Post on 05-Aug-2015
Cuprins
Argument .......................................................................................................
Capitolul I. Familia .......................................................................................
I.1.Familia-introducere în problematica familiei.......................................
I.1.1.Definiţii şi tipologii ale familiei......................................................
I.1.1.1.Cauze care stau la apariţia modelelor familiale alternative........
I.1.1.2.Familia monoparentală-realitate a lumii contemporane..............
I.1.2.Problematica crizei familiale...........................................................
Capitolul II Adolescenţa-prezentare generala...............................................
II.1.Cauze ale parentalităţii la adolescenţi................................................
II.2. Consecinţe,motive şi tipuri de probleme întâlnite la adolescenţii
părinţi…………………………………………………………………………..
II.3. Efectele psiho-sociale ale stării de graviditate asupra mamei adolescente(în perioada
prenatală şi postnatală)…………………………………………………………
Capitolul III Mamele adolescente între vulnerabilitate,marginalizare si integrare
sociala………………..
III.1.Clarificare conceptuală……………………………………………….
III.1.1.Vulnerabilitatea socială……………………………………….
III.1.2.Raportul dependenţă-vulnerabilitate……………………………
III.1.3.Vulnerabilitate şi marginalizare……………………………….
III.1.4.Integrare socială……………………………………………….
III.2.Maternitatea adolescenţilor-o problemă socială?................................
1
Consecintele psihosociale in urma aparitiei unui copil la varsta adolescentei
Argument
Problemele ce apar în urma parentalităţii adolescentine sunt foarte complexe, greutăţile şi
riscurile fiind cu atât mai mari cu cât vărsta părinţilor este mai mică. Mamele adolescente
formează împreună cu copilul / copiii lor un gen aparte al familiei, familie în care mama (de cele
mai multe ori) este necăsătorită, cu un nivel scăzut de şcolarizare, provine din familii
dezorganizate sau monoparentale. În general, naşterea unui copil reprezintă un eveniment care
provoacă schimbări în viaţa viitoarei mame de natură emoţională, familială, financiară; cu atât
mai mult, sarcinile apărute la vârsta adolescenţei sunt generate de probleme grave: familia de
origine nu le acceptă (necăsătorite, dar având copil), tatăl nu recunoaşte copilul. Situaţia devine şi
mai dramatică atunci când mama adolescentă nu are nici mijloace de subzistenţă, nici un venit
din care să se întreţină şi nici măcar un adăpost. Aceste evenimente duc la declanşarea unei
situaţii de criză, care poate genera fenomenul de marginalizare / excludere socială.
Deci, se poate spune că parentalitatea la adolescenţi este o gravă problemă socială.
Uneori problemele se consideră ca au apărut atunci când devin vizibile. Totuşi, atunci când au
devenit cunoscute public, problemele au atins deja un grad ridicat de gravitate; valabil şi pentru
maternitatea la adolescente, deoarece pot să apară consecinţe dramatice atât în viaţa copilului, cât
şi a mamei, şi a comunităţii.
De aceea, consider că ar trebui să se acorde o atenţie deosebită mamelor adolescente în
prevenirea fenomenului de vulnerabilitate / marginalizare / excludere socială şi de identificat
modalităţi de intervenţie cât mai eficiente pentru depăşirea dificultăţilor şi a situaţiei de criză;
urmărind integrarea socială şi dobândirea unui mod de viaţă considerat normal.
În acest scop am abordat această temă, lucrarea de faţă aducând în prim plan tinerele mame
adolescente care apelează la serviciul social.
Lucrarea este structurată în două părţi: una teoretică şi alta practică. În partea teoretică, în
primul capitol am definit conceptul de familie, am enumerat şi descris diversele tipuri de familie,
2
am vorbit despre criză şi efectele acesteia; mi-am îndreptat atenţia asupra părinţilor adolescenţi şi
implicaţiile pe care le poate avea o sarcină timpurie.
În al doilea capitol am definit conceptul de adolescenta ,am enumerat cauzele
parentalitatii la adolescenti precum si consecintele,motivele si tipurile de probleme intalnite la
adolescentii parinti.
In al treilea capitol al acestei parti am incercat sa evidentiez gradul de vulnerabilitate
/marginalizare/defavorizare a mamelor adolescente,precum si posibilele interventii/solutii din
punct de vedere teoretic adresate acestui grup tinta.Am descris si serviciile de care pot beneficia
mamele adolescente in conformitate cu legislatia in vigoare.
In partea practica am obtinut un studiu de caz pe baza de chestionar in care un numar de…
mame adolescente au raspuns voluntar la o serie de intrebari cu privire la efectele devenirii de
parinti la varsta adolescentei.
Astfel,pentru o mai buna cunoastere a fenomenului parentatii la adolescenti,am incercat sa
surprind atat aspecte teoretice cat si cele practice privind vulnerabilitatea tinerelor mame si
interventia sociala adresata acestui grup tinta.
3
Capitolul I. Familia
I.1.Familia-introducere în problematica familiei
I.1.1.Definiţii şi tipologii ale familiei
Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, familia este ,,comunitatea umană
întemeiată prin căsătorie, care cuprinde pe soţi şi pe copiii lor; totalitatea persoanelor care se trag
dintr-un strămoş comun”. Dar, datorită complexităţii dintre un bărbat şi o femeie, familia, implică
mult mai mult decât această definiţie. Fiecare din noi percepe familia în mod aparte. Aceste
percepţii sunt influenţate de experienţe personale în relaţiile de cuplu, în relaţiile cu părinţii sau
cu propriul copil.
,,Conceptul de familie provine din latinescul famulus (servitor) şi reprezintă ,,ansamblul
sclavilor şi servitorilor ce trăiau sub acelaşi acoperiş”(, iar mai târziu casa în întregime, care
reprezenta stâlpul casei pe de o parte şi soţia, copiii şi servitorii pe de altă parte. Extensia sensului
de familie a ajuns să cuprindă agnaţii (rudele pe linia paternă) şi cognaţii (rudele pe linia
maternă), devenind în limbajul curent sinonim cu gens (comunitate formată din toate rudele de
acelaşi sânge)”.( Ariè, P., Duby G., Istoria vieţii private, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1994, pp. 78-
84)
Metodele de cercetare a familiei au fost iniţial filologice, etnologice şi istorice, abia în
secolul XX concepându-se teorii şi cercetări sistematice, sociologice, psihosociale, psihologice,
sexologice şi de psihopatologie familială.
Odată cu aprofundarea cercetărilor în domeniul familiei au fost elaborate o serie de
definiţii, cele mai semnificative fiind:
,,Familia este uniunea mai mult sau mai puţin durabilă şi socialmente aprobată a unui
bărbat cu o femeie şi a copiilor lor”.( Druţă, F., Psihologia familiei, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1998, p. 3; Robert Hodgson, Stuart Birks, CENTRE FOR
PUBLIC POLICY EVALUATION,2002, ISSN. 1174 – 5193).
4
,,Familia este considerată elementul natural şi fundamental al societăţii, principiu ce apare
atât în cadrul actelor noastre legislative, cât şi în unele acte internaţionale privind
drepturile omului”.( Mitrofan, Iolanda, Mitrofan , C., Familia de la A la Z, Ed, Ştiinţifică,
Bucureşti, 1998, pp.141-145);
,,Familia reprezintă grupul social al cărui membri sunt legaţi prin raporturi de vârstă,
căsătorie sau adopţie şi care împreună, cooperează sub raport economic şi au grijă de
copii”(. Zamfir, C., Vlăsceanu, L., Dicţionar de sociologie, Ed. Babel, Bucureşti, 1993, p.
283);
Familia este instituţia socială bazată pe sexualitate şi pe tendinţe materne şi paterne, a
cărei forme variază de la o cultură la alta”.( Sillamy, N., Dicţionar de psihologie, Ed.
Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, p. 125);
Familia se poate distinge ca:
Realitate biologică prin uniunea ce se realizează între un bărbat şi o femeie şi prin
procreare;
Realitate socială prin comunitatea de viaţă între persoanele care o compun;
Realitate juridică datorită reglementării unei categorii importante de relaţii dintre oameni
şi prin norme juridice;
Formă specifică de comunitate umană, alcătuită dintr-un grup de persoane unite prin
căsătorie, filiaţie şi rudenie;
Entitate de interacţiuni şi intercondiţionări personale dintre soţ, soţie, părinţi şi copil,
precum şi dintre alte rude;
Formă de comunitate umană întemeiată prin căsătorie, care uneşte pe soţi şi pe
descendenţii acestora prin relaţii de sânge de ordin biologic, economic şi spiritual
(UNESCO).
Trăsăturile proprii se referă la faptul că familia reprezintă:
Unicul grup social caracterizat de determinări naturale şi biologice, de fapt singurul în
care legăturile de dragoste şi consangvinitate au o importanţă primară;
Cea mai mică societate umană, unitate elementară şi totodată cea mai naturală şi necesară;
Formă socială care împacă respectul de tradiţie cu deschiderea spre viitor.
În concluzie, putem spune că familia este o unitate socială care implică o instituţie larg
răspândită, determinată şi condiţionată în evoluţia sa, de modul de organizare a societăţii pe care
o reflectă şi exprimată de-a lungul timpului în diferite forme.
5
Tipologii familiale
Schimbările în comportamentul nupţial şi sexual, asociate cu factorii economici, sociali şi
culturali au condus la marea diversitate de tipuri de familii. Se poate identifica astfel două grupuri
importante de familii:
familia funcţională, caracterizată prin puternice relaţii, prin asociere şi colaborare, printr-o
puternică sudură internă, menţinută prin cooperare şi afecţiune reciprocă a membrilor săi;
familia disfuncţională (alternative), caracterizată prin deficit de structură (lipsa unuia
dintre părinţi) sau cu probleme funcţionale (carenţe materiale şi de socializare)
Familia funcţională, conform reprezentării numerice, se clasifică în: familia nucleară şi
familia lărgită.( Lupaşcu, Gabriela, 1994, Dreptul familie,Note de curs, Ed. Fundaţiei
“Chemarea“ Iaşi).
Familia nucleară (modernă), redusă numeric la soţi şi copiii lor, desemnează tipul de
familie compus din două generaţii.
Genograma tipului de familie nucleară are următoarea formă:
Familia lărgită (extinsă), reuneşte mai multe generaţii şi au o descendenţă numeroasă:
-familia lărgită pe verticală: este alcătuită din soţ, soţie, copii şi părinţii unuia dintre soţi.
familia lărgită pe orizontală: este alcătuită din soţ, soţie, copii şi fraţii unuia dintre soţi;
6
familia lărgită pe orizontală şi pe verticală: este alcătuită din soţ, soţie, copii, părinţii
unuia dintre soţi şi fraţii acestuia;
Familia disfuncţională (alternative) includ:
cupluri consensuale;
cupluri fără descendenţi;
cupluri monoparentale (materne sau paterne);
cupluri divorţate (cu sau fără descendenţi);
persoane văduve;
persoane celibatare;
mame- fete (mame celibatare).
I.1.1.1.Cauze care stau la apariţia modelelor familiale alternative
Principalele cauze care stau la apriţia familiilor alternative sunt abandonul,separarea,decesul şi
divorţul,Schematic aceste tipuri şi cauze de modele familiale alternative apărute ca urmare a
“restructurării familiei”pot fi reprezentate în figura I.1.1.1( Mitrofan, Iolanda, Ciupercă,
C., „Restructurări ale familiei contemporane” ,Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia
familiei, Editura Press Mihaela, Bucureşti, 1998, pp. 47-94;Timothy J Biblarz,Adrian E
Raftery,Family Structure,Educational Attainment and Socioeconomic Success:Rethinking the
“Pathology of Matriarchy’’,pp.321,1999).
7
Fig.I.1.1.1.Cauze ale apariţiei familiilor alternative
Abandonul-O primă cauză a apariţiei familiilor alternative o reprezintă abandonul.A
abandon ape cineva sau ceva înseamnă a renunţa la un lucru sau la un drept,şi de asemenea se
poate înţelege şi părăsirea voită a familiei sau copiilor,Există mai multe aspecte ale abandonului:
-din punct de vedere juridic va fi declarat abandonat copilul de care părinţii sau reprezentanţii săi
lagali sau dezinteresat pe o perioadă mai mare de 6 luni;
-din punct de vedere medical poate fi considerat abandonat un copil dacă acesta rămâne în
unitatea sanitară mai mult de două săptămâni peste perioada în care are nevoie de îngrijiri;
8
ABANDON
DECES
DIVORŢ
SEPARARE
MODELE ALTERNATIVE
MENAJE DE O PERSOANÃ
CONCUBINAJ
FAMILII MONOPARENTALE
MATERNE PATERNE
UNIUNI HETERO-SEXUALE
UNIUNI HOMOSEXUALE
-din punct de vedere psihologic,lipsa de preocupare pentru soarta unei fiinţe sau părăsirea
acesteia pot fi considerate abandon;
Separarea este “o formă de dezorganizare familială,rezultat al acordului soţilor privind
încetarea relaţiilor sexuale,dar cu păstrarea unor obligaţii casnice şi
parentale”(Voinea,1996,p.63).De regulă separarea se realizează imediat şi se finalizează prin
divorţ,iar partenerii aleg de cele mai multe ori alte modele familiale,cum ar fi
concubinjul,menajul de o singură persoană sau familia monoparentală.
Decesul unuia dintre părinţi sau ai amândurora.Pot exista mai multe situaţii generate de
această cauză:
-unul dintre părinţi decedează iar celălalt păstrează copilul formând o familie monoparentală;
-unul dintre părinţi decedează iar celălalt părinte(ori mama,ori tata)abandonează copilul sau îl
instituţionalizează;
-unul dintre părinţi decedează iar celălalt părinte se recăsătoreşte(familie vitregă pentru copil) sau
trăieşte cu o altă persoană în concubinaj;
-ambii părinţi decedează,iar familia lărgită adoptă copilul pentru a-l creşte în continuare în
familie;
-ambii părinţi decedează,iar copilul este instituţionalizat şi/sau încredinţat in vederea adopţiei;
Divorţul.Fiind o cauză frecventă,favorizează apariţia şi creşterea numărului familiilor
alternative,implicaţiile psihologice fiind numeroase pentru fiecare membru al familiei:soţia,care
de obicei obţine custodia,poate fi nervoasă,neatentă,capricioasă,soţul poate fi neglijent,ambii se
pot simţi izolaţi de prieteni şi nesiguri de ei înşişi.În ceea ce priveşte copiii,aceştia sunt în general
timizi,nervoşi,depresivi,sau se pot simţi vinivaţi pentru ceea ce se întâmplă.
Divorţul are cel mai fast impact atunci când unul sau ambii părinţi îşi abandonează definitiv
copilul sau copiii,neglijându-şi astfel resposabilităţile faţă de dezvoltarea socială a copiilor lor.
Cele patru cauze au efecte multiple asupra celor doi parteneri,dar şi asupra persoanelor
implicate (părinţi,bunici),cauze care se întrepătrund şi care derivăuna din cealaltă modificând
astfel structura familiei tradiţionale şi intensificând numărul familiilor alternative.
I.1.1.2.Familia monoparentală-realitate a lumii contemporane
9
Termenul de familie monoparentală apare în literatura anglo-saxonă prin anul 1960,unde
se utilizează termenul de one(single)-parent family,iar în anii’70 ai secolului trecut apare un
corespodent al termenului şi în limba franceză,pentru a desemna situaţia unei femei singure
având în grijă unul sau mai mulţi copii.
Deşi sunt cunoscute numeroase studii în domeniul monoparentalităţii,nu există nici o
definiţie acceptată pe plan internaţional.Pentru a adopta o anumită definiţie trebuie să se ţină
seama de problemele existente pe plan statistic,cât şi de caracterul tranzitoriu al
monoparentalităţii.
Familia monoparentală este o ,, structură familială asimetrică, formată dintr-un părinte şi
copilul(copiii) său (săi), fie prin decesul celuilalt părinte, fie prin divorţ, fie prin abandonarea
familiei de către un părinte, fie prin decizia de a nu se căsători a părintelui, fie prin adopţia
realizată de o persoană singură, fie prin naşterea ,,întâmplătoare” a unui copil dintr-o relaţie
liberă, în afara căsătoriei, cu referire în special la părinţii adolescenţi”.( Mitrofan, Iolanda,
Ciupercă, C., Psihologia relaţiilor dintre sexe, Ed. Alternative, Bucureşti, 1997, p. 41; Patricia N.
Clayton ,Meeting the Needs of the Single Parent Family, Vol. 20, No. 4 (Oct., 1971), pp. 327-
336)
,, Experienţa de a fi părinte singur nu este neapărat devastatoare pentru adulţi sau pentru
copil, dar nu este confortabilă în permanenţă. Ea rămâne o experienţă particulară de tip familial,
ce duce la schimbări în raporturile dintre părinţi şi copii.
De-a lungul timpului au existat mai multe concepţii privind funcţionalitatea acestui tip
de familie. Astăzi, majoritatea psihologilor conchid, în esenţă, că este mai indicată pentru copil o
familie monoparentală decât una bântuită de certuri şi probleme.
Cea mai importantă distincţie a familiei monoparentale, având în vedere aspectele ei
funcţionale şi consecinţele sau efectele, este familia condusă numai de mamă
(monoparentalitatea maternă) şi cea condusă numai de tată (monoparentalitate paternă).
Familia monoparentală maternă
Cele mai multe familii monoparentale sunt alcătuite din femei cu unul sau mai mulţi copii
aflaţi în întreţinere.
Cauzele care au dus la monoparentalitate (prezentate în ordinea descrescătoare a
frecvenţei) :
Divorţul;
Abandonul;
10
Mame necăsătorite;
Deces.
Consecinţe:
Dificultăţi financiare;
Extinderea rolului cu sarcini auxiliare ne-specifice rol-sexului (suprasolicitarea de rol)
Schimbări în relaţia cu copilul. Treptat şi subtil mama îi atribuie copilului rolul de
partener, de suport emoţional, substitutiv al părintelui absent. O particularitate au relaţiile
mamă- fiică. Apar sentimente de gelozie şi competiţie;
Familia monoparentală paternă
Acest tip de familie reprezintă o minoritate în cadrul familiei monoparentale.
Motivaţiile care stau la baza acceptării statutului de părinte singur:
Dorinţa de a-şi susţine dreptul de a exercita parentalitatea ;
Obligaţia de a consimţi la exercitarea custodiei ca urmare a faptului că mama se
dovedeşte a fi incapabilă să-şi îngrijească copilul din punct de vedere fizic şi emoţional.
Cauze:
Divorţ
Deces
Consecinţe:
Dilatarea rolului parental. Nu sunt implicaţi în sarcini domestice mai mult decât
asumarea rolului de bază, mai multe dintre sarcini fiind îndeplinit cu ajutor din afară.
Diferenţe între patern-urile interacţionale. Părinţii singuri cer mai multă independenţă din
partea copiilor comparativ cu alţi părinţi. Taţii singuri sunt cei mai preocupaţi de calitatea
neîngrijirii şi a experienţelor educaţionale. O preocupare deosebită o au taţii singuri
pentru fiicele lor, anume pentru o socializare adecvată a fetelor şi a dezvoltărilor sexuale.
Modificări în stilul de viaţă, apare un declin al experienţelor sociale, dar creşte implicarea
în activităţi politice, de studiu. Activitatea sexuală este recunoscută, dar majoritatea
bărbaţilor simt că trebuie să fie discreţi.
Bărbaţii şi femeile acţionează similar dar şi diferit în situaţia parentalităţii singulare. În
general, experienţa monoparentalităţii la taţi este mai puţin distructivă pentru stilul de viaţă,
decât în cazul mamelor, este explicabil şi prin factorul economic, care afectează în mai mare
măsură femeile decât bărbaţii.
11
A trăi într-o familie monoparentală presupune a avea probleme majore care ţin de relaţiile
dintre membrii familiei şi de interacţiunile cu mediul înconjurăt.
I.1.2.Problematica crizei familiale
Noţiunea de criză provine din greacă krisis, decizie. Această etimologie, definită de
înţelegerea obişnuită, induce ideea unei rezolvări ca ieşire din criză.
Conceptul de criză a fost formulat în principal de Erich Lindemann şi Gerald Kaplan care
în anii 1940 şi 1950 au studiat modul în care indivizii reacţionează la situaţiile psihologice
aleatorii.
Criza este un eveniment care durează un anumit timp şi este marcată de momente, faze,
etape. O criză nu înseamnă, în mod necesar un eveniment tragic, ci poate fi o componentă a
dezvoltării şi maturizării noastre. Referindu-se la criza de creştere şi dezvoltare, Stela Teodorescu
o defineşte ca fiind un ,,ansamblu de fenomene tensionale (datorită acumulărilor cantitative) care
marchează o schimbare aproape bruscă şi semnificativă”(. Şchiopu, Ursula, (coord), Dicţionar de
psihologie, Ed. Babel, Bucureşti, 1997, p. 195)
În situaţiile de criză, individul reacţionează în funcţie de posibilităţile proprii de rezolvare
a problemei, încercând să revină la starea de stabilitate numită ,,homeostazie” sau ,,echilibru”.
După Kaplan crizele se auto-limitează, de au un început, un mijloc şi un sfârşit şi durează
până la şase săptămâni.
Există unele persoane care trec dintr-o stare de haos în alta, cu pierderi de energie, trăind
într-o stare de criză continuă. Această stare cronicizată poate fi parte a stilului de viaţă şi nu se
confruntă cu conceptul de criză.
Criza familială reprezintă, orice situaţie care induce apariţia stresului în familie, a
tensiunilor între membrii ei, menţinând coerenţa familiei sau având ca rezultat ruperea
ei.”( Ciofu, Carmen, Interacţiunea părinţi copii, Ed. Medicală Amaltea, Bucureşti, 1998, p. 110)
Crizele familiale depind de tipul de familie, de stabilirea şi resursele emoţionale şi financiare.
12
Kaplan a evidenţiat trei faze de dezvoltare a crizei. Alţi cercetători vorbesc despre cinci
faze care se plasează pe cele trei teoretizate de Kaplan şi anume:( Gabriela, Irimescu, Asistenta
sociala a familiei si copilului,Ed.Universitatii Al. I. Cuza,Iasi,2004,pp.69-70)
În stadiul 1, de şoc, se produce la aflarea unei veşti sau la observarea unor evenimente sau
fapte apar sentimente de ireal, incredibil, de negare. În această fază, persoanele nu pot
gândi logic, au o reacţie de fugă şi luptă, fuga reprezentând negarea, iar lupta e încercarea
de a controla situaţia. Reacţiile emoţionale de răspuns sunt definite în funcţie de gradul de
vulnerabilitate a individului sau grupului.
În stadiul 2 , de confuzie, caracteristic stării de mânie, confuzie, anxietate, incapacitate de
înţelege anumite comportamente. Persoana are tendinţa de a se retrage în sine şi de a se
izola. Orice intervenţie în această fază nu este recomandată, deoarece i se întăreşte
persoanei credinţa că nu poate fi ajutată.
Stadiul 3, numit capcană, deoarece persoana în criză se simte fără speranţă, fără ieşire.
Pot apărea sentimente de vinovăţie, ruşine, mânie.
În stadiul 4, are loc acomodarea la schimbare, persoana începe să vorbească despre ea şi
să accepte idei noi. Deşi cel în cauză nu este foarte stabil sub aspectul psihic, acest stadiu
reprezintă o etapă superioară în evoluţia crizei, putându-se începe intervenţia.
Ultimul stadiu, decizii şi planuri de viitor. Individul poate ieşi din criză la un nivel
superior, când din acea experienţă trage concluzii pentru viitor, învaţă modalităţi de
rezolvare şi de adaptare la schimbare, la acelaşi nivel sau la un nivel inferior, are loc
instalarea unei forme de depresie patologică.
Familiile nu experimentează , etapele crizei , în mod obligatoriu în ordinea prezentată, fiind
posibil chiar ca un anumit stadiu să fie experimentat de mai multe ori. De exemplu, unii pot trăi
în mod repetat negare şi atunci sunt ,,blocaţi” în acel stadiu, apărând stări patologice.
Cauzele pot fi(Ciofu, Carmen, op. cit., p. 111):
Maturaţionale- apar ca urmare a dezvoltării bio-psiho-sociale, ca parte normală a vieţii;
Situaţionale- reprezentate de situaţii neaşteptate (spitalizarea îndelungată, deces, handicap
definitiv, sarcini nedorite, etc);
Acute- după 6 săptămâni de parcurgere a perioadei de şoc persoana sau familia începe să
găsească soluţii de rezolvare.
Cronice- după o perioadă de 4-6 săptămâni nu au apărut soluţii
Conflictele din subsistemele familiale care duc la criză pot fi provocate de factori precum:
13
Vârsta şi maturitatea părinţilor;
Dificultăţi materiale;
Probleme de sănătate;
Planificarea familial.;
Crizele pot fi percepute fie ca o ameninţare, o pierdere sau o provocare. Ele pot revitaliza
probleme vechi, nerezolvate ale trecutului, putând acutiza sentimentul neputinţei sau
suprasolicitării, în acelaşi timp însă ele pot oferi o a doua şansă pentru a corecta neîmplinirile
unor evenimente trecute.
Naşterea unui copil reprezintă un eveniment care provoacă schimbări în mediul familial,
în relaţiile maritale, în viaţa viitoarei mame. Perioadele de schimbare din viaţă se caracterizează
prin numeroase posibilităţi, dar şi prin vulnerabilitate. Noile roluri şi comportamente pun în
pericol adesea resursele individului, în special atunci când schimbările survin prea devreme
(cazul părinţilor adolescenţi) sau foarte târziu. Dacă trecerea la rolul parental are loc prea
devreme, acest lucru constituie un risc, atât pentru copil , cât şi pentru ambii părinţi. Studiile
demonstrează că, datorită lipsei de maturitate şi responsabilitate a tinerelor mame unitatea
familială este supusă riscului unor dificultăţi generatoare de criză precum: separarea,
divorţ,violenţă,abandonul.Parentalitatea la adolescenţi este un fenomen frecvent,pe care-l
propun spre analiză.
14
Capitolul II Adolescenţa-prezentare generala
Adolescenţa este o perioadă dificilă, atât din punct de vedere biologic, cât şi psihologic.
Tânărul se confruntă în această perioadă cu schimbări fizice şi fiziologice importante şi o dată cu
acestea şi cu schimbarea imaginii de sine, care interacţionează cu tendinţa adolescentului de a se
autodefini(http://en.wikipedia.org/wiki/Adolescence ). Această creare de identitate se face,
adesea, prin opoziţia faţă de imaginea adultului şi adaptarea unor norme prezente la ceilalţi tineri
din aceeaşi generaţie. Acest proces nu rămâne întotdeauna fără urmă: este marcat frecvent de
crize. ,,Criza adolescenţei se referă pe de o parte, la negarea de către tânăr a identităţii sale în
calitate de copil şi pe de ală parte, la revendicarea unei noi identităţi care să-l plaseze în lumea
adultului”( Baciu, D., Rădulescu, S., Voicu, M., Adolescenţa şi familia, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1987, p. 86).
Din punct de vedere :
Biologic, adolescenţa este echivalentă cu pubertatea, adică dobândirea capacităţii de
reproducere sexuală;
Psihologic, adolescenţa presupune o serie de schimbări cu caracter cognitiv, afectiv şi
comportamental;
Sociologic, adolescenţa reprezintă o perioadă de tranziţie de la o stare dependentă în
întregime de adult, la o stare de independenţă relativă, marcată de începutul
maturităţii( Rădulescu, S., Sociologia vârstelor , Ed. Hiperion XXI , Bucureşti , 1994, p.
91);
Perioada adolescenţei cuprinde mai multe intervale de vârstă (10-11 ani; 12-13 ani; 14-16
ani; 16-18/20 ani; 20-24 ani;).
Tinerii adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 16-18/20 ani, care reprezintă grupul de interes în
această lucrare, prezintă o serie de caracteristici particulare ,,Aceşti tineri continuă
programul dens de solicitări şcolare, extraşcolare pe linie profesională la o parte dintre ei
15
dezvoltarea de deprinderi şi abilităţi intelectuale, de cunoştinţe şi concepte , este foarte activă,
îşi adaptează vorbirea după gradul de cultură al interlocutorului. Jargoanele şcolare sunt
folosite mai puţin. Percepţia socială se încarcă de roluri şi statute învăţate. Munca devine o
necesitate înţeleasă, iar autonomia, afirmarea de sine cerinţe interne, În etapa dintre 16-18/20
ani s-a trecut adeseori greul în ceea ce priveşte evoluţia fiziologică, iar pe planul psihologic a
început ,, o a doua naştere” după expresia lui J. J. Rousseau.
Conduitele faţă de familie mai afectuoase, discuţiile mai interesante şi calme”( Şchiopu,
Ursula, Vuza, E., Adolescenţa. Personalitate şi limbaj, Ed. Albatros, Bucureşti, 1989, p. 55).
În ceea ce priveşte integrarea socială, tendinţele de integrare în normele şi valorile
sociale se realizează cu atât mai mult cu cât adolescentul este prins mai mult în grijile vieţii.
Familia are un rol deosebit de important în această etapă de vârstă, fiind un model social şi
îndeplinind sarcina de a educa şi forma tânărul în vederea integrării sale optime în viaţa
socială.
Charlotte Buhler şi Stik Sullivan identifică ,,necesităţile adolescenţilor în funcţie de
cele două faze ale adolescenţei (adolescenţa timpurie şi adolescenţa târzie). În adolescenţa
timpurie (16-18/20ani) se manifestă trei necesităţi fundamentale ale personalităţii:
Necesitatea de a satisface apetitul sexual;
Necesitatea de siguranţă;
Necesitatea de eliberare de anxietate, anxietate faţă de intimidate( Şchiopu, Ursula, Vuza,
E., op. cit.,1989, p. 34)
II.1.Cauze ale parentalităţii la adolescenţi
Principalele cauze pentru care adolescenţii devin părinţi sunt:
,,Atitudinea societăţii faţă de sarcina adolescenţilor- astăzi putine stigmate sociale mai
sunt generate de sarcina adolescenţilor . Familiile de origine încearcă să ofere suport ,
implicându-se emoţional, financiar şi fizic. La nivelul comunitar există programe de
asistenţă socială pentru adolescente care urmează să nască, pentru cele care au născut, dar
şi pentru părinţii acestora.
16
Neglijarea unei contracepţii adecvate de către adolescenţii activi sexual, în directă legătură
cu atitudinea lor personală. Unele studii evidenţiază că adolescenţii care au cunoştinţă despre
contracepţie îşi acceptă mai uşor sexualitatea şi comportamentul sexual decât cei care nu
folosesc contracepţia. Astfel, adolescentele care fac uz de contracepţii se simt mai
responsabile pentru vieţile şi deciziile lor, controlează mai bine ce li se întâmplă drept
consecinţă a vieţii sexuale. Nefolosirea contraceptivelor de către adolescente este motivată şi
de ideea că folosirea lor ar crea o ,,pregătire premeditată” pentru o relaţie sexuală, care ar
trebui să survină de fapt în condiţii spontane şi naturale.În ceea ce-i priveşte pe băieţi, rolul
lor în concepţie şi în contracepţie s-a bucurat de mai puţină atenţie. Ideea că responsabilitatea
contracepţiei revine fetelor este larg răspândită pentru băieţii adolescenţi. Motivele pentru
care băieţii nu folosesc metode contraceptive rezidă în faptul că ,, nu-i priveşte dacă partenera
rămâne însărcinată” şi că fetele ar fi acelea care trebuie să aibă grijă de acest aspect.
Atitudinile personale care încurajează graviditatea cum ar fi:
speranţa de a obţine de la familie şi de la prieteni mai multă atenţie dacă rămân gravide;
dorinţa de a avea un copil pe care să îl răsfeţe şi care să fie foarte preţuit de cei din jur;
graviditatea intenţională, ca urmare a dorinţei intense de a pedepsi sau de a-şi lua revanşa
în faţa unor părinţi superprotectori şi dominatori;
învoiala sexuală cu un partener, căruia, în schimbul exclusivei angajări, implicări şi
afecţiuni. îi ,,oferă” sarcina;
Un alt factor care influenţează parentalitatea la adolescenţi este tendinţa generală, la
femei, de a participa la o relaţie sexuală anterioară căsătoriei şi scăderea vârstei de
începere a vieţii sexuale (în jur de 15 ani).
La toate acestea se adaugă şi alte condiţii care favorizează sarcina adolescentină. La băieţi, ca
factori favorizanţi, se menţionează dificultăţi sociale, provenite din familii cu statut socio-
economic scăzut şi un grad crescut de popularitate printre colegi. Le fete, e statut socio-economic
scăzut, număr mare de fraţi, tatăl absent din familie, dificultăţi şcolare, cu un nivel crescut de
stres familial şi un grad crescut de popularitatea printre colegi( Mitrofan Iolanda, Ciupercă, C. ,
Psihologia relaţiilor dintre sexe, Ed. Alternative, Bucureşti, 1997, p. 74);
II.2. Consecinţe,motive şi tipuri de probleme întâlnite la adolescenţii părinţi
17
Mamele adolescente se confruntă cu o serie de probleme survenite în urma dobândirii noului
rol, cel parental.Aceste mame au de obicei nevoile lor proprii care pot impiedica dezvoltarea unui
ataşament suficient de bun faţă de copil. În timp ce prietenii îşi continuă viaţa la fel, mamele
trebuie să coboare la un alt nivel. Sunt adesea surprinse că este necesar să se ocupe de noul
născut, în timp ce viaţa lor socială şi studiile suferă o ruptură. Prietenii şi prietenele lor
frecventează alte locuri decât ele. Simt adesea că pierd ceva. Se trezesc astfel într-un proces de
degradare a relaţiilor cu părinţii, în timp ce noua lor condiţie de mamă singură le creşte
dependenţa faţă de proprii părinţi. Pentru multe mame tinere această situaţie creează bazele unei
agresivităţi, care duce la regresie. Unele mame primesc ajutor de la tatăl copilului. Altele văd
cum acesta se retrage. Pentru multe mame este o provocare să stabilească contactul între copil si
tată fiind conştiente că el nu doreşte acest lucru. Mamele sunt nevoite să îşi întrerupă, cel puţin
temporar, studiile şi vor avea nevoie să îşi clarifice planurile cu privire la studii şi la un loc de
muncă.
Autorii Mitrofan Iolanda şi Ciupercă Cristian identifică următoarele consecinţe:
Şanse reduse de finalizare a studiilor (cu cât vârsta este mai mică la naşterea copilului,
cu atât şansa de reluare a studiilor, scade) cu implicaţii negative multiple în planul
profesionalizării: deficienţe educaţionale, slujbe cu prestigiu scăzut şi venituri mici,
satisfacţie scăzută în muncă;
Căsătorie timpurie, de obicei instabilă (una din cinci căsătorii la adolescente se termină
prin divorţ în primul an, una din trei în şase ani). Cercetătorii sugerează că nu sarcina în
sine este cauza primară a nefericirii, cât căsătoria timpurie a părinţilor adolescenţi;
Resurse financiare limitate -deşi aspiră la un statut ocupaţional care să le permită un
nivel de trai ridicat, doar o mică parte din părinţii adolescenţi se declară satisfăcuţi de
statutul lor, de situaţia financiară. Multe din mame adolescente vor deveni mame
singure, cu responsabilităţi majore şi creşterea copilului;
Consecinţe în relaţia părinte-copil- unii autori afirmă ca mamele adolescente pot fi la
fel de competente ca şi mamele mai vârstnice, în timp ce alţii atrag atenţia asupra
relaţiilor distorsionate, abuzive şi nesatisfăcătoare din punct de vedere emoţional.
Părinţii adolescenţi au carenţe informaţionale cu privire la cunoaşterea progreselor
comportamentale ale copilului, acestea cu implicaţii directe asupra calităţii îngrijirii
oferite copilului .De exemplu, plânsul copilului este citat de autori, ca cel mai important
factor de iritare la părinte, care induce nerăbdare, iritabilitate, înclinaţia de a folosi
18
pedepse fizice. În timp, în special taţii adolescenţi, devin frustraţi şi decepţionaţi de
viaţa lor, iar mamele adolescente subestimează importanţa unor evenimente din viaţa
copilului conducând la neglijarea acestuia;
Expunerea copilului la un risc biologic şi psihologic mai mare decât al copilului născut
de mame adulte:
studiile evidenţiază o rată crescută a naşterilor premature şi o greutate scăzută a
copilului la naştere (mai ales la mamele provenite din medii sociale sărace).
rata mortalităţii la copiii născuţi de mame adolescente o depăşeşte pe cea a
copiilor mamelor peste 20 de ani;
riscul unor deficienţe (retard mental, handicapuri fizice, diabet, malformaţii
genitale, etc.);
lipsa cunoştinţelor şi a experienţei de asigurare a unei diete corespunzătoare
copilului;
Tipuri de probleme cu care se confruntă taţii adolescenţi şi anume:
Asigurarea suportului financiar pentru mama şi copil;
Dezavantajul de a fi tânăr şi de a încerca să crească copilul într-un mod adecvat;
Mama doreşte căsătorie înainte ca tatăl să termine şcoala şi să-şi asigure o angajare;
Probleme cu tatăl mamei adolescente;
Neputinţa de a asigura haine şi suficientă hrană pentru tânăra familie;
Experimentarea sentimentelor faţă de familia tinerei mame;
Inabilitatea, neputinţa de a vedea copilul atunci când doreşte;
Neputinţa, inabilitatea de a susţine mama şi copilul;
Dependenţa financiară de părinţi şi rude.
Ceea ce conduce la toate aceste consecinţe este efectul conjugat al mai multor factori:
imaturitatea părinţilor, lipsa suportului educaţional, lipsa suportului familial, condiţii economice
deficitare, etc.
II.3. Efectele psiho-sociale ale stării de graviditate asupra mamei
adolescente(în perioada prenatală şi postnatală)
Perioada prenatală:
19
Din perspectivă psihologică, sarcina reprezintă o perioadă de multiple conflicte atât la
nivel intern (conflictul intra-personal din conştiinţa femeii gravide ) cât şi la nivel extern
(conflictul inter-personal în relaţia cu ceilalţi membri ai familiei şi cu ceilalţi actori sociali).
Tânăra mama trece uşor de la o stare la alta , schimbatoare. Cauza acestor stări pe care
le trăiesc multe femei în primele luni de sarcină poate fi de naturî hormonală. Unele femei se simt
singure, altele mai puţin preocupate decât de obicei de unele discuţii pe care altă dată le-ar fi
considerat interesante. Stările prin care trec gravidele de la o persoană la alta sub influenţa mai
multor factori interni sau externi(Edzisani Egnes Sodi,PSYCHOLOGICAL IMPACT OF
TEENAGE PREGNANCY ON PREGNANT TEENAGER,.thesis disertation,2009)
Tânăra mama poate avea temeri de tipul ,, şi dacă…”. În primul trimestru de sarcină
femeile îşi pun tot felul de întrebări cu privire la evoluţia sarcinii în viitor, frica de a naşte
normal, etc.
Tânăra mama poate avea nelinişti cauzate de o pierdere anterioară de sarcină. Este de dorit ca
aceste femei să realizeze faptul că, după o pierdere anterioară de sarcină, majoritatea mamelor pot
avea o sarcină normală.( Graham, Janis, Biblia femeii gravide, Ed. Elit, Ploieşti, 1998, p. 37).
Tanara mama poate avea temeri că nu ar fi in stare să-i ofere suficientă dragoste
copilului.
Îndoiala femeii gravide pentru propria sa ,, maturitate” . Gândul la propria maturitate nu
este un lucru negativ, dimpotrivă, femeia gravidă care işi pune intrebări referitor la maturitate si a
incercat sa afle răspunsul la ele, nu se va teme de viitor.
Tânăra gravidă se teme pentru copil. Grijile pentru sănătatea fătului sunt proiectate in
subconştient, iar in felul acesta sufletul ,, se descarcă”.
Femeia gravidă poate fi îngrijorată că nu va primi sprijin din partea partenerului sau a
familiei lărgite (sprijin moral si sprijin pentru creşterea, îngrijirea şi educarea copilului). De cele
mai multe ori mamele adolescente se confruntă cu această situaţie: cuplul mama-copil este exclus
din comunitatea din care făcea parte inclusiv familia extinsă, nerecunoaşterea copilului de către
tată.
Reacţia unui bărbat la faptul că partenera sa este insarcinată poate fi ambivalentă:
Dorinţa de a-şi proteja partenera, mândrie pentru virilitatea sa sau
( mai des întâlnite în cazul tinerilor adolescenţi) îngrijorare cu privire la
transformările fizice şi psihice ale partenerei sale, temeri cu privire la sănătatea şi aspectul
viitorului copil, sentimentul de abandonare, îngrijorări privind situaţia financiară viitoare a
20
familiei . În aceste cazuri efectele asupra relaţiei celor doi părinţi tineri, vor fi negative,
afectând astfel şi psihicul tinerei însărcinate care are mai mare nevoie de sprijin din partea
soţului, partenerului.
Femeia gravidă are temeri în ceea ce priveşte transmiterea unor boli viitorului copil.
Acest lucru se întâmplă în mod frecvent în cazul femeilor care suferă de boli transmisibile şi/sau
ereditare (herpes genital, sifilis, hepatita B , SIDA , rubeola, diabet,oligofrenie, etc. ).
Tânăra mama are temeri în ceea ce priveste momentul naşterii. Cu cât se apropie mai mult
momentul naşterii , frica femeii gravide este mai mare.( Cojocaru, Şt., Tăbuşcă, Diana, Brumă,
Veronica, Zăgan, Iuliana, Mocanu, Elena, Consilierea gravidei şi a tinerei mame, Ed. Lumen ,
Iaşi, 2002, p. 70).
Din perspectivă socială, sarcina capătă caracter public în momentul în care devine
vizibilă, atunci reacţiile celorlalţi sunt variate şi complicate. Influenţa socialului îşi pune
amprenta asupra calităţii dragostei de mamă. Se presupune că aşteptarea copilului poate să aibă
un efect psihologic negativ asupra femeii gravide , atunci când, peste existenţa sarcinii se
suprapun condiţii sociale nefavorabile: ( caz foarte frecvent la mame adolescente )
Ilegitimitatea sarcinii;
Nedefinirea clară a statusului marital;
Conflicte între parteneri;
Conduita deplorabilă a viitorului tată (tulburări de comportament cazuri de alcool sau de
droguri, agresivitate verbală sau fizică );
Lipsa sprijinului din partea familiei extinse;
Lipsa unei locuinţe ( adăpost pentru mamă şi copil );
Situaţia financiară şi materială precară.
Când aceşti factori perturbă , actionează- independent sau în corelare- în defavoarea
situaţiei gravidei şi viitorului copil, femeia gravidă necesită sprijin.( Cojocaru, St., Tăbuşcă,
Diana, Stan, Dana, Brumă, Veronica, Zăgan, Iuliana, Mocanu, Elena, op. cit., p. 72) ( detalii în
capitolulu II ).
Perioada postnatală:
Experienţa prin care trece fiecare mamă în momentul naşterii provoacă uneori la acestea,
unele comportamente ciudate, cum ar fi: crize de plâns, irascibilitate, anxietate, insomnie, dureri
de cap. Toate acestea sunt semnele caracteristice sindromului postnatal.
21
Sindromul postnatal se manifestă prin trei stări diferite, pe care femeile le pot
experimenta după naştere, intensitatea şi durata lor variind. Deosebim astfel tristeţea postnatală,
depresia postnatală si psihoza postnatală.
Tristeţea postnatală care este un sentiment normal ce poate fi cauzat de dramaticile
schimbări hormonale care au loc după naştere. Se caracterizează prin iritabilitate, plâns şi
stări schimbătoare care apar la mai puţin de o săptămână după naşterea copilului şi pot
dura la câteva săptămâni.
Depresia postnatală , se caracterizează prin schimbări ale apetitului, incapacitate de
concentrare, pierderea respectului de sine, insomnie sentimente de disperare, indiferenţă şi
respingere faţă de partener. Poate dura până la un an. Cauzele sunt multiple şi variate:
factori sociali , cum ar fi lipsa unui sprijin social (întâlnit mai ales la mamele
singure )sau condiţii materiiale precare;
factori biologici, care se referă la schimbările hormonale din corpul femeii după
naştere;
factori psihici, fiind vorba de schimbările intervenite în relaţia cu ceilalti şi/sau cu
partenerul de viaţă ( de exemplu, partenerul o părăseşte pe tânăra mamă şi pe
copil, nedorind să-l recunoască pe acesta din urmă ); presiunea reprezentată de
aşteptările pe care mama le are faţă de ea însăşi şi aşteptările pe care ceilalţi le au
faţă de ea, pierderea independenţei.
Psihoza de după naştere este o afecţiune extrem de rară ( aproximativ una la zece mii de
mame ) şi apare, cel mai probabil , la mamele care aveau predispoziţii spre boli psihice.
( Cojocaru, St., Tăbuşcă, Diana, Stan, Dana, Brumă, Veronica, Zăgan, Iuliana, Mocanu,
Elena, op. cit., p.83).
22
Capitolul III Mamele adolescente între
vulnerabilitate,marginalizare şi integrare socială
III.1.Clarificare conceptuală
III.1.1.Vulnerabilitatea socială
,, Considerăm drept vulnerabilitate inapetenţa indivizilor sau grupurilor de a acţiona ori
incapacitatea de adaptare a acţiunilor la cerinţele structurale ale sistemului social, cauzată de
interpretările individuale neadecvate, în raport cu unele interpretări comune şi acceptate
social”( Miftode, V., Cojocaru, Maria, Cojocaru, Şt.,Gârleanu, Daniela, Irimescu, Gabriela, Şoitu,
C., Populaţii vulnerabile şi fenomemene de auto-marginalizare, Ed. Lumen, Iaşi, 2002, p. 131).
Vulnerabilitatea socială, a fost privită ca un rezultat al mediului ostil asupra individului,
dar trebuie să admitem că ea poate fi privită şi ca o neadaptare a individului la condiţiile
exterioare.
,, Vulnerabilitatea este o formă de pasivitate socială generată în interpretările individuale
ale unor situaţii şi se poate manifesta în următoarele forme:
Vulnerabilitatea utilitaristă - este situaţia în care individul/grupul nu sesizează propriul
interes sau acţiunile pe care le întreprinde nu sunt adaptate acestuia; definiţiile individuale
ale unor situaţii sau contexte sociale construite de individ ignoră propriul interes sau
neagă interesul personal;
23
Vulnerabilitatea teleologică – este situaţia generată de faptul că mijloacele nu sunt
adecvate atingerii scopului propus, sau scopul propus nu este adecvat resurselor
disponibile;
Vulnerabilitatea axiologică –este situaţia ce caracterizează individul/grupul care nu poate
desfăşura o acţiune deoarece principiul normative nu e adecvat credinţelor proprii sau
sistemul de valori personale nu este compatibil cu cel al sistemului societal; definiţiile
individuale sunt construite în funcţie de sistemul de valori proprii, fără a fi negociate
social sau fără a se ţine cont de valorile mediului în care individul acţionează;
Vulnerabilitatea tradiţională - este situaţia în care individul/grupul acţionează în virtutea
obişnuinţei sau starea de pasivitate socială se transmite din cauza influenţei mediului;
obişnuinţa reprezintă un stereotip, o harta mentală statică, considerate de individ validă,
adevărată, verificată prin experienţă şi activate ori de câte ori este nevoie; vulnerabilitatea
este potenţată tocmai din cauza lipsei de flexibilitate şi dinamicitate a interpretărilor
individuale;
Vulnerabilitatea cognitivă - este situaţia individului/grupului generată de inexistenţa unei
teorii eficiente sau de faptul că individul/grupul nu crede într-o teorie deja verificată;
acest tip de vulnerabilitate este sesizată în situaţiile în care interpretările individuale, ca
efect al cunoştinţelor, nu sunt prelucrate din perspectiva noilor teorii acceptate de
colectivitate.
Tipurile de vulnerabilitate şi factorii determinanţi pot fi prezentaţi conform schemei următoare:
24
Vulnerabilitate
Utilitaristă
Teleologică
Axiologică
Tradiţională
Factori determinanţi
Interes
Scopuri şi mijloace
Valori
Obişnuinţe
(Cojocaru, Şt., Metode apreciative în Asistenţa Socială. Ancheta ,supervizarea şi
managementul de caz, Ed. Polirom, Iaşi, 2005 p. 31).
O persoană vulnerabilă aflată într-o situaţie de risc ( cazul mamelor adolescente) îşi
defineşte această situaţie în funcţie de contextul în care se află şi pe care îl construieşte.
Interpretarea sa va lua în calcul reţeaua socială din care face parte ( familia), sprijinul de care se
bucură din partea reţelei, reacţia celorlalţi (comunitatea) faţă de propria sa situaţie în participarea
celorlalţi ( familia lărgită, şcoală, etc. ) la construcţia contextului. Sprijinul de care are nevoie îl
va primi doar în măsura în care reuşeşte să-l direcţioneze pe ceilalţi să ajungă la aceeaşi percepţie
a situaţiei. Definirea situaţiei este rezultatul mai multor factori: interesele, mijloacele şi scopurile,
valorile, obişnuinţele şi cunoştinţele. Această combinaţie de factori se formează în funcţie de
dialogul existent între persoana vulnerabilă şi cei din jur. Pentru a determina starea de
vulnerabilitate, asistenţa socială se orientează şi urmăreşte rezolvarea problemelor, iar rezolvarea
problemelor înseamna înlăturarea cauzelor, identificarea unor soluţii şi aplicarea acestora şi
diminuarea efectelor negative.
III.1.2.Raportul dependenţă-vulnerabilitate
Dependenţa este o stare caracteristică unei persoane sau unor grupuri de indivizi
vulnerabili, iar starea de dependenţă a acestora se manifestă faţă de o persoană sau un lucru,
pentru satisfacerea unor nevoi. Vulnerabilitatea poate naşte dependenţă. Cererea de sprijin pe
care o face clientul către serviciile sociale, este un indicator al vulnerabilităţii. Odată accesat,
serviciul social, există riscul ca persoana vulnerabilă să devină dependentă de acesta. Din acest
punct de vedere, intervenţia asistentului social se orientează pe două planuri: cel al depăşirii
gradului de vulnerabilitate şi cel al prevenirii stării de dependenţă.
III.1.3.Vulnerabilitate şi marginalizare
25
Cognitivă Cunoştinţe
Vulnerabilitatea, descrie starea unor indivizi sau grupuri de indivizi caracterizaţi de o
probabilitate ridicată de a deveni defavorizaţi, marginalizaţi, sau excluşi social.
Pentru a explica defavorizarea, trebuie să apelăm la originile macrosociale, pornind de la
faptele sociale exterioare individului care introduc inegalităţi. O populaţie defavorizată, este
formată din indivizi care nu au acces la la resurse şi ale căror condiţii de viaţă sunt precare ( din
punct de vedere social, material şi al sănătăţii ) din cauza inegalităţilor de şanse între diferite
grupuri sociale. Vulnerabilitatea reprezintă modul de a gândi despre sine şi despre situaţia care
face ca individul să nu acţionmeze eficient. Defavorizarea reprezintă rezultatul condiţionărilor
obiective , exterioare individului şi care îi limitează acestuia accesul la diferite resurse din mediul
social.
Vulnerabilitatea socială, este o stare de potenţialitate care se poate transforma în
defavorizare în condiţiile neutilizării oportunităţilor pentru schimbare. O populaţie vulnerabilă
este un grup mare de persoane care în situaţii similare prezintă o structură asemănătoare a
tipurilor de vulnerabilitate.
Populaţiile defavorizate au trecut de la nivelul de potenţialitate, la cel de realitate.
Cercetarea populaţiilor vulnerabile şi defavorizate reprezintă un demers complex, datorită
diversităţii acestor categorii.
Termenul de marginalizare a fost introdus în sociologie de A. K. Mertan.( Cojocaru, St.,
Metode apreciative în Asistenţa Socială. Ancheta, supervizarea şi managementul de caz, Ed.
Polirom, Iaşi, 2005, p. 41). Autorul explică acest concept din perspectiva izolării sociale a
indivizilor care nu pot atinge obiectivele sociale prescrise cultural , folosind mijloacele licite
definite de normele sociale si preferă să se retragă din social pentru a elimina contradicţia dintre
dorinţa de atingere a scopurilor şi lipsa mijloacelor. Procesul de marginalizare nu este văzut doar
ca o autoizolare a individului, ci şi ca un rezultat al condiţionărilor macro sociale la care este
supus individul în procesul de socializare.
III.1.4.Integrare socială
,,Integrarea socială este un proces complex, care presupune aderarea la scopuri comune
prin asimilarea de roluri sociale şi modele de comportament, prin dezvoltarea aceloraşi tipuri de
relaţii fundamentale ale indivizilor. Se opune stării de marginalizare a persoanelor, situaţiei de
26
izolare a lor ca si stărilor de inadaptare socială şi deviante.”( Bogdan - Tucicov, Ana, Dicţionar
de psihologie sociala Ed. Stiintifica si enciclopedica Bucuresti,1981, p. 76).
Integrarea socială a persoanelor se realizează prin asimilarea normelor colectivităţii şi
prin acomodarea lor la cerinţele situaţiilor. H. Wallon, afirmă că procesul integrării sociale este
general continuu.
Integrarea socială poate fi reală, când în mod obiectiv şi cel subiectiv, individul este
deplin adaptat cerinţelor societăţii, şi aparentă, când deşi în mod obiectiv, individul încearcă să
depună eforturi de a face faţă prin conduita sa cerinţelor specifice societăţii, la nivelul interior
existând sentimente de insatisfacţie sau nemulţumire.
Procesul integrării sociale presupune relaţionarea permanentă a trei categorii de factori:
Sistemul de cerinţe, norme, reguli, obligaţii, responsabilităţi adresate conduitei persoanei
(,, ce trebuie să facă” );
Ansamblul de aptitudini şi capacităţi individuale (,, ce poate să facă”);
Caracteristici de ordin motivaţional- afectiv (,,ce vrea şi ce-i place”).
Când nu există compatibilitate între cele trei categorii de factori, probabilitatea integrării
sociale eficiente scade.
De exemplu, dacă o mamă adolescentă doreşte să-şi păstreze copilul şi să se implice în
educaţia lui, dar nu dispune de autonomie în exercitarea funcţiei parentale ( lipsa unui loc de
muncă, a locuinţei )poate să apară situaţia de neintegrare, neadaptare la cerinţele şi exigenţele
activităţii de părinte.
În funcţie de caracterul activ al persoanei care se interesează şi de capacitatea de răspuns a
societăţii, se disting mai multe faze ale procesului:
Acomodarea;
Adaptarea;
Participarea;
Integrarea propriu-zisă.( Zamfir, C., Vlăsceanu, L., Dicţionar de sociologie, Ed. Babel,
Bucureşti, 1993, p. 304)
De exemplu, procesul de integrare a mamei adolescente:
Acomodarea ( acceptarea şi învăţarea noului rol, cel parental);
Adaptarea (căpătarea de cunoştinţe şi deprinderi de creştere/educare a copilului);
Participarea ( asumarea rolului de părinte şi promovarea inţiativelor pentru a exercita
acest rol, de exemplu: calificare profesională, găsirea unei locuinţe);
27
Integrarea propriu-zisă (transformarea mamei în ,,element”funcţional al societăţii
III.2.Maternitatea adolescenţilor-o problemă socială?
Identificarea şi definirea problemei sociale presupune:
Sesizarea faptelor care indică existenţa unei probleme;
Surprinderea modului cum este percepută de comunitate;
Identificarea principalelor categorii de populaţii afectate de problemă;
Cercetarea cauzelor ce au generat problema şi a efectelor pa care le are rezolvarea ei, atât
asupra populaţiei afectate, cât şi asupra sistemului social şi a comunităţii;
Identificarea principalelor variabile ale problemei;
Putem să afirmăm că o problemă socială există doar atunci când existenţa ei este
recunoscută de comunitate. Pentru a identifica o problemă socială, trebuie să facem diferenţa
dintre o problemă personală şi una publică. Problema personală aparţine individului, iar cea
publică aparţine structurii sociale. O problemă socială există atunci când un grup influenţat de ea
defineşte condiţia socială ca o ameninţare a propriilor valori, când afectează un număr mare de
persoane şi poate fi remediată printr-o acţiune colectivă.( Cojocaru, Şt., Metode apreciative în
Asistenţa Socială. Ancheta , superivzarea şi managementul de caz, Ed. Polirom, Iaşi, 2005, p.
26).
O problemă apare în urma unor schimbări structurale ale sistemului social sau într-o stare
de criză a sistemului. În abordarea problemei sociale trebuie să se ţină cont de caracteristici:
problema are o natură complexă, fiind condiţionată de o multitudine de factori şi se poate
manifesta într-o varietate de forme, generând o multitudine de consecinţe (la nivelul societăţii, al
comunităţii, cât şi al grupurilor şi indivizilor):
Lista situaţiilor definite drept probleme sociale este infinită;
O singiră persoană nu va putea niciodată să înţeleagă în totalitate aspectele diverse ale
unei probleme;
În evaluarea problemei iniţiale, un rol important îl are sistemul de valori şi de credinţe al
evaluatorului. Aceeaşi situaţie poate să apară pentru unii ca o problemă, iar pentru alţii ca
o soluţie;
La definirea problemei trebuie să se ţină cont întotdeauna de două aspecte:
28
Realitatea se construieşte de la grupuri mici (familie, prieteni, etc.) la nivelul sistemului
social;
Realitatea socială este abordată pe axa concret-abstract.
Maternitaea - stare sau calitate a femeii de a fi mamă: presupune sentimentul de dragoste
faţă de copil, care are la bază instinctul matern.( Mitrofan, Iolanda, Mitrofan, N., Familia de la
A…la Z, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1991, p. 215).
Maternitatea poate fi privită, pe de o parte, ca o experienţă personală, iar pe de altă parte, ca
instituţie, desemnând regulile de influenţare şi control social al comportamentelor individuale,
modele specifice şi stabile de organizare şi desfăşurare a interacţiunilor dintre indivizi şi
grupurile sociale orientate spre satisfacerea nevoilor de bază.
Statusul de mamă se dobândeşte prin faptul de a aduce pe lume un copil, dar rolul
complex de mamă se constituie treptat şi este în mare măsură efect al învăţării sociale. Statusul de
mamă presupune o sumă de drepturi, dar şi un set de obligaţii rezultate din cerinţele de rol. Însă
multe mame, în special mame adolescente, nu pot face faţă cerinţelor de rol, păşesc pe
nepregătite spre situaţia de a fi gravidă şi de a naşte un copil. Problematica pe care o înfruntă
mamele adolescente: familia de origine nu le acceptă ca fete mame (necăsătorite, dar având
copil); tatăl copilului nu recunoaşte copilul, sau tatăl e necunocut; din cauza naşterii şi-au pierdut
locul de muncă ori nu au muncit niciodată, este accentuată şi mai mult de dificultatea găsirii unui
adăpost pentru sine şi mai ales pentru noul născut. Rămânerea unei persoane fără adăpost chiar
atunci când se pregăteşte să aducă pe lume o nouă fiinţă trădează grave probleme de familia de
origine. Astfel, pot apărea piedici în dezvoltarea unei relaţii armonioase între mamă şi copil.
Relaţia mamă-copil este cu atât mai problematică cu cât nu există în sprijinul mamei nici un
ajutor: din partea familiei de origine, a prietenilor, colegilor, vecinilor. Astfel de situaţii devin de
un dramatism extrem, atunci când mama nu are nici mijloace de subzistenţă, neavând un venit din
care să se întreţină, şi mai mult, nici măcar o locuinţă. Putem aprecia această stare ca o gravă
problemă socială, care pune sub semnul întrebării şansele de viaţă normală a noilor născuţi,
cunoscându-se rata crescută a abandonului şi instituţionalizării copiilor de către mame
adolescente. Se poate spune că dificultăţile prin care trec tinerele mam esunt efectele
disfuncţionalităţilor anterioare. Un caz social este cu o mare probabilitate rezultat dintr-o situaţie
socială dificilă premergătoare. Uneori, problemele se consideră că au apărut atunci când devin
vizibile. Totuşi, atunci când au devenit cunoscute public, problemele au atins deja un grad ridicat
29
de gravitate; valabil şi pentru maternitatea la adolescenţi, deoarece pot să apară consecinţe
dramatice, atât în viaţa copilului, cât şi a mamei şi a comunităţii.
30