Semn

Post on 18-Feb-2016

212 views 0 download

description

Poem

Transcript of Semn

Semn

Încerci

repetat, ritmic, cu râvnă,

să afli

un semn, o hierofanie.

Te semnezi.

Și începi să umbli

pe trasee,

pe autotrasee

negre pe alb

și pe tine.

Faci un pas,

un dans și un gest

sclav al unei structuri

din fața ta și

din spatele

Creației.

Cui?

Îl bați

ritmic și cu râvnă

ca să lași

un semn.

Concept. Logos

La început era

Cuvântul.

Apoi

un joc personal

de-a Dumnezeu

Eu.

În Eu, eu

sunt Dumnezeu

și scriu imagini

pentru Logos

și el construiește

ce văd

eu.

Forme

litere

cuvinte.

Dar ating

eu oare

Conceptul?

Sau mă pierd

în Imagine?

Erica Oprea