şi desfacerea
mărfurilor. Politica de preţ este tot sarcina acestui compartiment.
Conducerea este asigurată de directorul comercial.
Compartimentul de contabilitate şi activitatea de evidenta
financiar-contabilă este împărţită pe posturi de lucru. Astfel fiecare post
are sarcini bine definite şi responsabilităţi clare. Toată activitatea
financiar-contabilă se subordonează directorului economic. Tot în cadrul
acestui compartiment se realizează şi activitatea de analiză economico-
financiara, previziune şi alcătuire bugete, ceea ce contribuie foarte mult la
o bună desfăşurare a activităţii.
Compartimentul tehnic asigură asistenţa tehnică în procesele
tehnologice specifice comerţului cu produse legumicole.
ORGANIGRAMA FIRMEI
- 83 -
MANAGER
COMP.
COMERCIAL
COMPARTIMENTUL
FINANCIAR
CONTABIL
COMP.
TEHNIC
4.2. Analiza economico – financiară
4.2.1. Analiza situaţiei economice în contextul pieţei
Analiza economică se referă la importanţa pe care o are
societatea şi activitatea acesteia pe piaţa locală.
Societatea ocupă o poziţie importantă în contextul economic
local. Odată cu preluarea patrimoniului S.C. PRODUCT S.A., S.C.
PRODUCT S.R.L. a preluat şi cea mai importantă parte a clienţilor
acesteia, numărul de contracte cu beneficiarii determină situarea
societăţii printre cei mai importanţi furnizori de produse legumicole pe
piaţa locală, asigurând marfa pentru cei mai importanţi agenţi importanţi
din zonă care se ocupă cu industrializarea produselor legumicole.
4.2.2. Analiza financiară
Analiza financiară urmăreşte rezultatele economico-financiare a
activităţii firmei pe parcursul ultimului exerciţiu financiar. Pentru sinteti-
zare, şi pentru o imagine de ansamblu, se foloseşte o serie de indicatori
de performanţă, indicatori utilizaţi de bancă în analiza acordării creditului:
Lichiditate imediată = = 972%
Lichiditate curentă = = 96%
- 84 -
Solvabilitate patrimonială = = 11%
Randamentul capitalului utilizat = = 2%
Randamentul activelor = = 573%
Marja profitului impozabil (rentabilitatea financiară în funcţie de
C.A.) = = 0,5%
Cheltuieli la 1000 lei C.A. = = 920%
Gradul de acoperire a chelt. din venituri = = 102,7%
4.3. Planul de afaceri
4.3.1 Proiectul şi obiectivele lui
Proiectul de investiţie îl constituie achiziţionarea de utilaje
legumicole performante şi construcţia unui spaţiu propriu de desfacere a
produselor la standardele pieţei
4.3.2. Evaluarea investiţiei
- 85 -
Evaluarea investiţiei se va realiza pe baza ofertelor de preţ primite
de la principalii furnizori de produse şi utilaje legumicole şi de materiale
de construcţii, firme de proiectare.
Investiţia cuprinde:
a) Proiectul de execuţie şi planul de detaliu al construcţiilor:
Suma = 32 mil lei
Procent din total investiţii = 4%
b) Clădire:
- magazin desfacere
Suma = 520 mil
- drumuri de acces
Suma = 200 mil
- parcări şi alte dotări
Suma = 150 mil
- mobilier şi accesorii
Suma = 70 mil
c) utilaje agricole:
- tractoare
Suma = 950 mil.
utilaje agricole
Suma = 500 mil.
Total investiţie = 2.422 mil.
- 86 -
4.3.3. Date privind datele de desfacere şi promovarea
vânzărilor
Piaţa de desfacere este asigurată prin sistem en-gros de diverşi
agenţi economici şi în viitor prin magazinul propriu de desfacere.
Necesitatea de deschidere a unui magazin propriu este dată de
situarea punctului de lucru al societăţii în zona km 5, zona situată în
apropierea unui important cartier din Constanţa, important vad comercial,
ceea ce duce la o satisfacere mai bună a cerinţelor consumatorilor.
Datorită eliminării intermediarilor preţul produselor devine competitiv
satisfăcând exigenţele consumatorilor.
Poziţia şi caracteristicile proiectului vor determina o reacţie
previzibilă a concurenţei în ceea ce priveşte produsele oferite, calitatea şi
preţurile acestora toate acestea fiind în beneficiul clienţilor. Strategia de
piaţă se va realiza printr-o politică globală de marketing prin iniţierea unui
şir de acţiuni practice, un ansamblu coerent pus în mişcare pe baza unor
programe care să optimizeze eforturile de marketing necesare pentru
promovarea strategiei de piaţă. Promovarea se va realiza prin
departamentul de marketing prin conceptul de marketing-mix prin
următoarele poziţii:
- Dezvoltarea produsului;
- Determinarea preţului;
- Adoptarea mărcilor;
- Vânzarea directă;
- Publicitatea;
- Promovarea locul vânzării;
- Cercetarea şi analiza informaţiei.
- 87 -
4.3.4. Informaţii financiare privind activitate trecută a firmei
La prezentul plan de afaceri s-au anexat:
Bilanţul contabil al ultimului exerciţiu financiar
Situaţia veniturilor şi a cheltuielilor
Previziunile pentru perioada în curs
Analiza financiară cuprinde indicatorii de bonitate a firmei,
necesari analizei acordării creditului de câtre bancă:
1. Gradul de îndatorare
2. Lichiditate imediată
3. Solvabilitate patrimonială
4.3.5. Planul de finanţare a investiţiei şi proiecţiile financiare
pentru perioada de rambursare a creditului
Sursele de finanţare ale investiţiei, se asigură din:
- mil. lei -
Suma %
a) Capital propriu 1017 42
b) Credite bancare 1405 58
c) Alte surse
Total: 2422 100
Garantarea creditului se va realiza cu clădirile reprezentând
sediul societăţii şi două clădiri care reprezintă spaţii de depozitare a
produselor obţinute.
- 88 -
SITUAŢIA
VENITURILOR ŞI CHELTUIELILOR
AFERENTE PROIECTULUI
- mil. lei -
- 89 -
SITUAŢIA
VENITURILOR ŞI CHELTUIELILOR
PE TOTAL ACTIVITATE
- mil. lei-
- 90 -
GRAFICUL DE REALIZARE A INVESTIŢIEI
DESCRIEREA INVESTIŢIEI
LUNA1
LUNA2
LUNA3
LUNA4
LUNA5
LUNA6
LUNA7
LUNA8
LUNA9
LUNA10
LUNA11
LUNA12
Proiectare, aprobări, avizări
X X X
Achiziţionarea terenului
X
Pregătirea şi amenajarea
terenuluiX X X
Achiziţionarea utilajelor
X X X
Construcţii şi instalaţii
X X X X X X X X
Transport şi montaj mijloace
fixeX X X
Utilităţi X XProbe tehnoligice X
Atingerea vânzărilor planificate
X
- 91 -
CERERE DE CREDIT
SC PRODUCT S.R.L., cu sediul în Constanta, cod 8700, cu număr de înregistrare la Registru
Comerţului J13/4827/97 din Constanta, şi cod fiscal: R6776661, având obiect de activitate comercializarea
produselor legumicole, prin reprezentanţii săi legali şi anume: Administrator General şi Director economic, vă
rugăm să ne aprobaţi un credit în valoare de 2.422 mil. lei, pe care să-l folosim în completarea surselor proprii,
pentru realizarea unei investiţii, constând în clădire magazin desfacere şi utilaje agricole. Resursele proprii de
1017 mil. lei se asigură potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli a unităţii astfel:
surse proprii 1017 mil. lei
alte surse……-…………
Creditul urmează să fie rambursat conform graficului de rambursare stabilit împreună.
Garanţiile asiguratorii urmează să fie constituite în favoarea băncii:
IMOBIL sediu, având valoarea contabilă de …….
Menţionăm că societatea noastră nu are în momentul de fată alte credite contractate la şi nici la alte
bănci.
La prezenta cerere anexăm situaţia financiar-contabila a societarii noastre prezentată în balanţa de
verificare şi bilanţul contabil pe ultimul an, indicatorii economico-financiari, şi planul de afaceri pentru realizarea
investiţiei.
- 92 -
Declarăm pe propria răspundere ca toate datele din prezenta cerere, precum şi din declaraţiile
anexate, sunt reale şi corespund cu cele din evidenţele noastre, şi ne angajăm să respectăm toate obligaţiile ce
ne revin din contractul de credit.
Persoane autorizate,FIŞA CLIENTULUI
SC. PRODUCT SRL, are ca obiect de activitate comerţul cu produse legumicole şi o cifră de afaceri de 4
mld. lei;
Sediul societăţii este în Constanţa, şi este înregistrată la Registrul Comerţului cu numărul de 7939344, şi
cod fiscal 7293369.
Capitalul social este integral privat, în valoare de 20.000$.
Persoanele autorizate să reprezinte societatea în încheierea de contracte sunt Administratorul şi
Directorul Economic.
Personalul societăţii este de 30 angajaţi, din care 20 cu carte de muncă şi 10 cu convenţie civilă. Datorită
obiectului de activitate, exista personal sezonier angajat pe perioada cu activitate maxima.
Personalul societăţii este specializat pentru activitatea pe care o desfăşoară prin studii de specialitate.
Conducerea societăţii este realizată de către echipa managerială, care este formată din cadre cu studii
- 93 -
superioare de specialitate în domeniul agricol si economic. Acestea contribuie la buna desfăşurare a activităţii
societăţii şi asigură o activitate rentabilă, bazată pe eficienţă economică.
Echipamentele constau în marea lor majoritate în mijloace de transport, şi utilaje agricole.
Capacităţile de producţie ale unităţii sunt folosite la capacitate maxima, pentru a putea permite
desfăşurarea unei largi activităţi, în vederea atingerii obiectivelor propuse.
Societatea nu are nici o investiţie în curs de execuţie în momentul solicitării creditului.
Societatea oferă spre vânzare toata gama de produse legumicole în regim en-gros, către distribuitorii cu
amănuntul.
Principalii furnizori de marfă sunt producătorii interni de produse legumicole, dar societatea are contracte
şi cu furnizori externi.
Poziţia pe piaţa a unităţii este foarte bună la nivel local şi judeţean, având o pondere pe piaţă de 10%.
Strategia de dezvoltare, se referă la creşterea ofertei, atât din punct de vedere cantitativ, prin dezvoltarea
de noi puncte de desfacere, cât şi din punct de vedere calitativ, prin promovarea unor produse cu un înalt nivel
calitativ pe piaţa.
Unitatea doreşte sa-şi mărească capacitatea de desfacere cu amănuntul, prin construirea unui magazin
propriu.
Politica comercială este orientată spre atingerea de noi segmente de piaţă şi contractarea de noi clienţi.
Serviciul de marketing intern asigură un studiu permanent al pieţei şi al concurenţei.
- 94 -
Pentru promovarea vânzărilor se desfăşoară activităţi de reclamă şi publicitate, orientate spre
promovarea imaginii firmei.
Principalii concurenţi pe piaţa sunt marii producători de produse legumicole din ţară, care desfăşoară
acelaşi tip de activitate, ca şi firma analizată.
- 95 -
ANALIZA BĂNCII
PENTRU ACORDAREA CREDITULUI
1. Date generale:
Denumire: SC. PRODUCT SRL
Forma de proprietate: integral privat
Obiectul de activitate: comerţ produse legumicole
Capital social: privat românesc
2. Date privind creditul solicitat:
Categoria de credit: pentru dezvoltare, în completarea surselor proprii
Valoarea creditului: 2422 mil
Surse proprii :1017mil
Destinaţia: investiţie magazin propriu, utilaje agricole
Durata de creditare: 2 ani
- din care perioada de gratie: -
3. Documentaţia folosită la efectuarea analizei:
- 96 -
Pentru efectuarea prezentei analize s-a avut în vedere analiza economico-financiară pe baza bilanţului
contabil şi a ultimei balanţe de verificare, planul de afaceri al obiectivului;
Activitatea manageriala: după analizarea planului de afaceri înaintat de solicitantul creditului, se
poate considera ca echipa de conducere este capabilă sa asigure desfăşurarea activităţii în condiţii de eficientă.
Relaţiile si reputaţia pe piaţa: firma dispune de o marjă considerabilă de piaţă, şi de o reputaţie
bună, având bune relaţii de colaborare cu toţi partenerii.
Indicatorii economici
- mil. lei -
2000 2001
Cifra de afaceri 27074 28072
Venituri totale 27962 28275
Volumul importului mil. lei/ salariat 0,33 0,35
Cheltuieli totale/cheltuieli la 1000 lei venituri 102,5 % 102,9 %
Gradul de acoperire a cheltuielilor din
vânzări0,079 0,081
Profit brut 11 % 10,5 %
Solvabilitatea patrimonială 1,9 % 1,8%
Rentabilitate financiară (în funcţie de CA)
Volumul investiţiilor în curs
- 97 -
Indicatori financiari (mii lei)
Profit brut – 80,1 mil. lei
Active totale – 27,9 mld. lei
Credite deţinute de către client
- mii lei -
- 98 -
Performanţa financiară
Garantarea creditului se face cu imobilul ce constituie sediul unităţii şi alte două construcţii ce
folosesc ca spaţii de depozitare.
Societatea prezintă credibilitate pentru creditare, având perspective bune pentru rambursarea creditului.
Indicatorii de bonitate recomandă creditarea societăţii solicitante.
4. Propuneri
Valoarea creditului 1,1mld. lei
Destinaţia investiţie clădire, utilaje agricole
Durata creditului 2 ani
- din care: perioada de gratie: -
- 99 -
Punerea la dispoziţie :
eşalonat (conform graficului de realizare a investiţiei)
Dobândă 67%
Rambursarea ultimei rate la data de:
ÎNTOCMIT, APROBAT / ÎNSUŞIT
DECIZIE: nr…..data……
Nota: Analiza este conformă cu normele de creditare în vigoare ale băncii.
- 100 -
CONTRACT DE CREDIT nr. …..
încheiat astăzi…………
Între:
- Banca Agricola, societate pe acţiuni, sucursala Constanţa, în baza împuternicirii date prin Decizia Consiliului
de Administraţie al RAIFFEISEN S.A., cu sediul în Bucureşti, Str. Doamnei 14, denumită în contract BANCĂ,
reprezentată prin D-nul , în calitate de Şef Serviciu Credite, şi D-na , în calitate de Director al Sucursalei
RAIFFEISEN S.A. Constanţa, pe de o parte, şi
- S.C. PRODUCT SRL, cu sediul în Constanta, B-dul , Jud. Constanta, număr de ordine în Registru
Comerţului Cod Fiscal nr. 6776661 denumită în continuare IMPRUMUTAT, reprezentată prin Administratorul
societăţii şi Directorul economic, a intervenit prezentul contract:
1. BANCA acordă IMPRUMUTATULUI un credit în suma de miliarde lei, pe termen mediu, în completarea
surselor proprii de finanţare, pentru construirea unui imobil si achiziţionarea de utilaje agricole, pe o perioada
de 2 ani, începând cu data de 15.05.2002 şi până la data de 15.05.2005 (conform graficului anexat)
2. Creditul acordat se va pune la dispoziţia ÎMPRUMUTATULUI eşalonat, conform graficului de utilizare a
creditului.
- 101 -
Banca percepe pentru creditul aprobat şi acordat următoarele comisioane:
comisionul iniţial de angajament de 0,5% la valoarea creditului aprobat – la semnarea contractului de credit;
comisionul de urmărire (gestionare) a respectării condiţiilor contractuale de 0,005 % la soldul creditului
existent în ziua de 21 a fiecărei luni, calculat lunar pe toata durata de creditare;
comision de neutilizare de 8 % pe trimestru /an, calculat zilnic asupra sumei neutilizate din credit la datele şi
în valorile stabilite în contract;
3. Creditul se acordă cu o dobândă de 67% pe an.
Pe parcursul utilizării şi rambursării creditului, BANCA poate indexa procentul de dobândă, în conformitate
cu costul resurselor de creditare şi dobânda de refinanţare practicată de B.N.R. Noul procent de dobândă se va
comunica ÎMPRUMUTATULUI în scris, în termen de 10 zile de la aprobare, şi se va aplica la soldul creditului
existent de la data modificării dobânzii.
4. În cazul nerambursării ratelor de credit la termenele stabilite prin graficul de rambursare anexat, BANCA este
îndreptăţită să treacă ratele la restanţă în ziua următoare expirării termenului şi să încaseze de la
ÎMPRUMUTAT o dobândă majorată cu 3% pe an peste dobânda curentă.
Creditul poate fi rambursat, de către ÎMPRUMUTAT, şi înainte de scadenţă în întregime sau parţial,
numai cu acordul şi condiţiile băncii.
- 102 -
5. ÎMPRUMUTATUL se obligă:
a) să respecte prevederile din prezentul contract şi din anexele la acesta;
b) să asigure şi să participe cu resurse proprii la realizarea obiectului creditării, în proporţie de 23,1%,
respectiv mil. lei;
c) să folosească creditul primit numai în scopul pentru care a fost solicitat şi aprobat, în condiţiile stabilite prin
contract;
d) să restituie BANCII creditul potrivit graficului anexa la contract şi să plătească dobânzile şi comisioanele
bancare, la termenele şi în sumele convenite în contract;
e) să reflecte corect, şi la zi, în evidentele sale contabile, toate operaţiunile legate de utilizarea şi rambursarea
creditului, în conformitate cu normele în vigoare;
f) să suporte cheltuielile de urmărire făcute de BANCĂ pentru recuperarea creditelor nerambursate la
scadenţă;
g) să solicite acordul BĂNCII în cazul modificărilor organizatorice şi statutare (divizare, asociere, etc.), care
au implicaţii asupra obligaţiilor asumate prin prezentul contract;
h) să păstreze în bune condiţii şi să nu înstrăineze garanţiile care au stat la baza acordării creditului;
i) pe întreaga perioada de derulare a creditului, respectiv până la restituirea acestuia şi a dobânzii, să-şi
deruleze activitatea şi să-şi păstreze disponibilităţile prin conturi deschise la RAIFFEISEN S.A.;
- 103 -
j) să depună şi la BANCĂ, balanţa de verificare, bilanţul contabil, contul de profit şi pierdere, precum şi
anexele la acestea, împreună cu raportul comisiei de cenzori sau certificarea unui expert contabil autorizat
independent, la termenele prevăzute de depunerea acestora la Administraţia Financiară;
k) să emită în favoarea băncii, şi să prezinte la semnarea contractului de credit, câte un rând de bilete la ordin
valabile “fără protest” de egală valoare cu creditele primite şi dobânda aferentă, separat pentru rate din
credit şi separat pentru dobânda curentă de plătit, ale căror scadenţe, la zile fixe stabilite de comun acord,
vor fi cele din graficul de rambursare a creditelor şi zilele de plată a dobânzilor.
6. ÎMPRUMUTATUL se obligă să garanteze creditul primit cu:
a) imobilul pe care îl deţine societatea şi care este folosit ca sediu, este gajat de drept în favoarea băncii.
Aceste garanţii sunt indivizibile până la rambursarea integrală creditului.
7. Prezentul contract intră în vigoare după înscrierea contractului de ipoteca şi/sau de gaj în registru de
inscripţiuni şi transcripţiuni imobiliare al Judecătoriei, respectiv la mapa de amanet, precum şi înregistrarea la
societăţile de asigurare a cesiunii drepturilor de despăgubire, pentru bunurile ipotecate şi gajate în favoarea
BĂNCII. Pe toata durata derulării creditului, până la rambursarea integrală a acestuia şi plata integrală a
datoriilor către bancă, în cazul nereânoirii poliţelor de asigurare, împrumutatul se obligă să permită băncii a
plătii în continuare cu nota contabilă din contul curent. plata la societatea de asigurare, contravaloarea primei
- 104 -
de a asigurare, aferenta dreptului de despăgubire pentru bunurile ipotecate şi gajate în favoarea băncii,
pentru care se va urmării primirea de la societatea de asigurare a prelungirii poliţei de asigurare.
8. Pe toată perioada derulării creditului şi până la rambursarea integrală a acestuia, împrumutatul se obligă să
permită băncii verificarea situaţiei economico-financiare proprii, respectarea destinaţiei creditului aprobat,
existenţa, permanenţa şi integralitatea a garanţiilor şi asigurarea acestora.
În acest scop, ÎMPRUMUTATUL se obligă să pună la dispoziţia BĂNCII documentele necesare, şi să permită
accesul personalului împuternicit al băncii în incinta firmei şi a şantierului pentru efectuarea de verificări pe
teren.
Nerespectarea de către ÎMPRUMUTAT a acestor obligaţii atrage după sine dreptul băncii de a trece la
retragerea creditului înainte de scadenţă.
9. În cazul nedepunerii în bancă a balanţei de verificare, a bilanţului contabil, a contului de profit şi pierdere,
precum şi a anexelor acestora, în 5 zile calendaristice după depunerea la Administraţia Finanţelor Publice,
BANCA este în drept să sisteze creditarea şi să treacă soldul creditului la credite restante.
10. BANCA este în drept sa anuleze sau să reducă cuantumul creditului acordat, în cazuri justificate, după
expirarea unui termen de preaviz de minim 5 zile, care va fi comunicat în scris ÎMPRUMUTATULUI, astfel:
- 105 -
în cazul când indicatorii de performantă financiară înregistrează nivele sub cele avute în vedere în momentul
acordării creditului şi care pot conduce la nerambursarea creditelor conform prevederilor din contract. BANCA
poate decide continuarea creditării, în alte condiţii de dobânda şi de garantare a creditului, începând cu data
de 1 ale lunii următoare celei prevăzute pentru depunerea bilanţului contabil, a situaţiei patrimoniale, sau
după caz, a întocmirii balanţei de verificare. Dreptul de decizie aparţine băncii, iar împrumutatul se obligă să
accepte necondiţionat noile condiţii de creditare.
în cazul înregistrării de PIERDERI, în cazul furnizării, de către IMPRUMUTAT a unor date nereale, BANCA
este în drept să întrerupă imediat, fără preaviz, utilizarea de câtre împrumutat a creditului aprobat, în cazul în
care acesta a încălcat condiţiile contractuale sau în cazul în care situaţia economica şi financiara a acestuia
nu mai asigură condiţiile de rambursare.
11. Neplata ratelor şi dobânzilor aferente la creditul acordat, precum şi nerespectarea vreuneia din clauzele
contractuale, dau BĂNCII dreptul să treacă la retragerea imediată a creditului şi dobânzilor datorate din contul
de disponibilităţi al împrumutatului, iar când acest lucru nu este posibil, se va trece la recuperarea creditului
prin executare silită.
12. BANCA nu preia riscul politic sau cel determinat de calamităţile naturale, şi nu răspunde de autenticitatea
documentelor prezentate de ÎMPRUMUTAT.
- 106 -
13. Prezentul contract şi garanţiile reale şi personale constituite, reprezintă titlu executoriu, conform art. 56 din
Legea bancară nr. 58/1998
14. Acest contract a fost încheiat în număr de 2 exemplare, din care 1 exemplar rămâne la BANCĂ, şi 1
exemplar la ÎMPRUMUTAT
ANEXELE:
Contractul de garanţie imobiliara, graficul de utilizare a creditului şi graficul de rambursare a creditului fac parte
integrantă din contract.
BANCA, ÎMPRUMUTATUL,
- 107 -
CONCLUZII
Sistemul bancar reprezintă una din cele mai importante verigi ale economiei de piaţă bazată pe libera
iniţiativă şi concurenţă. Stabilitatea unei economii naţionale este în legătură directă cu stabilitatea sistemului
bancar naţional. Tocmai de aceea băncile trebuie să reducă riscul activităţilor şi proceselor bancare care ar
putea genera pierderi.
Economia în tranziţia Ţării noastre a demonstrat foarte multe cazuri în care băncile au dispărut de pe
piaţă datorită unor diverşi factori printre care unul dintre cele mai importante îl reprezintă măsurile inadecvate ce
au fost luate în calculul riscului bancar. De aceea pentru consolidarea activităţii şi obţinerea de rezultate
economico-financiare superioare băncile trebuie să-şi canalizeze efortul pentru:
- reactualizarea normelor de creditare şi gestionarea riscului şi interpretarea acestora din punct de
vedere juridic;
- asigurarea permanentă a echilibrului între resursele de creditare şi plasamente;
- cunoaşterea în teritoriu a normelor metodologice de evaluarea bunurilor ce constituie garanţia
creditării;
- reanalizarea tuturor dosarelor neperformante pentru găsirea soluţiilor de recuperare a creditului;
- instruirea periodică a personalului pentru aplicarea unitară a normelor de lucru.
- 108 -
În ceea ce priveşte obiectivul de diminuare a riscului din cadrul activităţi desfăşurate experienţa bancară
impune cu stringenţă implementarea şi generalizarea unor modalităţi eficiente de atenuare, dar mai întâi, de
preîntâmpinare a riscului.
Evitarea şi minimizarea riscului se realizează prin luarea unor decizii şi găsirea unor tehnici juridice cât
mai coerente.
Minimizarea riscurilor suportate de către bancă contribuie la minimizarea pierderilor înregistrate de către
bancă şi maximizarea rentabilităţii acesteia.
Controlul şi evaluarea riscului se poate realiza în condiţiile în care există un personal calificat superior în
domeniu cu experienţă, care însă să nu devină un obstacol pentru creditarea agenţilor comerciali, motorul
economiei contemporane.
- 109 -
BIBLIOGRAFIE
1. Cezar Basno, Nicolae Dardac, Constantin Floricel – Monedă, Credit, Bănci , Editura Didactica si Pedagogica,
Bucureşti 1995
2. Cezar Basno, Nicolae Dardac - Operaţiuni Bancare, Editura Didactica si Pedagogica, Bucureşti 1995
3. Cezar Basno, Nicolae Dardac Riscuri bancre. Cerinţe prudenţiale. Monitorizare - Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti 2000
4. Luminiţa Roxin – Gestiunea riscurilor bancare - Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 2001
5. Georgeta Vintilă - Diagnosticul financiar şi evaluarea întreprinderilor Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti 2001
6. Opriţeanu M. – Monedă şi credit, Editura Universitaria, Craiova, 1998
7. Lucian C. Ionescu - Economia şi rolul băncilor, Editura Economică, Bucureşti 1997
8. Lucian C. Ionescu - Băncile şi operaţiunile bancare, Editura Economică, Bucureşti 1998
9. Colecţia „Capiatal” – 2000 – 2001
10. C. Basno, N. Dardac, C. Floricel – Monedă, credit, băncivol. 1.2 – Editura Didactică şi Pedagigică, R.A.,
Bucureşti 1996
11. Vasile Dedu – Gestiune bancară – Editura Didactică şi Pedagogică, R.A. Bucureşti 1998
- 110 -
12. Pavel V. Ungurean – BANKING – produse şi operaţiuni bancare – Editura Dacia Cluj – Napoca, 2001
13. D. Tudorache – Elemente de tehnică şi strategie bancară – Editura Atlas, Bucureşti, 1996
14. E. Vasilescu – Managementul proceselor monetare şi teoria inflaţiei – Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1991.
15. T. Mihai – Finanţe şi gestiune financiară – Editura Didactică şi Pedagogică R.A. – Bucureşti, 1994.
16. D.D. Şaguna – Drept financiar şi fiscal – Editura Oscar Print, Bucureşti, 1994.
17. Institutul Bancar Român – Riscul şi garanţia în activitatea bancară şi economia – Bucureşti 1996
18. Claude Simon – Băncile – Editura Humanitas, Bucureşti, 1993
- 111 -
ANEXE
- 112 -
Anexa nr. 1DATE PRIVIND CELE MAI IMPORTANTE
BĂNCI DIN ROMÂNIA
(LA 01.01.2002)
- 113 -
- 114 -
- 115 -
- 116 -
- 117 -
Anexa nr. 2
- 118 -
- 119 -
Anexa nr. 3
CLIENT
NUMĂR REGISTRUL COMERŢULUI
CĂTRE,
BANCA DE CREDIT INDUSTRIAL ŞI COMERCIAL S.A.
SUCURSALA CONSTANŢA
Subsemnatul (ii) reprezentant (i) al (i) societăţii cu sediul în str. nr. telefon fax, , având ca obiect de activitate solicit un credit/o linie de credit în sumă de LEI/USD, pentru cu termen de rambursare
Pentru garantarea rambursării creditului/liniei de credit precum şi a dobânzilor aferente, aprobat de Dvs., propunem constituirea următoarelor garanţii :
- 120 -
SEMNĂTURI AUTORIZATE
SOCIETATE
- 121 -
BANCA DE CREDIT INDUSTRIAL ŞI COMERCIAL S.A.SEMNĂTURA DE PRIMIRE NR. /
Anexa nr. 4
PLANUL AFACERII
I. DATE GENERALE
1. SOCIETATEA COMERCIALĂ………………………………………..
(denumirea)2. Reprezentată prin……………………………………………în calitate de ……………………………şi…………………………….….în calitate de …………………………………….…..…(persoanele împuternicite legal)3. Sediul societăţii………………………………………………………….. …………………………………………………………………………….
(adresa)4. Cod poştal……………………………………cod fiscal…………….……5. Fax………………………………………..cod SIRUES………………….6. Telefon……………………………………7. Număr acţionari (asociaţi)………………..8. Înregistrată la Registrul Comerţului la nr…………………din……………9. Obiectul de activitate……………………………………………………… …………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………….…………….
- 122 -
(în legătură cu finanţarea solicitată)10. Capital social: - subscris…………………………………..……….mii lei
- vărsat …………...………………………..……….mii lei11. Forţa de muncă: - număr total………………………, din care:
- angajaţi permanenţi……………………….. - colaboratori………………………………..12. Consiliul de Administraţie (al asociaţilor) Nr. crt. Numele şi Calitatea Data Profesia Activităţi Capital Stare domeniu funcţia subscris
pronumele naşterii desfăşurate social materială în ultimii 5 ani
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
II. ANALIZA FINANCIARĂ A AFACERII
A. Determinarea necesarului de credite al afacerii
1. Cheltuieli materiale
(mărfuri, materii prime) (CM) (pct.III)………………………………………….
2. Cheltuieli salarii………………………………………………………………...
3. Cheltuieli diverse ………………………………………….
- 123 -
- Total cheltuieli (C) ………………………………………….
- Disponibilităţi proprii (Dp) ………………………………………….
- Necesar credite (Nc=C-Dp) ………………………………………….
B. Calculul economic al afacerii
1. Total venituri (rezultate aferente afacerii (Qv))…………………………………
2. Total cheltuielii …………………………………………
din care:
- cheltuieli din disponibilităţi proprii …………………………………………
- cheltuieli din credite (Nc) .………………………………………...
3. Profit brut (1-2) …………………………………………
4. Cheltuieli suportate din profit …………………………………………
5. Dobânda aferentă creditului …………………………………………
6. Impozit pe profit …………………………………………
7. Profitul net (3-4-5-6) …………………………………………
- 124 -
Anexa nr. 5
ELEMENTE PATRIMONIALE PENTRU DETERMINAREA INDICATORILOR BONITĂŢII
Nr.Crt.
ELEMENTE PATRIMONIALE
ACTIV PASIV SUMĂ
0 1 2 31 Active patrimoniale 6930000
002 Capital social 6630000
003 Credite şi împrumuturi
4 Credite pe termen scurt
5 Obligaţii 30000000
6 Stocuri devenite inutilizabile
25000000
7 Disponibilităţi băneşti şi plasamente
35214555
- 125 -
8 Decontări (terţi) 2000000
9 Alte cheltuieli 1890000
10 Produse, lucrări, servicii facturare, mărfuri expediate – lucrări cu caracter litigios fără posibilităţi de încasare
5000000
11 Mărfuri
12 Venituri de realizat
13 Profit net- la data analizei- la nivelul întregului an
278245111 30800000
014 Cheltuieli totale
- 126 -
Anexa nr. 6
CERERE DE CREDITECĂTRE,
BANCA AGRICOLĂ – S.A.
(Sucursala, Filiala, Agenţia)
Vă rugăm să ne aprobaţi un credit pentru activitatea curentă în sumă de mii lei şi un credit pentru
investiţii în suma de mii lei.
În susţinerea cererii noastre prezentăm:
DATE INFORMATIVE
(la data de )
Se completează de solicitant Se completează de bancă1. Numele 1. Cont de disponibilităţi în lei la
vederenr. sold mii lei
2. Prenumele 2. Cont de depozit în leinr. sold
- 127 -
mii lei3. Data şi locul naşterii 3. Cont în valută
nr. sold mii lei
4. Numărul şi data actului de identitate
4. Conturi de împrumuturia) termen scurt
nr. sold mii lei
b) termen mediu şi lungnr. sold
mii lei5. Domiciliul
(adresa completă şi codul poştal)6. Telefon7. Profesia8. Situaţia familială* *) Clientul va completa anexa
privind împrumuturile şi disponibilităţile la alte bănci.
9. Numărul membrilor din familie (asociaţie) din care apţi de muncă10. Numărul şi data autorizaţiei de
funcţionare a asociaţiei sau firmei
*) căsătorit, celibatar, divorţat11. Obiectul activităţii12. Locul de muncă al persoanei fizicesalariu lunar mii lei.
- 128 -
13. Alte activităţi desfăşurate
cu un venit net anual de mii lei.14. Imobile în proprietate: nr. tipul construcţiilor valoarea actuală estimată Mii lei.15. Maşini, utilaje, echipamente ale
asociaţiei (firmei):
Denumirea Marca Puterea Anul de fabricaţie
Alte caracteristici
a.b.c. . .16. Venituri nete realizate în anul
trecut mii lei
estimate în anul curent mii lei
- 129 -
Anexa nr. 7
SITUAŢIA
împrumuturilor şi disponibilităţilor băneşti
la alte bănci sau alţi creditori (debitori)
la data de
I. ÎMPRUMUTURI PRIMITE SAU CONTRACTATE LA
ALTE BĂNCI SAU ALŢI CREDITORI
Banca (creditorul) de la care s-au primit (contractat) împrumuturile
Scopul împrumutului
Data primirii
(contractării)
durata
Suma rămasă de plată
Bunurile cu care au fost garantate împrumuturileDenumirea
Numărul şi data actului de proprietate
II. DISPONIBILITĂŢI BĂNEŞTI AFLATE ÎN CONTURI LA ALTE BĂNCI SAU DATE CU ÎMPRUMUT UNOR
DEBITORI
Disponibilităţi Împrumuturi acordate
- 130 -
Banca (creditorul) de la care s-au primit (contractat) împrumuturile
Felul *) Termen
Sold Durata
Suma de
încasat
Numărul şi data
contractului de împrumut
*) la vedere sau depoziteSemnături autorizate,
BANCA AGRICOLĂ – S.A.
- 131 -
Anexa nr. 8Sucursala (filiala)…………….Serviciul (biroul)……………..
REFERATprivind analiza cereriide credite nr……/…..
PREZENTAREA CLIENTULUI
1. Denumirea
……………………………………………………………………………………………………
2. Înregistrat în Registrul Comerţului…………………..la nr…………………………………...
……………/………..
3. Capital social………………………...….. mii lei, din care vărsat……………………..mii lei
4. Ponderea activităţilor desfăşurate în anul precedent în cifra de afaceri realizată de
………………………….mil. lei: 4.1. – industrie……………………...…..%; 4.2. - agricultură
…………………………… …%; 4.3. – construcţii…………………..%; 4.4. – prestări servicii
………………………………%; 4.5. – comerţ interior…………..…..%; 4.6. – comerţ exterior
……………………………...%;
5. Principalele capacităţi de producţie:Sectoarele de
activitateU/M Capacităţi
existenteCoeficient de utilizare în anul precedent în anul curent
- 132 -
1.2. .
6. Surse de aprovizionare: din care:Principalele produse
(mărfuri)Furnizori Cantităţi cu contract:
……………………………… ………………... ………………… …………………….……………………………… ………………... ………………… …………………….
7. Canale de desfacere:7.1. La intern…………………….. mil. lei, din care: prin reţeaua proprie…………………………….mil. lei; prin livrarea pe bază de contracte încheiate cu terţii………….……………………..mil. lei (nominalizate în anexa nr. 1 la prezentul).7.2. La export……………….mil. lei, pe bază de contracte ferme nominalizate în anexa nr. 1 la prezentul.
- 133 -
Anexa nr. 9
Fişa dosarului de credite nr………din…………
1. Cererea de credite nr…………………………….din…………………………………………2. Solicitant……………………………………………adresa…………………………………..……………………………………………………………………………………………………3. Credit solicitat (mii lei)………………………………………pe………..(ani, luni)…………4. Destinaţia creditului…………………………………………………………………………...……………………………………………………………………………………………………5. Garanţiile materiale propuse (pe scurt)………………………………………………………..……………………………………………………………………………………………………6. Condiţii speciale de creditare x)……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………7. În competenţa de aprobare a …………………………………………………………………. (filialei, sucursalei, centralei).8. Economistul (referentul) care a analizat îndeplinirea condiţiilor de creditare, D-l (a)………..……………………………………………………………………………………………………9. Propunerea economistului (referentului):
a) aprobarea integrală (mii lei)…………………………………………………………..b) aprobarea parţială (mii lei)……………………………………………………………c) respingerea cererii (motivul)…………………………………………………………..
10. DECIZIA COMITETULUI DE CREDITE al……………………………………………….10.1. Aprobat: - integral…………………………..mii lei
- parţial………………………….…mii lei10.2. Respins pentru (motivul)…………………………………………………………………...……………………………………………………………………………………………………10.3. Înaintat spre aprobare (sucursalei, centralei) la data de…………………………………… *) În baza (nr. şi data actului normativ, acord pentru împrumuturi externe, etc.)……………………………………………………………………………………………………
- 134 -
10.4. Nr. şi data deciziei din registrul de dezbateri………………………………………………10.5. Aprobat de (sucursala, centrala) la data de…………………cu sc. nr……………………..10.6. Termen de rambursare aprobat……………………………………………………………. ultima rată scadentă la data de…………………………………………………………….
Comitetul de crediteNr.Crt.
Numele şi prenumele Funcţia Votul exprim.(Da – Nu)
Semnătura
1.2.3. . .
Întocmit:
(Numele şi prenumele) (Semnătura)
- 135 -
Anexa nr. 10
FLUXUL DE NUMERAR
2000 2001 2002 2003 2004Venituri 40000 40000 40000- Costuri de producţie 35000 35000 35000- Amortismente 200 200 200Venituri înaintea impozitării 5000 5000 5000- Dobânda credite TS- Rambursare credite TS- Impozite pe profit 1100 1100 1100Profit net 3900 3900 3900+ Amortismente 200 200 200Flux de Numerar net din Exploatare 4100 4100 4100+ Credite TS+ Credite TM sau TL+ Surse proprii 100 200 300Flux de Numerar Brut 4200 4300 4400- Valoarea investiţiei 1700- Rambursare credite TL 1250 800 432- Dobânda credite TLFlux de Numerar Net 1250 3500 3968
PENTRU PROIECTUL DE INVESTITIE
- 136 -