Post on 30-Jan-2017
ŀ
PARCURS PENTRU DETERMINAREA POTENŢIALULUI DE CONVERSIE A COMPONENTEI DE PATRIMONIU
REŞEDINŢELE NOBILIARE EXTRAURBANE
Stud. Arh. Lucian Alexandru Găvozdea Îndrumator: Conf. Dr. Arh. Hanna Derer
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
II
Scopul conservării este de a prezerva calitatea şi valorile resursei, de
a proteja substanţa ei materială şi de a asigura integritatea ei pentru generaţiile viitoare.
Sir Bernard Feilden, Jukka Jokilehto, Andrew Thornburn în Management Guidelines for World Cultural Heritage Sites, ICCROM, 1993, pg. 14.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
III
CUPRINS
Planul lucrării IV
Capitole
1. Argument: conversie - potenţial - valoare 1
2. Tipologii şi tipuri de valori utilizate în conservarea patrimoniului cultural
5
2.1. Despre evaluarea patrimoniului cultural 2.2. Valori socio-culturale 2.3. Valori economice
5 8
10
3. Metode şi instrumente de determinare a valorilor
11
3.1. Metode cantitative şi metode calitative 3.2. Metode cantitative 3.3. Metode calitative
12 12 14
4. Determinarea valorilor din perspectiva profesiei de arhitect
16
4.1. Evaluarea stării fizice 4.2. Evaluarea calităţii artistice şi estetice 4.3. Evaluarea calităţii de „semn” 4.4. Evaluarea funcţionalităţii 4.5. Adecvarea la normele actuale
16 17 18 19 19
5. Determinare pluridisciplinară a valorilor şi potenţialul de conversie
21
5.1. Formularea declaraţiei de semnificaţie 5.2. Asocierea valorilor cu resursele fizice şi caracteristicile sitului 5.3. Analiza agresiunilor şi a oportunităţilor 5.4. Elaborarea politicilor şi declanşarea acţiunilor de intervenţie 5.5. Urmărirea în timp a intervenţiei
21 22
22 22
23
6. Studiu de caz: reşedinţa Brukenthal de la Avrig
24
6.1. Scurt istoric 6.2. Determinarea valorilor componentei de patrimoniu care este reşedinţa Brukenthal de la Avrig
24
25
7. Potenţialul de conversie al reşedinţelor nobiliare extraurbane
31
Bibliografie 38
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
IV
PLANUL LUCRĂRII
1. Argument: conversie - potenţial – valoare
Definirea termenilor explică relaţiile dintre valorile componentei de patrimoniu şi
potenţialul de conversie al acesteia. Situarea în contextul curent al teoriei în domeniu serveşte
precizării unor puncte cheie ale discuţiei şi prefigurează traseul ce va fi urmat în studiul de faţa.
2. Tipologii şi tipuri de valori utilizate în conservarea patrimoniului cultural
2.1. Despre evaluarea patrimoniului cultural
Articulare unei tipologii a valorilor componentei de patrimoniu oferă limbajul comun de
exprimare pentru complexul multidisciplinar de specialişti şi nespecialişti implicaţi în acţiunile
asupra patrimoniului. O alăturare a tipologiilor apărute în diverse momente şi locuri conduce la
definirea unor clase de valori formate după caracteristicile comune proprii elementelor
componente.
2.2. Valori socio-culturale
Suprapunerea într-o măsură mai mica sau mai mare a tipurilor de valori socio-culturale
definite survine datorită diferenţelor de percepţie a părţilor interesate care formează astfel baze
diferite în luarea deciziilor în ceea ce priveşte conservarea sau gestiunea patrimoniului.
2.3. Valori economice
Aceste tipuri de valori pot fi măsurate pe pieţe existente, dar manifestarea lor pe pieţe
neconvenţionale impune acceptarea unor moduri noi de apreciere.
3. Metode şi instrumente de determinare a valorilor
În abordarea celui de al doilea modul din traseul identificarea valorilor – definirea
valorilor – formularea „declaraţiei de semnificaţie” intervine nevoia utilizării unor instrumente
extradisciplinare.
3.1. Metode cantitative şi metode calitative
Modul economic de înţelegere şi reprezentare a valorilor este, prin natura sa, cantitativ şi
se exprimă cu maxim de eficienţă prin metode derivate din epistemologia specifică. În principiu,
metodele cantitative tratează relaţii cauzale şi depind de variabile izolate de contextul lor.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
V
3.2. Metode cantitative
Prezentarea generală a câtorva metode extra- sau transdisciplinare originate în economie,
sociologie sau în domeniul conjugat format din intersecţia celor două demonstrează necesitatea
implicării specialiştilor din respectivele domenii în evaluarea potenţialului componentei de
patrimoniu.
3.3. Metode calitative
Hibridizarea metodelor specifice unor epistemologii diferite serveşte evaluării calitative a
variatelor aspecte ale patrimoniului. Cercetarea câtorva dintre acestea conduce din nou spre
necesitatea colaborarii interdisciplinare.
4. Determinarea valorilor din perspectiva profesiei de arhitect
În abordarea sa, prin utilizarea instrumentelor specifice şi uneori prin inovare, arhitectul
trebuie să trateze aspectele resursei de patrimoniu fără a pierde din vedere elemente ce pot fi
definitorii pentru determinarea valorilor şi în consecinţă a potenţialului.
4.1. Evaluarea stării fizice
Acest tip de evaluare trebuie înţeles ca sumă a mai multor moduri de abordare ale căror
rezultate se pot suprapune parţial, fiind însă cu siguranţă complementare. Interpretarea acestor
date indică oportunitatea intervenţiilor de urgenţă, a intervenţiilor pe termen scurt sau a
intervenţiilor pe termen lung.
4.2. Evaluarea calităţii artistice şi estetice
Ordinea abordării palierelor contextual-general-detaliu este de la cel mai cuprinzător la
cel focalizat, pentru a evita limitarea „din obişnuinţă” la criterii ce nu sunt exhaustive.
4.3. Evaluarea calităţii de „semn”
Subcapitolul tratează evaluarea semnificaţiei pentru evoluţia istorică a comunităţii (prin
prisma tuturor manifestărilor sale) pentru care componenta de patrimoniu este relevantă.
4.4. Evaluarea functionalităţii
Criteriile de receptare a unei noi funcţiuni sunt date de gabaritele spaţiilor, capacitatea de
portanţă a structurii, condiţiile fizice (iluminat natural, confort higrotermic) şi de compatibilitatea
morală, istorică sau cu alte funcţiuni determinate anterior cu care aceasta ar intra în relaţie (ne
confruntăm, într-un astfel de caz, cu un proces iterativ de testare a compatibilităţii funcţiunilor).
4.5. Adecvarea la normele actuale
Evaluarea intervenţiilor necesare pentru atingerea acestui scop poate influenţa hotărâtor
atribuirea de funcţiuni pentru componenta de patrimoniu. Trebuie avute în vedere normele de
protecţie şi siguranţă în exploatare.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
VI
5. Determinare pluridisciplinară a valorilor şi potenţialul de conversie
Acest capitol (care încheie componenta teoretică a studiului) tratează o serie de măsuri,
principiale prin definiţie, utile pentru a conduce de la determinarea ponţialului la decizia de
intervenţie.
5.1. Formularea declaraţiei de semnificatie
Scopul acestui document este de a sintetiza raţiunile care vor susţine orice acţiune ce
urmează a fi propusă pentru componenta de patrimoniu şi de a defini cât mai precis poziţia care
constituie baza deciziilor şi evaluărilor ulterioare. Echipa multidisciplinară analizează diferitele
valori şi determinări şi articulează semnificaţia în termeni care să fie inteligibili pentru toate
părţile interesate.
5.2. Asocierea valorilor cu resursele fizice şi caracteristicile sitului
Metoda practică poate fi adaptată în funcţie de caz, în principiu însă, toate tipurile de
valori identificate ar trebui cartate pe sit, o mare parte din elementele principale ar putea fi legate
direct de tipuri specifice de valori.
5.3. Analiza agresiunilor şi oportunităţilor
Specialiştii nu trebuie să urmărească doar agresiunile, oportunităţile întâlnite pe sit pot
avea un impact important asupra complexelor identificate, atât pozitiv cât şi negativ. Trebuie
avut în vedere şi faptul că un pericol pentru o parte interesată poate constitui o oportunitate
pentru alta.
5.4. Elaborarea politicilor şi declanşarea acţiunilor de intervenţie
Modul specific de manifestare al acestei etape comportă variaţii de proporţii, pentru
fiecare caz în parte, depinzând în mod deosebit de structura instituţională, cultura organizaţională
şi alte condiţii definite de contextul gestiunii.
5.5. Urmărirea în timp a intervenţiei
Mai des întâlnită în limbajul curent de specialitate sub denumirea de feed-back, această
urmărire în timp a intervenţiei şi a efectelor pe care ea le-a declanşat este un aparat critic care
trebuie folosit după încheierea oricărei intervenţii asupra componentei de patrimoniu.
6. Studiu de caz: reşedinţa Brukenthal de la Avrig
6.1. Istoricul ansamblului
6.2. Determinarea valorilor componentei de patrimoniu care este reşedinţa Brukenthal de
la Avrig
Utilizarea instrumentelor specifice profesiei de arhitect creează relaţia directă cu proiectul
de diplomă asociat în sensul evaluării componentelor potenţialului funcţional.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
VII
7. Potenţialul de conversie al reşedinţelor nobiliare extraurbane
Problema conversiei funcţionale nu trebuie privită ca un compromis ci trebuie mai
degrabă tratată după principiul determinării exhaustive a potenţialului de conversie pentru
componenta de patrimoniu în cauză; trebuie de asemenea subliniat că acest principiu nu poate fi
neglijat având în vedere caracterul neregenerabil al resursei care este patrimoniul cultural, el
trebuind urmărit dincolo de metodologiile în domeniu (ne)formulate deocamdată.
Determinarea potenţialului de conversie nu poate fi abordată decât în cadrul unei structuri
multidisciplinare. În aceste condiţii, însă, rolul profesionistului în conservare devine cel al unui
orchestrator de specialişti? Sau al unui specialist printre alţii? Se pare că profesionistul în
conservare a început să-şi adjudece rolul dublu de specialist şi orchestrator. Sarcinile legate de
cea de a doua funcţie necesită dezvoltarea unor noi moduri de gândire la fel de mult cum
necesită dezvoltarea unor noi talente.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
1
1. ARGUMENT: CONVERSIE - POTENŢIAL – VALOARE
Conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural1 se confruntă frecvent cu
problema utilizării actuale. Aceasta constituie o dificultate în contextul dispariţiei funcţiunii
originare din spectrul antropic/social sau a transformării ei radicale în perioade relativ recente şi
imposibilitatea revenirii la funcţiunea originară. O utilizare actuală, fără de care în accepţiunea
generală în domeniu nu se poate vorbi despre conservarea patrimoniului, nu mai poate fi
conferită decât prin conversia funcţională a componentei de patrimoniu.
Deciziile legate de conservarea patrimoniului – fie ele legate de clasare, de intervenţie ori
de investiţie – folosesc ca punct de referinţă o articulare a valorilor patrimoniului (numita deseori
„semnificaţie culturală”). Determinarea valorilor atribuite patrimoniului constituie, deci, o
activitate importantă în orice efort de conservare, datorită puternicei influenţe a criteriilor
valorice în orice decizie. Cu toate acestea, deşi valorile patrimoniului sunt general recunoscute ca
fiind determinanţii principali pentru înţelegerea şi conservarea patrimoniului, se ştie destul de
puţin despre cum se poate, pragmatic, determina întreg spectrul de valori ale patrimoniului. În
plus, valorile asociate unei componente de patrimoniu trebuie înţelese ca formand potenţialul2
său.
Când acest potenţial este privit şi tradus în perspectiva conversiei funcţionale, se poate
vorbi despre ceea ce în această lucrare va fi numit în continuare potenţial de conversie.
Oportunitatea discuţiei rezidă în necesitatea exploatării exhaustive a acestui potenţial pentru a
asigura o utilizare optimă a componentei de patrimoniu. Acest tip de exploatare poate fi asigurat
doar prin articularea unei strategii de intervenţie.
Lucrarea de faţa îşi propune să exploreze posibilităţile de a determina potenţialul
(inclusiv potenţialul de conversie) în sensul pragmatic de mai sus, orientat spre planificarea
conservării, fără să aibă pretenţia de a defini o metodologie.
Studiul porneşte de la premiza, că determinarea potenţialului este definită prin explorarea
tuturor criteriilor de evaluare a obiectului de patrimoniu, indiferent de sensul lor pozitiv sau
negativ, ele fiind denumite în continuare, generic, valori3.
1 Pentru simplificarea formulării, în continuare “patrimoniu cultural” va fi numit “patrimoniu”. 2 Potential, potentiale[…] II. s.n. 1. Mărime fizică a cărei variaţie în spaţiu şi timp caracterizează un câmp fizic şi permite determinarea acestuia. […] (DEX-1984, Editura Academiei Republicii Socialiste România, conducători ediţie Ion Coteanu, Luiza Seche, Mircea Seche) 3 Utilizat nu în sensul primar al cuvântului, ci în accepţiunea matematică (algebrică), în care valoarea unui monom poate fi atât pozitiva cât şi negativă.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
2
Determinarea potenţialului este dependentă de determinarea valorilor patrimoniului, care
însă este departe de a fi facilă. Problemele provin de la factori precum diversitatea valorilor
patrimoniului (există mai multe tipuri de valori – culturale, estetice, economice, politice, care se
suprapun sau se concurează), faptul că valorile se modifică în timp şi sunt foarte susceptibile la
influenta factorilor contextuali (forţe sociale, oportunităţi economice, tendinţe culturale), faptul
că uneori aceste valori sunt în conflict, precum şi larga varietate de metode şi instrumente de
determinare a valorilor (datorită utilizării lor în diverse discipline şi profesii).4
Există în domeniul conservării patrimoniului, la nivel internaţional, o serie de modele de
abordare a conservării bazate pe evaluare. Exemplu ilustrativ, modelul folosit până recent5 de
Institutul Getty pentru Conservare, Los Angeles, include o fază de determinare a semnificaţiei
culturale a componentei de patrimoniu (Figura 1).
Figura 1. Metodologia procesului de planificare, cf. Getty Conservation Institute (GCI).
În cazuri repetate, însă, experţii determină semnificaţia culturală pe baza unui număr
limitat6 de criterii stabilite. Este de preferat alternativa în care se declanşază un proces
4 Cf. Assessing Values in Conservation Planning: Methodological Issues and Choices - Randall Mason. Articolul face parte din raportul de studiu Assessing the Values of Cultural Heritage - Maria de la Torre, ed., Research Report, The Getty Conservation Institute, Los Angeles, 2002, pp.5-30. În introducere, autorul enunţa tipurile de probleme care pot să apară în procesul de determinare a valorilor componentelor de patrimoniu. 5 Modelul a fost înlocuit odată cu apariţia raportului de studiu Assessing the Values of Cultural Heritage - Maria de la Torre, ed., 2002, de un model care detaliază etapa de „Determinare şi analiză“ în secţiunea Semnificaţie culturală/Determinarea valorii. 6 Din cauza abordării unidisciplinare a procesului de determinare a semnificaţiei culturale.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
3
sistematic de analiză şi determinare, extensiv şi deschis, în scopul de a lărgi perspectiva asupra
abordării patrimoniului. Această alternativă este de preferat în condiţiile în care domeniul
conservării nu este la momentul actual foarte eficient în determinarea tuturor valorilor
patrimoniului.
În debutul acestui proces este necesară o trecere în revistă a problemelor posibile în
determinarea valorilor patrimoniului:
� conservarea patrimoniului trebuie înţeleasă mai degrabă ca o activitate socio-culturală,
decât ca practică a unei tehnici; ea incumbă o serie de activităţi care preced şi succed orice
intervenţie asupra materiei;
� trebuie luate în considerare diferitele influenţe ale contextului asupra proiectului de
conservare (cultural, social, economic, geografic, administrativ) cu aceeaşi seriozitate cu care
este tratată componenta de patrimoniu propriu-zisă;
� studiul valorilor constituie o oportunitate pentru înţelegerea contextului şi aspectelor
socio-culturale ale patrimoniului;
� valorile patrimoniului sunt, prin natura lor, variate şi, deseori, conflictuale;
� modelele tradiţionale de determinare a semnificaţiei culturale se bazează în principal pe
noţiuni de istorie, istorie a artei, arheologie care se bucură de consideraţie printre profesionişti,
aplicate în general prin mijloace unidisciplinare;
� luarea în considerare a valorilor economice se situează undeva în afara uzanţei
tradiţionale a specialiştilor în conservare, astfel încât coroborarea lor cu valorile culturale
reprezintă o provocare;
� singură, nici o disciplină sau metodă unidisciplinară nu poate oferi o determinare
completă sau suficientă a valorilor; în consecinţă o combinaţie de metode din mai multe
discipline ar trebui să stea la baza oricărei încercări de determinare a valorilor;
� gestiunea şi planificarea conservării ar trebui să adopte o strategie a integrării
multidisciplinare;
� o determinare exhaustiva a valorilor patrimoniului şi o integrare a acestui potenţial7 vor
conduce la o gestiune şi planificare a conservării mai bună şi mai durabilă 8.
De asemenea este utilă şi prefigurarea unor întrebări care vor primi răspuns în continuare:
cum pot fi identificate şi caracterizate diferitele tipuri de valori, astfel încât ele să fie
inteligibile şi operaţionale pentru o cât mai mare varietate de părţi interesate? Care sunt
7 Randall Mason, idem. 8 Termenul de durabilitate este folosit în sensul economiei resurselor, introducând un aspect al „sustenabilităţii” în procesul de conservare a
patrimoniului.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
4
strategiile metodologice şi instrumentele de determinare specifice disponibile şi potrivite?
Cum pot fi incluse perspectivele diferitelor părţi implicate în conservarea patrimoniului în
procesul de planificare a sa, inclusiv în faza de determinare a valorilor?
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
5
2. TIPOLOGII ŞI TIPURI DE VALORI UTILIZATE ÎN CONSERVAREA PATRIMONIULUI CULTURAL
Unei componente de patrimoniu îi sunt atribuite la un moment dat un număr de valori,
răspunsuri ale impresiei pe care o lasă în perspectivele diferiţilor privitori. Spre exemplu, o
biserică are valoarea spirituală proprie unui lăcaş de cult; valoare istorică prin prisma
evenimentelor pe care le-a găzduit sau, pur şi simplu, prin vechimea sa; valoare estetică prin
frumuseţea sa şi calitatea arhitecturii; valoare economică pe piaţa imobiliară; ş.a.m.d. Astfel,
diferitele percepţii ale valorii se datorează atât perspectivei cât şi individului şi/sau expertului
receptor.
2.1. DESPRE EVALUAREA PATRIMONIULUI CULTURAL
Este important de subliniat faptul că valorile patrimoniului nu sunt revelate, determinate
şi nealterabile, situaţie în care ele ar avea o existenţă exclusiv intrinsecă. Dimpotrivă ele sunt
într-o mare măsură9 rezultante ale raportului dintre componenta de patrimoniu în cauză cu
contextul său, ceea ce conferă valorilor calitatea de “extrinseci” (Figura 2).
Figura 2. Calitatea intrinsecă şi extrinsecă a valorilor;
Componenta de patrimoniului în relaţie cu contextul său.
Din punct de vedere al originii valorii
extrinseci, este evident mai facilă „vectorizarea”10
artefactului patrimonial ca sursă a iradierii valorii,
decât juxtapunerea a două elemente de structură
diferită: obiectul şi contextul său. La limită, o astfel
de vectorizare este acceptabilă, în condiţiile în care
se recunoaşte ca sursă de origine a valorii nu
domeniul artefactului, nici domeniul contextului, ci
mai degrabă „spaţiul” dintre lucruri şi idei11.
În conservarea patrimoniului, valorile au fost tratate în evoluţia istorică a disciplinei în
două moduri: fie o valoare predominantă în abordarea conservării, reprimând influenţa
celorlalte12, fie toate valorile se contopesc în noţiunea de „semnificaţie culturală”. Dacă prima
9 Existenta intrinsecă este legată de substanţa componentei de patrimoniu, care poate revela sau ascunde valori, le determină şi le poate modifica prin alterare (degradare, extragere sau adăugare de substanţă) în sens pozitiv sau negativ. 10 Analogic cu mărimile vectoriale din fizică sau matematică, caracterizate prin origine, direcţie-sens şi unităţi de mărime. 11 Ideea existenţei unui astfel de spaţiu se doreşte paralelă cu cea care, în semiologie, alătureaza semnificandul (cu calitatea sa de „semn”) semnificatului pentru care primul se constituie ca semn. 12 Secolul al XIX-lea, prin „unitatea de stil” a şcolii lui E. E. Viollet-le-Duc.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
6
atitudine este deficitară prin excluderea a priori a unor valori, cea de a doua poate eroda
potenţialul componentei de patrimoniu13 prin tratarea nediferenţiată a valorilor.
În consecinţă, structurarea unei tipologii de valori ale patrimoniului, care ar reprezenta
o modalitate de defalcare a semnificaţiei culturale în tipurile constituante de valori, face
abordarea acestor valori mai permisivă pentru discuţii multidisciplinare şi facilita utilizarea unui
limbaj comun.
Clasificarea tipurilor de valori se confruntă cu probleme conceptuale şi practice. Pe de o
parte, cuprinderea unei valori în formule diverse este, în fapt, exprimarea unor aceloraşi lucruri
în limbaje diferite. „Sitele” istoricilor de artă, arheologilor sau economiştilor nu pot fi traduse
sau comparate în mod direct. În afara diferenţelor epistemologice, există diferenţe reale în
percepţia unor valori de către diferitele grupuri de specialişti sau alte părţi interesate de proces;
de exemplu proprietarul şi operatorul unui obiectiv patrimonial vor percepe valoarea economică
diferit faţă de un rezident din zona de influenţă a obiectivului. De asemenea, valorile
patrimoniului nu sunt îngheţate într-un anumit stadiu, ci variază în funcţie de modificarea
relaţiilor care le determină. În acest sens trebuie evidenţiat că valorile patrimoniului nu pot fi
clasificate în mod absolut şi nici în mod obiectiv.
Pe de altă parte, este evident14 că tocmai o astfel de clasificare a valorilor este necesară
pentru determinarea corectă a potenţialului său. Astfel se poate pleca de la o tipologie primă,
care să fie adaptată după caz, dar care poate constitui o bază comună de plecare, un „ghid” care
să folosească practicianului în compararea şi evaluarea mai multor proiecte15.
S-au propus diferite variante de clasificări tipologice ale valorilor, începând de la
începutul secolului al XX-lea (Alois Riegl) şi până în ultimii ani (Randall Mason), proces care va
continua, probabil, şi în viitor. Aproape toate au o concepţie uşor diferită asupra descrierii
acestor categorii tipologice (Tabel 1).
Rezultă totuşi că o serie de categorii de valori (economice, istorice, spirituale, politice,
educaţionale, estetice, artistice), deşi provin din domenii diferite (Frey-economie, Riegl-istoria
artei) se suprapun în oarecare măsură (Tabel 2).
13 Aşa cum a fost acesta definit în capitolul introductiv, ca ansamblu al valorilor componentei de patrimoniu. 14 În afara definirii unei nomenclaturi comune pentru exprimările diferite epistemologic pe care la poate primi o valoare (uniformizarea limbajului între specialişti), sunt revelate componentele specifice exclusiv uneia sau alteia dintre disciplinele angrenate in studiu, şi incluse în baza comună de plecare pentru determinarea valorilor componentei de patrimoniu. 15 D. ex. variante de strategii propuse pentru o aceeaşi componentă de patrimoniu.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
7
Riegl Riegl Riegl Riegl
(1902)(1902)(1902)(1902)
ICCROMICCROMICCROMICCROM
(1993)(1993)(1993)(1993)
Frey Frey Frey Frey
(1997)(1997)(1997)(1997)
English Heritage English Heritage English Heritage English Heritage
(1997)(1997)(1997)(1997)
Carta Burra Carta Burra Carta Burra Carta Burra
(1998)(1998)(1998)(1998)
Mason Mason Mason Mason ---- GCI GCI GCI GCI
(2002)(2002)(2002)(2002)
Vechime CULTURALE
Identitate
Relativa artistica
sau tehnica
Raritate
Monetara Culturala Estetica SOCIO-CULTURALE
Istorica
Culturala/simbolica
Sociala
Spirituala/religioasa
Estetica
Istorica Optiune Educationala - academica Istorica
Memoriala intentionala Existenta Economica Stiintifica
Utilizare Mostenire Resurse Sociala
Artistica - de noutate
- relativa de arta
Prestigiu Recreationala Spirituala
Educationala Estetica
SOCIO-ECONOMICE
Economica
Functionala
Educationala
Sociala
Politica
ECONOMICE
Utilizare (de piata)
Nonutilizare (in afara pietei)
- Existenta
- Optiune
- Mostenire
Tabel 1. Tipologii de valori ale patrimoniului concepute de diverşi specialişti şi organizaţii. Ordinea tipurilor de valori respectă ordinea în care sunt acestea enunţate în studiile respective.
Mason Mason Mason Mason ---- GCI GCI GCI GCI
(2002)(2002)(2002)(2002)
RiegRiegRiegRiegl l l l
(1902)(1902)(1902)(1902)
ICCROMICCROMICCROMICCROM
(1993)(1993)(1993)(1993)
Frey Frey Frey Frey
(1997)(1997)(1997)(1997)
English Heritage English Heritage English Heritage English Heritage
(1997)(1997)(1997)(1997)
Carta Burra Carta Burra Carta Burra Carta Burra
(1998)(1998)(1998)(1998) SOCIO-CULTURALE
Istorica Vechime Relativa artistica
sau tehnica
Educationala Educationala - academica Istorica
Istorica Raritate Stiintifica
Educationala
Politica
Culturala/simbolica Memoriala intentionala Identitate Prestigiu Culturala Sociala
Artistica - relativa de arta Raritate Educationala Educationala - academica
Sociala Identitate Recreationala Sociala
Sociala
Spirituala/religioasa Identitate Spirituala
Estetica Artistica - de noutate Relativa artistica Estetica Estetica
- relativa de arta
ECONOMICE
Utilizare (de piata) Utilizare Economica Monetara Economica
Artistica - de noutate Functionala
Nonutilizare (in afara pietei)
- Existenta
Economica
Existenta
Resurse
- Optiune Optiune Resurse
- Mostenire Mostenire Resurse
Tabel 2. Ordinea tipurilor de valori este modificată faţă de Tabelul 1 pentru a ilustra suprapunerea lor parţială, relativ la cea mai recentă clasificare; interpretarea fiecărui tip este făcuta în sensul acordat în studiul respectiv.
Cea mai recentă variantă16 (nu în mod necesar şi cea mai echilibrată17), a fost propusă de
Randall Mason în studiul pentru Getty Conservation Institute (GCI), ca o tipologie “provizorie”
a valorilor. Separarea categoriilor tipologice în aceste două clase, socio-culturale şi economice,
reprezintă o stângăcie conceptuală dar oferă şi unele avantaje. Pe de o parte, nu se poate separa
cu desăvârşire sfera economică de cea culturală. Comportamentul economic nu poate fi separat
de cultură, care constituie umbrela „modurilor de convieţuire” sau transmiterea atitudinilor şi
16 Cea mai recentă dintre cele studiate, Getty Conservation Institute Research Report– 2002. 17 Trebuie subliniat că doar clasificările Mason-GCI, Riegl şi ICCROM se adresează contextului general al conservării patrimoniului, celelalte studii având o ţintă limitată fie disciplinar (Frey – economie), fie teritorial-naţional (English Heritage si Carta Burra – Anglia, respectiv Australia).
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
8
comportamentelor; economia este una din (sub)culturile – moduri de convieţuire – dominante în
multe societăţi.18
Pe de altă parte, distincţia între economic şi cultural oferă avantajul abordărilor de tip
„piaţă” în cercuri sociale tot mai largi; sferele economiei şi culturii reprezintă şi sursele unor
perspective diferite asupra valorilor şi evaluării patrimoniului. În fapt, cele două clase de
categorii nu se referă la seturi complet diferite de valori, ci reprezintă moduri alternative de a
cataloga părţi importante ale aceluiaşi spectru.
2.2. VALORILE SOCIO-CULTURALE.
Trebuie înţeles faptul că aceste valori, care stau la originea înţelegerii tradiţionale a
patrimoniului, se suprapun într-o măsura mai mică sau mai mare. Acest fapt însă nu trebuie să
obstrucţioneze abordări diferenţiate a acestor valori, deoarece ele aparţin unor moduri diferite de
percepţie a potenţialului patrimonial (a diverselor părţi interesate) şi constituie astfel baze
diferite în luarea deciziilor în ceea ce priveşte conservarea sau gestiunea patrimoniului.
Valoarea istorică stă la originea conceptului de patrimoniu, ea este exprimarea
capacităţii de raportare la trecut. Sursele valorilor istorice pot fi multiple: asocierea cu persoane
sau evenimente, vârsta materialelor, calităţile tehnologice, raritatea/unicitatea, potenţialul
documentar/arhivistic. Valoarea istorică poate fi de sorginte atât intrinsecă (materiale,
tehnologie, etc.), cât şi extrinsecă (relaţiile contextuale).
Valoarea educational-academică rezidă în posibilitatea acumulării de informaţii prin
„lecturarea” artefactului şi a mediului sau, precum şi descifrarea şi interpretarea informaţiilor
conţinute; ea poate fi intrinsecă şi/sau extrinsecă.
Valoarea artistica este conferită de calitatea arhitecturală, unicitate a operei (de artă),
reprezentativitatea pentru un autor, curent, stil sau o moda şi are caracter intrinsec sau extrinsec
(raportat la contextul specific sau general).
Valoarea cultural-simbolică. Capacitatea de a crea afiliaţii culturale în prezent poate fi
de natură politică, etnică, istorică, religioasă. Valoarea politică poate fi privită în sens pozitiv, de
contribuţie la evoluţia culturii civice a societăţii, sau din punct de vedere al instrumentului folosit
pentru impunerea culturii naţionale, autorităţii imperiale, etc. Ea poate proveni din însăşi
componenta de patrimoniu (intrinsec) sau din relaţionarea acesteia cu contextul (extrinsec).
Valoarea socială. Patrimoniul oferă şi facilitează contactele sociale, stabilirea de relaţii
sau utilizarea spaţiului public aparţinător sau proxim componentei în scopul întâlnirii sau
18 Randall Mason, în studiul menţionat.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
9
activităţilor de grup (târguri, concerte sau alte evenimente, sportive sau de recreere) sau poate
deveni punct de referinţă în teritoriu. Astfel, calităţile sociale pot fi intrinseci sau extrinseci.
Valoarea spirituală/religioasă provine din caracterul sacru cu care a fost investit un
obiectiv de patrimoniu sau din experienţe spirituale laice la vizitarea unui obiectiv de patrimoniu.
Valoarea estetică este, probabil, cel mai subiectiv tip de valoare a patrimoniului, care ar trebui însă să fie extins de la calităţile vizuale ale patrimoniului spre experienţa complex-senzorială (să ia, deci, în considerare pe lângă văz şi auzul, mirosul, tactilul şi, la limită, gustul). Caracterul valorii estetice este evident intrinsec, dar prin prisma relaţiilor senzoriale care pot depăşi limitele sale fizice, capătă şi caracter extrinsec.
Ilustrarea tipurilor de valori din punct de vedere al caracterului lor intrinsec şi extrinsec se face pe exemplul catedralei Notre-Dame din Paris: TIPUL DE VALOARE INTRINSEC EXTRINSEC ISTORICĂ Catedrala este o clădire de ev mediu A fost martor al unor evenimente
importante (epidemii, catastrofe) EDUCATIONAL-ACADEMICA
Oportunităţi pentru studiul tehnologiei de construcţie şi restaurare
Prin pierderea relaţiei cu contextul tipic – ieşirea din scară – exemplificare a reconsiderării atitudinii de „eliberare a monumentelor“ în conservarea patrimoniului
ARTISTICA Exemplu reprezentativ pentru mai multe etape ale arhitecturii gotice
Exemplu reprezentativ prin comparaţie cu alte catedrale medievale (din alte zone ale Europei)
CULTURAL-SIMBOLICA
Expresia forţei comunei Parisului la un moment dat (perioadă de timp)
Reper al turismului cultural parizian
SOCIALA Convergenţa maselor de vizitatori facilitează stabilirea contactului social, relaţiilor, etc
Monumentul a devenit loc de întâlnire – reper – punct de referinţa geografic
SPIRITUALA/ RELIGIOASA
practicarea cultului religios inhibă dezvoltarea unor funcţiuni incompatibile moral în proximitatea sa
ESTETICA acustica spaţiului interior Poluarea sonoră datorată traficului motorizat din preajma afectează negativ percepţia complex-senzoriala a monumentului
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
10
2.3. VALORILE ECONOMICE.
Conform teoriei economice, valorile percepute în primul rând prin prisma consumatorului
individual şi care se exprimă în general prin preţ sunt valori economice. Totuşi nu toate valorile
economice sunt măsurate în sistemul preţului de piaţă.
Valoarea de utilizare (valoare de piaţă) este valoarea căreia poate să-i fie atribuit cu
mare uşurinţă un preţ. Pentru patrimoniu, valorile de utilizare sunt reprezentate de fluxul de
bunuri şi servicii pe care le generează şi care sunt tranzacţionate pe pieţele existente. Exemple
sunt: taxele de acces la obiectivele de patrimoniu, costul terenului, salariile angajaţilor, etc. Dată
fiind, spre exemplu, posibilitatea generării unor activităţi economice conexe în relaţie cu
componenta de patrimoniu (transport, cazare, servicii, etc.) caracterul acestei valori este atât
intrinsec cât şi extrinsec.
Valoarea de nonutilizare (valoare în afara pieţei) este reprezentată de acea valoare
care nu se tranzacţionează pe pieţele existente şi, deci, nu îi poate fi asociat un preţ19 şi este
reprezentată atât la nivel intrinsec cât şi extrinsec. Deseori, valorile de nonutilizare sunt împărţite
în următoarele subcategorii: valoare de existenţă – indivizii preţuiesc un obiect de patrimoniu
pentru simpla sa existenţă, deşi ei înşişi nu „consumă serviciile” pe care le oferă; valoarea de
opţiune – se referă la dorinţa unui individ de a prezerva posibilitatea (opţiunea) de a „consuma”
un obiect de patrimoniu la un moment ulterior; valoarea de moştenire – provine din dorinţa de a
prezerva obiectul de patrimoniu pentru generaţiile viitoare.
Continuând ilustrarea tipurilor de valori pe cazul catedralei Notre-Dame din Paris, pentru
clasa de valori economice, manifestările intrinseci şi extrinseci ale acestora pot fi înţelese de
exemplu ca:
TIPUL DE VALOARE INTRINSEC EXTRINSEC DE UTILIZARE Prin taxa de vizitare Apariţia activităţilor secundare şi terţiare de deservire
a funcţiunii de pol turistic (restaurante sau cafenele cu belvedere, etc.)
DE NONUTILIZARE Prin acceptarea de a plăti pentru prezervarea componentei de patrimoniu propriu-zise
Prin disponibilitatea de a plăti pentru refacerea ţesutului medieval în interesul recuperării imaginii şi scării relative originare
Odată stabilite tipurile principale de valori ale patrimoniului (fără a avea pretenţia de a fi
epuizat subiectul sau ca toate valorile să apară în orice circumstanţă), se poate trece la o
inventariere a metodelor (în sensul de strategii) şi instrumentelor utilizate pentru determinarea
acestor valori.
19 O mare parte din valorile socio-culturale pot fi incluse în această categorie, ele putând fi cuantificate prin acceptarea de a plăti un preţ pentru „aproprierea” sau prezervarea lor.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
11
3. METODE ŞI INSTRUMENTE DE DETERMINARE A VALORILOR
În capitolele anterioare s-a menţionat că problemele legate de valori şi evaluarea
patrimoniului nu sunt susceptibile de a fi rezolvate decât în mică măsura cu instrumente proprii
unei singure discipline. În sprijinul acestei afirmaţii vine un anumit aspect din abordarea curentă
a patrimoniului cultural, şi anume instrumentul reglementărilor de intervenţie – care anunţă un
set de restricţii, permisivităţi, recomandări (cu puternic accent pe prima categorie de atitudine),
efectul fiind în general conturarea unei atitudini de forma „obligatoriu de păstrat”-„obligatoriu de
înlăturat”, atitudine care generează „zonă cenuşie”20 întinsă. În această „ţară a nimănui” se pierd
din vedere fragmente semnificative din potenţialul componentei de patrimoniu, stare ce exclude
o exploatare eficientă (în sensul utilizării resurselor conform principiilor dezvoltării durabile).
În metodologia procesului de planificare a conservării patrimoniului propusă de Randall
Mason (GCI) în anul 2002, determinarea valorilor/semnificaţiei culturale a componentei de
patrimoniu este structurată în trei etape după cum urmează:
� identificarea valorilor, care presupune confruntarea tipologiei elaborate cu preferinţele
tuturor părţilor interesate;
� definirea valorilor aparţinând diverselor tipuri identificate prin utilizarea instrumentelor
specifice disciplinelor implicate;
� coroborarea informaţiilor21 într-o declaraţie de semnificaţie (sinteza valorilor) care
constituie baza formulării politicii de intervenţie. (Figura 3)
Astfel toate părţile interesate sunt implicate în toate fazele procesului de determinare a
valorilor, în prima şi în cea de a treia etapă prin participare directă, în cea de a doua prin
intermediul studiilor elaborate de specialişti22.
În definirea exhaustivă a valorilor componentei de patrimoniu intervin abordări diferite
epistemologic, fapt ce provine din conjugarea unor instrumente şi/sau metode specifice
disciplinei conservării patrimoniului cu instrumente şi/sau metode împrumutate din alte
discipline (antropologie, etnografie, sociologie, economie). Încercarea de a defini un instrument
operaţional practic specific arhitectului va face obiectul capitolului următor, în secţiunea de faţă
fiind prezentate instrumentele preluate din alte domenii de cercetare ştiinţifică.
20 Corecţiile care trebuie impuse unei componente de patrimoniu sau contextului acesteia depăşesc de multe ori obiectul conservării patrimoniului ca disciplină. 21 Ca proces de grup multidisciplinar şi considerând şi părţile interesate neimplicate activ în studiul ştiinţific propriu-zis. 22 Participationismul este acceptat pe scară largă în principiu, dar aplicarea sa depinde de deschiderea profesioniştilor conservării spre păreri ale nonexpertilor despre valorile patrimoniului, spre acceptarea unor noi moduri de a privi valorile şi spre intermedierea perspectivelor conflictuale.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
12
Figura 3. Etapizarea în procesul de determinare al valorilor componentei de patrimoniu, cf. Mason-GCI. Schema reprezintă de fapt o detaliere a fazei de determinare a valorilor/semnificaţiei culturale din Figura 1.
3.1. METODE CANTITATIVE ŞI METODE CALITATIVE
Modul economic de înţelegere şi reprezentare a valorilor este, prin natura sa23, cantitativ
şi se exprimă cu maxim de eficientă prin metode derivate din epistemologia specifică. În
principiu, metodele cantitative tratează relaţii cauzale şi depind de variabile izolate de contextul
lor. Valorile socio-culturale se conformează metodelor cantitative doar cu mari dificultăţi şi
atunci în moduri inadecvate. Metodele calitative, sub forma de analize şi sinteze ale sondajelor
asupra populaţiei, califică mai eficient acest tip de valori24, tratând relaţii contextuale mai
degrabă decât relaţii cauzale.
3.2. METODE CANTITATIVE
În lipsa unei pieţe reale pentru tranzacţionarea unor valori, teoria economiei mediului şi
metodologia sondajelor sociale au dezvoltat două tipuri de metode de evaluare, transferabile
23 Limbajul economiei moderne este, în definitiv, matematica. 24 În studiul Cultural Capital and Sustainability Concepts in the Economics of Cultural Heritage - David Throsby (în raportul de studiu Assessing the Values of Cultural Heritage - Maria de la Torre, ed., Research Report, The Getty Conservation Institute, Los Angeles, 2002, pp.101-118) autorul pledează, din punctul de vedere al economistului confruntat cu evaluarea componentelor culturale şi artistice, pentru o utilizare complementară a metodelor economice (cantitative) şi culturale (calitative), în sensul definirii exhaustive a valorilor componentei de patrimoniu.
Determinarea valorilor/semnificatiei culturale
Identificare
Tipologie;
consultarea
partilor
interesate
Definire
Metode
culturale si
economice
variate
Declaratia de
semnificatie
Proces de
grup
Integrarea determinarii si stabilirea politicii
Integrarea determinarii si stabilirea politicii
Integrarea determinarii si stabilirea politicii
Integrarea determinarii si stabilirea politicii
Scop
Instrument
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
13
determinării cantitative a valorilor componentei de patrimoniu: metode ale preferinţei revelate
şi metode ale preferinţei exprimate25.
Primul tip de metode se foloseşte de „pieţe surogat”, adică analizează preferinţele pentru
valori din afara pieţei sub forma apariţiei disponibilităţii de a plăti pe o piaţa asociata26 sau
extrage şi analizează informaţii de pe pieţe existente de bunuri şi servicii asociate patrimoniului.
Un exemplu foarte popular prin simplitatea şi claritatea sa este studiul de impact economic. Prin
măsurarea câştigului pe piaţa de investiţii şi cea a forţei de muncă (şi multiplicarea lui teoretică
prin antrenarea de câştiguri secundare la propagarea prin economie), studiul de impact identifică
destul de exact beneficiile de pe urma investiţiei.
Al doilea set de metode se bazează pe crearea unor pieţe ipotetice prin sondaje, unde
indivizii chestionaţi sunt rugaţi să ia decizii ipotetice care sunt analizate ca judecăţi de valoare.
Metoda evaluării contingente măsoară valoarea totală a componentei de patrimoniu pentru un
individ prin disponibilitatea de a plăti pentru ea, dar lasă această valoare nediferenţiată27. Această
metodă poate fi utilizată şi în sensul disponibilităţii de a accepta compensaţii pentru pierderea
unei componente de patrimoniu. Metoda modelării deciziei este interesantă pentru determinarea
valorilor componentei de patrimoniu prin faptul că tratează diferenţiat atributele specifice ale
valorii generale despre care îşi exprimă preferinţele participanţii la chestionar28. Această metodă
se bazează pe supoziţia teoretică care acceptă că utilitatea unui bun poate fi analizata din
perspectiva utilităţii componentelor/atributelor bunului respectiv. Deşi avantajul metodei rezidă
în natura multidimensională a abordării, o complexitate sporită a chestionarului s-a dovedit a fi
malefică pentru exactitatea şi coerenţa răspunsurilor.
Unele valori sunt excluse a priori de la o determinare prin metodele prezentate mai sus
(de exemplu valoarea spirituală), însă abilitatea de a exprima în termeni cantitativi o valoare
calitativă general acceptată se poate dovedi extrem de utilă în argumentarea unor decizii pro-
conservare. Statistica descriptivă este una dintre metodele cantitative foarte răspândite în
disciplinele calitative, pentru modul în care ţinteşte spre o înţelegere contextuală mai simplă, faţă
25 În Economic Valuation of Cultural Heritage: Evidence and Prospects-Susana Mourato, Massimiliano Mazzanti (în raportul de studiu Assessing the Values of Cultural Heritage - Maria de la Torre, ed., Research Report, The Getty Conservation Institute, Los Angeles, 2002, pp.51-73) în subcapitolele Valuation Techniques, pp. 54 şi New Economic Tools: Choice Modelling Approaches, pp.64. 26 Exemple de metode ale preferinţei revelate: metoda preţului hedonic consideră valoarea suplimentară asociată unui imobil prin disponibilitatea de a plăti un suprapreţ pentru situarea imobilului în zona de impact a unei componente de patrimoniu; metoda costului de acces ia ca element de referinţă al valorii patrimoniale costul deplasării unor indivizi pentru accesul la componenta de patrimoniu şi consideră că acest cost poate fi utilizat în locul preţului de piaţă convenţional; metoda costului de întreţinere nu constituie un instrument eficient, deoarece nu ia în considerare beneficii, ci doar micşorarea unor costuri datorită reducerii activităţii de întreţinere în urma încetinirii vitezei de degradare. 27 Atractivitatea metodei constă în reuşita cuantificării în preţ a unor valori calitative: pa baza unui chestionar se descrie piaţa ipotetică pe care bunul în cauză poate fi „tranzactionat”. Această piaţă cu caracter contingent defineşte bunul în sine, contextul instituţional în care ar fi oferit şi modul în care ar fi finanţat. Un număr de indivizi este chestionat cu privire la disponibilitatea de a plăti pentru o schimbare sau alta în nivelul de ofertare al bunului, estimând că persoanele chestionate se vor comporta ca şi pe o piaţă reală. Această metodă se aseamănă cu metodele conventionale de investigare a pieţei în cazul modificării unui produs sau lansării unui produs nou. 28 În principiu, indivizii chestionaţi sunt confruntaţi cu prezentări diferite ale caracteristicilor în cauză şi sunt rugaţi fie să le clasifice în ordinea preferinţelor, fie să le acorde poziţii relativ la o scară de valori, fie să indice preferinţa absolută dintre cele prezentate. Prin includerea preţului sau a costului ca una dintre caracteristici, disponibilitatea de a plăti pentru componenta de patrimoniu poate fi dedusă, reducând pericolul refuzului de participare la sondaj.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
14
de statistica multivariată, care încearcă să izoleze diversele variabile şi să stabilească relaţii
cauzale. Aplicaţii pentru statistica descriptivă sunt analiza conţinutului şi analiza demografică,
care permit obţinerea rapidă de informaţii uşor integrabile în diverse studii29.
Departe de constitui un bloc compact separat, metodele economice de determinare a
valorilor componentei de patrimoniu sunt susceptibile de a fi aliniate într-un sistem mai rafinat,
prin completarea cu instrumente sociologice, într-o abordare integrată. Determinarea socială este
definitorie prin rafinarea masei de receptori în funcţie de vârsta, sex, etnie, impact social şi
asigură reflectarea corectă a efectelor unei schimbări (intervenţii) asupra părţilor interesate.
Unele instrumente de psihologie experimentală pot conduce la articularea motivaţiilor – de multe
ori esenţiale – ce stau în spatele unor preferinţe exprimate în analizele bazate pe metodele
microeconomice prezentate mai sus. Evaluarea rural-participatorie30, care presupune educarea
încrucişata a rezidenţilor şi nerezidenţilor poate, prin natura sa participativă, să ofere înţelegerea
mai bună a motivaţiilor ce fundamentează utilizarea patrimoniului şi să explice comportamente
ale utilizatorilor de patrimoniu, în special în context evolutiv. Cercetarea de marketing31 poate
oferi un sprijin substanţial prin experienţa în domeniul investigării prin sondaje şi continua
dezvoltare de metode şi interfeţe de sondaje.
3.3. METODE CALITATIVE
Metodele calitative provin în general din discipline distincte (cea etnografică din
antropologie, studiul de arhivă din istorie, cartarea din geografie), însă ştiinţele socio-umane tind
spre o aplicare încrucişată a metodelor. Următoarele tipuri generale sunt aplicate cu precădere în
antropologie, arheologie, geografie, sociologie, urbanism şi alte domenii hibride, mai recent în
conservarea patrimoniului, şi reprezintă instrumente utilizabile în determinarea valorilor
componentei de patrimoniu.
Expertizele sunt, în principiu, evaluări conform cu o scară de valori internă profesiei şi,
prin aceasta, au tendinţa să izoleze părerile experţilor de alte seturi de informaţii şi grupuri de
receptori, îngreunând astfel participarea altor părţi implicate.
Etnografia se bazează pe acţiuni de colectare a informaţiei prin chestionare, înregistrarea
informaţiilor orale, observaţie, şi pe înregistrarea caracteristicilor culturii materiale. Evoluând
spre o mai profundă analiză a practicilor şi caracteristicilor culturale într-un context lărgit,
etnografia face ca împrumutarea instrumentelor de evaluare să devină interesantă pentru
29 O analiză a conţinutului poate revela frecvenţa cu care valoarea istorică depăşeşte valoarea economică în preferinţele indivizilor; o analiză demografică poate stabili eficient structura populaţiei şi dispoziţia ei pentru receptarea unei intervenţii asupra componentei de patrimoniu. 30 Termenul specific este impropriu, metoda fiind folosită pe scară largă şi în context urban. (Susana Mourato, Massimiliano Mazzanti – în studiul menţionat) 31 A fost preferat neologismul importat pentru a defini acea subdisciplină a economiei de piaţa, care îi poartă numele.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
15
contextul patrimoniului. Complexul de metode etnografice constând din chestionare, grupuri-
ţintă, exerciţii de cartare şi tehnici structurate de observare a fost cuprins în practică sub numele
de procedura rapida de determinare etnografică32. Alte metode de promovare a participării au
fost elaborate începând cu anii ´60 în domenii precum urbanismul, prin care specialiştii au
determinat criteriile de evaluare proprii indivizilor, şi felul în care acestea influenţează luarea
deciziilor. Aceste metode includ deseori sondaje, întâlniri publice, studierea grupurilor-ţintă,
chestionare, medieri în cazul apariţiei disputelor, instituţionalizarea implicării comunităţii sau
crearea unor grupuri comunitare noi.
Cartarea datelor pe un plan general sau la scara obiectului constituie un mod simplu de
organizare a informaţiei, folosit în conservare pentru a fixa condiţia fizică a componentelor de
patrimoniu. Cartarea interactivă constă în înregistrarea unor informaţii considerate esenţiale de
către membri ai comunitarii rezidente în zona de impact sau alţi nonexperţi, şi poate fi realizată
sub formă de sondaj sau iconografic, stimulând rezidenţii să prezinte în moduri inovative
identitatea comunităţii.
Cercetarea primară (de arhivă) şi elaborarea descrierilor istorice rămâne una din cele
mai eficiente metode de a închega şi exprima eficient informaţii elocvente pentru determinarea
valorilor componentei de patrimoniu. Studiile istoricilor sociologi din ultimele decenii pomenesc
deseori valorile asociaţionale (numite de multe ori istorice) care sunt generatoarele principale ale
motivaţiei pentru conservarea patrimoniului.
Cercetarea surselor secundare a devenit foarte eficientă în termeni de timp, având în
vedere abundenţa de informaţii în circulaţie, în perioade mai recente chiar bibliografie sau
motoare de căutare on-line, şi poate aduce uşor informaţii relevante pentru o intervenţie de
conservare.
În trecerea de la o tipologie a valorilor la determinarea lor este necesară desemnarea celor
mai potrivite instrumente pentru fiecare proces de evaluare în parte. Un acelaşi instrument poate
servi la determinarea mai multor valori, la fel cum determinarea unei valori poate fi rezultatul
combinat ce reiese din analiza cu ajutorul mai multor instrumente. În acest sens este utilă
întrebuinţarea iterativa a unui set transdisciplinar de instrumente care să fie rafinate pe parcursul
evoluţiei studiului valorilor pentru fiecare componentă de patrimoniu în parte.
32 În Anthropological-Ethnographic Methods for the Assessment of Cultural Values in Heritage Conservation-Setha M. Low (În raportul de studiu Assessing the Values of Cultural Heritage - Maria de la Torre, ed., Research Report, The Getty Conservation Institute, Los Angeles, 2002, pp.31-49) în subcapitolul REAP Methodologies, pp. 37. În procedura rapidă de determinare etnografică, un număr de metode produc un set de diverse tipuri de informaţie, care prin triangulare oferă o analiză cuprinzătoare a sitului: cartarea urmelor fizice, cartarea
comportamentală, parcurgerea sitului cu un ghid rezident, chestionare indivizi, chestionare experţi, chestionare de grup, grupuri-ţintă,
observarea ca participant, studierea documentelor istorice şi de arhivă.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
16
4. DETERMINAREA VALORILOR DIN PERSPECTIVA PROFESIEI DE ARHITECT
Contribuţia arhitectului la determinarea valorilor asociate unei componente de patrimoniu
este de natură foarte variată, şi se întinde de la evaluări ale unor caracteristici intrinseci (stare
fizică, calitate artistică şi estetică) până la definirea unor valori extrinseci (calitatea de „semn”,
adecvarea la normele actuale de protecţie şi siguranţa în exploatare) trecând prin estimarea unor
valori cu caracter atât intrinsec cât şi extrinsec (evaluarea funcţionalităţii).
În abordarea sa, prin utilizarea instrumentelor specifice şi uneori prin inovare, arhitectul
trebuie să trateze aspectele resursei de patrimoniu fără a pierde din vedere elemente ce pot fi
definitorii pentru determinarea valorilor şi, în consecinţă a potenţialului. În continuare este
propusă o serie de perspective de evaluare a componentei de patrimoniu, structurată pe mai
multe paliere complementare, care nu are pretenţia epuizării punctelor de vedere relevante însă
constituie un punct de plecare în constituirea unui instrument operaţional practic.
4.1. EVALUAREA STĂRII FIZICE trebuie înţeleasa ca sumă a mai multor moduri de
abordare ale căror rezultate se pot suprapune parţial, în mod sigur însă se vor completa pentru a
formula o evaluare cât mai completă.
Starea fizică poate fi privită din punct de vedere al percepţiei la nivel
general (în ansamblul componentei de patrimoniu)
4.1.1.
excepţional (focalizat pe o parte a componentei de patrimoniu cu
caracteristici relevante în raport cu diferite criterii)
sau la nivelul
structurii (este necesară consultarea unui specialist în structuri)
4.1.2.
elementelor nestructurale.
Din punct de vedere al lizibilităţii, se poate vorbi despre
stare fizică aparentă (evaluare în urma inspecţiei vizuale)
4.1.3.
stare fizică „ascunsă” (evaluarea se face prin metode de investigare
nedistructive – termografie, radar, tomografie sonică, endoscopie,
identificare dinamică, etc.).
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
17
Din punct de vedere al modului de investigare, informaţia se poate culege prin cercetări
directe asupra componentei de patrimoniu
4.1.4.
indirecte - prin analogie cu cazuri identice/similare
- prin studiul istoriei seismice relevante
- prin studiul pe modele (machete, modele virtuale)
Coroborarea informaţiilor poate conduce la definirea unei stări fizice ca „statică”
(degradarea este redusă, se manifestă la viteza naturală de îmbătrânire a materialelor şi
structurilor) sau „dinamică” (când degradarea este accelerată prin acţiunea a diverşi factori).
Interpretarea acestor date indică oportunitatea intervenţiilor de urgenţă (materializate prin
consolidare, îndepărtarea pe cât posibil a surselor degradărilor), intervenţiilor pe termen scurt
(reprezentând reparaţii de mică anvergură, îndepărtarea surselor degradărilor) sau a intervenţiilor
pe termen lung (în general lucrări de întreţinere curentă).
Evaluarea stării fizice a componentei de patrimoniu se leagă şi de determinarea valorii de
utilizare (ca valoare de piaţă) a acesteia.
4.2. EVALUAREA CALITĂŢII ARTISTICE ŞI ESTETICE poate fi făcută după paliere diferite
în funcţie de percepţie şi defineşte calitatea
contextuală (raportată la context – perceput pe diverse planuri33
)
4.2.1. generală (la nivelul ansamblului componentei de patrimoniu)
de detaliu (focalizat pe o parte a componentei de patrimoniu cu
caracteristici relevante în raport cu diferite criterii)
Pentru această tratare, ordinea abordării palierelor este de la cel mai cuprinzător la cel de detaliu,
pentru a evita limitarea „din obişnuinţă” la criterii ce nu sunt exhaustive. Aceasta ordine este
conformă şi cu cronologia percepţiilor la o primă inspecţie. În această clasă de evaluare trebuie
introdusă şi determinarea
valorii tehnice-tehnologice (a structurii şi execuţiei)
4.2.2.
valorii estetice
33 a) contextul înţeles ca mediu fizic înconjurător, fie el proxim sau mai îndepărtat (de exemplu considerarea siluetei aşezării sau zonei de peisaj); b) contextul relativist al mulţimii (în sens algebric) compusă din manifestări ale tipului de program; c) contextul componentelor de patrimoniu în general, în măsura capacităţii cuprinderii lor (constituie însă prin caracterul său extrem de subiectiv o abordare prea puţin operaţională)
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
18
Rezultatul acestor evaluări indică permisivitatea caracteristică a resursei de patrimoniu la
intervenţii de extragere sau adăugare de substanţa, în cazul asanării, respectiv extinderii
componentei sale fizice.
4.3. EVALUAREA CALITĂŢII DE „SEMN” se face în sensul semiotic de semnificand pentru
evoluţia istorică a contextului34, privit ca semnificat. Relevanţa istorică poate fi privită dintr-o
perspectivă
contextuală, considerând „timpul istoric”35
pentru contextul urban, al
epocii şi social
arhitecturală (ca manifestare a unui anumit tip de program)
4.3.1.36
tehnică (ca aplicare a unei anumite tehnologii – contribuie la definirea
autenticităţii componentei de patrimoniu)
a substanţei (semnificaţia dislocării masei materialelor, vechimea –
contribuie la definirea autenticităţii componentei de patrimoniu).
Un criteriu important în determinarea calităţii de „semn” este cel al
4.3.2. identităţii – prin capacitatea de identificare cu utilizatorul/-ii sau executantul/-ii
sau ca dovadă a durabilităţii comunităţii.
Condiţia de
4.3.3. raritate/unicat37 constituie un element ce poate încărca suplimentar semnificaţia
componentei de patrimoniu în contextul prezent.
În demersul de evaluare pot apare interferenţe cu domenii precum antropologia,
psihologia, istoria, chimia sau biologia, ceea ce prefigurează deja colaborarea cu specialişti ai
acestor domenii.
34 În definitiv, este vorba despre semnificaţia pentru evoluţia istorică a comunităţii (prin prisma tuturor manifestărilor sale) pentru care componenta de patrimoniu este relevantă. 35 În sensul definit pentru termenul de timeline in Management Guidelines for World Cultural Heritage Sites, ICCROM, 1993, Roma, Italia, pg. 16, ca trifazare a relaţiei unei componente de patrimoniu cu timpul şi istoria: prima fază – a creerii obiectului; a doua fază – care se extinde de la încheierea fazei de creare la momentul prezent; a treia fază – asociată percepţiei monumentului în conştiinţa noastră la momentul prezent. 36 Palierele trebuie parţial suprapuse reciproc, datorită faptului că, spre exemplu, semnificaţia arhitecturală nu poate fi judecată corect decât în contextul epocii.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
19
4.4. EVALUAREA FUNCŢIONALITĂŢII presupune cercetarea funcţiunii în timpul istoric
(înţeles ca la punctul 4.3.1.), deci şi în momentul actual, şi judecarea din perspectiva
compatibilităţii cu substanţa istorică, a necesităţilor actuale, etc., putând fi analizate spaţii
funcţionale
efective (utilizate la un moment dat)
4.4.1.
latente (neutilizate încă – de exemplu majoritatea şarpantelor)
sau
contextuale (extrinseci)
4.4.2. exterioare (proprii ansamblului componentei de patrimoniu)
interioare
Criteriile de receptare a unei noi funcţiuni sunt date de gabaritele spaţiilor, capacitatea
de portanţă a structurii, condiţiile fizice (iluminat natural, confort higrotermic) şi de
compatibilitatea morală38
, istorică sau cu alte funcţiuni determinate cu care aceasta ar intra în
relaţie (ne confruntăm, într-un astfel de caz, cu un proces iterativ de testare a compatibilităţii
funcţiunilor).
Deoarece constituie un truism faptul că funcţiunile rezultă în urma exercitării activităţilor,
o trecere în revistă a posibilelor activităţi/funcţiuni s-ar putea face prin consultarea
nomenclatorului C.A.E.N.39.
4.5. ADECVAREA LA NORMELE CONTEMPORANE cade în sarcina arhitectului (şi a
colaboratorilor săi), iar evaluarea intervenţiilor necesare pentru atingerea acestui scop poate
influenţa hotărâtor atribuirea de funcţiuni pentru componenta de patrimoniu. Trebuie avute în
vedere normele de
protecţie (la incendiu; la spargere şi/sau vandalizare)
4.5.1.
siguranţa (în exploatare; la incendiu; la cutremur şi alte calamităţi; în
cazul conflagraţiilor)
37 Relativ la o percepţie mai largă a termenului; cu toate că, în principiu, orice obiect (chiar de serie, prin mici defecte sau chiar momentul realizării sale) poate fi considerat unic. 38 Judecând un caz extrem, conversia unei biserici în bar de strip-tease s-ar confrunta cu o incompatibilitate morală gravă. 39 Clasificarea activităţilor din economia naţională instituită printr-o Hotărâre de Guvern în decembrie 2002, a fost înlocuită ulterior de o clasificare conform prevederilor de aderare la Uniunea Europeană (cf. note de curs - Eficienţă economică şi socială, UAUIM, 2002-2003)
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
20
Rezultatul evaluării arhitectului (obligatoriu în forma scrisă şi iconografică) trebuie să
cuprindă toate aspectele relevante descoperite într-un limbaj care să permită înţelegerea de către
nonexperţi, precum şi argumentele epistemologice aferente utile în susţinerea evaluării în
discuţiile pluridisciplinare ulterioare.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
21
5. DETERMINARE PLURIDISCIPLINARĂ A VALORILOR ŞI POTENŢIALUL DE CONVERSIE
Acest capitol (care încheie componenta teoretică a studiului) tratează o serie de măsuri,
principiale prin definiţie, utile pentru a conduce de la determinarea valorilor la decizia de
intervenţie. Se conturează strict conceptual40 patru paşi pentru integrarea pluridisciplinară a
valorilor şi implementarea lor într-un proces decizional: formularea declaraţiei de semnificaţie,
asocierea valorilor cu resursele fizice şi caracteristicile sitului, analiza agresiunilor şi
oportunităţilor şi elaborarea politicilor care permite declanşarea acţiunilor de intervenţie. Aceşti
paşi însă nu trebuie urmaţi într-o desfăşurare liniară, ci dimpotrivă, se atinge un plus de eficienţă
prin abordarea cvasi-concomitentă (paralelă) a unora.
5.1. FORMULAREA DECLARAŢIEI DE SEMNIFICAŢIE41
Declaraţia de semnificaţie decurge natural din determinările valorilor. Scopul ei este de a
sintetiza raţiunile care vor susţine orice acţiune ce urmează a fi propusă pentru componenta de
patrimoniu şi de a defini cât mai precis poziţia care constituie baza deciziilor şi evaluărilor
ulterioare. Echipa multidisciplinară analizează diferitele valori şi determinări şi articulează
semnificaţia în termeni care să fie inteligibili pentru toate părţile interesate (public, factori
decizionali, investitori, etc.).
În fapt, trebuie discutat despre declaraţii de semnificaţie, dacă se ia în considerare natura
variată şi uneori contradictorie a aspectelor aferente patrimoniului. Declaraţiile care rezultă
pentru o aceeaşi componentă de patrimoniu vor fi, foarte probabil, conflictuale, având în vedere
că unele din părţile interesate consideră semnificative aspecte care pentru alte părţi ar fi excluse.
Se deduce astfel ca scop evidenţierea caracteristicilor principale ale semnificaţiei conform cu
preferinţele diverselor grupuri de interes implicate.
Formularea declaraţiilor este structurată în două părţi: mai întâi catalogarea şi articularea
tuturor aspectelor semnificaţiei, acordând atenţie evitării unei clasificări. Aceasta ar putea
conduce la o sacrificare a unei caracteristici în favoarea uneia superioare – lipsa unei clasificări
ar putea iniţia efortul (mai mare) de a găsi modalităţi de prezervare a tuturor caracteristicilor. În
40 Evoluţia studiului presupune un proces iterativ de aplicări ale principiului şi rafinări ale măsurilor, în funcţie de condiţiile specifice, de la caz la caz. 41 „Statement of significance” reprezintă articularea fizică sub forma unui document (generic) a valorilor identificate în proces.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
22
al doilea rând, se poate introduce o primă formă a prioritaţilor prin evidenţierea caracteristicilor
superioare faţă de alte componente de patrimoniu din zona relevantă pentru factorii decizionali42.
5.2. ASOCIEREA VALORILOR CU RESURSELE FIZICE ŞI CARACTERISTICILE SITULUI
Corespondenţa dintre valorile patrimoniului şi atributele sale fizice trebuie prezentată
explicit, pentru a putea prezice sau monitoriza modurile în care valorile sunt afectate de
intervenţii asupra materiei sau decizii de gestiune. De aici rezultă necesitatea unei „cartări” a
valorilor cu care sunt investite diverse elemente sau caracteristici ale sitului, atât pentru a contura
decizii cât şi pentru a le evalua efectele. Metoda practică poate fi adaptată în funcţie de caz, în
principiu însă, toate tipurile de valori identificate ar trebui cartate pe sit, o mare parte din
elementele principale ar putea fi legate direct de tipuri specifice de valori.
Această metodă incumbă două avantaje: în primul rând se defineşte simplu şi clar în ce
fel un element material exprimă, incorporează sau prezintă sub alta formă valori; în al doilea
rând, se pot contura „complexe” de resurse materiale şi valori (imateriale). În această formă,
echipa de planificare/gestiune poate asocia în mod conştient valori considerate importante pentru
componenta de patrimoniu cu resursele sale fizice, cele mai importante complexe vor constitui
focare de interes pentru intervenţii de conservare şi/sau gestiune.
5.3. ANALIZA AGRESIUNILOR ŞI A OPORTUNITĂŢILOR
În lumina celor două măsuri anterioare, trebuie incluse în analiza multidisciplinară şi
identificarea posibilelor agresiuni pentru complexele determinate. Fiind prin natura lor foarte
variate, agresiunile pot fi catalogate în agresiuni fizice din influenţa mediului, din vandalism sau
violenţă, din neglijare sau gestiune defectuoasă, sau din redezvoltare din raţiuni economice; şi
forte sociale, politice sau culturale care modifică percepţia semnificaţiei şi evaluării. Specialiştii
nu trebuie însă să urmărească doar agresiunile, oportunităţile întâlnite pe sit pot avea un impact
important asupra complexelor identificate, atât pozitiv cât şi negativ. Trebuie avut în vedere şi
faptul că un pericol pentru o parte interesată poate constitui o oportunitate pentru alta.
5.4. ELABORAREA POLITICILOR ŞI DECLANŞAREA ACŢIUNILOR DE INTERVENŢIE
Modul specific de manifestare al acestei etape comportă variaţii de proporţii, pentru fiecare caz în parte, depinzând în mod deosebit de structura instituţională, cultura organizaţională şi alte condiţii definite de contextul gestiunii (Figura 1).
42 Nu se doreşte, spre exemplu, augmentarea valorii istorice peste cea de recreere, mai degrabă de comparare cu valorile similare ale altor componente de patrimoniu din zona relevantă.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
23
Trebuie subliniat însă, că orice abordare necesită o corelare strânsa cu principiile generale ale dezvoltării durabile, patrimoniul cultural fizic fiind privit ca o resursă neregenerabilă de importanţă mondială majoră43.
5.5. URMĂRIREA ÎN TIMP A INTERVENŢIEI
Mai des întâlnită în limbajul curent de specialitate sub denumirea de feed-back, această
urmărire în timp a intervenţiei şi a efectelor pe care ea le-a declanşat este un aparat critic care
trebuie folosit după încheierea oricărei intervenţii asupra componentei de patrimoniu.
Feed-back-ul este necesar pentru a constata în ce măsura modelul teoretic de intervenţie
pus în aplicare generează reacţiile aşteptate. Este interesant şi mai ales util de observat cum se
comportă în realitate componenta de patrimoniu care a suferit o intervenţie. Utilitatea acestei
ultime faze a intervenţiei rezidă din faptul că în acest fel metodele (de la cele de investigare până
la cele de intervenţie) pot fi perfecţionate ca urmare a unui proces iterativ cu un pronunţat
caracter de responsabilitate.
43 În Management Guidelines for World Cultural Heritage Sites, ICCROM, 1993, Roma, Italia, pg. 12.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
24
6. STUDIU DE CAZ: REŞEDINŢA BRUKENTHAL DE LA AVRIG
Considerat ca o primă aplicaţie a abordării formulate teoretic în capitolele anterioare,
studiul de caz apropie lucrarea teoretică de tema proiectului de diplomă asociat. Reşedinţa de
vară a baronului Samuel von Brukenthal de la Avrig este formată din patru construcţii distincte
(reşedinţa propriu-zisă, doua aripi secundare şi oranjeria) amplasate într-un parc cu o suprafaţă
de cca. 16,5 hectare, situat la limita nordică a aşezării. Întreg ansamblul este clasat ca monument
de importanta naţională; fiind retrocedat minorităţii germane, reprezentată de Fundaţia Samuel
von Brukenthal şi Forumul Democrat al Germanilor din România, complexul este administrat de
fundaţia amintită.
6.1. SCURT ISTORIC
La jumătatea secolului al XVIII-lea, Brukenthal a cumpărat de la trei locuitori saşi ai
Avrigului curţile de la drumul principal, şi, în proximitatea acestora opt parcele arabile şi
douăsprezece parcele de pajişte. Pe parcela edificabilă a construit o casă de ţară pentru
administrarea terenului utilizat ca gradină. În perioada 1761-1764, părăsind Transilvania pentru
curtea de la Viena, îl însărcinează pe prietenul său, generalul comandant al trupelor imperiale
von Buccow cu administrarea domeniului. Acesta dezvoltă şi înfrumuseţează construcţia şi
grădina, care vor primi forma actuală (192944) odată cu revenirea lui Brukenthal, modelul folosit
fiind cel mai probabil cel al palatelor imperiale de la Schönbrunn şi Larenburg. Tot în această
perioadă, domeniul a fost extins prin achiziţionarea altor parcele de la doi locuitori ai Avrigului.
După stingerea liniei de moştenitori direcţi la şapte decenii de la moartea baronului,
domeniul schimbă câţiva proprietari până trece în posesia de drept45 a comunităţii germane
reprezentată de biserica evanghelică, sub forma unei prime Fundaţii Carl Baron von Brukenthal.
Aceasta iniţiază, în anul 1908 împreuna cu Patrimoniul Social pentru Igienă, prima conversie a
reşedinţei într-o casă de odihnă şi alte facilitaţi pentru promovarea sănătăţii populare. Funcţiunea
este păstrată până spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial când în reşedinţa Brukenthal de
la Avrig funcţionează un spital de campanie. După exproprierea de la finele anilor `50, şi până în
anul 1975, când s-a declarat reuşita eradicării tuberculozei din tara noastră, a funcţionat ca Spital
Pulmonar TBC, de atunci, Direcţia Sanitară Sibiu a deschis Sanatoriul postcură de boli
profesionale, care mai funcţionează încă în corpul principal şi în aripa secundară de vest.
44 Cf. Sanatorium Brukenthal Erholungsheim u. Wasserheilanstalt Freck – Hermannstadt, 1929 – Druck von G. Haiser, Sibiu-
Hermannstadt. 45 Prin testamentul său, Brukenthal a stabilit calitatea de fideicomis pentru averea sa, care la stingerea liniei masculine a urmaşilor direcţi urma să treacă în forma integrală în proprietatea gimnaziului evanghelic din Sibiu şi a bisericii evanghelice, ca administrator.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
25
6.2. DETERMINAREA VALORILOR COMPONENTEI DE PATRIMONIU CARE ESTE
REŞEDINŢA BRUKENTHAL DE LA AVRIG
Considerând multidisciplinaritatea susţinută în capitolele anterioare, o aplicare corectă a
principiilor expuse nu poate fi făcută în lucrarea de faţă decât pentru domeniul de lucru al
arhitectului conservator. Astfel, părţile care ar reveni altor specialişti trebuie presupuse ca fiind
tratate de aceştia în paralel, determinarea valorilor şi mai ales integrarea lor într-o declaraţie de
semnificaţie devenind în mod necesar rodul unei speculaţii46.
Enumerarea aspectelor ce trebuie avute în vedere de arhitect în determinarea valorilor
componentei de patrimoniu constituie baza teoretică a prezentului subcapitol.
Instrumentele utilizate în evaluarea stării fizice sunt cele specifice, de la releveu
geometric, releveu fotografic şi inspecţie vizuală, prin analiza structurală pe baza informaţiilor
iconografice până la consultarea rezultatelor analizei biologice de laborator. Starea fizică
generală a ansamblului trebuie reţinută ca necesitând intervenţii de reparaţie pe termen scurt la
marea majoritate a componentelor arhitecturale şi peisagistice (consolidarea prin cămăşuire a
zidurilor portante din cărămida cu mortar de pământ, înlăturarea pe cât posibil a elementelor din
beton armat sau mortare de ciment; înlocuirea vegetaţiei îmbătrânite şi desfacerea căilor de
evacuare înfundate ale apelor curgătoare pentru asanarea mlaştinii formate recent în zona de
nord-vest). În mod excepţional sunt necesare intervenţii de urgentă prin consolidarea porticului
de acces în corpul principal (Figura 4) şi îndepărtarea surselor de umiditate excesivă din multiple
surse: apa pluvială infiltrată la nivelul învelitorii în zonele deteriorate (prin completarea ţiglelor
ceramice lipsă) şi prin ascensiune capilară la nivelul soclurilor (prin executarea unui dren
perimetral şi înlăturarea materialelor de tencuială impermeabile – Figura 5) precum şi repararea
instalaţiilor de apă menajeră defecte care produc degradări prin infiltraţii în substanţa originală
(Figura 6).
În urma analizei de laborator s-a constatat prezenţa unui atac biologic47 în aripa secundară
de est, pe o zonă extinsă cel puţin în jumătatea sudică a clădirii, indicând ca necesară intervenţia
de urgentă prin desfacerea finisajelor, consolidarea structurii şi tratament biologic pentru a evita
extinderea degradării şi în alte zone (Figurile 7-9).
Trebuie subliniat că nici una dintre metodele de investigare nu a fost aplicată exhaustiv,
la nivelul întregului ansamblu, (cu excepţia investigării vizuale) ci doar local, ca un exerciţiu de
principiu sau ca rezolvare imediată a unor probleme presupuse a fi locale. Constatarea unei
accelerări a degradării din pricina lipsei de întreţinere a ansamblului, completată de experienţa
46 În afara oricărei speculaţii este însă valoarea de achiziţie pe piaţa imobiliară, ansamblul neputând fi ofertat pe această piaţă nici chiar pe componente; cu totul altfel stau lucrurile pentru închirierea sau concesionarea de spaţii/teren. 47 Al ciupercii Serpula lacrymans (cf. NOTA DE CONSTATARE Palatul de vara Samuel Brukenthal (Sanatoriul de boli profesionale) Corpul C, Avrig, Jud. Sibiu, Biolog dr. Livia Bucsa, din 26.09.2003)
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
26
altor ansambluri similare ajunse într-o stare avansată de degradare (Figura 10), atenţionează
asupra urgenţei reluării activităţii de întreţinere curentă la un nivel normal.
Necesitatea acestor intervenţii şi a altora, neverificabile doar prin inspecţie vizuală, poate
ordona priorităţile în formularea politicii de conservare a ansamblului în funcţie de urgenţa lor şi
de coroborarea cu disponibilităţile financiare ale proprietarului.
Evaluarea calităţii artistice şi estetice a fost făcută prin suprapunerea celor două moduri
de abordare prezentate în subcapitolul 4.2. Astfel, la nivelul percepţiei contextuale, se observă
pregnanţa vegetaţiei din parcul baroc în silueta aşezării (Figura 11), pe oricare din căile
principale de acces; caracterul de reprezentare al construcţiei baroce este surprins doar tangenţial
la nivelul aşezării pe traiectul arterei principale (Figura 12); prin comparaţie cu exemple ale
manifestării acestui tip de program este revelată coerenţa compoziţională păstrată de ansamblul
baroc şi „licenţele” permise48; din confruntarea cu contextul fizic construit al aşezării se
evidenţiază o calitate estetică deosebită, respectând proporţiile49.
La nivelul percepţiei generale, a ansamblului, se observă discrepanta între coerenţa
exterioară relativ bine prezervată şi alterarea gravă a spaţiilor interioare (Figura 13 – Figura 14),
atât din punct de vedere al realizării tehnice50 cât şi al pierderii calităţii estetice prin
compartimentări şi acoperirea sau înlăturarea manifestărilor decorative. La nivel de detaliu se
remarcă o serie de particularităţi de interes pentru evaluarea în curs: spectaculozitatea şarpantei
reşedinţei propriu-zise poate constitui un argument în funcţionalizarea spaţiului (Figura 15), ceea
ce ar spori coeficientul de utilizare; calitatea estetică redusă a decoraţiilor de pe faţadele dinspre
curte ale aripilor secundare permite refacerea lor în urma unei potenţiale cămăşuiri a zidăriei
portante (Figura 16); refacerea elementelor-eveniment de pe traseul aleilor grădinii englezeşti va
spori considerabil calitatea estetică peisagistică a porţiunii respective din parc (Figura 17, Figura
18).
Intervenţia de conservare nu trebuie să afecteze valorile exprimate în urma evaluării
artistice şi estetice decât în sensul amplificării lor, unde aceasta nu întâmpină alte restricţii, iar
lipsa relativă de calităţi estetice ale interioarelor permite o mai mare flexibilitate în abordare,
odată stabilite posibilităţile de reconstituire în baza documentaţiei istorice.
Evaluarea calităţii de „semn” pentru evoluţia istorică a contextului este, probabil, cea
mai consistentă din punct de vedere al impactului cultural într-o arie foarte largă (specialişti,
48 De exemplu simularea pădurii din ultimul plan de control al percepţiei în lungul axului parcului printr-un dublu şir de copaci, perpendicular pe ax. 49 Barocul transilvănean este, desigur, mai temperat în estetica decorativă decât sursa sa occidentală; de asemenea, reprezentativitatea sporită a reşedinţelor urbane contribuie la diferenţe în tratarea estetică. 50 Gurile de ventilare a grupurilor sanitare perforează pilaştrii colosali angajaţi faţadei principale spre stradă.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
27
beneficiari, populaţie rezidentă). O evaluare exhaustivă poate avea, prin urmare, un efect
hotărâtor asupra politicii de intervenţie şi deciziilor de acţiune. Din punct de vedere al
contextului urban, ansamblul de la Avrig se constituie în semnificand al timpului istoric pentru
toate cele trei etape ale acestuia: în momentul creării sale, alegerea de către Samuel von
Brukenthal a acestui sat pentru amplasarea reşedinţei sale de vară a condus la un salt în
dezvoltarea aşezării; până la stingerea liniei directe de urmaşi ai baronului, domeniul de la Avrig
era punctul de legătura şi poarta dinspre reşedinţa urbană din Sibiu spre domeniile Brukenthal
din Ţara Oltului (Sâmbăta de Jos, Scorei), ceea ce făcea ca şi aşezarea să căştige în importanţă ca
staţie pe drumul Sibiu-Braşov; în momentul actual, ansamblul nu prezintă un interes deosebit
pentru comunitatea rezidentă, parcul şi proximitatea sa vestică fiind singurele spaţii potenţial
interesante, pentru agrement. Dacă, din punct de vedere al contextului epocii, crearea
ansamblului rezidenţial de vară de la Avrig a constituit marcarea în mod natural a spiritului
nobiliar baroc, spre deosebire de sursele sale occidentale (cel puţin din zona de limbă germană),
reşedinţa păstrează până în a doua jumătate a secolului al XX-lea pe lângă funcţiunea de
reprezentare şi funcţiunea de producţie, la nivelul ansamblului propriu-zis sau pe terenurile
agricole asociate domeniului. Din punct de vedere social, este reţinută în studii istorice legate de
persoana baronului51 importanţa pe care a avut-o prezenţa sa la nivelul comunităţii, rezidenţii
considerând aşezarea lui Brukenthal în Avrig şi extinderea permanentă a domeniului său ca pe o
garanţie a dezvoltării economice generale52. La momentul prezent, prin utilizarea introvertită
(Figura 19), ansamblul nu joacă un rol relevant la nivel social, decât prin sporadice întruniri
organizate în sala mare din corpul estic al oranjeriei (Figura 20).
Ansamblul baroc de la Avrig reprezintă o manifestare a programului de reşedinţă
nobiliară extraurbană care păstrează în mare măsură caracteristicile arhitectural-peisagistice
specifice secolului al XVIII-lea adaptate la condiţiile particulare ale istoricului clădirii –
schimbarea succesiunii curte de onoare-reşedinţă-parc este, probabil, tributară extinderii unei
construcţii iniţiale aliniate la fondul construit existent (de unde rezultă amplasarea reşedinţei
propriu-zise în aliniamentul drumului – Figura 21).
Utilizarea unor anumite tehnologii de execuţie (zidărie de cărămidă cu mortar de pământ,
bolti semicilindrice cu lunete, sarpantă frantă, scări exterioare din piatră legate cu piese din metal
– Figura 22, Figura 23) marchează momentul propriu al aplicării lor, contribuind la definirea
autenticităţii ansamblului. Semnificaţia la nivelul substanţei istorice rezidă pe de o parte în
anvergura caracteristică dislocării unei cantităţi relativ mari de materiale şi forţa de muncă, pe de
51 Samuel von Brukenthal-Georg Adolf Schuller, vol. I-II, în Buchreihe der Südostdeutschen Historischen Komission (ca vol. 18-19), 1969, Verlag R. Oldenbourg, München. 52 Georg Adolf Schuller, idem, vol. II, pg. 233.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
28
altă parte în chiar vechimea propriu-zisă a materiei. Pentru acest ultim criteriu, care contribuie la
definirea autenticităţii ansamblului, ar fi necesar de efectuat analize amănunţite care pot
transcede multiple domenii – studii de arhivă (Budapesta, Viena), dat fiind că materialul
iconografic de epocă lipseşte aproape cu desăvârşire; investigări chimice şi biologice pentru
determinarea vârstei unor materiale (analize chimice comparative, dendrocronologie).
În ceea ce priveşte identificarea cu utilizatorul/-ii sau executantul/-ii, valoarea de
identitate a ansamblului este redusă, în principiu, la două aspecte: racordarea identităţii
comunităţii germane actuale cu una din personalităţile de marcă transilvănene din toate
timpurile; aproprierea ansamblului de către comunitatea rezidentă (majoritar română) prin
prezenţa perpetuă a acestuia la nivelul aşezării. Acesta este un punct care se leagă şi trebuie
completat cu studiile antropologice/etnografice.
În ceea ce priveşte ansamblul Brukenthal de la Avrig în întregimea sa, se poate vorbi în
context naţional şi chiar est-european de o valoare de raritate, fiind unul din puţinele exemple de
reşedinţe nobiliare extraurbane baroce, prezervate la un asemenea grad de autenticitate (Figura
24); valoarea de unicat este atinsă în cercul mai restrâns al reşedinţelor nobiliare extraurbane ale
saşilor transilvăneni53.
Funcţiunea monumentului s-a modificat de la reşedinţa cu funcţie de locuire-
reprezentare-producţie, prin casă de odihnă, la spital şi ulterior sanatoriu, după cum este
prezentat în subcapitolul anterior care tratează istoricul ansamblului. Aceste schimbări succesive
ale funcţiunii dominante s-au manifestat fizic prin modificarea articulării spaţiilor interioare
efective (supuse unor compartimentări), cât şi a celor latente (podurile aripilor secundare au fost
mansardate în zonele neutilizate iniţial, primind lucarne în jumătăţile nordice ale ambelor aripi,
probabil după 1910). Podul reşedinţei propriu-zise este în continuare neutilizat, dimensiunile
elansate ale structurii învelitorii ar face interesantă, iar dispunerea elementelor acesteia ar
permite exploatarea multifuncţională a spaţiului. O situaţie similară se poate observa în cazul
podului oranjeriei, alternanţa gabaritelor şarpantei oferind prilejul unor soluţii arhitecturale
spectaculoase de funcţionalizare.
Se consideră ca inadecvată utilizarea anfiladei saloanelor de la primul etaj al reşedinţei ca
saloane de bolnavi/camere de cazare (rezultate în urma compartimentării); restaurarea conform
documentaţiei istorice, presupunând eliberarea de aceste compartimentări, oferă spre utilizare
spaţii generoase, capabile de a găzdui o varietate de funcţiuni (chiar alternativ), de la recepţii,
concerte, baluri, până la conferinţe şi expoziţii. În afara argumentului de restaurare, o utilizare a
etajului similară cu cea prezentată susţine necesitatea reconstruirii scării reprezentative de acces
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
29
la etaj în locul scării balansate existente, de dimensiuni reduse. Alt aspect al incompatibilităţii
utilizării actuale (saloane de bolnavi) cu substanta istorica este revelat de degradarile pe multiple
planuri, suferite de aceasta din pricina cantităţii instalaţiilor sanitare necesare unei astfel de
funcţiuni, argument care exclude a priori şi posibilitatea utilizării ca unităţi de cazare hotelieră,
în acest caz incompatibilitatea fiind amplificată de necesităţile actuale ridicate de confort, ce ar
presupune sisteme de instalaţii mai complexe.
La nivelul parcului, modificările funcţionale au fost mai puţin radicale, cu excepţia
pierderii generale a funcţiunii de producţie; zona de nord-est păstrează încă urmele utilizării
agro-zootehnice dar este necesară o revizuire şi o reparaţie capitală a grajdurilor şi serelor.
Curtea ansamblului şi grădinile baroce pot prelua orice sarcini funcţionale de acces, respectiv
recreere, necesitând doar reparaţii ale amenajărilor şi regenerarea fondului vegetal (Figura 25).
Într-o perspectivă exterioară ansamblului, se contureaza potenţialul de utilizare a spaţiului
din faţa reşedinţei propriu-zise în scopul punerii în valoare a acesteia, de exemplu prin
amenajarea unei pieţe care să creeze alonja necesară perceperii cuprinzătoare a frontului de la
strada (problema a fost observată şi în prima parte a evaluării calităţii artistice şi estetice, la
nivelul contextului urban proxim). O astfel de intervenţie îşi depăşeşte condiţia, întrucât oferă
şansa generării unui centru al oraşului inexistent în formă polarizată până acum, potenţial
susţinut de proximitatea reşedinţei (ca element marcant al ţesutului aşezării) şi a bisericii
evanghelice fortificate, precum şi amplasamentul în zona care a constituit nucleul iniţial al
aşezării.
Adecvarea la normele contemporane de protecţie şi siguranţa în exploatare constituie
un ultim pas în evaluarea specific arhitecturală a intervenţiei şi prezintă argumente favorabile sau
defavorabile, după caz, pentru diversele funcţiuni propuse, în concordanţă cu compatibilitatea
măsurilor de adecvare cu principiile de conservare şi punere în valoare, implicaţiile fiind în
general la scara componentelor ansamblului. Decizia asupra efectuării acestei adecvări poate fi
influenţată în mod hotărâtor atât de pretenţiile proprietarului, cât şi de factori economici rezultaţi
din studiul de specialitate.
Demonstraţia finală detaliată a aplicabilităţii studiului teoretic elaborat se face prin
conjugarea cu scenariile propuse ca rezultate estimate ale evaluărilor extradisciplinare şi cu
intenţiile declarate ale proprietarului de a respecta testamentul spiritual al baronului Brukenthal54
53 Samuel von Brukenthal a fost unul din puţinii reprezentanţi ai saşilor în nobilimea transilvăneană (formată în majoritate din maghiari), saşii fiind în general cetăţeni/locuitori ai oraşelor şi satelor libere de pe pământul crăiesc. 54 Un grup de iniţiativă format în urmă cu un an sub umbrela Fundaţiei Samuel von Brukenthal a încercat formularea unei serii de utilizări posibile ale ansamblului din „traducerea” în termeni actuali a preocupărilor manifestate de baron pe parcursul activităţii sale.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
30
în abordarea intervenţiei, conjugare al cărei rezultat va fi conturat în studiul de fundamentare
(prediplomă) al proiectului de diplomă asociat prezentei lucrări.
Feed-back-ul care se va forma în cazul intervenţiei pe reşedinţa Brukenthal din Avrig nu
poate fi estimat cu precizie, data fiind complexitatea programului de management necesar pentru
utilizarea optimă a ansamblului. Urmărirea în timp a intervenţiei se poate face doar în condiţii
reale, aceasta devenind un instrument util în încercarea de eficientizare a elaborarii strategiilor de
acţiune asupra componentelor de patrimoniu similare.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
31
7. POTENŢIALUL DE CONVERSIE AL REŞEDINŢELOR NOBILIARE EXTRAURBANE
Reşedinţele nobiliare extraurbane sunt supuse cu siguranţă dificultăţilor de utilizare în
sensul originar prin dispariţia pe arii largi55 a funcţiunilor principale, de locuire specifică şi
reprezentare. Practica de conservare nu a reuşit să ofere un răspuns convingător decât punctual,
pentru un număr foarte redus de cazuri. În marea majoritate a situaţiilor, intervenţiile de
restaurare şi punere în valoare s-au oprit la funcţiunea muzeistică sau cea hotelieră. Prima
variantă, deosebit de facilă în contextul unei componente de patrimoniu de o oarecare vechime,
nu poate constitui o soluţie viabilă pe termen lung, în special datorită dependentei de
profitabilitatea turismului cultural. Cea de a doua prezintă pericolul pierderii masive de substanţa
originală prin problemele specifice de adecvare la necesitaţi curente de confort, iar din punct de
vedere al uzurii excesive, ambele variante par a fi acceptabile doar în condiţii deosebit de dificile
şi pentru ansambluri la care problema autenticităţii nu se pune în termeni foarte restrictivi.
În aceste condiţii, problema conversiei funcţionale nu trebuie privită ca un compromis ci
trebuie mai degrabă tratată după principiul determinării exhaustive a potenţialului de conversie
pentru componenta de patrimoniu în cauză; trebuie de asemenea subliniat că acest principiu nu
poate fi neglijat având în vedere caracterul neregenerabil al resursei care este patrimoniul
cultural, el trebuind urmărit dincolo de metodologiile în domeniu (ne)formulate deocamdată.
Trebuie evidenţiate în acest sens două aspecte esenţiale pentru intervenţiile de conversie:
pe de o parte, definirea exhaustivă a potenţialului nu poate fi făcută decât în urma culegerii şi
interpretării tuturor informaţiilor disponibile, indiferent de gradul lor de relevanţă; pe de altă
parte, aceste activităţi complementare nu pot fi desfăşurate decât prin integrarea tuturor
epistemologiilor relevante, tocmai datorită multiplelor implicaţii pe care le are existenţa unei
componente de patrimoniu în existenţa comunităţii (înţeleasă în sensul comunităţii oamenilor
atinşi de efecte ale resursei de patrimoniu cultural în cauză).
În urma studiului de caz prezentat în capitolul anterior, pentru reşedinţe nobiliare
extraurbane se pot extrapola câteva aspecte, proprii activităţii desfăşurate de arhitect. Pentru
revelarea potenţialului de conversie funcţională s-au prefigurat, în subcapitolul 4.4. (despre
evaluarea funcţionalităţii) criteriile de receptare a noii funcţiuni, iar cazul studiat a confirmat
predispoziţia unor anumite tipuri de spaţii specifice programului (spaţiile de reprezentare) pentru
anumite tipuri de funcţiuni şi chiar multifuncţionalitate. Al doilea aspect important prefigurat se
leagă de compatibilizarea cu semnificaţia istorică în sensurile prezentate în subcapitolul 4.3.
(despre evaluarea calităţii de „semn”), în special tratând influenţa asupra evoluţiei comunităţii şi
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
32
valoarea de raritate (oricât de mulţi reprezentanţi ai nobilimii ar fi existat la un anumit moment
dat într-un teritoriu, tipul locuinţei rurale este prin comparaţie dominant, faţă de numărul de
reşedinţe nobiliare, cu atât mai mult, cu cât evoluţia istorică din ţara noastră a facilitat dispariţia
multor exemple de gen). Se poate recomanda, în aceste condiţii, o abordare a conversiei spre o
funcţiune care să păstreze pe cât posibil spiritul funcţiunii originale şi legătura cu caracteristicile
definitorii în timpul istoric, conservând astfel şi calitatea de racordare a identităţii comunitare.
Despre evaluarea calităţii artistice şi estetice se poate estima pe cazul general al
reşedinţelor nobiliare extraurbane doar capacitatea superioară a acestora de a integra astfel de
valori, dată fiind natura comanditarului şi puterea sa economică.
Trebuie evidenţiat că aspectele prezentate în studiul de caz relativ la evaluarea stării
fizice şi adecvarea la normele contemporane privitoare la protecţie şi siguranţa în exploatare nu
pot fi extrapolate la nivelul în discuţie, ele fiind grav dependente de situaţia specifică fiecărei
componente de patrimoniu şi intervenţii în parte.
Determinarea potenţialului de utilizare nu poate fi abordată decât în cadrul unei structuri
multidisciplinare. În aceste condiţii, însă, rolul profesionistului în conservare devine cel al unui
orchestrator de specialişti? Sau al unui specialist printre alţii? Se pare că profesionistul în
conservare a început să-şi adjudece rolul dublu de specialist şi orchestrator. Sarcinile legate de
cea de a doua funcţie necesită dezvoltarea unor noi moduri de gândire la fel de mult cum
necesită dezvoltarea unor noi talente.56
55 Nu este cazul, desigur, în societăţile care încă mai prezintă forme de clase sociale nobiliare ca de exemplu în Marea Britanie. Chiar şi în aceste situaţii, numărul relativ mare de reşedinţe nobiliare ridică probleme de utilizare. 56 Maria de la Torre, Randall Mason-Introduction, în Assessing the Values of Cultural Heritage - Maria de la Torre, ed., Research Report, The Getty Conservation Institute, Los Angeles, 2002, pg.4.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
33
Figura 4.Figura 4.Figura 4.Figura 4. Porticul de acces in Figura 5. Figura 5. Figura 5. Figura 5. Degradarile in urma Figura 6.Figura 6.Figura 6.Figura 6. Degradari cauzate de
resedinta propriu-zisa. infiltratiei apei prin capilaritate. instalatii defecte la interior.
Figura Figura Figura Figura 7777. . . . Atacul biologic al Figura 8.Figura 8.Figura 8.Figura 8. Un alt focar al atacului Figura 9.Figura 9.Figura 9.Figura 9. Extinderea depistata
ciupercii Serpula lacrymans. biologic. a atacului biologic.
Figura Figura Figura Figura 10.10.10.10. Resedinta Banffy de la Bontida.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
34
Figura Figura Figura Figura 11.11.11.11. Pregnanta vegetatiei inalte a parcului in silueta asezarii.
Figura 12.Figura 12.Figura 12.Figura 12. Perceptia tangentiala in lungul drumului
de acces.
Figura Figura Figura Figura 13.13.13.13. Expresia baroca prezervata la exterior. Figura 14.Figura 14.Figura 14.Figura 14. Interiorul grav alterat al resedintei propriu-zise.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
35
Figura Figura Figura Figura 15.15.15.15. Sarpanta Figura 16. Figura 16. Figura 16. Figura 16. Decoratiile fatadei Figurile 17Figurile 17Figurile 17Figurile 17----18.18.18.18. Elementele functionale si –eveniment in gradina
resedintei propriu-zise. aripii de est. englezeasca (in estul ansamblului).
Figura Figura Figura Figura 19.19.19.19. Accesul in sanatoriu este Figura 20.Figura 20.Figura 20.Figura 20. Accesul in sala de festivitati
restrictionat. amenajata in corpul estic al oranjeriei.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
36
Figura 21.Figura 21.Figura 21.Figura 21. Dispunerea resedintei propriu-zise fata de aliniament.
Figura 22.Figura 22.Figura 22.Figura 22. Sarpanta franta a oranjeriei. Figura 23.Figura 23.Figura 23.Figura 23. Urma legaturii metalice intre doua piese de bordura in gradina.
FiguraFiguraFiguraFigura 25252525.... Copacii Tuja imbatraniti din fata resedintei propriu-zise
trebuie inlocuiti.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
37
Figura 25Figura 25Figura 25Figura 25.... Perspectiva aeriana a ansamblului cu zona resedintei si gradina franceza in terase. Foto: Gerster/Rill – 1995.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” LUCRARE TEORETICĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ 2004
38
BIBLIOGRAFIE Carţi
� Choay, Françoise – Alegoria patrimoniului – Editura Simetria,Bucureşti, 1998 � Derer, Hanna – Arhitectura în epoca barocă – Editura Universitara „Ion Mincu”, Bucuresti,
2003 � Schuller, Georg Adolf - Samuel von Brukenthal - vol. I-II, în Buchreihe der Südostdeutschen
Historischen Komission (ca vol. 18-19), Editura R. Oldenbourg, München, 1969 Studii – Rapoarte
� Avrami, Erica; Mason, Randall; De la Torre, Maria, ed. - Values and Heritage Conservation, Research Report, The Getty Conservation Institute, Los Angeles, S.U.A, 2000
� Bucsa,Livia, Biolog dr. - Notă de constatare - Palatul de vară Samuel Brukenthal (Sanatoriul de boli profesionale) Corpul C, Avrig, Jud. Sibiu - din 26.09.2003
� De la Torre, Maria, ed. - Assessing the Values of Cultural Heritage - Research Report, The Getty Conservation Institute, Los Angeles, S.U.A, 2002
� Feilden, Sir Bernard; Jokilehto, Jukka; Thornburn, Andrew - Management Guidelines for World Cultural Heritage Sites - ICCROM, Roma, Italia, 1993
� Ost, Christian - Spatial Indicators for Compatibility between Conservation and the Social and Economic Environment – în Pre-Publicaţia celei de a 11-a Conferinţe Bienale Internaţionale de Protecţia Patrimoniului Construit, Tuşnad, România, 2003
� P.U.G. Oraşul Avrig - elaborat de S.C. Proiect S.A., Sibiu, octombrie 1999 Ziare – Ghiduri
� Avram, Alexandru; Crişan, Vasile – Sibiu – ghid cultural-turistic – Editura FF Press, Bucureşti, 1998
� Gutt, Reinhold - Das Frecker Schloss Brukenthals - Zur Neugestaltung der einzigartigen Barock-Anlage - in Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien din 31.10.2000
� Sanatorium Brukenthal Erholungsheim u. Wasserheilanstalt Freck– Druck von G. Haiser
Hermannstadt, Sibiu, 1929 Cursuri – Dicţionare
� Coteanu, Ion; Seche, Luiza; Seche, Mircea, conducători ediţie – Dicţionar explicativ al limbii române - Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1984
� Macchi, Giorgio - Conservation of Architectural Heritage. Theory, History and Practice - Note de curs, Raymond Lemaire International Centre for Conservation, Katholieke Universiteit Leuven, Belgia, curs HJ 14/15 (2002-2003)
� Ost, Christian - Economics of Historic Preservation – Note de curs, Raymond Lemaire International Centre for Conservation, Katholieke Universiteit Leuven, Belgia, curs HJ 22/23 (1998-1999 si 2001-2002)
� Popescu-Criveanu, Serban - Eficienţă economică şi socială - Note de curs, UAUIM, 2002-2003 Pagini internet
� http://www.getty.edu/conservation/resources/reports.html 21.02.2004 � http://www.icomos.org/ 25.02.2004 � http://fletcher.tufts.edu/multilaterals.html 25.02.2004 � http://www.archinform.de/index.htm 21.02.2004 � http://www.designcommunity.com 21.02.2004
MOTOARE DE CĂUTARE � http://www.google.de � http://www.altavista.com � http://dynamo.asro.kuleuven.ac.be