5

5.1. Premisele social-istorice ale marxismului

Perioada n care se ncadreaza opera lui K. Marx (1840-1880), a reprezentat una dintre

cele mai nvolburate din Europa. Monarhiile ncepusera sa aiba un concurent n forma

democratiilor, iar oamenii ncepusera sa lupte mpotriva statului pentru a-si putea impune

propriile idei. Economiile ncepusera sa functioneze tot mai eficient si industrializarea

devenise un proces de neoprit care spulbera vechile relatii feudale.

Pe plan economic, productia crestea att datorita cresterii productivitatii muncii, ct si

datorita construirii de noi unitati de productie. Schimburile comerciale cunosteau si ele o

crestere deosebita, att pe plan intern, ct si extern, iar piata mondial devenea tot mai mult un

factor de care trebuiau sa tina seama cu totii.

Daca pna la sfrsitul secolului al XVIII-lea, clasa muncitoare participase la luptele de

emancipare politica si sociala antifeudale (revolutiile burgheze) sub conducerea burgheziei, n

prima jumatate a secolului al XIX-lea proletariatul a nceput sa se manifeste ca o forta social-

politica de sine statatoare, opusa burgheziei.

5.2. Doctrina economica marxista

Karl Marx ncearca un salt n stiinta economica, doctrina sa fiind fundamentata pe o

profunda cunoastere att a liberalismului clasic (W. Petty, Fr. Quesnay, A. Smith, D. Ricardo,

J.St. Mill) ct si a socialismului utopic (Ch. Fourier, R. Owen). Marx aprecia liberalismul

clasic pentru contributia adusa de acesta la analiza mecanismului de functionare a economiei

moderne de piata, n timp ce socialismul utopic era apreciat datorita mesajului social generos,

concretizat n preocuparea pentru nfaptuirea echitatii si dreptatii sociale. Ambele erau nsa

criticate pentru lacunele si greselile pe care considera el ca le contin.

Marx se numara printre putinii gnditori care au recunoscut n mod deschis

apartenenta lor politica, faptul ca el privea lucrurile din optica proletariatului industrial,

considerata de el ca o forta sociala capabila sa transforme societatea si sa gaseasca solutii eficiente la problemele din acel timp (aparitia periodica a crizelor economice, saracirea tot

mai accentuata a muncitorilor salariati n paralel cu mbogatirea capitalistilor, mbogatirea

unor tari n detrimentul altora). Aceasta optiune social-politica a fost expusa n lucrarea

comuna elaborata cu prietenul sau F. Engels intitulata Manifestul Partidului Comunist.

Karl Marx fut le plus grande socialiste et le plus grande economiste du XIX-me

siecle. (Emile James).

La rndul sau, Mark Blaug scria: Marx, economistul este astazi, mai viu si mai actual

dect oricare altul. El a fost reformulat, revizuit, respins si nmormntat de mii de ori, dar nu

poate fi exilat din istoria intelectuala. Din pacate sau din fericire, ideile lui constituie o parte a

fondului asupra caruia reflectam cu totii.

Opera economica a lui Marx s-a concretizat ntr-un volum imens de manuscrise dintre

care numai o parte au fost tiparite n timpul vietii lui.

Lucrari reprezentative: Capitalul (4 volume)

Contributii la critica economiei politice

Munca salariata si capital

Salar, pret, profit

Critica programului de la Gotha

El datoreaza autoritatea sa durabila tentativei de a construi un socialism stiintific, nu

utopic. Astfel, fiecare clasa exploatatoare stapnii de sclavi, proprietarii feudali,

ntreprinzatorii capitalisti apare pe arena istoriei ca purtatoare a progresului, a unor noi

descoperiri si dezvoltari ale tehnicii de productie. Dar relatiile dintre clasele sociale ramn rigide, n timp ce fortele de productie se dezvolta si se perfectioneaza continuu. Vine o vreme

cnd clasa care a inaugurat si dezvoltat un anumit mod de productie se transforma n frna

viitoarei dezvoltari si este nlaturata din istorie. Astfel, stapnii de sclavi lasa locul

proprietarilor feudali, iar acestia sunt nlaturati n favoarea burgheziei. La rndul ei, burghezia

este si ea condamnata la disparitie. n locul ei va aparea societatea socialista comunista n

care omul va nceta sa mai fie sclavul procesului de productie pe care l-a creat. Omul va

deveni propriul sau stapn, al societatii si al naturii, ncetnd sa mai actioneze ca fiinta

care traieste, pe cheltuiala altora.

Punctul de plecare al ntregului edificiu teoretic al lui Karl Marx l-a constituit

Economia politica clasica. De la aceasta a mprumutat el toate conceptele cu care va edifica

noua sa gndire.

DIALECTICA MATERIALISTA SAU MATERIALISMUL ISTORIC

Marx considera ca unul din neajunsurile doctrinelor economice anterioare l reprezenta

metoda de cercetare, de abordare a realitatii economice (studierea vietii economice din punct

de vedere static si la nivel microeconomic). Ca atare, era necesara regndirea metodei de

cercetare a fenomenelor si proceselor economice, metoda propusa de Marx fiind denumita

dialectica materialista sau materialism istoric.

Pe scurt, conceptia economica marxista cu privire la economia moderna de piata si

rolul economiei politice ca stiinta, are n vedere urmatoarele aspecte:

A sistemul categoriilor economiei de piata si legile obiective care guverneaza

miscarea acesteia.

Ansamblul ideilor si demonstratiilor facute de Marx n legatura cu sistemul

categoriilor economice si legile obiective care guverneaza economia de piata a mbracat

forma unor teorii economice importante:

a) teoria valorii

Marx era de acord cu teoria obiectiva a valorii munca nsa el sustine ca (spre

deosebire de liberali) pretul marfurilor nu oscileaza n jurul valorii determinata de timpul de

munca necesar pentru producerea marfurilor, ci n jurul pretului de productie (care consta n

adaugarea profitului la cheltuielile de productie).

Conceptia sa despre productie, capital, factorii de productie, a preluat-o de la D.

Ricardo, ca si teoria valorii. Teoriei valorii, Marx i-a adus anumite mbunatatiri:

- valoarea munca este un raport social ntre participantii la producerea si

comercializarea marfurilor;

- Marx a facut distinctie mai clara ntre valoarea de ntrebuintare si valoarea de

schimb. El a fost primul economist care a studiat n profunzime ambele forme ale

valorii;

- deosebirea dintre factorii marfii i-a servit lui Marx pentru a explica mecanismul

exploatarii capitaliste (prin distinctia dintre valoarea fortei de munca si valoarea ei

de ntrebuintare);

- marimea valorii marfii se masoara prin timpul de munca socialmente necesar

(TMSN) pe care l defineste ca fiind timpul de munca cerut pentru a produce o

valoare de ntrebuintare oarecare, n conditiile de productie existente, normale din

punct de vedere social si cu gradul social mediu de ndemnare si intensitate a

muncii;

- a introdus n economia politica conceptul de plusvaloare (data de diferenta

dintre valoarea fortei de munca marfa si valoarea creata de forta de munca n

procesul productiei).

b) teoria capitalului

Definind capitalul, Marx arata ca acesta nu consta numai ntr-o suma de bani sau

masini, utilaje, materii prime etc., ci mai ales ntr-o relatie de productie ntre capitalisti si

muncitorii salariati. Prin originea si natura lui, capitalul este valoarea adaugata, adica nsusire

de munca straina fara a da ceva n schimb. Ocupndu-se de structura capitalului, Marx l-a

clasificat dupa mai multe criterii:

- dupa rolul ndeplinit n procesul de productie:

- capital constant

- capital variabil;

- dupa modul cum circula diferitele lui componente:

- capital fix

- capital circulant;

- dupa forma n care se prezinta n tranzactiile economice:

- capital real

- capital fictiv.

Marx introduce categoria economica de compozitie organica a capitalului (data de

raportul dintre capitalul constant si cel variabil) pe care o foloseste atunci cnd elaboreaza un

model de functionare al economiei de piata.

c) teoria plusvalorii

Pentru a explica exploatarea muncii, Marx a prezentat teoria sa despre plusvaloare.

n economia naturala nedivizata n clase sociale, aprecia el, muncitorul pastreaza pentru sine

ntregul produs al muncii sale. Artizanul vinde produsul muncii sale pentru bani, cu care

cumpara alte marfuri. Nu acelasi lucru se ntmpla n regimul capitalist. Cei care dispun de

capital l folosesc cumparnd cu el marfuri n dorinta de a obtine n final un capital mai mare.

Acest scop se realizeaza n masura n care exista o marfa susceptibila de a produce o valoare

mai mare dect propria-i valoare. Ori, aceasta marfa este forta de munca. Posibilitatea

obtinerii de cstiguri de catre capitalisti se datoreaza faptului ca munca umana este o marfa pe

care capitalul o poate cumpara si vinde.

Ceea ce produce muncitorul, apartine proprietarului capitalist care l-a angajat.

Muncitorului i se plateste salariul si nimic n plus. ntreprinzatorul capitalist nu i plateste

muncitorului valoarea productiei pe care acesta o creeaza. El i plateste muncitorului numai

att ct i este necesar pentru a putea trai si produce n continuare. Diferenta dintre salariul de subzistenta platit muncitorului si valoarea creata de el n procesul productiei

reprezinta plusvaloarea. Daca n opt ore de munca muncitorul lucreaza patru ore pentru a

produce echivalentul salariului, n celelalte patru ore el produce plusvaloare, nsusita gratuit

de capitalist sub forma de profit.

Marx defineste plusvaloarea ca fiind egala cu diferenta dintre ceea ce creeaza

muncitorii si ceea ce primesc ei n schimb de la patroni. Marx face distinctie ntre munca

(activitatea creatoare de valoare) si forta de munca (capacitatea fizica si intelectuala a

muncitorului de a presta munca). El arata ca ceea ce vinde sau nchiriaza muncitorul

patronului este forta sa de munca pentru care primeste o anumita suma, n timp ce utiliznd

forta sa de munca n procesul de productie el creeaza valori mult mai mari, surplusul de

valoare fiind nsusit de patron care si mareste averea, adncindu-se astfel si mai mult

prapastia dintre cei saraci si cei bogati.

B trecerea de la microanaliza la macroanaliza, respectiv teoria reproductiei simple

si largite a capitalului, precum si a ciclitatii economice.

Karl Marx respinge teoria liberala a autoreglarii spontane a economiei de piata prin

intermediul preturilor sustinnd inevitabilitatea aparitiei crizelor economice.

Karl Marx face o dubla analiza a produsului social si a venitului national (materiala si

valorica) ceea ce i permite sa ia n considerare influenta sistemului capitalist de repartitie

(coexistenta unor venituri bazate pe munca proprie cu veniturile care nu izvorau din munca

proprie). Astfel el mparte productia sociala n doua sectoare: productia de mijloace de

productie (sectorul 1) si productia de bunuri de consum (sectorul II) ncercnd astfel sa

gaseasca conditiile si factorii care influenteaza procesul de reproductie a capitalului. Pornind de la deosebirea (dar si interactiunea) dintre avutia sociala (totalitatea bunurilor economice de

care dispune societatea) si capitalul social (partea de avutie folosita pentru producerea de noi

bunuri economice), K. Marx elaboreaza mai multe modele ale reproductiei capitalului social.

n cadrul acestor modele productia este mpartita, dupa cum am mai amintit, n doua sectoare,

iar produsul obtinut n fiecare sector este mpartit n trei:

- capital constant (cheltuieli privind cladirile, masinile, energia etc. notat cu c;

- capital variabil (sumele platite ca salarii muncitorilor) notat cu v;

- plusvaloarea p sau partea din valoarea nou creata de muncitori (v + p) peste

salariul lor care poate fi calculata ca diferenta ntre pretul de vnzare al produselor

respective si costul productiei lor.

C conceptia lui Marx despre concurenta de pe piata mondiala si despre caracterul

neechivalent al schimburilor economice dintre economiile national inegal dezvoltate.

Analiza pietei mondiale ar fi trebuit sa ncununeze contributia lui Marx la studierea

capitalismului, opera lui economica ramnnd nsa neterminata n legatura cu acest subiect.

Marx arata ca tarile industrializate (tari dezvoltate) detineau pozitie privilegiata comparativ cu

tarile agricole (nedezvoltate sau mai putin dezvoltate), datorita productivitatii medii a muncii

nationale mai ridicate n tarile industrializate, fapt ce le permitea sa vnda produsele lor la

preturi mai ridicate, obtinnd astfel un profit suplimentar. Este vorba de scurgere de venit

national din tarile agrare spre cele industriale, stimulnd deci dezvoltarea tarilor bogate si

frnnd dezvoltarea tarilor sarace.

D viziunea lui Marx despre perspectivele economiei moderne de piata, respectiv

ipoteza inevitabilitatii nlocuirii capitalismului cu socialismul.

E analiza facuta de Marx unor secvente reprezentative din istoria moderna a gndirii

economice: de la mercantilisti si primii liberali clasici la vrfurile acestui curent (fiziocratii A.

Smith si D. Ricardo).

5.3. Destinul istoric al doctrinei marxiste

Pe baza conceptiei sale istorice despre societate, Marx a considerat ca economia

moderna de piata nu va putea exista la infinit. El considera ca mersul firesc al istoriei impune

n mod necesar si inevitabil nlocuirea capitalismului cu o societate bazata pe proprietatea

colectiva asupra mijloacelor de productie si avnd ca obiectiv nemijlocit, nu cstigul banesc ci

satisfacerea nevoilor tuturor membrilor societatii.

n goana lor de a obtine ct mai mult profit, capitalistii vor folosi tot mai intens forta

de munca si vor mari numarul masinilor si utilajelor ceea ce va determina o crestere a fortei de munca neangajate, dependenta de munca salariata. Pe masura ce profitul proprietarilor

capitalisti se mareste, saracia, mizeria, agresiunea, servitutea si exploatarea proletariatului se

adnceste, fapt ce sporeste revolta si indignarea acestuia. Astfel pe de o parte se extinde

productia si pe de alta parte se ngusteaza piata. Rezultatul este supraproductia si

subconsumul, criza si risipa capitalului. Devine evident ca burghezia nu mai poate produce

bunuri si nu mai poate sa-si ntretina sclavii. Revolutia este inevitabila si ea va asigura

preluarea mijloacelor de productie de catre muncitori si plasarea productiei sub control social.

Experienta istorica din secolul XX a aratat ca tarile socialiste sau comuniste s-au

situat foarte departe de sperantele lui Marx si ale marxistilor de mai trziu, iar n unele

privinte la antipodul acestor sperante (de exemplu: caracterul totalitar al acestor state si

ncalcarea drepturilor omului n cadrul lor).

Pe masura raspndirii ei, doctrina economica marxista a fost una din cele mai

controversate creatii intelectuale din epoca moderna si contemporana. Dincolo de laudele si

criticile ce i s-au adus, Marx ramne unul dintre cei mai mari economisti ai lumii prin metoda

si eruditia lui, prin spiritul sau analitic deosebit, prin minutiozitatea investigatiilor economice

si pasiunea autentica de cercetator, prin numeroasele concluzii de certa valoare stiintifica.

Obiectivul general urmarit de Marx era fara ndoiala foarte generos: emanciparea celor

multi de asuprire, saracie, si toate nedreptatile care decurgeau din ele.

Doctrina economica marxista a avut un destin dramatic. Ignorata mult timp de

cercurile academice ale gndirii dominante din tarile dezvoltate (liberalismul neoclasic),

economia politica marxista cunoaste o raspndire rapida si o apreciere entuziasta n snul

miscarii muncitoresti din tot mai multe tari nca din timpul vietii autorului. Metodologia si

teoria economica marxista au influentat multi economisti nonconformisti din tarile dezvoltate

n sensul apropierii lor de problemele economice spinoase ale timpului, evitate de gndirea

economica liberala conventionala (dezechilibre, contradictii, inegalitati din economia de piata,

etc.) si al radicalizarii concluziilor teoretice si al propunerilor practice formulate de acesti

autori ( J.Robinson, W.Leontief, Schumpeter etc.).

Acceptata sau nu, opera teoretica a lui Marx a influentat de la aparitia sa, ntreaga

gndire economica:

a) el a introdus n stiinta economica notiunea de clase sociale;

b) el a introdus n stiinta economica analiza dinamica (continund studii anterioare),

studiul evolutiei structurilor, si mai ales, studiul structurilor institutionale;

c) dupa aparitia Capitalului, ideile clasice privind ordinea naturala sau legile naturale nu au mai putut fi sustinute, ca atare. Nu mai era posibil sa se vorbeasca

de ordinea naturala, caracterizata prin anumite institutii esentiale. Ele nu mai

erau dect institutii, mai mult sau mai putin perfectibile, mai mult sau mai putin

bune;

d) marxismul a generat noi modalitati de cercetare economica.

Marx ramne n istoria gndirii economice un mare economist, alaturi de Fr. Quesnay,

A. Smith, D. Ricardo, J.M. Keynes, care a spus ceva n stiinta economica. Att fata de ideile

sale, ct si fata de cele ale tuturor celorlalti economisti, trebuie sa fim obiectivi si sa pastram o

echidistanta.