Post on 25-Dec-2015
description
TEMA 1: CONCEPŢII DE BAZĂ PRIVIND INVSTIŢIILE
1. Conceptul de investiţie
2. Clasificarea investiţiilor
3. Impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice
Cuvinte-cheie: investiţie, investiţii reale, investiţii de capital, investiţii de portofoliu, investiţii publice, investiţii individuale, investiţii productive, investiţii strategice, investiţii obligatorii, investiţii nete, investiţii brute, subiectul investiţiei, obiectul investiţiei, eficienţa investiţiilor, efort investiţional.
1. Conceptul de investiţie
Nici o economie, fie agrară, fie industrială, postindustrială sau
informaţională, nu poate pretinde la dezvoltare, dacă nu este susţinută financiar.
Investiţiile, în modul cel mai direct, sînt tratate drept reper şi promotor al
dezvoltării economice contemporane.
Cuvântul „investire” este de origine latină (investire = a îmbrăca, a acoperi) şi
a apărut în limbajul economic, cu sensul de a face un efort bănesc iniţial pentru
atingerea unor scopuri ulterioare. S-ar părea ca însăşi etimologia cuvântului
„investire” sugerează semnificaţia acestui fenomen. Însă, analizând definiţiile
existente în literatura clasică şi contemporană, s-a constatat că „investiţiile” sunt
tratate în mod diferit.
Deşi a devenit un termen uzual, prin care fiecare om înţelege că investiţia
înseamnă, în fapt, cheltuirea unor sume de bani pentru a crea ceva nou, sau a se
îmbunătăţi ceva existent, noţiunea de investiţii poate fi abordată, prin conţinutul
său, din două puncte de vedere: în ”sens larg” şi ”sens îngust”.
Într-o accepţiune mai îngustă, noţiunea de investiţie se identifică, de regulă,
cu unele cheltuieli făcute pentru crearea sau obţinerea unor bunuri materiale, a
căror valoare este, în majoritatea cazurilor, destul de mare, iar durata lor de
folosinţă - îndelungată.
În ”sens larg”, adică într-un cadru mai cuprinzător, investiţiile reprezintă nu
neapărat o sumă de bani, ci, mai degrabă, o intenţie, o acţiune umană privind
plasarea (direcţionarea) unui anumit capital pentru a se realiza ceva nou, sau ceva
care trebuie readus la un aspect îmbunătăţit substanţial, în scopul producerii unor
bunuri (materiale sau intangibile) de pe urma cărora să se poată obţine unele
venituri suplimentare. Din acest punct de vedere, conceptul de investiţie constituie
mobilul realizării unei intenţii de dezvoltare, de mobilizare pentru îndeplinirea
unui scop propus. Sub acest aspect, investiţia este, mai de grabă, un factor de
acţiune al societăţii, un îndemn pentru membrii săi de a da activităţii economice
şi vieţii, în general, un sens ascendent, de continuă dezvoltare.
Deci, trebuie avut în vedere că investiţiile nu se referă numai la cheltuielile
efectuate pentru producţia de bunuri materiale. Ele au un rol determinant şi în
laturile vieţii sociale ale oamenilor, în procesul de instruire culturală şi
profesională, în menţinerea capacităţii de muncă şi a stării de sănătate, în
dezvoltarea bazelor de cercetare ştiinţifică, de perfecţionare a forţei de muncă
etc.
Teoria economică şi financiară este generoasă în acordarea libertăţii
interpretării conceptului ”investiţie”, în baza cărora au fost elaborate numeroase
definiţii.
Atît în literatura de specialitate autohtonă, cît şi în cea străină, fiecare autor a
dorit să dea o noţiune, o definiţie cît mai completă, cu privire la investiţii.
Este destul de cunoscută şi definiţia dată de savantul francez Pierre Masse:
„Investiţiile reprezintă o renunţare la o satisfacţie imediată şi sigură, în schimbul
unor speranţe a căror suport sunt tocmai resursele investite. Pe scurt, investiţia
trebuie privită ca o cheltuială certă pentru un viitor incert”.
Pentru Peumans, a investi înseamnă a dobîndi bunuri concrete, a plăti un
cost actual în vederea obţinerii de încasări viitoare, a schimba o certitudine
(renunţarea la o satisfacţie certă imediată) în favoarea unei serii de speranţe
repartizate în timp.
La J.M.Keynes, investiţiile apar ca adaos curent la valoarea echipamentelor
de producţie, adaos rezultat din activitatea de producţie a perioadei respective.
Autorii lucrării ”Investiţiile în economia de tranziţie” Florin Buhociu şi
Gheorghe Negoescu au conturat noţiunea de investiţii aşa cum au sesizat-o: prin
investiţii înţelegem ansamblul resurselor (materiale, financiare, tehnice şi umane)
destinate creşterii capacităţii de producţie a societăţii, a vieţii sociale sub toate
aspectele sale, pentru asigurarea obţinerii în viitor a efectelor scontate.
Unele surse de specialitate [Vasilescu I. ş.a.] definesc noţiunea de investiţii
ca având două sfere de cuprindere: sfera lărgită este prezentată de investiţiile
financiare, care constituie, în esenţă, orice plasament de capital cu scopul de a
obţine un anumit profit. Cumpărarea de acţiuni sau de alte titluri de valoare,
plasamentele de sume băneşti la bănci, alocarea unor fonduri pentru iniţierea de
afaceri – în scopul de a obţine dividende, dobânzi şi respectiv profituri – înseamnă
investiţii financiare.
Sfera restrânsă se referă la achiziţionarea de noi mijloace fixe şi se cheamă
investiţii de capital.
Este de înţeles că prima sferă o cuprinde pe cea de a două, dar, uzual,
investiţiile financiare se referă la plasamentele de capital exemplificate. Investiţiile
de capital au loc în economia reală, precum şi în domeniile social-culturale,
constituind, în fond, suportul material al creşterii economice şi al dezvoltării
activităţilor social–culturale în orice ţară din lume.
Prin investiţii de capital trebuie să se înţeleagă nu numai construcţia de noi
obiective, ci şi modernizarea celor existente. În domeniul economiei reale, în
prezent, ţara noastră are nevoie atît de noi obiective, ci şi de modernizarea celor
existente. În definitiv, politica de atragerea a capitalului, inclusiv cel străin, vizează
modernizarea întreprinderilor existente, care dispun de utilaje îmbătrânite ce nu pot
face faţă competiţiei economice actuale şi cerinţelor de consum ale populaţiei,
precum şi edificarea unor noi obiective investiţionale.
În afară de acestea, pot fi prezentate şi alte opinii (definiţii) asupra
subiectului abordat.
Prin investiţie se înţelege totalitatea cheltuielilor, care se fac pentru
realizarea de noi capitaluri fixe, inclusiv înlocuirea capitalului fix uzat, precum şi
cheltuielile ocazionate de dezvoltarea sau modernizarea capitalurilor fixe existente.
Investiţiile constituie alocarea (plasarea) riscantă a valorilor în obiecte ale
activităţii de antreprenoriat sau ale altor tipuri de activităţi cu scopul de a obţine
profit sau efect social.
Investiţia este efortul financiar actual făcut pentru un viitor mai bun, creat
prin dezvoltare şi modernizare, având ca sursă de finanţare renunţarea la
consumuri actuale sigure, dar mici şi neperformante, în favoarea unor consumuri
viitoare mai mari şi într-o structură modernă, mai aproape de opţiunile
utilizatorilor, dar probabile.
Investiţiile sînt o cheltuială efectuată în prezent, cu caracter cert, în scopul
obţinerii unor efecte viitoare, adesea incerte, ceea ce creează şi un risc, deoarece
decalajul de timp dintre momentul investirii şi cel al obţinerii rezultatelor scontate,
poate crea situaţii imprevizibile.
Investiţiile reprezintă o plasare de fonduri băneşti într-o acţiune, într-un
proiect sau o activitate cu scopul de a crea un spor de avuţie, atît la nivelul
individului, cît şi al firmelor şi societăţilor, în general.
Şi în legislaţia Republicii Moldova se defineşte noţiunea de „investiţie”,
precum şi cele de „investiţie capitală” şi „activitate investiţională”.
Astfel, conform Legii cu privire la investiţii în activitatea de întreprinzător,
investiţia se interpretează ca „o totalitate de bunuri (active) depuse în
activitatea de întreprinzător pe teritoriul Republicii Moldova,
inclusiv pe baza contractului de leasing financiar, pentru a se
obţine venit”.
Investiţia capitală, conform aceleiaşi legi, se interpretează,
ca cheltuieli efectuate de către investitor în legătură cu
procurarea şi/sau îmbunătăţirea activelor pe termen lung, care nu
se atribuie la rezultatele perioadei curente, dar urmează a fi
capitalizate (atribuite la majorarea valorii activelor pe termen
lung).
Activitatea investiţională se interpretează ca „activitate de efectuare a
investiţiei şi de desfăşurare a activităţii de întreprinzător în legătură cu această
investiţie pentru a se obţine venit.
Teoria economică actuală pune în evidenţă o serie de aspecte legate de
definirea activităţii investiţionale şi trăsăturile ei.
1. Investiţiile reprezintă inversul consumului imediat. Prin aceasta se
explică faptul că orice investiţie necesită existenţa unor resurse obţinute
ca rezultat al unor procese predecesoare de economisire şi acumulare,
realizate de investitorul respectiv sau de alte persoane fizice sau juridice,
aceste resurse fiind atrase prin finanţări directe sau indirecte.
Şi francezul P.Aftalion este un adept al acestei opinii şi afirmă că investiţiile
reprezintă renunţarea la resurse băneşti lichide actuale contra speranţelor viitoare
de obţinere a unor noi resurse, evident mai mari.
Economiştii R.Heline şi O.Poupart-Lafarge susţin că prin investiţie se
afectează resurse pentru realizarea anumitor obiective industriale sau financiare
în vederea obţinerii unor beneficii pe o perioadă mai îndelungată.
2. Investiţiilor le este caracteristică relaţia investiţie-timp. Investiţiile se
angajează în efectuarea de imobilizări de fonduri sau de elemente de
cheltuieli pentru o perioadă, care este, de regulă, mai mare decât durata
unui ciclu de producţie. Aceasta defineşte investiţia ca fiind cheltuieli de
sume băneşti în momentul iniţial pentru a obţine efecte ulterioare, în timp.
3. Investiţiile au caracter dual. Adică investiţia nu trebuie privită doar ca o
simplă cheltuială bănească, ci trebuie să se aibă în vedere, simultan, două
sensuri care se corelează permanent:
– sensul valoric, când investiţia este privită ca o cheltuială, şi nu
reprezintă altceva decât o resursă financiară avansată şi consumată în
prezent, cu scopul obţinerii efectelor viitoare;
– sensul fizic, când investiţia este o acţiune în care sunt antrenate
mijloacele materiale şi tehnice, oamenii cu cunoştinţele şi abilităţile,
precum şi cu interesele lor.
4. În economiile moderne, investiţiile manifestă atât trăsături clasice, cât şi
trăsături moderne ale activităţii de investire:
O listă a acestor trăsături ar putea fi reprezentată astfel:
Trăsăturile clasice:
diferenţa mare de timp dintre momentul efectuării cheltuielilor,
momentul obţinerii efectelor şi momentul care indică sfârşitul efectelor
investiţionale;
sacrificarea unor resurse certe, prezente, în defavoarea consumului
imediat;
efectele riscurilor şi incertitudinii, care influenţează eforturile şi efectele
unui proiect de investiţii;
ireversibilitatea totală sau parţială a unei investiţii în curs de realizare
sau deja finalizată, provocând pierderi totale sau parţiale.
Trăsăturile moderne:
investiţiile devin o alocare permanentă de capitaluri pentru
achiziţionarea unor active fizice sau financiare, impunând necesitatea
creării şi gestionării portofoliului de investiţii;
reducerea considerabilă a segmentului de timp legat de realizarea şi
exploatarea unei investiţii, durata de funcţionare scăzând din cauza
mobilităţilor înregistrate ca urmare a progreselor tehnic, economic etc.
5. Investiţiilor le este propriu caracterul novator, căci sunt promotoare de
ceva nou, de progres, aducând întotdeauna la schimbarea situaţiei
existente, apariţia unor elemente noi, necunoscute anterior, adică
investiţiile angajează de fiece dată viitorul.
Din definiţiile formulate se degajă o serie de concluzii şi consecinţe în plan
managerial, dintre care ne mărginim la sublinierea unora pe care le considerăm
mai semnificative:
1. Investiţia este un efort actual, care, ca orice efort, trebuie
dimensionat, previzionat şi argumentat pentru a fi susţinut de către cei care
trebuie să-l facă.
2. Investiţia vizează un viitor mai bun, care trebuie conturat ştiinţific
şi realist, prin studii complexe, pertinente.
3. Sursa de finanţare a investiţiilor o reprezintă o renunţare la
consumuri actuale posibile şi sigure, în favoarea unor consumuri viitoare,
mai mari, mai performante, dar probabile.
Atributele principale ale investiţiilor sunt:
timpul . Cheltuiala se face în prezent, iar recompensa vine mai târziu; astfel,
între momentul investirii şi cel al obţinerii profiturilor există un decalaj în
timp. Orice investiţie are un ciclu de viaţă propriu, caracterizat prin
momente bine definite.
riscul . Sacrificiul este făcut în prezent şi este sigur. Recompensa pentru el
vine mai târziu, dacă vine, şi oricum mărimea ei este incertă. Altfel spus,
dacă cheltuielile au un grad de certitudine rezonabil, efectele presupun
numai speranţe.
conţinutul material concret al efortului investiţional. Investiţiile reprezintă
un flux al valorilor care au ca punct iniţial, de pornire, o structură de resurse
diverse ca natură şi ca volum, fonduri financiare, o parte a veniturilor şi a
economiilor realizate, resurse umane etc.
eficienţa. O investiţie este acceptată şi declanşată doar atunci când
efectele/suma totală absolută a încasărilor viitoare sunt superioare
cheltuielilor iniţiale.
De asemenea, noţiunea de investiţie poate fi privită din mai multe puncte de
vedere: economic, contabil, financiar, juridic şi psihologic.
În abordarea economică imaginea investiţiei este dată de faptul, că
veniturile viitoare trebuie să fie superioare cheltuielilor iniţiale actualizate.
În abordarea contabilă, investiţia este redusă la noţiunea de imobilizare,
pornind de la faptul că toate valorile ce se creează sunt destinate a rămâne constant
sub aceiaşi formă.
Imaginea financiară provine din faptul că investiţiile generează venituri şi
economii pe termen lung.
Imaginea juridică impune condiţia că, în cazul în care o cheltuială nu are
incidenţă patrimonială directă, aceasta nu poate fi considerată investiţie, chiar dacă
sporeşte în timp potenţialul şi performanţele întreprinderii.
Abordarea psihologică reduce investiţia la o renunţare la bunuri imediate în
schimbul unor avantaje viitoare.
Principalul subiect al investiţiei este investitorul.
În conformitate cu legislaţia R.Moldova, „investitorul este persoana fizică
sau juridică încadrată în activitatea investiţională pe teritoriul Republicii
Moldova”.
Investitorii autohtoni fac investiţii sub formă de mijloace băneşti numai
în moneda naţională a Republicii Moldova, iar investitorii străini şi în alta valută
convertibilă.
Subiecţii afiliaţi investiţiei, întrunesc:
o antreprenori (în cele mai dese cazuri – întreprindere specializată de
construcţie-montaj, a cărei ofertă a fost acceptată în scris de investitor);
o proiectanţi (persoana juridică desemnată de investitor pentru proiectarea şi
elaborarea documentaţiei tehnice şi a devizului de cheltuieli);
o ingineri (persoane împuternicite să supravegheze şi să controleze realizarea
lucrărilor investiţionale);
o organe de supraveghere ale statului, responsabile de verificarea respectării în
proiectele de investiţii a diferitor norme de protecţie a mediului ambiant,
norme sanitare, urbanistice, de combatere a incendiilor);
o creditori de diferit tip;
o alţi subiecţi afiliaţi (experţi, specialişti şi consultanţi) etc.
2. Clasificarea investiţiilor
Pentru analiza mai profundă a investiţiilor este necesar de a le diviza după
anumite caracteristici specifice, adică de efectuat clasificarea lor.
În teoria economică, există foarte multe criterii de clasificare a investiţiilor,
dar câteva dintre ele sunt recunoscute ca esenţiale, fiind larg utilizate de
economişti. Conform acestor criterii investiţiile se clasifică precum urmează.
1. După destinaţia fondurilor alocate:
investiţii de capital (investiţii reale), care reprezintă alocarea
mijloacelor băneşti nemijlocit în producţie, pentru constituirea unor
active materiale şi nemateriale;
În unele surse, investiţiile reale, la rândul lor, sunt divizate în investiţii
corporale (achiziţionare de bunuri, utilaje, întreprinderi în scopul sporirii stocurilor
de producţie) şi investiţii necorporale sau intangibile (licenţe, brevete, know-how).
investiţii de portofoliu (financiare), care se realizează prin cumpărarea
titlurilor de valoare, operelor de artă, crearea unor depozite bancare etc.,
ţinându-se cont îndeosebi de rata dobânzilor bancare, în funcţie de care
se apreciază dacă sunt sau nu sunt rentabile;
investiţii publice, destinate atingerii scopurilor de gestionare a
administraţiei publice, care sunt făcute de autorităţile statului;
investiţii individuale, destinate susţinerii activităţilor curente ale
indivizilor şi gospodăriilor acestora.
2. După obiectivul care se urmăreşte prin realizarea proiectului:
investiţii productive, care, la rândul lor, se clasifică în:
1) investiţii de expansiune (dezvoltare, extindere): acestea presupun
cheltuieli în vederea măririi capacităţilor de producţie;
2) investiţii de menţinere, ce ţin de reutilarea capacităţilor de producţie
existente;
3) investiţii de modernizare, care se efectuează cu scopul creşterii
performanţelor tehnice, îmbunătăţirii randamentelor utilajelor existente;
4) investiţii de inovare, adică lansarea noilor activităţi;
investiţii strategice, care se efectuează mai mult în sfera cercetării-
dezvoltării sau în alte scopuri şi care au efecte indirecte asupra investiţiilor
productive.
investiţii obligatorii, acestea fiind făcute cu scopul de a respecta anumite
reglementări legislative, sau anumite angajamente luate faţă de alţi agenţi
economici.
3. După gradul de risc pe care îl implică:
investiţii cu risc redus, care sunt cele mai frecvente. Această categorie
include investiţiile de menţinere şi de ameliorare, care necesită resurse
puţine, dar au şi cele mai mici efecte;
investiţii cu risc sporit, în categoria cărora intră investiţiile de dezvoltare,
de expansiune, de inovare, iar uneori şi cele de modernizare, acestea fiind
valori mult mai mari, producând însă şi efecte mai mari: creşterea
capacităţilor tehnice, efectuarea unor restructurări de producţie,
implementarea noilor produse şi servicii.
4. După locul în care se fac:
investiţii interne;
investiţii externe (participarea cu fonduri la formare capitalurilor altor
firme, pentru diversificarea activităţii).
5. După structura lor tehnologică:
investiţii în mijloace fixe, ce se grupează în:
1) cheltuieli de achiziţionare a utilajelor, care includ costul utilajelor,
cheltuielile de transport, diferite taxe aferente acestora etc.;
2) cheltuieli de montaj şi de instalare;
3) cheltuieli aferente construcţiilor, amenajărilor;
4) cheltuieli ce ţin de lucrările şi exploatările geologice, care includ
prospecţiuni, studii, cercetări asupra terenului, precum şi cheltuielile
privind achiziţia acestuia etc.;
cheltuieli preliminare şi alte cheltuieli, care cuprind cheltuielile de
proiectare, cheltuielile de pregătire a personalului aferent noului
obiectiv de investiţii, cheltuielile ce ţin de supravegherea lucrărilor,
licenţe, procurarea de know-how, cheltuielile de constituire;
capital de lucru sau fond de rulment.
6. După stadiul în care se găsesc:
investiţii în curs de execuţie;
investiţii finalizate.
7. După modul de execuţie investiţiile se clasifică în:
investiţii executate în antrepriză (în cadrul cărora, de obicei, lucrările
se execută de o întreprindere specializată de construcţie-montaj cu
dotare tehnică şi personal calificat aferent specificului activităţii lor);
investiţii executate în regie proprie (adică cu forţele proprii ale
investitorului);
investiţii executate mixt.
8. După sursa de finanţare investiţiile se clasifică în:
investiţii finanţate din surse interne;
investiţii finanţate din surse externe.
9. După provenienţa capitalului mobilizat pentru finanţare, investiţiile se
clasifică în:
investiţii finanţate din surse proprii, inclusiv investiţii finanţate din surse
atrase;
investiţii finanţate din surse împrumutate.
10. În dependenţă de scopul investirii, investiţiile se pot diviza în:
investiţii directe (când agentul finanţator capătă şi
posibilitatea de a lua decizii şi de a efectua controlul proiectului pe linie
managerială, tehnologică, de marketing etc.);
investiţii indirecte (de portofoliu) (care reprezintă
plasamente cu scopul de a obţine venit sau în scopul diversificării riscurilor
etc., fără alte implicaţii în viaţa proiectului).
11. După modul de constituire:
investiţii nete. Acestea sunt constituite din sumele de bani ce provin
din produsul naţional net şi au ca scop sporirea capitalului fix şi a stocurilor de
materii prime şi materiale.
investiţii brute. Dacă la investiţia netă se adaugă amortizarea care are
ca scop principal înlocuirea capitalului fix uzat, se obţin investiţii brute, care
contribuie la creşterea absolută a capitalului fix.
Investiţiile se mai pot clasifica şi după alte criterii, cum ar fi:
sfera de activitate (productivă, social-culturală);
ramurile beneficiare (investiţii executate în industrie, agricultură etc.);
mărimea efortului investiţional (mari, mici);
importanţa (de ramură, naţională, mondială)
etc.
3. Impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice (de sine stătător)
Pentru a analiza impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice a
oricărui stat este indicată analiza abordărilor teoretice cu privire la rolul
investiţiilor în asigurarea proporţiilor şi dinamicii macroeconomice.
Economiştii clasici au analizat corelaţiile dintre diverse fenomene
economice, inclusiv investiţiile, şi procesul dezvoltării economice. Investiţiile,
în teoriile acestor economişti deţin un rol opus economisirilor – ele joacă un rol
expansionist, deoarece prin investire se provoacă extinderea activităţilor
agenţilor economici. Iar aceasta, la rândul său, se reflectă în creşterea
produsului intern brut. De aceea, în teoriile clasicilor, investiţiile şi economiile
sunt tratate ca două fenomene opuse.
Tratarea investiţiilor ca fenomen opus economiilor explică înţelegerea
îngustă a factorilor ce condiţionează investiţiile. Aşadar, aceşti economişti se
limitează la concluzia că rata rentabilităţii (exprimata prin rata dobânzii etc.) este
determinantul principal al investiţiilor.
O abordare nouă o reprezintă concepţia keynesistă, conform căreia este
posibilă restabilirea (sau menţinerea) echilibrului economic de ansamblu prin
creşterea volumului consumului şi/sau investiţiilor, cererii globale în economie şi,
deci, a ocupării forţei de muncă şi a mijloacelor de producţie. Accentuând
prioritatea investiţiilor, J.M. Keynes, autorul acestei teorii, le plasează în lista
categoriilor economice prioritare, alături de câteva alte categorii importante, şi le
notează cu litere mari: Venitul Naţional, Consumul, Investiţiile, Economiile.
J.M. Keynes şi urmaşii sistemului său de gândire au modificat abordarea
problemei investiţiilor, constatând că investiţiile reale sunt determinate, în primul
rând, de perspectivele existente la un moment dat în economie, şi doar în al doilea
rând, de rata dobânzii. Din momentul în care cresc perspectivele de profitabilitate,
creşte şi nivelul activităţii investiţionale, producându-se expansiunea economică.
Investiţiile financiare, la rândul lor, sunt determinate de rata dobânzii. Cu cât rata
dobânzii este mai mare, cu atât creşte atractivitatea acestui tip de investire, şi
invers.
J.M. Keynes apreciază investiţiile ca cel mai instabil element în economie. În
cazul unui nivel constant al consumului, cererea globală şi nivelul ocupării braţelor
de muncă depinde de volumul investiţiilor curente. La rândul său, acesta este
condiţionat de dorinţa şi interesarea întreprinzătorului pentru a investi. Această
dorinţă este determinată de eficienţa marginală a investiţiilor noi. J.M. Keynes
denotă că întreprinzătorii nu sunt predispuşi să investească, sau să transforme
economiile în investiţii, decât în cazul în care se profilează perspectivele obţinerii
unui profit ce ar corespunde necesităţilor lor. Adică situaţia în care rata „sperată”
a profitului e mult mai înaltă decât rata dobânzii.
După J.M. Keynes, “investiţia constituie actul economic fundamental care
determină o creştere atât de mare a venitului global, încât poate să asigure o
sporire a economisirii dorite corespunzătoare injecţiei financiare iniţiale”.
Putem menţiona că, în teoria sa, J.M. Keynes ajunge la concluzia că în economia
reală investiţiile sunt egale cu economiile. El consideră economiile o reflectare a
comportamentului colectiv al consumatorului individual, iar investiţiile – un
comportament colectiv al întreprinzătorului individual. În cazul în care economiile
sunt transformate în investiţii, este provocată expansiunea capitalului fix şi
circulant.
În orice domeniu economic, social-cultural, investiţiile sunt asociate ideii de
dezvoltare. Astfel investiţiile reprezintă suportul material al dezvoltării economico-
sociale a ţării. Prin ele se asigură:
- sporirea capitalului fix,
- creşterea randamentului tehnic şi economic al fondurilor
existente;
- crearea de noi locuri de muncă etc.
În acest context, investiţiile reprezintă elementul decisiv al creşterii economice
şi al promovării factorilor intensivi, calitativi şi de certă eficienţă.
Investiţiile au un pronunţat caracter novator, căci prin ele se creează condiţiile
materiale necesare promovării progresului tehnic şi asigurării rezultatelor
cercetării ştiinţifice în toate domeniile de activitate, iar prin aceasta se asigură şi
perfecţionarea mijloacelor de producţie, tehnologiilor, formelor de organizare a
producţiei, precum şi înnoirea produselor.
În dezvoltarea economiei naţionale, investiţiile joacă un rol hotărâtor în
asigurarea modernizării întregii activităţi economice. Dezvoltarea stabilă a
economiei naţionale, precum şi a statului depinde, în mare măsură, de orientarea şi
planificarea judicioasă a investiţiilor. Prioritatea în repartiţia lor trebuie să aparţină
ramurilor de producţie ce vor asigura în modul cel mai efectiv şi în cel mai scurt
timp recuperarea lor.
Prin investiţii se poate asigura dotarea locurilor de muncă cu utilaje performante
şi perfecţionarea proceselor tehnologice, jucând un rol deosebit de important în
dezvoltarea economico-socială a ţării.
În ţările cu o economie de piaţă, volumul investiţiilor reprezintă unul dintre
principalii indicatori ai situaţiei economice, iar devierile alocărilor de investiţii –
indicatorul modificării cererii agregate, volumului producţiei naţionale şi ocupării
forţei de muncă.
Pentru Republica Moldova, un interes esenţial prezintă metodele economice de
stimulare a investiţiilor în producţie ale ţărilor dezvoltate occidentale, în care a fost
efectuată o schimbare radicală a sistemelor de creditare şi impozitare în scopul
liberalizării economiei, stimulării propriei iniţiative şi susţinerii financiare a
antreprenorilor de către stat.
Lucrările de investiţii au, în general, influenţe determinante asupra dezvoltării economiei
unei ţări din multiple puncte de vedere şi anume:
- ele dezvoltă necontenit legăturile dintre diferitele ramuri economice atît la nivel de economie
naţională, cît şi la nivel de ramuri industriale;
- prin efectul lor benefic se creează şi se asigură o corelaţie strânsă între producţie, repartiţie,
schimb şi consum;
- în ansamblul lor, au un efect multiplicator asupra activităţii economice a unei ţări, antrenînd şi
dezvoltînd relansarea economică, fapt care conduce la sporirea profiturilor agenţilor economici
şi, implicit, la o contribuţie sporită a acestora, prin majorarea cuantumului impozitului pe profit,
faţă de bugetul statului.
Cu cît întreprinderile economice îşi dezvoltă activitatea şi îşi sporesc profiturile, cu atât
bugetul statului poate răspunde mai favorabil creşterii standardului de viaţă al membrilor
societăţii.
Efectul multiplicator al investiţiilor rezidă în aceea că dezvoltarea unei anumite ramuri
industriale necesită creşterea corespunzătoare şi a altor ramuri şi subramuri, care contribuie la
aceasta. Spre exemplu, dezvoltarea industriei de mijloace de transport sau telecomunicaţii
implică dezvoltarea tuturor subramurilor care concură la realizarea mijlocului de transport
respectiv cu piese de motor sau altele.
După cum este cunoscut, investiţiile se pot împărţi, după sfera de cuprindere, în investiţii
nete şi investiţii brute. În aspect macroeconomic investiţiile nete sînt investiţiile care se
constituie ca parte din produsul naţional net (venitul naţional) şi sînt formate din cheltuielile
alocate pentru echipamente de producţie, pentru formarea capitalului, respectiv creşterea
volumului capitalului fix şi a volumului stocurilor. Deci, prin ele se asigură creşterea capitalului
fix. După cum se cunoaşte, în procesul de producţie capitalul fix se uzează, fapt pentru care el
trebuie înlocuit şi, în consecinţă, se constituie fondul de amortizare. Dacă la investiţiile nete se
adaugă fondul de amortizare ca sursă de finanţare a investiţiilor, se obţin investiţiile brute, în
felul acesta investiţiile brute devin o parte din produsul intern brut. Uneori, atunci cînd este
cazul, între investiţiile brute şi investiţiile totale există o diferenţă şi aceasta este reprezentată de
creditele externe, în acest caz, la nivelul economiei naţionale investiţiile totale I t se calculează
astfel:
It = In+A+Cs = Ib+Cs , în care:
In reprezintă investiţia netă;
Cs - capital extern atras pentru realizarea unei investiţii;
Ib - investiţii brute;
A - fondul de amortizare constituit şi alocat pentru investiţii.
Mărimea acestui fond depinde de produsul naţional net, structura repartiţiei acestuia,
capitalul fix existent în economie, cota de amortizare a acestora şi mărimea capitalului străin
atras în circuitul investiţional.
Se poate aprecia că investiţiile constituie un factor activ asigurînd implementarea tuturor
soluţiilor de tehnică şi tehnologie avansată pentru economia ţării, creîndu-i posibilitatea de a
deveni competitivă pe pieţele externe, toate acestea constituind un puternic imbold în
dezvoltarea ascendentă a economiei.
Fără îndoială, sporirea gradului de competitivitate implică utilizarea în procesele
tehnologice a unor utilaje de înalt nivel tehnic şi cu o productivitate sporită, ceea ce obligă
agenţii economici să apeleze, fie la achiziţionarea de utilaje din import, fie să stabilească relaţii
contractuale de investiţii cu anumiţi parteneri străini, care să contribuie cu aducerea acestor
utilaje drept contribuţie la investiţia respectivă.
Tinzînd să menţină o anumită structură şi eficienţă a producţiei sociale, investiţiile pot fi
considerate, pe drept cuvînt, factorul important care contribuie la organizarea şi menţinerea unei
structuri moderne a producţiei şi a tehnologiei, în general.
Pe această bază se poate asigura o perfecţionare a structurii economice şi o îmbunătăţire
continuă a proporţiilor dintre ramurile tradiţionale şi cele cu rol important în promovarea
progresului tehnic, o corelaţie mai strînsă între modernizarea fondurilor fixe şi extinderea celor
existente, între întreprinderile mari şi mici, în genere, între unităţile economice specializate şi
cele nespecializate1.
În opinia numeroşilor specialişti din domeniu, drept investiţii în economia contemporană
pot fi considerate valorile materiale şi informaţionale (intelectuale) alocate în obiectele
economice pe o perioadă lungă de timp în scopul recuperării lor cu un anumit profit şi sporirii
competitivităţii obiectului economic dat.
Prin nivel sporit al competitivităţii economiei naţionale sau a agentului economic se are
în vedere creşterea continuă a PIB şi capitalizării bursiere a resurselor agentului economic în
condiţiile asigurării ocupării raţionale a forţei de muncă, respectării anumitor norme sociale şi
ecologice, utilizării intensive a noilor tehnologii informaţionale.
Economişti străini, cu lucrări importante în literatura de specialitate, relevă în mod
pregnant rolul investiţiilor în circuitul economic. Astfel, Michel Didier în lucrarea sa
”Economie: Les regles du jeu” precizează: ”investiţiile acţionează concomitent şi asupra cererii,
în raport cu sectoarele furnizoare de resurse şi asupra ofertei de bunuri şi servicii pentru
sectoarele consumatoare”2.
Una dintre proprietăţile esenţiale ale obiectivelor de investiţii este aceea că, pe lîngă
caracterul lor local (legat de acoperirea cererii de bunuri şi servicii a unei zone sau de ocuparea
forţei de muncă a zonei respective), ele au şi un caracter general, privit din punctul de vedere al
întregii societăţi. Un obiectiv reprezentativ de investiţii, pe lîngă faptul că aparţine agentului
economic proprietar, el aparţine şi societăţii în ansamblu, constituind, în acelaşi timp, un bun de
patrimoniu naţional. De aceea, analiza microeconomică a eficienţei economice a unui obiectiv
de investiţii nu poate fi desprinsă de implicaţiile sale macroeconomice. Investiţiile ca atare pot fi
privite ca o economie pe care o face populaţia la fondul său de consum sau, altfel spus, ca o
amînare a consumului actual spre un consum viitor.
Pe ansamblul economiei naţionale, investiţiile sînt privite într-o strînsă corelaţie cu
creşterea economică. O economie dinamică, cu o creştere economică durabilă nu poate fi
concepută decît în condiţiile unui ritm alert investiţional. De aici rezultă importanţa analizei
macroeconomice a proceselor investiţionale.
În condiţiile actuale ale edificării unei economii de piaţă liberă este necesară cunoaşterea
rezultatelor pe ansamblul economiei naţionale, tocmai pentru orientarea agenţilor economici în
direcţia realizării acelor investiţii care sînt absolut necesare în vederea asigurării proceselor de
dezvoltare macroeconomică. Mai mult decât atît, se impune comparaţia rezultatelor economice 1Vezi: Buhociu F., Negoescu Gh. Investiţiile în economia de tranziţie. Brăila, 1988, P. 9-16.2 Michel Didier. Economie: Les regles du jeu. Paris, 1989. P. 112.
şi a direcţiilor de dezvoltare cu alte ţări, în special acelea care reprezintă parteneri efectivi sau
potenţiali pentru întreprinzătorii din ţara noastră.
În principiu, pentru exprimarea eficienţei economice la nivel macroeconomic se
procedează ca şi la nivel micro, adică se raportează efectele la eforturile care le-au generat. În
ceea ce priveşte efectele, acestea pot fi redate printr-o serie de indicatori de sinteză, cum sunt:
produsul global brut, produsul intern brut, produsul intern net, produsul naţional brut, produsul
naţional net etc.
LUCRUL INDIVIDUAL
(studenţii vor pregăti referate (5-8 pag.), pe care le vor prezenta profesorului la orele de seminarii).
Temele propuse pu referate (pot fi extinse la decizia studenţilor):
1. Impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice: cazul R. Moldova
2. Impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice: cazul României
3. Impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice: cazul R. Belarus
4. Impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice: cazul R. Cehe5. Impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice: cazul Republicii…. (la dorinţa studenţilor) Etc.
Bibliografie
1. Strategia de atragere a investiţiilor şi promovare a exporturilor pe perioada 2006-2015, aprobată prin Hotărârea de Guvern. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.181- 183 din 2006.
2. Legea Republicii Moldova cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător N 81-XV din 18.03.2004 (Monitorul Oficial al R.Moldova N 64-66 din 23.04.2004).
3. Buhociu F. şi Negoescu Gh. Investiţiile în economia de tranziţie;4. Caraganciu A., Domenti O., Ciobu S., Bazele activităţii investiţionale, Editura
A.S.E.M., Chişinău, 2004.5. Vasilescu I., Romînu I., Cicea C. Investiţii, Bucureşti, 2000. 6. Hîncu R. Economia informaţională: aspecte manageriale şi investiţionale,
Chişinău, 2002.7. Подшиваленко Г.В., Киселевa Н.В., Инвестиционная деятельность. 8. Управление инвестициями, под ред. В.М.Павлюченко, В.Д. Шапиро,
Москва, Высшая Школа, 1998.
9. Хынку Р., Сухович А., Лукиан И. Основы инвестиционной деятельности. Кишинэу, МЭА, 2008.