Post on 11-Feb-2020
ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA”
ŞCOALA DOCTORALĂ DE DREPT
REZUMAT
TEZA DE DOCTORAT
Delapidarea săvârşită de militari.
Aspecte teoretice şi particularităţi în metodologia investigării infracţiunii
CONDUCĂTOR:
Profesor universitar doctor
IANCU ELENA - ANA
DOCTORAND:
LĂZĂU N. ATANASIE MARIN
BUCUREŞTI
2018
CUPRINS
INTRODUCERE
STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII
CAPITOLUL 1 CLARIFICĂRI CONCEPTUALE, ASPECTE DE
DREPT PENAL ŞI DE PROCEDURĂ PENALĂ
1.1. Noţiuni terminologice corespunzătoare funcţiei publice
1.2. Specificul funcţiei militare
1.3. Infracţiunea delapidării în contextul modificărilor legislative
1.3.1. Evoluţia reglementării infracţiunii
1.3.2. Analiza juridico-penală a infracţiunii de delapidare
1.3.3. Aspecte procedurale şi proceS.U.A.le aferente subiectului
circumstanţiat
1.4. Cerinţele cercetării criminalistice
1.4.1. Premisele şi condiţiile favorizatoare comiterii actului infracţional
1.4.2. Modalităţi de comitere a faptei, impactul asupra instituţiei publice
1.4.3. Valorificarea datelor, acţiunea în constatarea şi recuperarea
prejudiciului
1.5. Concluzii
CAPITOLUL 2. ALGORITMUL ACTIVITĂŢILOR DERULATE ÎN
VEDEREA CERCETĂRII INFRACŢIUNII
2.1. Sesizarea faptelor. Persoane, organe abilitate de lege în vederea
sesizării infracţiunii
2.2. Verificările evidenţelor contabile din punct de vedere scriptic şi faptic
2.3. Aspecte privind tehnicile speciale de supraveghere în situaţia
delapidării
2.4. Audierea persoanelor în cunoştinţă, extinderea audierilor
2.4.1. Particularităţi privind audierea militarilor
2.4.2. Activităţi pregătitoare privind audierea
2.4.3. Audierea suspectului
2.4.4. Audierea şi protecţia martorului
2.4.5. Audierea persoanei vătămate
2.4.6. Confruntarea
2.5. Identificarea persoanelor implicate şi a bunurilor ca obiect al
infracţiunii
2.6. Cercetarea la faţa locului
2.6.1. Specificul cercetării la faţa locului, având în vedere instituţia
militară
2.6.2. Clarificarea împrejurărilor ”negative” de la faţa locului
2.7. Reconstituirea
2.8. Concluzii
CAPITOLUL 3. VALORIFICAREA EXPERTIZELOR JUDICIARE
ÎN INVESTIGAREA INFRACŢIUNII DELAPIDĂRII
3.1. Considerente privind dispunerea şi efectuarea expertizei în instituţiile
publice militare
3.2. Tipuri de expertize specifice investigării infracţiunii de delapidare
3.2.1. Expertiza contabilă
3.2.2. Expertiza documentelor
3.2.3. Expertiza merceologică
3.2.4. Expertiza aplicaţiilor şi datelor informatice gestiune
3.2.5. Expertiza dactiloscopică
3.3. Proba în cazul expertizelor şi constatărilor
3.4. Concluzii
CAPITOLUL 4. EFECTUAREA PERCHEZIŢIEI ŞI RIDICAREA
DE OBIECTE ŞI ÎNSCRISURI
4.1. Tipuri de percheziţii
4.1.1. Percheziţia domiciliară
4.1.2. Percheziţia corporală
4.1.3. Percheziţia şi conservarea datelor informatice
4.1.4. Percheziţia unui vehicul
4.2. Pregătirea şi tactica percheziţiei
4.3. Particularităţi ale percheziţiei în teatrele de operaţii militare
4.4. Identificarea şi păstrarea obiectelor şi înscrisurilor ridicate
4.4.1. Procedura predării obiectelor şi înscrisurilor în mod voluntar
4.4.2. Procedura ridicării obiectelor şi înscrisurilor în mod forţat
4.5. Fixarea percheziţie
4.5.1. Procesul verbal de percheziţie
4.5.2. Înregistrarea audio – video în mediul militar
4.5.3. Fotografia judiciară operativă de percheziţie
4.6. Conservarea, valorificarea obiectelor şi înscrisurilor descoperite
4.7. Concluzii
CAPITOLUL 5. PARTICULARITĂŢI ÎN INVESTIGAREA
DELAPIDĂRII SĂVÂRŞITE DE MILITARI ÎN CONTEXTUL
MISIUNILOR N.A.T.O
5.1. Abordare comparată atribuită activităţii de investigare a delapidării în
ţări membre N.A.T.O. (non N.A.T.O.)
5.1.1. Delapidarea în Common-Law.
5.1.1.1. Delapidarea în S.U.A.
5.1.1.2. Delapidarea în Anglia şi Wales
5.1.2. Delapidarea în Franţa
5.1.3. Delapidarea în Spania
5.1.4. Delapidarea în Italia
5.1.5. Delapidarea în Ungaria
5.1.6. Delapidarea în Republica Moldova
5.2. Premise criminologice în cazul delapidării comise de militari pe
timpul misiunilor N.A.T.O.
5.3. Concluzii
ORIGINALITATEA, CONTRIBUŢIILE INOVATIVE ALE TEZEI
ŞI MODALITĂŢILE DE VALIDARE A CERCETĂRII
ŞTIINŢIFICE
CONCLUZII ŞI PROPUNERI ”de lege ferenda”
BIBLIOGRAFIA SELECTIVA
LISTA DE ABREVIERI
Nr.
Crt.
Abrevieri
Notații Explicaţii
1. A.R. Army Regulation
Regulamentul Armatei
2. C.pen. Codul penal
3. C.civ. Codul civil
4. C.proc.pen. Codul de procedură penală
5. C.proc.civ. Codul de procedură civilă
6. C.A. Curtea de Apel
7. C.C. Curtea constituţională
8. C.E. Curtea Europeană
9. C.E.C.C.A.R. Corpul Experţilor Contabili și Contabililor
Autorizaţi din Romania.
10. C.E.D.O. Curtea Europeană a Drepturilor Omului
11. Cv.E.D.O. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
12. C.S.J. Curtea Supremă de Justiţie
13. C.T.I.P.S. Centrul Teritorial de Investigaţii Penale Speciale
14. D.G.I.P.S Direcţia Generală de Investigaţii Penale Speciale
15. Dec. Decizia
16. F.B.I. Federal Bureau of Investigation
Biroul Federal pentru Investigaţii
17. H.G. Hotărâre de Guvern
18. Î.C.C.J. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
19. I.N.E.C. Institutul Naţional de Expertize Criminalistice
20. M.A.I. Ministerul Afacerilor Interne
21. M.Ap.N. Ministerul Apărării Naţionale
22. M.C.M. Manual for Courts-Martial
Manual Curtea Marţială
23. N.A.T.O. North Atlantic Treaty Organization
24. O.C.P.S. Organe de Cercetare Penală Speciale
25. O.G. Ordonanţa de Guvern
26. O.G.R. Ordonanţa Guvernului României
27. O.L.A.F. Oficiul European de Luptă Antifraudă
28. O.N.U. Organizaţia Naţiunilor Unite
29. O.Z.U. Ordin de zi pe unitate
30. P.M. Poliţia Militară
31. P.M.J. Poliţia Militară Judiciară
32. R.C.M. Regulamentul Curţii Marţiale
33. R.D.M. Regulamentul Disciplinei Militare
34. R.O.E. Rules of Engagement
Reguli de angajare
35. S. civ. Secţia civilă
36. S. pen. Secţia penală
37. S.O.P. Standard Operation Procedure
Procedură operaţională standard
38. S.O.F.A. Statut of Forces Agreement
Înțelegere privind statutul forței
39. S.W.O.T. Strengths/Weaknesses/Opportunities/Threats
Puncte forte/Puncte slabe/Oportunităţi/Ameninţări
40. T.O.A. Transfer of Authority
Tranfer de autoritate
41. T.O. Teatru de operații
42. U.C.M.J Uniform Code of Military Justice
Codul Justiţiei Militare
43. U.M. nr. 0000 Unitate Militară nr.
8
INTRODUCERE ÎN CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ
Determinat fiind de preocupările profesionale proprii, de dinamica
reglementărilor specifice, alăturate modului şi capacităţii de înţelegere, conformare
şi aplicare a cadrului legislativ de către personalul cu atribuţii de serviciu, direct
implicat în actul administrării şi gestionării patrimoniului public, coroborate cu
identificarea unei practici neunitare şi arbitrare uneori și concretizată în decizii
interne ale căror consecinţe se regăsesc şi pot influenţa modul de instrumentare a
cauzelor, am apreciat ca fiind utilă şi necesară efectuarea cercetării. Totodată,
alegerea temei nu a fost una aleatorie, ci a pornit de la experiența personală
dobândită în calitate de specialist militar în domeniul juridic şi logistic, participant
în misiunile din teatre de operaţii.
Demersul ştiinţific pe de o parte, răspunde nevoilor identificate prin
intermediul analizei S.W.O.T., iar pe de altă parte, contribuie la elaborarea unor
ipoteze şi la conturarea ideilor ce pot determina o acţiune, chiar legislativă, în
concordanţă cu necesitatea de formare a unei noi capacităţi de investigare,
concomitent cu eficientizarea muncii specifice criminalisticii.
Studiul teoretic bazat pe legea penală împletit cu practica ştiinţei
criminalisticii, nu ar deveni un tot unitar dacă nu am ţine seama de modul în care
fapta delapidării a fost incriminată de-a lungul timpului în codurile penale
naţionale, în codurile justiţiei militare1, dar şi în legi speciale, mai cu seamă atunci
când un militar este subiect activ al infracțiunii și face obiectul investigării
criminalistice.
În evoluţia codificărilor şi în sistematizarea incriminărilor, întâlnim unele
diferenţe ce decurg din specificul orînduirilor sociale ale căror interese şi emanaţii
le reprezintă, constituind până la urmă o chestiune de legiferare în materia penală.
În privinţa încadrării infracţiunii delapidării, devine interesantă observaţia
alternanţei în reglementare, actualmente reuşindu-se dubla ocrotire prin aceiaşi
normă juridică. Interesante devin studiul şi dezbaterea când subiectul activ al
infracţiunii îl constituie militarul, prin ocuparea funcţiei sale, ca variantă a funcţiei
1 Codul Justiţiei Militare de la 1881, publicat în Monitorul Oficial al României Nr. 01 din 1 ianuarie1881.
http://www.biblacad.ro/bnr/brmautori.php?aut=h&page=370&limit=10,
http://www.dsclex.ro/legislatie/1881/ianuarie1881/mo1881_01.htm, consultat la 17.05 2015; Codul Justiţiei Militare
de la 1937, publicat în M.Of. nr. 66 din 20 martie 1937.
9
publice2.
Sintetic vorbind, am reuşit evidenţierea evoluţiei modalităţii de
reglementare a funcţiei militare ca formă specială a funcţiei publice, concomitent
cu o redare a elementelor constitutive ale infracţiunii delapidării, aşa cum reies din
documentele vremii, atât în ce priveşte nuanţa oferită de instituţia militară în
perioada în care a incriminat fapta, cât şi de aspectul comun reglementat în
actualitate. Prin demersul ştiinţific ne propunem să arătăm importanța elementelor
specifice investigative în procedeul stabilirii adevărului în cazul descoperirii unor
fapte ce ar putea fi încadrate ca delapidare sau in concurs cu aceasta.
Am considerat util să parcurgem legislația altor state, și să identificăm
modalități prin care militarii din unele ţări europene, membre N.A.T.O., non-
N.A.T.O. pot deveni subiecți activi ai infracţiunii de delapidare.
Ca obiective speciale am formulat urmatoarele:
- să delimităm şi să clarificăm conceptele fundamentale folosite în prezent,
în materia delapidării atât din perspectiva dreptului penal, cât şi a investigării
criminalistice;
- să identificăm tehnicile şi tacticile speciale aplicate în investigarea
infracţiunii de delapidare, corelate cu specificul funcţiei publice militare, cu
restricţiile şi procedurile prealabile interne specifice entității militare;
- să decelăm principalele probleme ce trebuie clarificate prin investigarea
delapidării atunci când fapta este săvârşită de către militari;
- să explicăm modul în care fapta comisă şi dovedită prin actele probatorii,
îndreptăţeşte instituţia publică la înştiinţarea imediată a organelor de
cercetare/urmărire penală, iar pe acestea la aprecierea existenţei „suspiciunii
rezonabile”.
Am considerat potrivit să parcurgem în cadrul cercetării științifice etapa
clarificării unor noţiuni generale cu rol integrator, în scopul bunei înţelegeri şi
aprofundări a cadrului general specific comiterii infracţiuni, precum şi a înțelegerii
cauzelor ce determină neconsiderarea regulilor instituţionale de conduită internă şi
afectarea relaţiei sociale de serviciu.
2 https://www.ccr.ro/files/products/decizia_5821.pdf, pct. 21 p.13, consultat la 16.07 2017.
10
STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII
Specificul activităţilor investigative în cazul infracţiunii de delapidare
provoacă multiple abordări conceptuale, concomitent cu adaptarea încadrării
juridice la nevoia socială de incriminare, şi cu surprinderea inedită în ecuaţia
respectivă a instituţiilor destinate apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale.
Reper al cercetării ştiinţifice, de o deosebită utilitate în aprecierea stadiului
actual al cunoaşterii problematicii investigării criminalistice a delapidării comise
de miliari, îl reprezintă inventarul oferit de analiza tip S.W.O.T.3, în conţinutul
căruia sunt surprinse, mecanismele funcţionale existente, precum şi cutumele
sistemice din domeniul prevenirii, identificării şi combaterii infracţiunii.
De asemenea, partea destinată surprinderii oportunităţilor – ameninţărilor /
constrângerilor, ne permite observaţia paralelă structurată pe obiective similare
primei părţi puncte tari – puncte slabe.
Pentru o evidenţiere fidelă a stadiului cunoaşterii temei tezei de doctorat
am identificat în mod obiectiv factorii pozitivi sau negativi semnificativi din cele
patru zone, reuşind astfel să transformăm analiza într-un instrument concret de
lucru necesar cercetării ştiinţifice, evaluatorilor, cât şi celor interesaţi, în special
organelor judiciare militare, inclusiv publicului.
Prin urmare, structura analitică reflectă un conţinut punctat şi exprimat într-
o formă logică, urmând cursul firesc expus în cuprinsul tezei doctorale, pentru ca
prin analiza itemilor formulați să fundamentam concluziile.
Aşadar, cu privire la modalitatea asimilării funcţiei militare în conţinutul
sintagmei funcţiei publice, determină din perspectiva managerului militar, o
acţiune în vederea implementării unitare a modalităţilor prin care se derulează
relaţiile de serviciu specifice militarilor, ca funcţionari publici. În acest sens,
3 Acest procedeu de analiză şi evaluare a controlului şi autoevaluării structurilor comune sistemului apărării şi
ordinii publice, prin metoda SWOT este implementat la nivel naţional prin: Legea 346/2006 privind organizarea şi
funcţionarea M.Ap.N. art. 33 alin. (3); Ordinul ministrului apărării MS 56/2016 privind planificarea, organizarea şi executarea inspecţiilor şi controalelor în M.Ap.N., art. 8 alin. (1), act clasificat, nepublicat; Ordinul ministrului
apărării M.226/2007 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de autoevaluare a stării structurilor militare, act
nepublicat; Ordonanţa de Urgenţă nr. 30 din 25 aprilie 2007 privind organizarea şi functionarea Ministerului
Internelor si Reformei Administrative, modificată şi actualizată, în M.Of. nr. 171 din 29 martie 2013; Ordinul nr.
138 din 2 septembrie 2016 privind organizarea si executarea controalelor in Ministerul Afacerilor Interne, în M.Of
nr. 700 din 8 septembrie 2016. Ordinul ministrului de interne nr. 159 din 5 noiembrie 2014 pentru modificarea
anexei la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 104/2014 privind aprobarea Planului
strategic instituţional al Ministerului Afacerilor Interne pentru perioada 2014-2016, capitolul ”Concluzii”, în M.Of.
nr. 880 din 4 decembrie 2014.
11
pentru diminuarea riscurilor asociate valorilor sociale ocrotite prin lege sunt
necesare elaborarea, actualizarea şi completarea reglementărilor speciale interne
(de tip proceduri operaţionale standard) aferente actului de conducere a
structurilor militare.
În subsidiar, analiza cunoaşterii evidenţiază premisele unor situaţii
apreciate ca puncte slabe evidente de genul: instrumentele de control
intern/managerial nu sunt întotdeauna folosite în vederea informării operative,
corecte şi la timp a persoanelor cu atribuţii de serviciu pentru a deţine controlul
asupra tuturor activităţilor manageriale; concomitent cu, executarea controalelor
fără realizarea scopului şi a obiectivelor stabilite în planul de control, în paralel,
diluarea responsabilităţilor privind calitatea funcţiei de gestionar şi/sau
administrator al bunurilor aflate în domeniul public şi privat al statului.
Am considerat util să efectuăm o analiză şi urmărind perspectiva politicii
de management a resursei umane în contextul specializării profesiilor militare,
axată pe o instruire profund militară, în detrimentul uneia de tip specializat în
domenii conexe. Lipsa unei pregătiri adecvate, poate genera un comportament
delincvent determinat de factori concurenți cum sunt: lipsa de experienţă în
contextul social dat; reacție neadaptată specificului relațiilor de serviciu;
inadaptarea socială în contextul dinamicii microgrupurilor sociale.
Modalitatea organizării şi conducerii evidenţelor financiar - contabile,
personalul de specialitatea respectivă, alături de administratori şi gestionari ai căror
pregătire justifică ocuparea posturilor respective, constituie un punct forte în
analiză. Reversul medaliei îl constituie situaţiile, în care relaţiile sociale de serviciu
proteguite de legea penală sunt afectate atunci când respectivele persoane, cu
atribuţii clar stabilite, nu respectă în totalitate prevederile aferente înregistrării şi
evidenţierii patrimoniului.
Cu privire la dispunerea şi efectuarea de expertize şi percheziţii, din stadiul
actual al cunoaşterii rezultă faptul că, există un cadru juridic reglementat,
repartizarea în teritoriu a structurilor cu atribuţii este una judicioasă, răspunde
nevoilor operative imediate, dotarea tehnică este una satisfăcătoare şi cu posibilităţi
de îmbunătăţire.
Domeniul dispunerii şi efectuării percheziţiilor a fost armonizat legislativ şi
corespunde principiilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, este implementat
cadrul normativ în sensul evitării abuzurilor, iar principiul prezumţiei de
nevinovăţie prevalează pe tot parcursul judecăţii. Sunt oferite garanţii la emiterea
mandatului de percheziţie, cu respectarea drepturilor fundamentale şi a intimităţii
persoanei, prin validarea/invalidarea actelor procurorului.
Neajunsurile identificate în domeniul efectuării de expertize le enunţăm cu
12
scopul de a se interveni şi proceda la reglementare atunci când, la solicitarea
expertului desemnat, materialul probator necesar studiului pentru elaborarea
concluziilor, este filtrat de instituţia militară, sub umbrela principiului accesului la
informaţii cu caracter clasificat, sau chiar a liberului arbitru, din partea şefilor
acestor instituţii. Un astfel comportament oferă expertului posibilitatea suspendării
legale a expertizei cu influenţe asupra celerităţii cauzelor și cu impact asupra
cheltuielilor publice.
În acelaşi context al sesizării neajunsurilor, cu privire la activitatea de
efectuare a percheziţiei, am identificat problematica potrivit căreia, accesul în
instituţiile publice militare poate fi restricţionat sau chiar întârziat din lipsa unor
prevederi clare pentru situaţiile în care se invocă secretul profesional. Activitatea
organelor de cercetare penală speciale stabilite de lege şi abilitate să propună şi să
participe la percheziţii este insuficient valorificată pe acest palier al urmăririi
penale.
Actul procedural al percheziţiei, în evoluţia sa, a evidenţiat specificul
limitativ al unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, cum ar fi:
inviolabilitatea persoanei, a domiciliului, a corespondenţei, a dreptului de
proprietate privată. În garantarea acestor drepturi fundamentale, Constituţia,
precum şi legea penală generală ori cele speciale cu dispoziţii penale, conţin
prevederi privind percheziţia.
Cu toată infuzia reglementărilor primită din partea sistemului juridic
european, având ca temei prevederile art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului, începând cu anul 2014, noile reguli de procedură penală au scopul de a
eficientiza, activând urgenţa şi oferind garanţii proceS.U.A.le părţilor.
Din studiile de caz reies anumite modalități concrete de comitere a faptei
precum și soluțiile date în aplicarea legii, lecţii învăţate necesare în vederea
prevenirii delapidării.
Existenţa unui corp profesional motivat permite includerea personalului
militar într-un program de pregătire prin sistemul instituțional de formare
profesională. Totodată, devine dependentă cunoaşterea şi instruirea personalului
angajat militar ori civil în domeniul informaticii de gestiune, deoarece, se
constituie într-o limitare lipsa de instruire de specialitate, cu efect asupra lucrului
în gestiunea informatizată.
Constatarea, expertiza şi percheziţia ne-au oferit oportunitatea de a
identifica evoluţia procedeelor probatorii concomitent cu decelarea unor aspecte
lipsite de alinierea la o practică unitară în privinţa documentelor în a căror conţinut
sunt materializate activităţile menţionate. Pe acest fond am adus în atenție nevoia
de standardizare a documentelor care stau la baza înfăptuirii justiției.
13
Evidenţiem în aprecierea cunoaşterii, oportunităţile oferite de partenerii
N.A.T.O. în ceea ce priveşte experienţa şi rezultatele obţinute în vederea prevenirii
şi combaterii infracţiunilor în rândul militarilor, coroborate cu aspecte de
dinamizare a politicii penale la nivelul instituţiilor publice militarizate, subliniind
astfel justeţea propunerilor formulate în vederea constituirii de structuri militare
specializate şi în combaterea acestui tip de infracţiuni.
14
CAPITOLUL 1
CLARIFICĂRI CONCEPTUALE, ASPECTE DE DREPT PENAL ŞI
DE PROCEDURĂ PENALĂ
În primul capitol am considerat necesar a explica printr-o incursiune
exhaustivă, conceptele şi noţiunile terminologice atribuite funcţiei publice,
ajungând la concluzia că, funcţia militară din perspectiva legii penale poate fi
apreciată ca formă specială a funcţiei publice.
Încercând să surprindem evoluţia comună, efemeră, a conceptelor ce
guvernează ambele categorii de funcții publice, eventualele diferenţe de parcurs
istoric şi de reglementare, am efectuat un studiu documentar izvorât din conţinutul
surselor bibliografice și a site-urilor care se ocupă de domeniul public şi de cel
militar.
Funcţia militară, natura juridică a raporturilor de muncă specifice
militarilor, inevitabil legate de caracterul funcţiei publice, împreună cu aspectele
generale privind infracţiunile de serviciu săvârşite de militari au fost detaliate în
primele subcapitole.
De asemenea, am supus atenţiei evoluţia reglementărilor de natură penală
şi proceS.U.A.l penală din ţara noastră din perspectiva istorică, cu referiri atât la
persoană comună, cât şi la aceea a militarului.
În legislaţia penală din România infracţiunea delapidării, prin apariţia sa,
prin jurisprudenţa bogată oferită, dar şi prin modalitatea neuniformă de
reglementare, a determinat că statul, prin puterea şi organele sale să stăruie, să
distingă etapizat acele elemente intrinseci ale infracţiunii care în funcţie de
momentul supus atenţiei, să determine o anumită încadrare juridică.
Prin urmare, în opinia noastră, având în vedere modalitățile prin care poate
fi sesizată, sorgintea actelor constatatoare şi de sesizare fiind una specifică
dreptului administrativ, putem să o considerăm că fiind o infracţiune
”tradiţională”de natură administrativă, întâlnită în practică şi sancţionată de legea
penală.
În evoluţia codificărilor şi în sistematizarea incriminărilor, întâlnim unele
diferenţe ce decurg din caracterul şi orînduirile respective ale căror interese şi
emanaţii le reprezintă, constituind până la urmă o chestiune de politică penală.
Încă din vremea Imperiului Roman, legile romane sancţionau această
categorie de infracţiuni, cu expulzarea sau munca în mine. Mai târziu s-a aplicat
15
condamnarea la galere, confiscarea bunurilor, iar pentru sustrageri de ample
proporţii, moartea.
Legile împotriva peculatului care înseamna sustragerea de bunuri din
avuţia publică4: „peculatus est furtum pecuniae publicae vel fiscalitilis” (prima
denumire sub care apare delapidarea) au ocupat şi ocupă un loc important în
legislaţia statelor, faptele de acest fel constituind o adevărată plagă pentru
administraţia publică.
În România, incriminată distinct în Codul penal de la 1864, în Codul
Justiţiei Militare de la 1881 (C.J.M.), Codul penal din anul 1936 Carol al II-lea, în
Codul Justiţiei Militare de la 1937, Codul penal din 1968, până la zi, a evoluat
astfel într-o formă ciclică, de la o infracţiune săvârşită doar de funcţionarii publici,
inclusiv militari, spre o infracţiune săvârşită atât de funcţionarii publici, cât şi de
orice funcţionar, cu accent pe apărarea patrimoniului, dar protejând ambele forme
de proprietate: publică și privată.
Observăm că, delapidarea nu avea un corespondent în titlul infracţiunilor
contra avutului personal sau particular, în sistemul codurilor anterioare, iar faptele
care produceau pagube avutului obştesc erau sancţionate cu pedepse stabilite, în
articolele privitoare la infracţiunile din categoria ”contra avutului obştesc”. Cu
timpul, unor autori5 au conturat ideea de preluare a modelului francez
6 într-o
viitoare reglementare.
Ca urmare, o nouă încadrare a faptei delapidării ca infracţiune o avem în
vigoare din anul 2014, prin Legea nr. 286 /2009, în partea specială a codului, titlul
V , capitolul II.
Analiza teoretică a infracţiunii, cu atât mai mult din punctul de vedere
practic, trebuie să ţină seama între altele, de modul în care fapta în discuţie este
incriminată de-a lungul timpului, în codurile penale naţionale, pentru ca ulterior,
cercetarea să suporte o extindere şi asupra aspectelor de drept comparat, în cadrul
altor sisteme de drept.
Apoi, în aceeaşi idee a continuităţii şi specificului dinamicii legiferării am
abordat conținutul legal al infracţiunii. Totodată, am procedat şi la o analiză
tehnică a infracţiunii de delapidare din perspectiva elementelor constitutive, cu
surprinderea încadrării juridice a faptei penale în sfera reglementării relaţiilor de 4 George, ANTONIU; Marin, POPA; Ştefan, DANEŞ; Codul Penal pe înţelesul tuturor, Editura politică, Bucureşti,
1976, p. 109. 5 Vasile, ŞARAMET; Dorin, CIUNCAN; Infracţiunea de delapidare. Fapta funcţionarului de bancă de a-şi însuşi
din sumele de bani pe care le mânuieşte, în Pro lege nr. 1/1997, pp. 176-179; LASCU Ion, Gestiunea frauduloasă şi
delapidarea. Criterii de diferenţiere, în revista Dreptul nr. 7/2004, p.120 – 130. 6 Codul penal francez din 22 iulie 1992 prevede delapidarea, în Capitolul II privind atingeri aduse administraţiei
publice săvârşite de persoane exercitând o funcţie publică , Titlul II referitor la atingerile aduse activităţii de stat,
art. 432-15, subiectul activ fiind o persoană depozitară a autorităţii publice sau însărcinată cu o misiune în serviciu
public, ori unul dintre subordonaţii săi.
Codul Justiţiei Militare din 1937, publicat în M.Of. nr. 66 din 20 martie 1937..
16
serviciu, realizând astfel transpunerea din anteriorul cadru legislativ spre cel actual,
bineînţeles cu păstrarea specificului temei de cercetare în ceea ce priveşte funcţia
militară.
În conţinutul capitolului, având în vedere situarea delapidării în categoria
infracțiunilor de serviciu, ținând seama de elementul material al laturii obiective
am arătat principalele consecințe şi impactul pe care fapta, prin caracterul său
perturbator poate afecta atât instituţiile publice, cât şi cele private (cu capital
majoritar de stat).
Un specific îl constituie subcapitolul destinat organelor judiciare speciale,
competenţa şi calitatea lor raportate la statutul de civil sau militar al persoanei, cu
evidenţierea unor situaţii care atrag propuneri de lege ferenda.
Din categoria premiselor şi condiţiilor generatoare ori favorizatoare
apariţiei infracţiunii, am desprins cu ajutorul analizei S.W.O.T. situaţiile în care
nerespectarea unor prevederi ale legii pot duce la apariţia unui mediu adecvat
acestor tipuri de fapte, oferindu-ne un inventar al tipologiilor şi omisiuni din partea
celor cu obligaţii corespondente palierului activităţii publice.
Rolul edificator al cercetării criminalistice este oferit de cunoaşterea
cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor care favorizează comiterea infracţiunii
delapidării, aspecte ce se constituie într-o necesitate, pentru aprecierea justă a
măsurilor care trebuie luate pe linia prevenirii şi combaterii lor.
În concluzie, observăm evoluţia istorică a fenomenului infracţional cercetat
în ansamblul său, îndreptăţind astfel la o particularizare. Din această perspectivă,
cercetarea ne acordă satisfacţia de a distinge între aspectele proceS.U.A.le şi
procedurale circumstanţiate persoanei militarului, dăruind ştiinţei criminalisticii,
elementele necesare în vederea devoalării premiselor comiterii faptei, concomitent
cu, adoptarea tacticii de specialitate în vederea analizei de impact asupra
instituţiilor publice.
Cadrul legislativ existent, şi faptul că emană de la autoritatea publică oferă
instituţiilor judiciare, conducătorilor structurilor militare şi civile forţa coercitivă
necesară în vederea adoptării tuturor măsurilor, inclusiv a celor cu un specific de
prevenţie în vederea protejării relaţiilor sociale specifice serviciului. Aceiaşi
impunere a legii este resimţită şi în situaţiile în care actul de investigare
criminalistică este chemat să descopere şi să probeze fapta penală.
17
CAPITOLUL 2
ALGORITMUL ACTIVITĂŢILOR DERULATE ÎN VEDEREA
CERCETĂRII INFRACŢIUNII
Capitolul al doilea reprezintă o parte substanțială din teză, oferă un
preambul al realităţilor practice destinate descoperirii faptei, cu referiri la
algoritmul activităţilor derulate în vederea cercetării infracţiunii, la aspecte
privind sesizarea faptelor, la persoane, organe abilitate de lege în a proceda la
sesizare.
Pentru o bună cunoaștere a contextului desfășurării relațiilor de serviciu
specifice entităților militare în special a celor corespunzătoare posturilor cu
atribuții în domeniul sistemului contabilității, am enunțat câteva noțiuni uzuale
specifice mecanismului interinstituțional, semnificative pentru elaborarea
versiunilor în cauză și direcționarea investigației. În același sens, am relevat
elemente de natura evidenței financiar - contabile din structurile aparținătoare
sistemului ordinii publice și securității naționale, cu arătarea celor care se prezintă
autorităţii judiciare în vederea verificărilor din punct de vedere scriptic şi faptic.
În conţinutul capitolului am prezentat aspectele proceS.U.A.le şi procedurale
referitoare la prima etapă din metodologie, respectiv constatarea şi sesizarea
infracţiunii, cu luarea în considerare a specificului instituţiilor publice în a căror
structură au loc faptele incriminate de legea penală.
Aşadar, prin parcursul respectiv cu privire la actul de sesizare, putem
afirma faptul că, algoritmul sesizării faptelor perturbatoare, în cadrul instituţiilor
publice aparţinătoare sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională,
este acelaşi.
Pe de o parte am evidenţiat modul în care se poate face sesizarea, cauzele
condițiile și împrejurările ce justifică aceasta, iar pe de altă parte am identificat
diferențe și similitudini existente în cazul celor două instituții publice.
Un real sprijin în aprofundarea problematicii algoritmice l-a constituit
analiza de tip S.W.O.T., iniţiată şi elaborată la recomandarea profesorului
coordonator metodă ştiinţifică de tehnică managerială care poate fi folosită și în
domeniul criminalisticii. Aceasta oferă un tablou cuprinzător a valorilor interne
instituţionale, dar şi a punctelor critice, în raport cu obiectivele ce stau a fi atinse.
Cu toate că studiul este alocat domeniului ştiinţelor penale implicit
18
criminalisticii, am făcut apel şi la alte discipline (dreptul civil, managementul
resurselor umane, contabilitate). De pildă, categoria cuprinzătoare a bunurilor
civile din perspectiva clasificării lor (bunuri ce pot constitui obiect al infracţiunii
delapidării), dar şi din punctul de vedere al utilităţii acestora, toate constituindu-se
în valoare patrimonială ocrotită de lege.
În vederea apărării bunului mers a relaţiilor instituţionale de serviciu,
implicit a protecţiei patrimoniului şi a drepturilor aferente, ar fi necesar în primul
rând, să fie menținute situaţiile de fapt existente până la intervenţia ilicită a
făptuitorului. Orice modificare prin fapte ilicite duce la o imposibilă sau dificilă
ocrotire reală a entităţilor patrimoniale.
Deci, schimbarea pe căi ilegale a situaţiei entităţilor patrimoniale, prin
intermediul acţiunilor în cadrul atribuţiilor funcţionale aferente postului public
ocupat, constituie specificul infracţiunilor de serviciu, cu implicaţii în secundar
asupra patrimoniului.
Pe parcursul cercetării am insistat asupra noțiunii „funcţionar public”,
precum şi pe formularea şi prezentarea unor aspecte comune acestui statut, cu cel
al militarilor, ca persoane cu un regim juridic special, aflate în exerciţiul funcţiei
publice.
Chiar dacă prin actuala încadrare juridică infracțiunea de delapidarea nu se
regăsește în categoria infracțiunilor contra patrimoniului, şi nici în categoria celor
săvârșite de militari, antecedentul istoric în reglementare îndreptăţeşte raportarea la
elementele intrinseci ale acestor tipuri de fapte, dar şi la cele din categoria actuală a
infracţiunilor de corupţie şi de serviciu. În concret, am arătat limita între specificul
oferit de sintagma ”de serviciu” şi caracteristicile faptelor săvârşite cu atingere
directă la patrimoniu, deşi, indisolubil legate atât în reglementare anterioară, cât şi
în cea de actualitate.
Am detaliat activităţile destinate stabilirii prejudiciului prin inventariere
ca operaţiune de bază, ținând seama de specificul acestei activităţi în sistemul
militar, pentru ca în continuare să vorbim despre nevoia evaluării legale a
prejudiciului constatat.
Recomandăm ca acţiunea organelor judiciare în vederea valorificării datelor
şi a iniţierii demersurilor cu scopul stabilirii şi recuperării cu celeritate a
prejudiciului, să se desfășoare în sensul reîntregirii patrimoniului, nu cel al
aplicării de pedepse, preferință semnalată și din partea societății.
Ca urmare a problemelor indicate în analiza de tip S.W.O.T. propunem ca
aspectele specifice măsurilor cu scop preventiv în vederea evitării producerii unor
asemenea fapte, şi pentru consolidarea întregului sistem de protecţie publică, să fie
considerate priorități cuprinse în analizele de risc.
19
Organelor de urmărire penală, pe lângă cercetare şi urmărire le revine și lor
sarcina de a dezvolta şi de a promova aspectele de natură preventivă, componentă
funcţională ce trebuie să devină mai activă şi permanentă.
Pe lângă procedeele probatorii tradiţionale, având în vedere complexitatea
împrejurărilor în care se poate comite infracțiunea de delapidare, modalitățile și
mijloacele folosite de făptuitori am apreciat ca utilă cuprinderea în metodologie a
metodelor speciale de supraveghere şi cercetare.
Raportându-ne la condiţiile7 în care se poate dispune măsura supravegherii
tehnice8, apreciem că se justificată în situaţia delapidării, având în vedere
identificarea sa în titlul destinat infracţiunilor de corupţie şi de serviciu9.
Acest aspect, alăturat situaţiilor în care făptuitorii aleg să comită infracţiunea
prin folosirea sistemelor informatice de gestiune, a celor conectate la reţeaua
naţională de tip internet sau în general prin intermediul unui sistem informatic, aşa
cum este definit de lege10
, întregeşte corolarul infracţional prin integrarea faptică şi
în categoria ”fraudelor comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată
electronice”11.
O altă activitate tactică ce poate fi derulată în cazul investigării delapidării
este audierea (ascultarea) persoanelor în diferite calități proceS.U.A.le. În acest
sens, am explicat alăturarea în uzanţe a celor doi termeni audiere/ascultare, şi am
concluzionat că reprezintă aceiași activitatea tactică specifică. Totuși, o nuanțare se
poate face în sensul că, folosirea termenului de ”ascultare” ar fi potrivit asociat
fazei relatărilor libere din etapa audierii propriu-zise, iar termenul audiere să
sugereze specificul fazelor discuției prealabile, respectiv adresarea întrebărilor și
primirea răspunsurilor.
Mai apoi, am făcut referiri la categoriile de persoane participante în procesul
penal şi care prin rolul lor, contribuie la atingerea scopului acestuia. Știm că nu
toate persoanele care dețin date și/sau informații despre împrejurările în care s-au
comis faptele pot fi audiate în procesul penal, de exemplu, situația prevăzută la art.
115 C.proc.pen., art. 117 C.proc.pen.
Alegerea procedeelor se face pornind de la psihologia persoanei audiate,
inclusiv raportându-ne la calitatea proceS.U.A.lă pe care aceasta o are. Cu atât mai
7 Art.139 alin.(1) şi alin.(2) C.proc.pen. 8 Potrivit art. 138 alin. (13) C.proc.pen., prin supraveghere tehnică se înţelege utilizarea uneia dintre următoarele
metode: interceptarea comunicaţii lor ori a oricărui tip de comunicare la distanţă; accesul la un sistem informatic;
supravegherea video, audio sau prin fotografiere; localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice. 9 A se vedea Titlul V – Infracţiuni de corupţie şi de serviciu, C.pen. 10 Art. 138 alin. (4). C.proc.pen. 11 A se vedea Titlul II – Infracţiuni contra patrimoniului; Cap. IV Fraude comise prin sisteme informatice şi
mijloace de plată electronice, C.pen; Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, publicată în M.Of. nr. 959 din
29 noiembrie 2016, Legea 161/2003 privind unele măsuri de asigurare a transparenţei în exercitarea demnităţilor
publice, a funcţiilor publice în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, Titlul III, în M.Of. nr. 279 din
21 aprilie 2003.
20
mult vom avea particularități în procedeul audierii când subiectul audiat este
militarul.
Ca urmare am desprins câteva trăsături definitorii ale militarului care
asociate cu specificul relațiilor de serviciu ( caracterizate de raporturile ierarhice de
subordonare) desfășurate în entitățile militare în condiții de loc, spațiu, mediu,
uneori sub presiunea timpului, a factorilor psihologici și de mediu determină
comportamente atipice care influențează procesul formării declarațiilor.
Continuăm, prin expunerile cuvenite operaţiunii de identificare
criminalistică, având în vedere infracţiunea delapidării, deoarece identificarea
bunurilor delapidate şi a persoanelor care au comis fapta, constituie puncte de
plecare atât pentru distingerea felului răspunderii juridice, a stabilirii cuantumului
și valorii prejudiciului cât și pentru încadrarea corectă a faptei, ori delimitarea
acesteia de altele asemănătoare, cum ar fi de exemplu în cazul concursului de
infracțiuni.
În subcapitolul destinat cercetării locului faptei am subliniat rolul pe care
procesul de stabilire a adevărului în cazul infracţiunii delapidării săvârșită de către
militari. Locul faptei reprezintă perimetrul ce conține modificări rezultate în urma
desfășurării activității infracționale ce pot fi valorificate în procesul de identificare
specific instituției militare.
In acest sens, prin demersul teoretic am surprins pe de o parte regulile
generale aplicabile în cazul cercetării infracţiunilor de serviciu, iar pe de altă parte
specialul cercetării la faţa locului în structurile militare atunci când este comisă
delapidarea.
Astfel, printr-o documentare bibliografică am identificat o compilaţie de
termeni şi expresii semnificative cu trimitere la această importantă şi irepetabilă
activitate, expresiile de tipul „furnizare de date”,”activitate de planificare”,
ambele dovedind rigoarea instituită de-a lungul timpului şi contribuţia inegalabilă
în aflarea adevărului. În urma consultării cazurilor judiciare în materie, am
identificat aspecte de practică neunitară în ceea ce priveşte investigarea locului
faptei în instituţiile publice cu specific militar. Pe lângă aceasta, am constatat lipsa
din organică a structurilor de specialitate militare şi a reglementărilor specifice,
ceea ce ne-a motivat în demersul ştiinţific în sensul aportului plus valoric.
De aceea, acolo unde legea nu prevede, suntem îndreptăţiţi, la completarea
reglementărilor existente prin elaborarea unor protocoale ori proceduri de exemplu:
„Procedura punerii în executare a mandatului de aducere pentru militar in T.O.;
respectiv, ”Procedura privind investigare criminalistică a faptelor de natură
penală, săvârşite de personalul aflat în teatrele de operaţii militare” sau chiar
efectuarea de propuneri de lege în sensul constituirii de structuri necesar să
21
funcţioneze: structura Poliţiei Militare Judiciare, sau a noului concept al
”criminalisticii militare şi de război”, tocmai pentru că, o reglementare de ordin
general există, dar netranspusă structural sau conceptual.
Statutul de ţară membră N.A.T.O., activităţile şi sarcinile comune, de
parteneriat, impun tranzitarea şi staţionarea pe teritoriul naţional a forţelor
multinaţionale, efectuarea de antrenamente în vederea pregătirii comune, cu
consecința asupra mediului social. Acest complex de factori, obligă la adaptare
legislativă şi abordarea în practica derulării investigaţiilor, a unor proceduri
specifice cu izvor în acorduri şi tratate, în acest trend înscriindu-se propunerile de
lege ferenda exprimate în teză.
În derularea actului infracţiunii, la faţa locului, din dorinţa firească a
făptuitorului de a nu fi descoperit, se pot crea situaţii simulate sau se elimină din
locul respectiv obiectul infracţiunii, împrejurări ce pot să apară şi în cazul
delapidării.
Clarificarea împrejurărilor negative de la faţa locului constituie obiectiv al
investigării criminalistice în situaţia identificării unor aspecte controversate ce
reies din aspectul de prezentare al urmelor, categoriile și caracteristicile acestora
precum și din mijloacele, instrumentele şi metodele folosite în realitate.
În acest capitol prin expunerile formulate, am încercat, uneori în mod
restrictiv, să evidenţiem aspecte ce ţin de reguli interne speciale, mai puţin
cunoscute publicului, dar fără a afecta în vreun fel caracterul nepublic al acestora.
În concluzie, arătăm că, rezultatele cercetării vor putea constitui un ghid în a
semnala instituţiilor judiciare civile şi militare, celor de investigare criminalistică,
despre eventualele limitări ori restricţii întâlnite cu ocazia investigării faptei
delapidării în mediul militar. De asemenea, vor oferi suportul legal, în situaţiile
când actele de procedură şi cele investigative trebuie îndeplinite în paralel, cu
obligativitatea respectării unor reguli interne restrictive (reguli de acces în instituţia
publică militară, ridicarea şi fixarea probelor, audierea persoanelor, lucrul cu
documente clasificate sau nepublice ori cu sistemul informatic etc.).
22
CAPITOLUL 3
VALORIFICAREA EXPERTIZELOR JUDICIARE ÎN
INVESTIGAREA INFRACŢIUNII DELAPIDĂRII
Capitolul 3 cuprinde consideraţii privind dispunerea şi efectuarea
expertizei judiciare, constatarea cu aprofundarea tipicităţii categoriei de interes în
investigarea infracţiunii de delapidare.
Deşi, subiectul de cercetare nu-l constituie strict domeniul constatărilor şi
al expertizelor indisolubil legat de contextul judiciar investigativ, am considerat
relevant să introducem în studiu un capitol destinat acestor mijloace de identificare
şi culegere de probe, cu aplecare din partea noastră în special, asupra acelora ce vin
în sprijinul lămuririi situaţiilor faptice şi al aflării adevărului în concretul
investigativ.
Reversul medaliei îl constituie, dorinţa de a evita practica unor abuzuri din
partea factorilor de conducere din instituţiile publice, care ar putea în mod
intenţionat şi nejustificat, să procedeze netransparent la clasificarea unor
documente interne cu scopul vădit de a fi ascunse faptele săvârşite ce nu au vreo
legătură cu protejarea intereselor din perspectiva securităţii naţionale12
,
obstrucţionând astfel activitatea organelor judiciare.
Am oferit explicaţii practice în vederea disocierii terminologice, dar şi de
conţinut, dintre procedura expertizei judiciare şi a constatării atât din punct de
vedere al obiectului atribuit acestor procedee, cât şi al puterii probatorii.
Prin urmare, diferenţierea este evident tratată, expertiza este o activitatea de
cercetare ştiinţifică a urmelor şi mijloacelor materiale de probă în scopul
identificării persoanelor, animalelor, obiectelor, substanţelor sau fenomenelor, al
determinării anumitor însuşiri sau schimbări intervenite în conţinutul, forma şi
aspectul lor.
În paralel, arătăm despre celălalt procedeu al constatării faptul că este
efectuat de către un specialist din cadrul organelor judiciare sau din afara
acestora13
, în situaţii în care există pericolul de modificare a locului faptei. În
niciun caz, acestui specialist nu i se pot delega atribuţii sau sarcini în virtutea
cărora să se comporte şi să exercite atribuţii, precum un adevărat organ judiciar.
12 http://www.pna.ro/faces/comunicat.xhtml?id=7646, Comunicat D.N.A. din 29 august 2016 Nr.1140/VIII/3,
accesat la 28.11 2016. 13 Art. 172 alin.10 C.proc.pen.
23
Urgenţa efectuării constatării se impune, nu numai de teama dispariţiei
unor mijloace de probă, ci şi de nevoia de a asigura, chiar de la începutul urmăririi
penale, o justă orientare a acestei activităţi, scopul fiind acela de a determina chiar
o identificare în această etapă, a plajei persoanelor din rândul cărora se poate
recruta făptuitorul.
Analiza rezultă din textul de lege, iar dacă în legea procedurii penale a
existat la un moment dat o diferenţiere între situaţiile în care pot fi dispuse
constatările sau expertizele14
, acum, constatarea potrivit legii se pot solicita în una
din situaţiile15
prevăzute în Codul de procedură penală, ”Când există pericol de
dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori
este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul
de urmărire penală poate dispune prin ordonanţă efectuarea unei constatări”.
Cei îndreptăţiţi16
la constatare prin ordonanţă motivată dispun: obiectul
acesteia, formulează întrebările şi se stabilesc termenul în care trebuie să primească
răspunsul. Împreună cu ordonanţa motivată, trebuie puse la dispoziţia specialiştilor
datele şi materialele în cauză necesare efectuării constatării respective, iar la
solicitare se face completarea potrivit legii.
Altfel spus, constatarea şi expertiza criminalistică reprezintă procedee
probatorii de realizare a identificării criminalistice, prin care expertul sau
specialistul formulează concluzii, în urma examinării unor categorii de obiecte de
identificat şi de obiecte identificatoare, şi a studierii multilaterale, complete şi
obiective a caracteristicilor identificatoare17
.
Din studiul pe care l-am efectuat pornind de la jurisprudenţa existentă în
materie şi având ca obiectiv stabilit elaborarea unei metodologii de investigare a
infracţiunii comise de militari, parcurgând textele de lege şi ajungând la
procedurile și regulamentele interne existente am apreciat ca fiind semnificative
următoarele tipuri de expertize: expertiza documentelor; expertiza merceologică;
expertiza aplicaţiilor şi datelor informatice de gestiune; expertiza dactiloscopică,
la care am adăugat, ca produs al cercetării, câteva dintre considerentele efectuării
acestor operaţiuni în contextul oferit de faptele militarilor.
14 Diferenţierea faţă de actuala variantă modificată, a constat între prevederile art. 172 alin.1 C.proc.pen, pentru
situaţiile în care expertiza se putea dispune ”chiar și numai pentru constatarea unor fapte sau împrejurări ce reprezintă importanţă pentru aflarea adevărului”, excluzând din rândul procedeelor probatorii a constatărilor
tehnico –știinţifice, a cărui rol a fot preluat de expertiza judiciară, în forma denumirii marginale ”dispunerea
efectuării expertizei”. Prin prevederile legii, alin. (12) al art. 172 a fost modificat de pct. 35 al art. II din Ordonanţa
de Urgenţă nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în M.Of .nr. 389 din 23 mai 2016.
Art. 172 a fost modificat de pct. 116 al art.102, Titlul III din Legea nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată înM.Of.nr.
515 din 14 august 2013. 15 Art. 172 alin.9 C.proc.pen 16 Art. 1811 C.proc.pen. 17
Constantin Ion, Coman Lupu, Constantinescu Mircea, Mocsy Ladislau; Tratat practic de criminalistică, vol. II,
Ministerul de Interne, Bucureşti, 1978, p. 19; Bercheşan Vasile, Cercetarea penală…, op.cit., p. 225.
24
Concluzionăm în sensul că, o importanţă deosebită în stabilirea adevărului
juridic este modalitatea alegerii tehnicilor şi mijloacelor prin intermediul cărora se
ajunge la aflarea acest deziderat, în funcţie de circumstanțierea subiectului activ al
infracţiunii.
Rigoarea impusă de procedeele expertizelor și a constatărilor
criminalistice, impun managerilor instituţiilor publice ca, atunci când apreciază
iniţial faptele, temeiul oricăror sesizări să-l constitui atât argumentul de ordin legal,
cât și cel material.
Precauţia abordărilor tranşante de opinii, potrivit cărora un mijloc de probă
este mai important în abordare decât altul, ne îndreptățește la prudență atunci când
asociem anumite situații circumstanțiale realităților existente în instituția militară.
Susținem alegerea efectuării constatărilor, datorită urgenței unor situații și
dinamicii vieții militare, riscul pierderii datelor și informațiilor devenind iminent.
Observăm că există o varietate de înscrisuri cu rol constatator necesare în vederea
descoperirii și investigării infracțiunii de delapidare în mediul militar.
Cât privește evoluția științei informaticii va determina în mod real la o
absorbție a contabilității, aceasta nemaifiind în viitor componenta distinctă a
entității publice, împrejurări în care știința și mijloacele tehnice ale criminalisticii
vor trebui să se situeze sau chiar să fie deasupra acestor realizări.
25
CAPITOLUL 4
EFECTUAREA PERCHEZIŢIEI ŞI RIDICAREA
DE OBIECTE ŞI ÎNSCRISURI
Prin capitolul patru ne-am propus să surprindem specificul şi importanţa pe
care o pot avea percheziţia şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri. În cazul
desfăşurării acestora, pe de o parte raportat la condiţiile specifice de acces,
categoriile de obiecte, bunuri, înscrisuri care pot face obiectul procedeului
probatoriu, iar pe de altă parte la categoriile de date şi informaţii care pot avea
incidenţă cu împrejurările concrete în care se comite infracţiunea delapidării
Astfel, am făcut vorbire despre activitatea de sorginte tactică desfăşurată cu
ocazia percheziţiei, de către organele judiciare în scopul descoperirii şi ridicării
obiectelor, documentelor sau a diferitelor valori, ce prezintă importanţă pentru
cauza cercetată, precum şi în vederea descoperirii persoanelor care se ascund sau
se sustrag răspunderii penale.
Parcursul în privinţa distingerii caracteristicilor este iniţiat prin expunerea
etimologiei termenilor folosiţi, a noţiunilor de „domiciliu”, de „probe judiciare”,
cuprinse în cadrul unei clasificări rezultate în urma identificării situaţiilor
(judiciare sau extrajudiciare), ce presupun în mod voit sau nu, prezenţa
percheziţiei.
Personalul militar se poate constitui în subiect al percheziţiei pentru oricare
dintre tipuri, iar aspecte de un inedit procedural este marcat de procedeul
”percheziţia în teatrele de operaţii”, identificat şi apreciat ca fiind o procedură
specială, procedeu expus în conţinutul tezei.
În afara teritoriului naţional, participanţilor la misiuni le sunt interzise
desfăşurarea de activităţi economice, altele decât cele necesare susţinerii logistice,
precum şi orice intervenţie în afacerile interne ale statului pe teritoriul căruia
acţionează care ar depăşi mandatul încredinţat18
. Cu toate acestea, având în
considerare interacţiunea cu serviciul şi patrimoniul alocat misiunilor, există
ipoteza (nu am identificat în demersul ştiinţific cazuistică de acest gen), să ne
întâlnim şi cu situaţia în care, infracţiunea delapidării să aibă loc în astfel de
împrejurări.
În atare situaţii, sesizarea se face către Parchetul General (Secţia parchetelor
militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), se 18
Art. 13 Legea nr. 121 din 15 iunie 2011privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara
teritoriului statului roman, publicată în M.Of. nr. 427 din 17 iunie 2011.
26
judecă de către instanţele militare în a căror circumscripţie se află locuinţa
suspectului sau inculpatului persoană fizică19
.
Vorbim de acest tip special al percheziţiei, doar în situaţia delapidării şi în
cadrul legal oferit de legea proceS.U.A.l penală, pentru fapta comisă de personalul
militar sau civil aflat în afara teritoriului naţional, şi pentru care jurisdicţia
aplicabilă este stabilită conform unor tratate şi convenţii ratificate20
.
Exprimările din conţinutul capitolului, destinat celor patru tipuri de
percheziţii este una generoasă, oferă celor interesaţi, mai cu seamă organelor de
cercetare penală speciale, familiarizarea cu noţiunile de ordin general, pentru ca în
particularizarea cercetării criminalistice militare, diferenţierea şi aprecierea să fie
realizate în mod facil.
Pe lângă demersurile cu rol pregătitor în domeniul respectiv, ţinând cont de
concretul situaţiei, a procedeelor de stabilire şi alegere a momentului şi tipului de
percheziţie de efectuat, cu estimarea necesarului în resurse materiale, tactica
desfăşurării percheziţiei oferă substanţa întregului proces aferent dobândirii
probelor.
Referitor la percheziţia în instituţia militară, argumentul forte îl constituie
identificarea aşa numitei suspiciuni necesare şi suficiente în vederea pătrunderii în
spaţiile aferente, iar atunci când este îndeplinită această cerinţă, condiţiile de formă
şi de fond ale înscrisurilor justificative pentru percheziţie, trebuie respectate.
Este necesar a se avea în vedere, corelaţia deplină între prevederile înscrise
în mandatul de percheziţie şi locaţia imobilului militar, concomitent cu
identificarea exactă a spaţiilor în care se află depozitate şi păstrate bunuri materiale
aparţinătoare patrimoniului instituţiei sau încăperile în care se află păstrate
înscrisuri justificative semnificative ce evidenţiază instituţional relaţiile de
serviciu.
Nu se vor efectua percheziţii asupra unor mijloace sau instalaţii sau în
încăperile respective, dacă nu există suficiente indicii că, spaţiile respective ar
păstra în mod ilegal bunuri rezultate din infracţiuni şi în legătură directă cu
persoana şi/sau categoria de bunuri probatorii. Chiar în acest context, în teatrele de
operaţii militare, spaţiul intim şi privat destinat odihnei şi păstrării lucrurilor
personale, este protejat de legea coaliţiei forţelor militare participante, iar
pătrunderea şi ”scotocirea” au loc în prezenţa militarului, desigur, este de aşteptat
să existe şi excepţii21
.
Pentru percheziție, constituie relevanţă ca, din declaraţiile
19 Art. 42 alin. (1) C.proc.pen . 20 Art. 41 din Legea nr. 291 din 2 noiembrie 2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau
tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, republicat în M.Of. nr. 321 din 5 mai 2014.
21 Ordin al Comandamentului RC-South, Afganistan, aprilie 2011, act nepublicat.
27
administratorului, ale gestionarilor sau ale altor persoane, să rezulte date sau
informaţii concrete de genul, identificării în depozitele respective a unor bunuri din
gestiunea verificată cu ocazia rezultatelor cercetărilor preliminare, de unde să
deducem cauzalitatea justificată pentru percheziţie.
Astfel, percheziţia la o instituţie publică sau la alte persoane juridice de
drept public se efectuează după ce organul judiciar se legitimează şi înmânează o
copie a mandatului de percheziţie reprezentantului autorităţii, instituţiei sau
persoanei juridice de drept public, în prezenţa reprezentantului autorităţii,
instituţiei sau persoanei juridice de drept public ori a altei persoane cu capacitate
deplină de exerciţiu, apoi, în mod obligatoriu, o copie de pe procesul-verbal de
percheziţie se lasă reprezentantului autorităţii, instituţiei.
Potrivit prevederilor în materia conservării şi aprecierii probelor, în legătură
cu operaţiunea tacticii efectuării percheziţiei, mijlocul principal prin care se
reuşeşte îngemânarea tuturor aspectelor constituirii procesului probator, a
descoperirii, ridicării obiectelor şi înscrisurilor, îl constituie procesul verbal de
percheziţie, mijloc probator studiat şi pus în valoare pentru toate situaţiile aferente
acestei activităţi.
Percheziţiei ca procedeu probatoriu, îi revine în sarcină descoperirea
probelor, iar atunci când au fost evidenţiate, apare dubla obligativitatea: organele
judiciare trebuie să depună toate eforturile ca pe lângă identificarea obiectelor şi
înscrisurilor, să dispună toate măsurile posibile pentru ridicarea lor din locurile sau
de la persoanelor unde se află, în plus, deţinătorii au obligaţia de predare a lor.
Prin urmare, regulile care trebuie respectate cu prilejul efectuării
percheziţiei se aplică în mod corespunzător şi în cazul ridicării de obiecte şi
înscrisuri, deoarece, în algoritmul aprecierii valorii probelor, aşa după cum spune
legiuitorul actual22
; „probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt
supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor
administrate în cauză. În luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a
vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele
evaluate”.
În concluzie, observăm și în cazul delapidării atunci când este săvârșită
într-un mediu atipic infracțiunii, respectiv mediul militar, cursul investigațiilor
efectuarea percheziției surprinde și dobândește, deseori, o importanță decisivă
deoarece prin intermediul acesteia se asigură strângerea nu numai a mijloacelor de
probă a căror existență este cunoscută, dar și a unora nedescoperite și pot deveni
relevante soluționării cauzelor penale.
22 Art. 103 C. proc.pen.
28
Misiunile din teatrele de operații, condițiile în care se desfășoară acestea
determină o adaptare a tacticii criminalistice în privința efectuării perchezițiilor, la
situația faptică și operativă. Pot exista împrejurări datorate urgenței în care
activitatea începută să nu fie finalizată și nici valorificată datorită cursului tactic
neprevăzut. Rolul autorităților militare judiciare devine important în aprecierea
amplorii și momentului efectuării percheziției, a obiectivelor acesteia și în
aprecierea utilității probelor descoperite, concomitent cu prezentarea de propuneri
decidenților militari.
Prin parcurgerea cadrului tactic atribuit percheziţiei, indiferent de specificul
mediilor și situațiilor, în interesul major al respectului actului de justiție, avem
prilejul de a disocia, pe de o parte, între situaţiile comune prin care în conținutul
actualului cadru juridic, instituţia militară resimte nevoia particularizării
procedurale, iar pe de altă parte adaptarea la misiunea de luptă.
În ambele situații rolul și importanța organele de cercetare penală speciale
ar trebui evidențiate și accentuate prin reglementarea participării obligatorii la
percheziții, mai ales în situaţiile în care activitatea este desfăşurată de organele
civile de poliţie judiciară, oferind acestora din urmă, plusul valoric necesar.
Prin existenţa în structurile armatei a specialităţii Poliţiei Militare, oferă
oportunitatea ca în afara actualelor atribuţii, prin formarea profesională minim
necesară, ar putea îndeplini în acest cadru contextual și atribuţii judiciare.
29
CAPITOLUL 5
PARTICULARITĂŢI ÎN INVESTIGAREA DELAPIDĂRII
SĂVÂRŞITE DE MILITARI ÎN CONTEXTUL MISIUNILOR N.A.T.O
În capitolul cinci ne-am propus o abordarea comparată de prezentare a
funcției militare, a infracţiunii delapidării din perspectiva elementelor constitutive,
a competențelor și atribuțiilor organelor investigative în situația militarilor, toate
acestea în contextul colaborării militare în cadrul N.A.T.O., din perspectiva ţărilor
membre aflate cu precădere în spaţiul european.
Armatele şi-au creat din timpurile cele mai îndepărtate jurisdicţiile lor
proprii pe care le-au menţinut în interesul disciplinei şi îndeplinirii datoriei
militare. În contextul relaţiilor internaţionale de cooperare militară, apariţia
situaţiilor în care personalul militar al unor forţe militare străine, comit pe teritoriul
naţional infracţiuni, au determinat legiferare, dar şi o reglementare de ordin intern
prin proceduri speciale premergătoare actului de urmărire penală.
Din perspectiva nevoii de cunoaştere şi de înţelegere a cadrului general
premergător prezenţei pe teritoriul naţional a unor forţe armate străine, cu luarea în
considerare a principiului universalităţii legii penale, distingem situaţiile în care
cetăţenii străini, în baza respectării dreptului la libera circulaţie, se află de bună
voie pe teritoriul României (de exemplu, în scop turistic, deplasări cu rol didactic
şi de cercetare, vizite la familie şi prieteni etc.).
Alte asemenea împrejurări sunt cele determinate de anumite obligaţii de
serviciu şi profesionale, cum ar fi de exemplu, cele în care personalul militar şi
auxiliar străin, se află staţionat permanent ori se află în tranzit pe teritoriul
naţional, în incinta unor baze militare.
Pe fundamentul prevederilor Cartei O.N.U.23
iau naştere, acordurile
internaţionale ca instrumente juridice prin care se pun în aplicare prevederile
tratatelor sau acordurilor generale şi au, de regulă, forma unor: memorandumuri
internaţionale de înţelegere; acorduri executive şi note diplomatice, iar ceea ce
prezintă interes în studiul nostru, sunt acordurile privind Statutul Forţelor
23 A fost semnată la Conferinţa Naţiunilor Unite privind Organizaţia Internaţională de la San Francisco, pe 26
iunie 1945, a intrat în vigoare la data de 24 octombrie 1945, după ce a fost ratificat de către cei cinci membri
permanenţi ai Consiliului de Securitate: Republica China, Franţa, Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, Regatul
Unit, şi Statele Unite şi de majoritatea celorlalte state semnatare; cssas.unap.ro/ro/pdf_publicatii/cs05-09.pdf,
consultat la 29 ianuarie 2016.
30
(S.O.F.A.). Statutul reglementează regimul de legalitate al personalului militar ce
acţionează pe teritoriul altui stat nu doar pe timp de conflict armat , dar în lipsa
unui acord, nu poate autoriza prin statut prezenţa forţei sau activităţile operaţionale
ale acestei forţe .
Contextul în care vom aborda analiza faptei delapidării în cadrul misiunilor
N.A.T.O., este cel oferit de politica europeană privind combaterea corupţiei,
tocmai pentru că nu se poate efectua, în opinia noastră, o separare clară între grupa
de fapte constitutive ale acestui flagel şi faptele specifice serviciului (acestea
constituie esenţa), clasificare căreia aparţine şi delapidarea.
Prin urmare, fapta de delapidare (constatăm identificarea sa prin
intermediul conceptului de corupţie) este înscrisă în conţinutul strategiei şi
programului de dezvoltare O.N.U., fiindu-i rezervat un loc în rândul factorilor de
risc asociat faptelor de corupţie şi oferindu-ne legitimitatea pentru a proceda la
analiza comparativă în acest cadru european şi al sistemelor de drept.
Analizarea elementelor constitutive ale infracţiunii, prin evidenţierea
subiectului activ în cadrul organizatoric al jurisdicţiilor militare ale unor ţări
membre N.A.T.O., precum: Franţa, Spania, Italia, Ungaria, Regatul Unit şi Statele
Unite, Republica Moldova - non N.A.T.O., oferă oportunitatea de a observa în
comparaţie, o gamă largă de conexiuni proceS.U.A.le şi de procedură penală,
relevând legături pe care justiţia militară le are, sau le-ar putea avea cu justiţia
civilă.
Pătrundem pe domeniul comparaţiei legislative, cu aplecare asupra
legiferării infracţiunii delapidării cu luarea în considerare a subiectului activ al
infracţiunii – militarul - (în situaţiile în care o regăsim sub această denumire în
legislaţia europeană) sau în alte conjuncturi în care, nu este legiferat în aceşti
termeni.
Trecem la analiza comparată a sistemului Common-Law care se raportează la
infracţiunea de delapidare mai mult ca la o variantă agravată a infracţiunii de furt -
ceea ce, conceptual, delapidarea chiar este, decât ca la o infracţiune de sine
stătătoare.
Delapidarea se va regăsi de cele mai multe ori, în cadrul sistemelor
Common-Law, într-o variantă „necentralizată”, ea fiind dispersată în întregul
sistem penal al unor sisteme cum ar fi: cel din Statele Unite, Anglia şi Wales.
Astfel, este definită la modul general, ca fiind fapta persoanei care îşi însuşeşte
bunurile încredinţate de către altul24
, caracteristică identificată şi în cazul
delapidării din sistemul de drept maghiar, asemănându-se, prin urmare, abuzului de
încredere din dreptul nostru penal. 24 www.revista. penalmente.ro, accesat la 25.03 2017;
George Fletcher, Rethinking Criminal Law, Editura Oxford University Press, New York, 2000, p. 15.
31
În Statele Unite, delapidarea se găseşte în varii articole din Codul Statelor
Unite, condiţiile preexistente fiind stabilite cu mai mare stricteţe de către
legiuitorul american, spre deosebire de cel român. Câteva exemple ale incriminării
delapidării din Codul Statelor Unite ar fi: art. 656 - Furtul, delapidarea sau
folosirea nejustificată a fondurilor de către angajatul băncii, art. 669 - Furtul sau
delapidarea în legătură cu sistemul medical.
Sistemul american de justiţie militară se bazează pe Constituţia Statelor
Unite, parlamentul este autorizat să înfiinţeze instanţe, şi a exercitat această
prerogativă de a stabili ordinea actuală a instanţelor militare şi a justiţiei militare25
.
Sistemul de justiţie militară din S.U.A. este unul dual, diferit de sistemul de
justiţie civilă din S.U.A.. Curţile militare au jurisdicţie limitată asupra persoanelor
în cauză şi nu pot fi judecate ca civili. De asemenea, instanţele militare au o
competenţă de fond, tribunalele militare nu se ocupă de chestiuni civile. Cu toate
acestea, inclusiv declaraţiile orale efectuate în faţa unui ofiţer de investigaţii de
către un civil, au o valoare oficială26
.
Sistemul de justiţie militară îşi are autoritatea din trei surse majore: Codul
unic al justiţiei militare (U.C.M.J); Manualul pentru Curţi - Marţiale (M.C.M).
Regulamentul Armatei (AR) 27-10.
Ordinea justiţiei militare americane începe cu o procedură de investigare.
De regulă, comandantul suspectului ia decizia cu privire la scopul investigării
activităţii infracţionale. În mod frecvent, pentru infracţiunile minore, comandanţii
au ocazia să soluţioneze diferit de procedura din tribunalele militare.
Procedeu foarte eficient, fără a invoca Curtea Marţială, s-a dovedit a fi
aplicarea pedepsei non - judiciară (N.J.P.)27
, în acest fel comandantul desfăşoară o
audiere informală şi aplică o pedeapsă, care include, de asemenea, măsuri
restrictive sau administrative.
În absenţa tratatelor sau a unor limitări, armata americană se află sub
jurisdicţia ţării gazdă, precum şi a prevederilor legii proprii. În cazul în care există
un tratat, în cele mai multe cazuri se stabileşte ce ţară are dreptul de prioritate în
exercitarea jurisdicţiei asupra personalului militar american. Un exemplu este
furnizat de Acordul privind statutul forţelor N.A.T.O. (N.A.T.O. / S.O.F.A.), care
25 http://www.ucmj.us/, consultat la 10.02 2017. La 30 iunie 1775 cel de-al doilea Congres continental a stabilit 69
de articole de război pentru conducerea Armatei continentale. În vigoare la ratificarea sa din 1789, articolul I
secţiunea 8 din Constituţia Statelor Unite prevedea că Congresul are puterea de a reglementa forţele terestre şi
navale. La 10 aprilie 1806, Congresul Statelor Unite a adoptat 101 articole de război (care se aplicau atât Armatei,
cât şi Marinei), care nu au fost revizuite în mod semnificativ până peste un secol mai târziu. Sistemul de justiţie
militară a continuat să funcţioneze în cadrul articolelor de război până la 31 mai 1951, când a intrat în vigoare Codul
unic al justiţiei militare. 26
În sensul articolului 107, U.C.M.J. al SUA. 27 http://www.ucmj.us/, consultat la 12.02 2017.
32
atribuie priorităţi ţării de origine în exercitarea competenţei atunci când o
infracţiune este săvârşită cu încălcarea atât a legii statului de origine, cât şi a legii
statului de şedere şi dacă infracţiunea a fost săvârşită în timpul exercitării unei
obligaţii instituţionale.
Această dispoziţie a N.A.T.O./S.O.F.A. a făcut posibil ca Statele Unite să
aibă dreptul de prioritate în exercitarea competenţei, să-şi administreze propria
justiţie militară şi nici autorităţile naţionale respective, să nu poată exercita
jurisdicţia penală asupra forţelor armate ale statelor membre.
În Anglia şi Wales, situaţia delapidării este ceva mai neclară, întrucât
aceasta nu este tratată separat ca infracţiune de sine stătătoare, ci mai degrabă ca
una dintre formele abuzului în serviciu, unele dintre elementele ei regăsindu-se în
cadrul Legii fraudei din 2006, în secţiunea 4 28
.
Regatul Unit nu are un cod militar penal unificat. Fiecare dintre cele trei
arme deține propriul cod disciplinar, care permite autorităţilor respective să
investigheze militarii acuzaţi de infracţiuni comise atât în Marea Britanie, cât şi în
străinătate. Deşi nu există un cod unificat, cele trei coduri existente prevăd aceleaşi
49 de infracţiuni militare specifice.
Aşadar, prin puterea oferită pentru fiecare dintre cele trei structuri de forţe
armate ale statului englez, ele aplică propriul cod militar, iar începând cu anul
1955, militarii fac obiectul Legii Armatei din 195529
(căreia i se alătură Actul
Forţelor Aeriene din 1955 şi Actul Naval din 1957, fiecare adaptate periodic).
Procuratura militară a fiecăreia dintre cele trei ramuri ale armatei este
condusă de un magistrat cu o experienţă de cel puţin zece ani, acesta trebuie să fie
un ofiţer al armei în cauză. Atunci când investighează în vederea stabilirii
vinovăţiei acuzatului, membrul investigator trebuie să sesizeze ofiţerul superior,
apoi, este sesizat procurorul, care singur decide împotriva acuzatului şi conduce
procesul investigativ30
.
În Franța, sediul materiei delapidării (denumită prin asimilare am spune
noi, deoarece o traducere exactă de termeni nu regăsim) sub forma „Sustragerea şi
deturnarea de fonduri” 31
.
Statutul general al armatei este de sorginte legislativă, conform cu articolul
34 din Constituţia Franţei, care specifică ”garanţiile fundamentale acordate
funcţionarilor publici civili şi militari ai statului”, ceea ce ne îndreptăţeşte să
credem că, există două tipuri de funcţionari: civili şi militari32
.
28 https://www.legislation.gov.uk/ukpga/2006/35/contents, consultat la 12.08 2017. 29 https://www.legislation.gov.uk/ukpga/1955/18/pdfs/ukpga_19550018_en.pdf, consultat la 03 03 2018. 30 http://www.senat.fr/, consultat la 15. 03 2018. 31 Art. 432 - 16 Cod penal francez, pe https://www.scribd.com/doc/93392414/Codul-Penal-Francez, consultat la 15
iulie 2017. 32 Constituția Republicii Franţa, pe codex.just.ro/Tari/Download/FR, consultat la 12.02 2018.
33
Deducem că subiectul activ al infracţiunii este persoana care îndeplineşte
funcţia publică, iar subiectul pasiv al infracţiunii este statul reprezentat de
administraţia publică. Latura obiectivă constă în nerespectul legii prin acţiunile
directe de distrugere, deturnare sau sustragere.
În dreptul francez s-a afirmat că delapidarea aparţine grupei de infracţiuni
care aduc atingere datoriei de probitate, la care sunt constrânşi cei care girează
fondurile sau valorile aparţinând patrimoniului statului sau colectivităţilor
publice33
, inclusiv militarii.
Modalitatea prin care statul a înţeles să efectueze o reformă în domeniul
justiţiei militare, se evidenţiază prin cele două principii potrivit cărora: primul
exprimă egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa justiţiei penale, iar al doilea principiu
al justiţiei penale franceze decurge din cel anterior enunţat; o democraţie nu poate
accepta în legislaţia sa existenţa unor jurisdicţii speciale în materie penală34
.
În Spania, sediul materie este identificat în cadrul Codului penal spaniol,
Titlul al XIX-lea - Infracţiuni împotriva Administraţiei Publice. Se incriminează
fapta persoanei cu funcţie de răspundere sau a unui funcţionar public care
deturnează banii sau bunurile aflate la el în temeiul obligaţiunilor de serviciu,
pentru utilizarea contrar intereselor serviciului public.
Aprobarea Codului penal militar prin Legea organică nr. 13 din 9
decembrie 1985, nu a fost o simplă reformă a legilor penale militare, ci o adaptare
la Constituţia spaniolă35
, prin proclamarea principiilor legalităţii, a vinovăţie, a
egalităţii şi retroactivităţii legii penale mai favorabile.
De asemenea, în vederea urgentării reformei sistemului de justiţie militară
în acord cu principiile constituţionale, Spania a iniţiat codificarea separată a legilor
organice referitoare la justiţie militară, prin Legea organică nr. 2 din 13 aprilie
1989 a procedurii militare36
.
Specific în secţiunea specială a codului militar este incriminarea acelor
comportamente care dăunează intereselor legale stricte sau în esenţă militare
incriminate în dreptul penal comun, cu menţiunea că acestea să fie calificate de
condiţia militară a autorului şi, în plus, de impactul în forma afectării intereselor,
serviciului şi a eficienţei organizaţiei militare37
. Această concepţie se datorează
considerării ca infracţiuni militare a crimelor de trădare şi a infracţiunilor
împotriva persoanelor şi bunurilor protejate în caz de conflict armat, atunci când
sunt comise de către un militar cu abuz de autoritate şi încălcarea îndatoririlor 33 Gheorghiţă, MATEUŢ, Consideraţii teoretice şi practice privind conţinutul constitutiv al infracţiunii de
delapidare în actuala reglementare, Revista „Dreptul”, nr.10/2002. 34 Ibidem. 35 Articolul 117-5 din Constituţia Spaniei, prevede că: ”legea reglementează exercitarea jurisdicţiei militare în
domeniu strict limitat la armată şi în cazul unei situaţii de asediu, în conformitate cu principiile Constituţiei” . 36
ttps://www.boe.es/buscar/act.php?id=BOE-A-2015-11070, consultat la 02.12 2017. 37 Art. 1 Cod penal spaniol, pe https://www.boe.es/buscar/act.php?id=BOE-A-2015-11070, consultat la 12. 01 2017.
34
stabilite în lege.
În Italia, delapidarea e incriminată în conţinutul mai multor texte din
cadrul Titlului al II-lea - Infracţiuni contra Administraţiei Publice, Capitolul I -
Infracţiuni ale funcţionarilor publici împotriva Administraţiei Publice, fiind
incriminată în cadrul mai multor texte de lege.
Delapidarea în sistemul italian poate fi comisă şi profitând de greşeala
altuia38
, astfel sunt sancţionate mai uşor faptele săvârşite asupra patrimoniului
particularului, atunci când urmare a primirii de la particular, trebuiau să revină
statului. Cu toate acestea, este afectată imaginea funcţionarului public în raport cu
statul faţă de care trebuie să dea dovadă de un comportament ireproşabil.
Şi în această variantă „a greşelii altuia” pentru militari este necesar ca,
organul judiciar propriu statului respectiv să urmărească în stabilirea
responsabilităţii, mecanismul psihologic determinat de eventuala stare de eroare în
care se află persoana privată pe de o parte, dar şi funcţionarul public, pe de altă
parte, în ceea ce priveşte reprezentarea pe care o are faţă de regimul juridic al
bunurilor sau persoanei respective39
. În analiza statutului militarilor din Italia,
pornim de la prevederile legii fundamentale italiene, respectiv, de la articolul 54
unde se specifică faptul că: „Toţi cetăţenii au datoria de a fi loiali Republicii şi de
a-şi respecta Constituţia şi legile. Cetăţenii însărcinaţi cu funcţii publice au
datoria de a le îndeplini cu disciplină şi onoare, depunând jurământul în cazurile
stabilite prin lege”.
Punctul de pornire într-o scurtă ilustraţie a dispoziţiilor referitoare la
Justiţia Militară, îl constituie art. 103 din Constituţia Italiei, care atribuie
tribunalelor militare, în timp de pace, exercitarea competenţei pentru infracţiunile
militare comise de membrii Forţelor Armate
Specificul funcţie publice atribuit militarilor, rezultă din prevederile
speciale care reglementează derularea raportului juridic de serviciu al acestora, aşa
precum în ţara noastră, relaţiile contractuale sunt reglementate de un regim statutar.
Pentru funcţionarea ”justiţiei militare”, este atribuit Decretul Lege nr.
66/2010, acesta consacră articolele 52-86 cuprinse în capitolul VI al cărţii I, care
este divizat în secţiunile dedicate ”Sistemului judiciar militar”, ”Consiliul
Magistraturii Militare”, ”Disciplina concursului în magistratura militară” şi, 38 Art. 316 Cod penal italian. Funcţionarul public sau persoana responsabilă de un serviciu public care, în exercitarea
funcţiilor sau serviciului (1) , profită de eroarea altor persoane (2) , primeşte sau consideră în mod nejustificat,
pentru sine sau pentru un terţ (3) , bani sau alte beneficii , se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani.
https://www.brocardi.it/codice-penale/libro-secondo/titolo-ii/capo-i/art316bis.html, consultat la 12.03 2018. 39 Art. 218 Cod penal militar. Delapidarea prin profitul erorii altora. Militarul responsabil de funcţiile administrative
sau de comandă, pe care, exercitându-le, recurgând la eroarea altora, primeşte sau consideră în mod nejustificat
pentru sine sau pentru o terţă parte bani sau alte bunuri mobile, aparţinând armatei sau administraţiei militare, el este
pedepsit cu închisoare militară de la două luni la trei ani.
https://www.difesa.it/Giustizia_Militare/Legislazione/CodicePMP/libroII/Pagine/TitoloIV.aspx, consultat la 01 03
2018.
35
ultima, la ”Sistemul Penitenciar Militar”40
.
Carabinierii constituie autoritatea de investigare și formează una dintre
cele patru braţe ale Forţelor armate italiene şi constituie atât o unitate de poliţie
militară, cât şi una dintre formele de poliţie italieneşti.
Poliţia militară coordonează toate activităţile care vizează garantarea
condiţiilor generale de ordine şi securitate a Forţelor Armate pe teritoriul naţional
şi în străinătate. Organele de poliţiei militare exercită şi o acţiune militară-tehnică
pentru a combate acţiunile îndreptate să dăuneze îndeplinirea regulată a sarcinilor
Forţelor Armate41
. Funcţiile judiciare ale poliţiei militare sunt îndeplinite conform
legii dispoziţii dictate de codurile militare penale şi de război42
.
În Ungaria s-a poziţionat infracţiunea delapidării în categoria grupei de
infracţiuni specifice patrimoniului, cu toate că, din punctul de vedere a legislaţiei
române, un corespondent în cadrul grupei infracţiunilor de serviciu poate fi
identificat43.
Fiind vorba despre militari ca subiect activ, potrivit Legii fundamentale44
sunt diferenţiate calităţile şi rolul acestora, ”Funcţia de bază a Forţelor de Apărare
a Ungariei este apărarea militară a independenţei Ungariei, integritatea
teritorială şi frontierele, sarcinile comune de apărare şi menţinere a păcii
rezultate din tratatele internaţionale şi desfăşurarea activităţilor umanitare în
conformitate cu dreptul internaţional”, iar normele organice detaliate stabilesc
aspectele privind organizarea, sarcinile, direcţia, conduita şi funcţionarea forţelor
de apărare ungare sunt definite printr-o lege organică45
.
Comandantul militar deține autoritatea de investigare46
, atunci când
procurorul militar nu conduce ancheta. În cazul în care infracţiunea penală supusă
procedurilor penale militare este descoperită de o autoritate de investigare
40 https://www.difesa.it/Content/.../Codice_aggiornato_con_DLgs_24febbraio2012.pdf, consultat la 25.03 2018. 41 Art. 90 Codul sistemului militar, publicat în M.Of. al Republicii Italia din 8 mai 2010, nr. 106, serie generală -
suppl. ord. 84, pe https://it.wikipedia.org/wiki/Codice_dell%27ordinamento_militare, consultat la 10.03 2018. 42 Art. 91 Codul sistemului militar, publicat în M.Of. al Republicii Italia din 8 mai 2010, nr. 106, serie generală -
suppl. ord. 84, pe https://it.wikipedia.org/wiki/Codice_dell%27ordinamento_militare, consultat la 10.03 2018.
Art. 237. Decretul prezidenţial 15 martie 2010, n. 90. Textul consolidat al dispoziţiilor legale în materie de drept
militar, în conformitate cu articolul 14 din Legea din 28 noiembrie 2005, nr. 246.
http://www.edizionieuropee.it/LAW/HTML/14/zn34_01_022.html#_ART0237, consultat la 28.02 2018.
Obligaţiile poliţiei judiciare pe linie ierarhică. 1. Indiferent de obligaţiile prevăzute de normele Codului de
procedură penală, dispoziţiile transmise poliţiei carabinierilor a informaţiilor relevante ale unei infracţiuni, se notifică pe scară ierarhică a transmisiei, în conformitate cu procedurile stabilite cu instrucţiunile specifice
Comandantul general al Corpului Carabinieri. (2) În cazul infracţiunilor militare a căror procedură este condiţionată
de cererea comandantului, se transmite şi o copie a informaţiilor aferente. 43 Art. 372 Cod pen. maghiar . 44 Art. 45 din Constituţia Ungariei, publicată pe http://njt.hu/cgi_bin/njt_doc.cgi?docid=140968.322953, consultat la
12. 03 2018. 45 2011 CXIII Lege privind forţele armate ale Ungariei şi ordinea juridică specială, publicat pe
www.iranyasereg.hu/home/page/szervezet, consultat la 12.03 2018. 46
Actul XIX din 1998 privind procedura penală, publicat pe https://net.jogtar.hu/jogszabaly?docid=99800019.TV,
consultat la 10.03 2018.
36
nemilitară, fiind în cunoştinţă de o astfel de infracţiune informează imediat
procurorul militar despre îndeplinirea procedurii.
Republica Moldova menţine sediul materiei delapidării în categoria
infracţiunilor contra patrimoniului. Situaţia este similară pentru infracţiunea de
delapidare a averii străine, care se situează în cadrul capitolului VI Cod penal
moldovenesc47
.
Prin delapidare, subiectul făptuitor nu respectă obligaţia de a păstra
patrimoniul încredinţat, dar nici îndatorirea specială de administrator, de aceea
legea apără patrimoniul chiar împotriva persoanei care şi-a asumat obligaţia
administrării.
Privitor la sesizarea organului de urmărire penală48
, din început, Legea
fundamentală a Republicii Moldova diferenţiază între cetăţenii cărora le sunt
atribuite funcţii publice49
şi categoria distinctă a militarilor50
. Din perspectiva
făptuitorului militar51
ori civil, sesizarea şi investigarea faptelor nu presupune o
procedură anume, deoarece, nu se cere vreo calitate anume din privinţa statutară a
funcţionarului public sau a militarului, aşa cum se prevede în legea română.
În vederea derulării activităţilor investigative, atunci când infracţiunea este
atribuită militarilor, competenţa generală revine poliţiei. În Republica Moldova
începând cu anul 2016 instituţiile judiciare militare de cercetare şi urmărire penală
au fost desfiinţate52
prin urmare, atribuţii în privinţa efectuării activităţii
investigative faţă de personalul militar revine poliţiei, din cadrul Ministerului
Afacerilor Interne.
În concluzie, indiferent de locul situării infracțiunii în codurile penale din
țările avute in vedere în studiul comparat, de valorile sociale ocrotite de legiuitor
în țările respective, de denumirile marginale ale infracțiunilor și de încadrarea
faptelor similare delapidării din Codul penal român, studiul comparat a fost axat pe
47 Art. 191 C. pen. al Republicii Moldova, publicat: 14.04.2009 în Monitorul Oficial Nr. 72-74 Nr : 195, pe
http://lex.justice.md/md/331268/consultat la 12. 01 2018. 48 Art. 262 C.proc. pen. al Republicii Moldova, publicat în M.Of. al R. Moldova nr.104-110/447 din 07.06.2003;
Codul de procedură penală al Republicii Moldova : (comentariu aplicativ) : Textul cu modificare legislative operate
până la 1 septembrie 2016 / Igor Dolea. – Chişinău : Cartea Juridică, 2016., http://cj.md/public/drept-penal/496-
codul-de-procedur-penal-al-republicii-moldova-comentariu-aplicativ.html, consultat la 12.01 2018. 49 Legea nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, actualizată, publicată în M.Of. al Republicii Moldova nr. 230-232 din 23.12 2008. 50 Art. 56 alin. (2) din Constituţia Republicii Moldova, modificată, publicată la 12.08.1994, în M.Of. Nr. 1, Data
intrării in vigoare : 27.08.1994. (2) ”Cetăţenii cărora le sînt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund
de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în cazurile prevăzute de lege, depun jurămîntul cerut de ea”. 51 Art. 2 din Legea nr. 162 din 22.07.2005 cu privire la statutul militarilor, actualizată, în M.Of. al Republicii
Moldova Nr. 129-130 din 30.09 2005. 52 Legea nr. 76 din 21.04.2016 cu privire la reorganizarea instanţelor judecătoreşti, publicata pe
http://www.procuratura.md/file/2016-0
15_Legea%20cu%20privire%20la%20Procuratura%20nr.3%20din%2025.02.2016_rom.pdf, consultat la 17.03
2018.
37
următoarele problematici:
1. Care este statutul militarilor în ţara avută în vedere, sunt aceştia
funcţionari publici?
2. Militarii din ţările respective pot fi subiecți activi la infracţiunea de
delapidare?
3. Cine investighează infracţiunea de delapidare în situaţia militarilor?
4. Cine efectuează urmărirea penală?
5. Cine judecă militarul care a săvârşit infracţiunea de delapidare?
În urma parcurgerii textelor de lege enunțăm următoarele:
1. Chiar dacă militarii din majoritatea ţărilor, având în vedere
particularitățile realizării studiului comparat, nu sunt funcționari publici, ci
formează o categorie socială distinctă, prin constituţiile proprii sunt protejaţi în
vederea îndeplinirii atribuţiilor speciale de apărare a ţării, răspunderea acestora
fiind atrasă mai ales din perspectiva apărării interesului public a patrimoniului cu
valorile specifice care gravitează in jurul acestuia.
2. Reforma în domeniul justiţiei militare a dus fie la desfiinţarea sau
integrarea acesteia în rândul justiţiei civile sub forma completelor specializate,
tonul fiind dat de ţări avansate democratic, precum Franţa, dar şi Republica
Moldova, fie menţinerea sistemului justiţiei militare în ţările europene membre
NATO (Spania, Ungaria, Italia).
3. Actul de investigare a infracţiunii delapidării, acţiunea în vederea
angajării răspunderii militarilor prevalează în majoritatea situaţiilor. În schimb, și
polițiile civile structurile judiciare specializate precum în S.U.A., indiferent de
statutul persoanei, militar ori civil, procedează la investigaţiile preliminare pentru
ca apoi, pe parcursul conturării elementelor definitorii cu privire la aprecierea
faptei, autorităţile militare să preia investigaţia şi urmărirea penală, sau autorităţile
civile să o păstreze în continuare până la trimiterea în faţa judecătorului, așa după
cum am văzut în cazul Italiei, Republica Moldova
4. În privinţa judecăţii se are în vedere respectarea jurisprudenței C.E.D.O
(Maszni contra României) potrivit căruia ”justiţia militară să nu fie aplicată
civililor. Tendinţa materializată în anumite legislaţii europene este aceea de a
judeca pe timp de pace prin intermediul instanţelor civile (în Franța, nu avem
jurisdicții speciale) sau a completelor specializate militare (Spania, Italia - funcție
de gravitatea faptei, dacă fapta civilă este mai gravă se judecă de către instanța
civilă -) sau prin complete civile comune ( Republica Moldova, Ungaria).
Cât priveşte ţara noastră, menţinerea sistemului judiciar militar generează
analize periodice, mai mult sau mai puţin justificate, doar chestiuni de conjunctură
politică şi acestea temporare determină dezbatere în spaţiul public.
38
Istoricul justiţiei militare din România de la primele delimitări de
competenţe între civili şi militari, în paralel cu reforma sistemului judiciar militar,
experienţa parcursă în rândul ţărilor membre N.A.T.O., sunt câteva dintre
argumente ce justifică pe deplin menţinerea instituţiilor judiciare militare, inclusiv
prin consolidarea lor.
39
ORIGINALITATEA, CONTRIBUŢIILE INOVATIVE ALE TEZEI ŞI
MODALITĂŢILE DE VALIDARE A CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
Cercetarea ştiinţifică a infracţiunii delapidării în contextul săvârşirii de către
militari, suscită interes şi curiozitate încă de la enunţarea titlului temei. Cititorului i
se evidenţiază un subiect pe cât de interesant, pe atât de discutabil, atunci când
militarii sunt implicaţi în fapte de această sorginte.
Abordarea temei este una evolutivă, dar şi metodică, începând cu
explicarea rolului şi locului funcţiei militare, ca formă specială a celei publice, în
paralel cu parcurgerea explicaţiilor atribuite termenului „public”, ambele concepte
fiind riguros reglementate în instituţia militară şi în mod constant alăturate ei, încă
din vremuri îndepărtate.
Studiul are la bază specificul legiferării infracţiunii delapidării încă din
incipienţa apariţiei sale, urmărind în mod paralel expunerile legii atât în domeniul
comun infracţiunii, cât şi elementele pe care justiţia militară le-a furnizat prin
bibliografia şi jurisprudenţă studiată.
Acestea determină o mai bună înţelegere a particularităţilor procesului de
investigare criminalistică a infracţiunii de delapidare pe de o parte în contextul
modificărilor legislative, a regulamentelor specifice liniilor de muncă, a ordinelor
interne succesiv apărute iar pe de altă parte, raportate la transformările entităţilor,
specificul arealului în care se aplică, alianţelor din care fac parte atunci când
subiecţi activi ai infracţiunii sunt militarii. Prin urmare, conţinutul tezei este
presărat cu elemente de noutate exprimate sub forma unor concluzii parţiale,
corolarul fiind transpus în spaţiul destinat rezultatelor evidenţiate în conţinutul
propunerilor.
Caracterul original al tezei şi contribuţiile inovative sunt redate atât prin
abordarea intra-instituţională, a problematicii infracţiunilor contra patrimoniului şi
de serviciu săvârşite de militari, în etapele istorice semnificative domeniului
legiferării, cât şi a specificului infracţiunii delapidării, din perspectiva subiecţilor
calificaţi şi din prisma valorilor juridico-sociale actual ocrotite.
Inovaţia oferită de produsul cercetării ştiinţifice este în măsură să determine
schimbare de conţinut în forme diferite, pornind de la propuneri de ordin legislativ,
apoi în domeniul concret al mijloacelor de obţinere a probelor, pentru ca în final,
să deţinem argumentul conform căruia, structurile instituţionale menite să
40
contribuie la implementarea propunerilor, să-şi găsească locul meritat prin
înfiinţarea şi poziţionarea lor. Astfel, contribuţiile inovative de utilitate, nu numai
pentru sectorul public dar şi celui privat, încadrate în conceptul de soluţii
inovatoare sunt:
1. Analiza de tip S.W.O.T. prin radiografierea itemilor parcurşi, constituie
temeiul cercetării ştiinţifice avute în vederea elaborării tezei şi evidenţierii
stadiului actual al cunoaşterii ;
2. Parcursul comparat şi evolutiv a conceptului de funcţie publică militară
alăturat modalităţii de incriminare primară a delapidării în legislaţia specifică
militară;
3. Identificarea premiselor şi factorilor favorizatori săvârşirii infracţiunii în
mediul militar, inclusiv în misiunile externe;
4. Metodele propuse în vederea descoperirii prejudiciului, specificitatea
sesizării faptelor, competenţele oferite de lege managerilor militari, dar şi
autorităţii judiciare competente;
5. Aspectele şi particularităţile tacticii criminalistice recomandate a fi aplicate
în cercetarea la faţa locului, ţinând seama de situaţii speciale întâlnite, în
investigarea personalului;
6. Descrierea specificului procedeelor probatorii (a expertizei şi percheziţiei)
prin devoalarea elementelor de specificitate edificatoare în identificarea tipurilor şi
metodelor de obţinere a probelor atât pe teritoriul naţional, cât şi în misiuni
externe;
7. Propuneri de standarde: Procedură standard privind punerea în aplicare a
mandatului de aducere în situaţia militarilor aflați în teatrele de operații;
Procedură standard cu privire la investigarea faptelor de natură penală, săvârşite
de personalul aflat în teatrele de operaţii ”;
8. În domeniul politicilor penale în Ministerul Apărării Naţionale, noutatea
constă în plus valoarea dobândită prin elaborarea Concepţiei de investigare
criminalistică prin intermediul şi sprijinul organelor de cercetare penală speciale
(ofiţerul desemnat în condiţiile legii), inclusiv expunerea schemei structurale şi de
personal, repartizarea teritorială şi competenţe la nivel naţional;
9. Prezentarea originală a ideii sub forma propunerii conceptului de
”criminalistică militară şi de război” şi cel de ”poliţie militară judiciară”:
10. Propunere de lege, pentru completarea unei liste speciale privind situaţiile
în care activităţile militarilor, ale comandanţilor militari, potrivit doctrinei ducerii
acţiunilor militare, se înscriu în categoria ”actelor de comandament militar”, având
în vedere schimbările doctrinare şi al sistemelor de alianţe, acţiuni şi misiuni
militare actual (actele respective nu pot fi atacate în contencios administrativ), în
41
coroborare cu invocarea şi aplicarea legii în privinţa cauzelor justificative
prevăzute de legea penală;
Ar fi de apreciat în ce măsură afectarea patrimoniului apărării prin
comiterea faptelor de natura infracţiunilor de serviciu de către militari, ar putea
constitui o formă agravantă a infracţiunilor cu conotaţiile serviciului, pornind de la
acte de administrare şi dispoziţie şi până la impactul determinat de exercitarea
defectuoasă a atribuţiilor profesiei, chiar pe timpul unor exerciţii, antrenamente sau
misiuni cu specific militar.
Procedeul de validare a cercetării ştiinţifice, poate fi valorificat, şi este în
măsură să răspundă nevoilor concrete ale mediului juridic specializat, prin
furnizarea de expertiză, dar şi exigenţelor domeniului universitar, prin studiu şi
intenţia de atragere şi implicare a studenţilor, masteranzilor în activitatea de
cercetare, dar şi publicului interesat.
În opinia noastră, creşterea rolului ştiinţei în societate, devine relevant,
când efectele se resimt în viaţa cotidiană a cetăţeanului, iar în acest scop,
rezultatele obţinute în urma cercetării vor putea fi diseminate şi valorificate prin:
adoptarea propunerilor ”de lege ferenda” includerea în programele disciplinelor
aferente studiilor, regăsirea în jurisprudenţă, publicarea lucrării.
Putem spune că delapidarea este o infracţiune de „sorginte administrativă”,
noutatea problematicii abordate rezultă din perspectiva de a trata interdisciplinar
ipotezele identificate, ele fiind plasate la interferenţa dintre ramurile dreptului cum
ar fi; dreptul civil, dreptul administrativ şi dreptul penal, dreptul războiului,
bineînţeles şi cu aportul disciplinelor ajutătoare criminalisticii.
Printre ele încearcă să se identifice şi cele cu specific militar; psihologia şi
sociologia militară, managementul organizaţional militar, prin elaborarea de lecţii
învăţate, de proceduri standard-operaţionale - S.O.P., convenite cu armatele
N.A.T.O., evidenţierea unor împrejurări curente ce pot influenţa activităţile
specifice de cercetare criminalistică, dar care la acest moment nu sunt sistematizate
şi codificate etc.
Pe plan naţional, nădăjduim că, cercetarea va determina modificări ”de
lege ferenda”, cele demonstrate se vor putea constitui într-un ghid şi instrument de
lucru pentru managerii militari, pentru organele de cercetare penală speciale şi
pentru procurorii militari, dat fiind aspectele intrinseci şi tehnicile de instrumentare
speciale uzitate în vederea stabilirii răspunderii penale în asemenea situaţii.
Pe plan internaţional, ţinând seama de aspectele de ordin comparat
evidenţiate prin temă, considerăm ca fiind de utilitate datorită faptului că, rezultatul
cercetării va putea fi valorificat în ceea ce priveşte domeniul investigării
42
criminalistice a infracţiunilor specifice serviciului şi/sau patrimoniului, în funcţie
de încadrarea faptelor specifice fiecărui stat, contribuţia fiind una în sensul de a
crea premise în vederea participării ţării noastre la o reglementare standardizată,
unitară, în domeniului investigării infracţiunilor comise în mediul militar, rigoarea
specifică profesiei militare ne îndreptăţeşte în această apreciere.
Contribuţia ştiinţifică este una în sensul de a determina procedural
armonizarea la nivel naţional şi internaţional a practicilor investigării criminalistice
specifice domeniului.
Sunt create premisele unui îndemn în vederea constituirii unui cod al
practicii criminalistice pe categorii de infracţiuni, codificare procedurală dar şi
formală, ce ar putea deveni mobilul anticipării şi generării la nivelul statelor, a
cadrului legal general comun, oferit de jurisprudenţa, în vederea cooperării
internaţionale şi combatere a criminalităţii, aport însemnat la realizarea
obiectivelor strategice ale cercetării şi inovaţiei în ţara noastră, inclusiv prin
constituirea Spaţiului European al Cercetării (ERA) 53
.
În ansamblul său, contribuţia este una în sensul de a integra procedural şi
armoniza la nivel internaţional practicile investigării criminalistice specifice pe
acest domeniu, constituirea chiar a unui cod al practicii criminalistice pe categorii
de infracţiuni, codificare ce ar putea deveni mobilul anticipării şi generării la
nivelul statelor, a cadrului legal general comun, oferit de jurisprudenţa, în vederea
cooperării internaţionale şi combatere a criminalităţii.
53
Strategia naţională de cercetare şi inovare 2014-2020, PCT. 4.4.1.
https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2016/strategii/strategia-cdi-2020_-proiect-hg.pdf,
consultat la 18. 12 2017.
43
CONCLUZII ŞI PROPUNERI
„de lege ferenda”
În demersul ştiinţific am căutat să identificăm soluţiile de remediere a
ambiguităţilor, a lipsei de legiferare, prin raportare la cadrul juridic actual, la
valorile şi principiile generale ale actului procedural de investigare criminalistică.
Propunerile de lege ferenda menite să asigure eficienţa şi legalitatea actului
investigativ se referă la adoptarea, modificarea sau completarea cadrului legislativ
privind structurile, competenţele în materie proceS.U.A.l penală atunci când
activitatea criminalistică are ca obiect derularea cercetării penale, cu precădere în
mediul militar şi nu numai. Totodată, propunerile vizează şi întreprinderea unor
măsuri menite să contribuie la perfecţionarea modalităţilor de implicare a
specialiştilor militari în acţiunile investigative atât pe plan intern, cât şi pe plan
internaţional, astfel încât să constituie un instrument util în activitatea entităţilor cu
responsabilităţi în materie.
Caracterul de continuitate oferit de analiza S.W.O.T., considerentele
instanţelor de judecată desprinse din analiza cazurilor practice studiate, ne arată ce
semnificaţie avea infracţiunea de delapidare înaintea actualei încadrări juridice,
învăţăminte ancorate în actuala reglementare şi situaţie faptică, devenite chiar
provocatoare, care au determinat alături de concluzii, şi propuneri de lege ferenda:
În rândul propunerilor regăsite şi în conţinutul analizei integratoare de tip
S.W.O.T. şi nu numai, ne referim la următoarele aspecte:
1. În opinia noastră observăm că, folosirea în conţinutul tezei a celor două
expresii: organe de cercetare penală specială, respectiv organe de cercetare
penale speciale, pot determina confuzii de ordin terminologic, dar şi juridic. Fiind
considerată o eroare de natură materială, propunem de lege ferenda îndreptarea
acesteia, în sensul de a se modifica prin lege textul art. 100 alin. 3 din Legea nr.
304 din 28 iunie 2004 privind organizarea judiciară54
, forma actuală; ”Parchetele
militare dispun de organe de cercetare specială”, printr-o formă nouă;” Parchetele
militare dispun de organe de cercetare penală speciale”, în acord cu prevederile
art. 55 alin.1 litera c) din Codul penal.
2. Legea procedurii penale, după cum am arătat anterior, în art. 55,
enumeră printre organele de urmărire penală „organele de cercetare penală
54 Republicată în M.Of. nr. 827 din 13 septembrie 2005.
44
speciale”, arătând că atribuţiile lor sunt îndeplinite de „ofiţeri anume desemnaţi în
condiţiile legii”, cu un aviz conform din partea procurorului general al Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau avizul procurorului desemnat.
În Legea 364/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Apărării Naţionale, la art. 6 şi art.7 este statuat că această instituţie, prin structurile
centrale, are abilitarea de a emite ordine în vederea constituirii de „direcţii,
comandamente, centre, oficii, servicii, secţii, birouri, compartimente, instituţii de
învăţământ, instituţii de cercetare ştiinţifică şi alte structuri”.
Reiterăm faptul că, aşa după cum am menţionat în cercetare, la nivelul
ministerului există o structură destinată monitorizării şi efectuării de propuneri
privind „politica penală” în cadrul instituţiei. Astfel, prin ordin de ministru, a fost
constituit în vederea funcţionării Comandamentul de Cercetare Penală în Armata
României55
, cu rol integrator al instituţiilor şi structurilor de gen, inclusiv organe
judiciare militare, structuri din cadrul celorlalte ministere cu atribuţii similare.
Prin urmare, este lesne de observat că o propunere de lege ferenda cu
privire la iniţierea unei legi speciale destinate structurilor specifice organelor
militare de cercetare penală şi de poliţie judiciară proprie, din partea ministerului
de resort, este posibilă şi legală, mai ales că am propus în conţinutul tezei o
concepţie de implementare în teritoriu.
În concret, este vorba despre înfiinţarea în teritoriu, a structurilor
investigative formate din persoane cu calitatea de organe de cercetare penală
speciale, aflate sub coordonarea directă a procurorului militar.
În plus, considerăm că, în afara actualelor atribuţii, existenţa în structurile
armatei a specialităţii Poliţiei Militare, printr-o perfecţionare profesională minim
necesară, ar putea îndeplini atribuţii de Poliţie Militară cu atribuţii judiciare
devenind astfel Poliţia Militară Judiciară.
3. Am identificat modalitatea prin care conducătorii instituţiilor publice să
fie opriţi în luarea unor decizii, atunci când includ în procedura clasificării
documente, înscrisuri ce reflectă un management defectuos, ori situaţii în care se
impune stabilirea de răspundere juridică. Concret, soluţia constă în legiferarea
expresă în sensul că orice document cu un conţinut de evidenţiere a unor fapte
ilegale, în oricare din etapele premergătoare sesizării procurorului, nu se clasifică.
Dimpotrivă, în cazul identificării unor înscrisuri cu un conţinut susceptibil
a fi ilegal şi clasificat, conducerea instituţiei ar trebui să iniţieze de îndată
procedura declasificării acestora, în vederea punerii la dispoziţia celor abilitaţi.
Potrivit actualei legiferări, date fiind conţinutul laturii obiective a faptei de
delapidare şi includerea sa în categoria infracţiunilor „de serviciu”, cursul 55
Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.67 din 20 aprilie 2004, în vederea funcţionării Comandamentului de
Cercetare Penală în Armata României, nepublicat.
45
investigaţiilor se impune a fi îndreptat şi extins către descoperirea oricăror
înscrisuri doveditoare ce ar putea realiza legătura dintre faptă şi mănunchiul
calificărilor pe care trebuie să le deţină persoana în cadrul relaţiilor de serviciu
(funcţionar public, militar, administrator sau gestionar).
Rolul important revine în situaţiile respective personalului de execuţie din
cadrul instituţiilor publice. Pentru aceştia (economişti, contabili, personal de
marketing etc.), ar fi necesară introducerea în programele de învăţământ sau în
cadrul unei formări profesionale permanente, a unor specializări pentru dobândirea
de competenţe specifice domeniului criminalisticii contabilităţii.
4. Privind procedeul percheziţiilor, prin parcurgerea cadrului tactic
semnificativ am avut prilejul de a disocia situaţiile în care în actualul cadru juridic
(cu toată largheţea oferită de prevederile aplicabile drepturilor omului), instituţia
militară resimte nevoia particularizării procedurale prin obligativitatea ca la
percheziţii să participe ofiţerul cu cercetarea specială, mai ales în situaţiile în
care activitatea este desfăşurată de organele civile de poliţie, după cum se
procedează în prezent.
În acest mod se elimină din start eventuale excese, dar şi „îngrădirile”
determinate de acţiunea/inacţiunea managerilor militari. Astfel, activitatea
organelor speciale militare de anchetă lipseşte, aceasta trebuie activată concomitent
cu asumarea propunerilor aferente constituirii structurilor cu atribuţii.
5. Pentru militari şi personalul civil încadraţi în sistemul de apărare, ordine
publică şi securitate naţională, textul de lege care reglementează şi extinde efectele
dinspre răspunderea materială înspre răspunderea juridică penală este Ordonanţa
Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin
Legea nr. 25/1999.
În actul normativ menţionat, se arată: „când paguba produsă de persoanele
prevăzute de lege (militari, personal civil angajat în instituţiile publice respective)
este urmarea unei infracţiuni, dosarul cercetării administrative se trimite
parchetului militar competent pentru a lua măsurile legale”56
.
Pentru paguba produsă printr-o faptă ce constituie infracţiune, răspunderea se
stabileşte de către instanţele judecătoreşti57, potrivit legii penale, dar fără a distinge
între militari şi poliţişti din cadrul aceleiaşi instituţii publice, or, competenţa materială
în ceea ce priveşte efectuarea actelor de urmărire penală este diferită.
De regulă, în investigarea faptelor militarilor în legătură cu atribuţiile de
serviciu, inclusiv în cazul delapidării, faptele sunt instrumentate în procedura
prealabilă, disciplinară sau administrativă de către structurile interne proprii, prin
56 Art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 121 din 28 august 1998 privind răspunderea materială a militarilor, în M.Of.
nr.328 din 29 august 1998. 57 Idem Art. 11 alin. (2).
46
elaborarea de acte constatatoare şi de sesizare, prin intermediul cărora sunt sesizate
organelor de urmărire penală.
Astfel sesizate, cu toate că textul legii o permite, prin actul constatator
(procesul verbal) nu are loc o calificare şi o încadrare a faptelor din perspectivă
constitutivă a infracţiunii (de exemplu, acest fapt este restricţionat în Ministerul
Apărării Naţionale, prin ordin de ministru, în situaţiile efectuării de cercetări
administrative).
În instrucţiunile de aplicare emise de Ministrul Apărării Naţionale, se
stabileşte că: „În cuprinsul procesului-verbal de cercetare administrativă a
pagubelor produse prin fapte ce constituie infracţiuni, organul de cercetare
(presupunem că organul îndrituit la efectuarea cercetării administrative), nu va
face calificarea faptelor prin care s-au produs pagubele (delapidare, furt, abuz în
serviciu, înşelăciune etc.) şi nici încadrarea lor în textele Codului penal întrucât
calitatea faptelor şi încadrarea lor juridică sunt de competenţa parchetelor şi
instanţelor militare” .
Pentru situaţii similare, instrucţiunile de aplicare în Ministerul Afacerilor
Interne prevăd situaţia identificării pe parcursul procedurii administrative a unor
fapte ce constituie infracţiuni (rezultă în mod clar că se procedează la încadrarea
juridică a faptei penale), are loc urmarea, potrivit principiilor şi regulilor
metodologiei investigării.
Dacă, în condiţiile stabilite de Ministerul Afacerilor Interne, organele
destinate cercetării penale şi celei speciale sunt clar delimitate, au libertatea legală
a demersurilor, pentru o practică unitară în ambele instituții publice, considerăm
că aceste reglementări de ordin intern ar trebui adaptate uniform, în sensul, ”pe
parcursul sau la finalizarea cercetărilor administrative ori disciplinare, să permită
instituţiilor publice militare, prin intermediul organelor de cercetare penală
speciale, efectuarea de propuneri către procuror în vederea unei încadrări
juridice preliminare a faptelor”, ulterior, procurorul având la îndemână procedura
schimbării încadrării juridice a faptelor, dacă s-ar impune.
Prin această modificare de procedură internă, mai cu seamă în structurile
respective, s-ar evita încărcarea instituţiilor judiciare militare cu sesizări ce au la
bază o apreciere arbitrară sau chiar netemeinică ori abuzivă.
6. În scopul aplicării unitare a procedurilor de cercetare la faţa locului atât
la nivelul unităţilor de parchet din structura Ministerului Public, cât şi la cel al
unităţilor din structura organizatorică a Ministerului Afacerilor Interne, a fost emis
Ordinul comun privind procedura cercetării la faţa locului nr. 1754/C/05.08.2009,
respectiv nr. 182/14.08.2009, care cuprinde procedurile privind desfăşurarea
efectivă a cercetării la faţa locului, procedurile de cooperare între diversele
47
categorii de persoane implicate în activitate şi procedurile pentru depozitarea şi
transportul mijloacelor de probă .
Nu putem spune acelaşi lucru despre existenţa la nivelul structurilor din
Ministerul Apărării Naţionale a unui cadru special reglementat pe acest segment al
actelor procedurale penale, cu toate că apartenenţa organelor de cercetare penală
speciale, a celor de urmărire penală militare la structurile militare din cadrul
ministerului apărării ar justifica existenţa, cu titlu permanent a instituţiilor
respective sau ar permite cel puţin încheierea unui protocol şi elaborarea unei
proceduri comune pentru asemenea situaţii.
7. Participarea prin reciprocitate a militarilor la misiuni sub egida N.A.T.O.
se regăseşte transpusă în reglementarea legii naţionale.
În plan intern, actul normativ privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de
operații sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, este Legea nr.
291 din 2 noiembrie 2007, actualizată, republicată 58
, constituie cadrul general
privind condiţiile în care forţele armate străine pot intra, staţiona, desfăşura
operații sau tranzita teritoriul României, cu menţiunea faptului că, prevederile
prezentei legi se aplică în măsura în care tratatele ratificate de Parlamentul
României nu dispun altfel.
În plan extern, cadrul juridic special care reglementează condiţiile în care
forţele armate ale României participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului
statului român este oferit de Legea nr. 121 din 15 iunie 2011 privind participarea
forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului, cu aplicarea
jurisdicţiei statului român şi a prevederilor statutului forţelor participante, aşa cum
am mai arătat.
Ceea ce constituie element de noutate faţă de situaţiile anterior prevăzute
este faptul că, din punct de vedere al jurisdicţiei acţiunilor militare, forţele proprii,
după îndeplinirea procedurii de transfer de autoritate59
(T.O.A), se află în
subordinea comandamentului care conduce operaţia, după cum, prin reciprocitate,
forţelor române li se pot subordona temporar forţe armate străine care aparţin
coaliţiei.
Ca atare, în situaţiile în care se apreciază ca fiind necesare reglementări de
tipul respectiv (eşaloane militare având ca specific al activităţii investigarea
infracţiunilor, serviciul poliţiei militare comun tuturor categoriilor de forţe, baze
militare de dislocare a militarilor în teatrele de operaţii şi altele), se elaborează
proceduri operaţionale standardizate al căror sediu al materiei îl constituie
58 Publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 758 din 8 noiembrie 2007. 59 Art. 12 din Legea nr. 121 din 15 iunie 2011, privind participarea forţelor armate la misiuni si operaţii in afara
teritoriului statului roman, în M.Of. nr. 427 din 17 iunie 2011; http://www.clr.ro/rep_htm/L291_2007_Rep1.htm,
consultat la 17.04 2018.
48
ansamblul naţional şi internaţional al prevederilor legilor în materie penală.
Funcţionarea în acest cadru a echipelor comune de anchetă60
nu este
posibilă în teatrele de operaţii militare, din lipsa reglementărilor specifice de ordin
naţional, în schimb, comisiile rogatorii sau procedura delegării constituie mijlocul
de procedură penală utilizat, ceea ce exclude din ecuaţia proceS.U.A.lă aplicarea
principiilor ce aparţin instituţiilor de drept ale altor state.
În acelaşi context, în ceea ce priveşte situaţia administrării sau gestionării
unui „patrimoniu mixt” (deci constituit din valori sau resurse materiale proprii,
împreună cu altele de aceiaşi categorie care aparţin naţiunilor participante la
acţiuni militare comune), pot exista situaţii în care cetăţeni (români sau de altă
cetăţenie) cărora le-au fost încredinţate astfel de sarcini să recurgă la fapte
păgubitoare sub forma elementelor constitutive specifice delapidării atât faţă de
patrimoniu, cât şi faţă de unul terţ.
Cunoscut fiind faptul că o astfel de anchetă se derulează destul de greoi,
teza include un cadru general pentru procedura operaţională standard privind
„Investigarea faptelor de natură penală, săvârşite de personalul aflat în teatrele de
operații militare, în afara teritoriului naţional”.
8. În contextul operaţional specific conducerii acţiunilor militare, trebuie să
oferim decidenţilor militari, dar şi executanţilor de ordine, umbrela protectoare în
prevederea bunei îndepliniri a oricăror misiuni specifice, eliberând forţele
luptătoare de grija, ori temerea în privinţa angajării post acţiune a unor răspunderi
juridice.
Desigur, exonerarea de la răspunderea generală, nu este posibilă şi ar excede
cadrului constituţional, dar în contextul unei analize de ansamblu a normelor
juridice incidente situaţiilor urgenţei ori nevoii operative61
, coroborate cu
prevederile în materia contenciosului administrativ 62
, propunem de lege ferenda,
formalizarea (după o analiză de oportunitate şi legalitate efectuată la nivelul
structurilor cu responsabilităţi) a „Listei speciale privind inventarul documentelor
tactice şi de luptă” în cărei conţinut se înscriu şi se adaptează periodic,
documentele ce constituie temeiul „conceptului de operare” pentru îndeplinirea
60 Pentru început, în vederea cooperării în materie, la nivelul Naţiunilor Unite a fost creat conceptul echipelor
comune de anchetă (Joint Investigation Teams (JITs), ca modalitate efectivă de cooperare internaţională în materie judiciară inclusiv între autorităţile poliţieneşti şi cele vamale din statele membre UE. Premisa acestei cooperări a
fost definită pentru prima dată la nivel european, în anul 1959, odată cu adoptarea la Strasbourg a Convenţiei
Europene privind asistenţa judiciară în materie penală, completat cu Protocolul adiţional, semnat la 20 noiembrie
2001, la Strasbourg. 61 Legea nr. 477 din 12 noiembrie 2003, republicată, privind pregătirea economiei naţionale si a teritoriului pentru
apărare, în M.Of. nr. 201 din 21 martie 2014; F.T.-2, Manualul pentru organizare de stat major şi operaţii a Forţelor
Terestre”, 2012, act clasificat, nepublicat. 62 Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 contenciosului administrativ, în M.Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004; Art.
18- 21, art. 23 Cauzele justificative si cauzele care inlatura caracterul penal al faptei prevazute in art. 22-33 din
Codul penal
49
misiunilor63
.
Categoria ”actelor de comandament militar 64
” este una specială, regimul
juridic65
de asemenea, valorificarea lor ar constitui un beneficiu de ordin legal
pentru pregătirea încă din timp de pace, în vederea îndeplinirii misiunilor
structurilor sistemului apărării şi ordinii publice, în contextul schimbărilor
doctrinare şi al sistemelor de alianţe, cu luarea în considerare a vulnerabilităţii
judecăţii sociale, la care sunt supuse uneori acţiunile justificate şi deplin legale ale
autorităţilor publice, de un specific militar.
Pentru aceste considerente legea penală actuală permite asimilarea
circumstanţelor în temeiul cărora, se pot invoca situaţiile cauzelor justificative, de
un caracter derogatoriu inclusiv de la obligativitatea punerii în mişcare a acţiunii
penale.
Absenţa fără de tăgadă din tactica efectuării cercetării infracţiunilor a
organelor de cercetare penală speciale, în condiţiile în care legea instituie
funcţionarea lor, alături de necesitatea înfiinţării/transformării poliţiei militare în
organ specializat, coroborate cu lipsa conceptului de „criminalistică militară şi/sau
de război”, în condiţiile în care cotidianul oferă premisele cazuisticii, nu fac decât
să expună mediul şi personalul militar la posibile erori judiciare, greu de remediat,
chiar dacă în alte condiţii circumstanţiale temeinic fructificate prin intermediul
acestor concepte, ar interveni achitarea.
63 F.T.-2, Manualul pentru organizare de stat major şi operaţii a Forţelor Terestre”, 2012, act nepublicat. 64 Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 contenciosului administrativ, în M.Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004, Art. 2
lit. (l) act de comandament cu caracter militar - actul administrativ referitor la problemele strict militare ale
activităţii din cadrul forţelor armate, specifice organizării militare, care presupun dreptul comandanţilor de a da
ordine subordonaţilor in aspecte privitoare la conducerea trupei, in timp de pace sau război ori, după caz, la
îndeplinirea serviciului militar. 65
Idem, art. 5 Actele nesupuse controlului si limitele controlului (1) Nu pot fi atacate in contenciosul
administrativ:b) actele de comandament cu caracter militar.
50
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
a) Acte normative:
1. Constituţia României, republicată în Monitorul Oficial nr. 758 din 29 octombrie 2003;
2. Codul penal din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009), actualizat, publicat în Monitorul
Oficial nr.510 din 24 iulie 2009;
3. Codul de procedură penală din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135/2010) publicat în Monitorul
Oficial nr.486 din 15 iulie;
4. Codul de procedură penală din 17 martie 1936, în Monitorul Oficial nr. 66 din 19 martie
1936;
5. Codul Justiţiei Militare din 1937, publicat în Monitorul Oficial nr. 66 din 20 martie 1937;
6. Codul penal al României din anul 1968, publicat în Buletinul Oficial nr. 79 - 79 bis din
21 iunie 1968;
7. Codul penal al României din anul 1936, Monitorul Oficial, p. I, Nr. 83 din 8 aprilie 1936;
8. Codul Justiţiei Militare din 1881, Monitorul Oficial al României Nr. 01 din 1 ianuarie
1881;
9. Carta ONU, publicată în Monitorul Oficial din 26 iunie 1945.
10. Codul penal S.U.A.;
11. Actul XIX din 1998 privind procedura penală în Ungaria;
12. Codul de procedura penală al Republicii Moldova, publicat în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.104-110/447 din 07.06.2003;
13. Cod penal francez;
14. Cod penal spaniol;
15. Codul penal italian;
16. Codul de procedura penală italian;
17. Strategia naţională de apărare a ţării pentru perioada 2015‐2019;
18. instituţiile abilitate, în Monitorul Oficial nr.454 din 18 iunie 2008;
19. Legea nr. 121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, în
Monitorul Oficial al României, în Monitorul Oficial nr.257 din 23 octombrie 1996;
20. Legea nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, republicată, în
Monitorul Oficial nr.138 din 25 februarie 2014;
21. Legea nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul
forţelor armate străine pe teritoriul României,republicată în Monitorul Oficial nr. 321 din
5 mai 2014;
22. Legea nr. 429/2003 de revizuire a Constituţiei României, în Monitorul Oficial nr.758 din
29 octombrie 2003;
23. Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice, actualizată, publicată în Monitorul Oficial
nr.597/13 aug. 2002;
24. Legea nr. 590/2003 privind tratatele, publicată în Monitorul Oficial nr.23 din 12 ianuarie
2004;
25. Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată în Monitorul Oficial nr.288
din 18 aprilie 2014;
26. Legea nr.114/1996 privind locuinţele, actualizată, republicată, art.2, în Monitorul Oficial
nr.393 din 31 decembrie 1997;
27. Legea nr.22/1969 privind încadrarea gestionarilor şi constituirea de garanţii.
51
28. Loi 82-621 du 21 juillet 1982 relative à relative à l'instruction et au jugement des
infractions en matière militaire et de sûreté de l'Etat et modifiant les codes de procédure
pénale et de justice militaire;
29. Lege din 2011 CXIII privind forţele armate ale Ungariei şi ordinea juridică specială;
30. Legea nr. 22 din 18 noiembrie 1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de
garanţii şi răspunderea in legătura cu gestionarea bunurilor organizaţiilor socialiste, în
Monitorul Oficial nr. 132 din 18/11/69;
31. Legea nr. 82 din 24 decembrie 1991 republicata, actualizata a contabilităţii, publicat in
Monitorul Oficial nr. 454 din 18 iunie 2003;
32. Legea nr. 14 din 24 februarie 1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român
de Informaţii, în Monitorul Oficial nr.33 din 3 martie 1992;
33. Legea nr. 30 din 18 mai 1994 privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la această convenţie,
Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994;
34. Legea nr. 80 din 11 iulie 1995 actualizată privind statutul cadrelor militare, Monitorul
Oficial nr. 155 din 20 iulie 1995;
35. Legea nr. 92 din 24 iulie 1996 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de
Telecomunicaţii Speciale, în Monitorul Oficial nr.169 din 30 iulie 1996;
36. Legea nr. 1 din 6 ianuarie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de
Informaţii Externe, în Monitorul Oficial nr. 511 din 18 octombrie 2000;
37. Legea nr. 191 din 19 octombrie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de
Protecţie şi Pază, în Monitorul Oficial nr.402 din 22 octombrie 1998;
38. Legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind bunurile proprietate publică, în Monitorul
Oficial nr. 448 din 24 noiembrie 1998;
39. Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 actualizată, privind Statutul funcţionarilor publici,
republicată în Monitorul Oficial nr.365 din 29 mai 2007;
40. Legea nr. 455 din 18 iulie 2001 privind semnătura electronică, republicată în Monitorul
Oficial nr. 316 din 30 aprilie 2014;
41. Legea nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem
de Apărare a Ţării, în Monitorul Oficial nr 494 din 10 iulie 2002;
42. Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes
public, în Monitorul Oficial nr.663 din 23 octombrie 2001;
43. Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, în Monitorul
Oficial nr. 248 din 12 aprilie 2002;
44. Legea 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române,
republicată în Monitorul Oficial nr.307 din 25 aprilie 2014;
45. Legea nr. 260 din 29 aprilie 2002 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Statele
Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România,
semnat la Washington în 30 octombrie 2001, Monitorul Oficial nr. 324 din 16 mai 2002;
46. Legea nr. 672 din 19 decembrie 2002 privind auditul public intern, republicată în
Monitorul Oficial nr.856 din 5 decembrie 2011;
47. Legea nr. 333 din 8 iulie 2003 republicata privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor
şi protecţia persoanelor, republicată în Monitorul Oficial nr. 189 din 18 martie 2014;
48. Legea nr. 22 din 1 martie 2004 pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de
Nord, semnat la Washington în 4 aprilie 1949, publicată în Monitorul Oficial nr.185 din 3
martie 2004;
49. Legea nr. 293 din 28 iunie 2004 , republicată, privind Statutul funcţionarilor publici cu
statut special din Administraţia Natională a Penitenciarelor, în Monitorul Oficial nr. 264
din 10 aprilie 2014;
50. Legea nr. 295 din 28 iunie 2004, republicată, privind regimul armelor şi al muniţiilor,
republicată, în Monitorul Oficial nr.425 din 10 iunie 2014;
52
51. Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea judiciara internaţională in materie
penală, în Monitorul Oficial nr. 594 din 1 iulie 2004;
52. Legea nr. 304 din 28 iunie 2004 actualizată, privind organizarea judiciară, republicată în
Monitorul Oficial nr.827 din 13 septembrie 2005;
53. Legea nr. 362 din 8 septembrie 2004 pentru aderarea României la Acordul dintre statele
părţi la Tratatul Atlanticului de Nord cu privire la statutul forţelor lor, semnat la Londra
la 19 iunie 1951, şi la Protocolul privind statutul comandamentelor militare
internaţionale, înfiinţate în temeiul Tratatului Atlanticului de Nord, semnat la Paris în 28
august 1952, în Monitorul Oficial nr.845 din 15 septembrie 2004;
54. Legea nr. 446 din 30 noiembrie 2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare
publicată in M.Of. nr. 990 din 12 decembrie 2006.
55. Legea nr. 423 din 25 octombrie 2004vprivind aderarea României la Acordul dintre părţile
la Tratatul Atlanticului de Nord pentru securitatea informaţiilor, în Monitorul Oficial
nr.993 din 28 octombrie 2004;
56. Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei
Româna,în Monitorul Oficial nr.1175 din 13 decembrie 2004
57. Legea nr. 399 din 27 decembrie 2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei
Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, republicată în Monitorul Oficial nr.22 din
10 ianuarie 2006;
58. Legea nr. 268 din 29 iunie 2006 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Statele
Unite ale Americii privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul
României, semnat la Bucureşti în 6 decembrie 2005, Monitorul Oficial nr. 585 din 6 iulie
2006;
59. Legea nr. 346 din 21 iulie 2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării,
republicată în Monitorul Oficial nr.867 din 2 noiembrie 2017;
60. Legea nr. 356 din 21 iulie 2006, pentru modificarea şi completarea Codului de procedură
penală, precum şi pentru modificarea altor legi, în Monitorul Oficial nr.677 din 7 august
2006;
61. Legea nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului
public, actualizată, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 230-232 din
23.12 2008;
62. Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 actualizată, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009
privind Codul civil, în Monitorul Oficial nr.409 din 10 iunie 2011;
63. Legea nr. 121 din 15 iunie 2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii
în afara teritoriului statului roman, în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 427 din 17 iunie
2011;
64. Legea nr. 290 din 16 decembrie 2011 pentru ratificarea Acordului dintre România şi
Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor
balistice al Statelor Unite în România;
65. Legea nr. 290 din 16 decembrie 2011 pentru ratificarea Acordului dintre România şi
Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor
balistice al Statelor Unite în România, semnat la Washington în 13 septembrie 2011;
66. Legea nr. 200 din 1 noiembrie 2012 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul
României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, semnat la Bucureşti în 14 decembrie
2011, pentru amendarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite
ale Americii referitor la măsurile de protecţie a informaţiilor militare secrete de stat,
încheiat la Washington D.C. în 21 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial nr.750 din 7
noiembrie 2012;
53
b) Tratate, cursuri, monografii:
1. ***, F.T.-2, Manualul pentru organizare de stat major şi operaţii a Forţelor Terestre,
2012; act clasificat, nepublicat. Djuvara Mircea, Teoria generală a dreptului, Bucureşti,
vol. II, 1930;
2. ***, Manualul ofiţerului cu cercetarea penală – Direcţia procuraturilor militare,
Tipografia militară a M.Ap.N., Bucureşti, 1979;
3. ***, Dicţionar de filosofie, colectiv autori, Editura Politică, Bucureşti, 1978;
4. ***, National Research Council, Human Behavior in Military Contexts, research in the
Behavioral and Social Sciences for the U.S. Military, Washington DC, 2008;
5. ***, Psihologie şi pedagogie militară în sprijinul învăţământului militar, Culegere de
lecţii, Editura Militară, Bucureşti, 1984;
6. ***, Army Regulations Procedures 15-6;
7. ***, Regulamentul militar AR 635-200;
8. ***, Manual for Courts-Martial United States (2016);
9. Aioniţoaie Constantin, Bercheşan Vasile, ş.a., Tratat de metodică criminalistică, vol. I,
Editura Carpaţi, Craiova, 1994;
10. Aioniţoaie Constantin, Curs de criminalistică, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan
Cuza”, Bucureşti, 1985;
11. Aioniţoaie Constantin, Sandu Ion Eugen, autori: Aioniţoaie Constantin, Bercheşan
Vasile, Butoi Tudorel, Marcu Ilie, Pălănceanu Eugen; Pletea Constantin, Sandu Ion-
Eugen, Stancu Emilian; Tratat de tactică criminalistică. Ediţia a II-a, revăzută şi
completată, Editura Carpaţi, Craiova, 1992;
12. Airinei Dinu, Sisteme expert în activitatea financiar-contabilă, Editura Junimea, Iaşi,
1997;
13. Alămoreanu Sorin, Criminalistica, note de curs, 2004, Universitatea Cluj – Napoca;
14. Anderson Patrick, Donald J. Newman, Introduction in Criminal Justice, Mc. Graw Hill,
1998;
15. Andronie Mihai, Informatica de gestiune. Documente contabile, Editura Fundaţiei
România de Mâine Bucureşti, 2012;
16. Antoniu George, Popa Marin, Daneş Ştefan; Codul Penal pe înţelesul tuturor, Editura politică, Bucureşti, 1976<
17. Antoniu George, Vlăşceanu Adina, Barbu Alina, Codul de procedură penală adnotat,
ediţia a 2-a, texte, jurisprudenţă, hotărâri C.E.D.O., Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008<
18. Bercheşan Vasile, Cercetarea penală (criminalistica – teorie şi practică). Îndrumar
complet de cercetare penală, Editura şi tipografia ICAR, Bucureşti, 2002;
19. Bercheşan Vasile, Pletea Constantin, Sandu Emilian, Tratat de criminalistică, ediţia a II
a, Editura Carpaţi, Craiova, 1992;
20. Bercheşan Vasile, Probele şi mijloacele de probă (mic îndrumar de cercetare penală),
Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1992;
21. Bîrsan Corneliu, Comentarii pe articole, vol. I., Drepturi şi libertăţi, Bucureşti, Editura
C.H.Beck, 2005;
22. Bobiţan Nicolae, Expertiza contabilă în România, Editura Mirton, Timişoara, 2005;
23. Bogdan Tiberiu, Sântea Ioan, Psihologie judiciară, Editura Themis Cart, Bucureşti, 2010;
24. Cârjan Lazăr, Chiper Mihai, Criminalistica. Tradiţie şi modernism, Editura Cartea Veche,
Bucureşti, 2009;
25. Călinoiu Constanţa, Vedinaş Verginia, Statutul funcţionarului public european, ediţia a
II-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007;
26. Ciobanu Petruț, Stancu Emilian; Criminalistică. Tehnica criminalistică, Editura
Universul Juridic,București, 2017;
27. Ciobanu Petruț, Infracțiuni financiar bancare. Metodologia investigației criminalistice,
Editura Rosetti Internațional, București, 2012;
54
28. Cioclei Valerian, Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra patrimoniului, Editura
C.H.Beck, Bucureşti 2011;
29. Constantin Ion, Coman Lupu, Constantinescu Mircea, Mocsy Ladislau; Tratat practic de
criminalistică, vol. II, Ministerul de Interne, Bucureşti, 1978, p. 19;
30. Cosneanu Gheorghe, Evoluţia justiţiei militare în România, 2005;
31. Craiovan Ion, Tratat elementar de teoria generală a dreptului, Editura All Beck,
Bucureşti, 2001;
32. Dobrinoiu Maxim, Infracţiuni în domeniul informatic, Editura C.H. Beck , Bucureşti.
2006;
33. Dobrinoiu Vasile; Neagu Norel Laurenţiu, Drept penal. Partea specială. Curs
universitar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014.
34. Dongoroz Vintilă, Antoniu G., Bulai Costică, Stănoiu Rodica şi alţii, Explicaţii teoretice
ale Codului de procedură penală român, vol. II, Editura Academiei Române, Bucureşti,
1993;
35. Drăghici Constantin, Ştefan Cristian Eduard, Tactica efectuării percheziţiei şi a ridicării
de înscrisuri, Academia de Poliţie Bucureşti, Editura SITECH, Craiova, 2006;
36. Dumitru Mirel, Infracţiuni economico-financiare prevăzute în Codul penal, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2012;
37. G, Gilligan; D. Bowman, „Countering Corruption: An Australian Perspective”, în L.
HOLMES, Terrorism, Organized Crime and Corruption: Networks and Linkage, Edward
Elgar, UK, 2007;
38. Gabriel OLTEANU, Metodologie criminalistică, Academia de Poliţie Bucureşti, Editura
AIT Laboratories, 2008, Bucureşti, p.240.
39. George Fletcher, Rethinking Criminal Law, Editura Oxford University Press, New York,
2000;
40. Gollner Carol, Regimentele grănicereşti din Transilvania 1764-1851, Editura militară,
Bucureşti, 1976;
41. Helping Countries Combat Corruption. The Role of the World Bank, The International
Bank for Reconstruction and Development/World Bank, sept. 1997;
42. Henry C. Lee, Timothy Palmbach, Marilyn T.Miller; Crime Scene Handbook, Elsevier
Academic Press, 2007;
43. Homorniceanu Nicolae, Codul Justiţiei Militare şi Codul Justiţiei Marine, adnotat,
Institutul de Arte Grafice şi Editura Minerva, Bucureşti, 1911;
44. Horowitz Milton, The Psychology of Confession, Journal of Criminal Law, Criminology
and Police Sciense, 1956;
45. Hunter Ian, Memory, Editura Penguin Books Ltd., London, 1964;
46. Iancu (Nechita) Elena Ana, Criminalistica. Tehnica şi tactica criminalistică, Editura Pro
Universitaria, 2009;
47. Iancu Elena-Ana, Criminalistica. Tehnica şi tactica criminalistică, Editura Universitatea
din Oradea, 2006;
48. Iancu Elena-Ana, Criminalistica. Tehnica şi tactica criminalistică, ediţia a II-a revăzută
şi adăugită, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2009;
49. Iancu Elena-Ana, Metodologia investigării infracţiunilor, Editura Pro Universitaria,
Bucureşti, 2012;
50. Iancu Nicolaie, Ovidiu Predescu: Criminalitatea transfrontalieră la graniţa dintre
prezent şi viitor, Editura T.K.K., Debrecen, 2009;
51. investigation for non-experts, John Wiley & Sons. Inc , Hoboken, New Jersey, 2004,
p/chapter: 1-14/1-15;
52. Ionescu Lucian, Sandu Dumitru, Identificarea criminalistică, ediţia 2, Editura C.H.Beck,
2011;
53. Ionescu Luminiţa, Expertiza contabilă în Romania. Teorie şi practică, ediţia a II a,
Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2011;
55
54. Ionescu-Dolj Ioan, Comentare, în „Codul penal Carol al II-lea adnotat”, vol. II, Partea
specială, I, Editura Socec, Bucureşti, 1937;
55. Ioniţă Diana, Cuciurcă Angela, Evoluţia reglementării protecţiei proprietăţii în
Republica Moldova, Chişinău, 2013;
56. Iordache Constantin, Drept operaţional, Editura Universităţii Naţionale de Apărare,
Bucureşti, 2003;
57. Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ, vol. I, Bucureşti, Editura All Beck,
2001;
58. Ivo Marloh, The Drone Camera Handbook, Aurum Press Ltd., Londra, 2016;
59. Larry E., Sullivan, Encyclopedia of Law Enforcement, State and Local, vol.1, Sage
Publications, USA, 2005;
60. Legrand Pierre, Drept comparat, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001,
61. Lorincz Anca – Lelia, Drept proceS.U.A.l penal, vol. I, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2015;
62. Lorincz Anca – Lelia, Drept proceS.U.A.l penal, vol. II, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2016;
63. Mateuţ Gheorghiţă, Tratat de procedură penală. Partea generală, vol. I, Editura C.H.
Beck, Bucureşti, 2007;
64. Ministerul Afacerilor interne, Îndreptarul de cercetare penală, IGPR, Bucureşti, 1994;
65. Mircea Ion, Criminalistica, Editura Fundaţia „Chemarea”, Iaşi, 1992,
66. Mircea Ion, Criminalistica, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999;
67. Mircea Ion, Criminalistica, ediţia II, Editura Fundatia „Chemarea”, Iaşi, 1994;
68. Mircea Ion, Criminalistica, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001,
69. Mircea Ion, Despre tactica audierii victimei, „Studia Universitatis Babeş-Bolyai”, Series
Jurisprudenţia, Cluj, 1974;
70. Neagu Ion, Drept proceS.U.A.l penal – tratat, Editura Global Lex, Bucureşti, 2002;
71. Neagu Ion, M. Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, Editura
Universul Juridic 2014;
72. Neagu Ion, Tratat de procedură penală, Bucureşti, Editura PRO, 1997;
73. Nistoreanu Gheorghe, Dobrinoiu Vasile, ş.a., Drept penal, Partea specială, Editura
Continent XXI, Bucureşti 1995;
74. Olaru Codruţ, Mijloace specifice de investigare a infracţiunilor de criminalitate
organizată, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2014;
75. Olteanu Gabriel, Ruiu Marin, Tactica criminalistică, Editura AIT Laboratories,
Bucureşti, 2009;
76. Opran August, Falsul în înscrisuri în dreptul roman şi românesc, teză pentru licenţă,
Tipografia „Dreptatea”, Bucureşti, 1898, (Biblioteca Academiei Române, cota.II423312);
77. Pascu Ilie, Gorunescu Mirela, Drept penal. Partea specială, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2008;
78. Paşca Viorel, Drept penal. Partea generală, ediţia a IV- revăzută şi adăugită, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2015;
79. Paul L. KIRK, Crime Investigation: Psihycal Evidence and the Police Laboratory,
Interscience Publishers, New York, 1996;
80. Pavel Doru, Infracţiunea de delapidare, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1959;
81. Petea Ioan, Managementul resurselor umane, Editura Universităţii ”Lucian Blaga”, Sibiu,
2004;
82. Petrescu Viorel, Pâslaru Constanţa, Sârbu Roxana, Expertiză Merceologica, Ediţia a II-a
revăzută şi adăugită, Editura Academiei de Ştiinţe Economice, Bucureşti, 2002;
83. Pletea Constantin, Criminalistica - Elemente de anchetă penală, Editura Little Star,
Bucureşti, 2003;
84. Pop Cecilia, Ştef Ducu-Sandu, Merceologie şi expertiză merceologică, Editura Sign
Books, Iaşi, 2009;
56
85. Pop Traian, Curs de criminologie, Cluj, Editura All Beck, 1928;
86. Popa Gheorghe, Fotografia judiciară, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1994;
87. Popa Gheorghe, Metode şi tehnici de identificare criminalistică, AIT Laboratories,
Bucureşti, 2011;
88. Popa Gheorghe, Nicolae Gamenţ, Curs de tactică criminalistică, Editura Pro
Universitaria, 2015;
89. Stancu Emilian, Criminalistica, vol. II, Elemente de tactică şi de metodologie
criminalistică, Tipografia Universităţii Bucureşti, 1983,
90. Stancu Emilian, Criminalistică, ediţia a III-a, vol. II, Editura Actami, Bucureşti, 2000;
91. Stancu Emilian, Drăghici Constantin, Ştefan Eduard, Tactica efectuării percheziţiei şi a
ridicării de obiecte şi înscrisuri, Editura Sitech, Craiova, 2006;
92. Stancu Emilian, Procedee tactice folosite în investigaţii penale. Evoluţii, Editura AIT
Laboratories, Bucureşti, 2011;
93. Stancu Emilian, Tratat de criminalistica, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010;
94. Stancu Emilian, Tratat de criminalistică, ediţia a IV-a, Editura Universul juridic,
Bucureşti, 2007
95. Stănciulescu Liviu, Boroi Gabriel, Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod
civil, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012;
96. Stătescu Constantin, Bîrsan Corneliu, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2008;
97. Suciu Camil, Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1972;
98. Şerbănescu Monica; Botoş Ilie; Zamfir Dumitru, Law & Crime.Net, Editura Tritonic,
Bucureşti, 2002;
99. Ştefănescu Ion Traian, Tratat de dreptul muncii, Vol. I. – Bucureşti, Editura Lumina Lex,
2003;
100. Tanoviceanu Ion, Tratat de drept şi procedură penală, vol. IV, Editura Tipografia
„Curierul Judiciar”, Bucureşti, 1926;
101. The IMF’s Approach to Promoting Good Governance and Combating Corruption, 2005,
pe www.imf.org/external/np/gov/guide/eng/index.htm,
102. Toader Tudorel, Drept penal-partea specială, Editura All Beck, Bucureşti, 2000;
103. Toma Titus, Psihologia martorului şi tactica audierii, Editura Focus, Bucureşti, 2005;
104. United States Army, Legal Guide for Soldiers, Department of The Army, Washington,
DC, 1991;
105. Văduva Nicolae, Criminalistică. Curs universitar de tactică şi metodică, Editura
Universitaria, Craiova, 2004;
106. Volonciu Nicolae, Tratat de procedură penală, vol. I., Editura Michaela Press, Bucureşti,
2001;
107. Y. Dahiya, S. Sangwan, Computer and Network Forensics: Imaging Digital Evidence, în
International Journal Of Emerging Research in Management &Technology, vol. 3, nr. 5,
2014;
108. Zabihollah, Rezaee; Richard, Riley, Financial Statement Fraud. Prevention and
Detection, 2nd , Editura, John Wiley & Sons, New Jersey, 2010;
109. Zeph, Telpne; Michael, Mostek, Expert Witnessing in Forensic Accounting, a Handbook
for Lawyers and Accountants, Crc press,2002;
110. Zidaru Petrache, Tribunalele militare, un secol şi jumătate de jurisprudenţă, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2006;
111. Zlătescu Victor, Mari sisteme de drept comparat. Note de curs, Universitatea Ecologică,
Bucureşti, 2012.
57
c) Articole, publicaţii, lucrări de cercetare:
1. Iancu (Mihuţ) Elena-Ana, ”Certain considerations regarding the methodology of
investigation of the tax evasion criminal offences”, anul 2008; publicat în Analele
Universităţii Oradea. Pp. 704-708;
2. Iancu (Mihuţ) Elena-Ana, ”Methodology of the investigation of frauds committed in the
financial banking industry”, anul 2008; publicat în revista Management Agricol,
Timişoara, pp. 38-45;
3. Iancu (Mihuţ) Elena-Ana, Demian Moca, ”Ascultarea martorului protejat. Protecţia
datelor de identitate ale acestuia. Forţa probantă a declaraţiilor martorului protejat”,
publicat în revista Dreptul, Nr.6/2006, p.190-200;
4. Iancu (Nechita) Elena - Ana, Nicolaie Iancu, ”The Tactics Of Hearings in the case of
Crimes against Patrimony”, anul 2012; publicat în Journal of Politics and Law, Vol.5,
nr.3, septembrie, Canada, p.2-3;
5. Iancu (Nechita) Elena-Ana, ”Religion and its impact on criminal investigation”,
AGORA International of Juridical Sciences,
http://www.juridicaljournal.univagora.ro/?page=article_list&volume=8&nr=2 Nr.2/2011.
6. Lascu Ion, ”Gestiunea frauduloasă şi delapidarea. Criterii de diferenţiere.”, în revista
Dreptul nr. 7/2004, p.120 – 130;
7. Mateuţ Gheorghiţă, ”Consideraţii teoretice şi practice privind conţinutul constitutiv al
infracţiunii de delapidare în actuala reglementare”, Revista Dreptul, nr.10/2002; pp.93-
119;
8. Mircea Ion, ”Despre ascultarea repetată a persoanelor”, în revista Studia Universitatis
Babeş-Bolyai nr. 1/1991, Cluj-Napoca, pp.97-103;
9. Oancea Silvia, Popescu Liviu, ”Percheziţia; actele premergătoare”, în revista Pro lege,
nr. 1/1999; p.124-127;
10. Olteanu Marius „Investigarea tehnico – ştiinţifică a locului faptei în cazul incendiilor
intenţionate (arson)”, în volumul conferinţei doctorale: „Noi provocări la adresa
securităţii interne în Uniunea Europeană”, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”,
Bucureşti, 2017, p.340.
11. Militaru George Cosmin, ”Unele consideratii asupra reglementarii infractiunilor
economico-financiare in noua legislatie penala”, Revista "Dreptul", Nr. 6/2016, pag. 67;
12. Popa Florian, ”Delapidarea în dreptul penal maghiar”, revista Dreptul, nr. 11/2003,
p.191-196;
13. Revista Criminalitatea informatică, Ministerul Administraţiei şi Internelor, anul IV,
nr.2(25) 2006, pp. 31-65;
14. Revista Dreptul nr. 66/1991. p. 530;
15. Stoica Veronica, Ungureanu Gabriel, ”Unele consideraţii în legătură cu statutul
practicienilor in insolventa” în: Revista de drept Comercial nr. 4/2007, p.9-30.
d) Practica judiciară, specială:
1. Hotărârea nr. 390 din 2009, Curtea de Apel Bucureşti, publicată pe
http://www.rospete.ro/list/123210;
2. Decizia ÎCCJ (SP) nr. 470/RC/2016, împotriva Deciziei penale nr. 178/A din 29 martie
2016 a Curţii de Apel Oradea, pe www.scj.ro.;
3. Decizia Curţii Constitutionale nr. 802 din 5 decembrie 2017, în Monitorul Oficial nr. 116
din 6 februarie 2017;
4. Decizia Î.C.C.J. Decizia nr. 1955/2005, pe www.scj.ro;
5. Decizia nr. 100 din 9 martie 2004, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 362 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, în Monitorul Oficial
nr.261 din 24 martie 2004;
58
6. Decizia nr. 707 din 19 octombrie 2006 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 215^1 din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 970 din 5
decembrie 2006;
7. Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. III alin. (2) și (3) din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și
completarea Codului de procedura penala, precum și pentru modificarea altor legi, în
Monitorul Oficial nr.474 din 16 iulie 2007;
8. Decizia penală ICCJ nr. 3.751 din 16 noiembrie 2012, publicat pe http://www.rospete.ro/list/289873;
9. Decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2015 privind examinarea prin care se solicită stabilirea
infracţiunii prevăzută de art. 308 din Codul penal dacă este o infracţiune autonomă, o
cauza de reducere a limitelor de pedeapsa sau o forma atenuata a infracţiunii prevăzute de
art. 295 din Codul penal , în Monitorul Oficial nr. 105 din 10 februarie 2015;
10. ICCJ, Secţia penală, Decizia nr. 74/RC din 8 martie 2016 (www.scj.ro);
11. Curtea Militară de Apel, Încheierea nr. 12/2016 în Dosarul nr. 4/751/2016;
12. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Note de studiu nr. 745/C/2014
din 27.05.2014, pe www.mpublic.ro.
e) Practică europeană, convenţii (regăsită şi în sursele web menţionate):
1. Convention on the fight against corruption involving Officials of the European
Communities or Officials of Member States of the European Union, adoptată de Consiliul
Uniunii Europene, a fost publicată în Official Journal C 195 din 25.06.1997;
2. Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind echipele comune de anchetă
(2002/465/JAI), Consiliul Uniunii Europene, pe site eur-lex.europa.eu/legal-
content/RO/TXT/?uri=celex%3A32002F0584;
3. Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Maszni împotriva României;
4. C.E.D.O, Hotărâre din 9 decembrie 2004, cauza Van Rossem c. Belgiei;
5. Convenţia de extrădare dintre România şi Italia, publicată în Monitorul Oficial
nr.44/1881, colecţia Academiei Române;
6. Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele
statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania şi Republicii
Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele lor comune. Regatul
Belgiei, Republica Federală Germania, Republica Franceză, Marele Ducat de Luxemburg
şi Regatul Ţărilor de Jos;
7. Memorandumul de înţelegere dintre Guvernul României şi Comandamentul Suprem al
Forţelor Aliate din Europa şi Comandamentul Suprem Aliat pentru Transformare privind
acordarea sprijinului naţiunii gazdă pentru executarea operaţiilor şi exerciţiilor N.A.T.O.,
semnat la Mons, Belgia, la 6 aprilie 2006 şi la 10 aprilie 2006, şi intrat în vigoare în data
de 10 aprilie 2006.
f) Surse bibliografice de pe INTERNET:
1. http://assembly.coe.int/
2. http://cantemir.asm.md/
3. http://cj.md/public/
4. http://conventions.coe.int/
5. http://cssas.unap.ro/
6. http://documents.tips/
7. http://dorin.ciuncan.com/
8. http://ec.europa.eu/
59
9. http://jurisprudentaC.E.D.O.com/
10. http://kasskad.blogspot.ro/
11. http://lege5.ro/
12. http://legeaz.net/
13. http://listverse.com/
14. http://rbd.doingbusiness.ro/
15. http://www.aicpa.org/
16. http://www.anpsvicenza.it/
17. http://www.dsclex.ro/legislatie/1881/ianuarie1881/mo1881_01.htm,
18. https://www.ccr.ro/files/products/decizia_5821.pdf,
19. http://www.ucmj.us/,
20. http://www.ucmj.us/,
21. https://www.legislation.gov.uk/ukpga/2006/35/contents,
22. https://www.legislation.gov.uk/ukpga/1955/18/pdfs/ukpga_19550018_en.pdf,
23. http://www.senat.fr/,
24. https://www.scribd.com/doc/93392414/Codul-Penal-Francez,
25. https://www.brocardi.it/codice-penale/libro-secondo/titolo-ii/capo-i/art316bis.html,
26. https://www.difesa.it/
27. http://www.edizionieuropee.
28. http://njt.hu/
29. www.iranyasereg.hu/home/page/szervezet
30. https://net.jogtar.hu/
31. http://cj.md/public/drept-penal/
32. http://www.biblacad.ro/
33. http://www.procuratura.md/file
34. http://www.clr.ro/rep_htm/L291_2007_Rep1.htm,
35. http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/
36. http://www.apellaser.com/