1 qihbrszqszqihbrszqsoottddddxxxnnwwwwjjyyppkkcccffffmmuuggggeeeellaavvvzzhhhhiirr rrssbbbqqxxoottttddjjjjnnnwwccyyyykkkkppffmmmvvuuullllggaaeezzzzbbiiiihhssrrqqqx xxxoooonnddttjjccccwwwppppkkyymmffvvvvggllaaaauueeezzbbbbhhqqssssiirrrxxoonnnndd ddjjwwtttcckkpmmmmyyyffffvveegggglluuuaazzbbqqqqrrhhhhssiiixxttnnooowwwwjjjjddcc yykkkkmmpppffvvuueeeellllggaaazzzzbbrrrriiqqhhsssxxxxoottttnnwdddjjyyyyccccppkkm mvvvvfffuuuueeaallgggbbbbzziiiiqqrrsshhhooooxxnnttnnddwwjjjyyppppccmmmmkkkffuugg vvaaaaeelllzzzhhrrbbrrssssqqioottttddddxxxwwjjnnyyyyppkkcccffffmmuuuuggggeellaav vvzzhhhhrriiiissbbbqqxxoooottddjjjjnnnwwccyykkkkppppffmmmvvuullllggaaaaee Departamentul de nvatamnt la Distanta si Formare Continua Facultatea de Stiinte Juridice, Sociale si Politice Coordonator de disciplina: Conf. univ. dr. Sache Neculaescu

2 2009-2010 UVT DREPT CIVIL. DREPTURI REALE Suport de curs nva..amnt la distan..a Drept, Anul II, Semestrul I Prezentul curs este protejat potrivit legii dreptului de autor ..i orice folosir e alta dect n scopuri personale este interzisa de lege sub sanc..iune penala ISBN 978-606-522-058-4

3 SEMNIFICATIA PICTOGRAMELOR F= INFORMATII DE REFERINTA/CUVINTE CHEIE = TEST DE AUTOEVALUARE = BIBLIOGRAFIE = TEMA DE REFLECTIE = TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNUI CAPITOL SAU SECTIUNE = INFORMA..II SUPLIMENTARE PUTE..I GASI PE PAGINA WEB A U.V.T. LA ADRESA www.didfc.valahia.ro SAU www.id.valahia.ro .

4 Tematica cursului 1. Capitolul I. Patrimoniul 2. Capitolul II. Dreptul de proprietate 3. Capitolul III. Dreptul de proprietate publica 4. Capitolul IV. Dreptul de proprietate privata 5. Capitolul V. Regimul juridic al bunurilor imobile proprietate privata 6. Capitolul VI. Modalitatile juridice ale dreptului de proprietate 7. Capitolul VII. Posesia 8.Capitolul VIII. Dezmembramitele dreptului de proprietate 9. Capitolul IX. Modurile de dobndire a proprietatii 10. Capitolul X. Apararea dreptului de proprietate (sanctiunea dreptului de proprietate) 11. Capitolul XI. Publicitatea imobiliara

5 CAPITOLUL I PATRIMONIUL 1. Cuprins 2. Obiectiv general 3. Obiective operationale 4. Timpul necesar studiului capitolului 5. Dezvoltarea temei 6. Bibliografie selectiva 7. Tema de reflectie 8. Modele de teste 9. Raspunsuri si comentarii la teste Cuprins . Notiunea juridica de patrimoniu . Caracterele juridice ale patrimoniului . Notiunea juridica de patrimoniu . Functiile patrimoniului . Drepturile patrimoniale . Sistemul drepturilor reale . Obiectiv general: Dobndirea de cunostinte privind notiunea de patrimoniu care are un inteles tehnic, diferit de ceea ce in limbaj obisnuit, numim averea unei persoane. . Obiective operationale: Definirea si fixarea intelesului acestei notiuni, evidentiind caracterul virtual al patrimoniului, cu trimitere la art. 1718 C. civ. Analiza caracterelor, clasificarilor si functiilor acestuia. = 3 ore

6 CAPITOLUL I PATRIMONIUL 1. Notiunea juridica de patrimoniu 1.1 Prevederi legale. Desi patrimoniul este o notiune fundamentala a dreptului civil, frecvent utiliza ta att n legislatie, ct si n doctrina, nici Codul civil si nici celelalte legi speciale nu -l definesc. n lipsa unei definitii legale, autorii care s-au aplecat asupra materie i drepturilor reale analizeaza principalele prevederi legale care fac referiri la patrimoniu. D i n tre acestea, textul de principiu de la care se pleaca ndeobste pentru explicarea notiunii de patrimoniu este art. 1718 C. civ., norma care instituie d reptul de gaj general al creditorilor chirografari, potrivit careia Oricine este obligat personal este tinut de a ndeplini ndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile si imobile, prezente si viitoare . S-a spus, ntr-o formula inspirata, ca acest enunt reprezinta un rudiment de definitie a patrimoniului tocmai pentru ca sintagma toate bunurile prezente si viitoare desemneaza trasaturile esentiale ale patrimoniului. Astfel, faptul ca debitorul raspunde fata de creditor cu toate bun urile sale semnifica tocmai universalitatea patrimoniului acestuia, n timp ce afectarea bunurilor viitoare sugereaza virtualitatea patrimoniului, faptul ca sunt afectat e gajului general, nu doar bunurile efectiv aflate n proprietatea debitorului, dar si cele care vor putea fi dobndite n viitor. O alta prevedere care trimite la notiunea de patrimoniu este cea de la art. 781 C. civ. potrivit careia creditorii pot cere separatia patrimoniului defunctului de cel al mostenitorilor pentru evitarea confuziunii ntre ele pe perioada achitarii datorii lor succesiunii. Separatia de patrimonii o regasim evocata si n materia conservarii privilegiilor. Potrivit art. 1743 C. civ., creditorii si legatarii, care cer sepa ratia patrimoniului defunctului, conserva privilegiul lor asupra imobilelor succesiuni i n fata creditorilor erezilor sau reprezentantilor defunctului, prin inscriptia ace stui privilegiu, n termen de sase luni de la data deschiderii succesiunii . Existenta unui patrimoniu propriu este o conditie a personalitatii juridice impusa de art. 26 lit. e) din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice si persoanele juridice. Potrivit art. 42 al aceleiasi reglementari, divizarea patri moniului persoanei juridice se face prin mpartirea acestuia ntre una sau mai multe persoane juridice care exista sau care iau fiinta, n timp ce art. 47 din lege prevede dest inatia patrimoniului persoanei juridice supuse divizarii. Prevederi similare referitoare la patrimoniu gasim si n Legea nr. 15/1990 pentru reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale. Potrivit art. 4 alin. (1) din aceasta lege, prin actul de nfiintare a regiei autonome se vor stabili obiectul de activitate, patrimoniul, denumirea si sediul

principal

iar, potrivit art. 5 alin. (2) din aceeasi reglementare, regia autonoma

poseda, foloseste si dispune, n mod autonom, de bunurile pe care le are n patrimoniu, n conditiile n care, potrivit art. 20 alin. (2), bunurile din societat ii comerciale sunt proprietatea acesteia. Mentiunea privind patrimoniul initial este o conditie pe care o impune si art. 6 din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, modificata si completa ta prin O.G. nr. 34/2004.

7 Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, are o serie de dispozitii care trimit la notiunea de patrimoniu, cum ar fi: art. 143 devenit ul terior republicarii din 2004 art. 146. Art. 146 a fost abrogat prin Legea nr. 441/2006. n prezent, relevant pentru aceasta problema este art. 152 privind dreptul administratorilor unei societati comerciale de a ncheia acte juridice cu privire la bunurile din patrimoniul acesteia, art. 158 devenit ulterior republicarii din 20 04 art. 163. Art. 163 a fost modificat prin O.U.G. nr. 82/2007 din aceeasi lege potrivit caruia cenzorii societatii comerciale au obligatia de a verifica modul n care s-a facut reevaluarea patrimoniului societatii sau art. 230 devenit ulterior republicarii din 2004 art. 235 care reglementeaza dizolvarea societatii comerciale etc. U neori, anumite grupari de bunuri, avnd aceeasi natura, sunt desemnate prin notiunea de fond . Este cazul Legii nr. 18/1991, cu modificarile ulterioare, care, n art. 1 dispune ca terenurile de orice fel indiferent de destinatie, de titlul pe baza caruia sunt detinute sau de domeniul public ori privat din care fac parte consti tuie fondul funciar al Romniei . Tot astfel, Codul silvic si O.G. nr. 96/998 privind reglementarea regimului silvic si administrarea fondului forestier national. Alteori, bunuri avnd acelasi regim juridic sunt grupate n domenii . Bunaoara, Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia distinge ntre domeniul public si cel privat, dispunnd prin art. art. 3 al in. (2) ca Domeniul public al statului este alcatuit din bunurile prevazute la art. 135 a lin. (4) din Constitutie, din cele prevazute la pct. I din anexa, precum si din alte bunu ri de uz sau de interes public national, declarate ca atare prin lege , iar prin art. 4 ca Domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale este alca tuit din bunuri aflate n proprietatea lor si care nu fac parte din domeniul public . Nevoia circumstantierii unor bunuri apartinnd aceluiasi domeniu introduce n legislatie notiuni precum patrimoniu muzeal, cum este cazul Legii muzeelor si colectiilor publice art. 8 din Legea nr. 311/2003 potrivit careia acest patrimon iu este alcatuit din totalitatea bunurilor, a drepturilor si obligatiilor cu valoare patr imoniala ce apartin unui muzeu sau, dupa caz, unei colectii publice , sau a notiunii de patrimoniu cultural national, care, potrivit art. 1 alin. (2). Acest articol a f ost modificat prin O.U.G. nr. 16/2003 si prin Legea nr. 488/2006 al Legii nr. 182/20 00 privind protejarea patrimoniului cultural national este alcatuit din bunuri cu v aloare deosebita sau exceptionala, istorica, arheologica, documentara, etnografica, art istica, stiintifica etc. Notiunea juridica de patrimoniu are un nteles tehnic, diferit de cel obisnuit. Astfel, n limbajul comun termenul desemneaza averea dobndita, n principal, prin mostenire din tata n fiu, termenul evocnd pe pater familias si, deci, ideea de ereditate. Ce-ar putea fi patrimoniul: o masa de bunuri, un atribut al personali tatii sau

ambele laolalta? n conceptia obiectiva a Codului Napoleon, preluata de Codul nostru civil, patrimoniul este o simpla lista de bunuri, neincluznd datoriile. Juristul german Zachariae este cel care a schitat, pentru prima data, patrimoniul asa cum l vedem astazi, incluznd nu doar bunurile, dar si datoriile care fac obiectul succesiunii legale, facnd, astfel, posibila fictiunea privind continuitatea personalitatii defunctulu i. Aceasta conceptie avea sa inspire pe C. Aubry si C. Rau, cei care, n prima parte a secolului al XIX-lea au pus bazele teoriei generale a patrimoniului si care, n ca drul unui Curs de drept civil dupa metoda Zachariae , a carui editie a 6-a a aparut n anu l 1873, au definit patrimoniul ca ansamblul bunurilor unei persoane vazut ca o F Definitie.

8 universalitate de drept , desemnnd, astfel, legatura dintre drepturile si obligatii le ca universalitate juridica si subiectul caruia i apartin. n dreptul nostru patrimoniul a fost definit ca fiind ansamblul drepturilor si obligatiilor unei persoane, care au sau reprezinta o valoare pecuniara sau econo mica adica se pot evalua n bani . Aceasta definitie nu este n afara oricarei critici. Distinctia dintre valoarea pecuniara si cea economica poate crea confuzii. n fond, este economica orice valo are care poate fi exprimata sau masurata pecuniar, n timp ce termenul pecuniar nu desemneaza aici natura valorii, ci doar modul ei de exprimare. Alti autori includ n patrimoniu nu doar drepturile si obligatiile cu valoare economica, dar si bunurile la care se refera aceste drepturi, apartinnd unei perso ane ale carei nevoi sau sarcini este destinat sa le satisfaca , iar, potrivit unei opi nii mai nuantate, patrimoniul este o realitate intelectuala , formata din drepturile si obligatiile cu continut economic ca bunuri incorporale . Asa cum s-a remarcat nsa, incluznd n patrimoniu, laolalta, att drepturile patrimoniale, ct si bunurile pe care le exprima nu facem dect sa-l dublam, stiut f iind ca drepturile patrimoniale sunt considerate bunuri. Pentru acest motiv patrimoni ul a fost definit sau ca universalitatea raporturilor de drept, care au acelasi subiec t activ si pasiv, n masura n care aceste raporturi sunt evaluabile n bani prin efectul lor final, distincte de bunurile la care se refera , sau expresiunea contabila a tuturo r puterilor economice apartinnd unui subiect de drept . Definitia care nu trezeste nicio rezerva si pe care o consideram preferabila, este aceea potrivit careia patrimoniul este totalitatea sau universalitatea drept urilor patrimoniale care apartin unei persoane , enunt la care s-a ajuns printr-un efort de generalizare, facndu-se abstractie de particularitatile fiecarui drept sau obliga tie n parte. 1.2 Componente Orice patrimoniu are doua componente, dupa cum persoana are drepturi si obligatii patrimoniale. Activul patrimonial al persoanei este alcatuit din drepturile subiective care au continut economic, susceptibile de exprimare baneasca, drepturile reale, adica dreptul de proprietate, dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de servitute , dreptul de superficie si drepturile de creanta ale acesteia, adica cele care se nasc din contract sau delict si care mai sunt numite drepturi personale. Prin definitie continutul patrimoniului este alcatuit din drepturile patrimoniale, cele care au continut economic, cele care sunt susceptibile de a f i exprimate pecuniar, nu si drepturile personal nepatrimoniale. Potrivit profesorului Corneliu Brsan, daca patrimoniul cuprinde drepturile si obligatiile cu continut economic ce apartin unei persoane, deci care pot fi expr imate n bani, aceasta nseamna automat nlaturarea din cuprinsul lui a drepturilor personal nepatrimoniale,

cum ar fi: dreptul la nume, dreptul la onoare, dreptul la reputatie etc. mprejurarea ca atingerea adusa unui asemenea drept s-ar putea concretiza ntr-o creanta n despagubiri, adica ntr-un element activ al patrimoniului, nu este de nat ura sa puna n discutie aceasta nlaturare . Prin urmare, potrivit distinsului autor, drep tul de creanta al victimei careia i se produce o dauna morala nu face parte din patrimoniul acesteia. n ce ne priveste, consideram ca, daca vom califica daunele morale ca elemente ale raspunderii civile delictuale, asa cum o face, fara exceptie, doctr ina actuala, apreciind ca asemenea leziuni sunt specii ale prejudiciului reparabil, n-am F Activul patrimonial.

9 putea plasa dreptul de creanta al victimei privind indemnizatia la care este ndri tuita n afara patrimoniului acesteia. Numai daca suntem consecventi criteriilor de clasificare a drepturilor subiective n drepturi patrimoniale si drepturi nepatrim oniale, nu vom putea accepta ca daunele morale, urmari ale ncalcarii drepturilor personal e nepatrimoniale sau a valorilor morale, pot fi reparate n aceeasi maniera precum o rice alt prejudiciu patrimonial. Altfel, daunele morale, prin definitie neconvertibil e, nefungibile, se vor vedea convertite n elemente ale patrimoniului. Noi credem ca daunele morale nu pot fi considerate specii ale prejudiciilor reparabile, ca ele nu pot fi calificate elemente ale raspunderii civile delictua le, ca izvor de obligatii si ca solutia lor trebuie cautata ntr-o alta institutie, disti ncta de raspunderea delictuala, pentru a nu risca un tratament juridic similar pentru af ectari ale persoanei, att de diferite n substanta lor. Departe de a sustine lipsa de reac tie a dreptului fata de daunele morale militam pentru amenajarea unei solutii legislat ive ct mai elaborate, care sa nu suscite rezervele pe care le presupune asimilarea daun elor morale celor patrimoniale. La rndul sau, activul patrimonial este mpartit n capital, expresia valorica a bunurilor care fac parte din patrimoniul unei persoane si care poate fi att produ ctiv, atunci cnd este reprezentat de actiuni la o societate comerciala, producatoare de dividende sau dobnzi, ct si neproductiv, atunci cnd bunurile nu sunt afectate acestui scop. Veniturile pot fi att resurse financiare, obtinute periodic, precum dividendele, dobnzile, chiriile, salariile etc., precum si bunuri n natura, cum ar fi produsele primite ca urmare a arendarii unor terenuri. Pasivul patrimonial este alcatuit din obligatiile evaluabile n bani ale unei persoane. Ele pot consta n obligatia de a da, care nseamna a constitui sau a transmite un drept real, obligatia de a face, cnd ea are continut patrimonial, cu m este cazul obligatiei la o anumita prestatie si obligatia de a nu face, adica de a se abtine de la o actiune care, altfel, ar putea fi facuta. 2. Caracterele juridice ale patrimoniului 2.1. Universalitate juridica. Ori de cte ori vorbim de patrimoniul unei persoane avem n vedere totalitatea drepturilor si obligatiilor acesteia, fara a avea n vedere identitatea lor. Unive rsalitatea este juridica pentru ca este constituita prin lege, existnd n afara vointei titula rului. Orice schimbare care priveste drepturile sau obligatiile titularului nu este de natura sa afecteze identitatea universalitatii. Prin vointa titularului pot fi constituite universalitati de fapt, grupari de bu nuri afectate unei finalitati unice n care bunurile sunt grupate pe baza unei legaturi de fapt

oarecare. Astfel, n cazul acceptarii unei succesiuni sub beneficiul de inventar, potrivit art. 704 C. civ., universalitatea juridica alcatuita din drepturile si obligatiile autorului se transforma n universalitate de fapt la data lichidarii pasivului suc cesoral pentru ca nu poate fi conceputa o universalitate juridica fara componenta sa pas iva. Prin lichidarea pasivului succesoral are loc confuziunea ntre patrimoniul lasat d e defunct si cel al mostenitorului, astfel ca nu mai sunt motive pentru separarea lor. Universalitatea de fapt se deosebeste de cea de drept prin aceea ca bunurile car e o alcatuiesc nu sunt distincte. Patrimoniul este un atribut al personalitatii pentru ca aptitudinea generala si abstracta a subiectului de drept de a dobndi drepturi si de a-si asuma obligatii civile este legata de existenta acestuia. n ce priveste persoana juridica, patrimoniul e ste una dintre conditiile de existenta a a acesteia. F Pasivul patrimonial. F Orice persoana are un patrimoniu.

10 S-a spus ca orice persoana, indiferent ct de saraca ar fi, are un patrimoniu, chiar si atunci cnd nu are nicio avere actuala, pentru ca este suficient sa existe drepturi eventuale, neexercitate, adica numai posibilitatea de a exercita dreptu ri pentru a constitui un patrimoniu . Recent aceasta afirmatie a fost contestata, afirmndu-se ca patrimoniul nu poate exista ca vid juridic , idee sustinuta si de profesorul Corneliu Brsan, potrivit caruia orict de sarac ar fi cineva, are totusi un minimum de bunuri ce-i alcatuiesc patrimoniul . n ce ne priveste, n conditiile n care, potrivit art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, cu conditia de a se naste viu, conform adagiului infans conceptus pro nato habetur quoties de eius commodis agitur, recunoscndu-i-se capacitatea de folosinta anticipata, se poate spune ca patrimoniul apare chiar nainte de nasterea persoanei fizice. Aceeasi concluzie este valabila si n cazul persoanei juridice la care capacitatea de folo sinta anticipata prevazuta de art. 33 alin. (3) din Decretul 31/1954 este limitata la dobndirea drepturilor si asumarea obligatiilor necesare nfiintarii sale legale. Pr in urmare, patrimoniul are caracter virtual, fiind o potentialitate, mai degraba, de ct o masa de drepturi si obligatii nghetata, ncremenita . Orice persoana are un singur patrimoniu, asa cum are o singura identitate, chiar daca el poate ncorpora mase distincte de drepturi si obligatii, motiv pentr u care, uneori, unicitatea si divizibilitatea patrimoniului sunt privite ca exprimnd un s ingur caracter juridic. A fost nregistrata si o opinie contrara, potrivit careia complexitatea raporturilor care se creaza ntre subiectele de drept si care nu mai sunt acelea d e la data adoptarii Codului Napoleon face ca teoria patrimoniului unic sa fie depasita . Cu titlu de exemplu, se invoca faptul ca sotii pot avea att bunuri proprii, dobndite nainte de casatorie, ct si bunuri comune, dobndite n timpul casatoriei, ca o persoana poate depune n conturi bancare sume de bani neurmaribile datorita secretului bancar, ceea ce face ca regimul juridic al acestora sa fie diferit. n replica, se sustine, pe buna dreptate, ca divizarea patrimoniului n mai multe mase de drepturi si obligatii pecuniare este, n realitate, un instrument te hnic de grupare a acestor drepturi si datorii. Ca urmare, desi formula divizibilitatii patrimoniului este ncetatenita, n realitate, nu patrimoniul este divizat n fractiun i, ci drepturile si datoriile sunt grupate n mase distincte, fiecare avnd un regim jurid ic propriu . Desi unic, patrimoniul poate include mase distincte de drepturi si datorii. Persoanele casatorite au n patrimoniul lor att bunuri comune, dobndite n timpul casatoriei, pentru care opereaza prezumtia de comunitate, ct si bunuri proprii. Creditorii comuni ai sotilor vor putea urmari doar bunurile comune ale acestora, iar pe cele proprii dupa epuizarea urmaririi bunurilor comune, n timp ce creditorii u nuia dintre soti vor urmari, mai nti, bunurile acestuia, iar daca ele sunt nendestulatoa re, vor putea solicita mpartirea bunurilor comune.

Tot astfel, acceptarea sub beneficiu de inventar a succesiunii prevazuta de art. 704 C. civ. opereaza divizarea patrimoniului n masa bunurilor lasate de defunct s i cele ale mostenitorilor, mpiedicnd confuziunea dintre ele, urmnd ca mostenitorii sa raspunda doar n limitele activului, intra vires hereditatis, asa cum separatia de patrimonii solicitata de creditorii succesiunii, potrivit art. 781 C. civ., dist inge ntre patrimoniul lasat de defunct si cel al mostenitorilor, evitndu-se concurenta creditorilor personali ai mostenitorilor. F Unicitate. F Divizibilitate.

11 Potrivit doctrinei, divizarea patrimoniului poate fi si voluntara. Astfel, comerciantul si poate diviza patrimoniul n grupa drepturilor si obligatiilor care alcatuiesc un fond de comert afectat desfasurarii unei activitati comerciale si celelalte drepturi si obligatii. De asemenea, persoanele care exercita o profesie liberala pot constitui patrimoniul profesional, afectnd o parte din patrimoniul lor exercitari i profesiei. Daca persoana poate nstraina sau greva bunurile din patrimoniul sau, privite ut singuli, ea nu poate nstraina patrimoniul, privit ca o universalitate juridica (universitas iuris). n integralitatea lui, patrimoniul poate fi transmis doar de mortis causa. Vnzarea mostenirii, reglementata de art. 1399-1401 C. civ., nu reprezinta nstrainarea patrimoniului, ci doar vnzarea unei mase de drepturi si obligatii. De la aceasta regula exista exceptia transmisiunii patrimoniului persoanei juridice n cazul ncetarii activitatii acesteia prin comasare sau divizare totala, situatii n care patrimoniul nceteaza, ca universalitate juridica, drepturile si obligatiile trasmitndu-se catre succesori. n cazul divizarii partiale a persoanei juridice, se transmite o fractiune din patrimoniul acesteia, fara ca persoana juridica sa-si n ceteze activitatea. Prin urmare, patrimoniul, atribut al personalitatii, este inalienab il, n timp ce drepturile si obligatiile patrimoniale sunt autonome si alienabile. 3. Functiile patrimoniului Gajul general al creditorilor chirografari. Niciun creditor nu este asigurat de riscul neplatii datoriei de catre debitor de ct daca i se constituie garantii reale: gajul propriu-zis, ipoteca, privilegiile, situatii n care creditorul este numit, dupa caz, creditor gajist, creditor ipotecar sau privileg iat. Pentru celelalte datorii, creditorii beneficiaza de dispozitia de la art. 1718 C. civ., potrivit careia oricine este obligat personal este tinut de a ndeplini ndatoririle sale cu t oate bunurile sale, mobile si imobile, prezente si viitoare . Prin urmare, debitorul ca re nusi executa obligatiile fata de creditor risca sa raspunda cu toate bunurile existen te n patrimoniul sau, la momentul cnd creditorul l va actiona, urmarindu-i-se oricare dintre bunuri. Creditorul care, n temeiul acestui text, fara a avea o garantie re ala, poate urmari oricare bun al debitorului pentru a-si valorifica creanta pe care o are, se numeste creditor chirografar, iar aceasta garantie se numeste drept de gaj gener al. O astfel de garantie este destul de palida, fiind departe de ideea de gaj, pentru ca, desi avertizat ca, daca nu va plati datoria creditorului, va putea ra spunde cu orice bun al sau, debitorul ramne liber sa-si administreze cum doreste propriul patrimoniu, putnd att dobndi bunuri noi, situatie care nu poate dezavantaja pe creditor, dar poate, la fel de bine, sa si nstraineze orice bun, micsorndu-i astfe

l sansele creditorului de a-si vedea creanta valorificata. Singura posibilitate a creditorilor de a ataca actele de dispozitie ale debitorului este actiunea revocatorie sau pauliana, prevazuta de art. 975 C. civ ., potrivit careia. Ei pot asemenea, n numele lor personal, sa atace actele viclene, facute de debitor n prejudiciul drepturilor lor . Ceea ce trebuie nsa remarcat este ca, n practica, acest demers este greoi, fiind conditionat de dovedirea intentiei frauduloase a debitorului de a-si crea o stare de insolvabilitate, iar n cazul ac telor juridice oneroase, mai trebuie dovedita si complicitatea la frauda a tertuluidobn ditor, proba care este dificila, motiv pentru care jurisprudenta a instituit cteva prezumtii de frauda n situatiile n care dobnditorii se afla n grade de rudenie apropiata cu debitorul. F Inalienabilitate.

12 Asa cum am aratat deja, textul de la art. 1718 C. civ. reprezinta singura referinta legislativa care, fara a defini patrimoniul, ne ajuta sa ntelegem ce es te el n realitate, faptul ca este distinct de bunurile care l alcatuiesc, ca asa-zisul ga j general al creditorilor chirografari priveste patrimoniul, n totalitatea lui si nu bunuri le care l alcatuiesc, ca sunt supuse urmaririi bunurile existente n momentul initierii de c atre creditor a procedurii de executare silita si ca sunt supuse acestui regim nu doa r bunurile prezente, dar si cele viitoare. Dreptul de gaj general al creditorilor chirografari este un drept de gaj specializat, n sensul ca divizibilitatea patrimoniului n mase distincte de bunuri face ca urmarirea bunurilor de catre creditori sa se faca asupra masei de bunuri n leg atura cu care s-a nascut creanta supusa valorificarii. Pe de alta parte, dreptul de gaj este general, este o garantie a tuturor creditorilor chirografari care sunt egali n fata legii, spre deosebire de credito rii gajisti, ipotecari si privilegiati care vor trebui ndestulati cu preferinta. Termenul subrogatie vine de la verbul latinesc subrogare care nseamna nlocuire, substituire. Ea poate fi de doua feluri: subrogatie personala si subrog atie reala. Subrogatia reala, la rndul sau, poate fi subrogatie reala universala, subr ogatie cu titlu universal si subrogatie cu titlu particular. Asa cum o califica ntemeiet orii teoriei generale a patrimoniului, subrogatia este o fictiune care si are fundamen tul n fungibilitate, calitatea bunurilor de a fi nlocuite. Subrogatia personala va fi studiata n cadrul teoriei generale a obligatiilor. Fara a intra n detalii ce ar impune o analiza a textelor legale incidente, ne lim itam a spune ca ea are loc atunci cnd o persoana nlocuieste o alta persoana n exercitarea unui drept, asa cum se ntmpla cnd un tert plateste pe creditor n locul debitorului. Subrogatia reala cu titlu universal este nlocuirea unui bun cu altul n cadrul aceluiasi patrimoniu, potrivit adagiului in iudiciis universalibus pretium succe dit loco rei et res loco pretii. Potrivit unei definitii avansate, operatiunea juridica pr in efectul careia un bun care, ntr-un patrimoniu, face parte dintr-o categorie juridica dife rita de a celorlalte bunuri, este nlocuit cu altul, care dobndeste de drept aceeasi calita te pe care a avut-o bunul nlocuit . Desi nereglementata, subrogatia reala s-a impus tocmai pentru ca tine de functionarea patrimoniului ca universalitate juridica, nauntrul caruia drepturile si obligatiile sunt susceptibile de nlocuire, fara a avea nevoie de o prevedere lega la. Orice bun care iese din patrimoniu va fi nlocuit fie de bunul primit n schimb, fie de pretul acestuia, urmnd a face obiectul dreptului de gaj general al creditorilor chirografari, fara ca debitorul sa poata invoca exceptia ca se urmareste un alt bun dect cel iesit din patrimoniu.

n fundamentarea subrogatiei reale generale a fost avansata teoria fungibilitatii bunurilor, nteleasa lato sensu, adica numitorul comun al tuturor elementelor care compun patrimoniul sau o masa patrimoniala , afirmndu-se ca tocmai datorita acestei trasaturi comune, elementele patrimoniale pot fi schimbat e unele cu altele, ele fiind nsumate la activul sau pasivul patrimoniului ori ale u nei mase patrimoniale . Potrivit unui alt punct de vedere, fungibilitatea nu se poate confunda cu subrogatia reala si nici nu o poate explica pe aceasta pe temeiul fictiunii prin care se face abstractie de caracterul material, pentru ca de esenta fungibilitatii este tocmai echivalenta cantitativa si calitativa a bunurilor, ceea ce nseamna ca este exclus ca doua lucruri sa poata fi privite ca valori banesti . F Subrogata reala cu titlul universal.

13 Fara a contesta legatura fungibilitatii cu subrogatia reala, noi credem ca ceea ce explica mecanismul subrogatiei reale cu titlu universal este universalit atea juridica pe care o reprezinta patrimoniul. Asa cum am vazut cnd am studiat clasificarea bunurilor, fungibilitatea este calitatea bunurilor generice de a fi nlocuite unele cu altele n executarea unei obligatii, datorita fie naturii bunului (Genera non pereunt), fie vointei exprese a partilor, att si nimic mai mult. Subrogatia reala cu titlu universal este si ea supusa divizibilitatii patrimoniului, n sensul ca, daca bunul care iese din patrimoniu facea parte dintr -o masa de bunuri avnd o destinatie concreta, nlocuirea acestuia se va face n cadrul aceleasi mase. Spre exemplu, daca din patrimoniul unuia dintre soti iese un bun care face parte din masa bunurilor sale proprii, valoarea de schimb va intra n aceeasi masa de bunuri si nu n cea a bunurilor comune. Tot astfel, n cadrul partajului judiciar , daca bunurile din masa partajabila nu pot fi comod mpartite ntre coindivizari, vor putea fi vndute la licitatie, urmnd ca pretul lor sa fie supus partajarii, n cotele legale cuvenite fiecaruia. De aceasta data nlocuirea, n cadrul patrimoniului, priveste un bun individual determinat (ut singuli) si ea nu mai opereaza automat, ci doar daca e ste expres prevazuta de lege. Dintre acestea, urmatoarele cazuri pot fi retinute exempli gratia: - n materia ipotecii, daca bunul ipotecat a fost distrus sau deteriorat, ipoteca se stramuta asupra indemnizatiei de asigurare, daca a fost asigurat; - potrivit Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, dreptul de ipoteca si privilegiul special care greveaza un bun supus exproprierii se stramuta, ope legis, asupra despagubirii cuvenite proprietarului ; - potrivit art. 12 alin. (4) din Legea nr. 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor, n cazul unor schimburi de terenuri, fiecare teren primit n schimb va dobndi situatia juridica a terenului pe care l nlocuieste, cu respectarea drepturil or si a sarcinilor anterior constituite. Transmisiunea universala si cu titlul universal. Transmisiunea universala si cu titlu universal are ca obiect chiar patrimoniul persoanei ca universalitate j uridica, nu drepturi si obligatii privite individual. Transmisiunea universala are loc la decesul persoanei fizice sau la reorganizarea persoanei juridice, prin divizare totala sau partiala, n cadrul car eia ntregul patrimoniu alcatuit din totalitatea drepturilor si obligatiilor se transm ite succesorilor. Transmisiunea cu titlu universal priveste o fractiune, cum este cazul mostenirii lasate mai multor succesori legali, fiecare primind bunuri n cotele prevazute de lege pentru fiecare clasa de mostenitori. Potrivit actualei legisla tii, mostenitorii sunt continuatori ai personalitatii autorului, astfel ca ei vor fi tinuti de toate datoriile defunctului de care vor raspunde nelimitat, ultra vires heredita

tis, mai putin de obligatiile asumate intuitu personae. Numai daca succesiunea va fi acce ptata sub beneficiul de inventar, raspunderea succesorilor va fi tarmurita n limitele activului succesoral, adica, intra vires hereditatis. 4. Drepturile patrimoniale Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi subiective care au continut economic, cele care sunt susceptibile de comparare, de masurare, de exprimare pr intro valoare de schimb, de regula banii. Ele sunt clasificate n drepturi reale si drep turi de creanta. F Subrogatia reala cu titlul particular. F F Notiune.

14 4.1. Drepturile reale Drepturile reale sunt drepturile patrimoniale n temeiul carora titularii lor si pot exercita atributele care le sunt conferite de lege, nemijlocit, fara a avea nevoie de prestatia pozitiva a altor persoane. n conceptia clasica, dreptul real, ius in re, desemna puterea juridica pe care o are o persoana asupra unui lucru, un raport ntre titular si bun, doctrina noastra mai veche definindu-l ca fiind puterea de a dispune de lucrul care constituie obiect al dreptului, n mod liber si imediat. Astazi, majoritatea autorilor considera ca dreptul real, ca de fapt oricare alt drept subiectiv, nu poate fi dect un raport social, deci un raport ntre oameni si nu un raport ntre om si lucru. Dreptul real este, prin urmare, un raport juridic ntre su biectul activ determinat, care este titularul dreptului, si toate celelalte persoane, nedeterminate, care au obligatia generala si pasiva de a nu face nimic de natura sa stinghereasa pe titular n exercitarea prerogativelor sale. De aceea se spune ca d reptul real este opozabil erga omnes. Potrivit unui punct de vedere interesant, recent exprimat, este discutabil faptul ca ntre titularul dreptului real si toate celelalte personae nedeterminate (subiectul pasiv universal) se stabileste un raport juridic prin care toate aces tea din urma au obligatia generala negativa de a se abtine sa-i aduca titularului vreo a tingere; daca ar fi asa s-ar crea pentru orice bun aflat n proprietate o retea densa de ob ligatii la nivel planetar . Potrivit acestor autori, raportul juridic, si odata cu aceasta, obligatia, se naste numai dupa ncalcarea sau nesocotirea dreptului subiectiv abso lut (dreptul real) de catre un subiect pasiv determinat . n ce ne priveste, subscriem opiniei potrivit careia Nu se poate nega faptul ca aceasta constructie are un caracter abstract...Dar numai printr-o asemenea const ructie abstracta se poate da caracter social acestui raport juridic . 4.2.Drepturile de creanta Dreptul de creanta, ius ad personam, este acel drept patrimonial n temeiul caruia titularul, subiect activ, numit creditor, poate pretinde unei alte persoa ne, subiectul pasiv, numit debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva (dare, facer e aut non facere), sub sanctiunea constrngerii statale. Spre deosebire de drepturile re ale, drepturi absolute, unde subiectul pasiv este nedeterminat, la drepturile de crea nta, drepturi relative, acest subiect este, ntotdeauna, o persoana determinata. Este m otivul pentru care drepturile de creanta mai sunt numite drepturi personale. ntre cele doua categorii de drepturi patrimoniale exista o serie de deosebiri: a) n timp ce drepturile reale sunt opozabile erga omnes, adica tuturor persoanelor nedeterminate, drepturile de creanta sunt opozabile doar partilor le gate juridiceste, adica doar debitorului, subiect pasiv. Trebuie subliniat nsa ca, des

i drepturile de creanta sunt relative, aceasta nu nseamna ca situatia juridica crea ta prin contract ar putea fi nesocotita de terti sub cuvnt ca ei n-au fost parti n contrac t; b) - n cazul drepturilor reale, obligatia corelativa de a nu face nimic de natura sa stinghereasca pe subiectul activ este nedeterminata; la drepturile de creanta aceasta obligatie este determinata si consta n a da, a face sau a nu face ceva, o actiune pe care, n lipsa obligatiei, debitorul ar fi putut-o face; c) - drepturile reale sunt limitativ prevazute de lege, n timp ce drepturile de creanta sunt nelimitate, pentru ca tot astfel sunt si conventiile pe care partil e le pot ncheia n conditiile autonomiei lor de vointa; d) - drepturile reale dau nastere la doua efecte speciale: dreptul de urmarire s i dreptul de preferinta. F Notiune. F F Deosebirile dintre drepturile reale si drepturile de creanta.

15 Dreptul de urmarire este posibilitatea recunoscuta titularului dreptului real de a pretinde bunul din minile oricarei persoane care l-ar detine fara drept. Astfel , daca bunul a fost pierdut sau furat, proprietarul l poate pretinde de la orice persoan a, nu doar de la gasitor sau hot. Dreptul de preferinta este posibilitatea recunoscuta titularului de a-si realiza , cu prioritate, dreptul sau fata de alti titulari de drepturi privitoare la acela si bun. De exemplu, creditorul ipotecar are dreptul de a fi platit cu precadere, naintea creditorilor chirografari. 4.3. Categorii intermediare ntre drepturile reale si cele de creanta se situeaza o categorie intermediara, obligatiile reale. Daca, potrivit principiului relativitatii efectelor actului j uridic, drepturile de creanta dau nastere doar la obligatii n sarcina partilor si a succe sorilor universali sau cu titlu universal ai acestora, obligatiile reale se bucura de o mai mare opozabilitate, fiind opuse nu doar debitorului initial, dar si altor persoane ca re dobndesc un drept real, posesia sau chiar si numai detentia unui anumit bun. Transmitndu-se nu numai debitorului initial, ci si tuturor dobnditorilor ulteriori ai bunului n legatura cu care s-a nascut obligatia, aceste obligatii sunt prezentate , uneori, ca exceptii de la principiul relativitatii efectelor actului juridic, ca racterizare contestata de unii autori cu motivarea ca asemenea obligatii se nasc ope legis s i nu prin vointa partilor, deci nu ca simplu efect al actului juridic. A. Obligatiile propter rem Daca initial s-a considerat ca obligatiile propter rem sunt accesorii ale drepturilor reale, cu timpul s-a constatat ca, prin vointa legii, exista o serie de obligatii care, fiind strns legate de bun, se transmit odata cu el, independent d e existenta vreunui drept asupra acestuia. Fara a fi opozabile erga omnes, ca n caz ul drepturilor reale, ele privesc nu doar pe proprietar, ci si pe posesor sau pe si mplul detentor al bunului. Se considera ca, dupa natura lor, obligatiile propter rem pot fi clasificate n obligatii propter rem administrative si obligatii propter rem civile. Obligatii propter rem de natura administrativa. Sunt cele prevazute de lege si care nu intra n continutul unor raporturi juridice civile. Exemplul frecvent util izat este cel prevazut de art. 74 din Legea nr. 18/1991, care instituie n sarcina detinatorilor de terenuri agricole obligatia de a le cultiva si de a le asigura protectia solului, obligatie care se transmite odata cu fondul dobnditorilor, fara a fi nev oie de o alta conventie. Un alt exemplu este prevederea de la art. 15 alin. (2) din Leg ea nr. 103/1996 a fondului cinegetic si a protectiei vnatului potrivit careia Detinatorii

terenurilor sunt obligati sa ia masurile prevazute de lege pentru protectia vnatu lui si a mediului sau de viata si raspund pentru pagubele pe care le produc acestuia pr in actiuni ilicite , obligatiile prevazute de Legea nr. 137/1995 privind protectia me diului impuse proprietarilor si detinatorilor legali de teren etc. Obligatiile propter rem de natura civila sunt, n viziunea aceluiasi autor, obligatiile ale caror subiecte ramn n sfera dreptului civil, chiar daca au o natura legala , n care sunt incluse, de exemplu, obligatia de granituire impusa de art. 58 4 C. civ., obligatia constructorului de a plati proprietarului terenului contravaloar ea lucrarii efectuate etc. n aceeasi categorie sunt incluse si obligatiile propter rem conventionale, precum obligatiile asumate de proprietarul unui fond aservit de a efectua lucari le necesare exercitarii servitutii. F Notiune.

16 B. Obligatiile scriptae in rem Asemenea obligatii sunt cele care corespund unor drepturi de creanta, fiind att de strns legate de posesia unui bun, nct creditorul nu poate obtine satisfacerea dreptului sau dect daca actualul posesor al bunului va fi obligat sa respecte ace st drept, desi n-a participat la ncheierea contractului initial care a nascut dreptu l creditorului. Exemplul frecvent citat este situatia n care, potrivit art. 1441 C. civ., dobnditorul unui bun imobil anterior nchiriat este obligat sa respecte contractul ncheiat de autorul sau. Daca durata contractului de locatiune este mai mare de 3 ani, el va fi opozabil tertilor prin notarea contractului n cartea funciara, potrivit art. 19 alin. (1) lit. C a) din Legea nr. 7/1996. C. Drepturile potestative patrimoniale Notiunea de drept potestativ este strns legata de recunoasterea actului juridic unilateral ca izvor de obligatii, fiind puterea conferita unei persoane de a mod ifica sau stinge o situatie juridica preexistenta ori cea de a recrea o situatie juridica printr-un act juridic unilateral. Drepturile potestative patrimoniale reprezinta o categorie atipica de drepturi patrimoniale, nefiind nici drepturi reale, nici drepturi de creanta. Atunci cnd exercitarea acestor drepturi modifica, stinge sau recreaza o situatie juridica patrimoniala, drepturile potestative capata un continut patrimonial . Ele sunt exp resii ale puterii pe care o are subiectul de drept de a da nastere, prin act juridic u nilateral de vointa, unui efect juridic ce afecteaza si interesele altei persoane. Sunt o serie de drepturi discretionare recunoscute subiectului de drept, precum dreptul de denun tare unilaterala a unui contract, dreptul de a revoca oferta de contract, optiunea succesorala, dreptul de a cere partajarea unor bunuri indivize, dreptul de a cer e rezolutiunea sau anularea unui act etc. Spre deosebire de drepturile reale si cele de creanta, pentru a caror existenta este nevoie de actiuni sau inactiuni ale altor persoane, drepturile potestative sunt recunoscute titularilor independent de asemenea actiuni sau inactiuni. Efectele juridice ale exercitarii acestor drepturi intereseaza nu doar pe titular. dar si pe aceia care sunt legati de situatia juridica ce se modifica, se stinge sau se recreaza. 5. Sistemul drepturilor reale 5.1. Drepturi reale principale. Drepturile reale principale sunt cele care au o existenta de sine statatoare, ele sunt drepturi reale principale si drepturi rea le accesorii. Dreptul de proprietate. Dupa regimul juridic aplicabil, dreptul de proprietate poate fi drept de proprietate publica, apartinnd statului sau unitatilor administ rativteritoriale si dreptul de proprietate privata care poate apartine oricarui subiect de drept, persoana fizica sau juridica. Drepturile derivate din dreptul de proprietate publica sunt: - dreptul de administrare;

- dreptul de concesiune; - dreptul de folosinta. Dezmembramintele dreptului de proprietate privata sunt: - dreptul de uzufruct; - dreptul de uz; - dreptul de abitatie; - dreptul de servitute; - dreptul de superficie. F

17 Drepturile reale accesorii. Drepturile reale accesorii sunt drepturile reale car e nu au o existenta de sine statatoare, fiind instituite pentru garantarea unor dr epturi de creanta a caror soarta juridica o urmeaza (Accesorium sequitur principalem). Dreptul de ipoteca este cea mai energica garantie a creditorului ipotecar si este dreptul real accesoriu constituit asupra unui bun imobil aflat n proprietate a debitorului sau asupra dreptului de uzufruct cu privire la un bun imobil ce apar tine acestuia, de a se ndestula, cu prioritate, din pretul obtinut din vnzarea bunului, sub controlul justitiei, indiferent n minile cui s-ar afla el, daca debitorul nu-si ex ecuta, la scadenta, obligatia asumata. Dreptul de gaj este dreptul real accesoriu constituit de debitor n favoarea unui creditor asupra unui bun sau mai multor bunuri mobile determinate ale debitorulu i sau ale unei terte persoane, cu sau fara deposedarea de bun, care confera titula rului posibilitatea de a fi platit cu prioritate, din pretul bunului sau bunurilor vndu te, n situatia neexecutarii voluntare a obligatiei de catre debitor. Privilegiile speciale. Sunt drepturi reale accesorii recunoscute creditorilor care, datorita creantelor lor, au posibilitatea de a fi platiti cu prioritate di n valoarea unor bunuri determinate ale debitorului, chiar fata de creditorii ipotecari post eriori. Ele sunt clauze legale de preferinta. Dreptul de retentie. Este dreptul real accesoriu care ofera debitorului obligati ei de restituire sau de predare a bunului altuia, posibilitatea de a-l retine si de a refuza restituirea lui pna cnd debitorul sau, creditor al obligatiei de restituire a bunu lui, va plati datoria ce s-a nascut n legatura cu bunul. Conditia principala este ca dato ria pe care creditorul obligatiei de restituire a bunului o are fata de debitor sa aiba legatura cu bunul (debitum cum re iunctum). Acest drept, desi nu este reglementat, de principiu, n Codul civil, este totusi recunoscut n diverse materii speciale, motiv care a ncurajat jurisprudenta sa-l recunoasca ori de cte ori datoria creditorului obligatiei de restituire are o strn sa legatura cu bunul aflat n litigiu. BIBLIOGRAFIE SELECTIVA I. Tratate si monografii. 1. B. Diamant, Caracterul depasit al teoriei patrimoniului unic, Revista Dreptul nr. 1/2000; 2. C.Barsan, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. Hamangiu, 2007; 3. S. Neculaescu, Drept civil. Drepturile reale, Ed. Hamangiu, 2008; 4. V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, vol 1, Ed. Humanitas, 20 04; 5. V. Stoica, Notiunea juridica de patrimoniu, Pandectele romane, supliment, nr. 1/2003.

18 TEST DE AUTOEVALUARE Explicati care este diferenta dintre notiunea de avere si cea de patrimoniu . TEMA DE REFLECTIE Legatura dintre patrimoniul unei persoane si dreptul de gaj general al creditorilor chirografari.

19 MODELE DE NTREBARI ntrebarile vor fi tip grila, cu cel putin un raspuns fiecare ntrebare. 1. Ce presupune gajul general al creditorilor chirografari: a. ca bunurile debitorului sunt indisponibilizate b. ca, desi imobilizate, debitorul le poate nstraina c. ca nu sunt indisponibilizate dar ca poate fi urmarit orice bun aflat n patrimoniul debitorului 2. Ce inseamna subrogatia reala cu titlu universal a. ca pot fi urmarite de creditor toate bunurile, indiferent daca au fost sau un instrainate b. ca bunul care iese din patrimoniul debitorului va fi nlocuit de contravaloarea lui c. ca bunul care iese din patrimoniul debitorului un va putea fi nlocuit cu altul 3. Ce sunt drepturile patrimoniale a. drepturile reale si drepturile de creanta b. doar drepturile reale c. doar drepturile de creanta RASPUNSURI LA NTREBARI 1. c. 2. b. 3. a.

20 CAPITOLUL II DREPTUL DE PROPRIETATE 1. Cuprins 2. Obiectiv general 3. Obiective operationale 4. Timpul necesar studiului capitolului 5. Dezvoltarea temei 6. Bibliografie selectiva 7. Tema de reflectie 8. Modele de teste 9. Raspunsuri si comentarii la teste Cuprins . Notiunea juridica de patrimoniu . Notiunea dreptului de proprietate . Caracterele juridice ale dreptului de proprietate . Continutul dreptului de proprietate . Exercitarea dreptului de proprietate n limitele prevazute de lege . Clasificari ale dreptului de proprietate . Obiectiv general: Dobndirea de cunostinte privind importanta dreptului de proprietate, acceptiunile acestei notiuni, corelate cu reglementarile CEDO. . Obiective operationale: nsusirea definitiei clasice a proprietatii, caracterelor, atributelor dreptului de proprietate si limitelor acestuia. = 3 ore

21 CAPITOLUL II DREPTUL DE PROPRIETATE 1. Notiunea dreptului de proprietate 1.1. Perspectivele abordarii. Ca realitate frusta, proprietatea este legata de apropriere, de asumare a calita tii de stapn, a unei conduite discretionare fata de lucrurile aflate n posesia titular ului, pe care acesta le poate folosi dupa bunul sau plac si de care poate dispune n mod suveran. La nceput aproprierea s-a facut instinctual, oamenii nsusindu-si, n mod spontan, lucrurile de care aveau nevoie, n special obiectele strict trebuincioase supravietuirii. Odata cu patriarhatul, cnd oamenii au ncetat a mai fi nomazi, devenind tot mai statornici si ndeletnicindu-se cu agricultura, au aparut si prim ele forme de apropriere a uneltelor de lucru si a terenului pe care s-au asezat prin ocupatiune. Aparitia capeteniilor marcheaza si primele tabu-uri, primele reguli de conduita legate de protectia avutului, care, de-abia dupa aparitia statului, cap ata legitimitate prin garantarea lor. De la proprietatea colectiva a grupului, la pr oprietatea familiala si, apoi, la proprietatea individuala se consuma o ntreaga evolutie a a cestei notiuni fundamentale a dreptului civil. Premisa a oricarei activitati economice, proprietatea reprezinta un concept multidisciplinar, susceptibil de a fi analizat din mai multe perspective: istori ca, filosofica, economica, sociala, juridica si chiar teologica, fiind obiectul unor confruntari milenare ntre partizanii nflacarati ai acesteia, cei care i-au evident iat virtutile, functia sa etica, aceea de a ncuraja si responsabiliza initiativa indi viduala, declansnd spiritul de competitie, inventivitatea si inteligenta si cei care, desi i-au recunoscut importanta, i-au evidentiat latura sa egoista, efectele nocive ale exacerbarii instinctului aproprierii. Pentru jurist, discutia despre originea si fundamentul proprietatii, desi seducatoare, este una excesiva, pentru ca, asa cum se remarca, Proprietatea este un fenomen natural si faptul ca a existat la toate popoarele si n toate vremurile dovedeste ca radacinile ei pornesc din nsasi structura organica a societatii omen esti. Proprietatea este un fapt istoric si social persistent, necesar si nenlaturabil, care s-a transformat fara a pieri, si care trebuie privit ca atare . Acuratetea limbajului juridic cere ca termenii utilizati sa aiba acelasi nteles. Or, se ntmpla ca termenul drept de proprietate sa fie folosit cu acelasi nteles ca si proprietatea , desi cele doua notiuni desemneaza realitati diferite. As a cum s-a remarcat, nsasi Constitutia revizuita, n art. 44 si 136 foloseste termenii proprietate si drept de proprietate cu acelasi nteles, pentru a nu mai vorbi de Codul civil, al carui Titlu II din Cartea II, denumit Despre proprietate , debuteaz

a cu art. 480 care defineste dreptul de proprietate. n realitate, daca n limbajul curent, unde interesul distinctiei nu este ntotdeauna necesar, cei doi termeni sunt folositi n sens identic, atunci cnd i analizam dintr-o perspectiva didactica, se impun anumite nuantari. Astfel, n timp ce definitia de la art. 480 C. civ. priveste dreptul subiectiv de proprietate, cnd v orbim de proprietate, avem n vedere doar obiectul acestui drept. Pe de alta parte, dreptul de proprietate nu este doar un drept subiectiv oarecare, ci este, n acelasi timp, si un drept fundamental al omului care se bucu ra juridica internationala. F Acceptiuni.

22 Potrivit Declaratiei universale a drepturilor omului adoptata de Adunarea Generala a ONU n anul 1948, orice persoana, privita ca subiect unic sau asociat n colectivitati, are dreptul la proprietate. Nimeni nu poate fi privat n mod arbitra r de proprietatea sa , iar Conventia europeana a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, adoptata la 4 noiembrie 1950, prevede n art. 1 alin. (1) din Protoc olul aditional nr. 1, adoptat n anul 1952, ca orice persoana, fizica sau juridica, are dreptul de a-i fi protejate bunurile sale si ca nimeni nu poate fi privat de proprietate a sa dect pentru cauza de utilitate publica si n conditiile prevazute de lege si de princip iile generale de drept international. Expresia drept de proprietate desemneaza, pe de alta parte, institutia juridica a dreptului de proprietate, adica totalitatea normelor si principiilor privitoare la acest drept subiectiv. Potrivit art. 480 C. civ., Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru n mod exclusiv si absolut, ns n limitele determinate de lege . Definitia este ntregita de dispozitia de la art. 481 care dispune ca Nimeni n u poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate pub lica si primind o dreapta si prealabila despagubire . Primul enunt a fost supus focului ncrucisat al tuturor autorilor de drept civil care s-au aplecat asupra dreptului de proprietate, potrivit carora ea este criti cabila pentru urmatoarele motive: - mai nti, s-a remarcat ca dreptul titularului de a se bucura, n mod absolut, de un lucru este contrazis de partea finala a definitiei n care sunt invocate lim itele determinate de lege; - apoi, calificarea dreptului de proprietate ca fiind un drept absolut a trezit reactii adverse, afirmndu-se ca, la nivel european, preocuparea generala a legiuitorilor a fost aceea de a limita puterea titularului de a dispune de bun, cantonnd-o fie n limitele ordinii juridice , fie n n limitele legii, n preocuparea de a orienta institutia proprietatii spre functia ei sociala, aceea de a urmari binele comun. Asa cum vom vedea, si legislatia noastra civila are o asemenea preocupare , astfel ca dreptul de proprietate nu mai este un drept discretionar, cum sugereaz a definitia lui legala si este tot mai ncorsetat de limitari determinate de interes ul general; - s-a spus ca ea este incompleta pentru ca atributele dreptului de proprietate a se bucura si a dispune pot fi exercitate si de o alta persoana dect proprietarul, cum este cazul uzufructuarului care are att posesia, ct si folosinta bunului ce fa ce obiectul dreptului de uzufruct, motiv pentru care, pentru o mai precisa delimita re, s-a propus completarea definitiei din care sa rezulte ca asemenea prerogative sunt exercitate de proprietar n putere proprie si n interes propriu . Toate celelalte persoane exercita asemenea atribute, att n puterea legii, ct si n puterea proprietarului care a constituit drepturile asupra bunului, n timp ce numai proprietarul le exercita n putere proprie, fara a se subordona cuiva;

- s-a obiectat ca dintre atributele specifice dreptului de proprietate, ius uten di, fruendi si abutendi, lipseste ius utendi si ius fruendi. n replica, s-a sustinut, pe buna dreptate, ca folosinta include cele doua drepturi despre care se afirma ca ar li psi din definitie; - n fine, s-a spus ca definitia n-ar trebui sa se refere la un lucru , nefiind avute n vedere bunurile incorporale. De exemplu, cnd ne raportam la un drept de creanta, nu spunem ca ea este proprietatea cuiva pentru ca unei creante i poti fi doar titular. F Definitia legala.

23 ntr-o formula simpla si sintetica, dreptul de proprietate este definit ca fiind acel drept subiectiv, care da expresie aproprierii unui bun, drept care permite titularului sa posede, sa foloseasca si sa dispuna de acel lucru, n putere propri e si interes propriu, n cadrul si cu respectarea legislatiei existente . Alteori, n preocuparea de a i se evidentia nu doar atributele, dar si caracterele, dreptul de proprietate este definit ca fiind acel drept real princip al care confera titularului sau atributele de posesie, folosinta si dispozitie (ius poss idendi, ius utendi, ius fruendi) asupra bunului apropriat n forma privata, atribute care pot fi exercitate n mod absolut, exclusiv si perpetuu, cu respectarea limitelor material e si juridice . Pentru a raspunde criticii privind exercitarea prerogativelor si de alte persoan e dect proprietarul, s-a definit dreptul de proprietate ca acel drept real care conf era titularului atributele de posesie, folosinta si dispozitie asupra unui bun, atri bute pe care numai el le poate exercita n plenitudinea lor, n putere proprie si n interesul sau propriu, cu respectarea normelor juridice n vigoare sau, potrivit unui alt autor, a cel drept real, care exprima o relatie sociala de apropriere ntre titular si bunurile asupra carora acesta exercita, n mod exclusiv posesia, folosinta si dispozitia, atribute pe care le exercita n putere proprie si n interesul sau, n limitele stabilite de lege . 2. Caracterele juridice ale dreptului de proprietate 2.1. Drept absolut. Asa cum am vazut cnd am examinat clasificarea drepturilor subiective dupa opozabilitatea lor, drepturile reale sunt opozabile erga omnes, spre deosebire d e drepturile de creanta, care sunt relative, opozabile doar anumitor persoane determinate. Oare la aceasta sa se refere caracterul absolut al dreptului de pro prietate asa cum este el definit de Codul nostru civil? Sunt autori care considera ca prin caracterul absolut al dreptului de proprietate se ntelege faptul ca acesta este opozabil tuturor . n realitate, desi dreptul de proprietate este, fara ndoiala, un drept absolut, din punctul de vedere al opozabilitatii, doar ntmplarea a facut ca aceasta calificare sa fie ambivalenta. Ceea si-au propus codificatorii francezi illo tempore, animati de s piritul liberal al vremii, era de a marca, ntr-un mod ct mai apasat faptul ca acest drept confera titularului plenitudinea atributelor pe care le are titularul, plena in re potestas, toate puterile posesia, folosinta si dispozitia, spre deosebire de celelalte dre pturi reale ale caror prerogative sunt puteri derivate, transmise de proprietar. Asa c um s-a subliniat, caracterul absolut al dreptului de proprietate trebuie interpretat n se nsul ca titularul sau are asupra lucrului latitudinea de a-i trage toate foloasele, de a profita de

toata utilitatea pe care el o confera si de a savrsi toate actele juridice care r aspund nevoilor proprietarului sau impuse de propriul sau interes . O astfel de preocupare are ca explicatie istorica faptul ca, nainte de Revolutia franceza de la 1789, dreptul de proprietate era ncorsetat de o serie de sarcini s i obligatii, avnd caracter dependent si subordonat. O noua viziune nu putea fi dect una revolutionara, asa explicndu-se nota de exaltare pe care o presupune califica rea dreptului de proprietate ca fiind cel mai absolut , ignorndu-se, cu buna stiinta, att faptul ca termenul absolut nu este susceptibil de comparatie si asumndu-se contradictia pe care o presupune caracterul cel mai absolut al exercitarii prerogativelor proprietatii cu conditia de a nu-l folosi ntr-un mod interzis de le ge sau de regulamente . Pe de alta parte, se simtea nevoia de a se deosebi dreptul de proprietate, carei confera titularului cele trei atribute, uzus, fructus si abusus, de celelalte dr epturi reale F Definitii doctrinare.

24 care nu comporta dect unul sau doua dintre ele dar niciodata abusus. Nu ntmplator s-a putut spune ca proprietatea are vocatia de a fi recunoscuta ca o libertate si ca din interpretarea art. 480 C. civ. rezulta regula ca tot ce nu este interzis, est e permis n opozitie cu alt drept real unde titularul nu poate face dect ceea ce i s-a acordat n mod expres sa faca . Nevoia de limitare a dreptului de proprietate a fost, nca de atunci, prezenta n constiinta codificatorilor, instituindu-se att o serie de obligatii care deriva d in raporturile de vecinatate, precum si servitutile, care, prin definitie sunt drep turi asupra bunurilor altuia (ius in re aliena). Apoi, teoria abuzului de drept care sanctio neaza exercitarea abuziva a oricarui drept subiectiv, inclusiv a dreptului de propriet ate, reprezinta nca un argument pentru recunoasterea dreptului de proprietate doar n limitele sale firesti (neminem laedere qui suo iure utitur) fara ca, printr-o ex ercitare pur discretionara, sa fie lezate interesele altora. Din caracterul absolut al dreptului de proprietate deriva si caracterul sau inviolabil. Potrivit art. 136 alin. (5) din Constitutie proprietatea privata este inviolabila, n conditiile legii organice . Chiar daca, uneori, ratiuni sociale, mai presus de interesele legitime ale titularului, impun exproprierea, aceasta masur a se ia cu respectarea art. 44 alin. (3) din Constitutie, potrivit caruia Nimeni nu poate fi expropriat dect pentru cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu d reapta si prealabila despagubire . Este ceea ce Codul civil prevede n art. 481: Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate pub lica si primind o dreapta si prealabila despagubire . Exclusivitatea dreptului de proprietate semnifica faptul ca titularul acestui drept este ndreptatit sa exercite, de unul singur, toate prerogativele dreptului sau, la fel cum, tot de unul singur, este ndreptatit sa dezmembreze acel drept n favoarea altora, adica sa consimta ca anumite prerogative sa fie exercitate de alte perso ane, ca drepturi reale sau ca drepturi de creanta, rezultate din raporturi obligationale . Altfel spus, din aceasta perspectiva, dreptul de proprietate apare ca un monopol al proprietarului, att fata de terti, ct si fata de stat. Ca o concretizare a acestui caracter, art. 475 C. civ. prevede ca Oricine poate dispune liber de bunurile ce sunt ale lui . Prin urmare, titularul dreptului de proprietate este singurul care poate nstraina, fie prin acte inter vivos, fie pri n acte de mortis causa, bunurile sale, singurul care le poate greva, instituind garantii r eale asupra lor. Potrivit art. 584 C. civ., Orice proprietar poate ndatora pe vecinul s au la granituirea propriettii lipite cu a sa; cheltuielile granituirii se vor face pe j umatate , iar art. 585 C. civ. prevede ca Tot proprietarul si poate ngradi proprietatea... Caracterul exclusiv al dreptului de proprietate ne apare diminuat n cazul dezmembramintelor, unde anumite prerogative sunt exercitate de alte persoane dect

titularul. Att n doctrina, ct si n jurisprudenta se discuta dreptul proprietarului de a se bucura, n exclusivitate, de imaginea bunului sau. Este vorba, nu de simpla fotografiere sau reproducere a imaginii, ci de folosirea imaginii de catre terti n scopuri lucrative. S-a decis ca proprietarul bunului, desi nu are un drept exclu siv asupra imaginii acestuia, se poate opune utilizarii ei n situatii de tulburari an ormale. Dreptul de proprietate nu este limitat n timp, avnd aceeasi durata ca si bunul care face obiectul acestuia. Aceasta nu nseamna ca titularul n-ar putea pierde dr eptul sau prin nstrainare sau chiar prin distrugerea bunului. n prima ipoteza nsa, desi dreptul s-a stins, proprietatea s-a transmis doar, dreptul renascndu-se n patrimon iul F Drept exclusiv. F Drept perpetuu.

25 dobnditorului. Este, practic, o consecinta a caracterului absolut al dreptului de proprietate. Din perpetuitatea dreptului de proprietate rezulta urmatoarele cons ecinte: - imprescriptibilitatea actiunii n revendicare imobiliara. Dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz, putnd fi revendicat oricnd. Actiunea n revendicare imobiliara poate fi nsa paralizata de prt prin invocarea uzucapiunii, c a mod distinct de dobndire a proprietatii; - transmisibilitatea dreptului de proprietate. Un atribut esential al dreptului de proprietate privata este dispozitia. Potrivit acestui atribut, titularul drep tului de proprietate poate transmite bunurile sale, fie prin acte juridice ntre vii (vnzare cumparare, donatie, schimb etc), fie prin acte juridice de mortis causa (testament). Proprietatea se poate transmite si prin mostenire legala. Spre deosebire de drep tul de proprietate privata, dreptul de proprietate publica este netransmisibil; - reconstituirea dreptului de proprietate. Faptul ca dreptul de proprietate este perpetuu face posibila reconstituirea lui. Indiferent la ce data a fost dobndit b unul imobil si la ce data a iesit din patrimoniul persoanei care solicita retrocedare a, fie personal, fie de succesorii legali, el poate face obiectul reconstituirii dreptu lui de proprietate. 3. Continutul dreptului de proprietate 3.1. Posesia (ius possidendi). Asa cum vom vedea, posesia poate fi analizata att ca situatie de fapt, adica manifestarea tuturor prerogativelor proprietatii, n care sunt incluse si celelalte doua atribute, folosinta si dispozitia, ct si ca situat ie de drept, exprimarea intelectuala a ndreptatirii aproprierii si stapnirii unui bun. Ca atribut al dreptului de proprietate, posesia intereseaza doar ca situatie de drept, acceptiune care nu acopera si celelate doua atribute ale proprietatii. Pr ivita astfel, posesia o are proprietarul chiar si atunci cnd este exercitata prin altul (corpore alieno). De exemplu, chiriasul, desi are contactul direct cu lucrul, nu este pos esor al acestuia, ci doar detentor precar; el detine lucrul n temeiul unui contract, la e xpirarea caruia este obligat sa-l restituie proprietarului. Posesia apartine proprietarul ui si ea este exercitata prin altul. 3.2. Folosinta (ius utendi si ius fruendi). Este dreptul proprietarului de a pune sau nu n valoare bunul aflat n proprietatea sa, de a-l exploata sau nu, iar n caz afirmativ, dreptul de a-i culege fructele si de a beneficia de productele acestu ia. Dreptul asupra fructelor si productelor poate fi exercitat att prin acte material e, cnd proprietarul exploateaza personal bunul, culegndu-i efectiv fructele si prelundu-i productele, ct si prin acte juridice prin care proprietarul nchiriaza bunul, l arendeaza, sau ncheie orice alt act juridic prin care si pune n valoare bunul. Fructele sunt acele valori pe care le produce periodic bunul, fara a-si consuma

substanta. Ele pot fi fructe naturale, industriale si civile. Fructele naturale sunt definite de art. 522 C. civ. ca fiind acelea ce pamntul produce de la sine: productia si prasila (sporul animalelor) . Asemenea fructe sun t deci produse de bun, fara munca omului, cum sunt fructele de padure sau recoltel e de fn. Fructele industriale sunt cele care, potrivit art. 522 C. civ. se dobndesc prin cultura , care necesita munca omului. Spre exemplu, recoltele de legume presupun mai multe operatii ale celui care le obtine. Fructele civile sunt, potrivit art. 523 C. civ., chiriile caselor, dobnzile sumelor exigibile, venitul rentelor, arendele.. . Prin urmare, ele pot fi definite ca venituri periodice pe care proprietarul le percepe ca urmare a transmiterii folo sintei bunului. F

26 Productele sunt cele care, prin preluare, consuma substanta bunului, cum este cazul carbunelui minier. Dispozitia (ius abutendi). Este dreptul proprietarului de a exploata bunul sau, de a dispune de el, fie prin nstrainare, fie prin consumarea substantei acestuia. Dispozitia, ca prerogativ al dreptului de proprietate, poate fi juridica si mate riala. Dispozitia juridica este prerogativa proprietarului de a nstraina, prin acte juridice cu titlu oneros sau gratuit, dreptul sau de proprietate sau de a-l grev a, constituind drepturi reale n favoarea altora. Dispozitia materiala este posibilitatea titularului de a dispune de substanta bunului, de a o consuma prin utilizarea bunului, de a o transforma sau distruge, cu respectarea legii. 4 Exercitarea dreptului de proprietate n limitele prevazute de lege 4.1. Preliminarii. Orice drept subiectiv si are limitele sale rationale, principi u care a calauzit pe redactorii Codului Napoleon nca din momentul definirii dreptul ui de proprietate n art. 544 ca fiind dreptul de a te bucura si de a dispune de lucru ri n modul cel mai absolut . Desi exaltati de spiritul liberal al vremii, codificatorii au fost, totusi, nevoiti sa prevada ca exercitarea unui astfel de drept este supusa condi tiei de a nu-l folosi ntr-un mod interzis de lege sau de regulamente , viziune preluata de Codul nostru civil care, ntr-un mod mai rezonabil si mai complet, l defineste ca dreptul ce are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru n mod exclusiv si absolut, ns n limitele determinate de lege . Dincolo de functia individuala prin care se protejeaza chiar spatiul de libertate a persoanei, dreptul de proprietate are si o functie sociala , recunoast e un distins autor, partizan mpatimit al proprietatii private. Ratiuni ale unor limitari ale dreptului de proprietate au existat dintotdeauna; ele sunt astazi mai stringente dect oricnd, datorita tocmai multiplicarii fara precedent a relatiilor sociale, a nevoii de raportare, tot mai frecvente, la int eresele altora, care face actual adagiul Neminem laedere qui suo iure utitur. Potrivit Constitutiei, art. 44 alin. (1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupr a statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege . Asa cum s-a remarcat, faptul ca numai prin lege pot fi aduse limitari dreptului de proprietate este el nsusi o garantie a acestui drept, generalitatea si permanenta legii fiind de natura sa mpiedice manifestarea arbitrariului n acest domeniu Asistam astazi la un paradox: niciodata n-a fost mai puternica clamarea dreptului de proprietate, privit ca drept fundamental al omului, la fel cum nici odata nevoia limitarii, prin lege, a acestui drept n-a fost mai stringenta. A. Limite materiale ale dreptului de proprietate De principiu, proprietarul terenului este proprietar si asupra spatiului aflat deasupra terenului, pna la limita spatiului aerian. n cazul servitutilor aeronauti ce, care, potrivit art. 3 3.32 din Codul aerian, sunt conditii, restrictii, obligatii , impuse

sau recomandate de prevederile reglementarilor aeronautice nationale si/sau internationale n interesul sigurantei zborului aeronautic , acest spatiu se diminue aza, astfel ca dreptul de survol acordat prin lege companiilor aeriene n aceasta coloa na a spatiului este opozabil proprietarilor de terenuri. Daca, potrivit 489 C. civ., Proprietatea pamntului cuprinde n sine proprietatea suprafetei si a subfetei lui , sunt instituite, prin lege, o serie de limitari: - Constitutia prevede la art. 136 alin. (3) ca bogatiile de interes public ale subsolului... fac obiectul exclusiv al proprietatii publice . Prin urmare, dreptul de F F Spatiul aerian F Subsolul terenului.

27 proprietate privata se ntinde asupra subsolului, pna la limita la care se afla bog atiile de interes public; - potrivit art. 44 alin. (5) din Constitutie, Pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu ob ligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau construc tiilor, precum si pentru orice alte daune imputabile autoritatii ; - proprietatea privata poate fi supusa servitutii de trecere subterane. Astfel, conform art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice, ser vitutea de trecere subterana, de suprafata sau aeriana pentru instalarea de retele elect rice sau alte echipamente aferente capacitatii energetice si pentru acces la locul de amp lasare a acestora, n conditiile legii . Conform alin. (8) al aceluiasi articol, Daca cu oca zia interventiei pentru retehnologizari, reparatii, revizii sau avarii se produc pag ube proprietarilor din vecinatatea capacitatilor energetice, titularii de licenta au obligatia sa plateasca despagubiri n conditiile prezentei legi . Si cu privire la aceste terenuri exista unele limite: - potrivit art. 1 si 2 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 a minelor, apele geotermale, gazele care le nsotesc, apele minerale naturale (gazoase si plate) si apele minerale terapeutice fac parte din proprietatea publica a statului; - n conformitate cu art. 581 C. civ., proprietarul izvorului nu-i poate schimba cursul cnd izvorul da apa trebuincioasa locuitorilor unei comune, sat sau unui catun ; - potrivit Legii nr. 107/1996 a apelor, art. 3 alin. (2), albiile minore cu lung imi mai mici de 5 km si cu bazine hidrografice mai mici de 10 km2 apartin detinatori lor, cu orice titlu, ai terenurilor pe care se formeaza sau curg, ceea ce nseamna ca c ele care depasesc aceste dimensiuni fac parte din domeniul public. B. Limite ale dispozitiei juridice Bunuri inalienabile. De la regula ca proprietarul are dreptul de a dispune, n mod absolut, de bunurile care fac obiectul dreptului sau de proprietate, sunt in stituite, prin lege, o serie de exceptii dictate de ratiuni diverse. Bunurile definitiv inalienabile sunt: - bunurile nesusceptibile de apropriatiune, cum sunt aerul, apa, lumina solara, care nu pot face obiectul actelor juridice. Este vorba de bunuri de folosinta co muna, res communis, care, potrivit art. 647 C. civ., nu apartin nimanui . n ce priveste ap a, daca se afla ntr-o fntana situata pe un teren proprietate privata, nu se mai bucur a de acelasi regim; la fel, apa destinata consumului casnic distribuita prin retelele urbane al carui consum este facturat de regiile specializate; - bunurile care fac parte din domeniul public, prevazute de art. 136 din Constitutie, de art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind regimul juridic al propri etatii publice, art. 120 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica

locala; - drepturile de uzufruct, uz, abitatie; - organele corpului uman, potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma n domeniul sanatatii; - capacitatea persoanelor, potrivit art. 6 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privind persoana fizica si juridica; - drepturile morale ale autorilor de creatii literare, artistice, stiintifice sa u tehnice, conform art. 10-11 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si dre pturile conexe. . Bunuri temporar inalienabile sunt: F Terenurile cu ape.

28 - terenurile care au fost atribuite conform art. 19 alin. (1), art. 21 si art. 4 3 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar care nu pot fi nstrainate timp de 10 ani de la constituire [conform art. 32 alin. (1)]; - terenurile care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate sau litig iilor privind legalitatea titlurilor de proprietate; - locuintele cumparate cu plata n rate pna la achitarea integrala a pretului, conform art. 15 alin. (4) din Legea nr. 85/1992, republicata; - locuintele cumparate cu subventii de la stat, care, potrivit art. 19 din Legea locuintei nr. 114/1996, republicata, nu pot fi nstrainate dect dupa rambursarea integrala a creditului etc. Bunuri alienabile n conditii restrictive sunt bunuri care, desi se afla n circuitul civil, datorita naturii lor, sunt supuse unor conditii speciale privin d circulatia juridica:materialele explozive al caror regim juridic este reglementat de Legea nr. 126/1995; -armele si munitiile aflate sub incidenta Legii nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc si al munitiilor; -bunurile monopol de stat prevazute de Legea nr. 31/1996; -deseurile toxice, al caror regim juridic este reglementat de O.U.G. nr. 195/2005 privind protectia mediului; -plantele, substantele si preparatele stupefiante si psihotrope (art. 15 din Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substantelor si prepara telor stupefiante si psihotrope; -obiectele de cult prevazute de Legea nr. 103/1992 etc. Doctrina juridica include, pe buna dreptate, printre limitele legale ale dispozitiei juridice si solemnitatea actelor juridice, anume conditiile de forma pe care trebuie sa le respecte testamentele, donatiile, nstrainarile de terenuri, conditi a autorizarii nstrainarii n anumite situatii, precum apartamentele cumparate cu cred it ipotecar, incapacitatile de a nstraina. Toate actele juridice prin care se ncalca asemenea dispozitii vor fi sanctionate cu nulitatea absoluta, sanctiune explicata de interesul public al restrictiilor si nu de caracterul imperativ al normelor care le instituie. C. Limite rezultnd din raporturile de vecinatate Potrivit art. 44 alin. (7) din Constitutie, Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati , precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului . De regula, sarcinile impuse fondurilor rezultate din situatia acestora, precum si cele impuse pentru utilitatea publica, a comunelor, ori a particularilor sunt considerate de doctrina servituti, fiind studiate n cadrul dezmembramintelor dreptului de proprietate. Asa cum s-a remarcat nsa, asa-zisele servituti naturale, adica cele care se nasc din situatia locurilor, precum si cele legale, sunt, de fapt, limite de exercita re normala a dreptului de proprietate si nu servituti propriu-zise Ele sunt impuse de un sp

irit de toleranta reciproca si de moderatie n raporturile dintre vecini. Raporturi de vecinatate care au caracter de drepturi reale. Potrivit art. 576 C. civ., Servitutea este o sarcina impusa asupra unui imobil pentru uzul si utilitat ea unui imobil avnd un alt stpn . n art. 578 585 C. civ. sunt reglementate servitutile ce se nasc din situatia locurilor, asa-zisele servituti naturale, ia r n art. 586 F Precizari prealabile. F

29 619 C. civ. sunt supuse reglementarii servitutile legale. Prin aceste dispozitii se determina, de fapt, limitele exercitarii dreptului de proprietate, restrictii ca re privesc ambele fonduri nvecinate si nu doar unul dintre ele, asa cum se ntmpla la servituti le propriu-zise. Raporturi de vecinatate care au caracter de sarcini reale. Cnd am examinat clasificarea drepturilor reale si deosebirile dintre ele si drepturile de creant a, am evocat si o categorie intermediara, obligatiile propter rem, cele care decurg di n nsasi stapnirea, cu orice titlu, a unor bunuri imobile. De exemplu, art. 82 din Legea n r. 18/1991 prevede ca acele terenuri care si-au pierdut capacitatea de productie pe ntru culturi agricole sau silvice se vor constitui n perimetre de ameliorare pentru ca re se vor efectua o serie de masuri si lucrari specifice. Or, executarea acestor lucra ri nu poate fi facuta dect n conditii de colaborare ntre detinatorii terenurilor agricole . Asemenea obligatii pot fi asumate si prin vointa partilor. Cnd, de exemplu, n cazul constituirii prin conventie a unei servituti de trecere, titularul fondulu i aservit se poate obliga sa efectueze lucrarile necesare folosirii servitutii. Aceasta oblig atie nu se confunda cu servitutea, ci este accesorie acesteia, transmitndu-se odata cu fondu l. Raporturi de vecinatate rezultate din conventia partilor. n temeiul libertatii de vointa, proprietarii fondurilor nvecinate pot ncheia conventii, altele dect de constituire a unor servituti, prin care se pot obliga reciproc la diverse presta tii, cum ar fi aceea de a ngadui, fie n conditii de reciprocitate, fie unilateral, plantarea d e arbori la o distanta mai mica dect cea legala sau de a ngadui alimentare cu apa din propr ia fntna. n aceste situatii, exercitarea dreptului de proprietate este supusa unor lim ite conventionale. D.Exercitarea cu buna-credinta a dreptului de proprietate De regula, abuzul de drept este studiat n cadrul teoriei generala a actului juridic, cnd se examineaza continutul raportului juridic. Dreptul de proprietate, fiind si el un drept subiectiv, este susceptibil de o exercitare abuziva. De aceea, re amintim ca, potrivit art. 1 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoana fizica si la p ersoana juridica, drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute n scopul de a satisface interesele personale, materiale si culturale, n acord cu interesul obst esc, potrivit legii si regulilor de convieturire sociala . Art. 3 al aceluiasi act norm ativ dispune ca drepturile civile sunt ocrotite de lege. Ele pot fi exercitate numai p otrivit cu scopul lor economic si social. Doctrina noastra de drept civil califica abuzul de drept ca fiind orice deturnar

e a dreptului de proprietate de la finalitatea pentru care a fost recunoscut. Astf el, a fost calificata abuz de drept fapta proprietarului unui teren de a raspndi pe el subst ante pesticide, care, datorita gradului lor de toxicitate, au fost scoase din practic a agricola, ceea ce l-a facut responsabil pentru daunele produse vecinului prin moartea mai multor pasari domestice care au patruns pe teren. Mai delicata este ntrebarea legata de criteriul pe care l avem n vedere pentru a aprecia daca ne confruntam cu o exercitare anormala a dreptului de proprietate. Potrivit conceptiei subiective, ne aflam n fata unui abuz de drept ori de cte ori, fara a justifica un interes legitim, proprietarul si exercita dreptul sau cu reacredinta, cu intentia vadita de a prejudicia interesele altuia. Este cazul proprietarului care construieste pe propriul teren un zid de care nu are nevoie, el fiind desti nat doar sa ia vederea sau lumina vecinului sau. Nu tot astfel va fi calificata fapta proprietarului care urmareste satisfacerea unui interes legitim. F Abuzul de drept.

30 n conceptia obiectiva, intentia proprietarului aflat n exercitiul anormal al dreptului sau nu intereseaza. Singurul fapt ca printr-o astfel de exercitare s-a produs un prejudiciu altuia este suficient pentru a o califica abuz de drept. ntrebndu-se care dintre conceptii ar trebui consacrata de legislatia noastra, unii autori au nclinat spre conceptia subiectiva, apreciind ca abuzul de drept est e strns legat de notiunea de buna - credinta . n ce ne priveste, credem ca aspectul ce intereseaza cu precadere n materia de care ne ocupam nu este sanctionarea autorului, ci situatia injusta n care se afla victima exercitarii anormale a unui drept, astfel ca, n conceptia noastra, simplu l fapt ca un astfel de exercitiu a creat un inconvenient injust vecinului sau ori altei persoane, trebuie sa atraga reactia dreptului, indiferent de buna sau reaua-credinta a faptuitorului. Pe de alta parte, multe dintre asemenea afectari ale dreptului de proprietate derivnd din raporturile de vecinatate pot fi calificate ca ipoteze al e raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri unde nu se pune problema culp ei, raspunderea fiind obiectiva, asa cum tot mai multe situatii de raspundere delict uala tind sa fie. E. Limitari exceptionale ale folosintei unor bunuri. Rechizitia Potrivit art. 1 din Legea nr. 132/1997, rechizitia este o masura cu caracter exceptional prin care autoritatiile publice, mputernicite prin lege, obliga agent ii economici, institutiile publice, precum si alte persoane juridice si fizice la c edarea temporara a unor bunuri mobile sau imobile. Situatiile n care se poate dispune o asemenea masura sunt prevazute de art. 2 din lege. Este vorba de acele situatii n care a fost declarata mobilizarea partiala sau totala a fortelor armate sau starea de razboi, a fost instituita starea de asediu sau starea de urgenta. Scopul acestei masuri este acela de a preveni, de a localiza sau de a nlatura urmarile unor dezastre si dureaza pna la ncetarea situatiei care a impus-o. Aceast a masura exceptionala este luata n interesul fortelor armate sau al autoritatilor p ublice. Fac obiectul rechizitiei bunuri imobile sau imobile care pot servi apararii nationale. Pot fi supuse rechizitionarii si bunuri consumptibile, cu plata unor despagubiri prevazute de lege. F. Exproprierea pentru cauza de utilitate publica Potrivit art. 44 alin. (3) din Constitutie Nimeni nu poate fi expropriat dect pentru cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si preal abila despagubire , principiu pe care-l afirma si art. 481 C. civ. care, n termeni simila ri, dispune ca Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru ca uza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire . n acord cu aceste prevederi de principiu, Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica reglementeaza, att pe fond, ct si p e procedura, masura exproprierii ca un instrument de o reala armonizare a interese

lor generale cu cele individuale, de o maniera total diferita de modul cum se realiz a n perioada anterioara anului 1989. Potrivit acestei legi, exproprierea presupune parcurgerea a trei faze n cadrul unei proceduri minutios reglementate: declararea de utilitate publica a exproprierii, masuri premergatoare exproprierii, expropriere a propriu-zisa si determinarea despagubirilor. Fiind o exceptie de la caracterul absolut si inviolabil al dreptului de proprietate, exproprierea este definita ca fiind actul puterii de stat competent e, prin care se realizeaza trecrerea n proprietatea publica a unor bunuri imobile proprie tate privata, necesare executarii unor lucrari de interes public, n schimbul unei despagubiri, definitie nsusita apoi de alti autori importanti de drept civil. F F

31 Bunurile supuse exproprierii. Pot face obiect al exproprierii bunurile persoanelor fizice si ale persoanelor juridice, cu sau fara scop lucrativ, dar s i cele aflate n proprietatea privata a comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor. N u pot fi expropriate bunurile proprietatea publica si nici bunurile imobile care se af la n proprietatea privata a statului, avnd n vedere ca, n calitatea sa de proprietar, st atul poate afecta orice bun al sau, fara a avea nevoie de procedura exproprierii. Potrivit art. 2 din Legea nr. 33/1994, bunurile imobile care se afla n proprietatea privata a unitatilor administrativ - teritoriale pot fi supuse expr oprierii, daca utilitatea publica n considerarea careia a fost dispusa tine de interesul na tional. Dimpotriva, daca utilitatea publica tine de interesul local, bunul vizat poate f i trecut n proprietatea publica a acelei unitati administrativ-teritoriale prin decizia org anului competent. Conventia partilor. n orice faza s-ar afla procedura exproprierii, partile implicate pot conveni trecerea bunului n proprietatea publica printr-un transfer amiabil. Conventia poate fi ncheiata pna n momentul solutionarii cererii de expropriere de catre instanta de judecata. Tranzactia nu poate privi nsa natura s i cuantumul despagubirilor care urmeaza sa le primeasca proprietarul, ambele fiind stabilite prin hotarre judecatoreasca. Pentru determinarea despagubirilor, tribun alul n a carui raza teritoriala este situat imobilul propus pentru a fi expropriat, desemneaza o comisie formata din trei experti. Fiecare parte are dreptul sa prop una cte un expert, al treilea fiind numit de instanta. Pentru evaluarea bunului se au n vedere preturile la care se vnd asemenea bunuri n zona respectiva, precum si eventualele prejudicii produse titularilor altor drepturi reale, dezmembraminte ale dreptului de proprietate sau titularilor dreptului de concesiune si de folosinta , constituite pe temeiul dreptului de proprietate. Utilitatea publica. Asa cum se prevede n art. 5 din Legea nr. 33/1994, utilitatea publica se declara pentru lucrarile de interes national sau de intere s local. Pentru lucrarile de interes national utilitatea publica se declara de Guvern; pentru cele de interes local de consiliile judetene sau, dupa caz, de Consiliul general al municipiului Bucuresti; pentru cele de interes local dar care vizeaza mai mul te judete, utilitatea publica se declara de o comisie din care fac parte presedinti i consiliilor judetene respective, iar n ipoteza unui dezacord ntre acestia, utilita tea publica va fi declarata de Guvern. Legea prevede, n art. 7, situatii speciale n care se pune problema exproprierii unor monumente, lacasuri de cult, ansambluri sau situri istorice, cimitire, alte asezaminte de valoare nationala, situatii n care declararea utilitatii publice se face

doar prin lege. nainte de a se declara utilitatea publica, are loc o cercetare prealabila, de catre o comisie special abilitata, menita a constata daca masura exproprierii ar putea fi evitata si care ar putea fi solutiile. Se confirma astfel ca exproprierea est e o masura subsidiara. Utilitatea publica astfel declarata este supusa nscrierii n planurile urbanistice si de amenajare a teritoriului si se afiseaza la sediul consiliului local n a car ui raza teritoriala se afla imobilul si va fi publicata fie n presa locala, pentru cazuri le de interes local, fie n Monitorul Oficial al Romniei, pentru cazurile de interes nati onal. Ca orice act administrativ, declaratia de utilitate publica este supusa cailor d e atac prevazute de Legea contenciosului administrativ. Dupa ce se realizeaza publicitatea declaratiei de utilitate publica, expropriatorul ntocmeste planurile imobilelor supuse exproprierii, numele F Masuri premergatoare.

32 proprietarilor si oferta de despagubiri. n termen de 15 zile de la publicare, propunerile de expropriere se notifica proprietarilor mpreuna cu procesul-verbal ntocmit de comisia care a facut cercetarea prealabila. mpotriva acestei notificari , proprietarul poate face ntmpinare n termen de 45 zile de la comunicare. n termen de 30 zile, o comisie constituita potrivit art. 15-17 din lege, va solutiona ntmpinarea, pronuntnd o hotarre care va fi comunicata partilor n termen de 15 zile de la adoptare. Aceasta hotarre este supusa contestatiei care este de compet enta curtii de apel n a carei raza teritoriala se afla imobilul. Potrivit Legii nr. 33/1994, competenta solutionarii cererilor de expropriere apartine tribunalului n a carui raza teritoriala se afla bunurile imobile. De pri ncipiu, instanta competenta are a verifica doar daca sunt ntrunite conditiile legale pent ru expropriere, fara a putea examina pe fond cererea. Prin exceptie, atunci cnd expropriatorul cere exproprierea partiala, iar proprietarul solicita expropriere a totala, instanta va trebui sa se pronunte asupra celor doua posibilitati si, n raport de datele fiecarui caz n parte, sa opteze pentru una dintre ele. n cazul n care va dispune exproprierea totala, tribunalul va analiza cauza pe fond. Tribunalul decide cu privire la despagubirile datorate proprietarului. n ipoteza existentei unei conventii, se va lua act de tranzactie, pronuntnd o hotarr e definitiva. Daca partile n-au cazut de acord cu privire la despagubiri, tribunal ul se va pronunta doar cu privire la expropriere, urmnd sa determine despagubirile cuvenit e proprietarului cu luarea n considerare a criteriilor deja aratate. Daca asupra bu nului supus exproprierii exista, alaturi de dreptul de proprietate, si alte drepturi r eale, vor fi avute n vedere si prejudiciile suferite de titularii acestor drepturi. Despagubir ea se va ntinde ntre doua limite: o limita minima, reprezentata de suma oferita de expropriator si o limita maxima, suma pretinsa de expropriat. Ca efect al exproprierii, bunul supus acestei proceduri trece din proprietatea privata, n proprietate publica. Daca n materia contractului de vnzare-cumparare, transferul dreptului de proprietate are loc n momentul ncheierii contractului, expresie a principiului consensualitatii (solo consensus obligat), n cazul exprop rierii acest transfer este conditionat de plata despagubirilor, fapt care este realizat fie n modul convenit de parti, fie n conditiile impuse de hotarrea judecatoreasca,