Post on 15-Dec-2020
ELIANA SEVIANU
BIOLOGIE ANIMALĂ
CAIET DE LUCRĂRI PRACTICE
Referenți științifici:
Mc. Acad. Dr. Dan Munteanu
Dr. Alin David
Dr. Ioan Tăușan
Dr. Sandu Stermin
Coperta: Fluturele amiral Vanessa atalanta pe inflorescență de Telekia speciosa.
Foto: Eliana Sevianu
Introducere
Acest material se adresează studenților la Știința Mediului, o specializare care
presupune acumularea de cunoștințe din domenii foarte variate ce conduce la
cunoașterea mediului înconjurător, atât partea nevie cât și partea biotică. Suportul de
lucrări practice se dorește a fi un ajutor pentru studenți în realizarea lucrărilor
practice de laborator și pentru înțelegerea unor concepte și procese biologice prin
efectuarea unor exerciții didactice și prin aflarea răspunsurilor la întrebări tematice.
Lucrările practice sunt axate pe cunoașterea și înțelegerea lumii animale, a filogeniei
și evoluției, atât a grupelor de animale cât și a unor sisteme anatomice, precum și pe
felul în care diferite grupe s-au adaptat la noi medii de viață. În cadrul lucrărilor un
aspect important îl reprezintă recunoașterea speciilor de la noi din țară, atât cele
comune cât și cele rare, endemice sau protejate de lege. Cu toate acestea, sunt tratate
și câteva grupe fără reprezentați în fauna autohtonă, dar importante pentru înțelegerea
evoluției lumii vii. Lucrarea tratează grupele animale în ordine sistematică, fără a
avea pretenția unui studiu exhaustiv, astfel încât unele grupe, care sunt tratate în
cadrul cursurilor teoretice, nu au fost abordate ca lucrare practică. De asemenea,
sistematica nevertebratelor utilizată a fost cea tradițională, chiar dacă studiile actuale
de genetică moleculară aduc argumente pentru schimbarea poziției sau rangului unor
grupe, dar fără să existe încă un consens între specialiști.
Cuprins
Încrengătura Flagellata (Mastigophora - Zoomastigina) ................................................................ 1
Încrengătura Sarcodina .................................................................................................................... 2
Încrengătura Ciliophora ................................................................................................................... 4
Încrengătura Sporozoa (Apicomplexa) ............................................................................................ 4
Încrengătura Porifera - bureți de apă ............................................................................................... 9
Clasa Hidrozoa .......................................................................................................................... 12
Clasa Sciphozoa ......................................................................................................................... 12
Clasa Anthozoa (anemone și corali) .......................................................................................... 13
Încrengătura Platyhelmintes (viermi plați) .................................................................................... 14
Clasa Turbellaria (planarii) ........................................................................................................... 15
Clasa Trematoda ........................................................................................................................ 15
Clasa Cestode ............................................................................................................................. 16
Încrengătura Nematoda (viermi cilindrici) .................................................................................... 18
Încrengătura Annelida (viermi inelați) ........................................................................................... 18
Clasa Polychaeta ....................................................................................................................... 19
Clasa Oligocheta ........................................................................................................................ 20
Clasa Hirudinea ......................................................................................................................... 21
Încrengătura Mollusca ................................................................................................................... 23
Clasa Bivalvia ............................................................................................................................ 24
Clasa Gasteropoda ..................................................................................................................... 26
Clasa Cephalopoda .................................................................................................................... 28
Încrengătura Arthropoda ............................................................................................................... 30
Subîncrengătura Chelicerata ..................................................................................................... 31
Clasa Arahnida .......................................................................................................................... 32
Subîncrengătura Crustacea ............................................................................................................ 35
Clasa Branchiopoda ................................................................................................................... 35
Ordinul Cladocera ..................................................................................................................... 35
Clasa Malacostraca ................................................................................................................... 36
Ordinul Decapoda ..................................................................................................................... 36
Subîncrengătura Uniramia ............................................................................................................. 38
Clasa Myriapoda ........................................................................................................................ 38
Clasa Hexapoda ......................................................................................................................... 39
ÎNCRENGĂTURA ECHINODERMATA .................................................................................... 49
Clasa Crinoidea ......................................................................................................................... 50
Clasa Asteroidea ........................................................................................................................ 50
Clasa Ophiuroidea ..................................................................................................................... 51
Clasa Holothuroidea .................................................................................................................. 51
Clasa Echinoidea ....................................................................................................................... 52
Încrengătura Chordata ................................................................................................................... 53
Subîncrengătura Urochordata (Tunicata) ................................................................................. 53
Subîncrengătura Cephalochordata (Acraniata) ........................................................................ 54
Subîncrengătura Vertebrata (Craniata) ..................................................................................... 54
Clasa Chondrichthyes (pești cartilaginoși) ................................................................................ 56
Clasa Osteichthyes (pești osoși) ................................................................................................. 57
Clasa Amphibia .......................................................................................................................... 63
Clasa Reptilia ............................................................................................................................. 65
Clasa Aves .................................................................................................................................. 68
Clasa Mammalia ........................................................................................................................ 78
1
În cadrul lucrărilor practice la disciplina Biologie animală se studiază reprezentanții regnului
animal și, pentru o mai bună înțelegere a originii animalelor din forme de viață mai simple,
organismele unicelulare sau coloniale asemănătoare animalelor grupate sub denumirea de
protozoare.
REGNUL PROTISTA
Sistematica acestui regn este departe de a fi finalizată sau măcar general acceptată, aici fiind
grupate organisme cu caracteristici și origini foarte diferite. Reprezentanții regnului Protista sunt
eucariote unicelulare sau coloniale, unele forme unicelulare caracteristici întâlnite și în rândul
animalelor (Metazoa), și sunt grupate în subregnul Protozoa. Protistele unicelulare și pluricelulare,
care au unele caractere asemănătoare plantelor (de exemplu, euglena și algele) se studiază în cadrul
disciplinei Biologie Vegetală.
Exercițiu: identificați principalele caracteristici care deosebesc animale de plante (studiate în
cadrul disciplinei Biologie vegetală).
Animale (Metazoa) Plante (Plantae)
Mobilitate
Hrănire
Înveliș celular
Subregnul Protozoa
Caracteristicile de animale metazoare identificate cu ajutorul exercițiului se întâlnesc și la unele
organisme unicelulare, la protozoare. Caracteristicile care le apropie de regnul animal sunt
capacitatea de deplasare (cu ajutorul cililor, flagelilor sau pseudopodelor), modul de hrănire
heterotrof (prin absorbție și ingestie), si lipsa peretelui celular. Toate protozoarele sunt organisme
unicelulare, eucariote, microscopice, având dimensiuni cuprinse între 4-500 µm (1 µm = 10−6 m).
Trăiesc într-o mare varietate de habitate, ca forme libere acvatice, în ape dulci și marine, în sol, dar
și forme simbionte sau parazite. Se cunosc peste 50.000 de specii, majoritatea cu populații extrem
de numeroase, reprezentând astfel o bază trofică importantă pentru alte organisme, cum sunt unele
nevertebrate.
Protozoarele se împart în patru încrengături, în funcție de modalitatea și organitele specializate
pentru deplasare.
Posedă flageli pentru deplasare Încrengătura Flagellata
Posedă cili pentru deplasare Încrengătura Ciliata
Formează pseudopode pentru deplasare Încrengătura Sarcodina
Nu au organite pentru deplasare Încrengătura Sporozoa.
Încrengătura Flagellata (Mastigophora - Zoomastigina)
Cuprinde protozoare care se deplasează cu ajutorul unuia sau mai multor flageli, aflați în diferite
zone ale corpului.
2
Flagelat
Sistemele noi de clasificare împart flagelatele în mai multe încrengături. Toate speciile se hrănesc
heterotrof și nu posedă cloroplaste (organite celulare ce conțin clorofilă). Există specii libere (mai
puține), simbionte sau parazite. Speciile parazite pot provoca boli atât la om cât și la animale, cum
sunt Trypanosoma gambiense (boala somnului la om), Trichomonas sp., Lamblia intestinalis
(enterocolită la om și alte mamifere). Speciile libere sunt în majoritate acvatice, mai puține specii
terestre care trăiesc în medii cu umiditate ridicată.
Trypanosoma sp., caractere generale
Multe dintre speciile de apă dulce sunt folosite ca bioindicatori ai gradului de saprobitate a apelor,
iar în apele uzate au rol de purificatori.Specia Bodo saltans se dezvoltă masiv în ape puternic
poluate bogate în hidrogen sulfurat, iar Bodo putrinus în bioderma instalațiilor de epurare a apelor,
fiind un important bacteriofag. Codonosiga botrytis este frecventă în ape eutrofe, mezosaprobe.
Încrengătura Sarcodina
Cuprinde protozoare cu corpul fără o formă definită, celula având o membrană subțire ce permite
formare de pseudopode, cu ajutorul cărora protozoarele se deplasează și să hrănesc. Citoplasma se
găsește în două stări interschimbabile: ectoplasma (lichid) și endoplasma (gel), iar prin trecerea
dintr-o stare în cealaltă se realizează deplasarea.
3
Hrănirea la Amoeba proteus
Încrengătura cuprinde specii fără un înveliș extern și grupe de specii cu corpul învelit într-un înveliș
rigid:
a. Cu forma corpului nedefinită: Amoeba proteus, trăiește în bălți și mlaștini. Specie
prădătoare.
b. Cu înveliș rigid: Testacee, Foraminifere (înveliș care conține calciu), Heliozoare, Radiolari
(înveliș care conține siliciu). Cochiliile calcaroase se depun după moartea organismelor pe
fundul bazinelor acvatice și formează în timp depozite de roci calcaroase biogene.
Înveliș de foraminifer
Sarcodinele populează toate mediile de viață, existând forme libere, simbionte și parazite.
4
Încrengătura Ciliophora
Cuprinde cele mai complexe protozoare, polinucleate, care au corpul acoperit cu cili cu ajutorul
cărora se deplasează. Populează toate mediile acvatice și cele terestre cu umiditate ridicată. Unele
specii sunt bioindicatori ai calității apelor. Există și specii comensale, simbionte și parazite.
Paramecium caudatum este prezent în sedimentul bogat în materie organică dar și în plancton.
Vorticella putrina se fixează pe plante și animale acvatice, în ape foarte poluate, fiind o specie
polisaporobă.
Paramecium caudatum
Încrengătura Sporozoa (Apicomplexa)
Cuprinde specii exclusiv endoparazite, cu ciclu de viaţă complex, care implică trecerea prin mai
multe faze, uneori cu gazde multiple. Unele specii pot avea forme de rezistentă, dar toate au în
comun faptul că trec prin stadiul de spori în ciclul lor de viață. Adaptarea la endoparazitism a făcut
ca structura corpului sporozoarelor să se simplifice prin reducerea sau pierderea completă a unor
organite, inclusiv a celor de deplasare. Exemplu de specie: Plasmodium falciparum, specie care
provoacă malaria.
Ciclul de viață la Plasmodium sp.
5
Exercițiu: colectarea, observarea și identificarea protozoarelor vii. Se realizează o aplicație în teren
pentru colectarea protozoarelor libere. Recoltarea speciilor acvatice se realizează prin trecerea unui
fileu cu ochiuri fine prin spuma formată la suprafața apelor și la suprafața vegetației subacvatice,
precum și prin raclarea biodermei formată pe plante sau pietre submerse. Materialul se colectează în
recipiente de plastic și se studiază în laborator. Se examinează câte o picătură din materialul
colectat la microscop și se observă protozoare vii. Se poate adăuga parafină pentru încetinirea
vitezei de deplasare a protozoarelor și facilitarea observării lor. Identificarea la nivel de specie sau
gen este dificilă și în majoritatea cazurilor nu se poate realiza prin utilizarea microscopului optic
pentru analiza probelor din natură. Se clasifică protozoarele observate la nivel de încrengătură, în
cele trei încrengături care cuprind protozoare libere: Flagelata (Mastigophora), Sarcodina și
Ciliata, utilizând drept criteriu structurile locomotorii. Se observă modul de deplasare a
reprezentanților celor trei încrengături. Pentru observarea modului de hrănire se utilizează secvențe
video. Pentru observarea foraminiferelor (Sarcodina) se pot utiliza și fosile, observabile cu ochiul
liber.
Exercițiu: observarea reprezentanților încrengăturii Sporozoa (Apicomplexa), care cuprinde
exclusiv forme parazite. Se utilizează planșe color. Protozoarele observate se desenează și se
denumesc structurile caracteristice.
6
REGNUL ANIMALIA (Metazoa)
Cuprinde organisme exclusiv pluricelulare și heterotrofe, fără perete celular, în marea lor majoritate
mobile. Este cel mai mare regn din lumea vie în sensul numărului de specii. Evoluția în regnul
animal a mers în direcția specializării celulelor și integrarea lor în țesuturi care îndeplinesc anumite
funcții: epitelial, conectiv, muscular și nervos. Mărimea corpului la animale variază foarte mult, de
la dimensiuni microscopice până la zeci de metri, dar toate pornesc în dezvoltarea lor de la stadiul
unicelular - zigotul, provenit din unirea celor doi gameți, din care se dezvoltă prin diviziune
celulară mitotică (mitoză) embrionul.
Clasificarea metazoarelor se bazează pe tipul de simetrie al corpului, numărul de foițe embrionare și
similaritatea în procesele de dezvoltare ontogenetică a structurilor anatomice majore. Caracterizarea
bazată pe simetria corpului nu necesită cunoștințe avansate de embriologie și poate fi utilizată
observând doar morfologia externă a corpului animalului, fiind astfel foarte utilă în identificarea la
nivel
Pentru înțelegerea tipurilor de simetrie, trebuie cunoscute planurile de organizare ale corpului
animal. Planul longitudinal trece paralel cu lungimea organismului și cu orizontala, rezultând
jumătatea dorsală și cea ventrală.
Planul sagital trece tot paralel cu lungimea corpului, dar perpendicular pe orizontală, rezultând
jumătatea dreaptă și cea stângă.
Planul transversal trece perpendicular pe lungimea organismului, rezultând partea anterioară și
partea posterioară, sau mai multe secțiuni transversale (felii).
Exercițiu: identificați segmentele rezultate prin trasarea planurilor longitudinal, transversal și
sagital la veveriță.
Planurile de simetrie (modificat după BIODIDAC)
Exercițiu: Desenați schematic un om în poziție verticală. Trasați și denumiți planurile de
organizare ale corpului uman. Identificați secțiunile rezultate. Discutați comparativ cu schema
planurilor la veveriță.
7
Simetria corpului
Simetria bilaterală. În acest caz, corpul organismului animal poate fi împărțit în două jumătăți în
oglindă doar prin planul sagital. Acest tip de simetrie este caracteristic majorității grupelor de
organisme animale.
Simetria radiară. Corpul nu poate fi împărțit doar în două jumătăți în oglindă, prin planul sagital, ci
mai multe planuri de simetrie se întretaie în mijlocul cercului, ca feliile unui tort. Acest tip de
simetrie este caracteristic animalelor care au corpul de formă tubulară, circulară sau stelară.
Numărul de planuri ce pot împărți corpul determină tipul de simetrie radiară: tetraradiară,
pentaradiară sau hexaradiară etc.
Simetrie radiară
Asimetria. Corpul nu poate fi împărțit în două jumătăți în oglindă prin nici un plan de simetrie.
Exercițiu: identificați tipul de simetrie la câteva specii cunoscute de animale. Se utilizează planșe
sau imagini color.
Denumire Tip de simetrie
Broască (Chordata)
Anemonă (Cnidaria)
Pește (Chordata)
Meduză (Cnidaria)
Râmă (Annelida)
Stea de mare (Echinodermata)
Coral (Cnidaria)
Burete (Porifera)
Rac de râu (Arthropoda)
Planarie (Platyhelminthes)
Limbric (Nematoda)
Limax (Mollusca)
Exercițiu: utilizați rezultatele anterioare pentru a caracteriza fiecare încrengătură animală pe baza
tipului de simetrie.
În mod tradițional, reprezentanții regnului animal sunt împărțiți în două grupe, pe baza prezenței
sau absenței coloanei vertebrale: nevertebrate și vertebrate. O împărțire mai corectă ar fi însă în
8
animale nevertebrate și animale cordate, adică specii care prezintă o coarda dorsală (notocord), și
care la vertebrate este înlocuit de coloana vertebrală. Nevertebratele sunt animale care nu posedă o
coardă dorsală (notocord) și nici coloană vertebrală. Nevertebratele reprezintă majoritatea
covârșitoare a speciilor animale actuale, reprezentând peste 95% din specii.
Principalele încrengături din cadrul regnului Animalia
Încrengătura Porifera
Încrengătura Cnidaria
Încrengătura Platyhelminthes
Încrengătura Nematoda
Încrengătura Mollusca
Încrengătura Annelida
Încrengătura Arthropoda
Încrengătura Echinodermata
Încrengătura Chordata
Exercițiu: utilizați cheia dihotomică pentru determinarea principalelor încrengături de animale
nevertebrate. Se utilizează planșe color și specimene conservate. Pe fișele de lucru se trec pașii
urmați pentru identificarea specimenului.
Cheie de determinare dihotomică pentru principalele încrengături de nevertebrate
1a Asimetrie sau simetrie radiară 2
1b Simetrie bilaterală 4
2a Asimetrie, suprafață poroasă, nu există țesuturi adevărate Porifera
2b Simetrie radiară, suprafață neporoasă, există țesuturi adevărate 3
3a Simetrie pentaradiară Echinodermata
3b Simetrie radiară dar nu pentaradiară Cnidaria
4a Corp segmentat 5
4b Corp nesegmentat 6
5a Exoschelet , apendice articulate Arthropoda
5b Fără exoschelet, apendicele, dacă sunt prezente, nu sunt articulate Annelida
6a Corp format din picior, masă viscerală și manta, de multe ori și cochilie Mollusca
6b Nu prezintă picior, masă viscerală manta și cochilie 7
7a Corp vermiform aplatizat dorso-ventral cu o grosime de mai puțin de 1mm Platyhelminthes
7b Corp vermiform cilindric Nematoda
Fișă de lucru
Nr. specimen Pașii urmați pentru identificare Încrengătura Denumirea animalului
Adaptat după Ziser, 2013
9
Încrengătura Porifera - bureți de apă
Cuprinde organisme pluricelulare, lipsite de țesuturi și organe, cu celule care au un grad ridicat de
independență. Sunt animale asimetrice, sesile, corpul fiind susținut prin existenta unui schelete din
fibre elastice de spongină (o formă de colagen) şi/sau cu ajutorul unor formațiuni minerale
microscopice numite spiculi, formate din carbonat de calciu sau siliciu. Stratul extern este constituit
din celule turtite numite pinacocite. Sub acest strat se află un strat gelatinos numit mezohil, în care
se află celule independente, mobile, dar și elementele de susținere (fibre de spongină, spiculi), iar la
interior se găsesc celule gulerate (choanocite) și flagelate. Aspectul poros al corpului spongierilor
este dat de prezența celulelor numite porocite, care practic permite pătrunderea apei în corp.
Exercițiu: identificați și notați principalele structuri și tipuri de celule care constituie corpul unui
spongier.
Structura corpului la spongieri. Adaptat după I. Livingstone, BIODIDAC
Demonstrație: independența celulelor unui spongier. Diferitele tipuri de celule care constituie un
spongier se află în continuă mișcare și rearanjare. Mișcarea celulelor este și mai evidentă prin
trecerea unui spongier printr-o sită până la desfacerea în celule individuale. Observarea mișcării
celulelor una către cealaltă până la formarea unui nou spongier. Se utilizează secvențe video.
În funcție de organizarea spațială a corpului, există trei tipuri de spongieri: tip asconoid, practic o
cupă cu pereți nepliați, tipul syconoid, la care pereții corpului sunt îngroșați plin pliere, rezultând
mai multe canale, și tipul leuconoid, la care pereții sunt și mai mult îngroșați și pliați, formând în
interior mai multe cămăruțe.
Spongierii se hrănesc prin filtrarea apei și reținerea fragmentelor organice, iar digestia are loc
intracelular, ca și la protozoare.
Exercițiu: desenați cele trei tipuri de spongieri și identificați stratul de pinacocite, choanocite și
mezohilul.
10
Adaptat după http://en.wikipedia.org/wiki/Sponge#mediaviewer/File:Porifera_body_structures_01.png
Demonstrație: observarea fluxului de apă printr-un spongier cu ajutorul unor substanțe colorate
împrăștiate în jurul unui spongier viu în mediul marin natural. Se utilizează secvențe video.
Se cunosc circa 6000 de specii, exclusiv acvatice, majoritatea marine. Spongierii se clasifică în
funcție de schelet în spongieri calcaroși (Calcarea), silicioși (Hexactidellida) și cu schelet de
spongină (Demospongiae). În Marea Neagră există spongieri cu schelet de spongină, circa 30 de
specii, și o singură specie de spongier calcaros: Sycon ciliatum, specie solitară de dimensiuni
reduse, 1-2 cm, de culoare alb-gălbuie, ușor translucidă. Sycon este întâlnit la adâncimi de 30-80 m.
Demospongieri din Marea Neagră: Suberites carnosus trăiește la adâncimi de 25-50 m, și are forme
variabile, de multe ori sferic, cu suprafață fină și culoare maronie.
Tot din clasa Demospongiae fac parte și bureții de apă dulce care trăiesc în țara noastră. Se cunosc
6 specii, sensibile la poluare și variații bruște de pH, fiind buni indicatori ai calității apei. Spongilla
lacustris trăieşte în ape curate, stătătoare sau slab curgătoare. Formează structuri delicate, în formă
de crustă de 1-10 mm grosime pe substrat, cu ramificaţii erecte de 2-10 mm grosime. Se întâlnesc
două tipuri ecologice, cu sau fără alge verzi simbionte care dau culoarea verde. Indivizii fără alge
simbionte pot trăi la adâncimi mai mari, ei nedepinzând de radiaţia luminoasă. Formă colonială,
osculii sunt de dimensiuni foarte reduse, fiind abia vizibili cu ochiul liber.
Exercițiu: observarea specimenelor și a scheletelor de spongieri din cele trei clase (Calcarea,
Dermospongiae și Hexaclinellida) și identificarea principalelor caracteristici. Identificarea mediilor
de viață caracteristice. identificarea claselor de spongieri după structura scheletului și forma
spiculilor. Observarea structurii scheletului fără magnificare și cu ajutorul stereomicroscopului.
Materiale necesare: specimene uscate, preparate microscopice - spiculi.
Exercițiu: realizați un experiment pentru compararea capacității de absorbție a apei la un burete
natural (Spongia officinalis) şi la un burete artificial. Fiecare grup de lucru pornește de la o ipoteză
şi cu ajutorul experimentului verifică ipoteza inițială. Se măsoară greutatea uscată a ambelor tipuri
de bureți la nivel de gram. Se plasează în apă până la saturație, se scurge excesul de apă şi apoi se
extrage întreaga cantitate de apă rămasă şi se măsoară cu ajutorul unui cilindru gradat. Se repetă de
trei ori pentru fiecare tip de burete şi se calculează media. Se calculează absorbabilitatea medie per
gram substanță uscată pentru cele două tipuri de bureți. Se discută rezultatele obținute.
Tip asconoid Tip syconoid Tip leuconoid
11
Încrengătura Cnidaria (Celenterate)
Cuprinde organisme pluricelulare, cu un schelet hidrostatic și cu simetrie radiară, organizate în
jurul unei cavități gastrale, caracterizate prin prezența unor celule urticante numite cnidoblaste
(nematocişti) plasate pe tentacule. La acest grup apar pentru prima dată în seria animală deschiderea
bucală (buco-anală), dar și țesuturi și organe (început de sistem digestiv, muscular, nervos, organe
de simț). Ectodermul conține celule musculare, senzitive și nervoase, iar endodermul, care
căptușește cavitatea gastrală, celule cu rol în digestie. Între cele două straturi se află mezogleea
gelatinoasă, în care există celule care se deplasează independent. Cnidarii sunt caracterizați prin
polimorfism, având forma de meduză (mobilă, sexuată) şi forma de polip (sesilă, asexuată), cu un
ciclu de viață care presupune la majoritatea speciilor trecerea prin ambele forme. Există și grupe la
care există doar forma de polip sau doar forma de meduză. Se cunosc forme solitare și coloniale.
Ciclul de viață la un cnidar polimorf.
Exercițiu: identificați ectodermul, mezogleea, endodermul, cavitatea gastrală, tentaculele și
deschiderea bucală la forma de meduză și la forma de polip. Comparați cele două forme.
Forma de meduză Forma de polip
12
Marea majoritate a speciilor de cnidari sunt marine. În Marea Neagră încrengătura este slab
reprezentată, în principal datorită salinității ridicate. Se cunosc 35 de specii, iar în apele dulci din
țara noastă, alte trei specii.
Cnidarii se clasifică în trei clase, în funcție de predominanța uneia dintre forme și forma și
dimensiunea corpului.
Clasa Hidrozoa
Cuprinde polipi și meduze de dimensiuni foarte mici (0,5-20 mm), cu simetrie tetraradiară, și multe
specii coloniale. Este clasa cea mai bine reprezentată în Marea Neagră.
Obelia geniculata este o specie colonială în faza de polip, cu aspect ramificat, atingând dimensiuni
de 3-5 cm. Meduza atinge 4-5 mm diametru, cu 16 tentacule marginale.
Aglaophenia pluma este o specie colonială de până la 150 mm, cu aspect penat. Are doar forma de
polip.
Specii de apă dulce, doar forma de polip: Hydra vulgaris hidra de apă dulce. Specie sesilă, fixată pe
substrat dur, doar cu formă de polip cu lungimea de 5-15 mm, de culoarea cenușie, maronie sau
roșcată. Trăieşte în ape curate, nepoluate, și nu este foarte frecventă. Are o mare importanţă pentru
ştiinţă datorită aparentei lipse a îmbătrânirii (Martinez, 1998).
Forma corpului și ciclul de viață la hidră
Chlorohidra viridissima este o specie întâlnită numai în ape curate, fixată pe vegetație acvatică. Are
culoarea verde intens datorită prezenței unor alge verzi simbionte.
Clasa Sciphozoa
Cuprinde specii la care predomină forma de meduză, polipul este de dimensiuni mici (1-3 cm),
atașat de substrat prin intermediul unui peduncul subțire. Meduzele mature sunt mari (10-35 cm),
cu tentacule peribucale foarte lungi. În Marea Neagră trăiesc doar două specii, dar cu populații
numeroase.
13
Aurelia aurita - meduza de apă rece, o specie comună tot timpul anului, mai numeroasă în sezonul
rece. Clopotul meduzei ajunge până la 25 cm, cu 4 tentaculele bucale lungi și franjurate. Corpul
este translucid, central se observă patru gonade cu aspect lăptos.
Rhizostoma pulmo - meduza de apă caldă - meduză de talie mare, fiind uşor de identificat după
banda îngustă albastră, violet sau chiar roz aflată la marginea uşor lobată a clopotului. Tentaculele
bucale sunt concrescute și voluminoase, cu 8 prelungiri scurte terminale. Apare în Marea Neagră
doar în sezonul cald, fiind adusă de curenți din Marea Mediterană.
Clasa Anthozoa (Anemone și Corali)
Reprezentanții acestei clase prezintă exclusiv forma de polip, solitar sau colonial. Sunt specii
exclusiv marine, de obicei cu culori foarte vii. Coralii au un schelet din carbonat de calciu, care
formează după moartea polipilor dând naștere recifelor de corali.
Structura unui antozoar
Subclasa Hexacoralieri cuprinde specii cu numeroase tentacule, totdeauna multiplu de 6,
actinii sau anemone de mare şi corali formatori de recife. În Marea Neagră nu există corali, ci doar
anemone de mare, care nu au schelet calcaros, în schimb au musculatura foarte bine dezvoltată.
Actinia equina - dediţel de mare, specie comună în zona costieră cu fund stâncos, în zone care nu
sunt în expuse direct luminii. Este o specie caracteristică comunităţilor acvatice dominate de midii.
Pedunculul este masiv, 5-6 cm diametru, peste 200 de tentacule așezate în șase rânduri concentrice.
Este viu colorată: ruginiu, roşu sau verde oliv, tentaculele de obicei verzui.
14
Dedițel de mare Actinia equina
Subclasa Octocoralieri cuprinde specii cu 8 tentacule. Nu există specii în Marea neagră. Corallium rubrum coralul
roşu sau mărgeanul. Schelet de culoare roşie, cu polipi de culoare albă. Trăiește în Marea Mediterană și Oceanul
Atlantic.
Corallium rubrum coralul roşu
Încrengătura Platyhelmintes (Viermi plați)
Cuprinde organisme cu simetrie bilaterală, corp turtit dorso-ventral, alungit, cu aspect de panglică
sau frunză, nesegmentat. Lungimea corpului variază de la mai puțin de 1 mm până la câțiva m
lungime. Este prima încrengătură din seria animală la care apare cefaizarea, respectiv concentrarea
la una dintre extremitățile corpului a organelor de simț și a sistemului nervos. Pentru prima dată
apare un sistem nervos format din ganglioni cerebroizi și cordoane nervoase. Sistemul digestiv are
o singură deschidere spre exterior, orificiul buco-anal. Nu există sistem respirator, respirația este
tegumentară, și nici sistem circulator, în schimb apare pentru prima dată un sistem excretor.
Viermii plați sunt hermafrodiți, dar fecundația este internă și încrucișată. Ciclul de viață este
complicat, cu generații sexuate și asexuate, metamorfoză și gazde multiple la speciile parazite. Se
cunosc circa 16.000 de specii, iar sistematica actuală recunoaște peste 10 clase de viermi plați, dar
în lucrările didactice se păstrează sistematica tradițională, cu clasele Turbelariate, Trematode și
Cestode.
15
Clasa Turbellaria (Planarii)
Cuprinde viermi plați liberi, hermafrodiți, cu corpul acoperit cu cili. Pot avea un număr variabil de
ochi, până la 100. Se cunosc circa 4.500 de specii, majoritatea fiind acvatice, câteva dulcicole, iar
restul marine. Speciile dulcicole trăiesc cu precădere în ape curate și bine oxigenate, în zone ferite
de radiație solară puternică. Speciile de la noi din țară sunt de dimensiuni mici, de câțiva mm
lungime, majoritatea speciilor fiind prădătoare sau microfage. Au un faringe musculos ce poate fi
proiectat în afară, străpung prada, pe care ulterior o ingerează. Deschiderea buco-anală este de
obicei situată posterior. Se cunosc circa 40 de specii.
În apele stagnante sau lent curgătoarea de la noi din țară este destul de comun genul Microstomum,
care se hrănește cu hidre, a căror cnidoblaste migrează în țesutul epitelial (Pârvulescu, 2011), iar în
apele curgătoare sunt frecvenți reprezentanți ai genului Dugesia.
Exercițiu: Identificați părțile corpului la o planarie. Identificați regiunea cefalică, ochii,
deschiderea buco-anală, faringele exertil.
Planarie.
Demonstrație: planariile au o foarte mare capacitate de regenerare. După secționare, chiar în mai
multe segmente, acestea continuă să se miște și după câteva săptămâni se regenerează noi
organisme întregi. Se utilizează secvențe video.
Clasa Trematoda
Cuprinde exclusiv specii parazite la vertebrate și nevertebrate. Sunt în general specii de dimensiuni
mici, de la câțiva mm la câțiva cm lungime, forma corpului fiind lanceolată. Structura corpului este
mult simplificată datorită adaptării la viața parazitare, dar sunt prevăzute cu organe de fixare, cu
care se prind de gazdă, respectiv ventuze sau cârlige. Ciclu de viață este complex, cu cel puțin două
gazde. Se cunosc peste 25.000 de specii. Speciile sunt în general hermafrodite, dar există un gen la
care sexele sunt separate și există și un marcant dimorfism sexual. Acești viermi, Schistosoma,
produc hematuria egipteană (schistosomiaza), existând sute de milioane de oameni infectați. Este
considerată de către Organizația Mondială a Sănătății a doua boală parazitară din lume, după
efectele devastatoare socio-econimice (după malarie). Viermii adulți parazitează vasele capilare ale
vezicii urinare la om, iar ouăle produse sparg pereții capilarelor și pătrund în vezica urinară, de
unde sunt eliminate împreună cu urina (urinare cu sânge). Dacă ajung în mediu acvatic dulcicol, din
16
ouă se dezvoltă larva ciliată numită miracidiu. Aceasta pătrunde într-un melc dulcicol, în corpul
acestuia se dezvoltă cercarul, tot o formă larvară, fără cili dar cu o coadă cu ajutorul căreia înoată și
pătrund activ prin pielea umană, ciclul reîncepând.
Exercițiu: identificați fazele de dezvoltare și explicați ciclul de viață la Schistosoma, utilizând
schema.
Ciclul de viață la Schistosoma sp.
Clasa Cestode
Cuprinde de asemenea numai specii parazite, cu corpul alungit și în formă de panglică. Corpul este
format din trei părți distincte: scolex (cap), gât și strobil. Scolexul este porțiunea anterioară a
corpului pe care există organele de fixare: ventuze și/sau cârlige. Urmează gâtul, o porțiune scurtă
și mult mai îngustă, zona de unde strobilul crește continuu. Strobilul este alcătuit dintr-un lanț de
segmente înșirate numite proglote.
Exercițiu: identificați părțile corpului la cestode. Utilizați schema.
Partea anterioară a corpului la cestode
Fiecare proglotă este o unitate reproductivă completă și pe măsură ce se maturizează devine practic
un sac plin cu ouă, celelalte sisteme degenerând. Astfel, proglotele pline cu ouă se află spre capătul
posterior al animalului, iar noi proglote imature sunt generate de gât.
17
Se cunosc peste 1.000 de specii, toate hermafrodite, de lungimi foarte variabile, în funcție de specia
gazdă definitivă. Astfel, speciile care parazitează chițcani au câțiva mm, iar o specie parazită la
balenă ajunge la 30 m. Taenia solium, care are ca și gazdă definitivă omul, are în general 2-3 m, dar
poate ajunge și la 8 m. Ouăle sunt eliminate în mediu odată cu fecalele și sunt ingerate de gazda
intermediară care este porcul sau chiar de om, unde urmează același ciclu. În intestinul porcului din
ou eclozează larva hexacantă (are 6 cârlige) care penetrează peretele intestinal și ajunge în mușchi
unde se fixează fi formează o nouă formă larvară numită cisticerc. Prin consumul de carne
insuficient tratată termic, acești cisticerci vii ajung în intestinul uman unde se fixează de peretele
intestinal și evoluează spre stadiul de adult. Atunci când cisticercul se fixează în creierul uman
(neurocisticercoză) dau naștere unor simptome neurologice.
Exercițiu: Identificați pe schemă fazele ciclului de viață la tenie.
Ciclul de viață la tenie
Demonstrație: modul de viață și de hrănire a unei tenii în intestinal uman. Se utilizează secvențe
video.
18
Încrengătura Nematoda (Viermi cilindrici)
Încrengăturile Nemathelminthes și Aschelminhtes azi nu mai sunt valabile, foste clase din acestea fiind azi ridicate la
rangul de încrengătură, rezultând astfel circa 10 încrengături ce cuprind organisme foarte diferite. Dintre acestea, în
cadrul lucrărilor practice se studiază doar nematodele.
Încrengătura Nematoda cuprinde viermi cu corpul cilindric, alungit și subțiat la capete fără o
regiune cefalică distinctă, nesegmentat, protejat de o cuticulă rezistentă. Cuticula nu permite
creșterea corpului, astfel încât ea este îndepărtată periodic prin năpârliri succesive (de obicei în
număr de patru). Nu au aparat circulator și respirator, dar sistemul digestiv este complet, existând
deschidere bucală și deschidere anală. Există specii cu sexe separate, altele sunt hermafrodite iar
altele se reproduc prin partenogeneză și nu se cunosc masculii. Se cunosc circa 12.000 de specii,
dar se estimează că ar exista peste 200.000 de specii, majoritatea microscopice, libere, sau parazite,
putând deveni a doua încrengătură ca număr de specii după încrengătura Arthropoda, pe care o vom
studia mai târziu. Nematodele sunt răspândite în mediul marin și dulcicol, în mediul terestru sunt
extrem de abundente în sol, cu precădere în primii 10 cm. Se hrănesc cu detritus sau sunt prădătoare
(onsumă inclusiv bacterii) și au un rol important în humificarea solului, sau sunt parazite.
Exercițiu: Colectarea unei probe de sol și analiza acesteia la stereomicroscop. Identificați
nematodele prezente și încercați să estimați numărul indivizilor per cm3 de sol. Observați
caracterele principale utilizate în identificarea reprezentanților acestei încrengături.
Nematod din sol
În sol există specii libere, dar și specii care parazitează rădăcinile plantelor. Alte exemple de specii
parazite la animale: Ascaris lumbricoides - limbricul, specie parazită în intestinul subțire la
mamifere. Ouăle ingerate eclozează în intestin, de unde larvele trec prin peretele acestuia și prin
sistemul circulator sanguin ajung în plămâni, de unde vor migra prin trahee în faringe și de aici
înapoi în intestin, unde vor rămâne în faza de adult. Trichinella spiralis parazit al mucoasei
intestinale la mamifere. Se închistează în celulele musculare, care pot provoca manifestări clinice
grave.
Încrengătura Annelida (viermi inelați)
Membrii încrengăturii Annelida, sau viermii inelaţi, cu simetrie bilaterală. Sunt animale cu corp
vermiform, format din mai multe segmente, ca nişte inele, care se repetă unele după altele, adică au
corp metamerizat, mod de organizare a corpului care apare pentru prima dată în seria animală, și
19
care se va regăsi la toate grupele, uneori modificat prin specializarea segmentelor. Tot o premieră o
reprezintă dezvoltarea unor organe specializate pentru respirație, și anume branhiile care apar la
unele forme acvatice. La restul speciilor respirația este tegumentară. Corpul anelidelor este format
din trei părți: capul, corpul (soma) și coada (pigidiul). La anelide apar de asemenea pentru prima
dată și apendicele perechi, precursori ai picioarelor articulate, aici sub forma unor expansiuni
simple ale corpului numite parapode (picioare false). Anelidele sunt răspândite în mediul acvatic și
terestru, majoritatea specii libere, puține ectoparazite temporar. Încrengătura Annelida cuprinde trei
clase, ce pot fi diferențiate pe baza caracterelor morfologice: Policheta, Oligocheta și Hirudinea.
Exercițiu: Identificați caracterele specifice claselor de anelide. Materiale necesare: specimene
conservate și specimene vii (oligochete). Se analizează la stereomicroscop pentru observarea
caracterelor. Se utilizează cheia de determinare dihotomică.
Cheie pentru determinarea claselor de anelide
1(2) Parapode prezente, peri (cheţi) pe laturile corpului, cap distinct Clasa Polychaeta
2(1) Parapode absente 3
3(4) Ventuză prezentă, peri (cheţi) absenţi Clasa Hirudinea
4(3) Ventuză absentă, peri (cheţi) prezenţi, dar foarte puţini şi reduşi Clasa Oligochaetae
Clasa Polychaeta
Cuprinde anelide care s-au adaptat la o mare varietate de habitate marine. Unele trăiesc în sau pe
substrat, altele în diferite ascunzișuri sau înoată liber. Se cunosc circa 5.300 de specii, fiind clasa
cea mai mare de viermi inelaţi. Se caracterizează prin prezenţa parapodelor (expansiuni laterale ale
peretelui corpului) şi a numeroşilor peri (cheţi). Aceste structuri sunt utilizate la deplasare. Corpul
este acoperit de o cuticulă. Toate polichetele are o putere remarcabile de regenerare, prin care îşi
înlocuiesc segmente pierdute ale corpului, sau chiar au puncte de rupere care permit viermelui să se
salveze când este prins de un prădător.
Exercițiu: identificați elementele anatomiei externe la polichete: cap, soma, parapode, cheți.
Vierme polichet
Majoritatea polichetelor sunt specii marine, viu colorate, cu sexe separate, iar reproducerea implică
desprinderea segmentelor posterioare ale corpului, care cuprind gonadele (epitocă). Acestea devin
pelagice (plutesc) și uneori chiar regenerează cu cap și se transformă în indivizi sexuați.
20
Vierme polichet cu epitocă
În Marea Neagră pe litoralul românesc sunt citate circa 100 de specii. Nereis (Hediste) diversicolor
- vierme marin de 60-80 mm ce trăiește și în Marea Neagră. Este o specie prădătoare, prevăzută cu
fălci, tentacule și patru ochi. Trăiește în galerii pe care le sapă în mâl, pe fundul apei, în zona
litorală. O specie asemănătoare este și Arenicola marina.
Polichet marin în galerie
Alte specii: Aphrodite aculeata este o specie bentonică, cu corpul turtit, acoperit cu cheți lungi ce
reflectă lumina, având irizații metalice. Specie prădătoare, se hrănește cu alte specii de polichete.
Prezentă în mările Mediterană, Baltică, Marea Nordului și Oceanul Atlantic. Eunice gigantea -
specie din Oceanul Pacific, de mari dimensiuni, atinge până la 3 m lungime. Diopatra sp. specie
marină, galericolă, ce construieşte tuburi pe exteriorul cărora lipeşte fragmente de cochilii, alge,
nisip etc. specie prădătoare. Spirographis spallanzani specie ce prezintă apendice specializate
pentru filtrarea apei. prezentă în Marea Mediterană și Oceanul Atlantic.
Clasa Oligochetae
Cuprinde reprezentanţi care trăiesc în ape dulci sau în habitate terestre. Se cunosc peste 3.000 de
specii. Nu au parapode, iar cheții sunt scurţi, şi mai puţin numeroşi decât la polichete, și prezenți
doar pe partea ventrală.
21
Lumbricus terrestris Râmă
Dimensiunile variază de la câţiva mm la zeci de cm şi, în foarte puţine cazuri, chiar până la 3 m
(Megascolides australis). Corpul este acoperit de o cuticulă. O serie de segmente din partea
anterioară a corpului sunt mai proeminente, formând o structură numită clitelum, cu rol în
reproducere. Ouăle sunt depuse în coconul secretat de clitelum în sol, dezvoltarea fiind directă.
Exercițiu: Observați anatomia externe la râmă și identificați părțile corpului: segmente, gura,
clitelum, anus, cheți. Se utilizează Lumbricus terestris, specimene vii în terariu. Observați modul de
deplasare a râmei și modalitatea de utilizare a musculaturii.
Deplasarea la râmă
Demonstrație: Observați reproducerea sexuată la râmă: împerechere, formarea coconului,
depunerea ouălor, eclozarea. Se utilizează secvențe video.
Clasa Hirudinea
Cuprinde lipitorile. Acestea sunt animale prădătoare sau parazite care trăiesc în ape dulci, marine
sau habitate terestre. Corpul este de obicei turtit dorso-ventral, prevăzut cu o ventuză de fixare la
partea posterioară, şi în cele mai multe cazuri şi cu o ventuză sugătoare la partea anterioară. Au
musculatura foarte bine dezvoltată. Nu au parapode și nici cheți. Corpul este format din 34 de
segmente. Se cunosc circa 500 de specii, la noi în țară fiind prezente 25 de specii. Fecundația este
internă, iar coconii sunt depuși în mâl, pe vegetație sau chiar pe gazda parazitată.
Exercițiu: identificați pe schemă principalele părți ale corpului la o lipitoare.
22
Lipitoare
Demonstrație: Observați modul de deplasare pe substrat a unei lipitori.
Modalitatea de deplasare pe substrat a unei lipitori
23
Încrengătura Mollusca
Moluştele sunt animale cu simetrie bilaterală (alterată la melci de fenomenul numit torsiune), cu
corp nesegmentat și moale (lat. mollis = moale). Cuprinde organisme ca melcul, limaxul, scoica,
sepia, nautilul sau caracatiţa. O mare parte dintre moluşte au corpul protejat de structuri calcaroase
care formează diferite tipuri de cochilii sau alcătuiesc structuri de protecţie şi de suport pentru
musculatură. Moluştele sunt, după încrengătura Arthropoda pe care o vom studia mai târziu, cel de-
al doilea grup ca mărime de organisme pluricelulare de pe Terra, numărul lor depăşind 120.000 de
specii. Cea mai mare parte a moluştelor sunt animale marine, existând însă si specii dulcicole –
aparţinând la doua clase – si terestre – aparţinând unei singure clase.
La majoritatea moluştelor corpul este constituit din cap, picior şi masa viscerală și este învelit la
exterior de un țesut subțire numit manta (pallium), care secretă o cochilie externă la majoritatea
speciilor. Aceste părţi ale corpului au dezvoltare diferită la diferite clase de moluşte. Capul şi
piciorul sunt structuri musculare utilizate pentru deplasare şi cu funcţii senzoriale. Masa viscerală
conţine organele care realizează digestia, circulaţia, reproducerea şi excreţia. Între manta şi picior
se află cavitatea mantalei (cavitatea paleală).
Exercițiu: identificați principalele părți ale corpului la un melc de livadă: cap, picior, masă
viscerală, cochilie.
Melc de livadă Helix pomatia
Sistemul digestiv al moluștelor este caracteristic prin existența radulei (prezentă la majoritatea
speciilor), structură la nivelul cavității bucale cu rol în răzuit, și a glandei digestive numită
hepatopancreas, foarte dezvoltată datorită rolului de depozitare a substanțelor de rezervă.
Radula
24
Sistemul respirator este de tip branhial, majoritatea speciilor fiind acvatice, dar prin
hipervascularizarea peretelui cavității paleale, se formează un fel de plămân, care a permis
utilizarea oxigenului din aerul atmosferic și cucerirea uscatului. Este pentru prima dată în seria
animală când este prezent un plămân. La moluşte reproducerea este exclusiv sexuată.
Moluştele sunt verigi importante în lanţurile trofice terestre şi marine. Formele terestre sunt
formatoare şi descompunătoare de humus și participă la formarea straturilor incipiente de sol. Multe
specii sunt bioindicatori ai calităţii solurilor şi bioindicatori ai poluării;
Încrengătura molusca cuprinde trei clase: bivalve, gasteropode și cefalopode.
Exercițiu: identificați cărei clase de moluște îi aparțin diferite exemplare. Utilizați cheia
dihotomică. Se utilizează planșe color.
1a Piciorul lat și musculos prezent 2
1b Piciorul transformat în sifon și tentacule Clasa Cephalopoda
2a Corpul acoperit cu o cochilie formată din două valve Clasa Bivalvia
2b Corpul nud sau acoperit cu o cochilie compactă Clasa Gasteropoda
Clasa Bivalvia
Cuprinde aproape 30.000 de specii de scoici, fiind a două clasă ca mărime din încrengătura
Mollusca. Bivalvele populează atât apele marine cât şi cele dulci, fiind exclusiv acvatice. Trăiesc pe
fundurile apelor, unele îngropate in sediment (la suprafaţă ieşind doar sifoanele), altele fixate de
substrat sau în adăposturi săpate chiar de ele. Bivalvele sunt o clasă de moluşte caracterizate prin
faptul ca au corpul protejat in totalitate de două valve calcaroase, comprimate lateral, care formează
cochilia. Au un mod de viaţă sedentar, iar hrănirea se face prin filtrarea apei cu ajutorul branhiilor,
având astfel un rol extrem de important în depoluarea apelor. Datorită acestui mod de viață,
regiunea cefalică s-a redus până la dispariție. Glanda bissogenă este o structura specifica bivalvelor
şi are rolul de a secreta bissusul – un mănunchi de filamente subțiri, dar extrem de rezistente, care
se ancorează pe substrat ca un adeziv. Firele de bissus sunt de asemenea în contact cu fibre
musculare care permit bivalvelor să se apropie sau să se depărteze de substrat. Rezistența la rupere
a firelor de bissus este extrem de mare, motiv pentru care coloniile de midii de exemplu,
solidarizate prin aceste filamente, formează o structură foarte dificil de desprins de pe substrat.
Bissus-ul și glanda bissogenă
25
Cochilia este alcătuită din trei straturi: periostracum (la exterior, pigmentat), ostracum (la mijloc,
conferă rezistență) și hipostracum (la interior, în contact cu mantaua, are aspect sidefat).
Exercițiu: observarea structurii externe a cochiliei. Material conservat: cochilii de scoică de râu.
Identificarea părților principale: valve, umbone (apex, vârful valvelor), ligament, striuri de creștere.
Pe fata interna a valvelor se observa de asemenea punctele de prindere a muşchilor care menţin
valvele închise – muşchii adductori – si muşchii care acţionează piciorul – muşchii retractori şi
protractori. De cele mai multe ori, valvele sunt identice ca aspect; exista insă si specii la care una
din valve are alt aspect – de exemplu la unele specii de Pecten sau la stridii (Ostrea), una din valve
este aplatizată, din cauza faptului ca animalul se odihneşte pe substrat pe aceeaşi parte.
Structura cochiliei
Exercițiu: Identificați cele mai comune specii de bivalve de la noi din țară. Se utilizează cochilii,
specimene conservate, planșe color.
La noi în țară trăiesc 25 de specii de scoici dulcicole. Unio pictorum scoica de râu, specie de apă
curgătoare, fiind întâlnită tot în zone cu fund mâlos sau nisipos, sensibilă la poluarea apelor. Valve
dure, groase și rezistente, cu aspect alungit eliptic, lungimea mai mare decât dublul înălțimii. Partea
posterioară a cochiliei mai mare decât partea anterioară. Anodonta cygnea scoica de lac, frecventă
în lacuri mari, mai ales din regiunile joase, în zone cu fund mâlos sau nisipos. Valve subțiri, mai
puțin alungite decât la scoica de râu. Dreissena polymorpha specie comună atât în lacuri cât și în
râuri, formează populații mari. Se fixează cu fire de bissus pe orice substrat. Cochilie alungită, cu o
carenă longitudinală evidentă. Culoarea este vărgată, cu benzi galbene dispuse în zigzag pe fond
maro sau negru.
În mediul marin diversitatea specifică este mai mare, în Marea Neagră fiind identificate peste 30 de
specii. Cerastoderma edule, specie comestibilă. Cochilia are contur oval, cu 26 de coaste radiare.
Este de culoare alb-gălbuie, cu linii mai închise. A devenit din ce în ce mai rară pe litoralul
românesc. Specia foarte asemănătoare Scapharca cornea, tot cu valve în formă de evantai, cu
coaste radiare numeroase, este specie originară din mările calde din orient, aclimatizată în Mare
26
Neagră, astăzi fiind extrem de numeroasă (Pârvulescu, 2011 ). Mytilus galloprovincialis - midia,
este o specia comună în zona litorală a Mării Negre, unde formează colonii atașate de substrat cu
ajutorul filamentelor de bissus. Valvele sunt netede și aproape negre la culoare. Mya arenaria –
specie atlantică, a pătruns in Marea Neagra la bordul navelor, la 15 ani de la prima semnalare avea
deja o frecventa de 70%. Este cea mai numeroasă specie de bivalvă de pe litoralul românesc.
Cochilia este mare, ovală, aproape echilaterală, de culoare alb-gălbuie, cu striuri de creștere în
relief. Pecten (Flexopecten) glaber - cochilie ca un evantai deschis (sigla Shell), trăiește și în
Marea Neagră, extrem de rară. Solen marginatus – cochilie de formă deosebită, alungită, ca un
trabuc, sapă în substratul nisipos galerii verticale.
Clasa Gasteropoda
Clasa Gasteropoda cuprinde cel mai numeros grup actual de moluşte, format din peste 90.000 de
specii (melci, limacşi). Majoritatea melcilor au corpul protejat de o cochilie din carbonat de calciu
secretată de manta (palium). Cea mai semnificativă modificare în structura gasteropodelor este
torsiunea, fenomen care apare devreme în dezvoltarea organismului, şi reprezintă o răsucire cu 180°
în sens invers acelor de ceasornic a masei viscerale, a mantalei şi a cavităţii mantalei (paleale).
Astfel, simetria bilaterală este alterată. După torsiune, branhiile, anusul, deschiderile sistemului
excretor şi reproducător ajung să fie poziţionate chiar în spatele capului, sistemul digestiv fiind
răsucit în formă de U. Se presupune că semnificaţia adaptivă a acestei torsiuni este faptul că în acest
fel, prima parte a corpului care se retrage în cochilie este capul, urmat de picior, astfel încât capul
este mai puţin expus prădătorilor. Fără torsiune, primul care s-ar fi retras era piciorul, lăsând capul
mai expus pericolelor.
Organizarea internă la melc
Un alt fenomen care apare la gasteropode este răsucirea (spiralarea) cochiliei în jurul unui ax numit
columelă. Spiralarea s-a produs fie spre stânga (senestră), fie spre dreapta (dextră).
Gasteropodele sunt răspândite în mediul acvatic, marin și dulcicol, dar și în mediul terestru, de
obicei în zone cu umiditate ridicată. În România există circa 300 de specii de melci tereștri. Zebrina
detrita - specie terestră cu cochilie conică înaltă, albicioasă, frecventă mai ales în zone calcaroase.
Helix pomatia – melcul de grădină, cochilie globuloasă mare, cu 4-5 benzi brun-roșcate. Specie
comună în toată țara. Limax cinereoniger - specie de limax frecventă la noi în țară, cu corpul de
până la 20 cm lungime, de culoare cenușie-negricioasă. Bielzia coerulans - specie endemică de
limax, trăiește doar în Munții Carpați si în estul Europei. A fost descris pentru prima dată din
România. Adulții sunt de culoare albastră.
27
Melci marini. Gibulla divaricata, specie comună pe litoralul Românesc, cochilia turtită, cu 6 spire,
de culoare verzui cenușie, cu linii verticale roșii, în zigzag. Patella pontica - melc marin - specie
care trăiește și în Marea Neagră, are o cochilie conică, în formă de scut. Trăiește fixat pe stânci în
zona litorală. Rapana venosa – specie din Marea Japoniei, introdusă în Marea Neagra. Specie
prădătoare, se hrănește cu midii. Cochilie masivă, cu aspect noduros și cu apertură mare. Cochilie
este la exterior maronie, iar la interior roșie.
În România există circa 30 de specii de melci dulcicoli. Lymnea stagnalis – specie de apă dulce, cu
populații mari în ape stagnante sau ușor curgătoare. Cochilie de până la 6 cm, înaltă și ascuțită,
albiciosă sau gălbuie. Planorbis planorbis – specie de apă dulce, stagnante sau ușor curgătoare, cu
cochilie de până la 7mm înălțime, cu 6-7 spire, fiecare de două ori mai groasă decât cea anterioară.
Planorbarius corneus, specie mult mai mare decât precedenta. Melanopsis parreysii - melcul
termal - specie endemică, protejată de lege, care trăiește exclusiv în rezervația naturală Pârâul
Pețea, județul Bihor. Spira cu șapte ture dispuse în trepte, culoarea variază de la galben la brun
închis.
Alte specii importante de gasteropode. Cyprea tigris, specie descrisă iniţial de Linné, - tigris vine
de la tigru, deşi nu are dungi ci pete. Specie oceanică, răspândită în Oceanul Pacific, în zonele
calde, la adâncimi de 10-30m, carnivoră prădătoare ca şi adult, juvenilii se hrănesc cu alge. Specie
ameninţată datorită colectării, pescuitului cu dinamită şi distrugerii habitatului. Utilizată încă de pe
vremea romanilor ca podoabă – obiect decorativ, sau, mai recent, ca suport pentru cârpit ciorapi şi
prezicerea viitorului (ghioc) în Europa. În Japonia femeile ţin în mână o cochilie în timpul naşterii.
Murex brandarius, M. trunculus – specii Indo-Pacifice, cu cochilia prevăzută cu țepi puternici. Sunt
specii prădătoare, se hrănesc cu alte moluște. Melcii produc un pigment numit purpură (violet),
folosit ca vopsea pentru textile: robe regale, veşminte de ceremonie. Speciile au fost
supraexploatate pentru extragerea purpurei, în prezent populațiile sunt mult mai reduse și
beneficiază de protecție legală.
Exercițiu: identificarea după descriere a câtorva specii de melci din România, tereștrii, de apă
dulce și marini. Se utilizează cochilii, specimene conservate și planșe color.
Exercițiu: Observați anatomia externă, comparativ la melcul de grădină și limax. Identificați
părților principale ale corpului: cochilie, apex, linii de creștere, apertură, spire (anfracte), cap,
picior, tentacule, ochi, gură. Observați și descrieți modul de deplasare, reacția la diferiți stimuli.
Observați modul de utilizare a radulei pentru a răzui alge de pe o placă de sticlă.
Se utilizează specimene vii, în terariu. După terminarea lucrării practice, specimenele se eliberează
în natură.
28
Utilizarea radulei pentru obținerea hranei
Clasa Cephalopoda
Cuprinde moluşte acvatice marine, cum sunt caracatiţa, sepia şi calmarul. Sunt cele mai complexe
moluşte, şi din mai multe puncte de vedere, cele mai complexe nevertebrate. Se cunosc în jur de
800 de specii actuale. Masa viscerală şi regiunea cefalică (capul) sunt foarte bine dezvoltate.
Piciorul e transformat într-un sifon, prin care apa este pompată cu presiune la exterior, împingând
animalul în direcţia opusă, iar partea anterioară a piciorului este transformată în tentacule.
Cefalopodele au musculatura mantalei foarte bine dezvoltată.
Loligo vulgaris - calmar
Din clasa cefalopodelor fac parte cele mai mari nevertebrate actuale, putând ajunge chiar la 18m.
Capul este bine individualizat, iar orificiul bucal este înconjurat de 8, 10 sau chiar 70-90 de
tentacule. Aceste tentacule pot avea sau nu ventuze pe partea internă. Tentaculele sunt folosite
pentru prinderea prăzii, pentru înot, pentru a „umbla” şi a se târî pe fundul mării, pentru acuplare,
29
fiind capabile de mişcări complexe şi coordonate. La cefalopode cochilia este în general redusă sau
lipseşte complet. Singura specie actuală care mai posedă o cochilie este nautilul (Nautilus
pompilius).
Cochilie de nautil, animalul are numeroase brațe relativ subțiri. Este considerat o fosilă vie
La sepie, cochilia este internă, şi este numită os de sepie. Acesta este utilizat în hrănirea păsărilor de
apartament, ca supliment de calciu. La calmar, cochilia internă este şi mai mult redusă, iar la
caracatiţă este complet absentă. Sunt specii prădătoare, care îşi bazează strategia de vânătoare pe
deplasarea rapidă cu ajutorul jetului de apă, iar la unele specii și pe camuflaj, cu ajutorul
cromatoforilor care permit schimbarea rapidă a culorii. Toate cefalopodele posedă glanda cu
cerneală, ce conţine un lichid cafeniu sau negru, bogat în melanină. Descărcarea acestei glande
zăpăceşte urmăritorul, permiţând cefalopodului să scape. Au ochii foarte dezvoltați, asemănători cu
ai vertebratelor, și fălci cornoase, ca un cioc, cu care sfâșie prada. Sistemul nervos este de tip
ganglionar, complet diferit de cel al vertebratelo, și cu toate acestea cefalopodele sunt deosebit de
inteligente, de fapt cele mai inteligente nevertebrate, fiind capabile inclusiv de utilizarea uneltelor.
În fauna țării noastre nu există reprezentanți ai acestei clase.
Ordinul Decapodiformes
Cuprinde cefalopode cu 10 brațe, 8 bucale mai scurte, 2 mai lungi, speciile cele mai cunoscute fiind
Sepia officinalis -sepia și Loligo vulgaris - calmar.
Ordinul Octopodiformes
Cuprinde cefalopode cu 8 brațe de aceeași lungime. Octopus vulgaris - caracatița, Argonauta argo
– specie la care femela secretă un sac embrionar în care depune ouăle și le poartă pe partea dorsală.
Exercițiu: Observați elementele de anatomie externă și identificați ordinul la care aparțin diferite
cefalopode. Identificați următoarele structuri: cap, brațe, manta, sifon, ventuze, gură, ochi. Se
utilizează planșe color.
Exercițiu: pe baza informațiilor acumulate cu privire la încrengătura molusca, completați următorul
tabel.
Gasteropoda Bivalvia Cephalopoda
Specii inteligente
Nu au regiune cefalică distinctă
30
Cochilie externă prezentă la unele specii
Sfâșie prada cu un cioc cornos
Folosesc branhiile pentru colectarea hranei
Toate speciile sunt carnivore-prădătoare
Pot folosi schimbarea culorii pentru
camuflaj
Au simetria bilaterală alterată de torsiune
Au corpul acoperit cu o cochilie formată din
două valve
Piciorul transformat în sifon și brațe
Demonstrație: comportamentul și modul de viață al moluștelor. Se utilizează secvențe video.
Încrengătura Arthropoda
Este cea mai mare încrengătură din lumea vie, cuprinzând cu siguranță mult peste un milion de
specii, și reprezentând circa 85% dintre speciile de animale. Artropodele sunt animale cu simetrie
bilaterală, uneori alterată secundar (ex. pagurii). Se caracterizează prin prezența exoscheletului, o
cuticulă chitinoasă groasă, și a apendicelor articulate (picioare). Apariția picioarelor articulate este
o noutate în seria animală și este una din cauzele succesului enorm pe care l-a avut acest grup.
Învelișul extern protejează corpul, dar nu permite creșterea, aceasta se realizează periodic, în
perioadele de după năpârlire (eliminarea stratului extern). Au corpul metamerizat, constituit din 15-
100 de segmente. Metamerizarea se șterge la grupele mai complexe în relație cu centralizarea
funcțiilor organismului. Dezvoltarea ontogenetică se face prin metamorfoză.
Cu dimensiuni cuprinse între 0,1 mm (acarieni paraziţi) şi până la peste 4 m (deschiderea
picioarelor la unii crabi), grupul artropodelor cuprinde o diversitate de animale cu un număr mare
de specii, cu o largă distribuție ecologică, fiind considerate cel mai de succes grup de pe pământ.
Exercițiu: stabiliți apartenența unor organisme la încrengătura artropoda, știind că pentru a se
califica, acestea trebuie să aibă toate cele cinci caracteristici.
Simetrie
bilaterală
Corp
metamerizat
Exoschelet
tare
Membre
articulate
Multe
perechi de
apendice
Chelicerata
(scorpion)
Crustacea
(rac de râu)
Rodentia
(şoarece)
Cnidaria
(meduza)
31
Exercițiu: Răspundeți la următoarele întrebări:
1. Care sunt adaptările care au contribuit la succesul remarcabil al artropodelor?
2. Ce rol are exoscheletul?
3. Cum se realizează dezvoltarea la artropode?
4. Care este trăsătura distinctivă a artropodelor față de celelalte grupe de nevertebrate?
Încrengătura Arthropoda cuprinde trei subîncrengături care pot fi ușor identificate utilizând un
singur caracter morfologic: prezența și numărul antenele.
1a Antene prezente 2
1b Antene absente Subîncrengătura Chelicerata
2a O pereche de antene Subîncrengătura Uniramia
2b Două perechi de antene Subîncrengătura Crustacea
Subîncrengătura Chelicerata
Include peste 40.000 de specii și cuprinde păianjeni, scorpioni, căpușe, dar și alte forme care se
caracterizează prin prezența unor apendice bucale (prima pereche de apendice) numite chelicere, cu
aspect de colț sau clește, situate înaintea gurii și care servesc la prinderea prăzii. A doua pereche de
apendice, numite pedipalpi (palpi maxilari) au rol de organe de simț sau sunt puternic modificați, în
formă de clește, de exemplu la scorpioni.
Diferite forme de chelicere
Subîncrengătura Chelicerata cuprinde două clase, dintre care doar una are reprezentanți în fauna
actuală.
Polichaeta
(Nereis)
Gasteropoda
(melc)
Insecta
(gândac de
bucătărie)
32
Clasa Arahnida
Cuprinde specii cu corpul format din două regiuni: prosoma (cefalotorace) și opistosoma
(abdomen). Nu au niciodată antene sau mandibule, și au șase perechi de apendice. Prima pereche
reprezintă chelicerele, a doua pedipalpii, deci au totdeauna patru perechi de apendice locomotoare
(picioare). Majoritatea sunt specii terestre, prădătoare, adaptate la un tip particular de hrănire, prin
lichefierea și sugerea conținutului prăzii. Faringele, esofagul și stomacul acționează ca o pompă de
absorbție. Sunt specii în general foarte mobile, cu capacitate de a frecventa diverse biotopuri
(uscate, umede sau chiar acvatice).
Exercițiu: completați schema cu alcătuirea corpului la un arahnid. Identificați chelicerele, prosoma,
opistosoma și apendicele locomotoare.
Morfologia externă la un arahnid
Clasa Arahnida cuprinde mai multe ordine, din care vom trata scorpionii, păianjenii și acarienii.
Ordinul Scorpiones
Cuprinde scorpionii, arahnide la care segmentele opistosomei nu sunt unite între ele. Chelicerele
(piese bucale) și pedipalpii (a doua pereche de apendice de pe prosomă) nu prezintă glande
veninoase. Au patru perechi de picioare, iar pedipalpii sunt în formă de clești puternici. Partea
posterioară a abdomenului (postabdomenul) este mult alungită și se termină cu un țep în a cărui vârf
se deschid glande cu venin. Sunt animale răpitoare nocturne La noi în țară de găsește un singur gen,
genul Euscorpius, cu o singură specie: Euscorpius carpaticus. răspândit în Banat și nordul Olteniei.
Trăiește pe sub frunzar, iar înțepătura nu este periculoasă pentru om.
Exercițiu: identificați părțile corpului la un scorpion. Se utilizează scheme și specimene conservate
(rășină).
33
Morfologia corpului la un scorpion
Ordinul Araneide
Cuprinde păianjenii, la care chelicerele sunt bine dezvoltate și sunt în legătură cu glande cu venin.
Segmentele opistosomei sunt unite între ele, iar prosoma și opistosoma sunt conectate printr-un
peduncul îngust.
Exercițiu: identificați caracterele de araneid. Utilizați schema și specimene conservate (rășină
sintetică).
Morfologia corpului la un araneid
Specific acestui ordin este prezența glandelor sericigene, care produc pânza de păianjen. Aceasta
poate fi utilizată la prinderea prăzii, la deplasare, la înmagazinarea oxigenului (specii acvatice), la
formarea coconului etc. La noi în țară trăiesc circa 900 de specii, destul de dificil de determinat
după caracter morfologice. În general speciile de la noi nu sunt periculoase pentru om, fie
chelicerele sunt prea mici pentru a străpunge pielea, fie veninul nu este destul de puternic. Pot
provoca durere local. Tegenaria domestica păianjenul de casă, este o specie comună în locuințe, de
culoare galben cenușie cu pete brune pe corp și picioare. Aranea diademum (Araneus diadematus)
– păianjenul cu cruce, specie comună în parcuri, păduri, grădini. Culoare galben până la brun, cu
pete albe care formează o cruce. Construiește o pânză rotundă. Latrodectus tredecimguttatus –
văduva neagră, specie de dimensiuni mici, de culoare neagră cu 13 pete roșii (pot fi și portocalii sau
34
chiar galbene). Este răspândită în zona mediteraneeană, în zone stepice și habitate deschise. A fost
semnalată și în fauna țării noastre, în zona litorală. Argyoneta aquatica este o specie acvatică, care
construiește în ape stătătoare curate un adăpost în formă de clopot din pânză, pe care îl umple cu
aer.
Ordinul Acarina
Cuprinde acarieni și căpușe. Segmentele corpului au fuzionat și întreg corpul este acoperit de o
carapace în formă de scut. Chelicerele și pedipalpii sunt modificați în structuri ascuțite, ca o
trompă. Se deplasează cu ajutorul a patru perechi de picioare. Se cunosc peste 30.000 de specii,
răspândite în toate mediile de viață, cu moduri de viață și de hrănire foarte diverse. Foarte multe
specii sunt prădătoare sau detritofage, dar există și specii parazite, inclusiv la om. Demodex
foliculorum - specie comensală care trăiește în foliculii și glandele sebacee situate pe față (om).
Ixodes ricinus căpușă, specie foarte comună, parazitează reptile, păsări și mamifere și se hrănește
exclusiv cu sânge. Sarcoptes scabiei râia sau scabia, parazitează mamiferele, inclusiv omul.
Dermatophagoides sp.- acarieni din praful locuințelor. Produc reacții alergice.
Morfologia corpului la un acarian
Exercițiu: observați caracterele generale de chelicerat și pe cele specifice de acarian la căpușe.
Morfologia corpului la căpușă
35
Subîncrengătura Crustacea
Cuprinde animale cu un exoschelet puternic, impregnat cu carbonat de calciu (crustă): crabi, raci,
homari, copepode, creveți. Crusta nu permite creșterea, de aceea este periodic schimbată prin
năpârlire. Corpul este împărțit în trei zone: cefalică, toracică și abdominală, plus telsonul (coada).
În zona cefalică se află ochii, cele două perechi de antene (antenule și antene) caracteristice
subîncrengăturii, și trei perechi de apendice bucale (o pereche de mandibule și două perechi de
maxile). Nu au chelicere.
Exercițiu: identificați și denumiți părțile corpului la un crustaceu.
Morfologia corpului la crustacei
Majoritatea speciilor sunt acvatice, cu un regim de hrană detritivor și au organele de simț foarte
dezvoltate. Sexele sunt separate, dezvoltare directă din ou sau prin stadiul de larvă. De multe ori
femelele poartă saci incubatori. Cele mai multe specii din cele circa 38.000 de specii cunoscute,
sunt acvatice, cu respirație branhială, și au un rol enorm în lanțurile trofice. Acvatice prin
abundența extraordinară a unor specii.
Subîncrengătura are o sistematică complicată și cuprinde cel puțin11 clase, dintre care vom analiza
în cadrul lucrărilor practice reprezentanți din câteva clase și ordine, pentru a ilustra marea
diversitate a acestei subîncrengături.
Clasa Branchiopoda
Ordinul Cladocera
Cuprinde crustacee de mici dimensiuni, cu corpul alcătuit din cap și trunchi acoperit de o carapace
transparentă. Partea anterioară a trunchiului este prevăzută cu apendice locomotoare reduse.
Speciile care se deplasează cu ajutorul perechii a doua de antene, rezultând o mișcare de înot săltat.
Prima pereche de antene are rol senzitiv. Cele mai comune specii sunt purecii de baltă sau dafniile
(Daphnia sp).
Exercițiu: Observați la stereomicroscop specimenele vii colectate din habitate acvatice. Colectarea
se realizează cu fileul, iar probele se păstrează în recipiente de sticlă. Identificați caracterele
generale de crustaceu și cele de cladocer.
36
Daphnia sp.
Clasa Malacostraca
Cuprinde crustacee cu corpul alcătuit din 19 segmente. La multe specii, prima pereche de picioare
este transformată în clești. Telsonul are rol de paletă înotătoare. Clasa este împărțită în mai multe
ordine, din care le amintim pe cele mai importante.
Ordinul Amphipoda
Cuprinde crustacee cu corp turtit lateral și curbat, de unde și denumirea populară de lătăuși, circa 50
de specii la noi în țară,, toate de dimensiuni mici, în ape dulci și în Marea Neagră. Comună în ape
curgătoare, printre plantele acvatice, este specia Gammarus roeseli.
Ordinul Isopoda
Singurul grup major de crustacee adaptate la viața terestră. Cuprinde crustacee mici, cu corp turtit
dorso-ventral. Pe lângă speciile acvatice, cum ar fi Asselus aquaticus, la noi poate fi întâlnit și o
specie terestră Porcellio, care trăiește în zone cu umiditate ridicată, pe sub bolovani etc. deoarece
respiră prin branhii. Are capacitatea de a se strânge prin rularea corpului pentru protecție.
Exercițiu: identificați caracterele de crustaceu ale unui izopod terestru.
Morfologia corpului la un izopod
Ordinul Decapoda
Este cel mai bogat în specii, cuprinde raci, creveți și crabi, deci crustacee care posedă 5 perechi de
picioare (deca=zece). Corpul este alcătuit din cefalotorace, structură rezultată din fuzionarea
regiunii cefalice cu toracele, acoperit de o carapace comună, abdomen și telson. Pe cap există două
perechi de antene, cu rol senzorial. Decapodele au două sau trei perechi de apendice toracice
37
terminate cu chele (clești). În Marea Neagră trăiesc circa 20 de specii, majoritatea la adâncimi de
până la 50 m, printre care specii ale genului Palaemon care cuprinde creveți.
Crevete
Carcinus moenas – crab de piatră. Se remarcă abdomenul redus, caracteristic crabilor.
Crab
În apele dulci de la noi din țară trăiesc trei specii de raci, printre care Astacus astacus, racul de râu,
care este o specie protejată .
Exercițiu: identificați caracterele de decapod. Se utilizează schema.
Rac
38
Subîncrengătura Uniramia
Cuprinde miriapodele și insectele, cu forma corpului foarte diferită și care se caracterizează prin
prezența unei singure perechi de antene, iar apendicele sunt uniramate. Apendicele bucale sunt
reprezentate de o pereche de mandibule și o pereche de maxile. Majoritatea speciilor sunt terestre,
chiar dacă unele își desfășoară o parte din ciclul de viață în mediul acvatic. Subîncrengătura
cuprinde două clase, foarte diferite ca formă a corpului: Myriapoda și Hexapoda.
Clasa Myriapoda
Cuprinde artropode la care nu se distinge regiunea toracică față de cea abdominală. Cuprinde două
subclase de miriapode care se deosebesc prin caractere morfologice dar și ca mod de viață.
Subclasa Diplopoda cuprinde miriapode cu corpul format din foarte multe segmente aparente, până
la 100 (la speciile de la noi din țară până la 65), iar pe fiecare segment există două perechi de
apendice locomotoare (picioare).
Diplopod - detaliu
Capul este globulos, prevăzut cu o singură pereche de antene, iar corpul este mai mult sau mai puțin
cilindric. Sunt specii care se mișcă lent, și se hrănesc cu detritus vegetal.
Diplopod
În fauna României există circa 130 de specii. Cea mai mare dintre ele este Pachylulus hungaricus,
care ajunge până la 7 cm, răspândit în pădurile de foioase din Carpați.
39
Subclasa Chilopoda cuprinde miriapode cu corpul turtit dorso-ventral, cu un număr de segmente de
obicei mai mic și cu o singură pereche de picioare pe segment. Numărul de segmente este totdeauna
impar, deci chilopodele nu pot avea niciodată 100 de picioare. Sunt specii prădătoare, rapide,
lucifuge și higrofile, active noaptea, sub frunzar, în sol, sub bușteni, chiar în clădiri. Prima pereche
de apendice sunt modificate în căngi pentru injectarea veninului. La noi în țară trăiesc circa 100 de
specii, una dintre cele mai comune fiind Lithobius forficatus urechelniță.
Exercițiu: identificați apendicele părții anterioare a unui chilopod.
Chilopod - detaliu
Clasa Insecta
Insectele reprezintă cel mai numeros grup de organisme prezente pe Terra. Sunt animale cu corpul
alcătuit din trei părți (tagme): cap, torace și abdomen. Abdomenul prezintă pe ultimul segment o
pereche de apendice numiți cerci, la unele specii cu rol senzorial, la altele transformați în arme, iar
la altele sunt structuri vestigiale, fără funcție. Posedă o singură pereche de antene, iar aparatul bucal
este prevăzut cu mandibule. Prezintă doi ochii compuși și oceli mai simpli. Posedă trei perechi de
apendice locomotorii sau picioare (hexapoda). Majoritatea speciilor sunt aripate, iar numărul, forma
și consistența aripilor reprezintă criterii importante de clasificare și identificare.
Exercițiu: observați anatomia externă a unei insecte și identificați principalele părți ale corpului. Se
utilizează schema, specimene din insectar, specimene conservate în rășină sintetică.
Morfologia corpului la insecte. Modificat după: BIODIDAC
40
Insectele prezintă o plasticitate ecologică largă și domină mediul terestru, fiind întâlnite în toate
tipurile de habitate. Sunt adaptate la locomoția prin mers, salt sau zbor, iar apendicele locomotorii
pot îndeplini și funcții speciale: colectarea polenului, curățarea antenelor, etc.
Regimul de hrană este de asemenea foarte divers, ilustrat prin diversele adaptări ale pieselor bucale.
Exercițiu: observați structura pieselor bucale ale unor insecte și identificați modul de hrănire
(mestecat, supt și lins, înțepat și supt, lins)
Piesele bucale la insecte
Insectele se caracterizează și prin dezvoltarea prin metamorfoză. Acest lucru presupune trecerea
prin mai multe stadii diferite, în care sunt active, se hrănesc și cresc, marcate de năpârliri
succesive.. Dezvoltarea prin metamorfoză permite larvelor și adulților să trăiască în medii diferite și
să aibă surse de hrană diferite. Metamorfoza completă (insecte holometabole), presupune ca stadiile
imature, denumite larve, diferă pregnant de adult, iar ultimul stadiu (nimfă sau pupă) înainte de faza
de adult, este inactiv din punct de vedere trofic. Metamorfoza incompletă (insecte hemimetabole)
are loc atunci când stadiile imature, numite nimfe, sunt asemănătoare cu adulții, dar de dimensiuni
mici, și cresc prin năpârliri succesive.
Exercițiu: identificați etapele ciclului de viață la o insectă holometabolă (lepidopter): adult, ou,
larvă, pupă și la o insectă hemimetabolă (cosaș) Răspundeți la întrebarea: cu se hrănesc adultul,
larva și pupa, respectiv nimfa? Care este semnificația ecologică e dezvoltării prin metamorfoză?
41
Ciclul de viață la lepidoptere (insecte holometabole)
Ciclul de viață la ortoptere (insecte hemimetabole)
Insectele sunt împărțite într-un număr variabil de ordine, circa 25 (în funcție de autori), subordine și
familii. În cadrul lucrărilor practice vom analiza reprezentați din 11 ordine cu specii prezente în
fauna României.
42
Ordinul Ephemeroptera (Rusalii, efemeride)
Cuprinde insecte care în stadiul de adult nu se hrănesc, fiind lipsite de sistem digestiv și aparat
bucal. Trăiesc maxim 2-3 zile. Au corpul subțire, cu aripile membranoase și doi cerci terminali
foarte lungi.
Efemeridă adultă
Larvele trăiesc exclusiv în mediul acvatic, au corpul aplatizat și prezintă branhii pe laturile
abdomenului. Terminal prezintă trei cerci. Larvele de efemeroptere sunt utilizate ca bioindicatori ai
calității apei, ele fiind în general prezente în număr mare în ape curate, nepoluate, bine oxigenate.
În România trăiesc circa 100 de specii.
Larvă de efemeridă
Ordinul Plecoptera
Cuprinde forme asemănătoare cu rusaliile, dar au corpul mai robust și cercii scurți.
43
Plecopter adult
Larvele sunt acvatice, cu branhiile la baza picioarelor și terminal doar doi cerci. Larvele de
plecoptere, prezente în special în zona montană, în ape reci și limpezi, sunt și ele utilizate în
evaluarea calității apelor.
Larvă de plecopter
Ordinul Odonata - libelule
Cuprinde insecte răpitoare, se hrănesc cu alte insecte, sunt foarte bune zburătoare, chiar și copulația
având loc în timpul zborului. Au două perechi de aripi membranoase.
Libelulă adultă
Exercițiu: identificați principalele caracteristici ale unei libelule adulte utilizând ilustrația.
44
Larvele libelulelor sunt de asemenea acvatice, prădători feroce, cu un aparat bucal modificat,
caracteristic ordinului, ce prezintă organ prehensil numit mască.
Masca la larva de libelulă
Larvele sunt buni indicatori ai calității apei, preferând ape curte, bine oxigenate.
La noi în țară trăiesc circa 70 de specii, dintre care 5 sunt protejate de lege (în toată Uniunea
Europeană) prin Directiva Habitate, Legea 49/2011.
Larvă de libelulă
Exercițiu: colectați probe de nevertebrate acvatice și identificați prezența larvelor de efemeroptere,
plecoptere și odonate.
Ordinul Orthoptera
Cuprinde insecte de talie mare, cu aparat bucal pentru rupt și mestecat. Multe specii au ultima
pereche de picioare modificate pentru sărit (lăcuste, cosași), iar la altele prima pereche este
modificată pentru săpat (greieri, coropișnițe). Caracteristic acestui ordin este prezența tegminelor,
respectiv prima pereche de aripi care are o consistență pergamentoasă. Majoritatea speciilor emit
sunete cu ajutorul organelor stridulante, sunete ce pot fi utilizate în identificare speciilor. Cosașii și
rudele lor au antene lungi, iar lăcustele antene scurte. Dintre speciile din România, 8 sunt protejate
(Directiva Habitate, Legea 49/2011).
Exercițiu: identificați părțile corpului la o lăcustă.
45
După BIODIDAC, modificat
Ordinul Dictyoptera
Cuprinde insecte foarte variate din punct de vedere morfologic, însă aici sunt incluse specii comune
și ușor de identificat precum gândacii de bucătărie, călugărițele și termitele. La acest grup femelele
depun ouăle în ooteci: o masă de ouă este înconjurată de o spumă proteică ce apoi se întărește și are
rol de protecție.
Mantis religiosa călugărița
Ordinul Dermaptera
Cuprinde insecte de talie medie, cu corp alungit și turtit dorso-ventral. Aripile sunt scurte și
pieloase. Prezintă doi cerci abdominali puternici, în formă de furcă. Specii nocturne, omnivore, ziua
stau ascunse sub pietre, în crăpături etc. La noi în țară au fost citate 11 specii, printre care
urechelnița.
Exercițiu: identificați aripile și cercii abdominali la un dermapter (urechelnița)
46
Forficula auricularia urechelnița
Ordinul Hemiptera
Cuprinde insecte cu aparat bucal pentru înțepat și supt, și care se hrănesc în principal cu sucul
plantelor. Cuprinde specii variate ca ploșnițe, cicade și afide sau păduchi de plante.
Ploșniță
Ordinul Hymenoptera
Cuprinde specii de obicei de dimensiuni mici, dar foarte comune: albine, viespi, bondari și furnici.
Furmică
47
Demonstrație: observați organizarea socială la furnici. Identificați categoriile de indivizi și
funcțiile pe care le îndeplinesc în cadrul coloniei. Discuție: modul de comunicare între membrii
coloniei. Se utilizează secvențe video.
Ordinul Coleoptera
Cuprinde cel mai mare număr de specii de insecte, fiind catalogate peste 300.000 de specii.
Coleopterele sunt denumite popular gândaci și sunt ușor de recunoscut, având prima pereche de
aripi (elitre) puternic chitinizată și utilizată ca un înveliș pentru cea de-a doua pereche de aripi, cea
folosită la zbor. Există specii terestre și câteva acvatice. Există specii de coleoptere ocrotite de lege
la noi în țară și în Uniunea Europeană, cum este rădașca, croitorul stejarului sau croitorul fagului.
Coleopter
Ordinul Diptera
Cuprinde specii la care a doua pereche de aripi este mult redusă (haltere) și folosește pentru
menținerea echilibrului, nu pentru zbor propriu-zis. Cuprinde specii foarte comune ca țânțarii,
muștele și tăunii.
Dipter
48
Ciclul de viață la țânțarul comun Culex pipiens
Ordinul Lepidoptera
Cuprinde specii denumite popular fluturi sau molii. Se caracterizează prin prezența a două perechi
de aripi membranoase, acoperite cu solzi. La noi în țară trăiesc circa 5.000 de specii, multe fiind
ocrotite. Aparatul bucal este de tip supt, dar există și specii care nu se hrănesc deloc în faza de
adult. Larvele sunt cunoscute popular sub denumirea de omizi.
Aparatul bucal și aripile membranoase la fluture
49
Larvă de fluture
Demonstrație: rolul insectelor în ecosistemele naturale. Analizați relația dintre magnoliofite și
insecte. Se utilizează secvențe video.
Încrengătura Echinodermata
Cuprinde animale exclusiv marine, cu simetrie pentaradiară și fără o zonă cefalica distinctă. Au un
mod unic de deplasare în regnul animal, bazat pe mecanica fluidelor, cu ajutorul aparatului
ambulacrar.
Demonstrație: observați modul de organizare și funcționare a aparatului ambulacrar. Se utilizează
secvențe video.
Exercițiu: identificați pe schema de ansamblu și cea de detaliu structurile aparatului ambulacrar
identificate în secvențele video.
Aparatul ambulacrar la echinoderme (stea de mare)
50
Picior ambulacrar - structură
Încrengătura cuprinde 5 clase distincte, toate având simetrie pentaradiară, chiar dacă la unele
simetria este alterată în mod secundar.
Clasa Crinoidea
Cuprinde forme primitive, numite popular crini de mare, libere sau fixate de substrat (sesile). Sunt
un grup vechi, cu numeroase specii fosile. Corpul este alcătuit dintr-o parte centrală în formă de
disc, care se sprijină pe un peduncul. Au simetrie pentaradiară, din discul central pornind 5 braţe,
care se pot apoi divide. Speciile actuale sunt prădătoare, se hrănesc cu plancton (microorganisme
care plutesc în masa apei), pe care îl capturează cu ajutorul braţelor şi a picioarelor ambulacrare.
Crin de mare
Clasa Asteroidea
Este un grup vechi, care cuprinde stelele de mare. Au simetrie pentaradiară, având deci 5 (sau
multiplu de 5) braţe. Braţele nu pornesc brusc din discul central. Aparatul ambulacrar este format
din şanţuri ambulacrare şi picioare ambulacrare prevăzute cu ventuze. Sunt forme libere, mobile,
carnivore, prădătoare Se caracterizează prin capacitatea de a-şi proiecta stomacul în afara corpului
pentru a digera prada. Nu au dinţi. Ambulacrele de la extremităţile picioarelor au rol senzitiv, tactil
şi chemosenzitiv. Pot detecta lumina cu ajutorul unor structuri specializate.
Exercițiu: observați scheletul unei stele de mare. Identificați structurile. Se utilizează specimene
uscate.
51
Stea de mare dorsal și ventral
Demonstrație: observați modul de deplasare ș de hrănire a stelelor de mare. Se utilizează secvențe
video.
Clasa Ophiuroidea
Cuprinde şerpi de mare, cu formă asemănătoare cu stelele de mare, dar braţele pleacă brusc din
discul central, fiind bine individualizată originea acestora. Picioarele ambulacrare nu au ventuze. Se
hrănesc cu plancton sau resturi de materie organică. Speciile acestei clase sunt capabile de
autotomie, care este capacitatea de a „renunţa” la unul sau mai multe braţe atunci când acestea sunt
apucate de un prădător. Brațele se regenerează ulterior.
Șarpe de mare
Clasa Holothuroidea
Cuprinde castraveţii de mare, care au formă alungită pe axul gură-anus. Nu au braţe. Corpul este
moale, scheletul intern fiind redus la mici osicule sau plăci osoase. Nu au spini. Trăiesc pe fundul
mărilor şi oceanelor, unde pot ajunge să reprezinte 90% din faună. Au puţini duşmani naturali,
52
multe specii având un gust rău, datorită toxinelor din peretele corpului. Se hrănesc ingerând nisip
cu materie organică („aspirator”). Picioarele ambulacrare din jurul gurii sunt folosite în hrănire şi se
numesc tentacule. Respiraţia se realizează prin o pereche de tubuli ataşaţi la rect şi care se întind în
toată cavitatea corpului. Ca metodă unică de apărare, pot proiecta tubulii respiratori în afara
corpului prin anus, putând imobiliza prădătorul prin secreţia de substanţe lipicioase şi de toxine.
Castravete de mare
Demonstrație: urmăriți modul de viață a unui castravete de mare și observați modul de hrană și de
apărare. Se utilizează secvențe video.
Clasa Echinoidea
Cuprinde aricii de mare, specii cu simetrie pentaradiară, de formă globuloasă sau discoidală. Au
corpul acoperit de numeroşi spini (ţepi). Scheletul este format din plăci complet unite, astfel că
rezultă o cutie completă, deschisă doar la poli. Sunt specii carnivore sau fitofage, au un aparat bucal
caracteristic, cu 5 dinţi, şi nu îşi proiectează stomacul în afara corpului. Nu au organe de simţ
fotosensibile.
Arici de mare
53
Încrengătura Chordata
Cuprinde animalele care au câteva caracteristici comune:
1. posedă o coardă dorsală (notocord), cel puțin în una din fazele de dezvoltare
2. posedă un tub neural situat dorsal față de tubul digestiv (sunt epineure)
3. faringele are fante branhiale (sunt faringotreme)
4. posedă o coadă postanală (majoritatea grupelor)
Exercițiu: identificați cele patru caracteristici ale cordatelor pe schema unui amfiox (Amphioxus
lanceolatum – Cephalochordata).
Amphioxus lanceolatum. Modificat după: BIODIDAC
Subîncrengătura Urochordata (Tunicata)
Cuprinde specii solitare sau coloniale, la care doar larvele sunt mobile și posedă cordonul nervos
dorsal și notocordul. Adulții sunt sesili sau plutesc în masa apei și nu posedă aceste caracteristici.
Se cunosc circa 3.000 de specii acvatice. Tunica conține tunicină și celuloză, compus organic
întâlnit la plantele verzi.
Exercițiu: Observați și identificați următoarele specii de tunicate planctonice: Salpa și Oikopleura
și de tunicate sesile: Ciona intestinalis (prezentă și în Marea Neagră) și Ascidia. Se utilizează
specimene conservate, planșe/imagini color.
Ciona intestinalis
54
Subîncrengătura Cephalochordata (Acraniata)
Cuprinde animale capabile de înot activ, cu aspect pisciform, și care posedă toate caracteristicile de
cordat în faza de adult. Specie reprezentativă: Amphioxus lanceolatum, care se hrănește stând
îngropată aproape complet în nisip, în mediul marin. Specia nu este prezentă în Marea Neagră.
Amphioxus lanceolatum in poziție naturală
Subîncrengătura Vertebrata (Craniata)
Cuprinde animale care prezintă toate caracteristicile de cordat, fie în faza de embrion fie în faza de
adult. Notocordul se întinde din regiunea codală până în regiunea cefalică, fără să depășească
anterior tubul neural. Tubul neural are anterior o dilatare, un creier care este protejat de craniu,
parte a endoscheletului.
Supraclasa Agnatha
Cuprinde animale pisciforme (cu formă de pește), cu gura rotundă (Ciclostomata) și lipsite de fălci
și înotătoare neperechi. Notocordul este prezent în toate fazele de dezvoltare și nu este înlocuit
complet de vertebre. La noi în țară trăiește o singură specie: Eudontomizon danfordi - chişcar sau
cicar. Este o specie dulcicolă, răspândită în România în apele de munte. Atinge până 25 cm
lungime. Se fixează cu gura plină de dinți (odontoizi) ca o ventuză de corpul unui pește, macerează
solzii și musculatura și se hrănește. Larva trăiește îngropată în mâl, unde se hrănește cu detritus.
Este o specie ocrotită de lege la nivel național și european.
Exercițiu: identificați odontoizii la nivelul gurii chișcarului.
55
Cavitatea bucală la ciclostomi
Exercițiu: Identificați principalele părți anatomice la un ciclostom. Observați modul de hrănire.
Hrănirea la ciclostomi
Supraclasa Gnathostomata
Cuprinde toate vertebratele cu fălci (posedă cartilajul lui Merckel). Acestea se împart în două
grupe: pești (vertebrate primar acvatice) și tetrapode (vertebrate primar terestre), fără valoare
taxonomică, dar utile pentru înțelegerea lor.
Pisces (Pești)
Acest grup cuprinde vertebrate care posedă atât apendice (înotătoare) perechi (ventrale și pectorale)
cât și neperechi (codală, anală și dorsală) și respiră prin branhii.
În funcție de gradul de osificare a scheletului peștii se împart în pești cartilaginoși, care nu au piese
osoase, și pești osoși, pești la care scheletul este parțial sau total osificat. Peștii cartilaginoși au 5-7
perechi branhii cu fantele branhiale manifeste (se deschid la exteriorul corpului), iar peștii osoși au
cel mult 5 perechi de branhii care sunt acoperite cu opercule.
Exercițiu: identificați înotătoarele perechi și neperechi și operculele la un pește osos.
56
Pește osos
Clasa Chondrichthyes (pești cartilaginoși)
Cuprinde pești cartilaginoși cu fante branhiale și notocord persistent pe tot parcursul vieții.
Grupul rechinilor (Selachii) cuprinde pești cu corp în general fusiform, hidrodinamic, cu fante
branhiale situate pe laturile capului. Gura este subterminală și nu au vezică înotătoare. Rolul
acesteia este preluat de ficatul în care acumulează ulei.
Exercițiu: identificați principalele caracteristici morfologice ale unui pește cartilaginos (înotătoare,
gură, fante branhiale).
Pește cartilaginos - Rechin
Grupul rechinilor cuprinde specii prădătoare dar și planctonofage. În Marea Neagră trăiește o
singură specie de rechin, de mici dimensiuni, atingând maximum 1,5 m lungime: câinele de mare
Squalus acantias. Alte specii: rechinul alb Carcharodon carcharias, specie care atinge 6-8 m
lungime și trăiește până la 70 de ani. Este specia responsabilă de cele mai multe atacuri neprovocate
asupra omului. Rechinul balenă Rhincodon typus este o specie planctonofagă, care atinge chiar 10
m lungime și cântărește până la 9 tone, fiind cea mai mare specie de rechin actual.
Grupul rajiformelor (Batoidea) curpinde specii cu corpul turtit dorso-ventral, cu înotătoarele
pectorale concrescute și foarte dezvoltate. Doar partea dorsală a corpului este pigmentată. Fantele
branhiale sunt situate pe partea ventrală a capului. Unele specii, cum este și pisica de mare
Dasyatis pastinaca, specie prezentă și în Marea Neagră, au spini și glande veninoase, ce provoacă o
înțepătură dureroasă, dar în general nepericuloasă pentru om. Se hrănește cu crustacee de pe fundul
mării, iar țepul este folosit defensiv. Alte specii (Raja, Torpedo) au organe electrice ce produc un
curent slab, folosit atât pentru atac cât și defensiv.
57
Exercițiu: identificați principalele caracteristici morfologice ale unei pisici de mare (înotătoarele,
peduncul caudal, țep, ochi).
Pește cartilaginos – Rajiform: Dasyatis pastinaca - pisica de mare
Clasa Osteichthyes (pești osoși)
Cuprinde pești la care scheletul este cel puțin parțial osificat, corpul este acoperit cu solzi, iar
branhiile sunt acoperite cu opercule. Clasa peștilor osoși cuprinde două subclase: peștii cu
înotătoare cărnoase, lobate (Sarcopterygii, strămoșii tetrapodelor), și peștii cu înotătoare ce au un
trunchi osos puternic doar la bază și continuat cu radii subțiri, necărnoase. În această subclasă intră
marea majoritate a peștilor (Actinopterygii). În fauna țării noastre există doar reprezentanți ai
acestei din urmă subclase.
Subclasa Actinopterygii cuprinde pești la care scheletul este doar parțial osificat (Paleostei), și
pești cu scheletul complet osificat (Teleostei).
Paleostei, pești la care scheletul este doar parțial osificat, sunt reprezentați în fauna României prin
speciile de sturioni (Acipenseridae). Sturionii sunt peștii care au cinci șiruri de plăci osoase de-a
lungul corpului și nu au solzi, iar gura este situată subterminal, un caracter comun cu a peștilor
cartilaginoși, și au patru mustăți cu rol tactil. Sunt pești migratori anadromi (se reproduc în râuri și
fluvii, iar cartierul de creștere și de hrănire este reprezentat de ape marine) și producători de caviar.
Multe dintre specii sunt critic amenințate cu dispariția din cauza suprapescuitului, a poluării apelor
și a construcției de baraje, și sunt în consecință protejate de lege. La noi în țară trăiesc patru specii:
morunul Huso huso, nisetrul Acipenser güldenstaedi, păstruga Acipenser stellatus și cega Acipenser
ruthenus.
Exercițiu: identificați principalele caracteristici ale unui sturion (plăci osoase, opercule, mustăți,
gură, rostru).
58
Nisetru Acipenser güldenstaedi
Grupul peștilor teleostei cuprinde peștii cu scheletul complet osificat și vezică înotătoare. La
această grupă apare un organ senzorial numit linie laterală, care detectează mișcarea și vibrațiile în
apa care înconjoară animalul.
Structura liniei laterale, cu celulele senzoriale
Grupul Teleostei cuprinde peste 12.000 de specii, grupate într-un număr variabil de ordine (funcție
de autor), aici fiind prezentate câteva dintre ele, cu reprezentanți în fauna țării noastre, ordine ce au
primit denumirea după specia reprezentativă, fiind astfel ușor de reținut.
Ordinul Clupeiformes cuprinde heringul Clupea harengus și speciile asemănătoare, care trăiesc în
țara noastră: scrumbia de Dunăre Caspialosa pontica și hamsia Engraulis engrassicholus. Sunt
pești cu corp comprimat lateral, iar solzii formează o carenă pe partea ventrală.
Scrumbia de Dunăre Caspialosa pontica
59
Ordinul Salmoniformes cuprinde păstrăvul indigen Salmo trutta fario și speciile asemănătoare:
lipanul Thymallus thymallus și păstrăvul curcubeu Salmo gairnderi, specie introdusă la noi în țară
din America de Nord. Sunt pești caracterizați prin prezența unei a doua înotătoare dorsale, adipoase
(formată din grăsime), iar corpul este acoperit cu solzi de dimensiuni mici.
Păstrăv indigen Salmo trutta fario
Ordinul Esociformes cuprinde știuca Esox lucius și alte specii de pești la care înotătoarea dorsală
este situată deasupra celei anale, iar gura este cu deschidere mare și prevăzută cu numeroși dinți.
Știuca Esox lucius
Ordinul Cypriniformes cuprinde crapul Cyprinus caprio, dar și multe alte specii cu corpul cu
formă foarte variabilă, acoperit cu solzi mici și cu o singură înotătoare dorsală cu radii moi.
Crap Cyprinus carpio
60
Caracterul comun al tuturor cipriniformelor îl reprezintă prezența unei structuri osoase care permite
receptarea variațiilor de presiune ale apei. Este un ordin cu numeroase specii, dintre care unele sunt
comune și în râurile de la noi din țară, cum ar fi mreana Barbus barbus, scobarul Chondrostoma
nasus, linul Tinca tinca, cleanul Leuciscus cephalus sau obletele Alburnus alburnus. O specie
endemică ce trăiește doar apele termale ale Pârâului Pețea (Băile Felix, jud. Bihor) este roșioara lui
Racoviță Scardinius racovitzai, specie critic amenințată cu dispariția.
Ordinul Siluriformes cuprinde pești cu corpul comprimat lateral în partea posterioară, iar
înotătoarea anală este mai lungă decât jumătatea corpului. Capul este aplatizat dorso-ventral,
prevăzut cu trei perechi de mustăți, iar gura este foarte largă. La noi în țară o singură specie, de talie
mare: somnul Silurus glanis.
Somn Silurus glanis
Ordinul Syngnathiformes cuprinde pești cu forma corpului foarte diferită de cea tipică, având ca și
caracter comun faptul că fălcile sunt unite și formează un tub. În Marea Neagră sunt prezente două
specii, ața de mare Syngnathus typhle și căluțul de mare Hippocampus guttulatus. La aceste specii
și reproducerea este deosebită prin faptul că icrele fecundate sunt purtate de masculi într-o pungă
abdominală.
Căluț de mare Hippocampus guttulatus
Ordinul Perciformes este foarte numeros, cuprinde aproape jumătate din speciile actuale de pești,
printre care și bibanul Perca fluviatilis, șalăul Sander lucioperca, stavridul Trachurus mediteraneus
61
și guvidul Gobius ophiocephalus, care prezintă de obicei două înotătoare dorsale, prima dintre ele
având radii țepoase.
Biban Perca fluviatilis
Ordinul Pleuronectiformes cuprinde specii bentonice, cu corpul aplatizat. La aceste specii corpul
este turtit lateral și asimetric, având ambii ochi pe aceeași parte a capului, spre deosebire de peștii
cartilaginoși bentonici de tipul pisicii de mare la care aplatizarea s-a realizat dorso-ventral. În acest
ordin sunt incluse și specii din Marea Neagră, cu este cambula Pleuronectes flesus, calcanul
Scophthalmus maeoticus și limba de mare Pegusa lascaris.
Calcan Scophthalmus maeoticus
Exercițiu: asociați descrierea de pe fișe cu imaginile plastifiate și cu denumirea speciilor de pești
(câinele de mare, pisica de mare, morun, scrumbia de Dunăre, păstrăv, știucă, crap, somn, căluț de
mare, biban).
Subclasa Sarcopterygii cuprinde pești care au înotătoare lobate, cărnoase și musculoase și respirație dublă, adică
posedă atât branhii cât și plămâni. Se cunosc puține specii (crossopterigieni și dipnoi), unele dintre ele considerate
fosile vii, răspândite în câteva regiuni ale globului. Aceste specii sunt mai îndeaproape înrudite cu tetrapodele
(amfibieni, reptile, păsări, mamifere) decât cu ceilalți pești (Actinopterigii) pe care i-am studiat anterior.
Crossopterigienii ancestrali au dat naștere la trei linii evolutive distincte: crossopterigienii actuali, dipnoii și amfibienii.
62
Latimeria chalumnae, fosilă vie
Exercițiu: identificați ordinul la care aparțin diferite specii de pești, utilizând principalele
caracteristici. Se utilizează specimene conservate și planșe color.
63
Tetrapode
Tetrapodele sunt vertebrate primar terestre care posedă patru membre. Este un grup care cuprinde
patru clase: amfibienii, reptilele, păsările și mamiferele. Amfibienii și reptilele sunt tetrapode cu
temperatura corpului variabilă (poikiloterme) și depind de surse externe de căldură pentru elevarea
temperaturii corporale (ectoterme). Păsările și mamiferele au dezvoltat câte un tip de înveliș
corporal izolant termic, astfel reușind să îți mențină temperatura corpului constantă (homeoterme)
și procese care să genereze căldură intern pentru menținerea acesteia în limite fiziologice
(endoterme).
Exercițiu: identificați cărei clase de tetrapode îi aparțin mai multe specii utilizând cheia de
determinare dihotomică. Se utilizează specimene conservate și imagini color.
Cheie pentru identificarea claselor de vertebrate
1(2)
Organisme tetrapode, poikiloterme………………………………………………. 3
2(1) Organisme tetrapode, homeoterme……………………………………………….. 5
3(4) Tegument umed, neacoperit cu solzi sau plăci, cu multe glande tegumentare,
care produc mucus. Depind de mediul acvatic pentru reproducere………………. Clasa Amphibia
4(3) Tegument uscat, acoperit cu solzi sau plăci, fără glande tegumentare. Nu depind
de mediul acvatic pentru reproducere…………………………………………….. Clasa Reptilia
5(6) Tegument acoperit cu pene……………………………………………………….. Clasa Aves
6(5) Tegument acoperit cu păr………………………………………………………… Clasa Mammalia
Clasa Amphibia
Cuprinde vertebrate poikiloterme (exoterme), cu tegumentul nud, intens vascularizat și umed
datorită glandelor tegumentare. Dezvoltarea postembrionară se face trecând printr-un stadiu larvar.
Din ouăle depuse în apă eclozează larvele (mormoloci) care sunt acvatice și respiră prin branhii
externe, posedă organul seismosenzorial numit linie laterală și o înotătoare codală, având astfel
caracteristici de pește. Adultul apare prin metamorfozarea larvei și este mult diferit, are respirație
pulmonară și, la multe specii, duce o viață terestră, cu excepția perioadei de reproducere când
trebuie să se reîntoarcă în mediul acvatic. Acest mod de viață, atât în mediul acvatic cât și în cel
terestru, le-a atras denumirea de amfibieni.
Amfibienii se împart în două ordine, caracterul morfologic principal fiind prezența sau absența
cozii. Astfel, ordinul Caudata (Urodela) cuprinde amfibieni cu coadă, iar ordinul Anura cuprinde
amfibieni fără coadă.
Exercițiu: identificați cărui ordin îi aparțin speciile de amfibieni prezentate în planșe color.
Utilizați cheia dihotomică.
1(2) Coada prezentă, corp lung, membrele au lungime aproape egală……… Ordin Caudata
2(1)
Coada lipseşte, corp scurt, membrele posterioare sunt mai lungi decât
cele
anterioare…………………………………………………………………
Ordin Anura
64
Ordinul Caudata (Urodela) cuprinde amfibieni la care coada se menține și în stadiul de adult.
Corpul este alungit, turtit dorso-ventral, iar membrele sunt aproape egale ca lungime. Reproducerea
are loc în mediul acvatic, fecundația fiind internă, precedată de o paradă nupțială. La noi în țară
trăiesc 6 specii, respectiv 5 specii de tritoni și o specie de salamandră.
Exercițiu: identificați speciile prezentate utilizând cheia dihotomică. Se utilizează planșe color și
specimene vii.
1(2) Coada este rotundă în secţiune, pe partea dorsală a corpului există pete
mari galben-portocalii, …………………………………………............... Salamandra salamandra
2(1) Coada este comprimată lateral, pe partea dorsală a corpului nu există
pete galben-portocalii …………………………………………………… Genul Triturus
Genul Triturus
1(2) Abdomen colorat uniform………………………………………… 3
2(1) Abdomen colorat neuniform, cu pete……………………………… 5
3(4) Masculul în „haină nupţială” are creastă dorsală scurtă, dreaptă….. Triturus alpestris
4(3) Masculul în „haină nupţială” nu are creastă dorsală.……………… Triturus montandoni
5(6) Masculul în „haină nupţială” are creastă dorsală înaltă, adânc
dinţată, separată de creasta caudală………………………………… Triturus cristatus
6(5) Masculul în „haină nupţială” are creastă dorsală înaltă, adânc
dinţată, care se continuă neîntrerupt cu creasta caudală…………… Triturus vulgaris
Ordinul Anura
Cuprinde amfibieni numiți generic broaște, care nu au coadă în faza de adult, iar membrele
posterioare sunt mai lungi decât cele anterioare, speciile fiind adaptate la deplasarea prin salt.
Reproducerea are loc în mediul acvatic, fecundația fiind externă și într-o poziție specifică numită
amplexus. La noi în țară trăiesc 13 specii, unele dintre ele terestre după perioada de reproducere,
altele rămânând tot sezonul în mediul acvatic. Din ordinul Anura fac parte buhaii de baltă Bombina
sp. – specii ocrotite la nivel european, brotăcelul Hyla arborea, broaștele de lac și broaștele de
pădure Rana sp. și broaștele râioase Bufo sp. Broaștele comunică prin emiterea de sunete, acestea
putând fi utilizate pentru identificarea speciilor și estimarea mărimii populațiilor.
Exercițiu: identificarea unor specii comune de broaște pe baza sunetelor emise. Se utilizează
secvențe video în care se pot observa speciile în timpul emiterii sunetelor, apoi se ascultă doar
sunetele.
Exercițiu: răspundeți la următoarele întrebări
1. Ce adaptări au apărut la grupele de pești care au dau naștere amfibienilor odată cu trecerea
din mediul acvatic în cel terestru?
2. Ce caracteristici are tegumentul amfibienilor și ce rol îndeplinește?
3. Care este regimul de hrană al amfibienilor adulți?
4. Descrieți ciclul de dezvoltare a unui amfibian.
5. Care sunt asemănările și deosebirile dintre pești și amfibieni?
6. Prin ce caracteristici morfologice pot fi diferențiate urodelele (caudatele) de anure?
7. Ce procese fiziologice determină legătura dintre amfibieni și mediul acvatic?
65
Ciclul de viață la anure
Clasa Reptilia
Cuprinde tetrapode primar terestre, poikiloterme (ectoterme), care au rupt complet legătura cu
mediul acvatic. Fecundația este internă, existând organe de acuplare, iar ouăle sunt depuse în
mediul terestru, ele având un înveliș ce le protejează de uscare. Embrionul se dezvoltă în interiorul
oului, unde practic există mediul acvatic necesar (reprezentat de amnios), iar dezvoltarea
postembrionară se face fără metamorfoză. Din ou vor ecloza puii, care sunt ca niște adulți în
miniatură. Pielea reptilelor este uscată și impermeabilă, acoperită cu solzi sau plăci, limitând astfel
pierderile de apă. Respirația se face prin plămâni, respirația tegumentară nemaifiind posibilă.
Din clasa Reptilia fac parte cinci ordine actuale și mai multe ordine fosile, reptilele fiind foarte bine
reprezentate și adaptate la toate mediile de viață (inclusiv forme zburătoare) în mezozoic.
66
Ordinul Testudines (Chelonia)
Cuprinde țestoasele, reptile a căror corp este învelit de o armură de origine dublă epidermică-
dermică cu rol de apărare. Armura este compusă din partea dorsală numită carapace și partea
ventrală numită plastron.
Exercițiu: identificați pe schemă carapacea, plastronul și coloana vertebrală a unei țestoase.
Scheletul la țestoasă
La noi în țară trăiesc trei specii de țestoase, o specie acvatică și două terestre. Emys orbicularis,
țestoasa de apă europeană, trăiește în apele stătătoare din zona de șes și deal și este carnivoră. Ouăle
sunt depuse în mediul terestru. Cele două specii de țestoase terestre Testudo sp. sunt răspândite în
sudul României și sunt vegetariene.
Ordinul Sauria cuprinde șopârlele, reprezentate în fauna țării noastre prin 10 specii, dintre care
una, Anguis fragilis sau năpârca, este apodă. Alte specii: gușter Lacerta viridis, șopârla de câmp
Lacerta agilis, șopârla de ziduri Podarcis muralis.
Ordinul Serpentes (Ophidia)
Cuprinde reptile apode (lipsite de membre) numite șerpi, cu corp alungit. Șerpii nu aud, iar văzul
este slab dezvoltat, dar gustul și mirosul sunt deosebit de dezvoltate. Cu ajutorul limbii sunt culese
substanțele din aerul și sunt analizate la nivelul organului lui Jacobson (organul vomero-nazal),
extrem de bine dezvoltat la acest grup. Unele specii sunt capabile de termolocație și detectează
căldura emanată de alte organisme. Sunt specii prădătoare, care înghit prada întreaga, chiar și atunci
când mărimea prăzii depășește mărimea capului șarpelui. Acest lucru este posibil datorită faptului
că mandibula este articulate mobil la neurocraniu și de asemenea maxilarul este format din două
jumătăți articulate prin intermediu unui ligament. Aceste două structuri permit o deschidere extrem
de largă a gurii pentru a putea înghiți prada de mari dimensiuni. Prada este fie sufocată (șerpii
constrictori), omorâtă cu ajutorul veninului (șerpi veninoși) sau este înghițită de vie.
La noi în țară trăiesc 9 specii, dintre care trei sunt veninoase (vipere), doar două fiind periculoase
pentru om în caz de mușcătură accidentală, ele nefiind agresive, ci atacă doar dacă se simt
amenințate: Vipera berus, vipera cu corn Vipera ammodytes. Alte specii de șerpi de la noi din țară
sunt neveninoase și neconstrictoare, total inofensive: șarpele de casă Natrix natrix, șarpele de alun
Coronella austriaca, șarpele lui Esculap Zamenis longissimus.
67
Cap de vipera cu corn Vipera ammodytes
Ordinul Crocodylia
Grupează circa 23 de specii de reptile (crocodili, aligatori și gaviali) răspândiți în zona tropicală. Nu există
reprezentanți în fauna țării noastre. Sunt reptile foarte vechi, dar cu caractere foarte evoluate, prădători de temut.
Trăiesc și se hrănesc în mediul acvatic, dar depunerea ouălor are loc pe uscat. De asemenea, revin pe uscat și pentru
reglarea temperaturii cu ajutorul radiației solare.
68
Clasa Aves
Păsările reprezintă cel mai mare grup de vertebrate primar terestre, fiind de fapt un grup de
dinozauri care au evoluat în mezozoic. Păsările sunt homeoterme (endoterme), fiind deci capabile
să genereze căldură intern și să își mențină temperatura corpului constantă. Termoreglarea este
favorizată de apariția penajului, care este termoizolator și limitează pierderile de căldură. Penele
sunt de fapt solzi reptilieni modificați, iar solzi nemodificați acoperă partea inferioară a picioarelor,
zonă unde nu se dezvoltă pene. Penajul are un rol important la multe specii de păsări în parada
nupțială, contribuind și la realizarea dimorfismului sexual. Fecundația este internă, dar fără a exista
organe copulatoare specializate. Păsările sunt ovipare, majoritatea îți clocesc ouăle în cuiburi
special construite și îngrijesc puii după eclozare.
Păsările se deplasează prin zbor, având câteva adaptări specifice care permit acest mod particular de
locomoție. Membrele anterioare sunt transformate în aripi iar penajul mărește suprafața acestora,
facilitând astfel zborul. Aripile sunt acționate de mușchii pectorali, care sunt foarte bine dezvoltați,
și au nevoie de un suport scheletic pentru inserție, reprezentat de carena sternală, caracter unic al
păsărilor.
Scheletul la porumbel
Scheletul este redus și cu o greutate mică, oasele fiind pneumatice (conțin cavități cu aer) conectate
la saci aerieni. Sacii aerieni sunt de asemenea legați de plămâni, iar aerul inspirat trece prin plămâni
până în sacii aerieni și de aici încă o dată prin plămâni, crescând astfel eficienta absorbției
oxigenului.
69
Sacii aerieni la păsări (modificat după J. Soucie©DIODIDAC)
Dinții au dispărut complet și au fost înlocuiți cu o formațiune cornoasă, mult mai ușoară, numită
cioc. Coada reptiliană a dispărut prin reducerea vertebrelor, fiind înlocuită de coada formată doar
din pene și care ajută la zbor, dar și la aterizare.
Exercițiu: răspundeți la următoarele întrebări:
1. Care sunt adaptările care conduc la reducerea greutății păsărilor?
2. Care este mecanismul care asigură o respirație eficientă?
3. Care este adaptarea care a permis apariția homeotermiei?
Clasa Aves cuprinde trei subclase: Ratitae, Sfenisciformes și Carenate.
Subclasa Ratitae cuprinde păsări care s-au adaptat în mod secundar la viața terestră și au pierdut capacitatea de zbor.
Dintre acestea amintim struțul, rhea, nandu și kiwi. Nu există reprezentanți în fauna țării noastre.
Subclasa Sfenisciformes cuprinde păsări profund adaptate la viața acvatică, care nu sunt capabile de zbor, răspândite
exclusiv în emisfera sudică (pinguini).
Subclasa Carenate cuprinde majoritatea speciilor de păsări actuale și care se deplasează prin zbor,
caracterizate prin dezvoltarea puternică a carenei. Toate specii de la noi din țară aparțin acestei
subclase, fiind identificate aproape 400 de specii care aparțin la 14 ordine.
Forma și mărimea aripilor, penelor, ciocului și a picioarelor păsărilor ne pot da foarte multe
informații despre habitatul în care trăiesc păsările și despre modul lor de viață.
Forma și mărimea aripilor influențează capacitatea lor de zbor, manevrabilitatea și ușurința cu care
îți iau zborul. Diferite specii au forma aripilor adaptată la modul de viață și la mediul în care trăiesc
(pădure, locuri deschise etc), existând patru tipuri morfologice de bază.
70
Aripile foarte lungi și înguste, ascuțite la vârf, sunt caracteristice speciilor care realizează
zboruri lungi, pe distanțe mari și planează dinamic, așa cum sunt pescărușul argintiu Larus
argentatus, pescărușul râzător Larus ridibundus sau chira de baltă Sterna hirundo (Ordinul
Charadriiformes).
Silueta unei specii din ordinul Charadriiformes în zbor
Aceste specii, mai ales când sunt de talie mare, decolează și aterizează greu, iar deschiderea
foarte mare a aripilor nu permite o foarte bună manevrabilitate, astfel încât trăiesc în spații deschise
(largul mării, habitate acvatice). Aripile speciilor acestui ordin depășesc în lungime, în poziție de
repaus, coada.
Poziția aripilor în repaus la pescăruș
Aripile înguste, dar mai scurte decât la grupul precedent, cu vârful ascuțit și în general
formând un unghi, permit dezvoltarea unor viteze mari, dar și o manevrabilitate deosebită. Astfel de
aripi sunt întâlnite la speciile de păsări care se hrănesc în zbor și/sau care realizează migrații pe
distanțe lungi. În această categorie intră păsările răpitoare de zi de talie mică, cum sunt șoimul
rândunelelor Falco subbuteo și vânturelul roșu Falco tinnunculus (ordinul Falconiformes),
drepnelele (ordinul Apodiformes), rândunelele și lăstunii (ordinul Passeriformes), dar și multe
specii de limicole (păsări de țărm): prundăraș gulerat mic Charadrius dubius sau becațina comună
Gallinago gallinago (ordinul Charadriiformes).
71
Silueta unui șoim în zbor
În aceeași categorie intră și speciile de rațe, de exemplu rața cârâitoare Anas querqedula, rața
mare Anas plathyrhynchos sau lebăda de vară Cygnus olor (ordinul Anserformes). În timpul
zborului aceste specii bat continuu din aripi.
Aripile lungi, dar late, fără sa aibă vârful ascuțit ci cu pene răsfirate (aripi palmate) sunt
caracteristice păsărilor care zboară cu bătăi lente, planează și alunecă folosindu-se de curenții de aer
ascendenți. Acest tip de aripă permite ridicarea de la sol chiar în condițiile unei extragreutăți
reprezentate de prada capturată. Astfel de aripi sunt întâlnite la păsările răpitoare de zi (ordinul
Falconiformes), cu precădere la cele de talie mare, cum sunt acvila de munte Aquila chrysaetos și
șorecarul comun Buteo buteo, dar și de talie medie cum este uliul păsărar Accipiter nisus. Alte
specii care folosesc curenții de aer ascendenți în timpul planării, și au același tip de aripă, sunt
berzele: barza albă Ciconia ciconia și barza neagră Ciconia nigra (ordinul Ciconiiformes),
pelicanul comun Pelecanus onocrotalus, pelicanul creț Pelecanus crispus și cormoranul mare
Phalacrocorax carbo (ordinul Pelecaniformes).
Siluetă de pasăre prădătoare de zi în zbor
Aripile late și relativ scurte (aripile eliptice), cu vârful rotunjit, de multe ori palmate, permit o
decolare foarte rapidă, un control și manevrabilitate bună în spații cu multe obstacole (pădure,
tufăriș), păsările fiind astfel capabile să scape de diverși prădători. Zborul se realizează prin bătăi
continue foarte rapide. O astfel de aripă se întâlnește la majoritatea păsărelelor (ordinul
Passeriformes), dintre care amintim ciocârliile, codobaturile, graurii, ciorile, silviile, pițigoii,
vrăbiile și presurile. Tot același tip de aripă se întâlnește și la păsările care trăiesc pe sol și trebuie
72
să se ridice în aer foarte rapid pentru a scăpa de prădători: cocoșul de munte Tetrao urogallus,
potârnichea Perdix perdix, fazanul Phasianus colchicus (specie introdusă) (ordinul Galliformes).
Aripi eliptice
Exercițiu: Încadrați aripile păsărilor în una din cele patru categorii și descrieți modul de zbor. Se
utilizează preparate conservate și planșe color.
Ciocul păsărilor este o structură ce îndeplinește funcții foarte diverse cum ar fi atacul și apărarea,
comunicarea, îngrijirea penajului, dar cea mai important rol îl are în hrănire, și din acest motiv
forma și mărimea ciocului reflectă modul în care fiecare specie este adaptată pentru un anumit tip
de hrană și o modalitatea de a o obține.
Păsările nu pot totdeauna înghiți prada întreagă, astfel că trebuie să își folosească ciocul
pentru a rupe bucăți din ea. Ciocul este așadar puternic, încovoiat și tăios (cioc pentru rupt) la
speciile prădătoare. Un astfel de cioc este caracteristic speciilor din ordinele Falconiformes
(răpitoare de zi) și Strigiformes (răpitoare de noapte).
Cioc de pasăre răpitoare de zi
Păsările care se hrănesc cu pești, broaște sau crustacee au ciocul lung, dar puternic, cu vârful
ascuțit. Cu toate că în majoritatea cazurilor, prada este prinsă în cioc, uneori păsările chiar străpung
prada (cioc tip suliță). Păsări acvatice cu un astfel de cioc sunt egreta mare Egretta alba, stârcul
cenușiu Ardea cinerea (ordinul Ciconiiformes) sau pescărelul albastru Alcedo atthis (ordinul
Coraciiformes)
73
Cioc tip suliță
Alte păsări acvatice se hrănesc cu nevertebrate și material vegetal pe care le găsesc cu
ajutorul ciocului foarte sensibil la atingere. Ciocul este plat, prevăzut cu lamele în formă de pieptăn
pe cele două laturi, astfel încât segmentul comestibil este reținut de lamele, pe când apa și noroiul
se scurg. Astfel de cioc este întâlnit la rațe, gâște și lebede (ordinul Anseriformes).
Cioc de anseriform
Unele păsări trebuie să găurească trunchiul arborilor pentru a ajunge la larvele insectelor.
Aceste păsări au un cioc puternic, în formă de daltă (cioc pentru găurit). Speciile de ciocănitori au
un astfel de cioc.
Cioc tip daltă
74
Există păsări, precum caprimulgul Caprimulgus europaeus (ordinul Caprimulgiformes),
drepneaua Apus apus (ordinul Apodiformes) și rândunica Hirundo rustica (ordinul Passeriformes)
care prind insectele din zbor. La aceste păsări ciocul este scurt, dar cu deschidere largă. Tipul de
cioc foarte asemănător la aceste trei specii nu denotă înrudirea acestora, ci fenomenul de
convergență evolutivă datorat modului de hrănire similar.
Cioc de caprimulg
Cele mai multe specii de păsări prind insectele (dar și alte nevertebrate), fie din zbor, fie de pe
substrat, cu ajutorul unui cioc scurt și subțire, ca o pensetă. Acesta le permite să culeagă hrana și de
pe sol, frunze, ramuri etc, chiar din crăpături și alte locuri ascunse. Multe dintre speciile ordinului
Passeriformes sunt insectivore (dar se hrănesc și cu alte nevertebrate) și au forma ciocului
asemănătoare, chiar dacă trăiesc în tipuri de habitate diferite: codobaturile (ex. Motacilla alba,
fâsele (ex. Anthus campestris), lăcarii (ex. Acrocephalus arundinaceus), silviile (ex. Sylvia
atricapilla), pitulicile (ex. Phylloscopus collybita), privighetorile (ex. Luscinia luscinia) sau pițigoii
(ex. Parus major).
Cioc tip pensetă
Păsările care se hrănesc cu semințe și diferite nuci trebuie să poată sparge coaja tare a
acestora pentru a ajunge la miezul comestibil. Este nevoie de un cioc gros și puternic, scurt, de
obicei de formă conică (cioc pentru spart). Multe specii de păsărele (ordinul Passeriformes) se
hrănesc cu semințe, printre care: vrabia de casă Passer domesticus, presura sură Miliaria calandra,
forfecuța Loxia curvirostra sau botgrosul Coccothraustes coccothraustes.
75
Cioc pentru spart
Păsările care au un regim de hrană foarte diversificat au în general ciocul nespecializat pentru o
anumită sarcină, ci au un cioc drept, destul de puternic pentru a putea îndeplini mai multe activități.
Un astfel de cioc au păsările omnivore cum sunt ciorile (ex. cioara de semănătură Corvus
frugilegus) sau graurul Sturnus vulgaris (ordinul Passeriformes).
Cioc de pasăre omnivoră
Diversitatea foarte mare a speciilor de păsări în ceea ce privește modul de hrănire face ca multe
specii să nu poată fi încadrate în aceste categorii, forma ciocului fiind unică (ex. pelicanii).
Păsările își folosesc picioarele pentru deplasare în diferite medii (pășit pe sol sau în apă, înot,
cățărat), pentru stat în repaus sau la pândă, pentru căutat și prins hrana etc. Forma și mărimea
picioarelor și a degetelor/ghearelor sunt de asemenea caractere care ne pot furniza informații cu
privire la mediul de viață al păsării, dar și la modul de hrănire.
Picioarele folosite la înot au degetele unite printr-o palmură interdigitală pentru a mări suprafața de
contact cu apa. Palmura poate cuprinde toate cele patru degete, cum se întâmplă la pelicani și
cormorani (ordinul Pelecaniformes) sau doar cele trei degete anterioare (ordinul Anseriformes).
76
Palmura interdigitală
Păsările care nu înoată, dar pășesc în apa puțin adâncă, au picioare și degete lungi și subțiri. Stârcii
și limicolele au astfel de picioare.
Picior de stârc
Cele mai multe paseriforme au picioare adaptate pentru a putea sta agățate de crengi. Astfel,
degetele sunt destul de lungi și subțiri, trei dintre ele îndreptate înainte și unul înapoi, dar picioarele
sunt destul de scurte.
Picior de paseriform
77
Păsările de pradă au picioarele adaptate pentru prins și imobilizat prada. Degetele și ghearele foarte
puternice permit strângerea și chiar omorârea prăzii. Astfel de adaptări sunt caracteristice păsărilor
de pradă.
Picior de pasăre de pradă
Exercițiu. Identificați tipul de habitat în care trăiesc și modul de hrănire la unele specii de păsări,
analizând aripile, ciocul și picioarele acestora. Se utilizează specimene împăiate.
78
Clasa Mammalia
Cuprinde animale homeoterme, care provin tot din reptile, dar dintr-o linie diferită de reptile față de
strămoșii păsărilor. Se caracterizează prin prezența glandelor tegumentare și a părului ce acționează
ca un strat termoizolator. Toate speciile de mamifere își hrănesc puii cu lapte, compus produs tot de
glande tegumentare specializate.
Mamiferele se împart în trei subclase: Prototheria, Metatheria și Eutheria.
Subclasa Prototheria
Cuprinde mamifere cu caractere apropiate de strămoșii reptilieni, fiind ovipare (depun ouă). Subclasa este reprezentată
de un singur ordin, Monotremata, ce cuprinde câteva specii răspândite în Australia, Tasmania și Noua Guinee.
Ornitorinc
Subclasa Metatheria
Cuprinde mamifere vivipare, la care puii se nasc prematur, incomplet dezvoltat, care își continuă dezvoltarea într-un
pliu tegumentar numit marsupiu, unde se află glandele mamare. Mamiferele marsupiale sunt răspândite în Australasia și
cele două Americi. Speciile de marsupiale sunt adaptate la medii de viață foarte diverse, la fel ca și mamiferele
placentare, mult mai numeroase și mai larg răspândite în prezent. Subclasa cuprinde canguri, oposumi etc.
Cangur
Subclasa Eutheria
Cuprinde mamifere vivipare la care embrionul se dezvoltă intrauterin, funcțiile vitale fiind realizate
prin conectarea la sistemul circulator al mamei prin intermediul placentei. Această subclasă
cuprinde majoritatea mamiferelor actuale. La noi în țară există reprezentanți din 7 din cele 18
ordine. Unul dintre caracterele cele mai utile în identificarea speciilor de mamifere, atât actuale cât
și fosile, este dentiția: forma și numărul acestora fiind foarte particulare, și reflectă regimul de
hrană și modul de hrănire.
79
Ordinul Carnivora
Cuprinde mamifere care au dentiția și sistemul digestiv adaptate pentru consumul de carne.
Caracterul distinctiv al acestui ordin este prezența unei perechi de dinți carnasieri. Acești dinți sunt
utilizați pentru tăierea cărnii, iar la speciile care s-au adaptat ulterior la consumul altor surse de
hrană, cum sunt urșii panda, carnasierele au forma modificată, potrivită pentru măcinatul fibrelor
vegetale.
Exercițiu: identificați incisivii, caninii și carnasiera (premolarul 4 superior, molarul 1 inferior) la
un câine.
Craniu de carnivor
Ordinul Carnivora cuprinde carnivorele terestre: felinele, canidele, ursidele, mustelidele și
acvatice: focidele.
Familia Felidae cuprinde carnivorele cu regimul de hrană cel mai carnivor, caracterizate
prin prezența ghearelor retractile. În fauna țării noastre există două specii: pisica sălbatică Felis
silvestris și râsul Lynx lynx.
Familia Canidae cuprinde carnivore care au cinci degete la membrele anterioare și patru la
cele posterioare, dar calcă pe patru degete (digitigrade) și nu au gheare retractile. La noi în țară
trăiesc trei specii native: lupul Canis lupus, vulpea Vulpes vulpes și, mai recent, șacalul auriu Canis
aureus și o specie introdusă: câinele - enot Nyctereutes procyonoides.
Familia Ursideleae cuprinde carnivore plantigrade (calcă pe toată talpa). La noi în țară o
singură specie: ursul brun Ursus arctos.
Familia Mustelidae cuprinde mamifere digitigrade cu membre pentadactile, în general
animale cu corpul lung și picioare scurte. În fauna României există 11 specii, printre care viezurele
sau bursucul Meles meles, vidra Lutra lutra, dihorul Mustela putorius, două specii de jder Martes
sp. și nevăstuica Mustela nivalis, specia de dimensiunea cea mai mică, de mărimea unui șoarece.
Familia Focidae. Dintre carnivorele acvatice (focide) în fauna țării noastre este trecută o
singură specie în Marea Neagră: foca sihastru Monachus monachus. Această specie este critic
amenințată cu dispariția și este considerată dispărută de pe litoralul românesc. Focile, deși își petrec
cea mai mare parte a timpului în apă, trebuie să iasă pe uscat pentru a naște și îngriji puii, spre
deosebire de mamiferele acvatice din ordinul Cetacea.
Ordinul Cetacea
Cuprinde carnivore adaptate extrem la viața acvatică, cum sunt delfinii și balenele, animale care își
desfășoară tot ciclul de viață în mediul acvatic. Învelișul de păr este redus până la dispariție,
80
favorizând astfel deplasarea prin apă. În fauna țării noastre există trei specii de delfini în Marea
Neagră: afalinul Tursiops truncatus, delfinul comun Delphinus delphis și marsuinul Phocoena
phocoena.
Ordinul Artiodactyla
Cuprinde mamifere ungulate, adică mamifere care calcă doar pe vârful degetelor (totdeauna în
număr par) învelite în copite. Se mai numesc deci și paricopitate. La noi în țară există 4 specii:
mistrețul Sus scrofa (familia Suidae), cerbul Cervus elaphus și căprioara Capreolus capreolus
(familia Cervidae) și capra neagră Rupicapra rupicapra (familia Bovidae). La acestea se adaugă
elanul Alces alces, specie care apare ocazional, zimbrul Bison bonasus, specie dispărută din
sălbăticie și reintrodusă în rezervații, și încă două specii introduse: cerbul lopătar Dama dama și
muflonul Ovis ammon.
Mistrețul este o specie omnivoră, cu stomac simplu și fără coarne. Celelalte două familii cuprind
specii ierbivore rumegătoare, cu stomac tetracameral. La aceste specii există coarne, formate fie din
țesut osos de origine dermică (cerb, căprioară, cerb lopătar), caduce și care se refac în fiecare an, fie
coarne ce reprezintă o prelungire a osului frontal, goale pe dinăuntru și permanente (capra neagră).
Dentiția este adaptată pentru măcinarea materiilor vegetale cu care se hrănesc.
Ordinul Rodentia
Este cel mai mare și mai larg răspândit ordin de mamifere. Se caracterizează prin prezența unei
singure perechi de incisivi cu creștere continuă, care se tocesc diferențiat pe fața internă și cea
externă, rezultând o margine tăioasă care practic se auto ascute. Caninii au dispărut, iar între
incisivi și molari există un spațiu numit diastemă. Premolarii au tentința de reducere numerică în
cadrul ordinului, fiind complet dispăruți la unele familii (șoareci, hârciogi).
Exercițiu: identificați incisivii, diastema și molarii pe materialul de laborator: craniu de șoarece de
pădure Apodemus sylvaticus.
Dentiția la rozătoare
Ordinul Lagomorpha. Speciile acestui ordin, mult mai puțin numeroase, se disting de rozătoare
prin prezența pe maxilarul superior a unei a doua perechi de incisivi mai mici, situați în spatele
celor din față, care sunt mari și cu creștere continuă. La noi în țari există o singură specie nativă,
iepurele de câmp Lepus europaeus, și o specie introdusă, iepurele de vizuină Oryctolagus
cunniculus.
81
Exercițiu: identificați a doua pereche de incisivi, trăsătura caracteristică a lagomorfelor, pe
materialul de laborator (craniu de iepure).
Dentiția la lagomorfe
Ordinul Eulipotyphla (Insectivora) cuprinde animale ce posedă o serie de caractere considerate
primitive, adică existau probabil și la formele străvechi, din cretacic. Un astfel de caracter, prezent
și la reptile, este existența cloacei, respectiv orificiul anal și cel urogenital sunt înconjurate de un
sfincter comun. Un alt caracter de primitivitate este dentiția. Incisivii sunt mari, iar caninii au formă
asemănătoare cu a premolarilor, fiind unicuspizi. La speciile de chițcani din genul Sorex, vârful
dinților este pigmentat în roșu, datorită depunerilor de fier. Reprezentanții ordinului sunt animale de
talie mică, caracterizate printr-un bot lung și mobil, asemănător unei trompe. Speciile prezente la
noi în țară sunt reprezentate de arici Erinaceus roumanicus (familia Erinaceidae), chițcanii (familia
Soricidae) și cârtița Talpa europaea (familia Talpidae).
Dentiția la chițcani
Ordinul Chiroptera cuprinde singurele mamifere capabile de zbor activ, având membrele
anterioare transformate în aripi. Practic, degetele sunt extrem de lungi, fiind suport pentru
membrana patagială.
82
Aripa la chiroptere
Toate speciile de lilieci de la noi sunt nocturne, hibernante și se hrănesc exclusiv cu insecte.
Acestea sunt detectate cu ajutorul ultrasunetelor emise de liliac în timpul zborului, și care
funcționează pe același principiu fizic ca și radarul. Acest sistem este utilizat atât pentru detectarea
prăzii cât și pentru navigație.
Emisia de ultrasunete la chiroptere
Cele 31 de specii de la noi din țară aparțin la două familii, ce se deosebesc în principal prin prezența
la familia Rhinolophidae (5 specii) a unor formațiuni cornoase pliate, în formă de potcoavă, de
unde și denumirea acestora de lilieci cu nas de potcoavă. La aceste specii, în perioada de hibernare,
patagiul învelește corpul complet. Familia Vespertilionidae cuprinde specii la care nu există aceste
formațiuni, iar în timpul hibernării patagiul nu învelește corpul complet. La noi în țară trăiesc 26 de
specii, fiind cel mai bine reprezentată. Speciile comune și cu efective numeroase de lilieci cum sunt
liliacul comun Myotis myotis sau liliacul de amurg Nyctalus noctula, frecvent chiar și în mediul
urban, aparțin acestei familii.
Toate speciile de lilieci de la noi din țară hibernează, fie individual, fie în colonii, în peșteri, pivnițe
sau scorburi. Unele specii formează și colonii de maternitate, pentru creșterea puilor, tot în peșteri,
mine abandonate sau poduri de clădiri. Toate speciile de lilieci de la noi sunt protejate de lege.